RO
AcasăDocument

HOTĂRÂRE nr. 33 din 26 noiembrie 2009

asupra contestaţiei privind nerespectarea procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului naţional consultativ din data de 22 noiembrie 2009

În vigoare
Emitent:CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
Publicat:26.11.2009
Versiune:unica
Sursă oficială
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
Paragraf
Curtea Constituţională a fost sesizată cu contestaţia formulată de Asociaţia "Pro Democraţia" şi de Agenţia de Monitorizare a Presei asupra nerespectării procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului naţional consultativ din data de 22 noiembrie 2009, iniţiat de Preşedintele României prin Decretul nr. 1.507 din 22 octombrie 2009 pentru organizarea unui referendum naţional, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 22 octombrie 2009.
Paragraf
Contestaţia este întemeiată pe dispoziţiile art. 146 lit. i) din Constituţie, ale art. 46 şi 47 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale şi ale art. 45 alin. (1) din Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, a fost înregistrată la Curtea Constituţională la data de 23 noiembrie 2009 şi formează obiectul Dosarului nr. 8.105I/2009.
Paragraf
Prin contestaţia formulată, autorii acesteia solicită Curţii Constituţionale: 1. să anuleze Decretul Preşedintelui României nr. 1.507 din 22 octombrie 2009 pentru organizarea unui referendum naţional, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 22 octombrie 2009;
Paragraf 2
să infirme rezultatele referendumului naţional consultativ desfăşurat în data de 22 noiembrie 2009.
Paragraf
I. În ceea ce priveşte cererea de anulare a Decretului Preşedintelui României nr. 1.507 din 22 octombrie 2009, autorii acesteia pun în discuţie problema competenţei instanţei de contencios constituţional de a cenzura legalitatea decretului Preşedintelui prin care acesta decide organizarea unui referendum naţional consultativ. În opinia contestatarilor, Curtea Constituţională nu are această competenţă, ea aparţinând, în temeiul art. 52 alin. (1) şi art. 126 alin. (6) din Constituţie şi al art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, instanţei de contencios administrativ, decretul fiind un act administrativ, cenzurabil de aceste instanţe. Se arată că în urma demersului în sistemul instanţelor judiciare de drept comun, Curtea de Apel Bucureşti a respins ca inadmisibilă solicitarea de suspendare a executării Decretului nr. 1.507/2009. Respingerea cererii de suspendare a executării actului administrativ face însă imposibilă cenzurarea pe calea contenciosului administrativ a unui astfel de act, fără ca acesta să facă parte din categoria expresă şi limitativă a actelor exceptate de la controlul judecătoresc, enumerate de art. 126 alin. (6) din Constituţie. Pe de altă parte, decretele prezidenţiale nu intră nici în categoria actelor supuse controlului exercitat de Curtea Constituţională, indicate în art. 146 din Constituţie. Nu este însă de conceput ca un act juridic să nu poată fi controlat sub aspectul legalităţii sale. Atât timp cât o acţiune de suspendare a executării unui decret prezidenţial este respinsă ca inadmisibilă de instanţa de contencios administrativ, ca urmare a admiterii unei excepţii de inadmisibilitate a cererii invocate, întemeiată pe lipsa de competenţă materială a instanţei, rezultă că nicio instanţă de judecată, nici Curtea Constituţională nu poate cenzura validitatea unui astfel de act administrativ, ceea ce plasează instituţia Preşedintelui României deasupra Constituţiei şi a legii.
Paragraf
