RO
AcasăDocument

HOTĂRÂRE nr. 1.426 din 18 noiembrie 2009

privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Tineretului şi Sportului

Abrogat
Emitent:GUVERNUL
Publicat:18.11.2009
Versiune:unica
Sursă oficială
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
Paragraf
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 40 alin. (1) din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 5 alin. (1) din Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional,
Paragraf
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
CAPITOL

Capitolul I Dispoziţii generale

ART

Articolul 1

Paragraf
Ministerul Tineretului şi Sportului este organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului, care elaborează şi asigură aplicarea strategiei şi politicilor Guvernului în domeniile tineretului şi sportului.
ART

Articolul 2

Paragraf
Sediul principal al Ministerului Tineretului şi Sportului este în municipiul Bucureşti, str. Vasile Conta nr. 16, sectorul 2. Ministerul Tineretului şi Sportului îşi desfăşoară activitatea şi în alte sedii, deţinute potrivit legii, situate în str. Eremia Grigorescu nr. 26, sectorul 1, respectiv în str. Dem. I. Dobrescu nr. 4-6, sectorul 1.
CAPITOL

Capitolul II Principalele atribuţii ale Ministerului Tineretului şi Sportului

ART

Articolul 3

litera
(1) În îndeplinirea rolului şi a obiectivelor sale generale, Ministerul Tineretului şi Sportului exercită următoarele atribuţii principale:
litera a)
asigură elaborarea strategiei de punere în aplicare a Programului de guvernare în domeniile tineretului şi sportului;
litera b)
fundamentează şi propune Guvernului politici în domeniile tineretului şi sportului;
litera c)
iniţiază, elaborează ori, după caz, avizează proiecte de acte normative, în vederea realizării obiectivelor strategice şi a politicilor în domeniile tineretului şi sportului;
litera d)
propune structura anuală a subvenţiilor de la bugetul de stat;
litera e)
asigură administrarea bunurilor proprietate publică şi/sau privată a statului încredinţate, potrivit prevederilor legale;
litera f)
asigură, în numele statului român, reprezentarea pe plan intern şi extern în domeniile tineretului şi sportului;
litera g)
asigură urmărirea aplicării şi controlul respectării legilor şi a celorlalte acte normative din domeniile tineretului şi sportului;
litera h)
colaborează cu celelalte ministere şi organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, cu autorităţile administraţiei publice locale, cu alte instituţii publice şi persoane juridice de drept public sau privat, române ori străine.
litera
(2) Ministerul Tineretului şi Sportului îndeplineşte orice alte atribuţii stabilite prin lege sau prin alte acte normative privind politicile în domeniile tineretului şi sportului.
ART

