RO
AcasăDocument

NORMĂ SANITARĂ VETERINARĂ din 29 octombrie 2008 (*actualizată*)

privind procedura de autorizare sanitară veterinară a unităţilor care produc, procesează, depozitează, transportă şi/sau distribuie produse de origine animală (actualizată până la data de 28 septembrie 2009*)

Abrogat
Emitent:AUTORITATEA NAŢIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR
Publicat:28.09.2009
Versiune:actualizata
Sursă oficială
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
Paragraf
*) Textul iniţial a fost publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 768 din 14 noiembrie 2008. Aceasta este forma actualizată de S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra-Neamţ până la data de 28 septembrie 2009, cu modificările şi completările aduse de ORDINUL nr. 59 din 14 septembrie 2009.

Capitolul I DISPOZIŢII GENERALE

Articolul 1

Paragraf
Prezenta normă sanitară veterinară stabileşte procedura de autorizare sanitară veterinară a unităţilor care produc, procesează, depozitează, transportă şi/sau distribuie produse de origine animală.

Articolul 2

Paragraf
În înţelesul prezentei norme sanitare veterinare, următorii termeni se definesc astfel:
litera A)
autorizaţie sanitară veterinară - documentul emis de direcţia sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti sau, după caz, de Direcţia de igienă şi sănătate publică veterinară din cadrul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, care atestă că activităţile din unităţile care produc, procesează, depozitează, transportă şi/sau distribuie produse de origine animală, prevăzute în anexa nr. 1, îndeplinesc condiţiile sanitare veterinare de funcţionare stabilite de legislaţia veterinară a Uniunii Europene şi de cea naţională;
litera B)
activităţi supuse autorizării sanitare veterinare activităţile desfăşurate în unităţile care produc, procesează, depozitează, transportă şi/sau distribuie produse de origine animală şi care se autorizează de direcţia sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti sau, după caz, de Direcţia de igienă şi sănătate publică veterinară din cadrul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, înainte de începerea desfăşurării acestora, prevăzute în anexa nr. 1;
litera C)
codul cifric - grupul de cifre acordat de către autoritatea sanitară veterinară competentă pentru unităţile care produc, procesează, depozitează, transportă şi/sau distribuie produse de origine animală;
litera D)
număr de autorizare sanitară veterinară - numărul unic acordat unităţii de către autoritatea sanitară veterinară competentă pentru activităţile din unităţile supuse controlului sanitar veterinar, care este compus din:
Paragraf
(i) indicativul judeţului urmat de codul cifric acordat de direcţia sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, pentru obiectivele cuprinse în anexa nr. 1 pct. II; sau
Paragraf
(îi) din codul cifric acordat de Direcţia de igienă şi sănătate publică veterinară din cadrul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, pentru unităţile autorizate pentru schimburi intracomunitare cuprinse în anexa nr. 1 pct. I.
Paragraf
Numerele de autorizare sanitară veterinară acordate de Direcţia de igienă şi sănătate publică veterinară din cadrul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor sunt alcătuite după cum urmează:
Paragraf 1
cod cifric sau litera A urmată de cod cifric, pentru activităţile desfăşurate în unităţile de carne roşie şi carne de pasăre;
Paragraf 2
litera L urmată de cod cifric, pentru activităţile desfăşurate în unităţile de procesare a laptelui şi produselor lactate;
Paragraf 3
litera F urmată de cod cifric, pentru activităţile desfăşurate în unităţile de procesare a peştelui şi produselor din pescuit;
Paragraf 4
litera C urmată de cod cifric, pentru activităţile desfăşurate în unităţile de reambalare a produselor de origine animală;
Paragraf 5
litera D urmată de cod cifric, pentru unităţile de depozitare a produselor de origine animală independente;
Paragraf 6
EPC urmat de cod cifric, pentru centrele de ambalare a ouălor;
Paragraf 7
LEP urmat de cod cifric, pentru activităţile desfăşurate în unităţile de producere a ouălor lichide;
Paragraf 8
EPP urmat de cod cifric, pentru activităţile desfăşurate în unităţile de procesare a ouălor;
Paragraf 9
FS urmat de cod cifric, pentru activităţile desfăşurate în unităţile de procesare a pulpelor de broască şi a melcilor;
Paragraf 10
litera H urmată de cod cifric, pentru activităţile desfăşurate în unităţile de procesare a mierii şi a altor produse apicole;
litera E)
înregistrare sanitară veterinară - activitatea de înscriere a unităţilor care produc alimente de origine animală, altele decât cele cuprinse în anexa nr. 1, în listele unităţilor de vânzare cu amănuntul sau cu vânzare directă, de către direcţia sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti;
litera F)
personal sanitar veterinar de specialitate - medicii veterinari din cadrul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi din cadrul direcţiilor sanitarveterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, care au atribuţii şi responsabilităţi în domeniul igienei şi sănătăţii publice veterinare;
litera G)
referat de evaluare - documentul întocmit de personalul sanitar-veterinar de specialitate din cadrul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi din cadrul direcţiei sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, în care este înscrisă concluzia evaluării pentru unităţile care produc, procesează, depozitează, transportă şi/sau distribuie produse de origine animală, care solicită autorizarea sanitară veterinară;
litera H)
produse de origine animală - alimentele de origine animală, inclusiv mierea şi sângele, moluştele bivalve, echinodermele, tunicatele şi gasteropodele marine vii destinate consumului uman;
litera I)
operator din sectorul alimentar -persoana fizică sau juridică care răspunde de îndeplinirea prevederilor legislaţiei sanitare veterinare în domeniul alimentar, în cadrul unităţilor care produc, procesează, depozitează, transportă şi/sau valorifică produse de origine animală.

Capitolul II AUTORIZAREA SANITARĂ VETERINARĂ A ACTIVITĂŢILOR DIN UNITĂŢILE CARE PRODUC, PROCESEAZĂ, DEPOZITEAZĂ, TRANSPORTĂ ŞI/SAU DISTRIBUIE PRODUSE DE ORIGINE ANIMALĂ

Articolul 3

litera
(1) Unităţile care produc, procesează, depozitează, transportă şi/sau distribuie produse de origine animală pot să desfăşoare activităţi supuse controlului sanitar veterinar numai după emiterea autorizaţiei sanitare veterinare de către autoritatea sanitară veterinară competentă, conform modelului prevăzut în anexa nr. 5.
litera
(2) Autorizaţia sanitară veterinară pentru activităţile desfăşurate în unităţile prevăzute în anexa nr. 1 pct. I se eliberează de către Direcţia de igienă şi sănătate publică veterinară din cadrul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor.
litera
(3) Autorizaţia sanitară veterinară pentru activităţile desfăşurate în unităţile prevăzute în anexa nr. 1 pct. II se eliberează de către direcţia sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti.
litera
(4) Înainte de amplasare şi de începerea construcţiei, reamenajarea, retehnologizarea şi mărirea capacităţii în cazul unităţilor prevăzute în anexa nr. 1, reprezentantul legal al unităţii trebuie să înainteze direcţiei sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, în vederea verificării şi certificării conformităţii cu legislaţia sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor în vigoare, documentaţia care va conţine următoarele documente:
litera A)
cererea din partea unităţii;
litera B)
planul cu amplasarea obiectivului în zonă;
litera C)
proiectul planului unităţii cu fluxurile tehnologice şi evidenţierea echipamentelor şi utilajelor;
litera D)
memoriul tehnic justificativ, cuprinzând descrierea activităţilor ce urmează a se desfăşura şi a obiectivului;
litera E)
chitanţa care atestă că au fost achitate tarifele prevăzute la anexa nr. 9.
litera
(5) În cazul în care, în urma verificării documentaţiei prevăzute la alin. (4), precum şi a verificării la faţa locului a conformităţii datelor înscrise, se constată îndeplinirea condiţiilor sanitare veterinare, directorul executiv al direcţiei sanitarveterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti va emite o notificare, conform modelului din anexa nr. 2, care va fi înaintată reprezentantului legal al unităţii, în care va preciza că documentaţia depusă este conformă cu legislaţia sanitară veterinară în vigoare şi va aplica ştampila direcţiei sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, pe planul cu amplasarea obiectivului în zonă şi pe proiectul planului unităţii cu fluxurile tehnologice şi evidenţierea echipamentelor şi utilajelor, atestând pe aceste documente, sub semnătură, faptul că sunt "conforme cu legislaţia sanitară veterinară în vigoare".
litera
(6) În cazul în care, în urma verificării documentaţiei prevăzute la alin. (4), precum şi a verificării la faţa locului a conformităţii datelor înscrise, se constată neconformităţi faţă de reglementările sanitare veterinare în vigoare, direcţia sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, prin reprezentanţii săi, întocmeşte o notă de constatare, conform modelului din anexa nr. 3, în care va înscrie toate deficienţele constatate şi va emite către solicitant o adresă în care se precizează următoarele: "În urma verificării de către autoritatea sanitară veterinară competentă a documentaţiei depuse, precum şi a verificării la faţa locului a conformităţii datelor înscrise, s-a constatat că nu sunt îndeplinite prevederile legislaţiei sanitare veterinare în vigoare."
litera
(7) Orice modificări ulterioare ale fluxului tehnologic, modernizări şi extinderi ale unităţii trebuie autorizate de către direcţia sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti sau, în cazul unităţilor cuprinse în anexa nr. 1 pct. I, de către Direcţia de igienă şi sănătate publică veterinară din cadrul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor.
litera
(8) Tariful perceput de direcţia sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti pentru verificările efectuate în vederea certificării conformităţii documentaţiei depuse cu legislaţia sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor este reprezentat de 50% din tariful perceput pentru autorizarea sanitară veterinară şi se achită de către reprezentantul legal al unităţii în contul direcţiei sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, la depunerea documentaţiei.

Articolul 4

Paragraf
Înainte de începerea activităţii, reprezentantul legal al unităţii are obligaţia de a obţine autorizaţia sanitară veterinară de la direcţia sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, pentru unităţile prevăzute în anexa nr. 1 pct. II, sau, după caz, autorizaţia sanitară veterinară pentru schimburi intracomunitare/autorizaţia sanitară veterinară condiţionată, de la Direcţia de igienă şi sănătate publică veterinară din cadrul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, pentru unităţile prevăzute în anexa nr. 1 pct. I.

Articolul 5

Paragraf
În vederea obţinerii autorizaţiei sanitare veterinare pentru unităţile care desfăşoară activităţile prevăzute în anexa nr. 1, reprezentantul legal al unităţii depune la direcţia sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti o documentaţie care va cuprinde:
litera A)
cererea din partea unităţii, cu precizarea activităţilor;
litera B)
proiectul planului unităţii cu fluxurile tehnologice şi evidenţierea echipamentelor şi utilajelor;
litera C)
planul cu amplasarea obiectivului în zonă;
litera D)
memoriul tehnic justificativ;
litera E)
copia certificatului unic de înregistrare;
litera F)
copia certificatului constatator emis de oficiul registrului comerţului de pe lângă tribunalul în a cărui rază teritorială îşi are sediul/domiciliul;
litera G)
chitanţa care atestă că au fost achitate tarifele prevăzute la anexa nr. 9.

Articolul 6

litera
(1) Direcţia sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti are obligaţia de a soluţiona cererea în termen de 15 zile lucrătoare de la data înregistrării acesteia, prin personalul sanitar-veterinar de specialitate din cadrul serviciului/compartimentului/biroului de igienă şi sănătate publică veterinară.
litera
(2) Personalul sanitar veterinar de specialitate din cadrul serviciului/compartimentului/biroului de igienă şi sănătate publică veterinară din cadrul direcţiei sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti are obligaţia de a completa, după finalizarea evaluării, în unitatea ce solicită autorizarea sanitară veterinară, referatul de evaluare, conform modelului din anexa nr. 4, şi fişa de evaluare, conform modelului stabilit de Direcţia de igienă şi sănătate publică veterinară din cadrul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, pentru fiecare tip de unitate, care cuprinde condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească unităţile în conformitate cu prevederile legislaţiei comunitare, respectiv Regulamentul Parlamentului European şi al Consiliului Uniunii Europene nr. 882/2004, cu amendamentele ulterioare, Regulamentul Parlamentului European şi al Consiliului Uniunii Europene nr. 853/2004, cu amendamentele ulterioare, şi Regulamentul Parlamentului European şi al Consiliului Uniunii Europene nr. 854/2004, cu amendamentele ulterioare; la fişa de evaluare se ataşează nota de constatare, care cuprinde detalii referitoare la rezultatele evaluării, conform modelului din anexa nr. 3.

