AcasăDocument
ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 31 din 20 martie 2011
privind interzicerea achiziționării de la persoane fizice a metalelor feroase și neferoase și a aliajelor acestora**)
În vigoare
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
Paragraf
**) Titlul ordonanței de urgență a fost modificat de pct. 1 al art. unic din LEGEA nr. 38 din 7 aprilie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 10 aprilie 2014.
Paragraf
Având în vedere:
-
numărul mare al cazurilor de furturi de materiale și componente ale infrastructurii feroviare și degradările aduse instalațiilor ca urmare a furturilor;
-
periclitarea siguranței circulației trenurilor și, implicit, amplificarea premiselor producerii unor evenimente cu consecințe deosebit de grave;
-
riscul de a nu se putea asigura condițiile de siguranță a circulației trenurilor la viteza de 160 km/oră pe tronsoanele de cale ferată reabilitate, din cauza furtului echipamentelor speciale, crescând în aceeași măsură și valoarea pagubelor,
Paragraf
toate acestea constituind o situație extraordinară a cărei reglementare nu poate fi amânată,
Paragraf
se impune adoptarea de urgență a unui act normativ prin care să se interzică achiziționarea de la persoane fizice a metalelor feroase și neferoase și a aliajelor acestora utilizate în activitatea feroviară, de tipul șinei de cale ferată, pieselor aparatelor de cale, materialului mărunt de cale, contrașinelor, ecliselor, părților componente ale instalațiilor de siguranță a circulației, cablurilor de semnalizare și telecomunicații.
Paragraf
Neadoptarea acestei măsuri ar conduce la consecințe imediate, și anume afectarea gravă a siguranței circulației, amplificarea premiselor producerii unor evenimente feroviare cu consecințe deosebit de grave, crearea de perturbații majore în circulația și manevra trenurilor.
Paragraf
În temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,
Paragraf
Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.
ART
Articolul 1
Alineatul (1)
Se interzice achiziționarea de la persoane fizice a următoarelor categorii de metale feroase și neferoase și aliaje ale acestora:
litera a)
utilizate în activitatea feroviară, rutieră, aeriană, maritimă și fluvială, de transport cu metroul, de transport public și electric de suprafață sau de irigații și desecări;
litera b)
utilizate în infrastructura pentru furnizarea utilităților de energie electrică, apă-canal, gaze și termoficare;
litera c)
utilizate în infrastructura aferentă operațiunilor de extracție, prelucrare, distribuție, transport și comercializare a gazelor naturale, a petrolului și a produselor petroliere;
litera d)
utilizate în semnalizarea și dirijarea circulației pe drumurile publice;
litera e)
de tipul șinelor, pieselor aparatelor de cale, materialului mărunt de cale, contrașinelor, ecliselor, părților componente ale instalațiilor de siguranța circulației, cablurilor de semnalizare și telecomunicații, componentelor instalațiilor de electrificare, componentelor materialului rulant, semnelor de semnalizare și dirijare a circulației, semafoarelor, capacelor căminelor de vizitare sau părților componente și altele asemenea, parazăpezilor sau părților componente ale unor construcții metalice destinate pentru protecția împotriva viscolului, avalanșelor, inundațiilor sau altor calamități;
litera f)
obținute prin prelucrarea chimică sau termică a materialelor compozite, a cablurilor și conductorilor de orice fel.
Alineatul (1^1)
Metalele feroase și neferoase și aliajele acestora, altele decât cele prevăzute la alin. (1), încadrate ca deșeuri conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 856/2002 privind evidența gestiunii deșeurilor și pentru aprobarea listei cuprinzând deșeurile, inclusiv deșeurile periculoase, cu completările ulterioare, pot face obiectul operațiunilor de comerț numai în condițiile în care acestea provin din gospodăriile proprii.
Alineatul (1^2)
Operatorii economici autorizați din punctul de vedere al protecției mediului pentru colectarea/valorificarea deșeurilor prevăzute la alin. (1^1) au următoarele obligații:
litera a)
să efectueze plata contravalorii bunurilor achiziționate în condițiilealin. (1^1)prin virament bancar, în contul specificat de vânzător, sau cu numerar, cu respectarea dispozițiilor legale în materie fiscală;
litera b)
să completeze, cu respectarea legislației în materia protecției persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, un borderou de achiziție de deșeuri metalice feroase și neferoase și a aliajelor acestora, conform anexeicare face parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență, care va cuprinde:
punctul (i)
datele de identificare ale operatorului economic: denumirea, forma juridică, adresa sediului social/punctului de lucru, numărul din registrul comerțului, codul unic de înregistrare, codul de identificare fiscală, numărul și data emiterii autorizației de mediu;
punctul (ii)
datele de identificare ale persoanei fizice: numele, prenumele, seria și numărul actului de identitate, codul numeric personal și domiciliul;
punctul (iii)
codul deșeurilor, în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 856/2002 , cu completările ulterioare;
punctul (iv)
cantitatea de deșeuri metalice feroase și neferoase și aliaje ale acestora predată;
punctul (v)
valoarea de cumpărare a acestora;
punctul (vi)
contul bancar al vânzătorului în care va fi efectuată plata;
punctul (vii)
numărul chitanței de plată, în cazul plății cu numerar;
Alineatul (1^3)
Borderoul de achiziție de deșeuri metalice feroase și neferoase și a aliajelor acestora constituie document de evidență financiar-contabilă, cu regim intern de numerotare.
