RO
AcasăDocument

DECIZIE nr. 24 din 4 februarie 1997*)

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 54 din Legea nr. 33/1991 privind activitatea bancară

În vigoare
Emitent:CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
Publicat:04.02.1997
Versiune:unica
Sursă oficială
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
NTA

Notă

Paragraf
Florin Bucur Vasilescu - preşedinte
Paragraf
Costica Bulai - judecător
Paragraf
Viorel Mihai Ciobanu - judecător
Paragraf
Raul Petrescu - procuror
Paragraf
Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent
Paragraf
Pe rol, pronunţarea asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 54 din Legea nr. 33/1991 privind activitatea bancară, invocată de reclamanţii Nicorici Mircea şi Societatea de asigurare-reasigurare "ARDAF" - S.A. Cluj-Napoca.
Paragraf
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 29 ianuarie 1997, în prezenta reprezentantului Ministerului Public, a reclamanţilor Nicorici Mircea şi a Societăţii de asigurare-reasigurare "ARDAF" - S.A. Cluj-Napoca, a paratei Banca Naţionala a României şi în lipsa Societăţii Comerciale "Dacia Felix" - S.A. Cluj-Napoca, legal citata. Dezbaterile au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de 4 februarie 1996.
Paragraf
CURTEA,
Paragraf
având în vedere actele şi lucrările dosarului, retine următoarele:
Paragraf
Prin Încheierea din 27 mai 1996, pronunţată în Dosarul nr. 2.662/1996, Tribunalul Cluj - Secţia civilă şi de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 54 din Legea nr. 33/1991, ridicată de reprezentantul reclamanţilor Nicorici Mircea şi de Societatea de asigurare-reasigurare "ARDAF" - S.A. Cluj-Napoca. În motivarea excepţiei, astfel cum s-a reţinut în Încheierea de sesizare din 27 mai 1996, se susţine ca art. 54 din Legea nr. 33/1991 încalcă, pe de o parte, prezumţia de nevinovatie, prevăzută "de art. 26 din Constituţia României 1991", deoarece "măsura decăderii din calitatea pe care o avea reclamantul la Societatea bancară lt; lt;Dacia Felix gt; gt; - S.A. Cluj-Napoca s-a luat înainte de stabilirea culpabilitatii sale printr-un proces public de condamnare, de persoane din cadrul societăţii, nu de persoane competente", iar pe de altă parte, este încălcat accesul liber la justiţie, reclamantul "fiind exclus de la Societatea bancară lt; lt;Dacia Felix gt; gt; - S.A. în lipsa unei hotărâri date de instanţa în mod public". În memoriul depus la dosar se mai invoca şi incidenţa prevederilor art. 150 alin. (1) din Constituţie, în sensul că Legea nr. 33/1991 este preconstitutionala şi deci art. 54, ce face obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, este abrogat.
Paragraf
Exprimandu-şi opinia, instanţa de judecată apreciază ca art. 54 din Legea nr. 33/1991 nu contravine Constituţiei din anul 1991 şi, pe cale de consecinţa, nu este abrogat în temeiul art. 150 alin. (1) din aceasta.
Paragraf
În vederea soluţionării excepţiei, au fost solicitate, în baza art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, puncte de vedere celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului.
Paragraf
În punctul de vedere al Guvernului se arata, în esenta, ca raportarea la art. 21 şi la art. 23 alin. (8) din Constituţie, care consacra accesul liber la justiţie şi prezumţia de nevinovatie, nu poate conduce la constatarea neconstitutionalitatii art. 54 din Legea nr. 33/1991, întrucât prin conţinutul lor acestea nu sunt contradictorii. Măsura prevăzută la art. 54 nu este discriminatorie faţă de fondatori, administratori, directori şi cenzori, ci de protecţie a activităţii bancare, care nu inlatura accesul la justiţie al celor ce se considera lezati, astfel încât nu se poate retine neconstituţionalitatea textului atacat.
Paragraf
