RO
AcasăDocument

NORME METODOLOGICE din 9 aprilie 2004 (*actualizate*)

privind procedurile de depunere, manipulare şi depozitare a metalelor preţioase, aliajelor acestora şi pietrelor preţioase, considerate bunuri fără stăpân, precum şi a celor ridicate în vederea confiscării ori confiscate în condiţiile prevăzute de lege, la unităţile Trezoreriei Statului (actualizate până la data de 3 august 2010*)

În vigoare
Emitent:MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE
Publicat:03.08.2010
Versiune:actualizata
Sursă oficială
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
Paragraf
*) Textul iniţial a fost publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 388 din 3 mai 2004. Aceasta este forma actualizată de S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra-Neamţ până la data de 3 august 2010, cu modificările şi completările aduse de ORDINUL nr. 2.026 din 26 iulie 2010.
ART

Articolul 1

litera
(1) Metalele preţioase, aliajele acestora şi pietrele preţioase, considerate bunuri fără stăpân, precum şi cele ridicate în vederea confiscării ori confiscate în condiţiile prevăzute de lege se depun la Ministerul Finanţelor Publice, la unităţile Trezoreriei Statului prevăzute în anexa nr. 1.
litera
(2) Termenul de depunere a obiectelor din metale preţioase, aliaje ale acestora şi pietre preţioase este de 48 de ore de la data întocmirii documentului care a stat la baza ridicării bunurilor considerate fără stăpân sau de la data întocmirii documentului care a stat la baza ridicării bunurilor în vederea confiscării ori confiscate în condiţiile prevăzute de lege.
ART

Articolul 2

litera
(1) Obiectele din metale preţioase, aliaje ale acestora şi pietre preţioase, considerate bunuri fără stăpân, precum şi cele ridicate în vederea confiscării ori confiscate în condiţiile prevăzute de lege se depun la unităţile Trezoreriei Statului de către autorităţile statului abilitate în acest sens, însoţite de următoarele documente:
litera a)
delegaţia care atestă calitatea de deponent a persoanei desemnate;
litera b)
Inventar de metale preţioase, aliaje ale acestora şi pietre preţioase (anexa nr. 2), întocmit în 5 exemplare, din care:
Paragraf 1
exemplarul nr. 1 pentru Serviciul contabilitatea Trezoreriei Statului sau Serviciul administrarea şi contabilitatea contului curent al trezoreriei, după caz;
Paragraf 2
exemplarul nr. 2 se introduce în grop;
Paragraf 3
exemplarul nr. 3 se restituie deponentului ca document justificativ;
Paragraf 4
exemplarul nr. 4 se remite compartimentului juridic din cadrul administraţiei finanţelor publice a municipiului reşedinţă de judeţ sau Serviciului juridic din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti;
Paragraf 5
exemplarul nr. 5 se remite specialistului de metale preţioase din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, care participă la expertizarea şi sigilarea gropului.
litera
(2) În scopul identificării obiectelor depuse, acestea sunt enumerate şi descrise de către deponent în Inventarul de metale preţioase, aliaje ale acestora şi pietre preţioase cât mai amănunţit: denumirea, natura valorilor, semne distinctive şi orice alte inscripţii gravate sau imprimate, numărul pietrelor, culoarea, forma etc.
litera
(3) Inventarul de metale preţioase, aliaje ale acestora şi pietre preţioase depus în tezaurul Trezoreriei Statului îndeplineşte funcţia de document de predare-primire şi se semnează de către deponent, de membrii comisiei şi specialistul de metale preţioase.
ART

Articolul 3

litera
(1) Autorităţile statului deponente au obligaţia de a anunţa Trezoreria Statului la care urmează a fi depuse obiectele din metale preţioase, aliaje ale acestora şi pietre preţioase, cu minimum 24 de ore înainte de depunerea acestora, în vederea convocării specialistului de metale preţioase şi a asigurării tuturor condiţiilor de recepţie şi depozitare necesare.
litera
(2) În cazul imposibilităţii prezentării la sediul unităţii Trezoreriei Statului a specialistului de metale preţioase, autorităţile statului depun obiectele considerate bunuri fără stăpân, precum şi cele ridicate în vederea confiscării ori confiscate în condiţiile prevăzute de lege, în gropuri/saci sigilate/sigilaţi de către depunător. Predarea-primirea gropurilor/sacilor sigilate/sigilaţi se face pe baza Procesului-verbal pentru predarea-primirea gropurilor conţinând obiecte din metale preţioase, aliaje ale acestora şi pietre preţioase (anexa nr. 3). Inventarul de metale preţioase, aliaje ale acestora şi pietre preţioase va fi semnat în acest caz numai de către reprezentantul autorităţii statului deponente, urmând ca la desigilarea gropurilor sau sacilor acesta să fie semnat de către comisia constituită potrivit art. 4 alin. (1) lit. a) şi de către specialistul de metale preţioase. Gropurile sau sacii sigilaţi în care sunt introduse exemplarele nr. 1, 2, 4 şi 5 ale Inventarului de metale preţioase, aliaje ale acestora şi pietre preţioase se păstrează în tezaurul Trezoreriei Statului până la întrunirea condiţiilor necesare pentru recepţia obiectelor pe care le conţin. Gropurile/sacii se desigilează numai în prezenţa reprezentantului autorităţii statului deponente, a membrilor comisiei şi a specialistului de metale preţioase care are obligaţia de a se prezenta la unitatea Trezoreriei Statului depozitară în termen de 30 de zile lucrătoare de la data primirii gropurilor/sacilor sigilate/sigilaţi.
litera
(3) Unitatea Trezoreriei Statului depozitară are obligaţia de a comunică în scris specialistului de metale preţioase, prevăzut în lista întocmită potrivit prevederilor art. 4 alin. (1) lit. b), data la care au fost primite/primiţi gropurile/sacii sigilate/sigilaţi în tezaurul Trezoreriei Statului.
ART

