RO
AcasăDocument

ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 71 din 17 iunie 2009

privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar

În vigoare
Emitent:GUVERNUL
Publicat:11.12.2011
Versiune:actualizata
Sursă oficială
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
Paragraf
Luând în considerare dificultățile întâmpinate până în prezent în ceea ce privește executarea hotărârilor judecătorești
Paragraf
având ca obiect drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar,
Paragraf
având în vedere influența substanțială asupra bugetului de stat pe anul 2009 pe care o are executarea, în condițiile dreptului comun, a titlurilor executorii emise anterior intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență,
Paragraf
având în atenție necesitatea instituirii unor reglementări speciale, cu aplicabilitate limitată în timp, privind executarea silită a hotărârilor judecătorești prin care au fost acordate anumite drepturi salariale pentru personalul din sectorul bugetar,
Paragraf
ținând seama de faptul că nepromovarea prezentei ordonanțe de urgență ar avea drept consecință imposibilitatea menținerii echilibrelor bugetare și în mod implicit nerespectarea angajamentelor interne și internaționale asumate de Guvernul României, inclusiv în ceea ce privește nivelul deficitului bugetar,
Paragraf
în considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul general public și constituie situații de urgență și extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată,
Paragraf
în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,
Paragraf
Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.
ART

Articolul 1

Alineatul (1)
Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2011, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel:
litera a)
în anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu;
litera b)
în anul 2013 se plătește 10% din valoarea titlului executoriu;
litera c)
în anul 2014 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;
litera d)
în anul 2015 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;
litera e)
în anul 2016 se plătește 35% din valoarea titlului executoriu.(la 11-12-2011, Alin. (1) al art. 1 a fost modificat dearticolul unic din LEGEA nr. 230 din 5 decembrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 864 din 8 decembrie 2011.)
Alineatul (1^1)
Eliminat.
Paragraf
Alin. (1^1) al art. 1 a fost eliminat datorită respingerii ORDONANȚEI DE URGENȚĂ nr. 18 din 9 martie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 162 din 12 martie 2010 de către LEGEA nr. 228 din 5 decembrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 863 din 7 decembrie 2011.
Alineatul (2)
În cursul termenului prevăzut la alin. (1) orice procedură de executare silită se suspendă de drept.
Alineatul (3)
Sumele prevăzute la alin. (1), plătite în temeiul prezentei ordonanțe de urgență, se actualizează cu indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de Statistică.
Paragraf
Alin. (3) al art. 1 a revenit la forma inițială ca urmare a respingerii ORDONANȚEI DE URGENȚĂ nr. 18 din 9 martie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 162 din 12 martie 2010 de către LEGEA nr. 228 din 5 decembrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 863 din 7 decembrie 2011.
Alineatul (4)
În înțelesul prezentei ordonanțe de urgență, prin sectorul bugetar se înțelege autoritățile și instituțiile publice a căror finanțare se asigură astfel:
litera a)
integral din bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, după caz;
litera b)
din venituri proprii și subvenții acordate de la bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, după caz;
litera c)
integral din venituri proprii.
NTA

Notă

Paragraf
Decizie de respingere: RIL nr. 1/2012, publicată în Monitorul Oficial nr. 210 din 29 martie 2012.
Paragraf
Decizie de admitere: RIL nr. 2/2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 411 din 3 iunie 2014:
Paragraf
În aplicarea dispozițiilor art. 1082 și 1088 din Codul civil din 1864, respectiv art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza I și art. 1.535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011.
Paragraf
Decizie de respingere: HP nr. 46/2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 1021 din 20 octombrie 2022.
ART

Articolul 2

Paragraf
Prin ordin al ordonatorilor principali de credite va fi stabilită procedura de efectuare a plății titlurilor executorii, cu respectarea termenelor prevăzute la art. 1.
ART

Articolul 3

Paragraf
Plățile restante la sumele aferente titlurilor executorii aflate sub incidența prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluționarea unor aspecte financiare în sistemul justiției, aprobată cu modificări prin Legea nr. 76/2009, și a prevederilor Ordinului ministrului justiției, al ministrului economiei și finanțelor, al președintelui Consiliului Superior al Magistraturii, al președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție și al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nr. 1.859/C/2.484/26.650/131/3.774/C/2008 privind modalitatea de eșalonare a plății sumelor prevăzute în titlurile executorii emise până la intrarea în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluționarea unor aspecte financiare în sistemul justiției se execută cu respectarea prevederilor art. 1 și 2.
SMN

Semnături

Paragraf
PRIM-MINISTRU
Paragraf
EMIL BOC
Paragraf
Contrasemnează:
Paragraf
Ministrul finanțelor publice,
Paragraf
Gheorghe Pogea
Paragraf
Viceprim-ministru,
Paragraf
ministrul administrației
Paragraf
și internelor,
Paragraf
Dan Nica
Paragraf
Ministrul justiției
Paragraf
și libertăților cetățenești,
Paragraf
Cătălin Marian Predoiu
Paragraf
Ministrul mediului,
Paragraf
Nicolae Nemirschi
Paragraf
p. Ministrul întreprinderilor mici
Paragraf
și mijlocii, comerțului
Paragraf
și mediului de afaceri,
Paragraf
Maria Pârcălăbescu,
Paragraf
secretar de stat
Paragraf
Ministrul muncii,
Paragraf
familiei și protecției sociale,
Paragraf
Marian Sârbu
Paragraf
Ministrul apărării naționale,
Paragraf
Mihai Stănișoară
Paragraf
Ministrul educației,
Paragraf
cercetării și inovării,
Paragraf
Ecaterina Andronescu
Paragraf
p. Ministrul transporturilor
Paragraf
și infrastructurii,
Paragraf
Marin Anton,
Paragraf
Ministrul agriculturii,
Paragraf
pădurilor și dezvoltării rurale,
Paragraf
Ilie Sârbu
Paragraf
p. Ministrul turismului,
Paragraf
Sorin Munteanu,
Paragraf
Ministrul sănătății,
Paragraf
Ion Bazac
Paragraf
Ministrul afacerilor externe,
Paragraf
Cristian Diaconescu
Paragraf
Ministrul economiei,
Paragraf
Adriean Videanu
Paragraf
Ministrul dezvoltării regionale
Paragraf
și locuinței,
Paragraf
Vasile Blaga
Paragraf
Ministrul culturii, cultelor
Paragraf
și patrimoniului național,
Paragraf
Theodor Paleologu
Paragraf
Ministrul tineretului și sportului,
Paragraf
Monica Maria Iacob-Ridzi
Paragraf
Ministrul comunicațiilor
Paragraf
și societății informaționale,
Paragraf
Gabriel Sandu
Paragraf
Ministrul pentru relația cu Parlamentul,
Paragraf
Victor-Viorel Ponta
Paragraf
București, 17 iunie 2009.
Paragraf
Nr. 71.

Vrei mai mult?

Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.

Începe gratuit
Contact

Start the Conversation.

Ready to know exactly where your answer comes from?

Newsletter

Receive legislative news and platform updates directly to your email.

© 2026 All rights reserved.

Poly Tool Design SRL — Blvd. Ferdinand 95, Constanța, 900717, România — CUI: 40293031