Camera Deputaţilor şi Senatul nu au comunicat punctele lor de vedere.
Paragraf
CURTEA,
Paragraf
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile părţilor şi ale procurorului, dispoziţiile art. 54 din Legea nr. 33/1991, raportate la prevederile constituţionale şi ale Legii nr. 47/1992, retine:
Paragraf
Deşi art. 54 din Legea nr. 33/1991 este anterior Constituţiei din 1991, Curtea Constituţională este competenţa să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate, deoarece pe baza acestui text s-au stabilit raporturi juridice după intrarea în vigoare a legii fundamentale. Pe de altă parte, instanţa de judecată a apreciat în încheierea de sesizare ca textul atacat nu este abrogat potrivit art. 150 alin. (1) din Constituţie şi deci numai Curtea Constituţională este competenţa să se pronunţe asupra excepţiei invocate.
Paragraf
Art. 54 din Legea nr. 33/1991 prevede: "Fondatorii unei societăţi bancare, precum şi administratorii, directorii şi cenzorii acesteia, care vor tăinui situaţia de încetare de plati sau vor încalcă autorizaţia acordată şi prevederile prezentei legi, vor fi decăzuţi din calitatea lor prin hotărâre a Băncii Naţionale a României, chiar şi înainte de deschiderea acţiunii judiciare".
Paragraf
Se susţine, în primul rând, ca dispoziţiile atacate contravin art. 21 din Constituţie, care consacra accesul liber la justiţie. Potrivit alin. (1) din acest text, "orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime", iar în alin. (2) se prevede că "nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept".
Paragraf
Examinând art. 54 din Legea nr. 33/1991 în raport cu prevederile art. 21 din Constituţie rezultă ca motivul privind încălcarea accesului liber la justiţie nu este fondat. Deşi art. 54 din Legea nr. 33/1991 nu o prevede în mod expres, este fără indoiala ca, fiind vorba de un act administrativ, cel interesat se poate adresa instanţei de contencios administrativ în temeiul Legii nr. 29/1990. Calea de atac nu trebuie prevăzută de fiecare data în mod expres. De altfel, posibilitatea sesizării instanţelor rezultă şi din art. 48 din Constituţie, iar din finalul textului atacat reiese, de asemenea, ca este deschisă calea la justiţie. Pe de altă parte, potrivit art. 9 din Legea nr. 29/1990, instanţa judecătorească sesizată cu o acţiune în contencios administrativ poate suspenda executarea actului atacat. Asa fiind, faptul ca măsura decăderii se ia de către Banca Naţionala a României şi ca această măsură este executorie, ceea ce se intampla în cazul tuturor actelor administrative, nu constituie o încălcare a principiului liberului acces la justiţie. De altfel, chiar din faptul ca sesizarea Curţii Constituţionale s-a făcut de Tribunalul Cluj, investit la cererea autorilor excepţiei, demonstreaza ca accesul la justiţie nu este afectat prin art. 54 din Legea nr. 33/1991.
Paragraf
În legătură cu invocarea încălcării de către art. 54 din Legea nr. 33/1991 a prezumţiei de nevinovatie, înscrisă în art. 23 alin. (8) din Constituţie, este de reţinut ca acest principiu nu poate fi desprins din contextul constituţional în care este plasat. Or, prezumţia de nevinovatie este reglementată în legătură cu libertatea individuală a persoanei, privind reţinerea, arestarea şi soluţionarea procesului penal, până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.
Paragraf
Textul art. 54 din Legea nr. 33/1991 nu vizează astfel de situaţii care să aducă atingere libertăţii individuale, ci instituie o sancţiune specifică printr-un act administrativ, împotriva căreia este deschis, astfel cum s-a reţinut, accesul la justiţie. Activitatea bancară este incontestabil o activitate de interes public, chiar dacă este desfăşurată de bănci ce reprezintă persoane juridice de drept privat, care trebuie să se caracterizeze prin moralitate şi buna-credinţa, îndeosebi din partea fondatorilor şi a administratorilor, pentru a nu expune actionarii şi depunatorii la riscul de a-şi vedea irosite investiţiile sau economiile.