Cu privire la motivele ce se invocă pentru anularea Decretului Preşedintelui României nr. 1.507 din 22 octombrie 2009, se arată, în esenţă, că referendumul naţional consultativ, deşi vizează, potrivit art. 90 din Constituţie, exprimarea voinţei poporului cu privire la anumite probleme de interes naţional, în realitate urmăreşte influenţarea voinţei electoratului în sensul aprobării referendumului. Organizarea unui referendum naţional consultativ în aceeaşi zi cu primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale în care preşedintele în funcţie este şi candidat pentru un al doilea (şi ultim) mandat deturnează referendumul de la semnificaţia sa de expresie a voinţei suverane a poporului, transformându-l într-un instrument electoral prezidenţial. Preşedintele României utilizează în campania electorală competenţa sa constituţională de a decide organizarea unui referendum pe o temă populistă, ceea ce îi aduce un plus de notorietate, avantajându-se pe sine şi dezavantajând pe ceilalţi candidaţi, care nu dispun de acelaşi instrument prezidenţial.
Paragraf
În concluzie, se susţine că Decretul nr. 1.507 din 22 octombrie 2009 al Preşedintelui României este nelegal, fiind emis cu abuz de putere şi cu deturnare de putere, impunându-se a fi anulat în tot.
Paragraf
II. Referitor la cererea de infirmare a rezultatelor Referendumului naţional consultativ desfăşurat în data de 22 octombrie 2009, autorii contestaţiei arată că Preşedintele României nu a avut o poziţie echidistantă şi echilibrată în ceea ce priveşte campania electorală pentru referendum, în condiţiile în care "constituţional nu poate fi vorba de un plebiscit pentru aprobarea deciziei sale". Astfel, campania pentru referendum a Preşedintelui României a fost orientată într-o singură direcţie, de aprobare de către cetăţeni, prin alegerea răspunsului "Da" de pe formularele conţinând cele două întrebări ce au constituit obiectul referendumului.
Paragraf
Fiind cunoscută poziţia Preşedintelui României cu privire la numărul parlamentarilor din România şi la structura bicamerală a Parlamentului, astfel cum rezultă din discursul oficial susţinut cu ocazia prezentării Raportului Comisiei prezidenţiale de analiză a regimului politic şi constituţional din România, aceste chestiuni fiind şi subiectul celor două întrebări la care urmau să răspundă cetăţenii, rezultă că întreaga campanie pentru referendum, care s-ar fi dorit a fi corectă şi imparţială, s-a transformat în propagandă. Totodată, autorităţile statului nu au desfăşurat nicio acţiune de informare a populaţiei privind dezavantajele şi avantajele fiecăreia dintre posibilităţile asupra căreia s-a cerut consultarea naţiunii, iar campania Preşedintelui României a cuprins informaţii false sau trunchiate, care au deturnat grav adevărul. De pildă, nu s-a prezentat nicio informaţie comparativă privind costurile parlamentare în statele membre ale Uniunii Europene, ci doar costul referitor la cheltuielile din România, "o asemenea propagandă fiind populistă în timp de criză". Or, un referendum naţional consultativ trebuie să exprime nu numai voinţa liberă a cetăţenilor, ci şi voinţa lor în cunoştinţă de cauză. Autorii contestaţiei arată că, în lipsa unei campanii de informare corectă a populaţiei privind toate posibilităţile, avantajele şi dezavantajele soluţiilor propuse şi pe fondul unei campanii pentru referendum a Preşedintelui României vădit partizane, unilaterale şi populiste, cetăţenii, deşi au votat liber, nu au votat în cunoştinţă de cauză, rezultatul referendumului fiind deci viciat.
Paragraf
CURTEA,
Paragraf
luând în dezbatere contestaţia formulată de Asociaţia "Pro Democraţia" şi de Agenţia de Monitorizare a Presei, referitoare la nerespectarea procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului naţional consultativ din data de 22 noiembrie 2009, reţine următoarele:
Paragraf
Curtea Constituţională a fost legal sesizată, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. i) din Constituţie, ale art. 46 şi 47 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, precum şi ale art. 45 alin. (1) din Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, să soluţioneze contestaţia formulată de Asociaţia "Pro Democraţia" şi de Agenţia de Monitorizare a Presei la data de 23 noiembrie 2009 asupra nerespectării procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului naţional consultativ din data de 22 noiembrie 2009.
Paragraf
