RO
AcasăDocument

ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 70 din 30 iunie 2010 (*actualizată*)

privind unele măsuri pentru reorganizarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, precum şi a unor structuri aflate în subordinea acestuia (actualizată până la data de 17 martie 2012*)

În vigoare
Emitent:GUVERNUL
Publicat:17.03.2012
Versiune:consolidata
Sursă oficială
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
Paragraf
*) Forma actualizată a acestui act normativ până la data de 17 martie 2012 este realizată de către Departamentul juridic din cadrul S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra-Neamţ prin includerea tuturor modificărilor şi completărilor aduse de către: ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 125 din 28 decembrie 2010; LEGEA nr. 26 din 9 martie 2012.
Paragraf
Conţinutul acestui act nu este un document cu caracter oficial, fiind destinat pentru informarea utilizatorilor
Paragraf
Având în vedere că România a continuat să fie marcată de recesiune în ultimele luni datorită atât cererii interne reduse, cât şi unei reveniri lente a partenerilor comerciali ai României, ceea ce a avut ca efect diminuarea drastică a veniturilor la bugetul de stat,
Paragraf
ţinând cont că în aceste condiţii veniturile la bugetul de stat nu mai pot asigura finanţarea cheltuielilor bugetare potrivit actualei structuri organizatorice a administraţiei publice centrale,
Paragraf
luând în considerare că neadoptarea, în regim de urgenţă, a măsurilor legale necesare reducerii cheltuielilor bugetare poate conduce la intrarea României în incapacitate de plată,
Paragraf
în considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul public şi constituie o situaţie de urgenţă şi extraordinară a cărei reglementare nu poate fi amânată,
Paragraf
în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
Paragraf
Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.
CAPITOL

Capitolul I Dispoziţii generale

ART

Articolul 1

Paragraf
Prezenta ordonanţă de urgenţă reglementează reorganizarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi a unor structuri aflate în subordinea acestuia.
CAPITOL

Capitolul II Măsuri de reorganizare a Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi a unor structuri aflate în subordinea acestuia

ART

Articolul 2

Paragraf
Reorganizarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi a structurilor din subordinea acestuia se realizează potrivit anexelor nr. 1 şi 2.
ART

Articolul 3

litera
(1) Structurile înfiinţate prin lege, ordonanţă de urgenţă/ordonanţă a Guvernului, supuse reorganizării potrivit prezentei ordonanţe de urgenţă, precum şi modalitatea de reorganizare sunt prevăzute în anexa nr. 1 care face parte integrantă din prezenta ordonanţă de urgenţă.
litera
(2) Structurile înfiinţate prin hotărâre a Guvernului, supuse reorganizării, potrivit prezentei ordonanţe de urgenţă, precum şi modalitatea de reorganizare sunt prevăzute în anexa nr. 2 care face parte integrantă din prezenta ordonanţă de urgenţă.
ART

Articolul 4

litera
(1) Înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea, atribuţiile structurilor sau, după caz, ale entităţilor rezultate din reorganizarea instituţiilor publice prevăzute în anexele nr. 1 şi 2, precum şi alte aspecte determinate de aplicarea măsurilor de reorganizare se reglementează prin hotărâre a Guvernului.
litera
(2) Desfiinţarea, realizată prin prezenta ordonanţă de urgenţă, a structurilor prevăzute în anexa nr. 1 va produce efecte la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului privind înfiinţarea noii entităţi rezultate din reorganizare.
litera
(3) Actele normative prevăzute la alin. (1) şi (2) se supun spre aprobare Guvernului în termen de 10 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă. Acestea vor reglementa şi situaţia patrimoniului instituţiilor publice reorganizate, precum şi, după caz, a entităţilor din subordinea acestora.
litera
(4) În situaţia în care, prin reorganizare, structura din subordinea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale se desfiinţează şi activităţile sunt preluate de o autoritate sau o instituţie publică existentă, actul normativ privind organizarea şi funcţionarea acesteia din urmă se modifică şi/sau se completează în mod corespunzător.
ART

Articolul 5

Paragraf
Personalul structurilor care se desfiinţează în urma reorganizării se preia de instituţiile publice la care trece activitatea acestora, în limita posturilor aprobate acestor instituţii, potrivit prevederilor legale, beneficiind de drepturile salariale acordate, potrivit legii, pentru categoriile de funcţii din cadrul structurii care preia activitatea.
ART

Articolul 6

litera
(1) Administraţia sistemului naţional antigrindină şi de creştere a precipitaţiilor se desfiinţează ca urmare a comasării prin absorbţie şi preluării activităţii de către o structură care se înfiinţează în cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, conform anexei nr. 1.
litera
(2) Patrimoniul Administraţiei Sistemului naţional antigrindină şi de creştere a precipitaţiilor se preia de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pe baza bilanţului contabil de închidere al instituţiei care predă, însoţit de balanţa de verificare sintetică, contul de rezultat patrimonial, situaţia fluxurilor de trezorerie şi celelalte anexe, ce se întocmesc la finele anului, împreună cu protocolul de predare-preluare, încheiat în termen de 10 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
ART

Articolul 7

Paragraf
În tot cuprinsul Legii nr. 173/2008 privind intervenţiile active în atmosferă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 715 din 21 octombrie 2008, orice referire la Administraţia Sistemului naţional antigrindină şi de creştere a precipitaţiilor se consideră a fi făcută la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
ART

Articolul 8

litera
(1) Oficiul Naţional de Rentă Viageră Agricolă din cadrul Agenţiei Domeniilor Statului se desfiinţează, iar activitatea desfăşurată de această direcţie este preluată de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură.
litera
(2) Birourile judeţene ale Oficiului Naţional de Rentă Viageră Agricolă se organizează la nivel de compartiment sub denumirea de Reprezentanţă a Agenţiei Domeniilor Statului, structură fără personalitate juridică.
litera
(3) Activitatea desfăşurată de birourile judeţene ale Oficiului Naţional de Rentă Viageră Agricolă, exclusiv în aplicarea titlului XI "Renta viageră agricolă" din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, cu modificările şi completările ulterioare, se preia de către centrele judeţene ale Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură.
ART

Articolul 9

litera
(1) Agenţia Naţională de Consultanţă Agricolă se desfiinţează ca urmare a comasării prin absorbţie şi preluării activităţii de către o structură care se înfiinţează în cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, conform anexei nr. 1.
litera
(2) Patrimoniul Agenţiei Naţionale de Consultanţă Agricolă se preia de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pe baza bilanţului contabil de închidere al instituţiei care predă, însoţit de balanţa de verificare sintetică, contul de rezultat patrimonial, situaţia fluxurilor de trezorerie şi celelalte anexe, ce se întocmesc la finele anului, împreună cu protocolul de predarepreluare, încheiat în termen de 10 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
litera
(3) Veniturile proprii existente în conturile Agenţiei Naţionale de Consultanţă Agricolă la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se virează la bugetul de stat, iar subvenţiile rămase neutilizate se virează în contul de cheltuieli ale bugetului de stat din care acestea au fost primite.
ART

