RO
AcasăDocument

CODUL PENAL din 21 iulie 1968 (**republicat**)

Rezumat indisponibil.

Abrogat
Emitent:PARLAMENTUL
Publicat:22.04.2012
Versiune:actualizata
Sursă oficială
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
Paragraf
**) Codul penal a fost publicat în B. Of., Partea I, nr. 79-79 bis din 21 iunie 1968; republicat B. Of., Partea I, nr. 55-56 din 23 aprilie 1973; republicat în M. Of., Partea I, nr. 65 din 16 aprilie 1997, în temeiul art. III din Legea nr. 140/1996, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 289 din 14 noiembrie 1996.
Paragraf
***) Conform art. II din LEGEA nr. 278 din 4 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 601 din 12 iulie 2006 expresia pedepse complimentare din cuprinsul Codului penal sau al altor acte normative în vigoare se înlocuiește cu expresia pedepse complementare.
Paragraf
****) Conform art. VIII din LEGEA nr. 278 din 4 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 601 din 12 iulie 2006 prezenta lege intră în vigoare la 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu excepția prevederilor privind persoana juridică, ce intră în vigoare la 90 de zile de la data publicării.
PARTE

Partea GENERALĂ

TITLU

Titlul I LEGEA PENALĂ ȘI LIMITELE EI DE APLICARE

CAPITOL

Capitolul I DISPOZIȚII PRELIMINARE

Paragraf
Scopul legii penale
ART

Articolul 1

Paragraf
Legea penală apară, împotriva infracțiunilor, România, suveranitatea, independența, unitatea și indivizibilitatea statului, persoana, drepturile și libertățile acesteia, proprietatea, precum și întreaga ordine de drept.
Paragraf
Legalitatea incriminării
ART

Articolul 2

Paragraf
Legea prevede care fapte constituie infracțiuni, pedepsele ce se aplică infracțiunilor și măsurile ce se pot lua în cazul săvârșirii acestor fapte.
CAPITOL

Capitolul II LIMITELE APLICĂRII LEGII PENALE

SECTIUNE

Secţiunea I Aplicarea legii penale în spațiu

Paragraf
Teritorialitatea legii penale
ART

Articolul 3

Paragraf
Legea penală se aplică infracțiunilor săvârșite pe teritoriul României.
Paragraf
Personalitatea legii penale
ART

Articolul 4

Paragraf
Legea penală se aplică infracțiunilor săvârșite în afara teritoriului țării, dacă făptuitorul este cetățean român sau dacă, neavând nici o cetățenie, are domiciliul în țară.
Paragraf
Realitatea legii penale
ART

Articolul 5

Paragraf
Legea penală se aplică infracțiunilor săvârșite în afara teritoriului țării, contra siguranței statului român sau contra vieții unui cetățean român, ori prin care s-a adus o vătămare gravă integrității corporale sau sănătății unui cetățean român, când sunt săvârșite de către un cetățean străin sau de o persoană fără cetățenie care nu domiciliază pe teritoriul țării.
Paragraf
Punerea în mișcare a acțiunii penale pentru infracțiunile prevăzute în alineatul precedent se face numai cu autorizarea prealabilă a procurorului general.
Paragraf
Universalitatea legii penale
ART

Articolul 6

Paragraf
Legea penală se aplică și altor infracțiuni decât celor prevăzute în art. 5 alin. 1, săvârșite în afara teritoriului țării, de un cetățean străin sau de o persoană fără cetățenie care nu domiciliază pe teritoriul țării, dacă:
litera a)
fapta este prevăzută ca infracțiune și de legea penală a țării unde a fost săvârșită;
litera b)
faptuitorul se află în țară.
Paragraf
Pentru infracțiunile îndreptate împotriva intereselor statului român sau contra unui cetățean român, infractorul poate fi judecat și în cazul când s-a obținut extrădarea lui.
Paragraf
Dispozițiile alineatelor precedente nu se aplică în cazul când, potrivit legii statului în care infractorul a săvârșit infracțiunea, există vreo cauză care împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale sau continuarea procesului penal ori executarea pedepsei, sau când pedeapsa a fost executată ori este considerată ca executată. Când pedeapsa nu a fost executată sau a fost executată numai în parte, se procedează potrivit dispozițiilor legale privitoare la recunoașterea hotărârilor străine.
Paragraf
Legea penală și convențiile internaționale
ART

Articolul 7

Paragraf
Dispozițiile cuprinse în art. 5 și 6 se aplică, dacă nu se dispune altfel printr-o convenție internațională.
Paragraf
Imunitatea de jurisdicție
ART

Articolul 8

Paragraf
Legea penală nu se aplică infracțiunilor săvârșite de către reprezentanții diplomatici ai statelor străine sau de alte persoane care, în conformitate cu convențiile internaționale, nu sunt supuse jurisdicției penale a statului român.
Paragraf
Extrădarea
ART

Articolul 9

Paragraf
Extrădarea se acordă sau poate fi solicitată pe bază de convenție internațională, pe bază de reciprocitate și, în lipsa acestora, în temeiul legii.
SECTIUNE

Secţiunea II Aplicarea legii penale în timp

Paragraf
Activitatea legii penale
ART

Articolul 10

Paragraf
Legea penală se aplică infracțiunilor săvârșite în timpul cât ea se află în vigoare.
Paragraf
Neretroactivitatea legii penale
ART

Articolul 11

Paragraf
Legea penală nu se aplică faptelor care, la data când au fost săvârșite, nu erau prevăzute ca infracțiuni.
Paragraf
Retroactivitatea legii penale
ART

Articolul 12

Paragraf
Legea penală nu se aplică faptelor săvârșite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă. În acest caz executarea pedepselor, a măsurilor de siguranță și a măsurilor educative, pronunțate în baza legii vechi, precum și toate consecințele penale ale hotărârilor judecătorești privitoare la aceste fapte, încetează prin intrarea în vigoare a legii noi.
Paragraf
Legea care prevede măsuri de siguranță sau măsuri educative se aplică și infracțiunilor care nu au fost definitiv judecate până la data intrării în vigoare a legii noi.
Paragraf
Aplicarea legii penale mai favorabile
ART

Articolul 13

Paragraf
În cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea cea mai favorabilă.
Paragraf
Când legea anterioară este mai favorabilă, pedepsele complementare care au corespondent în legea penală nouă se aplică în conținutul și limitele prevăzute de aceasta, iar cele care nu mai sunt prevăzute în legea penală nouă nu se mai aplică.
Paragraf
Aplicarea obligatorie a legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive
ART

Articolul 14

Paragraf
Când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.
Paragraf
Dacă după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare la detențiune pe viață și până la executarea ei a intervenit o lege care prevede pentru aceeași faptă pedeapsa închisorii, pedeapsa detențiunii pe viață se înlocuiește cu maximul închisorii prevăzut pentru acea infracțiune.
Paragraf
Dacă legea nouă prevede în locul pedepsei închisorii numai amenda, pedeapsa aplicată se înlocuiește cu amendă, fără a se putea depăși maximul special prevăzut în legea nouă. Ținându-se seama de partea executată din pedeapsa închisorii, se poate înlătura în totul sau în parte executarea amenzii.
Paragraf
Pedepsele complementare, măsurile de siguranță, precum și măsurile educative neexecutate și neprevăzute în legea nouă, nu se mai execută, iar cele care au corespondent în legea nouă se execută în conținutul și limitele prevăzute de această lege.
Paragraf
Când o dispoziție din legea nouă se referă la pedepse definitiv aplicate, se ține seama, în cazul pedepselor executate până la data intrării în vigoare a acesteia, de pedeapsa redusă sau înlocuită potrivit dispozițiilor alineatelor precedente.
Paragraf
Aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive
ART

Articolul 15

Paragraf
Când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, iar sancțiunea aplicată este mai mică decât maximul special prevăzut de legea nouă, ținându-se seama de infracțiunea săvârșită, de persoana condamnatului, de conduita acestuia după pronunțarea hotărârii sau în timpul executării pedepsei și de timpul cât a executat din pedeapsă, se poate dispune fie menținerea, fie reducerea pedepsei. Pedeapsa aplicată nu poate fi coborâta sub limita ce ar rezultă din reducerea acestei pedepse proporțional cu micșorarea maximului special prevăzut pentru infracțiunea săvârșită.
Paragraf
Dispozițiile art. 14 alin. 5 se aplică și în cazul condamnărilor arătate în prezentul articol, executate până la data intrării în vigoare a legii noi, pedeapsa din hotărâre reducându-se cu o treime.
Paragraf
Aplicarea legii penale temporare
ART

Articolul 16

Paragraf
Legea penală temporară se aplică infracțiunii săvârșite în timpul când era în vigoare, chiar dacă fapta nu a fost urmărită sau judecată în acel interval de timp.
TITLU

Titlul II INFRACȚIUNEA

CAPITOL

Capitolul I DISPOZIȚII GENERALE

Paragraf
Trăsăturile esențiale ale infracțiunii
ART

Articolul 17

Paragraf
Infracțiunea este fapta care prezintă pericol social, săvârșita cu vinovăție și prevăzuta de legea penală.
Paragraf
Infracțiunea este singurul temei al răspunderii penale.
Paragraf
Pericolul social al faptei
ART

Articolul 18

Paragraf
Fapta care prezintă pericol social în ințelesul legii penale este orice acțiune sau inacțiune prin care se aduce atingere uneia dintre valorile arătate în art. 1 și pentru sancționarea căreia este necesară aplicarea unei pedepse.
Paragraf
Fapta care nu prezintă pericolul social al unei infracțiuni
ART

Articolul 18^1

Paragraf
Nu constituie infracțiune fapta prevazută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege și prin conținutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanță, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.
Paragraf
La stabilirea în concret a gradului de pericol social se ține seama de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum și de persoana și conduita făptuitorului, dacă este cunoscut.
Paragraf
În cazul faptelor prevăzute în prezentul articol, procurorul sau instanța poate aplica una dintre sancțiunile cu caracter administrativ prevăzute la art. 91.
Paragraf
Alin. 2 și 3 ale art. 18^1 au fost modificate de pct. 1 al art. XX din LEGEA nr. 202 din 25 octombrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 714 din 26 octombrie 2010.
Paragraf
Vinovăția
ART

Articolul 19

Paragraf
Vinovăție există când fapta care prezintă pericol social este săvârșită cu intenție sau din culpă.
punctul 1.
Fapta este săvârșită cu intenție când infractorul:
litera a)
prevede rezultatul faptei sale, urmărind producerea lui prin săvârșirea acelei fapte;
litera b)
prevede rezultatul faptei sale și, deși nu-l urmărește, acceptă posibilitatea producerii lui.
punctul 2.
Fapta este săvârșită din culpă când infractorul:
litera a)
prevede rezultatul faptei sale, dar nu-l acceptă, socotind fără temei că el nu se va produce;
litera b)
nu prevede rezultatul faptei sale, deși trebuia și putea să-l prevadă.
Paragraf
Fapta constând într-o acțiune săvârșita din culpă constituie infracțiune numai atunci când în lege se prevede în mod expres aceasta.
Paragraf
Fapta constând într-o inacțiune constituie infracțiune fie că este săvârșită cu intenție, fie din culpă, afară de cazul când legea sancționeaza numai săvârșirea ei cu intenție.
Paragraf
Condițiile răspunderii penale a persoanelor juridice
ART

Articolul 19^1

Paragraf
Persoanele juridice, cu excepția statului, a autorităților publice și a instituțiilor publice care desfășoară o activitate ce nu poate face obiectul domeniului privat, răspund penal pentru infracțiunile săvărșite în realizarea obiectului de activitate sau în interesul ori în numele persoanei juridice, dacă fapta a fost săvârșită cu forma de vinovăție prevăzută de legea penală.
Paragraf
Răspunderea penală a persoanei juridice nu exclude răspunderea penală a persoanei fizice care a contribuit, în orice mod, la săvărșirea aceleiași infracțiuni.
Paragraf
Art. 19^1 a fost introdus de pct. 1 al art. I din LEGEA nr. 278 din 4 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 601 din 12 iulie 2006.
NTA

Notă

Paragraf
*) Conform art. VIII din LEGEA nr. 278 din 4 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 601 din 12 iulie 2006 prezenta lege intră în vigoare la 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu excepția prevederilor privind persoana juridică, ce intră în vigoare la 90 de zile de la data publicării.
CAPITOL

Capitolul II TENTATIVA

Paragraf
Conținutul tentativei
ART

Articolul 20

Paragraf
Tentativa constă în punerea în executare a hotărârii de a săvârși infracțiunea, executare care a fost însă întreruptă sau nu și-a produs efectul.
Paragraf
Există tentativă și în cazul în care consumarea infracțiunii nu a fost posibilă datorită insuficienței sau defectuozității mijloacelor folosite, ori datorită împrejurării ca în timpul când s-au săvârșit actele de executare, obiectul lipsea de la locul unde făptuitorul credea că se află.
Paragraf
Nu există tentativă atunci când imposibilitatea de consumare a infracțiunii este datorită modului cum a fost concepută executarea.
Paragraf
Pedepsirea tentativei
ART

Articolul 21

Paragraf
Tentativa se pedepsește numai când legea prevede expres aceasta.
Paragraf
Tentativa se sancționează cu o pedeapsă cuprinsă între jumătatea minimului și jumătatea maximului prevăzute de lege pentru infracțiunea consumată, fără ca minimul să fie mai mic decât minimul general al pedepsei. În cazul când pedeapsa prevăzuta de lege este detențiunea pe viață, se aplică pedeapsa închisorii de la 10 la 25 de ani.
Paragraf
În cazul persoanei juridice, tentativa se sancționează cu amendă cuprinsă între minimul special și maximul special al amenzii prevăzute de lege pentru infracțiunea consumată, reduse la jumătate. La această pedeapsa se pot adăuga una sau mai multe pedepse complementare*).
Paragraf
Alin. 3 al art. 21 a fost introdus de pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 278 din 4 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 601 din 12 iulie 2006.
NTA

Notă

Paragraf
Desistarea și împiedicarea rezultatului
ART

Articolul 22

Paragraf
Este apărat de pedeapsa făptuitorul care s-a desistat ori a împiedicat mai înainte de descoperirea faptei producerea rezultatului.
Paragraf
Dacă actele îndeplinite până în momentul desistării sau împiedicării producerii rezultatului constituie o altă infracțiune, se aplică pedeapsa pentru acea infracțiune.
CAPITOL

Capitolul III PARTICIPAȚIA

Paragraf
Participanții
ART

Articolul 23

Paragraf
Participanți sunt persoanele care contribuie la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală în calitate de autori, instigatori sau complici.
Paragraf
Autorul
ART

Articolul 24

Paragraf
Autor este persoana care săvârșește în mod nemijlocit fapta prevazută de legea penală.
Paragraf
Instigatorul
ART

Articolul 25

Paragraf
Instigator este persoana care, cu intenție, determină pe o altă persoană să săvârșească o faptă prevăzută de legea penală.
Paragraf
Complicele
ART

Articolul 26

Paragraf
Complice este persoana care, cu intenție, înlesnește sau ajută în orice mod la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală. Este de asemenea complice persoana care promite, înainte sau în timpul săvârșirii faptei, că va tăinui bunurile provenite din aceasta sau că va favoriza pe făptuitor, chiar dacă după săvârșirea faptei promisiunea nu este îndeplinită.
Paragraf
Pedeapsa în caz de participație
ART

Articolul 27

Paragraf
Instigatorul și complicele la o faptă prevăzută de legea penală săvârșită cu intenție se sancționează cu pedeapsa prevăzuta de lege pentru autor. La stabilirea pedepsei se ține seama de contribuția fiecăruia la săvârșirea infracțiunii, precum și de dispozițiile art. 72.
Paragraf
Circumstanțele personale și reale
ART

Articolul 28

Paragraf
Circumstanțele privitoare la persoana unui participant nu se răsfrâng asupra celorlalți.
Paragraf
Circumstanțele privitoare la faptă se răsfrâng asupra participanților, numai în măsura în care aceștia le-au cunoscut sau le-au prevăzut.
Paragraf
Instigarea neurmată de executare
ART

Articolul 29

Paragraf
Actele de instigare neurmate de executarea faptei, precum și actele de instigare urmate de desistarea autorului ori de împiedicarea de către acesta a producerii rezultatului, se sancționează cu o pedeapsă între minimul special al pedepsei pentru infracțiunea la care s-a instigat și minimul general. În cazul când pedeapsa prevăzută de lege este detențiunea pe viață, se aplică pedeapsa închisorii de la 2 la 10 ani.
Paragraf
Actele arătate în alineatul precedent nu se sancționează, dacă pedeapsa prevăzuta de lege pentru infracțiunea la care s-a instigat este de 2 ani sau mai mică, afară de cazul când actele îndeplinite de autor până în momentul desistării constituie altă faptă prevăzută de legea penală.
Paragraf
Împiedicarea săvârșirii faptei
ART

Articolul 30

Paragraf
Participantul nu se pedepsește dacă în cursul executării, dar înainte de descoperirea faptei, împiedică consumarea acesteia. Dacă actele săvârșite până în momentul împiedicării constituie o altă faptă prevăzută de legea penală, participantului i se aplică pedeapsa pentru această faptă.
Paragraf
Participația improprie
ART

Articolul 31

Paragraf
Determinarea, înlesnirea sau ajutarea în orice mod, cu intenție, la săvârșirea din culpă de către o altă persoană, a unei fapte prevăzute de legea penală, se sancționează cu pedeapsa pe care legea o prevede pentru fapta comisă cu intenție.
Paragraf
Determinarea, înlesnirea sau ajutarea în orice mod, cu intenție, la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, de către o persoană care comite acea faptă fără vinovăție, se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracțiune.
Paragraf
Dispozițiile art. 28-30 se aplică în mod corespunzător.
CAPITOL

Capitolul IV PLURALITATEA DE INFRACȚIUNI

Paragraf
Formele pluralității
ART

Articolul 32

Paragraf
Pluralitatea de infracțiuni constituie, după caz, concurs de infracțiuni sau recidivă.
Paragraf
Concursul de infracțiuni
ART

Articolul 33

Paragraf
Concurs de infracțiuni există:
litera a)
când două sau mai multe infracțiuni au fost săvârșite de aceeași persoană, înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna dintre ele. Există concurs chiar dacă una dintre infracțiuni a fost comisă pentru săvârșirea sau ascunderea altei infracțiuni;
litera b)
când o acțiune sau inacțiune, săvârșită de aceeași persoană, datorită împrejurărilor în care a avut loc și urmărilor pe care le-a produs, întrunește elementele mai multor infracțiuni.
Paragraf
Pedeapsa principală în caz de concurs de infracțiuni săvârșite de persoana fizică
ART

Articolul 34

Paragraf
În caz de concurs de infracțiuni, se stabilește pedeapsa pentru fiecare infracțiune în parte, iar dintre acestea se aplică pedeapsa, după cum urmează:
litera a)
când s-a stabilit o pedeapsă cu detențiune pe viață și una sau mai multe pedepse cu inchisoare ori cu amendă, se aplică pedeapsa detențiunii pe viață;
litera b)
când s-au stabilit numai pedepse cu inchisoare, se aplică pedeapsa cea mai grea, care poate fi sporită până la maximul ei special, iar când acest maxim nu este îndestulător, se poate adăuga un spor de până la 5 ani;
litera c)
când s-au stabilit numai amenzi, se aplică pedeapsa cea mai mare, care poate fi sporită până la maximul ei special, iar dacă acest maxim nu este îndestulător, se poate adăuga un spor de până la jumătate din acel maxim;
litera d)
când s-a stabilit o pedeapsă cu inchisoare și o pedeapsă cu amendă, se aplică pedeapsa închisorii, la care se poate adăuga amenda, în totul sau în parte;
litera e)
când s-au stabilit mai multe pedepse cu închisoare și mai multe pedepse cu amendă, se aplică pedeapsa închisorii, potrivit dispoziției de la lit. b), la care se poate adăuga amenda, potrivit dispoziției de la lit. c).
Paragraf
Prin aplicarea dispozițiilor din alineatul precedent nu se poate depăși totalul pedepselor stabilite de instanță pentru infracțiunile concurente.
Paragraf
Denumirea marginală a art. 34 a fost modificată de pct. 3 al art. I din LEGEA nr. 278 din 4 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 601 din 12 iulie 2006.
Paragraf
Pedeapsa complementară și măsurile de siguranță în caz de concurs de infracțiuni
ART

Articolul 35

Paragraf
Dacă pentru una dintre infracțiunile concurente s-a stabilit și o pedeapsă complementară, aceasta se aplică alături de pedeapsa închisorii.
Paragraf
Dacă s-au stabilit mai multe pedepse complementare de natură diferită, sau chiar de aceeași natură dar cu conținut diferit, acestea se aplică alături de pedeapsa închisorii.
Paragraf
Dacă s-au stabilit mai multe pedepse complementare de aceeași natură și cu același conținut, se aplică cea mai grea dintre acestea.
Paragraf
Măsurile de siguranță de natură diferită sau de aceeași natură, dar cu un conținut diferit, luate în cazul infracțiunilor concurente, se cumulează.
Paragraf
Dacă s-au luat mai multe măsuri de siguranță de aceeași natură și cu același conținut, dar pe durate diferite, se aplică o singură dată măsura de siguranță cu durata cea mai lungă. În cazul măsurilor de siguranță de aceeași natură și cu același conținut, luate potrivit art. 118, acestea se cumulează.
Paragraf
Alin. 4 al art. 35 a fost modificat de pct. 4 al art. I din LEGEA nr. 278 din 4 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 601 din 12 iulie 2006.
Paragraf
Alin. 5 al art. 35 a fost introdus de pct. 5 al art. I din LEGEA nr. 278 din 4 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 601 din 12 iulie 2006.
Paragraf
Alin. 5 al art. 35 a fost modificat de art. IV din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 60 din 6 septembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 764 din 7 septembrie 2006.
Paragraf
Contopirea pedepselor pentru infracțiuni concurente săvărșite de persoana fizică
ART

Articolul 36

Paragraf
Dacă infractorul condamnat definitiv este judecat ulterior pentru o infracțiune concurentă, se aplică dispozițiile art. 34 și 35.
Paragraf
Dispozițiile art. 34 și 35 se aplică și în cazul în care, după ce o hotărâre de condamnare a rămas definitivă, se constată că cel condamnat suferise și o altă condamnare definitivă pentru o infracțiune concurentă.
Paragraf
Dacă infractorul a executat în totul sau în parte pedeapsa aplicată prin hotărârea anterioară, ceea ce s-a executat se scade din durata pedepsei aplicate pentru infracțiunile concurente.
Paragraf
Dispozițiile privitoare la aplicarea pedepsei în caz de concurs de infracțiuni se aplică și în cazul în care condamnarea la pedeapsa detențiunii pe viață a fost comutată sau înlocuită cu pedeapsa închisorii.
Paragraf
Denumirea marginală a art. 36 a fost modificată de pct. 6 al art. I din LEGEA nr. 278 din 4 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 601 din 12 iulie 2006.
Paragraf
Recidiva în cazul persoanei fizice
ART

Articolul 37

Paragraf
Există recidivă pentru persoana fizică în următoarele cazuri:
litera a)
când după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni, cel condamnat săvârșește din nou o infracțiune cu intenție, înainte de începerea executării pedepsei, în timpul executării sau în stare de evadare, iar pedeapsa prevăzuta de lege pentru a doua infracțiune este închisoarea mai mare de un an;
litera b)
când după executarea unei pedepse cu inchisoare mai mare de 6 luni, după grațierea totală sau a restului de pedeapsă, ori după împlinirea termenului de prescripție a executării unei asemenea pedepse, cel condamnat săvârșește din nou o infracțiune cu intenție pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de un an;
litera c)
când după condamnarea la cel puțin trei pedepse cu inchisoare până la 6 luni sau după executare, după grațierea totală sau a restului de pedeapsă, ori după prescrierea executării a cel puțin trei asemenea pedepse, cel condamnat săvârșește din nou o infracțiune cu intenție pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de un an.
Paragraf
Există recidivă și în cazurile în care una dintre pedepsele prevăzute în alin. 1 este detențiunea pe viață.
Paragraf
Pentru stabilirea stării de recidivă în cazurile prevăzute în alin. 1 lit. a) și b) și alin. 2, se poate ține seama și de hotărârea de condamnare pronunțată în străinătate, pentru o faptă prevăzuta și de legea română, dacă hotărârea de condamnare a fost recunoscută potrivit dispozițiilor legii.
Paragraf
Denumirea marginală a art. 37 a fost modificată de pct. 7 al art. I din LEGEA nr. 278 din 4 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 601 din 12 iulie 2006.
Paragraf
Partea introductivă a alin. 1 al art. 37 a fost modificată de pct. 8 al art. I din LEGEA nr. 278 din 4 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 601 din 12 iulie 2006.
Paragraf
Condamnările care nu atrag starea de recidivă
ART

Articolul 38

Paragraf
La stabilirea stării de recidivă nu se ține seama de hotărârile de condamnare privitoare la:
litera a)
infracțiunile săvârșite în timpul minorității;
litera a^1)
infracțiunile săvârșite din culpă;
litera b)
infracțiunile amnistiate;
litera c)
faptele care nu mai sunt prevăzute ca infracțiuni de legea penală.
Paragraf
De asemenea, nu se ține seama de condamnările pentru care a intervenit reabilitarea, sau în privința cărora s-a împlinit termenul de reabilitare.
Paragraf
Pedeapsa în caz de recidivă pentru persoana fizică
ART

Articolul 39

Paragraf
În cazul recidivei prevăzute în art. 37 alin. 1 lit. a), pedeapsa stabilită pentru infracțiunea săvârșita ulterior și pedeapsa aplicată pentru infracțiunea anterioară se contopesc potrivit dispozițiilor art. 34 și 35. Sporul prevăzut în art. 34 alin. 1 lit. b) se poate mări până la 7 ani.
Paragraf
Dacă pedeapsa anterioară a fost executată în parte, contopirea se face între pedeapsa ce a mai ramas de executat și pedeapsa aplicată pentru infracțiunea săvârșită ulterior.
Paragraf
În cazul săvârșirii unei infracțiuni după evadare, prin pedeapsa anterioară se înțelege pedeapsa care se execută, cumulată cu pedeapsa aplicată pentru evadare.
Paragraf
În cazul recidivei prevăzute în art. 37 alin. 1 lit. b), se poate aplica o pedeapsă până la maximul special. Dacă maximul special este neîndestulător, în cazul închisorii se poate adauga un spor de până la 10 ani, iar în cazul amenzii se poate aplica un spor de cel mult două treimi din maximul special.
Paragraf
În cazul recidivei prevăzute în art. 37 lit. c) se aplică în mod corespunzător dispozițiile din alineatele precedente.
Paragraf
Dacă după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și mai înainte ca pedeapsa să fi fost executată sau considerată ca executată, se descoperă ca cel condamnat se află în stare de recidivă, instanța aplică dispozițiile din alin. 1 în cazul recidivei prevăzute în art. 37 lit. a) și dispozițiile din alin. 4 în cazul recidivei prevăzute în art. 37 lit. b).
Paragraf
Dispozițiile alineatului precedent se aplică și în cazul în care condamnarea la pedeapsa detențiunii pe viață a fost comutată sau înlocuită cu pedeapsa închisorii.
Paragraf
Denumirea marginală a art. 39 a fost modificată de pct. 9 al art. I din LEGEA nr. 278 din 4 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 601 din 12 iulie 2006.
Paragraf
Pedeapsa în unele cazuri când nu există recidivă
ART

Articolul 40

Paragraf
Când după condamnarea definitivă cel condamnat săvârșește din nou o infracțiune, înainte de începerea executării pedepsei, în timpul executării acesteia sau în stare de evadare, și nu sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru starea de recidivă, pedeapsa se aplică potrivit regulilor pentru concursul de infracțiuni.
Paragraf
În cazul persoanei juridice, dacă nu sunt întrunite condițiile prevăzute în art. 40^2 alin. 1 lit. a), pedeapsa se aplică potrivit regulilor pentru concursul de infracțiuni*).
Paragraf
Alin. 2 al art. 40 a fost introdus de pct. 10 al art. I din LEGEA nr. 278 din 4 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 601 din 12 iulie 2006.
NTA

Notă

Paragraf
Pedeapsa în caz de concurs de infracțiuni săvârsite de persoana juridică
ART

Articolul 40^1

Paragraf
În caz de concurs de infracțiuni săvârșite de persoana juridică, se stabilește pedeapsa amenzii pentru fiecare infracțiune în parte și se aplică amenda cea mai mare, care poate fi sporită până la maximul special prevăzut în art. 71^1 alin. 2 sau 3, iar dacă acest maxim nu este îndestulător, se poate adăuga un spor de până la o treime din acel maxim.
Paragraf
Dispozițiile alin. 1 se aplică și în cazul în care persoana juridică condamnată definitiv este judecată ulterior pentru o infracțiune concurentă, precum și atunci când după ce o hotărâre de condamnare a rămas definitivă, se constată că persoana juridică suferise și o altă condamnare definitivă pentru o infracțiune concurentă. În aceste cazuri, partea din amendă executată se scade din amenda aplicată pentru infracțiunile concurente.
Paragraf
Dispozițiile art. 35 se aplică în mod corespunzător.
Paragraf
Art. 40^1 a fost introdus de pct. 11 al art. I din LEGEA nr. 278 din 4 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 601 din 12 iulie 2006.
NTA

Notă

Paragraf
*) Conform art. VIII din LEGEA nr. 278 din 4 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 601 din 12 iulie 2006 prezenta lege intră în vigoare la 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial al Romăniei, Partea I, cu excepția prevederilor privind persoana juridică, ce intră în vigoare la 90 de zile de la data publicării.
Paragraf
Recidiva în cazul persoanei juridice
ART

Articolul 40^2

Paragraf
Exista recidivă pentru persoana juridică în următoarele cazuri:
litera a)
când după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare, persoana juridică săvârșește din nou o infracțiune cu intenție, iar amenda pentru infracțiunea anterioară nu a fost executată;
litera b)
când după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare, persoana juridică săvârșește din nou o infracțiune cu intenție, iar amenda pentru infracțiunea anterioară a fost executată sau considerată ca executată.
Paragraf
În cazul recidivei prevăzute în alin. 1 lit. a), amenda stabilită pentru infracțiunea săvârșită ulterior și amenda aplicată pentru infracțiunea anterioară se contopesc, potrivit art. 40^1 alin. 1 și 3. Sporul prevăzut în art. 40^1 alin. 1 se poate mări până la jumătate.
Paragraf
Dacă amenda anterioară a fost executată în parte, contopirea se face între amenda ce a mai rămas de executat și amenda aplicată pentru infracțiunea săvârșita ulterior.
Paragraf
În cazul recidivei prevăzute în alin. 1 lit. b), se aplică pedeapsa amenzii până la maximul special prevăzut în art. 71^1 alin. 2 sau 3, iar dacă acest maxim nu este îndestulător, se poate adăuga un spor de până la două treimi din acel maxim.
Paragraf
Dacă după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și mai înainte ca amenda să fi fost executată sau considerată ca executată, se descoperă ca persoana juridică condamnată se află în stare de recidivă, instanța aplică dispozițiile din alin. 2, în cazul recidivei prevăzute în alin. 1 lit. a), și dispozițiile din alin. 4, în cazul recidivei prevăzute în alin. 1 lit. b).
Paragraf
Art. 40^2 a fost introdus de pct. 11 al art. I din LEGEA nr. 278 din 4 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 601 din 12 iulie 2006.
NTA

Notă

Paragraf
Unitatea infracțiunii continuate și a celei complexe
ART

Articolul 41

Paragraf
În cazul infracțiunii continuate și al infracțiunii complexe nu există pluralitate de infracțiuni.
Paragraf
Infracțiunea este continuată când o persoană săvârșește la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții, acțiuni sau inacțiuni care prezintă, fiecare în parte, conținutul aceleiași infracțiuni.
Paragraf
Infracțiunea este complexă când în conținutul sau intră, ca element sau ca circumstanță agravantă, o acțiune sau inacțiune care constituie prin ea însăși o faptă prevăzută de legea penală.
Paragraf
Pedeapsa pentru infracțiunea continuată
ART

Articolul 42

Paragraf
Infracțiunea continuată se sancționează cu pedeapsă prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită, la care se poate adăuga un spor, potrivit dispozițiilor art. 34 sau, după caz, art. 40^1 alin. 1.
Paragraf
Art. 42 a fost modificat de pct. 12 al art. I din LEGEA nr. 278 din 4 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 601 din 12 iulie 2006.
Paragraf
Recalcularea pedepsei pentru infracțiunea continuată sau complexă
ART

Articolul 43

Paragraf
Dacă infractorul condamnat definitiv pentru o infracțiune continuată sau complexă este judecat ulterior și pentru alte acțiuni sau inacțiuni care intră în conținutul aceleiași infracțiuni, ținându-se seama de infracțiunea săvârșită în întregul ei, se stabilește o pedeapsă corespunzătoare, care nu poate fi mai ușoară decât cea pronunțată anterior.
CAPITOL

Capitolul V CAUZELE CARE ÎNLĂTURA CARACTERUL PENAL AL FAPTEI

Paragraf
Legitima apărare
ART

Articolul 44

Paragraf
Nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, săvârșită în stare de legitimă apărare.
Paragraf
Este în stare de legitimă apărare acela care săvârșește fapta pentru a înlătura un atac material, direct, imediat și injust, îndreptat împotriva sa, a altuia sau împotriva unui interes obștesc, și care pune în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori interesul obștesc.
Paragraf
Se prezumă că este în legitimă apărare, și acela care săvârșește fapta pentru a respinge pătrunderea fără drept a unei persoane prin violență, viclenie, efracție sau prin alte asemenea mijloace, într-o locuință, încăpere, dependință sau loc împrejmuit ori delimitat prin semne de marcare. (Alin. 2^1)
Paragraf
Este de asemenea în legitimă apărare și acela care din cauza tulburării sau temerii a depășit limitele unei apărări proporționale cu gravitatea pericolului și cu împrejurările în care s-a produs atacul.
Paragraf
Alin. (2^1) al art. 44 a fost introdus de LEGEA nr. 169 din 10 aprilie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 261 din 18 aprilie 2002.
Paragraf
Alin. (2^1) al art. 44 a fost modificat de pct. 1 al articolului unic din Titlul IX din LEGEA nr. 247 din 19 iulie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 653 din 22 iulie 2005.
Paragraf
Starea de necesitate
ART

Articolul 45

Paragraf
Nu constituie infracțiune fapta prevazută de legea penală, săvârșită în stare de necesitate.
Paragraf
Este în stare de necesitate acela care săvârșește fapta pentru a salva de la un pericol iminent și care nu putea fi înlăturat altfel, viața, integritatea corporală sau sănătatea sa, a altuia sau un bun important al său ori al altuia un interes obștesc.
Paragraf
Nu este în stare de necesitate persoana care în momentul când a săvârșit fapta și-a dat seama că pricinuiește urmări vădit mai grave decât cele care s-ar fi putut produce dacă pericolul nu era înlaturat.
Paragraf
Constrângerea fizică și constrângerea morală
ART

Articolul 46

Paragraf
Nu constituie infracțiune fapta prevăzuta de legea penală, săvârsită din cauza unei constrângeri fizice căreia făptuitorul nu i-a putut rezista.
Paragraf
De asemenea, nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, săvârșită din cauza unei constrângeri morale, exercitată prin amenințare cu un pericol grav pentru persoana făptuitorului ori a altuia și care nu putea fi înlăturat în alt mod.
Paragraf
Cazul fortuit
ART

Articolul 47

Paragraf
Nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, al cărei rezultat este consecința unei împrejurări care nu putea fi prevăzută.
Paragraf
Iresponsabilitatea
ART

Articolul 48

Paragraf
Nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, dacă făptuitorul, în momentul săvârșirii faptei, fie din cauza alienației mintale, fie din alte cauze, nu putea să-și dea seama de acțiunile sau inacțiunile sale, ori nu putea fi stăpân pe ele.
Paragraf
Beția
ART

Articolul 49

Paragraf
Nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, dacă făptuitorul, în momentul săvârșirii faptei, se găsea, datorită unor împrejurări independente de voința sa, în stare de beție completă produsă de alcool sau de alte substanțe.
Paragraf
Starea de beție voluntară completă produsă de alcool sau de alte substanțe nu înlatură caracterul penal al faptei. Ea poate constitui, după caz, o circumstanță atenuantă sau agravantă.
Paragraf
Minoritatea făptuitorului
ART