Articolul 7

litera
(1) În situaţia în care sunt îndeplinite cerinţele sanitare veterinare în unităţile prevăzute în anexa nr. 1 pct. II, direcţia sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti va emite în termen de 5 zile lucrătoare de la data completării referatului de evaluare, a fişei de evaluare şi a notei de constatare, autorizaţia sanitară veterinară conform modelului cuprins în anexa nr. 5.
litera
(2) În situaţia în care sunt îndeplinite cerinţele sanitare veterinare în unităţile prevăzute în anexa nr. 1 pct. I, direcţia sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti înaintează cu adresă Direcţiei de igienă şi sănătate publică veterinară din cadrul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor documentaţia prevăzută la art. 5, referatul de evaluare, cu propunerea de autorizare sanitară veterinară, fişa de evaluare şi nota de constatare, în care se precizează faptul că unitatea îndeplineşte condiţiile sanitare veterinare pentru autorizarea sanitară veterinară şi solicită verificarea unităţii de către personalul sanitar-veterinar de specialitate din Direcţia de igienă şi sănătate publică veterinară din cadrul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, în vederea autorizării sanitare veterinare a activităţii.
litera
(3) În situaţia în care personalul sanitar-veterinar de specialitate din cadrul serviciului/compartimentului/biroului de igienă şi sănătate publică veterinară din cadrul direcţiei sanitarveterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, constată neîndeplinirea condiţiilor sanitare veterinare, va înscrie în referatul de evaluare, în fişa de evaluare, precum şi în nota de constatare deficienţele constatate şi măsurile dispuse.
litera
(4) Fişa de evaluare şi nota de constatare vor fi aduse la cunoştinţă reprezentantului legal al unităţii.
litera
(5) După remedierea deficienţelor, reprezentantul legal al unităţii solicită în scris direcţiei sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti reverificarea unităţii.
litera
(6) Direcţiile sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti au obligaţia să ţină o evidenţă a unităţilor autorizate sanitar veterinar privind: denumirea şi adresa unităţii, activităţile pentru care s-a acordat autorizarea sanitară veterinară, numărul şi data autorizării unităţii şi să comunice periodic la Direcţia de igienă şi sănătate publică veterinară din cadrul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor lista actualizată cu unităţile autorizate sanitar veterinar.

Articolul 8

litera
(1) Autorizaţia sanitară veterinară a unităţilor prevăzute în anexa nr. 1 îşi păstrează valabilitatea atât timp cât sunt îndeplinite condiţiile sanitare veterinare prevăzute de legislaţia sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor în vigoare.
litera
(2) Direcţiile sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti emit autorizaţia sanitară veterinară numai pentru mijloacele de transport care transportă produse de origine animală şi care îndeplinesc condiţiile sanitare veterinare prevăzute în anexa nr.1 cap. IV din Regulamentul Parlamentului European şi al Consiliului Uniunii Europene nr. 852/2004, cu amendamentele ulterioare.
litera
(3) În vederea obţinerii autorizaţiei sanitare veterinare pentru mijloacele de transport care transportă produse de origine animală, reprezentantul legal al unităţii depune la direcţia sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti o documentaţie care va cuprinde:
litera A)
cererea din partea operatorului din sectorul alimentar, cu precizarea capacităţii de transport, a regimului termic, a tipurilor de produse ce pot fi transportate şi a numărului de înmatriculare al mijlocului de transport;
litera B)
copia de pe certificatul de înmatriculare al mijlocului de transport;
litera C)
chitanţa care atestă că au fost achitate tarifele prevăzute la anexa nr. 9.
litera
(4) În situaţia în care, după efectuarea verificării din partea personalului sanitar veterinar de specialitate, mijloacele de transport al produselor de origine animală corespund prevederilor legislaţiei în vigoare, direcţia sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti va emite autorizaţia sanitară veterinară pentru mijloacele de transport al produselor de origine animală, conform modelului prevăzut în anexa nr. 6.
litera
(5) Autorizaţiile pentru mijloacele de transport al produselor de origine animală sunt valabile un an de la data eliberării, cu posibilitatea acordării unei vize anuale, în condiţiile în care mijlocul de transport corespunde scopului pentru care a fost autorizat, ca urmare a verificării mijlocului de transport de către reprezentanţii direcţiei sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene şi a municipiului Bucureşti.
litera
(6) Pentru obţinerea vizei anuale pe autorizaţia sanitară veterinară pentru mijloacele de transport al produselor de origine animală, operatorul din sectorul alimentar va achita o taxă corespunzătoare cu 50% din tariful perceput pentru autorizarea sanitară veterinară.

Articolul 9

litera
(1) Unităţile prevăzute în anexa nr. 1 pct. I, nou-construite sau nou-amenajate, care şi-au schimbat domeniul de activitate şi care îndeplinesc cerinţele referitoare la structură şi echipamente, au elaborat programul HACCP şi este în curs de implementare, pot fi autorizate condiţionat pentru o perioadă de 3 luni.
litera
(2) În vederea obţinerii autorizaţiei sanitare veterinare condiţionate, reprezentantul legal al unităţii depune la direcţia sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti o documentaţie în conformitate cu prevederile art. 5.
litera
(3) Personalul sanitar veterinar de specialitate din cadrul serviciului/compartimentului/biroului de igienă şi sănătate publică veterinară din cadrul direcţiei sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti are obligaţia de a completa, după finalizarea evaluării în unitatea ce solicită autorizarea sanitară veterinară condiţionată, referatul de evaluare, fişa de evaluare, precum şi nota de constatare.
litera
(4) În situaţia în care sunt îndeplinite condiţiile pentru eliberarea autorizaţiei sanitare veterinare condiţionate, direcţiile sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti vor depune la Direcţia de igienă şi sănătate publică veterinară din cadrul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor documentaţia completă, în conformitate cu prevederile art. 5, împreună cu o cerere scrisă, conform modelului din anexa nr. 10, pentru acordarea numărului de autorizare sanitară veterinară condiţionată.
litera
(5) Personalul sanitar veterinar de specialitate din cadrul Direcţiei de igienă şi sănătate publică veterinară din cadrul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, în baza evaluării documentaţiei depuse şi, după caz, în urma auditului la faţa locului, va comunică direcţiilor sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti numărul de autorizare sanitară veterinară condiţionată, printr-o adresă scrisă, semnată de directorul Direcţiei de igienă şi sănătate publică veterinară, conform modelului din anexa nr. 11.
litera
(6) În baza numărului de autorizare sanitară veterinară condiţionată acordat de Direcţia de igienă şi sănătate publică veterinară din cadrul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, direcţiile sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti vor emite autorizaţia sanitară veterinară condiţionată pentru desfăşurarea activităţii, conform modelului prevăzut în anexa nr. 12.
litera
(7) Unităţile care au fost autorizate sanitar veterinar condiţionat vor fi evaluate cel puţin o dată în primele 3 luni de către personalul sanitar-veterinar de specialitate din cadrul serviciului/compartimentului/biroului de igienă şi sănătate publică veterinară din cadrul direcţiilor sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti.
litera
(8) În intervalul de timp de 3 luni acordat pentru autorizarea sanitară veterinară condiţionată a unităţilor prevăzute în anexa nr. 1 pct. I, reprezentantul legal al unităţii are obligaţia de a solicita direcţiilor sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti reevaluarea unităţii, în vederea obţinerii autorizaţiei sanitare veterinare pentru schimburi intracomunitare cu produse alimentare de origine animală.
litera
(9) În cazul în care unitatea îndeplineşte toate cerinţele pentru autorizare sanitară veterinară, direcţiile sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti vor solicita la Direcţia de igienă şi sănătate publică veterinară din cadrul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare acordarea autorizaţiei sanitare veterinare pentru schimburi intracomunitare cu produse alimentare de origine animală, conform procedurii descrise la art. 10.
litera
(10) Dacă în urma controlului efectuat de personalul sanitar veterinar de specialitate din cadrul direcţiilor sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti se constată că s-a realizat un progres evident, dar unitatea nu îndeplineşte încă în totalitate condiţiile sanitare veterinare relevante prevăzute de legislaţia în vigoare, Direcţia de igienă şi sănătate publică veterinară din cadrul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor poate prelungi autorizaţia sanitară veterinară condiţionată cu încă 3 luni.
litera
(11) Autorizaţia sanitară veterinară condiţionată a unităţilor se acordă pe o perioadă de 3 luni, cu posibilitatea de prelungire cu încă 3 luni, fără a fi depăşită o perioadă totală de maximum 6 luni. Unităţile care nu obţin autorizaţia sanitară veterinară pentru schimburi intracomunitare cu produse alimentare de origine animală în termen de 6 luni de la data acordării autorizaţiei sanitare veterinare condiţionate îşi suspendă activitatea, până la data obţinerii autorizaţiei sanitare veterinare pentru schimburi intracomunitare cu produse alimentare de origine animală.
litera
(12) Marca de sănătate/identificare care va fi aplicată pe produsele de origine animală în unităţile care au fost autorizate sanitar veterinar condiţionat va fi identică cu marca de sănătate/identificare care se aplică pe produsele obţinute în unităţile care au fost autorizate sanitar veterinar pentru schimburi intracomunitare, conform legislaţiei sanitare veterinare în vigoare.
litera
(13) În vederea autorizării sanitare veterinare condiţionate reprezentantul legal al unităţii va achita jumătate din tariful perceput pentru autorizarea sanitară veterinară în contul direcţiei sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, la data depunerii documentaţiei.

Articolul 10

litera
(1) În vederea autorizării sanitare veterinare pentru schimburi intracomunitare cu produse alimentare de origine animală a unităţilor prevăzute în anexa nr.1 pct. I, direcţia sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti depune la Direcţia de igienă şi sănătate publică veterinară din cadrul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor o documentaţie completă, care va cuprinde:
litera A)
adresa din partea direcţiei sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, în care se precizează faptul că unitatea îndeplineşte condiţiile sanitare veterinare şi prin care se solicită verificarea de către personalul sanitar veterinar de specialitate din cadrul Direcţiei de igienă şi sănătate publică veterinară din cadrul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, în vederea autorizării sanitare veterinare a activităţii;
litera B)
referatul de evaluare, conform modelului din anexa nr. 4, cu propunerea de autorizare sanitară veterinară a activităţii;
litera C)
fişa de evaluare şi nota de constatare;
litera D)
cererea din partea solicitantului, cu precizarea activităţilor;
litera E)
proiectul planului unităţii cu fluxurile tehnologice şi evidenţierea echipamentelor şi utilajelor;
litera F)
planul cu amplasarea obiectivului în zonă;
litera G)
memoriul tehnic justificativ;
litera H)
copia certificatului unic de înregistrare;
litera I)
copia certificatului constatator emis de oficiul registrului comerţului de pe lângă tribunalul în a cărui rază teritorială îşi are sediul/domiciliul.
litera
(2) În termen de 30 de zile de la primirea documentaţiei prevăzute la alin. (1) echipa de audit formată din reprezentanţi de la nivelul Direcţiei de igienă şi sănătate publică veterinară din cadrul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, direcţiei sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti şi de la nivel local va întocmi la faţa locului un raport de audit, cu propunerea de autorizare sanitară veterinară sau, după caz, autorizare sanitară veterinară condiţionată a activităţii pentru care s-a solicitat autorizarea sanitară veterinară ori neautorizarea activităţii.
litera
(3) Raportul de audit va cuprinde detalii cu privire la următoarele aspecte:
litera A)
prevederi generale şi scopul auditului:
Paragraf 1
data/perioada efectuării auditului;
Paragraf 2
numerele de înregistrare acordate de autoritatea competentă şi de operatorul din sectorul alimentar;
Paragraf 3
numele şi funcţia persoanelor care participă la audit;
Paragraf 4
actele normative în baza cărora se efectuează auditul;
Paragraf 5
scopul efectuării auditului;
litera B)
aspecte constatate cu ocazia auditului, conformităţi, neconformităţi cu privire la prevederile legislaţiei în vigoare, respectiv:
Paragraf 1
igiena şi întreţinerea spaţiilor, facilităţilor şi echipamentelor;
Paragraf 2
informaţii privind asigurarea lanţului alimentar şi sistemului rapid de alertă;
Paragraf 3
inspecţia ante- şi post-mortem;
Paragraf 4
respectarea condiţiilor de bunăstare a animalelor;
Paragraf 5
originea, calitatea materiilor prime şi selectarea furnizorilor;
Paragraf 6
igiena preoperaţională, operaţională şi postoperaţională;
Paragraf 7
igiena şi starea de sănătate a personalului lucrător;
Paragraf 8
respectarea procedurilor de bune practici de igienă şi producţie;
Paragraf 9
monitorizarea şi controlul parametrilor de producţie;
Paragraf 10
controlul respectării conformităţii cu parametrii fizico-chimici, microbiologici, reziduuri, contaminanţi şi substanţe interzise;
Paragraf 11
controlul igienei materialelor care intră în contact cu produsele;
Paragraf 12
controlul dăunătorilor;
Paragraf 13
controlul potabilităţii apei;
Paragraf 14
controlul trasabilităţii, etichetării şi marcării produselor;
Paragraf 15
controlul şi monitorizarea deşeurilor;
Paragraf 16
instruirea personalului în domeniul igienei şi al practicilor de lucru;
Paragraf 17
elaborarea şi respectarea procedurilor bazate pe principiile HACCP;
Paragraf 18
alte aspecte care se consideră necesar a fi menţionate;
litera C)
recomandări din partea echipei de audit în vederea remedierii neconformităţilor;
litera D)
măsuri dispuse de echipa de audit atunci când se constată abateri de la prevederile legislaţiei în vigoare;
litera E)
concluziile echipei de audit;
litera F)
numele şi semnăturile persoanelor care au participat la audit, ştampilele oficiale din partea direcţiei sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti şi operatorului din sectorul alimentar.
litera
(4) Echipa de audit prevăzută la alin. (2), prin reprezentantul Direcţiei de igienă şi sănătate publică veterinară din cadrul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, prezintă raportul de audit conducerii Direcţiei de igienă şi sănătate publică veterinară din cadrul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor.
litera
(5) În funcţie de concluziile cuprinse în raportul de audit, pentru unitatea care îndeplineşte condiţiile sanitare veterinare, Direcţia de igienă şi sănătate publică veterinară din cadrul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor va acorda un număr de autorizare sanitară veterinară sub care aceasta îşi poate desfăşura activitatea şi va elibera autorizaţia sanitară veterinară pentru schimburi intracomunitare, conform modelului prevăzut în anexa nr. 13, în care se vor înscrie codurile şi activităţile pentru care se acordă autorizaţia, conform prevederilor cuprinse în anexa nr. 1 pct. III.
litera
(6) În situaţia în care în urma auditului se constată că unităţile prevăzute la anexa nr. 1 pct. I nu îndeplinesc condiţiile sanitare veterinare de funcţionare, acestea nu vor fi autorizate sanitar veterinar pentru schimburi intracomunitare, raportul de audit cuprinzând neconformităţile pentru care se propune neacordarea autorizaţiei sanitare veterinare pentru schimburi intracomunitare.
litera
(7) În cazul unităţilor care au obţinut autorizaţie sanitară veterinară condiţionată în conformitate cu prevederile art. 9 alin. (1), la autorizarea sanitară veterinară pentru schimburi intracomunitare cu produse alimentare de origine animală se va acorda acelaşi număr de autorizare sanitară veterinară ca cel înscris pe autorizaţia sanitară veterinară condiţionată.
litera
(8) Direcţia de igienă şi sănătate publică veterinară din cadrul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor va transmite prin poştă sau prin delegat din cadrul direcţiei sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, sub semnătură, autorizaţia sanitară veterinară pentru schimburi intracomunitare, în original, direcţiei sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, care va înainta unităţii autorizaţia sanitară veterinară printr-o adresă scrisă.
litera
(9) După obţinerea autorizaţiei sanitare veterinare din partea autorităţii sanitare veterinare competente, întreaga responsabilitate cu privire la producerea, procesarea, depozitarea, transportul şi/sau distribuţia produselor obţinute revine operatorului din sectorul alimentar.