Articolul 10

Paragraf
Abrogat.
Paragraf
Art. 10 a fost abrogat de pct. 1 al art. I din LEGEA nr. 26 din 9 martie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 167 din 14 martie 2012.
Paragraf
*) NOTĂ C.T.C.E. S.A. PIATRA-NEAMŢ:
Paragraf
Reproducem mai jos prevederile art. II din LEGEA nr. 26 din 9 martie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 167 din 14 martie 2012:
Paragraf
" ART. II
litera
(1) De la data intrării în vigoare a prezentei legi, Agenţia Naţională a Zonei Montane, denumită în continuare Agenţia, are următoarele atribuţii:
litera a)
elaborează şi propune spre aprobare măsuri tehnico-operative privind aplicarea în teritoriu a strategiei şi politicilor Guvernului în domeniul dezvoltării şi protecţiei mediului montan în vederea creşterii calităţii vieţii populaţiei montane;
litera b)
îndrumă şi participă la aplicarea strategiilor şi politicilor naţionale şi sectoriale pentru zona montană de către organele de specialitate ale administraţiei publice centrale şi locale, organismele neguvernamentale şi operatorii economici din teritoriul montan;
litera c)
elaborează şi propune spre iniţiere Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi, după caz, avizează proiectele de acte normative al căror obiect se referă la dezvoltarea şi protecţia zonei montane, valorificarea superioară a resurselor naturale şi umane din zona montană, urmărind aplicarea acestora cu respectarea limitelor de autoritate, a principiilor autonomiei operatorilor economici şi a autonomiei locale;
litera d)
identifică teritoriile administrative până la nivel de comună, inclusiv satele aparţinătoare, pe baza criteriilor de apartenenţă a unor terenuri şi localităţi la zona montană, în vederea implementării strategiei de dezvoltare durabilă a zonei montane;
litera e)
colaborează cu celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, cu academii, universităţi, cu autorităţile administraţiei publice locale, precum şi cu organizaţii neguvernamentale şi operatori economici, cu alte persoane de drept public şi de drept privat din România şi din străinătate, în scopul creării unui cadru favorabil dezvoltării durabile a zonei montane;
litera f)
acordă consultanţă tehnică la constituirea organizaţiilor neguvernamentale, asociaţiilor, fundaţiilor şi altor forme de asociere ce au ca scop susţinerea activităţilor şi deservirea intereselor populaţiei din zona montană, cu prioritate a celor privind dezvoltarea agriculturii, industriilor mici şi mijlocii, a meşteşugurilor tradiţionale, a turismului rural şi a agroturismului, a altor activităţi creatoare de locuri de muncă, un obiectiv principal fiind reprezentat de sprijinirea organizaţiilor profesionale ale agricultorilor din zonele montane;
litera g)
colaborează cu autorităţile administraţiei publice locale în realizarea obiectivelor propuse;
litera h)
propune Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale iniţierea de acte normative cu privire la criteriile şi modul de acordare, în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege, a facilităţilor şi avantajelor pentru locuitorii şi comunităţile zonei montane, urmărind modul de aplicare a acestora;
litera i)
elaborează criterii de selectare a unor microzone montane prioritare care să beneficieze de programe speciale; efectuează analiza, sinteza şi prognoza fenomenelor social-economice din zona montană; stabileşte priorităţile şi prezintă periodic informări Guvernului în legătură cu evoluţia acţiunilor ce se întreprind; atenţionează şi face propuneri privind prevenirea oricăror acţiuni defavorabile zonei montane;
litera j)
organizează banca de date a zonei montane şi ţine evidenţa efectelor aplicării măsurilor prevăzute de lege pentru sprijinirea agricultorilor şi a operatorilor economici din zona rurală montană;
litera k)
avizează programele şi proiectele de dezvoltare rurală sectoriale şi integrate din zona montană, în funcţie de priorităţi şi în conformitate cu obiectivele stabilite prin strategia dezvoltării zonei montane şi a programelor guvernamentale aprobate;
litera l)
analizează modul de acţiune a operatorilor economici în zona montană, urmărind armonizarea activităţilor acestora cu obiectivele prevăzute în strategia de dezvoltare a zonei montane şi cu politicile regionale şi locale destinate acestui scop, luând măsuri de prevenire, corectare sau de sesizare a organelor abilitate, în vederea aplicării prevederilor legale;
litera m)
propune elaborarea de norme metodologice unitare privind acordarea de consultanţă şi asistenţă tehnică în domeniul său de activitate, care se aprobă prin ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale;
litera n)
colaborează cu Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Şişeşti", Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Montanologie Cristian - Sibiu, cu alte instituţii interesate în dezvoltarea şi protecţia zonelor montane, participând la elaborarea programelor de cercetare-dezvoltare destinate zonei montane şi urmărind rezultatele obţinute, modalităţile de aplicare şi difuzarea acestora în teritoriul montan;
litera o)
cooperează cu Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului în vederea ecologizării fermelor agrozootehnice şi a localităţilor;
litera p)
îndrumă, coordonează şi monitorizează activitatea Centrului de Formare şi Inovaţie pentru Dezvoltare în Carpaţi în vederea elaborării şi aplicării programelor de formare în problematica zonei montane, prin care se determină o dezvoltare durabilă în localităţile montane;
litera q)
iniţiază şi colaborează la organizarea manifestărilor ştiinţifice, culturale, a târgurilor şi expoziţiilor, a altor activităţi cu caracter promoţional şi educativ destinate zonei montane pe plan intern şi participă la acţiuni similare pe plan internaţional;
litera r)
îndrumă şi organizează circulaţia informaţiei şi promovarea unor programe educative privitoare la zona montană prin mass-media; contribuie la formarea unei culturi montane în România;
litera s)
încheie convenţii de colaborare cu instituţii specializate din ţară şi din străinătate, având ca obiect schimbul de informaţii, experienţă şi asistenţă reciprocă în domeniul promovării politicii de dezvoltare în zona montană, asigurând relaţii de colaborare cu organisme internaţionale pentru integrarea în politica montană europeană şi aplicarea pe teritoriul ţării a prevederilor din convenţiile şi acordurile internaţionale în materie, care au fost ratificate de România;
litera
ş) practică schimbul de informaţii în domeniul activităţii proprii şi foloseşte experţi, operatori economici şi alte persoane juridice care pot contribui la elaborarea programelor şi studiilor de specialitate; editează materiale informativ-educative promoţionale, independent sau în colaborare cu alte instituţii naţionale ori internaţionale;
litera t)
organizează activitatea de instruire cu specific agromontan a personalului propriu şi a celui de la nivelul teritoriului;
litera
ţ) organizează activitatea de perfecţionare şi reconversie a şomerilor şi a disponibilizaţilor din zona montană;
litera u)
acţionează pentru atragerea de sprijin extern şi participă la derularea programelor de asistenţă externă şi dotare tehnică în domeniul său de activitate, la activităţile de pregătire profesională, de cercetare ştiinţifică şi de organizare a unor schimburi de experienţă, simpozioane, seminare şi alte manifestări utile procesului dezvoltării în zona montană.
litera
(2) Agenţia preia în structura sa organizatorică Centrul de Formare şi Inovaţie pentru Dezvoltare în Carpaţi.
litera
(3) Personalul Agenţiei se repune în drepturi şi în posturile aferente, beneficiind de drepturile salariale acordate, potrivit legii.
litera
(4) Agenţia are sediul central în oraşul Câmpeni, judeţul Alba."
ART

Articolul 11

litera
(1) Oficiul Naţional al Produselor Tradiţionale şi Ecologice Româneşti se desfiinţează ca urmare a comasării prin absorbţie de către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi preluării activităţii de către direcţiile pentru agricultură şi dezvoltare rurală judeţene, conform anexei nr. 1.
litera
(2) Patrimoniul Oficiului Naţional al Produselor Tradiţionale şi Ecologice Româneşti se preia de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pe baza bilanţului contabil de închidere al instituţiei care predă, însoţit de balanţa de verificare sintetică, contul de rezultat patrimonial, situaţia fluxurilor de trezorerie şi celelalte anexe, ce se întocmesc la finele anului, împreună cu protocolul de predare-preluare, încheiat în termen de 10 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
ART

Articolul 12

litera
(1) Laboratorul Central pentru Carantină Fitosanitară şi Laboratorul Central pentru Controlul Reziduurilor de Pesticide în Plante şi Produse Vegetale se desfiinţează ca urmare a comasării prin fuziune şi preluării activităţii de către Laboratorul Central Fitosanitar, care se înfiinţează ca instituţie publică, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
litera
(2) Patrimoniul Laboratorului Central pentru Carantină Fitosanitară şi patrimoniul Laboratorului Central pentru Controlul Reziduurilor de Pesticide în Plante şi Produse Vegetale se preiau de Laboratorul Central Fitosanitar pe baza bilanţului contabil de închidere al instituţiilor care predau, însoţit de balanţa de verificare sintetică, contul de rezultat patrimonial, situaţia fluxurilor de trezorerie şi celelalte anexe, ce se întocmesc la finele anului, împreună cu protocolul de predarepreluare, încheiat în termen de 10 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
ART

Articolul 13

Paragraf
În tot cuprinsul Ordonanţei Guvernului nr. 136/2000 privind măsurile de protecţie împotriva introducerii şi răspândirii organismelor de carantină dăunătoare plantelor sau produselor vegetale în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 2 septembrie 2000, aprobată cu modificări prin Legea nr. 214/2001, cu modificările şi completările ulterioare, şi al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 262/2000 privind procedurile de stabilire a nivelurilor maxime de reziduuri de pesticide în plante şi produse vegetale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 661 din 15 decembrie 2000, aprobată cu modificări prin Legea nr. 306/2001, cu modificările şi completările ulterioare, orice referire la Laboratorul Central pentru Carantină Fitosanitară, precum şi la Laboratorul Central pentru Controlul Reziduurilor de Pesticide în Plante şi Produse Vegetale se consideră a fi făcută la Laboratorul Central Fitosanitar.
ART