Articolul 50

Paragraf
Nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, săvârșită de un minor care la data comiterii acesteia nu îndeplinea condițiile legale pentru a răspunde penal.
Paragraf
Eroarea de fapt
ART

Articolul 51

Paragraf
Nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, când făptuitorul, în momentul săvârșirii acesteia, nu cunoștea existența unei stări, situații sau împrejurări de care depinde caracterul penal al faptei.
Paragraf
Nu constituie o circumstanță agravantă împrejurarea pe care infractorul nu a cunoscut-o în momentul săvârșirii infracțiunii.
Paragraf
Dispozițiile alin. 1 și 2 se aplică și faptelor săvârșite din culpă pe care legea penală le pedepsește, numai dacă necunoașterea stării, situației sau împrejurării respective nu este ea însăși rezultatul culpei.
Paragraf
Necunoașterea sau cunoașterea greșită a legii penale nu înlătura caracterul penal al faptei.
TITLU

Titlul III PEDEPSELE

CAPITOL

Capitolul I DISPOZIȚII GENERALE

Paragraf
Pedeapsa și scopul ei
ART

Articolul 52

Paragraf
Pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului. Scopul pedepsei este prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.
Paragraf
Prin executarea pedepsei se urmărește formarea unei atitudini corecte față de muncă, față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială. Executarea pedepsei nu trebuie să cauzeze suferințe fizice și nici să înjosească persoana condamnatului.
CAPITOL

Capitolul II CATEGORIILE ȘI LIMITELE GENERALE ALE PEDEPSELOR

Paragraf
Felurile pedepselor aplicabile persoanei fizice
ART

Articolul 53

Paragraf
Pedepsele sunt principale, complementare și accesorii.
punctul 1.
Pedepsele principale sunt:
litera a)
detențiunea pe viață;
litera b)
închisoarea de la 15 zile la 30 de ani;
litera c)
amenda de la 100 lei la 50.000 lei.
punctul 2.
Pedepsele complementare sunt:
litera a)
interzicerea unor drepturi de la unu la 10 ani;
litera b)
degradarea militară.
punctul 3.
Pedeapsa accesorie constă în interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64, în condițiile prevăzute în art. 71.
Paragraf
Litera c) a pct. 1 al art. 53 a fost modificată de LEGEA nr. 169 din 10 aprilie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 261 din 18 aprilie 2002.
Paragraf
Denumirea marginală a art. 53 a fost modificată de pct. 13 al art. I din LEGEA nr. 278 din 4 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 601 din 12 iulie 2006.
Paragraf
Lit. c) de la pct. 1 al art. 53 a fost modificată de pct. 14 al art. I din LEGEA nr. 278 din 4 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 601 din 12 iulie 2006.
Paragraf
Pct. 3 al art. 53 a fost modificat de pct. 15 al art. I din LEGEA nr. 278 din 4 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 601 din 12 iulie 2006.
Paragraf
Felurile pedepselor aplicabile persoanei juridice
ART

Articolul 53^1

Paragraf
Pedepsele sunt principale și complementare.
Paragraf
Pedeapsa principală este amenda de la 2.500 lei la 2.000.000 lei.
Paragraf
Pedepsele complementare sunt:
litera a)
dizolvarea persoanei juridice;
litera b)
suspendarea activității persoanei juridice pe o durată de la 3 luni la un an sau suspendarea uneia dintre activitățile persoanei juridice în legatură cu care s-a săvârșit infracțiunea pe o durată de la 3 luni la 3 ani;
litera c)
închiderea unor puncte de lucru ale persoanei juridice pe o durată de la 3 luni la 3 ani;
litera d)
interzicerea de a participa la procedurile de achiziții publice pe o durată de la unu la 3 ani;
litera e)
afișarea sau difuzarea hotărârii de condamnare.-------------Art. 53^1 a fost introdus de pct. 16 alart. I din LEGEA nr. 278 din 4 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 601 din 12 iulie 2006.
Paragraf
Art. 53^1 a fost introdus de pct. 16 al art. I din LEGEA nr. 278 din 4 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 601 din 12 iulie 2006.
NTA

Notă

Paragraf
Aplicarea și executarea pedepselor complementare în cazul persoanei juridice
ART

Articolul 53^2

Paragraf
Aplicarea uneia sau mai multor pedepse complementare se dispune atunci când instanța constată că, față de natura și gravitatea infracțiunii, precum și față de împrejurările în care a fost săvârșită, aceste pedepse sunt necesare.
Paragraf
Aplicarea uneia sau mai multor pedepse complementare este obligatorie când legea prevede această pedeapsă.
Paragraf
Pedepsele complementare prevăzute în art. 53^1 alin. 3 lit. b)-e) se pot aplica în mod cumulativ.
Paragraf
Executarea pedepselor complementare începe după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.
Paragraf
Art. 53^2 a fost introdus de pct. 16 al art. I din LEGEA nr. 278 din 4 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 601 din 12 iulie 2006.
NTA

Notă

CAPITOL

Capitolul III Pedepsele principale aplicabile persoanei fizice

Paragraf
Titlul Cap. III al Titlului III a fost modificat de pct. 17 al art. I din LEGEA nr. 278 din 4 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 601 din 12 iulie 2006.
SECTIUNE

Secţiune Regimul de executare a pedepselor principale privative de libertate

Paragraf
Secțiunea "Regimul de executare a pedepselor principale privative de libertate" a fost introdusă de pct. 18 al art. I din LEGEA nr. 278 din 4 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 601 din 12 iulie 2006.
Paragraf
Reguli generale ale executării pedepselor principale privative de libertate
ART

Articolul 53^3

Paragraf
Executarea pedepselor principale privative de libertate se bazează pe sistemul progresiv. Condamnații au posibilitatea să treacă dintr-un regim de executare în altul în condițiile prevăzute de legea privind executarea pedepselor.
Paragraf
Pedepsele privative de libertate se execută în unul din următoarele regimuri:
litera a)
regimul de maximă siguranță;
litera b)
regimul închis;
litera c)
regimul semideschis;
litera d)
regimul deschis.
Paragraf
Regimul executării pedepselor privative de libertate se bazează pe posibilitatea condamnaților de a presta, cu acordul lor, o muncă utilă, dacă sunt apți pentru muncă, pe educarea condamnaților, pe respectarea de către aceștia a ordinii interioare a locurilor de deținere, precum și pe stimularea și recompensarea celor stăruitori în muncă, disciplinați, și care dau dovezi temeinice de îndreptare.
Paragraf
După împlinirea vârstei de 60 de ani pentru bărbați și 55 de ani pentru femei, condamnații pot presta o muncă numai la cererea acestora, dacă sunt apți pentru muncă.
Paragraf
Toate mijloacele folosite în cadrul regimului executării pedepselor privative de libertate trebuie să contribuie la reintegrarea în societate a celor condamnați și la prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni de către aceștia.
Paragraf
Art. 53^3 a fost introdus de pct. 18 al art. I din LEGEA nr. 278 din 4 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 601 din 12 iulie 2006.
Paragraf
Regimul de muncă
ART

Articolul 53^4

Paragraf
Munca prestată de condamnați este remunerată, cu excepția muncii cu caracter gospodăresc, necesare locului de deținere, și a celei prestate în caz de calamitate.
Paragraf
Condițiile de prestare a muncii, durata și plata acesteia, precum și repartizarea veniturilor cuvenite condamnaților sunt stabilite prin legea privind executarea pedepselor.
Paragraf
Art. 53^4 a fost introdus de pct. 18 al art. I din LEGEA nr. 278 din 4 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 601 din 12 iulie 2006.
SECTIUNE

Secţiunea I Detențiunea pe viață

Paragraf
Regimul detențiunii pe viață
ART

Articolul 54

Paragraf
Detențiunea pe viață se execută în penitenciare anume destinate pentru aceasta sau în secții speciale ale celorlalte penitenciare.
Paragraf
Regimul executării pedepsei detențiunii pe viață este reglementat în legea privind executarea pedepselor.
Paragraf
Neaplicarea pedepsei detențiunii pe viață
ART

Articolul 55

Paragraf
Pedeapsa detențiunii pe viață nu se aplică aceluia care, la data pronunțării hotărârii de condamnare, a împlinit vârsta de 60 de ani. În acest caz, în locul pedepsei detențiunii pe viață se aplică pedeapsa închisorii pe timp de 25 de ani și pedeapsa interzicerii unor drepturi pe durata ei maximă.
Paragraf
În cazul în care cel condamnat la pedeapsa detențiunii pe viață a împlinit vârsta de 60 de ani în timpul executării pedepsei, detențiunea pe viață se înlocuiește cu închisoarea pe timp de 25 de ani.
Paragraf
Liberarea condiționată
ART

Articolul 55^1

Paragraf
Cel condamnat la pedeapsa detențiunii pe viață poate fi liberat condiționat după executarea efectivă a 20 de ani de detențiune, dacă este stăruitor în muncă, disciplinat și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale.
Paragraf
Condamnatul trecut de vârsta de 60 de ani pentru bărbați și de 55 de ani pentru femei poate fi liberat condiționat după executarea efectivă a 15 ani de detențiune, dacă sunt îndeplinite și celelalte condiții prevăzute în alin. 1.
Paragraf
Pedeapsa se consideră executată, dacă în termen de 10 ani de la liberare cel condamnat nu a săvârșit din nou o infracțiune. Dacă în acest interval de timp cel liberat a comis din nou o infracțiune, se aplică, în mod corespunzător, dispozițiile art. 61.
Paragraf
Calculul pedepsei în caz de comutare sau înlocuire
ART

Articolul 55^2

Paragraf
În cazul comutării sau înlocuirii pedepsei detențiunii pe viață cu pedeapsa închisorii, perioada de detențiune executată se consideră ca parte executată din pedeapsa închisorii.
SECTIUNE

Secţiunea II Închisoarea

Paragraf
Regimul general al executării pedepsei
ART

Articolul 56

Paragraf
Abrogat.
Paragraf
Art. 56 a fost abrogat de pct. 19 al art. I din LEGEA nr. 278 din 4 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 601 din 12 iulie 2006.
Paragraf
Regimul de deținere
ART

Articolul 57

Paragraf
Executarea pedepsei închisorii se face, potrivit dispozițiilor legii privind executarea pedepselor, în locuri de deținere anume destinate.
Paragraf
Femeile condamnate la pedeapsa închisorii execută această pedeapsă separat de condamnații bărbați.
Paragraf
Minorii condamnați la pedeapsa închisorii execută pedeapsa separat de condamnații majori sau în locuri de deținere speciale, asigurându-li-se posibilitatea de a continua învățământul general obligatoriu și de a dobândi o pregătire profesională potrivit cu aptitudinile lor.
Paragraf
Regimul de muncă
ART

Articolul 58

Paragraf
Abrogat.
Paragraf
Art. 58 a fost abrogat de pct. 19 al art. I din LEGEA nr. 278 din 4 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 601 din 12 iulie 2006.
Paragraf
Liberarea condiționată
ART

Articolul 59

Paragraf
După ce a executat cel puțin două treimi din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depășește 10 ani sau cel puțin trei pătrimi în cazul închisorii mai mari de 10 ani, condamnatul care este stăruitor în muncă, disciplinat și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale, poate fi liberat condiționat înainte de executarea în întregime a pedepsei.
Paragraf
În calculul fracțiunilor de pedeapsă prevăzute în alin. 1 se ține seama de partea din durata pedepsei care poate fi considerată, potrivit legii, ca executată pe baza muncii prestate. În acest caz însă, liberarea condiționată nu poate fi acordată înainte de executarea efectivă a cel puțin jumătate din durata pedepsei când aceasta nu depășește 10 ani și a cel puțin două treimi când pedeapsa este mai mare de 10 ani.
Paragraf
Când condamnatul execută mai multe pedepse cu închisoare care nu se contopesc, fracțiunile de pedeapsă arătate în alin. 1 se socotesc în raport cu totalul pedepselor.
Paragraf
În aplicarea dispozițiilor alineatelor precedente se are în vedere durata pedepsei pe care o execută condamnatul.
Paragraf
Liberarea condiționată în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă
ART

Articolul 59^1

Paragraf
Cel condamnat pentru săvârșirea uneia sau mai multor infracțiuni din culpă poate fi liberat condiționat înainte de executarea în întregime a pedepsei, după ce a executat cel puțin jumătate din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depășește 10 ani sau cel puțin două treimi în cazul închisorii mai mari de 10 ani, dacă îndeplinește și celelalte condiții prevăzute în art. 59 alin. 1.
Paragraf
Dispozițiile art. 59 alin. 2 se aplică în mod corespunzător, liberarea condiționată neputând fi acordată înainte de executarea efectivă a cel puțin o treime din durata pedepsei când aceasta nu depășește 10 ani și a cel puțin jumătate când pedeapsa este mai mare de 10 ani.
Paragraf
În cazul în care pedeapsa ce se execută este rezultată din concursul între infracțiuni săvârșite din culpă și infracțiuni intenționate, se aplică dispozițiile art. 59.
Paragraf
Dispozițiile art. 59 alin. 3 și 4 se aplică în mod corespunzător.
Paragraf
Liberarea condiționată în cazuri speciale
ART

Articolul 60

Paragraf
Condamnatul care, din cauza stării sănătății sau din alte cauze, nu a fost niciodată folosit la muncă ori nu mai este folosit, poate fi liberat condiționat după executarea fracțiunilor de pedeapsă arătate în art. 59 sau, după caz, în art. 59^1, dacă dă dovezi temeinice de disciplină și de îndreptare.
Paragraf
Cei condamnați în timpul minorității, când ajung la vârsta de 18 ani, precum și condamnații trecuți de vârsta de 60 de ani pentru barbați și de 55 de ani pentru femei, pot fi liberați condiționat, după executarea unei treimi din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depășește 10 ani sau a unei jumătăți în cazul închisorii mai mari de 10 ani, dacă îndeplinesc celelalte condiții prevăzute în art. 59 alin. 1.
Paragraf
Persoanele prevăzute în alin. 2, condamnate pentru săvârșirea unei infracțiuni din culpă, pot fi liberate condiționat după executarea unei pătrimi din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depășește 10 ani sau a unei treimi în cazul închisorii mai mari de 10 ani, dacă îndeplinesc celelalte condiții prevăzute în art. 59 alin. 1.
Paragraf
Dacă pedeapsa ce se execută este rezultată din concursul între infracțiuni săvârșite din culpă și infracțiuni intenționate, se aplică dispozițiile privind liberarea condiționată în cazul infracțiunilor intenționate.
Paragraf
Când condamnatul execută mai multe pedepse cu închisoare, care nu se contopesc, fracțiunile de pedeapsă se socotesc în raport cu totalul pedepselor.
Paragraf
În toate cazurile, la calculul fracțiunii de pedeapsă se ține seama de partea din durata pedepsei considerată, potrivit legii, ca executată pe baza muncii prestate.
Paragraf
Dispozițiile art. 59 alin. 4 se aplică în mod corespunzător.
Paragraf
Efectele liberării condiționate
ART

Articolul 61

Paragraf
Pedeapsa se consideră executată dacă în intervalul de timp de la liberare și până la împlinirea duratei pedepsei, cel condamnat nu a săvârșit din nou o infracțiune. Dacă în același interval cel liberat a comis din nou o infracțiune, instanța, ținând seama de gravitatea acesteia, poate dispune fie menținerea liberării condiționate, fie revocarea. În acest din urmă caz, pedeapsa stabilită pentru infracțiunea săvârșită ulterior și restul de pedeapsă ce a mai rămas de executat din pedeapsa anterioară se contopesc, putându-se aplică un spor până la 5 ani.
Paragraf
Revocarea este obligatorie în cazul când fapta săvârșită este o infracțiune contra siguranței statului, o infracțiune contra păcii și omenirii, o infracțiune de omor, o infracțiune săvârșită cu intenție care a avut ca urmare moartea unei persoane sau o infracțiune prin care s-au produs consecințe deosebit de grave.
Paragraf
Executarea pedepsei într-o închisoare militară
ART

Articolul 62

Paragraf
Executarea pedepsei închisorii care nu depășește 2 ani, de către militarii în termen, se face într-o închisoare militară în cazurile prevăzute de lege, precum și în cazurile când instanța judecatorească, ținând seama de împrejurările cauzei și de persoana condamnatului, dispune aceasta.
Paragraf
Dacă militarul condamnat a executat jumătate din durata pedepsei și a dat dovezi temeinice de îndreptare, partea din durata pedepsei ce a mai ramas de executat se reduce cu o treime, iar dacă s-a evidențiat în mod deosebit, reducerea poate depăși o treime, putând cuprinde chiar tot restul pedepsei.
Paragraf
Dacă în timpul executării pedepsei militarul condamnat devine inapt serviciului, este liberat condiționat.
Paragraf
Dacă în timpul executării pedepsei militarul condamnat săvârșește din nou o infracțiune, instanța care pronunță condamnarea pentru această infracțiune face, după caz, aplicarea art. 39 alin. 1 și 2 sau a art. 40. Pedeapsa astfel stabilită se execută într-un loc de deținere.
Paragraf
După executarea pedepsei potrivit alin. 1-3 sau după grațierea totală ori după grațierea restului de pedeapsă, cel condamnat este reabilitat de drept.
Paragraf
Dispozițiile alineatelor precedente sunt aplicabile și celor care au devenit militari în termen după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.
Paragraf
În cazul în care, înainte de începerea executării pedepsei într-o inchisoare militară, condamnatul a fost trecut în rezervă, pedeapsa se execută într-un loc de deținere.
SECTIUNE

Secţiunea III Amenda

Paragraf
Stabilirea amenzii
ART

Articolul 63

Paragraf
Pedeapsa amenzii constă în suma de bani pe care infractorul este condamnat să o plătească.
Paragraf
Ori de cate ori legea prevede că o infracțiune se pedepseste numai cu amendă, fără a-i arăta limitele, minimul special al acesteia este de 150 lei, iar maximul de 10.000 lei.
Paragraf
Când legea prevede pedeapsa amenzii fără a-i arăta limitele, alternativ cu pedeapsa închisorii de cel mult un an, minimul special al amenzii este de 300 lei și maximul special de 15.000 lei, iar când prevede pedeapsa amenzii alternativ cu pedeapsa închisorii mai mare de un an, minimul special este de 500 lei și maximul special de 30.000 lei.
Paragraf
În caz de aplicare a cauzelor de atenuare sau de agravare a pedepselor, amenda nu poate să depășească limitele generale arătate în art. 53 pct. 1 lit. c).
Paragraf
Amenda se stabilește ținându-se seama de dispozițiile art. 72, fără a-l pune însă pe infractor în situația de a nu-și putea îndeplini îndatoririle privitoare la întreținerea, creșterea, învățatura și pregătirea profesională a persoanelor față de care are aceste obligații legale.
Paragraf
Alin. (2) și (3) ale art. 63 au fost modificate de LEGEA nr. 169 din 10 aprilie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 261 din 18 aprilie 2002.
Paragraf
Alin. (2) și (3) ale art. 63 au fost modificate de pct. 20 al art. I din LEGEA nr. 278 din 4 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 601 din 12 iulie 2006.
Paragraf
Înlocuirea pedepsei amenzii
ART

Articolul 63^1

Paragraf
Dacă cel condamnat se sustrage cu rea-credință de la executarea amenzii, instanța poate înlocui această pedeapsă cu pedeapsa închisorii în limitele prevăzute pentru infracțiunea săvârșită, ținând seama de partea din amendă care a fost achitată.
CAPITOL

Capitolul IV Pedepsele complementare și pedepsele accesorii aplicabile persoanei fizice

Paragraf
Titlul Cap. IV al Titlului III a fost modificat de pct. 21 al art. I din LEGEA nr. 278 din 4 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 601 din 12 iulie 2006.
SECTIUNE

Secţiunea I Pedepsele complementare

Paragraf
Interzicerea unor drepturi
ART

Articolul 64

Paragraf
Pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi constă în interzicerea unuia sau unora din următoarele drepturi:
litera a)
dreptul de a alege și de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice;
litera b)
dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat;
litera c)
dreptul de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate, de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârșirea infracțiunii;
litera d)
drepturile părintești;
litera e)
dreptul de a fi tutore sau curator.
Paragraf
Interzicerea drepturilor prevăzute la lit. b) nu se poate pronunța decât pe lângă interzicerea drepturilor prevăzute la lit. a), afară de cazul când legea dispune altfel.
Paragraf
Litera c) a alin. (1) al art. 64 a fost modificată de ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 93 din 20 iunie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 27 iunie 2002.
Paragraf
Aplicarea pedepsei interzicerii unor drepturi
ART

Articolul 65

Paragraf
Pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi poate fi aplicată, dacă pedeapsa principală stabilită este închisoarea de cel puțin 2 ani și instanța constată că, față de natura și gravitatea infracțiunii, împrejurările cauzei și persoana infractorului, această pedeapsă ese necesară.
Paragraf
Aplicarea pedepsei interzicerii unor drepturi este obligatorie când legea prevede această pedeapsă.
Paragraf
Condiția arătată în alin. 1 cu privire la cuantumul pedepsei principale trebuie să fie îndeplinită și în cazul în care aplicarea pedepsei prevăzute în acel alineat este obligatorie.
Paragraf
Executarea pedepsei interzicerii unor drepturi
ART

Articolul 66

Paragraf
Executarea pedepsei interzicerii unor drepturi începe după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală sau a restului de pedeapsă, ori după prescripția executării pedepsei.
Paragraf
Degradarea militară
ART

Articolul 67

Paragraf
Pedeapsa complementară a degradării militare constă în pierderea gradului și a dreptului de a purta uniformă.
Paragraf
Degradarea militară se aplică în mod obligatoriu condamnaților militari și rezerviști, dacă pedeapsa principală stabilită este inchisoarea mai mare de 10 ani sau detențiunea pe viață.
Paragraf
Degradarea militară poate fi aplicată condamnaților militari și rezerviști pentru infracțiuni săvârșite cu intenție, dacă pedeapsa principală stabilită este de cel puțin 5 ani și de cel mult 10 ani.
ART

Articolul 68

Paragraf
Abrogat.
ART

Articolul 69

Paragraf
Abrogat.
ART

Articolul 70

Paragraf
Abrogat.
SECTIUNE

Secţiunea II Pedepsele accesorii

Paragraf
Conținutul și modul de executare a pedepsei accesorii
ART

Articolul 71

Paragraf
Pedeapsa accesorie constă în interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64.
Paragraf
Condamnarea la pedeapsa detențiunii pe viață sau a închisorii atrage de drept interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a)-c) din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă și până la terminarea executării pedepsei, până la grațierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei.
Paragraf
Interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 lit. d) și e) se aplică ținându-se seama de natura și gravitatea infracțiunii săvârșite, de împrejurările cauzei, de persoana infractorului și de interesele copilului ori ale persoanei aflate sub tutelă sau curatelă.
Paragraf
Pe durata amânării sau a întreruperii executării pedepsei detențiunii pe viață sau a închisorii, condamnatul poate să își exercite drepturile părintești și dreptul de a fi tutore sau curator, în afară de cazul în care aceste drepturi au fost anume interzise condamnatului prin hotărârea de condamnare.
Paragraf
Pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii sau a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, se suspendă și executarea pedepselor accesorii.
Paragraf
Art. 71 a fost modificat de pct. 22 al art. I din LEGEA nr. 278 din 4 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 601 din 12 iulie 2006.
CAPITOL

Capitolul IV^1 Pedepsele aplicabile persoanei juridice*)

Paragraf
Cap. IV^1 a fost introdus de pct. 23 al art. I din LEGEA nr. 278 din 4 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 601 din 12 iulie 2006.
NTA

Notă

Paragraf
Conținutul pedepsei amenzii
ART

Articolul 71^1

Paragraf
Pedeapsa amenzii constă în suma de bani pe care persoana juridică este condamnată să o plătească.
Paragraf
Când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită de persoana fizică pedeapsa închisorii de cel mult 10 ani sau amendă, minimul special al amenzii pentru persoana juridică este de 5.000 lei, iar maximul special al amenzii este de 600.000 lei.
Paragraf
Când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită de persoana fizică pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani, minimul special al amenzii pentru persoana juridică este de 10.000 lei, iar maximul special al amenzii este de 900.000 lei.
Paragraf
Art. 71^1 a fost introdus de pct. 23 al art. I din LEGEA nr. 278 din 4 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 601 din 12 iulie 2006.
Paragraf
Conținutul pedepsei complementare a dizolvării persoanei juridice
ART

Articolul 71^2

Paragraf
Pedeapsa complementară a dizolvării persoanei juridice se aplică atunci când persoana juridică a fost constituită în scopul săvârșirii de infracțiuni sau când obiectul său de activitate a fost deturnat în acest scop.
Paragraf
În caz de neexecutare, cu rea-credință, a uneia dintre pedepsele complementare prevăzute în art. 53^1 alin. 3 lit. b)-d), instanța dispune dizolvarea persoanei juridice.
Paragraf
Pedeapsa complementară a dizolvării persoanei juridice are ca efect deschiderea procedurii de lichidare, potrivit legii, iar o copie după dispozitivul hotărârii definitive de condamnare prin care s-a aplicat această pedeapsă va fi comunicată, de îndată, instanței civile competente, care va proceda la desemnarea lichidatorului.
Paragraf
Art. 71^2 a fost introdus de pct. 23 al art. I din LEGEA nr. 278 din 4 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 601 din 12 iulie 2006.
Paragraf
Conținutul pedepsei complementare a suspendării activității sau a uneia dintre activitățile persoanei juridice
ART

Articolul 71^3

Paragraf
Pedeapsa complementară a suspendării activității persoanei juridice constă în interzicerea desfășurării activității sau a uneia dintre activitățile persoanei juridice, în realizarea căreia a fost săvârșită infracțiunea.
Paragraf
În caz de neexecutare, cu rea-credință, a pedepsei complementare prevăzute în art. 53^1 alin. 3 lit. e), instanța dispune suspendarea activității sau a uneia dintre activitățile persoanei juridice până la punerea în executare a pedepsei complementare, dar nu mai mult de 3 luni.
Paragraf
Dacă până la împlinirea termenului prevăzut în alin. 2 pedeapsa complementară nu a fost pusă în executare, instanța dispune dizolvarea persoanei juridice.
Paragraf
Art. 71^3 a fost introdus de pct. 23 al art. I din LEGEA nr. 278 din 4 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 601 din 12 iulie 2006.
Paragraf
Neaplicarea dizolvării sau suspendării activității persoanei juridice
ART

Articolul 71^4

Paragraf
Pedepsele complementare prevăzute în art. 53^1 alin. 3 lit. a) și b) nu pot fi aplicate partidelor politice, sindicatelor, patronatelor și organizațiilor religioase ori aparținând minorităților, constituite potrivit legii.
Paragraf
Dispozițiile prevăzute în alin. 1 se aplică și persoanelor juridice care își desfășoară activitatea în domeniul presei.
Paragraf
Art. 71^4 a fost introdus de pct. 23 al art. I din LEGEA nr. 278 din 4 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 601 din 12 iulie 2006.
Paragraf
Conținutul pedepsei complementare a închiderii unor puncte de lucru ale persoanei juridice
ART

Articolul 71^5

Paragraf
Pedeapsa complementară a închiderii unor puncte de lucru ale persoanei juridice constă în închiderea unuia sau a mai multora dintre punctele de lucru aparținând persoanei juridice cu scop lucrativ, în care s-a desfășurat activitatea în realizarea căreia a fost săvârșită infracțiunea.
Paragraf
Dispozițiile prevăzute în alin. 1 nu se aplică persoanelor juridice care își desfășoară activitatea în domeniul presei.
Paragraf
Art. 71^5 a fost introdus de pct. 23 al art. I din LEGEA nr. 278 din 4 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 601 din 12 iulie 2006.
Paragraf
Conținutul pedepsei complementare a interzicerii de a participa la procedurile de achiziții publice
ART

Articolul 71^6

Paragraf
Pedeapsa complementară a interzicerii de a participa la procedurile de achiziții publice constă în interzicerea de a participa, direct sau indirect, la procedurile pentru atribuirea contractelor de achiziții publice prevăzute de lege.
Paragraf
Art. 71^6 a fost introdus de pct. 23 al art. I din LEGEA nr. 278 din 4 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 601 din 12 iulie 2006.
Paragraf
Conținutul pedepsei complementare a afișării sau difuzării hotărârii de condamnare
ART

Articolul 71^7

Paragraf
Afișarea hotărârii definitive de condamnare sau difuzarea acesteia se realizează pe cheltuiala persoanei juridice condamnate.
Paragraf
Prin afișarea sau difuzarea hotărârii de condamnare nu poate fi dezvăluită identitatea victimei, afară de cazul în care există acordul acesteia sau al reprezentantului său legal.
Paragraf
Afișarea hotărârii de condamnare se realizează în extras, în forma și locul stabilite de instanță, pentru o perioadă cuprinsă între o lună și 3 luni.
Paragraf
Difuzarea hotărârii de condamnare se face în extras și în forma stabilită de instanță, prin intermediul presei scrise sau audiovizuale ori prin alte mijloace de comunicare audiovizuală, desemnate de instanță.
Paragraf
Dacă difuzarea se face prin presa scrisă sau audiovizuală instanța stabilește numărul aparițiilor, care nu poate fi mai mare de 10, iar în cazul difuzării prin alte mijloace audiovizuale, durata acesteia nu poate depăși 3 luni.
Paragraf
Art. 71^7 a fost introdus de pct. 23 al art. I din LEGEA nr. 278 din 4 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 601 din 12 iulie 2006.
CAPITOL

Capitolul V INDIVIDUALIZAREA PEDEPSELOR

SECTIUNE

Secţiunea I Dispoziții generale

Paragraf
Criteriile generale de individualizare
ART

Articolul 72

Paragraf
La stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Paragraf
Când pentru infracțiunea săvârșită legea prevede alternative, se ține seama de dispozițiile alineatului precedent atât pentru alegerea uneia dintre pedepsele alternative, cât și pentru proporționalizarea acesteia.
Paragraf
La stabilirea și aplicarea pedepselor pentru persoana juridică se ține seama de dispozițiile părții generale a prezentului cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială pentru persoana fizică, de gravitatea faptei săvârșite și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală*).
Paragraf
Alin. 3 al art. 72 a fost introdus de pct. 24 al art. I din LEGEA nr. 278 din 4 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 601 din 12 iulie 2006.
NTA

Notă

SECTIUNE

Secţiunea II Circumstanțele atenuante și agravante

Paragraf
Circumstanțe atenuante
ART

Articolul 73

Paragraf
Următoarele împrejurări constituie circumstanțe atenuante:
litera a)
depășirea limitelor legitimei apărări sau ale stării de necesitate;
litera b)
săvârșirea infracțiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă.
Paragraf
Împrejurări care pot constitui circumstanțe atenuante
ART

Articolul 74

Paragraf
Următoarele împrejurări pot fi considerate circumstanțe atenuante:
litera a)
conduita bună a infractorului înainte de săvârșirea infracțiunii;
litera b)
stăruința depusă de infractor pentru a înlătura rezultatul infracțiunii sau a repara paguba pricinuită;
litera c)
atitudinea infractorului după săvârșirea infracțiunii, rezultând din prezentarea sa în fața autorității, comportarea sinceră în cursul procesului, înlesnirea descoperirii ori arestării participanților.
Paragraf
Împrejurările enumerate în prezentul articol au caracter exemplificativ.
ART

Articolul 74^1

Paragraf
Încetat efecte juridice.*)
Paragraf
Art. 74^1 a fost introdus de pct. 2 al art. XX din LEGEA nr. 202 din 25 octombrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 714 din 26 octombrie 2010.
NTA

Notă

Paragraf
*) Prin DECIZIA CURȚII CONSTITUȚIONALE nr. 573 din 3 mai 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 363 din 25 mai 2011 a fost admisă excepția de neconstituționalitate ridicată cu privire la dispozițiile art. 74^1 din Codul penal, constatându-se ca acestea sunt neconstituționale.
Paragraf
Conform art. 147 din CONSTITUȚIA ROMÂNIEI republicată în MONITORUL OFICIAL nr. 767 din 31 octombrie 2003,
Paragraf
dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
Paragraf
În consecință, prevederile de mai sus din cuprinsul art. 74^1 din Codul penal, au fost suspendate în perioada 25 mai 2011-9 iulie 2011, iar începând cu data de 10 iulie 2011 acestea și-au încetat efectele juridice.
Paragraf
Circumstanțe agravante
ART

Articolul 75

Paragraf
Următoarele împrejurări constituie circumstanțe agravante:
litera a)
săvârșirea faptei de trei sau de mai multe persoane împreună;
litera b)
săvârșirea infracțiunii prin acte de cruzime, prin violențe asupra membrilor familiei ori prin metode sau mijloace care prezintă pericol public;*)
litera c)
săvârșirea infracțiunii de către un infractor major, dacă aceasta a fost comisă împreună cu un minor;
litera c^1)
săvârșirea infracțiunii pe temei de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, gen, orientare sexuală, opinie, apartenență politică, convingeri, avere, origine socială, vârstă, dizabilitate, boala cronică necontagioasă sau infecție HIV/SIDA;
litera d)
săvârșirea infracțiunii din motive josnice;
litera e)
săvârșirea infracțiunii în stare de beție anume provocată în vederea comiterii faptei;
litera f)
săvârșirea infracțiunii de către o persoană care a profitat de situația prilejuită de o calamitate.
Paragraf
Instanța poate reține ca circumstanțe agravante și alte împrejurări care imprimă faptei un caracter grav.
Paragraf
*) Lit. b) de la primul aliniat este reprodusă astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 197/2000 pentru modificarea și completarea unor dispoziții din Codul penal, publicată în M. Of., Partea I, nr. 568 din 15 noiembrie 2000.
Paragraf
Lit. c^1) a art. 75 a fost introdusă de pct. 25 al art. I din LEGEA nr. 278 din 4 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 601 din 12 iulie 2006.
Paragraf
Efectele circumstanțelor atenuante
ART

Articolul 76

Paragraf
În cazul în care există circumstanțe atenuante, pedeapsa principală pentru persoana fizică se reduce sau se schimbă, după cum urmează:
litera a)
când minimul special al pedepsei inchisorii este de 10 ani sau mai mare, pedeapsa se coboară sub minimul special, dar nu mai jos de 3 ani;
litera b)
când minimul special al pedepsei închisorii este de 5 ani sau mai mare, pedeapsa se coboară sub minimul special, dar nu mai jos de un an;
litera c)
când minimul special al pedepsei închisorii este de 3 ani sau mai mare, pedeapsa se coboară sub minimul special, dar nu mai jos de 3 luni;
litera d)
când minimul special al pedepsei închisorii este de un an sau mai mare, pedeapsa se coboară sub acest minim, până la minimul general;
litera e)
când minimul special al pedepsei închisorii este de 3 luni sau mai mare, pedeapsa se coboară sub acest minim, până la minimul general, sau se aplică o amendă care nu poate fi mai mică de 250 lei, iar când minimul special este sub 3 luni, se aplică o amendă care nu poate fi mai mică de 200 lei;
litera f)
când pedeapsa prevăzută de lege este amenda, aceasta se coboară sub minimul ei special, putând fi redusă până la 150 lei în cazul când minimul special este de 500 lei sau mai mare, ori până la minimul general, când minimul special este sub 500 lei.
Paragraf
În cazul infracțiunilor contra siguranței statului, al infracțiunilor contra păcii și omenirii, al infracțiunii de omor, al infracțiunilor săvârșite cu intenție care au avut ca urmare moartea unei persoane, sau al infracțiunilor prin care s-au produs consecințe deosebit de grave, dacă se constată că există circumstanțe atenuante, pedeapsa închisorii poate fi redusă cel mult până la o treime din minimul special.
Paragraf
Când există circumstanțe atenuante, pedeapsa complementară privativă de drepturi, prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită, poate fi înlăturată.
Paragraf
În cazul în care există circumstanțe atenuante, amenda pentru persoana juridică se reduce după cum urmează:
litera a)
când minimul special al amenzii este de 10.000 lei sau mai mare, amenda se coboară sub acest minim, dar nu mai mult de o pătrime;
litera b)
când minimul special al amenzii este de 5.000 lei sau mai mare, amenda se coboară sub acest minim, dar nu mai mult de o treime*).-------------Literele e) și f) ale alin. (1) alart. 76 au fost modificate de LEGEA nr. 169 din 10 aprilie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 261 din 18 aprilie 2002.
Paragraf
Literele e) și f) ale alin. (1) al art. 76 au fost modificate de LEGEA nr. 169 din 10 aprilie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 261 din 18 aprilie 2002.
Paragraf
Partea introductivă a alin. (1) al art. 76 a fost modificată de pct. 26 al art. I din LEGEA nr. 278 din 4 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 601 din 12 iulie 2006.
Paragraf
Lit. e) și f) ale alin. (1) al art. 76 au fost modificate de pct. 26 al art. I din LEGEA nr. 278 din 4 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 601 din 12 iulie 2006.
Paragraf
Alin. (4) al art. 76 a fost introdus de pct. 27 al art. I din LEGEA nr. 278 din 4 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 601 din 12 iulie 2006.
NTA

