EN
AcasăDocument

REGULAMENT din 28 iulie 2005 (*actualizat*)

de aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, cu modificările şi completările ulterioare (actualizat până la data de 11 ianuarie 2007*)

În vigoare
Emitent:GUVERNUL
Publicat:11.01.2007
Versiune:actualizata
Sursă oficială
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
Paragraf
*) Textul iniţial a fost publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 749 din 17 august 2005. Aceasta este forma actualizată de S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra-Neamţ până la data de 11 ianuarie 2007, cu modificările şi completările aduse de HOTĂRÂREA nr. 1.915 din 22 decembrie 2006.
CAPITOL

Capitolul I Dispoziţii generale

ART

Articolul 1

litera
(1) Pentru aplicarea prezentului regulament, termenii şi expresiile de mai jos semnifică după cum urmează:
litera a)
servicii medicale - ansamblu de măsuri şi acţiuni realizate pentru a răspunde nevoilor medicale generate de consumul de droguri, în vederea întreruperii consumului, înlăturării dependenţei şi/sau reducerii riscurilor asociate consumului;
litera b)
servicii psihologice - ansamblu de măsuri şi acţiuni realizate pentru a răspunde nevoilor psihice generate de consumul de droguri în scopul eliminării dependenţei psihice şi al dezvoltării unor abilităţi personale care să permită integrarea socială a consumatorului;
litera c)
servicii sociale - ansamblu complex de măsuri şi acţiuni destinate integrării sociale şi profesionale a persoanelor consumatoare de droguri, precum şi pentru prevenirea consumului ilicit de droguri;
litera d)
consumator - atât consumatorul, cât şi consumatorul dependent, astfel cum sunt aceştia definiţi laart. 1 lit. h) şi h^1) din Legea nr. 143/2000privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, cu modificările şi completările ulterioare; prin dependenţa de droguri se înţelege nevoia imperioasă sau persistentă de a continua consumul drogului în scopul obţinerii unei stări de bine sau pentru a evita starea de rău generată de întreruperea consumului;
litera e)
polidependenţă - consumul a cel puţin două droguri diferite în condiţii de dependenţă;
litera f)
urgenţă - condiţia medicală a unui consumator, în legătură sau nu cu consumul, care îi pune în pericol viaţa;
litera g)
diagnostic dual - coexistenţa diagnosticului de tulburare mintală cu cel de consum de droguri;
litera h)
sindrom de abstinenţă (sevraj) - reacţia organismului la întreruperea bruscă a consumului de droguri, la administrarea de antagonist specific sau la scăderea cantităţii de drog faţă de care s-a instalat dependenţa;
litera i)
intoxicaţie acută - o stare tranzitorie prezentă la scurt timp de la administrarea drogului, cu apariţia efectelor specifice, care pot fi identificate prin metode de evaluare medicală;
litera j)
supradoză - consumul unei cantităţi de drog suficiente pentru producerea unor efecte care pun viaţa în pericol;
litera k)
reducerea riscurilor asociate consumului - ansamblul de măsuri şi acţiuni orientate spre reducerea consecinţelor negative individuale şi/sau sociale generate de consumul de droguri, fără a avea ca obiectiv principal încetarea totală a consumului de droguri;
litera l)
afecţiuni asociate consumului - afecţiuni medicale datorate şi/sau coexistente consumului de droguri;
litera m)
decese datorate consumului - decese rezultate fie direct, ca urmare a consumului, fie indirect, ca urmare a comportamentelor determinate de consumul de droguri;
litera n)
dezintoxicare - procesul terapeutic ce are ca scop întreruperea consumului pentru substanţele capabile să producă dependenţă fizică şi prevenirea sau tratamentul sindromului de abstinenţă;
litera o)
manager de caz - persoana din cadrul centrului de prevenire, evaluare şi consiliere antidrog care coordonează, planifică şi monitorizează serviciile de asistenţă medicală, psihologică şi socială în raport cu necesităţile individuale ale consumatorului;
litera p)
metaboliţi - substanţele ce apar în organism după consumul unui drog, ca urmare a proceselor suferite de acesta în organism, şi care pot persista o perioadă îndelungată de la consumul ultimei doze de drog;
litera q)
agonist - substanţa care prin acţiunea sa la nivelul receptorilor neuronali produce efecte similare celor ale drogului de referinţă (de exemplu, metadona);
litera r)
antagonist - substanţa care prin interacţiunea cu receptorii neuronali diminuează sau anulează efectele drogului de referinţă ori inhibă acţiunea acestuia (de exemplu, naltrexona);
litera s)
acord de asistenţă medicală, psihologică şi socială - document în baza căruia consumatorul îşi exprimă consimţământul de a fi inclus în programul integrat de asistenţă, asumându-şi drepturile şi obligaţiile cuprinse în acesta;
litera
ş) registru unic codificat privind consumatorii de droguri - baza de date a Agenţiei Naţionale Antidrog, care cuprinde toate înregistrările individuale primite de la furnizorii de servicii pe baza fişelor standard;
litera t)
testarea prezenţei drogurilor - analiza fluidelor organismului (sânge, urină sau salivă) ori a părului sau a altor ţesuturi pentru depistarea prezenţei uneia sau mai multor substanţe psihoactive ori a metaboliţilor acestora;
litera
ţ) menţinere cu agonişti de opiacee (metadona, LAAM, buprenorfina şi altele asemenea) - ansamblul de măsuri terapeutice care are ca obiectiv stabilizarea consumatorului, prin înlocuirea drogului consumat cu un agonist adecvat de la caz la caz, pe o perioadă de timp îndelungată, în vederea reducerii consumului drogurilor şi a riscurilor asociate, şi facilitarea reabilitării şi reinserţiei sociale;
litera u)
susţinerea abstinenţei cu antagonist opiaceu (de tip naltrexona) - ansamblul de măsuri terapeutice care are ca rezultat blocarea acţiunii drogului consumat;
litera v)
schimb de seringi - ansamblul activităţilor şi măsurilor adresate consumatorilor de droguri injectabile, care are ca scop prevenirea îmbolnăvirilor ce pot surveni din acest mod de administrare. Sunt avute în vedere, în special: distribuirea şi colectarea de seringi, oferirea altor materiale utilizate la injectare - tampoane dezinfectante, garouri, substanţe de dizolvare, altele, oferirea de referinţe şi informaţii, consiliere pentru reducerea riscurilor utilizării drogurilor, intervenţii destinate creşterii motivaţiei pentru schimbarea comportamentului, consiliere pretestare şi posttestare pentru infecţii cu virusul HIV şi al hepatitelor virale, alte infecţii cu transmitere sexuală, testare HIV, hepatita B şi C, vaccinare, distribuire de prezervative etc.;
litera x)
reabilitare şi reinserţie - procesul de normalizare a situaţiei personale şi sociale a consumatorilor de droguri, pe următoarele arii de intervenţie:
Paragraf
- personal şi social: dobândirea unor norme de coabitare, creşterea autonomiei şi valorii sociale individuale, dezvoltarea responsabilităţii, recâştigarea abilităţilor sociale şi promovarea utilizării de resurse comunitare;
Paragraf
- formare profesională: îmbogăţirea cunoştinţelor, abilităţilor şi practicilor profesionale şi a celor de căutare şi obţinere a unui loc de muncă;
Paragraf
- educativ şi cultural: obţinerea unui nivel educativ, cultural şi relaţional suficient pentru a înţelege şi a participa la viaţa socială;
litera y)
consiliere şi psihoterapie - ansamblu de metode şi tehnici specifice destinate să faciliteze schimbări ale comportamentului, eliminarea dependenţei psihice şi dezvoltarea unor abilităţi personale care să permită integrarea socială a consumatorului;
litera z)
planta Canabis sativa, ca drog - inflorescenţele florale şi fructifere ale plantei Canabis sativa, însoţite sau nu de frunze ori de alte părţi ale inflorescenţei, din care s-au scos seminţele;
Paragraf
- prin răşina plantei Canabis sativa se înţelege răşina izolată, brută sau purificată, obţinută din planta Canabis sativa, din inflorescenţele ori din frunzele acesteia;
Paragraf
- prin uleiul plantei Canabis sativa se înţelege concentratul sub forma uleioasă, obţinut din planta Canabis sativa sau din răşina plantei Canabis sativa.
litera
(2) Definiţiile referitoare la produsele vegetale obţinute din planta Canabis sativa, indiferent de varietatea acesteia, sunt aplicabile atunci când aceste produse vegetale au fost obţinute pentru trafic şi consum ilicit de droguri şi au avut ca destinaţie operaţiunile specifice traficului şi consumului ilicit de droguri.
ART

Articolul 2

litera
(1) Prescrierea de către medici, în scop terapeutic, a substanţelor aflate sub control naţional, astfel cum sunt definite în Legea nr. 143/2000, cu modificările şi completările ulterioare, se face în conformitate cu prevederile legale în vigoare şi cu normele de practică medicală stabilite de Colegiul Medicilor din România şi de Ministerul Sănătăţii.
litera
(2) Substanţele aflate sub control naţional se livrează numai unităţilor autorizate de Ministerul Sănătăţii.
litera
(3) Aprovizionarea, deţinerea şi eliberarea către pacienţi a substanţelor aflate sub control naţional se realizează în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
litera
(4) Farmaciştii, cu ocazia eliberării medicamentelor, au obligaţia de a atrage atenţia consumatorilor asupra substanţelor aflate sub control naţional, cuprinse de acestea.
ART

Articolul 3

litera
(1) Calificarea ca drog a unui produs provenit din traficul şi consumul ilicit de droguri nu depinde de concentraţia substanţei stupefiante sau psihotrope depistate în acest produs.
litera
(2) Nu sunt considerate droguri medicamentele care conţin plante, substanţe stupefiante şi psihotrope sau amestecuri de asemenea plante şi substanţe aflate sub control naţional atunci când sunt folosite în cadrul actului medical, conform legislaţiei în vigoare.
CAPITOL

Capitolul II Măsuri de prevenire şi combatere a traficului şi consumului ilicit de droguri

ART

Articolul 4

litera
(1) Măsurile de prevenire a consumului ilicit de droguri constau în totalitatea activităţilor desfăşurate de instituţiile abilitate, în scopul evitării începerii consumului, întârzierii debutului acestuia, evitării trecerii la un consum cu risc mai mare şi promovării unui stil de viaţă sănătos.
litera
(2) Măsurile de prevenire sunt: informare, educare, comunicare-sensibilizare, conştientizare, câştigare de abilităţi etc. şi se desfăşoară, de regulă, pe baza unor programe de prevenire, conform standardelor de calitate.
litera
(3) Standardele de calitate şi metodologia de avizare a programelor se elaborează de Agenţia Naţională Antidrog şi se aprobă prin ordin comun al ministrului sănătăţii, ministrului muncii, solidarităţii sociale şi familiei şi ministrului administraţiei şi internelor.
litera
(4) Programele de prevenire se elaborează pe baza evaluării necesităţilor şi în raport cu situaţia populaţiei căreia i se adresează, cu mediul în care se implementează şi cu tipul de drog avut în vedere şi se avizează de către Agenţia Naţională Antidrog.
ART

Articolul 5

litera
(1) Evaluarea rezultatelor programelor se face de către cel care le implementează, iar raportul cu rezultatele evaluării se transmite Agenţiei Naţionale Antidrog.
litera
(2) Agenţia Naţională Antidrog ţine evidenţa programelor de prevenire a consumului de droguri derulate şi monitorizează programele aflate în derulare, pe baza unei fişe standard aprobate prin decizie a preşedintelui Agenţiei Naţionale Antidrog.
ART

Articolul 6

Paragraf
Autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia să sprijine derularea programelor de prevenire a consumului de droguri.
ART

Articolul 7

Paragraf
Măsurile de combatere a traficului şi a consumului ilicit de droguri constau în totalitatea activităţilor desfăşurate în acest sens de organele administraţiei publice şi organele judiciare, potrivit dispoziţiilor Codului de procedură penală şi ale legilor speciale în domeniu.
ART

