ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 189 din 12 decembrie 2002 (actualizată)privind operaţiunile compensatorii referitoare la contractele de achiziţii pentru nevoi de apărare, ordine publică şi siguranţa naţionala (actualizată până la data de 19 ianuarie 2006)
Abrogat
12 versiuni ale acestui act — din 18 iulie 2003 până azi. Vezi textul la orice dată
Paragraf
*) Textul iniţial a fost publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 942 din 23 decembrie 2002. Aceasta este forma actualizată de S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra Neamţ până la data de 19 ianuarie 2006, cu modificările şi completările aduse de LEGEA nr. 354 din 10 iulie 2003; LEGEA nr. 146 din 5 mai 2004; ORDONANŢĂ nr. 30 din 14 iulie 2005; LEGEA nr. 19 din 11 ianuarie 2006.
Paragraf
În temeiul prevederilor art. 114 alin. (4) din Constituţie,
Paragraf
Guvernul României adopta prezenta ordonanţă de urgenţă.
Capitolul I DISPOZIŢII GENERALE
Secţiunea 1 SCOP. PRINCIPII. OBIECTIVE
Articolul 1
Paragraf
Prezenta ordonanţă de urgenţă are drept scop stabilirea principiilor, a cadrului general şi a procedurilor pentru derularea operaţiunilor compensatorii, constând în compensaţii economice, stabilite prin contractul de achiziţie ca o condiţie pentru achiziţionarea de produse, lucrări sau servicii de pe piaţa externa, în domeniul apărării, ordinii publice şi siguranţei naţionale, cu condiţia ca aceste achiziţii să depăşească pragul valoric stabilit la art. 5.
Articolul 2
Paragraf
Derularea operaţiunilor compensatorii se realizează pe bază de acorduri şi contracte economice, a căror încheiere este guvernata de următoarele principii:
litera A)
stabilitatea preţului - obligaţia de a introduce clauze compensatorii pentru contractele de achiziţie prevăzute la art. 5 nu trebuie să determine o creştere a preţului de cumpărare;
litera B)
asigurarea unui beneficiu reciproc - propunerile trebuie să fie avantajoase atât pentru contractant, cat şi pentru economia României;
litera C)
dezvoltarea - propunerile trebuie să induca o creştere a unei afaceri sau a unei tranzacţii noi;
Paragraf
Lit. d) a art. 2 a fost abrogată de pct. 1 al art. I din ORDONANŢA nr. 30 din 14 iulie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 640 din 20 iulie 2005.
litera E)
responsabilitatea - răspunderea pentru neexecutarea oricăror obligaţii ce izvorăsc din acord îi revine contractantului, chiar dacă obligaţia compensatorie este îndeplinită de către o persoană fizica sau juridică desemnată de contractant.
Paragraf
Art. 2 a fost modificat de pct. 1 al art. unic din LEGEA nr. 354 din 10 iulie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 18 iulie 2003.
Articolul 3
Paragraf
Prin introducerea şi derularea operaţiunilor compensatorii se urmăresc promovarea semnificativă a intereselor economice ale României şi crearea unor instrumente eficiente pentru îmbunătăţirea situaţiei balanţei comerciale prin:
litera A)
recuperarea, integrală sau parţială, a fondurilor investite în achiziţiile de tehnica militară;
litera B)
susţinerea industriei româneşti, în general, şi a celei de apărare, în special;
Paragraf
Lit. b) a art. 3 a fost modificată de pct. 2 al art. unic din LEGEA nr. 354 din 10 iulie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 18 iulie 2003.
litera C)
creşterea aportului de valuta atât prin exportul produselor de apărare, cat şi al altor produse şi servicii ale economiei româneşti sau prin investiţii de capital străin;
Paragraf
Lit. c) a art. 3 a fost modificată de pct. 2 al art. unic din LEGEA nr. 354 din 10 iulie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 18 iulie 2003.
litera D)
obţinerea de tehnologie moderna;
Paragraf
Lit. d) a art. 3 a fost modificată de pct. 2 al art. unic din LEGEA nr. 354 din 10 iulie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 18 iulie 2003.
litera E)
crearea de noi oportunitati de afaceri şi promovarea investiţiilor şi a colaborării în activitatea de cercetare ştiinţifică;
Paragraf
Lit. e) a art. 3 a fost modificată de pct. 2 al art. unic din LEGEA nr. 354 din 10 iulie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 18 iulie 2003.
litera F)
creşterea calităţii şi productivitatii în industrie;
litera G)
creşterea competitivitatii internaţionale a economiei româneşti.
Secţiunea a 2-a DEFINIŢII
Articolul 4
Paragraf
În sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, termenii şi expresiile de mai jos au următorul înţeles:
litera A)
operaţiuni compensatorii - un set de compensaţii economice utilizate în practica comercială internationala sub denumirea de offset, ca o condiţie pentru achiziţionarea de produse, lucrări sau servicii de pe piaţa externa, în domeniul apărării, ordinii publice şi siguranţei naţionale;
litera B)
operaţiuni compensatorii directe - participarea agenţilor economici români la realizarea de echipamente, tehnica, tehnologie, materiale, produse ce fac obiectul contractului de achiziţie sau la prestarea de servicii care contribuie la implementarea şi exploatarea în bune condiţii a echipamentelor şi produselor achiziţionate. Operaţiunile compensatorii directe se pot realiza în următoarele forme:
Paragraf
- producţia sub licenta - producţia de echipamente, tehnica, tehnologie, materiale, produse sau prestarea de servicii bazate pe transferul de informaţie tehnica de la contractant către agenţi economici români;
Paragraf
- subcontractarea - producerea de către un agent economic român a unei părţi sau a unei componente a echipamentului, produsului sau serviciului care face obiectul contractului de achiziţie, cu sau fără licenta de producţie acordată de către contractant;
Paragraf
- cumpărarea de produse rezultate - forma de compensare prin care contractantul se obliga ca în contul obligaţiei compensatorii sa cumpere de la agenţi economici români produse sau servicii realizate cu echipamentele, tehnica, tehnologia, produsele şi materialele livrate;
Paragraf
- transferul de tehnologie - transferarea de cunoştinţe, asistenţa tehnica sau alte activităţi de transfer tehnologic, care să permită obţinerea de noi capacităţi sau creşterea competitivitatii pieselor de schimb şi a componentelor;
Paragraf
- asistenţă în marketing - activităţi de promovare a produselor, lucrărilor sau serviciilor prestate de operatorii economici români, utilizate şi pentru realizarea obiectului contractului de achiziţie, pe terţe pieţe;
Paragraf
Liniuţa a 5-a a lit. b) a art. 4 a fost introdusă de pct. 2 al art. I din ORDONANŢA nr. 30 din 14 iulie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 640 din 20 iulie 2005.
Paragraf
- asistenţă financiară - activităţi legate de furnizarea sau de sprijinirea obţinerii de fonduri pentru un operator economic român, în vederea participării acestuia la realizarea obiectului contractului de achiziţie;
Paragraf
Liniuţa a 6-a a lit. b) a art. 4 fost introdusă de pct. 2 al art. I din ORDONANŢA nr. 30 din 14 iulie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 640 din 20 iulie 2005.
