RO
AcasăDocument

HOTĂRÂRE nr. 201 din 17 martie 2010

privind transmiterea unor imobile din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Mediului şi Pădurilor - Administraţia Naţională de Meteorologie în domeniul public al judeţului Iaşi şi în administrarea Consiliului Judeţean Iaşi, judeţul Iaşi, precum şi darea în administrarea Ministerului Mediului şi Pădurilor - Administraţia Naţională de Meteorologie a unui teren trecut în proprietatea publică a statului

În vigoare
Emitent:GUVERNUL
Publicat:17.03.2010
Versiune:unica
Sursă oficială
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
Paragraf
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 9 alin. (1) şi al art. 12 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare,
Paragraf
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
ART

Articolul 1

Paragraf
Se aprobă transmiterea unor imobile - teren şi construcţii, situate în municipiul Iaşi, judeţul Iaşi, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Mediului şi Pădurilor - Administraţia Naţională de Meteorologie în domeniul public al judeţului Iaşi şi în administrarea Consiliului Judeţean Iaşi, în vederea realizării obiectivului de investiţii "Dezvoltarea şi modernizarea Aeroportului Internaţional Iaşi".
ART

Articolul 2

Paragraf
Se aprobă darea în administrarea Ministerului Mediului şi Pădurilor - Administraţia Naţională de Meteorologie a unui teren, situat în municipiul Iaşi, judeţul Iaşi, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 2, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, trecut în proprietatea publică a statului prin Hotărârea Consiliului Judeţean Iaşi nr. 50 din 12 februarie 2008.
ART

Articolul 3

litera
(1) Pe terenul prevăzut la art. 2 Consiliul Judeţean Iaşi va asigură realizarea din fondurile proprii a unei construcţii dotate cu toate utilităţile şi instalaţiile necesare funcţionării ca unitate meteorologică.
litera
(2) Termenul de realizare a obiectivului prevăzut la alin. (1) este de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
litera
(3) Realizarea, respectiv dezafectarea unităţii meteorologice se fac cu respectarea prevederilor art. 20 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 139/2000 privind activitatea de meteorologie, republicată, cu modificările ulterioare.
ART

Articolul 4

Paragraf
Cheltuielile pentru dezafectarea şi demolarea construcţiilor prevăzute la art. 1 se suportă din bugetul propriu al judeţului Iaşi.
ART

Articolul 5

Paragraf
Predarea-preluarea imobilelor transmise potrivit art. 1 şi 2, precum şi a construcţiei prevăzute la art. 3 alin. (1) se face pe bază de protocol încheiat între părţile interesate, în termen de 30 de zile de la recepţia lucrărilor la clădirea staţiei şi platformei meteorologice, cu toate utilităţile şi instalaţiile necesare funcţionării unei unităţi meteorologice.
ART

Articolul 6

Paragraf
După realizarea şi punerea în funcţiune a unităţii meteorologice prevăzute la art. 3 alin. (1), Ministerul Mediului şi Pădurilor împreună cu Ministerul Finanţelor Publice vor opera modificarea corespunzătoare a anexei nr. 12 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.020 şi 1.020 bis din 21 decembrie 2006, cu modificările şi completările ulterioare.
Paragraf
PRIM-MINISTRU
Paragraf
EMIL BOC
Paragraf
Contrasemnează:
Paragraf
Ministrul administraţiei şi internelor,
Paragraf
Vasile Blaga
Paragraf
Ministrul mediului şi pădurilor,
Paragraf
Laszlo Borbely
Paragraf
Ministrul finanţelor publice,
Paragraf
Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu
Paragraf
Bucureşti, 17 martie 2010.
Paragraf
Nr. 201.
ANX

Anexa 1

Paragraf
DATELE DE IDENTIFICARE
Paragraf
a imobilelor - teren şi construcţii care se transmit din
Paragraf
domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului
Paragraf
Mediului şi Pădurilor-Administraţia Naţională de
Paragraf
Meteorologie în domeniul public al judeţului Iaşi şi în administrarea
Paragraf
Consiliului Judeţean Iaşi
ANX

Anexa 2

Paragraf
DATELE DE IDENTIFICARE
Paragraf
a terenului, proprietate publică a statului, care se dă în administrarea
Paragraf
Ministerului Mediului şi Pădurilor - Administraţia Naţională de Meteorologie

Vrei mai mult?

Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.

Începe gratuit
Contact

Start the Conversation.

Ready to know exactly where your answer comes from?

Newsletter

Receive legislative news and platform updates directly to your email.

© 2026 All rights reserved.

Poly Tool Design SRL — Blvd. Ferdinand 95, Constanța, 900717, România — CUI: 40293031