RO
AcasăDocument

HOTĂRÂRE nr. 1.000 din 17 octombrie 2012 (*actualizată*)

privind reorganizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului şi a instituţiilor publice aflate în subordinea acesteia (actualizată până la data de 21 aprilie 2016*)

Abrogat
Emitent:GUVERNUL
Publicat:21.04.2016
Versiune:consolidata
Sursă oficială
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
Paragraf
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. V din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 58/2012 privind modificarea unor acte normative din domeniul protecţiei mediului şi pădurilor,
Paragraf
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
CAPITOL

Capitolul I Dispoziţii generale

ART

Articolul 1

litera
(1) Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, instituţie publică cu personalitate juridică, finanţată de la bugetul de stat, se reorganizează ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, în subordinea autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului, cu competenţe în implementarea la nivel naţional a politicilor, strategiilor şi a legislaţiei în domeniul protecţiei mediului.
litera
(2) Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului are sediul în municipiul Bucureşti, Splaiul Independenţei nr. 294, sectorul 6.
ART

Articolul 2

litera
(1) Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului are în subordine 42 de agenţii judeţene pentru protecţia mediului, instituţii publice cu personalitate juridică, finanţate integral de la bugetul de stat.
litera
(2) Agenţiile judeţene pentru protecţia mediului au statut de servicii publice deconcentrate.
litera
(3) Instituţiile publice cu personalitate juridică ce funcţionează în subordinea Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, finanţate integral de la bugetul de stat, sunt prevăzute în anexa nr. 2.
CAPITOL

Capitolul II Funcţiile şi atribuţiile Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului

ART

Articolul 3

Paragraf
Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, ca autoritate de execuţie şi implementare, în subordinea autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului, are următoarele funcţii în domeniul protecţiei mediului:
litera a)
funcţia de suport tehnic pentru fundamentarea proiectelor de acte cu caracter normativ, a strategiilor şi politicilor sectoriale, precum şi a planurilor de acţiune în domeniul protecţiei mediului;
litera b)
funcţia de implementare a politicilor, strategiilor şi legislaţiei din domeniul protecţiei mediului, la nivel naţional;
litera c)
funcţia de coordonare, monitorizare şi control al activităţii agenţiilor pentru protecţia mediului din subordine;
litera d)
funcţia de autoritate care emite acte de reglementare, potrivit prevederilor legale;
litera e)
funcţia de instruire şi perfecţionare continuă a personalului aparţinând agenţiilor judeţene pentru protecţia mediului din subordine;
litera f)
funcţia de reprezentare în domeniul său de activitate, în relaţiile interne şi externe, conform mandatului acordat de către conducătorul autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului.
ART