Paragraf
- alte activităţi care sunt legate de produsul, serviciul sau lucrarea achiziţionată, precum: cooperare în cercetare şi dezvoltare, noi investiţii, înfiinţarea de companii mixte, asistenţă pentru crearea de noi locuri de muncă, asistenţă pentru întreprinderi mici şi mijlocii;
Paragraf
Liniuţa a 7-a a lit. b) a art. 4 a fost introdusă de pct. 2 al art. I din ORDONANŢA nr. 30 din 14 iulie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 640 din 20 iulie 2005.
Paragraf
- donarea de utilaje, standuri de probă, piese şi subansambluri de schimb pentru realizarea sau întreţinerea produselor contractate în România;
Paragraf
Liniuţa a 8-a a lit. b) a art. 4 a fost introdusă de pct. 2 al art. I din ORDONANŢA nr. 30 din 14 iulie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 640 din 20 iulie 2005.
Paragraf
- donarea de simulatoare pentru instruirea personalului autorităţilor contractante, precum şi efectuarea de cursuri de pregătire gratuite atât pentru personalul autorităţilor contractante, cât şi pentru cel al operatorilor economici autohtoni;
Paragraf
Liniuţa a 9-a a lit. b) a art. 4 a fost introdusă de pct. 2 al art. I din ORDONANŢA nr. 30 din 14 iulie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 640 din 20 iulie 2005.
litera C)
operaţiuni compensatorii indirecte - compensaţii economice care nu sunt legate de echipamentele, tehnica, tehnologia, materialele, produsele sau serviciile care fac obiectul contractului de achiziţie. Operaţiunile compensatorii indirecte se pot realiza în următoarele forme:
Paragraf
- exportul de produse, servicii sau lucrări care nu sunt legate de obiectul contractului de achiziţie;
Paragraf
- schimbul de produse sau servicii stabilite de contractant şi un agent economic român la o valoare echivalenta;
Paragraf
- cumpărările în avans - forma a operaţiunilor compensatorii indirecte, prin care contractantul cumpara produse sau servicii înaintea exportului propriilor produse, servicii sau lucrări ce fac obiectul contractului de achiziţie, cu scopul de a crea capacitate de plată în beneficiul autorităţii contractante, asigurându-se astfel resursele valutare pentru plata avansului la contractul de achiziţie;
Paragraf
- asistenţa în marketing - activităţi de sprijinire a agenţilor economici români în pătrunderea pe pieţele externe;
Paragraf
- asistenţa financiară - activităţi legate de furnizarea sau sprijinirea obţinerii de fonduri pentru un agent economic român, în vederea realizării de exporturi;
Paragraf
- alte activităţi în domenii care nu sunt legate de produsul, serviciul sau lucrarea achizitionata, precum: transferul de tehnologie şi know-how, cooperare în cercetare şi dezvoltare, noi investiţii, înfiinţarea de companii mixte, asistenţa pentru crearea de noi locuri de muncă, asistenţa pentru întreprinderi mici şi mijlocii;
litera D)
contract de achiziţie - contractul de achiziţie în domeniul apărării, ordinii publice şi siguranţei naţionale, semnat între o autoritate contractantă şi un contractant şi care depăşeşte pragul valoric prevăzut la art. 5;
litera E)
contractant - orice ofertant care poate fi persoana juridică străină, reprezentant al unei persoane juridice străine în România sau un intermediar pentru produse, servicii sau lucrări importate, căruia i se atribuie contractul de achiziţie în urma aplicării uneia dintre procedurile prevăzute de legislaţia română în vigoare;
litera F)
autoritate contractantă - autoritate publică sau instituţie publică, de interes naţional sau local, astfel cum este definită în legislaţia română în vigoare, cu care contractantul încheie contractul de achiziţie;
litera G)
Agenţia de compensare pentru achiziţii de tehnică specială, denumită în continuare Agenţia - instituţie publică autonomă, cu personalitate juridică, aflată în coordonarea primului-ministru, având ca obiect de activitate punerea în aplicare a procedurilor prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă pentru executarea operaţiunilor compensatorii;
Paragraf
Lit. g) a art. 4 a fost modificată de pct. 1 al art. I din LEGEA nr. 146 din 5 mai 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 425 din 12 mai 2004.
litera H)
entitate eligibilă - orice persoană juridică română sau străină desemnată de contractant pentru a îndeplini, în numele acestuia, obligaţia de compensare;
litera I)
tranzacţie prin compensare - orice acord încheiat între contractant şi un agent economic român, avizat de Agenţie pentru executarea obligaţiei de compensare;
litera J)
obligaţie de compensare - obligaţia contractantului de a face compensaţii economice în proporţie de cel puţin 80% din valoarea contractului de achiziţie;
litera K)
valoarea obligaţiei de compensare - valoarea totală a compensatiei oferite de un contractant pentru a i se atribui un contract de achiziţie în România; aceasta valoare rezultă din aplicarea procentului oferit de contractant ca obligaţie de compensare la valoarea contractului de achiziţie;
litera L)
valoarea efectivă a unei tranzacţii prin compensare - valoarea nominală probată de către contractant, confirmată de operatorul economic sau de instituţia publică din România cu care s-a derulat operaţiunea compensatorie şi acceptată de Agenţie, din care se scad, dacă este cazul, valoarea acceptată a importurilor şi/sau profitul realizat de contractant şi/sau de entitatea eligibilă şi transferat în afara ţării după plata impozitelor şi taxelor legale;
Paragraf
Lit. l) a art. 4 a fost modificată de pct. 1 al art. unic din LEGEA nr. 19 din 11 ianuarie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 38 din 16 ianuarie 2006.
litera M)
valoarea de compensare a unei tranzacţii prin compensare - valoarea rezultată prin aplicarea multiplicatorului de compensare la valoarea efectivă a tranzacţiei;
Paragraf
Lit. m) a art. 4 a fost modificată de pct. 1 al art. unic din LEGEA nr. 19 din 11 ianuarie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 38 din 16 ianuarie 2006.
litera N)
multiplicator de compensare - coeficientul utilizat pentru calcularea valorii de compensare a unei tranzacţii prin compensare. Valorile coeficienţilor şi modul de aplicare a acestora se stabilesc, la propunerea Agenţiei de Compensare pentru Achiziţii de Tehnică Specială, prin hotărâre a Guvernului;
Paragraf
Lit. n) a art. 4 a fost modificată de pct. 1 al art. unic din LEGEA nr. 19 din 11 ianuarie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 38 din 16 ianuarie 2006.
litera O)
credit de compensare - partea din valoarea obligaţiei de compensare realizată de contractant la un moment dat, direct sau indirect;
litera P)
creditare - procesul de scădere a valorii creditului de compensare din valoarea obligaţiei de compensare, stabilită prin acordul de compensare;
Paragraf
Lit. p) a art. 4 a fost modificată de pct. 1 al art. unic din LEGEA nr. 19 din 11 ianuarie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 38 din 16 ianuarie 2006.
litera R)
contul contractantului - înregistrarea facuta de Agenţie a stadiului în care se afla îndeplinirea obligaţiilor de compensare ale contractantului, prin urmărirea şi înregistrarea creditului curent.
Paragraf
Art. 4 a fost modificat de pct. 3 al art. unic din LEGEA nr. 354 din 10 iulie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 18 iulie 2003.