Articolul 14

Paragraf
Oficiile pentru ameliorare şi reproducţie în zootehnie se reorganizează ca structuri fără personalitate juridică, în subordinea Agenţiei Naţionale pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie "Prof. Dr. G.K. Constantinescu".
CAPITOL

Capitolul III Dispoziţii finale

ART

Articolul 15

litera
(1) Se abilitează Ministerul Finanţelor Publice să efectueze, la propunerea ordonatorului principal de credite, modificări în structura bugetului Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pe anul 2010.
litera
(2) Se autorizează Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale să introducă modificările ce decurg din aplicarea măsurilor de reorganizare prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă în bugetul propriu şi în anexele la acesta.
ART

Articolul 16

litera
(1) Până la introducerea modificărilor prevăzute la art. 15, finanţarea personalului şi a autorităţilor şi instituţiilor publice reorganizate se va asigura din bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, în limita creditelor bugetare deschise şi repartizate.
litera
(2) Protocoalele de predare-preluare încheiate în aplicarea prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă vor cuprinde şi creditele bugetare rămase neutilizate.
ART

Articolul 17

litera
(1) Numărul maxim de posturi pentru Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi pentru structurile din subordinea acestuia, prevăzute în anexele nr. 1 şi 2, se stabileşte prin hotărâre a Guvernului în maximum 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
Paragraf
Alin. (1) al art. 17 a fost modificat de pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 26 din 9 martie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 167 din 14 martie 2012.
litera
(2) Încadrarea în numărul maxim de posturi stabilit potrivit prevederilor art. 1 se face în termenele şi cu procedura stabilită de lege aplicării fiecărei categorii de personal.
ART

Articolul 18*)

Paragraf
Prevederile art. 8 se aplică începând cu 1 ianuarie 2011.
Paragraf
*) NOTĂ C.T.C.E. S.A. PIATRA-NEAMŢ:
Paragraf
Conform art. IV din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 125 din 28 decembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 888 din 30 decembrie 2010, termenul prevăzut la art. 18 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 70/2010 privind unele măsuri pentru reorganizarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, precum şi a unor structuri aflate în subordinea acestuia, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 451 din 2 iulie 2010, se prorogă până la data de 1 februarie 2011.
ART

Articolul 19

litera
(1) În termen de 10 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, se abrogă:
litera a)
art. 10 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 64/2003pentru stabilirea unor măsuri privind înfiinţarea, organizarea, reorganizarea sau funcţionarea unor structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului, a ministerelor, a altor organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi a unor instituţii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 464 din 29 iunie 2003, aprobată cu modificări prinLegea nr. 194/2004, cu modificările ulterioare;
litera b)
Ordonanţa Guvernului nr. 22/2005privind reorganizarea activităţii de consultanţă agricolă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 102 din 31 ianuarie 2005, aprobată cu modificări şi completări prinLegea nr. 77/2005, cu modificările ulterioare;
litera c)
Legea nr. 181/2007privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale a Zonei Montane, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 412 din 20 iunie 2007, cu modificările ulterioare;
litera d)
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 42/2008privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Oficiului Naţional al Produselor Tradiţionale şi Ecologice Româneşti, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 305 din 18 aprilie 2008, aprobată prinLegea nr. 189/2008;
litera e)
alin. (2) şi (3) aleart. 5 din Legea nr. 1/2004privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 162 din 25 februarie 2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Paragraf
*) NOTĂ C.T.C.E. S.A. PIATRA-NEAMŢ:
Paragraf
Conform art. IV din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 125 din 28 decembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 888 din 30 decembrie 2010, termenul prevăzut la alin. (2) al art. 19 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 70/2010 privind unele măsuri pentru reorganizarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, precum şi a unor structuri aflate în subordinea acestuia, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 451 din 2 iulie 2010, se prorogă până la data de 1 februarie 2011.
Paragraf
PRIM-MINISTRU
Paragraf
EMIL BOC
Paragraf
Contrasemnează:
Paragraf
Ministrul agriculturii
Paragraf
şi dezvoltării rurale,
Paragraf
Mihail Dumitru
Paragraf
Ministrul muncii,
Paragraf
familiei şi protecţiei sociale,
Paragraf
Mihai Constantin Şeitan
Paragraf
Ministrul finanţelor publice,
Paragraf
Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu
Paragraf
Preşedintele Autorităţii Naţionale
Paragraf
a Funcţionarilor Publici,
Paragraf
Szakal Andras Zsolt
Paragraf
Bucureşti, 30 iunie 2010.
Paragraf
Nr. 70.
ANX