Articolul 4

Paragraf
În realizarea funcţiilor sale, Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului are următoarele atribuţii principale:
Paragraf 1
atribuţii pentru realizarea funcţiei de suport tehnic pentru fundamentarea proiectelor actelor cu caracter normativ, a strategiilor şi a politicilor sectoriale, precum şi a planurilor de acţiune în domeniul protecţiei mediului;
litera a)
asigură suportul tehnic privind consolidarea sistemului statistic de mediu, propune şi participă la elaborarea sistemului indicatorilor statistici ai dezvoltării durabile, sub coordonarea autorităţii centrale pentru protecţia mediului:
litera b)
asigură suport tehnic pentru elaborarea documentelor din domeniul protecţiei mediului care derivă din obligaţiile României ca stat membru al Uniunii Europene sau ca parte la convenţii internaţionale;
litera c)
asigură suport tehnic privind stabilirea condiţiilor, metodelor şi mijloacelor utilizate pentru monitorizarea calităţii factorilor de mediu;
Paragraf 2
atribuţii pentru realizarea funcţiei de implementare a politicilor, strategiilor şi legislaţiei din domeniul protecţiei mediului, la nivel naţional:
litera a)
urmăreşte stadiul şi asigură implementarea legislaţiei naţionale şi europene în domeniul protecţiei mediului şi chimicalelor şi întocmeşte periodic şi la solicitarea autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului rapoarte privind stadiul realizării acesteia;
litera b)
urmăreşte îndeplinirea cerinţelor legislaţiei de mediu din actele de reglementare, constată neconformităţile şi ia măsurile care se impun în conformitate cu competenţele stabilite de legislaţia în vigoare;
litera c)
elaborează rapoartele în formatele stabilite de Comisia Europeană, Agenţia Europeană de Mediu, Agenţia Europeană pentru Chimicale, EUROSTAT şi de către secretariatele convenţiilor şi protocoalelor în domeniul protecţiei mediului la care România este parte, cu excepţia rapoartelor prevăzute de legislaţia din domeniul zgomotului ambiant, şi le supune spre avizare autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului în vederea raportării acestora;
litera d)
administrează sistemul informaţional pentru domeniile sale de activitate;
litera e)
asigură funcţionarea Biroului de asistenţă tehnică în domeniul chimicalelor şi corespondenţa cu baza de date a Agenţiei Europene pentru Chimicale, prin intermediul REACH IT;
litera f)
emite avizul de mediu pentru produse de protecţia plantelor, respectiv pentru autorizarea îngrăşămintelor, conform prevederilor legale în vigoare;
litera g)
administrează la nivel naţional Registrul european al poluanţilor emişi şi transferaţi;
litera h)
administrează Registrul naţional al producătorilor şi importatorilor de echipamente electrice şi electronice şi Registrul naţional al producătorilor de baterii şi acumulatori;
litera i)
asigură funcţionarea laboratoarelor naţionale de referinţă pentru aer, deşeuri, zgomot şi vibraţii, radioactivitate şi organisme modificate genetic (OMG);
litera j)
elaborează anual rapoarte privind starea mediului la nivel teritorial şi naţional şi le aduce la cunoştinţa publicului, în condiţiile legii;
litera k)
elaborează, actualizează şi monitorizează implementarea planurilor de acţiune pentru protecţia mediului;
litera l)
poate delega, conform prevederilor legale, în totalitate sau în parte, instituţiilor din subordine parcurgerea procedurii de evaluare a impactului asupra mediului, precum şi a celei de evaluare adecvată, cu excepţia emiterii actelor de reglementare;
Paragraf
l^1) administrează sistemul naţional pentru estimarea nivelului emisiilor antropice de gaze cu efect de seră rezultate din surse sau din reţinerea prin sechestrare a dioxidului de carbon, reglementate prin Protocolul de la Kyoto;
Paragraf
Lit. l^1) a pct. 2 al art. 4 a fost introdusă de pct. 1 al art. II din HOTĂRÂREA nr. 284 din 13 aprilie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 308 din 21 aprilie 2016.
litera m)
asigură realizarea anuală a Inventarului Naţional al Emisiilor de Gaze cu Efect de Seră, denumit în continuare INEGES, în conformitate cu prevederile legislaţiei naţionale în vigoare în domeniul Sistemului naţional pentru estimarea nivelului emisiilor antropice de gaze cu efect de seră rezultate din surse sau din reţinerea prin sechestrare a dioxidului de carbon, reglementate prin Protocolul de la Kyoto (SNEEGHG), pe care îl supune aprobării autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului în vederea transmiterii acestuia la Secretariatul Convenţiei-cadru a Naţiunilor Unite privind schimbările climatice (UNFCCC), la Comisia Europeană, precum şi la Agenţia Europeană de Mediu;
litera n)
asigură realizarea anuală a inventarelor de emisii industriale în conformitate cu cerinţele legislaţiei în vigoare, pe care le supune aprobării autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului în vederea transmiterii acestora la Comisia Europeană şi la Agenţia Europeană de Mediu;
litera o)
administrează conturile naţionale din Registrul Uniunii Europene al emisiilor de gaze cu efect de seră, aflate sub jurisdicţia statului român, conform prevederilor legale naţionale, ale Uniunii Europene şi ale reglementărilor internaţionale în vigoare;
Paragraf
Lit. o) a pct. 2 al art. 4 a fost modificată de pct. 2 al art. II din HOTĂRÂREA nr. 284 din 13 aprilie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 308 din 21 aprilie 2016.
litera p)
participă la implementarea schemei de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, sub coordonarea autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului, în condiţiile legii;
litera q)
elaborează inventarele naţionale de emisii de poluanţi în atmosferă, în conformitate cu prevederile Convenţiei asupra poluării atmosferice transfrontiere pe distanţe lungi (CLRTAP) şi ale legislaţiei europene din domeniu;