Secţiunea a 3-a DOMENIUL DE APLICARE
Articolul 5
Paragraf
Prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă se aplică pentru îndeplinirea obligaţiilor de compensare rezultate din contractul de achiziţie din import de către autoritatea contractantă de produse, servicii sau lucrări necesare domeniului apărării, ordinii publice şi siguranţei naţionale, a căror valoare depăşeşte, individual sau cumulat, 3 milioane de euro.
litera
(2) Prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă se aplică şi în cazul în care un operator economic din România, pentru realizarea obiectului unui contract încheiat cu o autoritate contractantă, încheie contracte de import de produse, servicii sau lucrări necesare domeniului apărării, ordinii publice şi siguranţei naţionale a căror valoare depăşeşte, individual sau cumulat, 3 milioane euro.
Paragraf
Alin. (2) al art. 5 a fost modificat de pct. 2 al art. unic din LEGEA nr. 19 din 11 ianuarie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 38 din 16 ianuarie 2006.
Paragraf
Art. 5 a fost modificat de pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 146 din 5 mai 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 425 din 12 mai 2004.
Articolul 5^1
Paragraf
Prevederile art. 5 nu se aplică în cazul achiziţiilor finanţate din fonduri externe nerambursabile acordate Guvernului României, pentru suma finanţată.
Paragraf
Art. 5^1 a fost introdus de pct. 5 al art. I din ORDONANŢA nr. 30 din 14 iulie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 640 din 20 iulie 2005.
Articolul 6
litera
(1) Valoarea obligaţiei de compensare trebuie să fie cel puţin 80% din valoarea contractului de achiziţie.
litera
(2) Majorarea sau reducerea valorii contractului de achiziţie atrage revizuirea valorii obligaţiei de compensare, modificările apărute urmând a fi consemnate în scris, prin acordul părţilor.
litera
(3) Autoritatea contractantă are obligaţia de a notifica Agenţiei eventualele modificări ale valorii contractului de achiziţie.
litera
(4) Valoarea obligaţiei de compensare se exprima în moneda stabilită prin contractul de achiziţie.
litera
(5) Pentru achiziţii în caz de urgenţă sau stare de necesitate, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea autorităţii contractante prevăzute la art. 4 lit. f), obligaţia de compensare poate fi modificată.
Paragraf
Alin. (5) al art. 6 a fost modificat de pct. 6 al art. I din ORDONANŢA nr. 30 din 14 iulie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 640 din 20 iulie 2005.
Paragraf
Art. 6 a fost modificat de pct. 5 al art. unic din LEGEA nr. 354 din 10 iulie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 18 iulie 2003.
Articolul 7*)
Paragraf
Perioada în care obligaţia de compensare trebuie îndeplinită este de maximum 10 ani, în funcţie de valoarea obligaţiei şi de complexitatea acesteia, dar fără să depăşească cu mai mult de 2 ani durata de executare a contractului de achiziţie. Preşedintele Agenţiei poate propune prelungirea oricăreia dintre perioadele de mai sus, perioada de îndeplinire a obligaţiei de compensare respective fiind stabilită prin hotărâre a Guvernului.
Paragraf
Art. 7 a fost modificat de pct. 3 al art. unic din LEGEA nr. 19 din 11 ianuarie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 38 din 16 ianuarie 2006.
Paragraf
Alin. (2) al art. II din ORDONANŢA nr. 30 din 14 iulie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 640 din 20 iulie 2005 a fost modificat de pct. 9 al art. unic din LEGEA nr. 19 din 11 ianuarie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 38 din 16 ianuarie 2006 şi prevede:
Paragraf
"(2) Data de referinţă pentru aplicarea termenelor prevăzute la art. 7 şi la art. 19 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 189/2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 354/2003, cu modificările şi completările ulterioare, este a 30-a zi de la data intrării în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanţe."
Capitolul II CADRUL INSTITUŢIONAL
Articolul 8
litera
(1) Agenţia este finanţată de la bugetul de stat, prin bugetul Secretariatului General al Guvernului, pe o perioadă de un an de la începerea activităţii. După expirarea acestui termen, finanţarea Agenţiei se asigură din venituri proprii, iar bugetul de venituri şi cheltuieli al acesteia se aprobă prin hotărâre a Guvernului.
Paragraf
Alin. (1) al art. 8 a fost modificat de pct. 3 al art. I din LEGEA nr. 146 din 5 mai 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 425 din 12 mai 2004.
Paragraf 1
^1) Veniturile proprii ale Agenţiei se constituie din:
litera A)
încasări din tarife pentru activităţi de consultanţă şi asistenţă acordate potenţialilor contractanţi şi altor firme interesate;
litera B)
încasări din cote procentuale aplicate la valoarea tranzacţiilor curente de compensare;
litera C)
încasări din furnizarea unor materiale documentare contra cost;
litera D)
încasări din alte activităţi stabilite prin hotărâre a Guvernului;
Paragraf
Lit. d) a alin. (1^1) al art. 8 a fost modificată de pct. 4 al art. unic din LEGEA nr. 19 din 11 ianuarie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 38 din 16 ianuarie 2006.
litera E)
orice alte surse prevăzute de lege.
Paragraf
Alin. (1^1) al art. 8 a fost introdus de pct. 7 al art. I din ORDONANŢA nr. 30 din 14 iulie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 640 din 20 iulie 2005.
Paragraf 1
^2) Structura activităţilor şi nivelul tarifelor, al cotelor procentuale şi al preţurilor se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.
Paragraf
Alin. (1^2) al art. 8 a fost introdus de pct. 7 al art. I din ORDONANŢA nr. 30 din 14 iulie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 640 din 20 iulie 2005.
Paragraf 1
^3) Veniturile încasate de Agenţie conform prevederilor alin. (1^1), inclusiv în perioada când Agenţia este finanţată de la bugetul de stat, se reţin integral ca venituri proprii, cu titlu permanent, la dispoziţia Agenţiei şi vor fi folosite în conformitate cu prevederile bugetului de venituri şi cheltuieli, aprobat potrivit legii.
Paragraf
Alin. (1^3) al art. 8 a fost introdus de pct. 7 al art. I din ORDONANŢA nr. 30 din 14 iulie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 640 din 20 iulie 2005.
Paragraf 1
^4) Sumele rămase neutilizate, stabilite la sfârşitul exerciţiului bugetar sau la sfârşitul perioadei de finanţare de la buget, ca diferenţă între veniturile încasate şi cheltuielile efectuate, se reportează în anul următor şi vor fi folosite în conformitate cu prevederile bugetului de venituri şi cheltuieli, aprobat potrivit legii.
Paragraf
Alin. (1^4) al art. 8 a fost introdus de pct. 7 al art. I din ORDONANŢĂ nr. 30 din 14 iulie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 640 din 20 iulie 2005.
Paragraf 1
^5) Guvernul României poate aproba, la cererea Agenţiei, trecerea la finanţarea din venituri proprii, înainte de expirarea perioadei de un an.
