EN
AcasăDocument

ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 152 din 10 noiembrie 2005 (*actualizată*)

privind prevenirea şi controlul integrat al poluării (actualizată până la data de 19 noiembrie 2010*)

Abrogat
Emitent:GUVERNUL
Publicat:19.11.2010
Versiune:consolidata
Sursă oficială
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
Paragraf
*) Forma actualizată a acestui act normativ până la data de 19 noiembrie 2010 este realizată de către Departamentul juridic din cadrul S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra-Neamţ prin includerea tuturor modificărilor şi completărilor aduse de către: LEGEA nr. 84 din 5 aprilie 2006; ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 40 din 21 aprilie 2010; LEGEA nr. 205 din 11 noiembrie 2010.
Paragraf
Conţinutul acestui act nu este un document cu caracter oficial, fiind destinat pentru informarea utilizatorilor
Paragraf
Având în vedere necesitatea îndeplinirii în termen a obligaţiilor asumate de România în cadrul procesului de negociere cu Comisia Europeană, aferente capitolului 22 "Protecţia mediului", şi a obligaţiilor prevăzute în Tratatul de aderare la Uniunea Europeană, ce revin ţării noastre în calitate de stat în curs de aderare, respectiv transpunerea Directivei nr. 96/61/CE privind prevenirea şi controlul integrat al poluării, modificată prin directivele nr. 2003/35/CE şi nr. 2003/87/CE , şi eliminarea neconcordanţelor dintre termenele de conformare a funcţionării instalaţiilor, aflate sub incidenţa Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2002 privind prevenirea, reducerea şi controlul integrat al poluării, aprobată cu modificări prin Legea nr. 645/2002, şi cele stabilite în cadrul procesului de negociere, precum şi dispoziţiile care vizează interesul public şi care constituie situaţii de urgenţă extraordinare, în temeiul art. 115 din Constituţia României, republicată,
Paragraf
Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.
CAPITOL

Capitolul I Dispoziţii generale

ART

Articolul 1

litera
(1) Prezenta ordonanţă de urgenţă are ca obiectiv prevenirea şi controlul integrat al poluării pentru activităţile prevăzute în anexa nr. 1.
litera
(2) Prezenta ordonanţă de urgenţă stabileşte măsurile necesare pentru prevenirea sau, în cazul în care aceasta nu este posibilă, reducerea emisiilor în aer, apă şi sol, provenite din activităţile prevăzute în anexa nr. 1, inclusiv măsurile privind gestionarea deşeurilor, astfel încât să se atingă un nivel ridicat de protecţie a mediului, considerat în întregul său, cu respectarea prevederilor legislaţiei din domeniul evaluării impactului asupra mediului şi a altor reglementări relevante.
ART

Articolul 2

litera
(1) Pentru aplicarea prezentei ordonanţe de urgenţă termenii şi expresiile de mai jos semnifică după cum urmează:
litera a)
autoritate competentă - acea autoritate a administraţiei publice centrale şi/sau teritoriale pentru protecţia mediului care are responsabilităţi pentru punerea în aplicare a dispoziţiilor prezentei ordonanţe de urgenţă;
litera b)
autorizaţia integrată de mediu - actul tehnico-juridic emis de autorităţile competente potrivit dispoziţiilor legale în vigoare, care acordă dreptul de a exploata în totalitate sau în parte o instalaţie, în anumite condiţii care să garanteze că instalaţia corespunde prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă. Autorizaţia poate fi emisă pentru una sau mai multe instalaţii sau pentru părţi ale acesteia, situate pe acelaşi amplasament şi exploatate de acelaşi operator;
litera c)
cele mai bune tehnici disponibile - stadiul de dezvoltare cel mai avansat şi eficient, înregistrat în dezvoltarea unei activităţi şi a modurilor de exploatare, care demonstrează posibilitatea practică a tehnicilor specifice de a constitui referinţa pentru stabilirea valorilor limită de emisie în scopul prevenirii poluării, iar în cazul în care acest fapt nu este posibil, pentru a reduce în ansamblu emisiile şi impactul asupra mediului în întregul său:
Paragraf
- tehnicile se referă deopotrivă la tehnologia utilizată şi la modul în care instalaţia este proiectată, construită, întreţinută, exploatată, precum şi la scoaterea din funcţiune a acesteia şi remedierea amplasamentului, potrivit legislaţiei în vigoare;
Paragraf
- disponibile se referă la acele tehnici care au înregistrat un stadiu de dezvoltare ce permite aplicarea lor în sectorul industrial respectiv, în condiţii economice şi tehnice viabile, luându-se în considerare costurile şi beneficiile, indiferent dacă aceste tehnici sunt sau nu utilizate ori realizate la nivel naţional, cu condiţia ca aceste tehnici să fie accesibile operatorului;
Paragraf
- cele mai bune se referă la cele mai eficiente tehnici pentru atingerea în ansamblu a unui nivel ridicat de protecţie a mediului în întregul său. În determinarea celor mai bune tehnici disponibile trebuie luate în considerare, în special, elementele prevăzute în anexa nr. 3;
Paragraf
Litera c) a alin. (1) al art. 2 a fost modificată de pct. 1 al articolului unic din LEGEA nr. 84 din 5 aprilie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 327 din 11 aprilie 2006.
litera d)
emisie - evacuarea directă sau indirectă de substanţe, vibraţii, căldură, zgomot în aer, apă ori sol, provenite de la surse punctiforme sau difuze ale instalaţiei;
litera e)
instalaţie - orice unitate tehnică staţionară, în care se desfăşoară una sau mai multe activităţi prevăzute în anexa nr. 1, precum şi orice altă activitate direct legată tehnic de activităţile desfăşurate pe acel amplasament, care pot genera emisii şi poluare;
litera f)
instalaţie existentă - orice instalaţie aflată în funcţiune, autorizată sau supusă procedurii de autorizare de către autoritatea competentă înainte de data de 30 octombrie 1999 inclusiv, cu condiţia de a fi fost pusă în funcţiune în termen de cel mult un an de la această dată;
litera g)
instalaţie nouă - orice instalaţie pusă în funcţiune şi autorizată sau supusă procedurii de autorizare de către autoritatea competentă după data de 30 octombrie 1999;
litera h)
operator - orice persoană fizică sau juridică care operează ori deţine controlul instalaţiei, aşa cum este prevăzut în legislaţia naţională, sau care a fost învestită cu putere economică decisivă asupra funcţionării tehnice a instalaţiei;
litera i)
poluare - introducerea directă sau indirectă, ca rezultat al activităţii umane, de substanţe, vibraţii, căldură, zgomot în aer, apă ori sol, susceptibile să aducă prejudicii sănătăţii umane sau calităţii mediului, să determine deteriorarea bunurilor materiale sau să afecteze ori să împiedice utilizarea în scop recreativ a mediului şi/sau alte utilizări ale acestuia în sensul prevederilor legislaţiei în vigoare;
litera j)
public - una ori mai multe persoane fizice sau juridice şi, potrivit legislaţiei ori practicii naţionale, asociaţiile, organizaţiile sau grupările acestora;
litera k)
public interesat - publicul afectat sau posibil a fi afectat ori care are un interes în luarea unei decizii privind emiterea sau reactualizarea unei autorizaţii ori a condiţiilor unei autorizaţii; în accepţiunea acestei definiţii, organizaţiile neguvernamentale în domeniul protecţiei mediului, care îndeplinesc condiţiile cerute de legislaţia naţională, sunt considerate public interesat;
litera l)
modificarea în exploatare - o schimbare a caracteristicilor sau a funcţionării instalaţiei ori o extindere a acesteia, care poate avea efecte asupra mediului;
Paragraf
Litera l) a alin. (1) al art. 2 a fost modificată de pct. 1 al articolului unic din LEGEA nr. 84 din 5 aprilie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 327 din 11 aprilie 2006.
litera m)
modificarea substanţială - o schimbare în exploatare care, din punctul de vedere al autorităţii competente, poate avea efecte negative semnificative asupra sănătăţii populaţiei sau mediului. În sensul acestei definiţii, orice modificare în exploatare sau extindere a exploatării este considerată modificare substanţială dacă modificarea ori extinderea, prin ea însăşi, duce la atingerea valorilor de prag prevăzute în anexa nr. 1, după caz;
litera n)
standardul de calitate a mediului - totalitatea cerinţelor care trebuie respectate la un moment dat de mediu ca un întreg, considerat în ansamblul său, sau de către o parte a acestuia, în condiţiile stabilite de legislaţia în vigoare;
litera o)
substanţă - orice element chimic şi compuşii acestuia, cu excepţia substanţelor radioactive, în sensul prevăzut de reglementările din domeniul securităţii muncii şi sănătăţii populaţiei faţă de pericolul radiaţiilor ionizante, precum şi a organismelor modificate genetic, în sensul prevederilor din legislaţia naţională în vigoare;
litera p)
valorile limită de emisie (VLE) - masa, exprimată prin parametrii specifici, concentraţia şi/sau nivelul unei emisii care nu trebuie depăşite în cursul uneia sau mai multor perioade de timp.
Paragraf
Valorile limită de emisie mai pot fi stabilite şi pentru anumite grupe, familii sau categorii de substanţe, în special pentru cele menţionate în anexa nr. 2. Valorile limită de emisie pentru substanţe se aplică, în mod normal, în punctul în care emisia părăseşte instalaţia, la această determinare neluându-se în considerare nici o diluţie. La stabilirea valorilor limită de emisie ale instalaţiei pentru evacuările indirecte în apă se poate lua în considerare efectul unei staţii de epurare a apelor uzate, cu condiţia garantării unui nivel echivalent de protecţie a mediului ca un întreg şi acest fapt să nu determine niveluri mai ridicate de poluare a mediului, cu respectarea prevederilor privind evacuarea de substanţe periculoase în apă şi a altor prevederi legale în vigoare;
Paragraf
Litera p) a alin. (1) al art. 2 a fost modificată de pct. 1 al articolului unic din LEGEA nr. 84 din 5 aprilie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 327 din 11 aprilie 2006.
litera r)
drept vătămat - orice drept fundamental prevăzut de Constituţie sau de lege, căruia i se aduce o atingere printr-un act administrativ;
litera s)
interes legitim privat - posibilitatea de a pretinde o anumită conduită, în considerarea realizării unui drept fundamental care se exercită în considerarea realizării unui drept subiectiv viitor şi previzibil, prefigurat;
litera t)
interes legitim public - posibilitatea de a pretinde o anumită conduită, în considerarea realizării unui drept fundamental care se exercită în colectiv ori, după caz, în considerarea apărării unui interes public.
litera
(2) Definiţiile prevăzute la alin. (1) lit. r)-t) se interpretează în concordanţă cu obiectivul oferirii unui acces larg la justiţie al publicului interesat.
CAPITOL

Capitolul II Răspunderile şi obligaţiile autorităţilor competente pentru protecţia mediului