Articolul 4

litera
(1) Preluarea în tezaurul Trezoreriei Statului a obiectelor din metale preţioase, aliaje ale acestora şi pietre preţioase se efectuează de către:
litera a)
o comisie constituită prin decizie a directorului executiv al direcţiei generale a finanţelor publice la nivelul unităţilor Trezoreriei Statului depozitare, prevăzute în anexa nr. 1, formată din:
Paragraf
- un reprezentant al Serviciului casierie-tezaur, vânzare şi gestiune a titlurilor de stat şi certificatelor de trezorerie sau al Serviciului casierie-tezaur, după caz;
Paragraf
- un reprezentant al Serviciului contabilitatea Trezoreriei Statului sau al Serviciului administrarea şi contabilitatea contului curent al trezoreriei, după caz;
Paragraf
- un reprezentant al Serviciului încasarea şi evidenţa veniturilor bugetare.
Paragraf
Pentru fiecare membru al comisiei, prin decizie a directorului executiv al direcţiei generale a finanţelor publice, va fi numit câte un înlocuitor;
litera b)
un specialist de metale preţioase desemnat din partea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor. Lista persoanelor îndreptăţite să efectueze operaţiuni de expertizare a obiectelor din metale preţioase, aliaje ale acestora şi pietre preţioase este întocmită şi transmisă unităţilor Trezoreriei Statului de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor.
litera
(2) Sigilarea gropurilor ce conţin obiecte din metale preţioase, aliaje ale acestora şi pietre preţioase se efectuează prin aplicarea sigiliilor de plumb cu "cleşte cu tipe", marcate pe o faţă cu stema României şi pe cealaltă faţă cu inscripţia "MFP" şi un număr unic de identificare, începând de la numărul 1.
litera
(3) Sigiliile sunt netransmisibile, se atribuie membrilor comisiei constituite potrivit prevederilor alin. (1) lit. a), precum şi înlocuitorilor lor de drept şi se utilizează numai pentru operaţiunile care se efectuează la sediul unităţilor Trezoreriei Statului în procesul de depunere şi manipulare a gropurilor ce conţin obiecte din metale preţioase, aliaje ale acestora şi pietre preţioase.
ART

Articolul 5

litera
(1) Membrii comisiei constituite potrivit prevederilor art. 4 alin. (1) lit. a) şi specialistul de metale preţioase preiau obiectele din metale preţioase, aliaje ale acestora şi pietre preţioase prin cântărire, le confruntă cu datele înscrise în Inventarul de metale preţioase, aliaje ale acestora şi pietre preţioase, iar specialistul de metale preţioase înscrie masa brută stabilită prin cântărire în toate cele 5 exemplare ale inventarului.
litera
(2) În cazul existenţei unor neconcordanţe între obiectele prezentate de deponent şi cele înscrise în Inventarul de metale preţioase, aliaje ale acestora şi pietre preţioase, se vor opera modificările necesare pe toate exemplarele inventarului în coloana "Observaţii", sub semnăturile deponentului, specialistului de metale preţioase şi membrilor comisiei.
litera
(3) Natura obiectelor din metale preţioase, aliaje ale acestora şi pietre preţioase se stabileşte şi se înscrie în Inventarul de metale preţioase, aliaje ale acestora şi pietre preţioase de către specialistul de metale preţioase.
litera
(4) Obiectele înscrise în Inventarul de metale preţioase, aliaje ale acestora şi pietre preţioase, care nu sunt din metale preţioase, aliaje ale acestora şi pietre preţioase, se restituie deponentului, specificându-se în coloana "Observaţii" obiectele restituite şi motivul pentru care nu au fost primite în tezaurul Trezoreriei Statului. Obiectele din metale preţioase, aliaje ale acestora şi pietre preţioase se constituie în gropuri distincte, pe fiecare cauză, în prezenţa membrilor comisiei şi a specialistului de metale preţioase.
litera
(5) Gropurile constituite se etichetează şi se sigilează cu sigiliile membrilor comisiei şi sigiliul specialistului de metale preţioase. Pe etichetă se înscriu în mod obligatoriu numărul gropului, data predării obiectelor din metale preţioase, aliaje ale acestora şi pietre preţioase la unitatea Trezoreriei Statului, denumirea unităţii deponente, cauza pentru care s-a constituit gropul şi codul înscris pe sigiliile aplicate gropului.
litera
(6) În scopul numerotării gropurilor şi înscrierii numărului acestora în Inventarul de metale preţioase, aliaje ale acestora şi pietre preţioase, casierul-şef atribuie pentru fiecare grop un număr de ordine din Registrul pentru evidenţa gropurilor din tezaurul Trezoreriei Statului (anexa nr. 4).
litera
(7) Numerotarea gropurilor în Registrul pentru evidenţa gropurilor din tezaurul Trezoreriei Statului se efectuează în ordine crescătoare, începând de la numărul 1, în continuare atribuindu-se un număr unic pentru fiecare grop.
litera
(8) După sigilare, comisia predă gropul casierului-şef, care are obligaţia de a completa în Registrul pentru evidenţa gropurilor din tezaurul Trezoreriei Statului datele prevăzute de formular şi de a semna de primire, iar membrii comisiei semnează de predare.
litera
(9) Gropurile sunt evidenţiate în contabilitatea unităţilor Trezoreriei Statului la valoarea de 1.000 lei gropul, pe baza exemplarului nr. 1 al Inventarului de metale preţioase, aliaje ale acestora şi pietre preţioase, predat Serviciului contabilitatea Trezoreriei Statului sau Serviciului administrarea şi contabilitatea contului curent al trezoreriei, după caz.
litera
(10) Pentru înregistrarea gropurilor în contabilitatea unităţilor Trezoreriei Statului se foloseşte metoda de înregistrare în partidă simplă, adică înregistrările se fac în debitul sau în creditul contului în afara bilanţului 0010 "Metale preţioase, aliaje ale acestora şi pietre preţioase, considerate bunuri fără stăpân sau ridicate în vederea confiscării ori confiscate în condiţiile prevăzute de lege, depuse în gropuri în tezaurul Trezoreriei Statului". În creditul contului 0010 "Metale preţioase, aliaje ale acestora şi pietre preţioase, considerate bunuri fără stăpân sau ridicate în vederea confiscării ori confiscate în condiţiile prevăzute de lege, depuse în gropuri în tezaurul Trezoreriei Statului" se înregistrează depunerea gropului aferent unei cauze în tezaurul Trezoreriei Statului la valoarea de 1.000 lei/grop, iar în debitul aceluiaşi cont se înregistrează restituirea către proprietar sau reprezentantul legal al acestuia ori predarea spre valorificare a tuturor obiectelor din metale preţioase, aliaje ale acestora şi pietre preţioase dintr-un grop aferent unei cauze.
ART