Paragraf
Alin. (1^5) al art. 8 a fost introdus de pct. 7 al art. I din ORDONANŢA nr. 30 din 14 iulie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 640 din 20 iulie 2005.
litera
(2) Agenţia are următoarele atribuţii principale:
Paragraf
Lit. a) a alin. (2) al art. 8 a fost abrogată de pct. 8 al art. unic din LEGEA nr. 354 din 10 iulie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 18 iulie 2003.
litera B)
supunerea spre aprobare Guvernului a domeniilor prioritare ce beneficiază de derularea operaţiunilor de compensare şi a valorilor multiplicatorilor de compensare rezultaţi ca urmare a analizei priorităţilor de dezvoltare a României; supunerea spre aprobare Guvernului a condiţiilor de angajare, acceptare, derulare, creditare, a restricţiilor, cotelor şi limitărilor aplicabile operaţiunilor compensatorii, operaţiunilor compensatorii în avans şi transferului de credite de compensare;
Paragraf
Lit. b) a alin. (2) al art. 8 a fost modificată de pct. 8 al art. I din ORDONANŢA nr. 30 din 14 iulie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 640 din 20 iulie 2005.
litera C)
colaborarea cu Ministerul Afacerilor Externe pentru promovarea prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă în străinătate;
litera D)
urmărirea tranzacţiilor unde pot fi luate în considerare operaţiuni compensatorii;
Paragraf
Lit. d) a alin. (2) al art. 8 a fost modificată de pct. 9 al art. unic din LEGEA nr. 354 din 10 iulie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 18 iulie 2003.
litera E)
furnizarea de informaţii contractanţilor cu privire la procedurile legale în vigoare pentru încheierea acordurilor compensatorii şi executarea obligaţiilor de compensare, cu respectarea legislaţiei privind informaţiile clasificate;
Paragraf
Lit. e) a alin. (2) al art. 8 a fost modificată de pct. 9 al art. unic din LEGEA nr. 354 din 10 iulie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 18 iulie 2003.
litera F)
colaborarea cu autorităţile contractante, pentru a asigura o buna corelare între prevederile contractului de achiziţie şi cele ale acordurilor compensatorii;
Paragraf
Lit. f) a alin. (2) al art. 8 a fost modificată de pct. 9 al art. unic din LEGEA nr. 354 din 10 iulie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 18 iulie 2003.
litera G)
stabilirea reglementărilor privind derularea operaţiunilor compensatorii şi a tuturor documentelor conexe acestora;
Paragraf
Lit. g) a alin. (2) al art. 8 a fost modificată de pct. 5 al art. unic din LEGEA nr. 19 din 11 ianuarie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 38 din 16 ianuarie 2006.
litera H)
asigurarea de asistenţa potenţialilor contractanţi în identificarea de oportunitati pentru executarea obligaţiilor de compensare;
Paragraf
Lit. h) a alin. (2) al art. 8 a fost modificată de pct. 9 al art. unic din LEGEA nr. 354 din 10 iulie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 18 iulie 2003.
litera I)
elaborarea, întreţinerea şi actualizarea permanenta a unei baze de date cu privire la agenţii economici români, la produsele şi serviciile româneşti care, în conformitate cu domeniile prioritare de dezvoltare a României, pot beneficia de programe de compensare;
Paragraf
Lit. i) a alin. (2) al art. 8 a fost modificată de pct. 9 al art. unic din LEGEA nr. 354 din 10 iulie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 18 iulie 2003.
litera J)
analizarea documentelor înaintate de către contractant şi calcularea valorii creditului curent;
Paragraf
Lit. j) a alin. (2) al art. 8 a fost modificată de pct. 8 al art. I din ORDONANŢA nr. 30 din 14 iulie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 640 din 20 iulie 2005.
Paragraf
j^1) analizarea rapoartelor trimestriale, anuale şi a oricăror alte documente referitoare la operaţiunile compensatorii, depuse de contractanţi, şi elaborarea de sinteze pe baza acestora, stabilirea măsurilor ce trebuie luate ca urmare a situaţiilor identificate, transmiterea de notificări contractantului pentru îndeplinirea/neîndeplinirea obligaţiilor de compensare;
Paragraf
Lit. j^1) a alin. (2) al art. 8 a fost introdusă de pct. 9 al art. I din ORDONANŢA nr. 30 din 14 iulie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 640 din 20 iulie 2005.
litera K)
evaluarea, la sfârşitul perioadei de compensare, a stadiului de îndeplinire a obligaţiei de compensare;
Paragraf
Lit. k) a alin. (2) al art. 8 a fost modificată de pct. 8 al art. I din ORDONANŢA nr. 30 din 14 iulie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 640 din 20 iulie 2005.
Paragraf
Lit. l) a alin. (2) a fost abrogată de pct. 10 al art. I din ORDONANŢA nr. 30 din 14 iulie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 640 din 20 iulie 2005.
Paragraf
Lit. m) a alin. (2) a fost abrogată de pct. 10 al art. I din ORDONANŢA nr. 30 din 14 iulie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 640 din 20 iulie 2005.
Paragraf
Lit. n) a alin. (2) a fost abrogată de pct. 10 al art. I din ORDONANŢA nr. 30 din 14 iulie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 640 din 20 iulie 2005.
litera O)
elaborarea unui raport anual cu privire la activitatea proprie, incluzând căile şi măsurile de atingere a obiectivelor propuse, raport prezentat spre aprobare primului-ministru;
Paragraf
Lit. o) a alin. (2) al art. 8 a fost modificată de pct. 8 al art. 1 din ORDONANŢA nr. 30 din 14 iulie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 640 din 20 iulie 2005.
litera
(3) Organizarea şi funcţionarea Agenţiei se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.
Paragraf
Alin. (3) al art. 8 a fost modificat de pct. 10 al art. unic din LEGEA nr. 354 din 10 iulie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 18 iulie 2003.
Paragraf
Art. 9 a fost abrogat de pct. 11 al art. 1 din ORDONANŢA nr. 30 din 14 iulie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 640 din 20 iulie 2005.
Capitolul III
Paragraf
Procedura de atribuire a contractului de achiziţie, de semnare a acordului de compensare şi de executare a obligaţiei de compensare
Paragraf
Titlul Cap. III a fost modificat de pct. 12 al art. I din ORDONANŢA nr. 30 din 14 iulie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 640 din 20 iulie 2005.
Secţiunea 1 PROCEDURA DE ATRIBUIRE A CONTRACTULUI DE ACHIZIŢIE
Paragraf
Art. 10 a fost abrogat de pct. 13 al art. I din ORDONANŢA nr. 30 din 14 iulie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 640 din 20 iulie 2005.
Paragraf
Art. 11 a fost abrogat de pct. 13 al art. I din ORDONANŢA nr. 30 din 14 iulie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 640 din 20 iulie 2005.
Articolul 12
Paragraf
Pentru contractele de achiziţie prevăzute la art. 5, autoritatea contractantă are obligaţia ca, în anunţul de intenţie pe care îl transmite spre publicare în Monitorul Oficial al României, Partea a VI-a - Achiziţii publice, să facă menţiunea necesităţii introducerii clauzei de compensare. De asemenea, notifica Agenţiei intenţia de a realiza achiziţii care intra sub incidenţa prezentei ordonanţe de urgenţă.
Paragraf
Art. 12 a fost modificat de pct. 17 al art. unic din LEGEA nr. 354 din 10 iulie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 18 iulie 2003.
Articolul 13
Paragraf
Pe perioada derulării procedurilor de atribuire a contractelor de achiziţie, candidaţii sau ofertanţii contacteaza Agenţia pentru o corecta informare asupra condiţiilor şi procedurilor necesare pentru semnarea acordurilor de compensare şi executarea obligaţiilor de compensare.
Paragraf
Art. 13 a fost modificat de pct. 18 al art. unic din LEGEA nr. 354 din 10 iulie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 18 iulie 2003.