Anexa 1

Paragraf
LISTA
Paragraf
unităţilor din subordinea Ministerului
Paragraf
Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, înfiinţate prin legi,
Paragraf
ordonanţe de urgenţă/ordonanţe ale Guvernului, supuse reorganizării
PRE PRE_375
[Text Preformatat S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_375
Linie PRE 1
Nr. crt.
Linie PRE 2
Instituţia supusă reorganizării/sursa de finanţare
Linie PRE 3
Instituţia supusă reorga-Actul normativ de nizării/sursa de înfiinţare în finanţare vigoare
Linie PRE 4
Instituţia supusă reorga-Actul normativ de Modalitatea de nizării/sursa de înfiinţare în reorganizare finanţare vigoare
Linie PRE 5
Instituţia supusă reorga-Actul normativ de Modalitatea de Structura/entitatea nizării/sursa de înfiinţare în reorganizare rezultată/sursa de finanţare vigoare finanţare/ministerul sau autoritatea coordonatoare
Linie PRE 6
Instituţia supusă reorganizării/sursa de finanţare 1
Linie PRE 7
Instituţia supusă reorga-Actul normativ de nizării/sursa de înfiinţare în finanţare vigoare 1 2
Linie PRE 8
Instituţia supusă reorga-Actul normativ de Modalitatea de nizării/sursa de înfiinţare în reorganizare finanţare vigoare 1 2 3
Linie PRE 9
Instituţia supusă reorganizării/sursa de finanţare 1 Administraţia Sistemului naţional antigrindină şi de creştere a precipitaţiilor/finanţată integral din bugetul de stat
Linie PRE 10
Instituţia supusă reorganizării/sursa de finanţare 1 Administraţia Sistemului naţional antigrindină şi de creştere a precipitaţiilor/finanţată integral din bugetul de stat Agenţia Naţională de Consultanţă Agricolă/ finanţată din venituri proprii şi subvenţii acordate din bugetul de stat
Linie PRE 11
Actul normativ de înfiinţare în vigoare
Linie PRE 12
Actul normativ de Modalitatea de înfiinţare în reorganizare vigoare
Linie PRE 13
Actul normativ de Modalitatea de Structura/entitatea înfiinţare în reorganizare rezultată/sursa de vigoare finanţare/ministerul sau autoritatea coordonatoare
Linie PRE 14
Modalitatea de reorganizare
Linie PRE 15
Modalitatea de Structura/entitatea reorganizare rezultată/sursa de finanţare/ministerul sau autoritatea coordonatoare
Linie PRE 16
Structura/entitatea rezultată/sursa de finanţare/ministerul sau autoritatea coordonatoare
Linie PRE 17
1
Linie PRE 18
Administraţia Sistemului naţional antigrindină şi de creştere a precipitaţiilor/finanţată integral din bugetul de stat
Linie PRE 19
Administraţia Sistemului naţional antigrindină şi de creştere a precipitaţiilor/finanţată integral din bugetul de stat Agenţia Naţională de Consultanţă Agricolă/ finanţată din venituri proprii şi subvenţii acordate din bugetul de stat
Linie PRE 20
2. 3. Agenţia Domeniilor Statului/finanţată integral din bugetul de stat 4. Oficiul Naţional al Produselor Tradiţionale şi Ecologice Româneşti/ finanţat integral din bugetul de stat 5. Laboratorul Central pentru Carantină Fitosanitară/finanţat integral din bugetul de stat 6. Laboratorul Central pentru Controlul Reziduurilor de Pesticide în Plante şi Produse Vegetale/finanţat integral din bugetul de stat
Linie PRE 21
Agenţia Naţională de Consultanţă Agricolă/ finanţată din venituri proprii şi subvenţii acordate din bugetul de stat
Linie PRE 22
Agenţia Naţională de Ordonanţa Consultanţă Agricolă/ Guvernului nr. finanţată din venituri 22/2005 privind proprii şi subvenţii reorganizarea acordate din bugetul de activităţii de stat consultanţă agricolă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 77/2005, cu modificările ulterioare
Linie PRE 23
Agenţia Naţională de Ordonanţa Desfiinţare ca Consultanţă Agricolă/ Guvernului nr. urmare a comafinanţată din venituri 22/2005 privind sării prin proprii şi subvenţii reorganizarea absorbţie acordate din bugetul de activităţii de stat consultanţă agricolă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 77/2005, cu modificările ulterioare
Linie PRE 24
Agenţia Naţională de Consultanţă Agricolă/ finanţată din venituri proprii şi subvenţii acordate din bugetul de stat Agenţia Domeniilor Statului/finanţată integral din bugetul de stat
Linie PRE 25
Agenţia Naţională de Consultanţă Agricolă/ finanţată din venituri proprii şi subvenţii acordate din bugetul de stat Agenţia Domeniilor Statului/finanţată integral din bugetul de stat Oficiul Naţional al Produselor Tradiţionale şi Ecologice Româneşti/ finanţat integral din bugetul de stat
Linie PRE 26
Agenţia Naţională de Consultanţă Agricolă/ finanţată din venituri proprii şi subvenţii acordate din bugetul de stat Agenţia Domeniilor Statului/finanţată integral din bugetul de stat Oficiul Naţional al Produselor Tradiţionale şi Ecologice Româneşti/ finanţat integral din bugetul de stat Laboratorul Central pentru Carantină Fitosanitară/finanţat integral din bugetul de stat
Linie PRE 27
Agenţia Naţională de Consultanţă Agricolă/ finanţată din venituri proprii şi subvenţii acordate din bugetul de stat Agenţia Domeniilor Statului/finanţată integral din bugetul de stat Oficiul Naţional al Produselor Tradiţionale şi Ecologice Româneşti/ finanţat integral din bugetul de stat Laboratorul Central pentru Carantină Fitosanitară/finanţat integral din bugetul de stat Laboratorul Central pentru Controlul Reziduurilor de Pesticide în Plante şi Produse Vegetale/finanţat integral din bugetul de stat
Linie PRE 28
Ordonanţa Guvernului nr. 22/2005 privind reorganizarea activităţii de consultanţă agricolă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 77/2005, cu modificările ulterioare
Linie PRE 29
Desfiinţare ca urmare a comasării prin absorbţie
Linie PRE 30
Activitatea se preia de structura nouînfiinţată în cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
Linie PRE 31
3. 4. Oficiul Naţional al Produselor Tradiţionale şi Ecologice Româneşti/ finanţat integral din bugetul de stat 5. Laboratorul Central pentru Carantină Fitosanitară/finanţat integral din bugetul de stat 6. Laboratorul Central pentru Controlul Reziduurilor de Pesticide în Plante şi Produse Vegetale/finanţat integral din bugetul de stat
Linie PRE 32
Agenţia Domeniilor Statului/finanţată integral din bugetul de stat
Linie PRE 33
Agenţia Domeniilor Statului/finanţată integral din bugetul de stat Oficiul Naţional al Produselor Tradiţionale şi Ecologice Româneşti/ finanţat integral din bugetul de stat
Linie PRE 34
Agenţia Domeniilor Statului/finanţată integral din bugetul de stat Oficiul Naţional al Produselor Tradiţionale şi Ecologice Româneşti/ finanţat integral din bugetul de stat Laboratorul Central pentru Carantină Fitosanitară/finanţat integral din bugetul de stat
Linie PRE 35
Agenţia Domeniilor Statului/finanţată integral din bugetul de stat Laboratorul Central pentru Carantină Fitosanitară/finanţat integral din bugetul de stat Laboratorul Central pentru Controlul Reziduurilor de Pesticide în Plante şi Produse Vegetale/finanţat integral din bugetul de stat
Linie PRE 36
Oficiul Naţional al Produselor Tradiţionale şi Ecologice Româneşti/ finanţat integral din bugetul de stat
Linie PRE 37
Oficiul Naţional al Produselor Tradiţionale şi Ecologice Româneşti/ finanţat integral din bugetul de stat Laboratorul Central pentru Carantină Fitosanitară/finanţat integral din bugetul de stat
Linie PRE 38
Oficiul Naţional al Produselor Tradiţionale şi Ecologice Româneşti/ finanţat integral din bugetul de stat Laboratorul Central pentru Carantină Fitosanitară/finanţat integral din bugetul de stat Laboratorul Central pentru Controlul Reziduurilor de Pesticide în Plante şi Produse Vegetale/finanţat integral din bugetul de stat
Linie PRE 39
Oficiul Naţional al Produselor Tradiţionale şi Ecologice Româneşti/ finanţat integral din bugetul de stat Laboratorul Central pentru Controlul Reziduurilor de Pesticide în Plante şi Produse Vegetale/finanţat integral din bugetul de stat Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură/finanţată integral din bugetul de stat
Linie PRE 40
Laboratorul Central pentru Carantină Fitosanitară/finanţat integral din bugetul de stat
Linie PRE 41
Laboratorul Central Ordonanţa pentru Carantină Guvernului nr. Fitosanitară/finanţat 136/2000 privind integral din bugetul de măsurile de stat protecţie împotriva introducerii şi răspândirii organismelor de carantină dăunătoare plantelor sau produselor vegetale în România, aprobată cu modificări prin Legea nr. 214/2001, cu modificările şi completările ulterioare
Linie PRE 42
Laboratorul Central Ordonanţa Desfiinţare pentru Carantină Guvernului nr. prin fuziune Fitosanitară/finanţat 136/2000 privind integral din bugetul de măsurile de stat protecţie împotriva introducerii şi răspândirii organismelor de carantină dăunătoare plantelor sau produselor vegetale în România, aprobată cu modificări prin Legea nr. 214/2001, cu modificările şi completările ulterioare
Linie PRE 43
Laboratorul Central pentru Carantină Fitosanitară/finanţat integral din bugetul de stat Laboratorul Central pentru Controlul Reziduurilor de Pesticide în Plante şi Produse Vegetale/finanţat integral din bugetul de stat
Linie PRE 44
Laboratorul Central pentru Carantină Fitosanitară/finanţat integral din bugetul de stat Laboratorul Central pentru Controlul Reziduurilor de Pesticide în Plante şi Produse Vegetale/finanţat integral din bugetul de stat Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură/finanţată integral din bugetul de stat
Linie PRE 45
Ordonanţa Guvernului nr. 136/2000 privind măsurile de protecţie împotriva introducerii şi răspândirii organismelor de carantină dăunătoare plantelor sau produselor vegetale în România, aprobată cu modificări prin Legea nr. 214/2001, cu modificările şi completările ulterioare
Linie PRE 46
Desfiinţare prin fuziune
Linie PRE 47
Activitatea se preia de către Laboratorul Central Fitosanitar, instituţie publică cu personalitate juridică în subordinea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, finanţată integral din bugetul de stat.
Linie PRE 48
Laboratorul Central pentru Controlul Reziduurilor de Pesticide în Plante şi Produse Vegetale/finanţat integral din bugetul de stat
Linie PRE 49
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură/finanţată integral din bugetul de stat
Linie PRE 50
Agenţia de Plăţi şi Legea nr. 1/2004 Intervenţie pentru privind înfiinţaAgricultură/finanţată rea, organizarea integral din bugetul de şi funcţionarea stat Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură cu modificările şi completările ulterioare
Linie PRE 51
Legea nr. 1/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură cu modificările şi completările ulterioare
Linie PRE 52
Preia activitatea privind renta viageră de la Agenţia Domeniilor Statului începând cu 1 ianuarie 2011.
Paragraf
Anexa 1 a fost înlocuită cu anexa din LEGEA nr. 26 din 9 martie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 167 din 14 martie 2012, conform pct. 3 al art. I din acelaşi act normativ.
ANX