Articolul 4

litera
(1) În îndeplinirea rolului şi a obiectivelor sale în domeniul activităţii de tineret, Ministerul Tineretului şi Sportului are următoarele atribuţii specifice:
litera a)
aplică politica guvernamentală în domeniul tineretului, fundamentează şi efectuează studii şi cercetări, analize şi prognoze privind problemele tineretului şi elaborează politicile specifice în favoarea acestuia, care servesc la aplicarea strategiei în domeniu şi a iniţiativelor legislative cu incidenţă asupra tineretului în mod direct sau prin instituţiile aflate în subordinea sa sau în colaborare cu persoane juridice ori fizice autorizate;
litera b)
colaborează şi sprijină structurile de şi pentru tineret, legal constituite, în vederea atingerii obiectivelor cuprinse în programele sale;
litera c)
elaborează programe în scopul finanţării acţiunilor proprii;
litera d)
autorizează şi avizează desfăşurarea activităţilor din centrele proprii;
litera e)
stabileşte contacte la nivel internaţional cu instituţii şi organisme similare;
litera f)
sprijină formarea, pregătirea şi perfecţionarea profesională în domeniul tineretului în mod direct, prin instituţiile aflate în subordinea sa sau în colaborare cu instituţii şi organisme de specialitate din ţară şi din străinătate;
litera g)
organizează activităţi de profil cu caracter naţional şi internaţional, asigurându-se în acest fel participarea directă şi pe bază de reciprocitate la manifestări similare peste hotare;
litera h)
înfiinţează centre de tineret noi ori prin amenajarea spaţiilor şi imobilelor neutilizate din domeniul public al statului sau aflate în administrarea instituţiilor din subordinea sa;
litera i)
colaborează direct cu Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei sau prin structurile specializate din subordine, în domenii de interes comun;
litera j)
avizează proiectele de acte normative iniţiate de alte instituţii în domeniul tineretului;
litera k)
elaborează şi implementează planul de reabilitare şi de extindere a centrelor de agrement;
litera l)
asigură organizarea şi administrarea centrelor de agrement;
litera m)
elaborează regulamentul privind funcţionarea şi administrarea centrelor de agrement;
litera n)
elaborează metodologia privind repartizarea locurilor în taberele studenţeşti şi eliberarea biletelor de tabără, precum şi criteriile de eligibilitate ale participanţilor;
litera o)
elaborează şi implementează planul de extindere şi dezvoltare a reţelei caselor de cultură ale studenţilor;
litera p)
coordonează şi monitorizează buna desfăşurare a activităţilor specifice caselor de cultură ale studenţilor şi Complexului Cultural Sportiv Studenţesc "Tei" din Bucureşti;
litera q)
elaborează şi derulează proiecte şi programe naţionale şi internaţionale în interesul tinerilor;
litera r)
sprijină formarea, pregătirea şi perfecţionarea profesională a studenţilor şi tinerilor;
litera s)
editează, produce şi difuzează materiale de specialitate, cuprinzând informaţii utile tinerilor, precum şi instituţiilor şi structurilor asociative studenţeşti implicate în activitatea de tineret;
Paragraf
ş) organizează tabere sociale şi tematice pentru tineri;
litera t)
acreditează, în vederea colaborării, persoane juridice şi fizice, pentru organizarea de tabere pentru copii, studenţi şi tineri;
Paragraf
ţ) organizează evenimente în vederea promovării programelor de tineret;
litera u)
realizează, gestionează şi actualizează baza de date privind starea tineretului, structurile neguvernamentale de şi pentru tineret şi instituţiile cu preocupări în domeniu, precum şi informaţiile solicitate de tineri şi de structurile neguvernamentale de şi pentru tineret;
litera v)
iniţiază şi organizează schimburi de experienţă, dezbateri, simpozioane, sesiuni de comunicări şi alte tipuri de reuniuni de natură să asigure optimizarea schimbului de informaţii între instituţiile, structurile neguvernamentale de şi pentru tineret şi alte persoane fizice sau juridice implicate în politica de tineret;
litera w)
facilitează accesul tinerilor la programe şi proiecte specializate pentru dezvoltarea unor abilităţi şi competenţe complementare celor oferite în cadrul sistemului de învăţământ.
litera
(2) Ministerul Tineretului şi Sportului acordă asistenţă de specialitate studenţilor şi structurilor asociative studenţeşti, în vederea elaborării unor proiecte şi programe care au următoarele obiective:
litera a)
impulsionarea participării studenţilor, sub diversele ei forme, şi anume: civică, culturală, economică şi educaţională, politică, inclusiv prin implicarea acestora în actul decizional;
litera b)
stimularea creativităţii studenţilor;
litera c)
promovarea mobilităţii studenţilor în spaţiul european;
litera d)
atenuarea impactului factorilor de risc care conduc la marginalizare şi excludere socială;
litera
(3) Finanţarea acţiunilor de tineret se poate face din venituri realizate prin derularea de programe şi acţiuni specifice, din donaţii şi sponsorizări, precum şi din fondurile alocate de la bugetul de stat în acest scop.
ART