Articolul 8

litera
(1) Supravegherea cultivării plantelor ce conţin droguri este o activitate care implică, pe de o parte, verificarea autorizaţiilor eliberate de organele abilitate pentru culturile ce au ca destinaţie prelucrarea licită a acestora, iar pe de altă parte, obligativitatea celor care cultivă pe bază de autorizaţie astfel de plante şi le prelucrează de a declara scopul culturilor, care trebuie menţionat în mod expres în autorizaţie.
Paragraf
Alin. (2) al art. 8 a fost abrogat de art. 2 din HOTĂRÂREA nr. 1.915 din 22 decembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 18 din 11 ianuarie 2007.
Paragraf
Alin. (3) al art. 8 a fost abrogat de art. 2 din HOTĂRÂREA nr. 1.915 din 22 decembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 18 din 11 ianuarie 2007.
Paragraf
Alin. (4) al art. 8 a fost abrogat de art. 2 din HOTĂRÂREA nr. 1.915 din 22 decembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 18 din 11 ianuarie 2007.
Paragraf
Alin. (5) al art. 8 a fost abrogat de art. 2 din HOTĂRÂREA nr. 1.915 din 22 decembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 18 din 11 ianuarie 2007.
Paragraf
Alin. (6) al art. 8 a fost abrogat de art. 2 din HOTĂRÂREA nr. 1.915 din 22 decembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 18 din 11 ianuarie 2007.
Paragraf
Alin. (7) al art. 8 a fost abrogat de art. 2 din HOTĂRÂREA nr. 1.915 din 22 decembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 18 din 11 ianuarie 2007.
CAPITOL

Capitolul III Distrugerea drogurilor

ART

Articolul 9

litera
(1) Distrugerea drogurilor se efectuează în condiţiile prevăzute de lege, contraprobele păstrându-se până la epuizarea tuturor căilor de atac.
litera
(2) Medicamentele utilizabile, exceptate de la distrugere, sunt preluate în vederea transmiterii şi valorificării, potrivit reglementărilor în vigoare.
litera
(3) În cazul distrugerii medicamentelor neutilizabile, o copie a procesului-verbal de distrugere se transmite Ministerului Sănătăţii.
litera
(4) Sumele aferente cheltuielilor legate de distrugerea drogurilor se suportă din bugetul instituţiei care gestionează camera de corpuri delicte, urmând să fie recuperate de la proprietar sau de la persoana de la care au fost ridicate, prin includerea lor în cheltuieli judiciare.
litera
(5) O copie a procesului-verbal întocmit de comisia de distrugere, întrunită potrivit legii, se transmite organului judiciar pentru stabilirea cheltuielilor judiciare.
ART

Articolul 10

Paragraf
Modul şi condiţiile în care anumite cantităţi de droguri sunt exceptate de la distrugere pentru a fi folosite în scop didactic şi de cercetare ştiinţifică sau în care pot fi remise instituţiilor care deţin câini şi alte animale de depistare a drogurilor, pentru pregătirea şi menţinerea antrenamentului acestora, se stabilesc prin ordin comun al ministrului administraţiei şi internelor, al ministrului sănătăţii şi al ministrului educaţiei şi cercetării.
CAPITOL

Capitolul IV Programe integrate de asistenţă

ART

Articolul 11

litera
(1) Programul integrat de asistenţă a consumatorilor, denumit în continuare program, constă într-un ansamblu complex de programe terapeutice, psihologice şi sociale, complementare, simultane sau secvenţiale, care se concretizează într-un plan individualizat de asistenţă.
litera
(2) Planul individualizat de asistenţă reprezintă intervenţiile şi măsurile terapeutice, psihologice şi sociale, adaptate necesităţilor fiecărui consumator.
ART

Articolul 12

litera
(1) Acordarea serviciilor în cadrul unui program se face în mod integrat şi continuu, prin intermediul managementului de caz.
litera
(2) Managementul de caz reprezintă identificarea necesităţilor consumatorului, planificarea, coordonarea şi monitorizarea implementării măsurilor din planul individualizat de asistenţă în funcţie de resursele disponibile existente.
litera
(3) Managementul de caz se realizează pe baza normelor metodologice elaborate conform standardelor minime obligatorii aprobate prin decizie a preşedintelui Agenţiei Naţionale Antidrog.
ART

Articolul 13

litera
(1) Procesul de acordare a serviciilor de asistenţă medicală, psihologică şi socială are următoarele etape:
litera a)
evaluarea;
litera b)
stabilirea programului şi elaborarea planului individualizat de asistenţă;
litera c)
includerea în program prin semnarea acordului de asistenţă;
litera d)
implementarea măsurilor prevăzute în planul individualizat de asistenţă;
litera e)
monitorizarea şi evaluarea implementării măsurilor prevăzute în planul individualizat de asistenţă şi a rezultatelor acestora;
litera f)
terminarea programului.
litera
(2) Acordarea serviciilor de asistenţă medicală, psihologică şi socială se face în următoarele situaţii:
litera a)
la cererea consumatorului sau a reprezentantului legal, în cazul minorilor, sau a persoanelor cu capacitate de exerciţiu restrânsă;
litera b)
la dispoziţia procurorului sau, după caz, a altui organ judiciar;
litera c)
de urgenţă.
litera
(3) Solicitarea pentru acordarea serviciilor de asistenţă se adresează:
litera a)
centrelor de prevenire, evaluare şi consiliere antidrog din cadrul Agenţiei Naţionale Antidrog;
litera b)
altui furnizor de servicii de asistenţă.
ART

Articolul 14

litera
(1) Prin evaluare se identifică caracteristicile individuale ale consumatorului, în vederea selectării programului şi individualizării serviciilor medicale, psihologice şi sociale.
litera
(2) Evaluarea se realizează pe următoarele arii:
litera a)
istoricul personal şi de consum şi semnele specifice ale intoxicaţiei şi/sau sindromului de abstinenţă;
litera b)
condiţii biomedicale şi complicaţii curente care, deşi nu au legătură cu sindromul de abstinenţă sau cu intoxicarea, necesită tratament deoarece pot genera riscuri ori pot complica procesul de asistenţă şi reabilitare;
litera c)
condiţii psihologice şi/sau psihiatrice şi complicaţii, precum şi alte condiţii care pot genera riscuri ori care pot produce complicaţii în procesul de asistenţă şi reabilitare, cum sunt: acceptarea/rezistenţa la tratament, potenţial de recădere, continuarea utilizării etc.;
litera d)
condiţii sociale şi familiale care pot fi surse de suport individual, familial ori comunitar sau pot îngreuna/împiedica procesul de asistenţă şi reabilitare;
litera e)
situaţia juridică.
litera
(3) Evaluarea este coordonată şi monitorizată de managerul de caz.
litera
(4) Evaluarea este efectuată de personalul centrelor de prevenire, evaluare şi consiliere antidrog din cadrul Agenţiei Naţionale Antidrog, potrivit regulamentului de organizare şi funcţionare a acestora, precum şi de alţi furnizori de servicii.
litera
(5) Rezultatul evaluării se consemnează într-un raport de evaluare, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 3 şi care cuprinde:
litera a)
date despre consumator;
litera b)
rezultatele evaluării pe arii;
litera c)
expertiza medico-legală, după caz;
litera d)
recomandări, în cadrul cărora sunt stabilite programul şi planul individualizat de asistenţă.
ART

Articolul 15

litera
(1) Stabilirea programului se face în funcţie de criteriile de orientare care sunt specifice ariilor de evaluare prevăzute la art. 14 alin. (2).
litera
(2) Programele integrate de asistenţă şi criteriile de orientare într-un program integrat de tratament sunt prevăzute în anexele nr. 6 şi, respectiv, nr. 7.
ART

Articolul 16

litera
(1) Serviciile de asistenţă individualizate pentru un consumator în cadrul programului constituie planul individualizat de asistenţă.
litera
(2) Metodologia de elaborare, modificare şi implementare a planului individualizat de asistenţă se aprobă prin decizie a preşedintelui Agenţiei Naţionale Antidrog, în conformitate cu programele psihologice şi sociale şi cu protocoalele de practică elaborate de Ministerul Sănătăţii şi de Colegiul Medicilor din România.
ART

Articolul 17

litera
(1) Raportul de evaluare se prezintă consumatorului odată cu propunerea de includere într-un program.
litera
(2) În situaţia în care consumatorul este de acord cu includerea în program, acesta semnează acordul de asistenţă medicală, psihologică şi socială la care este anexat planul individualizat de asistenţă.
litera
(3) Modelul acordului de asistenţă medicală, psihologică şi socială, cu anexele prevăzute la alin. 2, este prezentat în anexa nr. 4.
ART

Articolul 18

litera
(1) Implementarea măsurilor din planul individualizat de asistenţă se face în mod integrat, prin participarea unuia sau mai multor furnizori de servicii.
litera
(2) Coordonarea, monitorizarea şi evaluarea planului de asistenţă se fac de către managerul de caz, la datele şi perioadele stabilite.
litera
(3) Monitorizarea şi evaluarea implementării măsurilor din planul individualizat de asistenţă se fac de fiecare furnizor de servicii.
ART

Articolul 19

litera
(1) Furnizorii de servicii au obligaţia de a comunică în scris managerului de caz următoarele date:
litera a)
evaluarea măsurilor implementate;
litera b)
nerespectarea oricărei măsuri din planul individualizat de asistenţă, în termen de 24 de ore de la aceasta;
litera c)
nerespectarea condiţiilor de includere în program, de implementare a măsurilor de asistenţă medicală, psihologică şi socială.
litera
(2) După comunicarea prevăzută la alin. (1), managerul de caz reevaluează planul individualizat de asistenţă şi propune continuarea programului cu modificarea planului individualizat de asistenţă sau schimbarea programului.
litera
(3) Modificarea sau completarea planului individualizat de asistenţă se face cu acordul consumatorului, prin semnarea unei anexe la acordul de asistenţă medicală, psihologică şi socială.
ART

Articolul 20

Paragraf
Terminarea unui program are loc în următoarele cazuri:
litera a)
la finalizarea programului;
litera b)
la solicitarea consumatorului, cu semnarea unui document conform modelului prevăzut în anexa 5, după informarea completă asupra consecinţelor;
litera c)
la schimbarea programului, ca urmare a evaluării implementării măsurilor de asistenţă.
ART

Articolul 21

litera
(1) În cazul în care solicitarea de acordare a serviciilor de asistenţă medicală, psihologică şi socială se face de procuror, instituţiile medico-legale sunt obligate să transmită centrelor de prevenire, evaluare şi consiliere antidrog din cadrul Agenţiei Naţionale Antidrog o copie a raportului de expertiză toxicologică, în termen de 5 zile de la dispunerea acesteia de către procuror pentru întocmirea raportului de evaluare.
litera
(2) Procurorul prezintă învinuitului/inculpatului raportul de evaluare şi planul individualizat de asistenţă propus şi îi solicită acordul, potrivit legii.
litera
(3) Despre prezentarea raportului şi despre acordul învinuitului/inculpatului de a intră în program se face consemnare într-un proces-verbal.
litera
(4) În cazul în care învinuitul/inculpatul îşi dă acordul pentru includere în program, o copie a procesului-verbal, a actului de dispoziţie a procurorului şi acordul semnat se trimit centrului de prevenire, evaluare şi consiliere antidrog pentru punerea în aplicare a planului individualizat.
litera
(5) Respectarea măsurilor din planul individualizat de asistenţă, anexă la acordul semnat, este obligatorie.
litera
(6) În situaţia în care măsura arestării preventive nu este revocată sau înlocuită, învinuitul/inculpatul va fi introdus într-un program derulat la locul de deţinere.
litera
(7) Centrele de prevenire, evaluare şi consiliere antidrog comunică organului judiciar, periodic sau la cerere, rezultatele monitorizării implementării măsurilor din planul individualizat de asistenţă.
litera
(8) Orice nerespectare a măsurilor din acordul de asistenţă medicală, psihologică şi socială se comunică de îndată de către managerul de caz organului judiciar care procedează conform legii.
ART

Articolul 22

Paragraf
Pentru persoana aflată în stare privativă de libertate, evaluarea se efectuează de personalul centrelor de prevenire, evaluare şi consiliere antidrog la locul de deţinere care asigură condiţiile necesare pentru aceasta.
ART

Articolul 23

litera
(1) Modalitatea de derulare a programelor integrate de asistenţă medicală, psihologică şi socială pentru persoanele aflate în stare privativă de libertate se stabileşte prin ordin comun al ministrului sănătăţii, ministrului justiţiei şi ministrului administraţiei şi internelor.
litera
(2) În cazul în care persoanele prevăzute la alin. (1) necesită tratament imediat, acesta se asigură de către orice unitate medicală competentă, dintre cele desemnate prin ordin comun al ministrului sănătăţii, ministrului administraţiei şi internelor şi ministrului justiţiei.
ART

