EN
AcasăDocument

ORDONANȚĂ nr. 26 din 26 ianuarie 2006

pentru modificarea și completarea Legii bibliotecilor nr. 334/2002

În vigoare
Emitent:GUVERNUL
Publicat:30.01.2006
Versiune:baza
Sursă oficială
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
Paragraf
În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 1 pct. VII.4 din Legea nr. 404/2005 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe,
Paragraf
Guvernul României adoptă prezenta ordonanță.
ART

Articolul i

Paragraf
Legea bibliotecilor nr. 334/2002, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 132 din 11 februarie 2005, se modifică și se completează după cum urmează:
punctul 1.
La articolul 1, literele a) și b) vor avea următorul cuprins:
CIT

Citat

litera a)
bibliotecă - instituția, compartimentul sau structura specializată ale cărei atribuții principale sunt: constituirea, organizarea, prelucrarea, dezvoltarea și conservarea colecțiilor de cărți, publicațiilor seriale, a altor documente de bibliotecă și a bazelor de date, pentru a facilita utilizarea acestora în scop de informare, cercetare, educație sau recreere; inițierea, organizarea și desfășurarea de proiecte și programe culturale, inclusiv în parteneriat cu autorități și instituții publice, cu alte instituții de profil sau prin parteneriat public-privat; în cadrul societății informației biblioteca are rol de importanță strategică;
litera b)
bibliotecă națională - instituție învestită cu sarcina de a achiziționa, de a prelucra și de a conserva la nivel național documente din toate domeniile cunoașterii și, în particular, pe cele referitoare la limba și la civilizația română; organizatoare a Depozitului legal de documente; principala sursă documentară pentru cunoașterea culturii naționale, cu rol în desfășurarea unor programe culturale de interes național și internațional;
punctul 2.
Alineatul (2) al articolului 2 va avea următorul cuprins:
CIT

Citat

Alineatul (2)
Bibliotecile de drept public se înființează și se organizează în subordinea autorităților administrației publice centrale sau locale, a altor autorități ori instituții publice și funcționează potrivit regulamentelor proprii aprobate de aceste autorități sau instituții.
punctul 3.
Articolul 6 va avea următorul cuprins:
CIT

Citat

ART

Articolul 6

Alineatul (1)
În bibliotecile de drept public consultarea colecțiilor și a bazelor de date proprii este gratuită.
Alineatul (2)
Bibliotecile de drept public pot oferi servicii, stabilite prin regulamentele proprii de organizare și funcționare, în condițiile legii, pe bază de tarife, cu avizul autorității sau instituției finanțatoare.
punctul 4.
Alineatul (1) al articolului 8 va avea următorul cuprins:
CIT

Citat

ART

Articolul 8

Alineatul (1)
Bibliotecile de drept public sunt finanțate de la bugetul de stat sau de la bugetele locale, iar fondurile de finanțare se nominalizează distinct în bugetele proprii sau ale instituțiilor finanțatoare.
punctul 5.
Articolul 9 va avea următorul cuprins:
CIT

Citat

ART

Articolul 9

Alineatul (1)
Sistemul național de biblioteci se constituie din totalitatea bibliotecilor de drept public și din bibliotecile de drept privat care au activități specifice celor de drept public și este parte integrantă a sistemului informațional național, având ca obiectiv realizarea unitară a activităților specifice și dezvoltarea serviciilor de lectură publică.
Alineatul (2)
Bibliotecile de drept public pot realiza consorții sau alte forme de cooperare interbibliotecară în vederea achiziției în comun de documente specifice și a partajării diverselor tipuri de activități și servicii de bibliotecă.
punctul 6.
La articolul 12 alineatul (1), literele a), c), f) și g) vor avea următorul cuprins:
CIT

Citat

litera a)
prezervă, conservă, cercetează, dezvoltă și pune în valoare documentele deținute în colecțiile sale;
litera c)
identifică, colecționează, organizează, conservă și pune în valoare Fondul Romanica, alcătuit din tipărituri și alte categorii de documente apărute în străinătate, referitoare la România, la poporul român și cultura română, publicații ale autorilor români apărute în străinătate în orice limbă, publicații în limba română ale autorilor străini apărute în străinătate;
litera f)
în calitate de centru metodologic național, elaborează și emite instrucțiuni și norme metodologice pentru bibliotecile publice și realizează studii, cercetări și informări documentare în domeniul biblioteconomiei și în alte domenii ale culturii;
litera g)
în calitate de centru național de patologie și restaurare a documentelor, Biblioteca Națională a României elaborează și emite, în conformitate cu normele internaționale în vigoare, norme și metodologii de conservare și de restaurare, de funcționare a laboratoarelor de restaurare din țară și acordă asistență de specialitate;
punctul 7.
La articolul 12 alineatul (1), după litera b) se introduce o nouă literă, litera b^1), cu următorul cuprins:
CIT