Notă

Paragraf
Circumstanțele atenuante în cazul pedepsei detențiunii pe viață
ART

Articolul 77

Paragraf
Când pentru infracțiunea săvârșită legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață, dacă există circumstanțe atenuante, se aplică pedeapsa închisorii de la 10 la 25 de ani.
Paragraf
Efectele circumstanțelor agravante
ART

Articolul 78

Paragraf
În cazul în care există circumstanțe agravante, persoanei fizice i se poate aplica o pedeapsă până la maximul special. Dacă maximul special este neîndestulător, în cazul închisorii se poate adăuga un spor de până la 5 ani, care nu poate depăși o treime din acest maxim, iar în cazul amenzii se poate aplica un spor de cel mult o treime din maximul special.
Paragraf
În cazul în care există circumstanțe agravante, persoanei juridice i se aplică amenda care poate fi sporită până la maximul special, prevăzut în art. 71^1 alin. 2 sau 3, iar dacă acest maxim nu este îndestulător se poate adăuga un spor de până la o pătrime din acel maxim*).
Paragraf
Art. 78 a fost modificat de pct. 28 al art. I din LEGEA nr. 278 din 4 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 601 din 12 iulie 2006.
NTA

Notă

Paragraf
Indicarea circumstanțelor
ART

Articolul 79

Paragraf
Orice imprejurare reținută ca circumstanță atenuantă sau ca circumstanță agravantă trebuie arătată în hotărâre.
Paragraf
Concursul între cauzele de agravare și de atenuare
ART

Articolul 80

Paragraf
În caz de concurs între cauzele de agravare și cauzele de atenuare, pedeapsa se stabilește ținându-se seama de circumstanțele agravante, de circumstanțele atenuante și de starea de recidivă.
Paragraf
În caz de concurs între circumstanțele agravante și atenuante, coborârea pedepsei sub minimul special nu este obligatorie.
Paragraf
În cazul aplicării concomitente a dispozițiilor cu privire la circumstanțe agravante, recidivă și concurs de infracțiuni, pedeapsa închisorii nu poate depăși 25 de ani, dacă maximul special pentru fiecare infracțiune este de 10 ani sau mai mic, și 30 de ani, dacă maximul special pentru cel puțin una dintre infracțiuni este mai mare de 10 ani.
Paragraf
În cazul aplicării concomitente a dispozițiilor cu privire la circumstanțe agravante, recidivă și concurs de infracțiuni, pedeapsa amenzii pentru persoana juridică poate fi sporită până la maximul general*).
Paragraf
Alin. 4 al art. 80 a fost introdus de pct. 29 al art. I din LEGEA nr. 278 din 4 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 601 din 12 iulie 2006.
NTA

Notă

Paragraf
*) Conform art. VIII din LEGEA nr. 278 din 4 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 601 din 12 iulie 2006 prezenta lege intră în vigoare la 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu excepția prevederilor privind persoana juridică, ce intră în vigoare la 90 de zile de la data publicarii.
SECTIUNE

Secţiunea III Suspendarea condiționată a executării pedepsei

Paragraf
Condițiile de aplicare a suspendării condiționate
ART

Articolul 81

Paragraf
Instanța poate dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate persoanei fizice pe o anumită durată, dacă sunt întrunite următoarele condiții:
litera a)
pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 3 ani sau amendă;
litera b)
infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni, afară de cazul când condamnarea intră în vreunul dintre cazurile prevăzute în art. 38;
litera c)
se apreciază că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia.
Paragraf
Suspendarea condiționată a executării pedepsei poate fi acordată și în caz de concurs de infracțiuni, dacă pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 2 ani și sunt întrunite condițiile prevăzute în alin. 1 lit. b) și c).
Paragraf
Abrogat.
Paragraf
Abrogat.
Paragraf
Suspendarea condiționată a executării pedepsei nu atrage suspendarea executării măsurilor de siguranță și a obligațiilor civile prevăzute în hotărârea de condamnare.
Paragraf
Suspendarea condiționată a executării pedepsei trebuie motivată.
Paragraf
*) Alin. 3 al art. 81 este reprodus astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 456/2001, publicată în M. Of. nr. 410 din 25 iulie 2001 care aprobă cu modificări și completări ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 207/2000 privind modificarea și completarea Codului penal și a Codului de procedură penală.
Paragraf
**) Prin Decizia nr. 463 din 13 noiembrie 1997, definitivă, publicată în M. Of. nr. 53 din 6 februarie 1998, Curtea Constituțională, admite excepția de neconstituționalitate și constată că dispozițiile art. 81 alin. (4) din Codul penal, sunt neconstituționale.
Paragraf
Partea introductivă a alin. 1 al art. 81 a fost modificată de pct. 30 al art. I din LEGEA nr. 278 din 4 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 601 din 12 iulie 2006.
Paragraf
Alin. 3 și 4 ale art. 81 au fost abrogate de pct. 31 al art. I din LEGEA nr. 278 din 4 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 601 din 12 iulie 2006.
Paragraf
Termenul de încercare
ART

Articolul 82

Paragraf
Durata suspendării condiționate a executării pedepsei constituie termen de încercare pentru condamnat și se compune din cuantumul pedepsei închisorii aplicate, la care se adaugă un interval de timp de 2 ani.
Paragraf
În cazul când pedeapsa a cărei executare a fost suspendată este amenda, termenul de încercare este de un an.
Paragraf
Termenul de încercare se socotește de la data când hotărârea prin care s-a pronunțat suspendarea condiționată a executării pedepsei a rămas definitivă.
Paragraf
Revocarea în cazul săvârșirii unei infracțiuni
ART

Articolul 83

Paragraf
Dacă în cursul termenului de încercare cel condamnat a săvârșit din nou o infracțiune, pentru care s-a pronunțat o condamnare definitivă chiar după expirarea acestui termen, instanța revocă suspendarea condiționată, dispunând executarea în intregime a pedepsei, care nu se contopește cu pedeapsa aplicată pentru noua infracțiune.
Paragraf
Revocarea suspendarii pedepsei nu are loc însă, dacă infracțiunea săvârșită ulterior a fost descoperită după expirarea termenului de încercare.
Paragraf
Dacă infracțiunea ulterioară este săvârșita din culpă, se poate aplica suspendarea condiționată a executării pedepsei chiar dacă infractorul a fost condamnat anterior cu suspendarea condiționată a executării pedepsei. În acest caz nu mai are loc revocarea primei suspendări.
Paragraf
La stabilirea pedepsei pentru infracțiunea săvârșită după rămânerea definitivă a hotărârii de suspendare nu se mai aplică sporul prevăzut de lege pentru recidivă.
Paragraf
Revocarea în cazul neexecutării obligațiilor civile
ART

Articolul 84

Paragraf
Dacă până la expirarea termenului de încercare condamnatul nu a îndeplinit obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, instanța dispune revocarea suspendării executării pedepsei, afară de cazul când cel condamnat dovedește că nu a avut putința de a îndeplini acele obligații.
Paragraf
Art. 84 a fost modificat de pct. 32 al art. I din LEGEA nr. 278 din 4 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 601 din 12 iulie 2006.
Paragraf
Anularea suspendării pentru infracțiuni săvârșite anterior
ART

Articolul 85

Paragraf
Dacă se descoperă că cel condamnat mai săvârșise o infracțiune înainte de pronunțarea hotărârii prin care s-a dispus suspendarea sau până la rămânerea definitivă a acesteia, pentru care i s-a aplicat pedeapsa închisorii chiar după expirarea termenului de încercare, suspendarea condiționată a executării pedepsei se anulează, aplicându-se, după caz, dispozițiile privitoare la concursul de infracțiuni sau recidivă.
Paragraf
Anularea suspendării executării pedepsei nu are loc, dacă infracțiunea care ar fi putut atrage anularea a fost descoperită după expirarea termenului de încercare.
Paragraf
În cazurile prevăzute în alin. 1, dacă pedeapsa rezultată în urma contopirii nu depășește 2 ani, instanța poate aplica dispozițiile art. 81. În cazul când se dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei, termenul de încercare se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a pronunțat anterior suspendarea condiționată a executării pedepsei.
Paragraf
Reabilitarea în cazul suspendării condiționate a executării pedepsei
ART

Articolul 86

Paragraf
Dacă condamnatul nu a săvârșit din nou o infracțiune înăuntrul termenului de încercare și nici nu s-a pronunțat revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei în baza art. 83 și 84, el este reabilitat de drept.
SECTIUNE

Secţiunea III^1 Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere

Paragraf
Condițiile de aplicare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere
ART

Articolul 86^1

Paragraf
Instanța poate dispune suspendarea executării pedepsei aplicate persoanei fizice sub supraveghere, dacă sunt întrunite următoarele condiții:
litera a)
pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 4 ani;
litera b)
infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de un an, afară de cazurile când condamnarea intră în vreunul dintre cazurile prevăzute în art. 38;
litera c)
se apreciază, ținind seama de persoana condamnatului, de comportamentul său după comiterea faptei, că pronunțarea condamnării constituie un avertisment pentru acesta și, chiar fără executarea pedepsei, condamnatul nu va mai săvârși infracțiuni.
Paragraf
Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere poate fi acordată și în cazul concursului de infracțiuni, dacă pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 3 ani și sunt întrunite condițiile prevăzute în alin. 1 lit. b) și c).
Paragraf
Abrogat.
Paragraf
Dispozițiile art. 81 alin. 5 și 6 se aplică și în cazul suspendării executării pedepsei aplicate persoanei fizice sub supraveghere.
Paragraf
*) Alin. 3 al art. 86^1 este reprodus astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 456/2001 publicată în M.Of. 410/25.07.2001 pentru aprobarea cu modificări și completări a ORDONANȚEI DE URGENȚĂ nr. 207/2000.
Paragraf
**) Prin Decizia nr. 25 din 10 februarie 1998, definitivă, publicată în M. Of. nr. 143 din 8 aprilie 1998, Curtea Constituțională, a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 86^1 alin. 4 Cod penal și a constatat că aceste prevederi sunt neconstitutionale, cat priveste trimiterea la prevederile art. 81 alin. 4 din același cod.
Paragraf
Partea introductivă a alin. 1 al art. 86 a fost modificată de pct. 33 al art. I din LEGEA nr. 278 din 4 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 601 din 12 iulie 2006.
Paragraf
Alin. 3 al art. 86 a fost abrogat de pct. 34 al art. I din LEGEA nr. 278 din 4 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 601 din 12 iulie 2006.
Paragraf
Alin. 4 al art. 86 a fost modificat de pct. 35 al art. I din LEGEA nr. 278 din 4 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 601 din 12 iulie 2006.
Paragraf
Termenul de încercare
ART

Articolul 86^2

Paragraf
Termenul de încercare în cazul suspendării executării pedepsei sub supraveghere se compune din cuantumul pedepsei închisorii aplicate, la care se adaugă un interval de timp, stabilit de instanță, între 2 și 5 ani.
Paragraf
Dispozițiile art. 82 alin. 3 se aplică în mod corespunzător.
Paragraf
Măsurile de supraveghere și obligațiile condamnatului
ART

Articolul 86^3

Paragraf
Pe durata termenului de încercare, condamnatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
litera a)
să se prezinte, la datele fixate, la judecătorul desemnat cu supravegherea lui sau la Serviciul de protecție a victimelor și reintegrare socială a infractorilor;
litera b)
să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;
litera c)
să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;
litera d)
să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.
Paragraf
Datele prevăzute în alin. 1 lit. b), c) și d) se comunică judecătorului sau serviciului stabilit în alin. 1 lit. a).
Paragraf
Instanța poate să impună condamnatului respectarea uneia sau a mai multora din următoarele obligații:
litera a)
să desfășoare o activitate sau să urmeze un curs de învățământ ori de calificare;
litera b)
să nu schimbe domiciliul sau reședința avută ori să nu depășească limita teritoriala stabilită, decât în condițiile fixate de instanță;
litera c)
să nu frecventeze anumite locuri stabilite;
litera d)
să nu între în legătură cu anumite persoane;
litera e)
să nu conducă nici un vehicul sau anumite vehicule;
litera f)
să se supună măsurilor de control, tratament sau îngrijire, în special în scopul dezintoxicării.
Paragraf
Supravegherea executării obligațiilor stabilite de instanță conform alin. 3 lit. a)-f) se face de judecătorul sau serviciul prevăzut în alin. 1 lit. a). În caz de neîndeplinire a obligațiilor, judecătorul sau serviciul desemnat cu supravegherea condamnatului sesizează instanța pentru luarea măsurii prevăzute în art. 86^4 alin. 2.
Paragraf
Lit. a) a alin. 1 al art. 86^3 a fost modificată de pct. 36 al art. I din LEGEA nr. 278 din 4 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 601 din 12 iulie 2006.
Paragraf
Alin. 2 și 4 ale art. 86^3 au fost modificate de pct. 37 al art. I din LEGEA nr. 278 din 4 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 601 din 12 iulie 2006.
Paragraf
Revocarea suspendării executarii pedepsei sub supraveghere
ART

Articolul 86^4

Paragraf
Dispozițiile art. 83 și 84 se aplică în mod corespunzător și în cazul suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
Paragraf
Dacă cel condamnat nu îndeplinește, cu rea-credință, măsurile de supraveghere prevăzute de lege ori obligațiile stabilite de instanță, aceasta revocă suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, dispunând executarea în întregime a pedepsei.
Paragraf
Alin. 2 al art. 86^4 a fost modificat de pct. 38 al art. I din LEGEA nr. 278 din 4 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 601 din 12 iulie 2006.
Paragraf
Anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere
ART

Articolul 86^5

Paragraf
Dispozițiile art. 85 alin. 1 și 2 se aplică în mod corespunzător și în cazul suspendării executarii pedepsei sub supraveghere.
Paragraf
În cazurile prevăzute în art. 85 alin. 1, dacă pedeapsa rezultată în urma contopirii nu depășeste 3 ani, instanța poate aplica dispozițiile art. 86^1. În cazul când se dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, termenul de încercare se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a pronunțat anterior suspendarea condiționată a executării pedepsei.
Paragraf
Reabilitarea în cazul suspendării executării pedepsei sub supraveghere
ART

Articolul 86^6

Paragraf
Dacă cel condamnat nu a săvârșit din nou o infracțiune înăuntrul termenului de încercare și nici nu s-a pronunțat revocarea suspendării executării pedepsei în baza art. 86^4, el este reabilitat de drept.
SECTIUNE

Secţiunea III^2 Executarea pedepsei la locul de muncă

Paragraf
Condiții de aplicare
ART

Articolul 86^7

Paragraf
În cazul în care instanța, ținând seama de gravitatea faptei, de împrejurările în care a fost comisă, de conduita profesională și generală a făptuitorului și de posibilitățile acestuia de reeducare, apreciază ca sunt suficiente temeiuri ca scopul pedepsei să fie atins fără privare de libertate, poate dispune executarea pedepsei în unitatea în care condamnatul își desfășoară activitatea sau în altă unitate, în toate cazurile cu acordul scris al unității și dacă sunt întrunite următoarele condiții:
litera a)
pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 5 ani;
litera b)
cel în cauză nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de 1 an, afară de cazul când condamnarea intră în vreunul din cazurile prevăzute în art. 38.
Paragraf
Executarea pedepsei la locul de muncă poate fi dispusă și în caz de concurs de infracțiuni, dacă pedeapsa aplicată pentru concursul de infracțiuni este de cel mult 3 ani inchisoare și sunt întrunite celelalte condiții prevăzute în alineatul precedent.
Paragraf
Abrogat.
Paragraf
Dispozițiile alin. 1 și 2 se aplică și în cazul în care condamnatul nu desfășoară o activitate la data aplicării pedepsei.
Paragraf
*) Alin. 3 al art. 86^7 este reprodus astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 456/2001 publicată în M.Of. 410/25.07.2001 pentru aprobarea cu modificări și completări a ORDONANȚEI DE URGENȚĂ nr. 207/2000.
Paragraf
Alin. 3 al art. 86^7 a fost abrogat de pct. 39 al art. I din LEGEA nr. 278 din 4 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 601 din 12 iulie 2006.
Paragraf
Modul de executare
ART

Articolul 86^8

Paragraf
Pe durata executării pedepsei, condamnatul este obligat să îndeplinească toate îndatoririle la locul de muncă, cu următoarele limitări ale drepturilor ce-i revin potrivit legii:
litera a)
din totalul veniturilor cuvenite, potrivit legii, pentru munca prestată, cu excepția sporurilor acordate pentru activitatea desfășurată în locuri de muncă cu condiții vătămătoare sau periculoase, se reține o cotă de 15-40%, stabilită potrivit legii, în raport cu cuantumul veniturilor și cu îndatoririle condamnatului pentru întreținerea altor persoane, care se varsă la bugetul statului. În cazul condamnatului minor, limitele reținerii se reduc la jumătate;
litera b)
drepturile de asigurări sociale se stabilesc în procentele legale aplicate la venitul net cuvenit condamnatului, după reținerea cotei prevăzute la lit. a);
litera c)
durata executării pedepsei nu se consideră vechime în muncă;
litera d)
nu se poate schimba locul de muncă la cererea condamnatului, decât prin hotărârea instanței de judecată;
litera e)
condamnatul nu poate fi promovat;
litera f)
condamnatul nu poate ocupa funcții de conducere, iar în raport cu fapta săvârșită nu poate ocupa funcții care implică exercițiul autorității de stat, funcții instructiv-educative ori de gestiune.
Paragraf
Pe durata executării pedepsei, condamnatului i se interzice dreptul electoral de a fi ales.
Paragraf
Instanța poate dispune ca cel condamnat să respecte și una sau mai multe din obligațiile prevăzute în art. 86^3.
Paragraf
Pedeapsa se execută la locul de muncă în baza mandatului de executare a pedepsei.
Paragraf
Pe timpul executării pedepsei în unitatea în care cel condamnat își desfășoară activitatea la data aplicării pedepsei, contractul de muncă se suspendă.
Paragraf
În cazul executării pedepsei într-o altă unitate decât cea în care își desfășura activitatea condamnatul la data aplicării pedepsei, contractul de muncă încheiat încetează. Pedeapsa se execută fără a se încheia contract de muncă.
Paragraf
Dispozițiile alin. 6 se aplică în mod corespunzător și în cazul condamnatului care nu desfășoară o activitate la data aplicării pedepsei.
Paragraf
În cazul în care cel condamnat la executarea pedepsei la locul de muncă a devenit militar în termen în cursul judecății sau după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedeapsa se execută la locul de muncă, după trecerea în rezervă a acestuia.
Paragraf
Revocarea executării pedepsei la locul de muncă
ART

Articolul 86^9

Paragraf
Dacă după rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a dispus executarea pedepsei la locul de muncă, cel condamnat săvârșește din nou o infracțiune, înainte de începerea executării pedepsei sau în timpul executării acesteia, instanța revocă executarea pedepsei la locul de muncă. Pedeapsa se aplică potrivit dispozițiilor art. 39 alin. 1 și 2 sau, după caz, ale art. 40.
Paragraf
Dacă infracțiunea ulterioară este săvârșită din culpă, instanța poate dispune și pentru această infracțiune executarea pedepsei la locul de muncă. În acest caz, revocarea nu mai are loc și pedeapsa se aplică potrivit regulilor pentru concursul de infracțiuni.
Paragraf
Dacă condamnatul se sustrage de la prestarea activității în cadrul unității sau nu-și îndeplinește în mod corespunzător îndatoririle ce-i revin la locul de muncă ori nu respectă măsurile de supraveghere sau obligațiile stabilite prin hotărârea de condamnare, instanța poate să revoce executarea pedepsei la locul de muncă, dispunând executarea pedepsei într-un loc de deținere.
Paragraf
Când condamnatul nu mai poate presta munca din cauza pierderii totale a capacității de muncă, instanța revocă executarea pedepsei la locul de muncă și, ținând seama de împrejurările care au determinat incapacitatea de muncă și dispozițiile art. 72, dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei chiar dacă nu sunt întrunite condițiile prevăzute în art. 81 sau 86^1.
Paragraf
Dacă executarea pedepsei la locul de muncă se revocă potrivit alin. 1 sau 3, pedeapsa aplicată sau, după caz, restul de pedeapsă ramas neexecutat se execută într-un loc de deținere.
Paragraf
Anularea executării pedepsei la locul de muncă
ART

Articolul 86^10

Paragraf
Dacă cel condamnat mai săvârșește o infracțiune până la rămânerea definitivă a hotărârii și aceasta se descoperă mai înainte ca pedeapsa să fi fost executată la locul de muncă sau considerată executată, instanța, dacă nu sunt întrunite condițiile prevăzute în art. 86^7, anulează executarea pedepsei la locul de muncă.
Paragraf
Anularea se dispune și în cazul în care hotărârea de condamnare pentru infracțiunea descoperită ulterior se pronunță după ce pedeapsa a fost executată la locul de muncă sau considerată ca executată. Pedeapsa se stabilește, după caz, potrivit regulilor de la concursul de infracțiuni sau recidivă.
Paragraf
La scăderea pedepsei executate în întregime sau în parte, ori, după caz, la contopirea pedepselor, se aplică dispozițiile privitoare la pedeapsa închisorii, fără a se ține seama dacă una din pedepse se execută la locul de muncă. Pedeapsa astfel stabilită se execută într-un loc de deținere.
Paragraf
Încetarea executării pedepsei
ART

Articolul 86^11

Paragraf
Dacă cel condamnat a executat cel puțin două treimi din durata pedepsei, a dat dovezi temeinice de îndreptare, a avut o bună conduită, a fost disciplinat și stăruitor în muncă, instanța poate dispune încetarea executării pedepsei la locul de muncă, la cererea conducerii unității unde condamnatul își desfășoară activitatea sau a condamnatului.
Paragraf
Pedeapsa se consideră executată dacă în intervalul de timp de la încetarea executării pedepsei la locul de muncă și până la împlinirea duratei pedepsei, cel condamnat nu a săvârșit din nou o infracțiune. Dacă în același interval condamnatul a comis din nou o infracțiune, instanța poate dispune revocarea încetării executării pedepsei la locul de muncă, dispozițiile art. 61 și 86^10 alin. 3 fiind aplicabile în mod corespunzător.
SECTIUNE

Secţiunea IV Calculul pedepselor

Paragraf
Durata executării
ART

Articolul 87

Paragraf
Durata executării pedepsei închisorii se socotește din ziua în care condamnatul începe să execute hotărârea definitivă de condamnare.
Paragraf
Ziua în care începe executarea pedepsei și ziua în care încetează se socotesc în durata executării.
Paragraf
Timpul în care condamnatul, în cursul executării pedepsei, se află bolnav în spital, intră în durata executării, afară de cazul în care și-a provocat în mod voit boala, iar această împrejurare se constată în cursul executării pedepsei.
Paragraf
În durata executării pedepsei închisorii la locul de muncă nu intră timpul în care condamnatul lipsește de la locul de muncă.
Paragraf
Computarea reținerii și a arestării preventive
ART

Articolul 88

Paragraf
Timpul reținerii și al arestării preventive se scade din durata pedepsei închisorii pronunțate. Scăderea se face și atunci când condamnatul a fost urmărit sau judecat, în același timp ori în mod separat, pentru mai multe infracțiuni concurente, chiar dacă a fost scos de sub urmărire, s-a încetat urmărirea penală sau a fost achitat ori s-a încetat procesul penal pentru fapta care a determinat reținerea sau arestarea preventivă.
Paragraf
Scăderea reținerii și a arestării preventive se face și în caz de condamnare la amendă, prin înlăturarea în totul sau în parte a executării amenzii.
Paragraf
Computarea privațiunii de libertate executată în afara țării
ART

Articolul 89

Paragraf
În cazul infracțiunilor săvârșite în condițiile art. 4, 5 sau 6, partea din pedeapsă, precum și reținerea și arestarea preventivă executate în afara teritoriului țării se scad din durata pedepsei aplicate pentru aceeași infracțiune de instanțele române.
TITLU

Titlul IV ÎNLOCUIREA RĂSPUNDERII PENALE

Paragraf
Condițiile înlocuirii
ART

Articolul 90

Paragraf
Instanța poate dispune înlocuirea răspunderii penale cu răspunderea care atrage o sancțiune cu caracter administrativ, dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:
litera a)
pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este închisoarea de cel mult un an sau amendă ori s-au săvârșit infracțiunile prevăzute în art. 208, 213, art. 215 alin. 1, art. 215^1 alin. 1, art. 217 alin. 1, art. 219 alin. 1, dacă valoarea pagubei nu depășește 10 lei sau infracțiunea prevăzută în art. 249, dacă valoarea pagubei nu depășește 50 lei;
litera b)
fapta, în conținutul ei concret și în împrejurările în care a fost săvârșită, prezintă un grad de pericol social redus și nu a produs urmări grave;
litera c)
paguba pricinuită prin infracțiune a fost integral reparată până la pronunțarea hotărârii;
litera d)
din atitudinea făptuitorului după săvârșirea infracțiunii rezultă ca acesta regretă fapta;
litera e)
sunt suficiente date că făptuitorul poate fi îndreptat fără a i se aplică o pedeapsă.
Paragraf
Înlocuirea răspunderii penale nu se poate dispune dacă făptuitorul a mai fost anterior condamnat sau i s-au mai aplicat de două ori sancțiuni cu caracter administrativ. Condamnarea se consideră inexistentă în situațiile prevăzute în art. 38.
Paragraf
Lit. a) a alin. 1 al art. 90 a fost modificată de pct. 40 al art. I din LEGEA nr. 278 din 4 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 601 din 12 iulie 2006.
Paragraf
Sancțiunile cu caracter administrativ
ART

Articolul 91

Paragraf
Când instanța dispune înlocuirea răspunderii penale, aplică una din următoarele sancțiuni cu caracter administrativ:
litera a)
mustrarea;
litera b)
mustrarea cu avertisment;
litera c)
amenda de la 10 lei la 1.000 lei*).--------------*) Art. 91 este reprodus astfel cum a fost modificat prinORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 207/2000.
Paragraf
*) Art. 91 este reprodus astfel cum a fost modificat prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 207/2000.
Paragraf
Lit. c) a art. 91 a fost modificată de pct. 41 al art. I din LEGEA nr. 278 din 4 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 601 din 12 iulie 2006.
ART

Articolul 92

Paragraf
Abrogat.
ART

Articolul 93

Paragraf
Abrogat.
ART

Articolul 94

Paragraf
Abrogat.
ART

Articolul 95

Paragraf
Abrogat.
ART

Articolul 96

Paragraf
Abrogat.
ART

Articolul 97

Paragraf
Abrogat.
Paragraf
Înlocuirea în caz de pluralitate de infractori sau de infracțiuni
ART

Articolul 98

Paragraf
În caz de participație, înlocuirea răspunderii penale poate avea loc numai pentru acei făptuitori față de care sunt îndeplinite condițiile prevăzute în prezentul titlu.
Paragraf
Înlocuirea răspunderii penale poate fi dispusă și în cazul concursului de infracțiuni, dacă pentru fiecare infracțiune aflată în concurs sunt îndeplinite condițiile de înlocuire a răspunderii penale.
TITLU

Titlul V MINORITATEA

Paragraf
Limitele răspunderii penale
ART

Articolul 99

Paragraf
Minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani nu răspunde penal.
Paragraf
Minorul care are vârsta între 14 și 16 ani răspunde penal, numai dacă se dovedește că a săvârșit fapta cu discernământ.
Paragraf
Minorul care a împlinit vârsta de 16 ani răspunde penal.
Paragraf
Consecințele răspunderii penale
ART

Articolul 100

Paragraf
Față de minorul care răspunde penal se poate lua o măsura educativă ori i se poate aplica o pedeapsă. La alegerea sancțiunii se ține seama de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de starea fizică, de dezvoltarea intelectuală și morală, de comportarea lui, de condițiile în care a fost crescut și în care a trăit și de orice alte elemente de natură să caracterizeze persoana minorului.
Paragraf
Pedeapsa se aplică numai dacă se apreciază că luarea unei măsuri educative nu este suficientă pentru îndreptarea minorului.
Paragraf
Măsurile educative
ART

Articolul 101

Paragraf
Măsurile educative care se pot lua față de minor sunt:
litera a)
mustrarea;
litera b)
libertatea supravegheată;
litera c)
internarea într-un centru de reeducare;
litera d)
internarea într-un institut medical-educativ.
Paragraf
Mustrarea
ART

Articolul 102

Paragraf
Măsura educativă a mustrării constă în dojenirea minorului, în arătarea pericolului social al faptei săvârșite, în sfătuirea minorului să se poarte în asa fel încât să dea dovadă de îndreptare, atrăgându-i-se totodată atenția că dacă va săvârși din nou o infracțiune, se va lua față de el o masură mai severă sau i se va aplica o pedeapsă.
Paragraf
Libertatea supravegheată
ART

Articolul 103

Paragraf
Măsura educativă a libertății supravegheate constă în lăsarea minorului în libertate pe timp de un an, sub supraveghere deosebită. Supravegherea poate fi încredințată, după caz, părinților minorului, celui care l-a înfiat sau tutorelui. Dacă aceștia nu pot asigura supravegherea în condiții satisfăcătoare, instanța dispune încredințarea supravegherii minorului, pe același interval de timp, unei persoane de încredere, de preferință unei rude mai apropiate, la cererea acesteia, ori unei instituții legal însărcinate cu supravegherea minorilor.
Paragraf
Instanța pune în vedere, celui căruia i s-a incredințat supravegherea, îndatorirea de a veghea îndeaproape asupra minorului, în scopul îndreptării lui. De asemenea, i se pune în vedere că are obligația să înștiințeze instanța de îndată, dacă minorul se sustrage de la supravegherea ce se exercită asupra lui sau are purtări rele ori a săvârșit din nou o faptă prevazută de legea penală.
Paragraf
Instanța poate să impună minorului respectarea uneia sau mai multora din următoarele obligații:
litera a)
să nu frecventeze anumite locuri stabilite;
litera b)
să nu între în legatură cu anumite persoane;
litera c)
să presteze o activitate neremunerată într-o instituție de interes public fixată de instanță, cu o durată între 50 și 200 de ore, de maximum 3 ore pe zi, după programul de școală, în zilele nelucrătoare și în vacanță.
Paragraf
Instanța atrage atenția minorului asupra consecințelor comportării sale.
Paragraf
După luarea măsurii libertății supravegheate, instanța încunoștințează școala unde minorul învață sau unitatea la care este angajat și, după caz, instituția la care prestează activitatea stabilită de instanță.
Paragraf
Dacă înăuntrul termenului prevăzut în alin. 1 minorul se sustrage de la supravegherea ce se exercită asupra lui sau are purtări rele, ori săvârșește o faptă prevăzută de legea penală, instanța revocă libertatea supravegheată și ia față de minor măsura internării într-un centru de reeducare. Dacă fapta prevăzuta de legea penală constituie infracțiune, instanța ia măsura internării sau aplică o pedeapsă.
Paragraf
Termenul de un an prevăzut în alin. 1 curge de la data punerii în executare a libertății supravegheate.
Paragraf
Internarea într-un centru de reeducare
ART

Articolul 104

Paragraf
Măsura educativă a internării într-un centru de reeducare se ia în scopul reeducării minorului, căruia i se asigură posibilitatea de a dobândi învățătura necesară și o pregătire profesională potrivit cu aptitudinile sale.
Paragraf
Măsura internării se ia față de minorul în privința căruia celelalte măsuri educative sunt neîndestulătoare.
Paragraf
Internarea într-un institut medical-educativ
ART

Articolul 105

Paragraf
Măsura internării într-un institut medical-educativ se ia față de minorul care, din cauza stării sale fizice sau psihice, are nevoie de un tratament medical și de un regim special de educație.
Paragraf
Durata măsurilor
ART

Articolul 106

Paragraf
Măsurile prevăzute în art. 104 și 105 se iau pe timp nedeterminat, însă nu pot dura decât până la împlinirea vârstei de 18 ani. Măsura prevăzută în art. 105 trebuie să fie ridicată de îndată ce a dispărut cauza care a impus luarea acesteia. Instanța, dispunând ridicarea măsurii prevăzute în art. 105, poate, dacă este cazul, să ia față de minor măsura internării într-un centru de reeducare.
Paragraf
La data când minorul devine major, instanța poate dispune prelungirea internării pe o durată de cel mult 2 ani, dacă aceasta este necesară pentru realizarea scopului internării.
Paragraf
Liberarea minorului înainte de a deveni major
ART

Articolul 107

Paragraf
Dacă a trecut cel puțin un an de la data internării în centrul de reeducare și minorul a dat dovezi temeinice de îndreptare, de sârguință la învățătură și la însușirea pregătirii profesionale, se poate dispune liberarea acestuia înainte de a deveni major.
Paragraf
Revocarea liberării sau internării minorului
ART

Articolul 108

Paragraf
Dacă în perioada liberării acordate potrivit articolului precedent, minorul are o purtare necorespunzătoare, se poate dispune revocarea liberării.
Paragraf
Dacă în perioada internării într-un centru de reeducare sau într-un institut medical-educativ ori a liberării înainte de a deveni major, minorul săvârșește din nou o infracțiune pentru care se apreciază că este cazul să i se aplice pedeapsa închisorii, instanța revocă internarea. În cazul când nu este necesară o pedeapsă, se menține măsura internării și se revocă liberarea.
Paragraf
Pedepsele pentru minori
ART

Articolul 109

Paragraf
Pedepsele ce se pot aplica minorului sunt închisoarea sau amenda prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită. Limitele pedepselor se reduc la jumătate. În urma reducerii, în nici un caz minimul pedepsei nu va depăși 5 ani.
Paragraf
Când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa detențiunii pe viață, se aplică minorului închisoarea de la 5 la 20 de ani.
Paragraf
Pedepsele complementare nu se aplică minorului.
Paragraf
Condamnările pronunțate pentru fapte săvârșite în timpul minorității nu atrag incapacități sau decăderi.
Paragraf
Suspendarea condiționată a executării pedepsei
ART

Articolul 110

Paragraf
În caz de suspendare condiționată a executării pedepsei aplicate minorului, termenul de încercare se compune din durata pedepsei închisorii, la care se adaugă un interval de timp de la 6 luni la 2 ani, fixat de instanță. Dacă pedeapsa aplicată este amenda, termenul de încercare este de 6 luni.
Paragraf
Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere sau sub control
ART

Articolul 110^1

Paragraf
O dată cu suspendarea condiționată a executării pedepsei închisorii aplicate minorului în condițiile art. 110, instanța poate dispune, pe durata termenului de încercare, dar până la împlinirea vârstei de 18 ani, încredințarea supravegherii minorului unei persoane sau instituții din cele arătate în art. 103, putând stabili, totodată, pentru minor una sau mai multe obligații dintre cele prevăzute în art. 103 alin. 3, iar după împlinirea vârstei de 18 ani, respectarea de către acesta a măsurilor de supraveghere ori a obligațiilor prevăzute în art. 86^3.
Paragraf
Dispozițiile art. 81 alin. 3 și 4, art. 82 alin. 3, art. 83, 84 și 86 se aplică în mod corespunzător.
Paragraf
Sustragerea minorului de la îndeplinirea obligațiilor prevăzute în art. 103 alin. 3 poate atrage revocarea suspendării condiționate. În cazul neîndeplinirii măsurilor de supraveghere ori a obligațiilor stabilite de instanță, potrivit art. 86^3, se aplică în mod corespunzător dispozițiile art. 86^4 alin. 2.
Paragraf
Dispozițiile alineatelor precedente se aplică în mod corespunzător și în caz de liberare condiționată a minorului.
TITLU

