AcasăDocument
LEGE nr. 395 din 16 decembrie 2005 (*actualizată*)
privind suspendarea pe timp de pace a serviciului militar obligatoriu şi trecerea la serviciul militar pe bază de voluntariat (actualizată la data de 29 noiembrie 2010*)
În vigoare
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
Paragraf
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
ART
Articolul 1
Paragraf
Cetăţenii români, bărbaţi şi femei, care îndeplinesc condiţiile prevăzute de legislaţia în vigoare, pot efectua, pe bază de voluntariat, orice formă a serviciului militar, fără discriminare.
ART
Articolul 2
litera
(1) Începând cu data de 1 ianuarie 2007, executarea serviciului obligatoriu, în calitate de militar în termen şi militar cu termen redus, se suspendă.
litera
(2) Ultima încorporare a recruţilor pentru militarii în termen va fi în luna octombrie 2006, iar pentru militarii cu termen redus, în luna iunie 2006.
ART
Articolul 3
Paragraf
Pe durata stării de război, a stării de mobilizare, precum şi pe timpul stării de asediu, executarea serviciului militar devine obligatorie, în condiţiile legii.
ART
Articolul 4
litera
(1) După data prevăzută la art. 2 alin. (1), cetăţenii români, bărbaţi, au obligaţia ca, în termen de 6 luni de la data împlinirii vârstei de 18 ani, să se prezinte la centrele militare numai pentru luarea în evidenţă militară, consemnarea opţiunilor privind modalitatea de îndeplinire a îndatoririlor militare, în situaţiile prevăzute la art. 3 şi înmânarea adeverinţei de recrutare.
litera
(2) Neprezentarea cetăţenilor prevăzuţi la alin. (1) la centrele militare în termen de 6 luni de la data împlinirii vârstei de 18 ani constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 100 lei la 300 lei.
litera
(3) Constatarea contravenţiei prevăzute la alin. (2) şi aplicarea sancţiunii se fac de către comandantul centrului militar şi de către ofiţerii special desemnaţi de către acesta, exclusiv pe raza teritorială de competenţă a centrului militar.
litera
(4) Contravenientul poate achita, pe loc sau în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal ori, după caz, de la data comunicării acestuia, jumătate din minimul amenzii prevăzute la alin. (2), agentul constatator făcând menţiune despre această posibilitate în procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei.
litera
(5) Contravenţiei prevăzute la alin. (2) îi sunt aplicabile dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001
Paragraf
privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002
Paragraf
, cu modificările şi completările ulterioare.
Paragraf
Art. 4 a fost modificat de art. I din LEGEA nr. 223 din 18 noiembrie 2010 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 792 din 26 noiembrie 2010.
ART
Articolul 5
Paragraf
Organizarea şi funcţionarea recrutării şi selecţiei cetăţenilor pentru efectuarea serviciului militar pe bază de voluntariat vor fi reglementate prin hotărâre a Guvernului, până la data de 31 decembrie 2006.
ART
Articolul 6
Paragraf
În termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Guvernul va prezenta Parlamentului proiectul de lege privind pregătirea populaţiei pentru apărare şi cel al legii privind statutul soldaţilor şi gradaţilor voluntari, în noile condiţii.
ART
Articolul 7
Paragraf
Dispoziţiile Legii nr. 46/1996 privind pregătirea populaţiei pentru apărare, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale actelor normative emise pentru executarea acesteia se aplică în continuare, în măsura în care nu contravin prevederilor prezentei legi.
Paragraf
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.
Paragraf
PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
Paragraf
ADRIAN NĂSTASE
Paragraf
PREŞEDINTELE SENATULUI
Paragraf
NICOLAE VĂCĂROIU
Paragraf
Bucureşti, 16 decembrie 2005.
Paragraf
Nr. 395.
Vrei mai mult?
Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.
Începe gratuit