Articolul 5

litera
(1) În îndeplinirea rolului şi a obiectivelor sale în domeniul absorbţiei fondurilor europene, Ministerul Tineretului şi Sportului are următoarele atribuţii specifice:
litera a)
înfiinţează centre noi pentru tineret cu responsabilităţi directe în atragerea fondurilor comunitare pe domeniul Tineret;
litera b)
gestionează fonduri publice şi fonduri atrase de la organisme finanţatoare interne sau internaţionale, pe care le alocă susţinerii iniţiativelor tinerilor şi ale structurilor neguvernamentale de şi pentru tineret, prin selecţie competitivă de proiecte desfăşurată conform legislaţiei specifice;
litera c)
accesează fonduri structurale destinate susţinerii politicilor de coeziune în domeniul tineretului, cu respectarea metodologiei specifice, în calitate de gestionar, beneficiar sau partener.
litera
(2) În calitate de autoritate naţională pentru Programul "Tineret în acţiune" - "Youth în action", Ministerul Tineretului şi Sportului are următoarele atribuţii specifice:
litera a)
aprobă programul de lucru anual al Agenţiei Naţionale pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale, până la termenul impus de Comisia Europeană;
litera b)
stabileşte politicile şi priorităţile naţionale în domeniul tineretului, pe acţiuni, măsuri de monitorizare şi evaluare a impactului proiectelor, care vor fi utilizate în comun de Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale, cu scopul de a estima modul în care programul "Tineret în acţiune" - "Youth în action" îşi atinge obiectivele la nivel naţional, în general, şi, în particular, modul în care contribuie la modernizarea sistemelor şi practicilor în domeniul sprijinirii tineretului;
litera c)
evaluează sistemul şi procedurile de organizare şi funcţionare a Agenţiei Naţionale pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale, în conformitate cu Ghidul pentru autorităţile naţionale stabilit de Comisia Europeană, în vederea emiterii declaraţiei de asigurare anuală;
litera d)
întocmeşte şi aplică metodologia care va sta la baza efectuării controlului secundar, pentru granturile comunitare aferente diferitelor tipuri de proiecte;
litera e)
supervizează mecanismul de control naţional primar şi secundar şi centralizează rezultatele din rapoarte, în scopul emiterii declaraţiei anuale de asigurare;
litera f)
controlează şi coordonează activitatea Agenţiei Naţionale pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale cu privire la managementul corect al fondurilor comunitare pentru realizarea proiectelor din cadrul programului, asigurând gestionarea corespunzătoare a acestora;
litera g)
colaborează şi consultă Comisia Europeană în vederea monitorizării şi supervizării Agenţiei Naţionale pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale;
litera h)
stabileşte un mecanism propriu de raportare şi urmărire a neregulilor şi/sau fraudelor, în conformitate cu legislaţia în vigoare;
litera i)
prin ordin al ministrului, actul de desemnare a Agenţiei Naţionale pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale poate fi revocat din proprie iniţiativă sau în urma unei solicitări din partea Comisiei Europene, în eventualitatea unor nereguli, neglijenţe sau fraude care pot fi atribuite Agenţiei Naţionale pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale. În cazul unor deficienţe serioase repetate sau al unui management neperformant al Agenţiei Naţionale pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale, Comisia Europeană poate solicita Ministerului Tineretului şi Sportului revocarea actului de desemnare a Agenţiei Naţionale pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale, cu o notificare în termen de 3 luni. Ministerul Tineretului şi Sportului poate revoca, prin ordin al ministrului, actul de desemnare a Agenţiei Naţionale pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale, pentru alte motive întemeiate. În acest caz, Ministerul Tineretului şi Sportului va notifica Comisiei Europene, precizând motivele, cu cel puţin 6 luni înainte de data prevăzută, în vederea încheierii mandatului Agenţiei Naţionale pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale.
litera
(3) Ministerul Tineretului şi Sportului emite anual o declaraţie de asigurare ex-post comună, care să certifice:
litera a)
corectitudinea şi transparenţa sistemelor financiare şi ale procedurilor Agenţiei Naţionale pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale referitoare la managementul acţiunilor descentralizate;
litera b)
probitatea conturilor;
litera c)
asigurarea rezonabilă asupra faptului că resursele financiare alocate proiectelor finanţate de Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale au fost folosite pentru scopurile declarate în respectivele proiecte şi în conformitate cu principiile unui management financiar corect, conform Regulamentului financiar comunitar;
litera d)
că procedurile de control primar şi secundar puse în practică pot să garanteze în mod corespunzător legalitatea şi regularitatea tranzacţiilor subsecvente. Această declaraţie va fi întocmită în conformitate cu formatul impus de Comisia Europeană şi va ţine cont de rezultatele controalelor desfăşurate pe parcursul anului.
litera
(4) Pentru implementarea proiectelor cu finanţare externă, în condiţiile reglementate de legislaţia în vigoare, în cadrul Ministerului Tineretului şi Sportului şi a unităţilor subordonate se pot înfiinţa unităţi de management a proiectului sau, după caz, unităţi de implementare a proiectului. Structura organizatorică, numărul de persoane, regulamentul de organizare şi funcţionare pentru fiecare unitate de management a proiectului sau unitate de implementare a proiectului şi, după caz, numărul de unităţi se vor stabili prin ordin al ministrului tineretului şi sportului.
ART