Titlul VI MĂSURILE DE SIGURANȚĂ

CAPITOL

Capitolul I DISPOZIȚII GENERALE

Paragraf
Scopul măsurilor de siguranță
ART

Articolul 111

Paragraf
Măsurile de siguranță au ca scop înlăturarea unei stări de pericol și preîntâmpinarea săvârșirii faptelor prevăzute de legea penala.
Paragraf
Măsurile de siguranță se iau față de persoanele care au comis fapte prevăzute de legea penală.
Paragraf
Măsurile de siguranță se pot lua chiar dacă făptuitorului nu i se aplică o pedeapsă, cu excepția măsurii prevăzute în art. 112 lit. d).
Paragraf
Felurile măsurilor de siguranță
ART

Articolul 112

Paragraf
Măsurile de siguranță sunt:
litera a)
obligarea la tratament medical;
litera b)
internarea medicală;
litera c)
interzicerea de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie, o meserie ori o altă ocupație;
litera d)
interzicerea de a se afla în anumite localități;
litera e)
expulzarea străinilor;
litera f)
confiscarea specială.
litera g)
interdicția de a reveni în locuința familiei pe o perioadă determinată.*)
litera h)
confiscarea extinsă.-------------*) Lit. g) aart. 112 a fost introdusă prin Legea nr. 197/2000.
Paragraf
*) Lit. g) a art. 112 a fost introdusă prin Legea nr. 197/2000.
Paragraf
Lit. h) a art. 112 a fost introdusă de pct. 1 al art. I din LEGEA nr. 63 din 17 aprilie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 258 din 19 aprilie 2012.
CAPITOL

Capitolul II REGIMUL MĂSURILOR DE SIGURANȚĂ

Paragraf
Obligarea la tratament medical
ART

Articolul 113

Paragraf
Dacă făptuitorul, din cauza unei boli ori a intoxicării cronice prin alcool, stupefiante sau alte asemenea substanțe, prezintă pericol pentru societate, poate fi obligat a se prezenta în mod regulat la tratament medical pâna la însănătoșire.
Paragraf
Când persoana față de care s-a luat această masură nu se prezintă regulat la tratament, se poate dispune internarea medicală.
Paragraf
Dacă persoana obligată la tratament este condamnată la pedeapsa detențiunii pe viață sau la pedeapsa închisorii, tratamentul se efectuează și în timpul executării pedepsei.
Paragraf
Măsura obligării la tratament medical poate fi luată în mod provizoriu și în cursul urmăririi penale sau al judecății.
Paragraf
Internarea medicală
ART

Articolul 114

Paragraf
Când făptuitorul este bolnav mintal ori toxicoman și se află într-o stare care prezintă pericol pentru societate, se poate lua măsura internării într-un institut medical de specialitate, până la însănătoșire.
Paragraf
Această măsură poate fi luată în mod provizoriu și în cursul urmăririi penale sau al judecății.
Paragraf
Interzicerea unei funcții sau profesii
ART

Articolul 115

Paragraf
Când făptuitorul a săvârșit fapta datorită incapacității, nepregătirii sau altor cauze care îl fac impropriu pentru ocuparea unei anumite funcții, ori pentru exercitarea unei profesii, meserii sau altei ocupații, se poate lua măsura interzicerii de a ocupa acea funcție sau de a exercita acea profesie, meserie ori ocupație.
Paragraf
Această masură poate fi revocata la cerere, după trecerea unui termen de cel puțin un an, dacă se constată că temeiurile care au impus luarea ei au incetat. O noua cerere nu se poate face decit după trecerea unui termen de cel puțin un an de la data respingerii cererii anterioare.
Paragraf
Interzicerea de a se afla în anumite localități
ART

Articolul 116

Paragraf
Când persoana condamnată la pedeapsa închisorii de cel puțin un an a mai fost condamnată pentru alte infracțiuni, dacă instanța constată că prezența acesteia în localitatea unde a săvârșit infracțiunea sau în alte localități constituie un pericol grav pentru societate, poate lua față de această persoană măsura interzicerii de a se afla în acea localitate sau în alte localități anume determinate prin hotărârea de condamnare.
Paragraf
Condiția ca faptuitorul sa fi fost condamnat anterior pentru alte infracțiuni nu se cere, când se pronunță o condamnare mai mare de 5 ani.
Paragraf
Această masură poate fi luată pe o durată până la 5 ani și poate fi prelungită dacă pericolul social subzistă. Prelungirea nu poate depăși durata măsurii luate inițial.
Paragraf
În cazul infracțiunilor de furt, tâlhărie, speculă, ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice, cerșetorie, prostituție, viol, relații sexuale între persoane de același sex și perversiune sexuală, măsura de siguranță poate fi luată oricare ar fi pedeapsa aplicată, durata sau cuantumul acesteia și chiar dacă făptuitorul nu a mai fost condamnat anterior pentru alte infracțiuni.
Paragraf
Măsura de siguranță poate fi revocată la cerere sau din oficiu, după trecerea unui termen de cel puțin un an, dar numai dacă temeiurile care au impus luarea ei au încetat. O nouă cerere nu se poate face decât după trecerea unui termen de cel puțin un an de la data respingerii cererii anterioare.
Paragraf
Expulzarea
ART

Articolul 117

Paragraf
Cetățeanului străin care a comis o infracțiune i se poate interzice rămânerea pe teritoriul țării.
Paragraf
Dispoziția alineatului precedent se aplică și persoanei fără cetățenie care nu are domiciliu în țară.
Paragraf
În cazul în care expulzarea însoțește pedeapsa închisorii, aducerea la îndeplinire a expulzării are loc după executarea pedepsei.
Paragraf
Persoanele prevăzute în prezentul articol nu vor fi expulzate dacă există motive serioase de a se crede că riscă să fie supuse la tortură în statul în care urmează a fi expulzate.
Paragraf
Confiscarea specială
ART

Articolul 118

Paragraf
Sunt supuse confiscării speciale:
litera a)
bunurile produse prin săvârșirea faptei prevăzute de legea penală;
litera b)
bunurile care au fost folosite, în orice mod, la săvârșirea unei infracțiuni, dacă sunt ale infractorului sau dacă, aparținând altei persoane, aceasta a cunoscut scopul folosirii lor. Această măsura nu poate fi dispusă în cazul infracțiunilor săvârșite prin presă;
litera c)
bunurile produse, modificate sau adaptate în scopul săvârșirii unei infracțiuni, dacă au fost utilizate la comiterea acesteia și dacă sunt ale infractorului. Când bunurile aparțin altei persoane confiscarea se dispune dacă producerea, modificarea sau adaptarea a fost efectuată de proprietar ori de infractor cu știința proprietarului;
litera d)
bunurile care au fost date pentru a determina săvârșirea unei fapte sau pentru a răsplăti pe făptuitor;
litera e)
bunurile dobândite prin săvârșirea faptei prevăzute de legea penală, dacă nu sunt restituite persoanei vătămate și în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia;
litera f)
bunurile a căror deținere este interzisă de lege.
Paragraf
În cazul prevăzut în alin. 1 lit. b), dacă valoarea bunurilor supuse confiscării este vădit disproporționată față de natura și gravitatea infracțiunii, se dispune confiscarea în parte, prin echivalent bănesc, ținând seama de urmarea infracțiunii și de contribuția bunului la producerea acesteia.
Paragraf
În cazurile prevăzute în alin. 1 lit. b) și c), dacă bunurile nu pot fi confiscate, întrucât nu sunt ale infractorului, iar persoana căreia îi aparțin nu a cunoscut scopul folosirii lor, se confiscă echivalentul în bani al acestora.
Paragraf
Dacă bunurile supuse confiscării nu se găsesc, în locul lor se confiscă bani și bunuri până la concurența valorii acestora.
Paragraf
Se confiscă, de asemenea, bunurile și banii obținuți din exploatarea sau folosirea bunurilor supuse confiscării, cu excepția bunurilor prevăzute în alin. 1 lit. b) și c).
Paragraf
Instanța poate să nu dispună confiscarea bunului dacă acesta face parte din mijloacele de existență, de trebuință zilnică ori de exercitare a profesiei infractorului sau a persoanei asupra căreia ar putea opera măsura confiscării speciale.
Paragraf
Art. 118 a fost modificat de pct. 42 al art. I din LEGEA nr. 278 din 4 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 601 din 12 iulie 2006.
Paragraf
Interdicția de a reveni în locuința familiei pe o perioadă determinată
ART

Articolul 118^1

Paragraf
Când persoana condamnată la pedeapsa închisorii de cel puțin un an pentru loviri sau orice alte acte de violență cauzatoare de suferințe fizice și psihice, săvârșite asupra membrilor familiei, dacă instanța constată că prezența acesteia în locuința familiei constituie un pericol grav pentru ceilalți membri ai familiei, poate lua față de această persoana măsura interzicerii de a reveni în locuința familiei, la cererea părții vătămate. Această măsura poate fi luată pe o durată de până la 2 ani.*)
Paragraf
*) Art. 118^1 a fost introdus, cu acest conținut, prin Legea nr. 197/2000.
Paragraf
Confiscarea extinsă
ART

Articolul 118^2

Paragraf
Sunt supuse confiscării și alte bunuri decât cele menționate la art. 118, în cazul în care persoana este condamnată pentru comiterea uneia dintre următoarele infracțiuni, dacă fapta este susceptibilă să îi procure un folos material și pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de 5 ani sau mai mare:
litera a)
proxenetism;
litera b)
infracțiuni privind traficul de droguri și de precursori;
litera c)
infracțiuni privind traficul de persoane;
litera d)
infracțiuni la regimul frontierei de stat a României;
litera e)
infracțiunea de spălare a banilor;
litera f)
infracțiuni din legislația privind prevenirea și combaterea pornografiei;
litera g)
infracțiuni din legislația privind prevenirea și combaterea terorismului;
litera h)
asocierea pentru săvârșirea de infracțiuni;
litera i)
infracțiunea de inițiere sau constituire a unui grup infracțional organizat ori de aderare sau sprijinire sub orice formă a unui astfel de grup;
litera j)
infracțiuni contra patrimoniului;
litera k)
infracțiuni privitoare la nerespectarea regimului armelor și munițiilor, materialelor nucleare sau al altor materii radioactive și materiilor explozive;
litera l)
falsificarea de monedă sau alte valori;
litera m)
divulgarea secretului economic, concurența neloială, nerespectarea dispozițiilor privind operațiile de import sau export, deturnarea de fonduri, nerespectarea dispozițiilor privind importul de deșeuri și reziduuri;
litera n)
infracțiuni privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc;
litera o)
trafic de migranți;
litera p)
infracțiuni de corupție, infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție, infracțiuni în legătură cu infracțiunile de corupție, infracțiuni împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene;
litera q)
infracțiuni de evaziune fiscală;
litera r)
infracțiuni privind regimul vamal;
litera s)
infracțiunea de bancrută frauduloasă;
litera ș)
infracțiuni săvârșite prin intermediul sistemelor informatice și almijloacelor de plată electronice;
litera t)
traficul de organe, țesuturi sau celule de origine umană.
Paragraf
Confiscarea extinsă se dispune dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:
litera a)
valoarea bunurilor dobândite de persoana condamnată, într-o perioadă de 5 ani înainte și, dacă este cazul, după momentul săvârșirii infracțiunii, până la data emiterii actului de sesizare a instanței, depășește în mod vădit veniturile obținute de aceasta în mod licit;
litera b)
instanța are convingerea că bunurile respective provin din activități infracționale de natura celor prevăzute la alin. 1.
Paragraf
Pentru aplicarea dispozițiilor alin. 2 se ține seama și de valoarea bunurilor transferate de către persoana condamnată sau de un terț unui membru de familie, persoanelor cu care persoana condamnată a stabilit relații asemănătoare acelora dintre soți ori dintre părinți și copii, în cazul în care conviețuiesc cu acesta, persoanelor juridice asupra cărora persoana condamnată deține controlul.
Paragraf
Prin bunuri, conform prezentului articol, se înțelege și sumele de bani.
Paragraf
La stabilirea diferenței dintre veniturile licite și valoarea bunurilor dobândite se vor avea în vedere valoarea bunurilor la data dobândirii lor și cheltuielile făcute de persoana condamnată, persoanele prevăzute la alin. 3.
Paragraf
Dacă bunurile supuse confiscării nu se găsesc, în locul lor se confiscă bani și bunuri până la concurența valorii acestora.
Paragraf
Se confiscă, de asemenea, bunurile și banii obținuți din exploatarea sau folosirea bunurilor supuse confiscării.
Paragraf
Confiscarea nu poate depăși valoarea bunurilor dobândite în perioada prevăzută la alin. 2, care excedează nivelului veniturilor licite ale persoanei condamnate.
Paragraf
Art. 118^2 a fost introdus de pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 63 din 17 aprilie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 258 din 19 aprilie 2012.
NTA

Notă

Paragraf
Prin Decizia Curții Constituționale nr. 78 din 11 februarie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 273 din 14 aprilie 2014, s-a admis excepția de neconstituționalitate cu privire la prevederile art. 118^2 alin. 2 lit. a) din Codul penal din 1969, acestea fiind constituționale în măsura în care permit aplicarea legii penale mai favorabile.
TITLU

Titlul VII CAUZELE CARE ÎNLĂTURA RĂSPUNDEREA PENALĂ SAU CONSECINȚELE CONDAMNARII

CAPITOL

Capitolul I AMNISTIA ȘI GRAȚIEREA

Paragraf
Efectele amnistiei
ART

Articolul 119

Paragraf
Amnistia înlatură răspunderea penală pentru fapta săvârșită. Dacă intervine după condamnare, ea înlatură și executarea pedepsei pronunțate, precum și celelalte consecințe ale condamnării. Amenda încasată anterior amnistiei nu se restituie.
Paragraf
Amnistia nu are efecte asupra măsurilor de siguranță, măsurilor educative și asupra drepturilor persoanei vătămate.
Paragraf
Efectele grațierii
ART

Articolul 120

Paragraf
Grațierea are ca efect înlăturarea, în totul sau în parte, a executării pedepsei ori comutarea acesteia în alta mai ușoară.
Paragraf
Grațierea are efecte și asupra pedepselor a căror executare este suspendată condiționat. În acest caz, partea din termenul de încercare care reprezintă durata pedepsei pronunțate de instanță se reduce în mod corespunzător. Dacă suspendarea condiționată este revocată sau anulată, se execută numai partea de pedeapsă rămasă negrațiată.
Paragraf
Grațierea nu are efecte asupra pedepselor complementare, afară de cazul când se dispune altfel prin actul de grațiere.
Paragraf
Grațierea nu are efecte asupra măsurilor de siguranță și măsurilor educative.
CAPITOL

Capitolul II PRESCRIPȚIA

Paragraf
Prescripția răspunderii penale
ART

Articolul 121

Paragraf
Prescripția înlătură răspunderea penală.
Paragraf
Prescripția nu înlătură răspunderea penală în cazul:
litera a)
infracțiunilor contra păcii și omenirii, indiferent de data la care au fost comise;
litera b)
infracțiunilor prevăzute la art. 174-176 și al infracțiunilor intenționate urmate de moartea victimei.
Paragraf
Prescripția nu înlătură răspunderea penală nici în cazul infracțiunilor prevăzute la alin. 2 lit. b) pentru care nu s-a împlinit termenul de prescripție, generală sau specială, la data intrării în vigoare a acestei dispoziții.
Paragraf
Alin. 2 al art. 121 a fost modificat de pct. 1 al art. I din LEGEA nr. 27 din 16 martie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 180 din 20 martie 2012.
Paragraf
Alin. 3 al art. 121 a fost introdus de pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 27 din 16 martie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 180 din 20 martie 2012.
Paragraf
Termenele de prescriptie a raspunderii penale
ART

Articolul 122

Paragraf
Termenele de prescriptie a raspunderii penale pentru persoana fizica sunt:
litera a)
15 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 15 ani;
litera b)
10 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani, dar care nu depășește 15 ani;
litera c)
8 ani, când legea prevede pentru infractiunea săvârșita pedeapsa inchisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depășește 10 ani;
litera d)
5 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depășește 5 ani;
litera e)
3 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii care nu depășește un an sau amenda.
Paragraf
Termenele de prescripție a răspunderii penale pentru persoana juridică sunt:
litera a)
10 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită de persoana fizică pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani;
litera b)
5 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită de persoana fizică pedeapsa închisorii de cel mult 10 ani sau amenda.(Alin. 1^1)*)
Paragraf
Termenele arătate în prezentul articol se socotesc de la data săvârșirii infracțiunii. În cazul infracțiunilor continue termenul curge de la data încetării actiunii sau inactiunii, iar în cazul infracțiunilor continuate, de la data savirsirii ultimei acțiuni sau inactiuni.
Paragraf
Raspunderea penala a persoanei juridice se prescrie în condițiile prevăzute de lege pentru persoana fizica, dispozitiile prevăzute în art. 121-124 aplicandu-se în mod corespunzător*).
Paragraf
Partea introductiva a alin. 1 al art. 122 a fost modificata de pct. 43 al art. I din LEGEA nr. 278 din 4 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 601 din 12 iulie 2006.
Paragraf
Alin. 1^1 al art. 122 a fost introdus de pct. 44 al art. I din LEGEA nr. 278 din 4 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 601 din 12 iulie 2006.
Paragraf
Alin. 3 al art. 122 a fost introdus de pct. 45 al art. I din LEGEA nr. 278 din 4 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 601 din 12 iulie 2006.
NTA

Notă

Paragraf
Întreruperea cursului prescripției
ART

Articolul 123

Paragraf
Cursul termenului prescripției prevăzute în art. 122 se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act care, potrivit legii, trebuie comunicat învinuitului sau inculpatului în desfășurarea procesului penal.
Paragraf
După fiecare întrerupere începe să curgă un nou termen de prescripție.
Paragraf
Întreruperea cursului prescripției produce efecte față de toți participanții la infracțiune, chiar dacă actul de întrerupere privește numai pe unii dintre ei.
Paragraf
Prescripția specială
ART

Articolul 124

Paragraf
Prescripția înlătură răspunderea penală oricâte întreruperi ar interveni, dacă termenul de prescripție prevăzut la art. 122 este depășit cu încă o dată.
Paragraf
Art. 124 a fost modificat de pct. 3 al art. I din LEGEA nr. 63 din 17 aprilie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 258 din 19 aprilie 2012.
Paragraf
Prescriptia executării pedepsei
ART

Articolul 125

Paragraf
Prescripția înlatură executarea pedepsei principale.
Paragraf
Prescripția nu înlătură executarea pedepselor principale în cazul:
litera a)
infracțiunilor contra păcii și omenirii, indiferent de data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare;
litera b)
infracțiunilor prevăzute la art. 174-176 și al infracțiunilor intenționate urmate de moartea victimei.
Paragraf
Prescripția nu înlătură executarea pedepselor principale nici în cazul infracțiunilor prevăzute la alin. 2 lit. b) pentru care, la data intrării în vigoare a acestei dispoziții, nu s-a împlinit termenul de prescripție a executării.
Paragraf
Alin. 2 al art. 125 a fost modificat de pct. 3 al art. I din LEGEA nr. 27 din 16 martie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 180 din 20 martie 2012.
Paragraf
Alin. 3 al art. 125 a fost introdus de pct. 4 al art. I din LEGEA nr. 27 din 16 martie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 180 din 20 martie 2012.
Paragraf
Termenele de prescripție a executării pedepsei
ART

Articolul 126

Paragraf
Termenele de prescripție a executării pedepsei pentru persoana fizică sunt:
litera a)
20 de ani, când pedeapsa care urmează a fi executată este detențiunea pe viață sau închisoarea mai mare de 15 ani;
litera b)
5 ani, plus durata pedepsei ce urmează a fi executată, dar nu mai mult de 15 ani, în cazul celorlalte pedepse cu închisoarea;
litera c)
3 ani, în cazul când pedeapsa este amenda.
Paragraf
Termenul de prescripție a executării pedepsei amenzii aplicate persoanei juridice este de 5 ani.(Alin. 1^1)*)
Paragraf
Executarea pedepselor complementare aplicate persoanelor juridice ce nu pot fi dizolvate sau a căror activitate nu poate fi suspendată se prescrie într-un termen de 3 ani, care curge de la data la care pedeapsa amenzii a fost executată sau considerată ca executată.(Alin. 1^2)*)
Paragraf
Termenul de prescripție a executării sancțiunilor cu caracter administrativ prevăzute în art. 18^1 și în art. 91 este de un an.
Paragraf
Termenele arătate în alin. 1 și 1^1 se socotesc de la data când hotărârea de condamnare a rămas definitivă, iar cele arătate în alin. 2 curg de la rămânerea definitivă a hotărârii sau, după caz, de la data când poate fi pusă în executare, potrivit legii, ordonanța prin care s-a aplicat sancțiunea.
Paragraf
În cazul revocării suspendării condiționate a executării pedepsei, a suspendării executării pedepsei sub supraveghere sau, după caz, a executării pedepsei la locul de muncă, termenul de prescripție începe să curgă de la data când hotărârea de revocare a rămas definitivă.
Paragraf
Măsurile de siguranță nu se prescriu.
Paragraf
Partea introductivă a alin. 1 al art. 126 a fost modificată de pct. 46 al art. I din LEGEA nr. 278 din 4 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 601 din 12 iulie 2006.
Paragraf
Alin. 1^1 și 1^2 ale art. 126 au fost introduse de pct. 47 al art. I din LEGEA nr. 278 din 4 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 601 din 12 iulie 2006.
Paragraf
Alin. 3 al art. 126 a fost modificat de pct. 48 al art. I din LEGEA nr. 278 din 4 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 601 din 12 iulie 2006.
NTA

Notă

Paragraf
Întreruperea cursului prescripției executării
ART

Articolul 127

Paragraf
Cursul termenului prescripției prevăzute în art. 126 se întrerupe prin începerea executării pedepsei sau prin săvârșirea din nou a unei infracțiuni.
Paragraf
Sustragerea de la executare, după începerea executării pedepsei, face să curgă un nou termen de prescripție de la data sustragerii.
Paragraf
Suspendarea cursului prescripției
ART

Articolul 128

Paragraf
Cursul termenului prescripției prevăzute în art. 122 este suspendat pe timpul cât o dispoziție legală sau o împrejurare de neprevăzut ori de neînlăturat împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale sau continuarea procesului penal.
Paragraf
Cursul termenului prescripției prevăzute în art. 126 este suspendat în cazurile și condițiile prevăzute în Codul de procedură penală.
Paragraf
Prescripția își reia cursul din ziua în care a încetat cauza de suspendare.
Paragraf
Termenele de prescripție pentru minori
ART

Articolul 129

Paragraf
Termenele de prescripție a răspunderii penale și a executării pedepsei se reduc la jumătate pentru cei care la data săvârșirii infracțiunii erau minori.
Paragraf
Prescripția executării pedepsei care a înlocuit pedeapsa detențiunii pe viață
ART

Articolul 130

Paragraf
Executarea pedepsei închisorii, atunci când aceasta înlocuiește pedeapsa detențiunii pe viață, se prescrie în 20 de ani. Termenul de prescripție curge de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare la detențiunea pe viață.
CAPITOL

Capitolul III LIPSA PLÂNGERII PREALABILE ȘI ÎMPĂCAREA PĂRȚILOR

Paragraf
Lipsa plângerii prealabile
ART

Articolul 131

Paragraf
În cazul infracțiunilor pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale este condiționată de introducerea unei plângeri prealabile de către persoana vatamată, lipsa acestei plângeri înlătura răspunderea penală.
Paragraf
Retragerea plângerii prealabile, de asemenea, înlatură răspunderea penală.
Paragraf
Fapta care a adus vătămare mai multor persoane atrage răspunderea penală, chiar dacă plângerea prealabilă s-a facut sau se menține numai de către una dintre ele.
Paragraf
Fapta atrage răspunderea penală a tuturor participanților la săvârșirea ei, chiar dacă plângerea prealabilă s-a făcut sau se menține cu privire numai la unul dintre ei.
Paragraf
În cazul în care cel vătămat este o persoană lipsită de capacitate de exercițiu ori cu capacitate de exercițiu restrânsă, acțiunea penală se pune în mișcare și din oficiu.
Paragraf
Împăcarea părților
ART

Articolul 132

Paragraf
Împăcarea părților în cazurile prevăzute de lege înlatură răspunderea penală și stinge și acțiunea civilă.
Paragraf
Împăcarea este personală și produce efecte numai dacă intervine până la rămânerea definitivă a hotărârii.
Paragraf
Pentru persoanele lipsite de capacitate de exercițiu împăcarea se face numai de reprezentanții lor legali. Cei cu capacitate de exercițiu restrânsă se pot împăca cu încuviințarea persoanelor prevăzute de lege. Împăcarea produce efecte și în cazul în care acțiunea penală a fost pusă în mișcare din oficiu.
CAPITOL

Capitolul IV REABILITAREA

Paragraf
Efectele reabilitării
ART

Articolul 133

Paragraf
Reabilitarea face să înceteze decăderile și interdicțiile, precum și incapacitățile care rezultă din condamnare.
Paragraf
Reabilitarea nu are ca urmare obligația de reintegrare în funcția din care infractorul a fost scos în urma condamnării ori de rechemare în cadrele permanente ale forțelor armate sau de redare a gradului militar pierdut.
Paragraf
De asemenea, reabilitarea nu are efecte asupra măsurilor de siguranță, cu excepția celei prevăzute în art. 112 lit. d).
Paragraf
Reabilitarea de drept
ART

Articolul 134

Paragraf
Reabilitarea persoanei fizice are loc de drept în cazul condamnării la amendă sau la pedeapsa închisorii care nu depășește un an, dacă în decurs de 3 ani condamnatul nu a săvârșit nicio altă infracțiune.
Paragraf
Reabilitarea persoanei juridice are loc de drept dacă în decurs de 3 ani, de la data la care pedeapsa amenzii sau, după caz, pedeapsa complementară, a fost executată sau considerată ca executată și persoana juridică nu a mai săvârșit nicio altă infracțiune*).
Paragraf
Art. 134 a fost modificat de pct. 49 al art. I din LEGEA nr. 278 din 4 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 601 din 12 iulie 2006.
NTA

Notă

Paragraf
Reabilitarea judecatorească
ART

Articolul 135

Paragraf
Condamnatul poate fi reabilitat, la cerere, de instanța judecatorească:
litera a)
în cazul condamnării la pedeapsa închisorii mai mare de un an până la 5 ani, după trecerea unui termen de 4 ani, la care se adaugă jumătate din durata pedepsei pronunțate;
litera b)
în cazul condamnarii la pedeapsa inchisorii mai mare de 5 ani până la 10 ani, după trecerea unui termen de 5 ani, la care se adaugă jumătate din durata pedepsei pronunțate;
litera c)
în cazul condamnării la pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani, după trecerea unui termen de 7 ani, la care se adaugă jumătate din durata pedepsei pronunțate;
litera d)
în cazul pedepsei detențiunii pe viață comutate sau înlocuite cu pedeapsa închisorii, după trecerea unui termen de 7 ani, la care se adaugă jumătate din durata pedepsei cu închisoare.
Paragraf
Procurorul general poate dispune, în cazuri excepționale, reducerea termenelor prevăzute în acest articol.
Paragraf
Calculul termenului de reabilitare
ART

Articolul 136

Paragraf
Termenele prevăzute în art. 134 și 135 se socotesc de la data când a luat sfârșit executarea pedepsei principale sau de la data când aceasta s-a prescris.
Paragraf
Pentru cei condamnați la pedeapsa cu amendă termenul curge din momentul în care amenda a fost achitată sau executarea ei s-a stins în alt mod.
Paragraf
În caz de grațiere totală sau de grațiere a restului de pedeapsă, termenul curge de la data actului de grațiere.
Paragraf
Condițiile reabilitării judecătorești
ART

Articolul 137

Paragraf
Cererea de reabilitare judecătorească se admite dacă cel condamnat întrunește următoarele condiții:
litera a)
nu a suferit o nouă condamnare în intervalul prevăzut în art. 135;
litera b)
își are asigurată existența prin muncă sau prin alte mijloace oneste, precum și în cazul când are vârsta de a fi pensionat sau este incapabil de muncă;
litera c)
a avut o bună conduită;
litera d)
a achitat în intregime cheltuielile de judecată și despăgubirile civile la plata cărora a fost obligat, afară de cazul când partea vatamată a renunțat la despăgubiri, sau când instanța constată că cel condamnat și-a îndeplinit în mod regulat obligațiile privitoare la dispozițiile civile din hotărârea de condamnare.
Paragraf
Când instanța constată că nu este îndeplinită condiția de la lit. d), dar aceasta nu se datorește relei-voințe a condamnatului, poate dispune reabilitarea.
Paragraf
Reînnoirea cererii de reabilitare
ART

Articolul 138

Paragraf
În caz de respingere a cererii de reabilitare, nu se poate face o nouă cerere decât după un termen de 3 ani, în cazul condamnării la pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani, după un termen de 2 ani în cazul condamnării la pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani și după un termen de un an în celelalte cazuri; aceste termene se socotesc de la data respingerii cererii.
Paragraf
Condițiile arătate în art. 137 trebuie să fie îndeplinite și pentru intervalul de timp care a precedat noua cerere.
Paragraf
Când respingerea cererii se bazează pe lipsa de forme, ea poate fi reînnoită potrivit dispozițiilor Codului de procedură penală.
Paragraf
Anularea reabilitării
ART

Articolul 139

Paragraf
Reabilitarea judecatorească va fi anulată când după acordarea ei s-a descoperit că cel reabilitat mai suferise o altă condamnare, care dacă ar fi fost cunoscută, ducea la respingerea cererii de reabilitare.
TITLU

Titlul VIII INȚELESUL UNOR TERMENI SAU EXPRESII ÎN LEGEA PENALĂ

Paragraf
Dispoziții generale
ART

Articolul 140

Paragraf
Ori de câte ori legea penală folosește un termen sau o expresie din cele arătate în prezentul titlu, înțelesul acestora este cel prevăzut în articolele următoare, afară de cazul când legea penală dispune altfel.
Paragraf
Legea penală
ART

Articolul 141

Paragraf
Prin "lege penală" se înțelege orice dispoziție cu caracter penal cuprinsă în legi sau decrete.
Paragraf
Pedeapsa prevazută de lege
ART

Articolul 141^1

Paragraf
Prin pedeapsa prevazută de lege se ințelege pedeapsa prevăzută în textul de lege care incriminează fapta săvârșită în forma consumată, fără luarea în considerare a cauzelor de reducere sau de majorare a pedepsei.
Paragraf
Art. 141^1 a fost introdus de pct. 50 al art. I din LEGEA nr. 278 din 4 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 601 din 12 iulie 2006.
Paragraf
Teritoriul
ART

Articolul 142

Paragraf
Prin termenul "teritoriu" din expresiile "teritoriul României" și "teritoriul țării" se înțelege întinderea de pământ și apele cuprinse între frontiere, cu subsolul și spațiul aerian, precum și marea teritorială cu solul, subsolul și spațiul aerian ale acesteia.
Paragraf
Infracțiunea săvârșită pe teritoriul țării
ART

Articolul 143

Paragraf
Prin "infracțiune săvârșita pe teritoriul țării" se înțelege orice infracțiune comisă pe teritoriul arătat în art. 142 sau pe o navă ori o aeronavă română.
Paragraf
Infracțiunea se consideră săvârșită pe teritoriul țării și atunci când pe acest teritoriu ori pe o navă sau aeronavă română s-a efectuat numai un act de executare ori s-a produs rezultatul infracțiunii.
Paragraf
Săvârșirea unei infracțiuni
ART

Articolul 144

Paragraf
Prin "săvârșirea unei infracțiuni" sau "comiterea unei infracțiuni" se înțelege săvârșirea oricăreia dintre faptele pe care legea le pedepsește ca infracțiune consumată sau ca tentativă, precum și participarea la comiterea acestora ca autor, instigator sau complice.
Paragraf
Public
ART

Articolul 145

Paragraf
Prin termenul "public" se înțelege tot ce privește autoritățile publice, instituțiile publice, instituțiile sau alte persoane juridice de interes public, administrarea, folosirea sau exploatarea bunurilor proprietate publică, serviciile de interes public, precum și bunurile de orice fel care, potrivit legii, sunt de interes public.
Paragraf
Consecințe deosebit de grave
ART

Articolul 146

Paragraf
Prin consecințe deosebit de grave se înțelege o pagubă materială mai mare de 200.000 lei sau o perturbare deosebit de gravă a activității, cauzată unei autorități publice sau oricăreia dintre unitățile la care se referă art. 145, ori altei persoane juridice sau fizice.
Paragraf
Art. 146 este reprodus astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 456/2001 publicată în M. Of. 410/25.07.2001 pentru aprobarea cu modificări și completări a ORDONANȚEI DE URGENȚĂ nr. 207/2000.
Paragraf
Art. 146 a fost modificat de pct. 51 al art. I din LEGEA nr. 278 din 4 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 601 din 12 iulie 2006.
NTA

Notă

Paragraf
Funcționar public și funcționar
ART

Articolul 147

Paragraf
Prin "funcționar public" se înțelege orice persoană care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost învestită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei unități dintre cele la care se referă art. 145.
Paragraf
Prin "funcționar" se înțelege persoana menționată în alin. 1, precum și orice salariat care exercită o însărcinare în serviciul unei alte persoane juridice decât cele prevăzute în acel alineat.
ART

Articolul 148

Paragraf
Abrogat.
Paragraf
Rude apropiate
ART

Articolul 149

Paragraf
"Rude apropiate" sunt ascendenții și descendenții, frații și surorile, copiii acestora, precum și persoanele devenite prin înfiere, potrivit legii, astfel de rude.
Paragraf
Dispozițiile din legea penală privitoare la rude apropiate, în limitele prevăzute de alineatul precedent, se aplică în caz de înfiere cu efecte depline, persoanei înfiate cât și descendenților acesteia și în raport cu rudele firești, iar în caz de înfiere cu efecte restrânse, înfiatului cât îi descendenților acestuia și în raport cu rudele înfietorului.
Paragraf
Membru de familie
ART

Articolul 149^1

Paragraf
Prin membru de familie se înțelege soțul sau ruda apropiată, dacă aceasta din urma locuiește și gospodărește împreună cu făptuitorul.*)
Paragraf
*) Art. 149^1 a fost introdus, cu acest conținut, prin Legea nr. 197/2000.
Paragraf
Secrete de stat și înscrisuri oficiale
ART

Articolul 150

Paragraf
"Secrete de stat" sunt documentele și datele care prezintă în mod vădit acest caracter, precum și cele declarate sau calificate astfel prin hotărâre a Guvernului.
Paragraf
"Înscris oficial" este orice înscris care emană de la o unitate din cele la care se referă art. 145 sau care aparține unei asemenea unități.
Paragraf
Arme
ART

Articolul 151

Paragraf
"Arme" sunt instrumentele, piesele sau dispozitivele astfel declarate prin dispoziții legale.
Paragraf
Sunt asimilate armelor orice alte obiecte de natură a putea fi folosite ca arme și care au fost întrebuințate pentru atac.
Paragraf
Fapta săvârșită în public
ART

Articolul 152

Paragraf
Fapta se consideră săvârșită "în public" atunci când a fost comisă:
litera a)
într-un loc care prin natura sau destinația lui este totdeauna accesibil publicului, chiar dacă nu este prezentă nici o persoană;
litera b)
în orice alt loc accesibil publicului, dacă sunt de față două sau mai multe persoane;
litera c)
în loc neaccesibil publicului, cu intenția însă ca fapta să fie auzită sau văzută și dacă acest rezultat s-a produs față de două sau mai multe persoane;
litera d)
într-o adunare sau reuniune de mai multe persoane, cu excepția reuniunilor care pot fi considerate ca au caracter de familie, datorită naturii relațiilor dintre persoanele participante;
litera e)
prin orice mijloace cu privire la care faptuitorul și-a dat seama că fapta ar putea ajunge la cunostința publicului.
Paragraf
Timp de război
ART

Articolul 153

Paragraf
"Timp de război" este intervalul de timp de la data declarării mobilizării sau de la începerea operațiilor de război până la data trecerii armatei la starea de pace.
Paragraf
Calculul timpului
ART

Articolul 154

Paragraf
La calcularea timpului ziua se socotește de 24 de ore și săptămâna de 7 zile. Luna și anul se socotesc împlinite cu o zi înainte de ziua corespunzătoare datei de la care au început să curgă.
PARTE