Articolul 24

Paragraf
În cazul în care au fost dispuse, potrivit legii, măsurile de siguranţă a obligării la tratament medical sau a internării medicale, furnizorul de servicii care le duce la îndeplinire are următoarele obligaţii:
litera a)
înştiinţarea de îndată a centrului de prevenire, evaluare şi consiliere antidrog, în vederea realizării managementului de caz;
litera b)
realizarea procesului de asistenţă medicală, psihologică şi socială, prevăzută la art. 13 alin. (1), cu participarea centrului de prevenire, evaluare şi consiliere antidrog;
litera c)
prezentarea periodică a raportului de evaluare a implementării planului individualizat de asistenţă, precum şi formularea de recomandări pentru continuarea programului integrat de asistenţă medicală, psihologică şi socială, centrului de prevenire, evaluare şi consiliere antidrog.
ART

Articolul 25

litera
(1) În situaţii de urgenţă serviciile de asistenţă se acordă imediat în unităţile medicale de specialitate, în condiţiile legii.
litera
(2) După încetarea stării de urgenţă consumatorul va fi îndrumat către un centru de prevenire, evaluare şi consiliere antidrog, în vederea asigurării managementului de caz, concomitent cu informarea acestuia asupra serviciilor acordate.
litera
(3) Informarea se face pentru fiecare consumator căruia i s-a acordat asistenţă, conform foii standard de urgenţă, prevăzută în anexa nr. 8.
ART

Articolul 26

litera
(1) Dacă solicitarea pentru acordarea de servicii de asistenţă se adresează unui alt furnizor de servicii de asistenţă decât centrul de prevenire, evaluare şi consiliere antidrog, acesta va proceda după cum urmează:
litera a)
dacă are resursele necesare, va realiza procesul de acordare a serviciilor de asistenţă medicală, psihologică şi socială potrivit art. 13 alin. (1), cu consultarea centrului de prevenire, evaluare şi consiliere antidrog;
litera b)
dacă în urma evaluării consumatorului constată că nu are resursele necesare ducerii la îndeplinire a planului individualizat de asistenţă, va îndruma consumatorul către un centru de prevenire, evaluare şi consiliere antidrog, în vederea realizării procesului de asistenţă medicală, psihologică şi socială adecvat, potrivit art. 13 alin. (1).
litera
(2) În cazul prevăzut la alin. (1) lit. a) furnizorul de servicii are obligaţia de a transmite centrului de prevenire, evaluare şi consiliere antidrog, pentru toţi consumatorii care le-au solicitat servicii direct, următoarele documente:
litera a)
raportul de evaluare prevăzut la art. 14 alin. (5);
litera b)
acordul de asistenţă medicală, psihologică şi socială;
litera c)
planul individualizat de asistenţă;
litera d)
raportul de evaluare a evoluţiei;
litera e)
recomandările făcute, la finalizarea serviciilor furnizate, pentru continuarea programului.
litera
(3) La finalizarea serviciilor acordate potrivit alin. (1) lit. a), consumatorul va fi îndrumat către un centru de prevenire, evaluare şi consiliere antidrog, în vederea asigurării managementului de caz.
CAPITOL

Capitolul V Furnizorii de servicii

ART

Articolul 27

litera
(1) Furnizorii de servicii medicale, psihologice şi sociale pentru consumatori sunt persoanele publice, private sau mixte, autorizate, care prestează servicii conform standardelor de calitate.
litera
(2) Criteriile şi metodologia de autorizare, precum şi standardele de calitate prevăzute la alin. (1) sunt stabilite prin ordin comun al ministrului sănătăţii, ministrului muncii, solidarităţii sociale şi familiei şi ministrului administraţiei şi internelor.
litera
(3) Furnizorii publici de servicii pentru consumatori sunt:
litera a)
serviciul public de asistenţă psihosocială, prevenire, evaluare şi consiliere antidrog;
litera b)
serviciul public de asistenţă medicală (de urgenţă, primară, ambulatorie şi de specialitate etc.), potrivit legislaţiei în vigoare;
litera c)
serviciul public de asistenţă socială, potrivit legislaţiei în vigoare;
litera d)
alte servicii publice.
litera
(4) Furnizorii privaţi de servicii pot fi, în condiţiile legii:
litera a)
asociaţii şi fundaţii şi orice alte forme organizate ale societăţii civile;
litera b)
persoane fizice şi juridice autorizate în condiţiile legii;
litera c)
organisme internaţionale care desfăşoară activităţi în domeniu, potrivit legii.
ART

Articolul 28

litera
(1) Furnizorii de servicii de asistenţă pentru consumatori pot încheia convenţii de parteneriat, contracte şi contracte-cadru de servicii medicale.
litera
(2) Convenţiile de parteneriat constituie cadrul de cooperare stabilit în urma negocierilor, în scopul organizării şi dezvoltării serviciilor pentru consumatori şi pentru a se asigura o asistenţă medicală, psihologică şi socială concomitentă.
litera
(3) Convenţia de parteneriat se referă la:
litera a)
responsabilităţile furnizorilor;
litera b)
serviciile implementate de furnizori;
litera c)
contractele de acordare a serviciilor încheiate între diferiţii furnizori;
litera d)
sursele de finanţare şi estimarea nivelului acestora;
litera e)
resurse umane implicate în acordarea serviciilor;
litera f)
sancţiuni.
litera
(4) Contractul de acordare a serviciilor cuprinde în mod obligatoriu: serviciile oferite, natura şi costurile acestora, drepturile şi obligaţiile părţilor, perioada şi condiţiile de furnizare, cu respectarea standardelor de calitate, sancţiuni în cazul nerespectării condiţiilor de calitate.
litera
(5) Contractul-cadru de servicii medicale se încheie cu casele de asigurări de sănătate, în condiţiile prevăzute de Normele metodologice de aplicare a Contractului-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate.
ART

Articolul 29

litera
(1) Serviciile se acordă în regim închis, deschis sau mixt în următoarele tipuri de centre:
litera a)
centru de prevenire, evaluare şi consiliere antidrog din cadrul Agenţiei Naţionale Antidrog: acordă unul sau mai multe servicii de asistenţă medicală, psihologică şi socială în regim ambulatoriu şi asigură managementul de caz;
litera b)
centru de zi: acordă servicii de asistenţă în regim ambulatoriu, pe o perioadă de 12 ore;
litera c)
centru tip comunitate terapeutică, locuinţă protejată, locuinţă socială şi altele asemenea: acordă servicii de asistenţă în regim hotelier;
litera d)
centru de asistenţă integrată a adicţiilor: acordă unul sau mai multe servicii de asistenţă medicală, psihologică şi socială în regim ambulatoriu;
litera e)
centre, secţii şi compartimente de dezintoxicare de tip spitalicesc: acordă servicii medicale de dezintoxicare într-o structură aprobată de Ministerul Sănătăţii;
litera f)
centru de reducere a riscurilor asociate consumului de droguri: acordă servicii de reducere a riscurilor asociate consumului de droguri în regim ambulatoriu sau unităţi mobile;
litera g)
laborator de sănătate mintală cu staţionar de zi;
litera h)
alte categorii de instituţii publice sau private, prevăzute de lege.
litera
(2) Standardele minime obligatorii de organizare şi funcţionare a centrelor sunt stabilite şi actualizate, după caz, prin ordin comun al ministrului sănătăţii, ministrului muncii, solidarităţii sociale şi familiei şi ministrului administraţiei şi internelor.
ART

Articolul 30

litera
(1) Serviciile de asistenţă a consumatorului de droguri sunt furnizate individual şi în echipe interdisciplinare, conform planului individualizat de asistenţă.
litera
(2) Echipa interdisciplinară este stabilită, de comun acord cu furnizorul de servicii, de managerul de caz şi trebuie să cuprindă cel puţin câte un medic, câte un psiholog şi câte un asistent social.
litera
(3) Echipa prevăzută la alin. (2) poate cuprinde şi alte categorii profesionale.
ART

Articolul 31

litera
(1) Personalul implicat în furnizarea de servicii de asistenţă a consumatorului de droguri trebuie să aibă, în afara pregătirii de bază şi autorizării, conform legii, o formare profesională iniţială şi continuă în domeniul drogurilor.
litera
(2) Formarea profesioniştilor care lucrează în domeniul drogurilor se realizează prin programe de formare profesională autorizate de Agenţia Naţională Antidrog, în colaborare cu alte instituţii competente în domeniu.
litera
(3) Criteriile şi metodologia de autorizare a programelor se stabilesc prin decizie a preşedintelui Agenţiei Naţionale Antidrog.
CAPITOL

Capitolul VI Finanţarea serviciilor de asistenţă a consumatorului de droguri

ART

Articolul 32

Paragraf
Serviciile de asistenţă a consumatorului de droguri se finanţează din următoarele surse:
litera a)
bugetul de stat, prin Ministerul Administraţiei şi Internelor - Agenţia Naţională Antidrog;
litera b)
bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate;
litera c)
bugetul de stat, prin programele de sănătate ale Ministerului Sănătăţii;
litera d)
donaţii, sponsorizări, alte contribuţii din partea persoanelor fizice sau juridice din ţară ori din străinătate;
litera e)
fonduri externe rambursabile sau nerambursabile;
litera f)
venituri proprii ale Agenţiei Naţionale Antidrog, rezultate ca urmare a încasării contravalorii serviciilor prestate, conform legii.
ART

Articolul 33

Paragraf
De la bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate se finanţează serviciile de asistenţă medicală furnizate pe bază de contract-cadru încheiat de furnizorul de servicii cu casele de asigurări de sănătate în condiţiile prevăzute de Normele metodologice de aplicare a contractului-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate.
ART

Articolul 34

litera
(1) Transmiterea datelor privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, substanţe chimice esenţiale, precursori şi inhalanţi chimici toxici, precum şi a celor privind culturile autorizate de plante ce conţin droguri şi sunt prelucrare în scop licit, în vederea utilizării în industrie şi/sau în alimentaţie, în domeniul medical, ştiinţific ori tehnic sau pentru producerea de sămânţă, Agenţiei Naţionale Antidrog de către instituţiile şi organele prevăzute la art. 26 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu modificările şi completările ulterioare, se face conform unor indicatori specifici pentru fiecare instituţie.
litera
(2) Indicatorii prevăzuţi la alin. (1) şi metodologia de transmitere a datelor se stabilesc prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi ministrului administraţiei şi internelor, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
ART

Articolul 35

litera
(1) Evidenţa centralizată a datelor privind consumatorii se face prin următorii indicatori specifici: cerere de tratament ca urmare a consumului de droguri, boli infecţioase asociate consumului de droguri, decese ca urmare a consumului de droguri şi mortalitate în rândul consumatorilor, conform fişelor standard prezentate în anexele nr. 8 şi 9, cu respectarea confidenţialităţii, potrivit legii.
litera
(2) Metodologia de completare a fişelor standard şi de transmitere a datelor prevăzute la alin. (1) se aprobă prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi ministrului administraţiei şi internelor, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
ART

Articolul 36

litera
(1) Indicatorul "Cerere de tratament ca urmare a consumului de droguri" are drept scop obţinerea informaţiilor comparabile şi relevante referitoare la numărul şi caracteristicile consumatorilor care au solicitat servicii de asistenţă.
litera
(2) Datele referitoare la consumatorii incluşi în circuitul terapeutic, obţinute conform alin. (1), sunt centralizate de Observatorul român pe droguri şi toxicomanii din cadrul Agenţiei Naţionale Antidrog, în Registrul unic codificat privind consumatorii de droguri.
litera
(3) Pentru constituirea registrului prevăzut la alin. (2), managerul de caz transmite datele în format electronic sau pe suport hârtie, la includere, ieşire şi modificare, Observatorului român pe droguri şi toxicomanii.
litera
(4) În vederea transmiterii datelor, managerul de caz completează fişa standard de admitere la tratament.
litera
(5) Consumatorul inclus în circuitul integrat de asistenţă primeşte o legitimaţie în format electronic codificată, eliberată de managerul de caz, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 10.
litera
(6) Legitimaţia prevăzută la alin. (5) se utilizează la accesarea fiecărui serviciu de asistenţă şi permite monitorizarea şi evaluarea periodică a implementării măsurilor din planul individualizat de asistenţă.
litera
(7) Costul legitimaţiei se suportă din bugetul Agenţiei Naţionale Antidrog. În cazul pierderii sau deteriorării, legitimaţia poate fi înlocuită, iar costul acesteia se suportă de consumator.
ART