Articolul 14
Paragraf
La elaborarea caietului de sarcini, autoritatea contractantă include şi specificaţii cu privire la clauza de compensare.
Paragraf
Art. 14 a fost modificat de pct. 14 al art. I din ORDONANŢA nr. 30 din 14 iulie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 640 din 20 iulie 2005.
Articolul 15
litera
(1) Autoritatea contractantă notifica participanţilor la procedurile de atribuire a contractelor de achiziţie, care, conform prezentei ordonanţe de urgenţă, trebuie să cuprindă o clauza de compensare, despre aceasta obligaţie.
Paragraf 1
^1) În cazul în care procedura de atribuire a contractului nu implică publicarea anunţului de intenţie, autoritatea contractantă va informa firmele participante despre obligativitatea introducerii clauzei de compensare.
Paragraf
Alin. (1^1) al art. 15 a fost introdus de pct. 15 al art. I din ORDONANŢA nr. 30 din 14 iulie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 640 din 20 iulie 2005.
litera
(2) Nici un contractant căruia i-a fost atribuit un contract de achiziţie prin una dintre procedurile legale nu poate invoca necunoaşterea obligaţiei de a derula operaţiuni compensatorii şi nu poate refuza îndeplinirea acestei obligaţii.
Paragraf
Art. 15 a fost modificat de pct. 20 al art. unic din LEGEA nr. 354 din 10 iulie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 18 iulie 2003.
Articolul 16
Paragraf
În contractul de achiziţie se menţionează expres obligaţia contractantului de a executa operaţiuni compensatorii.
Paragraf
Art. 16 a fost modificat de pct. 21 al art. unic din LEGEA nr. 354 din 10 iulie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 18 iulie 2003.
Articolul 17
Paragraf
Ofertele depuse de participanţii la procedurile de atribuire a contractelor de achiziţie trebuie să conţină următoarele informaţii cu privire la operaţiunile compensatorii:
litera A)
informaţii cu privire la experienta contractantului referitoare la operaţiuni compensatorii;
litera B)
declaraţie privind acceptarea obligaţiei de compensare şi a penalitatilor prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă în cazul neîndeplinirii obligaţiilor;
Paragraf
b^1) valoarea obligaţiei de compensare asumate;
Paragraf
Lit. b^1) a art. 17 a fost introdusă de pct. 16 al art. I din ORDONANŢA nr. 30 din 14 iulie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 640 din 20 iulie 2005.
litera C)
tipurile de operaţiuni compensatorii ce vor fi utilizate;
litera D)
alte informaţii pe care contractantul le considera utile.
Paragraf
Art. 17 a fost modificat de pct. 22 al art. unic din LEGEA nr. 354 din 10 iulie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 18 iulie 2003.
Articolul 17^1
Paragraf
În contractul de achiziţie se menţionează expres:
litera A)
obligaţia contractantului de a perfecta cu Agenţia acordul de compensare, în termenul prevăzut la art. 19 alin. (1);
litera B)
valoarea obligaţiei de compensare asumate;
litera C)
angajamentul contractantului de a pune la dispoziţie Agenţiei o scrisoare de garanţie de bună execuţie conform prevederilor art. 35;
litera D)
acceptarea de către contractant a penalităţilor prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă pentru cazul în care obligaţia asumată nu se realizează conform acordului de compensare.
Paragraf
Art. 17^1 a fost introdus de pct. 17 al art. I din ORDONANŢA nr. 30 din 14 iulie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 640 din 20 iulie 2005.
Articolul 18
Paragraf
Obligaţia de compensare devine efectivă de la data semnării contractului de achiziţie.
Paragraf
Art. 18 a fost modificat de pct. 23 al art. unic din LEGEA nr. 354 din 10 iulie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 18 iulie 2003.
Secţiunea a 2-a SEMNAREA ACORDULUI-CADRU DE OFFSET
Paragraf
Semnarea acordului de compensare
Paragraf
Titlul Secţiunii a 2-a a Cap. III a fost modificat de pct. 18 al art. I din ORDONANŢA nr. 30 din 14 iulie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 640 din 20 iulie 2005.
Articolul 19
litera
(1) În termen de cel mult 60 de zile de la semnarea contractului de achiziţie, contractantul semnează acordul de compensare*).
litera
(2) Acordul de compensare se semnează de contractant şi de Agenţie.
litera
(3) Acordul de compensare cuprinde în mod obligatoriu clauze referitoare la: valoarea obligaţiei de compensare, perioada în care obligaţia de compensare trebuie îndeplinită, derularea acesteia pe fiecare an, tipul de operaţiune compensatorie - directă sau indirectă, domeniile care vor beneficia de operaţiuni compensatorii, garanţiile bancare de bună execuţie a acordului, declaraţia privind acceptarea necondiţionată a penalităţilor şi a prevederilor stipulate în prezenta ordonanţă de urgenţă, precum şi oricare alte informaţii considerate utile.
Paragraf
Art. 19 a fost modificat de pct. 19 al art. I din ORDONANŢA nr. 30 din 14 iulie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 640 din 20 iulie 2005.
Paragraf
*) NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamţ:
Paragraf
Art. II din ORDONANŢA nr. 30 din 14 iulie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 640 din 20 iulie 2005 prevede:
Paragraf
"Art. II
litera
(1) Acordurile de compensare aferente contractelor de achiziţii pentru nevoi de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, intrate în vigoare începând cu data de 12 decembrie 2002 până în prezent, vor fi perfectate de către Agenţia de Compensare pentru Achiziţii de Tehnică Specială.
litera
(2) Data de referinţă pentru aplicarea termenelor prevăzute la art. 7 şi la art. 19 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 189/2002
Paragraf
, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 354/2003
Paragraf
, cu modificările şi completările ulterioare, este a 30-a zi de la data intrării în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanţe."
Paragraf
Alin. (2) al art. II din ORDONANŢA nr. 30 din 14 iulie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 640 din 20 iulie 2005 a fost modificat de pct. 9 al art. unic din LEGEA nr. 19 din 11 ianuarie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 38 din 16 ianuarie 2006.
Secţiunea a 3-a APROBAREA PLANULUI DE AFACERI
Paragraf
Art. 20 a fost abrogat de pct. 20 al art. I din ORDONANŢA nr. 30 din 14 iulie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 640 din 20 iulie 2005.
Paragraf
Art. 21 a fost abrogat de pct. 20 al art. I din ORDONANŢA nr. 30 din 14 iulie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 640 din 20 iulie 2005.
Paragraf
Art. 22 a fost abrogat de pct. 20 al art. I din ORDONANŢA nr. 30 din 14 iulie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 640 din 20 iulie 2005.
Secţiunea a 4-a EXECUTAREA OBLIGAŢIEI OFFSET
Paragraf
Executarea obligaţiei de compensare
Paragraf
Titlul Secţiunii a 4-a a Cap. III a fost modificat de pct. 29 al art. unic din LEGEA nr. 354 din 10 iulie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 18 iulie 2003.
Articolul 23
litera
(1) Executarea obligaţiei de compensare începe efectiv din momentul semnării acordului de compensare cu contractantul.
Paragraf
Alin. (1) al art. 23 a fost modificat de pct. 6 al art. unic din LEGEA nr. 19 din 11 ianuarie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 38 din 16 ianuarie 2006.