litera r)
colaborează la elaborarea şi monitorizarea planurilor de gestionare a deşeurilor, în conformitate cu prevederile legale în vigoare;
litera s)
evaluează şi analizează hărţile strategice de zgomot şi planurile de acţiune pentru reducerea nivelului de zgomot, în cadrul comisiilor pe care le organizează la nivel teritorial;
litera
ş) asigură secretariatul Comisiei pentru securitate biologică, organism ştiinţific interdisciplinar cu rol în evaluarea riscurilor asupra sănătăţii umane şi a mediului datorate organismelor modificate genetic, comisie înfiinţată potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 43/2007 privind introducerea deliberată în mediu a organismelor modificate genetic, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 247/2009 ;
litera t)
monitorizează activitatea de administrare a ariilor naturale protejate şi poate delega, în condiţiile legii, instituţiilor din subordine activităţile corespunzătoare managementului ariilor naturale protejate;
litera
ţ) implementează şi/sau sprijină implementarea politicilor şi strategiilor privind educaţia ecologică şi conştientizarea publicului în domeniul ariilor protejate;
litera u)
asigură accesul publicului la informaţia de mediu, consultarea şi participarea acestuia la luarea deciziilor privind mediul, în condiţiile legislaţiei specifice;
litera v)
asigură implementarea sistemului de control managerial intern;
litera w)
emite autorizaţia privind emisiile de gaze cu efect de seră.
Paragraf
Lit. w) a pct. 2 al art. 4 a fost introdusă de pct. 3 al art. II din HOTĂRÂREA nr. 284 din 13 aprilie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 308 din 21 aprilie 2016.
Paragraf 3
atribuţii pentru realizarea funcţiei de coordonare, monitorizare şi control al activităţii agenţiilor pentru protecţia mediului din subordine:
litera a)
coordonează activitatea laboratoarelor agenţiilor pentru protecţia mediului;
litera b)
coordonează desfăşurarea procesului de planificare de mediu la nivel teritorial şi realizarea planurilor de acţiune pentru mediu;
litera c)
organizează şi coordonează secretariatele tehnice, la nivel naţional, şi secretariatele comisiilor, constituite la propunerea autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului, şi asigură accesul publicului la informaţia de mediu, precum şi participarea acestuia la luarea deciziilor privind mediul;
litera d)
coordonează administrarea ariilor naturale protejate care nu sunt atribuite în custodie;
litera e)
atribuie administrarea ariilor naturale protejate, pe baza convenţiilor de custodie, conform legislaţiei în vigoare;
litera f)
coordonează sistemul naţional de monitorizare a factorilor de mediu;
litera g)
coordonează activităţile specifice desfăşurate de agenţiile judeţene pentru protecţia mediului în scopul inventarierii, investigării, evaluării riscului şi remedierii zonelor în care solul şi subsolul sunt contaminate;
litera h)
urmăreşte îndeplinirea cerinţelor legislaţiei de mediu din actele de reglementare, constată neconformităţile şi ia măsurile care se impun în conformitate cu competenţele stabilite de legislaţia în vigoare;
litera i)
realizează controlul previzional şi operativ asupra activităţii agenţiilor pentru protecţia mediului din subordine;
litera j)
evaluează rezultatele controlului şi prefigurează măsuri de reglare a activităţii;
Paragraf 4
atribuţii pentru realizarea funcţiei de autoritate care emite acte de reglementare, potrivit prevederilor legale:
litera a)
emite acte de reglementare, potrivit competenţelor stabilite în actele normative în vigoare, şi coordonează aplicarea unitară a acestora, la nivel naţional;
litera b)
asigură coordonarea procedurilor de emitere a actelor de reglementare;
litera c)
constată neconformităţile din actele de reglementare emise de instituţiile din subordine, în urma controlului propriu sau la sesizare, şi dispune măsurile legale ce se impun;
litera d)
poate delega, conform prevederilor legale, instituţiilor din subordine parcurgerea procedurilor de reglementare;
Paragraf 5
atribuţii pentru realizarea funcţiei de instruire şi perfecţionare:
litera a)
asigură instruirea personalului aparţinând instituţiilor publice din subordine cu privire la implementarea legislaţiei din domeniul protecţiei mediului şi a măsurilor din planurile şi programele de acţiune pentru protecţia mediului;
litera b)
asigură instruirea personalului aparţinând instituţiilor publice din subordine cu privire la elaborarea de proiecte pentru protecţia mediului la nivel local, precum şi pentru elaborarea oricăror rapoarte sau documente solicitate;
Paragraf 6
atribuţii pentru realizarea funcţiei de reprezentare în domeniul său de activitate, în relaţiile interne şi externe:
litera a)
colaborează, în exercitarea atribuţiilor sale, cu celelalte autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale, instituţii publice, precum şi cu alte organisme interesate;
litera b)
colaborează cu agenţii naţionale sau federale similare şi desfăşoară acţiuni de cooperare internaţională în limitele mandatului acordat de autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului;
litera c)
participă la programe şi proiecte naţionale şi internaţionale, cu avizul autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului;
litera d)
asigură legătura cu Agenţia Europeană de Mediu, prin centrele naţionale de referinţă desemnate la nivelul Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului;
litera e)
îndeplineşte atribuţii în domeniul protecţiei informaţiilor clasificate, conform prevederilor legale în vigoare;
Paragraf 7
îndeplineşte şi alte atribuţii stabilite prin acte normative pentru domeniul său de activitate ori de către autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului, în condiţiile legii.
ART