ART

Articolul 3

litera
(1) Autoritatea competentă ia toate măsurile pentru ca în exploatarea instalaţiei operatorul să respecte principiile generale de bază, astfel încât:
litera a)
să se prevină poluarea în special prin aplicarea celor mai bune tehnici disponibile;
litera b)
să nu se producă nici o poluare semnificativă;
litera c)
să fie evitată producerea de deşeuri, potrivit prevederilor legale în vigoare; în cazul în care se produc deşeuri, ele sunt valorificate, iar dacă acest lucru este imposibil tehnic sau economic, sunt eliminate, astfel încât să se evite sau să se reducă orice impact asupra mediului;
litera d)
să se utilizeze eficient energia;
litera e)
să fie luate măsurile necesare pentru prevenirea accidentelor şi limitarea consecinţelor acestora;
litera f)
să fie luate măsurile necesare pentru ca în cazul încetării definitive a activităţii să se evite orice risc de poluare şi să se readucă amplasamentul la o stare satisfăcătoare.
Paragraf
Alin. (1) al art. 3 a fost modificat de pct. 2 al articolului unic din LEGEA nr. 84 din 5 aprilie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 327 din 11 aprilie 2006.
litera
(2) La stabilirea condiţiilor de emitere a autorizaţiei integrate de mediu autoritatea competentă ia în considerare principiile prevăzute la alin. (1).
ART

Articolul 4

Paragraf
Autoritatea competentă asigură coordonarea deplină a procedurii şi a condiţiilor de emitere a autorizaţiei integrate de mediu în cazul în care sunt implicate mai multe autorităţi, astfel încât să se garanteze o abordare integrată efectivă de către toate autorităţile implicate în această procedură.
Paragraf
Art. 4 a fost modificat de pct. 1 al articolului unic din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 40 din 21 aprilie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 283 din 30 aprilie 2010.
ART

Articolul 4^1

litera
(1) Autoritatea competentă emite autorizaţia integrată de mediu, care conţine condiţii ce garantează respectarea prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă şi a celorlalte prevederi legale, în caz contrar trebuie să refuze emiterea autorizaţiei integrate de mediu.
litera
(2) Autorizaţiile integrate de mediu emise, precum şi cele revizuite trebuie să cuprindă detalii cu privire la măsurile adoptate pentru protecţia aerului, apei şi solului, potrivit prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă."
Paragraf
Art. 4^1 a fost introdus de pct. 3 al articolului unic din LEGEA nr. 84 din 5 aprilie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 327 din 11 aprilie 2006.
CAPITOL

Capitolul III Documentaţia de solicitare a autorizaţiei integrate de mediu

ART

Articolul 5

litera
(1) Documentaţia pentru solicitarea autorizaţiei integrate de mediu conţine următoarele:
litera a)
descrierea instalaţiei şi activităţile desfăşurate;
litera b)
prezentarea materiilor prime şi auxiliare, a altor substanţe, a tipului de energie utilizată sau generată de instalaţie;
litera c)
descrierea surselor de emisie din instalaţie;
litera d)
descrierea condiţiilor amplasamentului instalaţiei;
litera e)
indicarea naturii şi a cantităţilor de emisii care pot fi evacuate din instalaţie în fiecare factor de mediu, precum şi identificarea efectelor semnificative ale acestor emisii asupra mediului;
litera f)
descrierea tehnologiei propuse şi a altor tehnici pentru prevenirea sau, dacă nu este posibil, reducerea emisiilor din instalaţie;
litera g)
măsuri pentru prevenirea producerii deşeurilor ca urmare a funcţionării instalaţiei şi valorificarea acestora, după caz;
litera h)
descrierea măsurilor planificate pentru respectarea principiilor generale;
litera i)
descrierea măsurilor planificate pentru monitorizarea emisiilor în mediu;
litera j)
descrierea principalelor alternative analizate de operator.
litera
(2) Documentaţia pentru solicitarea emiterii autorizaţiei integrate de mediu trebuie să cuprindă, de asemenea, rezumatul netehnic al detaliilor prevăzute la alin. (1).
ART

Articolul 6

Paragraf
Documentaţia pentru solicitarea emiterii autorizaţiei integrate de mediu poate conţine informaţii rezultate din evaluarea impactului asupra mediului întocmită anterior, raportul de securitate, precum şi informaţii furnizate ca răspuns la alte cerinţe legale şi care corespund uneia dintre prevederile art. 5.
CAPITOL

Capitolul IV Condiţii de autorizare integrată şi conformarea cu condiţiile prevăzute de autorizaţia integrată de mediu

ART

Articolul 7

litera
(1) Operatorul are obligaţia de a solicita şi de a obţine de la autoritatea competentă autorizaţia integrată de mediu pentru activităţile prevăzute în anexa nr. 1.
litera
(2) Exploatarea instalaţiei se poate efectua numai în baza autorizaţiei integrate de mediu, emisă în condiţiile prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă.
ART

Articolul 8

Paragraf
Orice instalaţie nouă este pusă în funcţiune numai după obţinerea autorizaţiei integrate de mediu, emisă potrivit prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă, respectându-se excepţiile prevăzute de legislaţia naţională în vigoare din domeniul limitării emisiilor anumitor poluanţi în aer, provenite din instalaţii mari de ardere.
ART

Articolul 9

litera
(1) Autorizaţia integrată de mediu este emisă de autoritatea competentă în condiţiile prevăzute la art. 3 şi 20, în scopul asigurării unui nivel ridicat de protecţie a mediului în întregul său, cu respectarea reglementărilor privind calitatea aerului, apei şi a solului.
Paragraf
Alin. (1) al art. 9 a fost modificat de pct. 2 al articolului unic din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 40 din 21 aprilie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 283 din 30 aprilie 2010.
litera
(2) La aplicarea procedurii de autorizare integrată de mediu, pentru instalaţii noi sau pentru modificări substanţiale, se iau în considerare orice informaţii, concluzii sau decizii relevante rezultate ca urmare a aplicării prevederilor legislaţiei naţionale în domeniul evaluării impactului asupra mediului.
litera
(3) Autorizaţia integrată de mediu cuprinde valorile limită de emisie pentru poluanţi, în special pentru cei prevăzuţi în anexa nr. 2, care pot fi emişi în cantităţi semnificative, ca rezultat al funcţionării instalaţiei, luându-se în considerare natura lor, precum şi potenţialul de transfer al poluării dintr-un mediu în altul, respectiv: apă, aer, sol.
litera
(4) Autorizaţia integrată de mediu cuprinde, dacă este necesar, şi cerinţe specifice în scopul asigurării protecţiei solului şi a apei subterane, precum şi măsuri privind managementul deşeurilor generate de instalaţie.
Paragraf
Alin. (4) al art. 9 a fost modificat de pct. 2 al articolului unic din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 40 din 21 aprilie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 283 din 30 aprilie 2010.
litera
(5) Dacă este cazul, valorile limită de emisie prevăzute la alin. (3) pot fi suplimentate sau înlocuite prin parametri sau măsuri tehnice echivalente.
Paragraf
Alin. (5) al art. 9 a fost modificat de pct. 4 al articolului unic din LEGEA nr. 84 din 5 aprilie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 327 din 11 aprilie 2006.
litera
(6) Pentru instalaţiile în care se desfăşoară activităţile prevăzute în anexa nr. 1 la pct. 6.6, valorile limită de emisie prevăzute la alin. (3)-(5) iau în considerare aspectele practice caracteristice acestor categorii de instalaţii.
Paragraf
Alin. (6) al art. 9 a fost modificat de pct. 4 al articolului unic din LEGEA nr. 84 din 5 aprilie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 327 din 11 aprilie 2006.
ART

Articolul 10

litera
(1) Pentru instalaţiile în care se desfăşoară activităţi aflate sub incidenţa reglementărilor privind comercializarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, autorizaţia integrată de mediu nu stabileşte valori limită de emisie pentru emisiile directe ale acestor gaze, cu excepţia cazului în care este necesară evitarea producerii unei poluări semnificative la nivel local.
litera
(2) În situaţiile prevăzute la alin. (1), autorizaţiile integrate de mediu nu includ cerinţe referitoare la utilizarea eficientă a energiei pentru unităţi de ardere sau orice alte unităţi care emit dioxid de carbon pe amplasament.
litera
(3) Dacă este necesar, autoritatea competentă revizuieşte autorizaţia integrată de mediu, potrivit prevederilor alin. (2).
litera
(4) Prevederile alin. (1)-(3) nu se aplică instalaţiilor care fac obiectul excluderii temporare de la comercializarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră.
ART

Articolul 11

litera
(1) Stabilirea valorilor limită de emisie şi a parametrilor echivalenţi, precum şi a măsurilor tehnice prevăzute la art. 9 alin. (3)-(6) şi art. 10 se bazează pe cele mai bune tehnici disponibile, fără a recomanda folosirea unei tehnici sau tehnologii specifice, dar luându-se în considerare:
litera a)
caracteristicile tehnice ale instalaţiei;
litera b)
amplasarea geografică;
litera c)
condiţiile locale de mediu.
litera
(2) Autorizaţia integrată de mediu conţine prevederi pentru limitarea efectelor poluării la lungă distanţă sau transfrontieră şi asigurarea unui nivel înalt de protecţie a mediului în întregul său.
ART

Articolul 12

litera
(1) Autorizaţia integrată de mediu conţine cerinţe de monitorizare corespunzătoare, frecvenţa şi metodologia specifică de măsurare, proceduri de evaluare şi obligaţii privind furnizarea către autoritatea competentă a datelor solicitate pentru verificarea conformării funcţionării instalaţiei cu cerinţele prevăzute de autorizaţie.
litera
(2) Pentru instalaţiile care desfăşoară activităţi prevăzute în anexa nr. 1 pct. 6.6, măsurile prevăzute la alin. (1) se aplică luându-se în considerare rezultatele analizei cost-beneficiu.
ART

Articolul 13

Paragraf
Autorizaţia integrată de mediu conţine măsuri referitoare la alte condiţii de exploatare decât cele normale, în scopul prevenirii riscurilor de poluare a mediului, în următoarele situaţii:
litera a)
pornire;
litera b)
pierderi datorate funcţionării necorespunzătoare;
litera c)
întrerupere temporară a funcţionării;
litera d)
încetare definitivă a funcţionării.
ART

Articolul 14

litera
(1) Autorizaţia integrată de mediu conţine, după caz, derogări temporare de la prevederile art. 11 dacă printr-un plan de reabilitare aprobat de autoritatea competentă se realizează reducerea poluării şi, în cel mult 6 luni, se asigură respectarea valorilor limită de emisie.
Paragraf
Alin. (1) al art. 14 a fost modificat de pct. 3 al articolului unic din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 40 din 21 aprilie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 283 din 30 aprilie 2010.
litera
(2) Pentru instalaţiile prevăzute în anexa nr. 5 dispoziţiile alin. (1) se aplică numai după expirarea perioadei de tranziţie.
ART

Articolul 15

Paragraf
Autorizaţia integrată de mediu conţine, după caz, şi alte condiţii specifice impuse de autoritatea competentă.
ART

Articolul 16

Paragraf
Autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului poate stabili, după caz, pentru anumite categorii de instalaţii, cerinţe speciale, ca reguli general obligatorii, fără a mai fi necesară includerea acestora în autorizaţiile integrate de mediu, în condiţiile garantării unei abordări integrate şi asigurării unui nivel ridicat echivalent de protecţie a mediului în întregul său.
Paragraf
Art. 16 a fost modificat de pct. 5 al articolului unic din LEGEA nr. 84 din 5 aprilie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 327 din 11 aprilie 2006.
ART

