RO
AcasăDocument

HOTĂRÂRE nr. 563 din 30 mai 2012

privind unele măsuri pentru organizarea Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional şi a Secretariatului de Stat pentru Culte

În vigoare
Emitent:GUVERNUL
Publicat:30.05.2012
Versiune:unica
Sursă oficială
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
Paragraf
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. XII din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 16/2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale,
Paragraf
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
ART

Articolul i

Paragraf
Hotărârea Guvernului nr. 90/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 22 februarie 2010, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
Paragraf 1
La articolul 2, litera b) se modifică şi va avea următorul cuprins:
Paragraf
"b) accesul liber, neîngrădit şi egal la cultură, inclusiv la patrimoniul cultural pentru generaţia prezentă, protejarea şi conservarea valorilor culturale ale naţiunii pentru uzul generaţiilor viitoare;"
Paragraf 2
La articolul 2, după litera d) se introduce o nouă literă, litera e), cu următorul cuprins:
Paragraf
"e) libertatea conştiinţei şi a credinţelor religioase."
Paragraf 3
La articolul 3, litera g) se modifică şi va avea următorul cuprins:
Paragraf
"g) protejarea patrimoniului cultural naţional, ca factor determinant al identităţii culturale a României şi ca resursă neregenerabilă;"
Paragraf 4
La articolul 3, după litera i) se introduce o nouă literă, litera j), cu următorul cuprins:
Paragraf
"j) cultele recunoscute de lege sunt libere, autonome şi egale în faţa autorităţilor statului."
Paragraf 5
La articolul 4, litera b) se modifică şi va avea următorul cuprins:
Paragraf
"b) protejarea patrimoniului cultural naţional, precum şi a patrimoniului imaterial, prin promovarea unui cadru legislativ specific în vederea promovării eficiente şi proactive a patrimoniului naţional, precum şi prin programe şi măsuri specifice privind evaluarea, restaurarea şi conservarea, respectiv punerea lor în valoare şi reinserţia în viaţa comunităţii, prin dezvoltarea de proiecte integrate şi de reţele de cooperare;"
Paragraf 6
La articolul 4, după litera x) se introduce o nouă literă, litera y), cu următorul cuprins:
Paragraf
"y) sprijinirea cultelor recunoscute de lege."
Paragraf 7
La articolul 5 alineatul (1), punctul 29 se modifică şi va avea următorul cuprins:
Paragraf
"29. propune Guvernului recunoaşterea statutului de utilitate publică pentru organizaţiile neguvernamentale cu activitate în domeniul culturii, cultelor, cu respectarea normelor legale;"
Paragraf 8
La articolul 6 alineatul (1), punctul 9 se modifică şi va avea următorul cuprins:
Paragraf
"9. avizează, pe baza propunerilor comisiilor de specialitate din cadrul său, planurile de amenajare şi dezvoltare a teritoriului, pentru zonele protejate, respectiv pentru cele unde sunt delimitate situri arheologice, potrivit legii;"
Paragraf 9
La articolul 6 alineatul (1), după punctul 23 se introduc patru noi puncte, punctele 24 - 27 , cu următorul cuprins:
Paragraf
"24. stabileşte politicile specifice domeniului cultelor şi măsurile necesare asigurării relaţiilor statului cu toate cultele legal recunoscute din România;
Paragraf 25
propune Guvernului recunoaşterea cultelor, pe baza documentaţiei întocmite de Secretariatul de Stat pentru Culte, potrivit legii;
Paragraf 26
sprijină cultele recunoscute în activitatea de evidenţă, păstrare, conservare, restaurare şi punere în valoare a bunurilor culturale mobile şi imobile, aflate în proprietatea sau în folosinţa cultelor, în condiţiile legii;
Paragraf 27
asigură sprijin financiar, în condiţiile legii, pentru sprijinirea cultelor."
Paragraf 10
La articolul 9, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
Paragraf
"(2) Numărul maxim de posturi este de 146, exclusiv demnitarii şi posturile aferente cabinetului ministrului."
Paragraf 11
La articolul 11, alineatul (5) se modifică şi va avea următorul cuprins:
Paragraf
"(5) În îndeplinirea atribuţiilor sale, ministrul culturii şi patrimoniului naţional este ajutat de 2 secretari de stat, un subsecretar de stat, un secretar general şi un secretar general adjunct."
Paragraf 12
Articolul 12 se modifică şi va avea următorul cuprins:
Paragraf
"Art. 12. - (1) Secretarii de stat şi subsecretarul de stat se subordonează ministrului culturii şi patrimoniului naţional şi îndeplinesc atribuţiile şi sarcinile stabilite de acesta.
litera
(2) Secretarii de stat coordonează compartimente de specialitate din cadrul Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional, potrivit anexei nr. 1 şi regulamentului de organizare şi funcţionare a ministerului."
Paragraf 13
La articolul 19, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
Paragraf
"(2) Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional are, de asemenea, în dotare, pentru activităţile sale specifice, două autoturisme, cu un consum ce se stabileşte potrivit reglementărilor în vigoare, în limita prevederilor bugetare."
Paragraf 14
Anexele nr. 1 şi 2 se modifică şi se înlocuiesc cu anexele nr. 1 şi 2, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
ART

