AcasăLegislațieHOTĂRÂRE nr. 776 din 3 august 2011

HOTĂRÂRE nr. 776 din 3 august 2011privind desfiinţarea unor unităţi sanitare publice cu paturi pentru care managementul asistenţei medicale a fost transferat către autorităţile administraţiei publice locale din judeţele Argeş, Bihor, Caraş-Severin, Vrancea şi municipiul Bucureşti

În vigoare
Emitent:GUVERNUL
Publicat:03.08.2011
Versiune:unica
Sursă oficială
Paragraf
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 174 alin. (3) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,
Paragraf
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

litera
(1) Se aprobă desfiinţarea unităţilor sanitare publice cu paturi, cu personalitate juridică, prevăzute în lista din anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, ca urmare a aprobării prin hotărârea autorităţilor locale a înfiinţării căminelor pentru persoane vârstnice, în vederea îndeplinirii condiţiilor de eligibilitate prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 212/2011 pentru aprobarea Programului de interes naţional "Dezvoltarea reţelei naţionale de cămine pentru persoanele vârstnice", cu modificările ulterioare.
litera
(2) Patrimoniului şi personalului unităţilor sanitare publice cu paturi, desfiinţate potrivit alin. (1), inclusiv echipamentelor medicale din dotarea acestor unităţi sanitare li se aplică regimul prevăzut în Hotărârea Guvernului nr. 212/2011, cu modificările ulterioare.

Articolul 2

Paragraf
La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, la Hotărârea Guvernului nr. 529/2010 pentru aprobarea menţinerii managementului asistenţei medicale la autorităţile administraţiei publice locale care au desfăşurat faze-pilot, precum şi a Listei unităţilor sanitare publice cu paturi pentru care se menţine managementul asistenţei medicale la autorităţile administraţiei publice locale şi la Primăria Municipiului Bucureşti şi a Listei unităţilor sanitare publice cu paturi pentru care se transferă managementul asistenţei medicale către autorităţile administraţiei publice locale şi către Primăria Municipiului Bucureşti, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 385 din data de 10 iunie 2010, cu modificările şi completările ulterioare, se abrogă:
litera A)
nr. crt. 7 din rubrica "Municipiul Bucureşti" din anexa nr. 1;
litera B)
nr. crt. 30, 39 şi 40 din rubrica "Judeţul Argeş" din anexa nr. 2;
litera C)
nr. crt. 55 din rubrica "Judeţul Bihor" din anexa nr. 2;
litera D)
nr. crt. 101 din rubrica "Judeţul Caraş-Severin" din anexa nr. 2;
litera E)
nr. crt. 344 din rubrica "Judeţul Vrancea" din anexa nr. 2.
Paragraf
PRIM-MINISTRU
Paragraf
EMIL BOC
Paragraf
Contrasemnează:
Paragraf
Ministrul sănătăţii,
Paragraf
Cseke Attila
Paragraf
Ministrul administraţiei şi internelor,
Paragraf
Constantin-Traian Igaş
Paragraf
Ministrul muncii,
Paragraf
familiei şi protecţiei sociale,
Paragraf
Laurenţiu Sebastian Lăzăroiu
Paragraf
Bucureşti, 3 august 2011.
Paragraf
Nr. 776.

Anexa

Paragraf
LISTA
Paragraf
unităţilor sanitare publice cu paturi pentru
Paragraf
care managementul asistenţei medicale a fost
Paragraf
transferat către autorităţile administraţiei
Paragraf
publice locale din judeţele Argeş, Bihor, Caraş-Severin,
Paragraf
Vrancea şi municipiul Bucureşti, care se desfiinţează

Vrei mai mult?

Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.

Începe gratuit

Ce mai știm despre acest act

  • 2 articole indexate separat, cu trimiterile rezolvate
  • Alertă în ziua în care acest act se modifică
  • Zilnic sincronizat cu Monitorul Oficial
Creează cont — 2 săptămâni Civis gratuit

Planul Gratuit rămâne disponibil după cele două săptămâni.

Contact

Start the Conversation.

Ready to know exactly where your answer comes from?

Newsletter

Receive legislative news and platform updates directly to your email.

RomâniaANPC — Soluționarea Alternativă a LitigiilorANPC — Soluționarea Online a Litigiilor
Ortexo
Ortexo

Artificial intelligence for the Romanian legal system.

Încearcă Ortexo

© 2026 All rights reserved.

Poly Tool Design SRL — Blvd. Ferdinand 95, Constanța, 900717, România — CUI: 40293031