Citat

litera b^1)
"identifică, colecționează, conservă și comunică documentele care fac obiectul Depozitului legal, indiferent de conținutul și de anul apariției lor;".
punctul 8.
La articolul 12 alineatul (1), după litera g) se introduc patru noi litere, literele g^1), g^2), g^3) și g^4), cu următorul cuprins:
CIT

Citat

litera g^1)
coordonează proiectul de realizare a Catalogului colectiv național al publicațiilor românești și străine, precum și alte proiecte de interes național în domeniu;
litera g^2)
elaborează Bibliografia Națională a României pentru toate tipurile de documente;
litera g^3)
achiziționează cu prioritate, din țară și din străinătate, documente specifice de importanță deosebită pentru identitatea culturală și națională;
litera g^4)
coordonează realizarea Bibliotecii Virtuale Naționale.
punctul 9.
La articolul 12, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:
CIT

Citat

Alineatul (3)
Biblioteca Națională a României este instituție publică finanțată integral de la bugetul de stat.
punctul 10.
La articolul 13, partea introductivă și litera c) vor avea următorul cuprins:
CIT

Citat

ART

Articolul 13

Paragraf
În cadrul Bibliotecii Naționale a României funcționează Oficiul Național Bibliografic și de Informatizare a Bibliotecilor, cu următoarele atribuții:
litera c)
gestionează și actualizează Catalogul colectiv național al publicațiilor românești și străine existente în bibliotecile din România, prin participarea contractuală a bibliotecilor din sistemul național de biblioteci;
punctul 11.
Articolul 14 va avea următorul cuprins:
CIT

Citat

ART

Articolul 14

Paragraf
În cadrul Bibliotecii Naționale a României funcționează ca filiale Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia și Biblioteca Omnia din Craiova; Biblioteca Națională a României poate înființa și alte filiale.
punctul 12.
Articolul 19 va avea următorul cuprins:
CIT

Citat

ART

Articolul 19

Alineatul (1)
Bibliotecile centrale universitare sunt parte integrantă a sistemului național de învățământ și participă la procesul de instruire, formare și educație, precum și la activitatea de cercetare din instituțiile de învățământ superior; acestea pot avea și departamente proprii de cercetare științifică.
Alineatul (2)
Bibliotecile centrale universitare acordă asistență metodologică și profesională celorlalte biblioteci universitare din aria geografică de îndrumare metodologică stabilită de Ministerul Educației și Cercetării.
Alineatul (3)
Bibliotecile universitare asigură suportul infodocumentar al tuturor disciplinelor predate în învățământul superior și al domeniilor de cercetare științifică, achiziționând periodic cele mai importante și necesare documente, indiferent de suport, și baze de date științifice.
Alineatul (4)
Bibliotecile universitare pot realiza consorții pentru achiziția partajată a surselor infodocumentare, pentru crearea și utilizarea în comun a catalogului colectiv virtual al colecțiilor proprii sau atrase.
punctul 13.
La articolul 25, partea introductivă și litera a) vor avea următorul cuprins:
CIT

Citat

ART

Articolul 25

Paragraf
Biblioteca Metropolitană București exercită funcția de bibliotecă municipală pentru București și de bibliotecă județeană pentru județul Ilfov, având următorul obiect de activitate:
litera a)
colecționează și achiziționează toate categoriile de documente necesare organizării activității de lectură, informare, documentare și educație permanentă în toate sectoarele Capitalei, prin filiale și biblioteci mobile;
punctul 14.
Alineatul (1) al articolului 26 va avea următorul cuprins:
CIT

Citat

ART

Articolul 26

Alineatul (1)
Activitatea Bibliotecii Metropolitane București este finanțată din bugetul municipiului București.
punctul 15.
La articolul 27, după alineatul (2) se introduc două noi alineate, alineatele (3) și (4), cu următorul cuprins:
CIT