Articolul 37

litera
(1) Indicatorul "Bolile infecţioase asociate consumului de droguri" are drept scop obţinerea informaţiilor comparabile şi relevante asupra nivelului de infectare a populaţiei consumatoare de droguri cu virusul HIV şi/sau al hepatitelor B şi C, precum şi cu alte boli.
litera
(2) Datele prevăzute la alin. (1), colectate de Ministerul Sănătăţii, sunt transmise semestrial sau la cerere Agenţiei Naţionale Antidrog.
litera
(3) Datele privind indicatorul menţionat la alin. (1) sunt transmise, la solicitarea Agenţiei Naţionale Antidrog, de furnizorii de servicii de asistenţă a consumatorilor, de instituţiile publice şi private care derulează programe adresate consumatorilor şi care îi testează pe aceştia conform legii, pe baza fişelor standard pentru indicatorul "Bolile infecţioase asociate consumului de droguri", menţionate la art. 35.
litera
(4) Datele prevăzute la alin. (3) sunt transmise şi de instituţiile de medicină legală, la solicitarea Agenţiei Naţionale Antidrog.
litera
(5) În scopul obţinerii datelor prevăzute la alin. (1), Agenţia Naţională Antidrog, în colaborare cu Ministerul Sănătăţii, poate efectua studii sau cercetări ştiinţifice.
ART

Articolul 38

litera
(1) Indicatorul "Decese ca urmare a consumului de droguri şi mortalitate în rândul consumatorilor de droguri" are drept scop obţinerea informaţiilor comparabile şi relevante referitoare la numărul şi la caracteristicile legate de decese.
litera
(2) Datele referitoare la indicatorul menţionat la alin. (1) sunt colectate din:
litera a)
Registrul general de mortalitate, din evidenţa Institutului Naţional de Statistică;
litera b)
Registrul special de mortalitate, din evidenţa Observatorului român pe droguri şi toxicomanii.
litera
(3) Registrul special de mortalitate prevăzut la alin. (2) lit. b) este constituit în baza datelor transmise de:
litera a)
managerul de caz, care transmite de îndată orice deces survenit la consumatorii incluşi în programe de asistenţă;
litera b)
instituţiile de medicină legală, care transmit de îndată orice deces cauzat de consumul de droguri sau aflat în legătură cu acesta;
litera c)
sistemul penitenciar, care transmite de îndată orice deces survenit la consumatorii incluşi în programe de asistenţă din sistemul penitenciar;
litera d)
furnizorii de servicii de asistenţă privaţi, care transmit de îndată orice deces survenit la consumatorii incluşi în programe de asistenţă.
litera
(4) Transmiterea datelor pentru indicatorul prevăzut la alin. (1) se face conform fişei standard pentru indicatorul "Decese ca urmare a consumului de droguri şi mortalitate în rândul consumatorilor de droguri", prevăzut la art. 35.
litera
(5) Codificarea cauzelor de deces în registrele menţionate la alin. (2) se realizează în conformitate cu Clasificarea internaţională a maladiilor, ultima ediţie, iar criteriile de selecţie a deceselor, conform indicatorului prevăzut la alin. (1), se stabilesc prin ordin comun al ministrului sănătăţii, ministrului justiţiei, procurorului general şi ministrului administraţiei şi internelor.
ART

Articolul 39

Paragraf
Pentru monitorizarea datelor privind consumul şi consumatorii, instituţiile publice şi private transmit Agenţiei Naţionale Antidrog, la cerere, rezultatele studiilor şi cercetărilor în domeniu.
CAPITOL

Capitolul VII Sancţiuni

ART

Articolul 40

litera
(1) Constituie contravenţie furnizarea de servicii de asistenţă pentru consumatori fără a deţine autorizaţia prevăzută la art. 27 şi se sancţionează cu amendă de la 10.000 lei (RON) la 15.000 lei (RON).
litera
(2) Constatarea contravenţiei şi aplicarea sancţiunilor se fac de persoanele împuternicite din cadrul Ministerului Sănătăţii, Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei şi Agenţiei Naţionale Antidrog.
litera
(3) Dispoziţiile referitoare la contravenţie, prevăzute la alin. (1) şi (2), se completează cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
CAPITOL

Capitolul VIII Dispoziţii tranzitorii şi finale

ART

Articolul 41

Paragraf
Până la data la care consumatorul este evaluat de managerul de caz, legitimaţiile se eliberează de unităţile medicale care furnizează servicii specializate consumatorilor.
ART

Articolul 42

litera
(1) Consumatorilor aflaţi, la data intrării în vigoare a prezentului regulament, într-un program de asistenţă, le sunt continuate serviciile conform planurilor de asistenţă existente.
litera
(2) Pentru consumatorii prevăzuţi la alin. (1), în termen de un an de la data intrării în vigoare a prezentului regulament, furnizorii de servicii îndeplinesc obligaţiile prevăzute la art. 26 alin. (2) şi (3).
ART

Articolul 43

litera
(1) Până la data la care consumatorul este evaluat de către managerul de caz, pentru constituirea registrului menţionat la art. 36 alin. (2), furnizorii de servicii transmit datele, în format electronic sau pe suport hârtie, lunar sau ori de câte ori se impune, Observatorului român pe droguri şi toxicomanii.
litera
(2) În vederea transmiterii datelor conform alin. (1), furnizorii de servicii au obligaţia de a utiliza pentru înregistrarea fiecărui caz fişa standard de admitere la tratament, pusă la dispoziţie, în baza unei solicitări scrise, de Agenţia Naţională Antidrog.
ART

Articolul 44

Paragraf
În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentului regulament, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, Ministerul Administraţiei şi Internelor, împreună cu ministerele şi celelalte organe ale administraţiei publice centrale, sunt obligate să adopte normele prevăzute în prezentul regulament.
ART

Articolul 45

litera
(1) În termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentului regulament, ministerele de resort, precum şi celelalte autorităţi ale administraţiei publice competente în domeniu, potrivit legii, sunt obligate să reactualizeze normele adoptate în aplicarea Hotărârii Guvernului nr. 1.359/2000 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, cu modificările şi completările ulterioare.
litera
(2) La data expirării termenului prevăzut la alin. (1) ordinele emise în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 1.359/2000, cu modificările şi completările ulterioare, se abrogă.
ART

Articolul 46

Paragraf
Anexele nr. 1-10 fac parte integrantă din prezentul regulament.
ART

Articolul 47

Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în termen de 30 de zile de la publicare.
ART

Articolul 48

Paragraf
Prevederile art. 14 alin. (5) lit. c), ale art. 21 şi 22 şi ale pct. III din anexa nr. 3 intră în vigoare la data intrării în vigoare a prevederilor art. 19^1 şi 19^2 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului ilicit de droguri, cu modificările şi completările ulterioare.
ANX

Anexa 1

Paragraf
la regulament
Paragraf
ROMÂNIA
Paragraf
MINISTERUL AGRICULTURII, PĂDURILOR ŞI DEZVOLTĂRII RURALE
Paragraf
Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală a Judeţului .............
Paragraf
AUTORIZAŢIA Nr. ..............
Paragraf
pentru cultivarea plantelor ce conţin droguri şi sunt
Paragraf
prelucrate în scop licit, destinate utilizării în*): ....................
Paragraf
În temeiul art. 8 alin. (2) din Regulamentul de aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, cu modificările şi completările ulterioare, se autorizează agentul economic:
Paragraf
A. Persoana fizică ......................., cu domiciliul în localitatea .............., str. ............. nr. ...., judeţul/sectorul .........., posesor/posesoare al/a B.I./C.I. seria ....... nr. .........., emis/emisă de .................. la data de ......, CNP |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|
Paragraf
B. Persoana juridică ......................, cu sediul în localitatea ................, str. ............... nr. ....., judeţul/sectorul .........., codul unic de înregistrare ...................., reprezentată de ................, în calitate de reprezentant legal, posesor/posesoare al/a B.I./C.I seria ....... nr. ............., emis/emisă de ................... la data de .............., CNP |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|, pentru activitatea de cultivare a plantelor ce conţin droguri şi care sunt prelucrate în scop licit, destinate utilizării în*): .....................................................................................................
Paragraf
Agentul economic autorizat este obligat să anunţe emitentul prezentei autorizaţii despre orice modificare intervenită în documentaţia depusă la autorizare, în termen de 15 zile de la producerea modificării.
Paragraf
Data ............. Director,
Paragraf
*) Se completează, după caz, cu: "în vederea utilizării în industrie şi/sau în alimentaţie", "în domeniul medical, ştiinţific sau tehnic" ori "pentru producerea de sămânţă".
ANX

Anexa 2

Paragraf
la regulament
Paragraf
CERERE
Paragraf
pentru eliberarea autorizaţiei pentru cultivarea
Paragraf
plantelor ce conţin droguri şi sunt prelucrate în scop licit,
Paragraf
destinate utilizării în*): ............................
Paragraf 1
A. Persoana fizică ....................., cu domiciliul în localitatea ..............., str. ................ nr. ....., judeţul/sectorul ............., posesor/posesoare al/a B.I./C.I. seria .... nr. ..........., emis/emisă de ................ la data de ............, CNP |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|, solicit eliberarea autorizaţiei pentru cultivarea plantelor ce conţin droguri şi sunt prelucrate în scop licit, destinate utilizării în*): .....................
Paragraf 2
B. Persoana juridică ..............., cu sediul în localitatea ..............., str. ................ nr. ....,
Paragraf
judeţul/sectorul ............, codul unic de înregistrare ................, reprezentată de .................., în calitate de reprezentant legal, posesor/posesoare al/a B.I./C.I. seria ...... nr. ..........., emis/emisă de ................. la data de ............., CNP |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|, solicit eliberarea autorizaţiei pentru cultivarea plantelor ce conţin droguri şi sunt prelucrate în scop licit, destinate utilizării în*) ........................................
Paragraf 3
Deţin suprafaţa de ............ ha, situată în localitatea ................., conform datelor înscrise în Registrul agricol la poziţia ...............
Paragraf 4
Scopul culturii: valorificarea culturii, conform Contractului nr. ..........., încheiat cu ................,
Paragraf
pentru*): .....................
Paragraf
Data Semnătura
Paragraf
*) Se completează, după caz, cu: "în vederea utilizării în industrie şi/sau în alimentaţie", "în domeniul medical, ştiinţific sau tehnic" sau "pentru producerea de sămânţă".
ANX

Anexa 3

Paragraf
la regulament
Paragraf
AGENŢIA NAŢIONALĂ ANTIDROG
Paragraf
Centrul de prevenire, evaluare şi consiliere antidrog
Paragraf
sau denumirea furnizorului de servicii
Paragraf
RAPORT DE EVALUARE
Paragraf
Nr. ...........
Paragraf
Data ...........
Paragraf
I. Date despre consumator:
Paragraf
Numele/prenumele: ...................... fiul lui ............. şi al ..........., domiciliat în .............., posesor al B.I./C.I. seria ....... nr. ..........
Paragraf
Reprezentant legal (se completează, după caz) ..............................................
Paragraf
Cod consumator .............................
Paragraf
Rezumat/Narativ: ................................
Paragraf
II. Rezultatul evaluării ariilor, conform art. 14 alin. (2) din Regulamentul de aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, cu modificările şi completările ulterioare:
Paragraf 1
...................................... Specialist ......................
Paragraf 2
...................................... Specialist ......................
Paragraf 3
...................................... Specialist ......................
Paragraf 4
...................................... Specialist ......................
Paragraf 5
...................................... Specialist ......................
Paragraf
III. Expertiza medico-legală ...............................
Paragraf
IV. Recomandări
Paragraf 1
Lista problemelor pe arii
Paragraf 2
Program integrat de asistenţă propus ......................................................................................................................
Paragraf 3
Modalităţi/Intervenţii recomandate pentru problemele active:
Paragraf 4
Criterii:
Paragraf 5
Planificare:
Paragraf 6
Furnizori disponibili şi/sau necesari:
Paragraf
V. Alte date ..........................
Paragraf
Coordonatorul centrului de prevenire, evaluare şi consiliere antidrog
Paragraf
sau furnizorul de servicii:
Paragraf
Managerul de caz sau Responsabilul cu furnizarea de servicii:
ANX

Anexa 4

Paragraf
la regulament
Paragraf
ACORD DE ASISTENŢĂ MEDICALĂ, PSIHOLOGICĂ ŞI SOCIALĂ
Paragraf
Între:
Paragraf
Centrul de prevenire, evaluare şi consiliere antidrog sau furnizorul de servicii ...............................
Paragraf
Managerul de caz sau Responsabilul centrului .............
Paragraf
şi
Paragraf
consumator:
Paragraf
Numele/prenumele: ..........................................
Paragraf
BI/CI/Paşaport nr. .........................................
Paragraf
Cod: .......................................................
Paragraf
Data includerii: ...........................................
Paragraf
Data ieşirii: ..............................................
Paragraf 1
Obiectul acordului:
ART

