EN
AcasăDocument

ORDIN nr. 172 din 6 februarie 2006 (*actualizat*)

privind încadrarea produselor în categoria material lemnos pentru care se aplică taxare inversă (actualizat până la data de 3 septembrie 2009*)

Abrogat
Emitent:MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE
Publicat:03.09.2009
Versiune:consolidata
Sursă oficială
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
Paragraf
*) Textul iniţial a fost publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 142 din 15 februarie 2006. Aceasta este forma actualizată de S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra-Neamţ până la data de 3 septembrie 2009, cu modificările şi completările aduse de: ORDINUL nr. 1.579 din 11 octombrie 2007; ORDINUL nr. 2.572 din 31 august 2009.
Paragraf
În temeiul art. 11 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 208/2005 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice şi a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, cu modificările ulterioare,
Paragraf
în baza prevederilor art. 5 şi ale art. 160^1 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, cu modificările ulterioare, ale pct. 65^1 alin. (2) din titlul VI al Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 44/2004, cu modificările şi completările ulterioare,
Paragraf
ministrul finanţelor publice emite următorul ordin:
ART

Articolul 1

Paragraf
Potrivit pct. 65^1 alin. (2) din titlul VI al Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 44/2004, cu modificările şi completările ulterioare, bunurile care se încadrează în categoria material lemnos, prevăzute la art. 160^1 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, sunt următoarele: masa lemnoasă pe picior, precum şi materialul lemnos prevăzut la art. 2 lit. a) din Normele privind circulaţia materialelor lemnoase şi controlul circulaţiei acestora şi al instalaţiilor de transformat lemn rotund, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 427/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
ART

Articolul 2

Paragraf
Materialele lemnoase pentru care sunt aplicabile măsurile de simplificare constând în taxarea inversă, prevăzute la art. 160 din Legea nr. 571/2003
Paragraf
, cu modificările şi completările ulterioare, sunt cele prevăzute şi definite la art. 2 din Normele referitoare la provenienţa, circulaţia şi comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spaţiilor de depozitare a materialelor lemnoase şi al instalaţiilor de prelucrat lemn rotund, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 996/2008, cu completările ulterioare.
Paragraf
Art. 2 a fost modificat de art. I din ORDINUL nr. 2.572 din 31 august 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 608 din 3 septembrie 2009.
ART

Articolul 3

Paragraf
În situaţia în care până la data intrării în vigoare a prezentului ordin s-a aplicat taxarea inversă, prevăzută de art. 160^1 din Legea nr. 571/2003, de către persoane impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată şi pentru alte materiale lemnoase prelucrate sau semifabricate precum furnir, lemn densificat, plăci din aşchii de lemn, placaje, plăci fibrolemnoase şi altele asemenea, pentru care nu era obligatorie întocmirea documentelor specifice prevăzute la art. 2, taxarea inversă rămâne valabil aplicată atât la furnizor, cât şi la beneficiar.
Paragraf
Ministrul finanţelor publice,
Paragraf
Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu
Paragraf
Bucureşti, 6 februarie 2006.
Paragraf
Nr. 172.

Vrei mai mult?

Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.

Începe gratuit
Contact

Începe Conversația.

Pregătit să știi exact de unde vine răspunsul?

Newsletter

Primește noutățile legislative și actualizările platformei direct pe email.

© 2026 Toate drepturile rezervate.

Poly Tool Design SRL — Blvd. Ferdinand 95, Constanța, 900717, România — CUI: 40293031