Articolul 6

litera
(1) Obiectele din metale preţioase, aliaje ale acestora şi pietre preţioase se păstrează în tezaurul Trezoreriei Statului până la definitivarea situaţiei lor juridice.
litera
(2) Autorităţile statului abilitate în acest sens, care au depus obiectele din metale preţioase, aliaje ale acestora şi pietre preţioase la unităţile Trezoreriei Statului, au obligaţia ca în termen de 5 zile lucrătoare de la stabilirea situaţiei juridice a acestora să anunţe printr-o adresă compartimentul juridic din cadrul administraţiei finanţelor publice a municipiului reşedinţă de judeţ sau Serviciul juridic din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti, după caz. În adresă se va menţiona dacă obiectele depuse pentru cauza respectivă se restituie proprietarului sau intră în proprietatea privată a statului, în totalitate ori parţial. Adresa va fi însoţită de o copie certificată a documentului care atestă intrarea bunurilor în proprietatea statului sau restituirea către proprietar.
litera
(3) Obiectele din metale preţioase, aliaje ale acestora şi pietre preţioase, considerate bunuri fără stăpân, intră în proprietatea privată a statului dacă nu au fost reclamate de proprietari timp de un an de la data depunerii la unităţile Trezoreriei Statului. Autorităţile statului care au depus în tezaurul Trezoreriei Statului obiectele din metale preţioase, aliaje ale acestora şi pietre preţioase, considerate bunuri fără stăpân, au obligaţia să solicite în scris compartimentului juridic din cadrul administraţiei finanţelor publice a municipiului reşedinţă de judeţ sau Serviciului juridic din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti restituirea bunurilor revendicate către proprietarii de drept ai acestora sau trecerea în proprietatea statului la prescrierea termenului de revendicare de un an. Mecanismul de restituire a obiectelor din metale preţioase, aliaje ale acestora şi pietre preţioase, considerate bunuri fără stăpân, este acelaşi ca şi în cazul restituirii obiectelor din metale preţioase, aliaje ale acestora şi pietre preţioase, ridicate în vederea confiscării ori confiscate în condiţiile prevăzute de lege.
litera
(4) Obiectele din metale preţioase, aliaje ale acestora şi pietrele preţioase pentru care s-a dispus restituirea prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă şi irevocabilă sau prin ordonanţa procurorului se consideră abandonate dacă proprietarul sau persoana legal îndreptăţită să îl reprezinte nu se prezintă pentru a le ridica în termen de un an de la data pronunţării, pentru cei prezenţi, respectiv de la data comunicării, pentru cei absenţi.
Paragraf
Alin. (4) al art. 6 a fost modificat de art. I din ORDINUL nr. 2.026 din 26 iulie 2010, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 539 din 3 august 2010.
litera
(5) Proprietarul sau persoana legal îndreptăţită să ridice obiectele din metale preţioase, aliaje ale acestora şi pietre preţioase în numele acestuia formulează o cerere către compartimentul juridic din cadrul administraţiei finanţelor publice a municipiului reşedinţă de judeţ sau Serviciul juridic din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti, după caz, în care va solicita restituirea obiectelor, la care anexează documentele care atestă dreptul de proprietate asupra acestora. După verificarea documentelor, compartimentul juridic din cadrul administraţiei finanţelor publice a municipiului reşedinţă de judeţ sau Serviciul juridic din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti, după caz, comunică în scris Trezoreriei Statului că se poate efectua restituirea acestora către proprietarul de drept.
litera
(6) Restituirea obiectelor din metale preţioase, aliaje ale acestora şi pietre preţioase către proprietar sau persoana legal îndreptăţită să îl reprezinte se face de către şeful de administraţie adjunct care coordonează activitatea de trezorerie sau trezorierul-şef, după caz, comisia constituită potrivit art. 4 alin. (1) lit. a) care a participat la sigilarea gropului, casierul-şef, specialistul de metale preţioase care a participat la sigilarea gropului şi reprezentantul serviciului/compartimentului juridic.
litera
(7) Gropul constituit în cauza pentru care se face restituirea se scoate din tezaur de către casierul-şef, se înregistrează în Registrul pentru evidenţa gropurilor din tezaurul Trezoreriei Statului şi se predă comisiei care participă la restituire.
litera
(8) În prezenţa persoanelor desemnate să participe la restituire se desigilează gropul, iar conţinutul acestuia se prezintă proprietarului sau persoanei legal îndreptăţite să ridice obiectele din metale preţioase, aliaje ale acestora şi pietre preţioase în numele acestuia, pentru identificare.
litera
(9) După identificare se întocmeşte Procesul-verbal de restituire cauze (anexa nr. 6), în 6 exemplare, din care:
Paragraf
- exemplarul nr. 1 pentru Serviciul contabilitatea Trezoreriei Statului sau Serviciul administrarea şi contabilitatea contului curent al trezoreriei, după caz;
Paragraf
- exemplarul nr. 2 pentru Serviciul casierie - tezaur, vânzare şi gestiune a titlurilor de stat şi certificatelor de trezorerie sau Serviciul casierie-tezaur, după caz;
Paragraf
- exemplarul nr. 3 pentru compartimentul juridic din cadrul administraţiei finanţelor publice a municipiului reşedinţă de judeţ sau Serviciul juridic din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti;
Paragraf
- exemplarul nr. 4 se remite deponentului;
Paragraf
- exemplarul nr. 5 se înmânează proprietarului sau persoanei legal îndreptăţite să îl reprezinte;
Paragraf
- exemplarul nr. 6 pentru specialistul de metale preţioase.