Paragraf 1
^1) Executarea obligaţiei de compensare poate începe după semnarea contractului de achiziţie şi înainte de semnarea acordului de compensare cu contractantul, în condiţiile stabilite prin normele de aplicare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
Paragraf
Alin. (1^1) al art. 23 a fost introdus de pct. 6 al art. unic din LEGEA nr. 19 din 11 ianuarie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 38 din 16 ianuarie 2006.
litera
(2) Executarea obligaţiei de compensare se realizează prin acumularea, în perioada prevăzută în acordul de compensare, a unui credit curent egal cu valoarea obligaţiei de compensare.
Paragraf
Alin. (2) al art. 23 a fost modificat de pct. 6 al art. unic din LEGEA nr. 19 din 11 ianuarie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 38 din 16 ianuarie 2006.
litera
(3) Este permisă acumularea unor credite de compensare în avans, aceasta neputând constitui nici un fel de obligaţie din partea unei autorităţi contractante de a atribui contracte de achiziţie pe această bază sau de a le folosi ca element de punctare în cadrul procedurii de atribuire a contractului.
Paragraf
Alin. (3) al art. 23 a fost modificat de pct. 21 al art. I din ORDONANŢA nr. 30 din 14 iulie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 640 din 20 iulie 2005.
litera
(4) Angajarea şi creditarea operaţiunilor compensatorii realizate în avans se fac în conformitate cu prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă.
Paragraf
Alin. (4) al art. 23 a fost introdus de pct. 22 al art. I din ORDONANŢA nr. 30 din 14 iulie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 640 din 20 iulie 2005.
litera
(5) Creditele acumulate în avans se menţin în contul firmei care le-a realizat pe o perioadă de maximum 3 ani de la creditare.
Paragraf
Alin. (5) al art. 23 a fost introdus de pct. 22 al art. I din ORDONANŢA nr. 30 din 14 iulie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 640 din 20 iulie 2005.
Paragraf
Art. 23 a fost modificat de pct. 30 al art. unic din LEGEA nr. 354 din 10 iulie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 18 iulie 2003.
Articolul 23^1
Paragraf
Condiţiile de angajare, acceptare, derulare, creditare, restricţiile, cotele şi limitările aplicabile operaţiunilor compensatorii, operaţiunilor compensatorii în avans şi transferului de credite de compensare se stabilesc, la propunerea Agenţiei, prin hotărâre a Guvernului.
Paragraf
Art. 23^1 a fost introdus de pct. 23 al art. I din ORDONANŢA nr. 30 din 14 iulie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 640 din 20 iulie 2005.
Articolul 24
Paragraf
Executarea obligaţiei de compensare se poate realiza şi prin intermediul unei asocieri între contractant şi o persoană fizica sau juridică română, care vizează unul sau mai multe dintre domeniile în care România promovează operaţiunile compensatorii.
Paragraf
Art. 24 a fost modificat de pct. 31 al art. unic din LEGEA nr. 354 din 10 iulie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 18 iulie 2003.
Articolul 25
litera
(1) Pentru fiecare operaţiune compensatorie, contractantul va transmite la Agenţie o cerere de tranzacţie eligibilă.
Paragraf
Alin. (1) al art. 25 a fost modificat de pct. 24 al art. I din ORDONANŢA nr. 30 din 14 iulie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 640 din 20 iulie 2005.
litera
(2) După executarea tranzacţiei aprobate de Agenţie ca fiind eligibilă, contractantul va transmite o cerere de creditare însoţită de documentaţia stabilită de Agenţie ca fiind necesară pentru stabilirea/creditarea valorii efective şi, respectiv, a valorii de compensare a acesteia.
Paragraf
Alin. (2) al art. 25 a fost modificat de pct. 24 al art. I din ORDONANŢA nr. 30 din 14 iulie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 640 din 20 iulie 2005.
litera
(3) Contractantul şi beneficiarul român al operaţiunii compensatorii răspund de veridicitatea datelor prezentate Agenţiei.
Paragraf
Art. 26 a fost abrogat de pct. 25 al art. I din ORDONANŢA nr. 30 din 14 iulie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 640 din 20 iulie 2005.
Paragraf
Art. 27 a fost abrogat de pct. 25 al art. I din ORDONANŢA nr. 30 din 14 iulie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 640 din 20 iulie 2005.
Paragraf
Art. 28 a fost abrogat de pct. 25 al art. I din ORDONANŢA nr. 30 din 14 iulie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 640 din 20 iulie 2005.
Capitolul IV
Paragraf
Evaluarea şi raportarea stadiului executării obligaţiilor de compensare
Paragraf
Titlul Cap. IV a fost modificat de pct. 35 al art. unic din LEGEA nr. 354 din 10 iulie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 18 iulie 2003.
Articolul 29
Paragraf
Evaluarea stadiului executării obligaţiei de compensare se face trimestrial şi anual.
Paragraf
Art. 29 a fost modificat de pct. 36 al art. unic din LEGEA nr. 354 din 10 iulie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 18 iulie 2003.
Articolul 30
Paragraf
Contractantul elaborează şi supune spre analiza Agenţiei:
litera A)
raportul trimestrial, care trebuie prezentat în termen de 15 zile de la expirarea perioadei pentru care a fost întocmit;
Paragraf
Lit. a) a art. 30 a fost modificată de pct. 26 al art. I din ORDONANŢA nr. 30 din 14 iulie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 640 din 20 iulie 2005.
litera B)
raportul anual, care trebuie prezentat în termen de 30 de zile de la expirarea perioadei pentru care a fost întocmit.
Paragraf
Lit. b) a art. 30 a fost modificată de pct. 26 al art. I din ORDONANŢA nr. 30 din 14 iulie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 640 din 20 iulie 2005.
Articolul 31
litera
(1) Determinarea creditului acumulat pentru fiecare tranzacţie se face prin înmulţirea valorii efective a tranzacţiei cu multiplicatorul de compensare aferent; suma creditelor obţinute pentru fiecare tranzacţie reprezintă creditul curent.
litera
(2) După aprobarea de către Agenţie, creditul curent, calculat conform alin. (1), se trece în contul contractantului, iar obligaţia de compensare se va reduce în mod corespunzător.
litera
(3) În momentul în care creditul acumulat este egal cu valoarea obligaţiei de compensare, contractantul şi-a îndeplinit în totalitate obligaţia.
litera
(4) Valoarea creditului curent se exprimă în moneda de plată stabilită prin contractul de achiziţie. Transformarea dintr-o altă monedă sau din lei în moneda contractului de achiziţie se realizează prin aplicarea cursului de referinţă al Băncii Naţionale a României valabil la data încasării facturilor de către operatorii economici români pentru produsele, serviciile sau lucrările realizate în cadrul operaţiunilor compensatorii.
Paragraf
Art. 31 a fost modificat de pct. 27 al art. I din ORDONANŢA nr. 30 din 14 iulie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 640 din 20 iulie 2005.
Articolul 32
litera
(1) Îndeplinirea obligaţiilor contractantului se urmăreşte separat pe cele două categorii de operaţiuni compensatorii, directe şi indirecte.
litera
(2) În cazul în care valoarea totală a uneia dintre cele două categorii de operaţiuni compensatorii, obţinută în final, depăşeşte valoarea totală a angajamentului prevăzută în acord, valoarea excedentară poate fi creditată în contul contractantului, la cererea acestuia, cu scopul îndeplinirii angajamentelor sale pentru cealaltă categorie de operaţiuni compensatorii.
litera
(3) Depăşirile obligaţiilor de compensare se menţin în contul contractantului pe o perioadă de maximum 2 ani de la expirarea acordului de compensare.
