EN
AcasăDocument

ORDONANȚĂ nr. 45 din 28 august 2007

pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 109/2005 privind transporturile rutiere

În vigoare
Emitent:GUVERNUL
Publicat:31.03.2008
Versiune:baza
Sursă oficială
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
Paragraf
În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 1 pct. II.1 din Legea nr. 266/2007 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe,
Paragraf
Guvernul României adoptă prezenta ordonanță.
ART

Articolul i

Paragraf
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 109/2005 privind transporturile rutiere, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 655 din 22 iulie 2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 102/2006, cu modificările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
punctul 1.
După articolul 12 se introduce un nou articol, articolul 12^1, cu următorul cuprins:
CIT

Citat

ART

Articolul 12^1

Alineatul (1)
În cazul unei operațiuni de transport combinat de mărfuri, dacă transportul pe segmentul rutier inițial este efectuat în cont propriu, în condițiile prevăzute la art. 12, de către un transportator rutier care este expeditorul mărfii, atunci transportul pe segmentul rutier final până la destinația mărfurilor se consideră a fi efectuat tot în cont propriu de către transportatorul rutier căruia îi sunt destinate mărfurile, dacă acesta utilizează autovehicule deținute conform prevederilor art. 12 lit. e), chiar dacă remorcile sau semiremorcile sunt deținute de transportatorul rutier expeditor, care a efectuat transportul pe segmentul rutier inițial.
Alineatul (2)
În cazul transportului combinat de mărfuri, dacă transportul pe segmentul rutier final este efectuat în cont propriu în condițiile prevăzute la art. 12 de către transportatorul rutier căruia îi sunt destinate mărfurile, atunci transportul pe segmentul rutier inițial se consideră a fi efectuat în cont propriu dacă transportatorul rutier care expediază mărfurile utilizează autovehicule deținute conform prevederilor art. 12 lit. e), chiar dacă remorcile sau semiremorcile sunt deținute de transportatorul rutier destinatar, care efectuează transportul pe segmentul rutier final.
Alineatul (3)
În cazurile prevăzute la alin. (1) și (2), transportatorul căruia îi sunt destinate mărfurile sau transportatorul care expediază mărfurile, după caz, trebuie să îndeplinească prevederile art. 12 lit. a)- d) și f).
punctul 2.
Alineatul (2) al articolului 18 se modifică și va avea următorul cuprins:
CIT

Citat

Alineatul (2)
Condiția de onorabilitate, în sensul prezentei ordonanțe de urgență, se consideră ca fiind îndeplinită dacă persoana desemnată:
litera a)
nu a fost condamnată pentru infracțiuni grave, inclusiv infracțiuni de natură comercială;
litera b)
nu a fost declarată inaptă pentru a conduce permanent și efectiv activitatea de transport rutier, conform prevederilor legale în vigoare;
litera c)
nu a îndeplinit funcția de persoană desemnată pentru un operator de transport sau o întreprindere care a fost sancționat/sancționată pentru încălcări grave ale legislației cu privire la:
-
condițiile de plată și de angajare;
-
condițiile de desfășurare a operațiunilor de transport rutier, în special în ceea ce privește regulile referitoare la perioadele de conducere și de odihnă ale conducătorilor auto, încărcarea vehiculelor, utilizarea în condiții de siguranță a vehiculelor rutiere, siguranța rutieră și protecția mediului.
punctul 3.
După alineatul (2) al articolului 18 se introduc cinci noi alineate, alineatele (2^1)-(2^5), cu următorul cuprins:
CIT

