RO
AcasăDocument

DECIZIE nr. 432 din 26 martie 2009

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 37 alin. 2, art. 38 alin. 1, art. 42 alin. 1 şi art. 43 alin. 1 din Codul familiei

În vigoare
Emitent:CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
Publicat:26.03.2009
Versiune:unica
Sursă oficială
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
Paragraf
Ioan Vida - preşedinte
Paragraf
Nicolae Cochinescu - judecător
Paragraf
Aspazia Cojocaru - judecător
Paragraf
Acsinte Gaspar - judecător
Paragraf
Petre Lăzăroiu - judecător
Paragraf
Ion Predescu - judecător
Paragraf
Tudorel Toader - judecător
Paragraf
Augustin Zegrean - judecător
Paragraf
Carmen-Cătălina Gliga - procuror
Paragraf
Mihaela Ionescu - magistrat-asistent
Paragraf
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 37 alin. 2, art. 38 alin. 1, art. 42 alin. 1 şi art. 43 alin. 3 din Codul familiei, excepţie ridicată de Simion Bărnuţ în Dosarul nr. 2.072/219/2008 al Judecătoriei Dej.
Paragraf
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Paragraf
Cauza este în stare de judecată.
Paragraf
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.
Paragraf
CURTEA,
Paragraf
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Paragraf
Prin Încheierea din 10 decembrie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 2.072/219/2008, Judecătoria Dej a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 37 alin. 2, art. 38 alin. 1, art. 42 alin. 1 şi art. 43 alin. 3 din Codul familiei. Excepţia a fost ridicată de Simion Bărnuţ într-o cauză ce are ca obiect o acţiune de divorţ.
Paragraf
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile art. 38 alin. 1, raportate la prevederile art. 37 alin. 2 din Codul familiei sunt neconstituţionale, întrucât au un caracter vag, de excesivă generalitate, care creează premisele desfacerii căsătoriei din vina pârâtului şi aceasta deoarece nu există o reglementare exactă cu privire la motivele, condiţiile şi cazurile de desfacere a căsătoriei, folosindu-se doar noţiunea de "motive temeinice". Totodată, susţine că prevederile art. 43 alin. 1 şi art. 42 alin. 1 instituie o inegalitate nejustificată între cei doi soţi în ceea ce priveşte raporturile cu copiii lor minori, întrucât soţul căruia nu i s-a încredinţat minorul pierde automat exerciţiul drepturilor părinteşti în favoarea celuilalt soţ căruia copilul minor i-a fost încredinţat spre creştere şi educare.
Paragraf
Judecătoria Dej consideră că prevederile criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate.
Paragraf
Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Paragraf
Avocatul Poporului consideră că prevederile art. 37 alin. 2, art. 38 alin. 1, art. 42 alin. 1 şi art. 43 alin. 3 din Codul familiei sunt constituţionale. În acest sens, arată că acestea nu implică un regim diferit pentru persoanele aflate în aceeaşi situaţie, părţile interesate putându-se prevala, fără nicio îngrădire, de toate garanţiile procesuale prevăzute de lege. Arată că textele de lege criticate dau expresie regulilor constituţionale privind dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea şi educaţia copiilor. Consideră că dispoziţiile art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu sunt incidente în prezenta cauză.
Paragraf
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Paragraf
CURTEA,
Paragraf
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Paragraf
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Paragraf
Prin încheiere, instanţa de judecată a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 37 alin. 2, art. 38 alin. 1, art. 42 alin. 1 şi art. 43 alin. 3 din Codul familiei. Din notele scrise ale autorului rezultă, însă, că obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 37 alin. 2, art. 38 alin. 1, art. 42 alin. 1 şi art. 43 alin. 1 din Codul familiei, republicat în Buletinul Oficial nr. 13 din 18 aprilie 1956, având următorul conţinut:
Paragraf
Art. 37 alin. 2: "Căsătoria se poate desface prin divorţ.";
Paragraf
Art. 38 alin. 1: "Instanţa judecătorească poate desface căsătoria prin divorţ atunci când, datorită unor motive temeinice, raporturile dintre soţi sunt grav vătămate şi continuarea căsătoriei nu mai este posibilă.";
Paragraf