Paragraf
Art. 32 a fost modificat de pct. 28 al art. I din ORDONANŢA nr. 30 din 14 iulie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 640 din 20 iulie 2005.
Articolul 33
litera
(1) La expirarea perioadei prevăzute pentru executarea obligaţiei de compensare, Agenţia evaluează stadiul îndeplinirii obligaţiilor ce reveneau contractantului ca urmare a semnării acordului de compensare.
litera
(2) Situaţia rezultată din evaluare este supusă aprobării preşedintelui Agenţiei, care decide dacă contractantul şi-a îndeplinit obligaţiile, dacă acordă un nou termen, sau se procedează la executarea scrisorii de garanţie de bună execuţie.
Paragraf
Art. 33 a fost modificat de pct. 29 al art. I din ORDONANŢA nr. 30 din 14 iulie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 640 din 20 iulie 2005.
Capitolul V RĂSPUNDEREA CONTRACTUALĂ
Articolul 34
litera
(1) Dacă obligaţiile de compensare nu sunt îndeplinite la termen şi în modul cerut, contractantul va plăti părţii române penalităţi de întârziere de 0,01% pe zi din suma neobţinută prin operaţiunea compensatorie. Limita penalităţilor va fi stabilită prin hotărâre a Guvernului.
Paragraf
Alin. (1) al art. 34 a fost modificat de pct. 7 al art. unic din LEGEA nr. 19 din 11 ianuarie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 38 din 16 ianuarie 2006.
litera
(2) Plata penalitatilor prevăzute la alin. (1) nu scuteşte contractantul de răspunderea ce îi revine pentru pierderile cauzate părţii române din cauza neîndeplinirii sau îndeplinirii necorespunzătoare a clauzelor contractuale.
Articolul 35
Paragraf
În termen de 45 de zile de la semnarea acordului-cadru de compensare, contractantul va emite către Agenţie o scrisoare de garanţie bancară de buna execuţie a acordului, în valoare de minimum 10% din valoarea obligaţiei asumate, care va fi valabilă pe toată durata de executare a acordului-cadru de compensare.
Paragraf
Art. 35 a fost modificat de pct. 42 al art. unic din LEGEA nr. 354 din 10 iulie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 18 iulie 2003.
Articolul 36
Paragraf
Valoarea nerealizată a obligaţiei de compensare, corespunzătoare unui an, se reportează pentru anul următor.
Paragraf
Art. 36 a fost modificat de pct. 30 al art. I din ORDONANŢA nr. 30 din 14 iulie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 640 din 20 iulie 2005.
Articolul 37
Paragraf
Contractantul care nu îşi executa angajamentele de compensare este exclus de la o alta procedura de atribuire a unui contract de achiziţie ce implica şi executarea unei obligaţii de compensare pe o perioadă de 5 ani, calculată de la momentul expirării acordului de compensare executat necorespunzător.
Paragraf
Art. 37 a fost modificat de pct. 44 al art. unic din LEGEA nr. 354 din 10 iulie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 18 iulie 2003.
Articolul 38
litera
(1) Contractantul este exonerat de răspunderea pentru neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a angajamentelor contractuale, dacă aceste situaţii sunt determinate de forta majoră.
litera
(2) Contractantul trebuie să ia toate măsurile necesare pentru a nu fi afectat de evenimente de forta majoră.
Articolul 39
litera
(1) Contractantul aduce la cunoştinţa Agenţiei, în termen de 5 zile, producerea evenimentului de forta majoră şi face dovada producerii acestuia, precum şi a efectelor asupra executării obligaţiei de compensare, în termen de 15 zile de la apariţia cazului de forta majoră; în caz contrar, contractantul este considerat responsabil pentru întârzieri, executări necorespunzătoare sau neexecutari datorate acestor factori ca şi când culpa ar fi a sa.
Paragraf
Alin. (1) al art. 39 a fost modificat de pct. 45 al art. unic din LEGEA nr. 354 din 10 iulie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 18 iulie 2003.
litera
(2) Agenţia are dreptul să facă investigaţiile necesare referitoare la intervenţia cazului de forta majoră, precum şi a întârzierii, executării necorespunzătoare sau neexecutării obligaţiilor contractuale.
litera
(3) Dacă Agenţia constata ca a avut loc un eveniment de forta majoră, aceasta prelungeşte durata programului de compensare cu o perioadă rezonabila de timp, în funcţie de circumstanţe.
Paragraf
Alin. (3) al art. 39 a fost modificat de pct. 45 al art. unic din LEGEA nr. 354 din 10 iulie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 18 iulie 2003.
litera
(4) În cazul prevăzut la alin. (3) nu se aplică penalităţi pentru perioada extinsă.
Articolul 40
Paragraf
Contractantul nu are dreptul de a angaja cu contract individual de muncă, în scopul executării obligaţiei de compensare, persoane care fac parte din Agenţie ori care au făcut parte în momentul analizării acordurilor de compensare ale respectivului contractant, sub sancţiunea nulităţii contractului individual de muncă.
Paragraf
Art. 40 a fost modificat de pct. 31 al art. I din ORDONANŢA nr. 30 din 14 iulie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 640 din 20 iulie 2005.
Articolul 41
Paragraf
Agenţia are obligaţia de a întocmi dosarul operaţiunilor compensatorii, cuprinzând toate documentele relevante din cadrul procedurii de încheiere-derulare a acordurilor de compensare, precum şi documentele ce atesta modul de executare a obligaţiilor de compensare, inclusiv rapoartele trimestriale şi anuale.
Paragraf
Art. 41 a fost modificat de pct. 47 al art. unic din LEGEA nr. 354 din 10 iulie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 18 iulie 2003.
Articolul 42
Paragraf
Dosarul se păstrează de către Agenţie atât timp cat executarea obligaţiei de compensare este în derulare, dar nu mai puţin de 5 ani de la data finalizarii executării obligaţiei respective.
Paragraf
Art. 42 a fost modificat de pct. 48 al art. unic din LEGEA nr. 354 din 10 iulie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 18 iulie 2003.
Articolul 43
Paragraf
La cerere, dosarul operaţiunilor compensatorii este pus la dispoziţie oricărei autorităţi publice interesate, spre consultare, cu condiţia ca nici o informaţie sa nu fie divulgată, dacă dezvaluirea ei ar fi contrară legii, ar împiedica aplicarea legii, ar afecta interesul public, ar prejudicia interesul legitim al părţilor sau ar afecta libera concurenta, dar fără a se limita drepturile ce decurg, potrivit legii, pentru organele abilitate, de a ridica documente care pot servi la dovedirea fraudelor, a contravenţiilor sau infracţiunilor.
Paragraf
Art. 43 a fost modificat de pct. 49 al art. unic din LEGEA nr. 354 din 10 iulie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 18 iulie 2003.
Capitolul VI
Paragraf
Infracţiuni, contravenţii şi sancţiuni
Paragraf
Titlul Cap. VI a fost modificat de pct. 50 al art. unic din LEGEA nr. 354 din 10 iulie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 18 iulie 2003.
