AcasăDocument
LEGE nr. 373 din 26 noiembrie 2009
pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 79/2009 privind reglementarea unor măsuri pentru stimularea absorbţiei fondurilor alocate prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală pentru renovarea şi dezvoltarea spaţiului rural prin creşterea calităţii vieţii şi diversificării economiei în zonele rurale
În vigoare
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
Paragraf
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
ART
Articolul unic
Paragraf
Se aprobă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79 din 24 iunie 2009 privind reglementarea unor măsuri pentru stimularea absorbţiei fondurilor alocate prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală pentru renovarea şi dezvoltarea spaţiului rural prin creşterea calităţii vieţii şi diversificării economiei în zonele rurale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 447 din 30 iunie 2009.
Paragraf
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.
Paragraf
p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,
Paragraf
DANIELA POPA
Paragraf
PREŞEDINTELE SENATULUI
Paragraf
MIRCEA-DAN GEOANĂ
Paragraf
Bucureşti, 26 noiembrie 2009.
Paragraf
Nr. 373.
Vrei mai mult?
Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.
Începe gratuit