Citat

Alineatul (3)
Bibliotecile județene îndeplinesc și rolul de biblioteci municipale în municipiul reședință de județ.
Alineatul (4)
Consiliile locale ale municipiilor reședință de județ pot finanța programe culturale, achiziții de documente pentru biblioteca județeană, lucrări de investiții și pot susține cheltuielile materiale și de capital pentru biblioteca județeană respectivă.
punctul 16.
La articolul 28, literele a)-d) vor avea următorul cuprins:
CIT

Citat

litera a)
colecționează toate categoriile de documente necesare organizării activității de informare, documentare și de lectură la nivelul comunității județene și organizează Depozitul legal local de documente, potrivit legii;
litera b)
coordonează activitatea bibliotecilor publice de pe raza județului în care își desfășoară activitatea, prin acțiuni specifice de îndrumare și de evaluare, prin proiecte, programe și activități culturale, precum și acțiuni de îndrumare profesională; asigură aplicarea unitară a normelor biblioteconomice și a legislației în domeniu și coordonarea aplicării strategiilor și programelor de automatizare a activităților și serviciilor acestor biblioteci;
litera c)
elaborează și editează bibliografia locală curentă, materiale de îndrumare metodologică și alte publicații, alcătuiesc baze de date și organizează centre de informare comunitară, cooperează cu autoritățile administrației publice locale, cu instituțiile responsabile, potrivit legii, și cu organismele neguvernamentale în realizarea obiectivelor educației permanente;
litera d)
elaborează norme privitoare la funcționarea bibliotecilor publice din orașele și municipiile din județul respectiv, precum și pentru organizarea de filiale specializate pentru copii, tineri și adulți, cu respectarea normelor emise de Biblioteca Națională a României.
punctul 17.
Alineatul (1) al articolului 30 va avea următorul cuprins:
CIT

Citat

ART

Articolul 30

Alineatul (1)
Bibliotecile municipale și orășenești sunt biblioteci de drept public, cu personalitate juridică.
punctul 18.
Articolul 35 va avea următorul cuprins:
CIT

Citat

ART

Articolul 35

Paragraf
Persoanele fizice sau juridice române ori străine pot înființa și finanța biblioteci publice de drept privat pe teritoriul României, conform legilor în vigoare, cu avizul de specialitate al Comisiei Naționale a Bibliotecilor și cu decizia de autorizare emisă de Ministerul Culturii și Cultelor sau, după caz, de Ministerul Educației și Cercetării.
punctul 19.
Articolul 38 va avea următorul cuprins:
CIT

Citat

ART

Articolul 38

Paragraf
Finanțarea bibliotecilor școlare se face din bugetul anual al instituțiilor de învățământ de stat în cadrul cărora funcționează, din fondurile alocate pentru finanțarea de bază.
punctul 20.
Alineatele (4) și (9)-(11) ale articolului 40 vor avea următorul conținut:
CIT

Citat

Alineatul (4)
Evidența globală și individuală a publicațiilor, realizată în sistem informatizat, cuprinde descrierea completă, conform standardelor în vigoare.
Alineatul (9)
În caz de predare/preluare a gestiunii fondului de documente specifice, precum și în caz de forță majoră, se procedează la verificarea integrală a inventarului; modificarea parțială a echipei care gestionează se operează prin integrare în gestiune, în condițiile legii.
Alineatul (10)
În caz de forță majoră, incendii, calamități naturale, precum și mutări succesive, sedii și locuri de depozitare improprii, conducerea bibliotecii dispune scoaterea din evidență a documentelor deteriorate sau distruse.
Alineatul (11)
Bibliotecile publice sunt obligate să își dezvolte colecțiile de documente, prin achiziționarea de titluri din producția editorială curentă, precum și prin completarea retrospectivă.
punctul 21.
Alineatul (2) al articolului 41 va avea următorul cuprins:
CIT

Citat

Alineatul (2)
Dotările se asigură prin alocarea resurselor financiare necesare de către autoritățile finanțatoare.
punctul 22.
Alineatul (2) al articolului 42 va avea următorul cuprins:
CIT

Citat

Alineatul (2)
Autoritățile și instituțiile publice finanțatoare controlează și asigură condiții optime de păstrare a colecțiilor și de acces la acestea.
punctul 23.
Articolul 43 va avea următorul cuprins:
CIT

