RO
AcasăDocument

ORDIN nr. 46 din 26 iunie 2012

pentru modificarea şi completarea Normei sanitare veterinare privind sistemul de identificare şi înregistrare a suinelor, aprobată prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 85/2008

În vigoare
Emitent:AUTORITATEA NAŢIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR
Publicat:11.07.2012
Versiune:unica
Sursă oficială
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
Paragraf
Văzând Referatul de aprobare nr. 1.418 din 13 martie 2012, întocmit de Direcţia generală sanitară veterinară din cadrul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor,
Paragraf
având în vedere prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 215/2004 , cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 23/2010 privind identificarea şi înregistrarea suinelor, ovinelor şi caprinelor, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative,
Paragraf
în temeiul art. 3 alin. (3) şi al art. 4 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 1.415/2009 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi a unităţilor din subordinea acesteia, cu modificările şi completările ulterioare,
Paragraf
preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor emite următorul ordin:
ART

Articolul i

Paragraf
Norma sanitară veterinară
Paragraf
privind sistemul de identificare şi înregistrare a suinelor, aprobată prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 85/2008, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 9 octombrie 2008, cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
Paragraf 1
La articolul 2, după litera d) se introduce o nouă literă, litera d^1), cu următorul cuprins:
Paragraf
"d^1) exploataţie comercială de tip A - exploataţie de animale, astfel cum este definită la pct. 71 din anexa nr. 1 la Norma sanitară veterinară privind procedura de înregistrare/autorizare sanitar-veterinară a unităţilor/centrelor de colectare/exploataţiilor de origine şi a mijloacelor de transport din domeniul sănătăţii şi al bunăstării animalelor, a unităţilor implicate în depozitarea şi neutralizarea subproduselor de origine animală care nu sunt destinate consumului uman şi a produselor procesate, aprobată prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 16/2010, cu modificările şi completările ulterioare;".
Paragraf 2
La articolul 4 alineatul (1), literele b) - d) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
Paragraf
"b) la mişcarea din exploataţia de origine către o altă exploataţie de creştere şi îngrăşare, suinelor li se aplică, pe spata sau pe urechea stângă, un tatuaj cu codul de marcare al suinelor alocat exploataţiei de origine sau o crotalie, pe urechea stângă, în conformitate cu prevederile pct. 4 subpct. 4.3 din cap. II al anexei nr. 1 la Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 39/2010 pentru aprobarea cerinţelor tehnice care trebuie îndeplinite de mijloacele oficiale de identificare a bovinelor, suinelor, ovinelor şi caprinelor, precum şi pentru stabilirea condiţiilor de aprobare a acestora pe teritoriul României, cu modificările şi completările ulterioare; la livrarea, din exploataţia de creştere şi îngrăşare, către abator se aplică pe coapsa stângă, conform prevederilor secţiunii D a anexei nr. 1, un tatuaj cu codul de marcare al animalelor alocat exploataţiei de creştere şi îngrăşare, în conformitate cu prevederile pct. 4 subpct. 4.3 din cap. II al anexei nr. 1 la Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 39/2010, cu modificările şi completările ulterioare;
litera c)
la mişcarea ulterioară dintr-o exploataţie de creştere şi îngrăşare, alta decât exploataţia de origine, către o altă exploataţie decât abator, suinelor vii li se aplică un tatuaj pe spata sau pe urechea dreaptă, conform prevederilor secţiunii D a anexei nr. 1, ori o crotalie auriculară pe urechea dreaptă, care să conţină codul de marcare al suinelor alocat exploataţiei din care pleacă;
litera d)
la orice mişcare a animalelor, transportul va fi însoţit de formularul de mişcare pentru suine vii, prevăzut în anexa nr. 3. Formularele de mişcare pentru suinele vii se completează de către proprietarii exploataţiilor-sursă şi de destinaţie, precum şi de transportator, fiecare în câmpurile corespunzătoare."
Paragraf 3
La articolul 4 alineatul (2), partea introductivă se modifică şi va avea următorul cuprins:
Paragraf
"(2) În exploataţiile nonprofesionale şi în exploataţiile comerciale de tip A de suine se îndeplinesc următoarele condiţii:".
Paragraf 4
La articolul 4 alineatul (2), litera d) se modifică şi va avea următorul cuprins:
Paragraf
"d) ulterior achiziţiei animalelor din exploataţiile prevăzute la alin. (1), respectiv din statele membre ale Uniunii Europene/ţări terţe, proprietarul este obligat să notifice medicul veterinar de liberă practică împuternicit, cu respectarea prevederilor legale, pentru ca acesta să identifice animalul/animalele prin crotaliere, în conformitate cu prevederile lit. a), sau să se îngrijească de identificarea animalului/animalelor prin crotaliere, în conformitate cu prevederile lit. a);".
Paragraf 5
La articolul 5, alineatele (2) şi (5) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
Paragraf
"(2) Pentru exploataţiile prevăzute la art. 2 lit. d) şi d^1), registrul de exploataţie este în conformitate cu modelul prevăzut în secţiunea B a anexei nr. 2, este ţinut pe suport hârtie sau electronic şi trebuie să fie disponibil în orice moment pentru a fi prezentat autorităţii sanitare veterinare competente în cazul unui control sanitar-veterinar; deţinătorul de animale este obligat să păstreze registrul de exploataţie o perioadă minimă de 3 ani.
litera
(5) Proprietarii exploataţiilor prevăzute la art. 2 lit. d) se îngrijesc de înregistrarea în baza naţională de date, până cel târziu în ultima zi a lunii ianuarie a anului în curs, a numărului animalelor existente în exploataţie la data de 1 ianuarie a anului."
Paragraf 6
La articolul 7, după alineatul (3) se introduc trei noi alineate, alineatele (4)-(6), cu următorul cuprins:
Paragraf
"(4) Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor alocă, prin direcţiile sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, fiecărei exploataţii comerciale industriale de suine seriile care vor fi utilizate de către acestea la tipărirea formularelor de mişcare pentru suine vii, prevăzute în anexa nr. 3.
litera
(5) Până la data de 16 iulie 2012, proprietarii exploataţiilor comerciale industriale de suine şi administratorii abatoarelor trebuie să solicite direcţiilor sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti înregistrarea ca utilizatori ai Sistemului naţional de identificare şi înregistrare a animalelor şi acordarea numelui de utilizator şi a parolei de acces în aplicaţia de înregistrare a mişcării suinelor vii, pentru fiecare exploataţie deţinută.
litera
(6) Direcţiile sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti înregistrează, până la data de 1 august 2012, toate exploataţiile comerciale industriale de suine ca utilizatori ai Sistemului naţional de identificare şi înregistrare a animalelor, furnizându-le numele de utilizator şi parola de acces în aplicaţia de înregistrare a mişcării suinelor vii din aceste exploataţii. Utilizând aplicaţia de înregistrare a suinelor vii, administratorii exploataţiilor comerciale industriale de suine, precum şi administratorii abatoarelor autorizate pentru sacrificarea suinelor vor înregistra în Sistemului naţional de identificare şi înregistrare a animalelor, pe echipamentele de calcul şi de comunicaţii proprii, în termen de 3 zile de la data evenimentului, datele referitoare la mişcarea şi abatorizarea animalelor, înregistrând informaţii referitoare la:
litera a)
intrarea animalelor (numărul de suine născute zilnic în exploataţie; numărul animalelor intrate în exploataţie, exploataţia-sursă; codul de marcare; destinaţia suinelor; data şi ora sosirii; numărul animalelor moarte în timpul transportului);
litera b)
ieşirea animalelor (numărul şi codul de marcare al animalelor; exploataţia de destinaţie - codul şi denumirea exploataţiei; destinaţia suinelor - abatorizare, creştere şi îngrăşare, reproducţie; data şi ora plecării; animale moarte în exploataţie);
litera c)
tăierea animalelor în abatoare (codul exploataţiei-sursă, seria şi numărul formularului de mişcare cu care au sosit animalele; detalii referitoare la animale - numărul de animale intrate în exploataţie, codul de marcare; detalii referitoare la transport - data şi ora sosirii; data tăierii; detalii referitoare la animalele abatorizate; detalii referitoare la animalele moarte în timpul transportului, precum şi în exploataţie în perioada premergătoare tăierii)."
Paragraf 7
Anexa nr. 3 se modifică şi se înlocuieşte cu anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Paragraf 8
Anexa nr. 5 se abrogă.
ART