Articolul 1

Paragraf
Obiectul acordului constă în stabilirea unui cadru de raporturi între consumator şi centrul de prevenire, evaluare şi consiliere antidrog, ca urmare a includerii consumatorului în circuitul integrat de asistenţă.
Paragraf 2
Drepturi şi obligaţii:
ART

Articolul 2

Paragraf
Consumatorul are dreptul:
litera a)
la informaţii cu privire la diferitele servicii şi resurse existente;
litera b)
la informaţii cu privire la procesul terapeutic pe care îl parcurge, în orice fază a acestuia;
litera c)
la asistenţă în cadrul reţelei de asistenţă, adecvată la planul individualizat, şi la includerea pe lista de aşteptare în condiţiile în care unul dintre serviciile selectate este pentru moment ocupat;
litera d)
la alegerea uneia dintre diferitele recomandări propuse de managerul de caz pe baza evaluării şi informării cu rezultatele acesteia sau dreptul de a refuza, ceea ce este echivalat cu consimţământul informat de ieşire din program;
litera e)
la respect faţă de personalitatea, demnitatea şi intimitatea sa;
litera f)
la confidenţialitate faţă de toate informaţiile referitoare la procesul de tratament, în conformitate cu prevederile legale referitoare la protecţia datelor cu caracter personal;
litera g)
la eliberarea unei legitimaţii gratuite care să certifice includerea în program;
litera h)
la participarea familiei sau a unei persoane relevante pentru beneficiar, pe care acesta o consideră utilă în procesul terapeutic, în conformitate cu regulamentul centrului respectiv;
litera i)
la întreruperea voluntară în oricare dintre fazele programului de asistenţă, în condiţiile manifestării consimţământului informat. În cazul învinuitului sau al inculpatului, întreruperea voluntară echivalează cu nerespectarea programului, conform prevederilorart. 19^2 alin. (6) din Legea nr. 143/2000privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, cu modificările şi completările ulterioare;
litera j)
la informare în cazul în care unul dintre serviciile din cadrul programului pe care le primeşte face parte dintr-un proiect de cercetare;
litera k)
la informare cu privire la regulamentele de organizare şi funcţionare ale furnizorilor de servicii pe care le accesează.
ART

Articolul 3

Paragraf
Consumatorul are următoarele obligaţii:
litera a)
să respecte măsurile de asistenţă din planul individualizat, anexă la acord;
litera b)
să îndeplinească toate recomandările primite pe parcursul programului;
litera c)
să respecte regulamentul de organizare interioară al furnizorului şi regimul de asistenţă al acestuia;
litera d)
să se supună testelor de prezenţă a drogurilor solicitate şi probelor recomandate pentru stabilirea diagnosticului ori necesare pe parcursul tratamentului;
litera e)
să nu inducă în eroare refuzând sau înlocuind mostre de urină;
litera f)
să participe la măsurile de asistenţă în condiţiile prevăzute în planul individualizat de tratament;
litera g)
să semneze luarea la cunoştinţă cu privire la consecinţele renunţării voluntare la asistenţă, potrivit anexei nr. 5;
litera h)
să răspundă la întrebările care i se pun în desfăşurarea tratamentului şi să ofere cu sinceritate toate datele şi documentele necesare pentru o desfăşurare mai bună a procesului terapeutic;
litera i)
să nu manifeste comportamente agresive fizice ori verbale, să nu posede arme de orice fel, să nu falsifice reţete sau orice alt tip de document, să nu consume droguri în incinta centrelor în care primeşte asistenţa, să nu incite la consum ori trafic de droguri în interiorul acestora, să ofere colaborare pentru buna funcţionare a furnizorului şi pentru menţinerea resurselor materiale şi a mediului;
litera j)
să se angajeze într-o utilizare adecvată a bunurilor la care are acces în cadrul serviciului de asistenţă;
litera k)
să menţină un comportament bazat pe respect, toleranţă, colaborare şi bună convieţuire;
litera l)
să anunţe, în cazul în care solicită orice servicii medicale, că se află în tratament cu antagonist de opiacee;
litera m)
să anunţe managerul de caz şi furnizorii de servicii din program în cazul în care i s-au prescris medicamente de un alt doctor.
ART

Articolul 4

Paragraf
Managerul de caz are drepturile şi obligaţiile prevăzute în Regulamentul de aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi următoarele îndatoriri:
litera a)
să manifeste respect faţă de personalitatea, demnitatea şi intimitatea consumatorului;
litera b)
să informeze consumatorul cu privire la diferitele servicii şi resurse existente;
litera c)
să păstreze confidenţialitatea faţă de toate informaţiile referitoare la procesul de tratament, în conformitate cu prevederile legale.
Paragraf 3
Durata
ART

Articolul 5

Paragraf
Durata acordului se adaptează în funcţie de durata planului de asistenţă, prelungindu-se la schimbarea sau la modificarea acestuia.
Paragraf 4
Modificarea şi încetarea acordului
ART

Articolul 6

Paragraf
Acordul se modifică la schimbarea planului individualizat de asistenţă, printr-o anexă la acesta.
ART

Articolul 7

Paragraf
Acordul încetează la ieşirea din program.
Paragraf 5
Sancţiuni
ART

Articolul 8

Paragraf
Neîndeplinirea obligaţiilor conţinute în prezentul acord atrage schimbarea programului de asistenţă, a furnizorului de servicii sau a planului de asistenţă şi, după caz, răspunderea administrativă, civilă sau penală, potrivit legii.
Paragraf
Managerul de caz/Responsabilul centrului, Consumator,
POR

DISPOZIŢII SPECIFICE

Paragraf
pentru substituţia cu agonişti de opiacee
Paragraf
Drepturi şi obligaţii ale consumatorului:
litera a)
să prezinte la fiecare administrare BI/CI, paşaportul şi/sau legitimaţia în format electronic;
litera b)
să i se administreze agonistul în prezenţa personalului;
litera c)
să respecte orarul stabilit pentru administrarea agonistului; în caz contrar nu i se va elibera medicaţia;
litera d)
să i se elibereze agonistul pentru administrare la domiciliu, în cazul în care echipa terapeutică consideră că această măsură este recomandabilă;
litera e)
să anunţe furnizorii de servicii medicale că se află în tratament cu agonist de opiacee, în cazul în care solicită astfel de servicii;
litera f)
să anunţe managerul de caz şi furnizorii de servicii din program în cazul în care i s-au prescris medicamente de un alt doctor;
litera g)
să justifice cu documente toate absenţele de la administrarea de agonist sau de la altă măsură din planul individualizat de asistenţă;
litera h)
să nu consume alte substanţe psihoactive fără recomandare medicală;
litera i)
în cazul în care solicită suspendarea acestui tratament în orice moment, să i se aducă la cunoştinţă consecinţele acestei decizii şi să se supună dezintoxicării sub control medical;
litera j)
să semneze consimţământul informat de includere în programul de menţinere cu agonist de opiacee. Neprezentarea la administrarea de metadonă, fără o cauză justificată, timp de 7 zile consecutive sau 10 zile alternative, într-o perioadă de 30 de zile, poate fi considerată ca abandon.
POR

PLAN INDIVIDUALIZAT DE TRATAMENT

PRE PRE_1248
[Text Preformatat S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_1248
Linie PRE 1
1. Date despre consumator: Numele/prenumele ................ cod...........
Linie PRE 2
2. Data admiterii: (semnarea acordului) ................. Program integrat
Linie PRE 3
de asistenţă: .................................................................
Linie PRE 4
3. Data de începere a planului: ...........................................
Linie PRE 5
4. Prezentarea problemelor pe arii:
Linie PRE 6
Nr. 1 (istoric personal şi de consum, semne de intoxicaţie/sevraj)
Linie PRE 7
Nr. 2 (medical)
Linie PRE 8
Nr. 3. (psihologic/motivaţie)
Linie PRE 9
Nr. 4 (social/familial)
Linie PRE 10
Nr. 5 (juridic)
Linie PRE 11
PUNCTE TARI PUNCTE SLABE
Linie PRE 12
5. Scop: ...................................................................
Linie PRE 13
6. Obiective: Data la care se aşteaptă să fie
Linie PRE 14
atinse obiectivele
Linie PRE 15
1. ...................................... ................................
Linie PRE 16
2. ...................................... ................................
Linie PRE 17
3. ...................................... ................................
Linie PRE 18
4. ...................................... ................................
Linie PRE 19
5. ...................................... ................................
Linie PRE 20
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Linie PRE 21
Numărul Data Metode (Servicii) Cantitatea Frecvenţa Durata
Linie PRE 22
obiectivului
Linie PRE 23
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Linie PRE 24
1.
Linie PRE 25
2.
Linie PRE 26
3.
Linie PRE 27
4.
Linie PRE 28
5.
Linie PRE 29
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
ANX

Anexa 5

Paragraf
la regulament
Paragraf
ACORD
Paragraf
de ieşire la cerere, împotriva recomandării profesionistului
Paragraf
CONSIMŢĂMÂNT INFORMAT
Paragraf
Numele/prenumele: .................. CI/BI...................., cu domiciliul în .................., planul individualizat de asistenţă ..............................................
Paragraf
Serviciul/Furnizorul ........................................................
Paragraf
Data ..............................
Paragraf
Acest document certifică faptul că subsemnatul, ........................., părăsesc tratamentul de la data ........., la insistenţele mele şi împotriva recomandărilor specialiştilor .......(denumirea furnizorului).... .
Paragraf
Am fost informat cu privire la riscurile pe care le implică ieşirea din tratament în acest moment. Îmi asum responsabilitatea pentru orice consecinţă negativă care ar putea apărea ca urmare a ieşirii premature din tratament.
Paragraf
Am înţeles că orice solicitare ulterioară pentru readmiterea în ........(denumirea programului)..... va necesita evaluarea şi hotărârea echipei de tratament.
Paragraf
Prin semnarea prezentului, responsabilitatea deciziei îmi aparţine şi astfel echipa multidisciplinară/ specialistul ........................ este exonerată/exonerat de orice responsabilitate.
Paragraf
Semnătura: .....................
Paragraf
Martor .........................
Paragraf
Data ................
ANX