Citat

Alineatul (2^1)
În cazurile prevăzute la alin. (2) lit. a) și b), condiția de onorabilitate se consideră ca fiind îndeplinită de la momentul în care persoana în cauză este reabilitată, potrivit reglementărilor în vigoare, sau, după caz, de la momentul în care au încetat cauzele pentru care a fost declarată inaptă.
Alineatul (2^2)
În cazul prevăzut la alin. (2) lit. c), condiția de onorabilitate se consideră ca fiind îndeplinită după o perioadă de 2 ani de la data la care operatorul de transport rutier sau întreprinderea pentru care persoana în cauză îndeplinea funcția de persoană desemnată a fost sancționat/sancționată pentru încălcări grave.
Alineatul (2^3)
Autoritatea competentă va stabili lista infracțiunilor considerate ca fiind grave, precum și lista infracțiunilor de natură comercială, care afectează onorabilitatea persoanei desemnate în sensul alin. (2) lit. a).
Alineatul (2^4)
Autoritatea competentă va stabili situațiile și circumstanțele în care încălcările legislației sunt considerate grave și afectează onorabilitatea persoanei desemnate în sensul alin. (2) lit. c).
Alineatul (2^5)
Dacă faptele la care se face referire la alin. (2^3) și (2^4) sunt săvârșite de transportatori rutieri comunitari pe teritoriul României, autoritatea competentă va informa autoritățile competente din statele membre în care sunt stabiliți aceștia în legătură cu faptele constatate și sancțiunile aplicate.
punctul 3^1.
După articolul 39^2 se introduce un nou articol, articolul 39^3, cu următorul cuprins:
CIT

Citat

ART

Articolul 39^3

Paragraf
Întreprinderile/operatorii de transport rutier care efectuează operațiuni de transport de pasageri au obligația de a-i informa pe aceștia cu privire la obligativitatea portului centurii de siguranță pe timpul deplasării vehiculelor, în unul dintre următoarele moduri:
litera a)
de către conducătorul auto;
litera b)
de către conducătorul grupului sau de către o persoană desemnată oficial în calitate de conducător al grupului;
litera c)
prin mijloace audiovizuale;
litera d)
prin afișarea în loc vizibil la fiecare scaun a unor semne și/sau pictograme stabilite prin norme.
punctul 4.
După articolul 50 se introduc două noi articole, articolele 50^1 și 50^2, cu următorul cuprins:
CIT

Citat

ART

Articolul 50^1

Paragraf
Abrogat.
ART

Articolul 50^2

Alineatul (1)
În scopul facilitării controlului vehiculelor care fac obiectul prezentei ordonanțe, utilizate de către operatorii de transport/întreprinderi, aceștia au obligația dotării acestora cu plăcuțe din care să rezulte dimensiunile și masele maxime admise/autorizate ale vehiculului.
Alineatul (2)
Modelul și locul de aplicare a plăcuțelor se stabilesc de autoritatea competentă prin norme.
Alineatul (3)
Plăcuțele prevăzute la alin. (1) fac dovada conformității vehiculului respectiv cu prevederile legislației comunitare referitoare la dimensiunile maxime admise și masele maxime admise/autorizate.
punctul 5.
După alineatul (3) al articolului 65 se introduc două noi alineate, alineatele (4) și (5), cu următorul cuprins:
CIT

Citat

Alineatul (4)
Certificatele de calificare profesională inițială (CPI) și certificatele de calificare profesională continuă (CPC) se eliberează de către autoritatea competentă numai:
litera a)
conducătorilor auto, cetățeni ai unui stat membru al Uniunii Europene care au în România reședința curentă, așa cum este aceasta definită la art. 14 din Regulamentul Consiliului (CEE) nr. 3.821/1985 privind echipamentul de înregistrare în transportul rutier, cu modificările și completările ulterioare;
litera b)
conducătorilor auto cetățeni ai unui alt stat, care nu este membru al Uniunii Europene, care sunt angajați în mod legal de un operator de transport sau de o întreprindere cu sediul ori domiciliul în România sau care sunt deținători ai unui permis de muncă valabil eliberat de autoritățile române.
Alineatul (5)
Certificatele de calificare profesională inițială (CPI) și certificatele de calificare profesională continuă (CPC), eliberate de autoritățile competente din statele membre ale Uniunii Europene conform prevederilor Directivei Parlamentului European și a Consiliului 59/2003/CE din 15 iulie 2003 privind calificarea inițială și pregătirea periodică a conducătorilor auto ai anumitor vehicule rutiere destinate transportului de mărfuri sau de călători, sunt recunoscute în România.
punctul 6.
După articolul 65 se introduce un nou articol, articolul 65^1, cu următorul cuprins:
CIT