Articolul 11

litera
(1) În cazul în care cu ocazia controalelor oficiale se constată că unităţile cuprinse în anexa nr. 1 pct. I nu mai îndeplinesc condiţiile sanitare veterinare de funcţionare prevăzute de legislaţia în vigoare, direcţia sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti va comunică în scris acest fapt Direcţiei de igienă şi sănătate publică veterinară din cadrul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi va dispune suspendarea sau interzicerea desfăşurării activităţii.
litera
(2) Suspendarea sau, după caz, interzicerea desfăşurării activităţii sanitare veterinare a unităţilor se va dispune de Direcţia de igienă şi sănătate publică veterinară din cadrul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor sau, după caz, de direcţia sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, în baza propunerilor scrise din partea Direcţiei generale de inspecţie şi coordonare P.I.F., Corpului de control al preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor sau în urma verificării directe de către personalul sanitar veterinar de specialitate din cadrul Direcţiei de igienă şi sănătate publică veterinară.
litera
(3) Atunci când unităţile care sunt autorizate sanitar veterinar solicită autorizarea sanitară veterinară a unor activităţi suplimentare pentru care îndeplinesc condiţiile sanitare veterinare, se va parcurge procedura de autorizare sanitară veterinară prevăzută în prezenta normă sanitară veterinară pentru activitatea pentru care se solicită autorizarea sanitară veterinară, se va retrage autorizaţia sanitară veterinară deţinută anterior şi se va elibera o nouă autorizaţie sanitară veterinară care va include toate activităţile autorizate.

Articolul 12

litera
(1) În vederea autorizării sanitare veterinare a unităţilor prevăzute în anexa nr. 1 pct. I, autorizate sanitar veterinar, care şi-au schimbat denumirea, dar continuă să desfăşoare aceleaşi activităţi în aceleaşi obiective, reprezentantul legal al unităţii depune la direcţia sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti o documentaţie care va cuprinde:
litera A)
cererea din partea unităţii în vederea autorizării sanitare veterinare, cu precizarea noii denumiri a unităţii şi a activităţilor desfăşurate, conform modelului prevăzut în anexa nr. 14;
litera B)
copia de pe încheierea judecătorească prin care se dispune schimbarea denumirii unităţii;
litera C)
copia certificatului unic de înregistrare cu noua denumire a unităţii;
litera D)
copia certificatului constatator emis de oficiul registrului comerţului de pe lângă tribunalul în a cărui rază teritorială îşi are sediul/domiciliul.
litera
(2) În vederea autorizării sanitare veterinare a unităţilor prevăzute la alin. (1), direcţia sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti va depune la Direcţia de igienă şi sănătate publică veterinară din cadrul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor o documentaţie care va cuprinde:
litera A)
adresa din partea direcţiei sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, în care se precizează faptul că unitatea şi-a schimbat denumirea, îndeplineşte condiţiile sanitare veterinare conform prevederilor legislaţiei sanitare veterinare şi solicită emiterea unei noi autorizaţii sanitare veterinare, conform modelului prevăzut în anexa nr. 15;
litera B)
cererea din partea solicitantului, cu precizarea noii denumiri a unităţii şi a activităţilor desfăşurate;
litera C)
copia de pe încheierea judecătorească prin care se dispune schimbarea denumirii unităţii;
litera D)
copia certificatului unic de înregistrare cu noua denumire a unităţii;
litera E)
copia certificatului constatator emis de oficiul registrului comerţului de pe lângă tribunalul în a cărui rază teritorială îşi are sediul/domiciliul.
litera
(3) În baza documentaţiei transmise de direcţia sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, Direcţia de igienă şi sănătate publică veterinară din cadrul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor va elibera o nouă autorizaţie sanitară veterinară pentru schimburi intracomunitare, conform modelului prevăzut în anexa nr. 13, păstrând acelaşi număr de autorizare sanitară veterinară, şi va dispune direcţiei sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti retragerea autorizaţiei sanitare veterinare acordate anterior, care cuprinde vechea denumire a unităţii.
litera
(4) Direcţia sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti va solicita operatorului din sectorul alimentar, printr-o adresă scrisă, prezentarea în original a autorizaţiei sanitare veterinare acordate anterior, în vederea anulării acesteia.
litera
(5) Direcţia sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti va transmite, în original, autorizaţia sanitară veterinară, acordată anterior operatorului din sectorul alimentar, Direcţiei de igienă şi sănătate publică veterinară din cadrul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, care va proceda la anularea acesteia.

Articolul 13

litera
(1) Direcţia de igienă şi sănătate publică veterinară din cadrul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, având în vedere încadrarea în funcţie de factorii de risc a unităţii pe grupe de risc, conform analizei de risc, auditează ori de câte ori este necesar, dar cel puţin o dată la 2 ani, unităţile autorizate sanitar veterinar cuprinse în anexa nr. 1 pct. I.
litera
(2) În funcţie de rezultatul auditului, personalul sanitar veterinar de specialitate din cadrul Direcţiei de igienă şi sănătate publică veterinară din cadrul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor care a efectuat auditul va dispune menţinerea autorizaţiei sanitare veterinare sau, după caz, suspendarea ori interzicerea desfăşurării activităţii.
litera
(3) Direcţia sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti va verifica ori de câte ori este necesar, dar cel puţin o dată pe semestru, unităţile autorizate sanitar veterinar cuprinse în anexa nr. 1.
litera
(4) În funcţie de rezultatul verificării, personalul sanitar veterinar de specialitate din cadrul direcţiei sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, care a efectuat controlul, va dispune menţinerea autorizaţiei sanitare veterinare sau, după caz, va propune suspendarea ori interzicerea desfăşurării activităţii.

Articolul 14

litera
(1) În cazul unităţilor cuprinse la anexa nr. 1 pct. I, pentru care s-a dispus suspendarea activităţii, reluarea activităţii se dispune de către Direcţia de igienă şi sănătate publică veterinară din cadrul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor numai după ce unitatea înştiinţează, printr-o adresă scrisă, remedierea deficienţelor constatate, iar direcţia sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti efectuează verificarea la faţa locului a modului în care au fost remediate deficienţele.
litera
(2) Direcţia sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti verifică remedierea deficienţelor, întocmeşte nota de constatare, conform modelului din anexa nr. 3 şi notifică în scris la Direcţia de igienă şi sănătate publică veterinară din cadrul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor remedierea deficienţelor.

Articolul 15

Paragraf
Direcţia de igienă şi sănătate publică veterinară din cadrul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor va comunică decizia de interzicere a desfăşurării activităţii, pentru activitatea desfăşurată în unităţile cuprinse în anexa nr. 1 pct. I, direcţiei sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti şi va exclude unitatea din lista unităţilor autorizate sanitar veterinar, publicată pe site-ul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor.

Articolul 16

litera
(1) În cazul în care unitatea aprobată pentru schimburi intracomunitare intenţionează să deruleze operaţiuni de export de produse de origine animală în ţări terţe, reprezentanţii direcţiilor sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti şi ai Direcţiei de igienă şi sănătate publică veterinară din cadrul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor vor efectua, după caz, verificări şi audituri la faţa locului în vederea evaluării modului în care sunt îndeplinite condiţiile de export stabilite de ţara terţă importatoare.
litera
(2) În cazul în care în urma verificărilor şi auditurilor efectuate în conformitate cu prevederile alin. (1) se constată că unitatea corespunde prevederilor stabilite de ţara terţă importatoare, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor notifică ţării terţe importatoare că unitatea poate efectua export de produse de origine animală şi va comunică această decizie operatorului din sectorul alimentar în cauză.

Capitolul III CONTROALE, MĂSURI ŞI SANCŢIUNI

Articolul 17

litera
(1) Toate activităţile din unităţile prevăzute în anexa nr. 1 sunt supuse controlului oficial veterinar efectuat de către Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor şi direcţiile sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti.
litera
(2) În cazul în care, în urma controalelor oficiale efectuate, direcţia sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti constată că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de legislaţia sanitară veterinară, notifică acest fapt reprezentantului legal al unităţii verificate şi poate dispune sancţionarea contravenţională în conformitate cu prevederile legale.
litera
(3) Pe lângă sancţiunea contravenţională, direcţia sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti poate dispune una sau mai multe măsuri, după cum urmează:
litera A)
suspendarea activităţii desfăşurate în baza autorizaţiei sanitare veterinare, pentru activităţile pentru care nu sunt îndeplinite condiţiile sanitare veterinare;
litera B)
interzicerea desfăşurării activităţii, pentru activitatea care se desfăşoară fără îndeplinirea condiţiilor sanitare veterinare.

Articolul 18

litera
(1) (i) În cazul suspendării activităţii desfăşurate în baza autorizaţiei sanitare veterinare a unităţilor prevăzute în anexa nr. 1 pct. I, personalul sanitar veterinar de specialitate din cadrul direcţiei sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti sau, după caz, din cadrul Direcţiei de igienă şi sănătate publică veterinară, Direcţiei generale de inspecţie şi coordonare P.I.F din cadrul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor sau din cadrul Corpului de control al preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor consemnează în nota de constatare întocmită la unitate motivaţia tehnică a suspendării activităţii desfăşurate în baza autorizaţiei sanitare veterinare şi propun directorului executiv al direcţiei sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti emiterea ordonanţei privind suspendarea activităţii desfăşurate în baza autorizaţiei sanitare veterinare, conform modelului prezentat în anexa nr. 7.
Paragraf
(îi) Ordonanţa privind suspendarea activităţii desfăşurate în baza autorizaţiei sanitare veterinare pentru activităţile desfăşurate de unităţile cuprinse în anexa nr. 1 pct. I se emite de către direcţia sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti şi se notifică Direcţiei de igienă şi sănătate publică veterinară din cadrul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor.
Paragraf
(iii) Ordonanţa privind suspendarea activităţii desfăşurate în baza autorizaţiei sanitare veterinare pentru activităţile desfăşurate de unităţile cuprinse în anexa nr. 1 pct. II se emite de către direcţia sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, în urma propunerii din partea personalului sanitar veterinar de specialitate care a efectuat evaluarea sau, după caz, din cadrul Direcţiei de igienă şi sănătate publică veterinară, Direcţiei generale de inspecţie şi coordonare P.I.F din cadrul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor sau din cadrul Corpului de control al preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi va fi notificată la Direcţia de igienă şi sănătate publică veterinară din cadrul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor.
litera
(2) (i) Termenul de remediere a deficienţelor, înscris în ordonanţa privind suspendarea activităţii desfăşurate în baza autorizaţiei sanitare veterinare, curge de la data emiterii notificării către reprezentantul legal al unităţii şi nu poate fi mai mare de 45 de zile în cazul în care deficienţele au fost constatate ca urmare a unei acţiuni de control efectuate de către medicii veterinari oficiali.
Paragraf
(îi) În cazul în care se emite ordonanţa privind suspendarea activităţii desfăşurate în baza autorizaţiei sanitare veterinare ca urmare a solicitării din partea unităţii, termenul înscris în ordonanţă nu poate fi mai mare de 4 luni.
Paragraf
(iii) Pe perioada suspendării activităţii unităţii, direcţia sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti retrage personalul sanitar-veterinar oficial care asigură supravegherea sanitară veterinară a unităţii, mărcile de sănătate/identificare şi certificatele sanitare veterinare.
litera
(3) În cazul în care neconformităţile nu au fost remediate în termenul înscris în ordonanţa privind suspendarea activităţii desfăşurate în baza autorizaţiei sanitare veterinare, direcţia sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti va retrage autorizaţia sanitară veterinară deţinută de unitate şi va elibera ordonanţa privind interzicerea desfăşurării activităţii, conform modelului din anexa nr. 8, pe care o notifică la oficiul registrului comerţului de pe lângă tribunalul în a cărui rază teritorială îşi are sediul/domiciliul, în termen de 3 zile de la data emiterii acesteia.
litera
(4) Direcţia sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti va retrage autorizaţia sanitară veterinară a unităţilor cuprinse în anexa nr. 1 pct. II şi va emite ordonanţa privind interzicerea desfăşurării activităţii, conform modelului din anexa nr. 8, atunci când în cadrul acţiunilor de evaluare efectuate de personalul sanitar veterinar de specialitate se constată nerespectarea prevederilor legale pentru care acestea au fost autorizate.
litera
(5) (i) Direcţia sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti emite ordonanţa privind interzicerea desfăşurării activităţii şi retrage autorizaţia sanitară veterinară a unităţilor cuprinse în anexa nr. 1 pct. I.
Paragraf
(îi) Direcţia sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti va transmite la Direcţia de igienă şi sănătate publică veterinară din cadrul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, cu adresă scrisă, copia ordonanţei de suspendare a activităţii desfăşurate în baza autorizaţiei sanitare veterinare sau de interzicere a desfăşurării activităţii emise, împreună cu autorizaţia sanitară veterinară în original.
Paragraf
(iii) Ordonanţele de suspendare şi de interzicere a desfăşurării activităţii eliberate de către direcţia sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti se înscriu într-un registru constituit în acest scop.
litera
(6) Reluarea activităţii din unităţile prevăzute în anexa nr. 1 pentru care s-a emis ordonanţa privind interzicerea desfăşurării activităţii se realizează prin parcurgerea procedurii de autorizare sanitară veterinară conform prevederilor legale.
litera
(7) Reprezentanţii legali ai unităţilor prevăzute la anexa nr. 1 trebuie să aplice toate măsurile pentru corectarea deficienţelor constatate şi să solicite reverificarea unităţii de către personalul sanitar veterinar de specialitate din cadrul direcţiei sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, atunci când deficienţele au fost corectate.
litera
(8) În cazul în care se constată că activităţile cuprinse în anexa nr. 1 se desfăşoară fără autorizaţie sanitară veterinară sau atunci când activităţile continuă să se desfăşoare după suspendarea ori interzicerea desfăşurării activităţii, direcţia sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti va dispune măsuri în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare şi va informa în acest sens autorităţile teritoriale din cadrul Ministerului Justiţiei, Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, Ministerului Economiei şi Finanţelor şi Ministerului Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse.

