RO
AcasăDocument

HOTĂRÂRE nr. 1.031 din 18 septembrie 1990

privind balanţele materiale pentru anul 1991

În vigoare
Emitent:GUVERNUL
Publicat:18.09.1990
Versiune:unica
Sursă oficială
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
Paragraf
Pentru aducerea la îndeplinire a prevederilor referitoare la executarea sarcinilor de livrare prin balanţe ale art. 52 din Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale,
Paragraf
Guvernul României hotărăşte:

Articolul 1

Paragraf
Sarcinile de livrare stabilite prin balanţele materiale, aprobate în condiţiile prezentei hotărîri, sînt obligatorii pentru societăţile comerciale cu capital integral de stat, regiile autonome şi celelalte unităţi economice de stat la care se referă.

Articolul 2

Paragraf
Nomenclatorul de produse ce pot face obiectul balantelor materiale, precum şi coordonatorii de balanţe sînt prevăzuţi în anexele nr. 1-5, care fac parte integrantă din prezenta hotărîre.
Paragraf
În cadrul acestor nomenclatoare, Ministerul Resurselor şi Industriei, Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei, Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Amenajării Teritoriului şi departamentele din structura acestora vor elabora balanţele pentru materii prime, materiale, combustibili, energie şi produse din profilul lor de activitate, care sînt deficitare în economie; balanţele vor fi aprobate cu cel puţin 45 de zile înaintea anului sau trimestrului la care se referă.
Paragraf
Materiile prime, materialele, combustibilii, energia şi produsele la care nu s-au emis repartiţii pe baza balantelor aprobate, se asigura în mod liber de către agenţii economici pe baza relaţiilor de piaţa.

Articolul 3

Paragraf
La stabilirea sarcinilor de livrare prevăzute în balanţe, se vor asigura cu prioritate:
litera A)
produsele deficitare pentru consumul populaţiei (anexele nr. 5 a şi nr. 5b);
litera B)
realizarea contractelor de export, inclusiv a exporturilor cuprinse în acorduri şi convenţii guvernamentale exprimate în valoare totală;
litera C)
produse de mare importanţa sau destinate executării unor acţiuni şi lucrări majore din economie.

Articolul 4

Paragraf
Ministerul Resurselor şi Industriei, Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei şi Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Amenajării Teritoriului vor stabili prin ordin graficul de lucrări şi termene privind emiterea repartitiilor de către coordonatorii de balanţa şi încheierea contractelor pe baza acestor repartiţii.

Articolul 5

Paragraf
Refuzul de contractare, neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligaţiilor contractuale în ceea ce priveşte balanţele pentru materii prime, materiale, combustibili, energie şi produse atrage răspunderea civilă a regiei autonome sau a societăţii comerciale.
Paragraf
Resursele neutilizate ca urmare a abaterilor prevăzute la alin. 1 se diminuează din cele alocate prin repartiţie pentru perioada următoare.

Articolul 6

Paragraf
Neînţelegerile precontractuale se soluţionează de către ministerele care au aprobat balanţele în termen de 15 zile de la sesizarea oricăreia dintre părţi.

Articolul 7

Paragraf
Materialele excedentare ce pot fi vîndute de către beneficiarii de repartiţii, potrivit art. 52 alin. 2 din Legea nr. 15/1990, sînt numai acelea care datorită reducerii consumurilor specifice sau folosirii de inlocuitori fără alterarea calităţii nu mai sînt necesare realizării produselor pentru care au fost alocate.
Paragraf
În aceasta situaţie, beneficiarii de repartiţii nu sînt exoneraţi de îndeplinirea obligaţiilor contractuale faţă de clienţi.
Paragraf
Vînzarea unui material repartizat cu încălcarea prevederilor art. 52 din Legea nr. 15/1990 atrage răspunderea persoanelor vinovate pentru săvîrşirea contravenţiei prevăzute de art. 1 lit. d) din Legea nr. 12/1990; în acest scop, este obligatorie sesizarea organelor prevăzute în art. 5 din această lege, în termen de 48 de ore de la săvîrşirea contravenţiei.

Articolul 8

Paragraf
Consiliile de administraţie ale societăţilor comerciale, regiilor autonome sau ale altor unităţi economice de stat, beneficiare de repartiţii, sînt obligate să asigure, potrivit Codului muncii, imputarea tuturor pagubelor rezultate din neîndeplinirea contractelor, precum şi sancţionarea persoanelor vinovate.

Articolul 9

Paragraf
Miniştrii şi şefii de departamente vor imputernici persoane care să verifice modul de îndeplinire, de către beneficiarii de balanţe, a prevederilor prezentei hotărîri.
Paragraf
PRIM-MINISTRU
Paragraf
PETRE ROMAN
Paragraf
Bucureşti, 18 septembrie 1990.
Paragraf
Nr. 1.031.

Anexa 1

Paragraf
MINISTERUL RESURSELOR ŞI INDUSTRIEI
Paragraf
NOMENCLATORUL
Paragraf
balanţelor materiale care se întocmesc de Ministerul
Paragraf
Resurselor şi Industriei
PRE PRE_101
[Text Preformatat S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_101