litera
(10) În baza Procesului-verbal de restituire cauze casierul-şef va completa "Restituire integrală definitivă" în coloana "Destinaţia ieşirii" din formularul "Registrul pentru evidenţa gropurilor din tezaurul Trezoreriei Statului".
litera
(11) Inventarul din grop împreună cu celelalte documente anexate acestuia se arhivează la Serviciul casierie-tezaur, vânzare şi gestiune a titlurilor de stat şi certificatelor de trezorerie sau Serviciul casierie-tezaur, după caz.
litera
(12) În cazul în care în adresele autorităţilor statului care au depus obiectele din metale preţioase, aliaje ale acestora şi pietre preţioase la unităţile Trezoreriei Statului se menţionează restituirea parţială a obiectelor dintr-un grop, se procedează potrivit mecanismului stabilit mai sus, cu următoarele precizări:
Paragraf
- obiectele din metale preţioase, aliaje ale acestora şi pietre preţioase care nu se restituie se reintroduc în grop prin identificare, numărare şi cântărire;
Paragraf
- exemplarul nr. 2 al Procesului-verbal de restituire cauze se introduce în grop;
Paragraf
- casierul-şef va completa "Restituire parţială" în coloana "Observaţii" din formularul "Registrul pentru evidenţa gropurilor din tezaurul Trezoreriei Statului".
litera
(13) În cazul restituirii parţiale a obiectelor din metale preţioase, aliaje ale acestora şi pietre preţioase, gropul constituit din obiectele rămase după restituire se predă de către comisie casierului-şef în vederea depunerii în tezaurul Trezoreriei Statului. Gropul se păstrează în tezaur până la definitivarea situaţiei juridice a obiectelor din metale preţioase, aliaje ale acestora şi pietre preţioase, rămase în urma restituirii.
litera
(14) În cazul în care proprietarul sau persoana legal îndreptăţită să îl reprezinte reclamă faptul că unul sau mai multe obiecte din gropul constituit nu îi aparţin ori nu corespund din alte puncte de vedere cu obiectele care i-au fost ridicate în vederea confiscării sau confiscate în condiţiile prevăzute de lege ori depuse spre păstrare în tezaurul Trezoreriei Statului fiind considerate bunuri fără stăpân, se va proceda la introducerea tuturor obiectelor din metale preţioase, aliaje ale acestora şi pietre preţioase în grop de către comisie, prin identificare, numărare şi cântărire, aplicându-se totodată şi sigiliile membrilor acesteia.
litera
(15) Comisia va stabili împreună cu proprietarul sau cu persoana legal îndreptăţită să îl reprezinte un nou termen de restituire care nu poate fi mai mare de 15 zile lucrătoare de la data primei proceduri de restituire.
litera
(16) În termen de 3 zile lucrătoare compartimentul juridic din cadrul administraţiei finanţelor publice a municipiului reşedinţă de judeţ sau Serviciul juridic din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti înştiinţează în scris autoritatea statului deponentă asupra faptului că proprietarul sau persoana legal îndreptăţită să îl reprezinte reclamă că unul sau mai multe obiecte din gropul constituit nu îi aparţin. În înştiinţare se vor menţiona în mod obligatoriu datele înscrise în formularul "Inventar de metale preţioase, aliaje ale acestora şi pietre preţioase", respectiv numărul gropului constituit în cauza reclamată, numele cauzei şi data depunerii la Trezoreria Statului.
litera
(17) La data stabilită de comun acord cu proprietarul sau cu persoana legal îndreptăţită să îl reprezinte se va proceda la restituirea obiectelor din metale preţioase, aliaje ale acestora şi pietre preţioase potrivit procedurilor de restituire menţionate anterior, cu excepţia faptului că la restituire va participa şi deponentul sau înlocuitorul de drept al acestuia. Persoana care va participa la restituire din partea autorităţii statului deponente va prezenta şefului de administraţie adjunct care coordonează activitatea de trezorerie sau trezorierului-şef, după caz, următoarele documente:
litera a)
delegaţia care atestă calitatea de reprezentant al autorităţii statului deponente;
litera b)
Inventarul de metale preţioase, aliaje ale acestora şi pietre preţioase, întocmit la constituirea cauzei.
litera
(18) În situaţia în care nici în aceste circumstanţe proprietarul sau persoana legal îndreptăţită să îl reprezinte nu recunoaşte toate obiectele ca aparţinându-i, se procedează la introducerea tuturor obiectelor din metale preţioase, aliaje ale acestora şi pietre preţioase în grop de către comisie prin identificare, numărare şi cântărire, aplicându-se totodată şi sigiliile. În continuare se va proceda potrivit prevederilor legale în vigoare.
litera
(19) În situaţia în care cu ocazia expertizării şi marcării se constată că unele obiecte din grop nu sunt din metale preţioase, aliaje ale acestora şi pietre preţioase, acestea se predau, separat, unităţilor Trezoreriei Statului depozitare pe baza Procesului-verbal de predare-primire a obiectelor care nu sunt din metale preţioase, aliaje ale acestora şi pietre preţioase (anexa nr. 7), dar o dată cu celelalte obiecte din metale preţioase, aliaje ale acestora şi pietre preţioase care constituie gropul şi care sunt expertizate şi marcate.
litera
(20) În situaţia în care se stabileşte că obiectele din metale preţioase, aliaje ale acestora şi pietre preţioase intră în proprietatea privată a statului, precum şi în situaţia în care se constată, în urma expertizării, că obiectele intrate în proprietatea privată a statului nu sunt din metale preţioase, aliaje ale acestora şi pietre preţioase potrivit alin. (19), acestea se predau de către comisia constituită potrivit art. 4 alin. (1) lit. a) la serviciul/biroul valorificare bunuri din cadrul direcţiilor generale ale finanţelor publice.
ART