Capitolul IV DISPOZIŢII FINALE

Articolul 19

Paragraf
Activităţile din unităţile cuprinse în anexa nr. 1 se pot derula atât timp cât sunt îndeplinite condiţiile sanitare veterinare conform cerinţelor legislaţiei specifice.

Articolul 20

Paragraf
Pentru autorizarea sanitară veterinară a activităţii din unităţile cuprinse în anexa nr. 1, tarifele stabilite în anexa nr. 9 se achită de către solicitant la depunerea documentaţiei în conformitate cu prevederile art. 5, în contul direcţiei sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti.

Articolul 21

litera
(1) Autorizaţiile sanitare veterinare eliberate pentru unităţile cuprinse în anexa nr. 1 în conformitate cu prevederile Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 276/2006 pentru aprobarea Normei sanitare veterinare privind procedura de autorizare sanitară veterinară a unităţilor care produc alimente de origine animală, cu modificările ulterioare, rămân valabile atât timp cât sunt îndeplinite condiţiile sanitare veterinare de funcţionare.
litera
(2) Autorizaţiile sanitare veterinare care au fost eliberate unităţilor cuprinse în anexa nr. 1 pct. I, care beneficiază de o perioadă de tranziţie până la data 31 decembrie 2009, în baza unor acte normative anterioare, rămân valabile până la finalizarea termenelor de execuţie a lucrărilor prevăzute în programele de modernizare şi restructurare, cu condiţia respectării condiţiilor generale de igienă.

Articolul 22

Paragraf
Unităţile care deţin atestate emise în conformitate cu legislaţia în vigoare de către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pentru realizarea produselor de origine animală care prezintă caracteristici tradiţionale trebuie să obţină autorizaţia sanitară veterinară/înregistrarea sanitară veterinară de la Direcţia de igienă şi sănătate publică veterinară din cadrul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor sau, după caz, de la direcţia sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, conform prevederilor legale în vigoare.

Articolul 23

Paragraf
Autorizaţiile sanitare veterinare care nu au fost ridicate de la direcţia sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti de către solicitanţi, în termen de 30 de zile de la data eliberării, vor fi anulate.

Articolul 24

litera
(1) Sunt interzise schimburile intracomunitare cu produse de origine animală obţinute în unităţile care beneficiază de o perioadă de tranziţie până la 31 decembrie 2009, în vederea alinierii la cerinţele impuse de legislaţia Uniunii Europene.
litera
(2) Sunt interzise schimburile intracomunitare cu produse lactate obţinute în unităţile care corespund cerinţelor structurale comunitare şi au fost autorizate sanitar veterinar să recepţioneze şi să proceseze lapte conform şi neconform fără separare, cuprinse în lista din cap. I al anexei la Decizia Comisiei 2007/27/CE, cu modificările şi completările ulterioare.
litera
(3) Sunt interzise schimburile intracomunitare cu produse lactate obţinute din lapte neconform cu standardele Uniunii Europene în unităţile care corespund cerinţelor structurale comunitare şi care au fost autorizate sanitar veterinar să recepţioneze lapte conform şi neconform pe linii separate.

Articolul 25

Paragraf
Exportul produselor de origine animală către ţările terţe se realizează numai după notificarea Direcţiei de igienă şi sănătate publică veterinară din cadrul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi în baza certificatului de sănătate stabilit de autorităţile veterinare din ţările terţe.

Articolul 26

Paragraf
În vederea informării publice, Direcţia de igienă şi sănătate publică veterinară din cadrul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor publică pe site-ul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor lista cuprinzând unităţile autorizate sanitar veterinar, pe care o va actualiza permanent, în funcţie de schimbările survenite.

Articolul 27

Paragraf
Anexele nr. 1-15 fac parte integrantă din prezenta normă sanitară veterinară.

