EN
AcasăDocument

NORME METODOLOGICE din 18 octombrie 2005

de aplicare a prevederilor Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, și ale Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, referitoare la pensiile de serviciu și la acordarea indemnizațiilor pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani

Abrogat
Emitent:GUVERNUL
Publicat:18.10.2005
Versiune:unica
Sursă oficială
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
NTA

Notă

Paragraf
*) Aprobate prin HOTĂRÂREA nr. 1.275 din 18 octombrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 979 din 3 noiembrie 2005.
CAPITOL

Capitolul I

Paragraf
Pensiile de serviciu prevăzute de Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată
ART

Articolul 1

Paragraf
Pensia de serviciu se acordă la cerere, cu respectarea prevederilor Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, denumită în continuare lege.
ART

Articolul 2

Alineatul (1)
Beneficiarii pensiei de serviciu prevăzute de lege sunt judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți ai Înaltei Curți de Casație și Justiție și ai Curții Constituționale și personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor în temeiul art. 87 alin. (1) din lege.
Alineatul (2)
Personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, potrivit art. 87 alin. (1) din lege și art. 73 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, este, pe durata îndeplinirii funcției, personalul de specialitate juridică din Ministerul Justiției, Ministerul Public, Consiliul Superior al Magistraturii, Institutul Național de Criminologie și din Institutul Național al Magistraturii, precum și secretarul general al Curții Constituționale.
ART

Articolul 3

Alineatul (1)
Constituie vechime în magistratură perioada în care judecătorul, procurorul, personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor sau magistratul-asistent:
litera a)
a îndeplinit funcțiile de judecător, procuror, personal de specialitate juridică în fostele arbitraje de stat, magistrat-asistent, auditor de justiție, judecător financiar, judecător financiar inspector, procuror financiar și consilier în secția jurisdicțională a Curții de Conturi, grefier cu studii superioare juridice sau personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor;
litera b)
a fost avocat, notar, asistent judiciar, jurisconsult, consilier juridic sau a îndeplinit funcții de specialitate juridică în aparatul Parlamentului, Administrației Prezidențiale, Guvernului, Curții Constituționale, Avocatului Poporului, Curții de Conturi sau al Consiliului Legislativ.
Alineatul (2)
În conformitate cu dispozițiile art. 104 alin. (1) din lege, pentru judecători, procurori, magistrați-asistenți și personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, care la data intrării în vigoare a legii erau în funcție, se iau în considerare vechimea în magistratură stabilită potrivit art. 44 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată, cu modificările și completările ulterioare, realizată până la data abrogării acesteia, precum și vechimea în magistratură stabilită conform art. 86 din lege, realizată după intrarea în vigoare a acestei legi.
Alineatul (3)
La calculul vechimii în magistratură sau, după caz, a vechimii în funcția de judecător sau de procuror, în vederea stabilirii pensiei în condițiile prezentului regulament, se vor lua în considerare perioadele în care persoana s-a aflat în oricare dintre următoarele situații:
litera a)
concediu de maternitate și concediu paternal;
litera b)
concediu de creștere a copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, până la împlinirea vârstei de 3 ani;
litera c)
concediu medical pentru incapacitate temporară de muncă;
litera d)
concediu de studii pentru pregătirea examenului de capacitate;
litera e)
concediu de studii plătit pentru formare profesională;
litera f)
detașare și delegare.
ART