Anexa 2

Paragraf
NOMENCLATORUL
Paragraf
balanţelor materiale care se întocmesc de Departamentul
Paragraf
Energiei Electrice şi Termice
PRE PRE_110
[Text Preformatat S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_110
Linie PRE 1
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Linie PRE 2
Nr. Denumirea materiei prime, U.M. Coordonatorul de balanţă
Linie PRE 3
crt. materialului, produsului
Linie PRE 4
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Linie PRE 5
1. Huilă energetică sortată (import) tone D.E.E.T.
Linie PRE 6
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Paragraf
MINISTERUL RESURSELOR ŞI INDUSTRIEI
Paragraf
DEPARTAMENTUL INDUSTRIEI METALURGICE
Paragraf
NOMENCLATORUL
Paragraf
balanţelor materiale care se întocmesc de Departamentul
Paragraf
Industriei Metalurgice
PRE PRE_116
[Text Preformatat S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_116
Linie PRE 1
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Linie PRE 2
Nr. Denumirea materiei prime, U.M. Coordonatorul de balanţă
Linie PRE 3
crt. materialului, produsului
Linie PRE 4
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Linie PRE 5
I. Subdepartamentul Metalurgiei Feroase
Linie PRE 6
1. Ferofosfor tone, echiv. Departamentul Industriei Meta-
Linie PRE 7
20% P lurgice
Linie PRE 8
2. Ferotitan tone, echiv. Departamentul Industriei Meta-
Linie PRE 9
20% Ti lurgice
Linie PRE 10
3. Ferobor tone, echiv. Departamentul Industriei Meta-
Linie PRE 11
15% B lurgice
Linie PRE 12
4. Feroniobiu tone, echiv. Departamentul Industriei Meta-
Linie PRE 13
45% Nb lurgice
Linie PRE 14
5. Tagle pentru ţevi tone Departamentul Industriei Meta-
Linie PRE 15
lurgice
Linie PRE 16
6. Bare laminate trase şi forjate din oţel tone Departamentul Industriei Meta-
Linie PRE 17
carbon de scule lurgice
Linie PRE 18
7. Bare laminate trase şi forjate din oţel aliat tone Departamentul Industriei Meta-
Linie PRE 19
de scule lurgice
Linie PRE 20
8. Bare laminate trase şi forjate din oţel rapid tone Departamentul Industriei Meta-
Linie PRE 21
de scule lurgice
Linie PRE 22
9. Sîrmă laminată din oţel pentru trăgătorii tone Departamentul Industriei Meta-
Linie PRE 23
lurgice
Linie PRE 24
10. Discuri din oţel tone Departamentul Industriei Meta-
Linie PRE 25
lurgice
Linie PRE 26
11. Inele din oţel tone Departamentul Industriei Meta-
Linie PRE 27
lurgice
Linie PRE 28
12. Table subţiri şi benzi late din oţel laminate tone Departamentul Industriei Meta-
Linie PRE 29
la cald, sub 3 mm lurgice
Linie PRE 30
13. Plase sudate din oţel necalmat tone Departamentul Industriei Meta-
Linie PRE 31
lurgice
Linie PRE 32
14. Cord metalic tone Departamentul Industriei Meta-
Linie PRE 33
lurgice
Linie PRE 34
15. Siliciu metalic tone Departamentul Industriei Meta-
Linie PRE 35
lurgice
Linie PRE 36
16. Sîrme zincate tone Departamentul Industriei Meta-
Linie PRE 37
lurgice
Linie PRE 38
17. Cabluri din oţel tone Departamentul Industriei Meta-
Linie PRE 39
lurgice
Linie PRE 40
18. Granule abrazive tone Departamentul Industriei Meta-
Linie PRE 41
lurgice
Linie PRE 42
19. Corpuri abrazive şi diverse produse din tone Departamentul Industriei Meta-
Linie PRE 43
materiale abrazive lurgice
Linie PRE 44
20. Produse abrazive flexibile pe suport tone Departamentul Industriei Meta-
Linie PRE 45
lurgice
Linie PRE 46
21. Ţevi din oţel carbon slab aliat şi aliat, laminate tone Departamentul Industriei Meta-
Linie PRE 47
la cald, cl. a III-a de calitate, pentru cazane lurgice
Linie PRE 48
22. Ţevi din oţel carbon slab aliat şi aliat, fără tone Departamentul Industriei Meta-
Linie PRE 49
sudură, laminate şi trase la rece, cl. a III-a lurgice
Linie PRE 50
de calitate, pentru cazane
Linie PRE 51
23. Ţevi din oţel inoxidabil şi refractar, laminate tone Departamentul Industriei Meta-
Linie PRE 52
şi extrudate la cald, cl. a III-a de calitate, lurgice
Linie PRE 53
pentru cazane
Linie PRE 54
24. Ţevi din oţel inoxidabil şi refractar, laminate şi tone Departamentul Industriei Meta-
Linie PRE 55
trase la rece, cl. a III-a de calitate, pentru lurgice
Linie PRE 56
cazane
Linie PRE 57
25. Blocuri forjate din oţel carbon, aliat şi rapid tone Departamentul Industriei Meta-
Linie PRE 58
de scule lurgice
Linie PRE 59
26. Şină grea tone Departamentul Industriei Meta-
Linie PRE 60
lurgice
Linie PRE 61
27. Şină cale ferată îngustă tone Departamentul Industriei Meta-
Linie PRE 62
lurgice
Linie PRE 63
28. Şină tramvai tone Departamentul Industriei Meta-
Linie PRE 64
lurgice
Linie PRE 65
29. Benzi oţel aliat, arc carbon şi aliat din oţel de tone Departamentul Industriei Meta-
Linie PRE 66
scule, laminate la rece cu lăţimi sub 600 mm lurgice
Linie PRE 68
30. Table şi benzi plumbuite tone Departamentul Industriei Meta-
Linie PRE 69
lurgice
Linie PRE 70
31 Electrozi sudură tone Departamentul Industriei Meta-
Linie PRE 71
lurgice
Linie PRE 72
32. Lanţuri industriale tone Departamentul Industriei Meta-
Linie PRE 73
lurgice
Linie PRE 74
33. Benzi din aliaje rezistive laminate la rece din tone Departamentul Industriei Meta-
Linie PRE 75
producţia ICEM lurgice
Linie PRE 76
34. Sîrme şi aliaje rezistive trase la rece din pro- tone Departamentul Industriei Meta-
Linie PRE 77
ducţia ICEM lurgice
Linie PRE 78
35. Tub protecţie PEL metalic tone Departamentul Industriei Meta-
Linie PRE 79
lurgice
Linie PRE 80
II. Subdepartamentul Metalurgiei Neferoase
Linie PRE 81
36. Laminate din zinc tone Departamentul Industriei Meta-
Linie PRE 82
lurgice
Linie PRE 83
37. Blocuri şi bare turnate din bronz tone Departamentul Industriei Meta-
Linie PRE 84
lurgice
Linie PRE 85
38. Blocuri şi bare turnate din alamă tone Departamentul Industriei Meta-
Linie PRE 86
lurgice
Linie PRE 87
39. Laminate din plumb tone Departamentul Industriei Meta-
Linie PRE 88
lurgice
Linie PRE 89
40. Pulberi din aluminiu tone Departamentul Industriei Meta-
Linie PRE 90
lurgice
Linie PRE 91
41. Pulberi din cupru tone Departamentul Industriei Meta-
Linie PRE 92
lurgice
Linie PRE 93
42. Litargă tone Departamentul Industriei Meta-
Linie PRE 94
lurgice
Linie PRE 95
43. Miniu de plumb tone Departamentul Industriei Meta-
Linie PRE 96
lurgice
Linie PRE 97
44. Compoziţie aliaje neferoase tone Departamentul Industriei Meta-
Linie PRE 98
lurgice
Linie PRE 99
45. Bauxita tone Departamentul Industriei Meta-
Linie PRE 100
lurgice
Linie PRE 101
46. Anozi clorosodici, electrozi şi nipluri din grafit tone Departamentul Industriei Meta-
Linie PRE 102
lurgice
Linie PRE 103
47. Cărămizi refractare magneziene tone Departamentul Industriei Meta-
Linie PRE 104
lurgice
Linie PRE 105
48. Cărămizi refractare silicoaluminoase tone Departamentul Industriei Meta-
Linie PRE 106
lurgice
Linie PRE 107
49. Cărămizi refractare silică tone Departamentul Industriei Meta-
Linie PRE 108
lurgice
Linie PRE 109
50. Magnezită granulată tone Departamentul Industriei Meta-
Linie PRE 110
lurgice
Linie PRE 111
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Paragraf
MINISTERUL RESURSELOR ŞI INDUSTRIEI
Paragraf
DEPARTAMENTUL PETROLULUI
Paragraf
NOMENCLATORUL
Paragraf
balanţelor materiale care se întocmesc de Departamentul Petrolului
PRE PRE_121
[Text Preformatat S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_121
Linie PRE 1
─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Linie PRE 2
Nr. Denumirea materiei prime, U.M. Coordonatorul de balanţă
Linie PRE 3
crt. materialului, produsului
Linie PRE 4
─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Linie PRE 5
1. Gazolină tone Departamentul Petrolului
Linie PRE 6
2. Etan tone Departamentul Petrolului
Linie PRE 7
─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Paragraf
MINISTERUL RESURSELOR ŞI INDUSTRIEI
Paragraf
DEPARTAMENTUL GEOLOGIEI
Paragraf
NOMENCLATORUL
Paragraf
balanţelor materiale care se întocmesc de Departamentul Geologiei
PRE PRE_126
[Text Preformatat S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_126
Linie PRE 1
─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Linie PRE 2
Nr. Denumirea materiei prime, UM Coordonatorul de balanţă
Linie PRE 3
crt. materialului, produsului
Linie PRE 4
─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Linie PRE 5
1. Scule diamantate pentru foraj, tip B buc. Departamentul Geologiei
Linie PRE 6
─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Paragraf
MINISTERUL RESURSELOR ŞI INDUSTRIEI
Paragraf
DEPARTAMENTUL MINELOR
Paragraf
NOMENCLATORUL
Paragraf
balanţelor materiale care se întocmesc de Departamentul Minelor
PRE PRE_131
[Text Preformatat S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_131
Linie PRE 1
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Linie PRE 2
Nr. Denumirea materiei prime, U.M. Coordonatorul de balanţă
Linie PRE 3
crt. materialului, produsului
Linie PRE 4
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Linie PRE 5
1. Sare (clorură de sodiu) tone Departamentul Minelor
Linie PRE 6
2. Calcare pentru industria siderurgică, a chimiei tone Departamentul Minelor
Linie PRE 7
şi zahărului
Linie PRE 8
3. Pirită mii tone Departamentul Minelor
Linie PRE 9
echiv. 40% S
Linie PRE 10
4. Barită preparată tone Departamentul Minelor
Linie PRE 11
5. Grafit preparat tone Departamentul Minelor
Linie PRE 12
6. Caolin preparat tone Departamentul Minelor
Linie PRE 13
7. Nisip cuarţos spălat tone Departamentul Minelor
Linie PRE 14
8. Plumb în concentrate tone Departamentul Minelor
Linie PRE 15
9. Zinc în concentrate tone Departamentul Minelor
Linie PRE 16
10. Cupru în concentrate tone Departamentul Minelor
Linie PRE 17
11. Minereu de mangan preparat tone Departamentul Minelor
Linie PRE 18