Articolul 6

litera
(1) În îndeplinirea rolului şi a obiectivelor sale în domeniul activităţii sportive, Ministerul Tineretului şi Sportului are următoarele atribuţii specifice:
litera a)
elaborează şi susţine strategia generală a organizării şi dezvoltării activităţii sportive şi reprezintă interesele statului în raport cu federaţiile sportive naţionale;
litera b)
elaborează normele generale de folosire a mijloacelor materiale aflate în administrarea sa şi a mijloacelor financiare pentru activitatea sportivă, care provin din alocaţii de la bugetul de stat;
litera c)
colaborează cu ministerele şi cu celelalte autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale, cu instituţiile de cercetare şi cu unităţile de învăţământ şi sanitare de specialitate pentru organizarea şi dezvoltarea educaţiei fizice şi sportului;
litera d)
conlucrează cu Comitetul Olimpic şi Sportiv Român în finanţarea şi derularea programelor privind pregătirea şi participarea sportivilor români la jocurile olimpice, precum şi pentru promovarea valenţelor educative ale olimpismului;
litera e)
avizează proiectele de acte normative iniţiate de alte instituţii în domeniul sportului;
litera f)
supraveghează menţinerea destinaţiei bazelor sportive din domeniul public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale, precum şi a celor care au aparţinut domeniului public şi au intrat în circuitul privat după anul 1989;
litera g)
supraveghează menţinerea destinaţiei bazelor şi/sau instalaţiilor sportive care au aparţinut domeniului public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale şi care, ulterior, au fost dobândite ca active patrimoniale destinate activităţii sportive sau vândute către societăţile comerciale;
litera h)
autorizează afilierea federaţiilor sportive naţionale la federaţiile sportive internaţionale de profil şi la alte foruri continentale sau mondiale, precum şi afilierea tuturor organizaţiilor cu profil sportiv la forurile internaţionale de specialitate;
litera i)
supraveghează şi controlează respectarea de către structurile sportive a dispoziţiilor legale în vigoare şi a prevederilor cuprinse în statutele şi în actele de constituire a acestora;
litera j)
organizează sau sprijină, potrivit legii, formarea, pregătirea profesională şi perfecţionarea specialiştilor din domeniul sportului, conlucrând în acest scop cu instituţiile şi organismele de specialitate din ţară şi din străinătate;
litera k)
elaborează şi duce la îndeplinire, în colaborare cu autorităţile administraţiei publice locale, planurile de construire şi de modernizare a bazelor şi instalaţiilor sportive, în vederea dezvoltării sportului de performanţă de interes naţional şi internaţional; avizează normativele tehnice în materie de baze şi instalaţii sportive;
litera l)
recunoaşte sau revocă, potrivit legii, existenţa unei structuri sportive prin înscrierea, respectiv radierea acesteia din Registrul sportiv;
litera m)
avizează constituirea structurilor sportive, inclusiv înscrierea ca persoane juridice a cluburilor sportive profesioniste organizate ca societăţi comerciale sportive pe acţiuni, respectiv retrage avizul de funcţionare a acestora;
litera n)
elaborează criteriile de acordare şi atribuie distincţiile şi titlurile sportive, altele decât cele stabilite prin lege;
litera o)
sprijină organizarea şi promovarea cercetării ştiinţifice şi asistenţei medicale în domeniul sportiv;
litera p)
autorizează desfăşurarea pe teritoriul României a campionatelor mondiale, europene şi regionale şi participarea reprezentativelor naţionale la campionatele mondiale şi europene organizate în străinătate, precum şi la campionatele regionale;
litera q)
promovează măsurile de prevenire, control şi reprimare a folosirii substanţelor interzise şi a metodelor neregulamentare destinate să mărească în mod artificial capacitatea fizică a sportivilor sau să modifice rezultatele competiţiilor;
litera r)
adoptă măsuri pentru prevenirea şi combaterea violenţei la manifestările sportive;
litera s)
reprezintă interesele statului în diferite organe şi organisme sportive internaţionale; negociază şi încheie acorduri, înţelegeri, protocoale şi alte documente de colaborare în domeniul sportului cu organisme de specialitate din alte ţări, pe baza prevederilor legale în vigoare;
Paragraf
ş) colaborează cu celelalte organe ale administraţiei publice centrale şi locale pentru susţinerea sportului pentru toţi şi de performanţă, asigurarea unei eficienţe sporite pe linia supravegherii şi controlului, exercitării autorităţii disciplinare, formării şi perfecţionării specialiştilor din domeniul sportului, pentru corelarea finanţării activităţii sportive, prevenirea violenţei în sport şi combaterea dopajului;
litera t)
organizează evenimente în vederea promovării programelor de sport.
litera
(2) Ministerul Tineretului şi Sportului repartizează bugetul afectat activităţii sportive pentru:
litera a)
activitatea proprie şi cea a unităţilor din subordinea sa;
litera b)
federaţiile sportive naţionale, în baza contractelor de finanţare a obiectivelor şi programelor sportive ale acestora;
litera c)
premierea performanţelor deosebite obţinute la competiţiile sportive internaţionale oficiale.
CAPITOL