Articolul 17

Paragraf
Autoritatea competentă emite autorizaţii integrate de mediu, le revizuieşte şi actualizează condiţiile prevăzute de acestea.
ART

Articolul 18

litera
(1) În autorizaţiile integrate de mediu emise pentru instalaţiile existente, potrivit prevederilor art. 4^1, 5 şi 6 sau, după caz, prin revizuirea şi, dacă este necesar, prin actualizarea condiţiilor din autorizaţie, autoritatea competentă impune operatorului măsurile necesare pentru ca acestea să funcţioneze potrivit prevederilor art. 3, 4, 9-16, 20, 24 alin. (1) şi (2), art. 25 şi ale art. 32 alin. (1), fără a aduce atingere altor prevederi ale legislaţiei specifice.
litera
(2) În procedura de autorizare integrată de mediu, autorităţile competente iau măsurile necesare ca instalaţiile existente să respecte prevederile art. 1, 2, 21, art. 22 alin. (2), art. 23, art. 24 alin. (3), art. 26-31 şi ale art. 32 alin. (4).
litera
(3) Prin derogare de la prevederile alin. (1), cerinţele de emitere a autorizaţiilor integrate de mediu pentru instalaţiile existente în ceea ce priveşte obligaţia acestor instalaţii de a respecta valorile limită de emisie, parametrii echivalenţi sau măsurile tehnice bazate pe cele mai bune tehnici disponibile, potrivit prevederilor art. 9 alin. (3)-(6), art. 10 şi 11, nu se aplică instalaţiilor existente prevăzute în anexa nr. 5, până la data indicată pentru fiecare instalaţie.
Paragraf
Art. 18 a fost modificat de pct. 4 al articolului unic din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 40 din 21 aprilie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 283 din 30 aprilie 2010.
ART

Articolul 19

litera
(1) Dacă în cursul procesului de autorizare integrată de mediu a instalaţiilor existente, după evaluarea condiţiilor, rezultă că instalaţiile nu pot respecta cerinţele din prezenta ordonanţă de urgenţă, operatorul are obligaţia să întocmească un plan de acţiuni astfel încât conformarea să se realizeze cel mai târziu la termenele prevăzute la art. 18.
litera
(2) Proiectul acestui plan de acţiuni se negociază cu autoritatea competentă, iar după aprobare devine obligatoriu.
litera
(3) Nerespectarea termenelor şi măsurilor cuprinse în planul de acţiuni atrage suspendarea autorizaţiei integrate de mediu în condiţiile prevăzute de legislaţia în vigoare.
ART

Articolul 20

Paragraf
Acolo unde standardele de calitate a mediului impun condiţii mai restrictive decât cele care pot fi atinse prin aplicarea celor mai bune tehnici disponibile, autoritatea competentă impune în autorizaţia integrată de mediu măsuri suplimentare, fără a afecta alte măsuri care se aplică pentru conformarea cu standardele de calitate a mediului.
ART

Articolul 21

Paragraf
Autoritatea competentă urmăreşte şi se informează cu privire la dezvoltarea celor mai bune tehnici disponibile.
ART

Articolul 22

litera
(1) Autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului adoptă prin ordin valorile limită de emisie stabilite la nivel comunitar, pentru:
litera a)
instalaţiile în care se desfăşoară activităţi prevăzute în anexa nr. 1, cu excepţia depozitelor de deşeuri încadrate la pct. 5.1 şi 5.4;
litera b)
substanţele poluante prevăzute în anexa nr. 2, pentru care, pe baza schimbului de informaţii prevăzut la art. 28-30, a fost identificată necesitatea unei acţiuni la nivel comunitar.
litera
(2) În absenţa unor valori limită de emisie stabilite potrivit alin. (1) se utilizează cel puţin valorile limită de emisie prevăzute de alte reglementări.
litera
(3) Cerinţele tehnice aplicabile depozitelor de deşeuri prevăzute la pct. 5.1 şi 5.4 din anexa nr. 1, stabilite la nivel comunitar, se adoptă de autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului prin ordin al ministrului mediului şi gospodăririi apelor.
ART

Articolul 23

litera
(1) În cazul în care autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului constată că exploatarea unei instalaţii poate avea efecte negative semnificative asupra mediului unui alt stat sau dacă un alt stat posibil a fi afectat semnificativ solicită, aceasta transmite, în cadrul relaţiilor bilaterale, către autoritatea competentă a statului respectiv orice informaţie disponibilă solicitată, potrivit prevederilor anexei nr. 4, în acelaşi timp cu informarea propriilor cetăţeni.
litera
(2) Aceste informaţii sunt utilizate în cadrul consultărilor necesare dintre cele două state, pe bază de reciprocitate şi în condiţii de echivalenţă.
litera
(3) În contextul relaţiilor bilaterale, ambele state trebuie să se asigure că în cazurile prevăzute la alin. (1) solicitările de emitere a autorizaţiei integrate de mediu sunt, de asemenea, disponibile, pentru o perioadă corespunzătoare de timp, publicului statului posibil a fi afectat, astfel încât să îi permită exercitarea dreptului de a transmite comentarii înainte de luarea deciziei.
litera
(4) Rezultatele oricăror consultări organizate în condiţiile alin. (1)-(3) sunt luate în considerare de către autoritatea competentă în vederea adoptării deciziei cu privire la emiterea autorizaţiei integrate de mediu.
litera
(5) Autoritatea competentă are obligaţia de a informa statul ori statele care au fost consultate potrivit dispoziţiilor prevăzute la alin. (1) şi (2) cu privire la decizia adoptată referitoare la solicitarea emiterii autorizaţiei integrate de mediu şi îi/le transmite informaţiile prevăzute la art. 33.
litera
(6) În situaţia de stat afectat sau potenţial afectat autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului pune la dispoziţie propriului public interesat informaţiile primite în cadrul relaţiilor bilaterale, într-o manieră corespunzătoare.
ART

Articolul 24

litera
(1) Operatorul respectă condiţiile din autorizaţia integrată de mediu în modul de exploatare a instalaţiei.
litera
(2) Operatorul informează cu regularitate autoritatea competentă cu privire la rezultatele monitorizării emisiilor şi, în termenul cel mai scurt, cu privire la producerea oricărui incident sau accident care afectează semnificativ mediul.
litera
(3) Operatorul asigură reprezentanţilor autorităţii competente întreaga asistenţă necesară pentru a le permite să desfăşoare orice inspecţie a instalaţiei, prelevare de probe, culegerea oricăror informaţii necesare pentru îndeplinirea atribuţiilor de serviciu.
CAPITOL

Capitolul V Revizuirea autorizaţiei integrate de mediu

ART

Articolul 25

litera
(1) Autoritatea competentă evaluează periodic condiţiile din autorizaţia integrată de mediu şi, acolo unde este necesar, le revizuieşte. Revizuirea autorizaţiei integrate de mediu este obligatorie în toate situaţiile în care:
litera a)
poluarea produsă de instalaţie este semnificativă, astfel încât necesită revizuirea valorilor limită de emisie existente sau includerea de noi astfel de valori limită de emisie în autorizaţia integrată de mediu;
Paragraf
Litera a) a art. 25 a fost modificată de pct. 6 al articolului unic din LEGEA nr. 84 din 5 aprilie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 327 din 11 aprilie 2006.
litera b)
schimbările substanţiale ale celor mai bune tehnici disponibile fac posibilă reducerea semnificativă a emisiilor fără a impune costuri excesive;
Paragraf
Litera b) a art. 25 a fost modificată de pct. 6 al articolului unic din LEGEA nr. 84 din 5 aprilie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 327 din 11 aprilie 2006.
litera c)
siguranţa în exploatare a proceselor sau activităţilor impune utilizarea altor tehnici;
litera d)
prevederile unor noi reglementări legale o impun.
litera
(2) La revizuirea autorizaţiei integrate de mediu, pentru operatorii economici prevăzuţi în anexa nr. 5, se vor include în planul de acţiuni condiţiile negociate din programul de conformare care s-a întocmit la schimbarea proprietarului, pe baza bilanţului de mediu, şi care nu au fost respectate.
Paragraf
Alin. (2) al art. 25 a fost introdus de pct. 1 al art. unic din LEGEA nr. 205 din 11 noiembrie 2010 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 765 din 16 noiembrie 2010, care completează articolul unic din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 40 din 21 aprilie 2010 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 283 din 30 aprilie 2010, cu pct. 4^1.
litera
(3) Nerespectarea prevederilor alin. (2) atrage încetarea activităţii respective.
Paragraf
Alin. (3) al art. 25 a fost introdus de pct. 1 al art. unic din LEGEA nr. 205 din 11 noiembrie 2010 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 765 din 16 noiembrie 2010, care completează articolul unic din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 40 din 21 aprilie 2010 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 283 din 30 aprilie 2010, cu pct. 4^1.
CAPITOL

Capitolul VI Modificări în exploatarea instalaţiei

ART

Articolul 26

litera
(1) Operatorul are obligaţia să informeze autoritatea competentă cu privire la orice modificări planificate în exploatarea instalaţiei.
litera
(2) În situaţia prevăzută la alin. (1) autoritatea competentă revizuieşte, după caz, autorizaţia integrată de mediu sau condiţiile prevăzute în aceasta.
Paragraf
Alin. (2) al art. 26 a fost modificat de pct. 7 al articolului unic din LEGEA nr. 84 din 5 aprilie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 327 din 11 aprilie 2006.
ART

Articolul 27

litera
(1) Orice modificare substanţială planificată în exploatarea instalaţiei nu va fi realizată fără a avea autorizaţie integrată de mediu, potrivit prevederilor legislaţiei în domeniul evaluării impactului asupra mediului şi celor din prezenta ordonanţă de urgenţă.
litera
(2) În situaţia prevăzută la alin. (1) documentaţia pentru solicitarea emiterii autorizaţiei integrate de mediu şi autorizaţia integrată de mediu emisă se referă la acele părţi ale instalaţiei şi acele aspecte prevăzute la art. 5 şi 6 care pot fi afectate de modificare.
litera
(3) Prevederile art. 3-6, 9-16, 20, 31 şi ale art. 32 alin. (1) şi (4) se aplică în mod corespunzător.
Paragraf
Alin. (3) al art. 27 a fost modificat de pct. 5 al articolului unic din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 40 din 21 aprilie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 283 din 30 aprilie 2010.
CAPITOL

Capitolul VII Schimbul de informaţii

ART

Articolul 28

Paragraf
În scopul realizării schimbului de informaţii, autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului raportează Comisiei Europene, la fiecare 3 ani, începând cu data aderării, toate datele reprezentative disponibile cu privire la limitele valorilor de emisie pentru fiecare categorie de activităţi prevăzute în anexa nr. 1, precum şi cu privire la cele mai bune tehnici disponibile care au condus la stabilirea valorilor limită de emisie, potrivit prevederilor art. 9-16.
ART