Articolul 4

Paragraf
Beneficiază de pensie de serviciu persoanele care:
litera a)
la data solicitării pensiei de serviciu au calitatea de judecător, procuror, magistrat-asistent, personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor și o vechime de cel puțin 25 de ani în magistratură, potrivitart. 82 alin. (1) din lege;
litera b)
la data solicitării pensiei de serviciu au calitatea de judecător sau de procuror și cel puțin 25 de ani vechime numai în funcțiile de judecător, procuror sau avocat, în condițiileart. 82 alin. (2) din lege; la deschiderea dreptului la această categorie de pensie se poate valorifica perioada de cel mult 10 ani în profesia de avocat;
litera c)
la data solicitării pensiei de serviciu au calitatea de judecător, procuror, magistrat-asistent sau de personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor și o vechime între 20 și 25 de ani în magistratură, potrivitart. 82 alin. (4) din lege;
litera d)
la data solicitării pensiei de serviciu nu au calitatea de judecător, procuror, magistrat-asistent sau personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, dar care îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiții: au o vechime de cel puțin 25 de ani realizată numai în funcția de judecător sau de procuror, iar eliberarea din funcție a fost din motive neimputabile acestora, potrivitart. 82 alin. (5)și(6) din lege.
ART

Articolul 5

Paragraf
La calculul pensiei de serviciu, vechimea în magistratură ori, după caz, vechimea numai în funcția de judecător sau de procuror mai mică de un an, realizată peste limita prevăzută de lege, nu se ia în considerare.
ART

Articolul 6

Alineatul (1)
Pentru acordarea pensiei prevăzute la art. 4 lit. a), c) și d), în condițiile art. 82 alin. (1), (4) și (5) din lege, este necesară împlinirea vârstei de pensionare pentru limită de vârstă prevăzute de Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare.
Alineatul (2)
Pensia de serviciu prevăzută la art. 4 lit. b) se acordă la cerere, în condițiile art. 82 alin. (2) din lege, înainte de împlinirea vârstei de pensionare pentru limită de vârstă prevăzute de Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare.
ART

Articolul 7

Alineatul (1)
Cuantumul pensiei de serviciu prevăzute la art. 82 alin. (1) și (2) este de 80% din media veniturilor brute realizate în ultimele 12 luni de activitate înainte de data pensionării, iar pentru pensia de serviciu prevăzută la art. 82 alin. (5), cuantumul este de 80% din media veniturilor brute realizate în ultimele 12 luni de activitate ale unui judecător sau procuror în funcție, în condiții identice de vechime și nivel al instanței sau parchetului.
Alineatul (2)
În stabilirea mediei veniturilor brute realizate prevăzute la alin. (1) se vor lua în considerare numai acele 12 luni anterioare pensionării, în care persoana s-a aflat efectiv în activitate. În cazul în care persoana s-a aflat efectiv în activitate o fracțiune de lună, se va include în calculul pensiei numai această fracțiune de lună, prelungindu-se corespunzător termenul până la împlinirea celor 12 luni.
Alineatul (3)
În veniturile brute realizate se includ, pe lângă indemnizația de încadrare brută lunară, sporurile cu caracter permanent sau nepermanent. În veniturile brute nu se includ sumele primite cu titlu de prime, premii, decontări, restituiri de drepturi aferente altei perioade și nici indemnizația egală cu cele 7 indemnizații de încadrare brute lunare prevăzută la art. 81 alin. (1) din lege ori alte drepturi fără caracter salarial.
NTA

Notă

Paragraf
Decizie de admitere: HP nr. 69/2024, publicată în Monitorul Oficial nr. 1269 din 17 decembrie 2024:
Paragraf
În interpretarea și aplicarea art. 82 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și a art. 7 alin. (3) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, și ale Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, referitoare la pensiile de serviciu și la acordarea indemnizațiilor pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.275/2005, indemnizația de delegare/detașare (diurna) nu intră în baza de calcul al pensiei de serviciu.
Alineatul (4)
Cuantumul pensiei de serviciu, stabilită în condițiile art. 82 alin. (4) din lege, se diminuează cu 1% pentru fiecare an în minus față de vechimea în magistratură de 25 de ani.
Alineatul (5)
La calculul pensiei de serviciu, majorarea de 1% prevăzută la art. 82 alin. (3) din lege se aplică la media veniturilor brute realizate în ultimele 12 luni de activitate înainte de data de pensionare a unui judecător sau procuror, în condiții identice de vechime și nivel al instanței sau parchetului, și se aplică doar pentru fiecare an realizat în funcția de judecător sau de procuror în plus peste vechimea de 25 de ani în aceste funcții, potrivit exemplului din anexa nr. 8 la prezentele norme metodologice.
ART