Capitolul III Structura organizatorică şi conducerea Ministerului Tineretului şi Sportului

ART

Articolul 7

litera
(1) Structura organizatorică a Ministerului Tineretului şi Sportului, formată din direcţii generale şi direcţii, este prevăzută în anexa nr. 1. În cadrul acesteia, prin ordin al ministrului tineretului şi sportului, se pot organiza servicii, birouri, compartimente sau colective temporare şi se pot stabili numărul total al posturilor, numărul posturilor de conducere şi numărul posturilor de execuţie, în condiţiile legii, cu respectarea numărului de posturi aprobat.
litera
(2) Personalul Ministerului Tineretului şi Sportului este compus din demnitari şi asimilaţi ai acestora, funcţionari publici şi personal contractual.
litera
(3) Numărul maxim de posturi pentru aparatul propriu al Ministerului Tineretului şi Sportului este de 242, exclusiv demnitarii şi posturile aferente cabinetului ministrului.
litera
(4) Atribuţiile, sarcinile şi răspunderile individuale ale personalului din aparatul propriu al Ministerului Tineretului şi Sportului se stabilesc prin fişa postului, în conformitate cu structura organizatorică prevăzută în anexa nr. 1, prin regulamentul de organizare şi funcţionare a ministerului, aprobat prin ordin al ministrului tineretului şi sportului.
litera
(5) Statul de funcţii pentru aparatul propriu al Ministerului Tineretului şi Sportului se aprobă prin ordin al ministrului tineretului şi sportului.
litera
(6) Încadrarea şi salarizarea personalului se fac potrivit prevederilor aplicabile personalului din administraţia publică centrală.
ART

Articolul 8

litera
(1) Conducerea Ministerului Tineretului şi Sportului este exercitată de ministru, ajutat de un secretar de stat şi un subsecretar de stat, numiţi prin decizie a primului-ministru.
litera
(2) Ministrul tineretului şi sportului reprezintă Ministerul Tineretului şi Sportului în raporturile cu celelalte autorităţi publice, cu organisme şi organizaţii, precum şi cu celelalte persoane juridice şi fizice din ţară şi din străinătate.
litera
(3) Ministrul tineretului şi sportului este ordonator principal de credite.
litera
(4) Secretarul de stat şi subsecretarul de stat se subordonează ministrului tineretului şi sportului şi îndeplinesc atribuţiile stabilite prin ordin al ministrului tineretului şi sportului.
litera
(5) În exercitarea atribuţiilor sale, ministrul tineretului şi sportului emite ordine şi instrucţiuni.
ART