Articolul 29

litera
(1) Raportarea implementării prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă şi eficacitatea sa comparată efectiv cu alte instrumente pentru protecţia mediului se stabilesc potrivit prevederilor legislaţiei naţionale în vigoare.
Paragraf
Alin. (1) al art. 29 a fost modificat de pct. 8 al articolului unic din LEGEA nr. 84 din 5 aprilie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 327 din 11 aprilie 2006.
litera
(2) Primul raport trebuie să cuprindă date din 3 ani consecutivi, înainte de data aderării.
litera
(3) În cazul prevăzut la alin. (1), datele pot fi suplimentate.
ART

Articolul 30

Paragraf
Autoritatea competentă desemnată pentru realizarea schimbului de informaţii şi transmiterea rapoartelor către Comisia Europeană, potrivit prevederilor art. 28 şi 29, este autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului.
Paragraf
Art. 30 a fost modificat de pct. 6 al articolului unic din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 40 din 21 aprilie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 283 din 30 aprilie 2010.
CAPITOL

Capitolul VIII Accesul la informaţie, participarea publicului şi accesul la justiţie, în legătură cu procedura de emitere a autorizaţiei integrate de mediu

ART

Articolul 31

litera
(1) Autoritatea competentă ia măsuri pentru ca publicului interesat să i se asigure posibilitatea de a participa, din timp şi în mod efectiv, la procedura pentru:
litera a)
emiterea autorizaţiei integrate de mediu pentru instalaţii noi;
litera b)
emiterea autorizaţiei integrate de mediu pentru orice modificare substanţială în exploatarea instalaţiei;
litera c)
revizuirea autorizaţiei integrate de mediu sau actualizarea condiţiilor unei autorizaţii integrate de mediu, potrivit prevederilor art. 25.
litera
(2) Participarea publicului se realizează potrivit prevederilor anexei nr. 4.
ART

Articolul 32

litera
(1) Autoritatea competentă pune la dispoziţia publicului rezultatele pe care le deţine, referitoare la monitorizarea emisiilor, aşa cum este prevăzut în condiţiile de autorizare, potrivit prevederilor art. 9-16.
Paragraf
Alin. (1) al art. 32 a fost modificat de pct. 7 al articolului unic din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 40 din 21 aprilie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 283 din 30 aprilie 2010.
litera
(2) Autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului furnizează Comisiei Europene, la fiecare 3 ani, începând cu data aderării, inventarul principalelor emisii şi al surselor responsabile de poluare, pe baza formatului şi particularităţilor necesare pentru transmiterea informaţiilor, stabilite de către Comisia Europeană.
litera
(3) Autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului adoptă măsurile propuse de Comisia Europeană pentru asigurarea intercomparabilităţii şi complementarităţii între datele din inventarul emisiilor, prevăzut la alin. (2), şi datele din alte registre şi surse de date privind emisiile.
litera
(4) Accesul publicului la informaţie, prevăzut la alin. (1)-(3) şi la art. 33, se realizează potrivit prevederilor Legii nr. 86/2000 pentru ratificarea Convenţiei privind accesul la informaţie, participarea publicului la luarea deciziei şi accesul la justiţie în probleme de mediu, semnată la Aarhus la 25 iunie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 22 mai 2000, şi cu respectarea prevederilor art. 11 alin. (1) lit. b)-e), art. 12, 14 şi ale art. 15 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 878/2005 privind accesul publicului la informaţia privind mediul, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 760 din 22 august 2005.
Paragraf
Alin. (4) al art. 32 a fost modificat de pct. 9 al articolului unic din LEGEA nr. 84 din 5 aprilie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 327 din 11 aprilie 2006.
ART

Articolul 33

Paragraf
Autoritatea competentă informează publicul, conform procedurilor specifice, asupra deciziei luate şi pune la dispoziţie acestuia următoarele informaţii:
litera a)
conţinutul deciziei şi o copie a autorizaţiei integrate de mediu, precum şi orice condiţii sau modificări aduse autorizaţiei integrate de mediu;
litera b)
motivele şi consideraţiile pe care se întemeiază decizia, în urma examinării opiniilor şi comentariilor exprimate de publicul interesat, incluzând şi informaţiile referitoare la procedura de participare a publicului;
litera c)
procedura de revizuire prevăzută la art. 34 şi 35.
Paragraf
Art. 33 a fost modificat de pct. 10 al articolului unic din LEGEA nr. 84 din 5 aprilie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 327 din 11 aprilie 2006.
ART

Articolul 34

litera
(1) Orice persoană care face parte din publicul interesat şi care are un interes legitim sau se consideră lezată într-un drept al său se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente pentru a contesta, din punct de vedere procedural sau substanţial, deciziile, actele sau omisiunile care fac obiectul participării publicului, prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă, cu respectarea dispoziţiilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, cu modificările ulterioare.
Paragraf
Alin. (1) al art. 34 a fost modificat de pct. 11 al articolului unic din LEGEA nr. 84 din 5 aprilie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 327 din 11 aprilie 2006.
litera
(2) Se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente şi orice organizaţie neguvernamentală care îndeplineşte cerinţele prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. k), considerându-se că acestea au un interes legitim sau sunt lezate într-un drept al lor.
litera
(3) Soluţionarea cererii se face potrivit dispoziţiilor Legii nr. 554/2004, cu modificările ulterioare.
Paragraf
Alin. (3) al art. 34 a fost modificat de pct. 11 al articolului unic din LEGEA nr. 84 din 5 aprilie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 327 din 11 aprilie 2006.
ART

Articolul 35

litera
(1) Înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoanele prevăzute la art. 34 trebuie să solicite autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului, în termen de 30 de zile de la data aducerii la cunoştinţă publicului a deciziei de emitere sau de respingere a autorizaţiei integrate de mediu, revocarea, în tot ori în parte, a deciziilor sau a actelor contestate ori ducerea la îndeplinire a actelor sau acţiunilor considerate a fi fost omise şi care fac obiectul participării publicului.
litera
(2) Autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului are obligaţia de a răspunde la plângerea prealabilă prevăzută la alin. (1) în termen de 30 de zile de la data înregistrării acesteia la acea autoritate.
litera
(3) Procedura administrativă prealabilă prevăzută la alin. (1) şi (2) este gratuită şi trebuie să fie corectă, echitabilă şi rapidă.
Paragraf
Alin. (3) al art. 35 a fost modificat de pct. 8 al articolului unic din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 40 din 21 aprilie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 283 din 30 aprilie 2010.
CAPITOL

Capitolul IX Sancţiuni

ART

Articolul 36

litera
(1) Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 50.000 lei (RON) la 100.000 lei (RON):
litera a)
nerespectarea prevederilor privind obligaţia operatorului de a obţine autorizaţia integrată de mediu, în scopul exploatării instalaţiei;
litera b)
obligaţia operatorului de a întocmi un plan de acţiuni, în vederea obţinerii autorizaţiei integrate de mediu;
Paragraf
Litera b) a alin. (1) al art. 36 a fost modificată de pct. 12 al articolului unic din LEGEA nr. 84 din 5 aprilie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 327 din 11 aprilie 2006.
litera c)
obligaţia operatorului de a respecta oricare dintre condiţiile prevăzute în autorizaţia integrată de mediu;
litera d)
obligaţia operatorului de a informa autorităţile competente despre orice modificare în exploatare şi modificare substanţială pe care doreşte să o aducă instalaţiei;
litera e)
obligaţia operatorului de a comunică la termenele stabilite prin autorizaţia integrată de mediu rezultatele monitorizării emisiilor provenite din instalaţie sau, în termen de maximum 24 de ore din momentul producerii, a oricăror emisii apărute incidental, accidental ori ca urmare a unui accident major.
litera
(2) Faptele prevăzute la alin. (1) lit. c)-e) se sancţionează şi cu suspendarea autorizaţiei integrate de mediu potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.196 din 30 decembrie 2005.
Paragraf
Alin. (2) al art. 36 a fost modificat de pct. 12 al articolului unic din LEGEA nr. 84 din 5 aprilie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 327 din 11 aprilie 2006.
litera
(3) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac de către personalul anume împuternicit din cadrul autorităţii competente.
ART

Articolul 37

Paragraf
Dispoziţiile referitoare la contravenţiile prevăzute la art. 36 se completează cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
CAPITOL

Capitolul X Dispoziţii finale

ART

Articolul 38

Paragraf
Anexele nr. 1-5 fac parte integrantă din prezenta ordonanţă de urgenţă.
ART

Articolul 39

litera
(1) Cuantumul taxei pentru emiterea autorizaţiei integrate de mediu este de 100 lei (RON) care se constituie venit la Fondul pentru mediu.
litera
(2) Cuantumul tarifelor pentru derularea procedurii de emitere a autorizaţiei integrate de mediu se stabileşte prin ordin al ministrului mediului şi gospodăririi apelor în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
ART

Articolul 40

Paragraf
La data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, se abrogă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2002 privind prevenirea, reducerea şi controlul integrat al poluării, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 223 din 3 aprilie 2002, aprobată cu modificări prin Legea nr. 645/2002.
ART

Articolul 41

Paragraf
Prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă transpun Directiva 96/61/CE privind prevenirea şi controlul integrat al poluării, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţii Europene (JOCE) nr. 257 din 10 octombrie 1996, împreună cu completările şi modificările aduse de Directiva 2003/35/CE privind participarea publicului la elaborarea anumitor planuri şi programe referitoare la mediu şi de modificare a directivelor 85/337/CEE şi 96/61/CE cu privire la participarea publicului şi accesul la justiţie, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţii Europene (JOCE) nr. 156/17 din 25 iunie 2003, şi Directiva 2003/87/CE în vederea stabilirii unei scheme pentru comercializarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră în interiorul Comunităţii şi modificarea Directivei 96/61/CE , publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţii Europene (JOCE) nr. 275/32 din 25 octombrie 2003.
Paragraf
PRIM-MINISTRU
Paragraf
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Paragraf
Contrasemnează:
Paragraf
Ministrul mediului
Paragraf
şi gospodăririi apelor,
Paragraf
Sulfina Barbu
Paragraf
p. Ministrul economiei şi comerţului,
Paragraf
Darius Meşca,
Paragraf
secretar de stat
Paragraf
Ministrul administraţiei şi internelor,
Paragraf
Vasile Blaga
Paragraf
Ministrul agriculturii,
Paragraf
pădurilor şi dezvoltării rurale,
Paragraf
Gheorghe Flutur
Paragraf
p. Ministrul finanţelor publice,
Paragraf
Doina-Elena Dascălu,
Paragraf
secretar de stat
Paragraf
Bucureşti, 10 noiembrie 2005.
Paragraf
Nr. 152.
ANX