Articolul 8

Paragraf
Diferența dintre cuantumul pensiei de serviciu și cuantumul pensiei din sistemul public, precum și pensia prevăzută la art. 82 alin. (2) din lege se suportă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei.
ART

Articolul 9

Paragraf
Pensia de urmaș se calculează potrivit prevederilor Legii nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare, din pensia de serviciu aflată în plată sau din pensia de serviciu la care ar fi avut dreptul, potrivit art. 82 din lege, susținătorul decedat, stabilită pe baza mediei veniturilor brute realizate în ultimele 12 luni înainte de data pensionării de urmaș, de un procuror sau judecător în activitate, în condiții identice de vechime și nivel al instanței sau parchetului.
ART

Articolul 10

Alineatul (1)
Cuantumul pensiei de urmaș din pensia de serviciu se stabilește prin aplicarea procentelor prevăzute la art. 71 alin. (2) din Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare, în funcție de numărul urmașilor îndreptățiți, asupra cuantumului pensiei de serviciu.
Alineatul (2)
Partea din pensia de urmaș calculată din pensia de serviciu, care depășește nivelul pensiei de urmaș calculate din pensia pentru limită de vârstă cuvenită titularului din sistemul public, se suportă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei.
Alineatul (3)
În cazul în care susținătorul decedat îndeplinește condițiile de acordare a pensiei de serviciu potrivit art. 82 alin. (2) din lege, pensia de urmaș calculată din pensia de serviciu se suportă integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei.
ART

Articolul 11

Paragraf
Pensiile de urmaș calculate din pensia de serviciu a personalului prevăzut la art. 2 se actualizează la începutul fiecărui an în raport de media veniturilor brute realizate în ultimele 12 luni de judecătorii și procurorii în activitate.
ART

Articolul 12

Paragraf
Drepturile de pensie de urmaș stabilite ca urmare a opțiunii de la pensia proprie din sistemul public la pensia de urmaș stabilită din pensia de serviciu se cuvin și se acordă începând cu luna următoare depunerii cererii.
ART

Articolul 13

Alineatul (1)
În vederea stabilirii pensiei de serviciu, dosarul de pensie trebuie să cuprindă:
litera a)
actele necesare stabilirii pensiei, conform prevederilorLegii nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare, prevăzute în normele de aplicare a acestei legi, aprobate prinOrdinul ministrului muncii și solidarității sociale nr. 340/2001, cu modificările și completările ulterioare;
litera b)
adeverința-tip pentru pensia de serviciu, conformanexei nr. 1sau, după caz,anexei nr. 2la prezentele norme metodologice, întocmită de ultima unitate angajatoare, care va cuprinde vechimea în magistratură, vechimea numai în funcțiile de judecător și de procuror, media veniturilor brute realizate în ultimele 12 luni de activitate înainte de data pensionării și venitul brut realizat la data pensionării.
Alineatul (2)
Persoanele prevăzute la art. 82 alin. (5) din lege vor prezenta o adeverință din care să reiasă că au fost eliberate din funcție din motive neimputabile lor, iar adeverința-tip pentru pensia de serviciu va fi completată conform anexei nr. 3 la prezentele norme metodologice. Această adeverință va fi întocmită de unitatea de unde persoana în cauză a fost eliberată din funcție și va cuprinde vechimea în magistratură, vechimea în funcția de judecător sau de procuror, media veniturilor brute ale unui judecător sau procuror, realizate în ultimele 12 luni de activitate înainte de data pensionării, în condiții identice de vechime și nivel al instanței sau parchetului și venitul brut realizat la data pensionării de un judecător sau un procuror, în condiții identice de vechime și nivel al instanței sau parchetului.
ART