Alineatul (2)
Următoarele fapte constituie contravenții, dacă nu sunt comise în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracțiuni:
litera a)
nerespectarea interdicției prevăzute laalin. (1);
litera b)
nerespectarea prevederiloralin. (1^1);
litera c)
nerespectarea obligației prevăzute laalin. (1^2)lit. a);
litera d)
nerespectarea obligației prevăzute laalin. (1^2)lit. b).(la 13-04-2014,
Alin. (2) al art. 1 a fost modificat depct. 4 al art. unic din LEGEA nr. 38 din 7 aprilie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 10 aprilie 2014.)
Alineatul (2^1)
Contravențiile prevăzute la alin. (2) lit. a) și b) se sancționează cu amendă de la 100.000 lei la 150.000 lei, prin derogare de la dispozițiile art. 8 alin. (2) lit. a) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002 , cu modificările și completările ulterioare.
Alineatul (2^2)
Contravenția prevăzută la alin. (2) lit. c) se sancționează cu amendă de la 30.000 lei la 50.000 lei.
Alineatul (2^3)
Contravenția prevăzută la alin. (2) lit. d) se sancționează cu amendă de la 10.000 lei la 30.000 lei.
Alineatul (2^4)
În cazul în care contravențiile prevăzute la alin. (2) au fost săvârșite de către operatorul economic de cel puțin două ori, limitele minime și maxime ale amenzilor se majorează cu 50%.
Alineatul (3)
În cazul în care contravențiile prevăzute la alin. (2) au fost săvârșite de către operatorul economic care realizează activități de colectare a deșeurilor industriale reciclabile, se aplică și sancțiunea complementară a anulării autorizației de colectare.
Alineatul (4)
Controlul respectării prevederilor prezentei ordonanțe de urgență, constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se realizează de către ofițerii și agenții de poliție din cadrul Poliției Române ori de către ofițerii și subofițerii din cadrul Jandarmeriei Române, precum și, pentru faptele constatate în zona de competență, de către ofițerii și agenții de poliție din cadrul Poliției de Frontieră Române, de către comisarii Gărzii Naționale de Mediu și personalul împuternicit din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, după caz.
Alineatul (5)
Contravenientul are obligația de a achita, pe lângă amenda contravențională, și un tarif cu titlu de tarif de despăgubire, în cuantum egal cu valoarea elementelor în cauză, menționate la alin. (1), și a manoperei aferente.
Alineatul (6)
O copie a procesului-verbal de constatare a contravenției se înaintează de agentul constatator companiei, societății sau regiei prejudiciate, în situația în care aceasta poate fi identificată, care stabilește tariful de despăgubire și comunică contravenientului modul de achitare a acestuia. Despăgubirea se va achita în lei, în contul companiilor, societăților și regiilor prejudiciate. Sumele încasate vor fi folosite numai în activitatea de reparații, modernizare și investiții în infrastructură, după caz.
Alineatul (6^1)
În situația în care agentul constatator nu poate identifica compania, societatea sau regia prejudiciată, metalele feroase și neferoase și aliajele acestora, definite la alin. (1) și (1^1), care fac obiectul contravențiilor prevăzute de prezenta ordonanță de urgență, se confiscă și se valorifică în condițiile legii, iar sumele obținute în urma valorificării acestora se fac venit la bugetul de stat.
Alineatul (7)
Contravențiilor prevăzute la alin. (2) le sunt aplicabile dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare.
Alineatul (8)
Abrogat.
ART
Articolul 2
Paragraf
Prezenta ordonanță de urgență intră în vigoare la 10 zile de la publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României, Partea I.
SMN
Semnături
Paragraf
PRIM-MINISTRU
Paragraf
EMIL BOC
Paragraf
Contrasemnează:
Paragraf
Ministrul transporturilor și infrastructurii,
Paragraf
Anca Daniela Boagiu
Paragraf
Ministrul mediului și pădurilor,
Paragraf
Laszlo Borbely
Paragraf
Ministrul economiei, comerțului și mediului de afaceri,
Paragraf
Ion Ariton
Paragraf
Ministrul finanțelor publice,
Paragraf
Gheorghe Ialomițianu
Paragraf
București, 20 martie 2011.
Paragraf
Nr. 31.
ANX
Anexă
Paragraf
S-au primit de la (deținător) ........, domiciliat în localitatea ......., județul ......, str. ...... nr. ..., bl. ..., sc. ..., et. ..., ap. ..., legitimat cu buletinul/cartea de identitate seria ...... nr. ...., eliberat/eliberată de ......, CNP ......, cu mijloc de transport ......, următoarele deșeuri metalice:
Paragraf
Se achită suma de ....... lei, adică (......), reprezentând contravaloarea deșeurilor metalice feroase și neferoase și a aliajelor acestora achiziționate cu chitanța nr. ...... sau în termen de maximum 3 zile lucrătoare de la data prezentei, prin virament bancar în contul deținătorului nr. ......., deschis la ........ .
Paragraf
Impozitul pe venit de 16% și contribuția de 3% la Administrația Fondului pentru Mediu (conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 105/2006 , cu modificările și completările ulterioare) din contravaloarea deșeurilor predate au fost reținute la sursă din valoarea brută.
Paragraf
Gestionar primitor,
Paragraf
Deținător de deșeuri - persoană fizică
punctul 1.
Cunosc faptul că falsul în declarație constituie infracțiune și se pedepsește conform Codului penal.
punctul 2.
Declar pe propria răspundere că deșeurile pe care le predau provin din gospodăria proprie.
Paragraf
Nume și prenume (deținător) ................
Paragraf
Semnătura ..............
Vrei mai mult?
Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.
Începe gratuit