Referitor la competenţa sa de a soluţiona prezenta contestaţie, Curtea observă că se impun anumite precizări:
Paragraf
Potrivit art. 146 lit. i) din Constituţie, Curtea Constituţională "veghează la respectarea procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului şi confirmă rezultatele acestuia". În înţelesul prevederii constituţionale menţionate, soluţionarea contestaţiilor care sunt adresate Curţii Constituţionale cu privire la respectarea procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului naţional consultativ presupune, printre altele, şi verificarea constituţionalităţii actelor normative emise în vederea organizării referendumului sau cele prin care se stabilesc norme cu caracter procedural de organizare şi desfăşurare a acestuia, în măsura în care soluţionarea contestaţiilor nu intră în atribuţiile birourilor electorale sau ale instanţelor judecătoreşti. Curtea Constituţională s-a pronunţat în acest sens prin Hotărârea nr. 1 din 15 octombrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 728 din 17 octombrie 2003.
Paragraf
Ca atare, Curtea Constituţională este competentă, potrivit art. 146 lit. i) din Constituţie, să soluţioneze prezenta contestaţie, astfel cum a fost formulată.
Paragraf
În esenţă, autorii contestaţiei susţin că Decretul nr. 1.507 din 22 octombrie 2009 pentru organizarea unui referendum naţional este nelegal, fiind emis "cu abuz de putere şi cu deturnare de putere", iar rezultatul referendumului ar trebui, prin urmare, infirmat, deoarece voinţa cetăţenilor a fost viciată printr-o campanie pentru referendum lipsită de echidistanţă, partizană şi incorectă, precum şi datorită inexistenţei unei campanii a autorităţilor statului de informare a cetăţenilor asupra tuturor avantajelor şi dezavantajelor pe care le presupune fiecare dintre cele două posibile răspunsuri la cele două întrebări ce au constituit obiectul referendumului naţional consultativ.
Paragraf
Decretul nr. 1.507 din 22 octombrie 2009 pentru organizarea unui referendum naţional, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 22 octombrie 2009, are următorul conţinut:
Paragraf
"Art. 1. - Poporul român este chemat să îşi exprime voinţa cu privire la următoarele probleme de interes naţional:
Paragraf 1
trecerea la un Parlament unicameral; şi
Paragraf 2
reducerea numărului de parlamentari la maximum 300 de persoane.
Paragraf
Art. 2. - Pentru realizarea celor prevăzute la art. 1, cetăţenii sunt chemaţi să se pronunţe prin «DA» sau «NU» la următoarele întrebări:
Paragraf 1
«Sunteţi de acord cu trecerea la un Parlament unicameral în România?»
Paragraf 2
«Sunteţi de acord cu reducerea numărului de parlamentari la maximum 300 de persoane?»
Paragraf
Art. 3. - Data referendumului va fi 22 noiembrie 2009."
Paragraf
În cuprinsul contestaţiei sunt invocate, ca fiind încălcate, următoarele prevederi din Constituţie: art. 1 alin. (3), (4) şi (5) referitoare la valorile supreme ale statului român ca stat de drept, democratic şi social, la principiul separaţiei şi echilibrului puterilor, respectiv la obligativitatea respectării în România a Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, ale art. 2 alin. (1) privind exercitarea suveranităţii naţionale a poporului român prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum, ale art. 16 alin. (2) potrivit cărora "Nimeni nu este mai presus de lege", ale art. 21 alin. (1) care garantează accesul liber la justiţie, ale art. 52 alin. (1) privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, ale art. 126 alin. (6) cu privire la garantarea controlului judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice, cu excepţia celor care privesc raporturile cu Parlamentul, precum şi a actelor de comandament cu caracter militar, şi ale art. 146 referitoare la atribuţiile Curţii Constituţionale.
Paragraf
Examinând argumentele invocate în susţinerea contestaţiei, Curtea constată că acestea sunt neîntemeiate.
Paragraf