Anexa 1

Paragraf
la norma sanitară veterinară
Paragraf
I. Categoriile de unităţi care se supun autorizării sanitare veterinare de către Direcţia de igienă şi sănătate publică veterinară din cadrul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor
Paragraf
A. Unităţi cu activităţi generale:
Paragraf 1
depozit frigorific: unitate cu spaţii şi instalaţii de frig adecvate în care se desfăşoară activităţi pentru recepţia, depozitarea şi livrarea produselor de origine animală congelate şi/sau refrigerate;
Paragraf 2
unitate de reambalare: unitate cu spaţii, dotări şi instalaţii adecvate în care se desfăşoară activităţi pentru recepţia, depozitarea, porţionarea, reambalarea produselor de origine animală, depozitarea şi livrarea acestora.
Paragraf
B. Carne de ongulate domestice - cabaline, bovine, suine, ovine şi caprine:
Paragraf 1
abator: unitate cu spaţii şi dotări adecvate în care se desfăşoară activităţi pentru recepţia, cazarea şi tăierea de animale, precum şi pentru livrarea produselor comestibile şi necomestibile rezultate;
Paragraf 2
unitate de tranşare: unitate cu spaţii şi echipamente adecvate în care se desfăşoară activităţi pentru recepţia, depozitarea şi tranşarea şi/sau dezosarea cărnii, precum şi pentru livrarea produselor rezultate.
Paragraf
C. Carne de pasăre şi de lagomorfe:
Paragraf 1
abator: unitate cu spaţii şi dotări adecvate în care se desfăşoară activităţi pentru recepţia, tăierea de păsări sau lagomorfe şi livrarea produselor rezultate;
Paragraf 2
unitate de tranşare: unitate cu spaţii şi echipamente adecvate în care se desfăşoară activităţi pentru recepţia, depozitarea şi tranşarea cărnii de pasăre, precum şi livrarea produselor rezultate.
Paragraf
D. Carne de vânat de crescătorie:
Paragraf 1
abator: unitate cu spaţii şi dotări adecvate în care se desfăşoară activităţi pentru recepţia, tăierea vânatului de crescătorie şi livrarea produselor rezultate;
Paragraf 2
unitate de tranşare carne de vânat de crescătorie: unitate cu spaţii şi echipamente adecvate în care se desfăşoară activităţi pentru recepţia, depozitarea şi tranşarea cărnii de vânat de crescătorie, precum şi livrarea produselor rezultate.
Paragraf
E. Carne de vânat sălbatic:
Paragraf 1
unităţi care manipulează carne de vânat sălbatic: unitate cu spaţii şi dotări adecvate în care se desfăşoară activităţi pentru recepţia, depozitarea şi prelucrarea vânatului sălbatic şi livrarea produselor rezultate;
Paragraf 2
unitate de tranşare carne de vânat sălbatic: unitate cu spaţii şi echipamente adecvate în care se desfaşoară activităţi pentru recepţia, depozitarea şi tranşarea cărnii de vânat sălbatic, precum şi livrarea produselor rezultate.
Paragraf
F. Carne tocată, preparată şi carne separată mecanic:
Paragraf 1
unităţi de carne tocată: unităţi cu spaţii, dotări şi instalaţii adecvate în care se desfăşoară activităţi pentru recepţia, depozitarea, tranşarea, mărunţirea cărnii, depozitarea şi livrarea acesteia;
Paragraf 2
unităţi de carne preparată: unităţi cu spaţii, dotări şi instalaţii adecvate în care se desfăşoară activităţi pentru recepţia, depozitarea cărnii, prepararea cărnii, depozitarea şi livrarea produselor rezultate;
Paragraf 3
unităţi de carne separată mecanic: unităţi cu spaţii, dotări şi instalaţii adecvate în care se desfăşoară activităţi pentru recepţia, depozitarea cărnii, separarea mecanică a cărnii, depozitarea şi livrarea acesteia.
Paragraf
G. Produse din carne:
Paragraf
- unităţi de procesare: unităţi cu spaţii, dotări şi instalaţii adecvate în care se desfăşoară activităţi pentru recepţia, depozitarea, tranşarea cărnii, fabricarea produselor din carne şi tratarea termică a acestora, depozitarea şi livrarea produselor rezultate.
Paragraf
H. Moluşte bivalve vii:
Paragraf
- centru de purificare: unitate cu dotări specifice în care se desfăşoară activităţi pentru plasarea în bazine a moluştelor bivalve vii, precum şi stocarea acestora un timp necesar pentru reducerea contaminării şi pentru a le face proprii consumului uman.
Paragraf
I. Peşte şi produse din pescuit:
Paragraf 1
vas-fabrică: orice ambarcaţiune cu dotări specifice la bordul căreia se desfăşoară operaţiuni de filetare, feliere, jupuire, decorticare ori îndepărtarea cochiliei, tocare sau prelucrare, urmate de ambalare, depozitare şi livrare a peştelui şi produselor din pescuit;
Paragraf 2
vas-congelator: orice ambarcaţiune cu dotări specifice la bordul căreia se congelează produsele din pescuit, iar dacă este cazul se realizează sângerarea, decapitarea, eviscerarea şi îndepărtarea aripioarelor, urmată de ambalare, depozitare şi livrare;
Paragraf 3
unitate de produse proaspete din pescuit - Cherhana: unitate cu dotări specifice în care se desfăşoară activităţi de recepţie, răcire, depozitare, preparare, ambalare şi livrare a produselor din pescuit proaspete, provenite direct din pescuit sau din centrele de colectare a peştelui;
Paragraf 4
unitate de procesare a produselor din pescuit: unitate cu dotări specifice în care se desfăşoară activităţi de recepţie, depozitare, preparare, transformare a peştelui şi produselor din pescuit, ambalare şi livrare a produselor finite;
Paragraf 5
piaţa de licitaţie peşte şi produse din pescuit: unitate cu dotări specifice în care se desfăşoară activităţi de debarcare, recepţie, depozitare şi vânzare prin licitaţie a peştelui şi produselor din pescuit către operatorii economici.
Paragraf
J. Lapte crud şi produse din lapte:
Paragraf 1
unitate de procesare a laptelui materie primă: unitate cu spaţii, dotări şi instalaţii adecvate în care se desfăşoară activităţi pentru recepţia laptelui crud provenit de la centre de colectare independente, centre de colectare aparţinând unităţilor de procesare a laptelui materie primă sau direct din exploataţii de producţie a laptelui, depozitarea, tratarea şi prelucrarea laptelui crud sub formă de produse lactate, depozitarea şi livrarea acestora, inclusiv unitate de producere îngheţată;
Paragraf 2
unitate de procesare a produselor lactate: unitate cu spaţii, dotări şi instalaţii adecvate în care se desfăşoară activităţi pentru recepţia produselor lactate obţinute în alte unităţi autorizate sanitar veterinar, depozitarea, tratarea şi procesarea acestora, depozitarea şi livrarea produselor finite.
Paragraf
K. Ouă şi produse din ouă:
Paragraf 1
unităţi de producere a ouălor lichide: unităţi cu spaţii, dotări şi instalaţii adecvate în care se desfăşoară activităţi pentru recepţia, depozitarea, spargerea ouălor şi obţinerea produselor din ouă lichide, depozitarea şi livrarea produselor rezultate;
Paragraf 2
unităţi de procesare a ouălor: unităţi cu spaţii, dotări şi instalaţii adecvate în care se desfăşoară activităţi pentru recepţia, depozitarea, spargerea ouălor, tratarea şi procesarea produselor din ouă, depozitarea şi livrarea produselor rezultate;
Paragraf 3
centru de ambalare a ouălor: unitate cu spaţii şi dotări adecvate în care se desfăşoară activităţi pentru clasificarea ouălor după calitate şi greutate, marcarea, ambalarea, depozitarea şi livrarea de ouă pentru consum.
Paragraf
L. Pulpe de broască şi melci:
Paragraf
- unitate de procesare: unitate cu spaţii, dotări şi instalaţii adecvate în care se desfăşoară activităţi pentru recepţia, uciderea, prelucrarea sau procesarea acestora, depozitarea şi livrarea produselor rezultate.
Paragraf
M. Grăsimi animale, untură, jumări:
Paragraf 1
unitate de procesare grăsimi animale: unitate cu spaţii, dotări şi instalaţii adecvate în care se desfăşoară activităţi pentru recepţia, prelucrarea sau procesarea acestora, depozitarea şi livrarea produselor rezultate;
Paragraf 2
centru de colectare grăsimi animale: unitate cu spaţii, dotări şi instalaţii adecvate în care se desfăşoară activităţi pentru colectarea, depozitarea şi livrarea grăsimilor animale.
Paragraf
N. Stomacuri prelucrate, vezici şi intestine:
Paragraf
- unitate de procesare stomacuri, vezici şi intestine: unitate cu spaţii, dotări şi instalaţii adecvate în care se desfăşoară activităţi pentru recepţia, depozitarea, calibrarea, procesarea, depozitarea şi livrarea produselor rezultate.
Paragraf
O. Gelatină:
Paragraf 1
unitate de producere a gelatinei: unitate cu spaţii, dotări şi instalaţii adecvate în care se desfăşoară activităţi pentru recepţia materiilor prime: oase, piei, de la centrele de colectare, procesarea acestora, depozitarea şi livrarea produselor rezultate;
Paragraf 2
centru de colectare materii prime pentru gelatină: unitate cu spaţii, dotări şi instalaţii adecvate în care se desfăşoară activităţi pentru colectarea, depozitarea materiilor prime: oase şi piei şi livrarea acestora la unităţile de procesare.
Paragraf
P. Colagen:
Paragraf 1
unităţi de producere a colagenului: unităţi cu spaţii, dotări şi instalaţii adecvate în care se desfăşoară activităţi pentru recepţia materiilor prime: oase şi piei, de la centrele de colectare, procesarea, depozitarea şi livrarea produselor rezultate;
Paragraf 2
centru de colectare materii prime pentru colagen: unitate cu spaţii, dotări şi instalaţii adecvate în care se desfăşoară activităţi pentru colectarea, depozitarea materiilor prime: oase şi piei şi livrarea acestora la unităţile de procesare.
Paragraf
R. Alte activităţi:
Paragraf
- unităţi de prelucrare a mierii de albine şi/sau a altor produse apicole: unităţi cu spaţii şi dotări adecvate în care se desfăşoară activităţi pentru recepţia, depozitarea şi prelucrarea mierii de albine şi/sau a produselor apicole, depozitarea şi livrarea produselor rezultate.
Paragraf
II. Categoriile de unităţi care se supun autorizării sanitare veterinare de către Direcţia sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti
Paragraf 1
piaţă agroalimentară, piaţa angro, hală pentru desfacerea produselor de origine animală: spaţiu cu amenajări care include mai multe unităţi separate ce au în comun instalaţii şi compartimente în care produsele de origine animală sau nonanimală sunt vândute către operatorii din sectorul alimentar şi consumatorului final;
Paragraf 2
centru de colectare moluşte vii: unitate cu dotări specifice în care se desfăşoară activităţi pentru recepţia, condiţionarea, curăţarea, sortarea, ambalarea şi livrarea moluştelor bivalve vii;
Paragraf 3
piaţă de desfacere peşte şi produse din pescuit: unitate cu dotări specifice în care se desfăşoară activităţi de recepţie, depozitare şi comercializare a produselor din pescuit proaspete;
Paragraf 4
centru de colectare lapte materie primă: unitate independentă sau aparţinând unei unităţi de procesare a laptelui materie primă cu spaţii, dotări şi instalaţii adecvate, în care se desfăşoară activităţi pentru colectarea, răcirea, depozitarea şi livrarea laptelui crud către unităţile de procesare;
Paragraf 5
mijloc de transport produse alimentare de origine animală: orice navă, aeronavă, mijloc auto, mijloc feroviar etc., înregistrată ca mijloc de transport specializat şi dotată corespunzător pentru ca produsele de origine animală să nu îşi modifice caracteristicile prevăzute în documentele însoţitoare pe timpul transportului.
Paragraf
III. Activităţile din unităţile care produc, procesează şi depozitează alimente de origine animală
PRE PRE_666
[Text Preformatat S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_666
Linie PRE 1
Nr. crt.
Linie PRE 2
Sectoarele principale
Linie PRE 3
Sectoarele principale Codurile categoriilor de unităţi care vor fi înscrise în autorizarea sanitară veterinară de funcţionare
Linie PRE 4
Sectoarele principale Carne
Linie PRE 5
Sectoarele principale Codurile categoriilor de unităţi care vor fi înscrise în autorizarea sanitară veterinară de funcţionare Carne CC, CP, CS, GHE, MM, MP, MSM, PP, RW, SH
Linie PRE 6
Sectoarele principale Carne Lapte
Linie PRE 7
Sectoarele principale Codurile categoriilor de unităţi care vor fi înscrise în autorizarea sanitară veterinară de funcţionare Carne CC, CP, CS, GHE, MM, MP, MSM, PP, RW, SH Lapte CC, CS, PP, RW
Linie PRE 8
Sectoarele principale Carne Lapte Ouă
Linie PRE 9
Sectoarele principale Codurile categoriilor de unităţi care vor fi înscrise în autorizarea sanitară veterinară de funcţionare Carne CC, CP, CS, GHE, MM, MP, MSM, PP, RW, SH Lapte CC, CS, PP, RW Ouă CC, CS, EPC, EPP, LEP, RW
Linie PRE 10
Sectoarele principale Carne Lapte Ouă Produse de pescărie/moluşte bivalve vii
Linie PRE 11
Sectoarele principale Codurile categoriilor de unităţi care vor fi înscrise în autorizarea sanitară veterinară de funcţionare Carne CC, CP, CS, GHE, MM, MP, MSM, PP, RW, SH Lapte CC, CS, PP, RW Ouă CC, CS, EPC, EPP, LEP, RW Produse de pescărie/moluşteAH, CS, DC, FFPP, FV, PC, MSM, PP, RW, WM, bivalve vii ZV
Linie PRE 12
Sectoarele principale Carne CC, CP, CS, GHE, MM, MP, MSM, PP, RW, SH Lapte CC, CS, PP, RW Ouă CC, CS, EPC, EPP, LEP, RW Produse de pescărie/moluşteAH, CS, DC, FFPP, FV, PC, MSM, PP, RW, WM, bivalve vii ZV Grăsime, gelatină, colagen CC, PP
Linie PRE 13
Codurile categoriilor de unităţi care vor fi înscrise în autorizarea sanitară veterinară de funcţionare
Linie PRE 14
Carne
Linie PRE 15
Carne Lapte
Linie PRE 16
Carne CC, CP, CS, GHE, MM, MP, MSM, PP, RW, SH Lapte CC, CS, PP, RW
Linie PRE 17
Carne Lapte Ouă
Linie PRE 18
Carne CC, CP, CS, GHE, MM, MP, MSM, PP, RW, SH Lapte CC, CS, PP, RW Ouă CC, CS, EPC, EPP, LEP, RW
Linie PRE 19
Carne Lapte Ouă Produse de pescărie/moluşte bivalve vii
Linie PRE 20
Carne CC, CP, CS, GHE, MM, MP, MSM, PP, RW, SH Lapte CC, CS, PP, RW Ouă CC, CS, EPC, EPP, LEP, RW Produse de pescărie/moluşteAH, CS, DC, FFPP, FV, PC, MSM, PP, RW, WM, bivalve vii ZV
Linie PRE 21
Carne Lapte Ouă Produse de pescărie/moluşte bivalve vii Grăsime, gelatină, colagen
Linie PRE 22
Carne CC, CP, CS, GHE, MM, MP, MSM, PP, RW, SH Lapte CC, CS, PP, RW Ouă CC, CS, EPC, EPP, LEP, RW Produse de pescărie/moluşteAH, CS, DC, FFPP, FV, PC, MSM, PP, RW, WM, bivalve vii ZV Grăsime, gelatină, colagen CC, PP
Linie PRE 23
Carne Lapte Ouă Produse de pescărie/moluşte bivalve vii Grăsime, gelatină, colagen Miere
Linie PRE 24
Carne Lapte CC, CS, PP, RW Ouă CC, CS, EPC, EPP, LEP, RW Produse de pescărie/moluşteAH, CS, DC, FFPP, FV, PC, MSM, PP, RW, WM, bivalve vii ZV Grăsime, gelatină, colagen CC, PP Miere HP
Linie PRE 25
CC, CP, CS, GHE, MM, MP, MSM, PP, RW, SH
Linie PRE 26
CC, CP, CS, GHE, MM, MP, MSM, PP, RW, SH CC, CS, PP, RW
Linie PRE 27
Lapte
Linie PRE 28
Lapte Ouă
Linie PRE 29
Lapte CC, CS, PP, RW Ouă CC, CS, EPC, EPP, LEP, RW
Linie PRE 30
Lapte Ouă Produse de pescărie/moluşte bivalve vii
Linie PRE 31
Lapte CC, CS, PP, RW Ouă CC, CS, EPC, EPP, LEP, RW Produse de pescărie/moluşteAH, CS, DC, FFPP, FV, PC, MSM, PP, RW, WM, bivalve vii ZV
Linie PRE 32
Lapte Ouă Produse de pescărie/moluşte bivalve vii Grăsime, gelatină, colagen
Linie PRE 33
Lapte CC, CS, PP, RW Ouă CC, CS, EPC, EPP, LEP, RW Produse de pescărie/moluşteAH, CS, DC, FFPP, FV, PC, MSM, PP, RW, WM, bivalve vii ZV Grăsime, gelatină, colagen CC, PP
Linie PRE 34
Lapte Ouă Produse de pescărie/moluşte bivalve vii Grăsime, gelatină, colagen Miere
Linie PRE 35
Lapte Ouă CC, CS, EPC, EPP, LEP, RW Produse de pescărie/moluşteAH, CS, DC, FFPP, FV, PC, MSM, PP, RW, WM, bivalve vii ZV Grăsime, gelatină, colagen CC, PP Miere HP
Linie PRE 36
CC, CS, PP, RW
Linie PRE 37
CC, CS, PP, RW CC, CS, EPC, EPP, LEP, RW
Linie PRE 38
Ouă
Linie PRE 39
Ouă Produse de pescărie/moluşte bivalve vii
Linie PRE 40
Ouă CC, CS, EPC, EPP, LEP, RW Produse de pescărie/moluşteAH, CS, DC, FFPP, FV, PC, MSM, PP, RW, WM, bivalve vii ZV
Linie PRE 41
Ouă Produse de pescărie/moluşte bivalve vii Grăsime, gelatină, colagen
Linie PRE 42
Ouă CC, CS, EPC, EPP, LEP, RW Produse de pescărie/moluşteAH, CS, DC, FFPP, FV, PC, MSM, PP, RW, WM, bivalve vii ZV Grăsime, gelatină, colagen CC, PP
Linie PRE 43
Ouă Produse de pescărie/moluşte bivalve vii Grăsime, gelatină, colagen Miere
Linie PRE 44
Ouă Produse de pescărie/moluşteAH, CS, DC, FFPP, FV, PC, MSM, PP, RW, WM, bivalve vii ZV Grăsime, gelatină, colagen CC, PP Miere HP
Linie PRE 45
CC, CS, EPC, EPP, LEP, RW
Linie PRE 46
CC, CS, EPC, EPP, LEP, RW AH, CS, DC, FFPP, FV, PC, MSM, PP, RW, WM, ZV
Linie PRE 47
Produse de pescărie/moluşte bivalve vii
Linie PRE 48
Produse de pescărie/moluşte bivalve vii Grăsime, gelatină, colagen
Linie PRE 49
Produse de pescărie/moluşteAH, CS, DC, FFPP, FV, PC, MSM, PP, RW, WM, bivalve vii ZV Grăsime, gelatină, colagen CC, PP
Linie PRE 50
Produse de pescărie/moluşte bivalve vii Grăsime, gelatină, colagen Miere
Linie PRE 51
Produse de pescărie/moluşteAH, CS, DC, FFPP, FV, PC, MSM, PP, RW, WM, bivalve vii ZV Grăsime, gelatină, colagen CC, PP Miere HP
Linie PRE 52
AH, CS, DC, FFPP, FV, PC, MSM, PP, RW, WM, ZV
Linie PRE 53
AH, CS, DC, FFPP, FV, PC, MSM, PP, RW, WM, ZV CC, PP
Linie PRE 54
AH, CS, DC, FFPP, FV, PC, MSM, PP, RW, WM, ZV CC, PP HP
Linie PRE 55
Grăsime, gelatină, colagen
Linie PRE 56
Grăsime, gelatină, colagen Miere
Linie PRE 57
CC, PP
Linie PRE 58
CC, PP HP
Linie PRE 59
Miere
Linie PRE 60
HP
Linie PRE 61
Categorie/Activitate
Linie PRE 62
Specii
Linie PRE 63
Observaţii
Linie PRE 64
AH = hala de licitaţie CC = centru de colectare CP = unitate de tranşare CS = depozit frigorific DC = centru de expediere EPC = centru de ambalare ouă EPP = unitate de procesare ouă FFPP = unitate de produse proaspete din pescuit FV = vas fabrică GHE = unitate care manipulează vânat HP = unitate procesare miere LEP = unitate pentru ou lichid MM = unitate pentru carne tocată MSM = unitate pentru carne separată mecanic MP = unitate pentru carne preparată PC = centru de purificare PP = unitate de procesare RW = unitate de reambalare SH = abator WM = piaţă angro ZV = vas-congelator
Linie PRE 65
AH = hala de licitaţie A = pasăre CC = centru de colectare B = bovine CP = unitate de tranşare C = caprine CS = depozit frigorific L = lagomorfe DC = centru de expediere O = ovine EPC = centru de ambalare P = porcine ouă S = solipede EPP = unitate de F = peşte şi produse procesare ouă din pescuit FFPP = unitate de produsefG = alte mamifere de proaspete din pescuit crescătorie decât FV = vas fabrică ungulatele domestice GHE = unitate care maniR = ratite pulează vânat wA = păsări sălbatice HP = unitate procesare wL = lagomorfe sălbatice miere wU = ungulate sălbatice LEP = unitate pentru ou wG = mamifere terestre lichid sălbatice, altele decât MM = unitate pentru carne ungulatele sălbatice şi tocată lagomorfele sălbatice MSM = unitate pentru carne separată mecanic MP = unitate pentru carne preparată PC = centru de purificare PP = unitate de procesare RW = unitate de reambalare SH = abator WM = piaţă angro ZV = vas-congelator
Linie PRE 66
AH = hala de licitaţie A = pasăre bl = produse din sânge CC = centru de colectare B = bovine mp = produse din carne CP = unitate de tranşare C = caprine pap = extracte din carne CS = depozit frigorific L = lagomorfe şi toate produsele DC = centru de expediere O = ovine pulbere derivate EPC = centru de ambalare P = porcine din carne ouă S = solipede st = stomacuri, vezici EPP = unitate de F = peşte şi produse şi intestine, procesare ouă din pescuit prelucrate FFPP = unitate de produsefG = alte mamifere de fl = picioare de broască proaspete din pescuit crescătorie decât sn = melci FV = vas fabrică ungulatele domesticeap = alte produse GHE = unitate care maniR = ratite apicole pulează vânat wA = păsări sălbatice HP = unitate procesare wL = lagomorfe sălbatice miere wU = ungulate sălbatice LEP = unitate pentru ou wG = mamifere terestre lichid sălbatice, altele decât MM = unitate pentru carne ungulatele sălbatice şi tocată lagomorfele sălbatice MSM = unitate pentru carne separată mecanic MP = unitate pentru carne preparată PC = centru de purificare PP = unitate de procesare RW = unitate de reambalare SH = abator WM = piaţă angro ZV = vas-congelator
Linie PRE 67
A = pasăre B = bovine C = caprine L = lagomorfe O = ovine P = porcine S = solipede F = peşte şi produse din pescuit fG = alte mamifere de crescătorie decât ungulatele domestice R = ratite wA = păsări sălbatice wL = lagomorfe sălbatice wU = ungulate sălbatice wG = mamifere terestre sălbatice, altele decât ungulatele sălbatice şi lagomorfele sălbatice
Linie PRE 68
A = pasăre bl = produse din sânge B = bovine mp = produse din carne C = caprine pap = extracte din carne L = lagomorfe şi toate produsele O = ovine pulbere derivate P = porcine din carne S = solipede st = stomacuri, vezici F = peşte şi produse şi intestine, din pescuit prelucrate fG = alte mamifere de fl = picioare de broască crescătorie decât sn = melci ungulatele domesticeap = alte produse R = ratite apicole wA = păsări sălbatice wL = lagomorfe sălbatice wU = ungulate sălbatice wG = mamifere terestre sălbatice, altele decât ungulatele sălbatice şi lagomorfele sălbatice
Linie PRE 69
bl = produse din sânge mp = produse din carne pap = extracte din carne şi toate produsele pulbere derivate din carne st = stomacuri, vezici şi intestine, prelucrate fl = picioare de broască sn = melci ap = alte produse apicole