Articolul 43^1
litera
(1) Furnizarea de informaţii contractantului, care s-au dovedit de natura sa îl favorizeze în mod neloial pe acesta în cadrul procedurii pentru încheierea acordurilor de compensare sau a unei tranzacţii prin compensare, precum şi în cadrul executării obligaţiei de compensare, constituie infracţiune şi se pedepseşte potrivit legii penale.
litera
(2) Înţelegerea contractantului cu membri ai Agenţiei sau cu agenţi economici români, în scopul denaturării rezultatului procedurii de încheiere a acordurilor de compensare sau de executare a obligaţiei de compensare, constituie infracţiune şi se pedepseşte potrivit legii penale.
Paragraf
Alin. (2) al art. 43^1 a fost modificat de pct. 8 al art. unic din LEGEA nr. 19 din 11 ianuarie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 38 din 16 ianuarie 2006.
Paragraf
Art. 43^1 a fost introdus de pct. 51 al art. unic din LEGEA nr. 354 din 10 iulie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 18 iulie 2003.
Articolul 44
Paragraf
Constituie contravenţii şi se sancţionează următoarele fapte:
litera A)
reducerea, în mod intentionat, de către autoritatea contractantă a valorii contractului de achiziţie, astfel încât să se sustragă obligaţiei aplicării prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă;
litera B)
efectuarea unei achiziţii din import de produse, servicii sau lucrări pentru sistemul naţional de apărare, a căror valoare depăşeşte 3 milioane euro, cu eludarea sau încălcarea dispoziţiilor prezentei ordonanţe de urgenţă.
Paragraf
Lit. b) a art. 44 a fost modificată de pct. 32 al art. I din ORDONANŢA nr. 30 din 14 iulie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 640 din 20 iulie 2005.
Paragraf
Lit. c) a art. 44 a fost abrogată de pct. 52 al art. unic din LEGEA nr. 354 din 10 iulie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 18 iulie 2003.
Paragraf
Lit. d) a art. 44 a fost abrogată de pct. 52 al art. unic din LEGEA nr. 354 din 10 iulie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 18 iulie 2003.
Articolul 45
litera
(1) Contravenţiile prevăzute la art. 44 se sancţionează cu amendă de la 80.000.000 lei la 400.000.000 lei.
Paragraf
Alin. (1) al art. 45 a fost modificat de pct. 53 al art. unic din LEGEA nr. 354 din 10 iulie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 18 iulie 2003.
litera
(2) Amenzile prevăzute ca sancţiuni pentru săvârşirea contravenţiilor prevăzute la art. 44 pot fi aplicate atât persoanelor fizice, cat şi persoanelor juridice.
Articolul 46
litera
(1) În cazul săvârşirii infracţiunii prevăzute la art. 43^1 alin. (2), precum şi al contravenţiei prevăzute la art. 44 lit. b) din vina contractantului, acestuia i se va interzice participarea la orice alta achiziţie în România pe o durată de 5 ani.
Paragraf
Alin. (1) al art. 46 a fost modificat de pct. 54 al art. unic din LEGEA nr. 354 din 10 iulie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 18 iulie 2003.
litera
(2) Sancţiunea prevăzută la alin. (1) se aplică de reprezentanţii Agenţiei, desemnaţi de conducătorul acesteia.
litera
(3) Sancţiunea prevăzută la alin. (1) se aplică cumulativ cu amendă prevăzută la art. 45.
litera
(4) Procesul-verbal de constatare a contravenţiei şi sancţiunea aplicată se vor publică în Monitorul Oficial al României, Partea a VI-a - Achiziţii publice, pe cheltuiala contravenientului; în acest scop Agenţia va dispune plata acestor cheltuieli.
Articolul 47
litera
(1) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac de reprezentanţii împuterniciţi ai Ministerului Finanţelor Publice, cu excepţia celei prevăzute la art. 46 alin. (1).
litera
(2) Agenţii constatatori ai contravenţiilor vor notifica Agenţia în termen de 5 zile, în cazul constatării săvârşirii contravenţiei prevăzute la art. 44 lit. b), în vederea aplicării de către Agenţie a sancţiunii prevăzute la art. 46.
Paragraf
Alin. (2) al art. 47 a fost modificat de pct. 55 al art. unic din LEGEA nr. 354 din 10 iulie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 18 iulie 2003.
litera
(3) Contravenţiilor prevăzute la art. 44 le sunt aplicabile prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002.
Capitolul VII DISPOZIŢII FINALE ŞI TRANZITORII
Articolul 48
Paragraf
În măsura în care prezenta ordonanţă de urgenţă nu prevede altfel, se aplică dispoziţiile din dreptul comun.
Articolul 49
litera
(1) Acordurile de compensare şi tranzacţiile sunt interpretate, aplicate şi executate în conformitate cu legile române.
Paragraf
Alin. (1) al art. 49 a fost modificat de pct. 56 al art. unic din LEGEA nr. 354 din 10 iulie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 18 iulie 2003.
litera
(2) Litigiile decurgând din aplicarea prezentei ordonanţe de urgenţă se soluţionează de instanţele române competente, în conformitate cu legile române.
Articolul 50
Paragraf
Costurile pentru activităţile premergătoare operaţiunii compensatorii şi pentru executarea obligaţiei de compensare sunt suportate în întregime de către contractant.
Paragraf
Art. 50 a fost modificat de pct. 57 al art. unic din LEGEA nr. 354 din 10 iulie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 18 iulie 2003.
Articolul 51
Paragraf
Ministerul Afacerilor Externe şi Ministerul Economiei şi Comerţului răspund pentru promovarea prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă în străinătate.
Paragraf
Art. 51 a fost modificat de pct. 58 al art. unic din LEGEA nr. 354 din 10 iulie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 18 iulie 2003.
Paragraf
Art. 52 a fost abrogat de pct. 33 al art. I din ORDONANŢA nr. 30 din 14 iulie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 640 din 20 iulie 2005.
Articolul 53
Paragraf
În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, la propunerea Ministerului Industriei şi Resurselor şi a Ministerului Finanţelor Publice, Guvernul va aproba normele metodologice de aplicare a acesteia.
Articolul 54
Paragraf
Prezenta ordonanţă de urgenţă intră în vigoare la 60 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Paragraf
PRIM-MINISTRU
Paragraf
ADRIAN NASTASE
Paragraf
Contrasemnează:
Paragraf
Ministrul industriei şi resurselor,
Paragraf
Dan Ioan Popescu
Paragraf
p. Ministrul apărării naţionale,
Paragraf
George Cristian Maior,
Paragraf
secretar de stat
Paragraf
Ministru de interne,
Paragraf
Ioan Rus
Paragraf
Ministrul afacerilor externe,
Paragraf
Mircea Geoana
Paragraf
Ministrul dezvoltării şi prognozei,
Paragraf
Gheorghe Romeo Leonard Cazan
Paragraf
Ministrul finanţelor publice,
Paragraf
Mihai Nicolae Tanasescu
Paragraf
Bucureşti, 12 decembrie 2002.
Paragraf
Nr. 189.
Vrei mai mult?
Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.
Începe gratuitCe mai știm despre acest act
- 12 versiuni ale acestui act, din 18 iulie 2003
- 48 articole indexate separat, cu trimiterile rezolvate
- Alertă în ziua în care acest act se modifică
- Zilnic sincronizat cu Monitorul Oficial
Planul Gratuit rămâne disponibil după cele două săptămâni.
