RO
AcasăDocument

ORDIN nr. 3485 din 24 martie 2016

privind lista programelor recunoscute de Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare şi utilizate la nivelul instituţiilor de învăţământ superior organizatoare de studii universitare de doctorat şi al Academiei Române, în vederea stabilirii gradului de similitudine pentru lucrările ştiinţifice

Abrogat
Emitent:MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE ŞI CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE
Publicat:24.03.2016
Versiune:unica
Sursă oficială
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
Paragraf
În baza prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 681/2011 privind aprobarea Codului studiilor universitare de doctorat, cu modificările şi completările ulterioare,
Paragraf
ţinând seama de prevederile Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare,
Paragraf
luând în considerare prevederile Legii nr. 206/2004 privind buna conduită în cercetarea ştiinţifică, dezvoltarea tehnologică şi inovare, cu modificările şi completările ulterioare,
Paragraf
având în vedere prevederile Ordinului ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5.644/2012 privind unele măsuri de organizare şi funcţionare a Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare, cu modificările ulterioare,
Paragraf
luând în considerare recomandările din Raportul grupului de lucru pentru clarificarea cadrului instituţional şi normativ privind controlul calităţii tezelor de doctorat şi aspectele de etică ale cercetării ştiinţifice, stabilit prin Ordinul ministrului educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice nr. 5.964/2015*), având la bază recomandările transmise de instituţiile de învăţământ superior şi Academia Română,
NTA

Notă

Paragraf
*) Ordinul ministrului educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice nr. 5.964/2015 nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Paragraf
în baza răspunsurilor comunicate de către Academia Română şi instituţiile de învăţământ superior organizatoare de studii universitare de doctorat cu privire la programele utilizate în vederea stabilirii gradului de similitudine pentru lucrările ştiinţifice,
Paragraf
în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 44/2016 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice,
Paragraf
ministrul educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice emite prezentul ordin.
ART

Articolul 1

Paragraf
Programul pus la dispoziţia universităţilor şi a Academiei Române de Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, în vederea stabilirii gradului de similitudine pentru lucrările ştiinţifice, este plagiat.pl, prin intermediul platformei DOCT.
ART

Articolul 2

litera
(1) Lista programelor recunoscute de Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) şi utilizate la nivelul instituţiilor de învăţământ superior organizatoare de studii universitare de doctorat şi al Academiei Române, în vederea stabilirii gradului de similitudine pentru lucrările ştiinţifice, cuprinde:
Paragraf
- iThenticate;
Paragraf
- Turnitin;
Paragraf
- Plagiarism detector + PDAS (PDAS - Plagiarism Detector Accumulator Server);
Paragraf
- Safe Assign;
Paragraf
- SEMPLAG;
Paragraf
- www.sistemantiplagiat.ro.
litera
(2) Software-urile pentru identificarea similitudinilor textuale trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe:
Paragraf 1
verificarea cu baze deţinute de dezvoltator (abonamente pe care le are dezvoltatorul cu diverse reviste, jurnale, edituri etc.);
Paragraf 2
verificarea cu internetul/web;
Paragraf 3
realizarea unei baze proprii şi permiterea contrastării cu aceste documente;
Paragraf 4
încărcarea şi verificarea fişierelor în formate: *.doc, *.docx, *.pdf;
Paragraf 5
recunoaşterea caracterelor româneşti;
Paragraf 6
generarea unor rapoarte de analiză care să conţină:
litera a)
numele software-ului utilizat;
litera b)
data la care a fost generat raportul;
litera c)
fragmentele/zonele similare din documentul verificat marcate sugestiv, fie prin culoare şi trimitere la link, fie încadrate într-un chenar şi însoţite de linkul către sursa suspectă, fie prin afişarea comparativă a fragmentelor similare însoţite de numele sursei).
ART

Articolul 3

Paragraf
Lista programelor recunoscute de CNATDCU poate fi completată, la solicitarea instituţiilor de învăţământ superior organizatoare de studii universitare de doctorat sau a Academiei Române, cu software-uri achiziţionate de către acestea, cu respectarea cerinţelor prevăzute la art. 2.
ART

Articolul 4

Paragraf
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
SMN

Semnături

Paragraf
p. Ministrul educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice,
Paragraf
Gigel Paraschiv,
Paragraf
secretar de stat
Paragraf
Bucureşti, 24 martie 2016.
Paragraf
Nr. 3.485.

Vrei mai mult?

Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.

Începe gratuit
Contact

Start the Conversation.

Ready to know exactly where your answer comes from?

Newsletter

Receive legislative news and platform updates directly to your email.

© 2026 All rights reserved.

Poly Tool Design SRL — Blvd. Ferdinand 95, Constanța, 900717, România — CUI: 40293031