Articolul 14

Paragraf
Stabilirea, actualizarea și plata tuturor pensiilor de serviciu prevăzute la art. 82, 84 și la art. 85 alin. (2) și (3) din lege se efectuează de către casele teritoriale de pensii.
ART

Articolul 15

Paragraf
Cererea de înscriere la pensie, însoțită de documentația de pensionare și de adeverința-tip, va fi depusă la casa teritorială de pensii în a cărei rază își are domiciliul persoana îndreptățită, care va calcula atât pensia din sistemul public stabilită conform Legii nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare, cât și pensia de serviciu stabilită potrivit prevederilor legii. Pensia care se achită titularului este pensia cea mai avantajoasă.
ART

Articolul 16

Alineatul (1)
Drepturile de pensie de serviciu se acordă și se plătesc în conformitate cu prevederile Legii nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare, după cum urmează:
litera a)
de la data îndeplinirii condițiilor de pensionare sau de la data solicitării, dacă cererea a fost depusă în termen de 30 de zile, respectiv de 90 de zile în perioada eșalonării vârstelor standard de pensionare și a stagiilor de cotizare, de la această dată;
litera b)
de la data depunerii cererii, dacă cererea a fost depusă cu depășirea termenului de 30 de zile, respectiv de 90 de zile de la data îndeplinirii condițiilor de pensionare.
Alineatul (2)
Drepturile de pensie de serviciu stabilite potrivit art. 82 alin. (2) din lege se acordă și se plătesc după cum urmează:
litera a)
de la data intrării în vigoare aLegii nr. 247/2005privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente sau de la data solicitării, dacă cererea a fost depusă în termen de 90 de zile de la această dată;
litera b)
de la data depunerii cererii, dacă cererea a fost depusă cu depășirea termenului prevăzut lalit. a).
Alineatul (3)
Pentru judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora și magistrații-asistenți care, la data intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, beneficiau de pensia de serviciu anticipată potrivit art. 84 din Legea nr. 303/2004 privind statutul magistraților, rămân aplicabile dispozițiile în vigoare la data deschiderii dreptului. La împlinirea vârstei standard de pensionare, conform prevederilor art. 50 din Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare, pensia de serviciu se recalculează prin eliminarea diminuării.
ART

Articolul 17

Alineatul (1)
Casa teritorială de pensii emite o singură decizie de pensie în care vor fi înscrise distinct cuantumurile celor două categorii de pensii, pensia din sistemul public, respectiv pensia de serviciu, precum și diferența dintre cele două pensii care urmează a fi suportată de la bugetul de stat. Această diferență urmează a fi evidențiată distinct și în fișa pentru evidența drepturilor bănești ale pensionarului.
Alineatul (2)
În cazul pensiilor de serviciu stabilite în baza art. 82 alin. (2) din lege, în decizia de pensie emisă de casa teritorială de pensii va fi înscris doar cuantumul acesteia ce urmează a fi suportat integral de la bugetul de stat.
ART

Articolul 18

Alineatul (1)
În aplicarea prevederilor art. 85 alin. (2) și (3) din lege privind actualizarea anuală a pensiei de serviciu, se stabilește următoarea procedură:
litera a)
Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale transmite Consiliului Superior al Magistraturii, Înaltei Curți de Casație și Justiție, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Departamentului Național Anticorupție și Ministerului Justiției listele cu titularii pensiilor de serviciu aflați în plată în luna decembrie a fiecărui an;
litera b)
instituțiile publice prevăzute lalit. a)transmit adeverințele nominale, întocmite conformanexelor nr. 4-6la prezentele norme metodologice, cu datele necesare actualizării pensiilor de serviciu, Casei Naționale de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale, care le comunică caselor teritoriale de pensii în vederea punerii în aplicare.
Alineatul (2)
Actualizarea pensiei de serviciu se face la începutul fiecărui an, în raport cu media veniturilor brute realizate în ultimele 12 luni de judecătorii și procurorii în activitate.
ART