Anexa 1

Paragraf
CATEGORIILE DE ACTIVITĂŢI INDUSTRIALE
Paragraf
pentru care este obligatorie obţinerea autorizaţiei integrate de mediu,
Paragraf
potrivit prevederilor art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 152/2005
Paragraf
Notă:
Paragraf
Nu se află sub incidenţa prezentei reglementări instalaţiile sau părţi ale instalaţiilor care:
Paragraf
(a) sunt folosite în scop de cercetare, dezvoltare şi testare a unor produse noi care nu sunt supuse comercializării;
Paragraf
(b) sunt folosite în scop de cercetare, dezvoltare sau testare a unor procese noi.
Paragraf 2
Valorile de prag se referă la capacitatea maximă de producţie a instalatiei. În cazul în care un operator desfăşoară în aceeaşi instalaţie sau pe acelaşi amplasament mai multe activităţi prevăzute în aceeaşi subcategorie, se însumează capacităţile activităţilor componente.
Paragraf 1
Industrii energetice
Paragraf 1
Instalaţii de ardere cu o putere termică nominală mai mare de 50 MW;
Paragraf 1
2. Instalaţii pentru rafinarea ţiţeiului şi prelucrarea gazelor;
Paragraf 1
3. Cuptoare de cocs;
Paragraf 1
4. Instalaţii de gazeificare şi lichefiere a cărbunelui.
Paragraf 2
Producţia şi prelucrarea metalelor
Paragraf 2
1. Instalaţii de prăjire sau sinterizare a minereului metalic (inclusiv a minereului cu conţinut de sulf);
Paragraf 2
Instalaţii pentru producerea fontei sau a oţelului (topire primară ori secundară), inclusiv instalaţii pentru turnarea continuă, cu o capacitate maximă de producţie ce depăşeşte 2,5 tone/oră;
Paragraf 2
3. Instalaţii pentru prelucrarea metalelor feroase, care îndeplinesc condiţiile prevăzute la punctele a), b), c):
litera a)
laminoare cu o capacitate ce depăşeşte 20 tone oţel brut/oră;
litera b)
forje cu ciocane a căror energie de lovire depăşeşte 50 kJ/ciocan şi care utilizează o putere calorifică mai mare de 20 MW;
litera c)
pentru aplicarea de straturi protectoare de metal topit, cu o capacitate de tratare ce depăşeşte 2 tone oţel brut/oră.
Paragraf 2
4. Topitorii pentru metale feroase, cu o capacitate de producţie mai mare de 20 tone/zi;
Paragraf 2
5. Instalaţii pentru:
litera a)
producerea de metale neferoase brute din minereuri, concentrate, materii prime secundare, prin procese metalurgice, chimice sau electrolitice;
Paragraf
Notă: În sensul prezentei anexe, materie primă secundară reprezintă: deşeuri metalice curate (degresate şi lipsite de alte categorii de impurităţi decât cele metalice), nămoluri, zguri metalice etc.
litera b)
topirea metalelor neferoase, inclusiv a aliajelor şi a produselor recuperate, (rafinare, turnare etc.) cu o capacitate mai mare de 4 tone/zi pentru plumb sau cadmiu, ori 20 tone/zi pentru toate celelalte metale.
Paragraf 2
6. Instalaţii pentru tratarea suprafeţelor metalice şi din materiale plastice prin folosirea procedeelor electrolitice sau chimice, la care volumul total al cuvelor de tratare depăşeşte 30 mc.
Paragraf
Notă: Nu constituie cuve de tratare, acela cuve folosite pentru pregătirea şi spălarea probelor.
Paragraf 3
Industria mineralelor
Paragraf 3
1 Instalaţii pentru producerea clincherului de ciment în cuptoare rotative cu o capacitate de producţie mai mare de 500 tone/zi, instalaţii pentru producerea varului în cuptoare rotative cu o capacitate de producţie mai mare de 50 tone/zi şi instalaţii pentru producerea clincherului de ciment sau a varului în alte tipuri de cuptoare, nerotative, cu o capacitate de producţie mai mare de 50 tone/zi;
Paragraf 3
2. Instalaţii pentru producerea azbestului şi fabricarea produselor pe bază de azbest;
Paragraf 3
Instalaţii pentru fabricarea sticlei, inclusiv a fibrelor de sticlă, cu o capacitate de topire mai mare de 20 tone/zi;
Paragraf 3
4. Instalaţii pentru topirea substanţelor minerale, inclusiv pentru producerea fibrelor minerale, cu o capacitate de topire mai mare de 20 tone/zi;
Paragraf 3
5. Instalaţii pentru fabricarea produselor ceramice prin ardere, în special a ţiglelor, a cărămizilor, a cărămizilor refractare, a dalelor, a plăcilor de gresie sau de faianţă:
litera a)
cu o capacitate de producţie mai mare de 75 tone/zi; şi/sau
litera b)
cu o capacitate a cuptorului mai mare de 4 mc şi cu o densitate stabilită pentru fiecare cuptor mai mare de 300 kg/mc.
Paragraf 4
Industria chimica
Paragraf
Notă:
Paragraf
În sensul prezentei categorii, producţie reprezintă producţia realizată la scară industrială, prin procese chimice, a substanţelor sau a grupelor de substanţe prevăzute în categoriile menţionate la subpunctele 4.1 până la 4.6.
Paragraf
În sensul prezentei categorii termenii utilizaţi au următoarea semnificaţie:
litera a)
proces chimic reprezintă orice proces care presupune reacţii chimice ce determină schimbări în molecula substanţei;
litera b)
scară industrială reprezintă producerea de bunuri în scopul comercializării prin folosirea materiilor prime şi materialelor în cantităţi ce pot determina efecte negative asupra mediului.
Paragraf 4
1. Instalaţii chimice pentru producerea de substanţe chimice organice de bază, cum ar fi:
litera a)
hidrocarburi simple (liniare sau ciclice, saturate sau nesaturate, alifatice sau aromatice):
litera b)
hidrocarburi ce conţin oxigen, precum: alcooli, aldehide, cetone, acizi carboxilici, esteri, acetaţi, eteri, peroxizi, răşini epoxidice;
litera c)
hidrocarburi cu conţinut de sulf;
litera d)
hidrocarburi ce conţin azot precum: amine, amide, compuşi azotoşi, azotaţi sau azotiţi, nitrili, cianaţi, izocianaţi;
litera e)
hidrocarburi cu conţinut de fosfor;
litera f)
hidrocarburi halogenate;
litera g)
compuşi organometalici;
litera h)
materiale plastice de bază (fibre sintetice polimerice şi fibre pe bază de celuloză);
litera i)
cauciucuri sintetice;
litera j)
vopseluri şi pigmenţi;
litera k)
agenţi activi de suprafaţă şi agenţi tensioactivi.
Paragraf 4
2. Instalaţii chimice pentru producerea de substanţe chimice anorganice de bază, cum ar fi:
litera a)
gaze, precum: amoniac, clor sau acid clorhidric gazos, fluor sau acid fluorhidric, oxizi de carbon, compuşi ai sulfului, oxizi de azot, hidrogen, dioxid de sulf, clorura de carbonil;
litera b)
acizi, precum: acid cromic, acid fluorhidric, acid fosforic, acid azotic, acid clorhidric, acid sulfuric, oleum, acizi sulfuroşi;
litera c)
baze, ca de exemplu: hidroxid de amoniu, hidroxid de potasiu, hidroxid de sodiu;
litera d)
săruri, în principal: clorură de amoniu, clorat de potasiu, carbonat de potasiu, carbonat de sodiu, perborat, azotat de argint;
litera e)
nemetale, oxizi metalici ori alţi compuşi anorganici, în principal: carbură de calciu, siliciu, carbură de siliciu.
Paragraf 4
3. Instalaţii chimice pentru producerea îngrăşămintelor chimice (simple sau complexe) pe bază de fosfor, azot sau potasiu;
Paragraf 4
Instalaţii chimice pentru fabricarea produselor de bază de uz fitosanitar şi a biocidelor;
Paragraf 4
5. Instalaţii utilizând procedee chimice sau biologice pentru fabricarea produselor farmaceutice de bază;
Paragraf 4
6. Instalaţii chimice destinate fabricării explozibililor.
Paragraf 5
Gestiunea deşeurilor
Paragraf 5
1. Instalaţii pentru eliminarea sau valorificarea deşeurilor periculoase, definite potrivit prevederilor legislaţiei în vigoare, având o capacitate mai mare de 10 tone/zi;
Paragraf 5
2. Instalaţii pentru incinerarea deşeurilor municipale, definite potrivit prevederilor legislaţiei în vigoare, având o capacitate mai mare de 3 tone deşeuri/oră;
Paragraf 5
3. Instalaţii pentru eliminarea deşeurilor nepericuloase, definite potrivit prevederilor legislaţiei în vigoare, cu o capacitate mai mare de 50 tone deşeuri/zi;
Paragraf 5
4. Depozite de deşeuri care primesc mai mult de 10 tone deşeuri/zi sau având o capacitate totală mai mare de 25 000 tone deşeuri, cu excepţia depozitelor de deşeuri inerte.
Paragraf 6
Alte activităţi
Paragraf 6
1. Instalaţii industriale pentru producerea de:
litera a)
celuloză din lemn sau din alte materiale fibroase;
litera b)
hârtie şi carton, având o capacitate de producţie mai mare de 20 tone/zi.
Paragraf 6
2. Instalaţii pentru pretratare (operaţiuni precum: spălare, albire, mercerizare) sau vopsire a fibrelor ori textilelor, având o capacitate de tratare ce depăşeşte 10 tone/zi;
Paragraf 6
3. Instalaţii pentru tăbăcirea blănurilor şi a pieilor, cu o capacitate de tratare ce depăşeşte 12 tone produse finite/zi;
Paragraf 6
4. a) Abatoare cu o capacitate de procesare a carcaselor de animale mai mare de 50 tone/zi;
litera b)
tratare şi procesare în scopul fabricării produselor alimentare din:
litera
(1) materii prime de origine animală (altele decât laptele), având o capacitate de producţie mai mare de 75 tone produse finite/zi;
litera
(2) materii prime de origine vegetală, având o capacitate de producţie mai mare de 300 tone produse finite/zi de exploatare (valoarea medie trimestrială).
litera c)
tratarea şi procesarea laptelui, atunci când cantitatea de lapte supusă tratării sau procesării depăşeşte 200 tone/zi de exploatare (valoarea medie anuală).
Paragraf
Notă: În sensul prezentei anexe, se consideră zi de exploatare intervalul orar corespunzător funcţionării instalaţiei, în decursul a 24 de ore.
Paragraf 6
5. Instalaţii pentru eliminarea sau valorificarea carcaselor de animale şi a deşeurilor de animale, având o capacitate de tratare ce depăşeşte 10 tone/zi;
Paragraf 6
Instalaţii pentru creşterea intensivă a păsărilor sau a porcilor, având o capacitate mai mare de:
litera a)
40.000 de locuri pentru păsări;
litera b)
2.000 de locuri pentru porci de producţie (cu o greutate ce depăşeşte 30 de kg); sau
litera c)
750 de locuri pentru scroafe.
Paragraf 6
7. Instalaţii pentru tratarea suprafeţei materialelor, obiectelor sau produselor, utilizând solvenţi organici, în special pentru gresare, imprimare, aplicare de straturi protectoare, degresare, impermeabilizare, apretare, glazurare, vopsire, curăţare sau impregnare, cu o capacitate de consum de solvent mai mare de 150 kg/oră sau 200 tone/an;
Paragraf
Notă: În sensul acestei categorii, capacitatea de consum exclude cantitatea de solvenţi organici recuperată în scopul refolosirii.
Paragraf 6
8. Instalaţii pentru producerea de cărbune (cărbune sărac în gaze) sau de electrografit prin incinerare sau grafitizare
Paragraf 6
9. Captarea fluxurilor de dioxid de carbon provenite de la instalaţiile aflate sub incidenţa prezentului act normativ, în scopul stocării geologice, fără a aduce atingere prevederilor legislaţiei din domeniul stocării geologice a dioxidului de carbon.
Paragraf
Pct. 6.9. al anexei 1 a fost introdus de pct. 2 al art. unic din LEGEA nr. 205 din 11 noiembrie 2010 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 765 din 16 noiembrie 2010, care completează articolul unic din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 40 din 21 aprilie 2010 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 283 din 30 aprilie 2010, cu pct. 8^1.
ANX