Anexa 6

Paragraf
la regulament
Paragraf
PROGRAME INTEGRATE DE ASISTENŢĂ (PIT)
Paragraf
Program integrat de asistenţă 1: Program drog 0 de intensitate mică
Paragraf
Obiective:
Paragraf 1
dobândirea şi/sau menţinerea abstinenţei;
Paragraf 2
îmbunătăţirea integrării familiale, sociale şi profesionale;
Paragraf 3
ameliorarea problemelor psihoemoţionale şi de comportament şi optimizarea dezvoltării personale;
Paragraf 4
dezvoltarea sau redobândirea abilităţilor sociale;
Paragraf 5
stimularea includerii în activităţi profesionale, sportive, culturale.
Paragraf
Servicii:
Paragraf 1
servicii medicale de bază şi specializate; vaccinare;
Paragraf 2
susţinerea abstinenţei cu antagonişti de opiacee;
Paragraf 3
servicii de consiliere psihologică şi/sau psihoterapie în scopul dezvoltării motivaţiei, scăderii rezistenţei la tratament sau creşterii acceptării acestuia;
Paragraf 4
servicii de consiliere psihologică pre- şi posttestare HIV, hepatită B şi C şi asupra practicării sexului protejat;
Paragraf 5
testarea prezenţei drogurilor;
Paragraf 6
servicii de consiliere psihologică şi/sau psihoterapie în scopul ameliorării problemelor psihoemoţionale şi de comportament şi al optimizării dezvoltării personale;
Paragraf 7
servicii de asistenţă socială;
Paragraf 8
consiliere juridică;
Paragraf 9
activităţi de informare, terapie educaţională şi vocaţională în scopul creşterii autonomiei şi valorii sociale individuale, al dezvoltării responsabilităţii şi recâştigării abilităţilor sociale;
Paragraf 10
educare-formare pentru dobândirea unor norme de coabitare, formare profesională: îmbogăţirea cunoştinţelor, obiceiurilor şi tehnicilor profesionale;
Paragraf 11
consiliere pentru dezvoltarea abilităţilor de căutare şi obţinere a unui loc de muncă;
Paragraf 12
educare şi formare pentru obţinerea unui nivel educativ, cultural şi relaţional suficient pentru a conştientiza şi participa la viaţa socială şi a accesa servicii de sprijin comunitar.
Paragraf
Program integrat de asistenţă 2: Program drog 0
Paragraf
Obiective:
Paragraf 1
întreruperea consumului de droguri sub control medical şi menţinerea abstinenţei;
Paragraf 2
îmbunătăţirea integrării familiale, sociale şi profesionale;
Paragraf 3
ameliorarea problemelor psiho-emoţionale şi de comportament şi optimizarea dezvoltării personale;
Paragraf 4
dezvoltarea sau redobândirea abilităţilor sociale;
Paragraf 5
stimularea includerii în activităţi profesionale, sportive, culturale.
Paragraf
Servicii:
Paragraf
În plus faţă de serviciile oferite în PIT 1 pot fi oferite următoarele:
Paragraf
- dezintoxicare substitutivă sau non-substitutivă, în ambulator sau în regim spitalicesc.
Paragraf
Program integrat de asistenţă 3: Program drog 0 cu stabilizare
Paragraf
Obiective:
Paragraf 1
pregătirea pentru abstinenţă. Stabilizare biomedicală, psihologică, socială, juridică în vederea obţinerii abstinenţei;
Paragraf 2
crearea condiţiilor de bază pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii;
Paragraf 3
întreruperea consumului de droguri sub control medical şi menţinerea abstinenţei;
Paragraf 4
îmbunătăţirea integrării familiale, sociale şi profesionale;
Paragraf 5
stimularea includerii în activităţi profesionale, sportive, culturale.
Paragraf
Servicii:
Paragraf
În plus faţă de serviciile oferite în PIT 1 pot fi oferite următoarele:
Paragraf 1
servicii medicale specializate pentru afecţiuni coexistente şi/sau cauzate de consum şi care necesită o intervenţie imediată;
Paragraf 2
servicii psihologice sau psihiatrice specializate pentru tulburări coexistente şi/sau cauzate de consum şi care necesită o intervenţie imediată;
Paragraf 3
servicii sociale şi juridice specializate pentru condiţii coexistente şi/sau cauzate de consum şi care necesită o intervenţie imediată.
Paragraf
Program integrat de asistenţă 4: Program de reducere a riscurilor asociate consumului de droguri
litera a)
Program substitutiv cu agonişti de opiacee
Paragraf
Obiective:
Paragraf 1
înlocuirea drogului consumat cu un substitut opiaceu controlat medical;
Paragraf 2
îmbunătăţirea calităţii vieţii;
Paragraf 3
îmbunătăţirea integrării familiale, sociale şi profesionale;
Paragraf 4
reducerea riscului de infectare cu HIV, hepatita B şi C, tuberculoză, BTS-uri etc.;
Paragraf 5
reducerea consumului de alte substanţe.
Paragraf
Servicii:
Paragraf
În plus faţă de serviciile oferite în PIT 1 (mai puţin pct. 2) pot fi oferite următoarele:
Paragraf 1
prescriere şi eliberare de metadonă;
Paragraf 2
servicii de consiliere psihologică în scopul practicării unui consum fără risc.
litera b)
Program de schimb de seringi şi sau alte măsuri adresate reducerii riscurilor
Paragraf
Obiective:
Paragraf 1
intrarea în contact şi atragerea populaţiei din afara reţelei de tratament;
Paragraf 2
asigurarea vigilenţei epidemiologice; reducerea incidenţei infecţiilor cu transmitere pe cale sanguină sau sexuală (HIV, hepatita B şi C, BTS, tuberculoză);
Paragraf 3
reducerea impactului şi consecinţelor negative rezultate în urma consumului;
Paragraf 4
diminuarea conflictualităţii sociale şi a incidenţelor judiciare;
Paragraf 5
facilitarea practicilor de injectare sigure;
Paragraf 6
facilitarea schimbării căii de administrare, în sensul scăderii riscului de transmitere a infecţiilor pe cale sanguină;
Paragraf 7
facilitarea stabilizării şi/sau creşterea motivaţiei pentru schimbare, în scopul iniţierii unui tratament adecvat.
Paragraf
Servicii:
Paragraf
În plus faţă de serviciile oferite în PIT 1 pot fi oferite următoarele:
Paragraf 1
material steril de injectare şi schimb de seringi;
Paragraf 2
prezervative;
Paragraf 3
intervenţii în criză, asistenţă medicală, psihologică şi socială de bază, vaccinări;
Paragraf 4
depistarea patologiilor asociate şi facilitarea trimiterii către servicii specializate;
Paragraf 5
informare şi/sau servicii de consiliere psihologică în scopul practicării sexului protejat şi al unui consum fără risc;
Paragraf 6
activităţi de informare cu privire la serviciile de asistenţă medicală, psihologică şi socială existente;
Paragraf 7
acoperirea necesităţilor de bază: alimentaţie, igienă, îmbrăcăminte, odihnă.
ANX

Anexa 7

Paragraf
la regulament
Paragraf
CRITERII
Paragraf
de orientare într-un program integrat de tratament
Paragraf
Pentru includerea în unul dintre cele 4 programe sunt necesare unul sau mai multe din criteriile enumerate la fiecare arie. Acestea au caracter orientativ pentru selecţia programului adecvat profilului fiecărui consumator. Acolo unde criteriile sunt similare sau opuse, se va lua în considerare aria potrivită cazului şi orientarea se va face pe baza cumulului criteriilor particulare ale consumatorului de pe toate ariile.
Paragraf
Program integrat de tratament 1 - Criterii de orientare
Paragraf
Descriere: Risc minim în toate ariile
Paragraf
Aria 1: Istoric personal şi de consum, semne de intoxicaţie şi/sau sindrom de abstinenţă:
Paragraf 1
istoric scurt de consum;
Paragraf 2
monodependenţă;
Paragraf 3
istoric recent de administrare intravenoasă;
Paragraf 4
absenţa consumului de droguri în ultimele două săptămâni, dar există potenţial de recădere şi necesită asistenţa de prevenire a recăderilor;
Paragraf 5
consum de droguri cu potenţial mic de dependenţă;
Paragraf 6
nu prezintă risc de sevraj;
Paragraf 7
nu este necesar un management medical pentru consumul de droguri;
Paragraf 8
nu este necesară dezintoxicarea.
Paragraf
Aria 2: Condiţii biomedicale şi complicaţii:
Paragraf 1
fără condiţii medicale cronice;
Paragraf 2
starea de sănătate nu a fost afectată de consum;
Paragraf 3
existenţa unor condiţii biomedicale care pot fi vindecate sau care nu interferează cu procesul de recuperare;
Paragraf 4
există condiţii medicale pentru care este necesară supervizarea medicală, dar nu este necesară monitorizarea zilnică.
Paragraf
Aria 3: Condiţii psihologice sau psihiatrice şi complicaţii. Acceptarea/rezistenţa la tratament. Potenţial de recădere, continuare a consumului, alte probleme:
Paragraf 1
fără condiţii psihologice sau psihiatrice şi complicaţii;
Paragraf 2
există tulburări emoţionale şi/sau cognitive, dar care nu interferează cu procesul de recuperare;
Paragraf 3
risc absent sau redus pentru sine sau alţii;
Paragraf 4
există condiţii psihologice sau psihiatrice care pot fi abordate eficient în PIT 1;
Paragraf 5
există condiţii psihologice care necesită monitorizare atentă în regim închis;
Paragraf 6
conştientizarea problemei şi dorinţa de angajare în tratament;
Paragraf 7
grad de conştientizare şi/sau de motivare care necesită asistenţă structurată, de intensitate medie ori mare;
Paragraf 8
risc redus de recădere;
Paragraf 9
potenţial de recădere care face necesară asistenţa în regim închis.
Paragraf
Aria 4: Condiţii sociale şi familiale:
Paragraf 1
mediu suportiv;
Paragraf 2
mediul nu interferează cu procesul de acordare a asistenţei sau de recuperare;
Paragraf 3
mediul nu este suportiv, dar asistenţa poate creşte abilităţile de a face faţă dorinţei imperioase de consum;
Paragraf 4
mediu nesuportiv sau care interferează cu procesul de recuperare şi este necesară acordarea asistenţei în regim închis.
Paragraf
Aria 5: Situaţia juridică
Paragraf
Program integrat de tratament 2 - Criterii de orientare
Paragraf
Descriere: Risc minim de intoxicaţie acută severă, sindrom de abstinenţă abordabil medical imediat şi risc minim în aria biomedicală, dar cu risc moderat în orice altă arie
Paragraf
Aria 1: Istoric personal şi de consum, semne de intoxicaţie şi/sau sindrom de abstinenţă:
Paragraf 1
istoric mediu sau scurt de consum;
Paragraf 2
monodependenţă;
Paragraf 3
perioade de abstinenţă semnificative (60 de zile) în istoric;
Paragraf 4
consum de droguri în ultimele două săptămâni;
Paragraf 5
recădere recentă;
Paragraf 6
risc minim de sevraj sever şi există surse externe pentru administrarea medicaţiei şi monitorizare în sistem ambulatoriu;
Paragraf 7
semne curente ale sindromului de abstinenţă moderat-sever, care necesită medicaţie şi monitorizare în regim închis.
Paragraf
Aria 2: Condiţii biomedicale şi complicaţii:
Paragraf 1
absenţa antecedentelor medicale sau condiţii biomedicale stabilizate;
Paragraf 2
starea de sănătate nu este grav afectată de consum;
Paragraf 3
existenţa unor condiţii biomedicale care pot fi vindecate sau nu interferează cu procesul de recuperare;
Paragraf 4
există condiţii medicale pentru care este necesară supervizarea medicală, dar nu este necesară monitorizarea zilnică.
Paragraf
Aria 3: Condiţii psihologice sau psihiatrice şi complicaţii. Acceptarea/rezistenţa la tratament. Potenţial de recădere, continuare a consumului, alte probleme:
Paragraf 1
există condiţii psihologice sau psihiatrice care pot fi abordate eficient în PIT 2 în timpul dezintoxicării;
Paragraf 2
există condiţii psihologice care necesită monitorizare atentă în regim închis după dezintoxicare;
Paragraf 3
condiţii psihologice instabile, care necesită monitorizare structurată, dar nu influenţează dezintoxicarea;
Paragraf 4
risc absent sau redus pentru sine sau pentru alţii;
Paragraf 5
există tulburări emoţionale şi/sau cognitive, dar care nu interferează cu procesul de recuperare;
Paragraf 6
fără condiţii psihologice sau psihiatrice şi complicaţii;
Paragraf 7
potenţial de creştere a motivaţiei, dacă sunt oferite intervenţii suplimentare;
Paragraf 8
istoric de noncomplianţă la dezintoxicare ambulatorie şi necesită asistenţă în regim închis;
Paragraf 9
conştientizarea problemei şi dorinţa de angajare în tratament;
Paragraf 10
necesită asistenţă pentru prevenirea recăderilor;
Paragraf 11
risc redus-mediu de recădere; potenţial de recădere care face necesară asistenţa în regim închis.
Paragraf
Aria 4: Condiţii sociale şi familiale:
Paragraf 1
mediu în care asistenţa poate creşte abilităţile de a face faţă dorinţei imperioase de consum;
Paragraf 2
mediu nesuportiv sau care interferează cu procesul de recuperare şi este necesară acordarea asistenţei în regim închis, iar măsurile pot restabili condiţiile necesare reabilitării;
Paragraf 3
mediul nu interferează cu procesul de acordare a asistenţei sau de recuperare;
Paragraf 4
mediu suportiv care permite administrarea medicaţiei şi monitorizarea dezintoxicării în ambulatoriu.
Paragraf
Aria 5: Situaţia juridică
Paragraf
Program integrat de tratament 3 - Criterii de orientare
Paragraf
Descriere: Risc mediu-crescut de intoxicaţie acută severă, sindrom de abstinenţă de severitate moderată/crescută neabordabil medical imediat sau risc moderat în aria biomedicală sau psihoemoţională plus risc crescut în orice altă arie.
Paragraf
Aria 1: Istoric personal şi de consum, semne de intoxicaţie şi/sau sindrom de abstinenţă:
Paragraf 1
istoric mediu sau scurt de consum;
Paragraf 2
monodependenţă/polidependenţă ce poate fi stabilizată;
Paragraf 3
istoric de consum de alte droguri/medicamente;
Paragraf 4
perioade de consum compulsiv semnificative;
Paragraf 5
risc de sevraj moderat-sever;
Paragraf 6
semne curente ale sindromului de abstinenţă care necesită medicaţie şi monitorizare după stabilizare;
Paragraf 7
istoric de consum îndelungat care permite dezintoxicarea după stabilizare.
Paragraf
Aria 2: Condiţii biomedicale şi complicaţii:
Paragraf 1
starea de sănătate este grav afectată de consum şi necesită stabilizare;
Paragraf 2
existenţa unor condiţii biomedicale, dar acestea pot fi vindecate/stabilizate înaintea şi/sau în timpul procesului de recuperare, pentru a nu interfera cu acesta;
Paragraf 3
există condiţii medicale pentru care este necesară supervizarea medicală, dar nu este necesară monitorizarea zilnică;
Paragraf 4
afecţiuni medicale în tratament, care pot interfera cu medicaţia pentru dezintoxicare şi necesită consult interdisciplinar;
Paragraf 5
absenţa condiţiilor biomedicale.
Paragraf
Aria 3: Condiţii psihologice sau psihiatrice şi complicaţii.
Paragraf
Acceptarea/rezistenţa la tratament. Potenţial de recădere, continuare a consumului, alte probleme:
Paragraf 1
există tulburări emoţionale şi/sau cognitive care interferează cu procesul de recuperare şi necesită stabilizare înaintea dezintoxicării;
Paragraf 2
există condiţii psihologice sau psihiatrice care necesită monitorizare atentă în regim închis înainte de dezintoxicare;
Paragraf 3
condiţii psihiatrice sau psihologice care necesită stabilizare înaintea dezintoxicării;
Paragraf 4
există condiţii psihologice sau psihiatrice care pot fi abordate eficient în PIT 3;
Paragraf 5
există tulburări emoţionale şi/sau cognitive, dar care nu interferează cu procesul de recuperare;
Paragraf 6
risc pentru sine sau pentru alţii, care necesită stabilizare înaintea dezintoxicării;
Paragraf 7
fără condiţii psihologice sau psihiatrice şi complicaţii;
Paragraf 8
rezistenţă la tratament; necesită asistenţă pentru creşterea motivaţiei înainte de intrarea în tratament;
Paragraf 9
grad redus sau absent de conştientizare şi/sau motivare; necesită asistenţă structurată, de intensitate medie sau mare, pentru intrarea în tratament;
Paragraf 10
istoric de noncomplianţă ce necesită asistenţă în regim închis;
Paragraf 11
conştientizarea problemei şi dorinţa de angajare în tratament;
Paragraf 12
potenţial de recădere care face necesară asistenţa în regim închis;
Paragraf 13
istoric de recădere la o intensitate mai redusă a intervenţiilor;
Paragraf 14
necesită asistenţă pentru prevenirea recăderilor;
Paragraf 15
risc redus de recădere.
Paragraf
Aria 4: Condiţii sociale şi familiale:
Paragraf 1
mediul nu este suportiv, dar asistenţa poate creşte abilităţile de a face faţă dorinţei de consum;
Paragraf 2
mediu nesuportiv sau care interferează cu procesul de recuperare şi este necesară acordarea asistenţei în regim închis;
Paragraf 3
necesită suport social minim înaintea intrării în tratament;
Paragraf 4
mediul nu interferează cu procesul de acordare a asistenţei sau de recuperare;
Paragraf 5
mediu suportiv care permite administrarea medicaţiei şi monitorizarea dezintoxicării în ambulatoriu.
Paragraf
Aria 5: Situaţia juridică
Paragraf
Program integrat de tratament 4 - Criterii de orientare
Paragraf
Descriere: Risc sever datorat intoxicaţiei/sevrajului sau semnelor/simptomelor biomedicale sau emoţionale/ comportamentale
Paragraf
Aria 1: Istoric personal şi de consum, semne de intoxicaţie şi/sau sindrom de abstinenţă:
Paragraf 1
vârsta peste 18 ani;
Paragraf 2
consum de heroină;
Paragraf 3
testare pozitivă pentru heroină sau metadonă;
Paragraf 4
istoric lung de consum în cantitate mare;
Paragraf 5
polidependenţă;
Paragraf 6
consum de opiacee intravenos în ultimul an;
Paragraf 7
risc de sevraj sever;
Paragraf 8
eşecuri repetate în programe drog 0;
Paragraf 9
perioade semnificative de consum compulsiv;
Paragraf 10
multiple episoade de recădere.
Paragraf
Aria 2: Condiţii biomedicale şi complicaţii:
Paragraf 1
starea de sănătate este grav afectată de consum şi necesită menţinere;
Paragraf 2
există unele condiţii biomedicale, dar acestea pot fi vindecate înaintea şi/sau în timpul procesului de recuperare şi nu interferează cu menţinerea;
Paragraf 3
există condiţii medicale severe în legătură sau nu cu consumul de heroină, pentru a căror stabilizare este necesară intrarea într-un program de menţinere cu agonişti de opiacee;
Paragraf 4
sarcina apărută la o consumatoare de heroină.
Paragraf
Aria 3: Condiţii psihologice sau psihiatrice şi complicaţii.
Paragraf
Acceptarea/rezistenţa la tratament. Potenţial de recădere, continuare a consumului, alte probleme:
Paragraf 1
există tulburări emoţionale şi/sau cognitive care interferează cu procesul de recuperare şi necesită menţinere cu agonişti;
Paragraf 2
condiţii psihiatrice sau psihologice care necesită intrarea într-un program de menţinere cu agonişti de opiacee;
Paragraf 3
risc pentru sine sau alţii, care necesită menţinere cu agonişti;
Paragraf 4
există condiţii psihologice sau psihiatrice importante;
Paragraf 5
există condiţii psihologice sau psihiatrice care pot fi abordate în PIT 4;
Paragraf 6
există tulburări emoţionale şi/sau cognitive, dar care nu interferează cu procesul de recuperare;
Paragraf 7
fără condiţii psihologice sau psihiatrice şi complicaţii;
Paragraf 8
rezistenţă la tratament; necesită asistenţă pentru creşterea motivaţiei înaintea şi în timpul tratamentului;
Paragraf 9
grad redus sau absent de conştientizare şi/sau motivare; necesită asistenţă structurată, de intensitate medie sau mare;
Paragraf 10
istoric de noncomplianţă ce necesită asistenţă în regim închis;
Paragraf 11
conştientizarea problemei şi dorinţa de angajare în tratament de menţinere;
Paragraf 12
risc crescut de recădere;
Paragraf 13
potenţial de recădere care face necesară asistenţa în regim închis;
Paragraf 14
istoric de recădere la o intensitate mai mică a intervenţiilor.
Paragraf
Aria 4: Condiţii sociale şi familiale:
Paragraf 1
mediu nesuportiv sau care interferează cu procesul de recuperare şi este necesară acordarea asistenţei în regim închis;
Paragraf 2
necesită suport social;
Paragraf 3
mediul nu este suportiv, dar asistenţa poate creşte abilităţile de a face faţă dorinţei de consum;
Paragraf 4
mediul nu interferează cu procesul de acordare a asistenţei sau de recuperare;
Paragraf 5
mediu suportiv care permite administrarea medicaţiei şi monitorizarea menţinerii în ambulatoriu.
Paragraf
Aria 5: Situaţia juridică
ANX