Anexa 2

Paragraf
la norma sanitară veterinară
PRE PRE_673
[Text Preformatat S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_673
Linie PRE 1
Nr. crt.
Linie PRE 2
Specificaţie (numele reprezentantului legal al unităţii şi denumirea societăţii comerciale):
Linie PRE 3
Specificaţie (numele reprezentantului legal al unităţii şi denumirea societăţii comerciale): Obiectivul:
Linie PRE 4
Specificaţie (numele reprezentantului legal al unităţii şi denumirea societăţii comerciale): Obiectivul: Locaţia obiectivului:
Linie PRE 5
Specificaţie (numele reprezentantului legal al unităţii şi denumirea societăţii comerciale): Obiectivul: Locaţia obiectivului: Activităţi:
Linie PRE 6
Specificaţie (numele reprezentantului legal al unităţii şi denumirea societăţii comerciale): Locaţia obiectivului: Activităţi: Termenul preconizat pentru finalizarea proiectului:
Linie PRE 7
Obiectivul:
Linie PRE 8
Obiectivul: Locaţia obiectivului:
Linie PRE 9
Obiectivul: Locaţia obiectivului: Activităţi:
Linie PRE 10
Obiectivul: Activităţi: Termenul preconizat pentru finalizarea proiectului:
Linie PRE 11
Locaţia obiectivului:
Linie PRE 12
Locaţia obiectivului: Activităţi:
Linie PRE 13
Locaţia obiectivului: Termenul preconizat pentru finalizarea proiectului:
Linie PRE 14
Activităţi:
Linie PRE 15
Termenul preconizat pentru finalizarea proiectului:

Anexa 3

Paragraf
la norma sanitară veterinară
PRE PRE_680
[Text Preformatat S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_680
Linie PRE 1
AUTORITATEA NAŢIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ S.C. .......................
Linie PRE 2
ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR Nr. ....... din ............
Linie PRE 3
Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru
Linie PRE 4
Siguranţa Alimentelor .............
Linie PRE 5
nr. .......... din ................
Linie PRE 6
NOTĂ DE CONSTATARE
Linie PRE 7
încheiată astăzi, .............., ora.................,
Linie PRE 9
Subsemnatul/Subsemnata dr. ................, în calitate de ..............,
Linie PRE 10
din cadrul Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor
Linie PRE 11
................., în urma controlului efectuat în unitatea (profilul)
Linie PRE 12
...................., nr. autorizatiei sanitare veterinare .................,
Linie PRE 13
din localitatea ......................., adresa: ...........................,
Linie PRE 14
aparţinând Societăţii Comerciale ........................, telefon/fax/e-mail
Linie PRE 15
........................, în prezenţa d-lui/d-nei ..........................,
Linie PRE 16
în calitate de .................. al Societăţii Comerciale .................,
Linie PRE 17
am efectuat evaluarea obiectivului în vederea ......................, unde am
Linie PRE 18
constatat următoarele:
Linie PRE 19
I. Constatări: ............................................................
Linie PRE 20
.............................................................................
Linie PRE 21
........................................................................... .
Linie PRE 22
(Se vor detalia toate deficienţele şi neconformităţile menţionate în fişa de
Linie PRE 23
evaluare, precum şi articolul, litera, paragraful, punctul, alineatul din
Linie PRE 24
actul normativ care nu a fost respectat.)
Linie PRE 25
II. Măsuri şi recomandări, după caz: ......................................
Linie PRE 26
.............................................................................
Linie PRE 27
.............................................................................
Linie PRE 28
.............................................................................
Linie PRE 29
III. Concluzii: ...........................................................
Linie PRE 30
.............................................................................
Linie PRE 31
.............................................................................
Linie PRE 32
.............................................................................
Linie PRE 33
Reprezentantul Direcţiei Sanitar-Veterinare
Linie PRE 34
şi pentru Siguranţa Alimentelor
Linie PRE 35
.................................
Linie PRE 37
Reprezentantul legal al unităţii,
Linie PRE 38
...............................

Anexa 4

Paragraf
la norma sanitară veterinară
PRE PRE_687
[Text Preformatat S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_687
Linie PRE 1
DIRECŢIA SANITAR-VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR ............
Linie PRE 2
Nr. ...... data ............
Linie PRE 3
REFERAT DE EVALUARE
Linie PRE 4
pentru unităţile care produc, procesează
Linie PRE 5
şi depozitează produse de origine animală
Linie PRE 6
Subsemnatul ........................, medic veterinar în cadrul Serviciului
Linie PRE 7
de igienă şi sănătate publică veterinară, având funcţia de .................,
Linie PRE 8
având în vedere documentaţia înregistrată la Direcţia Sanitar-Veterinară şi
Linie PRE 9
pentru Siguranţa Alimentelor .............................. sub nr. ..... din
Linie PRE 10
data de ........ privind solicitarea emiterii autorizării sanitare veterinare
Linie PRE 11
a unităţii ....................... pentru obiectivul .......................,
Linie PRE 12
din ............................... şi activitatea, ........................,
Linie PRE 14
în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 42/2004 privind
Linie PRE 15
organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor,
Linie PRE 16
aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 215/2004 , cu modificările
Linie PRE 17
şi completările ulterioare, precum şi cu prevederile Regulamentului
Linie PRE 18
Parlamentului European şi al Consiliului Uniunii Europene nr. 882/2004, cu
Linie PRE 19
amendamentele ulterioare, am verificat unitatea, constatând următoarele:
Linie PRE 20
1. Clădiri şi amenajări în funcţiune:
Linie PRE 21
a) nr. clădiri ..................................;
Linie PRE 22
b) nr. încăperi/suprafaţă ...................... .
Linie PRE 23
2. Caracteristici constructive:
Linie PRE 24
a) materiale de construcţie: pavimente, pereţi, plafoane .............;
Linie PRE 25
b) sisteme de aprovizionare cu apă rece şi caldă .....................;
Linie PRE 26
c) canalizare ........................................................;
Linie PRE 27
d) staţii de epurare .................................................;
Linie PRE 28
3. Condiţii de microclimat:
Linie PRE 29
a) ventilaţie ........................................................;
Linie PRE 30
b) temperatură .......................................................;
Linie PRE 31
c) umiditate .........................................................;
Linie PRE 32
d) luminozitate ......................................................;
Linie PRE 33
e) dotarea cu aparatură de măsură şi control, sisteme de înregistrare
Linie PRE 34
a temperaturii, umidităţii etc. ...................................;
Linie PRE 35
f) condiţii de depozitare şi de transport, care să asigure conservarea
Linie PRE 36
materiilor prime şi produselor finite .............................;
Linie PRE 37
4. Fluxul tehnologic:
Linie PRE 38
a) spaţii pentru recepţie, producţie, depozitare .....................;
Linie PRE 39
b) dotarea cu utilaje ................................................;
Linie PRE 40
c) dotarea cu ustensile ..............................................;
Linie PRE 41
d) circulaţia materiilor prime şi a produselor finite ................;
Linie PRE 42
e) ambalaje, circuitul acestora ......................................;
Linie PRE 43
f) sisteme de evacuare din incintă a produselor confiscate, a
Linie PRE 44
deşeurilor etc. .................................... .
Linie PRE 45
5. Capacităţi în funcţiune:
Linie PRE 46
a) de producţie (unitatea de măsură/timp: tone/zi, litri/zi, doze/zi
Linie PRE 47
etc.);
Linie PRE 48
b) de depozitare (unitatea de măsură/timp: tone/zi, litri/zi, doze/zi
Linie PRE 49
etc.), din care:
Linie PRE 50
c) pentru materii prime (unitatea de măsură/timp: tone/zi, litri/zi,
Linie PRE 51
doze/zi etc.);
Linie PRE 52
d) pentru semifinite (unitatea de măsură/timp: tone/zi, litri/zi,
Linie PRE 53
doze/zi etc.);
Linie PRE 54
e) pentru produse finite (unitatea de măsură/timp:tone/zi, litri/zi,
Linie PRE 55
doze/zi etc.);
Linie PRE 56
f) pentru materii prime, produse sechestrate (unitatea de măsură/timp:
Linie PRE 57
tone/zi, litri/zi, doze/zi etc.);
Linie PRE 58
g) pentru deşeuri tehnologice (unitatea de măsură/timp: tone/zi,
Linie PRE 59
litri/zi, doze/zi etc.).
Linie PRE 60
6. Dotarea cu materiale şi mijloace pentru dezinfecţie, combaterea
Linie PRE 61
insectelor şi rozătoarelor: ............................................
Linie PRE 62
7. Asigurarea ustensilelor şi materialelor pentru igiena personalului:
Linie PRE 63
a) spălătoare pentru mâini ...........................................;
Linie PRE 64
b) sterilizatoare pentru cuţite ......................................;
Linie PRE 65
c) săpun lichid, substanţe dezinfectante, prosop din hârtie etc.
Linie PRE 66
.................... .
Linie PRE 67
8. Grupuri sanitare:
Linie PRE 68
a) nr. cabine .........................................................;
Linie PRE 69
b) dotare ............................................................ .
Linie PRE 70
9. Vestiare:
Linie PRE 71
a) nr. vestiare .......................................................;
Linie PRE 72
b) nr. încăperi vestiar ...............................................;
Linie PRE 73
c) dotare ............................................................ .
Linie PRE 74
10. Personal muncitor încadrat:
Linie PRE 75
a) nr. total muncitori ................................................;
Linie PRE 76
b) nr. total muncitori/schimb .........................................;
Linie PRE 77
c) echipa de igienizare/nr. muncitori ................................ .
Linie PRE 78
11. Elaborarea şi aplicarea programelor în conformitate cu procedurile de
Linie PRE 79
bună practică de igienă şi fabricaţie, analiza riscului şi punctele
Linie PRE 80
critice de control (HACCP), a altor proceduri de autocontrol specifice
Linie PRE 81
în unităţi şi cu regulile de bună practică de fabricaţie (GMP):
Linie PRE 82
a) există program .....................................................;
Linie PRE 83
b) există responsabil cu aplicarea ................................... .
Linie PRE 84
12. Unitatea şi-a întocmit procedură de retragere a produselor de pe piaţă
Linie PRE 85
.......................................................................:
Linie PRE 86
a) în această procedură se precizează că unitatea este responsabilă de
Linie PRE 87
retragerea de pe piaţă a produselor în caz de neconformitate
Linie PRE 88
.......................................................................;
Linie PRE 89
b) în această procedură se precizează exact locurile unde vor fi
Linie PRE 90
depozitate produsele retrase de pe piaţă precum şi destinaţia
Linie PRE 91
ulterioară a acestora ............................................. .
Linie PRE 92
13. Asistenţa sanitară veterinară:
Linie PRE 93
oficială ................. nr. ............................... pregătire
Linie PRE 94
......................................................... .
Linie PRE 95
14. Amplasare, noxe, vecinătăţi:
Linie PRE 96
a) distanţa faţă de perimetrele locuibile .............................;
Linie PRE 97
b) surse poluante în vecinătate ...................................... .
Linie PRE 98
15. Autorizaţii de funcţionare emise de alte organe abilitate:
Linie PRE 99
........................................................................
Linie PRE 100
16. Alte aspecte:
Linie PRE 101
........................................................................
Linie PRE 102
17. Propuneri:
Linie PRE 103
a) îndeplineşte condiţiile pentru autorizarea sanitară veterinară pentru
Linie PRE 104
activitatea/activităţile ...........................................,
Linie PRE 105
obiectiv ................................., specificate în cererea de
Linie PRE 106
înregistrare .......................................................;
Linie PRE 107
b) nu îndeplineşte condiţiile de autorizare sanitară veterinară conform
Linie PRE 108
prevederilor legislaţiei sanitare veterinare în vigoare ............;
Linie PRE 109
c) nu corespunde activităţii .............. .
Linie PRE 110
Medic veterinar Serviciu/Compartiment/Birou de igienă
Linie PRE 111
şi sănătate publică veterinară
Linie PRE 112
.....................................................
Linie PRE 114
Reprezentantul legal al unităţii,
Linie PRE 115
.................................................
Linie PRE 117
Verificat: Şef Serviciu/Compartiment/Birou de igienă şi sănătate
Linie PRE 118
publică veterinară ..................
Linie PRE 119
18. Concluzii:
Linie PRE 120
a) Îndeplineşte condiţiile şi se propune emiterea autorizaţiei sanitare
Linie PRE 121
veterinare, pentru activitatea/activităţile ........................,
Linie PRE 122
obiectivul ........................................;
Linie PRE 123
b) nu îndeplineşte condiţiile de autorizare sanitară veterinară conform
Linie PRE 124
prevederilor legislaţiei sanitare veterinare în vigoare ............;
Linie PRE 125
c) nu corespunde pentru desfăşurarea activităţii ..................... .
Linie PRE 126
Director executiv,
Linie PRE 127
................................
Linie PRE 129
Şef Serviciu/Compartiment/Birou de igienă
Linie PRE 130
şi sănătate publică veterinară,
Linie PRE 131
...................................