Articolul 7

litera
(1) Expertizarea şi marcarea obiectelor din metale preţioase, aliaje ale acestora şi pietre preţioase, depuse în tezaurul Trezoreriei Statului, constituite în gropuri, se efectuează de către specialistul de metale preţioase la sediul acestuia sau la sediul unităţilor Trezoreriei Statului unde acestea sunt depozitate, numai după definitivarea situaţiei lor juridice şi intrarea definitivă în proprietatea statului. Expertizarea şi, după caz, marcarea nu se efectuează pentru obiectele din metale preţioase, aliaje ale acestora şi pietre preţioase care după definitivarea situaţiei juridice se restituie proprietarului.
litera
(2) Gropurile care conţin obiecte din metale preţioase, aliaje ale acestora şi pietre preţioase, care nu pot fi expertizate şi marcate la sediul unităţilor Trezoreriei Statului unde acestea sunt depozitate, se eliberează din tezaurul Trezoreriei Statului specialistului de metale preţioase, în vederea expertizării şi marcării, la solicitarea acestuia, pe baza Procesului-verbal de predare-primire a gropurilor (anexa nr. 5). Expertizarea şi marcarea se efectuează în termen de maximum 90 de zile lucrătoare de la data definitivării situaţiei juridice şi intrării definitive în proprietatea statului.
litera
(3) Procesul-verbal de predare-primire a gropurilor în care se menţionează gropurile primite spre expertizare şi marcare se semnează de specialistul de metale preţioase pentru primire, de casierul-şef pentru predare şi se vizează de şeful Serviciului contabilitatea Trezoreriei Statului sau al Serviciului administrarea şi contabilitatea contului curent al trezoreriei, după caz. Pentru gropurile care se eliberează specialistului de metale preţioase în vederea expertizării şi marcării, nu se fac înregistrări contabile, Procesul-verbal de predare-primire a gropurilor păstrându-se în tezaur, în locul gropului, până la restituirea acestuia. După restituirea gropurilor, Procesul-verbal de predare-primire a gropurilor se arhivează la unitatea Trezoreriei Statului depozitară. Predarea gropurilor din tezaur pentru expertizare şi marcare va fi consemnată de casierul-şef în Registrul pentru evidenţa gropurilor din tezaurul Trezoreriei Statului.
litera
(4) La preluarea gropurilor din tezaur pentru expertizare şi marcare specialistul de metale preţioase verifică integritatea sigiliilor aplicate, în prezenţa casierului-şef şi a şefului Serviciului contabilitatea Trezoreriei Statului sau al Serviciului administrarea şi contabilitatea contului curent al trezoreriei, după caz. După verificarea integrităţii sigiliilor se semnează în Registrul pentru evidenţa gropurilor din tezaurul Trezoreriei Statului pentru predare de către casierul-şef şi şeful Serviciului contabilitatea Trezoreriei Statului şi al Serviciului administrarea şi contabilitatea contului curent al trezoreriei şi pentru primire de către specialistul de metale preţioase.
litera
(5) Transportarea gropurilor în condiţii de siguranţă la şi de la sediul specialistului de metale preţioase se efectuează cu maşina de transport de valori a Trezoreriei Statului, în prezenţa specialistului de metale preţioase.
litera
(6) După finalizarea expertizării şi marcării obiectelor din metale preţioase, aliaje ale acestora şi pietre preţioase, la sediul unităţii Trezoreriei Statului depozitare se întrunesc membrii comisiei care au participat la constituirea gropurilor sau înlocuitorii acestora de drept, care verifică în prezenţa specialistului de metale preţioase concordanţa obiectelor înscrise în Expertiza tehnică cu cele înscrise în Inventarul de metale preţioase, aliaje ale acestora şi pietre preţioase şi le depun în grop prin identificare, numărare şi cântărire. În grop se introduce o dată cu obiectele şi un exemplar al Expertizei tehnice şi al Buletinului de analiză chimică, după caz, care se anexează la Inventarul de metale preţioase, aliaje ale acestora şi pietre preţioase. Gropul se etichetează şi se sigilează cu sigiliile membrilor comisiei şi cu sigiliul specialistului de metale preţioase. Pe lângă datele de identificare existente ale gropului, pe etichetă se va înscrie şi litera "E" - grop expertizat.
litera
(7) Gropul conţinând obiectele expertizate se predă casierului-şef care îl înregistrează ca intrat în tezaurul Trezoreriei Statului, în formularul "Registrul pentru evidenţa gropurilor din tezaurul Trezoreriei Statului", iar la rubrica "Observaţii" menţionează "Expertizat".
ART