Articolul 9

litera
(1) Ministerul Tineretului şi Sportului are un secretar general, înalt funcţionar public, numit în condiţiile legii.
litera
(2) Secretarul general este subordonat ministrului tineretului şi sportului şi îndeplineşte atribuţiile prevăzute de lege, de regulamentul de organizare şi funcţionare şi alte atribuţii stabilite prin ordin al ministrului tineretului şi sportului.
ART

Articolul 10

litera
(1) Pe lângă ministrul tineretului şi sportului funcţionează, ca organ consultativ, Colegiul ministerului. Componenţa şi regulamentul de organizare şi funcţionare ale Colegiului ministerului se aprobă prin ordin al ministrului tineretului şi sportului.
litera
(2) Colegiul ministerului se întruneşte, la cererea ministrului tineretului şi sportului, pentru dezbaterea unor probleme privind activitatea ministerului.
litera
(3) Preşedintele Colegiului ministerului este ministrul tineretului şi sportului. În lipsa acestuia, atribuţiile preşedintelui se exercită de către secretarul de stat sau de subsecretarul de stat, desemnat de ministrul tineretului şi sportului.
litera
(4) Pentru analiza, prioritizarea şi avizarea activităţilor din domeniul investiţiilor, în cadrul Ministerului Tineretului şi Sportului funcţionează Consiliul tehnico-economic. Componenţa şi regulamentul de organizare şi funcţionare ale Consiliului tehnico-economic se aprobă prin ordin al ministrului tineretului şi sportului.
litera
(5) Preşedintele Consiliului tehnico-economic al ministerului este ministrul tineretului şi sportului, iar secretarul de stat, subsecretarul de stat şi secretarul general sunt vicepreşedinţi.
litera
(6) În lipsa ministrului tineretului şi sportului atribuţiile preşedintelui se exercită de unul dintre vicepreşedinţi, desemnat de ministrul tineretului şi sportului.
ART

Articolul 11

litera
(1) Ministrul tineretului şi sportului poate delega unele dintre atribuţiile sale secretarului de stat, subsecretarului de stat sau altei persoane desemnate de acesta.
litera
(2) Pentru atribuţiile din activitatea curentă ce nu impun luarea unei decizii la nivelul conducerii Ministerului Tineretului şi Sportului, delegarea unor atribuţii din competenţa ministrului tineretului şi sportului poate fi dispusă prin ordin al acestuia.
ART

Articolul 12

Paragraf
La nivelul Ministerului Tineretului şi Sportului pot funcţiona consilii consultative pe probleme de tineret şi sport. Înfiinţarea, desfiinţarea, competenţele şi componenţa acestor consilii se stabilesc prin ordin al ministrului tineretului şi sportului.
ART

Articolul 13

litera
(1) Unităţile aflate în subordinea Ministerului Tineretului şi Sportului pot închiria spaţii pentru necesităţi proprii şi pot închiria, la rândul lor, spaţii unor operatori economici sau pot da în folosinţa gratuită a altor instituţii de utilitate publică spaţii situate în imobilele proprietate publică ori privată a statului, în care îşi desfăşoară activitatea şi pe care le administrează, în condiţiile legii.
litera
(2) Veniturile rezultate din închirierea bunurilor prevăzute la alin. (1) se vor reţine şi se vor gestiona potrivit legii.
CAPITOL

Capitolul IV Unităţile subordonate Ministerului Tineretului şi Sportului

ART

Articolul 14

litera
(1) Unităţile din subordinea Ministerului Tineretului şi Sportului şi sursele de finanţare ale acestora sunt prevăzute în anexa nr. 2.
litera
(2) Structura organizatorică, statele de funcţii şi numărul de posturi ale unităţilor din subordinea Ministerului Tineretului şi Sportului se aprobă prin ordin al ministrului tineretului şi sportului, la propunerea conducătorilor acestor unităţi.
litera
(3) Persoanele care îndeplinesc funcţii de conducere ale unităţilor din subordinea Ministerului Tineretului şi Sportului şi, după caz, adjuncţii acestora se numesc, în condiţiile legii, prin ordin al ministrului tineretului şi sportului.
ART