Citat

ART

Articolul 43

Alineatul (1)
Bibliotecile de drept public pot organiza filiale în comunitățile românești de peste hotare, cu aprobarea și sub supravegherea autorității finanțatoare.
Alineatul (2)
Colecțiile de documente specifice, precum și dotările materiale destinate organizării și dezvoltării acestor filiale pot reprezenta, după caz, transferuri din patrimoniul propriu sau achiziții anume realizate din surse bugetare, cu aprobarea autorităților finanțatoare, precum și sponsorizări și donații de la persoane fizice și juridice.
punctul 24.
Alineatele (2) și (4) ale articolului 44 vor avea următorul cuprins:
CIT

Citat

Alineatul (2)
În categoria personalului de specialitate din biblioteci se includ: bibliotecarii, bibliografii, cercetătorii, redactorii, documentariștii, conservatorii, restauratorii, inginerii de sistem, informaticienii, operatorii, analiștii și alte posturi de profil. Pot fi angajate în bibliotecile de drept public și persoane cu studii medii sau superioare de alt profil, cu obligația de a urma, într-o perioadă de până la maximum 2 ani, una dintre formele de pregătire profesională prevăzute de lege.
Alineatul (4)
Organigrama și statul de funcții ale bibliotecii se aprobă de către autoritatea sau instituția finanțatoare, conform legii.
punctul 25.
Articolul 45 va avea următorul cuprins:
CIT

Citat

ART

Articolul 45

Alineatul (1)
Angajarea personalului de specialitate din bibliotecile finanțate din fonduri publice, cu personalitate juridică, se realizează prin concurs organizat de conducerea bibliotecii, potrivit legii; din comisiile de concurs vor face parte în mod obligatoriu și reprezentanți ai bibliotecilor cu rol de coordonare metodologică.
Alineatul (2)
Angajarea personalului de specialitate din bibliotecile finanțate din fonduri publice, fără personalitate juridică, se realizează prin concurs organizat de autoritatea finanțatoare; din comisiile de concurs va face parte în mod obligatoriu și reprezentantul bibliotecii cu rol de coordonare metodologică.
Alineatul (3)
Nomenclatorul de funcții și criteriile de normare a resurselor umane în Biblioteca Națională a României și în bibliotecile publice sunt prevăzute în anexa nr. 1.
Alineatul (4)
Pentru bibliotecile din învățământ și bibliotecile specializate, nomenclatorul de funcții și criteriile de normare sunt prevăzute în anexa nr. 2, cu respectarea numărului maxim de posturi și a creditelor bugetare aprobate.
punctul 26.
Articolul 48 va avea următorul cuprins:
CIT

Citat

ART

Articolul 48

Paragraf
Promovarea, sancționarea, eliberarea din funcție și destituirea personalului din bibliotecile de drept public se realizează în conformitate cu prevederile legale; în cazul bibliotecilor fără personalitate juridică se va solicita în mod obligatoriu și avizul bibliotecii cu rol de coordonare metodologică.
punctul 27.
Alineatul (2) al articolului 50 se abrogă.
punctul 28.
Alineatul (3) al articolului 50 va avea următorul cuprins:
CIT

Citat

Alineatul (3)
Cursurile de formare profesională continuă a personalului din bibliotecile de drept public se organizează, în condițiile legii, de către Biblioteca Națională a României, Biblioteca Academiei Române, Biblioteca Pedagogică Națională «I. C. Petrescu», casele corpului didactic, bibliotecile centrale universitare, Biblioteca Metropolitană București și bibliotecile județene, centrele pentru formare profesională continuă ale Ministerului Culturii și Cultelor și Ministerului Educației și Cercetării, asociațiile profesionale de profil, precum și de firmele acreditate, care oferă cursuri ce acoperă varietatea specializărilor dintr-o bibliotecă. Metodologia, criteriile de autorizare a instituțiilor în domeniul formării profesionale continue a personalului din bibliotecile de drept public, precum și modalitățile de examinare finală și certificare a pregătirii profesionale sunt elaborate, în condițiile legii, de Ministerul Educației și Cercetării și Ministerul Culturii și Cultelor, cu avizul Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei.
punctul 29.
Alineatul (2) al articolului 54 va avea următorul cuprins:
CIT

Citat

Alineatul (2)
Consiliul de administrație este condus de directorul general sau, după caz, de director, în calitate de președinte, și este format din maximum 11 membri, astfel: director general sau director, director general adjunct sau director adjunct, director economic sau contabil-șef și reprezentanți ai principalelor compartimente ale bibliotecii, desemnați prin decizie a directorului general, respectiv a directorului, precum și un reprezentant al autorității finanțatoare, desemnat de aceasta.
punctul 30.
Articolul 56 va avea următorul cuprins:
CIT

