EN
AcasăDocument

HOTĂRÂRE nr. 268 din 31 martie 2005

pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 128/2002 privind incinerarea deşeurilor

În vigoare
Emitent:GUVERNUL
Publicat:31.03.2005
Versiune:unica
Sursă oficială
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
Paragraf
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,
Paragraf
Guvernul României adopta prezenta hotărâre.
ART

Articolul i

Paragraf
Hotărârea Guvernului nr. 128/2002 privind incinerarea deşeurilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 160 din 6 martie 2002, se modifica şi se completează după cum urmează:
Paragraf 1
La articolul 3, litera g) va avea următorul cuprins:
Paragraf
"g) cadavre de animale, a căror eliminare este prevăzută la pct. 187 din anexa nr. 1 la Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 10.167/2004 privind legislaţia sanitar-veterinara în vigoare, ce stabileşte reguli de sănătate cu privire la subprodusele de la animale, ce nu sunt destinate consumului uman."
Paragraf 2
La articolul 3 se introduce un nou alineat, alineatul (2), cu următorul cuprins:
Paragraf
"(2) Prevederile prezentei hotărâri nu se aplică instalaţiilor existente de ardere a deşeurilor periculoase provenite din activităţi medicale, prevăzute în anexa nr. 9."
Paragraf 3
Alineatul (1) al articolului 5 va avea următorul cuprins:
Paragraf
"Art. 5. - (1) Condiţiile de lucru şi regimul de funcţionare pentru instalaţiile de incinerare şi coincinerare, precum şi controlul şi monitorizarea acestora sunt prevăzute în anexa nr. 2 «Cerinţe privind exploatarea, controlul şi monitorizarea instalaţiilor şi proceselor de incinerare şi coincinerare a deşeurilor»."
Paragraf 4
După articolul 5 se introduce un nou articol, articolul 5^1, cu următorul cuprins:
Paragraf
"Art. 5^1. - Calendarul de închidere a instalaţiilor existente de ardere a deşeurilor periculoase provenite din activităţi medicale exceptate de la aplicarea prevederilor prezentei hotărâri este prevăzut în anexa nr. 9."
Paragraf 5
Alineatul (1) al articolului 6 va avea următorul cuprins:
Paragraf
"Art. 6. - (1) Procedura de autorizare a activităţilor economice şi sociale cu impact asupra mediului, care se aplică şi activităţilor de incinerare şi coincinerare a deşeurilor, se derulează conform prevederilor Ordinului ministrului mediului şi gospodăririi apelor nr. 876/2004 pentru aprobarea Procedurii de autorizare a activităţilor cu impact semnificativ asupra mediului."
Paragraf 6
Articolul 8 va avea următorul cuprins:
Paragraf
"Art. 8. - (1) Acordul/acordul integrat de mediu, emis de autoritatea competentă pentru protecţia mediului, trebuie să conţină pe lângă elementele prevăzute în legislaţia naţionala în vigoare următoarele elemente specifice instalaţiilor de incinerare/coincinerare de deşeuri:
litera a)
lista categoriilor de deşeuri, pe coduri, conformHotărârii Guvernului nr. 856/2002privind evidenta gestiunii deşeurilor şi pentru aprobarea listei cuprinzând deşeurile, inclusiv deşeurile periculoase, şi informaţii despre cantităţi, care pot fi tratate;
litera b)
capacitatea nominală de incinerare sau de coincinerare a deşeurilor pentru acea instalatie (t/h, respectiv MWth);
litera c)
procedurile de prelevare a probelor şi de măsurare folosite în scopul satisfacerii obligaţiilor impuse pentru măsurătorile periodice ale fiecărui poluant al aerului şi apei;
litera d)
valorile limita admise pentru concentratiile de poluanti emisi în aer sau în apa în urma proceselor de incinerare sau de coincinerare;
litera e)
referatul tehnic de evaluare, întocmit de un institut nominalizat de autoritatea administraţiei publice centrale pentru sănătate, privind domeniul de utilizare al instalaţiei şi posibilele efecte ale acesteia asupra sănătăţii populaţiei.
litera
(2) În cazul deşeurilor periculoase, acordul/acordul integrat de mediu, emis de autoritatea competentă pentru protecţia mediului, trebuie să conţină şi următoarele cerinţe:
litera a)
cantităţile pe diferite categorii de deşeuri periculoase care pot fi tratate;
litera b)
debitele masice minime şi maxime din aceste deşeuri periculoase, puterile calorice minime şi maxime ale deşeurilor şi conţinutul maxim de poluanti, cum ar fi PCB, PCP, clor, fluor, sulf, metale grele.
litera
(3) Documentaţia care se înaintează autorităţii competente pentru protecţia mediului trebuie să prezinte toate elementele prevăzute la alin. (1) şi (2), precum şi o descriere a măsurilor avute în vedere pentru a garanta ca:
litera a)
instalatia respecta cerinţele prezentei hotărâri în funcţie de categoriile de deşeuri care se incinereaza/coincinerează;