Articolul 8

litera
(1) Formularele prevăzute în anexele nr. 2, 3, 5 şi 6 nu au regim special şi se întocmesc în sistem informatic conform modelelor prevăzute în anexele respective.
litera
(2) Se aprobă modelul formularului tipizat "Registru pentru evidenţa gropurilor din tezaurul Trezoreriei Statului", cod 14.20.08/T.S., prevăzut în anexa nr. 4.
litera
(3) Anexa nr. 1a) la Ordinul ministrului de stat, ministrul finanţelor, nr. 1.801/1995, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică în mod corespunzător.
ART

Articolul 9

Paragraf
Anexele nr. 1-7 fac parte integrantă din prezentele norme metodologice.
ANX

Anexa 1

Paragraf
la normele metodologice
Paragraf
Lista unităţilor Trezoreriei Statului depozitare
Paragraf
şi judeţele arondate acestora
PRE PRE_263
[Text Preformatat S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_263
Linie PRE 1
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Linie PRE 2
Nr. Judeţ Judeţe arondate
Linie PRE 3
crt. depozitar Unitate trezorerie depozitara unităţi de
Linie PRE 4
trezorerie depozitare
Linie PRE 5
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Linie PRE 6
-1- -2- -3- -4-
Linie PRE 7
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Linie PRE 8
ALBA
Linie PRE 9
1 ALBA Trezoreria municipiului ALBA-IULIA ──────────────────────
Linie PRE 10
SIBIU
Linie PRE 11
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Linie PRE 12
2 ARAD Trezoreria municipiului ARAD ARAD
Linie PRE 13
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Linie PRE 14
ARGEŞ
Linie PRE 15
3 ARGEŞ Trezoreria municipiului PITEŞTI ──────────────────────
Linie PRE 16
OLT
Linie PRE 17
──────────────────────
Linie PRE 18
VÂLCEA
Linie PRE 19
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Linie PRE 20
4 BACĂU Trezoreria municipiului BACĂU BACAU
Linie PRE 21
──────────────────────
Linie PRE 22
NEAMŢ
Linie PRE 23
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Linie PRE 24
5 BIHOR Trezoreria municipiului ORADEA BIHOR
Linie PRE 25
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Linie PRE 26
6 BRAŞOV Trezoreria municipiului BRAŞOV BRASOV
Linie PRE 27
──────────────────────
Linie PRE 28
COVASNA
Linie PRE 29
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Linie PRE 30
7 BUZĂU Trezoreria municipiului BUZĂU BUZAU
Linie PRE 31
──────────────────────
Linie PRE 32
VRANCEA
Linie PRE 33
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Linie PRE 34
8 CLUJ Trezoreria municipiului CLUJ-NAPOCA CLUJ
Linie PRE 35
──────────────────────
Linie PRE 36
SALAJ
Linie PRE 37
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Linie PRE 38
9 CONSTANTA Trezoreria municipiului CONSTANTA CONSTANTA
Linie PRE 39
──────────────────────
Linie PRE 40
TULCEA
Linie PRE 41
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Linie PRE 42
10 DOLJ Trezoreria municipiului CRAIOVA DOLJ
Linie PRE 43
──────────────────────
Linie PRE 44
MEHEDINŢI
Linie PRE 45
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Linie PRE 46
11 GALAŢI Trezoreria municipiului GALAŢI GALATI
Linie PRE 47
──────────────────────
Linie PRE 48
BRĂILA
Linie PRE 49
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Linie PRE 50
12 GORJ Trezoreria municipiului TARGU-JIU GORJ
Linie PRE 51
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Linie PRE 52
13 HARGHITA Trezoreria municipiului MIERCUREA-CIUC HARGHITA
Linie PRE 53
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Linie PRE 54
14 HUNEDOARA Trezoreria municipiului DEVA HUNEDOARA
Linie PRE 55
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Linie PRE 56
IAŞI
Linie PRE 57
15 IAŞI Trezoreria municipiului IAŞI ──────────────────────
Linie PRE 58
VASLUI
Linie PRE 59
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Linie PRE 60
16 MARAMUREŞ Trezoreria municipiului BAIA-MARE MARAMURES
Linie PRE 61
──────────────────────
Linie PRE 62
SATU MARE
Linie PRE 63
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Linie PRE 64
17 MUREŞ Trezoreria municipiului TARGU-MURES MURES
Linie PRE 65
──────────────────────
Linie PRE 66
BISTRITA-NASAUD
Linie PRE 67
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Linie PRE 68
18 PRAHOVA Trezoreria municipiului PLOIEŞTI PRAHOVA
Linie PRE 69
──────────────────────
Linie PRE 70
DAMBOVITA
Linie PRE 71
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Linie PRE 72
19 SUCEAVA Trezoreria municipiului SUCEAVA SUCEAVA
Linie PRE 73
──────────────────────
Linie PRE 74
BOTOSANI
Linie PRE 75
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Linie PRE 76
20 TIMIŞ Trezoreria municipiului TIMIŞOARA TIMIS
Linie PRE 77
──────────────────────
Linie PRE 78
CARAS-SEVERIN
Linie PRE 79
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Linie PRE 80
mun. BUCUREŞTI
Linie PRE 81
──────────────────────
Linie PRE 82
CĂLĂRAŞI
Linie PRE 83
──────────────────────
Linie PRE 84
21 BUCURESTI Direcţia trezorerie şi contabilitate GIURGIU
Linie PRE 85
publică a municipiului BUCUREŞTI ──────────────────────
Linie PRE 86
IALOMIŢA
Linie PRE 87
──────────────────────
Linie PRE 88
ILFOV
Linie PRE 89
──────────────────────
Linie PRE 90
TELEORMAN
Linie PRE 91
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
ANX