Paragraf
Deci legiuitorul poate stabili, fără a încalcă Constituţia, anumite sancţiuni care să garanteze un asemenea comportament. Justificarea art. 54 rezultă din analiza cadrului general al Legii nr. 33/1991, care în numeroase texte, precum art. 2, 5, 15, 30, 31, 32, 45 şi art. 52, stabileşte pentru Banca Naţionala a României rolul de a supraveghea activitatea tuturor societăţilor bancare şi de a stabili reguli şi norme etice şi profesionale pentru calitatea şi activitatea unui conducător de societate bancară, precum şi pentru activitatea personalului bancar. Aceste reguli şi norme nu ar avea nici o eficienta, dacă ar fi lipsite de sancţiune, or Legea nr. 33/1991 a dorit sa evite acest lucru tocmai prin art. 54. Asa fiind, ratiunea art. 54 şi natura sancţiunii prevăzute de acesta trebuie cautate în Legea nr. 33/1991, şi nu în materie penală, disciplinară sau contravenţională, astfel cum s-a încercat să se demonstreze prin concluziile orale şi notele scrise ale părţilor care au invocat excepţia de neconstituţionalitate.
Paragraf
În aceste condiţii nu se poate retine ca art. 54 ar încalcă dispoziţiile constituţionale înscrise în art. 23 alin. (8), care consacra prezumţia de nevinovatie, ori în art. 23 alin. (9), potrivit cărora nici o pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condiţiile şi în temeiul legii, sau în art. 1 alin. (3), care, prin referirea la principiile statului de drept, ar avea în vedere, considera autorii excepţiei, şi regula non bis în idem, potrivit căreia nu pot fi aplicate, pentru una şi aceeaşi fapta, doua sancţiuni de aceeaşi natura şi din aceeaşi categorie.
Paragraf
În sfârşit, art. 54 din Legea nr. 33/1991 nu contravine nici art. 49 din Constituţie. Acest text constituţional stabileşte condiţiile şi limitele restrângerii exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. El are în vedere însă drepturile şi libertăţile fundamentale, înscrise în capitolul II al titlului I din Constituţia României, or, art. 54 din Legea nr. 33/1991 nu are în vedere astfel de drepturi.
Paragraf
Pentru motivele arătate, excepţia de neconstituţionalitate a art. 54 din Legea nr. 33/1991 urmează să fie respinsă ca nefondata. Instanţa judecătorească este singura în măsura sa verifice la speta dacă hotărârea luată de către Banca Naţionala a României este intemeiata sau nu.
Paragraf
Având în vedere prevederile art. 144 lit. c) din Constituţie, ale art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi ale art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,
Paragraf
CURTEA
Paragraf
În numele legii
Paragraf
DECIDE:
Paragraf
Respinge ca nefondata excepţia de neconstituţionalitate privind art. 54 din Legea nr. 33/1991, invocată de Nicorici Mircea şi Societatea de asigurare-reasigurare "ARDAF" - S.A. Cluj-Napoca în Dosarul nr. 2.662/1996 al Tribunalului Cluj - Secţia civilă şi de contencios administrativ.
Paragraf
Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Paragraf
Pronunţată în şedinţa publică din 4 februarie 1997.
Paragraf
PREŞEDINTE,
Paragraf
conf. univ. dr. Florin Bucur Vasilescu
Paragraf
Magistrat-asistent,
Paragraf
Gabriela Dragomirescu

Vrei mai mult?

Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.

Începe gratuit
Contact

Start the Conversation.

Ready to know exactly where your answer comes from?

Newsletter

Receive legislative news and platform updates directly to your email.

© 2026 All rights reserved.

Poly Tool Design SRL — Blvd. Ferdinand 95, Constanța, 900717, România — CUI: 40293031