Articolul 19

Paragraf
La fiecare actualizare a pensiilor de serviciu casele teritoriale de pensii vor emite o nouă decizie pe baza adeverințelor transmise de aceste instituții. Noua decizie, însoțită de o copie a adeverinței în baza căreia s-a efectuat actualizarea, va fi comunicată pensionarului.
ART

Articolul 20

Paragraf
Răspunderea cu privire la stabilirea vechimii în magistratură, a vechimii în funcția de judecător sau de procuror, a mediei veniturilor brute realizate în ultimele 12 luni de activitate înainte de data pensionării și a venitului brut realizat la data pensionării a judecătorilor și procurorilor revine instituției care eliberează adeverința-tip.
ART

Articolul 21

Alineatul (1)
Prevederile art. 85 alin. (3) din lege se aplică și celor ale căror pensii de serviciu s-au stabilit în baza Legii nr. 92/1992, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Alineatul (2)
Personalul prevăzut la art. 2, ale cărui drepturi la pensia de serviciu s-au deschis anterior datei de 1 aprilie 2001, primește în continuare pensia suplimentară.
ART

Articolul 22

Paragraf
Perioadele asimilate prevăzute la art. 38 alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare, precum și perioadele în care asiguratul a beneficiat de pensie de invaliditate nu constituie vechime în magistratură și nu pot fi valorificate la deschiderea dreptului la pensia de serviciu.
ART

Articolul 23

Paragraf
Recalcularea pensiilor de serviciu în condițiile art. 95 și 169 din Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare, se face la cererea persoanei îndreptățite.
ART

Articolul 24

Paragraf
Dacă vechimea în magistratură se obține din însumarea unor perioade realizate în sisteme de asigurări sociale diferite (sistemul public, sistemul de pensii al avocaților, sistemul militar) care, potrivit legii, constituie vechime în magistratură, pensia de serviciu se acordă persoanei îndreptățite, la cererea acesteia, numai de un singur sistem. În acest caz, în vederea evitării unor eventuale fraude, instituția publică care stabilește și plătește drepturile de pensie de serviciu (casa teritorială de pensii) va înștiința despre acest fapt celelalte sisteme în care beneficiarul a realizat stagii de cotizare sau vechime în serviciu.
CAPITOL

Capitolul II

Paragraf
Pensiile de serviciu prevăzute de Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată
ART

Articolul 25

Paragraf
Pensia de serviciu se acordă cu respectarea prevederilor Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, la cerere, după împlinirea condițiilor de pensie pentru limită de vârstă prevăzute de Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare.
ART

Articolul 26

Paragraf
Beneficiază de pensie de serviciu în condițiile Legii nr. 47/1992, republicată, persoanele care au calitatea de judecător al Curții Constituționale la data pensionării sau a recalculării pensiei, indiferent de vechimea în magistratură, numai dacă îndeplinesc condițiile pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă conform Legii nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare.
ART

Articolul 27

Paragraf
Cuantumul pensiei de serviciu, calculat în condițiile art. 72 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, republicată, este de 80% din indemnizația brută lunară a judecătorului. Partea din pensia de serviciu care depășește nivelul pensiei din sistemul public se suportă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei.
ART

Articolul 28

Paragraf
Cererea de înscriere la pensia de serviciu, însoțită de documentația de pensionare și de adeverința-tip prevăzută în anexa nr. 9 sau, după caz, în anexa nr. 11 la prezentele norme metodologice, se depune de solicitant la casa teritorială de pensii în a cărei rază își are domiciliul persoana îndreptățită, care calculează atât pensia din sistemul public stabilită conform Legii nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare, cât și pensia de serviciu stabilită potrivit prevederilor Legii nr. 47/1992, republicată. Pensia care se achită titularului este pensia cea mai avantajoasă.
ART

