AcasăDocument
HOTĂRÎRE Nr. 951 din 28 noiembrie 1995
privind clasificarea autocarelor utilizate pentru transporturi turistice în trafic intern şi internaţional şi pentru transporturi publice de persoane în trafic internaţional
În vigoare
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
Paragraf
Guvernul României hotărăşte:
ART
Articolul 1
Paragraf
În scopul protecţiei pasagerilor şi al creşterii calităţii serviciilor turistice şi de transport, autocarele utilizate pentru transporturi turistice în trafic intern şi internaţional, precum şi pentru transporturi publice de persoane în trafic internaţional, se clasifica pe stele sau categorii, în funcţie de caracteristicile tehnice, de siguranţă şi de confort.
ART
Articolul 2
Paragraf
Transporturile turistice în trafic intern şi internaţional, precum şi transporturile publice de persoane în trafic internaţional se vor executa numai cu autocare clasificate.
ART
Articolul 3
Paragraf
Clasificarea autocarelor se face de către Regia Autonomă "Registrul Auto Roman", care va elibera certificatul de clasificare în termen de 15 zile de la data prezentării acestora la verificare de către agenţii economici care le deţin.
Paragraf
Însemnele privind clasificarea autocarelor se expun la loc vizibil, în exteriorul acestora.
ART
Articolul 4
Paragraf
Criteriile şi condiţiile de clasificare a autocarelor, modelul şi conţinutul certificatului de clasificare, precum şi perioada de valabilitate a acestuia se stabilesc prin norme metodologice, elaborate de Ministerul Transporturilor şi Ministerul Turismului şi care vor fi publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I.
ART
Articolul 5
Paragraf
Clasificarea autocarelor se solicita de agenţii economici care le deţin şi care desfăşoară activitate de transporturi turistice în trafic intern şi internaţional sau transporturi de persoane în trafic internaţional, în termen de 90 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a normelor metodologice prevăzute la art. 4.
ART
Articolul 6
Paragraf
Agentul economic deţinător al autocarului are obligaţia sa-l menţină, pe perioada de valabilitate a certificatului de clasificare, în stare tehnica corespunzătoare şi să asigure respectarea criteriilor şi a condiţiilor care au stat la baza acordării acestuia.
Paragraf
În cazul în care au intervenit modificări care duc la neîndeplinirea criteriilor şi a condiţiilor care au stat la baza clasificarii, agentul economic deţinător este obligat să solicite reclasificarea autocarului.
ART
Articolul 7
Paragraf
Constituie contravenţii următoarele fapte, dacă nu sunt comise în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracţiuni:
litera a)
efectuarea de transporturi turistice în trafic intern şi internaţional sau de transporturi publice de persoane în trafic internaţional cu autocare neclasificate sau cu certificat de clasificare expirat;
litera b)
nesolicitarea reclasificarii autocarului în situaţia prevăzută la art. 6;
litera c)
neexpunerea însemnelor prevăzute la art. 3;
litera d)
înscrierea unor informaţii false privind numărul de stele sau categoria de clasificare în materialele de promovare şi de reclama ori în însemnele prevăzute la art. 3.
ART
Articolul 8
Paragraf
Contravenţiile prevăzute la art. 7 se sancţionează după cum urmează:
Paragraf
- faptele prevăzute la lit. b) şi c), cu amendă de la 100.000 lei la 300.000 lei;
Paragraf
- faptele prevăzute la lit. a) şi d), cu amendă de la 300.000 lei la 1.000.000 lei.
Paragraf
Amenzile se aplică persoanelor fizice care au savirsit contravenţiile.
ART
Articolul 9
Paragraf
Contravenţiile se constata şi amenzile se aplică de către organele împuternicite ale Ministerului Transporturilor şi, respectiv, ale Ministerului Turismului pentru autocarele care executa transporturi turistice.
ART
Articolul 10
Paragraf
Contravenţiilor prevăzute la art. 7 le sunt aplicabile prevederile Legii nr. 32/1968 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor, cu modificările ulterioare.
ART
Articolul 11
Paragraf
Nerespectarea criteriilor de clasificare stabilite prin normele metodologice prevăzute la art. 4 conduce la declasificarea sau retragerea certificatului de clasificare, pentru autocarele respective, de către Regia Autonomă "Registrul Auto Roman", în baza constatării făcute de către organele împuternicite ale Ministerului Transporturilor sau, după caz, ale Ministerului Turismului.
ART
Articolul 12
Paragraf
Clasificarile obţinute potrivit sistemului de clasificare internationala a autocarelor de turism, adoptată de Uniunea Internationala de Transporturi Rutiere (I.R.U.), sunt valabile şi pe teritoriul României.
ART
Articolul 13
Paragraf
Prevederile prezentei hotărâri intră în vigoare în termen de 90 de zile de la publicarea ei în Monitorul Oficial al României, termen în care vor fi elaborate şi normele metodologice prevăzute la art. 4.
Paragraf
PRIM-MINISTRU
Paragraf
NICOLAE VACAROIU
Paragraf
Contrasemnează:
Paragraf
Ministrul transporturilor,
Paragraf
Aurel Novac
Paragraf
Ministrul turismului,
Paragraf
Dan Matei Agathon
Paragraf
Ministru de interne,
Paragraf
Doru Ioan Taracila
Vrei mai mult?
Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.
Începe gratuit