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Paragraf
MINISTERUL RESURSELOR ŞI INDUSTRIEI
Paragraf
DEPARTAMENTUL INDUSTRIEI CONSTRUCŢIILOR DE MAŞINI
Paragraf
NOMENCLATORUL
Paragraf
balanţelor materiale care se întocmesc de Departamentul
Paragraf
Industriei Construcţiilor de Maşini
PRE PRE_137
[Text Preformatat S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_137
Linie PRE 1
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Linie PRE 2
Nr. Denumirea materiei prime,
Linie PRE 3
crt. materialului, produsului U.M. Coordonatorul de balanţa
Linie PRE 4
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Linie PRE 5
1. Motoare DIESEL tip autovehicule buc. Departamentul Industriei Con-
Linie PRE 6
strucţiilor de Maşini
Linie PRE 7
2. Motoare DIESEL tip tractor buc. Departamentul Industriei Con-
Linie PRE 8
strucţiilor de Maşini
Linie PRE 9
3. Excavatoare buc. Departamentul Industriei Con-
Linie PRE 10
strucţiilor de Maşini
Linie PRE 11
4. Troleibuze buc. Departamentul Industriei Con-
Linie PRE 12
strucţiilor de Maşini
Linie PRE 13
5. Autospeciale pentru gospodărie comunală pe buc. Departamentul Industriei Con-
Linie PRE 14
şasiu de autocamion strucţiilor de Maşini
Linie PRE 15
6. Autospeciale transportat bunuri pe şasiu auto- buc. Departamentul Industriei Con-
Linie PRE 16
camion strucţiilor de Maşini
Linie PRE 17
7. Autobasculante pe şasiu de autocamion buc. Departamentul Industriei Con-
Linie PRE 18
strucţiilor de Maşini
Linie PRE 19
8. Autotrenuri şi autofurgoane frigorifice buc. Departamentul Industriei Con-
Linie PRE 20
strucţiilor de Maşini
Linie PRE 21
9. Metale dure bastoane (relit-stelit) tone Departamentul Industriei Con-
Linie PRE 22
strucţiilor de Maşini
Linie PRE 23
10. Armături industriale din fontă tone Departamentul Industriei Con-
Linie PRE 24
strucţiilor de Maşini
Linie PRE 25
11. Armături industriale din oţel tone Departamentul Industriei Con-
Linie PRE 26
strucţiilor de Maşini
Linie PRE 27
12. Vagoane pentru transportat mărfuri buc. Departamentul industriei Con-
Linie PRE 28
strucţiilor de Maşini
Linie PRE 29
13. Boghiuri pentru vagoane buc. Departamentul Industriei Con-
Linie PRE 30
strucţiilor de Maşini
Linie PRE 31
14. Boghiuri pentru locomotive perechi Departamentul industriei Con-
Linie PRE 32
strucţiilor de Maşini
Linie PRE 33
15. Osii montate pentru vagoane buc. Departamentul Industriei Con-
Linie PRE 34
strucţiilor de Maşini
Linie PRE 35
16. Pompe centrifugale buc. Departamentul Industriei Con-
Linie PRE 36
strucţiilor de Maşini
Linie PRE 37
17. Ventilatoare industriale buc. Departamentul Industriei Con-
Linie PRE 38
strucţiilor de Maşini
Linie PRE 39
18. Reductoare de turaţie şi planetare buc. Departamentul Industriei Con-
Linie PRE 40
strucţiilor de Maşini
Linie PRE 41
19. Lanţuri cu role şi zale buc. Departamentul Industriei Con-
Linie PRE 42
strucţiilor de Maşini
Linie PRE 43
20. Rulmenţi buc. Departamentul Industriei Con-
Linie PRE 44
strucţiilor de Maşini
Linie PRE 45
─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Paragraf
MINISTERUL RESURSELOR ŞI INDUSTRIEI
Paragraf
DEPARTAMENTUL INDUSTRIEI ELECTROTEHNICE,
Paragraf
ELECTRONICII, MECANICII FINE ŞI MAŞINI-UNELTE
Paragraf
NOMENCLATORUL
Paragraf
balanţelor materiale care se întocmesc de Departamentul
Paragraf
Industriei Electrotehnice şi Electronice,
Paragraf
Mecanicii Fine şi Maşini-Unelte
PRE PRE_145
[Text Preformatat S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_145
Linie PRE 1
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Linie PRE 2
Nr. Denumirea materiei prime, U.M. Coordonatorul de balanţă
Linie PRE 3
crt. materialului, produsului
Linie PRE 4
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Linie PRE 5
1. Sîrme laminate şi bare extrudate din cupru tone Departamentul Industriei Elec-
Linie PRE 6
pentru transformatoare trotehnice, Electronicii, Mecanicii
Linie PRE 7
Fine şi Maşini-Unelte
Linie PRE 8
2. Conductori electrici izolaţi din aluminiu t. Al. Departamentul Industriei Elec-
Linie PRE 9
trotehnice, Electronicii, Mecanicii
Linie PRE 10
Fine şi Maşini-Unelte
Linie PRE 11
3. Cabluri electrice izolate cu conductori din t. Al. Departamentul Industriei Elec-
Linie PRE 12
aluminiu trotehnice, Electronicii, Mecanicii
Linie PRE 13
Fine şi Maşini-Unelte
Linie PRE 14
4. Conductori din aluminiu pentru linii electrice tone Departamentul Industriei Elec-
Linie PRE 15
aeriene trotehnice, Electronicii, Mecanicii
Linie PRE 16
Fine şi Maşini-Unelte
Linie PRE 17
5. Conductori din oţel aluminiu pentru linii elec- tone Departamentul Industriei Elec-
Linie PRE 18
trice aeriene trotehnice, Electronicii, Mecanicii
Linie PRE 19
Fine şi Maşini-Unelte
Linie PRE 20
6. Cabluri de energie cu conductori din cupru t. Cu Departamentul Industriei Elec-
Linie PRE 21
trotehnice, Electronicii, Mecanicii
Linie PRE 22
Fine şi Maşini-Unelte
Linie PRE 23
7. Conductori de bobinaj din cupru cu izolaţie tone Departamentul Industriei Elec-
Linie PRE 24
textilă trotehnice, Electronicii, Mecanicii
Linie PRE 25
Fine şi Maşini-Unelte
Linie PRE 26
8. Cablu de semnalizare şi control din cupru t. Cu Departamentul s Industriei Elec-
Linie PRE 27
trotehnice, Electronicii, Mecanicii
Linie PRE 28
Fine şi Maşini-Unelte
Linie PRE 29
9. Cabluri telefonice pentru telegrafie din cupru t. Cu Departamentul Industriei Elec-
Linie PRE 30
trotehnice, Electronicii, Mecanicii
Linie PRE 31
Fine şi Maşini-Unelte
Linie PRE 32
10. Conductori electrici izolaţi din cupru cu t. Cu Departamentul Industriei Elec-
Linie PRE 33
izolaţie din cauciuc trotehnice, Electronicii, Mecanicii
Linie PRE 34
Fine şi Maşini-Unelte
Linie PRE 35
11. Conductori electrici izolaţi din cupru cu t. Cu Departamentul Industriei Elec-
Linie PRE 36
izolaţie din PVC trotehnice, Electronicii, Mecanicii
Linie PRE 37
Fine şi Maşini-Unelte
Linie PRE 38
12. Plăcuţe din carburi metalice tone Departamentul Industriei Elec-
Linie PRE 39
trotehnice, Electronicii, Mecanicii
Linie PRE 40
Fine şi Maşini-Unelte
Linie PRE 41
13. Pulberi din carburi metalice tone Departamentul Industriei Elec-
Linie PRE 42
trotehnice, Electronicii, Mecanicii
Linie PRE 43
Fine şi Maşini-Unelte
Linie PRE 44
14. Motoare electrice sub 0,25 kW buc. Departamentul Industriei Elec-
Linie PRE 45
trotehnice, Electronicii, Mecanicii
Linie PRE 46
Fine şi Maşini-Unelte
Linie PRE 47
15. Motoare electrice de 0,25 kW şi peste, gabarit buc. Departamentul Industriei Elec-
Linie PRE 48
63, 71, 80 trotehnice, Electronicii, Mecanicii
Linie PRE 49
Fine şi Maşini-Unelte
Linie PRE 50
16. Motoare electrice de 0,25 kW şi peste, gabarit buc. Departamentul Industriei Elec-
Linie PRE 51
90, 100, 112, 132 trotehnice, Electronicii, Mecanicii
Linie PRE 52
Fine şi Maşini-Unelte
Linie PRE 53
17. Motoare electrice de 0,25 kW şi peste, gabarit buc Departamentul Industriei Elec-
Linie PRE 54
160, 180, 200 trotehnice, Electronicii, Mecanicii
Linie PRE 55
Fine şi Maşini-Unelte
Linie PRE 56
18. Motoare electrice de 0,25 kW şi peste, gabarit buc Departamentul Industriei Elec-
Linie PRE 57
225, 250, 280 trotehnice, Electronicii, Mecanicii
Linie PRE 58
Fine şi Maşini-Unelte
Linie PRE 59
19. Motoare electrice de 0,25 kW şi peste, gabarit buc. Departamentul Industriei Elec-
Linie PRE 60
315, 355 trotehnice, Electronicii, Mecanicii
Linie PRE 61
Fine şi Maşini-Unelte
Linie PRE 62
20. Motoare electrice de 0,25 kW şi peste, tip IEPC buc. Departamentul Industriei Elec-
Linie PRE 63
trotehnice, Electronicii, Mecanicii
Linie PRE 64
Fine şi Maşini-Unelte
Linie PRE 65
21. Motoare electrice de 0,25 kW şi peste, tip IMEB buc. Departamentul Industriei Elec-
Linie PRE 66
trotehnice, Electronicii, Mecanicii
Linie PRE 67
Fine şi Maşini-Unelte
Linie PRE 68
22. Elemente şi baterii de acumulatoare cu plumb mii kWh Departamentul Industriei Elec-
Linie PRE 69
pentru instalaţii staţionare trotehnice, Electronicii, Mecanicii
Linie PRE 70
Fine şi Maşini-Unelte
Linie PRE 71
23. Lămpi electrice cu incandescenţă speciale mii buc. Departamentul Industriei Elec-
Linie PRE 72
trotehnice, Electronicii, Mecanicii
Linie PRE 73
Fine şi Maşini-Unelte
Linie PRE 74
24. Lămpi electrice cu incandescenţă normale mii buc. Departamentul Industriei Elec-
Linie PRE 75
trotehnice, Electronicii, Mecanicii
Linie PRE 76
Fine şi Maşini-Unelte
Linie PRE 77
25. Lămpi electrice fluorescente mii buc. Departamentul Industriei Elec-
Linie PRE 78
trotehnice, Electronicii, Mecanicii
Linie PRE 79
Fine şi Maşini-Unelte
Linie PRE 80
26. Lămpi electrice cu vapori de mercur mii buc. Departamentul Industriei Elec-
Linie PRE 81
trotehnice, Electronicii, Mecanicii
Linie PRE 82
Fine şi Maşini-Unelte
Linie PRE 83
27. Scule diamantate (exclusiv discuri şi capete mil. lei Departamentul Industriei Elec-
Linie PRE 84
de foraj) trotehnice, Electronicii, Mecanicii
Linie PRE 85
Fine şi Maşini-Unelte
Linie PRE 86
28. Diamante industriale (naturale şi sintetice) carate Departamentul Industriei Elec-
Linie PRE 87
trotehnice, Electronicii, Mecanicii
Linie PRE 88
Fine şi Maşini-Unelte
Linie PRE 89
29. Frigidere buc. Departamentul Industriei, Elec-
Linie PRE 90
trotehnice, Electronicii, Mecanicii
Linie PRE 91
Fine şi Maşini-Unelte
Linie PRE 92
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Paragraf
MINISTERUL RESURSELOR ŞI INDUSTRIEI
Paragraf
DEPARTAMENTUL INDUSTRIEI CHIMICE
Paragraf
ŞI PETROCHIMICE
Paragraf
NOMENCLATORUL
Paragraf
balanţelor materiale care se întocmesc de Departamentul
Paragraf
Industriei Chimice şi Petrochimice
PRE PRE_152
[Text Preformatat S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_152
Linie PRE 1
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Linie PRE 2
Nr. Denumirea materiei prime,