Citat

ART

Articolul 65^1

Paragraf
Certificatele de competență profesională și/sau atestatele valabile eliberate de autoritățile statelor membre ale Uniunii Europene pentru conducători auto, consilieri de siguranță pentru transportul rutier al mărfurilor periculoase și persoanele desemnate să conducă permanent și efectiv activitatea de transport sunt recunoscute în România ca fiind echivalente cu cele eliberate de autoritățile române.
punctul 7.
La articolul 71, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
CIT

Citat

ART

Articolul 71

Alineatul (1)
Prezenta ordonanță de urgență transpune prevederile art. 1 alin. (2), art. 2 alin. (1) și (3), art. 3 alin. (1) și (2), alin. (3) lit. c), alin. (4) lit. a), art. 6 alin. (1) și (2), art. 7 alin. (1) și ale art. 8, 9 și 10 din Directiva 96/26/CE din 29 aprilie 1996 privind accesul la ocupația de transportator rutier de marfă și transportator rutier de călători și recunoașterea reciprocă a diplomelor, certificatelor și a altor forme de calificare, pentru a facilita acestor transportatori dreptul la libera stabilire pentru operațiuni de transport național și internațional, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L 124 din 23 mai 1996, p. 1-10, așa cum a fost modificată de Directiva 98/76/CE din 1 octombrie 1998, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L 277 din 14 octombrie 1998, p.17-25, ale art. 2 alin. (2) lit. b) din Directiva 91/671/CE din 16 decembrie 1991 de apropiere a legislațiilor statelor membre privind utilizarea obligatorie a centurii de siguranță în vehiculele cu capacitate mai mică de 3,5 tone, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L 373 din 31 decembrie 1991, p. 26-28, ale art. 2 liniuța a 11-a, art. 4 alin. (3) și art. 6 alin. (1) lit. c), alin. (2), (3) și (4) din Directiva Consiliului 96/53/CE din 25 iulie 1996 de stabilire, pentru anumite vehicule rutiere care circulă în interiorul Comunității, a dimensiunilor maxime autorizate în traficul național și internațional și a greutății maxime autorizate în traficul internațional, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L 235 din 17 septembrie 1996, p. 59-75, ale art. 9 din Directiva Consiliului 92/106/CEE din 7 decembrie 1992 privind stabilirea de norme comune pentru anumite tipuri de transporturi combinate de mărfuri între state membre, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L 368 din 17 decembrie 1992, p. 38-42, precum și ale art. 9, 10 și art. 14 alin. (2) din Directiva 2003/59/CE privind pregătirea inițială și periodică a conducătorilor auto care efectuează transport de marfă și călători, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 226 din 10 septembrie 2003, p. 4-17, ce amendează Regulamentul nr. 3.820/85/CE și Directiva 91/439/CEE și abrogă Directiva 76/914/CEE.
ART

Articolul ii

Paragraf
În termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanțe, Ministerul Transporturilor va modifica în mod corespunzător Normele privind organizarea și efectuarea transporturilor rutiere și a activităților conexe acestora, aprobate prin Ordinul ministrului transporturilor, construcțiilor și turismului nr. 1.892/2006, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 919 din 13 noiembrie 2006, cu modificările și completările ulterioare.
ART

Articolul iii

Paragraf
Prezenta ordonanță intră în vigoare în termen de 3 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.
ART

Articolul iv

Paragraf
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 109/2005 privind transporturile rutiere, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 102/2006, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin prezenta lege, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.
SMN

Semnături

Paragraf
PRIM-MINISTRU
Paragraf
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Paragraf
Contrasemnează:
Paragraf
Ministrul transporturilor,
Paragraf
Ludovic Orban
Paragraf
p. Ministrul internelor și reformei administrative,
Paragraf
Paul Victor Dobre,
Paragraf
secretar de stat
Paragraf
Departamentul pentru Afaceri Europene,
Paragraf
Adrian Ciocănea,
Paragraf
București, 28 august 2007.
Paragraf
Nr. 45.

Vrei mai mult?

Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.

Începe gratuit
Contact

Începe Conversația.

Pregătit să știi exact de unde vine răspunsul?

Newsletter

Primește noutățile legislative și actualizările platformei direct pe email.

© 2026 Toate drepturile rezervate.

Poly Tool Design SRL — Blvd. Ferdinand 95, Constanța, 900717, România — CUI: 40293031