AcasăDocument
ORDIN nr. 134 din 30 ianuarie 2007
privind aprobarea criteriilor de evaluare, a punctajelor şi a metodologiei de punctare, aplicabile în vederea atribuirii traseelor pentru transportul rutier public de persoane prin servicii regulate în trafic judeţean
Abrogat
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
Paragraf
În temeiul prevederilor art. 34^1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2005 privind transporturile rutiere, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 102/2006, cu modificările ulterioare, precum şi al art. 9 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 63/2003 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Administraţiei şi Internelor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 604/2003, cu modificările şi completările ulterioare,
Paragraf
ministrul administraţiei şi internelor emite prezentul ordin.
ART
Articolul 1
Paragraf
Se aprobă Metodologia privind atribuirea traseelor pentru transportul rutier public de persoane prin servicii regulate în trafic judeţean, prevăzută în anexa nr. 1.
ART
Articolul 2
Paragraf
Se aprobă Criteriile de evaluare şi punctajele care se acordă în cazul atribuirii traseelor pentru transportul rutier public de persoane prin servicii regulate în trafic judeţean, prevăzute în anexa nr. 2.
ART
Articolul 3
Paragraf
Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezentul ordin.
ART
Articolul 4
Paragraf
Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Paragraf
p. Ministrul administraţiei şi internelor,
Paragraf
Anghel Andreescu,
Paragraf
secretar de stat
Paragraf
Bucureşti, 30 ianuarie 2007.
Paragraf
Nr. 134.
ANX
Anexa 1
Paragraf
METODOLOGIE
Paragraf
privind atribuirea traseelor pentru transportul rutier
Paragraf
public de persoane prin servicii regulate în trafic judeţean
Paragraf
Atribuirea traseelor pentru transportul rutier public de persoane prin servicii regulate în trafic judeţean se face cu respectarea Ordinului ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului nr. 1.892/2006 pentru aprobarea Normelor privind organizarea şi efectuarea transporturilor rutiere şi a activităţilor conexe acestora, precum şi a următoarelor prevederi:
Paragraf 1
Atribuirea traseelor pentru transportul rutier public de persoane prin servicii regulate în trafic judeţean se face numai în baza programelor judeţene de transport public de persoane prin servicii regulate.
Paragraf 2
Programele de transport rutier public de persoane prin servicii regulate în trafic judeţean cuprind:
Paragraf
- totalitatea traseelor şi curselor necesare pentru acoperirea acestora;
Paragraf
- graficele de circulaţie;
Paragraf
- capetele de traseu;
Paragraf
- staţiile publice de oprire;
Paragraf
- numărul autovehiculelor necesare pentru deservirea fiecărui traseu.
Paragraf 3
Programele de transport rutier public de persoane prin servicii regulate în trafic judeţean se întocmesc de agenţiile teritoriale ale Autorităţii Rutiere Române, pe baza solicitărilor consiliilor judeţene, pe o perioadă de 3 ani.
Paragraf 4
Stabilirea şi includerea traseelor pentru transportul rutier public de persoane prin servicii regulate în trafic judeţean în programele de transport judeţene se fac numai după verificarea şi monitorizarea traseului de agenţiile teritoriale ale Autorităţii Rutiere Române.
Paragraf 5
Înfiinţarea unor trasee noi pe rute comune, cu lungimi mai mari de 3 km în raport cu traseele vechi, se va face fără drept de oprire în staţiile vechiului traseu, dacă traseul nou se atribuie unui alt operator de transport.
Paragraf 6
Traseele cuprinse în programele de transport rutier public de persoane prin servicii regulate în trafic judeţean se atribuie de agenţiile teritoriale ale Autorităţii Rutiere Române operatorilor de transport rutier care solicită traseul respectiv, în cadrul şedinţei de atribuire.
Paragraf 7
În situaţia în care pentru atribuirea unui traseu s-au depus mai multe solicitări de către mai mulţi operatori de transport rutier, aceştia sunt departajaţi pe bază de punctaj, traseul fiind atribuit solicitantului care întruneşte cel mai mare punctaj.
Paragraf 8
În vederea atribuirii traseelor pentru transportul rutier public de persoane prin servicii regulate în trafic judeţean, se aplică criteriile de evaluare impuse şi punctajele pentru departajarea operatorilor, prevăzute în anexa nr. 2.