litera b)
căldură generata prin procesul de incinerare/ coincinerare se recuperează cat mai mult posibil prin generarea combinata de căldură şi energie electrica, de abur tehnologic sau pentru încălzirea de locuinţe;
litera c)
reziduurile vor fi minimizate ca volum şi nocivitate, precum şi reciclate pe cat posibil;
litera d)
eliminarea reziduurilor care nu pot fi prevenite, reduse sau reciclate va fi efectuată în conformitate cu legislaţia naţionala.
litera
(4) Acordul de mediu se emite dacă documentaţia prezentată în acest scop arata ca tehnicile de măsurare propuse pentru emisiile de poluanti în aer sunt conform prevederilor anexei nr. 5."
Paragraf 7
Articolul 9 va avea următorul cuprins:
Paragraf
"Art. 9. - (1) Autorizaţia de mediu se emite de autoritatea competentă pentru protecţia mediului pentru o instalatie de incinerare sau de coincinerare, ţinându-se cont de cerinţele prevăzute în legislaţia naţionala în vigoare pentru reglementarea activităţilor şi luându-se în considerare toate elementele specifice funcţionarii incineratoarelor prevăzute la art. 8.
litera
(2) Pentru instalaţiile existente de ardere a deşeurilor periculoase provenite din activităţi medicale, menţionate în anexa nr. 9, se emite autorizaţie de mediu pentru perioada prevăzută în aceasta anexa. La expirarea acestei perioade, la faza de închidere a instalaţiei, titularul este obligat să solicite aviz de mediu, conform unei proceduri ce se aproba prin ordin al ministrului autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului."
Paragraf 8
Articolul 18 va avea următorul cuprins:
Paragraf
"Art. 18. - Constituie contravenţii următoarele fapte şi se sancţionează după cum urmează:
Paragraf 1
cu amendă de la 25.000.000 lei la 35.000.000 lei, pentru unităţile medicale care nu respecta prevederile anexei nr. 9 privind calendarul de închidere a instalaţiilor de tratare termica a deşeurilor periculoase medicale;
Paragraf 2
cu amendă de la 5.000.000 lei la 15.000.000 lei, pentru persoane fizice, şi de la 25.000.000 lei la 75.000.000 lei, pentru persoane juridice, pentru:
litera a)
nerespectarea prevederilor art. 16 privind prezentarea de către operatorii instalaţiilor de incinerare şi coincinerare a raportului anual la autoritatea competentă pentru protecţia mediului şi refuzul de a asigura accesul publicului la informaţiile de interes public din acel raport;
litera b)
neîndeplinirea de către operatorii instalaţiilor de incinerare şi coincinerare a prevederilor art. 14 privind instituirea sistemului de control şi monitorizare şi suportarea costurilor acestuia;
litera c)
neîndeplinirea de către operatorii instalaţiilor de incinerare şi coincinerare a prevederilor cap. 6 pct. 6.3 din anexa nr. 2, referitoare la instalarea şi funcţionarea corespunzătoare a echipamentului de monitorizare;
litera d)
neîndeplinirea de către operatorii instalaţiilor de incinerare şi coincinerare a prevederilor art. 14 referitoare la obligaţia de păstrare a registrului cuprinzând evidenta deşeurilor incinerate sau coincinerate;
litera e)
neîndeplinirea de către operatorii instalaţiilor de incinerare şi coincinerare a obligaţiei prevăzute la cap. 7 pct. 7.9 din anexa nr. 2, referitoare la înregistrarea şi prelucrarea tuturor măsurătorilor;
litera f)
nerespectarea de către operatorii instalaţiilor de incinerare şi coincinerare a prevederilor cap. 2 pct. 2.1-2.8 din anexa nr. 2, referitoare la condiţiile de lucru;
Paragraf 3
cu amendă de la 50.000.000 lei la 100.000.000 lei, nerespectarea de către operatorii instalaţiilor de incinerare şi coincinerare a prevederilor cap. 1 pct. 1.3 şi 1.4 din anexa nr. 2, referitoare la recepţia deşeurilor;
Paragraf 4
cu amendă de la 50.000.000 lei la 100.000.000 lei, operatorii instalaţiilor de incinerare şi coincinerare, pentru încălcarea prevederilor cap. 7 pct. 7.2, 7.3, 7.9, 7.10, 7.14 şi 7.16 din anexa nr. 2, referitoare la măsurătorile poluantilor în aer şi apa."
Paragraf 9
Alineatul (2) al articolului 19 va avea următorul cuprins:
Paragraf
"(2) Contravenţiilor prevăzute la art. 18 le sunt aplicabile prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare."
Paragraf 10
Articolul 20 va avea următorul cuprins:
Paragraf
"Art. 20. - Fără a prejudicia prevederile tranzitorii din anexele nr. 6 şi 7, prezenta hotărâre se aplică integral instalaţiilor de incinerare şi coincinerare existente, începând cu data de 1 ianuarie 2007."
Paragraf 11
Articolul 22 va avea următorul cuprins:
Paragraf
"Art. 22. - Anexele nr. 1-9 fac parte integrantă din prezenta hotărâre."
Paragraf 12
După articolul 22 se introduce un nou articol, articolul 22^1, cu următorul cuprins:
Paragraf
"Art. 22^1. - (1) Raportarea la Comisia Europeană şi conţinutul raportului privind implementarea Directivei nr. 2000/76/CE se stabilesc şi se realizează începând cu data de 1 ianuarie 2007.
litera
(2) Până la sfârşitul primului trimestru al fiecărui an, autoritatea administraţiei publice centrale pentru sănătate va raporta Comisiei Europene închiderea instalaţiilor de ardere neconforme şi cantităţile de deşeuri medicale tratate pentru anul precedent, conform anexelor nr. 1 şi 2 la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 997/2004 privind modificarea şi completarea Ordinului ministrului sănătăţii şi familiei nr. 219/2002 pentru aprobarea Normelor tehnice privind gestionarea deşeurilor rezultate din activităţile medicale şi a Metodologiei de culegere a datelor pentru baza naţionala de date privind deşeurile rezultate din activităţile medicale."
Paragraf 13
După articolul 23 se introduce următorul paragraf:
Paragraf
"Prezenta hotărâre transpune integral Directiva nr. 2000/76/CE privind incinerarea deşeurilor, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) L 030 din 4 februarie 2000."
Paragraf 14
Punctul 3 din anexa nr. 1 va avea următorul cuprins:
Paragraf
"3. deşeuri municipale mixte - deşeuri menajere şi comerciale, industriale şi din instituţii, care, din cauza naturii şi compoziţiei, sunt similare cu deşeurile menajere, dar excluzând fractiile indicate în anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr 856/2002 privind evidenta gestiunii deşeurilor şi pentru aprobarea listei cuprinzând deşeurile, inclusiv deşeurile periculoase, sub codul 20 01, care sunt colectate separat la sursa, şi excluzând alte deşeuri indicate sub codul 20 02 din aceeaşi anexa;".
Paragraf 15
După punctul 3 din anexa nr. 1 se introduce un nou punct, punctul 3^1, cu următorul cuprins:
Paragraf
"3^1. deşeuri periculoase rezultate din activitatea medicală, depozitabile - deşeuri periculoase rezultate din activitatea medicală, care în urma proceselor de sterilizare termica devin deşeuri asimilabile celor menajere."
Paragraf 16
Litera b) a punctului 4 din anexa nr. 1 va avea următorul cuprins:
Paragraf
"b) orice deşeuri lichide combustibile, care nu pot genera în gazele de ardere rezultate direct din combustia lor unele emisii diferite de cele rezultate din combustia motorinei, definită conform art. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 689/2004 privind stabilirea condiţiilor de introducere pe piaţa a benzinei şi motorinei, sau o concentraţie mai mare a emisiilor decât cele rezultate din combustia motorinei."
Paragraf 17
Punctele 8 şi 9 din anexa nr. 1 vor avea următorul cuprins:
Paragraf
"8. instalatie de incinerare - orice instalatie tehnica fixa sau mobila şi echipamentul destinat tratamentului termic al deşeurilor, cu sau fără recuperarea caldurii de ardere rezultate. Aceasta include incinerarea prin oxidarea deşeurilor, precum şi piroliza, gazificarea sau alte procese de tratament termic, cum sunt procesele cu plasma, în măsura în care produsele rezultate în urma tratamentului sunt incinerate ulterior. Aceasta definiţie se referă la amplasament şi la întreaga instalatie, incluzând: toate liniile de incinerare, recepţie a deşeurilor, depozitare, dispozitive de pretratare locală; sistemele de alimentare cu deşeuri- combustibil-aer; boilerul; dispozitivele de tratare a gazelor de ardere şi a apei uzate sau depozitarea reziduurilor; cosul de fum; dispozitivele şi sistemele de control al operaţiunilor de control al incinerarii, de înregistrare şi urmărire a condiţiilor de incinerare;
Paragraf 9
instalatie de incinerare/coincinerare existenta - instalatie care funcţionează la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri şi care deţine autorizaţie conform normelor legale în vigoare la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri sau deţine acord de mediu la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, cu condiţia sa înceapă sa incinereze/coincinereze înainte de data de 28 decembrie 2004, sau este înregistrată de autoritatea competentă la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri în vederea obţinerii unui acord de mediu, cu condiţia sa înceapă sa funcţioneze înainte de data de 28 decembrie 2004;".
Paragraf 18
Punctul 10 din anexa nr. 1 se abroga.
Paragraf 19
Titlul anexei nr. 2 va avea următorul cuprins:
Paragraf
"CERINŢE
Paragraf
privind exploatarea, controlul şi monitorizarea instalaţiilor şi proceselor de incinerare şi coincinerare a deşeurilor"
Paragraf 20
Paragraful 1 al anexei nr. 2 va avea următorul cuprins:
Paragraf