Art. 42 alin. 1: "Instanţa judecătorească va hotărî, odată cu pronunţarea divorţului, căruia dintre părinţi vor fi încredinţaţi copiii minori. În acest scop, instanţa va asculta părinţii şi autoritatea tutelară şi, ţinând seama de interesele copiilor, pe care de asemenea îi va asculta dacă au împlinit vârsta de zece ani, va hotărî pentru fiecare dintre copii, dacă va fi încredinţat tatălui sau mamei.";
Paragraf
Art. 43 alin. 1: "Părintele divorţat, căruia i s-a încredinţat copilul, exercită cu privire la acesta drepturile părinteşti."
Paragraf
Autorul excepţiei invocă încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul părţilor la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, ale art. 26 alin. (1) cu privire la viaţa intimă, familială şi privată şi ale art. 49 alin. (1) relative la protecţia copiilor şi a tinerilor. Totodată, se consideră că textele de lege criticate contravin şi dispoziţiilor art. 6 privind dreptul la un proces echitabil şi ale art. 7 relative la legalitatea incriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Paragraf
Examinând excepţia de neconstituţionalitate invocată, Curtea constată următoarele:
Paragraf
I. Prevederile art. 37 şi art. 38 din Codul familiei au mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate, prin raportare la dispoziţiile constituţionale ale art. 26 privind viaţa intimă, familială şi privată.
Paragraf
Astfel, prin Decizia nr. 311 din 6 aprilie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 402 din 9 mai 2006, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 37 din Codul familiei nu fac decât să enumere cauzele de încetare a căsătoriei, una dintre acestea fiind desfacerea prin divorţ, iar prevederile art. 38 stabilesc condiţiile în care instanţele judecătoreşti pot pronunţa divorţul, precizând că acesta nu se poate pronunţa decât în anumite condiţii, şi anume când există motive temeinice şi numai dacă raporturile dintre soţi sunt grav vătămate, încât continuarea căsătoriei nu mai este posibilă, condiţii ce trebuie îndeplinite cumulativ, aşa cum rezultă din text.
Paragraf
Curtea a constatat că, în temeiul textelor de lege criticate, instanţele de judecată dispun de instrumente legale pentru a nu permite desfacerea cu uşurinţă a căsătoriei, acţionând astfel în sensul garanţiei instituite prin art. 26 alin. (1) din Constituţie.
Paragraf
Soluţia şi considerentele pronunţate în decizia menţionată îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză, neexistând temeiuri care să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii.
Paragraf
De asemenea, deoarece prevederile de lege criticate nu operează nicio distincţie între subiectele de drept supuse incidenţei lor, susţinerea pretinsului lor caracter discriminatoriu este lipsită de temei şi nu poate fi primită. Totodată, prevederile criticate, reglementând posibilitatea desfacerii căsătoriei prin divorţ şi stabilind competenţa instanţei judecătoreşti de a pronunţa divorţul, în anumite condiţii - când, datorită unor motive temeinice, raporturile dintre soţi sunt grav vătămate şi continuarea căsătoriei nu mai este posibilă, nu contravin dispoziţiilor art. 21 alin. (3) din Constituţie şi nici art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Motivele în baza cărora se poate considera că raporturile dintre soţi sunt grav vătămate, iar continuarea căsătoriei nu mai este posibilă sunt apreciate, în concret, de către instanţă, în urma ascultării celor doi soţi şi a administrării probatoriului în cauză, părţile beneficiind de toate garanţiile procesuale pentru respectarea dreptului la un proces echitabil.
Paragraf
Cât priveşte protecţia copiilor, consacrată constituţional în art. 49 din Legea fundamentală, aceasta se realizează prin încredinţarea lor unuia dintre părinţi, care îşi exercită drepturile părinteşti, celălalt părinte având dreptul de a avea legături personale cu ei, precum şi de a veghea la creşterea, educarea, învăţătura şi pregătirea lor profesională, potrivit prevederilor art. 43 din Codul familiei. Orice hotărâre judecătorească pronunţată de către instanţă în procedura de desfacere a căsătoriei prin divorţ va ţine seama de interesul superior al copilului. În acest sens sunt şi prevederile art. 42 alin. 1 din Codul familiei cu privire la ascultarea minorului care a împlinit vârsta de 10 ani în vederea pronunţării unei hotărâri cu privire la încredinţarea acestuia unuia dintre părinţi.
Paragraf