Anexa 8

Paragraf
la regulament
Paragraf
FOAIE INDIVIDUALĂ DE URGENŢĂ
Paragraf
pentru consumul de droguri
Paragraf 1
Numărul fişei clinice de urgenţă
Paragraf 2
Numărul de identificare al spitalului
Paragraf 3
Data admiterii în urgenţă
Paragraf 4
Codul
Paragraf 5
Sexul
Paragraf 1
Bărbat
Paragraf 2
Femeie
Paragraf 3
Neidentificat
Paragraf 6
Data naşterii
Paragraf 7
Locul naşterii
Paragraf 1
Născut în România
Paragraf 2
Născut în altă ţară
Paragraf 8
Cetăţenia
Paragraf 9
Etnia
Paragraf 10
Judeţul de reşedinţă
Paragraf 11
Municipiul de reşedinţă
Paragraf 12
Condiţia legală a pacientului
Paragraf 1
Deţinut
Paragraf 2
Nu este deţinut sau fără referinţe la condiţia legală
Paragraf 3
Necunoscută
Paragraf 13
Diagnosticul de urgenţă
Paragraf 13
a)
Paragraf 13
b)
Paragraf 13
c)
Paragraf 14
Denumirea drogurilor care se menţionează în fişa clinică
Paragraf 14
a)
Paragraf 14
b)
Paragraf 14
c)
Paragraf 14
d)
Paragraf 14
e)
Paragraf 14
f)
Paragraf 15
Calea de administrare
Paragraf 1
Orală
Paragraf 2
Inhalare
Paragraf 3
Intranazală
Paragraf 4
Parenterală
Paragraf 5
Intravenoasă
Paragraf 6
Altele
Paragraf 7
Necunoscută
Paragraf 16
Evidenţe ale relaţiei directe dintre consumul de droguri şi urgenţa menţionată de către medic
Paragraf 1
Da
Paragraf 2
Nu
Paragraf 17
Denumirea drogurilor pe care medicul le-a relaţionat cu urgenţa din fişa clinică
Paragraf 17
a)
Paragraf 17
b)
Paragraf 17
c)
Paragraf 17
d)
ANX

