AcasăDocument
LEGE nr. 124 din 20 iunie 2011
pentru completarea art. 12 alin. (1) din Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale
În vigoare
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
Paragraf
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
ART
Articolul unic
Paragraf
La alineatul (1) al articolului 12 din Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 22 iulie 2010, după litera g) se introduce o nouă literă, litera h), cu următorul cuprins:
Paragraf
"h) subînchirierea spaţiilor primite conform prevederilor art. 21 alin. (1) - (3), pentru organizarea birourilor parlamentare, fără ca valoarea chiriei lunare prevăzute în contractul de subînchiriere să depăşească valoarea chiriei lunare prevăzute în contractul de închiriere încheiat cu autorităţile locale. Cheltuielile de întreţinere aferente spaţiului subînchiriat revin biroului parlamentar, conform contractului încheiat."
Paragraf
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.
Paragraf
PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
Paragraf
ROBERTA ALMA ANASTASE
Paragraf
PREŞEDINTELE SENATULUI
Paragraf
MIRCEA-DAN GEOANĂ
Paragraf
Bucureşti, 20 iunie 2011.
Paragraf
Nr. 124.
Vrei mai mult?
Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.
Începe gratuit