Articolul 5

Paragraf
În sensul prezentei hotărâri, actele de reglementare au semnificaţia prevăzută la art. 2 pct. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 265/2006 , cu modificările şi completările ulterioare.
CAPITOL

Capitolul III Conducerea şi structura organizatorică a Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului

ART

Articolul 6

litera
(1) Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului este condusă de un preşedinte, cu rang de secretar de stat, ajutat de un vicepreşedinte, cu rang de subsecretar de stat.
litera
(2) Preşedintele şi vicepreşedintele sunt numiţi şi revocaţi din funcţie, în condiţiile legii, prin decizie a primului-ministru, la propunerea conducătorului autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului.
litera
(3) Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului numeşte şi eliberează din funcţie personalul acesteia, în condiţiile legii şi ale prezentei hotărâri.
litera
(4) În exercitarea atribuţiilor sale, preşedintele emite decizii şi aprobă instrucţiuni tehnice sau metodologice, potrivit reglementărilor legale în vigoare.
litera
(5) Preşedintele conduce activitatea Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului şi îndeplineşte funcţia de ordonator secundar de credite.
litera
(6) Preşedintele reprezintă Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului în relaţiile cu autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului, cu alte autorităţi şi instituţii publice, cu persoane juridice şi fizice române şi străine, precum şi în justiţie.
litera
(7) Vicepreşedintele este înlocuitorul de drept al preşedintelui când acesta nu îşi poate exercita temporar atribuţiile curente şi îndeplineşte atribuţiile stabilite prin decizie a preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, cu avizul conducătorului autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului.
litera
(8) Prin Regulamentul de organizare şi funcţionare al Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului se stabilesc atribuţiile şi sarcinile direcţiilor, serviciilor, birourilor şi compartimentelor din cadrul aparatului propriu al Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului.
litera
(9) Regulamentul de organizare şi funcţionare al Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului este aprobat prin decizie a preşedintelui acesteia, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, şi se supune actualizării periodice.
ART

Articolul 7

litera
(1) Structura organizatorică a Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului este prevăzută în anexa nr. 1.
litera
(2) Structura organizatorică a aparatului propriu al Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, detaliată la nivel de servicii, birouri şi compartimente, precum şi statul de funcţii sunt aprobate prin decizie a preşedintelui acesteia.
litera
(3) Personalul din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului are calitatea de funcţionar public, cu excepţia personalului care exercită activităţi de secretariat sau administrative.
litera
(4) Atribuţiile, sarcinile şi răspunderile individuale ale personalului se stabilesc prin fişa postului, în baza Regulamentului de organizare şi funcţionare al Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului.
litera
(5) Salarizarea funcţionarilor publici şi a personalului contractual din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului se face potrivit reglementărilor legale în vigoare.
CAPITOL

Capitolul IV Organizarea, funcţionarea şi atribuţiile instituţiilor din subordinea Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului

ART

Articolul 8

litera
(1) Agenţiile judeţene pentru protecţia mediului îndeplinesc atribuţiile Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului de implementare a politicilor, strategiilor şi legislaţiei în domeniul protecţiei mediului la nivel judeţean, precum şi la nivelul municipiului Bucureşti.
litera
(2) Agenţiile judeţene pentru protecţia mediului au următoarele atribuţii principale:
litera a)
emit acte de reglementare în conformitate cu competenţele stabilite prin prezenta hotărâre şi prin alte acte normative în vigoare din domeniul protecţiei mediului sau de către Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului;
litera b)
parcurg procedurile şi emit avize de mediu pentru planurile care urmează a fi implementate pe teritoriul judeţului sau al municipiului Bucureşti, cu informarea prealabilă a Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului;
litera c)
stabilesc în actele de reglementare valori-limită pentru emisiile poluanţilor în mediul înconjurător în funcţie de gradul de poluare existent, precum şi metodele de măsurare ale acestora;
litera d)
gestionează funcţionarea la nivel local a laboratoarelor pentru analiza aerului, deşeurilor, zgomotului şi vibraţiilor, precum şi a radioactivităţii mediului, aflate în structura proprie;
litera e)
implementează şi menţin un sistem de management adecvat pentru activitatea laboratoarelor şi staţiilor prevăzute înLegea nr. 104/2011privind calitatea aerului înconjurător;
litera f)
pot efectua, la cerere, măsurări şi analize de laborator ale calităţii factorilor de mediu;
litera g)
efectuează şi derulează activităţi de monitorizare a calităţii mediului înconjurător la nivel teritorial, prin operarea echipamentelor, colectarea şi validarea datelor şi transmiterea acestora către Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului;
litera h)
asigură colectarea şi validarea datelor primare necesare evaluării calităţii aerului, pe care le transmit Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului;
litera i)
elaborează periodic rapoarte privind starea factorilor de mediu la nivel local;
litera j)
verifică modul de implementare a proiectelor de tip "implementare în comun" (JI) în baza Protocolului de la Kyoto;
litera k)
elaborează, împreună cu titularul de activitate şi cu autorităţile implicate, planurile de acţiune pe termen scurt în domeniul calităţii aerului;
litera l)
participă la elaborarea planurilor de menţinere a calităţii aerului şi a planurilor de calitate a aerului şi le avizează;
litera m)
elaborează rapoarte privind stadiul şi efectele realizării măsurilor din planurile de calitate a aerului, din planurile de menţinere a calităţii aerului şi din planurile de acţiune pe termen scurt;
litera n)
asigură implementarea la nivel teritorial a prevederilor legislaţiei naţionale referitoare la compuşii organici volatili rezultaţi din depozitarea, încărcarea, descărcarea şi distribuţia benzinei la terminale şi la staţiile de benzină;
litera o)
nominalizează reprezentanţi în cadrul comisiilor pentru evaluarea şi analizarea hărţilor strategice de zgomot şi a planurilor de acţiune pentru reducerea nivelului de zgomot;
litera p)
realizează colectarea, centralizarea, validarea şi prelucrarea datelor şi informaţiilor de mediu la nivel judeţean pentru elaborarea unitară a inventarelor şi rapoartelor de emisii de poluanţi atmosferici şi de gaze cu efect de seră;
litera q)
participă la elaborarea planurilor de gestionare a deşeurilor şi la monitorizarea realizării obiectivelor stabilite prin aceste planuri;
litera r)
aprobă planurile elaborate de operatorii economici în vederea eliminării echipamentelor care conţin sau sunt contaminate cu bifenili policloruraţi (PCB), conform legislaţiei în vigoare;
litera s)
aprobă transportul deşeurilor periculoase pe teritoriul României, conform legislaţiei în vigoare;
litera
ş) emit avizul de împrăştiere a nămolului conform legislaţiei în vigoare privind protecţia mediului şi, în special, a solurilor, când se utilizează nămoluri de epurare în agricultură;
litera t)
realizează colectarea, validarea şi prelucrarea datelor şi informaţiilor în domeniul gestionării deşeurilor şi a celor privind chimicalele la nivel judeţean;
litera
ţ) asigură identificarea, promovarea şi monitorizarea implementării proiectelor prioritare din Planul naţional de acţiune pentru protecţia mediului; elaborează şi actualizează planul local de acţiune pentru mediu;
litera u)
atribuie administrarea ariilor naturale protejate, pe baza convenţiilor de custodie, conform legislaţiei în vigoare;
litera v)
asigură administrarea ariilor naturale protejate care nu sunt atribuite în custodie;
litera w)
monitorizează activitatea de administrare a ariilor naturale protejate;
litera x)
elaborează măsuri minime de conservare pentru ariile naturale protejate de interes comunitar care nu sunt atribuite în custodie;
litera y)
implementează şi/sau sprijină implementarea politicilor şi strategiilor privind educaţia ecologică şi conştientizarea publicului în domeniul ariilor protejate;
litera z)
derulează procedura de evaluare adecvată pentru planuri/proiecte susceptibile să genereze un impact semnificativ asupra ariilor naturale protejate de interes comunitar;
litera aa)
realizează lista siturilor contaminate/potenţial contaminate, decide asupra necesităţii realizării investigării şi evaluării preliminare şi/sau de detaliu a zonelor contaminate, analizează şi aprobă programele de remediere a zonelor în care solul şi subsolul sunt afectate;
litera bb)
asigură accesul publicului la informaţia de mediu, consultarea şi participarea acestuia la luarea deciziilor privind mediul, în condiţiile legislaţiei specifice;
litera cc)
participă la programe şi proiecte naţionale şi internaţionale, cu consultarea Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului;
litera dd)
elaborează propuneri privind delimitarea ariilor naturale protejate de interes naţional, a căror limite nu sunt aprobate printr-un act normativ;
litera ee)
îndeplinesc atribuţii în domeniul protecţiei informaţiilor clasificate, conform prevederilor legale în vigoare;
litera ff)
asigură implementarea sistemului de control managerial intern;
litera gg)
derulează procedura de evaluare a impactului asupra mediului, procedura de evaluare a rapoartelor de securitate şi procedura de evaluare adecvată pentru proiectele care intră sub incidenţa legislaţiei privind prevenirea şi controlul integrat al poluării;
litera hh)
derulează procedura de autorizare integrată de mediu şi de emitere a autorizaţiei integrate de mediu;
litera ii)
urmăresc îndeplinirea cerinţelor legislaţiei de mediu din actele de reglementare emise şi, în cazul constatării unor neconformităţi, iau măsurile care se impun, potrivit competenţelor stabilite de legislaţia în vigoare;
litera jj)
gestionează inventarierea instalaţiilor ce intră sub schema de comercializare a emisiilor de gaze cu efect de seră, pentru perioada 2013-2020;
litera kk)
asigură funcţionarea secretariatelor de risc de la nivel local;
litera ll)
urmăresc aplicarea la nivel teritorial a programelor şi măsurilor pentru respectarea convenţiilor, acordurilor şi tratatelor internaţionale în domeniu la care România este parte;
litera mm)
asigură consilierea şi coordonarea procedurilor de emitere a actelor de reglementare;
litera nn)
îndeplinesc şi alte atribuţii stabilite prin actele normative pentru domeniul său de activitate ori de către Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, în condiţiile legii.
ART