Anexa 2

Paragraf
la normele metodologice
Paragraf
UNITATEA DEPONENTA TREZORERIA STATULUI
Paragraf
Nr ...../Data ..... Nr ....../Data .....*)
Paragraf
INVENTAR
Paragraf
de metale preţioase, aliaje ale acestora şi pietre preţioase
Paragraf
de la ....... din str. ........ nr. ....... judeţul .......
PRE PRE_278
[Text Preformatat S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_278
Linie PRE 1
Nr.crt
Linie PRE 2
Descrierea obiectelor
Linie PRE 3
Metal pretios/aliaj/ Descrierea obiectelor piatra pretioasa
Linie PRE 4
Metal pretios/aliaj/ Descrierea obiectelor piatra Nr. buc. pretioasa
Linie PRE 5
Metal pretios/aliaj/ Masa piatra Nr. buc. bruta pretioasa (grame)
Linie PRE 6
Descrierea obiectelor
Linie PRE 7
Metal pretios/aliaj/ Descrierea obiectelor piatra pretioasa
Linie PRE 8
Metal pretios/aliaj/ Descrierea obiectelor piatra Nr. buc. pretioasa
Linie PRE 9
Metal pretios/aliaj/ Masa Descrierea obiectelor piatra Nr. buc. bruta pretioasa (grame)
Linie PRE 10
Metal pretios/aliaj/ piatra pretioasa
Linie PRE 11
Nr. buc.
Linie PRE 12
Masa bruta (grame)
Linie PRE 13
Observaţii
Paragraf
*) se completează de către comisie cu nr. gropului care se constituie, din "Registrul pentru evidenta gropurilor din tezaurul trezoreriei statului" (Anexa nr. 4 )
ANX

Anexa 3

Paragraf
la normele metodologice
PRE PRE_289
[Text Preformatat S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_289
Linie PRE 1
Nr. inventar
Linie PRE 2
Nr. inventar unitatea Numele/denumirea şi adresa unitate trezoreriei persoanei fizice/juridice pentru care deponenta statului s-a constituit gropul(cauza) depozitara*
Linie PRE 3
Nr. inventar unitatea Numele/denumirea şi adresa unitate trezoreriei persoanei fizice/juridice pentru care deponenta statului s-a constituit gropul(cauza) depozitara* 1 2 3
Linie PRE 4
Numele/denumirea şi adresa persoanei fizice/juridice pentru care s-a constituit gropul(cauza)
Linie PRE 5
Numele/denumirea şi adresa persoanei fizice/juridice pentru care Observaţii s-a constituit gropul(cauza)
Linie PRE 6
Numele/denumirea şi adresa persoanei fizice/juridice pentru care s-a constituit gropul(cauza) 3
Linie PRE 7
Observaţii
Linie PRE 8
unitate deponenta
Linie PRE 9
unitatea unitate trezoreriei deponenta statului depozitara*
Linie PRE 10
unitatea trezoreriei statului depozitara*
Paragraf
*) numărul de inventar la unitatea trezoreriei statului depozitare este numărul atribuit gropului în "Registru pentru evidenta gropurilor din tezaurul trezoreriei statului"
ANX

Anexa 4

Paragraf
la normele metodologice
Paragraf
UNITATEA TREZORERIEI STATULUI DEPOZITARA
Paragraf
REGIM SPECIAL
Paragraf
Seria ..../......
Paragraf
REGISTRU
Paragraf
pentru evidenta gropurilor din tezaurul Trezoreriei Statului
PRE PRE_305
[Text Preformatat S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_305
Linie PRE 1
Nr. Grop
Linie PRE 2
Denumire unitate deponenta
Linie PRE 3
Denumire unitateCauza deponenta
Linie PRE 4
Denumire unitateCauza Data deponenta Intrare Ieşire zi/luna/anzi/luna/an
Linie PRE 5
Denumire unitateCauza Data Destinaţia deponenta ──────────────────── ieşirii/ Intrare Ieşire Observaţii zi/luna/anzi/luna/an
Linie PRE 6
Denumire unitate deponenta
Linie PRE 7
Denumire unitateCauza deponenta
Linie PRE 8
Denumire unitateCauza Data deponenta Intrare Ieşire zi/luna/anzi/luna/an
Linie PRE 9
Denumire unitateCauza Data Destinaţia deponenta ──────────────────── ieşirii/ Intrare Ieşire Observaţii zi/luna/anzi/luna/an
Linie PRE 10
Denumire unitateCauza Data deponenta Intrare Ieşire zi/luna/anzi/luna/an
Linie PRE 11
Denumire unitate Data Destinaţia deponenta ──────────────────── ieşirii/ Intrare Ieşire Observaţii zi/luna/anzi/luna/an
Linie PRE 12
Cauza
Linie PRE 13
Cauza Intrare Ieşire zi/luna/anzi/luna/an
Linie PRE 14
Data
Linie PRE 15
Data Destinaţia ieşirii/ Intrare Ieşire Observaţii zi/luna/anzi/luna/an
Linie PRE 16
Data Destinaţia Semnătura ieşirii/ Intrare Ieşire Observaţii PredarePrimire zi/luna/anzi/luna/an
Linie PRE 17
Data Destinaţia ieşirii/ Intrare Ieşire Observaţii zi/luna/anzi/luna/an
Linie PRE 18
Data Destinaţia Semnătura ieşirii/ Intrare Ieşire Observaţii PredarePrimire zi/luna/anzi/luna/an
Linie PRE 19
Destinaţia ieşirii/ Observaţii
Linie PRE 20
Destinaţia ieşirii/ Observaţii PredarePrimire
Linie PRE 21
Semnătura
Linie PRE 22
Intrare zi/luna/an
Linie PRE 23
Ieşire zi/luna/an
Linie PRE 24
Predare
Linie PRE 25
Primire
Paragraf 1
Denumire: Registru pentru evidenta gropurilor din tezaurul trezoreriei statului
Paragraf 2
Formular cu regim special
Paragraf 3
Cod: 14.20.08/T.S.
Paragraf 4
Format: A4/t2
Paragraf 5
Caracteristici de tipărire: se tipăreşte pe ambele fete, filele fiind inseriate şi legate sub forma de registru cu coperta cartonată, având 300 file
Paragraf 6
Se utilizează: pentru evidenţierea şi atribuirea numerelor de gropuri ce conţin obiecte din metale şi pietre preţioase care sunt depuse la unităţile trezoreriei statului depozitare
Paragraf 7
Se arhivează: la unitatea trezoreriei statului depozitara a obiectelor din metale şi pietre preţioase
ANX