Anexa 2

Paragraf
LISTA
Paragraf
unităţilor din subordinea Ministerului Agriculturii şi
Paragraf
Dezvoltării Rurale, înfiinţate prin hotărâri ale
Paragraf
Guvernului, supuse reorganizării
PRE PRE_388
[Text Preformatat S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_388
Linie PRE 1
Nr. crt.
Linie PRE 2
Instituţia supusă reorganizării/sursa de finanţare
Linie PRE 3
Instituţia supusă Actul normativ de reorganizării/sursa de înfiinţare în vigoare finanţare
Linie PRE 4
Instituţia supusă Actul normativ de Modalitatea de reorganizării/sursa de înfiinţare în vigoare reorganizare finanţare
Linie PRE 5
Instituţia supusă reorganizării/sursa de finanţare 2
Linie PRE 6
Instituţia supusă Actul normativ de reorganizării/sursa de înfiinţare în vigoare finanţare 2 3
Linie PRE 7
Instituţia supusă Actul normativ de Modalitatea de reorganizării/sursa de înfiinţare în vigoare reorganizare finanţare 2 3 4
Linie PRE 8
Instituţia supusă reorganizării/sursa de finanţare 2 Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale/ finanţat integral din bugetul de stat - aparat central
Linie PRE 9
Instituţia supusă Actul normativ de reorganizării/sursa de înfiinţare în vigoare finanţare 2 3 Ministerul Agriculturii Hotărârea Guvernului nr. 25/2010 şi Dezvoltării Rurale/ privind organizarea şi funcţionarea finanţat integral din Ministerului Agriculturii şi bugetul de stat - Dezvoltării Rurale aparat central
Linie PRE 10
Instituţia supusă Actul normativ de Modalitatea de reorganizării/sursa de înfiinţare în vigoare reorganizare finanţare 2 3 4 Ministerul Agriculturii Hotărârea Guvernului nr. 25/2010 şi Dezvoltării Rurale/ privind organizarea şi funcţionarea finanţat integral din Ministerului Agriculturii şi bugetul de stat - Dezvoltării Rurale aparat central
Linie PRE 11
Instituţia supusă reorganizării/sursa de finanţare 2 Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale/ finanţat integral din bugetul de stat - aparat central Direcţiile pentru agricultură şi dezvoltare rurală judeţene şi a municipiului Bucureşti - servicii publice deconcentrate/finanţate integral din bugetul de stat
Linie PRE 12
Instituţia supusă Actul normativ de reorganizării/sursa de înfiinţare în vigoare finanţare 2 3 Ministerul Agriculturii Hotărârea Guvernului nr. 25/2010 şi Dezvoltării Rurale/ privind organizarea şi funcţionarea finanţat integral din Ministerului Agriculturii şi bugetul de stat - Dezvoltării Rurale aparat central Direcţiile pentru Hotărârea Guvernului nr. 477/1990 agricultură şi dezvoltareprivind unele măsuri pentru rurală judeţene şi a îmbunătăţirea activităţii direcţiilor municipiului Bucureşti - generale pentru agricultură şi servicii publice industrie alimentară judeţene şi a deconcentrate/finanţate municipiului Bucureşti, precum şi a integral din bugetul de altor unităţi agricole, cu modificările stat şi completările ulterioare
Linie PRE 13
Instituţia supusă Actul normativ de Modalitatea de reorganizării/sursa de înfiinţare în vigoare reorganizare finanţare 2 3 4 Ministerul Agriculturii Hotărârea Guvernului nr. 25/2010 şi Dezvoltării Rurale/ privind organizarea şi funcţionarea finanţat integral din Ministerului Agriculturii şi bugetul de stat - Dezvoltării Rurale aparat central Direcţiile pentru Hotărârea Guvernului nr. 477/1990 agricultură şi dezvoltareprivind unele măsuri pentru rurală judeţene şi a îmbunătăţirea activităţii direcţiilor municipiului Bucureşti - generale pentru agricultură şi servicii publice industrie alimentară judeţene şi a deconcentrate/finanţate municipiului Bucureşti, precum şi a integral din bugetul de altor unităţi agricole, cu modificările stat şi completările ulterioare
Linie PRE 14
Instituţia supusă Actul normativ de reorganizării/sursa de înfiinţare în vigoare finanţare 2 3 Ministerul Agriculturii Hotărârea Guvernului nr. 25/2010 şi Dezvoltării Rurale/ privind organizarea şi funcţionarea finanţat integral din Ministerului Agriculturii şi bugetul de stat - Dezvoltării Rurale aparat central Direcţiile pentru Hotărârea Guvernului nr. 477/1990 agricultură şi dezvoltareprivind unele măsuri pentru rurală judeţene şi a îmbunătăţirea activităţii direcţiilor municipiului Bucureşti - generale pentru agricultură şi servicii publice industrie alimentară judeţene şi a deconcentrate/finanţate municipiului Bucureşti, precum şi a integral din bugetul de altor unităţi agricole, cu modificările stat şi completările ulterioare Laboratorul Central Hotărârea Guvernului pentru Calitatea nr. 1.433/2009 privind înfiinţarea, Seminţelor şi a organizarea şi funcţionarea Materialului Săditor/ Laboratorului Central pentru finanţat integral din Calitatea Seminţelor şi a bugetul de stat Materialului Săditor, ca urmare a comasării prin absorbţie şi a preluării activităţii Băncii de Resurse Genetice Vegetale Suceava
Linie PRE 15
Instituţia supusă Actul normativ de Modalitatea de reorganizării/sursa de înfiinţare în vigoare reorganizare finanţare 2 3 4 Ministerul Agriculturii Hotărârea Guvernului nr. 25/2010 şi Dezvoltării Rurale/ privind organizarea şi funcţionarea finanţat integral din Ministerului Agriculturii şi bugetul de stat - Dezvoltării Rurale aparat central Direcţiile pentru Hotărârea Guvernului nr. 477/1990 agricultură şi dezvoltareprivind unele măsuri pentru rurală judeţene şi a îmbunătăţirea activităţii direcţiilor municipiului Bucureşti - generale pentru agricultură şi servicii publice industrie alimentară judeţene şi a deconcentrate/finanţate municipiului Bucureşti, precum şi a integral din bugetul de altor unităţi agricole, cu modificările stat şi completările ulterioare Laboratorul Central Hotărârea Guvernului schimbarea formei de pentru Calitatea nr. 1.433/2009 privind înfiinţarea, finanţare Seminţelor şi a organizarea şi funcţionarea Materialului Săditor/ Laboratorului Central pentru finanţat integral din Calitatea Seminţelor şi a bugetul de stat Materialului Săditor, ca urmare a comasării prin absorbţie şi a preluării activităţii Băncii de Resurse Genetice Vegetale Suceava
Linie PRE 16
Actul normativ de înfiinţare în vigoare
Linie PRE 17
Actul normativ de Modalitatea de înfiinţare în vigoare reorganizare
Linie PRE 18
Actul normativ de Modalitatea de Structura/Entitatea înfiinţare în vigoare reorganizare rezultată/sursa de finanţare/ministerul sau autoritatea coordonatoare
Linie PRE 19
Modalitatea de reorganizare
Linie PRE 20
Modalitatea de Structura/Entitatea reorganizare rezultată/sursa de finanţare/ministerul sau autoritatea coordonatoare
Linie PRE 21
Structura/Entitatea rezultată/sursa de finanţare/ministerul sau autoritatea coordonatoare
Linie PRE 22
2 3 Ministerul Agriculturii Hotărârea Guvernului nr. 25/2010 şi Dezvoltării Rurale/ privind organizarea şi funcţionarea finanţat integral din Ministerului Agriculturii şi bugetul de stat - Dezvoltării Rurale aparat central
Linie PRE 23
2 3 4 Ministerul Agriculturii Hotărârea Guvernului nr. 25/2010 şi Dezvoltării Rurale/ privind organizarea şi funcţionarea finanţat integral din Ministerului Agriculturii şi bugetul de stat - Dezvoltării Rurale aparat central
Linie PRE 24
2 3 Ministerul Agriculturii Hotărârea Guvernului nr. 25/2010 şi Dezvoltării Rurale/ privind organizarea şi funcţionarea finanţat integral din Ministerului Agriculturii şi bugetul de stat - Dezvoltării Rurale aparat central Direcţiile pentru Hotărârea Guvernului nr. 477/1990 agricultură şi dezvoltareprivind unele măsuri pentru rurală judeţene şi a îmbunătăţirea activităţii direcţiilor municipiului Bucureşti - generale pentru agricultură şi servicii publice industrie alimentară judeţene şi a deconcentrate/finanţate municipiului Bucureşti, precum şi a integral din bugetul de altor unităţi agricole, cu modificările stat şi completările ulterioare
Linie PRE 25
2 3 4 Ministerul Agriculturii Hotărârea Guvernului nr. 25/2010 şi Dezvoltării Rurale/ privind organizarea şi funcţionarea finanţat integral din Ministerului Agriculturii şi bugetul de stat - Dezvoltării Rurale aparat central Direcţiile pentru Hotărârea Guvernului nr. 477/1990 agricultură şi dezvoltareprivind unele măsuri pentru rurală judeţene şi a îmbunătăţirea activităţii direcţiilor municipiului Bucureşti - generale pentru agricultură şi servicii publice industrie alimentară judeţene şi a deconcentrate/finanţate municipiului Bucureşti, precum şi a integral din bugetul de altor unităţi agricole, cu modificările stat şi completările ulterioare