Articolul 9

litera
(1) Conducerea agenţiei pentru protecţia mediului este asigurată de un director executiv, numit prin decizie a preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, în condiţiile legii.
litera
(2) Directorul executiv al agenţiei pentru protecţia mediului îndeplineşte funcţia de ordonator terţiar de credite.
litera
(3) Directorul executiv al agenţiei pentru protecţia mediului numeşte şi eliberează din funcţie personalul de conducere al acesteia, cu avizul preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, în condiţiile legii.
litera
(4) Directorul executiv al agenţiei pentru protecţia mediului numeşte şi eliberează din funcţie personalul de execuţie al acesteia, în condiţiile legii şi ale prezentei hotărâri.
litera
(5) Structurile organizatorice, statele de funcţii şi regulamentul-cadru de organizare şi funcţionare ale agenţiilor pentru protecţia mediului se aprobă prin decizie a preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
litera
(6) Regulamentul-cadru de organizare şi funcţionare al agenţiilor pentru protecţia mediului este supus actualizării periodice.
litera
(7) Personalul de conducere şi de execuţie din cadrul agenţiilor pentru protecţia mediului are calitatea de funcţionar public, cu excepţia personalului care exercită activităţi de secretariat şi administrative.
litera
(8) Prin decizie a directorului executiv al agenţiei pentru protecţia mediului şi cu aprobarea preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, în cadrul structurii organizatorice se pot organiza colective temporare, fără modificarea structurii organizatorice, în condiţiile legii.
CAPITOL

Capitolul V Dispoziţii finale

ART

Articolul 10

litera
(1) Numărul maxim de posturi pentru aparatul propriu al Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului şi instituţiile din subordine este de 1.956.
Paragraf
Alin. (1) al art. 10 a fost modificat de pct. 4 al art. II din HOTĂRÂREA nr. 284 din 13 aprilie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 308 din 21 aprilie 2016.
litera
(2) Posturile prevăzute la alin. (1) pentru agenţiile pentru protecţia mediului se repartizează pentru fiecare agenţie în parte, prin decizie a preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului.
litera
(3) Parcul auto necesar desfăşurării activităţii Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului şi a agenţiilor pentru protecţia mediului din subordine sunt prevăzute în anexa nr. 3. Repartizarea parcului de mijloace de transport pentru instituţiile publice din subordinea Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului se face prin decizie a preşedintelui acesteia.
litera
(4) Norma de consum lunar este stabilită conform prevederilor legale în vigoare.
litera
(5) Finanţarea cheltuielilor curente şi de capital ale Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului şi ale agenţiilor pentru protecţia mediului se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului.
litera
(6) Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului şi instituţiile publice din subordine pot beneficia de granturi, vărsăminte, donaţii şi asistenţă financiară din partea unor organisme internaţionale, în condiţiile legii.
ART