Partea SPECIALĂ

TITLU

Titlul I INFRACȚIUNI CONTRA SIGURANȚEI STATULUI

Paragraf
Trădarea
ART

Articolul 155

Paragraf
Fapta cetățeanului român sau a persoanei fără cetățenie, domiciliată pe teritoriul statului român, de a intră în legătură cu o putere sau cu o organizație străină ori cu agenți ai acestora, în scopul de a suprima sau știrbi unitatea și indivizibilitatea, suveranitatea sau independența statului, prin acțiuni de provocare de război contra țării sau de înlesnire a ocupației militare străine, ori de subminare economică sau politică a statului, ori de aservire față de o putere străină, sau de ajutare a unei puteri străine pentru desfășurarea unei activități dușmănoase împotriva siguranței statului, se pedepsește cu detențiune pe viață sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi.
Paragraf
Tradarea prin ajutarea inamicului
ART

Articolul 156

Paragraf
Fapta cetățeanului român sau a persoanei fără cetățenie domiciliată pe teritoriul statului român, care, în timp de război:
litera a)
predă teritorii, orașe, poziții de apărare, depozite ori instalații ale forțelor armate române sau care servesc apărării;
litera b)
predă nave, aeronave, mașini, aparate, armament sau orice alte materiale care pot sluji purtării războiului;
litera c)
procură dușmanului oameni, valori și materiale de orice fel;
litera d)
trece de partea inamicului sau efectuează alte acțiuni care sunt de natură să favorizeze activitatea dușmanului ori să slabeasca puterea de luptă a forțelor armate române sau a armatelor aliate,
Paragraf
se pedepsește cu detențiune pe viață sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi.
Paragraf
Cu aceeași pedeapsă se sancționează cetățeanul român sau persoana fără cetățenie domiciliată pe teritoriul statului român, care, în timp de război, luptă sau face parte din formații de luptă împotriva statului român sau a aliaților săi.
Paragraf
Trădarea prin transmitere de secrete
ART

Articolul 157

Paragraf
Transmiterea secretelor de stat unei puteri sau organizații străine ori agenților acestora, precum și procurarea de documente sau date ce constituie secrete de stat, ori deținerea de asemenea documente de către acei care nu au calitatea de a le cunoaște, în scopul transmiterii lor unei puteri sau organizații străine ori agenților acestora, săvârșite de un cetățean român sau de o persoană fără cetățenie domiciliată pe teritoriul statului român, se pedepsește cu detențiune pe viață sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi.
Paragraf
Aceleași fapte, dacă privesc alte documente sau date care prin caracterul și importanța lor fac ca fapta săvârșită să pericliteze siguranța statului, se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi.
Paragraf
Acțiunile dușmănoase contra statului
ART

Articolul 158

Paragraf
Faptele prevăzute în art. 155 și în art. 156, săvârșite de un cetățean străin sau de o persoană fără cetățenie care nu domiciliază pe teritoriul statului român, se pedepsesc cu detențiune pe viață sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi.
Paragraf
Spionajul
ART

Articolul 159

Paragraf
Faptele prevăzute în art. 157, săvârșite de un cetățean străin sau de o persoană fără cetățenie care nu domiciliază pe teritoriul statului român, se pedepsesc cu detentiune pe viața sau cu inchisoare de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi.
Paragraf
Atentatul care pune în pericol siguranța statului
ART

Articolul 160

Paragraf
Atentatul săvârșit contra vieții, integrității corporale ori sănătății unei persoane care îndeplinește o activitate importantă de stat sau altă activitate publică importantă, în împrejurări care fac ca fapta să pună în pericol siguranța statului, se pedepsește cu detențiune pe viață sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi.
Paragraf
Atentatul contra unei colectivități
ART

Articolul 161

Paragraf
Atentatul săvârșit contra unei colectivități prin otrăviri în masă, provocare de epidemii sau prin orice alt mijloc, de natură să slăbească puterea de stat, se pedepsește cu detențiune pe viață sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi.
Paragraf
Subminarea puterii de stat
ART

Articolul 162

Paragraf
Acțiunea armată de natură să slăbească puterea de stat se pedepsește cu detențiune pe viață sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi.
Paragraf
Orice alte acțiuni violente săvârșite de mai multe persoane împreună, de natură să atraga aceleași urmări, se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi.
Paragraf
Actele de diversiune
ART

Articolul 163

Paragraf
Distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuințare, în întregime sau în parte, prin explozii, incendii sau în orice alt mod, a uzinelor, instalațiilor industriale, mașinilor, căilor de comunicație, mijloacelor de transport, mijloacelor de telecomunicație, construcțiilor, produselor industriale sau agricole, ori a altor bunuri, dacă fapta este de natură să aducă în orice mod atingere siguranței statului, se pedepsesc cu detențiune pe viață sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi.
ART

Articolul 164

Paragraf
Abrogat.
Paragraf
Subminarea economiei naționale
ART

Articolul 165

Paragraf
Fapta de a folosi o unitate din cele la care se referă art. 145, ori de a împiedica activitatea normală a acesteia, dacă fapta este de natură să submineze economia națională, se pedepsește cu închisoare de la 5 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi.
Paragraf
Dacă fapta prevăzută în alineatul precedent a produs pagube importante economiei naționale, pedeapsa este detențiunea pe viață sau închisoarea de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi.
Paragraf
Propaganda în favoarea statului totalitar
ART

Articolul 166

Paragraf
Propaganda în vederea instaurării unui stat totalitar, săvârșită prin orice mijloace, în public, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani și interzicerea unor drepturi.
Paragraf
Propaganda constă în răspândirea, în mod sistematic, sau în apologia unor idei, concepții sau doctrine cu intenția de a convinge și de a atrage noi adepți.
Paragraf
Acțiuni împotriva ordinii constituționale
ART

Articolul 166^1

Paragraf
Întreprinderea oricărei acțiuni pentru schimbarea prin acțiuni ilegale și prin violență a ordinii constituționale sau a caracterului național, suveran, independent, unitar și indivizibil al statului român se pedepsește cu închisoare de la 5 la 15 ani și interzicerea unor drepturi.
Paragraf
Art. 166^1 a fost modificat de pct. 52 al art. I din LEGEA nr. 278 din 4 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 601 din 12 iulie 2006.
Paragraf
Complotul
ART

Articolul 167

Paragraf
Inițierea sau constituirea unei asociații sau grupări în scopul săvârșirii vreuneia dintre infracțiunile prevăzute în art. 155-163, 165 și 166^1, ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unei astfel de asociații sau grupări se pedepsește cu detențiune pe viață sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi.
Paragraf
Pedeapsa pentru complot nu poate fi mai mare decât sancțiunea prevăzută de lege pentru cea mai gravă dintre infracțiunile care intră în scopul asociației sau grupării.
Paragraf
Dacă faptele prevăzute în alin. 1 au fost urmate de săvârșirea unei infracțiuni, se aplică regulile de la concursul de infracțiuni.
Paragraf
Nu se pedepsește persoana care, săvârșind fapta prevăzută în alin. 1 sau 3, o denunță mai înainte de a fi fost descoperită.
Paragraf
Compromiterea unor interese de stat
ART

Articolul 168

Paragraf
Distrugerea, alterarea ori ascunderea unui document sau înscris în care sunt stabilite drepturi ale statului român în raport cu o putere străină, dacă fapta este de natură a compromite interesele de stat, se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 15 ani și interzicerea unor drepturi.
Paragraf
Comunicarea de informații false
ART

Articolul 168^1

Paragraf
Comunicarea sau răspandirea, prin orice mijloace, de știri, date sau informații false ori de documente falsificate, dacă prin aceasta se pune în pericol siguranța statului, se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani.
Paragraf
Art. 168^1 a fost modificat de pct. 53 al art. I din LEGEA nr. 278 din 4 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 601 din 12 iulie 2006.
Paragraf
Divulgarea secretului care periclitează siguranța statului
ART

Articolul 169

Paragraf
Divulgarea unor documente sau a unor date care constituie secrete de stat ori a altor documente sau date, de către cel care le cunoaște datorită atribuțiilor de serviciu, dacă fapta este de natură să puna în pericol siguranța statului, se pedepsește cu închisoare de la 7 la 15 ani și interzicerea unor drepturi.
Paragraf
Deținerea în afara îndatoririlor de serviciu a unui document ce constituie secret de stat, dacă fapta este de natură să pună în pericol siguranța statului, se pedepsește cu închisoare de la 5 la 10 ani.
Paragraf
Cu pedeapsa prevăzută în alin. 2 se sancționează deținerea în afara îndatoririlor de serviciu a altor documente în vederea divulgării, dacă fapta este de natură să puna în pericol siguranța statului.
Paragraf
Dacă faptele prevăzute în alineatele precedente sunt săvârșite de orice altă persoană, pedeapsa este închisoarea de la unu la 7 ani.
Paragraf
Nedenunțarea
ART

Articolul 170

Paragraf
Omisiunea de a denunța de îndată săvârșirea vreuneia dintre infracțiunile prevăzute în art. 155-163, 165, 166^1 și 167 se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani.
Paragraf
Omisiunea de a denunța, săvârșită de soț sau de o rudă apropiată, nu se pedepsește.
Paragraf
Nu se pedepsește persoana care mai înainte de a se fi început urmărirea penală pentru infracțiunea nedenunțată, încunoștințează autoritățile competente despre acea infracțiune sau care, chiar după ce s-a început urmarirea penală ori după ce vinovații au fost descoperiți, a înlesnit arestarea acestora.
Paragraf
Infracțiuni contra reprezentantului unui stat străin
ART

Articolul 171

Paragraf
Infracțiunile contra vieții, integrității corporale, sănătății, libertății sau demnitatii, săvârșite împotriva reprezentantului unui stat străin, se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta săvârșită, al cărei maxim se sporește cu 2 ani.
Paragraf
Acțiunea penală se pune în mișcare la dorința exprimată de guvernul străin.
Paragraf
Unele cauze de nepedepsire sau de reducere a pedepsei
ART

Articolul 172

Paragraf
Participantul la infracțiunile prevăzute în prezentul titlu nu se pedepsește, dacă denunță în timp util săvârșirea infracțiunii, astfel ca să fie împiedicată consumarea ei, sau dacă împiedică el însuși consumarea infracțiunii și apoi o denunță.
Paragraf
Participantul care, după ce urmărirea penală a început ori infractorii au fost descoperiți, înlesnește arestarea acestora, se sancționează cu o pedeapsă ale cărei limite se reduc la jumătate.
Paragraf
Sancționarea tentativei, tăinuirii și favorizării
ART

Articolul 173

Paragraf
Tentativa infracțiunilor prevăzute în prezentul titlu se pedepsește.
Paragraf
Se consideră tentativă și producerea sau procurarea mijloacelor ori instrumentelor, precum și luarea de măsuri în vederea comiterii infracțiunilor prevăzute în art. 156, 157, 159-163, 165, 166, 166^1 și art. 158 raportat la infracțiunea de trădare prin ajutarea inamicului.
Paragraf
Tăinuirea și favorizarea privitoare la infracțiunile din acest titlu se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani.
Paragraf
Pedeapsa aplicată tăinuitorului sau favorizatorului nu poate fi mai mare decât pedeapsa prevăzută de lege pentru autor.
Paragraf
Tăinuirea și favorizarea săvârșite de soț sau de o rudă apropiată în cazul infracțiunilor prevăzute în art. 155-163, 165, 166^1 și 167 se pedepsesc. Limitele pedepsei prevăzute în alin. 3 se reduc la jumătate, iar în cazul celorlalte infracțiuni tăinuirea și favorizarea nu se pedepsesc.
TITLU

Titlul II INFRACȚIUNI CONTRA PERSOANEI

CAPITOL

Capitolul I INFRACȚIUNI CONTRA VIEȚII, INTEGRITĂȚII CORPORALE ȘI SĂNĂTĂȚII

SECTIUNE

Secţiunea I Omuciderea

Paragraf
Omorul
ART

Articolul 174

Paragraf
Uciderea unei persoane se pedepsește cu închisoare de la 10 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi.
Paragraf
Tentativa se pedepsește.
Paragraf
Omorul calificat
ART

Articolul 175

Paragraf
Omorul săvârșit în vreuna din următoarele împrejurări:
litera a)
cu premeditare;
litera b)
din interes material;
litera c)
asupra soțului sau unei rude apropiate;
litera d)
profitând de starea de neputință a victimei de a se apăra;
litera e)
prin mijloace ce pun în pericol viața mai multor persoane;
litera f)
în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau publice ale victimei;
litera g)
pentru a se sustrage ori pentru a sustrage pe altul de la urmărire sau arestare, ori de la executarea unei pedepse;
litera h)
pentru a înlesni sau a ascunde săvârșirea altei infracțiuni;
litera i)
în public,
Paragraf
se pedepsește cu închisoare de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi.
Paragraf
Tentativa se pedepsește.
Paragraf
Omorul deosebit de grav
ART

Articolul 176

Paragraf
Omorul săvârșit în vreuna din următoarele împrejurări:
litera a)
prin cruzimi;
litera b)
asupra a doua sau mai multor persoane;
litera c)
de către o persoană care a mai săvârșit un omor;
litera d)
pentru a săvârși sau a ascunde săvârșirea unei tâlhării sau piraterii;
litera e)
asupra unei femei gravide;
litera f)
asupra unui magistrat, polițist, jandarm ori asupra unui militar, în timpul sau în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau publice ale acestora,
litera g)
de către un judecător sau procuror, polițist, jandarm sau militar, în timpul sau în legatură cu îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau publice ale acestora
Paragraf
se pedepsește cu detențiune pe viață sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi.
Paragraf
Tentativa se pedepseste.
Paragraf
Lit. g) a alin. 1 al art. 176 a fost introdusă de pct. 54 al art. I din LEGEA nr. 278 din 4 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 601 din 12 iulie 2006.
Paragraf
Pruncuciderea
ART

Articolul 177

Paragraf
Uciderea copilului nou-născut, săvârșită imediat după naștere de către mama aflată într-o stare de tulburare pricinuită de naștere, se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani.
Paragraf
Uciderea din culpă
ART

Articolul 178

Paragraf
Uciderea din culpă a unei persoane se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani.
Paragraf
Uciderea din culpă ca urmare a nerespectării dispozițiilor legale ori a măsurilor de prevedere pentru exercițiul unei profesii sau meserii, ori pentru efectuarea unei anume activități, se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani.
Paragraf
Când uciderea din culpă a unei persoane este săvârșită de un conducator de vehicul cu tracțiune mecanică, având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală sau care se află în stare de ebrietate, pedeapsa este închisoarea de la 5 ani la 15 ani.
Paragraf
Cu aceeași pedeapsă se sancționează fapta săvârșită din culpă, de orice altă persoană în exercițiul profesiei sau meseriei și care se află în stare de ebrietate.
Paragraf
Dacă prin fapta săvârșită s-a cauzat moartea a două sau mai multor persoane, la maximul pedepselor prevăzute în alineatele precedente se poate adăuga un spor până la 3 ani.
Paragraf
Determinarea sau înlesnirea sinuciderii
ART

Articolul 179

Paragraf
Fapta de a determină sau de a înlesni sinuciderea unei persoane, dacă sinuciderea sau încercarea de sinucidere a avut loc, se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani.
Paragraf
Când fapta prevăzută în alineatul precedent s-a săvârșit față de un minor sau față de o persoană care nu era în stare să-și dea seama de fapta sa, ori nu putea fi stăpână pe actele sale, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani.
SECTIUNE

Secţiunea II Lovirea și vătămarea integrității corporale sau a sănătății

Paragraf
Lovirea sau alte violențe
ART

Articolul 180

Paragraf
Lovirea sau orice acte de violență cauzatoare de suferințe fizice se pedepsesc cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă.
Paragraf 1
^1 Faptele prevăzute la alin. 1 săvârșite asupra membrilor familiei se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la un an sau cu amendă.
Paragraf
Lovirea sau actele de violență care au pricinuit o vătămare ce necesită pentru vindecare îngrijiri medicale de cel mult 20 de zile se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
Paragraf 2
^1 Faptele prevăzute la alin. 2 săvârșite asupra membrilor familiei se pedepsesc cu închisoare de la unu la 2 ani sau cu amendă.
Paragraf
Acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. În cazul faptelor prevăzute la alin. 1^1 și 2^1 acțiunea penală se pune în mișcare și din oficiu.
Paragraf
Împăcarea părților înlătură răspunderea penală, producându-și efectele și în cazul în care acțiunea penală a fost pusă în mișcare din oficiu.*)
Paragraf
*) Art. 180 este reprodus astfel cum a fost completat și modificat prin Legea nr. 197/2000.
Paragraf
Vătămarea corporală
ART

Articolul 181

Paragraf
Fapta prin care s-a pricinuit integrității corporale sau sănătății o vătămare care necesită pentru vindecare îngrijiri medicale de cel mult 60 de zile se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.
Paragraf 1
^1 Fapta prevăzută la alin. 1 săvârșită asupra membrilor familiei se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani.*)
Paragraf
Acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. În cazul faptelor prevăzute la alin. 1^1 acțiunea penală se pune în mișcare și din oficiu.
Paragraf
Împăcarea părților înlatură răspunderea penală, producându-și efectele și în cazul în care acțiunea penală a fost pusă în mișcare din oficiu.
Paragraf
*) Alin. 1^1 al art. 181 a fost introdus prin Legea nr. 197/2000, iar alin. 2 și 3 sunt reproduse astfel cum au fost modificate și completate prin aceeași lege.
Paragraf
Vătămarea corporală gravă
ART

Articolul 182

Paragraf
Fapta prin care s-a pricinuit integrității corporale sau sănătății o vătămare care necesită pentru vindecare îngrijiri medicale mai mult de 60 de zile, se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani.
Paragraf
Dacă fapta a produs vreuna din următoarele consecințe: pierderea unui simț sau organ, încetarea funcționării acestora, o infirmitate permanentă fizică ori psihică, sluțirea, avortul, ori punerea în primejdie a vieții persoanei, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 10 ani.
Paragraf
Când fapta a fost săvârșită în scopul producerii consecințelor prevăzute la alin. 1 și 2, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 12 ani.
Paragraf
Tentativa faptei prevăzute în alin. 3 se pedepsește.
Paragraf
Art. 182 a fost modificat de LEGEA nr. 169 din 10 aprilie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 261 din 18 aprilie 2002.
Paragraf
Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte
ART

Articolul 183

Paragraf
Dacă vreuna dintre faptele prevăzute în art. 180-182 a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani.
Paragraf
Vătămarea corporală din culpă
ART

Articolul 184

Paragraf
Fapta prevăzută la art. 180 alin. 2 și 2^1, care a pricinuit o vătămare ce necesită pentru vindecare îngrijiri medicale mai mari de 10 zile, precum și cea prevăzută la art. 181, săvârșite din culpă, se pedepsesc cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă.
Paragraf
Dacă fapta a avut vreuna din urmările prevăzute la art. 182 alin. 1 sau 2, pedeapsa este închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amenda.
Paragraf
Când săvârșirea faptei prevăzute în alin. 1 este urmarea nerespectării dispozițiilor legale sau a măsurilor de prevedere pentru exercițiul unei profesii sau meserii, ori pentru îndeplinirea unei anume activități, pedeapsa este închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amenda.
Paragraf
Fapta prevazută în alin. 2 dacă este urmarea nerespectării dispozițiilor legale sau a măsurilor de prevedere arătate în alineatul precedent se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.
Paragraf
Dacă faptele prevăzute la alin. 3 și 4 sunt săvârșite de către o persoană care se află în stare de ebrietate, pedeapsa este închisoarea de la unu la 3 ani, în cazul alin. 3, și închisoarea de la unu la 5 ani, în cazul alin. 4.(Alin. 4^1)
Paragraf
Pentru faptele prevăzute în alin. 1 și 3, acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. Împăcarea părților înlătură răspunderea penală.
Paragraf
Pentru faptele prevăzute la alin. 2 și 4, împăcarea părților înlătură răspunderea penală.
Paragraf
Alin. (1) și (2) ale art. 184 au fost modificate de LEGEA nr. 169 din 10 aprilie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 261 din 18 aprilie 2002.
Paragraf
Alin. (4^1) al art. 184 a fost introdus de LEGEA nr. 169 din 10 aprilie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 261 din 18 aprilie 2002.
Paragraf
Alin. (6) al art. 184 a fost introdus de pct. 3 al art. XX din LEGEA nr. 202 din 25 octombrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 714 din 26 octombrie 2010.
SECTIUNE

Secţiunea III Avortul

Paragraf
Provocarea ilegală a avortului
ART

Articolul 185

Paragraf
Întreruperea cursului sarcinii, prin orice mijloace, săvârșită în vreuna dintre următoarele împrejurări:
litera a)
în afara instițutiilor medicale sau cabinetelor medicale autorizate în acest scop;
litera b)
de către o persoană care nu are calitatea de medic de specialitate;
litera c)
dacă vârsta sarcinii a depășit patrusprezece săptămâni,
Paragraf
se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.
Paragraf
Întreruperea cursului sarcinii, săvârșită în orice condiții, fără consimțământul femeii însărcinate, se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi.
Paragraf
Dacă prin faptele prevăzute în alin. 1 și 2 s-a cauzat femeii însărcinate vreo vătămare corporală gravă, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi, iar dacă fapta a avut ca urmare moartea femeii însărcinate, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani și interzicerea unor drepturi.
Paragraf
În cazul când fapta prevăzută în alin. 2 și 3 a fost săvârșită de medic, pe lângă pedeapsa închisorii, se va aplica și interdicția exercitării profesiei de medic, potrivit art. 64 lit. c).
Paragraf
Tentativa se pedepsește.
Paragraf
Nu se pedepsește întreruperea cursului sarcinii efectuată de medic:
litera a)
dacă întreruperea cursului sarcinii era necesară pentru a salva viața, sănătatea sau integritatea corporală a femeii însărcinate de la un pericol grav și iminent și care nu putea fi înlăturat altfel;
litera b)
în cazul prevăzut în alin. 1 lit. c), când întreruperea cursului sarcinii se impunea din motive terapeutice, potrivit dispozițiilor legale;
litera c)
în cazul prevăzut în alin. 2, când femeia însărcinată s-a aflat în imposibilitate de a-și exprima voința, iar întreruperea cursului sarcinii se impunea din motive terapeutice, potrivit dispozițiilor legale.
ART

Articolul 186

Paragraf
Abrogat.
ART

Articolul 187

Paragraf
Abrogat.
ART

Articolul 188

Paragraf
Abrogat.
CAPITOL

Capitolul II INFRACȚIUNI CONTRA LIBERTĂȚII PERSOANEI

Paragraf
Lipsirea de libertate în mod ilegal
ART

Articolul 189

Paragraf
Lipsirea de libertate a unei persoane în mod ilegal se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani.
Paragraf
În cazul în care fapta este săvârșită prin simularea de calități oficiale, prin răpire, de o persoană înarmată, de două sau mai multe persoane împreună sau dacă în schimbul eliberării se cere un folos material sau orice alt avantaj, precum și în cazul în care victima este minoră sau este supusă unor suferințe ori sănătatea sau viața îi este pusă în pericol, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 15 ani.
Paragraf
Cu pedeapsa închisorii de la 7 la 15 ani se sancționează și lipsirea de libertate a unei persoane săvârșită în scopul de a o obliga la practicarea prostituției.
Paragraf
Dacă pentru eliberarea persoanei se cere, în orice mod, ca statul, o persoană juridică, o organizație internațională interguvernamentală sau un grup de persoane să îndeplineasca sau sa nu indeplineasca un anumit act, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 18 ani.
Paragraf
Dacă faptele prevăzute la alin. 1-4 se săvârșesc de către o persoană care face parte dintr-un grup organizat, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani, în cazul alin. 1, închisoarea de la 7 la 18 ani, în cazul alin. 2 și 3, închisoarea de la 10 la 20 de ani, în cazul alin. 4.
Paragraf
Dacă fapta a avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 15 la 25 de ani.
Paragraf
Tentativa faptelor prevăzute la alin. 1-4 se pedepsește.
Paragraf
Constituie tentativă și producerea sau procurarea mijloacelor, a instrumentelor sau luarea de măsuri în vederea comiterii faptei prevăzute la alin. 4.
Paragraf
Art. 189 a fost modificat de LEGEA nr. 169 din 10 aprilie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 261 din 18 aprilie 2002.
Paragraf
Sclavia
ART

Articolul 190

Paragraf
Punerea sau ținerea unei persoane în stare de sclavie, precum și traficul de sclavi, se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi.
Paragraf
Tentativa se pedepsește.
Paragraf
Supunerea la muncă forțată sau obligatorie
ART

Articolul 191

Paragraf
Fapta de a supune o persoană, în alte cazuri decât cele prevăzute de dispozițiile legale, la prestarea unei munci contra voinței sale sau la o muncă obligatorie, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.
Paragraf
Violarea de domiciliu
ART

Articolul 192

Paragraf
Pătrunderea fără drept, în orice mod, într-o locuință, încăpere, dependință sau loc împrejmuit ținând de acestea, fără consimțământul persoanei care le folosește, sau refuzul de a le părăsi la cererea acesteia, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 4 ani.
Paragraf
În cazul în care fapta se săvârșește de o persoană înarmată, de două sau mai multe persoane împreună, în timpul nopții sau prin folosire de calități mincinoase, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani.
Paragraf
Pentru fapta prevăzută în alin. 1, acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. Împăcarea părților înlătură răspunderea penală.
Paragraf
Alin. (1) și (2) ale art. 192 au fost modificate de LEGEA nr. 169 din 10 aprilie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 261 din 18 aprilie 2002.
Paragraf
Amenințarea
ART

Articolul 193

Paragraf
Fapta de a amenința o persoană cu săvârșirea unei infracțiuni sau a unei fapte păgubitoare îndreptate împotriva ei, a soțului ori a unei rude apropiate, dacă este de natură sa o alarmeze, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă, fără ca pedeapsa aplicată să poată depăși sancțiunea prevăzută de lege pentru infracțiunea care a format obiectul amenințării.
Paragraf
Acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
Paragraf
Împăcarea părților înlătură răspunderea penală.
Paragraf
Alin. 1 al art. 193 a fost modificat de pct. 55 al art. I din LEGEA nr. 278 din 4 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 601 din 12 iulie 2006.
Paragraf
Șantajul
ART

Articolul 194

Paragraf
Constrângerea unei persoane, prin violență sau amenințare, să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva, dacă fapta este comisă spre a dobândi în mod injust un folos, pentru sine sau pentru altul, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.
Paragraf
Când constrângerea constă în amenințarea cu darea în vileag a unei fapte reale sau imaginare, compromițătoare pentru persoana amenințată, pentru soțul acesteia sau pentru o rudă apropiată, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.
Paragraf
Violarea secretului corespondenței
ART

Articolul 195

Paragraf
Deschiderea unei corespondente adresate altuia ori interceptarea unei convorbiri sau comunicări efectuate prin telefon, telegraf sau prin alte mijloace de transmitere la distanță, fără drept, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.
Paragraf
Cu aceeași pedeapsă se sancționează sustragerea, distrugerea sau reținerea unei corespondențe, precum și divulgarea conținutului unei corespondențe, chiar atunci când a fost trimisă deschisă sau a fost deschisă din greșeală, ori divulgarea conținutului unei convorbiri sau comunicări interceptate, chiar în cazul în care făptuitorul a luat cunoștință de acesta din greșeală sau din întâmplare.
Paragraf
Dacă faptele prevăzute la alin. 1 și 2 au fost săvârșite de un funcționar care are obligația legală de a respecta secretul profesional și confidențialitatea informațiilor la care are acces, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 5 ani și interzicerea unor drepturi. (Alin. 2^1).
Paragraf
Acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vatamate.
Paragraf
Împacarea părților înlatură răspunderea penală.
Paragraf
Alin. 2^1 al art. 195 a fost introdus de articolul unic din LEGEA nr. 337 din 3 decembrie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 841 din 8 decembrie 2007.
Paragraf
Divulgarea secretului profesional
ART

Articolul 196

Paragraf
Divulgarea, fără drept, a unor date, de către acela căruia i-au fost incredințate, sau de care a luat cunoștință în virtutea profesiei ori funcției, dacă fapta este de natură a aduce prejudicii unei persoane, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
Paragraf
Acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
Paragraf
Împăcarea părților înlătură răspunderea penală.
CAPITOL

Capitolul III INFRACȚIUNI PRIVITOARE LA VIAȚA SEXUALĂ

Paragraf
Violul
ART

Articolul 197

Paragraf
Actul sexual, de orice natură, cu o persoană de sex diferit sau de același sex, prin constrângerea acesteia sau profitând de imposibilitatea ei de a se apăra ori de a-și exprima voința, se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi.
Paragraf
Pedeapsa este închisoarea de la 5 la 18 ani și interzicerea unor drepturi, dacă:
litera a)
fapta a fost săvârșită de două sau mai multe persoane împreună;
litera b)
victima se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau în tratamentul făptuitorului;
litera b^1)
victima este membru al familiei;
litera c)
s-a cauzat victimei o vătămare gravă a integrității corporale sau a sănătății.
Paragraf
Pedeapsa este închisoarea de la 10 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi, dacă victima nu a împlinit vârsta de 15 ani, iar dacă fapta a avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi.
Paragraf
Acțiunea penală pentru fapta prevăzută în alin. 1 se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
Paragraf
Alin. 1 al art. 197 este reprodus astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 197/2000; lit. b^1) de la alin. 2 a fost introdusă prin aceeași lege, care de asemenea a abrogat alin. 5. ce avea următorul conținut: "alin. 5. Faptele prevăzute în alin. 1, 2 lit. b) și c) și alin. 3 teza I nu se pedepsesc dacă înainte ca hotărârea să fi rămas definitivă a intervenit căsătoria dintre autor și victimă. În caz de participație, în alte condiții decât aceea prevăzută în alin. 2 lit. a), căsătoria dintre autor și victimă produce aceleași efecte și față de participanți".
Paragraf
Alin. (1), (2) și (3) ale art. 197 au fost modificate de ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 89 din 21 iunie 2001, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 338 din 26 iunie 2001.
Paragraf
Alin. (3) al art. 197 a fost modificat de ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 143 din 24 octombrie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 804 din 5 noiembrie 2002.
Paragraf
Actul sexual cu un minor
ART

Articolul 198

Paragraf
Actul sexual, de orice natură, cu o persoană de sex diferit sau de același sex, care nu a împlinit vârsta de 15 ani, se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi.
Paragraf
Cu aceeași pedeapsă se sancționează actul sexual, de orice natură, cu o persoană de sex diferit sau de același sex între 15-18 ani, dacă fapta este săvârșită de tutore sau curator ori de către supraveghetor, îngrijitor, medic curant, profesor sau educator, folosindu-se de calitatea sa, ori dacă făptuitorul a abuzat de încrederea victimei sau de autoritatea ori influența sa asupra acesteia.
Paragraf
Dacă actul sexual, de orice natură, cu o persoană de sex diferit sau de același sex, care nu a împlinit vârsta de 18 ani, a fost determinat de oferirea sau darea de bani ori alte foloase de către făptuitor, direct sau indirect, victimei, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 12 ani și interzicerea unor drepturi.
Paragraf
Dacă faptele prevăzute în alin. 1-3 au fost săvârșite în scopul producerii de materiale pornografice, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani și interzicerea unor drepturi, iar dacă pentru realizarea acestui scop s-a folosit constrângerea, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 18 ani și interzicerea unor drepturi.
Paragraf
Când fapta prevăzută în alin. 1 a fost săvârșită în împrejurările prevăzute în art. 197 alin. 2 lit. b) ori dacă faptele prevăzute în alin. 1-4 au avut urmările prevăzute în art. 197 alin. 2 lit. c), pedeapsa este închisoarea de la 5 la 18 ani și interzicerea unor drepturi.
Paragraf
Dacă fapta a avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi.
Paragraf
Titlul marginal al art. 198 a fost modificat prin Legea nr. 197/2000; alin. 1 și 2 sunt reproduse astfel cum au fost modificate prin aceeași lege care, de asemenea, abrogă alin. 5.
Paragraf
Art. 198 a fost modificat de ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 89 din 21 iunie 2001, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 338 din 26 iunie 2001.
Paragraf
Alin. (2) al art. 198 a fost modificat de LEGEA nr. 61 din 16 ianuarie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 65 din 30 ianuarie 2002.
Paragraf
Art. 198 a fost modificat de ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 143 din 24 octombrie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 804 din 5 noiembrie 2002.
Paragraf
Seducția
ART

Articolul 199

Paragraf
Fapta aceluia care, prin promisiuni de căsătorie, determină o persoană de sex feminin mai mică de 18 ani de a avea cu el raport sexual, se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani.
Paragraf
Împăcarea părților înlătura răspunderea penală.
Paragraf
Relații sexuale între persoane de același sex
ART

Articolul 200

Paragraf
Abrogat.
Paragraf
Art. 200 a fost abrogat de ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 89 din 21 iunie 2001, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 338 din 26 iunie 2001.
Paragraf
Perversiunea
ART

Articolul 201

Paragraf
Actele de perversiune sexuală săvârșite în public sau dacă au produs scandal public se pedepsesc cu închisoare de la unu la 5 ani.
Paragraf
Actele de perversiune sexuală cu o persoană care nu a împlinit vârsta de 15 ani se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi.
Paragraf
Cu aceeași pedeapsă se sancționează și actele de perversiune sexuală cu o persoană între 15-18 ani, dacă fapta este săvârșită de tutore sau curator ori de către supraveghetor, îngrijitor, medic curant, profesor sau educator, folosindu-se de calitatea sa, ori dacă făptuitorul a abuzat de încrederea victimei sau de autoritatea ori influența sa asupra acesteia.
Paragraf
Dacă actele de perversiune sexuală cu o persoană care nu a împlinit vârsta de 18 ani au fost determinate de oferirea sau darea de bani ori alte foloase de către faptuitor, direct sau indirect, victimei, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 12 ani și interzicerea unor drepturi. (Alin. 3^1)
Paragraf
Dacă faptele prevăzute în alin. 2, 3 și 3^1 au fost săvârșite în scopul producerii de materiale pornografice, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani și interzicerea unor drepturi, iar dacă pentru realizarea acestui scop s-a folosit constrângerea, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 18 ani și interzicerea unor drepturi. (Alin. 3^2)
Paragraf
Actele de perversiune sexuală cu o persoană în imposibilitate de a se apăra ori de a-și exprima voința sau prin constrângere se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi.
Paragraf
Dacă fapta prevăzută în alin. 1-4 are ca urmare vătămarea gravă a integrității corporale sau a sănătății, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 18 ani și interzicerea unor drepturi, iar dacă are ca urmare moartea sau sinuciderea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 15 la 25 ani și interzicerea unor drepturi.
Paragraf
Alin. (2) și (3) ale art. 201 au fost modificate de ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 89 din 21 iunie 2001, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 338 din 26 iunie 2001.
Paragraf
Alin. (4) și (5) ale art. 201 au fost introduse de ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 89 din 21 iunie 2001, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 338 din 26 iunie 2001, modificare abrogată de LEGEA nr. 61 din 16 ianuarie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 65 din 30 ianuarie 2002.
Paragraf
Art. 201 a fost modificat de LEGEA nr. 61 din 16 ianuarie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 65 din 30 ianuarie 2002.
Paragraf
Alin. (2) și (3) ale art. 201 au fost modificate de ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 143 din 24 octombrie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 804 din 5 noiembrie 2002.
Paragraf
Alin. (3^1) și (3^2) ale art. 201 au fost introduse de ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 143 din 24 octombrie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 804 din 5 noiembrie 2002.
Paragraf
Corupția sexuală
ART