I. Cu privire la primul capăt de cerere al contestaţiei, constând în anularea Decretului nr. 1.507 din 22 octombrie 2009 pentru organizarea unui referendum naţional, Curtea Constituţională urmează să verifice constituţionalitatea acestuia, prin raportare la prevederile constituţionale ce conferă Preşedintelui României prerogativa de a recurge la procedura referendumului, cu privire la probleme de interes naţional.
Paragraf
Astfel, art. 90 din Constituţie prevede: "Preşedintele României, după consultarea Parlamentului, poate cere poporului să-şi exprime, prin referendum, voinţa cu privire la probleme de interes naţional." Prin Hotărârea nr. 7 din 7 noiembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 759 din 8 noiembrie 2007, Curtea Constituţională a statuat că acest text fundamental "stabileşte competenţa exclusivă a Preşedintelui României în materia referendumului cu privire la probleme de interes naţional, chiar dacă consultarea Parlamentului este obligatorie, în sensul că ea trebuie realizată, dar Preşedintele are libertatea deciziei. Numai Preşedintele României are dreptul de a decide care sunt problemele de interes naţional şi, în cadrul acestora, de a stabili, prin decret, problema ce constituie obiectul referendumului şi data desfăşurării acestuia, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 11 alin. (1) şi (2) şi ale art. 15 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului".
Paragraf
Acest drept exclusiv al Preşedintelui îşi găseşte suportul în dispoziţiile constituţionale ale art. 80 referitor la "Rolul Preşedintelui", ale art. 2 alin. (1) potrivit căruia "Suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, [...], precum şi prin referendum", ale art. 81 alin. (2) referitor la legitimitatea electorală egală a Preşedintelui României cu legitimitatea Parlamentului şi ale art. 1 alin. (4), care stabileşte că "Statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor - legislativă, executivă şi judecătorească - în cadrul democraţiei constituţionale".
Paragraf
Curtea Constituţională constată că, în conformitate cu dispoziţiile constituţionale şi legale menţionate, Preşedintele României a consultat Parlamentul cu privire la organizarea, odată cu alegerile prezidenţiale din data de 22 noiembrie 2009, a unui referendum cu privire la trecerea la un parlament unicameral şi reducerea numărului membrilor Parlamentului României la maximum 300 de parlamentari. Demersul Preşedintelui s-a concretizat în Hotărârea nr. 37 din 21 octombrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 709 din 21 octombrie 2009, prin care Parlamentul României a avizat negativ iniţierea respectivului referendum naţional consultativ.
Paragraf
În temeiul prerogativelor sale constituţionale conferite de art. 90 din Legea fundamentală, Preşedintele României a emis Decretul nr. 1.507/2009 pentru organizarea unui referendum naţional consultativ, stabilind atât obiectul, cât şi data la care acesta va avea loc.
Paragraf
Aşadar, în cadrul atribuţiilor ce îi revin cu privire la organizarea şi desfăşurarea referendumului, Curtea Constituţională constată că decretul prezidenţial respectă condiţiile imperative impuse de Constituţie: Decretul nr. 1.507 din 22 octombrie 2009 pentru organizarea unui referendum naţional a fost emis în baza art. 90 şi al art. 100 din Constituţie, după consultarea Parlamentului; că acesta stabileşte, potrivit art. 11 alin. (2) din Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, problemele de interes naţional care se supun referendumului şi data desfăşurării acestuia şi că, potrivit art. 100 alin. (1) din Legea fundamentală, decretul a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 22 octombrie 2009 şi a fost adus la cunoştinţa publică prin presă, radio şi televiziune.
Paragraf
Argumentele formulate de autorii contestaţiei în sensul anulării, ca fiind nelegal, a decretului prezidenţial, motivat de faptul că a fost emis "cu abuz de putere şi cu deturnare de putere" nu pot fi primite de Curtea Constituţională, deoarece aceste consideraţii nu dovedesc nesocotirea normelor şi principiilor constituţionale pe care Legea fundamentală le are în vedere pentru exercitarea atribuţiei prevăzute de art. 146 lit. i) din Constituţie.
