EN
AcasăDocument

ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 78 din 18 iunie 2008 (*actualizată*)

privind stabilirea competenţei supravegherii executării obligaţiei minorului de a presta o activitate neremunerată într-o instituţie de interes public, prevăzută la art. 103 alin. 3 lit. c) din Codul penal (actualizată până la data de 11 aprilie 2009*)

Abrogat
Emitent:GUVERNUL
Publicat:11.04.2009
Versiune:baza
Sursă oficială
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
Paragraf
*) Textul iniţial a fost publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 465 din 23 iunie 2008. Aceasta este forma actualizată de S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra-Neamţ până la data de 11 aprilie 2009, cu modificările şi completările aduse de LEGEA nr. 75 din 1 aprilie 2009.
Paragraf
Având în vedere că, în prezent, obligaţia prevăzută la art. 103 alin. 3 lit. c) din Codul penal, dispusă în sarcina minorului sancţionat cu măsura libertăţii supravegheate, se aplică şi se execută în condiţiile Ordonanţei Guvernului nr. 55/2002 privind regimul juridic al sancţiunii prestării unei activităţi în folosul comunităţii, aprobată prin Legea nr. 641/2002, cu modificările şi completările ulterioare, astfel: supravegherea executării acestei obligaţii se face "de către primarul localităţii sau de către primarii sectoarelor municipiului Bucureşti, prin persoane împuternicite în acest sens, cu sprijinul unităţii de poliţie, în a căror rază teritorială se execută sancţiunea",
Paragraf
luând în considerare că, atunci când prin hotărârea judecătorească se dispune încredinţarea minorului spre supraveghere serviciului de probaţiune (potrivit art. 11 alin. (1) lit. c) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2000 privind organizarea şi funcţionarea serviciilor de reintegrare socială a infractorilor şi de supraveghere a executării sancţiunilor neprivative de libertate, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 129/2002, cu modificările ulterioare), teoretic apare un conflict de competenţă în cazul în care supravegherea tuturor celorlalte măsuri şi obligaţii prevăzute la art. 103 din Codul penal este de competenţa serviciului de probaţiune,
Paragraf
ţinând seama că în practică instanţele de judecată continuă să pronunţe hotărâri judecătoreşti prin care dispun inclusiv supravegherea executării obligaţiei prevăzute la art. 103 alin. 3 lit. c) din Codul penal în sarcina serviciilor de probaţiune, după procedura stabilită prin art. 42 şi 43 din Regulamentul de aplicare a dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 92/2000 privind organizarea şi funcţionarea serviciilor de reintegrare socială a infractorilor şi de supraveghere a executării sancţiunilor neprivative de libertate, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.239/2000, procedură validă până în momentul în care a intrat în vigoare Ordonanţa Guvernului nr. 55/2002,
Paragraf
din cauza faptului că există o confuzie de ordin procedural, serviciile de probaţiune aflându-se în situaţia de a pune în executare hotărâri judecătoreşti care au un obiect de supraveghere pentru care nu mai au competenţă, ceea ce afectează punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti şi însuşi scopul final pentru care acestea sunt pronunţate,
Paragraf
deoarece este afectată credibilitatea sistemului de justiţie per ansamblu, din moment ce instituţia probaţiunii a investit atât resurse umane, cât şi resurse de tip material în eficientizarea procedurii de supraveghere a obligaţiei prevăzute la art. 103 alin. 3 lit. c) din Codul penal, în prezent, la nivelul Ministerului Justiţiei continuându-se implementarea unor programe internaţionale contractate anterior în acest domeniu (de exemplu, programul MATRA), programe care au presupus investirea unor fonduri într-o activitate care a rămas, practic, fără obiect,
Paragraf
datorită faptului că eficientizarea activităţii serviciilor de probaţiune şi atingerea scopurilor propuse prin intervenţia acestora presupun o unitate de abordare a măsurilor şi obligaţiilor de aceeaşi natură pe care instanţa de judecată le poate impune minorului sancţionat penal,
Paragraf
în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
Paragraf
Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.
ART

Articolul 1

Paragraf
Supravegherea executării obligaţiei minorului de a presta o activitate neremunerată într-o instituţie de interes public, prevăzută la art. 103 alin. 3 lit. c) din Codul penal, revine serviciului de probaţiune de pe lângă tribunalul în circumscripţia căruia locuieşte minorul.
ART

Articolul 3

litera
(1) În termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, Ministerul Justiţiei va supune Guvernului spre aprobare proiectul de hotărâre pentru modificarea Regulamentului de aplicare a dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 92/2000 privind organizarea şi funcţionarea serviciilor de reintegrare socială a infractorilor şi de supraveghere a executării sancţiunilor neprivative de libertate, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.239/2000.
litera
(2) Pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se abrogă art. 18 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 55/2002 privind regimul juridic al sancţiunii prestării unei activităţi în folosul comunităţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 642 din 30 august 2002, aprobată prin Legea nr. 641/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
Paragraf
PRIM-MINISTRU
Paragraf
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Paragraf
Contrasemnează:
Paragraf
p. Ministrul justiţiei,
Paragraf
Theodor Cătălin Nicolescu,
Paragraf
secretar de stat
Paragraf
p. Ministrul internelor
Paragraf
şi reformei administrative,
Paragraf
Paul Victor Dobre,
Paragraf
secretar de stat
Paragraf
Bucureşti, 18 iunie 2008.
Paragraf
Nr. 78.

Vrei mai mult?

Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.

Începe gratuit
Contact

Începe Conversația.

Pregătit să știi exact de unde vine răspunsul?

Newsletter

Primește noutățile legislative și actualizările platformei direct pe email.

© 2026 Toate drepturile rezervate.

Poly Tool Design SRL — Blvd. Ferdinand 95, Constanța, 900717, România — CUI: 40293031