Anexa 5

Paragraf
la norma sanitară veterinară
PRE PRE_694
[Text Preformatat S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_694
Linie PRE 1
Obiectiv
Linie PRE 2
Capacitate (tone/săptămână)
Linie PRE 3
Activitate
Linie PRE 4
Activitate Specie
Linie PRE 5
Activitate Specie 1.
Linie PRE 6
Activitate 1. 2.
Linie PRE 7
Specie
Linie PRE 8
Observaţii

Anexa 6

Paragraf
la norma sanitară veterinară
PRE PRE_701
[Text Preformatat S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_701
Linie PRE 1
AUTORITATEA NAŢIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR
Linie PRE 2
Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor ...............
Linie PRE 3
AUTORIZAŢIE SANITARĂ VETERINARĂ
Linie PRE 4
pentru mijloacele de transport al produselor de origine animală
Linie PRE 5
Nr. ........ din ..........
Linie PRE 6
I. Mijlocul de transport .............. seria ............, capacitatea
Linie PRE 7
..........., nr. de înmatriculare avioane, nave, vagoane ...................,
Linie PRE 8
reprezentant legal al unităţii .................., adresa ...................
Linie PRE 9
II. Condiţii de temperatură: _ III. Condiţii de transport: _
Linie PRE 10
1. fără regim termic │_│ 1. agăţat │_│
Linie PRE 11
_ _
Linie PRE 12
2. temperatură de refrigerare │_│ 2. vrac │_│
Linie PRE 13
_ _
Linie PRE 14
3. temperatură de congelare │_│ 3. ambalat │_│
Linie PRE 15
_ _
Linie PRE 16
4. alt regim termic │_│ 4. împachetat │_│
Linie PRE 17
Capacitatea de transport: ......
Linie PRE 18
Se vor avea în vedere condiţiile sanitare veterinare specifice înscrise în
Linie PRE 19
fişa tehnică a produsului eliberată de producător.
Linie PRE 20
Nerespectarea condiţiilor sanitare veterinare atrage, după caz,
Linie PRE 21
interzicerea desfăşurării activităţii şi sancţionarea în conformitate cu
Linie PRE 22
prevederile legale.
Linie PRE 23
Mijlocul de transport se autorizează pentru ............................*).
Linie PRE 24
Director executiv,
Linie PRE 25
........................
Linie PRE 27
_________
Linie PRE 28
(verso) - Viza anuală
Linie PRE 29
*) Se va preciza activitatea autorizată pentru mijlocul de transport.

Anexa 7

Paragraf
la norma sanitară veterinară
PRE PRE_708
[Text Preformatat S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_708
Linie PRE 1
AUTORITATEA NAŢIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR
Linie PRE 2
Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor ..............
Linie PRE 3
ORDONANŢĂ
Linie PRE 4
privind suspendarea activităţii
Linie PRE 5
desfăşurate în baza autorizaţiei sanitare veterinare
Linie PRE 6
Nr. ......... din ................
Linie PRE 7
Directorul executiv al Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa
Linie PRE 8
Alimentelor ........................., având în vedere prevederile Ordonanţei
Linie PRE 9
Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi
Linie PRE 10
pentru siguranţa alimentelor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea
Linie PRE 11
nr. 215/2004, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi
Linie PRE 12
prevederile Regulamentului Parlamentului European şi al Consiliului Uniunii
Linie PRE 13
Europene nr. 882/2004, cu amendamentele ulterioare, şi Nota de constatare nr.
Linie PRE 14
..................., înregistrată la direcţia sanitar-veterinară şi pentru
Linie PRE 15
siguranţa alimentelor sub nr. ................. din data de ...............,
Linie PRE 16
întocmită de ......................., în calitate de ........................
Linie PRE 17
la Serviciul/Compartimentul/Biroul de igienă şi sănătate publică veterinară,
Linie PRE 18
în baza verificării efectuate la unitatea ..................................,
Linie PRE 19
din ........................................................................,
Linie PRE 20
reprezentant legal al unităţii .............................................,
Linie PRE 22
DISPUNE:
Linie PRE 23
suspendarea, începând cu data de ................ până la data de ..........,
Linie PRE 24
a activităţii ............................., desfăşurată în baza Autorizaţiei
Linie PRE 25
sanitare veterinare nr . ............. din data de ................. de către
Linie PRE 26
unitatea ................., reprezentant legal al unităţii ................ .
Linie PRE 27
Reluarea activităţii se efectuează la solicitarea reprezentantului legal al
Linie PRE 28
unităţii, numai după remedierea deficienţelor şi verificarea unităţii privind
Linie PRE 29
asigurarea condiţiilor sanitare veterinare de funcţionare, conform
Linie PRE 30
prevederilor legale, pentru activitatea solicitată.
Linie PRE 31
Neaplicarea măsurilor corespunzătoare la termenul stabilit atrage, după
Linie PRE 32
caz, sancţionarea contravenţională şi interzicerea desfăşurării activităţii.
Linie PRE 33
Director executiv, Reprezentantul legal al unităţii,
Linie PRE 34
......................... ..................................

Anexa 8

Paragraf
la norma sanitară veterinară
PRE PRE_715
[Text Preformatat S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_715
Linie PRE 1
AUTORITATEA NAŢIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR
Linie PRE 2
Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor ..............
Linie PRE 3
ORDONANŢĂ
Linie PRE 4
privind interzicerea desfăşurării activităţii
Linie PRE 5
Nr. ...... din ..................
Linie PRE 6
Directorul executiv al Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa
Linie PRE 7
Alimentelor ........................., având în vedere prevederile Ordonanţei
Linie PRE 8
Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi
Linie PRE 9
pentru siguranţa alimentelor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea
Linie PRE 10
nr. 215/2004, cu modificările şi completările ulterioare, şi prevederile
Linie PRE 11
Regulamentului Parlamentului European şi al Consiliului Uniunii Europene nr.
Linie PRE 12
882/2004, cu amendamentele ulterioare, şi Nota de constatare nr. ...........,
Linie PRE 13
înregistrată la Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor
Linie PRE 14
.................. sub nr. ............. din data de .......................,
Linie PRE 15
întocmită de ..............., în calitate de ................................
Linie PRE 16
la Serviciul/Compartimentul/Biroul de igienă şi sănătate publică veterinară
Linie PRE 17
..........., în baza verificării efectuate la unitatea .....................,
Linie PRE 18
din ................, reprezentant legal al unităţii .......................,
Linie PRE 20
DISPUNE:
Linie PRE 21
începând cu data de ................ se interzice desfăşurarea activităţii
Linie PRE 22
...........................*) de către unitatea ............................,
Linie PRE 23
reprezentant legal al unităţii ................... şi retragerea autorizaţiei
Linie PRE 24
sanitare veterinare nr. .................**) din data de .............. .**).
Linie PRE 25
Reluarea activităţii se efectuează la solicitarea reprezentantului legal al
Linie PRE 26
unităţii, după remedierea deficienţelor, asigurarea condiţiilor sanitare
Linie PRE 27
veterinare de funcţionare şi obţinerea autorizaţiei sanitare veterinare
Linie PRE 28
conform prevederilor legale.
Linie PRE 29
Nerespectarea prezentelor măsuri atrage, după caz, sancţionarea
Linie PRE 30
contravenţională sau penală, conform normelor legale în vigoare.
Linie PRE 31
Director executiv, Reprezentantul legal al unităţii,
Linie PRE 32
........................... ....................................
Linie PRE 34
___________
Linie PRE 35
*) Se va trece codul activităţii înscris în autorizaţia sanitară
Linie PRE 36
veterinară.
Linie PRE 37
**) Se barează în cazul în care operatorul din sectorul alimentar
Linie PRE 38
funcţionează fără autorizaţia sanitară veterinară emisă de autoritatea
Linie PRE 39
sanitară veterinară competentă.

Anexa 9

Paragraf
la norma sanitară veterinară
Paragraf
TARIFE
Paragraf
pentru autorizarea sanitară veterinară a unităţilor
Paragraf
care produc, procesează, depozitează, transportă
Paragraf
şi/sau distribuie produse de origine animală