Linie PRE 3
crt. materialului, produsului U.M. Coordonatorul de balanţa
Linie PRE 4
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Linie PRE 5
1. Uleiuri minerale pentru motoare, aditive tip DS Departamentul Industriei Chimice
Linie PRE 6
şi super tone şi Petrochimice
Linie PRE 7
2. Uleiuri minerale pentru transmisiile autovehi- Departamentul Industriei Chimice
Linie PRE 8
culelor tone şi Petrochimice
Linie PRE 9
3. Uleiuri minerale tip EP 2 pentru transmisiile Departamentul Industriei Chimice
Linie PRE 10
autovehiculelor tone şi Petrochimice
Linie PRE 11
4. Paraxilen tone Departamentul Industriei Chimice
Linie PRE 12
şi Petrochimice
Linie PRE 13
5. Etilbenzen tone Departamentul Industriei Chimice
Linie PRE 14
şi Petrochimice
Linie PRE 15
6. Unsori consistente tone Departamentul Industriei Chimice
Linie PRE 16
şi Petrochimice
Linie PRE 17
7. Parafine tone Departamentul Industriei Chimice
Linie PRE 18
şi Petrochimice
Linie PRE 19
8. Acetonă tone Departamentul Industriei Chimice
Linie PRE 20
şi Petrochimice
Linie PRE 21
9. Fenol tone Departamentul Industriei Chimice
Linie PRE 22
şi Petrochimice
Linie PRE 23
10. Polistiren de uz general tone echiv. Departamentul Industriei Chimice
Linie PRE 24
100% şi Petrochimice
Linie PRE 25
11. Polistiren antişoc tone Departamentul Industriei Chimice
Linie PRE 26
echiv. 100% şi Petrochimice
Linie PRE 27
12. Polistiren expandabil tone Departamentul Industriei Chimice
Linie PRE 28
echiv. 100% şi Petrochimice
Linie PRE 29
13. Copolimeri ai stirenului (ABS) tone Departamentul Industriei Chimice
Linie PRE 30
echiv. 100% şi Petrochimice
Linie PRE 31
14. Polipropilenă inclusiv copolimeri tone Departamentul Industriei Chimice
Linie PRE 32
şi Petrochimice
Linie PRE 33
15. Policlorură de vinii emulsie inclusiv tone Departamentul Industriei Chimice
Linie PRE 34
copolimeri 100% SA şi Petrochimice
Linie PRE 35
16. Policlorură de viniL suspensie, inclusiv tone Departamentul Industriei Chimice
Linie PRE 36
copolimeri 100% SA şi Petrochimice
Linie PRE 37
17. Policlorură de vinii granule tone Departamentul Industriei Chimice
Linie PRE 38
şi Petrochimice
Linie PRE 39
18. Plastifianţi pentru cauciuc şi pentru mase Departamentul Industriei Chimice
Linie PRE 40
plastice tone şi Petrochimice
Linie PRE 41
19. Folii din polietilenă tone Departamentul Industriei Chimice
Linie PRE 42
şi Petrochimice
Linie PRE 43
20. Saci industriali din polietilenă tone Departamentul Industriei Chimice
Linie PRE 44
şi Petrochimice
Linie PRE 45
21. Granule poliamidice (relori) tone Departamentul Industriei Chimice
Linie PRE 46
şi Petrochimice
Linie PRE 47
22. Cărbune activ tone Departamentul Industriei Chimice
Linie PRE 48
şi Petrochimice
Linie PRE 49
23. Negru de fum tone Departamentul Industriei Chimice
Linie PRE 50
şi Petrochimice
Linie PRE 51
24. Acceleratori de vulcanizare (vulcacite) tone Departamentul Industriei Chimice
Linie PRE 52
şi Petrochimice
Linie PRE 53
25. Anvelope tip roţi tracţiune tractor buc. Departamentul Industriei Chimice
Linie PRE 54
şi Petrochimice
Linie PRE 55
26. Anvelope tip roţi direcţie tractor buc. Departamentul Industriei Chimice
Linie PRE 56
şi Petrochimice
Linie PRE 57
27. Anvelope tip gigant buc. Departamentul Industriei Chimice
Linie PRE 58
şi Petrochimice
Linie PRE 59
28. Curele trapezoidale din cauciuc grupa 400- Departamentul Industriei Chimice
Linie PRE 60
2400 mm buc. şi Petrochimice
Linie PRE 61
29. Curele trapezoidale din cauciuc pentru autove- Departamentul Industriei Chimice
Linie PRE 62
hicule buc. şi Petrochimice
Linie PRE 63
30. Furtunuri din cauciuc de înaltă şi foarte înaltă Departamentul Industriei Chimice
Linie PRE 64
presiune ml şi Petrochimice
Linie PRE 65
31. Benzi de transport şi curele late de transmisie Departamentul Industriei Chimice
Linie PRE 66
din cauciuc tone şi Petrochimice
Linie PRE 67
32. Prenadez tone Departamentul Industriei Chimice
Linie PRE 68
şi Petrochimice
Linie PRE 69
33. Fire poliamidice (reion) textile, pentru ţesături Departamentul Industriei Chimice
Linie PRE 70
şi tricotaje tone şi Petrochimice
Linie PRE 71
34. Fire poliamidice (relon) pentru diverse articole Departamentul Industriei Chimice
Linie PRE 72
tehnice tone şi Petrochimice
Linie PRE 73
35. Fire poliesterice pentru tricotaje, ţesătură Departamentul Industriei Chimice
Linie PRE 74
perdele şi aţă tone şi Petrochimice
Linie PRE 75
38. Fire poliesterice pentru diverse articole tehnice tone Departamentul Industriei Chimice
Linie PRE 76
şi Petrochimice
Linie PRE 77
37. Produse fotosensibile mp Departamentul Industriei Chimice
Linie PRE 78
şi Petrochimice
Linie PRE 79
38. Săpun - total tone Departamentul Industriei Chimice
Linie PRE 80
şi Petrochimice
Linie PRE 81
39. Detergenţi tone Departamentul Industriei Chimice
Linie PRE 82
şi Petrochimice
Linie PRE 83
40. Glicerina tone Departamentul Industriei Chimice
Linie PRE 84
şi Petrochimice
Linie PRE 85
41. Sulf tone echiv. Departamentul Industriei Chimice
Linie PRE 86
100% S şi Petrochimice
Linie PRE 87
42. Mercur tone Departamentul Industriei Chimice
Linie PRE 88
şi Petrochimice
Linie PRE 89
43. Amoniac de sinteză tone Departamentul Industriei Chimice
Linie PRE 90
şi Petrochimice
Linie PRE 91
44. Poliacetat de vinil tone Departamentul Industriei Chimice
Linie PRE 92
şi Petrochimice
Linie PRE 93
45. Acid sulfuric tone echiv. MH Departamentul Industriei Chimice
Linie PRE 94
şi Petrochimice
Linie PRE 95
46. Apatită brută şi fosforită brută mii tone 100% Departamentul Industriei Chimice
Linie PRE 96
şi Petrochimice
Linie PRE 97
47. Îngrăşăminte chimice cu fosfor mii t. echiv. Departamentul Industriei Chimice
Linie PRE 98
100% SA şi Petrochimice
Linie PRE 99
48. Îngrăşăminte chimice cu azot mii t. echiv. Departamentul Industriei Chimice
Linie PRE 100
100% SA şi Petrochimice
Linie PRE 101
49. îngrăşăminte chimice cu potasiu mii t. echiv. Departamentul Industriei Chimice
Linie PRE 102
100% SA şi Petrochimice
Linie PRE 103
50. Acid clorhidric tone Departamentul Industriei Chimice
Linie PRE 104
şi Petrochimice
Linie PRE 105
51. Bicromat de sodiu tone echiv. Departamentul Industriei Chimice
Linie PRE 106
55% Cr(2)O(3) şi Petrochimice
Linie PRE 107
52. Hidrosulfit de sodiu tone Departamentul Industriei Chimice
Linie PRE 108
şi Petrochimice
Linie PRE 109
53. Sulfat de aluminiu tone Departamentul Industriei Chimice
Linie PRE 110
şi Petrochimice
Linie PRE 111
54. Auxiliari chimici, textili şi de pielărie tone Departamentul Industriei Chimice
Linie PRE 112
şi Petrochimice
Linie PRE 113
55. Coloranţi şi pigmenţi organici tone Departamentul Industriei Chimice
Linie PRE 114
şi Petrochimice
Linie PRE 115
56. Colofoniu tone Departamentul Industriei Chimice
Linie PRE 116
şi Petrochimice
Linie PRE 117
57. Carbonat de calciu precipitat, tehnic tone Departamentul Industriei Chimice
Linie PRE 118
şi Petrochimice
Linie PRE 119
58. Apă oxigenată tone. echiv. Departamentul Industriei Chimice
Linie PRE 120
35% H(2)0(2) şi Petrochimice
Linie PRE 121
59. Stabilizatori PVC tone Departamentul Industriei Chimice
Linie PRE 122
şi Petrochimice
Linie PRE 123
60. Acid boric tehnic tone Departamentul Industriei Chimice
Linie PRE 124
şi Petrochimice
Linie PRE 125
61. Borax tone Departamentul Industriei Chimice
Linie PRE 126
şi Petrochimice
Linie PRE 127
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Paragraf
MINISTERUL RESURSELOR ŞI INDUSTRIEI
Paragraf
DEPARTAMENTUL INDUSTRIEI TEXTILE ŞI PIELĂRIEI
Paragraf
NOMENCLATORUL
Paragraf
balanţelor materiale care se întocmesc de Departamentul
Paragraf
Industriei Textile şi Pielăriei
PRE PRE_158
[Text Preformatat S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_158
Linie PRE 1
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Linie PRE 2
Nr. Denumirea materiei prime, U.M. Coordonatorul de balanţă
Linie PRE 3
crt. materialului, produsului
Linie PRE 4
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Linie PRE 5
1. Fuior de iută tone Departamentul Industriei Textile
Linie PRE 6
şi Pielăriei
Linie PRE 7
2. Fibră de sisal tone Departamentul Industriei Textile
Linie PRE 8
şi Pielăriei
Linie PRE 9
3. Fire din bumbac şi tip bumbac tone Departamentul Industriei Textile
Linie PRE 10
şi Pielăriei
Linie PRE 11
4. Fire vigonie tone Departamentul Industriei Textile
Linie PRE 12
şi Pielăriei
Linie PRE 13
5. Fire din lînă şi tip lînă cardată tone Departamentul Industriei Textile
Linie PRE 14
şi Pielăriei
Linie PRE 15
6. Fire din lînă şi tip lînă pieptănată tone Departamentul Industriei Textile
Linie PRE 16
şi Pielăriei
Linie PRE 17
7. Fire din lînă şi tip lînă semipieptănată tone Departamentul Industriei Textile
Linie PRE 18
şi Pielăriei
Linie PRE 19
8. Fire subţiri din în, cînepă tone Departamentul Industriei Textile
Linie PRE 20
şi Pielăriei
Linie PRE 21
9. Fire groase din în, cînepă, iută, sisal tone Departamentul Industriei Textile
Linie PRE 22
şi Pielăriei
Linie PRE 23
10. Piei moi mii mp Departamentul Industriei Textile
Linie PRE 24
şi Pielăriei
Linie PRE 25
11. Piei tari tone Departamentul Industriei Textile
Linie PRE 26
şi Pielăriei
Linie PRE 27
12. Piei cu blană înnobilată, semiînnobilată şi, Departamentul Industriei Textile
Linie PRE 28
de cojocărie mii mp şi Pielăriei
Linie PRE 29
13. Piei caracul cu blană înnobilată mii buc. Departamentul Industriei Textile
Linie PRE 30
şi Pielăriei
Linie PRE 31
14. Tananţi de extracţie şi sintetici tone Departamentul Industriei Textile
Linie PRE 32
şi Pielăriei
Linie PRE 33
15. Ultrasil tone Departamentul Industriei Textile
Linie PRE 34
şi Pielăriei
Linie PRE 35
16. Piele artificială mii mp Departamentul Industriei Textile