Articolul ii

Paragraf
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Paragraf
Preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare
Paragraf
şi pentru Siguranţa Alimentelor,
Paragraf
Mihai Ţurcanu
Paragraf
Bucureşti, 26 iunie 2012.
Paragraf
Nr. 46.
ANX

Anexă

Paragraf
(Anexa nr. 3 la norma sanitară veterinară)
Paragraf
Formularul de mişcare pentru suine vii este emis în două exemplare, fiecare exemplar este imprimat cu caractere de altă culoare, pe hârtie autocopiantă, în format A4, astfel:
litera a)
exemplarul 1 - albastru, destinat proprietarului exploataţiei de destinaţie;
litera b)
exemplarul 2 - verde, destinat proprietarului exploataţiei-sursă.
Paragraf
Fiecare formular de mişcare pentru suine vii este înseriat cu serii unice alocate exploataţiei, conform prevederilor art. 7 alin. (4) din Norma sanitară veterinară
Paragraf
privind sistemul de identificare şi înregistrare a suinelor, aprobată prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 85/2008, cu modificările şi completările ulterioare.

Vrei mai mult?

Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.

Începe gratuit
Contact

Start the Conversation.

Ready to know exactly where your answer comes from?

Newsletter

Receive legislative news and platform updates directly to your email.

© 2026 All rights reserved.

Poly Tool Design SRL — Blvd. Ferdinand 95, Constanța, 900717, România — CUI: 40293031