RO
AcasăDocument

HOTĂRÂRE nr. 736 din 26 august 2014

privind trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat al statului a unor mijloace fixe aflate în administrarea Ministerului Transporturilor şi în concesiunea Companiei Naţionale de Căi Ferate "C.F.R." - S.A. - Sucursalele Centre Regionale de Exploatare, Întreţinere şi Reparaţii CF Bucureşti şi Craiova, în vederea scoaterii din funcţiune, casării şi valorificării, după caz

În vigoare
Emitent:GUVERNUL
Publicat:26.08.2014
Versiune:unica
Sursă oficială
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
Paragraf
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 10 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 112/2000 pentru reglementarea procesului de scoatere din funcţiune, casare şi valorificare a activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale, aprobată prin Legea nr. 246/2001,
Paragraf
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
ART

Articolul 1

Paragraf
Se aprobă trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat al statului a unor mijloace fixe aflate în administrarea Ministerului Transporturilor şi în concesiunea Companiei Naţionale de Căi Ferate "C.F.R." - S.A. - Sucursalele Centre Regionale de Exploatare, Întreţinere şi Reparaţii CF Bucureşti şi Craiova, având datele de identificare prevăzute în anexele nr. 1 şi 2, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
ART

Articolul 2

Paragraf
Trecerea în domeniul privat al statului se face în vederea scoaterii din funcţiune, casării şi valorificării, după caz, a mijloacelor fixe prevăzute la art. 1, în condiţiile legii. Compania Naţională de Căi Ferate "C.F.R." - S.A. îşi va actualiza corespunzător datele din evidenţa contabilă.
ART

Articolul 3

litera
(1) Anexa nr. 16 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.020 şi 1.020 bis din 21 decembrie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică în mod corespunzător.
litera
(2) Contractul de concesiune încheiat între Ministerul Transporturilor, în calitate de autoritate concedentă competentă, şi Compania Naţională de Căi Ferate "C.F.R." - S.A., în calitate de concesionar, va fi modificat/va fi actualizat în mod corespunzător, conform prevederilor legale în vigoare.
Paragraf
PRIM-MINISTRU
Paragraf
VICTOR-VIOREL PONTA
Paragraf
Contrasemnează:
Paragraf
p. Ministrul transporturilor,
Paragraf
Iulian-Ghiocel Matache,
Paragraf
secretar de stat
Paragraf
Ministrul finanţelor publice,
Paragraf
Ioana-Maria Petrescu
Paragraf
p. Ministrul delegat pentru buget,
Paragraf
Daniela Pescaru,
Paragraf
secretar de stat
Paragraf
Bucureşti, 26 august 2014.
Paragraf
Nr. 736.
ANX