Articolul 11

litera
(1) Agenţiile regionale pentru protecţia mediului se desfiinţează. În judeţele unde au funcţionat acestea se înfiinţează agenţii judeţene pentru protecţia mediului.
litera
(2) Personalul din cadrul agenţiilor regionale pentru protecţia mediului desfiinţate este preluat de către agenţiile judeţene nouînfiinţate în termen de minimum 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
litera
(3) Personalul din cadrul agenţiilor regionale pentru protecţia mediului desfiinţate este încadrat pe funcţii echivalente celor deţinute şi îşi păstrează drepturile salariale, cu respectarea dispoziţiilor legale aplicabile fiecărei categorii de personal.
litera
(4) Atribuţiile agenţiilor regionale pentru protecţia mediului, care se desfiinţează, sunt preluate de către agenţiile pentru protecţia mediului nou-înfiinţate sau de către Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, după caz.
litera
(5) Atribuţiile referitoare la emiterea actelor de reglementare pentru proiecte/activităţi care se desfăşoară pe două sau mai multe judeţe sunt preluate şi coordonate de Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului.
litera
(6) Patrimoniile agenţiilor regionale pentru protecţia mediului desfiinţate sunt preluate de către agenţiile judeţene nouînfiinţate, pe bază de protocol de predare-primire, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri.
litera
(7) Creditele bugetare neutilizate aferente agenţiilor regionale pentru protecţia mediului care se desfiinţează vor fi redistribuite de către preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, în calitatea sa de ordonator secundar de credite, către Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului şi către agenţiile pentru protecţia mediului nou-înfiinţate.
litera
(8) Prin decizia preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului se stabilesc orice alte măsuri de lichidare organizatorică şi patrimonială a fostelor agenţii regionale pentru protecţia mediului care se desfiinţează, în condiţiile legii.
litera
(9) Drepturile şi obligaţiile procesuale decurgând din litigiile aflate pe rolul instanţelor de judecată, în care agenţiile regionale pentru protecţia mediului desfiinţate au calitate procesuală, vor fi preluate de către agenţiile judeţene pentru protecţia mediului nou-înfiinţate.
litera
(10) Orice referire din actele normative la agenţiile regionale pentru protecţia mediului va fi considerată a fi făcută la Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, respectiv la agenţia judeţeană pentru protecţia mediului, după caz, în funcţie de atribuţiile care au fost preluate de acestea.
ART

Articolul 12

Paragraf
Alineatul (2) al articolului 7 din Hotărârea Guvernului nr. 1.076/2004 privind stabilirea procedurii de realizare a evaluării de mediu pentru planuri şi programe, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 707 din 5 august 2004, se modifică şi va avea următorul cuprins:
Paragraf
"(2) Competenţa de emitere a avizului de mediu revine agenţiilor judeţene pentru protecţia mediului, pentru planurile şi programele locale şi judeţene, şi autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului, pentru planurile şi programele naţionale şi regionale."
ART

Articolul 13

Paragraf
Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
ART

Articolul 14

Paragraf
La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă Hotărârea Guvernului nr. 918/2010 privind reorganizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului şi a instituţiilor publice aflate în subordinea acesteia, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 643 din 15 septembrie 2010, cu modificările ulterioare.
SMN

Semnături

Paragraf
PRIM-MINISTRU
Paragraf
VICTOR-VIOREL PONTA
Paragraf
Contrasemnează:
Paragraf
Ministrul mediului şi pădurilor,
Paragraf
Rovana Plumb
Paragraf
Ministrul muncii, familiei şi protecţiei sociale,
Paragraf
Mariana Câmpeanu
Paragraf
Viceprim-ministru, ministrul finanţelor publice,
Paragraf
Florin Georgescu
Paragraf
Bucureşti, 17 octombrie 2012.
Paragraf
Nr. 1.000.
ANX

Anexa 1

Paragraf
Structura organizatorică a Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului
Paragraf
│CABINET PREŞEDINTE │←─┬─┤ PREŞEDINTE ├─┬─→│ DIRECŢIA │
Paragraf
└───────────────────┘ │ └┬─────────┬─────────┬┘ │ │ JURIDICĂ, │
Paragraf
┌───────────────────┐ │ │ │ │ │ │ RESURSE UMANE │
Paragraf
│ SERVICIUL AUDIT │←─┘ │ ↓ │ │ └───────────────────┘
Paragraf
│ PUBLIC INTERN │ │ ┌──────────────┐ │ │ ┌───────────────────┐
Paragraf
└───────────────────┘ │ │VICEPREŞEDINTE│ │ │ │ BIROUL │
Paragraf
│ └──────────────┘ │ └─→│ CORP CONTROL │
Paragraf
├→│ DIRECŢIA │ │ ┌←┤ DIRECŢIA GENERALĂ│ │ DIRECŢIA BUGET, │ │
Paragraf
│ │ CONTROLUL POLUĂRII │ │ │ │ MONITORIZARE │ │ FINANŢE, │←┤
Paragraf
│ │ ŞI REGLEMENTĂRI │ │ │ └──────────────────┘ │ ADMINISTRATIV │ │
Paragraf
│ ┌──────────────────────┐ │ │ │ DIRECŢIA │ ┌────────────────────┐ │
Paragraf
│ │ DIRECŢIA DEŞEURI │ │ ├→│ CENTRU EVALUARE │ │ DIRECŢIA │←┤
Paragraf
├→│ ŞI SUBSTANŢE CHIMICE │ │ │ │ CALITATE AER │ │SCHIMBĂRI CLIMATICE │ │
Paragraf
│ │ PERICULOASE, SOL │ │ │ └──────────────────┘ └────────────────────┘ │
Paragraf
│ │ ŞI SUBSOL │ │ │ ┌──────────────────┐ ┌────────────────────┐ │
Paragraf
│ └──────────────────────┘ │ │ │ DIRECŢIA │ │SERVICIUL DEZVOLTARE│←┤
Paragraf
│ ┌──────────────────────┐ │ └→│ LABORATOARE │ │ DURABILĂ, PROIECTE,│ │
Paragraf
│ │ DIRECŢIA │ │ │ NAŢIONALE DE │ │ RELAŢII PUBLICE │ │
Paragraf
└→│ CONSERVAREA NATURII, │ │ │ REFERINŢĂ │ └────────────────────┘ │
Paragraf
│ BIODIVERSITATE │ │ └──────────────────┘ ┌────────────────────┐ │
Paragraf
└──────────────────────┘ │ │ SERVICIUL SISTEME │←┘
Paragraf
│ │ INFORMAŢIONALE │
Paragraf
│ 41 DE AGENŢII JUDEŢENE PENTRU PROTECŢIA MEDIULUI ŞI AGENŢIA PENTRU │
Paragraf
│ PROTECŢIA MEDIULUI A MUNICIPIULUI BUCUREŞTI │
Paragraf
TOTAL POSTURI DIN CADRUL AGENŢIEI NAŢIONALE PENTRU PROTECŢIA MEDIULUI ŞI
Paragraf
INSTITUŢIILOR DIN SUBORDINE = 1.956 (INCLUSIV DEMNITARII)
Paragraf
Anexa 1 a fost înlocuită cu anexa 4 din HOTĂRÂREA nr. 284 din 13 aprilie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 308 din 21 aprilie 2016, conform modificării aduse de pct. 5 al art. II din acelaşi act normativ.
ANX