Citat

ART

Articolul 56

Paragraf
Numirea, promovarea, sancționarea și eliberarea din funcție a directorilor generali, a directorilor și a directorilor adjuncți din bibliotecile publice județene, respectiv din Biblioteca Metropolitană București, se realizează, în condițiile legii, de către autoritatea finanțatoare.
punctul 31.
Alineatul (3) al articolului 57 va avea următorul cuprins:
CIT

Citat

Alineatul (3)
Numirea, promovarea, sancționarea și eliberarea din funcție a directorilor generali, directorilor generali adjuncți, directorilor, directorilor adjuncți și bibliotecarilor responsabili din celelalte biblioteci de învățământ se realizează de către autoritatea finanțatoare, în condițiile legii.
punctul 32.
Articolul 59 va avea următorul cuprins:
CIT

Citat

ART

Articolul 59

Paragraf
Se înființează Comisia Națională a Bibliotecilor, denumită în continuare Comisia, autoritate științifică națională pentru bibliotecile de drept public, aflată în coordonarea Ministerului Educației și Cercetării și a Ministerului Culturii și Cultelor.
punctul 33.
Articolul 60 va avea următorul cuprins:
CIT

Citat

ART

Articolul 60

Alineatul (1)
Comisia este formată din specialiști recunoscuți în domeniul bibliotecilor, desemnați după cum urmează:
litera a)
prin ordin al ministrului educației și cercetării: un reprezentant al Ministerului Educației și Cercetării, un reprezentant al unei biblioteci centrale universitare și 4 reprezentanți ai bibliotecilor de învățământ superior și preuniversitar;
litera b)
prin ordin al ministrului culturii și cultelor: un reprezentant al Ministerului Culturii și Cultelor, un reprezentant al Bibliotecii Naționale a României și 4 reprezentanți ai bibliotecilor publice;
litera c)
prin decizie a președintelui Academiei Române: un reprezentant al rețelei de biblioteci a Academiei Române și un reprezentant al Bibliotecii Academiei Române;
litera d)
din partea asociațiilor profesionale de profil: 5 reprezentanți, desemnați de adunările generale ale acestor asociații.
Alineatul (2)
De asemenea, din Comisie vor face parte:
litera a)
un reprezentant al Ministerului Administrației și Internelor, desemnat prin ordin al ministrului administrației și internelor;
litera b)
un reprezentant al Ministerului Comunicațiilor și Tehnologiei Informației, desemnat prin ordin al ministrului comunicațiilor și tehnologiei informației;
litera c)
2 reprezentanți ai bibliotecilor eclesiastice, desemnați de Patriarhia Română.
Alineatul (3)
La propunerea Comisiei, Ministerul Culturii și Cultelor și Ministerul Educației și Cercetării pot angaja, cu contract de muncă pe perioadă determinată, specialiști și/sau pot încheia contracte de parteneriat public-privat cu firme specializate pentru consultanță și optimizare, în vederea îndeplinirii obiectivelor stabilite în baza acordurilor convenite cu Uniunea Europeană, precum și a cerințelor de aliniere la standardele europene.
Alineatul (4)
Membrii Comisiei au un mandat de 3 ani și sunt confirmați prin ordin comun al ministrului educației și cercetării și al ministrului culturii și cultelor, în baza propunerilor formulate de instituțiile și asociațiile menționate la alin. (1) și (2).
Alineatul (5)
Președintele și secretarul Comisiei sunt aleși dintre membrii acesteia, cu votul a două treimi din totalul membrilor Comisiei.
Alineatul (6)
Comisia își desfășoară activitatea în baza unui regulament propriu de organizare și funcționare, elaborat de Comisie și aprobat prin ordin comun al ministrului educației și cercetării și al ministrului culturii și cultelor.
Alineatul (7)
Comisia poate coopta, cu votul majorității simple, ca membri asociați, fără drept de vot, specialiști din țară sau din străinătate, personalități științifice de prestigiu în domeniu.
Alineatul (8)
Sediul oficial și secretariatul tehnic ale Comisiei sunt asigurate de Ministerul Culturii și Cultelor.
punctul 34.
Articolul 61 va avea următorul cuprins:
CIT