Paragraf
II. Cu privire la cererea referitoare la infirmarea rezultatelor referendumului naţional consultativ desfăşurat în data de 22 octombrie 2009, întemeiată pe dispoziţiile art. 146 lit. i) din Constituţie, Curtea constată că este neîntemeiată.
Paragraf
Faptul că cele două momente electorale - alegerile prezidenţiale din 22 noiembrie 2009 şi desfăşurarea referendumului naţional consultativ - au avut aceeaşi perioadă de campanie electorală nu poate fi considerat ca fiind contrar normelor Constituţiei. De asemenea, faptul că în cadrul campaniei electorale prezidenţiale s-au organizat diverse acţiuni, au fost susţinute anumite opinii, întărite de anumite exemple referitoare la structura şi componenţa parlamentelor din diverse state ale Uniunii Europene, sau a costurilor pe care un anumit tip de organizare a autorităţii legislative îl presupune, nu este de natură să vicieze rezultatele celor două scrutine astfel încât să conducă la infirmarea rezultatelor referendumului, cum solicită autorii contestaţiei. Asemenea manifestări sunt specifice perioadei de campanie electorală, care, în acest caz, a coincis cu perioada de campanie pentru referendum, cetăţeanul având însă posibilitatea să discearnă şi să opteze în mod conştient, în funcţie de propria convingere.
Paragraf
Aşadar, Curtea Constituţională constată că susţinerile contestatarilor au în vedere fie interpretări subiective ale unor manifestări desfăşurate în timpul campaniei electorale prezidenţiale şi pentru referendum, fie chiar aspecte de fapt ce vizează un anumit comportament al Preşedintelui României în contextul acestei campanii, fără însă ca toate acestea să evidenţieze reale încălcări ale dispoziţiilor fundamentale, care să pună la îndoială validitatea referendumului naţional consultativ desfăşurat în data de 22 noiembrie 2009 sub aspectul vicierii consimţământului cetăţenilor.
Paragraf
În final, Curtea observă că, deşi stabilirea datei desfăşurării unui referendum naţional consultativ cu privire la probleme de interes naţional se include în prerogativa exclusivă a Preşedintelui României stabilită de art. 90 din Constituţie, totuşi, pentru a se evita orice suspiciuni cu privire la rezultatele alegerilor, respectiv ale referendumului, este indicat ca cele două operaţiuni electorale să nu fie organizate în aceeaşi zi, chiar dacă argumente practice, de ordin financiar, ar justifica organizarea acestora simultan.
Paragraf
Având în vedere considerentele expuse, dispoziţiile art. 146 lit. i) din Constituţie, ale art. 11 alin. (1) lit. B.c), ale art. 46 şi 47 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, precum şi ale art. 45 alin. (1) din Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, cu majoritate de voturi,
Paragraf
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
Paragraf
În numele legii
Paragraf
HOTĂRĂŞTE:
Paragraf
Respinge contestaţia formulată de Asociaţia "Pro Democraţia" şi Agenţia de Monitorizare a Presei privind nerespectarea procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea Referendumului naţional consultativ din data de 22 noiembrie 2009.
Paragraf
Definitivă şi general obligatorie.
Paragraf
Dezbaterile au avut loc în data de 26 noiembrie 2009 şi la acestea au participat: Ioan Vida, preşedinte, Nicolae Cochinescu, Aspazia Cojocaru, Acsinte Gaspar, Petre Lăzăroiu, Ion Predescu, Puskas Valentin Zoltan, Tudorel Toader şi Augustin Zegrean, judecători.
Paragraf
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
Paragraf
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Paragraf
Magistrat-asistent,
Paragraf
Claudia-Margareta Krupenschi

Vrei mai mult?

Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.

Începe gratuit
Contact

Start the Conversation.

Ready to know exactly where your answer comes from?

Newsletter

Receive legislative news and platform updates directly to your email.

© 2026 All rights reserved.

Poly Tool Design SRL — Blvd. Ferdinand 95, Constanța, 900717, România — CUI: 40293031