Articolul 202

Paragraf
Actele cu caracter obscen săvârșite asupra unui minor sau în prezența unui minor se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.
Paragraf
Când actele prevăzute în alin. 1 se săvârșesc în cadrul familiei, pedeapsa este închisoarea de la unu la 7 ani.
Paragraf
Dacă faptele prevăzute în alin. 1 și 2 au fost săvârșite în scopul producerii de materiale pornografice, maximul special al pedepsei se majorează cu 2 ani. (Alin. 2^1)
Paragraf
Ademenirea unei persoane în vederea săvârșirii de acte sexuale cu un minor de sex diferit sau de același sex se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani.
Paragraf
Alin. (2) al art. 202 a fost introdus, cu acest conținut, prin Legea nr. 197/2000.
Paragraf
Alin. (3) al art. 202 a fost introdus de ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 89 din 21 iunie 2001, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 338 din 26 iunie 2001.
Paragraf
Alin. (1) și (2) ale art. 202 au fost modificate de ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 143 din 24 octombrie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 804 din 5 noiembrie 2002.
Paragraf
Alin. (2^1) al art. 202 a fost introdus de ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 143 din 24 octombrie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 804 din 5 noiembrie 2002.
Paragraf
Incestul
ART

Articolul 203

Paragraf
Raportul sexual între rude în linie directă sau între frați și surori se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani.
Paragraf
Hărțuirea
ART

Articolul 203^1

Paragraf
Hărțuirea unei persoane prin amenințare sau constrângere, în scopul de a obține satisfacții de natură sexuală, de către o persoană care abuzează de autoritatea sau influența pe care i-o conferă funcția îndeplinită la locul de muncă se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
Paragraf
Art. 203^1 a fost introdus de LEGEA nr. 61 din 16 ianuarie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 65 din 30 ianuarie 2002.
Paragraf
Sancționarea tentativei
ART

Articolul 204

Paragraf
Tentativa infracțiunilor prevăzute în art. 197, 198 și 201-203 se pedepsește.
Paragraf
Art. 204 a fost modificat de ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 89 din 21 iunie 2001, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 338 din 26 iunie 2001.
CAPITOL

Capitolul IV INFRACȚIUNI CONTRA DEMNITĂȚII

Paragraf
Insulta
ART

Articolul 205

Paragraf
Abrogat**).
Paragraf
Alin. (1) al art. 205 a fost modificat de ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 58 din 23 mai 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 351 din 27 mai 2002.
Paragraf
Art. 205 a fost abrogat de pct. 56 al art. I din LEGEA nr. 278 din 4 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 601 din 12 iulie 2006*).
NTA

Notă

Paragraf
*) Prin DECIZIA CURȚII CONSTITUȚIONALE nr. 62 din 18 ianuarie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 104 din 12 februarie 2007 a fost admisă excepția de neconstituționalitate ridicată cu privire la dispozițiile art. I pct. 56 din Legea nr. 278/2006 pentru modificarea și completarea Codului penal, precum și pentru modificarea și completarea altor legi, partea referitoare la abrogarea art. 205, 206 și 207 din Codul penal, constatându-se ca acestea sunt neconstituționale.
Paragraf
**) Prin DECIZIA ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE - SECȚIILE UNITE - nr. 8 din 18 octombrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 416 din 14 iunie 2011, a fost admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și sesizarea Colegiului de conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, în sensul că:
Paragraf
Normele de incriminare a insultei și calomniei cuprinse în art. 205 și 206 din Codul penal, precum și prevederile art. 207 din Codul penal privind proba verității, abrogate prin dispozițiile art. I pct. 56 din Legea nr. 278/2006, dispoziții declarate neconstituționale prin Decizia nr. 62 din 18 ianuarie 2007 a Curții Constituționale, nu sunt în vigoare.
Paragraf
Calomnia
ART

Articolul 206

Paragraf
Abrogat**).
Paragraf
Alin. (1) al art. 206 a fost modificat de ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 58 din 23 mai 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 351 din 27 mai 2002.
Paragraf
Alin. (1) al art. 206 a fost modificat de pct. 1 al articolului unic din LEGEA nr. 160 din 30 mai 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 470 din 2 iunie 2005.
Paragraf
Art. 206 a fost abrogat de pct. 56 al art. I din LEGEA nr. 278 din 4 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 601 din 12 iulie 2006.
NTA

Notă

Paragraf
*) Prin DECIZIA CURȚII CONSTITUȚIONALE nr. 62 din 18 ianuarie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 104 din 12 februarie 2007 a fost admisă excepția de neconstituționalitate ridicată cu privire la dispozițiile art. I pct. 56 din Legea nr. 278/2006 pentru modificarea și completarea Codului penal, precum și pentru modificarea și completarea altor legi, partea referitoare la abrogarea art. 205, 206 și 207 din Codul penal, constatându-se că acestea sunt neconstituționale.
Paragraf
Proba verității
ART

Articolul 207

Paragraf
Abrogat**).
Paragraf
Art. 207 a fost abrogat de pct. 56 al art. I din LEGEA nr. 278 din 4 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 601 din 12 iulie 2006.
NTA

Notă

Paragraf
dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstițutionale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
TITLU

Titlul III INFRACȚIUNI CONTRA PATRIMONIULUI

Paragraf
Furtul
ART

Articolul 208

Paragraf
Luarea unui bun mobil din posesia sau detenția altuia, fără consimțământul acestuia, în scopul de a și-l însuși pe nedrept, se pedepsește cu închisoare de la unu la 12 ani.
Paragraf
Se consideră bunuri mobile și orice energie care are o valoare economică, precum și înscrisurile.
Paragraf
Fapta constituie furt chiar dacă bunul aparține în întregime sau în parte făptuitorului, dar în momentul săvârșirii acel bun se găsea în posesia sau deținerea legitimă a altei persoane.
Paragraf
De asemenea, constituie furt luarea în condițiile alin. 1 a unui vehicul, cu scopul de a-l folosi pe nedrept.
Paragraf
Furtul calificat
ART

Articolul 209

Paragraf
Furtul săvârșit în următoarele împrejurări:
litera a)
de două sau mai multe persoane împreună;
litera b)
de o persoană având asupra sa o armă sau o substanță narcotică;
litera c)
de către o persoană mascată, deghizată sau travestită;
litera d)
asupra unei persoane aflate în imposibilitatea de a-și exprima voința sau de a se apăra;
litera e)
într-un loc public;
litera f)
într-un mijloc de transport în comun;
litera g)
în timpul nopții;
litera h)
în timpul unei calamități;
litera i)
prin efracție, escaladare sau prin folosirea fără drept a unei chei adevărate ori a unei chei mincinoase,
Paragraf
se pedepsește cu închisoare de la 3 la 15 ani.
Paragraf
Cu aceeași pedeapsă se sancționează și furtul privind:
litera a)
un bun care face parte din patrimoniul cultural;
litera b)
un act care servește pentru dovedirea stării civile, pentru legitimare sau identificare.
Paragraf
Furtul privind următoarele categorii de bunuri:
litera a)
țiței, gazolină, condensat, etan lichid, benzină, motorină, alte produse petroliere sau gaze naturale din conducte, depozite, cisterne ori vagoane-cisternă;
litera b)
componente ale sistemelor de irigații;
litera c)
componente ale rețelelor electrice;
litera d)
un dispozitiv ori un sistem de semnalizare, alarmare ori alertare în caz de incendiu sau alte situații de urgență publică;
litera e)
un mijloc de transport sau orice alt mijloc de intervenție la incendiu, la accidente de cale ferată, rutiere, navale sau aeriene, ori în caz de dezastru;
litera f)
instalații de siguranță și dirijare a traficului feroviar, rutier, naval, aerian și componente ale acestora, precum și componente ale mijloacelor de transport aferente;
litera g)
bunuri prin însușirea cărora se pune în pericol siguranța traficului și a persoanelor pe drumurile publice;
litera h)
cabluri, linii, echipamente și instalații de telecomunicații, radiocomunicații, precum și componente de comunicații
Paragraf
se pedepsește cu închisoare de la 4 la 18 ani.
Paragraf
Furtul care a produs consecințe deosebit de grave se pedepsește cu închisoare de la 10 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi.
Paragraf
În cazul prevăzut la alin. 3 lit. a), sunt considerate tentativă și efectuarea de săpături pe terenul aflat în zona de protecție a conductei de transport al țițeiului, gazolinei, condensatului, etanului lichid, benzinei, motorinei, altor produse petroliere sau gazelor naturale, precum și deținerea, în acele locuri sau în apropierea depozitelor, cisternelor sau vagoanelor-cisternă, a ștuțurilor, instalațiilor sau oricăror altor dispozitive de prindere ori perforare.
Paragraf
Alin. 2 al art. 209 este reprodus astfel cum a fost modificat prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 207/2000.
Paragraf
Alin. 3 al art. 209 a fost introdus prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 207/2000, lit. a) de la alin. 3 a fost modificată prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 10/2001; întregul alineat este modificat prin Legea nr. 456/2001, publicată în M.Of. 410/25.07.2001, fostul alin. 3 devenind alin. 4.
Paragraf
Alin. 5 al art. 209 a fost introdus inițial prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 10/2001, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 62 din 6 februarie 2001.
Paragraf
Alin. (5) a fost modificat de LEGEA nr. 20 din 10 ianuarie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 59 din 28 ianuarie 2002 care aprobă ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 10/2001, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 62 din 6 februarie 2001.
Paragraf
Litera a) a alin. (3) al art. 209 a fost modificată de LEGEA nr. 20 din 10 ianuarie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 59 din 28 ianuarie 2002.
Paragraf
Pedepsirea unor furturi la plângerea prealabilă
ART

Articolul 210

Paragraf
Furtul săvârșit între soți ori între rude apropiate, sau de către un minor în paguba tutorelui sau, ori de către cel care locuiește împreună cu persoana vătămata sau este găzduit de aceasta, se urmărește numai la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
Paragraf
Împăcarea părților înlătură răspunderea penală.
Paragraf
Tâlhăria
ART

Articolul 211

Paragraf
Furtul săvârșit prin întrebuințare de violențe sau amenințări ori prin punerea victimei în stare de inconștiență sau neputință de a se apăra, precum și furtul urmat de întrebuințarea unor astfel de mijloace pentru păstrarea bunului furat sau pentru înlăturarea urmelor infracțiunii ori pentru ca făptuitorul să-și asigure scăparea, se pedepsește cu închisoare de la 3 la 18 ani.
Paragraf
Tâlhăria săvârșită în următoarele împrejurări:
litera a)
de o persoană mascată, deghizată sau travestită;
litera b)
în timpul nopții;
litera c)
într-un loc public sau într-un mijloc de transport, se pedepsește cu închisoare de la 5 la 20 de ani.
Paragraf
Pedeapsa este închisoarea de la 7 la 20 de ani, dacă tâlhăria a fost săvârșită:
litera a)
de două sau mai multe persoane împreună;
litera b)
de o persoană având asupra sa o armă, o substanță narcotică ori paralizantă;
litera c)
într-o locuință sau în dependințe ale acesteia;
litera d)
în timpul unei calamități;
litera e)
a avut vreuna din urmările arătate în art. 182. (Alin. 2^1)
Paragraf
Tâlhăria care a produs consecințe deosebit de grave sau a avut ca urmare moartea victimei se pedepsește cu închisoare de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi.
Paragraf
Alin. (2) al art. 211 a fost modificat de LEGEA nr. 169 din 10 aprilie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 261 din 18 aprilie 2002.
Paragraf
Alin. (2^1) al art. 211 a fost introdus de LEGEA nr. 169 din 10 aprilie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 261 din 18 aprilie 2002.
Paragraf
Pirateria
ART

Articolul 212

Paragraf
Jefuirea prin acte de violență săvârșite în scopuri personale, de echipajul sau pasagerii unei nave împotriva persoanelor sau bunurilor care se găsesc pe acea navă ori împotriva altei nave, dacă navele se află în marea liberă sau într-un loc care nu este supus jurisdicției nici unui stat, se pedepsește cu închisoare de la 3 la 18 ani.
Paragraf
Dacă pirateria a avut vreuna dintre urmările arătate în art. 182, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 20 de ani.
Paragraf
Pirateria care a produs consecințe deosebit de grave sau a avut ca urmare moartea victimei se pedepsește cu închisoare de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi.
Paragraf
Dispozițiile alineatelor precedente se aplică în mod corespunzător și când infracțiunea de piraterie s-a comis pe o aeronavă sau între aeronave și nave.
Paragraf
Abuzul de încredere
ART

Articolul 213

Paragraf
Însușirea unui bun mobil al altuia, deținut cu orice titlu, sau dispunerea de acest bun pe nedrept ori refuzul de a-l restitui, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 4 ani sau cu amendă.
Paragraf
Dacă bunul este proprietate privată, cu excepția cazului când acesta este în întregime sau în parte al statului, acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. Împăcarea părților înlatură răspunderea penală.
Paragraf
Gestiunea frauduloasă
ART

Articolul 214

Paragraf
Pricinuirea de pagube unei persoane, cu rea-credință, cu ocazia administrării sau conservării bunurilor acesteia, de către cel care are ori trebuie să aibă grija administrării sau conservării acelor bunuri, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.
Paragraf
Gestiunea frauduloasă săvârșită în scopul de a dobândi un folos material se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani, dacă fapta nu constituie o infracțiune mai gravă.
Paragraf
Dacă bunul este proprietate privată, cu excepția cazului când acesta este în intregime sau în parte proprietatea statului*), acțiunea penală pentru fapta prevăzută în alin. 1 se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
NTA

Notă

Paragraf
Prin Decizia Curții Constituționale nr. 5 din 4 februarie 1999, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 95 din 5 martie 1999, s-a admis excepția de neconstituționalitate cu privire la dispoziția "cu excepția cazului când acesta este în intregime sau în parte al statului" prevăzută la art. 214 alin. 3 din Codul penal, constatându-se că aceasta este neconstituțională.
Paragraf
Înșelăciunea
ART

Articolul 215

Paragraf
Inducerea în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevarată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevarate, în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul un folos material injust și dacă s-a pricinuit o pagubă, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 12 ani.
Paragraf
Înșelăciunea săvârșită prin folosire de nume sau calități mincinoase ori de alte mijloace frauduloase se pedepsește cu închisoare de la 3 la 15 ani. Dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuși o infracțiune, se aplică regulile privind concursul de infracțiuni.
Paragraf
Inducerea sau menținerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârșită în așa fel încât, fără această eroare, cel înșelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condițiile stipulate, se sancționează cu pedeapsa prevăzută în alineatele precedente, după distincțiile acolo arătate.
Paragraf
Emiterea unui cec asupra unei instituții de credit sau unei persoane, știind că pentru valorificarea lui nu există provizia sau acoperirea necesară, precum și fapta de a retrage, după emitere, provizia, în totul sau în parte, ori de a interzice trasului de a plăti înainte de expirarea termenului de prezentare, în scopul arătat în alin. 1, dacă s-a pricinuit o pagubă posesorului cecului, se sancționează cu pedeapsa prevăzută în alin. 2.
Paragraf
Înșelăciunea care a avut consecințe deosebit de grave se pedepsește cu închisoare de la 10 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi.
Paragraf
Delapidarea
ART

Articolul 215^1

Paragraf
Însușirea, folosirea sau traficarea, de către un funcționar, în interesul sau ori pentru altul, de bani, valori sau alte bunuri pe care le gestionează sau le administrează, se pedepsesc cu închisoare de la unu la 15 ani.
Paragraf
În cazul în care delapidarea a avut consecințe deosebit de grave, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi.
Paragraf
Însușirea bunului găsit
ART

Articolul 216

Paragraf
Fapta de a nu preda în termen de 10 zile un bun găsit autorităților sau celui care l-a pierdut, sau de a dispune de acel bun ca de al său, se pedepsește cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă.
Paragraf
Cu aceeași pedeapsă se sancționează și însușirea pe nedrept a unui bun mobil ce aparține altuia, ajuns din eroare în posesia făptuitorului.
Paragraf
Distrugerea
ART

Articolul 217

Paragraf
Distrugerea, degradarea ori aducerea în stare de neîntrebuințare a unui bun aparținând altuia sau împiedicarea luării măsurilor de conservare ori de salvare a unui astfel de bun, precum și înlăturarea măsurilor luate, se pedepsesc cu închisoare de la o lună la 3 ani sau cu amendă.
Paragraf
În cazul în care bunul are deosebită valoare artistică, științifică, istorică, arhivistică sau o altă asemenea valoare, pedeapsa este închisoarea de la unu la 10 ani.
Paragraf
Distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuințare a unei conducte petroliere sau de gaze, a unui cablu de înaltă tensiune, a echipamentelor și instalațiilor de telecomunicații sau pentru difuzarea programelor de radio și televiziune ori a sistemelor de alimentare cu apă și a conductelor magistrale de alimentare cu apă, se pedepsesc cu închisoare de la unu la 10 ani.
Paragraf
Dacă distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuințare se săvârșește prin incendiere, explozie ori prin orice alt asemenea mijloc și dacă rezultă pericol public, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 15 ani.
Paragraf
Dispozițiile prevăzute în alin. 2, 3 și 4 se aplică chiar dacă bunul aparține făptuitorului.
Paragraf
Dacă bunul este proprietate privată, cu excepția cazului când acesta este în întregime sau în parte al statului, acțiunea penală pentru fapta prevăzută în alin. 1 se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. Împăcarea părților înlătură răspunderea penală.
Paragraf
Distrugerea calificată
ART

Articolul 218

Paragraf
Dacă faptele prevăzute în art. 217 au avut consecințe deosebit de grave, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi, iar dacă au avut ca urmare un dezastru, pedeapsa este detențiunea pe viață sau închisoarea de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi.
Paragraf
Dezastrul constă în distrugerea sau degradarea unor mijloace de transport în comun, de mărfuri sau persoane, ori a unor instalații sau lucrări și care a avut ca urmare moartea sau vătămarea gravă a integrității corporale ori sănătății mai multor persoane.
Paragraf
Distrugerea din culpă
ART

Articolul 219

Paragraf
Distrugerea, degradarea ori aducerea în stare de neintrebuințare, din culpă, a unui bun, chiar dacă acesta aparține făptuitorului, în cazul în care fapta este săvârșită prin incendiere, explozie sau prin orice alt asemenea mijloc și dacă rezultă pericol public, se pedepsesc cu închisoare de la o lună la 2 ani sau cu amendă.
Paragraf
Cu aceeași pedeapsă se sancționează distrugerea ori degradarea din culpă a unei conducte petroliere sau de gaze, a unei rețele electrice, a echipamentelor și instalațiilor de telecomunicații sau pentru difuzarea programelor de radio și televiziune ori a sistemelor de alimentare cu apă și a conductelor magistrale de alimentare cu apă, dacă a avut ca urmare aducerea în stare de neîntrebuințare a acestora.
Paragraf
Distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuințare, din culpă, a unui bun, chiar dacă acesta aparține făptuitorului, în cazul în care a avut consecințe deosebit de grave, se pedepsesc cu închisoare de la unu la 6 ani, iar dacă a avut ca urmare un dezastru, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 12 ani.
Paragraf
Când dezastrul ori consecințele deosebit de grave s-au produs ca urmare a părăsirii postului sau a săvârșirii oricărei alte fapte de către personalul de conducere al unui mijloc de transport în comun ori de către personalul care asigură direct securitatea unor asemenea transporturi, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani.
Paragraf
Alin. 2 al art. 219 a fost modificat de pct. 1 al articolului unic din LEGEA nr. 93 din 21 mai 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 351 din 27 mai 2010, care completează articolul unic din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 198 din 4 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 824 din 8 decembrie 2008, cu pct. 1.
Paragraf
Tulburarea de posesie
ART

Articolul 220

Paragraf
Ocuparea, în intregime sau în parte, fără drept, a unui imobil aflat în posesia altuia, fără consimțământul acestuia sau fără aprobare prealabilă primită în condițiile legii, ori refuzul de a elibera imobilul astfel ocupat se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani.
Paragraf
Dacă fapta prevăzută în alin. 1 se săvârșește prin violență sau amenințare ori prin desființarea semnelor de hotar, a reperelor de marcare, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.
Paragraf
Dacă fapta prevăzută în alin. 2 se săvârșește de două sau mai multe persoane împreună, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 15 ani.
Paragraf
Împăcarea părților înlătură răspunderea penală.
Paragraf
Art. 220 a fost modificat de pct. 2 al articolului unic din Titlul IX din LEGEA nr. 247 din 19 iulie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 653 din 22 iulie 2005.
Paragraf
Tăinuirea
ART

Articolul 221

Paragraf
Primirea, dobândirea sau transformarea unui bun ori înlesnirea valorificării acestuia, cunoscând că bunul provine din săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, dacă prin aceasta s-a urmărit obținerea, pentru sine ori pentru altul, a unui folos material, se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 7 ani, fără ca sancțiunea aplicată să poată depăși pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea din care provine bunul tăinuit.
Paragraf
Tăinuirea săvârșită de soț sau de o rudă apropiată nu se pedepsește.
Paragraf
Sancționarea tentativei
ART

Articolul 222

Paragraf
Tentativa infracțiunilor prevăzute în art. 208-212, 215, 215^1, 217 și 218 se pedepsește.
TITLU

Titlul IV INFRACȚIUNI CONTRA AVUTULUI OBȘTESC

ART

Articolul 223

Paragraf
Abrogat.
ART

Articolul 224

Paragraf
Abrogat.
ART

Articolul 225

Paragraf
Abrogat.
ART

Articolul 226

Paragraf
Abrogat.
ART

Articolul 227

Paragraf
Abrogat.
ART

Articolul 228

Paragraf
Abrogat.
ART

Articolul 229

Paragraf
Abrogat.
ART

Articolul 230

Paragraf
Abrogat.
ART

Articolul 231

Paragraf
Abrogat.
ART

Articolul 232

Paragraf
Abrogat.
ART

Articolul 233

Paragraf
Abrogat.
ART

Articolul 234

Paragraf
Abrogat.
ART

Articolul 235

Paragraf
Abrogat.
TITLU

Titlul V INFRACȚIUNI CONTRA AUTORITĂȚII

Paragraf
Ofensa adusă unor însemne
ART

Articolul 236

Paragraf
Orice manifestare prin care se exprimă dispreț pentru însemnele României se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.
Paragraf
Manifestarea prin care se exprimă dispreț pentru emblemele sau semnele de care se folosesc autoritățile se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 1 an sau cu amendă.
Paragraf
Defăimarea țării sau a națiunii
ART

Articolul 236^1

Paragraf
Abrogat.
Paragraf
Art. 236^1 a fost abrogat de pct. 56 al art. I din LEGEA nr. 278 din 4 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 601 din 12 iulie 2006.
ART

Articolul 237

Paragraf
Abrogat.
Paragraf
Ofensa adusă autorității
ART

Articolul 238

Paragraf
Abrogat.
Paragraf
Art. 238 a fost abrogat de ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 58 din 23 mai 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 351 din 27 mai 2002.
Paragraf
Ultrajul
ART

Articolul 239

Paragraf
Amenințarea săvârșită nemijlocit sau prin mijloace de comunicare directă contra unui funcționar public care îndeplinește o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, aflat în exercițiul funcțiunii ori pentru fapte îndeplinite în exercițiul funcțiunii, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.
Paragraf
Lovirea sau orice acte de violență, săvârșite împotriva unui funcționar public care îndeplinește o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, aflat în exercițiul funcțiunii ori pentru fapte îndeplinite în exercițiul funcțiunii, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.
Paragraf
Vătămarea corporală, săvârșită împotriva unui funcționar public care îndeplinește o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, aflat în exercitiul funcțiunii ori pentru fapte îndeplinite în exercițiul funcțiunii, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 6 ani.
Paragraf
Vătămarea corporală gravă, săvârșită împotriva unui funcționar public care îndeplinește o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, aflat în exercițiul funcțiunii ori pentru fapte îndeplinite în exercițiul funcțiunii, se pedepsește cu închisoare de la 3 la 12 ani.
Paragraf
Dacă faptele prevăzute în alin. 1-4 sunt săvârșite împotriva unui judecător sau procuror, organ de cercetare penală, expert, executor judecătoresc, polițist, jandarm ori militar, limitele pedepsei se majorează cu jumătate.
Paragraf
Alin. (1) al art. 239 a fost modificat de ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 58 din 23 mai 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 351 din 27 mai 2002.
NTA

Notă

Paragraf
ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 58 din 23 mai 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 351 din 27 mai 2002, la punctul 5 al art. I, a prevăzut introducerea unui nou alineat, fără ca legiuitorul să-l numeroteze. De aceea, considerăm că este alineatul (1'), rămânând valabilă numerotarea anterioară a celorlalte alineate ale art. 239.
Paragraf
Alin. (1) al art. 239 a fost abrogat de pct. 2 al articolului unic din LEGEA nr. 160 din 30 mai 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 470 din 2 iunie 2005.
Paragraf
Alin. (2) al art. 239 a fost modificat de pct. 3 al articolului unic din LEGEA nr. 160 din 30 mai 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 470 din 2 iunie 2005.
Paragraf
Art. 239 a fost modificat de pct. 57 al art. I din LEGEA nr. 278 din 4 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 601 din 12 iulie 2006.
Paragraf
Alin. (5) al art. 239 a fost introdus de pct. 1 al articolului unic din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 198 din 4 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 824 din 8 decembrie 2008. Pct. 1 al articolului unic din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 198 din 4 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 824 din 8 decembrie 2008 a fost renumerotat de către articolul unic din LEGEA nr. 93 din 21 mai 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 351 din 27 mai 2010, devenind pct. 3.
Paragraf
Alin. (2) al art. 239 a fost modificat de pct. 2 al articolului unic din LEGEA nr. 93 din 21 mai 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 351 din 27 mai 2010, care completează articolul unic din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 198 din 4 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 824 din 8 decembrie 2008, cu pct. 2.
Paragraf
Cazuri speciale de pedepsire
ART

Articolul 239^1

Paragraf
În cazul infracțiunilor prevăzute de art. 180-183, art. 189 și art. 193, săvârșite împotriva soțului sau a unei rude apropiate a uneia dintre persoanele prevăzute în art. 239 alin. 5, în scop de intimidare sau de răzbunare în legătură cu exercitarea de către aceste persoane a atribuțiilor de serviciu, limitele pedepsei se majorează cu jumătate.
Paragraf
Art. 239^1 a fost modificat de ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 58 din 23 mai 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 351 din 27 mai 2002.
Paragraf
Art. 239^1 a fost modificat de pct. 58 al art. I din LEGEA nr. 278 din 4 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 601 din 12 iulie 2006.
Paragraf
Art. 239^1 a fost modificat de pct. 2 al articolului unic din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 198 din 4 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 824 din 8 decembrie 2008. Pct. 2 al articolului unic din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 198 din 4 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 824 din 8 decembrie 2008 a fost renumerotat de către articolul unic din LEGEA nr. 93 din 21 mai 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 351 din 27 mai 2010, devenind pct. 4.
Paragraf
Uzurparea de calități oficiale
ART

Articolul 240

Paragraf
Folosirea fără drept a unei calități oficiale, însoțită sau urmată de îndeplinirea vreunui act legat de acea calitate, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.
Paragraf
Portul nelegal de decorații sau semne distinctive
ART

Articolul 241

Paragraf
Purtarea, fără drept, de decorații, de uniforme sau de semne distinctive ale unui organ de stat, se pedepsește cu închisoare de la o luna la 3 luni sau cu amendă.
Paragraf
Purtarea, fără drept, de uniforme, grade sau insigne militare, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
Paragraf
Dacă fapta prevăzută în alineatul precedent se săvârșește în timp de război, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani.
Paragraf
Sustragerea sau distrugerea de înscrisuri
ART

Articolul 242

Paragraf
Sustragerea ori distrugerea unui dosar, registru, document sau orice alt înscris care se află în păstrarea ori în deținerea unui organ sau unei instituții de stat ori a unei alte unități din cele la care se referă art. 145 se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 5 ani.
Paragraf
Distrugerea din culpă a vreunuia dintre înscrisurile prevăzute în alineatul precedent, care prezintă o valoare artistică, științifică, istorică, arhivistică sau o altă asemenea valoare, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
Paragraf
Dacă faptele prevăzute în alin. 1 și 2 sunt săvârșite de un funcționar public în exercițiul atribuțiilor de serviciu, maximul pedepselor prevăzute în aceste alineate se majorează cu un an.
Paragraf
Tentativa infracțiunii prevăzute în alin. 1 se pedepsește.
Paragraf
Ruperea de sigilii
ART

Articolul 243

Paragraf
Înlăturarea ori distrugerea unui sigiliu legal aplicat se pedepsește cu închisoare de la o lună la 1 an sau cu amendă.
Paragraf
Dacă fapta a fost săvârșită de custode, pedeapsa este închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amenda.
Paragraf
Sustragerea de sub sechestru
ART

Articolul 244

Paragraf
Sustragerea unui bun care este legal sechestrat se pedepsește cu închisoare de la o lună la 1 an sau cu amendă.
Paragraf
Dacă fapta a fost săvârșită de custode, pedeapsa este închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amenda.
ART

Articolul 245

Paragraf
Abrogat.
TITLU

Titlul VI INFRACȚIUNI CARE ADUC ATINGERE UNOR ACTIVITĂȚI DE INTERES PUBLIC SAU ALTOR ACTIVITĂȚI REGLEMENTATE DE LEGE

CAPITOL

Capitolul I INFRACȚIUNI DE SERVICIU SAU ÎN LEGĂTURĂ CU SERVICIUL

Paragraf
Abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor
ART

Articolul 246

Paragraf
Fapta funcționarului public, care, în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu, cu știință, nu îndeplinește un act ori îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.
NTA

Notă

Paragraf
Prin Decizia Curții Constituționale nr. 405 din 15 iunie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 517 din 8 iulie 2016, s-a admis excepția de neconstituționalitate cu privire la dispozițiile art. 246 din Codul penal din 1969 și ale art . 297 alin. (1) din Codul penal, acestea fiind constituționale în măsura în care prin sintagma "îndeplinește în mod defectuos" din cuprinsul acestora se înțelege "îndeplinește prin încălcarea legii".
Paragraf
Abuzul în serviciu prin îngrădirea unor drepturi
ART

Articolul 247

Paragraf
Îngrădirea, de către un funcționar public, a folosinței sau a exercițiului drepturilor unei persoane ori crearea pentru aceasta a unei situații de inferioritate pe temei de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, gen, orientare sexuală, opinie, apartenență politică, convingeri, avere, origine socială, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecție HIV/SIDA, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.
Paragraf
Art. 247 a fost modificat de pct. 59 al art. I din LEGEA nr. 278 din 4 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 601 din 12 iulie 2006.
Paragraf
Abuzul în serviciu contra intereselor publice
ART

Articolul 248

Paragraf
Fapta funcționarului public, care, în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu, cu știință, nu îndeplinește un act ori îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau al unei instituții de stat ori al unei alte unități din cele la care se referă art. 145 sau o pagubă patrimoniului acesteia se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.
Paragraf
Abuzul în serviciu în forma calificată
ART

Articolul 248^1

Paragraf
Dacă faptele prevăzute în art. 246, 247 și 248 au avut consecințe deosebit de grave, se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 15 ani și interzicerea unor drepturi.
Paragraf
Neglijența în serviciu
ART

Articolul 249

Paragraf
Încălcarea din culpă, de către un funcționar public, a unei îndatoriri de serviciu, prin neîndeplinirea acesteia sau prin îndeplinirea ei defectuoasă, dacă s-a cauzat o tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau al unei instituții de stat ori al unei alte unități din cele la care se referă art. 145 sau o pagubă patrimoniului acesteia ori o vătămare importantă intereselor legale ale unei persoane, se pedepsește cu închisoare de la o luna la 2 ani sau cu amendă.
Paragraf
Fapta prevăzută în alin. 1, dacă a avut consecințe deosebit de grave, se pedepsește cu închisoare de la 2 la 10 ani.
Paragraf
Purtarea abuzivă
ART

Articolul 250

Paragraf
Întrebuințarea de expresii jignitoare față de o persoană, de către un funcționar public în exercitiul atribuțiilor de serviciu, se pedepsește cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă.
Paragraf
Amenințarea săvârșită de către un funcționar public, în condițiile alin. 1, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.
Paragraf
Lovirea sau alte acte de violență săvârșite de către un funcționar public, în condițiile alin. 1, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
Paragraf
Vătămarea corporală săvârșită de către un funcționar public, în condițiile alin. 1, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 6 ani.
Paragraf
Vătămarea corporală gravă săvârșită de către un funcționar public, în condițiile alin. 1, se pedepsește cu închisoare de la 3 la 12 ani.
Paragraf
Art. 250 a fost modificat de pct. 60 al art. I din LEGEA nr. 278 din 4 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 601 din 12 iulie 2006.
ART

Articolul 251

Paragraf
Abrogat.
Paragraf
Neglijența în păstrarea secretului de stat
ART

Articolul 252

Paragraf
Neglijența care are drept urmare distrugerea, alterarea, pierderea sau sustragerea unui document ce constituie secret de stat, precum și neglijența care a dat prilej altei persoane sa afle un asemenea secret, dacă fapta este de natură să aduca atingere intereselor statului, se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 3 ani.
ART

Articolul 253

Paragraf
Abrogat.
Paragraf
Conflictul de interese
ART

Articolul 253^1

Paragraf
Fapta funcționarului public care, în exercițiul atribuțiilor de serviciu, îndeplinește un act ori participă la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos material pentru sine, soțul sau, o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv, sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de servicii sau foloase de orice natură, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani și interzicerea dreptului de a ocupa o funcție publică pe durată maximă.
Paragraf
Dispozițiile alin. 1 nu se aplică în cazul emiterii, aprobării sau adoptării actelor normative.
Paragraf
Art. 253^1 a fost introdus de pct. 61 al art. I din LEGEA nr. 278 din 4 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 601 din 12 iulie 2006.
Paragraf
Luarea de mită
ART

Articolul 254

Paragraf
Fapta funcționarului care, direct sau indirect, pretinde ori primește bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri, se pedepsește cu închisoare de la 3 la 12 ani și interzicerea unor drepturi.
Paragraf
Fapta prevăzută în alin. 1, dacă a fost săvârșită de un funcționar cu atribuții de control, se pedepsește cu închisoare de la 3 la 15 ani și interzicerea unor drepturi.
Paragraf
Banii, valorile sau orice alte bunuri care au facut obiectul luării de mită se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani.
Paragraf
Darea de mită
ART

Articolul 255

Paragraf
Promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase, în modurile și scopurile arătate în art. 254, se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.
Paragraf
Fapta prevăzută în alineatul precedent nu constituie infracțiune atunci când mituitorul a fost constrâns prin orice mijloace de către cel care a luat mita.
Paragraf
Mituitorul nu se pedepsește dacă denunță autorității fapta mai înainte ca organul de urmărire să fi fost sesizat pentru acea infracțiune.
Paragraf
Dispozițiile art. 254 alin. 3 se aplică în mod corespunzător, chiar dacă oferta nu a fost urmată de acceptare.
Paragraf
Banii, valorile sau orice alte bunuri se restituie persoanei care le-a dat în cazurile arătate în alin. 2 și 3.
Paragraf
Primirea de foloase necuvenite
ART

Articolul 256

Paragraf
Primirea de către un funcționar, direct sau indirect, de bani ori de alte foloase, după ce a îndeplinit un act în virtutea funcției sale și la care era obligat în temeiul acesteia, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.
Paragraf
Banii, valorile sau orice alte bunuri primite se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani.
Paragraf
Traficul de influență
ART

Articolul 257

Paragraf
Primirea ori pretinderea de bani sau alte foloase ori acceptarea de promisiuni, de daruri, direct sau indirect, pentru sine ori pentru altul, săvârșită de către o persoană care are influență sau lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu, se pedepsește cu închisoare de la 2 la 10 ani.
Paragraf
Dispozițiile art. 256 alin. 2 se aplică în mod corespunzător.
Paragraf
Fapte săvârșite de alți funcționari
ART

Articolul 258

Paragraf
Dispozițiile art. 246-250 privitoare la funcționari publici se aplică și celorlalți funcționari, în acest caz maximul pedepsei reducându-se cu o treime.
Paragraf
În cazul prevăzut la alin. 1, pentru faptele prevăzute la art. 246, 247 și 250 alin. 1-4, acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, cu excepția acelora care au fost săvârșite de o persoană dintre cele prevăzute la art. 147 alin. 1.
Paragraf
Alin. 2 al art. 258 a fost introdus de articolul unic din LEGEA nr. 58 din 19 martie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 228 din 25 martie 2008.
CAPITOL