Citat

ART

Articolul 61

Alineatul (1)
Finanțarea activității Comisiei, inclusiv indemnizația și celelalte cheltuieli de participare a președintelui și membrilor, se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii și Cultelor.
Alineatul (2)
Indemnizația președintelui și a membrilor Comisiei este de 10% din salariul secretarului de stat și se acordă lunar, indiferent de numărul de ședințe organizate.
punctul 35.
Articolul 62 va avea următorul cuprins:
CIT

Citat

ART

Articolul 62

Paragraf
Comisia are următoarele atribuții:
litera a)
elaborează strategii și programe pentru sistemul național de biblioteci, pe care le supune spre aprobare, prin ordin comun, ministrului educației și cercetării și ministrului culturii și cultelor;
litera b)
coordonează activitatea de informare și documentare din sistemul național de biblioteci, elaborează programe și metodologii privind informatizarea sistemului național de biblioteci;
litera c)
propune programe de cercetare în domeniul biblioteconomiei, istoriei cărții și științelor informării, pe care le transmite spre analiză Ministerului Culturii și Cultelor, Ministerului Educației și Cercetării și Academiei Române, precum și altor autorități sau instituții publice interesate;
litera d)
elaborează și propune metodologiile, normele, normativele și reglementările din domeniul protejării bunurilor culturale de patrimoniu din biblioteci, pe care le înaintează Ministerului Culturii și Cultelor, respectiv Comisiei Naționale a Muzeelor și Colecțiilor;
litera e)
elaborează, în conformitate cu standardele europene, standarde privitoare la suprafața minimă a bibliotecilor finanțate din fonduri publice, care se aprobă prin ordin comun al ministrului educației și cercetării și al ministrului culturii și cultelor; acestea nu pot fi sub 0,05 mp pentru un locuitor, în localitățile cu o populație de până la 10.000 de locuitori, și sub 0,015 mp pentru un locuitor, în localitățile cu o populație de peste 10.000 de locuitori;
litera f)
elaborează criteriile specifice de selecție și promovare a personalului pentru ocuparea funcțiilor de conducere și de specialitate din biblioteci, care se aprobă prin ordin comun al ministrului educației și cercetării și al ministrului culturii și cultelor;
litera g)
elaborează norme-cadru de organizare și funcționare a bibliotecilor finanțate de autoritățile administrației publice locale, precum și a bibliotecilor de drept privat cu acces public, care se aprobă prin ordin comun al ministrului educației și cercetării și al ministrului culturii și cultelor;
litera h)
propune Ministerului Educației și Cercetării și autorităților finanțatoare cursuri de formare inițială și de formare continuă în domeniile specifice biblioteconomiei și științei informării;
litera i)
elaborează metodologia de organizare a inspecției în biblioteci, cu scopul de a stabili nivelul de dezvoltare a bibliotecilor în raport cu strategiile și standardele naționale, de a propune soluții de impulsionare a dezvoltării și de a sprijini procesul decizional de la nivelul administrației centrale și locale; metodologia se aprobă prin ordin comun al ministrului educației și cercetării și al ministrului culturii și cultelor;
litera j)
elaborează raportul anual privind starea sistemului național de biblioteci, pe baza rapoartelor statistice primite de la unitățile de profil din teritoriu.
punctul 36.
Articolul 63 se completează cu un nou alineat, alineatul (2), cu următorul cuprins:
CIT

Citat

Alineatul (2)
Accesul utilizatorilor la colecțiile și serviciile bibliotecilor comunale este asigurat minimum 4 ore pe zi lucrătoare, restul programului de lucru fiind destinat altor activități specifice bibliotecilor.
punctul 37.
Alineatele (1) și (2) ale articolului 67 vor avea următorul cuprins:
CIT

Citat

ART

Articolul 67

Alineatul (1)
Nerestituirea la termen a documentelor de bibliotecă împrumutate de către utilizatori se sancționează cu plata unei sume aplicate gradual, până la 50% din valoarea de inventar, actualizată cu aplicarea coeficientului de inflație la zi.
Alineatul (2)
Distrugerea sau pierderea documentelor, bunuri culturale comune, de către utilizatori se sancționează prin recuperarea fizică a unor documente identice sau prin achitarea valorii de inventar a documentelor, actualizată cu aplicarea coeficientului de inflație la zi, la care se adaugă o sumă echivalentă cu de până la 5 ori față de prețul astfel calculat.
punctul 38.
La articolul 68, partea introductivă și litera d) vor avea următorul cuprins:
CIT