Articolul 15

litera
(1) Direcţiile pentru sport judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti sunt servicii publice deconcentrate ale Ministerului Tineretului şi Sportului şi îndeplinesc atribuţiile prevăzute în Legea educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, cu modificările şi completările ulterioare.
litera
(2) Direcţiile pentru sport judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti îndeplinesc şi alte atribuţii stabilite prin acte normative specifice activităţii sportive.
ART

Articolul 16

litera
(1) Direcţiile pentru tineret judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti sunt servicii publice deconcentrate ale Ministerului Tineretului şi Sportului şi îndeplinesc atribuţiile prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 753/2005 privind organizarea şi funcţionarea direcţiilor pentru tineret judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti.
litera
(2) Direcţiile pentru tineret judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti îndeplinesc şi alte atribuţii stabilite prin acte normative specifice activităţii de tineret.
ART

Articolul 17

Paragraf
Casele de cultură ale studenţilor şi Complexul Cultural Sportiv Studenţesc "Tei" sunt instituţii publice deconcentrate ale Ministerului Tineretului şi Sportului, care îndeplinesc atribuţiile prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 801/2004 privind organizarea şi funcţionarea caselor de cultură ale studenţilor şi a Complexului Cultural Sportiv Studenţesc "Tei".
ART

Articolul 18

litera
(1) Cluburile sportive, persoane juridice de drept public din subordinea Ministerului Tineretului şi Sportului, sunt instituţii publice, care au ca obiect de activitate:
litera a)
realizarea performanţelor sportive, selecţia, pregătirea şi participarea la competiţii sportive interne şi internaţionale;
litera b)
promovarea spiritului de fairplay, combaterea şi prevenirea violenţei şi dopajului în activitatea sportivă;
litera c)
promovarea uneia sau mai multor discipline sportive;
litera d)
administrarea bazei materiale sportive proprii;
litera e)
organizarea de competiţii sportive în conformitate cu statutele şi regulamentele federaţiilor sportive naţionale.
litera
(2) Cluburile sportive pot desfăşura şi alte activităţi în vederea realizării scopului şi obiectului de activitate, în conformitate cu prevederile legale şi conţinutul regulamentului propriu de organizare şi funcţionare aprobat.
ART

Articolul 19

Paragraf
Complexurile sportive naţionale sunt instituţii publice în subordinea Ministerului Tineretului şi Sportului. Obiectul de activitate al acestora constă în administrarea bazelor sportive de interes naţional şi internaţional, destinate cu prioritate pregătirii loturilor naţionale şi olimpice, precum şi organizării competiţiilor sportive la nivel naţional şi internaţional.
ART

Articolul 20

Paragraf
Centrul Naţional de Formare şi Perfecţionare a Antrenorilor este instituţie publică, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Tineretului şi Sportului, cu sediul în municipiul Bucureşti, bd. Basarabia nr. 37-39, sectorul 2, şi are ca obiect de activitate formarea, promovarea şi perfecţionarea antrenorilor şi a altor specialişti din domeniul sportului, în conformitate cu Statutul antrenorului şi cu celelalte dispoziţii legale în vigoare.
ART

Articolul 21

Paragraf
Institutul Naţional de Cercetare pentru Sport, instituţie publică cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Tineretului şi Sportului, cu sediul în municipiul Bucureşti, bd. Basarabia nr. 37-39, sectorul 2, se organizează şi funcţionează potrivit dispoziţiilor legale în vigoare.
ART

Articolul 22

Paragraf
Muzeul Sportului este instituţie publică cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Tineretului şi Sportului, cu sediul în municipiul Bucureşti, Calea Victoriei nr. 12, sectorul 3, şi are ca obiect de activitate achiziţionarea, conservarea, cercetarea şi expunerea colecţiilor de bunuri din domeniul educaţiei fizice şi sportului.
CAPITOL