Articolul ii

Paragraf
Hotărârea Guvernului nr. 22/2010 privind organizarea şi funcţionarea Secretariatului de Stat pentru Culte, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 17 din 11 ianuarie 2010, se modifică şi se completează după cum urmează:
Paragraf 1
La articolul 1, alineatele (1) şi (2) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
Paragraf
"Art. 1.- (1) Secretariatul de Stat pentru Culte este instituţie publică cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional.
litera
(2) Secretariatul de Stat pentru Culte asigură punerea în aplicare a politicilor specifice domeniului cultelor."
Paragraf 2
La articolul 4 alineatul (1), punctele 1 , 6 şi 8 se modifică şi vor avea următorul cuprins:
Paragraf
"1. asigură relaţiile statului cu toate cultele şi asociaţiile religioase din România şi punerea în aplicare a politicilor specifice domeniului cultelor;
Paragraf 6
analizează cererile de înfiinţare de noi culte, întocmeşte documentaţiile cerute de lege şi le înaintează Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional, în vederea recunoaşterii acestora de către Guvern;
Paragraf 8
înaintează Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional propunerile privind recunoaşterea de către Guvern a statutului de utilitate publică pentru organizaţiile neguvernamentale cu activitate în domeniul vieţii religioase, potrivit legii;"
Paragraf 3
La articolul 4 alineatul (1) punctul 19, literele b), j) şi k) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
Paragraf
"b) restaurarea şi conservarea lăcaşurilor de cult care sunt monumente istorice şi care aparţin cultelor recunoscute din România;
litera j)
construirea şi repararea sediilor administrative ale eparhiilor sau ale centrelor de cult;
litera k)
construirea şi repararea sediilor unităţilor de învăţământ teologic proprietate a cultelor recunoscute;"
Paragraf 4
La articolul 4 alineatul (1) punctul 19, litera l) se abrogă.
Paragraf 5
La articolul 4, după alineatul (1) se introduc două noi alineate, alineatele (1^1) şi (1^2), cu următorul cuprins:
Paragraf
"(1^1) Pentru realizarea obiectivelor prevăzute la alin. (1) pct. 19 lit. a), Secretariatul de Stat pentru Culte elaborează Programul naţional de construire şi reparare a lăcaşurilor de cult, care este aprobat prin ordin al ministrului culturii şi patrimoniului naţional.
Paragraf 1
^2) Pentru realizarea obiectivelor prevăzute la alin. (1) pct. 19 lit. b), i), j) şi k), Secretariatul de Stat pentru Culte elaborează programe şi proiecte şi le supune spre aprobare ministrului culturii şi patrimoniului naţional."
Paragraf 6
La articolul 4, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
Paragraf
"(2) Secretariatul de Stat pentru Culte îndeplineşte şi alte atribuţii prevăzute de lege."
Paragraf 7
Articolul 5 se modifică şi va avea următorul cuprins:
Paragraf
"Art. 5. - Secretariatul de Stat pentru Culte propune Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional elaborarea proiectelor de acte normative din domeniul vieţii religioase, precum şi avizarea proiectelor de acte normative elaborate de ministere şi alte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi locale, cu implicaţii în viaţa cultelor şi asociaţiilor religioase."
Paragraf 8
Articolul 6 se modifică şi va avea următorul cuprins:
Paragraf
"Art. 6. - (1) Conducerea Secretariatului de Stat pentru Culte se exercită de către un director general numit prin ordin al ministrului culturii şi patrimoniului naţional, potrivit legii.
litera
(2) Directorul general are calitatea de ordonator terţiar de credite.
litera
(3) Directorul general conduce întreaga activitate a Secretariatului de Stat pentru Culte şi îl reprezintă în raporturile cu autorităţile publice, instituţii şi organizaţii, precum şi cu persoanele juridice şi fizice din ţară sau din străinătate.
litera
(4) În exercitarea atribuţiilor sale directorul general emite decizii şi avize."
Paragraf 9
Articolul 7 se modifică şi va avea următorul cuprins:
Paragraf
"Art. 7. - (1) Personalul necesar desfăşurării activităţii Secretariatului de Stat pentru Culte este alcătuit din funcţionari publici şi personal contractual, care sunt numiţi, respectiv angajaţi, cu respectarea dispoziţiilor legale, prin decizie a directorului general, în limita numărului maxim de posturi prevăzut la art. 10 alin. (1).
litera
(2) Personalul Secretariatului de Stat pentru Culte este salarizat în conformitate cu prevederile legale în vigoare."
Paragraf 10
Articolul 8 se modifică şi va avea următorul cuprins:
Paragraf
"Art. 8. - Finanţarea activităţii Secretariatului de Stat pentru Culte se asigură integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional."
Paragraf 11
Articolul 10 se modifică şi va avea următorul cuprins:
Paragraf
"Art. 10. - (1) Numărul maxim de posturi aprobat pentru Secretariatul de Stat pentru Culte este de 33 şi se asigură în limita numărului maxim de posturi prevăzut în nota de la pct. I. "Organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi instituţii publice finanţate integral din bugetul de stat" din anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 90/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional, cu modificările şi completările ulterioare.
litera
(2) Statul de funcţii şi regulamentul de organizare şi funcţionare ale Secretariatului de Stat pentru Culte se aprobă prin ordin al ministrului culturii şi patrimoniului naţional."
Paragraf 12
Anexa se modifică şi se înlocuieşte cu anexa nr. 3, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
ART