Anexa 2

Paragraf
SUBSTANŢE POLUANTE RELEVANTE PENTRU A FI LUATE ÎN
Paragraf
CONSIDERARE LA STABILIREA VALORILOR LIMITĂ DE EMISIE
Paragraf
Aer
Paragraf 1
Dioxidul de sulf şi alţi compuşi ai sulfului
Paragraf 2
Oxizi de azot şi alţi compuşi ai azotului
Paragraf 3
Monoxidul de carbon
Paragraf 4
Compuşi organici volatili
Paragraf 5
Metalele şi compuşii acestora
Paragraf 6
Pulberi
Paragraf 7
Azbest (particule în suspensie, fibre)
Paragraf 8
Clorul şi compuşii acestuia
Paragraf 9
Fluorul şi compuşii acestuia
Paragraf 10
Arsenul şi compuşii acestuia
Paragraf 11
Cianuri
Paragraf 12
Substanţe şi preparate care s-au dovedit a avea proprietăţi cancerigene sau mutagene ori proprietăţi care pot afecta reproducerea prin intermediul aerului
Paragraf 13
Dibenzenodioxine policlorinate şi dibenzofurani policloruraţi.
Paragraf
Apă
Paragraf 1
Compuşi organohalogenaţi şi substanţe care pot forma compuşi de acest tip în mediul acvatic
Paragraf 2
Compuşi organofosforici
Paragraf 3
Compuşi organici cu staniu
Paragraf 4
Substanţe şi preparate care s-au dovedit a avea proprietăţi cancerigene sau mutagene ori proprietăţi care pot afecta reproducerea în sau prin intermediul mediului acvatic
Paragraf 5
Hidrocarburi persistente şi substanţe organice toxice bioacumulabile şi persistente
Paragraf 6
Cianuri
Paragraf 7
Metalele şi compuşii acestora
Paragraf 8
Arsenul şi compuşii acestuia
Paragraf 9
Biocide şi produse de uz fitosanitar
Paragraf 10
Materii în suspensie
Paragraf 11
Substanţe implicate în procesul de eutrofizare (în special, azotaţi şi fosfaţi)
Paragraf 12
Substanţe care au o influenţă nefavorabilă asupra balanţei de oxigen (şi care pot fi măsurate utilizând parametri ca CBO, CCO etc).
ANX

Anexa 3

Paragraf
CONSIDERAŢII AVUTE ÎN VEDERE LA DETERMINAREA
Paragraf
CELOR MAI BUNE TEHNICI DISPONIBILE
Paragraf
Consideraţiile luate în calcul, în general sau în situaţii specifice la determinarea celor mai bune tehnici disponibile, aşa cum sunt definite în art. 2, lit. c), ţinându-se seama de costurile şi beneficiile fiecărei măsuri şi principiile precauţiei şi prevenirii, sunt următoarele:
Paragraf 1
utilizarea unei tehnologii care produce mai puţine deşeuri;
Paragraf 2
utilizarea substanţelor mai puţin periculoase;
Paragraf 3
promovarea valorificării şi reciclării substanţelor generate şi utilizate în proces, precum şi a deşeurilor, acolo unde este cazul;
Paragraf 4
procese, instalaţii şi metode comparabile de exploatare care au fost testate cu succes la scară industrială;
Paragraf 5
progrese tehnologice şi modificări în cunoaşterea şi înţelegerea ştiinţifică;
Paragraf
Pct. 5 din anexa 3 a fost modificat de pct. 9 al articolului unic din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 40 din 21 aprilie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 283 din 30 aprilie 2010.
Paragraf 6
natura, efectele şi volumul emisiilor avute în vedere;
Paragraf 7
date confirmate şi autorizate pentru instalaţiile noi sau existente;
Paragraf 8
perioada necesară pentru introducerea celor mai bune tehnici disponibile;
Paragraf 9
consumul şi natura materiilor prime (inclusiv apa) utilizate în proces şi eficienţa energetică a acestora;
Paragraf 10
necesitatea prevenirii sau reducerii la minimum a unui impact global al emisiilor asupra mediului şi riscurile implicate de acesta;
Paragraf 11
necesitatea prevenirii accidentelor şi minimizarea consecinţelor acestora pentru mediu;
Paragraf 12
informaţia publicată de Comisia Uniunii Europene sau de organizaţiile internaţionale.
ANX

Anexa 4

Paragraf
PARTICIPAREA PUBLICULUI LA LUAREA DECIZIILOR
Paragraf 1
Încă din faza incipientă, sau imediat ce informaţiile sunt disponibile, publicul trebuie să fie informat, prin anunţuri publice sau orice alte mijloace specifice, cum ar fi cele de comunicare electronică, acolo unde sunt disponibile, cu privire la subiectele asupra cărora urmează să se ia o decizie, cum ar fi:
litera a)
documentaţia de solicitare a autorizaţiei integrate de mediu sau, dacă este cazul, propunerea de reexaminare a condiţiilor incluse în autorizaţia integrată de mediu potrivit prevederilor art. 31, inclusiv descrierea elementelor prevăzute de art. 5;
litera b)
faptul că decizia urmează să fie subiectul unor evaluări a impactului asupra mediului în context transfrontier ori a consultărilor bilaterale între state, în condiţiile prevăzute de art. 23, dacă este necesar;
litera c)
datele de contact ale autorităţii competente cu privire la luarea deciziei, a autorităţii competente de la care pot fi obţinute informaţiile relevante ori către care pot fi trimise intrebările sau comentariile publicului, precum şi precizări cu privire la intervalul de timp în care pot fi trimise, respectiv primite, intrebările sau comentariile publicului;
litera d)
natura deciziilor posibil a fi adoptate sau proiectul de decizie, dacă acesta există;
Paragraf
Litera d) a pct. 1 din anexa 4 a fost modificată de pct. 10 al articolului unic din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 40 din 21 aprilie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 283 din 30 aprilie 2010.
litera e)
detalii cu privire la actualizarea autorizaţiei integrate de mediu sau de reexaminare a condiţiilor acesteia;
litera f)
indicarea datei, orei, locului şi mijloacelor prin care informaţiile relevante vor fi disponibile publicului;
Paragraf
Litera f) a pct. 1 din anexa 4 a fost modificată de pct. 10 al articolului unic din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 40 din 21 aprilie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 283 din 30 aprilie 2010.
litera g)
detalii cu privire la organizarea dezbaterilor ori consultărilor publice, potrivit prevederilor de la punctul 5.
Paragraf 2
Autoritatea competentă trebuie să se asigure că, în intervale corespunzătoare de timp, următoarele informaţii sunt puse la dispoziţia publicului interesat:
litera a)
potrivit prevederilor legislaţiei în vigoare, principalele rapoarte şi recomandări trimise autorităţii competente sunt puse la dispoziţia publicului interesat potrivit dispoziţiilor punctului (1);
litera b)
potrivit dispoziţiilor legale ce reglementează accesul publicului la informaţia de mediu, orice informaţie, alta decât cea menţionată la punctul (1) şi care este relevantă pentru luarea deciziei în condiţiile prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă, se aduce la cunoştinţa publicului interesat.
Paragraf 3
Publicul interesat este indrituit să transmită opinii şi comentarii către autoritatea competentă înainte de luarea unei decizii.
Paragraf 4
Rezultatele consultărilor organizate în condiţiile prezentei anexe trebuie luate în considerare în momentul adoptării deciziei.
Paragraf 5
Detaliile cu privire la informarea publicului, spre exemplu prin anunţul făcut, pe o anumită arie, ori prin publicarea într-un cotidian local, precum şi consultarea publicului interesat, depunerea în scris a opiniilor, se stabilesc prin ordin al ministrului mediului şi gospodăririi apelor, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a dispoziţiilor prezentei ordonanţe de urgenţă. Trebuie să se asigure că pentru fiecare etapă din procedură, se alocă o perioadă de timp suficientă pentru a permite informarea publicului, iar publicul interesat să formuleze comentarii, opinii, intrebări şi să participe efectiv în procesul de luare a deciziei de mediu, care face obiectul prezentei anexe.
ANX

