AcasăDocument
HOTĂRÂRE nr. 325 din 7 iulie 1997*) *** Republicată
privind introducerea stagiului de pregătire practica cu durata de un an pentru absolvenţii facultăţilor de medicina şi farmacie
Abrogat
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
NTA
Notă
Paragraf
Hotărârea Guvernului nr. 325 din 7 iulie 1997 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 157 din 16 iulie 1997.
ART
Articolul 1
Paragraf
Începând cu promotia 1997, absolvenţii facultăţilor de medicina şi farmacie, care au promovat examenul de licenţă şi doresc sa practice profesia de medic sau de farmacist în condiţiile prevăzute de Legea nr. 74/1995 privind exercitarea profesiunii de medic, înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Colegiului Medicilor din România, sunt obligaţi să efectueze un stagiu de pregătire practica de un an în calitate de medici, respectiv de farmacisti, stagiari, în conformitate cu prevederile prezentei hotărâri.
ART
Articolul 2
Paragraf
Ministerul Sănătăţii, în colaborare cu universităţile de medicina şi farmacie şi cu Colegiul Medicilor din România, stabileşte locurile de muncă pentru efectuarea stagiului în unităţile sanitare acreditate de Ministerul Sănătăţii, cu încadrarea în numărul de posturi aprobat prin legea anuală a bugetului de stat.
ART
Articolul 3
litera
(1) Unităţile sanitare vor încadra medicii şi farmaciştii care urmează să efectueze stagiul, în baza unor repartizari emise de Ministerul Sănătăţii.
litera
(2) La primirea repartitiilor, medicii şi farmaciştii au obligaţia de a-şi lua un angajament ca după terminarea stagiului sa continue activitatea ca medic sau ca farmacist cel puţin 2 ani la o unitate sanitară stabilită de Ministerul Sănătăţii. Condiţiile în care se va continua activitatea, precum şi criteriile de ocupare a noului loc de muncă vor fi stabilite prin ordin al ministrului sănătăţii.
litera
(3) Medicii şi farmaciştii care au reuşit la concursul de rezidentiat vor fi preluati de unităţile sanitare la care îşi vor desfăşura activitatea ca rezidenţi, prin transfer în interesul serviciului, neavând obligaţia de a continua activitatea potrivit prevederilor alin. (2).
ART
Articolul 4
Paragraf
Pe perioada stagiului, medicii şi farmaciştii încheie contract individual de muncă pe durata nedeterminată.
ART
Articolul 5
litera
(1) După efectuarea unui an de stagiatura, medicii şi farmaciştii obţin dreptul de libera practica şi se pot prezenta la concursuri şi examene pentru promovarea în profesie.
litera
(2) Medicii şi farmaciştii care au întrerupt, în orice mod, stagiul de practica pot solicita Ministerului Sănătăţii, pentru a putea practica legal profesia de medic sau de farmacist, aprobarea în vederea începerii unui nou stagiu.
ART
Articolul 6
Paragraf
Stagiatura cu durata de un an constituie vechime în munca sanitară, medicii şi farmaciştii beneficiind de toate drepturile şi obligaţiile recunoscute salariaţilor din instituţiile publice prin lege.
ART
Articolul 7
Paragraf
În perioada de stagiatura, medicii şi farmaciştii se pregătesc în domeniile de baza ale asistenţei medicale, în conformitate cu normele aprobate de Ministerul Sănătăţii.
ART
Articolul 8
Paragraf
Metodologia desfăşurării şi urmăririi stagiaturii va fi stabilită de Ministerul Sănătăţii prin regulament.
Vrei mai mult?
Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.
Începe gratuit