Linie PRE 36
şi Pielăriei
Linie PRE 37
17. Piele sintetică mii mp Departamentul Industriei Textile
Linie PRE 38
şi Pielăriei
Linie PRE 39
18. Talpă artificială tone Departamentul Industriei Textile
Linie PRE 40
şi Pielăriei
Linie PRE 41
19. Vată pentru uz medicinal tone Departamentul Industriei Textile
Linie PRE 42
şi Pielăriei
Linie PRE 43
20. Aţă din fire de bumbac şi tip bumbac tone Departamentul Industriei Textile
Linie PRE 44
şi Pielăriei
Linie PRE 45
21. Aţă din fire sintetice filamentare tone Departamentul Industriei Textile
Linie PRE 46
şi Pielăriei
Linie PRE 47
22. Textile neţesute pentru tapiţerie şi izolaţii mii mp Departamentul Industriei Textile
Linie PRE 48
şi Pielăriei
Linie PRE 49
23. Sfori de în, cînepă tone Departamentul Industriei Textile
Linie PRE 50
şi Pielăriei
Linie PRE 51
24. împletituri şi ţesături elastice mii ml Departamentul Industriei Textile
Linie PRE 52
şi Pielăriei
Linie PRE 53
25. Tricotaje din fire bumbac şi tip bumbac mii buc. Departamentul Industriei Textile
Linie PRE 54
şi Pielăriei
Linie PRE 55
26. Tricotaje din fire lînă şi tip lînă mii buc. Departamentul Industriei Textile
Linie PRE 56
şi Pielăriei
Linie PRE 57
27. Tricotaje din fire poliester mii buc. Departamentul Industriei Textile
Linie PRE 58
şi Pielăriei
Linie PRE 59
28. Tricotaje din fire de mătase artificială mii buc. Departamentul Industriei Textile
Linie PRE 60
şi Pielăriei
Linie PRE 61
29. Tricotaje din fire poliamidice mii buc. Departamentul Industriei Textile
Linie PRE 62
şi Pielăriei
Linie PRE 63
30. Ciorapi mii per. Departamentul Industriei Textile
Linie PRE 64
şi Pielăriei
Linie PRE 65
31. Ciorapi pantalon mii per. Departamentul Industriei Textile
Linie PRE 66
şi Pielăriei
Linie PRE 67
32. încălţăminte cu feţe din piele naturală mii per Departamentul Industriei Textile
Linie PRE 68
şi Pielăriei
Linie PRE 69
33. Încălţăminte cu feţe din piele naturală pentru Departamentul Industriei Textile
Linie PRE 70
echipament de protecţie şi lucru mii per şi Pielăriei
Linie PRE 71
34. Încălţăminte din cauciuc şi materiale plastice Departamentul Industriei Textile
Linie PRE 72
pentru echipament de protecţie şi lucru mii per. şi Pielăriei
Linie PRE 73
35. Mănuşi din cauciuc pentru protecţie mii per. Departamentul Industriei Textile
Linie PRE 74
şi Pielăriei
Linie PRE 75
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Paragraf
MINISTERUL RESURSELOR ŞI INDUSTRIEI
Paragraf
DEPARTAMENTUL MATERIALELOR DE CONSTRUCŢII
Paragraf
NOMENCLATORUL
Paragraf
balanţelor materiale care se întocmesc de
Paragraf
Departamentul Materialelor de Construcţii
PRE PRE_164
[Text Preformatat S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_164
Linie PRE 1
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Linie PRE 2
Nr. Denumirea materiei prime,
Linie PRE 3
crt. materialului, produsului U.M. Coordonatorul de balanţa
Linie PRE 4
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Linie PRE 5
1. Covor din policlorură de vinil, plastifiată, pe Departamentul Materialelor de
Linie PRE 6
suport textil mii mp Construcţii
Linie PRE 7
2. Obiecte sanitare din porţelan şi semiporţelan tone Departamentul Materialelor de
Linie PRE 8
Construcţii
Linie PRE 9
3. Armături din metale neferoase pentru instalaţii Departamentul Materialelor de
Linie PRE 10
sanitare şi interioare tone Construcţii
Linie PRE 11
4. Căzi de baie şi cuve pentru duş, emailate buc. Departamentul Materialelor de
Linie PRE 12
Construcţii
Linie PRE 13
5. Obiecte sanitare din fontă tone Departamentul Materialelor de
Linie PRE 14
Construcţii
Linie PRE 15
6. Tuburi fontă scurgere tone Departamentul Materialelor de
Linie PRE 16
Construcţii
Linie PRE 17
7. Corpuri de încălzire din fontă mii mp Departamentul Materialelor de
Linie PRE 18
Construcţii
Linie PRE 19
8. Plăci din azbociment mii mp arie Departamentul Materialelor de
Linie PRE 20
desfăşurată Construcţii
Linie PRE 21
9. Tuburi din azbociment km/echiv. Departamentul Materialelor de
Linie PRE 22
Ø'4f 200 mm şi Construcţii
Linie PRE 23
6 atm. presiune
Linie PRE 24
10. Azbest fire tone Departamentul Materialelor de
Linie PRE 25
Construcţii
Linie PRE 26
11. Azbest fibră tone Departamentul Materialelor de
Linie PRE 27
Construcţii
Linie PRE 28
12. Şnur din azbest pentru garnituri tone Departamentul Materialelor de
Linie PRE 29
Construcţii
Linie PRE 30
13. Var tone Departamentul Materialelor de
Linie PRE 31
Construcţii
Linie PRE 32
14. Beton celular autoclavizat mii mc Departamentul Materialelor de
Linie PRE 33
Construcţii
Linie PRE 34
15. Cărămizi şi blocuri ceramice din argilă mii buc. Departamentul Materialelor de
Linie PRE 35
echiv. c.n. Construcţii
Linie PRE 36
16. Plăci din gresie pentru pereţi şi pardoseli mii mp Departamentul Materialelor de
Linie PRE 37
Construcţii
Linie PRE 38
17. Agregate minerale sortate pentru betoane şi Departamentul Materialelor de
Linie PRE 39
mortare mii mc Construcţii
Linie PRE 40
18. Carton bitumat mii mp Departamentul Materialelor de
Linie PRE 41
Construcţii
Linie PRE 42
19. Vată minerală şi produse izolatoare din vată Departamentul Materialelor de
Linie PRE 43
minerală tone Construcţii
Linie PRE 44
20. Ţigle, coame şi olane din argilă mii buc. Departamentul Materialelor de
Linie PRE 45
Construcţii
Linie PRE 46
21. Dopuri plută speciale mii buc. Departamentul Materialelor de
Linie PRE 47
Construcţii
Linie PRE 48
22. Plută brută tone Departamentul Materialelor de
Linie PRE 49
Construcţii
Linie PRE 50
23. Dopuri plută obişnuite mii buc. Departamentul Materialelor de
Linie PRE 51
Construcţii
Linie PRE 52
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Paragraf
MINISTERUL RESURSELOR ŞI INDUSTRIEI
Paragraf
DEPARTAMENTUL INDUSTRIEI LEMNULUI
Paragraf
NOMENCLATORUL
Paragraf
balanţelor materiale care se întocmesc de Departamentul
Paragraf
Industriei Lemnului
PRE PRE_170
[Text Preformatat S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_170
Linie PRE 1
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Linie PRE 2
Nr. Denumirea materiei prime, U.M. Coordonatorul de balanţă
Linie PRE 3
crt. materialului, produsului
Linie PRE 4
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Linie PRE 5
1. Cherestea de stejar (inclusiv cer) mc Departamentul Industriei
Linie PRE 6
Lemnului
Linie PRE 7
2. Cherestea diverse specii mc Departamentul Industriei
Linie PRE 8
Lemnului
Linie PRE 9
3. Placaje din lemn mc Departamentul Industriei
Linie PRE 10
Lemnului
Linie PRE 11
4. Plăci şi aşchii din lemn mii mp Departamentul Industriei
Linie PRE 12
Lemnului
Linie PRE 13
5. Plăci fibrolemnoase tone Departamentul Industriei
Linie PRE 14
Lemnului
Linie PRE 15
6. Panel mp Departamentul Industriei
Linie PRE 16
Lemnului
Linie PRE 17
7. Uşi şi ferestre din lemn mii mp Departamentul Industriei
Linie PRE 18
Lemnului
Linie PRE 19
8. Uşi din plăci celulare mii mp Departamentul Industriei
Linie PRE 20
Lemnului
Linie PRE 21
9. Parchete şi înlocuitori de parchete din lemn mii mp Departamentul Industriei
Linie PRE 22
Lemnului
Linie PRE 23
10. Celuloză şi semiceluloză t. 100% SA Departamentul Industriei
Linie PRE 24
Lemnului
Linie PRE 25
11. Cartoane duplex-triplex tone Departamentul Industriei
Linie PRE 26
Lemnului
Linie PRE 27
12. Hîrtie pentru ambalaj tone Departamentul Industriei
Linie PRE 28
Lemnului
Linie PRE 29
13. Caiete şi maculatoare tone Departamentul Industriei
Linie PRE 30
Lemnului
Linie PRE 31
14. Saci de hîrtie mii buc. Departamentul Industriei
Linie PRE 32
Lemnului
Linie PRE 33
15. Hîrtie pentru scopuri industriale şi tehnologice tone Departamentul Industriei
Linie PRE 34
Lemnului
Linie PRE 35
16. Hîrtie igienico-sanitară tone Departamentul Industriei
Linie PRE 36
Lemnului
Linie PRE 37
17. Hîrtie prelucrată pentru tehnica de calcul tone Departamentul Industriei
Linie PRE 38
Lemnului
Linie PRE 39
18. Hîrtie acoperită sau tratată tone Departamentul Industriei
Linie PRE 40
Lemnului
Linie PRE 41
19. Hîrtie gumată tone Departamentul Industriei
Linie PRE 42
Lemnului
Linie PRE 43
20. Hîrtie ozalid suluri Departamentul Industriei
Linie PRE 44
Lemnului
Linie PRE 45
21. Carton pentru tipărit tone Departamentul Industriei
Linie PRE 46
Lemnului
Linie PRE 47
22. Carton ondulat sul tone Departamentul Industriei
Linie PRE 48
Lemnului
Linie PRE 49
23. Hîrtie pentru industria electrotehnică tone Departamentul Industriei
Linie PRE 50
Lemnului
Linie PRE 51
24. Buşteni stejar mc Departamentul Industriei
Linie PRE 52
Lemnului
Linie PRE 53
25. Buşteni răşinoase mc Departamentul Industriei
Linie PRE 54
Lemnului
Linie PRE 55
26. Buşteni fag mc Departamentul Industriei
Linie PRE 56
Lemnului
Linie PRE 57
27. Buşteni diverse specii foioase mc Departamentul Industriei
Linie PRE 58
Lemnului
Linie PRE 59
28. Manele şi prăjini răşinoase" mc Departamentul Industriei
Linie PRE 60
Lemnului
Linie PRE 61
29. Mangal de bocşă tone Departamentul Industriei
Linie PRE 62
Lemnului
Linie PRE 63
30. Furnire estetice mp Departamentul Industriei
Linie PRE 64
Lemnului
Linie PRE 65
31. Plăci înnobilate - total tone Departamentul Industriei
Linie PRE 66
Lemnului
Linie PRE 67
32. Traverse din lemn pentru CF normală buc. Departamentul Industriei
Linie PRE 68
Lemnului
Linie PRE 69
33. Traverse speciale din lemn mc Departamentul Industriei
Linie PRE 70
Lemnului
Linie PRE 71
34. Geamuri laminate mii mp Departamentul Industriei
Linie PRE 72
echiv. 2 mm Lemnului
Linie PRE 73
35. Borcane pentru conserve mil. buc. Departamentul Industriei
Linie PRE 74
echiv. 0,5 1 Lemnului
Linie PRE 75
36. Butelii sticlă mii buc. Departamentul Industriei
Linie PRE 76
Lemnului
Linie PRE 77
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