Anexa 1

Paragraf
DATELE DE IDENTIFICARE
Paragraf
ale mijloacelor fixe - fără terenuri - aflate în administrarea
Paragraf
Ministerului Transporturilor şi în concesiunea Companiei
Paragraf
Naţionale de Căi Ferate "C.F.R." - S.A. - Sucursala
Paragraf
Centru Regional de Exploatare, Întreţinere şi Reparaţii CF Bucureşti,
Paragraf
care trec din domeniul public al statului în domeniul privat al statului,
Paragraf
în vederea scoaterii din funcţiune, casării şi valorificării, după caz
Paragraf
CS MT: 13633330
Paragraf
CUI CNCF "CFR" - S.A.: R 11054529
Paragraf
Grupa 8 (Bunuri care alcătuiesc domeniul public al statului)
Paragraf
*Font 6*
Paragraf
│Nr. │ Nr. │Cod de │ Denumirea │ │ │ │Anul │Valoarea │ Situaţia │Situaţia│Tipul │
Paragraf
│crt.│ M.F. │clasi- │ │ │ │ │dobân│ de │ juridică │juridică│bunu- │
Paragraf
│ │ │ficare │ │Descrierea tehnică │Vecinătăţi │ Adresa │dirii│inventar │ │actuală │lui │
Paragraf
│ │ │ │ │ │ │ │/al │ în lei ├─────────────┬──────┼────────┤ │
Paragraf
│ │ │ │ │ │ │ │dării│ │ Baza legală │în │concesi-│ │
Paragraf
│ │ │ │ │ │ │ │în │ │ │admi- │une/în- │ │
Paragraf
│ │ │ │ │ │ │ │folo-│ │ │nistra│chiriat/│ │
Paragraf
│ │ │ │ │ │ │ │sinţă│ │ │re/con│dat cu │ │
Paragraf
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │cesi- │titlu │ │
Paragraf
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │une │gratuit │ │
Paragraf
│ 0 │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │ 6 │ 7 │ 8 │ 9 │ 10 │ 11 │ 12 │
Paragraf
│ 1 │147766 │ 8.10.01│Linii ferate │Linii ferate=22,351km;│Sucursalele │Sucursala │ 1998│782.583,62│Legea │conce-│conce- │imobil│
Paragraf
│ │TOTAL │ │de circulaţie,│Nr. aparate de cale │Centre │Centru │ │mijloace │nr. 219/1998,│sionat│sionat │ │
Paragraf
│ │parţial│ │inclusiv zona │echivalente = 37 buc. │Regionale de│Regional │ │fixe │Hotărârea │ │ │ │
Paragraf
│ │ │ │de siguranţă a│(27 buc. sch. simpli │Exploatare, │de │ │exclusiv │Guvernului │ │ │ │
Paragraf
│ │ │ │infrastructu- │şi 3 buc. Tdj) linii │Întreţinere │Exploatare, │ │terenuri │nr. 581/1998 │ │ │ │
Paragraf
│ │ │ │rii feroviare │cf simple = 22,351 km │şi Reparaţii│Întreţinere │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │ │ │interoperabile│ │CF Craiova, │şi Reparaţii│ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │ │ │ │ │Braşov, │CF Bucureşti│ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │ │ │ │ │Galaţi, │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │ │ │ │ │Constanţa │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ 2 │147768 │ 8.10.02│Podurile care │Nr. de poduri = 1 buc.│Sucursalele │Sucursala │ 1998│ 428,05│Legea │conce-│conce- │imobil│
Paragraf
│ │TOTAL │ │au legătură cu│ │Centre │Centru │ │mijloace │nr. 219/1998,│sionat│sionat │ │
Paragraf
│ │parţial│ │liniile ferate│ │Regionale de│Regional de │ │fixe │Hotărârea │ │ │ │
Paragraf
│ │ │ │deschise │ │Exploatare, │Exploatare, │ │exclusiv │Guvernului │ │ │ │
Paragraf
│ │ │ │circulaţiei │ │Întreţinere │Întreţinere │ │terenuri │nr. 581/1998 │ │ │ │
Paragraf
│ │ │ │acestora, │ │şi Reparaţii│şi Reparaţii│ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │ │ │inclusiv │ │CF Craiova, │CF Bucureşti│ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │ │ │terenurile │ │Braşov, │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │ │ │aferente │ │Galaţi, │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │ │ │acestora │ │Constanţa │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │ │ │interoperabile│ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ 3 │ 147774│ 8.10.10│Alte instala- │Instalaţii şi clădiri │Sucursalele │Sucursala │ 1998│ 175,69│Legea │conce-│conce- │imobil│
Paragraf
│ │TOTAL │ │ţii şi clădiri│aferente infrastruc- │Centre │Centru │ │mijloace │nr. 219/1998,│sionat│sionat │ │
Paragraf
│ │parţial│ │aferente infra│turii feroviare │Regionale de│Regional de │ │fixe │Hotărârea │ │ │ │
Paragraf