Anexa 5

Paragraf
la normele metodologice
PRE PRE_321
[Text Preformatat S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_321
Linie PRE 1
Nr. crt.
Linie PRE 2
Număr grop din Registrul pentru evidenta gropurilor din tezaurul
Linie PRE 3
Cauza
ANX

Anexa 6

Paragraf
la normele metodologice
PRE PRE_330
[Text Preformatat S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_330
Linie PRE 1
Nr.crt
Linie PRE 2
Descrierea obiectelor
Linie PRE 3
Descrierea obiectelor Nr. buc.
Linie PRE 4
Masa bruta (grame)
Linie PRE 5
Descrierea obiectelor Nr. buc.
Linie PRE 6
Masa Descrierea obiectelor bruta (grame)
Linie PRE 7
Nr. buc.
Linie PRE 8
Masa bruta (grame)
Linie PRE 9
Observaţii
Paragraf
Restituirea s-a efectuat TOTAL/PARŢIAL conform adresei nr. ...... din .... a Compartimentului/Serviciului juridic al Administraţiei finanţelor publice a municipiului ................./DGFP a mun. Bucureşti
Paragraf
Prezentul proces-verbal s-a încheiat în 6 exemplare din care exemplarul nr. 4 a fost inmanat proprietarului
Paragraf
Am restituit, Am primit,
Paragraf
Trezoreria ........ .............
Paragraf
Şef administraţie adjunct/trezorier şef
Paragraf
------------------ Vizat
Paragraf
Compartimentul/Serviciul juridic
Paragraf
Membrii comisiei
Paragraf
Casier şef
Paragraf
Specialist de metale preţioase
ANX

Anexa 7

Paragraf
la normele metodologice
PRE PRE_352
[Text Preformatat S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_352
Linie PRE 1
Nr.crt
Linie PRE 2
Descrierea obiectelor care nu sunt din metal preţios, aliaje ale Nr.crt acestora şi pietre preţioase
Linie PRE 3
Descrierea obiectelor care nu sunt din metal preţios, aliaje ale Nr.crt acestora şi pietre preţioase Nr. buc.
Linie PRE 4
Descrierea obiectelor care nu sunt din metal preţios, aliaje ale acestora şi pietre preţioase
Linie PRE 5
Descrierea obiectelor care nu sunt din metal preţios, aliaje ale acestora şi pietre preţioase Nr. buc.
Linie PRE 6
Descrierea obiectelor care nu sunt din metal preţios, aliaje ale Masa acestora şi pietre preţioase Nr. buc. bruta (grame)
Linie PRE 7
Descrierea obiectelor care nu sunt din metal preţios, aliaje ale Masa acestora şi pietre preţioase Nr. buc. bruta Observaţii (grame)
Linie PRE 8
Descrierea obiectelor care nu sunt din metal preţios, aliaje ale acestora şi pietre preţioase Nr. buc.
Linie PRE 9
Descrierea obiectelor care nu sunt din metal preţios, aliaje ale Masa acestora şi pietre preţioase Nr. buc. bruta (grame)
Linie PRE 10
Descrierea obiectelor care nu sunt din metal preţios, aliaje ale Masa acestora şi pietre preţioase Nr. buc. bruta Observaţii (grame)
Linie PRE 11
Descrierea obiectelor care nu sunt din metal preţios, aliaje ale Masa acestora şi pietre preţioase Nr. buc. bruta (grame)
Linie PRE 12
Descrierea obiectelor care nu sunt din metal preţios, aliaje ale Masa acestora şi pietre preţioase bruta Observaţii (grame)
Linie PRE 13
Nr. buc.
Linie PRE 14
Masa Nr. buc. bruta (grame)
Linie PRE 15
Masa Nr. buc. bruta Observaţii (grame)
Linie PRE 16
Masa bruta (grame)
Linie PRE 17
Masa bruta (grame)
Linie PRE 18
Observaţii

Vrei mai mult?

Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.

Începe gratuit
Contact

Start the Conversation.

Ready to know exactly where your answer comes from?

Newsletter

Receive legislative news and platform updates directly to your email.

© 2026 All rights reserved.

Poly Tool Design SRL — Blvd. Ferdinand 95, Constanța, 900717, România — CUI: 40293031