Articolul iii

litera
(1) Regulamentele de organizare şi funcţionare a Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional şi a Secretariatului de Stat pentru Culte se aprobă prin ordin al ministrului culturii şi patrimoniului naţional, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
litera
(2) Încadrarea în noua structură organizatorică prevăzută în anexa nr. 1 se aprobă prin ordin al ministrului culturii şi patrimoniului naţional, în termen de 45 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, potrivit procedurilor legale specifice fiecărei categorii de personal.
Paragraf
PRIM-MINISTRU
Paragraf
VICTOR-VIOREL PONTA
Paragraf
Contrasemnează:
Paragraf
Ministrul culturii şi
Paragraf
patrimoniului naţional,
Paragraf
Mircea Diaconu
Paragraf
Ministrul muncii, familiei
Paragraf
şi protecţiei sociale,
Paragraf
Mariana Câmpeanu
Paragraf
Viceprim-ministru,
Paragraf
ministrul finanţelor publice,
Paragraf
Florin Georgescu
Paragraf
Bucureşti, 30 mai 2012.
Paragraf
Nr. 563.
ANX

Anexa 1

Paragraf
STRUCTURA ORGANIZATORICĂ
Paragraf
a Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional
Paragraf
Numărul maxim de posturi- 146
Paragraf
│ MINISTRU │
Paragraf
│ CABINET │
Paragraf
│ UNITATEA DE MANAGEMENT A ├────┼────┤ AFACERI EUROPENE* │
Paragraf
│ PROIECTULUI │ │ └────────────────────────────────┘
Paragraf
│ COMUNICARE ŞI RELAŢII PUBLICE* ├────┼────┤ AUDIT PUBLIC INTERN* │
Paragraf
│ INFORMAŢII CLASIFICATE* ├────┼────┤CORPUL DE CONTROL AL MINISTRULUI│
Paragraf
│ SERVICIUL LEGISLATIV ŞI RELAŢIA ├────┼────┤ SERVICIUL JURIDIC* │
Paragraf
│ CU PARLAMENTUL │ │ └────────────────────────────────┘
Paragraf
│ SECRETAR │ │ SECRETAR │ │ SECRETAR │ │ SECRETAR │
Paragraf
│ DE STAT │ │ DE STAT │ │ DE STAT │ │ GENERAL │
Paragraf
├┤ CABINET │ ├┤ CABINET │ ││DIRECŢIA RELAŢII │ ├┤SECRETAR GENERAL │
Paragraf
│└─────────┘ │└─────────┘ └┤INTERNAŢIONALE ŞI│ ││ ADJUNCT │
Paragraf
│┌─────────────┐ │┌───────────────┐ │INTELECTUALITATE │ │└─────────────────┘
Paragraf
├┤DIRECŢIA │ ││DIRECŢIA ARTELE│ └─────────────────┘ │┌─────────────────┐