│ │ │ │structurii │publice, altele decât │Exploatare, │Exploatare, │ │exclusiv │Guvernului │ │ │ │
Paragraf
│ │ │ │feroviare, │cele prevăzute în │Întreţinere │Întreţinere │ │terenuri │nr. 581/1998 │ │ │ │
Paragraf
│ │ │ │inclusiv │anexa nr. 2 la │şi Reparaţii│şi Reparaţii│ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │ │ │terenurile │Hotărârea Guvernului │CF Craiova, │CF Bucureşti│ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │ │ │aferente │nr. 581/1998 care │Braşov, │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │ │ │acestora │servesc exclusiv │Galaţi, │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │ │ │interoperabile│infrastructurii │Constanţa │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │ │ │ │feroviare publice - │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │ │ │ │clădiri: │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │ │ │ │2 buc. cabine pază │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ 4 │ 147772│ 8.10.07│Instalaţii │Instalaţii SCB, reţele│Sucursalele │Sucursala │ 1998│ 4.317,00 │Legea │conce-│conce- │imobil│
Paragraf
│ │TOTAL │ │fixe de │alimentare şi iluminat│Centre │Centru │ │mijloace │nr. 219/1998,│sionat│sionat │ │
Paragraf
│ │parţial│ │siguranţă şi │ │Regionale de│Regional de │ │fixe │Hotărârea │ │ │ │
Paragraf
│ │ │ │de conducere │ │Exploatare, │Exploatare, │ │exclusiv │Guvernului │ │ │ │
Paragraf
│ │ │ │operativă a │ │Întreţinere │Întreţinere │ │terenuri │nr. 581/1998 │ │ │ │
Paragraf
│ │ │ │circulaţiei │ │şi Reparaţii│şi Reparaţii│ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │ │ │feroviare │ │CF Craiova, │CF Bucureşti│ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │ │ │interopera- │ │Braşov, │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │ │ │bile │ │Galaţi, │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │ │ │ │ │Constanţa │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ 5 │147767 │ 8.10.01│Linii ferate │Linii cf = 4,944 km; │Sucursalele │Sucursala │ 1998│418.485,87│Legea │conce-│conce- │imobil│
Paragraf
│ │TOTAL │ │de circulaţie,│Nr. aparate de cale │Centre │Centru │ │mijloace │nr. 219/1998,│sionat│sionat │ │
Paragraf
│ │parţial│ │inclusiv zona │echivalente = 19 buc.;│Regionale de│Regional de │ │fixe │Hotărârea │ │ │ │
Paragraf
│ │ │ │de siguranţă a│linie cf simplă=4,944 │Exploatare, │Exploatare, │ │exclusiv │Guvernului │ │ │ │
Paragraf
│ │ │ │infrastructu- │km; linie cf dublă │Întreţinere │Întreţinere │ │terenuri │nr. 581/1998 │ │ │ │
Paragraf
│ │ │ │rii feroviare │(desfăşurată) = 0 km; │şi Reparaţii│şi Reparaţii│ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │ │ │neinteropera- │Lung. linii cf │CF Craiova, │CF Bucureşti│ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │ │ │bile │electrificate = 0 km │Braşov, │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │ │ │ │ │Galaţi, │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │ │ │ │ │Constanţa │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ 6 │ 147773│ 8.10.07│Instalaţii │Instalaţii SCB, reţele│Sucursalele │Sucursala │ 1998│ 77,22│Legea │conce-│conce- │imobil│
Paragraf
│ │TOTAL │ │fixe de │alimentare şi iluminat│Centre │Centru │ │mijloace │nr. 219/1998,│sionat│sionat │ │
Paragraf
│ │parţial│ │siguranţă şi │ │Regionale de│Regional de │ │fixe │Hotărârea │ │ │ │
Paragraf
│ │ │ │de conducere │ │Exploatare, │Exploatare, │ │exclusiv │Guvernului │ │ │ │
Paragraf
│ │ │ │operativă a │ │Întreţinere │Întreţinere │ │terenuri │nr. 581/1998 │ │ │ │
Paragraf
│ │ │ │circulaţiei │ │şi Reparaţii│şi Reparaţii│ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │ │ │feroviare │ │CF Craiova, │CF Bucureşti│ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │ │ │neinteropera- │ │Braşov, │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │ │ │bile │ │Galaţi, │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │ │ │ │ │Constanţa │ │ │ │ │ │ │ │
ANX