Anexa 3

Paragraf
MINISTERUL AGRICULTURII ŞI ALIMENTAŢIEI
Paragraf
NOMENCLATORUL
Paragraf
balanţelor materiale care se întocmesc de Ministerul
Paragraf
Agriculturii şi Alimentaţiei
PRE PRE_180
[Text Preformatat S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_180
Linie PRE 1
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Linie PRE 2
Nr. Denumirea materiei prime, U.M. Coordonatorul de balanţă
Linie PRE 3
crt. materialului, produsului
Linie PRE 4
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Linie PRE 5
A. Balanţe materiale care se întocmesc de Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei
Linie PRE 6
1. Uleiuri comestibile tone Departamentul Alimentaţiei
Linie PRE 7
2. Zahăr tone Departamentul Alimentaţiei
Linie PRE 8
3. Carne tăiată în abatoare din fondul de stat, Departamentul Alimentaţiei
Linie PRE 9
inclusiv organe şi grăsimi porcine tone
Linie PRE 10
4. Preparate din carne tone Departamentul Alimentaţiei
Linie PRE 11
5. Conserve din carne tone Departamentul Alimentaţiei
Linie PRE 12
6. Peşte tone Departamentul Alimentaţiei
Linie PRE 13
7. Brînzeturi tone Departamentul Alimentaţiei
Linie PRE 14
8. Lapte praf din lapte normalizat tone Departamentul Alimentaţiei
Linie PRE 15
9. Alcool etilic de fermentaţie şi sinteză mii hl. 100% Departamentul Alimentaţiei
Linie PRE 16
alcool
Linie PRE 17
10. Grîu şi secară tone Departamentul Producţiei
Linie PRE 18
Vegetale
Linie PRE 19
11. Porumb şi sorg tone Departamentul Producţiei
Linie PRE 20
Vegetale
Linie PRE 21
12. Fasole boabe tone Departamentul Producţiei
Linie PRE 22
Vegetale
Linie PRE 23
13. Cartofi de toamnă tone Departamentul Producţiei
Linie PRE 24
Vegetale
Linie PRE 25
14. Şroturi - total tone Departamentul Producţiei
Linie PRE 26
Animale
Linie PRE 27
15. Făină din peşte tone Departamentul Producţiei
Linie PRE 28
Animale
Linie PRE 29
16. Utilaje, instalaţii şi echipamente pentru tone/mil. lei Departamentul Mecanizării
Linie PRE 30
irigaţii
Linie PRE 31
17. Piese de schimb pentru tractoare şi maşini mii lei Departamentul Mecanizării
Linie PRE 32
agricole
Linie PRE 33
B. Balanţe materiale care se întocmesc de departamentele coordonate de Ministerul
Linie PRE 34
Agriculturii şi Alimentaţiei
Linie PRE 35
1. Orz şi orzoaica tone Departamentul Producţiei
Linie PRE 36
Vegetale
Linie PRE 37
2. Soia tone Departamentul Producţiei
Linie PRE 38
Vegetale
Linie PRE 39
3. Unt tone Departamentul Alimentaţiei
Linie PRE 40
4. Făină de grîu tone Departamentul Alimentaţiei
Linie PRE 41
5. Orez decorticat tone Departamentul Alimentaţiei
Linie PRE 42
6. Glucoza + dextroză tone Departamentul Alimentaţiei
Linie PRE 43
7. Alcool tehnic mii hl. echiv. Departamentul Alimentaţiei
Linie PRE 44
100% alcool
Linie PRE 45
8. Alcool sanitar hl. 100% alcool Departamentul Alimentaţiei
Linie PRE 46
9. Drojdie de panificaţie tone Departamentul Alimentaţiei
Linie PRE 47
10. Oţet mii hl. Departamentul Alimentaţiei
Linie PRE 48
11. Acid citric tone Departamentul Alimentaţiei
Linie PRE 49
12. Cacao boabe tone Departamentul Alimentaţiei
Linie PRE 50
13. Produse din tutun tone Departamentul Alimentaţiei
Linie PRE 51
14. Ţuică şi rachiuri naturale mii hl. Departamentul Alimentaţiei
Linie PRE 52
100% alcool Departamentul Alimentaţiei
Linie PRE 53
15. Melasă din sfeclă şi din trestie de zahăr tone Departamentul Alimentaţiei
Linie PRE 54
16. Ulei tehnic de în tone Departamentul Alimentaţiei
Linie PRE 55
17. Ulei tehnic din ricin tone Departamentul Alimentaţiei
Linie PRE 56
18. Tărîţe de grîu tone Departamentul Producţiei
Linie PRE 57
Animale
Linie PRE 58
19. Făină de carne, sînge şi oase tone Departamentul Producţiei
Linie PRE 59
Animale
Linie PRE 60
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

Anexa 4

Paragraf
MINISTERUL LUCRĂRILOR PUBLICE, TRANSPORTURILOR ŞI AMENAJĂRII TERITORIULUI
Paragraf
NOMENCLATORUL
Paragraf
balanţelor materiale care se întocmesc de Ministerul
Paragraf
Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Amenajării Teritoriului
PRE PRE_190
[Text Preformatat S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_190
Linie PRE 1
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Linie PRE 2
Nr. Denumirea balanţei U.M. Coordonatorul de balanţă
Linie PRE 3
crt.
Linie PRE 4
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Linie PRE 5
1. Traverse din beton armat precomprimat, pentru Departamentul Transporturilor
Linie PRE 6
căi ferate normale buc.
Linie PRE 7
2. Butelii de oxigen înaltă presiune pentru gaze - Departamentul Transporturilor
Linie PRE 8
40 l/150 atm. buc.
Linie PRE 9
3. Agregate de carieră pentru căi ferate şi îndiguiri mii tone Departamentul Transporturilor
Linie PRE 10
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