Capitolul V Dispoziţii finale

ART

Articolul 23

Paragraf
Ministerul Tineretului şi Sportului are în dotare un parc auto şi un consum de carburanţi, stabilite potrivit dispoziţiilor legale în vigoare.
ART

Articolul 24

litera
(1) Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
litera
(2) Încadrarea pe funcţii, în limita numărului de posturi aprobat şi în noua structură organizatorică cu stabilirea drepturilor salariale aferente, se realizează potrivit art. 6 alin. (4) din Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, cu respectarea regimului juridic aplicabil fiecărei categorii de personal.
litera
(3) Încetarea raporturilor de muncă sau de serviciu ale personalului se face în termenul prevăzut la alin. (2), cu respectarea procedurilor legale aplicabile fiecărei categorii de personal din care face parte şi a prevederilor legale privind protecţia socială, pe baza criteriilor la care se referă alin. (5) sau, după caz, alin. (6) din Legea nr. 329/2009.
ART

Articolul 25

Paragraf
Pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă Hotărârea Guvernului nr. 1.721/2008 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Tineretului şi Sportului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 26 din 13 ianuarie 2009, cu completările ulterioare.
Paragraf
PRIM-MINISTRU
Paragraf
EMIL BOC
Paragraf
Contrasemnează:
Paragraf
Ministrul tineretului şi sportului,
Paragraf
Sorina Luminiţa Plăcintă
Paragraf
p. Ministrul muncii, familiei şi protecţiei sociale,
Paragraf
interimar,
Paragraf
Mihai Constantin Şeitan,
Paragraf
secretar de stat
Paragraf
Ministrul finanţelor publice,
Paragraf
Gheorghe Pogea
Paragraf
Bucureşti, 18 noiembrie 2009.
Paragraf
Nr. 1.426.
ANX

Anexa 1

Paragraf
STRUCTURA ORGANIZATORICĂ
Paragraf
a Ministerului Tineretului şi Sportului
PRE PRE_584
[Text Preformatat S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_584
Linie PRE 1
MINISTRU
Linie PRE 2
Cabinet ministru
Linie PRE 3
Colegiul ministerului
Linie PRE 4
Purtător de cuvânt
Linie PRE 5
Audit intern
Linie PRE 6
Comunicare şi relaţii publice
Linie PRE 7
Direcţia generală relaţii internaţionale, protocol şi secretariat
Linie PRE 8
Corp control
Linie PRE 9
Secretar de stat
Linie PRE 10
Subsecretar de stat
Linie PRE 11
Secretar general
Linie PRE 12
Cabinet secretar de stat
Linie PRE 13
Direcţia generală programe sportive
Linie PRE 14
Direcţia generală politici, strategie şi programe pentru tineret şi studenţi
Linie PRE 15
Direcţia generală economică
Linie PRE 16
Direcţia programe pentru structuri sportive
Linie PRE 17
Direcţia programe, proiecte şi centre de agrement pentru tineri
Linie PRE 18
Direcţia implementare a proiectelor cu finanţare externă
Linie PRE 19
Direcţia juridică
Linie PRE 20
Direcţia management resurse umane
Linie PRE 21
Direcţia buget, finanţe şi patrimoniu
Linie PRE 22
Direcţia logistică
Linie PRE 23
Statistică, Registrul bazelor sportive şi Registrul sportiv
Linie PRE 24
Direcţia achiziţii publice şi dezvoltare
Linie PRE 25
Politici publice şi strategie
Linie PRE 26
Direcţia programe pentru studenţi
Linie PRE 27
Direcţia programe ale instituţiilor pentru sport
ANX

Anexa 2

Paragraf
UNITĂŢILE
Paragraf
care funcţionează în subordinea Ministerului Tineretului şi Sportului
Paragraf
NOTĂ:
Paragraf
Numărul maxim de posturi prevăzut pentru unităţile cuprinse la pct. I-VIII este de 4.601.

Vrei mai mult?

Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.

Începe gratuit
Contact

Start the Conversation.

Ready to know exactly where your answer comes from?

Newsletter

Receive legislative news and platform updates directly to your email.

© 2026 All rights reserved.

Poly Tool Design SRL — Blvd. Ferdinand 95, Constanța, 900717, România — CUI: 40293031