Citat

ART

Articolul 68

Paragraf
Bibliotecile de drept public dispun de autonomie administrativă și profesională în raport cu autoritatea finanțatoare, constând în:
litera d)
încheierea protocoalelor de colaborare cu alte biblioteci sau instituții culturale din țară și din străinătate;
punctul 39.
Alineatul (2) al articolului 69 va avea următorul cuprins:
CIT

Citat

Alineatul (2)
Condițiile și cuantumul participării la finanțarea programelor realizate prin asociere se stabilesc și se aprobă de autoritățile finanțatoare.
punctul 40.
Alineatul (1) al articolului 71 va avea următorul cuprins:
CIT

Citat

ART

Articolul 71

Alineatul (1)
Anual conducerile bibliotecilor întocmesc rapoarte de evaluare a activității, care sunt prezentate consiliului de administrație și autorității finanțatoare.
punctul 41.
Articolul 73 va avea următorul cuprins:
CIT

Citat

ART

Articolul 73

Alineatul (1)
Controlul respectării dispozițiilor prezentei legi, precum și a standardelor, normelor și metodologiilor elaborate de Comisie, aprobate potrivit legii, se asigură, de asemenea, de către direcțiile pentru cultură, culte și patrimoniul cultural național județene, respectiv a municipiului București, în cazul bibliotecilor finanțate de autoritățile publice locale, de către Ministerul Educației și Cercetării, universități, precum și de inspectoratele școlare județene, pentru bibliotecile din sistemul educației naționale.
Alineatul (2)
Celelalte autorități și instituții publice în subordinea și finanțarea cărora se află bibliotecile de drept public vor asigura, prin formele proprii de control și îndrumare, aplicarea și respectarea dispozițiilor prezentei legi.
punctul 42.
Articolul 74 va avea următorul cuprins:
CIT

Citat

ART

Articolul 74

Paragraf
Anexele nr. 1 și 2a)-c) fac parte integrantă din prezenta lege.
punctul 43.
Anexa la Legea bibliotecilor nr. 334/2002, republicată, se modifică și se înlocuiește cu anexele nr. 1 și 2a)-c) la prezenta ordonanță.
ART

Articolul ii

Paragraf
În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe se reorganizează Comisia Națională a Bibliotecilor.
ART

Articolul ii

Paragraf
În termenul prevăzut la art. II asociațiile profesionale își desemnează membri în Comisia Națională a Bibliotecilor.
ART

Articolul iii

Paragraf
În termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe, Comisia Națională a Bibliotecilor elaborează metodologia sistemului de statistică a bibliotecilor și o înaintează Institutului Național de Statistică, după aprobarea prin ordin comun al ministrului educației și cercetării și al ministrului culturii și cultelor.
ART

Articolul iv

Paragraf
În termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe, Comisia Națională a Bibliotecilor elaborează norme de realizare a operațiilor specifice activității de bibliotecă, pe care le înaintează spre aprobare, prin ordin comun al ministrului educației și cercetării și al ministrului culturii și cultelor.
ART

Articolul v

Paragraf
Prezenta ordonanță intră în vigoare la 3 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.
SMN

Semnături

Paragraf
PRIM-MINISTRU
Paragraf
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Paragraf
Contrasemnează:
Paragraf
Ministrul culturii și cultelor,
Paragraf
Adrian Iorgulescu
Paragraf
Ministrul administrației și internelor,
Paragraf
Vasile Blaga
Paragraf
p. Ministrul educației și cercetării,
Paragraf
Dumitru Miron,
Paragraf
secretar de stat
Paragraf
Ministrul muncii, solidarității sociale și familiei,
Paragraf
Gheorghe Barbu
Paragraf
Ministrul finanțelor publice,
Paragraf
Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu
Paragraf
București, 26 ianuarie 2006.
Paragraf
Nr. 26.
ANX

Anexa nr. 1 nr

PRE PRE_668
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_668
ANX

Anexa nr. 2a) nr

Paragraf
MINISTERUL EDUCAȚIEI ȘI CERCETĂRII
Paragraf
privind încadrarea cu personal de specialitate a bibliotecilor universitare
punctul 1.
Încadrarea cu personal a bibliotecilor universitare se face în funcție de activitățile reale desfășurate în aceste instituții, determinate de achiziția, prelucrarea și comunicarea documentelor, de serviciile, patrimoniul și sistemul de organizare a instituțiilor respective, numărul și frecvența utilizatorilor.
punctul 2.
Personalul de specialitate al bibliotecilor universitare se compune din:
-
bibliotecari, bibliografi, cercetători, redactori, documentariști, conservatori, restauratori, ingineri de sistem, informaticieni, operatori, analiști, depozitari și alte funcții de profil. Aceștia au statut de personal didactic auxiliar.
PRE PRE_688
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_688
ANX