În fine, cât priveşte critica autorului excepţiei potrivit căreia prevederile art. 38 alin. 1 şi ale art. 37 alin. 2 din Codul familiei sunt neconstituţionale, întrucât au un caracter vag, de excesivă generalitate, Curtea reţine, în acord cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, că, datorită caracterului de generalitate al legilor, redactarea acestora nu poate avea o precizie absolută, una dintre tehnicile de reglementare constând în recurgerea la categorii generale cu scopul evitării rigidităţii excesive şi al adaptării la noile situaţii sociale ce se pot ivi. Interpretarea şi aplicarea unor asemenea dispoziţii depind de practica instanţelor judecătoreşti, în speţa de faţă, motivele temeinice pentru desfacerea căsătoriei, prin divorţ, urmând a fi apreciate, în concret, de către instanţă.
Paragraf
II. Prin Decizia nr. 1.122 din 27 noiembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 58 din 24 ianuarie 2008, Curtea a reţinut că art. 42 alin. 1 din Codul familiei nu aduce atingere dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în drepturi şi ale art. 49 alin. (1) relative la protecţia copiilor şi a tinerilor, ascultarea autorităţii tutelare şi a minorului care a împlinit 10 ani având în vedere pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care să ţină seama de interesul acestuia. Acest text de lege nu împiedică părţile să-şi formuleze în mod egal apărările pe care le consideră necesare în cadrul procesului de încredinţare a minorului, dreptul la un proces echitabil fiind, astfel, garantat.
Paragraf
III. În ceea ce priveşte prevederile art. 43 alin. 1 din Codul familiei care stabilesc că părintele divorţat, căruia i s-a încredinţat copilul, exercită cu privire la acesta drepturile părinteşti, Curtea constată că acestea nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate, aplicarea lor fiind subsecventă pronunţării de către instanţa de judecată a încetării căsătoriei prin divorţ.
Paragraf
Curtea reţine că părintele divorţat, căruia nu i s-a încredinţat copilul păstrează dreptul de a avea legături personale cu copilul şi de a veghea la creşterea, educarea, învăţătura şi pregătirea lui profesională faţă de celălalt părinte, căruia i s-a încredinţat copilul, acesta fiind ţinut să îi asigure fostului său soţ, care şi-a păstrat calitatea de părinte, realizarea efectivă a drepturilor conferite de lege. O atare conduită cooperantă este impusă de împrejurarea că drepturile menţionate constituie mijloace pentru îndeplinirea obligaţiilor pe care le are orice părinte faţă de copilul său şi care subzistă atât timp cât părintele nu este decăzut din drepturile părinteşti. Astfel, Curtea constată că dreptul părintelui căruia nu i s-a încredinţat copilul de a avea legături personale cu acesta este recunoscut în considerarea interesului exclusiv al copilului.
Paragraf
Totodată, Curtea constată că desfacerea căsătoriei prin divorţ şi, implicit, separarea părinţilor duce, evident, la modificarea modului de exercitare a drepturilor şi îndatoririlor părinteşti faţă de copil. Diferenţierile sunt determinate de separarea părinţilor şi de imposibilitatea obiectivă de menţinere şi după desfacerea căsătoriei a aceloraşi modalităţi de exercitare a drepturilor şi îndatoririlor părinteşti.
Paragraf
În fine, Curtea reţine că dispoziţiile art. 7 relative la legalitatea incriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu au incidenţă în prezenta cauză, domeniul de aplicare al acestor dispoziţii plasându-se în materie penală.
Paragraf
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
Paragraf
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
Paragraf
În numele legii
Paragraf
DECIDE:
Paragraf
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 37 alin. 2, art. 38 alin. 1, art. 42 alin. 1 şi art. 43 alin. 1 din Codul familiei, excepţie ridicată de Simion Bărnuţ în Dosarul nr. 2.072/219/2008 al Judecătoriei Dej.
Paragraf
Definitivă şi general obligatorie.
Paragraf
Pronunţată în şedinţa publică din data de 26 martie 2009.
Paragraf
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
Paragraf
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Paragraf
Magistrat-asistent,
Paragraf
Mihaela Ionescu

Vrei mai mult?

Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.

Începe gratuit
Contact

Start the Conversation.

Ready to know exactly where your answer comes from?

Newsletter

Receive legislative news and platform updates directly to your email.

© 2026 All rights reserved.

Poly Tool Design SRL — Blvd. Ferdinand 95, Constanța, 900717, România — CUI: 40293031