Anexa 5 A

Paragraf
MINISTERUL RESURSELOR ŞI INDUSTRIEI
Paragraf
NOMENCLATORUL
Paragraf
produselor deficitare pentru consumul populaţiei
PRE PRE_199
[Text Preformatat S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_199
Linie PRE 1
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Linie PRE 2
Nr. Denumirea produsului U.M. Coordonatorul de produse
Linie PRE 3
crt.
Linie PRE 4
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Linie PRE 5
1. Haine de iarnă mii buc. Departamentul Industriei Textile
Linie PRE 6
şi Pielărie
Linie PRE 7
2. Paltoane mii buc. Departamentul Industriei Textile
Linie PRE 8
şi Pielărie
Linie PRE 9
3. Pardesie, raglane, canadiene mii buc. Departamentul Industriei Textile
Linie PRE 10
şi Pielărie
Linie PRE 11
4. Costume mii buc. Departamentul Industriei Textile
Linie PRE 12
şi Pielărie
Linie PRE 13
5. Pantaloni mii buc. Departamentul Industriei Textile
Linie PRE 14
şi Pielărie
Linie PRE 15
6. Rochii şi capoate mii buc. Departamentul Industriei Textile
Linie PRE 16
şi Pielărie
Linie PRE 17
7. Fuste şi bluze mii buc. Departamentul Industriei Textile
Linie PRE 18
şi Pielărie
Linie PRE 19
8. Cămăşi mii buc. Departamentul Industriei Textile
Linie PRE 20
şi Pielărie
Linie PRE 21
9. Pijamale, cămăşi de noapte mii buc. Departamentul Industriei Textile
Linie PRE 22
şi Pielărie
Linie PRE 23
10. Tricotaje din bumbac pentru copii pînă la 5 ani Departamentul Industriei Textile
Linie PRE 24
inclusiv mii buc. şi Pielărie
Linie PRE 25
11. Maiouri din bumbac mii buc. Departamentul Industriei Textile
Linie PRE 26
şi Pielărie
Linie PRE 27
12. Chiloţi din bumbac mii buc. Departamentul Industriei Textile
Linie PRE 28
şi Pielărie
Linie PRE 29
13. Tricotaje tip lînă - total mii buc. Departamentul Industriei Textile
Linie PRE 30
şi Pielărie
Linie PRE 31
14. Ciorapi bărbăteşti mii buc. Departamentul Industriei Textile
Linie PRE 32
şi Pielărie
Linie PRE 33
15. Ciorapi pentru femei Departamentul Industriei Textile
Linie PRE 34
din care: - ciorapi-pantalon mii per. şi Pielărie
Linie PRE 35
16. Prosoape mii mp Departamentul Industriei Textile
Linie PRE 36
şi Pielărie
Linie PRE 37
17. Finet, diftină, sibir, barchet mii mp Departamentul Industriei Textile
Linie PRE 38
şi Pielărie
Linie PRE 39
18. Stofă (palton, pardesiu, rochii şi costume) mii mp Departamentul Industriei Textile
Linie PRE 40
şi Pielărie
Linie PRE 41
19. Vată medicinală tone Departamentul Industriei Textile.
Linie PRE 42
şi Pielărie
Linie PRE 43
20. Perdele mii mp Departamentul Industriei Textile
Linie PRE 44
şi Pielărie
Linie PRE 45
21. Covoare - total mii mp Departamentul Industriei Textile
Linie PRE 46
şi Pielărie
Linie PRE 47
22. Încălţăminte cu feţe din piele naturală mii per. Departamentul Industriei Textile
Linie PRE 48
şi Pielărie
Linie PRE 49
23. Încălţăminte pentru copii pînă la 5 ani mii per. Departamentul Industriei Textile
Linie PRE 50
inclusiv şi Pielărie
Linie PRE 51
24. Încălţăminte cauciuc - total mii per. Departamentul Industriei Textile
Linie PRE 52
şi Pielărie
Linie PRE 53
25. Mobilă pentru dormitoare mil. lei Departamentul Industrializării
Linie PRE 54
Lemnului
Linie PRE 55
26. Mobilă pentru sufragerii mii. lei Departamentul Industrializării
Linie PRE 56
Lemnului
Linie PRE 57
27. Mobilă pentru bucătării mil. lei Departamentul Industrializării
Linie PRE 58
Lemnului
Linie PRE 59
28. Maşini de spălat rufe mii buc. Departamentul Industriei Electro-
Linie PRE 60
tehnicii, Electronicii, Mecanică
Linie PRE 61
Fină şi Maşini Unelte
Linie PRE 62
29. Aspiratoare de praf mii buc. Departamentul Industriei Electro-
Linie PRE 63
tehnicii, Electronicii, Mecanică
Linie PRE 64
Fină şi Maşini Unelte
Linie PRE 65
30. Fiare electrice de călcat mii buc. Departamentul Industriei Electro-
Linie PRE 66
tehnicii, Electronicii, Mecanică
Linie PRE 67
Fină şi Maşini Unelte
Linie PRE 68
31. Frigidere şi congelatoare mii buc. Departamentul Industriei Electro-
Linie PRE 69
tehnicii, Electronicii, Mecanică
Linie PRE 70
Fină şi Maşini Unelte
Linie PRE 71
32. Cablu pentru antenă TV km Departamentul Industriei Electro-
Linie PRE 72
tehnicii, Electronicii, Mecanică
Linie PRE 73
Fină şi Maşini Unelte
Linie PRE 74
33. Baterii electrice mii. buc. Departamentul Industriei Electro-
Linie PRE 75
tehnicii, Electronicii, Mecanică
Linie PRE 76
Fină şi Maşini Unelte
Linie PRE 77
34. Radioreceptoare şi radiocasetofoane mii buc. Departamentul Industriei Electro-
Linie PRE 78
tehnicii, Electronicii, Mecanică
Linie PRE 79
Fină şi Maşini Unelte
Linie PRE 80
35. Televizoare mii buc. Departamentul Industriei Electro-
Linie PRE 81
tehnicii, Electronicii, Mecanică
Linie PRE 82
Fină şi Maşini Unelte
Linie PRE 83
36. Lămpi electrice cu incandescenţă normale mii. buc. Departamentul Industriei Electro-
Linie PRE 84
tehnicii, Electronicii, Mecanică
Linie PRE 85
Fină şi Maşini Unelte*
Linie PRE 86
37. Tuburi fluorescente mii buc. Departamentul Industriei Electro-
Linie PRE 87
tehnicii, Electronicii, Mecanică
Linie PRE 88
Fină şi Maşini Unelte
Linie PRE 89
38. Maşini de cusut mii buc. Departamentul Industriei Electro-
Linie PRE 90
tehnicii, Electronicii, Mecanică
Linie PRE 91
Fină şi Maşini Unelte
Linie PRE 92
39. Maşini şi reşouri-aragaz mii buc. Departamentul Industriei Electro-
Linie PRE 93
tehnicii, Electronicii, Mecanică
Linie PRE 94
Fină şi Maşini Unelte
Linie PRE 95
40. Maşini şi sobe de încălzit şi gătit, cu Departamentul Industriei Electro-
Linie PRE 96
combustibil lichid mii buc. tehnicii, Electronicii, Mecanică
Linie PRE 97
Fină şi Maşini Unelte
Linie PRE 98
41. Maşini şi sobe de încălzit şi gătit, cu Departamentul Industriei Electro-
Linie PRE 99
combustibil solid mii buc. tehnicii, Electronicii, Mecanică
Linie PRE 100
Fină şi Maşini Unelte
Linie PRE 101
42. Radiatoare şi calorifere electrice mii buc. Departamentul Industriei Electro-
Linie PRE 102
tehnicii, Electronicii, Mecanică
Linie PRE 103
Fină şi Maşini Unelte
Linie PRE 104
43. Vase din tablă, emailate mii. buc. Departamentul Industriei Electro-
Linie PRE 105
tehnicii, Electronicii, Mecanică
Linie PRE 106
Fină şi Maşini Unelte
Linie PRE 107
44. Tacîmuri mii duzini Departamentul Industriei Electro-
Linie PRE 108
tehnicii, Electronicii, Mecanică
Linie PRE 109
Fină şi Maşini Unelte
Linie PRE 110
45. Sticlărie de menaj mii. buc. Departamentul Industrializării
Linie PRE 111
Lemnului
Linie PRE 112
46. Faianţă de menaj mii. buc. Departamentul Industrializării
Linie PRE 113
Lemnului
Linie PRE 114
47. Chibrituri mii. cutii Departamentul Industrializării
Linie PRE 115
Lemnului
Linie PRE 116
48. Detergenţi tone Departamentul Industriei Chimice
Linie PRE 117
şi Petrochimice
Linie PRE 118
49. Sodă calcinată tone Departamentul Industriei Chimice
Linie PRE 119
şi Petrochimice
Linie PRE 120
50. Sodă caustică tone Departamentul Industriei Chimice
Linie PRE 121
şi Petrochimice
Linie PRE 122
51. Săpun - total tone Departamentul Industriei Chimice
Linie PRE 123
- din care: - săpun toaletă tone şi Petrochimice
Linie PRE 124
52. Pastă de dinţi mii tuburi Departamentul Industriei Chimice
Linie PRE 125
şi Petrochimice
Linie PRE 126
53. Cremă de ras mii tuburi Departamentul Industriei Chimice
Linie PRE 127
şi flacoane şi Petrochimice
Linie PRE 128
54. Deodorante mii flacoane Departamentul Industriei Chimice
Linie PRE 129
şi Petrochimice
Linie PRE 130
55. Şampoane mii flacoane Departamentul Industriei Chimice
Linie PRE 131
şi Petrochimice
Linie PRE 132
56. Antibiotice kg substanţă Departamentul Industriei Chimice
Linie PRE 133
activă şi Petrochimice
Linie PRE 134
57. Medicamente antidiabetice kg substanţă Departamentul Industriei Chimice
Linie PRE 135
activă şi Petrochimice
Linie PRE 136
58. Medicamente antipiretice kg substanţă Departamentul Industriei Chimice
Linie PRE 137
activă şi Petrochimice
Linie PRE 138
59. Medicamente antiseptice kg substanţă Departamentul Industriei Chimice
Linie PRE 139
activă şi Petrochimice
Linie PRE 140
60. Vitamine kg substanţă Departamentul Industriei Chimice
Linie PRE 141
activă şi Petrochimice
Linie PRE 142
61. Sulfamide kg substanţă Departamentul Industriei Chimice
Linie PRE 143
activă şi Petrochimice
Linie PRE 144
62. Medicamente citostatice kg substanţă Departamentul Industriei Chimice
Linie PRE 145
activă şi Petrochimice
Linie PRE 146
63. Medicamente cardiovasculare kg substanţă Departamentul Industriei Chimice
Linie PRE 147
activă şi Petrochimice
Linie PRE 148
64. Hîrtie pentru scris tone Departamentul Industrializării
Linie PRE 149
Lemnului
Linie PRE 150
65. Hîrtie igienico-sanitară tone Departamentul Industrializării
Linie PRE 151
Lemnului
Linie PRE 152
66. Şerveţele tone Departamentul Industrializării
Linie PRE 153
Lemnului
Linie PRE 154
67. Caiete şi maculatoare tone Departamentul Industrializării
Linie PRE 155
Lemnului
Linie PRE 156
68. Sare mii tone Departamentul Minelor
Linie PRE 157
69. Lemn de foc mii tone Departamentul Industrializării
Linie PRE 158
Lemnului
Linie PRE 159
70. Lignit net şi cărbune brun sortat mii tone Departamentul Minelor
Linie PRE 160
71. Brichete de cărbune mii tone Departamentul Minelor
Linie PRE 161
72. Petrol - lampant mii tone Departamentul Industriei Chimice
Linie PRE 162
şi Petrochimice
Linie PRE 163
73. Combustibil lichid uşor mii tone Departamentul Industriei Chimice
Linie PRE 164
şi Petrochimice
Linie PRE 165
74. Gaze petroliere lichefiate (aragaz) mii tone Departamentul Industriei Chimice
Linie PRE 166
şi Petrochimice
Linie PRE 167
75. Autoturisme de oraş buc. Departamentul Industriei
Linie PRE 168
Construcţiilor de Maşini
Linie PRE 169
76. Autoturisme de teren buc. Departamentul Industriei
Linie PRE 170
Construcţiilor de Maşini
Linie PRE 171
77. Biciclete mii buc. Departamentul Industriei Electro-
Linie PRE 172
tehnicii, Electronicii, Mecanică
Linie PRE 173
Fină şi Maşini Unelte
Linie PRE 174
78. Cărucioare pentru copii mii buc. Departamentul Industriei Electro-
Linie PRE 175
tehnicii, Electronicii, Mecanică
Linie PRE 176
Fină şi Maşini Unelte
Linie PRE 177
79. Tractoare buc. Departamentul Industriei
Linie PRE 178
Construcţiilor de Maşini
Linie PRE 179
80. Autocamioane buc. Departamentul Industriei
Linie PRE 180
Construcţiilor de Maşini
Linie PRE 181
81. Pluguri buc. Departamentul Industriei
Linie PRE 182
Construcţiilor. de Maşini
Linie PRE 183
82. Grape buc. Departamentul Industriei
Linie PRE 184
Construcţiilor de Maşini
Linie PRE 185
83. Semănători buc. Departamentul Industriei
Linie PRE 186
Construcţiilor de Maşini
Linie PRE 187
84. Cositori mecanice buc. Departamentul Industriei
Linie PRE 188
Construcţiilor de Maşini
Linie PRE 189
85. Secerători buc. Departamentul Industriei
Linie PRE 190
Construcţiilor de Maşini
Linie PRE 191
86. Pompe submersibile de uz gospodăresc buc. Departamentul Industriei
Linie PRE 192
Construcţiilor de Maşini
Linie PRE 193
87. Acumulatori auto mii buc. Departamentul Industriei Electro-
Linie PRE 194
tehnicii, Electronicii, Mecanică
Linie PRE 195
Fină şi Maşini Unelte
Linie PRE 196
88. Set motor pentru autoturisme buc. Departamentul Industriei
Linie PRE 197
Construcţiilor de Maşini
Linie PRE 198
89. Filtre ulei auto mii buc. Departamentul Industriei Chimice
Linie PRE 199
şi Petrochimice
Linie PRE 200
90. Filtre de aer auto mii buc. Departamentul Industriei Chimice
Linie PRE 201
şi Petrochimice
Linie PRE 202
91. Becuri auto mii buc. Departamentul Industriei Electro-
Linie PRE 203
tehnicii, Electronicii, Mecanică
Linie PRE 204
Fină şi Maşini Unelte
Linie PRE 205
92. Curele trapezoidale auto mii buc. Departamentul Industriei Chimice
Linie PRE 206
şi Petrochimice
Linie PRE 207
93. Plăcuţe de Mnă auto mii buc. Departamentul Industriei
Linie PRE 208
Construcţiilor de Maşini
Linie PRE 209
94. Saboţi de frînă auto mii buc. Departamentul Industriei
Linie PRE 210
Construcţiilor de Maşini
Linie PRE 211
95. Anvelope auto mii buc. Departamentul Industriei Chimice
Linie PRE 212
şi Petrochimice
Linie PRE 213
96. Camere de aer auto mii buc. Departamentul Industriei Chimice
Linie PRE 214
şi Petrochimice
Linie PRE 215
97. Benzină auto mii tone Departamentul Industriei Chimice
Linie PRE 216
şi Petrochimice
Linie PRE 217
98. Motorină auto mii tone Departamentul Industriei Chimice
Linie PRE 218
şi Petrochimice
Linie PRE 219
99. Oţel beton tone Departamentul Industriei
Linie PRE 220
Metalurgice
Linie PRE 221
100. Tablă subţire laminată la rece (tabla neagră) tone Departamentul Industriei
Linie PRE 222
Metalurgice
Linie PRE 223
101. Tablă zincată tone Departamentul Industriei
Linie PRE 224
Metalurgice
Linie PRE 225
102. Ţevi din oţel carbon sudate pentru construcţii Departamentul Industriei
Linie PRE 226
şi instalaţii tone Metalurgice
Linie PRE 227
103. Ţevi zincate pentru instalaţii tone Departamentul Industriei
Linie PRE 228
Metalurgice
Linie PRE 229
104. Vopsele pe bază de răşini alchidice pentru Departamentul Industriei Chimice
Linie PRE 230
autovehicule tone şi Petrochimice
Linie PRE 231
105. Vopsele pe bază de răşini alchidice pentru lemn Departamentul Industriei Chimice
Linie PRE 232
şi metal tone şi Petrochimice
Linie PRE 233
106. Lacuri incolore pentru parchete (palux) tone Departamentul Industriei Chimice
Linie PRE 234
şi Petrochimice
Linie PRE 235
107. Cherestea mii mc Departamentul Industrializării
Linie PRE 236
Lemnului
Linie PRE 237
108. Plăci din aşchii de lemn (PAL) mii mp Departamentul Industrializării
Linie PRE 238
Lemnului
Linie PRE 239
109. Parchete mii mp Departamentul Industrializării
Linie PRE 240
Lemnului
Linie PRE 241
110. Uşi-ferestre mii mp Departamentul Materialelor
Linie PRE 242
de Construcţii
Linie PRE 243
111. Ciment mii tone Departamentul Materialelor
Linie PRE 244
de Construcţii
Linie PRE 245
112. Var mii tone Departamentul Materialelor
Linie PRE 246
de Construcţii
Linie PRE 247
113. Carton bitumat mii mp Departamentul Materialelor
Linie PRE 248
de Construcţii
Linie PRE 249
114. Cărămizi din argilă mil. buc. Departamentul Materialelor
Linie PRE 250
de Construcţii
Linie PRE 251
115. Ţigle mil. buc. Departamentul Materialelor
Linie PRE 252
de Construcţii
Linie PRE 253
116. Geamuri trase de 3 mm mii mp Departamentul Industrializării
Linie PRE 254
Lemnului
Linie PRE 255
117. Chiuvete buc. Departamentul Materialelor
Linie PRE 256
de Construcţii
Linie PRE 257
118. Vase WC buc. Departamentul Materialelor
Linie PRE 258
de Construcţii
Linie PRE 259
119. Rezervoare WC buc. Departamentul Materialelor
Linie PRE 260
de Construcţii
Linie PRE 261
120. Plăci faianţă mii mp Departamentul Materialelor
Linie PRE 262
de Construcţii
Linie PRE 263
121. Căzi de baie emailate buc. Departamentul Materialelor
Linie PRE 264
de Construcţii
Linie PRE 265
122. Baterii chiuvetă buc. Departamentul Materialelor
Linie PRE 266
de Construcţii
Linie PRE 267
123. Baterii pentru căzi de baie buc. Departamentul Materialelor
Linie PRE 268
de Construcţii
Linie PRE 269
124. Băiţe pentru copii, din material plastic mii buc. Departamentul Industriei Chimice
Linie PRE 270
şi Petrochimice
Linie PRE 271
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