Linie PRE 26
2 3 4 5 Ministerul Agriculturii Hotărârea Guvernului nr. 25/2010 - Preia activitatea de şi Dezvoltării Rurale/ privind organizarea şi funcţionarea la Administraţia finanţat integral din Ministerului Agriculturii şi sistemului naţional bugetul de stat - Dezvoltării Rurale antigrindină şi de aparat central creştere a precipitaţiilor. - Preia activitatea de la Agenţia Naţională de Consultanţă Agricolă. - Preia activitatea de dezvoltare rurală de la direcţiile pentru agricultură şi dezvoltare rurală. Direcţiile pentru Hotărârea Guvernului nr. 477/1990 - Preiau activitatea agricultură şi dezvoltareprivind unele măsuri pentru Oficiului Naţional al rurală judeţene şi a îmbunătăţirea activităţii direcţiilor Produselor Tradiţionale municipiului Bucureşti - generale pentru agricultură şi şi Ecologice Româneşti. servicii publice industrie alimentară judeţene şi a - Ministerul deconcentrate/finanţate municipiului Bucureşti, precum şi a Agriculturii şi integral din bugetul de altor unităţi agricole, cu modificările Dezvoltării Rurale stat şi completările ulterioare preia activitatea de dezvoltare rurală.
Linie PRE 27
2 3 4 Ministerul Agriculturii Hotărârea Guvernului nr. 25/2010 şi Dezvoltării Rurale/ privind organizarea şi funcţionarea finanţat integral din Ministerului Agriculturii şi bugetul de stat - Dezvoltării Rurale aparat central Direcţiile pentru Hotărârea Guvernului nr. 477/1990 agricultură şi dezvoltareprivind unele măsuri pentru rurală judeţene şi a îmbunătăţirea activităţii direcţiilor municipiului Bucureşti - generale pentru agricultură şi servicii publice industrie alimentară judeţene şi a deconcentrate/finanţate municipiului Bucureşti, precum şi a integral din bugetul de altor unităţi agricole, cu modificările stat şi completările ulterioare Laboratorul Central Hotărârea Guvernului schimbarea formei de pentru Calitatea nr. 1.433/2009 privind înfiinţarea, finanţare Seminţelor şi a organizarea şi funcţionarea Materialului Săditor/ Laboratorului Central pentru finanţat integral din Calitatea Seminţelor şi a bugetul de stat Materialului Săditor, ca urmare a comasării prin absorbţie şi a preluării activităţii Băncii de Resurse Genetice Vegetale Suceava
Linie PRE 28
2 3 4 5 Ministerul Agriculturii Hotărârea Guvernului nr. 25/2010 - Preia activitatea de şi Dezvoltării Rurale/ privind organizarea şi funcţionarea la Administraţia finanţat integral din Ministerului Agriculturii şi sistemului naţional bugetul de stat - Dezvoltării Rurale antigrindină şi de aparat central creştere a precipitaţiilor. - Preia activitatea de la Agenţia Naţională de Consultanţă Agricolă. - Preia activitatea de dezvoltare rurală de la direcţiile pentru agricultură şi dezvoltare rurală. Direcţiile pentru Hotărârea Guvernului nr. 477/1990 - Preiau activitatea agricultură şi dezvoltareprivind unele măsuri pentru Oficiului Naţional al rurală judeţene şi a îmbunătăţirea activităţii direcţiilor Produselor Tradiţionale municipiului Bucureşti - generale pentru agricultură şi şi Ecologice Româneşti. servicii publice industrie alimentară judeţene şi a - Ministerul deconcentrate/finanţate municipiului Bucureşti, precum şi a Agriculturii şi integral din bugetul de altor unităţi agricole, cu modificările Dezvoltării Rurale stat şi completările ulterioare preia activitatea de dezvoltare rurală. Laboratorul Central Hotărârea Guvernului schimbarea formei de Laboratorul Central pentru Calitatea nr. 1.433/2009 privind înfiinţarea, finanţare pentru Calitatea Seminţelor şi a organizarea şi funcţionarea Seminţelor şi a Materialului Săditor/ Laboratorului Central pentru Materialului finanţat integral din Calitatea Seminţelor şi a Săditor/finanţat din bugetul de stat Materialului Săditor, ca urmare a venituri proprii şi comasării prin absorbţie şi a subvenţii de la bugetul preluării activităţii Băncii de de stat Resurse Genetice Vegetale Suceava
Linie PRE 29
1. Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale/ finanţat integral din bugetul de stat - aparat central
Linie PRE 30
1. Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale/ finanţat integral din bugetul de stat - aparat central 2. Direcţiile pentru agricultură şi dezvoltare rurală judeţene şi a municipiului Bucureşti - servicii publice deconcentrate/finanţate integral din bugetul de stat
Linie PRE 31
1. Ministerul Agriculturii Hotărârea Guvernului nr. 25/2010 şi Dezvoltării Rurale/ privind organizarea şi funcţionarea finanţat integral din Ministerului Agriculturii şi bugetul de stat - Dezvoltării Rurale aparat central 2. Direcţiile pentru Hotărârea Guvernului nr. 477/1990 agricultură şi dezvoltareprivind unele măsuri pentru rurală judeţene şi a îmbunătăţirea activităţii direcţiilor municipiului Bucureşti - generale pentru agricultură şi servicii publice industrie alimentară judeţene şi a deconcentrate/finanţate municipiului Bucureşti, precum şi a integral din bugetul de altor unităţi agricole, cu modificările stat şi completările ulterioare 3. Laboratorul Central Hotărârea Guvernului pentru Calitatea nr. 1.433/2009 privind înfiinţarea, Seminţelor şi a organizarea şi funcţionarea Materialului Săditor/ Laboratorului Central pentru finanţat integral din Calitatea Seminţelor şi a bugetul de stat Materialului Săditor, ca urmare a comasării prin absorbţie şi a preluării activităţii Băncii de Resurse Genetice Vegetale Suceava
Linie PRE 32
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale/ finanţat integral din bugetul de stat - aparat central
Linie PRE 33
Ministerul Agriculturii Hotărârea Guvernului nr. 25/2010 şi Dezvoltării Rurale/ privind organizarea şi funcţionarea finanţat integral din Ministerului Agriculturii şi bugetul de stat - Dezvoltării Rurale aparat central
Linie PRE 34
Ministerul Agriculturii Hotărârea Guvernului nr. 25/2010 - Preia activitatea de şi Dezvoltării Rurale/ privind organizarea şi funcţionarea la Administraţia finanţat integral din Ministerului Agriculturii şi sistemului naţional bugetul de stat - Dezvoltării Rurale antigrindină şi de aparat central creştere a precipitaţiilor. - Preia activitatea de la Agenţia Naţională de Consultanţă Agricolă. - Preia activitatea de dezvoltare rurală de la direcţiile pentru agricultură şi dezvoltare rurală.
Linie PRE 35
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale/ finanţat integral din bugetul de stat - aparat central Direcţiile pentru agricultură şi dezvoltare rurală judeţene şi a municipiului Bucureşti - servicii publice deconcentrate/finanţate integral din bugetul de stat
Linie PRE 36
Ministerul Agriculturii Hotărârea Guvernului nr. 25/2010 şi Dezvoltării Rurale/ privind organizarea şi funcţionarea finanţat integral din Ministerului Agriculturii şi bugetul de stat - Dezvoltării Rurale aparat central Direcţiile pentru Hotărârea Guvernului nr. 477/1990 agricultură şi dezvoltareprivind unele măsuri pentru rurală judeţene şi a îmbunătăţirea activităţii direcţiilor municipiului Bucureşti - generale pentru agricultură şi servicii publice industrie alimentară judeţene şi a deconcentrate/finanţate municipiului Bucureşti, precum şi a integral din bugetul de altor unităţi agricole, cu modificările stat şi completările ulterioare
Linie PRE 37
Ministerul Agriculturii Hotărârea Guvernului nr. 25/2010 - Preia activitatea de şi Dezvoltării Rurale/ privind organizarea şi funcţionarea la Administraţia finanţat integral din Ministerului Agriculturii şi sistemului naţional bugetul de stat - Dezvoltării Rurale antigrindină şi de aparat central creştere a precipitaţiilor. - Preia activitatea de la Agenţia Naţională de Consultanţă Agricolă. - Preia activitatea de dezvoltare rurală de la direcţiile pentru agricultură şi dezvoltare rurală. Direcţiile pentru Hotărârea Guvernului nr. 477/1990 - Preiau activitatea agricultură şi dezvoltareprivind unele măsuri pentru Oficiului Naţional al rurală judeţene şi a îmbunătăţirea activităţii direcţiilor Produselor Tradiţionale municipiului Bucureşti - generale pentru agricultură şi şi Ecologice Româneşti. servicii publice industrie alimentară judeţene şi a - Ministerul deconcentrate/finanţate municipiului Bucureşti, precum şi a Agriculturii şi integral din bugetul de altor unităţi agricole, cu modificările Dezvoltării Rurale stat şi completările ulterioare preia activitatea de dezvoltare rurală.