"Prezentele cerinţe stabilesc condiţiile de lucru şi regimul de funcţionare pentru instalaţiile de incinerare şi coincinerare a deşeurilor, precum şi controlul instalaţiilor şi monitorizarea emisiilor."
Paragraf 21
Punctul 1.2 din anexa nr. 2 va avea următorul cuprins:
Paragraf
"1.2. Înainte de a accepta deşeurile în instalatia de incinerare sau coincinerare operatorul determina, dacă este posibil, masa fiecărei categorii de deşeuri, categorii prevăzute în Hotărârea Guvernului nr. 856/2002 privind evidenta gestiunii deşeurilor şi pentru aprobarea listei cuprinzând deşeurile, inclusiv deşeurile periculoase."
Paragraf 22
După capitolul 7 din anexa nr. 2 se introduce un nou capitol, capitolul 8, cu următorul cuprins:
Paragraf
"CAPITOLUL 8
Paragraf
Condiţii anormale de funcţionare
Paragraf 8
1. Autoritatea competenţa pentru protecţia mediului va stabili în autorizaţie perioada maxima admisă pentru orice opriri, perturbari sau avarii inevitabile din punct de vedere tehnic ale dispozitivelor de purificare sau de măsurare, timp în care concentratiile din emisiile în aer şi apa uzata epurata, referitoare la substantele reglementate, pot depăşi valorile limita admise.
Paragraf 8
2. În cazul unei avarii, operatorul va reduce sau va opri activitatea imediat ce este posibil, până ce se poate restabili funcţionarea normală.
Paragraf 8
3. Fără a prejudicia prevederile pct. 2.3 lit. c) din cap. 2, instalatia de incinerare sau coincinerare ori linia de incinerare nu va continua în nici un caz sa incinereze deşeuri pe o perioadă mai mare de 4 ore fără întrerupere, atunci când sunt depăşite valorile limita de emisie; durata cumulativa de funcţionare în asemenea condiţii pe timp de un an trebuie să fie sub 60 de ore. Durata de 60 de ore se aplică acelor linii din instalatie care sunt conectate la un dispozitiv unic de spalare a gazelor de ardere.
Paragraf 8
4. Conţinutul total de praf al emisiilor în aer de la o instalatie de incinerare nu trebuie în nici o circumstanţă să depăşească 150 mg/mc, exprimate ca medie la jumătate de ora, iar valorile limita ale emisiei în aer pentru CO şi TOC nu trebuie depăşite. Toate celelalte condiţii menţionate la cap. 2 trebuie respectate."
Paragraf 23
Tabelul de la punctul II 1.1 din anexa nr. 4 va avea următorul cuprins:
Paragraf 24
Nota de subsol a tabelului de la punctul II.1.1 din anexa nr. 4 va avea următorul cuprins:
Paragraf
"*) Pentru aplicarea valorilor limita de emisie ale NO(x) cuptoarele de ciment în funcţiune şi care dispun de o autorizaţie conform reglementărilor legale existente şi încep coincinerarea deşeurilor după data menţionată la pct. 9 din anexa nr. 1 nu sunt considerate instalaţii noi.
Paragraf
Până la data de 1 ianuarie 2008 se pot autoriza de către autoritatea competentă pentru protecţia mediului excepţii pentru NO(x) pentru instalaţiile existente de ciment cu proces umed sau cuptoare de ciment care ard mai puţin de 3 tone deşeuri pe ora, cu condiţia ca autorizaţia sa prevadă o valoare limita de emisie totală la NO(x) sub 1.200 mg/Nmc.
Paragraf
Până la data de 1 ianuarie 2008 se pot autoriza excepţii pentru pulberi totale de către autoritatea competentă pentru protecţia mediului, pentru cuptoare de ciment care ard sub 3 tone de deşeuri pe ora, cu condiţia ca valoarea limita de emisie totală la pulberi, trecută în autorizaţie, să fie sub 50 mg/Nmc."
Paragraf 25
Tabelul de la punctul II.1.2 din anexa nr. 4 va avea următorul cuprins:
PRE PRE_160
[Text Preformatat S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_160
PRE PRE_162
[Text Preformatat S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_162
Paragraf 26
Punctul II.1.3 din anexa nr. 4 va avea următorul cuprins:
Paragraf
"Valorile limita de emisie pentru monoxidul de carbon pot fi stabilite de autoritatea competentă pentru protecţia mediului."
Paragraf 27
Paragraful 3 al punctului II.2.1 din anexa nr. 4 va avea următorul cuprins:
Paragraf
"Biomasa - produse constând în orice materie integral sau parţial vegetala din agricultura ori silvicultura, care pot fi folosite în scopul recuperării conţinutului lor energetic ca şi deşeurile enumerate la art. 3 lit. a)-e)."
Paragraf 28
Nota de subsol a tabelului de la litera c) din anexa nr. 7 va avea următorul cuprins:
Paragraf
"*) Valorile medii valabile până la data de 1 ianuarie 2007 pentru instalaţiile existente, a căror aprobare de funcţionare a fost acordată înainte de data de 31 decembrie 1996 şi care incinereaza exclusiv deşeuri periculoase."
Paragraf 29
După anexa nr. 8 se introduce o noua anexa, anexa nr. 9, având conţinutul prevăzut în anexa la prezenta hotărâre.
ART