Capitolul II INFRACȚIUNI CARE ÎMPIEDICĂ ÎNFĂPTUIREA JUSTIȚIEI

Paragraf
Denunțarea calomnioasă
ART

Articolul 259

Paragraf
Învinuirea mincinoasă făcută prin denunț sau plângere, cu privire la săvârșirea unei infracțiuni de către o anume persoană, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.
Paragraf
Producerea ori ticluirea de probe mincinoase, în sprijinul unei invinuiri nedrepte, se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani.
Paragraf
Dacă cel care a săvârșit fapta declară mai înainte de punerea în miscare a acțiunii penale față de persoana în contra căreia s-a facut denunțul sau plângerea, ori împotriva căreia s-au produs probele, că denunțul, plângerea sau probele sunt mincinoase pedeapsa se reduce potrivit art. 76.
Paragraf
Mărturia mincinoasă
ART

Articolul 260

Paragraf
Fapta martorului care într-o cauză penală, civilă, disciplinară sau în orice altă cauză în care se ascultă martori, face afirmații mincinoase, ori nu spune tot ce știe privitor la împrejurările esențiale asupra cărora a fost întrebat, se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani.
Paragraf
Fapta prevăzută în alineatul precedent nu se pedepsește dacă, în cauzele penale mai înainte de a se produce arestarea inculpatului, ori în toate cauzele mai înainte de a se fi pronunțat o hotărâre sau de a se fi dat o altă soluție ca urmare a mărturiei mincinoase, martorul își retrage mărturia.
Paragraf
Dacă retragerea mărturiei a intervenit în cauzele penale după ce s-a produs arestarea inculpatului sau în toate cauzele după ce s-a pronunțat o hotărâre sau după ce s-a dat o altă soluție ca urmare a mărturiei mincinoase, instanța va reduce pedeapsa potrivit art. 76.
Paragraf
Dispozițiile alin. 1-3 se aplică în mod corespunzător și expertului sau interpretului.
Paragraf
Încercarea de a determina mărturia mincinoasă
ART

Articolul 261

Paragraf
Încercarea de a determina o persoană prin constrângere ori corupere să dea declarații mincinoase într-o cauză penală, civilă, disciplinară sau în orice altă cauză în care se ascultă martori, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
Paragraf
Dispozițiile din alineatul precedent se aplică și în cazul în care fapta este săvârșită față de un expert sau de un interpret.
Paragraf
Împiedicarea participării în proces
ART

Articolul 261^1

Paragraf
Împiedicarea participării într-o cauză penală, civilă, disciplinară sau în orice altă cauză, a unui martor, expert, interpret sau apărător, săvârșită prin violență, amenințare sau prin orice alt mijloc de constrângere îndreptat împotriva sa ori a soțului sau a unei rude apropiate, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 7 ani.
Paragraf
Tentativa se pedepsește.
Paragraf
Nedenunțarea unor infracțiuni
ART

Articolul 262

Paragraf
Omisiunea de a denunța de îndată săvârșirea vreuneia dintre infracțiunile prevăzute în art. 174, 175, 176, 211, 212, 215^1, 217 alin. 2-4, art. 218 alin. 1 și art. 276 alin. 3 se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani.
Paragraf
Fapta prevăzută în alin. 1, săvârșită de soț sau de o rudă apropiată, nu se pedepsește.
Paragraf
Nu se pedepsește persoana care, mai înainte de a se fi început urmărirea penală pentru infracțiunea nedenunțată, încunoștințează autoritățile competente despre acea infracțiune sau care, chiar după ce s-a început urmărirea penală ori după ce vinovații au fost descoperiți, a înlesnit arestarea acestora.
Paragraf
Omisiunea sesizării organelor judiciare
ART

Articolul 263

Paragraf
Fapta funcționarului public care, luând cunoștință de săvârșirea unei infracțiuni în legatură cu serviciul în cadrul căruia își îndeplinește sarcinile, omite sesizarea de îndată a procurorului sau a organului de urmărire penală, potrivit legii de procedură penală, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 5 ani.
Paragraf
Dacă fapta este săvârșită de către un funcționar public cu atribuții de conducere sau de control, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 7 ani.
Paragraf
Favorizarea infractorului
ART

Articolul 264

Paragraf
Ajutorul dat unui infractor fără o înțelegere stabilită înainte sau în timpul săvârșirii infracțiunii, pentru a îngreuia sau zădărnici urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei ori pentru a asigura infractorului folosul sau produsul infracțiunii, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 7 ani.
Paragraf
Pedeapsa aplicată favorizatorului nu poate fi mai mare decât pedeapsa prevăzută de lege pentru autor.
Paragraf
Favorizarea săvârșită de soț sau de o rudă apropiată nu se pedepsește.
Paragraf
Omisiunea de a încunoștința organele judiciare
ART

Articolul 265

Paragraf
Fapta de a nu aduce la cunoștința organelor judiciare a unor împrejurări care, dacă ar fi cunoscute, ar duce la stabilirea nevinovației unei persoane trimise în judecată sau condamnate pe nedrept ori la eliberarea unei persoane ținute în arest preventiv pe nedrept, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 1 an sau cu amendă.
Paragraf
Fapta prevăzută în alineatul precedent nu se pedepsește dacă prin aducerea la cunoștință, persoana care are această obligație ar produce un prejudiciu pentru ea, pentru soțul sau său pentru o rudă apropiată.
Paragraf
Arestarea nelegală și cercetarea abuzivă
ART

Articolul 266

Paragraf
Reținerea sau arestarea nelegală, ori supunerea unei persoane la executarea unei pedepse, măsuri de siguranță sau educative, în alt mod decât cel prevăzut prin dispozițiile legale, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.
Paragraf
Întrebuințarea de promisiuni, amenințări sau violențe împotriva unei persoane aflate în curs de cercetare, anchetă penală ori de judecată, pentru obținerea de declarații, se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani.
Paragraf
Cu aceeași pedeapsă se sancționează și întrebuințarea de promisiuni, amenințări sau violențe față de un martor, expert sau interpret.
Paragraf
Supunerea la rele tratamente
ART

Articolul 267

Paragraf
Supunerea la rele tratamente a unei persoane aflate în stare de reținere, deținere ori în executarea unei măsuri de siguranță sau educative, se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani.
Paragraf
Tortura
ART

Articolul 267^1

Paragraf
Fapta prin care se provoacă unei persoane, cu intenție, o durere sau suferințe puternice, fizice ori psihice, îndeosebi cu scopul de a obține de la această persoană sau de la o persoană terță informații sau mărturisiri, de a o pedepsi pentru un act pe care aceasta sau o terță persoană l-a comis ori este bănuită ca l-a comis, de a o intimida sau de a face presiuni asupra ei ori de a intimida sau a face presiuni asupra unei terțe persoane, sau pentru oricare alt motiv bazat pe o formă de discriminare oricare ar fi ea, atunci când o asemenea durere sau astfel de suferințe sunt aplicate de către un agent al autorității publice sau de orice altă persoană care acționează cu titlu oficial sau la instigarea ori cu consimțământul expres sau tacit al unor asemenea persoane, se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani.
Paragraf
Dacă fapta prevăzută la alin. 1 a avut vreuna din urmările arătate în art. 181 sau 182, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani.
Paragraf
Tortura care a avut ca urmare moartea victimei se pedepsește cu detențiune pe viață sau cu închisoare de la 15 la 25 ani.
Paragraf
Tentativa se pedepsește.
Paragraf
Nici o împrejurare excepțională, oricare ar fi ea, fie că este vorba de stare de razboi sau de amenințări cu războiul, de instabilitate politică internă sau de orice altă stare de excepție, nu poate fi invocată pentru a justifica tortura; de asemenea, nu poate fi invocat nici ordinul superiorului sau al unei autorități publice.
Paragraf
Faptele prevăzute în alin. 1 nu constituie infracțiunea de tortură dacă durerea sau suferințele rezultă exclusiv din sancțiuni legale și sunt inerente acestor sancțiuni sau ocazionate de ele.
Paragraf
Represiunea nedreaptă
ART

Articolul 268

Paragraf
Fapta de a pune în miscare acțiunea penală, de a dispune arestarea, de a trimite în judecată sau de a condamna pe o persoană, știind ca este nevinovată, se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani.
Paragraf
Evadarea
ART

Articolul 269

Paragraf
Evadarea din starea legală de reținere sau de deținere se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 2 ani.
Paragraf
Dacă fapta este săvârșită prin folosire de violențe, de arme sau de alte instrumente ori de către două sau mai multe persoane împreună, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 8 ani.
Paragraf
Pedeapsa aplicată pentru infracțiunea de evadare se adaugă la pedeapsa ce se execută, fără a se putea depăși maximul general al închisorii.
Paragraf
Tentativa se pedepsește.
Paragraf
Înlesnirea evadării
ART

Articolul 270

Paragraf
Înlesnirea prin orice mijloace a evadării se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani, iar dacă fapta s-a săvârșit de către o persoană care avea îndatorirea de a păzi pe cel care a evadat, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.
Paragraf
Înlesnirea evadării în condițiile art. 269 alin. 2 se pedepsește cu închisoare de la 2 la 8 ani, iar dacă fapta este săvârșită de o persoană care avea îndatorirea de a păzi pe cel care a evadat, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani.
Paragraf
Înlesnirea evadării unei persoane reținute, arestate sau condamnate pentru o infracțiune pentru care legea prevede o pedeapsă mai mare de 10 ani, se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani, iar dacă fapta este săvârșită de o persoană care avea îndatorirea de a păzi pe cel care a evadat, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 12 ani.
Paragraf
Înlesnirea evadării săvârșită din culpă, de către o persoană care avea îndatorirea de a păzi pe cel care a evadat, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani.
Paragraf
Tentativa la faptele prevăzute în alin. 1, 2 și 3 se pedepsește.
Paragraf
Nerespectarea hotărârilor judecătorești
ART

Articolul 271

Paragraf
Împotrivirea la executarea unei hotărâri judecătorești, prin amenințare față de organul de executare, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani, iar dacă fapta a fost săvârșită prin acte de violență, pedeapsa este de la unu la 5 ani.
Paragraf
Împiedicarea unei persoane de a folosi o locuință ori parte dintr-o locuință sau imobil, deținute în baza unei hotărâri judecătorești, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
Paragraf
Dacă fapta prevăzută în alin. 2 se săvârșește prin amenințare, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani, iar dacă fapta a fost săvârșită prin acte de violență, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani.
Paragraf
Nerespectarea hotărârilor judecătorești, prin sustragerea de la executarea măsurilor de siguranță prevăzute în art. 112 lit. c), d) și g), se pedepsește cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă.
Paragraf
Nerespectarea hotărârilor judecătorești, prin neexecutarea, cu rea-credință, a pedepselor complementare aplicate persoanelor juridice, prevăzute în art. 71^4 și art. 71^5 alin. 2, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă*).
Paragraf
Alin. 1 și 4 ale art. 271 au fost modificate de pct. 62 al art. I din LEGEA nr. 278 din 4 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 601 din 12 iulie 2006.
Paragraf
Alin. 5 al art. 271 a fost introdus de pct. 63 al art. I din LEGEA nr. 278 din 4 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 601 din 12 iulie 2006.
NTA

Notă

Paragraf
Reținerea sau distrugerea de înscrisuri
ART

Articolul 272

Paragraf
Reținerea sau distrugerea unui înscris emis de un organ de urmărire penală, de o instanță de judecată sau de un alt organ de jurisdicție, ori împiedicarea în orice mod ca un înscris destinat unuia dintre organele sus-arătate să ajungă la acesta, când astfel de înscrisuri sunt necesare soluționării unei cauze, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.
Paragraf
Art. 272 a fost modificat de LEGEA nr. 169 din 10 aprilie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 261 din 18 aprilie 2002.
Paragraf
Sfidarea organelor judiciare
ART

Articolul 272^1

Paragraf
Întrebuințarea de cuvinte insultătoare ori gesturi obscene sau amenințătoare la adresa integrității fizice a unui judecător, a unui procuror sau a unui organ de cercetare penală, de către o persoană care participă sau asistă la o procedură care se desfășoară în fața instanței sau a organului de urmărire penală, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
Paragraf
Cu aceeași pedeapsă se sancționează întrebuințarea de cuvinte insultătoare ori gesturi obscene sau amenințătoare în mod nemijlocit la adresa integrității fizice a unui judecător, a unui procuror sau a unui organ de cercetare penală, polițist sau jandarm, pentru fapte îndeplinite în exercițiul funcției.
Paragraf
Art. 272^1 a fost introdus de pct. 3 al articolului unic din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 198 din 4 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 824 din 8 decembrie 2008. Pct. 3 al articolului unic din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 198 din 4 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 824 din 8 decembrie 2008 a fost renumerotat de către articolul unic din LEGEA nr. 93 din 21 mai 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 351 din 27 mai 2010, devenind pct. 5.
CAPITOL

Capitolul III INFRACȚIUNI CONTRA SIGURANȚEI CIRCULAȚIEI PE CĂILE FERATE

Paragraf
Neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau îndeplinirea lor defectuoasă, din culpă
ART

Articolul 273

Paragraf
Neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau îndeplinirea lor defectuoasă, din culpă, de către angajații căilor ferate, dacă aceasta ar fi putut pune în pericol siguranța circulației mijloacelor de transport ale căilor ferate, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.
Paragraf
Când fapta prevăzută în alineatul precedent a avut ca urmare o tulburare în activitatea de transport pe calea ferată sau un accident de cale ferată, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 7 ani, iar în cazul când s-a produs o catastrofă de cale ferată, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani.
Paragraf
Neîndeplinirea cu știință a îndatoririlor de serviciu sau îndeplinirea lor defectuoasă
ART

Articolul 274

Paragraf
Neîndeplinirea cu știință a îndatoririlor de serviciu sau îndeplinirea lor defectuoasă, de către angajații căilor ferate, dacă aceasta ar putea pune în pericol siguranța circulației mijloacelor de transport ale căilor ferate, se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani.
Paragraf
Dacă îndeplinirea defectuoasă sau neîndeplinirea cu știința arătată în alin. 1 a avut ca urmare o tulburare în activitatea de transport pe calea ferată sau un accident de cale ferată, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani, iar în cazul când s-a produs o catastrofă de cale ferată, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 15 ani și interzicerea unor drepturi.
Paragraf
Părăsirea postului și prezența la serviciu în stare de ebrietate
ART

Articolul 275

Paragraf
Părăsirea postului, în orice mod și sub orice formă, de angajații care asigură direct siguranța circulației mijloacelor de transport ale căilor ferate, dacă prin aceasta s-ar fi putut pune în pericol siguranța circulației mijloacelor de transport, se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani.
Paragraf
Cu aceeași pedeapsă se sancționează exercitarea atribuțiilor de serviciu în stare de ebrietate de către angajații care asigură direct siguranța circulației mijloacelor de transport ale căilor ferate.
Paragraf
Când prin faptele prevăzute în alineatele precedente s-a produs o tulburare în activitatea de transport pe calea ferată sau un accident de cale ferată, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani, iar în cazul când s-a produs o catastrofă de cale ferată, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi.
Paragraf
Distrugerea și semnalizarea falsă
ART

Articolul 276

Paragraf
Distrugerea, degradarea ori aducerea în stare de neîntrebuințare a liniei ferate sau a instalațiilor de cale ferată, ori așezarea de obstacole pe linia ferată, dacă prin aceasta s-ar fi putut pune în pericol siguranța mijloacelor de transport ale căilor ferate, se pedepsește cu închisoare de la 3 la 12 ani.
Paragraf
Cu aceeași pedeapsă se sancționează săvârșirea de acte de semnalizare falsă sau săvârșirea oricăror alte acte de natură a induce în eroare personalul căilor ferate în timpul executării serviciului, dacă aceste fapte ar fi putut expune la un pericol de accident sau de catastrofă de cale ferată.
Paragraf
În cazul când faptele prevăzute în alineatele precedente au avut ca urmare o tulburare în activitatea de transport pe calea ferată sau un accident de cale ferată, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 15 ani și interzicerea unor drepturi, iar dacă au produs o catastrofă de cale ferată, pedeapsa este detențiunea pe viață sau închisoarea de la 15 la 25 de ani îi interzicerea unor drepturi.
Paragraf
Săvârșirea din culpă a faptelor arătate în alin. 1, 2 și 3 se pedepsește în cazul alin. 1 și 2 cu închisoare de la unu la 5 ani, iar în cazul alin. 3, cu închisoare de la 3 la 7 ani dacă s-a produs o tulburare în activitatea de transport pe calea ferată sau un accident de cale ferată, și inchisoare de la 10 la 15 ani dacă s-a produs o catastrofă de cale ferată.
Paragraf
Dacă vreuna dintre faptele prevăzute în acest articol este săvârșită de către un angajat al căilor ferate, la maximul pedepsei prevăzute pentru fapta comisă se poate adăuga un spor până la 2 ani, fără a se putea depăși maximul general al pedepsei.
Paragraf
Tentativa la faptele prevăzute în alin. 1-3 se pedepsește.
Paragraf
Accidentul și catastrofa de cale ferată
ART

Articolul 277

Paragraf
Accidentul de cale ferată constă în distrugerea sau degradarea importantă adusa materialului rulant de cale sau altor instalații feroviare în cursul circulației sau manevrei mijloacelor de transport ale căilor ferate.
Paragraf
Catastrofa de cale ferată consta în deraierea, răsturnarea sau prăbușirea unui mijloc de transport al căilor ferate, sau în producerea unui alt asemenea rezultat, precum și în ciocnirea a două mijloace de transport ale căilor ferate sau a unui mijloc de transport al căilor ferate cu un alt vehicul, dacă s-au produs urmări deosebit de grave prin moartea sau vătămarea integrității corporale a unor persoane, ori prin distrugerea sau degradarea mijloacelor de transport ale căilor ferate, a instalațiilor de cale ferată sau a mărfurilor încredințate pentru transport.
Paragraf
Punerea în mișcare a acțiunii penale
ART

Articolul 278

Paragraf
Acțiunea penală pentru faptele prevăzute în art. 273 alin. 1, art. 274 alin. 1 și art. 275 alin. 1 și 2 se pune în mișcare numai la sesizarea organelor competente ale căilor ferate.
CAPITOL

Capitolul IV INFRACȚIUNI PRIVITOARE LA REGIMUL STABILIT PENTRU UNELE ACTIVITĂȚI REGLEMENTATE DE LEGE

Paragraf
Nerespectarea regimului armelor și munițiilor
ART

Articolul 279

Paragraf
Deținerea, portul, confecționarea, transportul, precum și orice operație privind circulația armelor și munițiilor sau funcționarea atelierelor de reparat arme, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 8 ani.
Paragraf
Cu aceeași pedeapsă se sancționează și nedepunerea armei sau a muniției în termenul fixat de lege la organul competent, de către cel căruia i s-a respins cererea pentru prelungirea valabilității permisului.
Paragraf
Se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani:
litera a)
deținerea, înstrăinarea sau portul, fără drept, de arme ascunse ori de arme militare, precum și a muniției pentru astfel de arme;
litera b)
deținerea, înstrăinarea sau portul, fără drept, a mai multor arme cu excepția celor prevăzute la lit. a), precum și a armelor de panoplie, ori muniției respective în cantități mari.
Paragraf
Portul de arme, fără drept, în localul unităților de stat sau al altor unități la care se referă art. 145, la întruniri publice ori în localuri de alegeri, se pedepsește cu închisoare de la 5 la 15 ani. (Alin. 3^1)
Paragraf
Tentativa se pedepsește.
Paragraf
Alin. (1) și (3) ale art. 279 au fost modificate de LEGEA nr. 169 din 10 aprilie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 261 din 18 aprilie 2002.
Paragraf
Alin. (3^1) al art. 279 a fost introdus de LEGEA nr. 169 din 10 aprilie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 261 din 18 aprilie 2002.
Paragraf
Nerespectarea regimului materialelor nucleare sau al altor materii radioactive
ART

Articolul 279^1

Paragraf
Primirea, deținerea, folosirea, cedarea, modificarea, înstrăinarea, dispersarea, expunerea, transportul sau deturnarea materialelor nucleare ori a altor materii radioactive, precum și orice alte operațiuni privind circulația acestora, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi.
Paragraf
Dacă faptele prevăzute în alin. 1 au produs pericol public, au avut vreuna dintre urmările arătate în art. 181 sau 182 ori au cauzat o pagubă materială, pedeapsa este închisoarea de la 4 la 12 ani și interzicerea unor drepturi.
Paragraf
Sustragerea ori distrugerea materialelor nucleare sau a altor materii radioactive se pedepsește cu închisoare de la 5 la 15 ani și interzicerea unor drepturi.
Paragraf
Dacă faptele prevăzute în alin. 3 au produs pericol public sau au avut vreuna dintre urmările arătate în art. 181 sau 182, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi.
Paragraf
În cazul în care faptele prevăzute în alin. 1 și 3 au avut consecințe deosebit de grave, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi, iar dacă s-a produs moartea uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este detențiunea pe viață sau închisoarea de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi.
Paragraf
Amenințarea, adresată unui stat, unei organizații internaționale sau unei persoane fizice ori juridice, cu folosirea materialelor nucleare sau a altor materii radioactive, în scopul de a provoca vătămarea corporala sau moartea unor persoane ori pagube materiale, se pedepsește cu închisoare de la 3 la 12 ani.
Paragraf
Dacă fapta prevăzută în alin. 6 este condiționată de îndeplinirea sau neîndeplinirea unui act sau când prin amenințare, sub orice formă, se pretinde a se da ori a se preda materiale nucleare sau alte materii radioactive, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani și interzicerea unor drepturi.
Paragraf
Tentativa se pedepsește.
Paragraf
Nerespectarea regimului materiilor explozive
ART

Articolul 280

Paragraf
Producerea, experimentarea, prelucrarea, deținerea, transportul sau folosirea materiilor explozive sau orice alte operațiuni privind aceste materii fără drept se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi.
Paragraf
Sustragerea materiilor explozive se pedepsește cu închisoare de la 5 la 15 ani și interzicerea unor drepturi.
Paragraf
Când faptele prevăzute în alin. 1 și 2 privesc o cantitate mai mare de 1 kg echivalent trotil sau când cantitatea de exploziv este însoțită de materiale de inițiere, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi.
Paragraf
Faptele prevăzute în alin. 1 și 2, dacă au produs pericol public sau au avut vreuna dintre urmările arătate în art. 181 sau 182, se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi. Cu aceeași pedeapsă se sancționează și fapta prevăzută în alin. 1, dacă a cauzat o paguba materială.
Paragraf
În cazul în care faptele prevăzute în alineatele precedente au avut consecințe deosebit de grave, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi, iar dacă s-a produs moartea uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este detențiunea pe viață sau închisoarea de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi.
Paragraf
Amenințarea, adresată unui stat, unei organizații internaționale sau unei persoane fizice ori juridice, cu folosirea materiilor explozive în scopul de a provoca vătămarea corporală sau moartea unor persoane ori pagube materiale se pedepsește cu închisoare de la 3 la 12 ani.
Paragraf
Fapta de amenințare cu folosirea materiilor explozive, săvârșită în condițiile arătate în art. 279^1 alin. 7, se sancționează cu pedeapsa prevăzută în acel alineat.
Paragraf
Tentativa se pedepsește.
Paragraf
Nerespectarea regimului de ocrotire a unor bunuri
ART

Articolul 280^1

Paragraf
Înstrăinarea, ascunderea sau orice altă faptă prin care se pricinuiește pierderea pentru patrimoniul cultural național sau pentru fondul arhivistic național a unui bun care, potrivit legii, face parte din acel patrimoniu sau fond, se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani.
Paragraf
Dacă pierderea bunului pentru patrimoniul sau pentru fondul prevăzut în alineatul precedent a fost pricinuită prin săvârșirea unei fapte care constituie prin ea însăși o altă infracțiune, pedeapsa este cea prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită, al cărei maxim se majorează cu 3 ani.
Paragraf
Fapta prevăzută în alin. 1 nu se pedepsește, iar în cazul faptelor prevăzute în alin. 2 pedeapsa nu se majorează, dacă înainte ca hotărârea să fi rămas definitivă, făptuitorul înlătură rezultatul infracțiunii făcând ca bunul să reintre în acel patrimoniu sau fond.
Paragraf
Exercitarea fără drept a unei profesii
ART

Articolul 281

Paragraf
Exercitarea fără drept a unei profesii sau a oricărei alte activități pentru care legea cere autorizație, ori exercitarea acestora în alte condiții decât cele legale, dacă legea specială prevede că săvârșirea unor astfel de fapte se sancționează potrivit legii penale, se pedepsește cu închisoare de la o luna la 1 an sau cu amendă.
Paragraf
Nerespectarea regimului transportului rutier public
ART

Articolul 281^1

Paragraf
Efectuarea transportului rutier public fără licență de transport, fără licență de execuție pentru vehicul sau fără licență de execuție pentru traseu, după caz, ori cu licențe cu valabilitatea expirată se pedepsește cu închisoare de la o lună la un an sau amendă.
Paragraf
Persoana care dispune efectuarea transportului rutier public în condițiile prevăzute la alin. 1 sau consimte la efectuarea acestuia se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani ori amendă.
Paragraf
Eliberarea, cu știință, a unei licențe de transport rutier public, a unei licențe de execuție pentru vehicul sau a unei licențe de execuție pentru traseu, fără respectarea legii, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.
Paragraf
Art. 281^1 a fost introdus de articolul unic din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 109 din 16 noiembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.115 din 27 noiembrie 2004.
Paragraf
Art. 281^1 a fost modificat de articolul unic din LEGEA nr. 85 din 7 aprilie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 303 din 12 aprilie 2005.
TITLU

Titlul VII INFRACȚIUNI DE FALS

CAPITOL

Capitolul I FALSIFICAREA DE MONEDE, TIMBRE SAU DE ALTE VALORI

Paragraf
Falsificarea de monede sau de alte valori
ART

Articolul 282

Paragraf
Falsificarea de monedă metalică, monedă de hârtie, titluri de credit public, cecuri, titluri de orice fel pentru efectuarea plăților, emise de instituția bancară ori de alte instițutii de credit competente, sau falsificarea oricăror alte titluri ori valori asemănătoare, se pedepsește cu închisoare de la 3 la 12 ani și interzicerea unor drepturi.
Paragraf
Cu aceeași pedeapsă se sancționeaza punerea în circulație, în orice mod, a valorilor falsificate arătate în alineatul precedent, sau deținerea lor în vederea punerii în circulație.
Paragraf
Dacă faptele prevăzute în alineatele precedente ar fi putut cauza o pagubă importantă sistemului financiar, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani și interzicerea unor drepturi, iar dacă au cauzat o pagubă importantă sistemului financiar, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi.
Paragraf
Tentativa se pedepsește.
Paragraf
Falsificarea de timbre, mărci sau de bilete de transport
ART

Articolul 283

Paragraf
Falsificarea de timbre, mărci poștale, plicuri poștale, cărți poștale, bilete ori foi de călătorie sau transport, cupoane răspuns internațional, ori punerea în circulație a unor astfel de valori falsificate, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.
Paragraf
Tentativa se pedepsește.
Paragraf
Falsificarea de valori străine
ART

Articolul 284

Paragraf
Dispozițiile cuprinse în acest capitol se aplică și în cazul când infracțiunea privește monede sau timbre ale altor state ori alte valori străine.
Paragraf
Deținerea de instrumente în vederea falsificării de valori
ART

Articolul 285

Paragraf
Fabricarea ori deținerea de instrumente sau materiale cu scopul de a servi la falsificarea valorilor sau titlurilor enumerate în art. 282-284 se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.
Paragraf
Sancționarea persoanei juridice
ART

Articolul 285^1

Paragraf
Dacă una dintre faptele prevăzute în art. 282-285 a fost săvârșită de o persoană juridică, pe lângă pedeapsa amenzii se aplică și pedeapsa complementară a dizolvării persoanei juridice sau a suspendării activității ori a uneia dintre activitățile persoanei juridice, după caz.
Paragraf
Art. 285^1 a fost introdus de pct. 64 al art. I din LEGEA nr. 278 din 4 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 601 din 12 iulie 2006.
NTA

Notă

CAPITOL

Capitolul II FALSIFICAREA INSTRUMENTELOR DE AUTENTIFICARE SAU DE MARCARE

Paragraf
Falsificarea instrumentelor oficiale
ART

Articolul 286

Paragraf
Falsificarea unui sigiliu, unei ștampile sau a unui instrument de marcare de care se folosesc unitățile la care se referă art. 145 se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.
Paragraf
Tentativa se pedepsește.
Paragraf
Folosirea instrumentelor oficiale false
ART

Articolul 287

Paragraf
Folosirea instrumentelor false arătate în art. 286 se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani.
Paragraf
Folosirea fără drept a unui sigiliu ori a unei ștampile cu stema țării se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
CAPITOL

Capitolul III FALSURI ÎN ÎNSCRISURI

Paragraf
Falsul material în inscrisuri oficiale
ART

Articolul 288

Paragraf
Falsificarea unui înscris oficial prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea lui în orice mod, de natură să produca consecințe juridice, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani.
Paragraf
Falsul prevăzut în alineatul precedent, săvârșit de un funcționar în exercițiul atribuțiilor de serviciu, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.
Paragraf
Sunt asimilate cu înscrisurile oficiale biletele, tichetele sau orice alte imprimate producătoare de consecințe juridice.
Paragraf
Tentativa se pedepsește.
Paragraf
Falsul intelectual
ART

Articolul 289

Paragraf
Falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia, de către un funcționar aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului ori prin omisiunea cu știință de a insera unele date sau împrejurări, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.
Paragraf
Tentativa se pedepsește.
Paragraf
Falsul în înscrisuri sub semnătură privată
ART

Articolul 290

Paragraf
Falsificarea unui înscris sub semnătură privată prin vreunul din modurile arătate în art. 288, dacă făptuitorul folosește înscrisul falsificat ori îl încredințează altei persoane spre folosire, în vederea producerii unei consecințe juridice, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
Paragraf
Tentativa se pedepsește.
Paragraf
Uzul de fals
ART

Articolul 291

Paragraf
Folosirea unui înscris oficial ori sub semnătura privată, cunoscând că este fals, în vederea producerii unei consecințe juridice, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani când înscrisul este oficial, și cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă când înscrisul este sub semnatură privată.
Paragraf
Falsul în declarații
ART

Articolul 292

Paragraf
Declararea necorespunzătoare adevărului, facută unui organ sau instituții de stat ori unei alte unități dintre cele la care se referă art. 145, în vederea producerii unei consecințe juridice, pentru sine sau pentru altul, atunci când, potrivit legii ori împrejurărilor, declarația făcută servește pentru producerea acelei consecințe, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
Paragraf
Falsul privind identitatea
ART

Articolul 293

Paragraf
Prezentarea sub o identitate falsă ori atribuirea unei asemenea identități altei persoane, pentru a induce sau a menține în eroare un organ sau o instituție de stat sau o altă unitate dintre cele la care se referă art. 145, în vederea producerii unei consecințe juridice, pentru sine ori pentru altul, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani.
Paragraf
Cu aceeași pedeapsă se sancționează încredințarea unui înscris care servește pentru dovedirea stării civile ori pentru legitimare sau identificare, spre a fi folosit fără drept.
Paragraf
Falsul prin folosirea emblemei Crucii Rosii
ART

Articolul 294

Paragraf
Folosirea fără drept a emblemei sau denumirii de "Crucea Roșie" ori a unei embleme sau denumiri asimilate acesteia, precum și folosirea oricărui semn sau oricărei denumiri care constituie o imitație a vreunei asemenea embleme ori denumiri, dacă fapta a cauzat pagube materiale, se pedepsesc cu închisoare de la o lună la 1 an sau cu amendă.
Paragraf
Dacă fapta se săvârșește în timp de război, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani.
TITLU

Titlul VIII INFRACȚIUNI LA REGIMUL STABILIT PENTRU ANUMITE ACTIVITĂȚI ECONOMICE

Paragraf
Specula
ART

Articolul 295

Paragraf
Săvârșirea uneia dintre următoarele fapte:
litera a)
cumpărarea în scop de revânzare a produselor industriale sau agricole care potrivit dispozițiilor legale nu pot face obiectul comerțului particular;
litera b)
cumpărarea de produse industriale sau agricole, în scop de prelucrare în vederea revânzării, dacă ceea ce ar rezultă din prelucrare nu poate face, potrivit dispozițiilor legale, obiectul comerțului particular;
litera c)
abrogat;
litera d)
abrogat,
Paragraf
se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.
Paragraf
Înșelaciunea la măsurătoare
ART

Articolul 296

Paragraf
Înșelarea prin folosirea unui instrument de măsurat inexact ori prin folosirea frauduloasă a unui instrument de măsurat exact se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 5 ani.
Paragraf
Tentativa se pedepsește.
Paragraf
Înșelăciunea cu privire la calitatea mărfurilor
ART

Articolul 297

Paragraf
Falsificarea ori substituirea de mărfuri sau orice alte produse, precum și expunerea spre vânzare sau vânzarea de asemenea bunuri, cunoscând ca sunt falsificate ori substituite, se pedepsesc cu închisoare de la unu la 7 ani.
Paragraf
Dacă mărfurile sau produsele au devenit, prin falsificare sau substituire, vătămătoare sănătății, sunt aplicabile dispozițiile art. 313.
Paragraf
Tentativa se pedepsește.
Paragraf
Alin. (1) al art. 297 a fost modificat de ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 93 din 20 iunie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 27 iunie 2002.
Paragraf
Divulgarea secretului economic
ART

Articolul 298

Paragraf
Divulgarea unor date sau informații care nu sunt destinate publicității, de către cel care le cunoaște datorită atribuțiilor de serviciu, dacă fapta este de natură sa producă pagube, se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani.
Paragraf
Dacă fapta prevăzută în alineatul precedent este săvârșită de altă persoană, oricare ar fi modul prin care a ajuns să cunoască datele sau informațiile, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 5 ani.
Paragraf
Contrafacerea obiectului unei invenții
ART

Articolul 299

Paragraf
Contrafacerea sau folosirea, fără drept, a obiectului unei invenții se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
Paragraf
Punerea în circulație a produselor contrafăcute
ART

Articolul 300

Paragraf
Punerea în circulație a produselor realizate ca urmare a contrafacerii sau folosirii fără drept a obiectului unei invenții se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani.
Paragraf
Concurența neloială
ART

Articolul 301

Paragraf
Fabricarea ori punerea în circulație a produselor care poartă denumiri de origine ori indicații de proveniență false, precum și aplicarea pe produsele puse în circulație de mențiuni false privind brevetele de invenții, ori folosirea unor nume comerciale sau a denumirilor organizațiilor de comerț ori industriale, în scopul de a induce în eroare pe beneficiari, se pedepsesc cu închisoare de la o lună la 2 ani sau cu amendă.
Paragraf
Nerespectarea dispozițiilor privind operații de import sau export
ART

Articolul 302

Paragraf
Efectuarea, fără autorizație, a oricăror acte sau fapte care potrivit dispozițiilor legale sunt considerate operațiuni de import, export sau tranzit, se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani.
Paragraf
Deturnarea de fonduri
ART

Articolul 302^1

Paragraf
Schimbarea destinației fondurilor bănești sau a resurselor materiale, fără respectarea prevederilor legale, dacă fapta a cauzat o perturbare a activității economico-financiare sau a produs o pagubă unui organ ori unei instituții de stat sau unei alte unități dintre cele la care se referă art. 145, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.
Paragraf
Dacă fapta prevăzută la alin. 1 a avut consecințe deosebit de grave, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani și interzicerea unor drepturi.
Paragraf
Nerespectarea dispozițiilor privind importul de deșeuri și reziduuri
ART

Articolul 302^2

Paragraf
Efectuarea oricăror operațiuni de import de deșeuri ori reziduuri de orice natură sau de alte mărfuri periculoase pentru sănătatea populației și pentru mediul înconjurător, precum și introducerea, în orice mod, sau tranzitarea acestora pe teritoriul țării, fără respectarea dispozițiilor legale, se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 7 ani.
Paragraf
Dacă faptele prevăzute în alineatul precedent au pus în pericol sănătatea sau integritatea corporală a unui număr mare de persoane, au avut vreuna din urmările arătate în art. 182 ori au cauzat o pagubă materială importantă, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi, iar în cazul în care s-a produs moartea uneia sau mai multor persoane ori pagube importante economiei naționale, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi.
Paragraf
Tentativa se pedepsește.
TITLU