Anexa 9 a

Paragraf
la regulament
Paragraf
FOAIE INDIVIDUALĂ
Paragraf
de admitere la tratament pentru consumul de droguri
Paragraf 1
Numărul foii de observaţie
Paragraf 2
Data admiterii la tratament
Paragraf 3
Data externării
Paragraf 4
Numărul de identificare al centrului
Paragraf 5
Codul
Paragraf 6
Sexul
Paragraf 1
Bărbat
Paragraf 2
Femeie
Paragraf 9
Neidentificat
Paragraf 7
Data naşterii
Paragraf 8
Locul naşterii
litera
8a) Născut în România: judeţul
litera
8b) Născut în altă ţară
Paragraf 9
Cetăţenia
Paragraf 10
Etnia
Paragraf 11
Judeţul de reşedinţă
Paragraf 12
Municipiul de reşedinţă
Paragraf 13
Tipul contractului
Paragraf 1
Pacient nou
Paragraf 2
Pacient vechi
Paragraf 9
Nespecificat
Paragraf 14
Aflat sub tratament la altă unitate
Paragraf 1
Da
Paragraf 2
Nu
Paragraf 9
Nespecificat
Paragraf 15
Drogul principal pentru care este admis la tratament
Paragraf 16
Frecvenţa consumului drogului principal în ultimele 30 de zile anterioare admiterii la tratament
Paragraf 1
În fiecare zi
Paragraf 2
4-6 zile/săptămână
Paragraf 3
2-3 zile/săptămână
Paragraf 4
O zi/săptămână
Paragraf 5
Mai puţin de o zi/săptămână
Paragraf 6
Nu a consumat
Paragraf 9
Necunoscută
Paragraf 17
Anul începerii consumului de droguri
Paragraf 18
Tratament anterior pentru acelaşi drog pentru care se va trata acum
Paragraf 1
Da
Paragraf 2
Nu
Paragraf 9
Necunoscut
Paragraf 19
Calea cea mai frecventă de administrare a drogului principal în ultimele 30 de zile de consum
Paragraf 1
Orală
Paragraf 2
Inhalare (gaze sau vapori)
Paragraf 3
Intranazală
Paragraf 4
Parenterală
Paragraf 5
Intravenoasă
Paragraf 6
Altele
Paragraf 7
Fumat
Paragraf 9
Necunoscută
Paragraf 20
Alte droguri consumate în ultimele 30 de zile înainte de admiterea la tratament
Paragraf 20
a)
Paragraf 20
b)
Paragraf 20
c)
Paragraf 20
d)
Paragraf 21
Timpul care a trecut de când şi-a injectat ultima oară orice drog
Paragraf 01
Mai puţin de o oră
Paragraf 02
Mai puţin de 12 ore
Paragraf 03
Mai puţin de 24 de ore
Paragraf 04
Ultima săptămână
Paragraf 05
Ultima lună
Paragraf 06
Ultimele 3 luni
Paragraf 07
Ultimele 6 luni
Paragraf 08
Ultimul an
Paragraf 09
Ultimii 2 ani
Paragraf 10
Peste 2 ani
Paragraf 11
Niciodată injectat
Paragraf 99
Necunoscut
Paragraf 22
Starea HIV, HB, HC
Paragraf 1
Da
Paragraf 2
Nu
Paragraf 9
Nespecificată
Paragraf 22
a) Testat pentru HIV
Paragraf 22
b) Confirmat HIV
Paragraf 22
c) Testat pentru HB
Paragraf 22
d) Confirmat HB
Paragraf 22
e) Testat pentru HC
Paragraf 22
f) Confirmat HC
Paragraf 23
Patologie somatică asociată în mod direct consumului de droguri
Paragraf 1
Hepatită B
Paragraf 2
Hepatită C
Paragraf 3
HIV/SIDA
Paragraf 4
Sifilis
Paragraf 5
Altele
Paragraf 24
Patologie psihiatrică asociată consumului de droguri
Paragraf 1
Schizofrenie
Paragraf 2
Tulburare afectivă
Paragraf 3
Tulburare de personalitate de tip antisocial
Paragraf 4
Tulburare de personalitate de tip borderline
Paragraf 5
Tulburare de personalitate de tip polimorf
Paragraf 6
Tulburare de personalitate de tip emoţional-instabilă
Paragraf 7
Schizofrenie şi alte tulburări psihotice
Paragraf 8
Alte tipuri de tulburări de personalitate
Paragraf 9
Altele
Paragraf 10
Nu
Paragraf 25
Asigurare de sănătate
Paragraf 1
Da
Paragraf 2
Nu
Paragraf 26
Statutul profesional principal în momentul admiterii la tratament
Paragraf 01
Cu contract pe perioadă nedefinită sau liber-profesionist (chiar dacă este în concediu)
Paragraf 02
Cu contract temporar (chiar dacă este în concediu)
Paragraf 03
Lucrează fără salariu pentru familie
Paragraf 04
Şomer, fără să fi lucrat înainte
Paragraf 05
Şomer, a lucrat înainte
Paragraf 06
Handicapat permanent, pensionar
Paragraf 07
Elev
Paragraf 08
Student sau persoană cuprinsă în alte tipuri de formare iniţială sau continuă
Paragraf 09
Realizează exclusiv activităţi casnice
Paragraf 10
Fără ocupaţie
Paragraf 11
În altă situaţie
Paragraf 99
Necunoscut
Paragraf 27
Nivelul maxim de studii complete
Paragraf 01
Nu ştie nici să citească nici să scrie
Paragraf 02
Şcoală primară incompletă
Paragraf 03
Şcoală primară completă
Paragraf 04
Gimnaziu
Paragraf 05
Liceu
Paragraf 06
Şcoală profesională
Paragraf 07
Studii universitare de scurtă durată
Paragraf 08
Studii universitare
Paragraf 09
Altele
Paragraf 99
Necunoscut
Paragraf 28
Vârsta părăsirii şcolii
Paragraf 29
Cine trimite
Paragraf 01
Alt serviciu de tratament al toxicodependenţelor
Paragraf 02
Medic de familie, sistem de asistenţă primară
Paragraf 03
Spital sau alte servicii de sănătate
Paragraf 04
Servicii sociale
Paragraf 05
Penitenciar, centru de internare pentru minori
Paragraf 06
Servicii legale
Paragraf 07
Firma sau angajator
Paragraf 08
Familia sau prietenii
Paragraf 09
Iniţiativă proprie
Paragraf 10
Altele
Paragraf 99
Necunoscut
Paragraf 30
Cu cine a locuit în ultimele 30 de zile înainte de admiterea la tratament
Paragraf 01
Singur/Singură
Paragraf 02
Cu partenerul/partenera
Paragraf 03
Doar cu copiii
Paragraf 04
Cu partenerul/partenera şi copiii
Paragraf 05
Cu părinţii sau cu familia de origine
Paragraf 06
Cu prieteni
Paragraf 07
Cu alţi consumatori
Paragraf 08
Altele
Paragraf 9
Necunoscut
Paragraf 31
Unde a locuit în ultimele 30 de zile premergătoare admiterii la tratament
Paragraf 01
Casă, apartament
Paragraf 02
Penitenciar, centru de internare pentru minori
Paragraf 03
Alte instituţii
Paragraf 04
Pensiuni, hoteluri, cabane
Paragraf 05
Locuinţă instabilă/precară
Paragraf 06
Alte locuri
Paragraf 9
Necunoscut
Paragraf 32
Tratamentul aplicat
Paragraf 01
Dezintoxicare
Paragraf 02
Fără medicaţie
Paragraf 03
Sfătuire, suport
Paragraf 04
Trimitere în alt centru
Paragraf 05
Tratament neiniţiat
Paragraf 06
Substituţie
Paragraf 9
Necunoscut
Paragraf 33
Rezolvarea cazului
Paragraf 01
Externare voluntară
Paragraf 02
În tratament RTS
Paragraf 03
În tratament ZI
Paragraf 04
Externare la cerere
Paragraf 05
Excludere din program
Paragraf 06
Externare
ANX

Anexa 9 b

Paragraf
la regulament
Paragraf
Oraş ........................
Paragraf
Judeţ ........................
Paragraf
Unitatea .................. cod unitate ..............
Paragraf
Număr foaie observaţie ........................
Paragraf
CAZURI
Paragraf
înregistrate de HVC/HVB în rândul consumatorilor de droguri injectabile
Paragraf
Cod pacient ........................
Paragraf
Data internării ....................
Paragraf
Data externării ....................
Paragraf
Sexul:
Paragraf
Feminin
Paragraf
Masculin
Paragraf
Data naşterii ............
Paragraf
Diagnosticul la internare:
Paragraf
HVB
Paragraf
HVC
Paragraf
Ambele
Paragraf
Tipul cazului:
Paragraf
Acut
Paragraf
Cronic
Paragraf
Ambele
Paragraf
Calea de infectare:
Paragraf
Sanguină
Paragraf
Sexuală
Paragraf
Verticală
Paragraf
Necunoscută
Paragraf
Diagnostic confirmat şi prin teste de laborator:
Paragraf
DA .................. pentru HVC-ARN
Paragraf
DA .................. Ag HBe
Paragraf
DA .................. ambele
Paragraf
NU
Paragraf
Utilizarea drogurilor injectabile:
Paragraf
Vreodată
Paragraf
Regulat (în ultimele 12 luni) Nu
Paragraf
Formular completat de ........................
ANX

Anexa 9 c

Paragraf
la regulament
Paragraf
Oraş ........................
Paragraf
Judeţ ........................
Paragraf
Unitatea .................. cod unitate .............
Paragraf
Număr foaie observaţie ........................
Paragraf
PREVALENŢA
Paragraf
infecţiilor cu HIV, HVB/HVC în rândul consumatorilor de droguri injectabile
Paragraf
Cod pacient ........................
Paragraf
Data internării .....................
Paragraf
Data externării ....................
Paragraf
Sex:
Paragraf
Feminin
Paragraf
Masculin
Paragraf
Data naşterii ............................
Paragraf
Utilizarea drogurilor injectabile:
Paragraf
Vreodată
Paragraf
Regulat (în ultimele 12 luni)
Paragraf
Nespecificat
Paragraf
Tipul de drog injectat:
Paragraf
Heroină
Paragraf
Alte opiacee (exceptând heroina) ............. se specifică
Paragraf
Nonopiacee (specificaţi) .....................
Paragraf
De când se injectează:
Paragraf
Mai mult de 2 ani
Paragraf
Mai puţin de 2 ani
Paragraf
Nu ştiu/nu specifică
Paragraf
Testarea s-a făcut:
Paragraf
Cu consimţământul persoanei
Paragraf
Fără consimţământul persoanei
Paragraf
Testat pentru:
Paragraf
Ag HBs
Paragraf
Anti HBs
Paragraf
Anti HBc
Paragraf
Ac HVC
Paragraf
Ac HIV
Paragraf
Pozitiv pentru:
Paragraf
Ag HBs
Paragraf
Anti HBs
Paragraf
Anti HBc
Paragraf
Ac HVC
Paragraf
Ac HIV
Paragraf
Confirmat pentru:
Paragraf
HVB
Paragraf
HVC
Paragraf
HIV
Paragraf
Produsul testat:
Paragraf
Salivă
Paragraf
Sânge Urină
Paragraf
Altele (specificaţi) .......................................
Paragraf
Data testării ..............................................
Paragraf
Formular completat de ...........................
ANX

Anexa 9 d

Paragraf
la regulament
Paragraf
FIŞĂ
Paragraf
de înregistrare individuală a decesului ca urmare a
Paragraf
reacţiei acute la substanţe psihoactive (deces RASP)
Paragraf 1
Numele şi prenumele decedatului
Paragraf 2
BI/CI al/a decedatului
Paragraf 3
Numărul raportului medico-legal sau al autopsiei
Paragraf 4
Numărul fişei toxicologice
Paragraf 5
Numărul de înmatriculare
Paragraf 6
Instituţia de unde se colectează datele
Paragraf 7
Instanţa judecătorească care transmite cazul:
Paragraf 7
a) Judeţul
Paragraf 7
b) Municipiul
Paragraf 8
Localitatea unde a survenit decesul
Paragraf 9
Municipiul unde a survenit decesul
Paragraf 10
Data decesului
Paragraf 11
Cod
Paragraf 12
Sex
Paragraf 13
Data naşterii
Paragraf 14
Vârstă
Paragraf 15
Locul naşterii:
Paragraf 15
a) Născut în România
Paragraf 15
b) Născut în altă ţară
Paragraf 16
Cetăţenie
Paragraf 17
Localitatea de domiciliu
Paragraf 18
Municipiul/judeţul de domiciliu
Paragraf 19
Starea civilă (1. celibatar; 2. căsătorit; 3. separat/divorţat; 4. văduv)
Paragraf 20
Provenienţa cadavrului (1. domiciliu; 2. hotel/ pensiune; 3. stradă; 4. stabiliment public; 5. spital; 6. penitenciar; 7. alt loc)
Paragraf 21
Criterii clinice de moarte prin reacţie acută datorată consumului de droguri, îndeplinite:
Paragraf 21
a) Evidenţe ale consumului recent de droguri
Paragraf 1
Da 2. Nu
Paragraf
- Dovezi clinice documentate de patologie acută datorată consumului de droguri, imediat înainte de moarte
Paragraf
- Semne fizice ale administrării recente de substanţe psihoactive (intravenos) sau prezenţa resturilor de substanţe psihoactive în cavitatea bucală, fose nazale, stomac etc.
Paragraf
- Prezenţa de substanţe psihoactive sau ustensile (seringi, folie de aluminiu, recipiente de pastile etc.) la locul decesului
Paragraf
- Antecedente privind consumul recent, menţionate de familie, prieteni sau cunoscuţi ori de medicul legist în expertize medico-legale anterioare
Paragraf 21
b) Semne la autopsie compatibile cu moartea prin reacţie acută la droguri
Paragraf 1
Da 2. Nu
Paragraf 21
c) Diagnosticul medico-legal al morţii RAD
Paragraf 1
Da 2. Nu
Paragraf 22
Evidenţe ale suicidului
Paragraf 1
Da 2. Nu
Paragraf 23
Semne recente de injectare IV (mai puţin de o săptămână înaintea morţii)
Paragraf 1
Da 2. Nu
Paragraf 24
Moarte a cărei cauză de bază este o patologie anterioară, complicată prin consumul de droguri
Paragraf 1
Da 2. Nu
Paragraf 25
Anticorpi anti-HIV 1. Pozitiv 2. Negativ
Paragraf 26
Substanţe psihoactive sau metaboliţii detectaţi la analizele toxicologice:
Paragraf 26
a) Substanţe psihoactive sau metaboliţi detectaţi la analizele toxicologice
Paragraf 26
b) Tipul mostrei biologice (0. păr; 1. sânge; 2. urină; 3. bilă; 4. gastric; 5. LCR; 6. viscere; 7. umoare vitroasă; 8. altele; 9. necunoscut)
Paragraf 26
c) Rezultatul cantitativ (în micrograme/ml, exceptând alcoolul în grame/litru)
Paragraf
Denumirea instituţiei care a realizat analizele toxicologice adnotate
Paragraf
Denumirea drogurilor consumate imediat înaintea morţii
ANX

Anexa 10

Paragraf
la regulament
PRE PRE_1899
[Text Preformatat S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_1899
Linie PRE 1
Posesorul acestui card are acces la STEMA serviciile de asistenţă medicală, SIGLA ROMÂNIEI psihologică şi socială, cu respectarea prevederile legale în vigoare. Cardul nu este transmisibil.

Vrei mai mult?

Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.

Începe gratuit
Contact

Începe Conversația.

Pregătit să știi exact de unde vine răspunsul?

Newsletter

Primește noutățile legislative și actualizările platformei direct pe email.

© 2026 Toate drepturile rezervate.

Poly Tool Design SRL — Blvd. Ferdinand 95, Constanța, 900717, România — CUI: 40293031