Articolul ii

Paragraf
Pentru instalaţiile noi care nu se regăsesc în definitia prevăzută în anexa nr. 1 la pct. 9 "instalatie de incinerare/coincinerare existenta" din Hotărârea Guvernului nr. 128/2002, cerinţele prezentei hotărâri se aplică în termen de 30 de zile de la publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României, Partea I.
ART

Articolul iii

Paragraf
Hotărârea Guvernului nr. 128/2002 privind incinerarea deşeurilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 160 din 6 martie 2002, cu modificările şi completările aduse prin prezenta hotărâre, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o noua numerotare.
Paragraf
PRIM-MINISTRU
Paragraf
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Paragraf
Contrasemnează:
Paragraf
Ministrul mediului şi gospodăririi apelor,
Paragraf
Sulfina Barbu
Paragraf
Ministrul sănătăţii,
Paragraf
Mircea Cinteza
Paragraf
Ministrul economiei şi comerţului,
Paragraf
Codruţ Ioan Sereş
Paragraf
p. Ministrul integrării europene,
Paragraf
Adrian Ciocanea,
Paragraf
secretar de stat
Paragraf
Bucureşti, 31 martie 2005.
Paragraf
Nr. 268.
ANX

Anexa

Paragraf
Calendarul de închidere a instalaţiilor existente de ardere a
Paragraf
deşeurilor periculoase provenite din activităţi medicale
Paragraf
cu următoarele completări*):

Vrei mai mult?

Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.

Începe gratuit
Contact

Începe Conversația.

Pregătit să știi exact de unde vine răspunsul?

Newsletter

Primește noutățile legislative și actualizările platformei direct pe email.

© 2026 Toate drepturile rezervate.

Poly Tool Design SRL — Blvd. Ferdinand 95, Constanța, 900717, România — CUI: 40293031