Paragraf
││PATRIMONIULUI│ ││SPECTACOLULUI, │ ├┤ DIRECŢIA BUGET │
Paragraf
││CULTURAL │ ││CINEMATOGRAFIE,│ ││ FINANŢE │
Paragraf
│└┬────────────┘ ││AUDIOVIZUAL │ ││ CONTABILITATE │
Paragraf
│ ├┤PATRIMONIU │ │┌───────────────┐ │┌─────────────────┐
Paragraf
│ ││CONSTRUIT* │ └┤BIROUL CULTURĂ │ ├┤ DIRECŢIA │
Paragraf
│ │└───────────┘ │SCRISĂ, │ ││ACHIZIŢII PUBLICE│
Paragraf
│ │┌───────────┐ │BIBLIOTECI │ ││ŞI ADMINISTRATIV │
Paragraf
│ ├┤ARHEOLOGIE*│ └───────────────┘ │└┬────────────────┘
Paragraf
│ │┌───────────┐ │ ├┤ ACHIZIŢII │
Paragraf
│ ├┤PATRIMONIU │ │ ││ PUBLICE* │
Paragraf
│ ││MOBIL* │ │ │└─────────────┘
Paragraf
│ │┌───────────┐ │ └┤ADMINISTRATIV│
Paragraf
│ ├┤PATRIMONIU │ │ │ARHIVĂ, IT* │
Paragraf
│ ││MATERIAL* │ │ └─────────────┘
Paragraf
│ │┌───────────┐ ├┤ DIRECŢIA │
Paragraf
│ └┤PROGRAME, │ ││ MANAGEMENTUL │
Paragraf
│ │FORMARE, │ ││RESURSELOR UMANE │
Paragraf
│ │ATESTARE* │ ││ŞI DIALOG SOCIAL │
Paragraf
└┤MONUMENTE DE FOR │ └┤BIROUL MANAGEMENT│
Paragraf
│PUBLIC ŞI ARHITECTURĂ│ │ CULTURAL, │
Paragraf
│CONTEMPORANĂ* │ │ STRATEGII ŞI │
Paragraf
└─────────────────────┘ │POLITICI PUBLICE │
NTA

Notă

ANX

Anexa 2

Paragraf
UNITĂŢI
Paragraf
care funcţionează în subordinea, sub autoritatea
Paragraf
Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional
Paragraf
ori în coordonarea ministrului culturii şi patrimoniului naţional
NTA

Notă

ANX

Anexa 3

Paragraf
STRUCTURA ORGANIZATORICĂ
Paragraf
a Secretariatului de Stat pentru Culte
Paragraf
Numărul maxim de posturi: 33
Paragraf
│ DIRECTOR GENERAL│
Paragraf
│DIRECŢIA RELAŢII│ │ SERVICIUL ASISTENŢĂ,│ │SERVICIUL ECONOMIC, RESURSE│
Paragraf
│ CULTE │ │ ÎNVĂŢĂMÂNT │ │ UMANE ŞI ADMINISTRATIV │

Vrei mai mult?

Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.

Începe gratuit
Contact

Start the Conversation.

Ready to know exactly where your answer comes from?

Newsletter

Receive legislative news and platform updates directly to your email.

© 2026 All rights reserved.

Poly Tool Design SRL — Blvd. Ferdinand 95, Constanța, 900717, România — CUI: 40293031