Articolul 29

Paragraf
Drepturile de pensie de serviciu se acordă și se plătesc în conformitate cu prevederile Legii nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare.
ART

Articolul 30

Paragraf
Casa teritorială de pensii emite o singură decizie de pensie în care se înscriu distinct cuantumurile celor două categorii de pensii, pensia din sistemul public, respectiv pensia de serviciu, precum și diferența dintre cele două pensii care urmează a fi suportată de la bugetul de stat. Această diferență urmează a fi evidențiată distinct și în fișa pentru evidența drepturilor bănești ale pensionarului.
ART

Articolul 31

Paragraf
În vederea actualizării pensiei de serviciu se stabilește următoarea procedură:
litera a)
Curtea Constituțională informează în scris Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale ori de câte ori va avea loc o majorare a indemnizațiilor de încadrare brute lunare ale personalului aflat în activitate;
litera b)
Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale transmite listele cu titularii pensiilor de serviciu aflate în plată;
litera c)
Curtea Constituțională transmite adeverințele nominale, întocmite conform modelului adeverinței-tip dinanexa nr. 10la prezentele norme metodologice, cuprinzând datele necesare actualizării pensiilor de serviciu, Casei Naționale de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale, care le comunică caselor teritoriale de pensii în vederea punerii în aplicare.
ART

Articolul 32

Alineatul (1)
La fiecare actualizare a pensiilor de serviciu casele teritoriale de pensii emit o nouă decizie de pensie pe baza adeverințelor transmise de instituțiile publice prevăzute la art. 31. Noua decizie de pensie, însoțită de o copie a adeverinței în baza căreia s-a efectuat actualizarea, se comunică pensionarului.
Alineatul (2)
Pensiile de urmaș calculate din pensia de serviciu a judecătorilor Curții Constituționale se actualizează la începutul fiecărui an în raport cu media veniturilor brute realizate în ultimele 12 luni de judecătorii în activitate.
ART

Articolul 33

Paragraf
Răspunderea cu privire la stabilirea indemnizației brute lunare și a mediei veniturilor brute realizate în ultimele 12 luni de judecătorii în activitate, pe baza căreia se actualizează anual pensia de urmaș, revine instituției publice care eliberează adeverința-tip.
ART

Articolul 34

Paragraf
Adeverințele-tip utilizate pentru aplicarea prevederilor art. 72 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, republicată, sunt cele prevăzute în anexele nr. 9-11 la prezentele norme metodologice.
ART

Articolul 35

Paragraf
Prevederile cuprinse la art. 9-12 și la art. 14 se aplică în mod corespunzător.
CAPITOL

Capitolul III

Paragraf
Indemnizația pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani, prevăzută la art. 79 alin. (4) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată
ART

Articolul 36

Alineatul (1)
Pentru judecători, procurori, magistrați-asistenți și personalul asimilat judecătorilor și procurorilor, concediul de creștere a copilului în vârstă de până la 2 ani se acordă la cerere, în condițiile Legii nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare.
Alineatul (2)
Cuantumul indemnizației pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani este cel prevăzut la art. 79 alin. (4) din lege.
Alineatul (3)
Condițiile de acordare, de suspendare și de reluare a concediului pentru creșterea copilului, precum și cuantumul indemnizației în cazul copilului cu handicap în vârstă de la 2 la 3 ani sunt cele stabilite de Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare.
ART

Articolul 37

Alineatul (1)
Baza de calcul a indemnizației pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani este reprezentată de media veniturilor nete realizate în ultimele 6 luni anterioare datei de la care se acordă concediul.
Alineatul (2)
În situația în care în perioada ultimelor 6 luni anterioare datei de la care se acordă concediul pentru creșterea copilului există una sau mai multe luni fără venituri, baza de calcul a indemnizației se stabilește pe baza veniturilor efectiv încasate în această perioadă.
Alineatul (3)
Prin venituri nete, în sensul art. 79 alin. (4) din lege, se înțelege veniturile efectiv încasate ca urmare a exercitării funcției de către persoanele prevăzute la art. 36 alin. (1).
ART

