RO
AcasăDocument

LEGE nr. 196 din 22 octombrie 2010

pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 85/2004 privind protecţia consumatorilor la încheierea şi executarea contractelor la distanţă privind serviciile financiare

În vigoare
Emitent:PARLAMENTUL
Publicat:22.10.2010
Versiune:unica
Sursă oficială
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
Paragraf
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
ART

Articolul unic

Paragraf
Ordonanţa Guvernului nr. 85/2004 privind protecţia consumatorilor la încheierea şi executarea contractelor la distanţă privind serviciile financiare, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 13 mai 2008, cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
Paragraf 1
La articolul 6, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu următorul cuprins:
Paragraf
"(4) În cazul în care serviciilor financiare ce fac obiectul prezentei ordonanţe le sunt aplicabile şi prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 113/2009 privind serviciile de plată, cu modificările ulterioare, dispoziţiile privind informarea prevăzute la art. 4 alin. (1)-(4), cu excepţia celor cuprinse la art. 4 alin. (2) lit. c)-g), la art. 4 alin. (3) lit. a), d) şi e), precum şi la art. 4 alin. (4) lit. b) din prezenta ordonanţă se înlocuiesc cu dispoziţiile art. 91-93 şi cu cele ale art. 97-99 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 113/2009, cu modificările ulterioare."
Paragraf 2
Articolul 14 se abrogă.
Paragraf 3
Articolul 25 se modifică şi va avea următorul cuprins:
Paragraf
"Art. 25. - Prezenta ordonanţă transpune Directiva 2002/65/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 septembrie 2002 privind comercializarea la distanţă a serviciilor financiare de consum şi de modificare a Directivei 90/619/CEE a Consiliului şi a directivelor 97/7/CE şi 98/27/CE , publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L 271 din 9 octombrie 2002, precum şi prevederile art. 90 din Directiva 2007/64/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 13 noiembrie 2007 privind serviciile de plată în cadrul pieţei interne, de modificare a directivelor 97/7/CE , 2002/65/CE , 2005/60/CE şi 2006/48/CE şi de abrogare a Directivei 97/5/CE , publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 319 din 5 decembrie 2007."
Paragraf
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.
Paragraf
p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,
Paragraf
IOAN OLTEAN
Paragraf
PREŞEDINTELE SENATULUI
Paragraf
MIRCEA-DAN GEOANĂ
Paragraf
Bucureşti, 22 octombrie 2010.
Paragraf
Nr. 196.

Vrei mai mult?

Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.

Începe gratuit
Contact

Start the Conversation.

Ready to know exactly where your answer comes from?

Newsletter

Receive legislative news and platform updates directly to your email.

© 2026 All rights reserved.

Poly Tool Design SRL — Blvd. Ferdinand 95, Constanța, 900717, România — CUI: 40293031