Anexa 2

Paragraf
DATELE DE IDENTIFICARE
Paragraf
ale mijloacelor fixe - fără terenuri - aflate în administrarea
Paragraf
Ministerului Transporturilor şi în concesiunea
Paragraf
Companiei Naţionale de Căi Ferate "C.F.R." - S.A. -
Paragraf
Sucursala Centru Regional de Exploatare, Întreţinere şi Reparaţii
Paragraf
CF Craiova, care trec din domeniul public al statului în
Paragraf
domeniul privat al statului, în vederea scoaterii din funcţiune,
Paragraf
casării şi valorificării, după caz
Paragraf
CS MT: 13633330
Paragraf
CUI CNCF "CFR" - SA: R 11054529
Paragraf
Grupa 8 (Bunuri care alcătuiesc domeniul public al statului)
Paragraf
*Font 7*
Paragraf
│Nr. │ │Cod de │ Denumirea │ Datele de identificare│ │Anul │Valoarea │ Situaţia │Situaţia│Tipul │
Paragraf
│crt.│ Nr. M.F. │clasi- │ ├─────────────────┬────────────┼────────────┤dobân│ de │ juridică │juridică│bunu- │
Paragraf
│ │ │ficare │ │ Descrierea │Vecinătăţi │ Adresa │dirii│inventar │ │actuală │lui │
Paragraf
│ │ │ │ │ tehnică │(după caz, │ │/al │ (în lei) ├─────────────┬──────┼────────┤ │
Paragraf
│ │ │ │ │ (pe scurt) │ pe scurt) │ │dării│ │ Baza legală│în │concesi-│ │
Paragraf
│ │ │ │ │ │ │ │în │ │ │admi- │une/în- │ │
Paragraf
│ │ │ │ │ │ │ │folo-│ │ │nistra│chiriat/│ │
Paragraf
│ │ │ │ │ │ │ │sinţă│ │ │re/con│dat cu │ │
Paragraf
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │cesi- │titlu │ │
Paragraf
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │une │gratuit │ │
Paragraf
│ 0 │ 1 │2 │ 3 │ 4 │ 5 │ 6 │ 7 │ 8 │ 9 │ 10 │ 11 │12 │
Paragraf
│ 1 │147782 │8.10.02│Poduri care │Poduri = 8 buc., │Sucursalele │Sucursala │1998 │ 4437│Legea │conce-│conce- │imobil│
Paragraf
│ │TOTAL │ │au legătură │podeţe = 1 buc. │Centre │Centru │ │mijloace │nr. 219/1998;│sionat│sionat │ │
Paragraf
│ │parţial │ │cu liniile │ │Regionale de│Regional de │ │fixe │Hotărârea │ │ │ │
Paragraf
│ │carte │ │de cale │ │Exploatare, │Exploatare, │ │exclusiv │Guvernului │ │ │ │
Paragraf
│ │funciară │ │ferată │ │Întreţinere │Întreţinere │ │terenuri │nr. 581/1998;│ │ │ │
Paragraf
│ │nr.: 57/ │ │deschise │ │şi Reparaţii│şi Reparaţii│ │ │Hotărârea │ │ │ │
Paragraf
│ │N-specială,│ │circulaţiei │ │CF Timişoara│CF Craiova │ │ │Guvernului │ │ │ │
Paragraf
│ │58/N- │ │acestora, │ │Braşov, │ │ │ │nr. 140/2010;│ │ │ │
Paragraf
│ │specială, │ │inclusiv │ │Bucureşti │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │274- │ │terenurile │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │specială/ │ │aferente │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │2013 │ │acestora, │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │ │ │interopera- │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │ │ │bile │ │ │ │ │ │ │ │ │ │

Vrei mai mult?

Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.

Începe gratuit
Contact

Start the Conversation.

Ready to know exactly where your answer comes from?

Newsletter

Receive legislative news and platform updates directly to your email.

© 2026 All rights reserved.

Poly Tool Design SRL — Blvd. Ferdinand 95, Constanța, 900717, România — CUI: 40293031