Anexa 5

Paragraf
LISTA INSTALAŢIILOR CARE BENEFICIAZĂ DE PERIOADĂ DE TRANZIŢIE
Paragraf
Notă:
Paragraf
În sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, perioadă de tranziţie reprezintă perioada de timp cuprinsă între 1 ianuarie 2007 şi data limită stabilită prin negociere cu Comisia Uniunii Europene, în scopul conformării cu prevederile Directivei 96/61/CE privind prevenirea şi controlul integrat al poluării, în baza estimărilor de costuri şi a justificării solicitărilor, furnizate de operatorii de activitate.
Paragraf
Până la 31 Decembrie 2008:
Paragraf 1
S.C. CARBID FOX S.A. Târnăveni (activitate principală 4.2)
Paragraf 2
S.C. AVICOLA S.A. Ferma Gârleni - Bacău (activitate principală 6.6 a)
Paragraf 3
S.C. EXPERT 2001 IMPEX S.R.L Bistriţa - Năsăud (activitate principală 6.6)
Paragraf
Până la 31 Decembrie 2009:
Paragraf 4
S.C. UCM Reşiţa - Caraş - Severin (activitate principală 2.2)
Paragraf 5
S.C. SICERAM S.A. Mureş (activitate principală 3.5)
Paragraf 6
S.C. BEGA UPSOM S.A. Alba (activitate principală 4.2)
Paragraf 7
S.C. CELROM S.A. Mehedinţi (activitate principală 6.1)
Paragraf 8
S.C. COMCEH S.A. Călăraşi- Călăraşi (activitate principală 6.1 b)
Paragraf 9
S.C. ECOPAPER S.A. Zărneşti - Braşov (activitate principală 6.1 b)
Paragraf 10
S.C. RIFIL S.A. Neamţ (activitate principală 6.2)
Paragraf 11
S.C. AVICOLA S.A. Ferma Războieni - Iaşi (activitate principală 6.6 a)
Paragraf 12
S.C. AVIMAR S.A. Maramureş (activitate principală 6.6 a)
Paragraf 13
S.C. AVICOLA S.A. Iaşi - Ferma Leţcani - Iaşi (activitate principală 6.6 a)
Paragraf 14
COMBINATUL AGROINDUSTRIAL Curtici - Arad (activitate principală 6.6 b)
Paragraf 15
S.C. AVICOLA S.A. Slobozia Ferma Bora - Ialomiţa (activitate principală 6.6 a)
Paragraf 16
S.C. SUINTEST Oarja S.A. - Argeş (activităţi principale 6.6 b, c)
Paragraf 17
S.C. AVICOLA S.A. Slobozia - Ferma Andrăşeşti - Ialomiţa (activitate principală 6.6 a)
Paragraf 18
S.C. AVICOLA S.A. Slobozia - Ferma Periaţi - Ialomiţa (activitate principală 6.6 a)
Paragraf 19
S.C. AVICOLA S.A. Slobozia - Ferma Gheorghe Doja - Ialomiţa (activitate principală 6.6 a)
Paragraf
Până la 31 Decembrie 2010:
Paragraf 20
S.C. ROMPLUMB S.A. Maramureş (activitate principală 2.5)
Paragraf 21
S.C. ROMRADIATOARE S.A. Braşov (activitate principală 2.5 b)
Paragraf 22
S.C. ELECTROMONTAJ S.A. Bucureşti (activitate principală 2.6)
Paragraf 23
HOLCIM (România) - Ciment Câmpulung Argeş (activitate principală 3.1)
Paragraf 24
S.C. ETERMED S.A. Medgidia - Constanta (activitate principală 3.2)
Paragraf 25
S.C. CONGIPS S.A. (Azbest) Bihor (activitate principală 3.2)
Paragraf 26
S.C. HELIOS S.A. Aştileu - Bihor (activitate principală 3.5)
Paragraf 27
S.C. ŞOFERT S.A. Bacău (activităţi principale 4.3 şi 4.2 b)
Paragraf 28
S.C. CHIMOPAR S.A. Bucureşti (activitate principală 4.1)
Paragraf 29
S.C. ANTIBIOTICE S.A. Iaşi (activitate principală 4.5)
Paragraf 30
S.C. ROMPETROL PETROCHEMICALS S.R.L Constanta (activitate principală 4.1)
Paragraf 31
S.C. LETEA S.A. Bacău (activitate principală 6.1 a)
Paragraf 32
S.C. ZAHĂR Corabia S.A. - Olt (activitate principală 6.4 b)
Paragraf 33
S.C. TARGO S.R.L Timiş (activitate principală 6.4)
Paragraf 34
S.C. SUINPROD Roman - Neamţ (activitate principală 6.6 b)
Paragraf 35
S.C. LUCA SUINPROD S.A. Codlea - Braşov (activitate principală 6.6 b)
Paragraf 36
S.C. AVICOLA Costeşti Argeş - Argeş (activitate principală 6.6 b)
Paragraf 37
S.C. AVICOLA S.A. Platou Avicol Brad - Bacău (activitate principală 6 6 a)
Paragraf 38
S.C. AT GRUP PROD IMPEX S.R.L Olt (activitate principală 6.6 a)
Paragraf 39
S.C. AVICOLA S.A. Ferma Gherăieşti - Bacău (activitate principală 6.6 a)
Paragraf 40
S.C. CARNIPROD S.R.L Tulcea - Tulcea (activitate principală 6.6 b)
Paragraf 41
S.C. PIGCOM S.A. Satu Nou - Tulcea (activitate principală 6.6 b)
Paragraf 42
S.C. AGROPROD IANCU S.R.L Urziceni - Ialomiţa (activitate principală 6.6 b)
Paragraf 43
S.C. CRUCIANI IMPEX S.R.L Deduleşti - Brăila (activitate principală 6.6)
Paragraf 44
S.C. AGROFLIP Bonţida Cluj (activităţi principale 6.6 b.c)
Paragraf 45
S.C. AVICOLA S.A. Slobozia Ferma Amara - Ialomiţa (activitate principala 6.6 a)
Paragraf 46
S.C. ISOVOLTA GROUP S.A. Bucureşti (activitate principală 6.7)
Paragraf 47
S.C. SAMOBIL S.A. Satu Mare (activitate principală 6.7)
Paragraf 48
S.C. ELECTROCARBON S.A. Slatina - Olt (activitate principală 6.8)
Paragraf 49
S.C. TRANSGOLD S.A. Baia Mare - Maramureş (activitate principală 2.5)
Paragraf
Până la 31 Decembrie 2011:
Paragraf 50
S.C. ORGANE DE ASAMBLARE S.A. Braşov (activitate principală 2.6)
Paragraf 51
HEIDELBERG CEMENT - Fieni Cement Dâmboviţa (activitate principală 3.1)
Paragraf 52
CARMEUSE România S.A. Argeş (activitate principală 3.1)
Paragraf 53
S.C. RESIAL S.A. Alba (activitate principală 3.5)
Paragraf 54
SOCIETATEA NAŢIONALA A PETROLULUI PETROM S.A. Sucursala Craiova Combinatul Doljchim - Dolj (activităţi principale 4.2, 4.1)
Paragraf 55
S.C. USG S.A. Vâlcea (activitate principală 4.2 d)
Paragraf 56
S.C. ULTEX S.A. Ţăndărei - Ialomiţa (activitate principală 6.4 b)
Paragraf 57
S.C. CARMOLIMP S.R.L Viştea de Sus - Sibiu (activitate principală 6.6 b)
Paragraf 58
S.C. AVICOLA Buftea - Ilfov (activitate principală 6.6 a)
Paragraf 59
S.C. AVICOLA S.A. Ferma Hemeiuş - Bacău (activitate principală 6.6 a)
Paragraf 60
S.C. SUINPROD S.A. Zimnicea - Ferma Zimnicea-Teleorman (activitate principală 6.6b)
Paragraf 61
S.C. SUINPROD S.A. Bilciureşti - Dâmboviţa (activitate principală 6.6)
Paragraf 62
S.C. COMPLEXUL DE PORCI Brăila S.A. Baldovineşti - Brăila (activitate principală 6.6b)
Paragraf 63
S.C. COMPLEXUL DE PORCI Brăila S.A. Tichileşti - Brăila (activitate principală 6.6 b)
Paragraf 64
S.C. AT GRUP PROD IMPEX S.R.L - Teleorman (activitate principală 6.6 a)
Paragraf 65
S.C. KING HAUSE ROM Cornetu S.R.L Filiala Mavrodin - Teleorman (activitate principală 6.6 a)
Paragraf 66
S.C. AVIKAF PROD IMPEX S.R.L - Teleorman (activitate principală 6.6 a)
Paragraf 67
S.C. SUINPROD S.A. Zimnicea - Ferma Dracea - Teleorman (activitate principală 6.6 b)
Paragraf 68
S.C. ROMCIP Salcia - Teleorman (activitate principală 6.6 b)
Paragraf 69
S.C. AVIPUTNA S.A. Goleşti - Vrancea (activitate principală 6.6 a)
Paragraf 70
S.C. NUTRICOM S.A. Olteniţa - Călăraşi (activitate principală 6.6 b)
Paragraf 71
S.C. PIGALEX S.A. Alexandria - Teleorman (activitate principală 6.6 b)
Paragraf 72
S.C. PIC ROMÂNIA S.R.L Vasilaţi - Călăraşi (activitate principală 6.6 c)
Paragraf 73
S.C. SUINTEST S.A. Fierbinţi - Ialomiţa (activitate principală 6.6 b)
Paragraf 74
S.C. AGRIVAS S.R.L Vaslui (activitate principală 6.6 a)
Paragraf 75
S.C. AVICOLA Buftea S.A. Punct de lucru Turnu Măgurele - Teleorman (activitate principală 6.6 a)
Paragraf 76
S.C. C+C S.A. Reşiţa (activitate principală 6.6 b)
Paragraf
Până la 31 Decembrie 2012:
Paragraf 77
SNP PETROM S.A. Sucursala ARPECHIM Piteşti - Argeş (activitităti principale 1.2 şi 4.1)
Paragraf 78
S.C. ROMPETROL Rafinare S.A. Constanta (activitate principală 1.2)
Paragraf 79
COMBINATUL DE OŢELURI SPECIALE Târgovişte - Dâmboviţa (activităţi principale 2.2 şi 2.3)
Paragraf 80
S.C. COMBINATUL DE UTILAJ GREU S.A. Cluj (activităţi principale 2.2 şi 2.3 b)
Paragraf 81
S.C. IAIFO Zalău - Sălaj (activităţi principale 2.3 b şi 2.4)
Paragraf 82
S.C. ALTUR S.A. Olt (activitate principală 2.5)
Paragraf 83
CNCAF MINVEST S.A. DEVA Filiala DEVAMIN S.A. Deva, Exploatarea minieră Deva - Hunedoara (activitate principală 2.5)
Paragraf 84
S.C. MONDIAL S.A. Lugoj - Timiş (activitate principală 3.5)
Paragraf 85
S.C. MACOFIL S.A. Tirgu Jiu - Gorj (activitate principală 3.5)
Paragraf 86
S.C. Ceramica S.A. Iaşi (activitate principală 3.5)
Paragraf 87
S.C. FIBREXNYLON S.A. Neamţ (activităţi principale 4.1 b, d, 4.2 b, 4.3)
Paragraf 88
S.C. CHIMCOMPLEX S.A. Borzeşti - Bacău (activităţi principale 4.1 a, b, c, d, f, 4.2 b, c, d şi 4.4)
Paragraf 89
S.C. PEHART S.A. Petreşti - Alba (activitate principală 6.1 b)
Paragraf 90
S.C. TABACO - CAMPOFRIO S.A. Tulcea (activitate principală 6.4 a)
Paragraf 91
S.C. AVICOLA S.A. Slobozia Ferma Ion Ghica - Ialomiţa (activitate principală 6.6 a)
Paragraf 92
S.C. AVICOLA S.A. Platou Avicol Aviasan - Bacău (activitate principală 6.6 a)
Paragraf 93
S.C. ITAL TRUST Racoviţa S.A. - Sibiu (activitate principală 6.6 b)
Paragraf 94
S.C. COMTIM GROUP S.R.L. Ferma Parţa - Timiş (activitate principală 6.6 b)
Paragraf 95
S.C. COMTIM GROUP S.R.L Ferma Pădureni - Timiş (activitate principală 6.6 b)
Paragraf 96
S.C. COMTIM GROUP S.R.L Ferma Peciu Nou - Timiş (activitate principală 6.6 b)
Paragraf 97