Articolul 38

Alineatul (1)
Pentru persoanele care se află în concediu de creștere a copilului la data intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005 rămân aplicabile dispozițiile în vigoare la data deschiderii dreptului.
Alineatul (2)
Pentru persoanele care solicită acordarea concediului de creștere a copilului după data intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, cuantumul indemnizației de creștere a copilului se stabilește potrivit art. 36 și 37.
ART

Articolul 39

Alineatul (1)
Concediul pentru creșterea copilului se poate suspenda la cerere, oricând, până la împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani.
Alineatul (2)
În situația în care, după reluarea activității, se solicită din nou acordarea concediului de creștere a copilului în vârstă de până la 2 ani, calculul indemnizației se face conform prevederilor art. 37 alin. (1) sau alin. (2), după caz, în raport cu data de la care se acordă din nou concediul.
ART

Articolul 40

Paragraf
Partea din indemnizația prevăzută la art. 79 alin. (4) din lege care depășește nivelul indemnizației stabilite potrivit Legii nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare, se suportă de la bugetul de stat, prin bugetul Consiliului Superior al Magistraturii, al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, al Departamentului Național Anticorupție sau, după caz, al Ministerului Justiției.
ART

Articolul 41

Paragraf
Anexele nr. 1-11 fac parte integrantă din prezentele norme metodologice.
ANX

Anexa nr. 1 nr

Paragraf
la normele metodologice
ANX

Anexa nr. 2 nr

Paragraf
la normele metodologice
ANX

Anexa nr. 3 nr

Paragraf
la normele metodologice
ANX

Anexa nr. 4 nr

Paragraf
la normele metodologice
ANX

Anexa nr. 5 nr

Paragraf
la normele metodologice
ANX

Anexa nr. 6 nr

Paragraf
la normele metodologice
ANX

Anexa nr. 7 nr

Paragraf
la normele metodologice
ANX

Anexa nr. 8 nr

Paragraf
la normele metodologice
Paragraf
Exemplu referitor la aplicarea prevederilor art. 82 alin. (3)
Paragraf
din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor
Paragraf
și procurorilor, republicată
Paragraf
O persoană îndeplinește condițiile de acordare a pensiei pentru limită de vârstă la data de 1 decembrie 2005. La data pensionării are funcția de procuror și o vechime în magistratură de 40 de ani, din care 29 de ani realizați în funcția de judecător, 5 ani realizați în funcția de jurisconsult și 6 ani în profesia de avocat.
Paragraf
Media veniturilor brute realizate în ultimele 12 luni, pe baza căreia se stabilește pensia de serviciu, este 5.000 lei. Venitul brut la data pensionării este de 4.000 lei.
Paragraf
Calculul pensiei de serviciu:
Paragraf 29
-25 = 4 ani.
Paragraf
Procentul de calcul pentru pensia de serviciu: 80 + 4 = 84%
Paragraf 5
000 x 84% = 4.200 lei (depășește venitul brut avut la data pensionării de 4.000 lei)
Paragraf
Cuantumul pensiei de serviciu este de 4.000 lei.
ANX

Anexa nr. 9 nr

Paragraf
la normele metodologice
ANX

Anexa nr. 10 nr

Paragraf
la normele metodologice
ANX

Anexa nr. 11 nr

Paragraf
la normele metodologice

Vrei mai mult?

Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.

Începe gratuit
Contact

Începe Conversația.

Pregătit să știi exact de unde vine răspunsul?

Newsletter

Primește noutățile legislative și actualizările platformei direct pe email.

© 2026 Toate drepturile rezervate.

Poly Tool Design SRL — Blvd. Ferdinand 95, Constanța, 900717, România — CUI: 40293031