Anexa 5 B

Paragraf
MINISTERUL AGRICULTURII ŞI ALIMENTAŢIEI
Paragraf
NOMENCLATORUL
Paragraf
produselor deficitare pentru consumul populaţiei
PRE PRE_208
[Text Preformatat S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_208
Linie PRE 1
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Linie PRE 2
Nr
Linie PRE 3
crt. Denumirea produsului U.M. Coordonatorul de produse
Linie PRE 4
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Linie PRE 5
1. Uleiuri comestibile tone Departamentul Alimentaţiei
Linie PRE 6
2. Zahăr tone Departamentul Alimentaţiei
Linie PRE 7
3. Carne tăiată în abatoare din fondul de Departamentul Alimentaţiei
Linie PRE 8
stat, inclusiv grăsimi de porcine tone
Linie PRE 9
4. Preparate din carne tone Departamentul Alimentaţiei
Linie PRE 10
5. Conserve din carne tone Departamentul Alimentaţiei
Linie PRE 11
6. Brînzeturi tone Departamentul Alimentaţiei
Linie PRE 12
7. Peşte tone Departamentul Alimentaţiei
Linie PRE 13
8. Conserve din peşte tone Departamentul Alimentaţiei
Linie PRE 14
9. Drojdie de panificaţie tone Departamentul Alimentaţiei
Linie PRE 15
10. Vin consum mii hl. Departamentul Alimentaţiei
Linie PRE 16
11. Ţuică, rachiuri naturale mii hl. echiv. Departamentul Alimentaţiei
Linie PRE 17
100% alcool
Linie PRE 18
12. Oţet mii hl. Departamentul Alimentaţiei
Linie PRE 19
13. Orez decorticat tone Departamentul Alimentaţiei
Linie PRE 20
14. Fasole boabe tone Departamentul Producţiei
Linie PRE 21
Vegetale
Linie PRE 22
15. Cartofi de toamnă tone Departamentul Producţiei
Linie PRE 23
Vegetale
Linie PRE 24
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

Vrei mai mult?

Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.

Începe gratuit
Contact

Start the Conversation.

Ready to know exactly where your answer comes from?

Newsletter

Receive legislative news and platform updates directly to your email.

Ortexo
Ortexo

Artificial intelligence for the Romanian legal system.

Încearcă Ortexo

© 2026 All rights reserved.

Poly Tool Design SRL — Blvd. Ferdinand 95, Constanța, 900717, România — CUI: 40293031