PRE PRE_726

Linie PRE 1

Linie PRE 2

Linie PRE 3

Linie PRE 4

Linie PRE 5

Linie PRE 6

Linie PRE 7

Linie PRE 8

Linie PRE 9

Linie PRE 10

Linie PRE 11

Linie PRE 12

Linie PRE 13

Linie PRE 14

Linie PRE 15

Linie PRE 16

Linie PRE 17

Linie PRE 18

Linie PRE 19

Linie PRE 20

Linie PRE 21

Linie PRE 22

Linie PRE 23

Linie PRE 24

Linie PRE 25

Linie PRE 26

Linie PRE 27

Linie PRE 28

Linie PRE 29

Linie PRE 30

Linie PRE 31

Linie PRE 32

Linie PRE 33

Linie PRE 34

Linie PRE 35

Linie PRE 36

Linie PRE 37

Linie PRE 38

Linie PRE 39

Linie PRE 40

Linie PRE 41

Linie PRE 42

Linie PRE 43

Linie PRE 44

Linie PRE 45

Linie PRE 46

Linie PRE 47

Linie PRE 48

Linie PRE 49

Linie PRE 50

Linie PRE 51

Linie PRE 52

Linie PRE 53

Linie PRE 54

Linie PRE 55

Linie PRE 56

Linie PRE 57

Linie PRE 58

Linie PRE 59

Linie PRE 60

Linie PRE 61

Linie PRE 62

Linie PRE 63

Linie PRE 64

Linie PRE 65

Linie PRE 66

Linie PRE 67

Linie PRE 68

Linie PRE 69

Linie PRE 70

Linie PRE 71

Linie PRE 72

Linie PRE 73

Linie PRE 74

Linie PRE 75

Linie PRE 76

Linie PRE 77

Linie PRE 78

Linie PRE 79

Linie PRE 80

Linie PRE 81

Linie PRE 82

Linie PRE 83

Linie PRE 84

Linie PRE 85

Linie PRE 86

Linie PRE 87

Linie PRE 88

Linie PRE 89

Linie PRE 90

Linie PRE 91

Linie PRE 92

Linie PRE 93

Linie PRE 94

Linie PRE 95

Linie PRE 96

Linie PRE 97

Linie PRE 98

Linie PRE 99

Linie PRE 100

Linie PRE 101

Linie PRE 102

Linie PRE 103

Linie PRE 104

Linie PRE 105

Linie PRE 106

Linie PRE 107

Linie PRE 108

Linie PRE 109

Linie PRE 110

Linie PRE 111

Linie PRE 112

Linie PRE 113

Linie PRE 114

Linie PRE 115

Linie PRE 116

Linie PRE 117

Linie PRE 118

Linie PRE 119

Linie PRE 120

Linie PRE 121

Linie PRE 122

Linie PRE 123

Linie PRE 124

Linie PRE 125

Linie PRE 126

Linie PRE 127

Linie PRE 128

Linie PRE 129

Linie PRE 130

Linie PRE 131

Linie PRE 132

Linie PRE 133

Linie PRE 134

Linie PRE 135

Linie PRE 136

Linie PRE 137

Linie PRE 138

Linie PRE 139

Linie PRE 140

Linie PRE 141

Linie PRE 142

Linie PRE 143

Linie PRE 144

Linie PRE 145

Linie PRE 146

Linie PRE 147

Linie PRE 148

Linie PRE 149

Linie PRE 150

Linie PRE 151

Linie PRE 152

Linie PRE 153

Linie PRE 154

Linie PRE 155

Linie PRE 156

Linie PRE 157

Linie PRE 158

Linie PRE 159

Linie PRE 160

Linie PRE 161

Linie PRE 162

Linie PRE 163

Linie PRE 164

Linie PRE 165

Linie PRE 166

Linie PRE 167

Linie PRE 168

Linie PRE 169

Linie PRE 170

Linie PRE 171

Linie PRE 172

Linie PRE 173

Linie PRE 174

Linie PRE 175

Linie PRE 176

Linie PRE 177

Linie PRE 178

Linie PRE 179

Linie PRE 180

Linie PRE 181

Linie PRE 182

Linie PRE 183

Linie PRE 184

Linie PRE 185

Linie PRE 186

Linie PRE 187

Linie PRE 188

Linie PRE 189

Linie PRE 190

Linie PRE 191

Linie PRE 192

Linie PRE 193

Linie PRE 194

Linie PRE 195

Linie PRE 196

Linie PRE 197

Linie PRE 198

Linie PRE 199

Linie PRE 200

Linie PRE 201

Linie PRE 202

Linie PRE 203

Linie PRE 204

Linie PRE 205

Linie PRE 206

Linie PRE 207

Linie PRE 208

Linie PRE 209

Linie PRE 210

Linie PRE 211

Linie PRE 212

Linie PRE 213

Linie PRE 214

Linie PRE 215

Linie PRE 216

Linie PRE 217

Linie PRE 218

Linie PRE 219

Linie PRE 220

Linie PRE 221

Linie PRE 222

Linie PRE 223

Linie PRE 224

Linie PRE 225

Linie PRE 226

Linie PRE 227

Linie PRE 228

Linie PRE 229

Linie PRE 230

Linie PRE 231

Linie PRE 232

Linie PRE 233

Linie PRE 234

Linie PRE 235

Linie PRE 236

Linie PRE 237

Linie PRE 238

Linie PRE 239

Linie PRE 240

Linie PRE 241

Linie PRE 242

Linie PRE 243

Linie PRE 244

Linie PRE 245

Linie PRE 246

Linie PRE 247

Linie PRE 248

Linie PRE 249

Linie PRE 250

Linie PRE 251

Linie PRE 252

Linie PRE 253

Linie PRE 254

Linie PRE 255

Linie PRE 256

Linie PRE 257

Linie PRE 258

Linie PRE 259

Linie PRE 260

Linie PRE 261

Linie PRE 262

Linie PRE 263

Linie PRE 264

Linie PRE 265

Linie PRE 266

Linie PRE 267

Linie PRE 268

Linie PRE 269

Linie PRE 270

Linie PRE 271

Linie PRE 272

Linie PRE 273

Linie PRE 274

Linie PRE 275

Linie PRE 276

Linie PRE 277

Linie PRE 278

Linie PRE 279

Linie PRE 280

Linie PRE 281

Linie PRE 282

Linie PRE 283

Linie PRE 284

Linie PRE 285

Linie PRE 286

Linie PRE 287

Linie PRE 288

Linie PRE 289

Linie PRE 290

Linie PRE 291

Paragraf
Anexa 9 la norma sanitară veterinară a fost înlocuită cu anexa din ORDINUL nr. 59 din 14 septembrie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 625 din 18 septembrie 2009, conform art. I din acelaşi act normativ.

Anexa 10

Paragraf
la norma sanitară veterinară
PRE PRE_736
[Text Preformatat S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_736
Linie PRE 1
AUTORITATEA NAŢIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR
Linie PRE 2
Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor ..............
Linie PRE 3
AUTORITATEA NAŢIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR
Linie PRE 4
Direcţia de igienă şi sănătate publică veterinară
Linie PRE 5
În atenţia Domnului director .......................
Linie PRE 6
În urma verificării de către reprezentanţii Direcţiei Sanitar-Veterinare şi
Linie PRE 7
pentru Siguranţa Alimentelor ...................... a unităţii aparţinând
Linie PRE 8
.................., din localitatea .................., str. ................
Linie PRE 9
nr. ........., sectorul ............, codul ............, judeţul ..........,
Linie PRE 10
în baza solicitării înregistrate la direcţia sanitar-veterinară şi pentru
Linie PRE 11
siguranţa alimentelor sub nr. .................. din data de ................
Linie PRE 12
privind acordarea autorizaţiei sanitare veterinare condiţionate pentru
Linie PRE 13
obiectivul .........................., s-a constatat că unitatea îndeplineşte
Linie PRE 14
din punct de vedere structural condiţiile sanitare veterinare de funcţionare,
Linie PRE 15
cu respectarea prevederilor Regulamentului Parlamentului European şi al
Linie PRE 16
Consiliului Uniunii Europene nr. 852/2004, cu amendamentele ulterioare, şi
Linie PRE 17
ale Regulamentului Parlamentului European şi al Consiliului Uniunii Europene
Linie PRE 18
nr. 853/2004, cu amendamentele ulterioare.
Linie PRE 19
Având în vedere că unitatea nu are implementate în totalitate procedurile
Linie PRE 20
de autocontrol bazate pe principiile HACCP, propunem acordarea autorizaţiei
Linie PRE 21
sanitare veterinare condiţionate pentru o perioadă de 3 (trei) luni.
Linie PRE 22
În conformitate cu prevederile Ordinului preşedintelui Autorităţii
Linie PRE 23
Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 93/2008
Linie PRE 24
pentru aprobarea Normei sanitare veterinare privind procedura de autorizare
Linie PRE 25
sanitară veterinară a unităţilor care produc, procesează, depozitează,
Linie PRE 26
transportă şi/sau distribuie produse de origine animală, vă rugăm să
Linie PRE 27
analizaţi propunerea noastră şi să ne comunicaţi numărul de autorizare
Linie PRE 28
sanitară veterinară condiţionată.
Linie PRE 29
Director executiv,
Linie PRE 30
........................

Anexa 11

Paragraf
la norma sanitară veterinară
PRE PRE_743
[Text Preformatat S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_743
Linie PRE 1
AUTORITATEA NAŢIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR
Linie PRE 2
Direcţia de igienă şi sănătate publică veterinară
Linie PRE 3
Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor .............
Linie PRE 4
În atenţia domnului Director executiv ......................
Linie PRE 5
Referitor la Adresa dvs. nr. ....../................, prin care solicitaţi,
Linie PRE 6
în conformitate cu prevederile Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale
Linie PRE 7
Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 93/2008 pentru
Linie PRE 8
aprobarea Normei sanitare veterinare privind procedura de autorizare sanitară
Linie PRE 9
veterinară a unităţilor care produc, procesează, depozitează, transportă şi/
Linie PRE 10
sau distribuie produse de origine animală, acordarea unui număr pentru
Linie PRE 11
autorizarea sanitară veterinară condiţionată pentru obiectivul ..............
Linie PRE 12
din localitatea .........., str. ................. nr. ..., sectorul .......,
Linie PRE 13
codul ..........., judeţul .........., aparţinând ..........................,
Linie PRE 14
vă comunicăm că obiectivul .................. poate fi autorizat condiţionat,
Linie PRE 15
fiind acordat nr. ..................... .
Linie PRE 16
Autorizaţia sanitară veterinară condiţionată este valabilă până la data de
Linie PRE 17
...................... Până la această dată, unitatea va trebui să remedieze
Linie PRE 18
deficienţele constatate de Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa
Linie PRE 19
Alimentelor ..............................., să elaboreze şi să implementeze
Linie PRE 20
programul HACCP şi să efectueze demersurile necesare pentru obţinerea
Linie PRE 21
autorizaţiei sanitare veterinare pentru schimburi intracomunitare cu produse
Linie PRE 22
alimentare de origine animală.
Linie PRE 23
Produsele vor fi marcate, în conformitate cu prevederile legislaţiei
Linie PRE 24
sanitare veterinare în vigoare, cu o marcă de sănătate/identificare, de formă
Linie PRE 25
......................, având inscripţionate următoarele:
Linie PRE 26
- în partea superioară ..............................;
Linie PRE 27
- în centru .........................................;
Linie PRE 28
în partea inferioară ............................... .
Linie PRE 29
Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor ............ va
Linie PRE 30
verifica modul de implementare a programului HACCP şi va solicita Autorităţii
Linie PRE 31
Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, respectiv
Linie PRE 32
Direcţiei de igienă şi sănătate publică veterinară, verificarea obiectivului
Linie PRE 33
în vederea finalizării procedurii de autorizare.
Linie PRE 34
Director,
Linie PRE 35
......................

Anexa 12

Paragraf
la norma sanitară veterinară
PRE PRE_750
[Text Preformatat S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_750
Linie PRE 1
Obiectiv
Linie PRE 2
Capacitate totală de producţie autorizată (tone/săptămână produse finite)
Linie PRE 3
Activitate
Linie PRE 4
Activitate Specie
Linie PRE 5
Activitate Observaţii
Linie PRE 6
Specie
Linie PRE 7
Observaţii

Anexa 13

Paragraf
la norma sanitară veterinară
PRE PRE_757
[Text Preformatat S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_757
Linie PRE 1
Obiectiv
Linie PRE 2
Capacitate totală de producţie autorizată (tone/săptămână produse finite)
Linie PRE 3
Activitate
Linie PRE 4
Activitate Specie
Linie PRE 5
Activitate Observaţii
Linie PRE 6
Specie
Linie PRE 7
Observaţii

Anexa 14

Paragraf
la norma sanitară veterinară
PRE PRE_764
[Text Preformatat S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_764
Linie PRE 1
Societatea Comercială .........................
Linie PRE 2
Nr. .........../...............................
Linie PRE 3
DIRECŢIA SANITARĂ VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR ...........
Linie PRE 4
Domnului Director executiv .....................
Linie PRE 5
Având în vedere că Societatea Comercială ................., reprezentată de
Linie PRE 6
..........................., în calitate de ................, din localitatea
Linie PRE 7
.................., str. ..................... nr. ..., sectorul ...........,
Linie PRE 8
codul poştal ........., judeţul .............., cu obiectivul ...............
Linie PRE 9
autorizat sanitar veterinar cu nr. .......... pentru activitatea/activităţile
Linie PRE 10
............ şi-a schimbat denumirea în Societatea Comercială ..............,
Linie PRE 11
vă rugăm să întreprindeţi demersurile necesare în vederea obţinerii
Linie PRE 12
autorizaţiei sanitare veterinare, conform noii denumiri.
Linie PRE 13
Anexez la prezenta cerere următoarele documente:
Linie PRE 14
a) copia de pe încheierea judecătorească prin care s-a dispus schimbarea
Linie PRE 15
denumirii unităţii;
Linie PRE 16
b) copia certificatului unic de înregistrare cu noua denumire a unităţii;
Linie PRE 17
c) copia certificatului constatator emis de oficiul registrului comerţului
Linie PRE 18
de pe lângă tribunalul în a cărui rază teritorială unitatea îşi are sediul/
Linie PRE 19
domiciliul.
Linie PRE 20
Reprezentantul legal al unităţii,
Linie PRE 21
..................................

Anexa 15

Paragraf
la norma sanitară veterinară
PRE PRE_771
[Text Preformatat S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_771
Linie PRE 1
AUTORITATEA NAŢIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR
Linie PRE 2
Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor ...............
Linie PRE 3
AUTORITATEA NAŢIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR
Linie PRE 4
Direcţia de igienă şi sănătate publică veterinară
Linie PRE 5
În atenţia Domnului director .......................
Linie PRE 6
Având în vedere Cererea domnului/doamnei .................., în calitate de
Linie PRE 7
reprezentant legal al unităţii ..............., înregistrată la Direcţia
Linie PRE 8
Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor .................. sub nr.
Linie PRE 9
................ din data de ................... privind solicitarea emiterii
Linie PRE 10
unei noi autorizaţii sanitare veterinare, ca urmare a schimbării denumirii
Linie PRE 11
unităţii din Societatea Comercială ................. în Societatea Comercială
Linie PRE 12
..............., vă transmitem alăturat documentaţia depusă de solicitant, în
Linie PRE 13
vederea emiterii autorizaţiei sanitare veterinare.
Linie PRE 14
Menţionăm că, pentru unitatea ..............., obiectivul ................,
Linie PRE 15
din localitatea ................, str. .................... nr. ..., sectorul
Linie PRE 16
............, codul poştal ......., judeţul ............., deţine Autorizaţia
Linie PRE 17
sanitară veterinară nr. ........ pentru activitatea/activităţile .......... .
Linie PRE 18
În urma evaluării unităţii ....................... s-a constatat că aceasta
Linie PRE 19
îndeplineşte condiţiile sanitare veterinare de funcţionare, conform
Linie PRE 20
prevederilor legislaţiei sanitare veterinare în vigoare.
Linie PRE 21
Director executiv,
Linie PRE 22
.........................

Vrei mai mult?

Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.

Începe gratuit
Contact

Start the Conversation.

Ready to know exactly where your answer comes from?

Newsletter

Receive legislative news and platform updates directly to your email.

© 2026 All rights reserved.

Poly Tool Design SRL — Blvd. Ferdinand 95, Constanța, 900717, România — CUI: 40293031