AcasăDocument
DECLARAŢIE din 18 februarie 1993
cu privire la Convenţia europeană a drepturilor omului şi protocoalele adiţionale la acesta
În vigoare
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
Paragraf
Luînd act de adoptarea Convenţiei europene a drepturilor omului, precum şi de protocoalele adiţionale la aceasta de către Consiliul Europei,
Paragraf
constatînd că pentru moment nu sînt întrunite condiţiile procedurale pentru adoptarea acestor documente şi de către România,
Paragraf
observînd că, spiritul şi lista Constituţiei României, precum şi ale întregului cadru normativ românesc pertinent sînt în deplină concordanţă cu prevederile convenţiei şi ale protocoalelor amintite,
Paragraf
ţinînd seama de dorinţa generală exprimată de partidele reprezentate în Parlament ca România să se întegreze în structurile europene,
Paragraf
avînd în vedere că România, ca ţară europeană, împărtăşeşte toate principiile şi valorile europene, inclusiv cele din domeniul drepturilor omului,
Paragraf
Camera Deputaţilor din Parlamentul României
Paragraf
recomandă Guvernului României ca, pînă la crearea condiţiilor de ordin practic şi procedural pentru adoptarea Convenţiei europene a drepturilor omului şi a protocoalelor adiţionale la aceasta de către România, să analizeze posibilitatea ca în acţiunile pe care le va întreprinde să ia în considerare şi să aplice prevederile documentelor amintite.
Paragraf
Această declaraţie a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 18 februarie 1993.
Paragraf
PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
Paragraf
ADRIAN NĂSTASE
Vrei mai mult?
Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.
Începe gratuit