Anexa nr. 2b) nr

Paragraf
MINISTERUL EDUCAȚIEI ȘI CERCETĂRII
Paragraf
privind încadrarea cu personal de specialitate a bibliotecilor școlare
Paragraf
Pentru optimizarea funcționalității bibliotecilor școlare și, implicit, sporirea eficienței procesului de învățământ din școală, normarea posturilor de bibliotecari școlari se face astfel:
Paragraf
Pentru bibliotecile din învățământul primar și gimnazial:
-
1 post normă întreagă la minimum 600 de elevi sau la 700 elevi și cadre didactice și minimum 8000 volume:
-
1/2 normă la minimum 300 de elevi și minimum 4000 volume;
-
plata cu ora (minimum 10 ore pe săptămână) - până la 300 elevi, sub 4000 volume.
Paragraf
Pentru școlile din mediul rural în care nu există bibliotecă publică, se poale înființa o bibliotecă în fiecare școală, cu încadrarea cu minimum 1/4 din normă, plata cu ora (minimum 10 ore pe săptămână) sau 1 post de bibliotecar, normă întreagă, la 3 - 4 școli, pentru situații deosebite (școli izolate).
Paragraf
În fiecare școala coordonatoare din mediul rural poate funcționa o bibliotecă școlară cu normă întreagă.
Paragraf
În mediul rural, în școli cu efectiv sub 300 elevi, dar cu bibliotecă cu dubla funcție - școlară și publică - poate fi un post de cel puțin 1/2 normă.
Paragraf
Fiecare liceu poate avea un bibliotecar cu normă întreagă, indiferent de numărul de elevi și de volume.
Paragraf
Pentru bibliotecile cu peste 20.000 volume și efectivul școlii de peste 1.500 elevi, pot fi 2 posturi de bibliotecar cu normă întreagă sau al doilea post cu 1/2 normă, numai cu aprobarea Ministerului Educației și Cercetării.
Paragraf
Pentru bibliotecile care dețin cărți de patrimoniu, colecții speciale sau muzee școlare, se poate înființa un al doilea post de bibliotecar, respectiv de muzeograf, numai cu aprobarea Ministerului Educației și Cercetării.
Paragraf
La centrele de plasament și în scoli speciale, posturile de bibliotecar se vor norma astfel:
-
un post cu 1/2 normă până la 300 copii / elevi;
-
1 post cu normă întreagă de la 301 copii / elevi;
Paragraf
Pentru bibliotecile din cadrul caselor corpului didactic:
-
1 post normă întreagă, indiferent de numărul de volume sau cititori;
-
pentru bibliotecile în care este depășit numărul de 10.000 volume și de 300 cititori se poate înființa un al doilea post (cu normă întreagă, 1/2 normă sau 1/4 normă, în funcție de proporția în care sunt depășite cifrele menționate), cu aprobarea Ministerului Educației și Cercetării.
ANX

Anexa nr. 2c) nr

Paragraf
MINISTERUL EDUCAȚIEI ȘI CERCETĂRII
Paragraf
privind încadrarea cu personal de specialitate a
Paragraf
Bibliotecii Pedagogice Naționale "I. C. Petrescu" din București
Paragraf
Încadrarea cu personal de specialitate se face în funcție de profilul unic al bibliotecii, numărul anual de intrări, spațiul de depozitare, precum și de mijloacele financiare de care dispune biblioteca.
Paragraf
Personalul de specialitate este compus din: bibliotecari, bibliografi, cercetători, redactori, documentariști, conservatori, restauratori, ingineri de sistem, informaticieni, operatori, analiști, custozi, mânuitori, depozitari și alte funcții de profil.
PRE PRE_743
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_743

Vrei mai mult?

Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.

Începe gratuit
Contact

Începe Conversația.

Pregătit să știi exact de unde vine răspunsul?

Newsletter

Primește noutățile legislative și actualizările platformei direct pe email.

© 2026 Toate drepturile rezervate.

Poly Tool Design SRL — Blvd. Ferdinand 95, Constanța, 900717, România — CUI: 40293031