S.C. COMTIM GROUP S.R.L Ferma Periam - Timiş (activitate principală 6.6 b)
Paragraf 98
S.C. COMTIM GROUP S.R.L Ferma Ciacova - Timiş (activitate principală 6.6 b)
Paragraf 99
S.C. AVICOLA LUMINA S.A. - Constanţa (activitate principală 6.6 a)
Paragraf
Până la 31 Decembrie 2013:
Paragraf 100
S.C. UNIO S.A. Satu Mare (activitate principală 2.3 b)
Paragraf 101
S.C. ARTROM S.A. Slatina + Olt (activităţi principale 2.3 b şi 2.6)
Paragraf 102
S.C. IAR S.A. Braşov (activitate principală 2.6)
Paragraf 103
S.C. ARIO S.A. Bistriţa Năsăud (activitate principală 2.4)
Paragraf 104
S.C. LAFARGE ROMCIM S.A. Medgidia - Constanţa (activitate principală 3.1)
Paragraf 105
S.C. CARE S.A. Tîrnăveni - Mureş (activitate principală 3.5)
Paragraf 106
S.C. CASiROM S.A. Cluj (activitate principală 3.5)
Paragraf 107
S.C. TURNU S.A. Turnu Măgurele - Teleorman (activităţi principale 4.3 şi 4.2 b)
Paragraf 108
S.C. COMBINATUL DE ÎNGRĂŞĂMINTE CHIMICE S.A. Năvodari - Constanţa (activitate principală 4.3)
Paragraf 109
S.C. AMBRO Suceava S.A. - Suceava (activităţi principale 6.1 a, b)
Paragraf 110
S.C. ROMSUIN TEST Periş S.A. - Ilfov (activitate principală 6.6 a)
Paragraf 111
S.C. NUTRICOD Codlea Sucursala Sf. Gheorghe - Covasna (activitate principală 6.6 b)
Paragraf 112
S.C. HADITON GRUP S.R.L Argeş (activitate principală 6.6 a)
Paragraf
Până la 31 Decembrie 2014:
Paragraf 113
S.C. PETROM S.A. Rafinăria PETROBRAZI - Prahova (activitate principală 1.2)
Paragraf 114
S.C. RAFINĂRIA ASTRA ROMÂNĂ S.A. Ploieşti - Prahova (activitate principală 1.2)
Paragraf 115
S.C. ROMPETROL Rafinăria VEGA - Prahova (activitate principala 1.2)
Paragraf 116
S.C. PETROTEL LUKOIL S.A. - Prahova (activitate principală 1.2)
Paragraf 117
S.C. ISPAT SIDEX S.A. Galaţi (activităţi principale 2.2, 2.3)
Paragraf 118
S.C. SIDERURGICA S.A. Hunedoara (activităţi principale 2.2, 2.3)
Paragraf 119
S.C. KVAERNER IMGB S.A. Bucureşti (activitate principală 2.4)
Paragraf 120
S.C. SOMETRA S.A. Copşa Mică - Sibiu (activităţi principale 2.5 a, 2.5 b, 2.1, 2.4)
Paragraf 121
S.C. FERAL S.R.L Tulcea (activitate principală 2.5 a)
Paragraf 122
S.C. METALURGICA S.A. Aiud - Alba (activităţi principale 2.4 şi 2.3 b)
Paragraf 123
S.C. NEFERAL S.A. Ilfov (activitate principală 2.5 b)
Paragraf 124
S.C. INDUSTRIA SÂRMEI S.A. Câmpia Turzii - Cluj (activităţi principale 2.2, 2.3, 2.6)
Paragraf 125
S.C. METALURGICA S.A. Vlăhiţa - Harghita (activitate principală 2.5 b)
Paragraf 126
S.C. UPETROM 1 Mai S.A. Prahova (activitate principală 2.2)
Paragraf 127
S.C. LAMINORUL S.A. Brăila (activitate principală 2.3)
Paragraf 128
S.C. AVERSA S.A. Bucureşti (activitate principală 2.4)
Paragraf 129
S.C. FORMA S.A. Botoşani (activitate principală 2.3)
Paragraf 130
S.C. ISPAT TEPRO S.A. Iaşi (activitate principală 2.3 c)
Paragraf 131
S.C. URBIS Armături Sanitare S.A. - Bucureşti (activitate principală 2.6)
Paragraf 132
S.C. BALANŢA S.A. Sibiu (activitate principală 2.6)
Paragraf 133
S.C. COMMET S.A. Galaţi (activitate principală 2.6)
Paragraf 134
CNACF MINVEST S.A. Deva Filiala «DEVAMIN» Exploatarea minieră Veţel Hunedoara (activitate principală 2.5)
Paragraf 135
S.C. MOLDOMIN S.A. Moldova Nouă - Caras - Severin (activitate principală 2.5)
Paragraf 136
S.C. FIROS S.A. Bucureşti (activitate principală 3.3)
Paragraf 137
S.C. SINTER - REF S.A. Azuga - Prahova (activitate principală 3.5)
Paragraf 138
S.C. PRESCOM Braşov S.A. - Braşov (activitate principală 3.1)
Paragraf 139
S.C. MELANA IV S.A. Neamţ (activitate principală 4.1)
Paragraf 140
S.C. OLTCHIM S.A. Râmnicu Vâlcea - Vâlcea (activităţi principale 4.1, 4.2. 4.3)
Paragraf 141
S.C. AMONIL S.A. Slobozia - Ialomiţa (activităţi principale 4.3, 4.2)
Paragraf 142
CAROM SA, Bacău (activităţi principale 4.1 a, b, 1)
Paragraf 143
AZOCHIM S.A. Săvineşti - Neamţ (activitate principală 4.2)
Paragraf 144
S.C. UZINA DE PRODUSE SPECIALE Făgăraş S.A. Braşov (activitate principală 4.6)
Paragraf 145
S.C. SINTEZA S.A. Oradea - Bihor (activităţi principale 4.1 g, 4.2 d, e şi 4.4)
Paragraf 146
S.C. CHIMPROD S.A. Bihor (activităţi principale 4.1 b şi 4.5)
Paragraf 147
S.C. AZUR S.A. Timişoara - Timiş (activitate principala 4.1)
Paragraf 148
S.C. PUROLITE S.A. Victoria - Braşov (activităţi principale 4.1 d, h)
Paragraf 149
S.C. CELHART DONARIS S.A. Brăila (activitate principală 6.1)
Paragraf 150
S.C. VRANCART S.A. Adjud - Vrancea (activitate principală 6.1 b)
Paragraf 151
S.C. PIM S.A. Sibiu (activitate principală 6.3)
Paragraf 152
S.C. DANUBIANA Roman S.A. Neamţ (activitate principală 6.4 b)
Paragraf 153
S.C. ZAHĂRUL Românesc S.A. Ţăndărei - Ialomiţa (activitate principală 6.4 b)
Paragraf 154
S.C. VASCAR S.A. Vaslui (activitate principală 6.4 a)
Paragraf 155
S.C. MULTIVITA S.A. Negru Vodă - Constanţa (activitate principală 6.5)
Paragraf 156
S.C. SUINPROD S.A. Prahova (activitate principală 6.6 a)
Paragraf 157
S.C. AVICOLA S.A. Ferma Şerbăneşti - Bacău (activitate principală 6.6 a)
Paragraf 158
S.C. AVICOLA BUCUREŞTI S.A. Punct de lucru CSHD Mihăileşti (activitate principală 6.6 a)
Paragraf 159
S.C. SUINPROD S.A. Bumbeşti Jiu - Gorj (activitate principală 6.6 a)
Paragraf 160
S.C. SIBAVIS S.A. Sibiu - Sibiu (activitate principală 6.6 a)
Paragraf 161
S.C. OLTCHIM S.A. Rm. Vâlcea Ferma 1 Frînceşti - Vâlcea (activitate principală 6.6 a)
Paragraf 162
S.C. AVIA AGROBANAT S.R.L Bocşa - Reşiţa (activitate principală 6.6 a)
Paragraf 163
S.C. AVICOLA Găieşti S.A. - Dâmboviţa (activitate principală 6.6 a)
Paragraf 164
S.C. VENTURELLI PROD S.R.L. Sibiu (activitate principală 6.6 b)
Paragraf 165
S.C. OLTCHIM S.A. Rîmnicu Vâlcea Ferma Budeşti - Vâlcea (activitate principală 6.6 a)
Paragraf 166
S.C. OLTCHIM S.A. Rîmnicu Vâlcea Ferma Băbeni Mihăieşti - Vâlcea (activitate principală 6.6 a)
Paragraf 167
S.C. OLTCHIM S.A. Rîmnicu Vâlcea Ferma 2 Frinceşti - Vâlcea (activitate principală 6.6 a)
Paragraf 168
S.C. OLTCHIM S.A. Râmnicu Vâlcea Ferma Băbeni - Vâlcea (activitate principală 6.6 a)
Paragraf 169
S.C. AVICOLA Bucureşti S.A. Sucursala Cluj - Sălişte - Cluj (activitate principală 6.6 a)
Paragraf 170
S.C. AVICOLA Bucureşti S.A. Sucursala CSHD Codlea-Braşov (activitate principală 6.6 a)
Paragraf 171
S.C. Cereal Prod S.A. - Galaţi (activitate principală 6.6 a)
Paragraf 172
S.C. AVICOLA Mangalia S.A. Constanţa (activitate principală 6.6 a)
Paragraf 173
S.C. AVICOLA S.A. Constanţa - Constanţa (activitate principala 6.6 a)
Paragraf 174
S.C. AVICOLA BUCUREŞTI S.A. Punct de lucru Butimanu - Dâmboviţa (activitate principală 6.6 a)
Paragraf 175
S.C. EUROPIG S.A. Poiana Mărului - Braşov (activitate principală 6.6 b)
Paragraf 176
S.C. SUINPROD S.A. Leţ - Covasna (activitate principală 6.6 b)
Paragraf 177
S.C. AVICOLA Şiviţa S.A. Galaţi (activitate principală 6.6 a)
Paragraf 178
S.C. COLLINI S.R.L Bocşa - Reşiţa (activitate principala 6.6 b)
Paragraf 179
S.C. AGROSAS S.R.L Timişoara - Timiş (activităţi principale 6.6 b, c)
Paragraf 180
S.C. FLAVOIA S.R.L Platforma Hereclean - Sălaj (activitate principală 6.6 a)
Paragraf 181
S.C. ELSID SA. Titu - Dâmboviţa (activitate principală 6.8)
Paragraf
Până la 31 Decembrie 2015:
Paragraf 182
S.C. RAFINĂRIA STEAUA ROMÂNA S.A. Cîmpina - Prahova (activitate principală 1.2)
Paragraf 183
S.C. TRACTORUL UTB S.A. Braşov (activităţi principale 2.3 b, 2.4, 2.6. 6.7)
Paragraf 184
S.C. ISPAT Petrotub S.A. Neamţ (activităţi principale 2.3, 6.7)
Paragraf 185
S.C. ARO S.A. Argeş (activităţi principale 2.3 b, 2.6)
Paragraf 186
S.C. STIMET S.A Sighişoara - Mureş (activitate principala 3.3)
Paragraf 187
S.C. BEGA REAL S.A. Pleşa - Prahova (activitate principală 3.5)
Paragraf 188
S.C. AZOMUREŞ S.A. Tg. Mureş - Mureş (activităţi principale 4.2 şi 4.3)
Paragraf 189
S.C. COLOROM S.A, Codiea - Braşov (activitate principală 4.1)
Paragraf 190
S.C. SOMEŞ S.A Dej - Cluj (activităţi principale 6.1. a, b)
Paragraf 191
S.C. OMNIMPEX Hârtia S.A. Buşteni - Prahova (activitate principală 6.1 b)
Paragraf 192
S.C. PERGODUR Internaţional S.A. Neamţ (activitate principală 6.1 b)
Paragraf 193
S.C. PROTAN S.A. - Popeşti Leordeni - Ilfov (activitate principală 6.5)
Paragraf 194
S.C. PROTAN S.A. Bucureşti Sucursala Codlea - Braşov (activitate principală 6.5)
Paragraf 195
S.C. PROTAN S.A. - Cluj (activitate principală 6.5)

Vrei mai mult?

Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.

Începe gratuit
Contact

Începe Conversația.

Pregătit să știi exact de unde vine răspunsul?

Newsletter

Primește noutățile legislative și actualizările platformei direct pe email.

© 2026 Toate drepturile rezervate.

Poly Tool Design SRL — Blvd. Ferdinand 95, Constanța, 900717, România — CUI: 40293031