AcasăDocument
DECIZIE nr. 377 din 17 aprilie 2007
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 36 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei
În vigoare
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
Paragraf
Ioan Vida - preşedinte
Paragraf
Nicolae Cochinescu - judecător
Paragraf
Aspazia Cojocaru - judecător
Paragraf
Kozsokar Gabor - judecător
Paragraf
Petre Ninosu - judecător
Paragraf
Ion Predescu - judecător
Paragraf
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Paragraf
Tudorel Toader - judecător
Paragraf
Ion Tiucă - procuror
Paragraf
Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent
Paragraf
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 36 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei, excepţie ridicată de Adriana Jeni Ispas în Dosarul nr. 2.550/102/2006 (nr. vechi 5.747/2006) al Tribunalului Mureş - Secţia civilă.
Paragraf
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Paragraf
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată, considerând că textul de lege criticat nu contravine dispoziţiilor constituţionale invocate de autorul acesteia.
Paragraf
CURTEA,
Paragraf
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Paragraf
Prin Încheierea din 21 noiembrie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 2.550/102/2006 (nr. vechi 5.747/2006), Tribunalul Mureş - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 36 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei. Excepţia a fost ridicată de Adriana Jeni Ispas cu prilejul soluţionării unui litigiu de muncă având ca obiect contestaţia formulată împotriva ordinului de stabilire a drepturilor salariale.
Paragraf
În motivarea excepţiei autorul acesteia susţine că dispoziţiile art. 36 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 contravin prevederilor art. 21, 44 şi art. 16 alin. (1) din Constituţie.
Paragraf
Tribunalul Mureş - Secţia civilă apreciază că excepţia ridicată este neîntemeiată în privinţa alin. (1) al art. 36 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006, dar este întemeiată în privinţa alin. (2) al aceluiaşi articol. Fără să fi ridicat din oficiu excepţia de neconstituţionalitate, instanţa, în cadrul opiniei exprimate, se substituie autorului excepţiei, detaliind motivarea acesteia şi extinzând-o şi cu privire la încălcarea altor prevederi constituţionale, neinvocate de autorul excepţiei.
Paragraf
În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatul Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Paragraf
Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată, textul de lege criticat fiind în acord cu dispoziţiile constituţionale invocate.
Paragraf
Avocatul Poporului consideră, de asemenea, că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale, nefiind contrare prevederilor art. 16 alin. (1), ale art. 21 şi ale art. 44 din Constituţie.
Paragraf
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Paragraf
CURTEA,
Paragraf
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Paragraf
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Paragraf
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 36 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 314 din 7 aprilie 2006, aprobată prin Legea nr. 45/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 169 din 9 martie 2007, dispoziţii potrivit cărora: "(1) Personalul salarizat potrivit prezentei ordonanţe de urgenţă, nemulţumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestaţie, în termen de 15 zile de la data comunicării, la organele de conducere ale Ministerului Justiţiei, Consiliului Superior al Magistraturii, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi ale Direcţiei Naţionale Anticorupţie ori, după caz, la Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Contestaţiile se soluţionează în termen de cel mult 30 de zile.
litera
(2) Împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru hotărârile Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sau, după caz, a Curţii de Apel Bucureşti, pentru celelalte hotărâri. Hotărârile pronunţate sunt irevocabile."
Paragraf
În opinia autorului excepţiei, dispoziţiile legale criticate contravin următoarelor prevederi constituţionale: art. 16 alin. (1) privind egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări, art. 21 privind accesul liber la justiţie al oricărei persoane şi dreptul părţilor la un proces echitabil şi art. 44 privind proprietatea.
Paragraf
Constatând că instanţa judecătorească nu a ridicat din oficiu excepţia de neconstituţionalitate, Curtea nu va lua în considerare motivele suplimentare şi celelalte prevederi constituţionale invocate în cadrul opiniei exprimate, nefiind legal sesizată în legătură cu acestea.
Paragraf
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că textul de lege criticat nu creează o discriminare a persoanelor cărora li se adresează această normă în raport cu alte categorii de cetăţeni care se pot adresa instanţei de contencios administrativ în a cărei circumscripţie îşi au domiciliu. Astfel, judecătorii, procurorii şi celelalte categorii de personal din sistemul justiţiei se află într-o situaţie obiectiv diferită, motiv pentru care legiuitorul a reglementat salarizarea şi alte drepturi ale lor printr-un act normativ special, prin care a prevăzut reguli speciale de contestare a modului de stabilire a drepturilor salariale, precum şi cu privire la exercitarea căilor de atac.
Paragraf
Potrivit prevederilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, competenţa şi procedura de judecată se stabilesc numai prin lege. Legiuitorul, prin urmare, este în drept ca, în considerarea unor situaţii deosebite, să stabilească reguli diferite, derogatorii de la normele dreptului comun.
Paragraf
Aceste reguli speciale nu îngrădesc în niciun fel accesul liber la justiţie, fiind expres prevăzut dreptul de a face plângere la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ori, după caz, a Curţii de Apel Bucureşti. În faţa acestor instanţe părţile interesate se pot folosi de toate mijloacele şi garanţiile procedurale care condiţionează desfăşurarea unui proces echitabil.
Paragraf
Nicio dispoziţie constituţională nu prevede că accesul liber la justiţie înseamnă accesul nelimitat la toate structurile judecătoreşti şi nici faptul că toate procesele trebuie să parcurgă toate gradele de jurisdicţie. Exercitarea căilor de atac, conform art. 129 din Constituţie, se face în condiţiile legii.
Paragraf
În sfârşit, Curtea constată că dispoziţiile legale supuse controlului de constituţionalitate nu au nicio legătură cu dreptul de proprietate sau cu condiţiile exercitării acestui drept, prevederile art. 44 din Constituţie neavând incidenţă în cauză.
Paragraf
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
Paragraf
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
Paragraf
În numele legii
Paragraf
DECIDE:
Paragraf
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 36 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei, excepţie ridicată de Adriana Jeni Ispas în Dosarul nr. 2.550/102/2006 (nr. vechi 5.747/2006) al Tribunalului Mureş - Secţia civilă.
Paragraf
Definitivă şi general obligatorie.
Paragraf
Pronunţată în şedinţa publică din data de 17 aprilie 2007.
Paragraf
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
Paragraf
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Paragraf
Magistrat-asistent,
Paragraf
Patricia Marilena Ionea
Vrei mai mult?
Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.
Începe gratuit