Paragraf 9
Pentru acordarea punctajelor corespunzătoare criteriilor prevăzute în anexa nr. 2, se vor avea în vedere următoarele:
litera a)
La criteriul nr. 2 se acordă puncte pentru fiecare autovehicul care va fi utilizat la executarea traseului. Punctele se cumulează şi apoi se face media aritmetică. Numărul de ani se stabileşte în funcţie de anul de fabricaţie înscris în certificatul de înmatriculare sau în cartea de identitate a autovehiculului, fără a se lua în considerare luna din an.
litera b)
La criteriul nr. 3 se acordă puncte pentru fiecare autovehicul care va fi utilizat la executarea traseului. Punctele se cumulează şi apoi se face media aritmetică.
litera c)
La criteriul nr. 4 se acordă puncte pentru fiecare autovehicul care va fi utilizat la executarea traseului. Punctele se cumulează şi apoi se face media aritmetică.
litera d)
Punctajul obţinut la criteriile de evaluare nr. 1, 2, 3, 4 şi 5 menţionate în anexa nr. 2 se cumulează. Din suma astfel obţinută se scade punctajul rezultat la criteriul nr. 6, obţinându-se punctajul general.
litera e)
În caz de egalitate de puncte la punctajul general, licenţa de traseu se atribuie operatorului de transport rutier care a obţinut punctajul cel mai mare la criteriul nr. 1, iar în cazul în care egalitatea se menţine, operatorului de transport rutier care a obţinut punctajul cel mai mare la criteriul nr. 4 sau, în cazul în care egalitatea se menţine, operatorului de transport rutier care a obţinut punctajul cel mai mare la criteriul nr. 2. În cazul în care egalitatea se menţine, licenţa de traseu se acordă operatorului de transport rutier care a obţinut punctajul cel mai mare la criteriul nr. 3. Dacă şi în acest caz egalitatea se menţine, licenţa de traseu se acordă în mod echitabil solicitanţilor.
ANX
Anexa 2
Paragraf
CRITERIILE
Paragraf
de evaluare şi punctajele care se acordă în cazul atribuirii
Paragraf
traseelor pentru transportul rutier public de persoane prin
Paragraf
servicii regulate în trafic judeţean
Paragraf
În cadrul procedurilor organizate la nivel judeţean pentru selectarea operatorilor şi atribuirea traseelor pentru transportul rutier public de persoane prin servicii regulate în trafic judeţean sunt aplicabile următoarele criterii de evaluare şi punctaje:
Paragraf 1
Preţul biletelor:
Paragraf
- pentru cel mai mic preţ: 10 puncte;
Paragraf
- pentru alte preţuri: punctajul se va acorda proporţional cu raportul dintre preţul cel mai mic şi celelalte preţuri supuse evaluării.
Paragraf 2
Vechimea parcului de vehicule:
Paragraf
- anul de fabricaţie (AF) este acelaşi cu anul atribuirii (AA): 10 puncte;
Paragraf
- AF = AA - 1: 9 puncte;
Paragraf
- AF = AA - două: 8 puncte;
Paragraf
- AF = AA - 3: 7 puncte;
Paragraf
- AF = AA - 4: 6 puncte;
Paragraf
- AF = AA - 5: 5 puncte;
Paragraf
- AF = AA - 6: 4 puncte;
Paragraf
- AF = AA - 7: 3 puncte;
Paragraf
- AF = AA - 8: două puncte.
Paragraf 3
Structura parcului de vehicule utilizat pentru executarea traseului:
Paragraf
- pentru fiecare vehicul aflat în proprietate sau deţinut cu contract de leasing: 10 puncte;
Paragraf
- pentru fiecare vehicul deţinut cu contract de închiriere: 0 puncte.
Paragraf 4
Gradul de confort al autovehiculelor, clasificate pe categorii:
Paragraf
- categoria I: 9 puncte;
Paragraf
- categoria II: 6 puncte;
Paragraf
- categoria III: 3 puncte.
Paragraf 5
Vechimea pe traseu:
Paragraf
- 6 ani şi mai mult: 10 puncte;
Paragraf
- 5 ani: 8 puncte;
Paragraf
- 4 ani: 6 puncte;
Paragraf
- 3 ani: 4 puncte;
Paragraf
- 2 ani: două puncte;
Paragraf
- un an, mai mult de 6 luni: un punct.
Paragraf 6
Licenţe de transport suspendate:
Paragraf
Operatorul de transport rutier va fi depunctat cu câte un punct pentru fiecare copie conformă a licenţei de transport suspendată în perioada de valabilitate a programului de transport judeţean.
Vrei mai mult?
Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.
Începe gratuit