Linie PRE 38
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale/ finanţat integral din bugetul de stat - aparat central Direcţiile pentru agricultură şi dezvoltare rurală judeţene şi a municipiului Bucureşti - servicii publice deconcentrate/finanţate integral din bugetul de stat Laboratorul Central pentru Calitatea Seminţelor şi a Materialului Săditor/ finanţat integral din bugetul de stat
Linie PRE 39
Ministerul Agriculturii Hotărârea Guvernului nr. 25/2010 şi Dezvoltării Rurale/ privind organizarea şi funcţionarea finanţat integral din Ministerului Agriculturii şi bugetul de stat - Dezvoltării Rurale aparat central Direcţiile pentru Hotărârea Guvernului nr. 477/1990 agricultură şi dezvoltareprivind unele măsuri pentru rurală judeţene şi a îmbunătăţirea activităţii direcţiilor municipiului Bucureşti - generale pentru agricultură şi servicii publice industrie alimentară judeţene şi a deconcentrate/finanţate municipiului Bucureşti, precum şi a integral din bugetul de altor unităţi agricole, cu modificările stat şi completările ulterioare Laboratorul Central Hotărârea Guvernului pentru Calitatea nr. 1.433/2009 privind înfiinţarea, Seminţelor şi a organizarea şi funcţionarea Materialului Săditor/ Laboratorului Central pentru finanţat integral din Calitatea Seminţelor şi a bugetul de stat Materialului Săditor, ca urmare a comasării prin absorbţie şi a preluării activităţii Băncii de Resurse Genetice Vegetale Suceava
Linie PRE 40
Ministerul Agriculturii Hotărârea Guvernului nr. 25/2010 şi Dezvoltării Rurale/ privind organizarea şi funcţionarea finanţat integral din Ministerului Agriculturii şi bugetul de stat - Dezvoltării Rurale aparat central Direcţiile pentru Hotărârea Guvernului nr. 477/1990 agricultură şi dezvoltareprivind unele măsuri pentru rurală judeţene şi a îmbunătăţirea activităţii direcţiilor municipiului Bucureşti - generale pentru agricultură şi servicii publice industrie alimentară judeţene şi a deconcentrate/finanţate municipiului Bucureşti, precum şi a integral din bugetul de altor unităţi agricole, cu modificările stat şi completările ulterioare Laboratorul Central Hotărârea Guvernului schimbarea formei de pentru Calitatea nr. 1.433/2009 privind înfiinţarea, finanţare Seminţelor şi a organizarea şi funcţionarea Materialului Săditor/ Laboratorului Central pentru finanţat integral din Calitatea Seminţelor şi a bugetul de stat Materialului Săditor, ca urmare a comasării prin absorbţie şi a preluării activităţii Băncii de Resurse Genetice Vegetale Suceava
Linie PRE 41
Ministerul Agriculturii Hotărârea Guvernului nr. 25/2010 - Preia activitatea de şi Dezvoltării Rurale/ privind organizarea şi funcţionarea la Administraţia finanţat integral din Ministerului Agriculturii şi sistemului naţional bugetul de stat - Dezvoltării Rurale antigrindină şi de aparat central creştere a precipitaţiilor. - Preia activitatea de la Agenţia Naţională de Consultanţă Agricolă. - Preia activitatea de dezvoltare rurală de la direcţiile pentru agricultură şi dezvoltare rurală. Direcţiile pentru Hotărârea Guvernului nr. 477/1990 - Preiau activitatea agricultură şi dezvoltareprivind unele măsuri pentru Oficiului Naţional al rurală judeţene şi a îmbunătăţirea activităţii direcţiilor Produselor Tradiţionale municipiului Bucureşti - generale pentru agricultură şi şi Ecologice Româneşti. servicii publice industrie alimentară judeţene şi a - Ministerul deconcentrate/finanţate municipiului Bucureşti, precum şi a Agriculturii şi integral din bugetul de altor unităţi agricole, cu modificările Dezvoltării Rurale stat şi completările ulterioare preia activitatea de dezvoltare rurală. Laboratorul Central Hotărârea Guvernului schimbarea formei de Laboratorul Central pentru Calitatea nr. 1.433/2009 privind înfiinţarea, finanţare pentru Calitatea Seminţelor şi a organizarea şi funcţionarea Seminţelor şi a Materialului Săditor/ Laboratorului Central pentru Materialului finanţat integral din Calitatea Seminţelor şi a Săditor/finanţat din bugetul de stat Materialului Săditor, ca urmare a venituri proprii şi comasării prin absorbţie şi a subvenţii de la bugetul preluării activităţii Băncii de de stat Resurse Genetice Vegetale Suceava
Linie PRE 42
Hotărârea Guvernului nr. 25/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale
Linie PRE 43
Hotărârea Guvernului nr. 25/2010 - Preia activitatea de privind organizarea şi funcţionarea la Administraţia Ministerului Agriculturii şi sistemului naţional Dezvoltării Rurale antigrindină şi de creştere a precipitaţiilor. - Preia activitatea de la Agenţia Naţională de Consultanţă Agricolă. - Preia activitatea de dezvoltare rurală de la direcţiile pentru agricultură şi dezvoltare rurală.
Linie PRE 44
Hotărârea Guvernului nr. 25/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Hotărârea Guvernului nr. 477/1990 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea activităţii direcţiilor generale pentru agricultură şi industrie alimentară judeţene şi a municipiului Bucureşti, precum şi a altor unităţi agricole, cu modificările şi completările ulterioare
Linie PRE 45
Hotărârea Guvernului nr. 25/2010 - Preia activitatea de privind organizarea şi funcţionarea la Administraţia Ministerului Agriculturii şi sistemului naţional Dezvoltării Rurale antigrindină şi de creştere a precipitaţiilor. - Preia activitatea de la Agenţia Naţională de Consultanţă Agricolă. - Preia activitatea de dezvoltare rurală de la direcţiile pentru agricultură şi dezvoltare rurală. Hotărârea Guvernului nr. 477/1990 - Preiau activitatea privind unele măsuri pentru Oficiului Naţional al îmbunătăţirea activităţii direcţiilor Produselor Tradiţionale generale pentru agricultură şi şi Ecologice Româneşti. industrie alimentară judeţene şi a - Ministerul municipiului Bucureşti, precum şi a Agriculturii şi altor unităţi agricole, cu modificările Dezvoltării Rurale şi completările ulterioare preia activitatea de dezvoltare rurală.
Linie PRE 46
Hotărârea Guvernului nr. 25/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Hotărârea Guvernului nr. 477/1990 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea activităţii direcţiilor generale pentru agricultură şi industrie alimentară judeţene şi a municipiului Bucureşti, precum şi a altor unităţi agricole, cu modificările şi completările ulterioare Hotărârea Guvernului nr. 1.433/2009 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Laboratorului Central pentru Calitatea Seminţelor şi a Materialului Săditor, ca urmare a comasării prin absorbţie şi a preluării activităţii Băncii de Resurse Genetice Vegetale Suceava
Linie PRE 47
Hotărârea Guvernului nr. 25/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Hotărârea Guvernului nr. 477/1990 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea activităţii direcţiilor generale pentru agricultură şi industrie alimentară judeţene şi a municipiului Bucureşti, precum şi a altor unităţi agricole, cu modificările şi completările ulterioare Hotărârea Guvernului schimbarea formei de nr. 1.433/2009 privind înfiinţarea, finanţare organizarea şi funcţionarea Laboratorului Central pentru Calitatea Seminţelor şi a Materialului Săditor, ca urmare a comasării prin absorbţie şi a preluării activităţii Băncii de Resurse Genetice Vegetale Suceava
Linie PRE 48