Titlul IX INFRACȚIUNI CARE ADUC ATINGERE UNOR RELAȚII PRIVIND CONVIEȚUIREA SOCIALĂ

CAPITOL

Capitolul I INFRACȚIUNI CONTRA FAMILIEI

Paragraf
Bigamia
ART

Articolul 303

Paragraf
Încheierea unei noi căsătorii de către o persoană căsătorită se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani.
Paragraf
Persoana necăsătorită care se căsătorește cu o persoană pe care o știe căsătorită se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.
Paragraf
Faptele prevăzute în prezentul articol nu se sancționează dacă prima sau cea de-a doua căsătorie este declarată nulă pentru alt motiv decât bigamia.
Paragraf
Adulterul
ART

Articolul 304

Paragraf
Abrogat.
Paragraf
Art. 304 a fost abrogat de pct. 65 al art. I din LEGEA nr. 278 din 4 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 601 din 12 iulie 2006.
Paragraf
Abandonul de familie
ART

Articolul 305

Paragraf
Săvârșirea de către persoana care are obligația legală de întreținere, față de cel îndreptățit la întreținere, a uneia dintre următoarele fapte:
litera a)
părăsirea, alungarea sau lăsarea fără ajutor, expunându-l la suferințe fizice sau morale;
litera b)
neîndeplinirea cu rea-credință a obligației de întreținere prevăzute de lege;
litera c)
neplata cu rea-credință, timp de două luni, a pensiei de întreținere stabilite pe cale judecătorească, se pedepsește, în cazurile prevăzute la lit. a) și b), cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă, iar în cazul prevăzut la lit. c), cu închisoare de la unu la 3 ani sau cu amendă.*)
Paragraf
Acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
Paragraf
Împăcarea părților înlătură raspunderea penală.
Paragraf
Dacă părțile nu s-au împăcat, dar în cursul judecății inculpatul își îndeplinește obligațiile, instanța, în cazul când stabilește vinovăția, pronunță împotriva inculpatului o condamnare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, chiar dacă nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute în art. 81.
Paragraf
Revocarea suspendării condiționate nu are loc decât în cazul când, în cursul termenului de încercare, condamnatul săvârșește din nou infracțiunea de abandon de familie.
Paragraf
*) Alin. 1 al art. 305 este reprodus astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 197/2000.
Paragraf
Relele tratamente aplicate minorului
ART

Articolul 306

Paragraf
Punerea în primejdie gravă, prin măsuri sau tratamente de orice fel, a dezvoltării fizice, intelectuale sau morale a minorului, de către părinți sau de către orice persoană căreia minorul i-a fost încredințat spre creștere și educare, se pedepsește cu închisoare de la 3 la 15 ani și interzicerea unor drepturi.
Paragraf
Art. 306 este reprodus astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 197/2000.
Paragraf
Art. 306 a fost modificat de ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 143 din 24 octombrie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 804 din 5 noiembrie 2002.
Paragraf
Nerespectarea măsurilor privind încredințarea minorului
ART

Articolul 307

Paragraf
Reținerea de către un părinte a copilului său minor, fără consimțământul celuilalt părinte sau al persoanei căreia i-a fost încredințat minorul potrivit legii, se pedepsește cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă.
Paragraf
Cu aceeași pedeapsă se sancționează fapta persoanei căreia i s-a încredințat minorul prin hotărâre judecătorească, spre creștere și educare, de a împiedica în mod repetat pe oricare dintre părinți să aibă legături personale cu minorul, în condițiile stabilite de părți sau de către organul competent.
Paragraf
Acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
Paragraf
Împăcarea părților înlătură răspunderea penală.
CAPITOL

Capitolul II INFRACȚIUNI CONTRA SĂNĂTĂȚII PUBLICE

Paragraf
Zădărnicirea combaterii bolilor
ART

Articolul 308

Paragraf
Nerespectarea măsurilor privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor molipsitoare, dacă a avut ca urmare răspândirea unei asemenea boli, se pedepsește cu închisoare de la o lună la 2 ani sau cu amendă.
Paragraf
Contaminarea venerică și transmiterea sindromului imunodeficitar dobândit
ART

Articolul 309

Paragraf
Transmiterea unei boli venerice prin raport sexual, prin relații sexuale între persoane de același sex sau prin acte de perversiune sexuală, de către o persoană care stie că suferă de o astfel de boală, se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani.
Paragraf
Transmiterea sindromului imunodeficitar dobândit - SIDA - de către o persoană care stie că suferă de această boală se pedepsește cu închisoare de la 5 la 15 ani.
Paragraf
Instanța de judecată va dispune măsura de siguranță a obligării la tratament medical.
Paragraf
Sustragerea de la tratament medical
ART

Articolul 309^1

Paragraf
Sustragerea de la executarea măsurii de siguranță a obligării la tratament medical, în cazul infracțiunii de contaminare venerică, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 1 an sau cu amendă.
Paragraf
Răspândirea bolilor la animale sau plante
ART

Articolul 310

Paragraf
Nerespectarea măsurilor privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor molipsitoare la animale sau plante ori a dăunătorilor, dacă a avut ca urmare răspândirea unei asemenea boli ori a dăunătorilor sau alte urmări grave, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.
Paragraf
Art. 310 a fost modificat de LEGEA nr. 169 din 10 aprilie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 261 din 18 aprilie 2002.
Paragraf
Infectarea apei
ART

Articolul 311

Paragraf
Infectarea prin orice mijloace a surselor și rețelelor de apă, dacă este dăunătoare sănătății oamenilor, animalelor sau plantelor, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 4 ani sau cu amendă.
Paragraf
Art. 311 a fost modificat de LEGEA nr. 169 din 10 aprilie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 261 din 18 aprilie 2002.
Paragraf
Traficul de stupefiante
ART

Articolul 312

Paragraf
Producerea, deținerea sau orice operațiune privind circulația produselor ori substanțelor stupefiante*) sau toxice, cultivarea în scop de prelucrare a plantelor care conțin astfel de substanțe ori experimentarea produselor sau substanțelor toxice, toate acestea fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 15 ani și interzicerea unor drepturi.
Paragraf
Dacă fapta prevăzută în alin. 1*) a fost săvârșită organizat, pedeapsa este detențiunea pe viața sau închisoarea de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi.
Paragraf
Prescrierea de către medic, fără a fi necesar, a produselor sau substanțelor stupefiante*), se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani, iar organizarea sau îngăduirea consumului de asemenea produse ori substanțe în locuri anumite se pedepsește cu închisoare de la 3 la 15 ani și interzicerea unor drepturi.
Paragraf
Tentativa se pedepsește.
Paragraf
*) Art. 312 a fost abrogat prin art. 32 al Legii privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, nr. 143/2000, publicată în M. Of. nr. 362 din 3 august 2000, în ceea ce privește produsele sau substanțele stupefiante.
Paragraf
Falsificarea de alimente sau alte produse
ART

Articolul 313

Paragraf
Prepararea de alimente ori băuturi falsificate, alterate sau interzise consumului, vătămătoare sănătății, expunerea spre vânzare sau vânzarea unor astfel de alimente sau băuturi, cunoscând ca sunt falsificate sau alterate ori interzise consumului, se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani.
Paragraf
Cu aceeași pedeapsă se sancționează falsificarea sau substituirea altor mărfuri sau produse, dacă prin falsificare sau substituire acestea au devenit vătămătoare sănătății.
Paragraf
Punerea în consum public de carne sau produse din carne, provenite din taieri de animale sustrase controlului veterinar, dacă a avut ca urmare imbolnavirea unei persoane, se pedepseste cu inchisoare de la 3 la 10 ani, iar dacă a avut ca urmare moartea, pedeapsa este inchisoarea de la 7 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi.
Paragraf
Dacă prin faptele prevăzute în alin. 1 sau 2 s-au produs vatamari uneia sau mai multor persoane care necesita pentru vindecare ingrijiri medicale de cel mult 20 de zile, pedeapsa este inchisoarea de la 4 la 12 ani și interzicerea unor drepturi, iar dacă necesita ingrijiri medicale de cel mult 60 de zile, pedeapsa este inchisoarea de la 5 la 12 ani și interzicerea unor drepturi.
Paragraf
În cazul în care prin faptele prevăzute în alin. 1 sau 2 s-au produs vatamari uneia sau mai multor persoane care necesita pentru vindecare mai mult de 60 de zile de ingrijiri medicale ori vreuna din consecintele prevăzute în art. 182 alin. 1, pedeapsa este inchisoarea de la 5 la 15 ani și interzicerea unor drepturi, iar dacă a avut ca urmare moartea, pedeapsa este inchisoarea de la 7 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi.
Paragraf
Tentativa infracțiunilor prevăzute la alin. 1 și 2 se pedepseste.
Paragraf
Alin. (1) și (3) ale art. 313 au fost modificate de ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 93 din 20 iunie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 27 iunie 2002.
Paragraf
Alin. (4), (5) și (6) ale art. 313 au fost introduse de ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 93 din 20 iunie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 27 iunie 2002.
CAPITOL

Capitolul III INFRACȚIUNI PRIVITOARE LA ASISTENȚA CELOR ÎN PRIMEJDIE

Paragraf
Punerea în primejdie a unei persoane în neputința de a se îngriji
ART

Articolul 314

Paragraf
Părăsirea, alungarea sau lăsarea fără ajutor, în orice mod, a unui copil sau a unei persoane care nu are putința de a se îngriji, de către acela care o are sub pază sau îngrijire, punându-i în pericol iminent viața, sănătatea sau integritatea corporală, se pedepsește cu închisoare de la unu la 3 ani.*)
Paragraf
Este apărată de pedeapsă persoana care, după săvârșirea faptei, își reia de bună-voie îndatoririle.
Paragraf
*) Alin. 1 al art. 314 este reprodus astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 197/2000.
Paragraf
Lăsarea fără ajutor
ART

Articolul 315

Paragraf
Omisiunea de a da ajutorul necesar sau de a înștiința autoritatea, de către cel care a găsit o persoană a cărei viață, sănătate sau integritate corporală este în primejdie și care este lipsită de putința de a se salva, se pedepsește cu închisoare de la o lună la 1 an sau cu amendă.
Paragraf
Lăsarea fără ajutor prin omisiunea de înștiințare
ART

Articolul 316

Paragraf
Neînștiințarea autorității de către cel ce găsește o persoană abandonată sau pierdută, care are nevoie de ajutor, fiindu-i pusă în pericol viața, sănătatea ori integritatea corporală, se pedepsește cu închisoare de la o lună la 6 luni sau cu amendă.
CAPITOL

Capitolul IV ALTE INFRACȚIUNI CARE ADUC ATINGERE UNOR RELAȚII PRIVIND CONVIEȚUIREA SOCIALĂ

Paragraf
Instigarea la discriminare
ART

Articolul 317

Paragraf
Instigarea la ură pe temei de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, gen, orientare sexuală, opinie, apartenență politică, convingeri, avere, origine socială, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecție HIV/SIDA se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
Paragraf
Art. 317 a fost modificat de pct. 66 al art. I din LEGEA nr. 278 din 4 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 601 din 12 iulie 2006.
Paragraf
Împiedicarea libertății cultelor
ART

Articolul 318

Paragraf
Împiedicarea sau tulburarea libertății de exercitare a vreunui cult religios, care este organizat și funcționează potrivit legii, se pedepsește cu închisoare de la o lună la 6 luni sau cu amendă.
Paragraf
Cu aceeași pedeapsă se sancționează fapta de a obliga o persoană, prin constrângere, să participe la serviciile religioase ale vreunui cult, sau să îndeplinească un act religios legat de exercitarea unui cult.
Paragraf
Profanarea de morminte
ART

Articolul 319

Paragraf
Profanarea prin orice mijloace a unui mormânt, a unui monument sau a unei urne funerare ori a unui cadavru, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani.
Paragraf
Tulburarea folosinței locuinței
ART

Articolul 320

Paragraf
Fapta prin care se tulbură în mod repetat folosința locuinței locatarilor dintr-un imobil, ori prin care se împiedică normala folosință a locuinței, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
Paragraf
Acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
Paragraf
Împăcarea părților înlătură răspunderea penală.
Paragraf
Ultrajul contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice
ART

Articolul 321

Paragraf
Fapta persoanei care, în public, săvârșește acte sau gesturi, proferează cuvinte ori expresii, sau se dedă la orice alte manifestări prin care se aduce atingere bunelor moravuri sau se produce scandal public ori se tulbură, în alt mod, liniștea și ordinea publică, se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani.
Paragraf
Dacă prin fapta prevăzută la alin. 1 s-au tulburat grav liniștea și ordinea publică, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.
Paragraf
Art. 321 a fost modificat de LEGEA nr. 169 din 10 aprilie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 261 din 18 aprilie 2002.
Paragraf
Încăierarea
ART

Articolul 322

Paragraf
Participarea la o încăierare între mai multe persoane se pedepsește cu închisoare de la o lună la 6 luni sau cu amendă.
Paragraf
Dacă în cursul încăierării s-a cauzat o vătămare gravă integrității corporale sau sănătății unei persoane, cel care a săvârșit această faptă se pedepsește pentru infracțiunea săvârșită, al cărei maxim se reduce cu un an. Ceilalți participanți la încăierare se pedepsesc cu pedeapsa prevăzută în alin. 1.
Paragraf
În cazul prevăzut în alin. 2, dacă nu se cunoaște care dintre participanți a săvârșit faptele arătate în acel alineat, se aplică tuturor închisoarea de la 6 luni la 5 ani, când s-a cauzat vătămarea integrității corporale sau sănătății. În cazul în care s-a cauzat moartea, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 15 ani.
Paragraf
Nu se pedepsește cel care a fost prins în încăierare împotriva voinței sale, sau care a încercat să despartă pe alții, să respingă un atac ori să apere pe altul.
Paragraf
Asocierea pentru săvârșirea de infracțiuni
ART

Articolul 323

Paragraf
Fapta de a se asocia sau de a iniția constituirea unei asocieri în scopul săvârșirii uneia sau mai multor infracțiuni, altele decât cele arătate în art. 167, ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unei astfel de asocieri, se pedepsește cu închisoare de la 3 la 15 ani, fără a se putea depăși pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea ce intră în scopul asocierii.
Paragraf
Dacă fapta de asociere a fost urmată de săvârșirea unei infracțiuni, se aplică celor care au săvârșit infracțiunea respectiva pedeapsă pentru acea infracțiune, în concurs cu pedeapsa prevăzută în alin. 1.
Paragraf
Nu se pedepsesc persoanele prevăzute în alin. 1, care denunță autorităților asocierea mai înainte de a fi fost descoperită și de a se fi început săvârșirea infracțiunii care intră în scopul asocierii.
Paragraf
Instigarea publică și apologia infracțiunilor
ART

Articolul 324

Paragraf
Fapta de a îndemna publicul prin grai, scris sau prin orice alte mijloace, de a nu respecta legile, ori de a săvârși fapte ce constituie infracțiuni, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani, fără a se putea depăși pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea la săvârșirea căreia s-a instigat.
Paragraf
Dacă fapta prevăzută în alin. 1 este săvârșită de un funcționar public care îndeplinește o funcție ce implică exercițiul autorității de stat ori de către o persoană dintre cele prevăzute în art. 160, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani, fără a se putea depăși pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea la săvârșirea căreia s-a instigat.
Paragraf
Dacă instigarea publică a avut ca urmare săvârșirea infracțiunii la care s-a instigat, pedeapsa este cea prevăzută de lege pentru acea infracțiune.
Paragraf
Purtarea în public a unei uniforme, embleme, insigne sau altor asemenea semne distinctive neautorizate, în scopurile arătate în alin. 1, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani.
Paragraf
Cu aceeași pedeapsă se sancționează lăudarea în public a celor care au săvârșit infracțiuni sau a infracțiunilor săvârșite de aceștia.
Paragraf
Răspândirea de materiale obscene
ART

Articolul 325

Paragraf
Fapta de a vinde sau răspindi, precum și de a confecționa ori deține, în vederea răspândirii, obiecte, desene, scrieri sau alte materiale cu caracter obscen, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 4 ani sau cu amendă.
Paragraf
Cerșetoria
ART

Articolul 326

Paragraf
Fapta persoanei care, având capacitatea de a munci, apelează în mod repetat la mila publicului, cerând ajutor material, se pedepsește cu închisoare de la o lună la 3 ani.
Paragraf
Vagabondajul
ART

Articolul 327

Paragraf
Abrogat.
Paragraf
Art. 327 a fost abrogat de pct. 67 al art. I din LEGEA nr. 278 din 4 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 601 din 12 iulie 2006.
Paragraf
Prostituția
ART

Articolul 328

Paragraf
Fapta persoanei care își procură mijloacele de existență sau principalele mijloace de existență, practicând în acest scop raporturi sexuale cu diferite persoane, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani.
Paragraf
Proxenetismul
ART

Articolul 329

Paragraf
Îndemnul ori înlesnirea practicării prostituției sau tragerea de foloase de pe urma practicării prostituției de către o persoană se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi.
Paragraf
Recrutarea unei persoane pentru prostituție ori traficul de persoane în acest scop, precum și constrângerea la prostituție se pedepsesc cu închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi.
Paragraf
Dacă fapta prevăzută în alin. 1 sau 2 este săvârșită față de un minor sau prezintă un alt caracter grav, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 18 ani și interzicerea unor drepturi.
Paragraf
Banii, valorile sau orice alte bunuri care au servit sau au fost destinate să servească, direct sau indirect, la comiterea infracțiunii prevăzute la alin. 1-3 și cele care au fost dobândite prin săvârșirea acesteia se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani.
Paragraf
Tentativa se pedepsește.
Paragraf
Art. 329 a fost modificat de LEGEA nr. 169 din 10 aprilie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 261 din 18 aprilie 2002.
Paragraf
Alin. (3) al art. 329 a fost modificat de ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 143 din 24 octombrie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 804 din 5 noiembrie 2002.
Paragraf
Jocul de noroc
ART

Articolul 330

Paragraf
Organizarea sau îngăduirea jocurilor de noroc pentru public, fără autorizare, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
Paragraf
Cu aceeași pedeapsă se sancționează organizarea sau îngăduirea în mod obișnuit a jocurilor de noroc, într-o casă particulară, în scopul de a realiza foloase materiale.
TITLU

Titlul X INFRACȚIUNI CONTRA CAPACITĂȚII DE APĂRARE A ROMÂNIEI

CAPITOL

Capitolul I INFRACȚIUNI SĂVÂRȘITE DE MILITARI

SECTIUNE

Secţiunea I Infracțiuni contra ordinii și disciplinei militare

Paragraf
Absența nejustificată
ART

Articolul 331

Paragraf
Absența nejustificată de la unitate sau serviciu, care a depășit 24 de ore dar nu mai mult de 3 zile, a militarului, în termen sau concentrat, până la gradul de sergent inclusiv, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 1 an.
Paragraf
Pedeapsa aplicată militarului în termen se execută într-o închisoare militară.
Paragraf
În timp de război, absența nejustificată a oricărui militar de la unitate sau serviciu, care a depășit 4 ore, dar nu mai mult de 24 de ore, se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani.
Paragraf
Dezertarea
ART

Articolul 332

Paragraf
Absența nejustificată de la unitate sau serviciu, care depășește 3 zile, a oricărui militar, se pedepsește cu închisoare de la unu la 7 ani.
Paragraf
În timp de război, absența nejustificată a oricărui militar de la unitate sau serviciu, care a depășit 24 de ore, se pedepsește cu închisoare de la 3 la 12 ani.
Paragraf
Călcarea de consemn
ART

Articolul 333

Paragraf
Călcarea regulilor serviciului de gardă, de pază, de însoțire sau de securitate, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 1 an.
Paragraf
Cu aceeași pedeapsă se sancționează și părăsirea comenzii sau oricărui alt post de către militar.
Paragraf
Călcarea consemnului de către santinela aflată în serviciu de gardă sau de pază pe lângă depozitele de armament, muniții sau materiale explozive, la frontieră ori în alte posturi de un deosebit interes militar sau de stat, ori dacă fapta ar fi putut avea urmări grave, se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani.
Paragraf
Faptele de mai sus săvârșite în timp de război se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 12 ani.
Paragraf
Insubordonarea
ART

Articolul 334

Paragraf
Refuzul de a executa un ordin cu privire la îndatoririle de serviciu se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 2 ani.
Paragraf
Dacă fapta este săvârșită de un ofițer, de un maistru militar sau subofițer, de un militar angajat, de doi sau mai mulți militari împreuna ori în fața trupei adunate sau dacă fapta are urmări grave, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani.
Paragraf
În timp de război, pedeapsa pentru fapta prevăzută în alin. 1 este închisoarea de la 2 la 7 ani, iar pentru fapta prevăzută în alin. 2, de la 3 la 12 ani.
Paragraf
Lovirea superiorului
ART

Articolul 335

Paragraf
Lovirea superiorului de către inferior sau a șefului de către subordonat se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an.
Paragraf
Dacă fapta prevăzută în alin. 1 a fost săvârșită în timp de război, maximul pedepsei se sporește cu 2 ani.
Paragraf
Art. 335 a fost modificat de pct. 68 al art. I din LEGEA nr. 278 din 4 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 601 din 12 iulie 2006.
Paragraf
Lovirea inferiorului
ART

Articolul 336

Paragraf
Lovirea inferiorului sau subordonatului de către un superior sau șef se pedepsește cu închisoare de la o lună la un an.
Paragraf
Dispozițiile alin. 1 nu se aplică în timp de război, dacă fapta a fost determinată de o necesitate militară.
Paragraf
Art. 336 a fost modificat de pct. 69 al art. I din LEGEA nr. 278 din 4 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 601 din 12 iulie 2006.
Paragraf
Punerea în mișcare a acțiunii penale
ART

Articolul 337

Paragraf
Acțiunea penală pentru infracțiunile prevăzute în art. 331-334 se pune în mișcare numai la sesizarea comandantului.
Paragraf
Art. 337 a fost modificat de pct. 70 al art. I din LEGEA nr. 278 din 4 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 601 din 12 iulie 2006.
SECTIUNE

Secţiunea II Infracțiuni pe câmpul de luptă

Paragraf
Capitularea
ART

Articolul 338

Paragraf
Predarea în mâinile inamicului de către comandant a forțelor militare pe care le comandă, lăsarea în mâinile dușmanului, distrugerea sau aducerea în stare de neîntrebuințare de către comandant a mijloacelor de luptă sau a altor mijloace necesare pentru purtarea războiului, fără ca aceasta să fi fost determinată de condițiile de luptă, se pedepsesc cu detențiune pe viață sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi.
Paragraf
Tentativa se pedepsește.
Paragraf
Părăsirea câmpului de luptă
ART

Articolul 339

Paragraf
Părăsirea câmpului de luptă sau refuzul de a acționa, săvârșite în timpul luptei, ori predarea în captivitate, sau săvârșirea altor asemenea fapte de natură a servi cauza dușmanului, se pedepsește cu detențiune pe viață sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi.
Paragraf
Tentativa se pedepsește.
SECTIUNE

Secţiunea III Infracțiuni specifice aviației și marinei militare

Paragraf
Zborul neautorizat
ART

Articolul 340

Paragraf
Zborul cu o aeronavă aparținând forțelor armate ale statului român, fără prealabilă autorizare, precum și nerespectarea regulilor de zbor, dacă prin aceasta se periclitează securitatea zborului în spațiul aerian sau a aeronavei, se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 2 ani.
Paragraf
Dacă fapta prevăzută în alineatul precedent a cauzat urmări grave, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani, iar dacă a cauzat un dezastru, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani și interzicerea unor drepturi.
Paragraf
Părăsirea navei
ART

Articolul 341

Paragraf
Părăsirea unei nave militare în caz de naufragiu, de către comandant, mai înainte de a-și fi exercitat până la capat îndatoririle de serviciu, precum și de către orice persoană ce face parte din echipajul navei, fără ordinul comandantului, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.
Paragraf
Aceeași faptă săvârșită în timp de război se pedepsește cu detențiune pe viață sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi.
Paragraf
Părăsirea comenzii
ART

Articolul 342

Paragraf
Părăsirea comenzii de către comandantul unei nave sau al unei grupări de nave militare, în situații ce ar fi putut periclita nava sau navele militare ori echipajul acestora, se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani.
Paragraf
În cazul în care părăsirea comenzii s-a săvârșit în timpul luptei, de către comandantul unei nave sau al unei grupări de nave militare, pedeapsa este detențiunea pe viață sau închisoarea de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi.
Paragraf
Neluarea măsurilor necesare în operațiile navale
ART

Articolul 343

Paragraf
Fapta comandantului unei nave militare sau grupări de nave militare care fără a fi fost oprit prin vreun ordin, sau fără a fi fost împiedicat de misiunea specială pe care o avea, nu ia măsurile necesare să atace, să lupte împotriva dușmanului, să ajute o navă a statului român sau a unei țări aliate urmărită de dușman ori angajată în luptă, sau nu ia măsurile necesare pentru a distruge un convoi dușman, ori nu urmărește navele de război sau comerciale ale dușmanului, se pedepsește cu detențiune pe viață sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi.
Paragraf
Coborârea pavilionului
ART

Articolul 344

Paragraf
Coborârea pavilionului în timpul luptei, în scopul de a servi cauza dușmanului, săvârșită de către comandantul unei nave militare sau al unei grupări de nave militare, precum și de către orice altă persoană ambarcată, se pedepsește cu detențiune pe viață sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi.
Paragraf
Coliziunea
ART

Articolul 345

Paragraf
Fapta comandantului unei nave militare sau a oricărei persoane aflate la bordul navei, prin care s-a cauzat, din culpă, o coliziune sau punerea pe uscat a navei, dacă fapta a avut ca urmare avarierea gravă a navei sau alte urmări grave, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.
Paragraf
În cazul în care fapta prevăzută în alineatul precedent a fost săvârșită cu intenție, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi.
Paragraf
În timp de război, fapta prevăzută în alin. 2 se pedepsește cu detențiune pe viață sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi.
Paragraf
Sancționarea tentativei
ART

Articolul 346

Paragraf
Tentativa infracțiunilor prevăzute în art. 340, 341, 342, 344 și 345 alin. 2 și 3 se pedepsește.
Paragraf
Infracțiuni privitoare la aeronave
ART

Articolul 347

Paragraf
Dispozițiile art. 341-346 se aplică în mod corespunzător și în ce privește aeronavele militare.
CAPITOL

Capitolul II INFRACȚIUNI SĂVÂRȘITE DE MILITARI SAU DE CIVILI

Paragraf
Sustragerea de la serviciul militar
ART

Articolul 348

Paragraf
Fapta persoanei care își provoacă vătămări integrității corporale sau sănătății, simulează o boală sau infirmitate, folosește înscrisuri false sau orice alte mijloace, în scopul de a se sustrage de la serviciul militar, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani, iar în timp de război cu închisoare de la 3 la 10 ani.
Paragraf
Acțiunea penală se pune în mișcare numai la sesizarea comandantului.
Paragraf
Defetismul
ART

Articolul 349

Paragraf
Răspândirea sau publicarea în timp de război de zvonuri sau informații false, exagerate sau tendențioase relative la situația economică și politică a țării, la starea morală a populației în legătură cu declararea și mersul războiului, precum și săvârșirea altor asemenea fapte de natură să slăbească rezistența morală a populației, se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 15 ani și interzicerea unor drepturi.
Paragraf
Jefuirea celor căzuți pe câmpul de luptă
ART

Articolul 350

Paragraf
Jefuirea pe câmpul de luptă a morților sau răniților de obiectele aflate asupra lor se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi.
Paragraf
Cu aceeași pedeapsă se sancționează fapta arătată în alineatul precedent, care, fără să fie săvârșită pe câmpul de luptă, este urmarea unor operații de război.
Paragraf
Folosirea emblemei Crucii Roșii în timpul operațiilor militare
ART

Articolul 351

Paragraf
Folosirea, fără drept, în timp de război și în legătură cu operațiile militare, a emblemei ori denumirii de "Crucea Roșie" sau a celor asimilate acesteia, se pedepsește cu închisoare de la 3 la 7 ani.
Paragraf
Sustragerea de la rechiziții militare
ART

Articolul 352

Paragraf
Refuzul nejustificat de a pune la dispoziția forțelor armate bunurile legal rechiziționate, sustragerea de la îndeplinirea acestor obligații, ori nedeclararea la recensământ a bunurilor supuse rechiziționării, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani.
Paragraf
În cazul când fapta se săvârșește în timp de război, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 5 ani.
CAPITOL

Capitolul III INFRACȚIUNI SĂVÂRȘITE DE CIVILI

Paragraf
Sustragerea de la recrutare
ART

Articolul 353

Paragraf
Sustragerea de la recrutare în timp de război se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani.
Paragraf
Art. 353 a fost modificat de pct. 71 al art. I din LEGEA nr. 278 din 4 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 601 din 12 iulie 2006.
Paragraf
Neprezentarea la încorporare sau concentrare
ART

Articolul 354

Paragraf
Neprezentarea la încorporare sau concentrare ori neprezentarea celor încorporați sau concentrați la unitatea unde au fost repartizați, în timp de mobilizare sau război, în termenul precizat în ordin, se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani.
Paragraf
Termenul de prezentare prevăzut în alineatul precedent se prelungește cu 10 zile, în cazul în care cei chemați la mobilizare sau concentrare se află în străinătate.
Paragraf
Art. 354 a fost modificat de pct. 72 al art. I din LEGEA nr. 278 din 4 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 601 din 12 iulie 2006.
Paragraf
Punerea în mișcare a acțiunii penale
ART

Articolul 355

Paragraf
Acțiunea penală pentru infracțiunile prevăzute în prezentul capitol se pune în mișcare numai la sesizarea comandantului.
TITLU

Titlul XI INFRACȚIUNI CONTRA PĂCII ȘI OMENIRII

Paragraf
Propaganda pentru război
ART

Articolul 356

Paragraf
Propaganda pentru război, răspândirea de știri tendențioase sau inventate, de natură sa servească ațâțării la război, sau orice alte manifestări în favoarea dezlănțuirii unui război, săvârșite prin grai, scris, radio, televiziune, cinematograf sau prin alte asemenea mijloace, se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 15 ani și interzicerea unor drepturi.
Paragraf
Genocidul
ART

Articolul 357

Paragraf
Săvârșirea în scopul de a distruge în intregime sau în parte o colectivitate sau un grup național, etnic, rasial sau religios, a vreuneia dintre următoarele fapte:
litera a)
uciderea membrilor colectivității sau grupului;
litera b)
vătămarea gravă a integrității fizice sau mintale a membrilor colectivității sau grupului;
litera c)
supunerea colectivității ori grupului la condiții de existență sau tratament de natură să ducă la distrugere fizică;
litera d)
luarea de măsuri tinzând la împiedicarea nașterilor în sânul colectivității sau grupului;
litera e)
transferarea forțată a copiilor aparținând unei colectivități sau unui grup, în altă colectivitate sau în alt grup,
Paragraf
se pedepsește cu detențiune pe viață sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi.
Paragraf
Dacă fapta este săvârșită în timp de război, pedeapsa este detențiunea pe viață.
Paragraf
Înțelegerea în vederea săvârșirii infracțiunii de genocid se pedepsește cu închisoare de la 5 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi.
Paragraf
Tratamentele neomenoase
ART

Articolul 358

Paragraf
Supunerea la tratamente neomenoase a răniților ori bolnavilor, a membrilor personalului civil sanitar sau al Crucii Roșii ori al organizațiilor asimilate acesteia, a naufragiaților, a prizonierilor de război și în general a oricărei alte persoane cazute sub puterea adversarului, ori supunerea acestora la experiențe medicale sau științifice care nu sunt justificate de un tratament medical în interesul lor, se pedepsește cu închisoare de la 5 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi.
Paragraf
Cu aceeași pedeapsă se sancționează săvârșirea față de persoanele arătate în alineatul precedent a vreuneia dintre următoarele fapte:
litera a)
constrângerea de a servi în forțele armate ale adversarului;
litera b)
luarea de ostateci;
litera c)
deportarea;
litera d)
dislocarea sau lipsirea de libertate fără temei legal;
litera e)
condamnarea sau execuția fără o judecată prealabilă efectuată de către un tribunal constituit în mod legal și care să fi judecat cu respectarea garanțiilor judiciare fundamentale prevăzute de lege.
Paragraf
Torturarea, mutilarea sau exterminarea celor prevăzuți în alin. 1 se pedepsește cu detențiune pe viață sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi.
Paragraf
Dacă faptele prevăzute în prezentul articol sunt săvârșite în timp de război, pedeapsa este detențiunea pe viață.
Paragraf
Distrugerea unor obiective și însușirea unor bunuri
ART

Articolul 359

Paragraf
Distrugerea în intregime sau în parte:
litera a)
a clădirilor, a oricăror alte construcții sau a navelor care servesc de spitale;
litera b)
a mijloacelor de transport de orice fel afectate unui serviciu sanitar sau de Cruce Roșie, ori al organizațiilor asimilate acesteia, pentru transportul răniților, bolnavilor, materialelor sanitare sau al materialelor Crucii Roșii ori ale organizațiilor asimilate acesteia;
litera c)
a depozitelor de materiale sanitare,
Paragraf
dacă toate acestea poartă semnele distinctive reglementate, se pedepsește cu închisoare de la 5 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi.
Paragraf
Cu aceeași pedeapsă se sancționează însușirea sub orice formă, nejustificată de o necesitate militară și săvârșită în proporții mari, a mijloacelor sau materialelor destinate pentru ajutorul ori îngrijirea răniților sau bolnavilor căzuți sub puterea adversarului.
Paragraf
Tot astfel se sancționează distrugerea în intregime sau în parte, ori însușirea sub orice formă, nejustificată de vreo necesitate militară și săvârșită în proporții mari, a oricăror alte bunuri.
Paragraf
Distrugerea, jefuirea sau însusirea unor valori culturale
ART

Articolul 360

Paragraf
Distrugerea sub orice formă, fără necesitate militară, de monumente sau construcții care au o valoare artistică, istorică ori arheologică, de muzee, mari biblioteci, arhive de valoare istorică sau științifică, opere de artă, manuscrise, cărți de valoare, colecții științifice sau colecții importante de cărți, de arhive, ori de reproduceri ale bunurilor de mai sus și în general a oricăror valori culturale ale popoarelor, se pedepsește cu închisoare de la 5 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi.
Paragraf
Cu aceeași pedeapsă se sancționează jefuirea sau însușirea sub orice formă a vreuneia dintre valorile culturale arătate în prezentul articol, de pe teritoriile aflate sub ocupație militară.
Paragraf
Sancționarea tentativei, tăinuirii și favorizării
ART

Articolul 361

Paragraf
Tentativa infracțiunilor prevăzute în prezentul titlu se pedepsește.
Paragraf
Tăinuirea și favorizarea privitoare la infracțiunile din acest titlu se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani.
Paragraf
Tăinuirea și favorizarea săvârșite de soț sau de o rudă apropiată în cazul infracțiunilor prevăzute în art. 357 și 358 alin. 3 și 4 se pedepsesc. Limitele pedepsei prevăzute în alin. 2 se reduc la jumătate, iar în cazul celorlalte infracțiuni, tăinuirea și favorizarea nu se pedepsesc.
Paragraf
DISPOZIȚII FINALE
ART

Articolul 362

Paragraf
Dispozițiile din partea generală a acestui cod se aplică și faptelor sancționate penal prin legi speciale, afară de cazul când legea dispune altfel.
ART

Articolul 363

Paragraf
Prezentul cod intră în vigoare la data de 1 ianuarie 1969.
Paragraf
NOTĂ:
Paragraf
Potrivit art. 2 alin. 1 din Legea nr. 140/1996, dispozițiile prevăzute în această lege referitoare la liberarea condiționată nu se aplică celor condamnați definitiv înainte de intrarea în vigoare a legii, cu excepția celor care s-au sustras de la executare.
Paragraf
Potrivit art. 2 alin. 2 din Legea nr. 140/1996, dispozițiile art. 39 alin. 6 din Codul penal sunt aplicabile și în cazul în care condamnarea la pedeapsa cu moartea a fost comutată sau înlocuită cu pedeapsa detențiunii pe viață sau cu pedeapsa închisorii.

Vrei mai mult?

Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.

Începe gratuit
Contact

Start the Conversation.

Ready to know exactly where your answer comes from?

Newsletter

Receive legislative news and platform updates directly to your email.

© 2026 All rights reserved.

Poly Tool Design SRL — Blvd. Ferdinand 95, Constanța, 900717, România — CUI: 40293031