Anexa 2

Paragraf
Instituţiile publice cu personalitate
Paragraf
juridică ce funcţionează în subordinea Agenţiei Naţionale
Paragraf
pentru Protecţia Mediului, finanţate integral de la bugetul de stat
Paragraf 41
de agenţii judeţene pentru protecţia mediului (APM) şi Agenţia pentru Protecţia Mediului Bucureşti
Paragraf 1
APM Arad
Paragraf 2
APM Argeş
Paragraf 3
APM Alba
Paragraf 4
APM Bacău
Paragraf 5
APM Botoşani
Paragraf 6
APM Bucureşti
Paragraf 7
APM Bihor
Paragraf 8
APM Bistriţa-Năsăud
Paragraf 9
APM Braşov
Paragraf 10
APM Brăila
Paragraf 11
APM Buzău
Paragraf 12
APM Caraş-Severin
Paragraf 13
APM Călăraşi
Paragraf 14
APM Cluj
Paragraf 15
APM Constanţa
Paragraf 16
APM Covasna
Paragraf 17
APM Dâmboviţa
Paragraf 18
APM Dolj
Paragraf 19
APM Galaţi
Paragraf 20
APM Giurgiu
Paragraf 21
APM Gorj
Paragraf 22
APM Harghita
Paragraf 23
APM Hunedoara
Paragraf 24
APM Ialomiţa
Paragraf 25
APM Iaşi
Paragraf 26
APM Ilfov
Paragraf 27
APM Maramureş
Paragraf 28
APM Mehedinţi
Paragraf 29
APM Mureş
Paragraf 30
APM Neamţ
Paragraf 31
APM Olt
Paragraf 32
APM Prahova
Paragraf 33
APM Satu Mare
Paragraf 34
APM Sălaj
Paragraf 35
APM Sibiu
Paragraf 36
APM Suceava
Paragraf 37
APM Teleorman
Paragraf 38
APM Timiş
Paragraf 39
APM Tulcea
Paragraf 40
APM Vaslui
Paragraf 41
APM Vâlcea
Paragraf 42
APM Vrancea
ANX

Anexa 3

Paragraf
Parcul auto necesar desfăşurării activităţii
Paragraf
Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului
Paragraf
şi a instituţiilor publice din subordine
Paragraf
│Nr.│ Numărul maxim de autovehicule │
Paragraf
│crt│ │
Paragraf
│ 1.│ 191 de autoturisme │
Paragraf
│ 2.│ 58 de autoutilitare/autolaboratoare │
Paragraf
│ 3.│ 17 ambarcaţiuni │
Paragraf
│ 4.│ 9 altele (remorci, peridoc etc.) │

Vrei mai mult?

Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.

Începe gratuit
Contact

Start the Conversation.

Ready to know exactly where your answer comes from?

Newsletter

Receive legislative news and platform updates directly to your email.

© 2026 All rights reserved.

Poly Tool Design SRL — Blvd. Ferdinand 95, Constanța, 900717, România — CUI: 40293031