Hotărârea Guvernului nr. 25/2010 - Preia activitatea de privind organizarea şi funcţionarea la Administraţia Ministerului Agriculturii şi sistemului naţional Dezvoltării Rurale antigrindină şi de creştere a precipitaţiilor. - Preia activitatea de la Agenţia Naţională de Consultanţă Agricolă. - Preia activitatea de dezvoltare rurală de la direcţiile pentru agricultură şi dezvoltare rurală. Hotărârea Guvernului nr. 477/1990 - Preiau activitatea privind unele măsuri pentru Oficiului Naţional al îmbunătăţirea activităţii direcţiilor Produselor Tradiţionale generale pentru agricultură şi şi Ecologice Româneşti. industrie alimentară judeţene şi a - Ministerul municipiului Bucureşti, precum şi a Agriculturii şi altor unităţi agricole, cu modificările Dezvoltării Rurale şi completările ulterioare preia activitatea de dezvoltare rurală. Hotărârea Guvernului schimbarea formei de Laboratorul Central nr. 1.433/2009 privind înfiinţarea, finanţare pentru Calitatea organizarea şi funcţionarea Seminţelor şi a Laboratorului Central pentru Materialului Calitatea Seminţelor şi a Săditor/finanţat din Materialului Săditor, ca urmare a venituri proprii şi comasării prin absorbţie şi a subvenţii de la bugetul preluării activităţii Băncii de de stat Resurse Genetice Vegetale Suceava
Linie PRE 49
- Preia activitatea de la Administraţia sistemului naţional antigrindină şi de creştere a precipitaţiilor. - Preia activitatea de la Agenţia Naţională de Consultanţă Agricolă. - Preia activitatea de dezvoltare rurală de la direcţiile pentru agricultură şi dezvoltare rurală.
Linie PRE 50
- Preiau activitatea Oficiului Naţional al Produselor Tradiţionale şi Ecologice Româneşti. - Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale preia activitatea de dezvoltare rurală.
Linie PRE 51
- Preia activitatea de la Administraţia sistemului naţional antigrindină şi de creştere a precipitaţiilor. - Preia activitatea de la Agenţia Naţională de Consultanţă Agricolă. - Preia activitatea de dezvoltare rurală de la direcţiile pentru agricultură şi dezvoltare rurală.
Linie PRE 52
- Preia activitatea de la Administraţia sistemului naţional antigrindină şi de creştere a precipitaţiilor. - Preia activitatea de la Agenţia Naţională de Consultanţă Agricolă. - Preia activitatea de dezvoltare rurală de la direcţiile pentru agricultură şi dezvoltare rurală. - Preiau activitatea Oficiului Naţional al Produselor Tradiţionale şi Ecologice Româneşti. - Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale preia activitatea de dezvoltare rurală.
Linie PRE 53
Direcţiile pentru agricultură şi dezvoltare rurală judeţene şi a municipiului Bucureşti - servicii publice deconcentrate/finanţate integral din bugetul de stat
Linie PRE 54
Direcţiile pentru Hotărârea Guvernului nr. 477/1990 agricultură şi dezvoltareprivind unele măsuri pentru rurală judeţene şi a îmbunătăţirea activităţii direcţiilor municipiului Bucureşti - generale pentru agricultură şi servicii publice industrie alimentară judeţene şi a deconcentrate/finanţate municipiului Bucureşti, precum şi a integral din bugetul de altor unităţi agricole, cu modificările stat şi completările ulterioare
Linie PRE 55
Direcţiile pentru agricultură şi dezvoltare rurală judeţene şi a municipiului Bucureşti - servicii publice deconcentrate/finanţate integral din bugetul de stat Laboratorul Central pentru Calitatea Seminţelor şi a Materialului Săditor/ finanţat integral din bugetul de stat
Linie PRE 56
Direcţiile pentru Hotărârea Guvernului nr. 477/1990 agricultură şi dezvoltareprivind unele măsuri pentru rurală judeţene şi a îmbunătăţirea activităţii direcţiilor municipiului Bucureşti - generale pentru agricultură şi servicii publice industrie alimentară judeţene şi a deconcentrate/finanţate municipiului Bucureşti, precum şi a integral din bugetul de altor unităţi agricole, cu modificările stat şi completările ulterioare Laboratorul Central Hotărârea Guvernului pentru Calitatea nr. 1.433/2009 privind înfiinţarea, Seminţelor şi a organizarea şi funcţionarea Materialului Săditor/ Laboratorului Central pentru finanţat integral din Calitatea Seminţelor şi a bugetul de stat Materialului Săditor, ca urmare a comasării prin absorbţie şi a preluării activităţii Băncii de Resurse Genetice Vegetale Suceava
Linie PRE 57
Direcţiile pentru Hotărârea Guvernului nr. 477/1990 agricultură şi dezvoltareprivind unele măsuri pentru rurală judeţene şi a îmbunătăţirea activităţii direcţiilor municipiului Bucureşti - generale pentru agricultură şi servicii publice industrie alimentară judeţene şi a deconcentrate/finanţate municipiului Bucureşti, precum şi a integral din bugetul de altor unităţi agricole, cu modificările stat şi completările ulterioare Laboratorul Central Hotărârea Guvernului schimbarea formei de pentru Calitatea nr. 1.433/2009 privind înfiinţarea, finanţare Seminţelor şi a organizarea şi funcţionarea Materialului Săditor/ Laboratorului Central pentru finanţat integral din Calitatea Seminţelor şi a bugetul de stat Materialului Săditor, ca urmare a comasării prin absorbţie şi a preluării activităţii Băncii de Resurse Genetice Vegetale Suceava
Linie PRE 58
Hotărârea Guvernului nr. 477/1990 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea activităţii direcţiilor generale pentru agricultură şi industrie alimentară judeţene şi a municipiului Bucureşti, precum şi a altor unităţi agricole, cu modificările şi completările ulterioare
Linie PRE 59
Hotărârea Guvernului nr. 477/1990 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea activităţii direcţiilor generale pentru agricultură şi industrie alimentară judeţene şi a municipiului Bucureşti, precum şi a altor unităţi agricole, cu modificările şi completările ulterioare Hotărârea Guvernului nr. 1.433/2009 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Laboratorului Central pentru Calitatea Seminţelor şi a Materialului Săditor, ca urmare a comasării prin absorbţie şi a preluării activităţii Băncii de Resurse Genetice Vegetale Suceava
Linie PRE 60
schimbarea formei de Laboratorul Central finanţare pentru Calitatea Seminţelor şi a Materialului Săditor/finanţat din venituri proprii şi subvenţii de la bugetul de stat
Linie PRE 61
- Preiau activitatea Oficiului Naţional al Produselor Tradiţionale şi Ecologice Româneşti. - Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale preia activitatea de dezvoltare rurală.
Linie PRE 62
Laboratorul Central pentru Calitatea Seminţelor şi a Materialului Săditor/ finanţat integral din bugetul de stat
Linie PRE 63
Laboratorul Central Hotărârea Guvernului pentru Calitatea nr. 1.433/2009 privind înfiinţarea, Seminţelor şi a organizarea şi funcţionarea Materialului Săditor/ Laboratorului Central pentru finanţat integral din Calitatea Seminţelor şi a bugetul de stat Materialului Săditor, ca urmare a comasării prin absorbţie şi a preluării activităţii Băncii de Resurse Genetice Vegetale Suceava
Linie PRE 64
Laboratorul Central Hotărârea Guvernului schimbarea formei de pentru Calitatea nr. 1.433/2009 privind înfiinţarea, finanţare Seminţelor şi a organizarea şi funcţionarea Materialului Săditor/ Laboratorului Central pentru finanţat integral din Calitatea Seminţelor şi a bugetul de stat Materialului Săditor, ca urmare a comasării prin absorbţie şi a preluării activităţii Băncii de Resurse Genetice Vegetale Suceava
Linie PRE 65
Hotărârea Guvernului nr. 1.433/2009 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Laboratorului Central pentru Calitatea Seminţelor şi a Materialului Săditor, ca urmare a comasării prin absorbţie şi a preluării activităţii Băncii de Resurse Genetice Vegetale Suceava
Linie PRE 66
schimbarea formei de finanţare
Linie PRE 67
schimbarea formei de Laboratorul Central finanţare pentru Calitatea Seminţelor şi a Materialului Săditor/finanţat din venituri proprii şi subvenţii de la bugetul de stat
Linie PRE 68
Laboratorul Central pentru Calitatea Seminţelor şi a Materialului Săditor/finanţat din venituri proprii şi subvenţii de la bugetul de stat

Vrei mai mult?

Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.

Începe gratuit
Contact

Start the Conversation.

Ready to know exactly where your answer comes from?

Newsletter

Receive legislative news and platform updates directly to your email.

© 2026 All rights reserved.

Poly Tool Design SRL — Blvd. Ferdinand 95, Constanța, 900717, România — CUI: 40293031