AcasăDocument

HOTĂRÂRE nr. 1.133 din 30 august 2006

pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 1.061/2002 privind stabilirea uniformei, echipamentului specific, însemnelor distinctive, insignei şi documentului de legitimare pentru poliţişti

În vigoare
Emitent:GUVERNUL
Publicat:30.08.2006
Versiune:unica
Sursă oficială
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
Paragraf
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,
Paragraf
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul UNIC

Paragraf
Hotărârea Guvernului nr. 1.061/2002 privind stabilirea uniformei, echipamentului specific, însemnelor distinctive, insignei şi documentului de legitimare pentru poliţişti, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 776 din 24 octombrie 2002, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
Paragraf 1
Anexa nr. 1 "Descrierea însemnelor pentru gradele profesionale, a însemnului de identificare şi a culorilor pentru articolele din compunerea uniformelor pentru Poliţia Română, Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă, Academia de Poliţie, Poliţia de Frontieră, Oficiul Naţional pentru Refugiaţi, Direcţia generală de paşapoarte, Autoritatea pentru străini, Direcţia regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor, Centrul Naţional de Administrare a Bazelor de Date privind Evidenţa Persoanelor, Inspectoratul Naţional pentru Evidenţa Persoanelor, servicii comunitare" se înlocuieşte cu anexa nr. 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Paragraf 2
Anexa nr. 1A "Descrierea însemnelor pentru gradele profesionale, a însemnului de identificare şi a culorilor pentru articolele din compunerea uniformelor pentru aparatul central şi structurile subordonate acestuia, Agenţia Naţională Antidrog, Arhivele Naţionale, liceele M.A.I., Grupul Special de Protecţie şi Intervenţie «ACVILA», Direcţia economico-administrativă, Baza Centrală pentru Asigurarea Tehnică a Misiunilor, Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională, cluburile sportive «Dinamo»" se înlocuieşte cu anexa nr. 1A care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Paragraf 3
La anexa nr. 2 "Norme privind drepturile de echipament pentru efectivele de poliţie", Norma nr. 1 pentru asigurarea uniformei de ceremonie, Norma nr. 2 pentru asigurarea uniformei de reprezentare la ofiţerii de poliţie, Norma nr. 3 pentru asigurarea uniformei de serviciu la ofiţerii de poliţie, Norma nr. 4 pentru asigurarea uniformei de reprezentare la agenţii de poliţie, Norma nr. 5 pentru asigurarea uniformei de serviciu la agenţii de poliţie şi Norma nr. 6 pentru echiparea poliţiştilor după încetarea raporturilor de serviciu se înlocuiesc în mod corespunzător cu normele cuprinse în anexa nr. 2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Paragraf
PRIM-MINISTRU
Paragraf
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Paragraf
Contrasemnează:
Paragraf
p. Ministrul administraţiei şi internelor,
Paragraf
Mircea Nicu Toader,
Paragraf
secretar de stat
Paragraf
Ministrul finanţelor publice,
Paragraf
Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu
Paragraf
Bucureşti, 30 august 2006.
Paragraf
Nr. 1.133.

Anexa 1

Paragraf
DESCRIEREA
Paragraf
însemnelor pentru gradele profesionale, a însemnului de identificare şi a culorilor pentru articolele din compunerea uniformelor pentru Poliţia Română, Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă, Academia de Poliţie, Poliţia de Frontieră, Oficiul Naţional pentru Refugiaţi, Direcţia generală de paşapoarte, Autoritatea pentru străini, Direcţia regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor, Centrul Naţional de Administrare a Bazelor de Date privind Evidenţa Persoanelor, Inspectoratul Naţional pentru Evidenţa Persoanelor, servicii comunitare
Paragraf
Gradele profesionale ale poliţiştilor sunt reprezentate prin stele de diferite mărimi şi barete aplicate pe epoleţi fond sau fond brodat, precum şi prin garnituri de benzi brodate, aplicate pe mânecile sacourilor şi ale scurtei din stofă, sau bandă (vipuşcă) de manşetă.
Paragraf
Însemnele de grad profesional la uniforma de reprezentare şi serviciu se aplică pe epoletul fond de culoare bleumarin indigo, de la sacou, complet modular, cămăşi bluză, epoletul fiind bordurat cu o linie de contur de culoare albă pentru efectivele Inspectoratului General al Poliţiei Române, Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă, Academiei de Poliţie şi gri-fer pentru celelalte structuri.
Paragraf
Elementele componente ale fiecărui grad profesional (stele sau barete de formă dreptunghiulară, după caz) sunt de culoare albă pentru efectivele Inspectoratului General al Poliţiei Române, Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă, Academiei de Poliţie şi de culoare galben-auriu pentru celelalte structuri, realizate prin brodare cu fir metalizat.
Paragraf
Însemnele de grad profesional pentru uniforma de ceremonie se aplică pe epoletul având fondul brodat cu fir metalizat de culoare alb-argintiu pentru efectivele Inspectoratului General al Poliţiei Române, Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă, Academiei de Poliţie şi gri-fer pentru celelalte structuri.
Paragraf
Este reprezentat prin stele, brodate cu fir metalizat de culoare galben-auriu, cu dimensiuni şi linii de contur diferite.
Paragraf
Însemnele de mânecă pentru ofiţeri la uniforma de reprezentare sunt montate, pe faţa mânecii sacoului, din cusătură în cusătură, aplicate la 8 cm de la terminaţie.
Paragraf
Sunt realizate prin brodare, cu aţă de brodat, pe suport textil şi reprezintă 1-3 benzi cu frunze de stejar de culoare albă pentru efectivele Inspectoratului General al Poliţiei Române, Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă, Academiei de Poliţie şi de culoare gri-fer pentru celelalte structuri.
Paragraf
Benzile au dimensiuni diferite în funcţie de categoriile de ofiţeri.
Paragraf
Agenţii de poliţie au pe mâneca sacoului aplicată o bandă de manşetă de culoare albă pentru efectivele Inspectoratului General al Poliţiei Române, Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă, Academiei de Poliţie şi de culoare gri-fer pentru celelalte structuri.
Paragraf
Însemnul de mânecă pentru uniforma de ceremonie este aplicat pe sacou şi scurta din stofă şi este reprezentat din 1-3 benzi realizate prin brodare cu fir metalizat de culoare alb-argintiu pentru efectivele Inspectoratului General al Poliţiei Române, Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă, Academiei de Poliţie şi de culoare gri-fer pentru celelalte structuri, cu dimensiuni diferite, în funcţie de categoria de poliţişti.
Paragraf
Pe gulerul sacoului la uniforma de ceremonie şi reprezentare se aplică petliţe realizate prin brodare. Petliţele sunt de culoare albă pentru efectivele Inspectoratului General al Poliţiei Române, Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă, Academiei de Poliţie şi de culoare gri-fer pentru celelalte structuri.
Paragraf
Petliţele au număr diferit de frunze de stejar, dispuse în arc de cerc, care diferă în funcţie de categoriile de poliţişti.
Paragraf
Uniforma de ceremonie
Paragraf
Însemnul de grad profesional se montează pe epolet, pe un fond brodat cu fir metalizat de culoare alb-argintiu pentru efectivele Inspectoratului General al Poliţiei Române, Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă, Academiei de Poliţie şi gri-fer pentru celelalte structuri, reprezentând frunze de stejar, şi constă din stele de culoare galben-auriu, brodate în relief, de dimensiuni şi linii de contur diferite, astfel:
Paragraf
■ Pentru corpul chestorilor sunt brodate 1-4 stele, cu linie de contur de culoare roşie şi cu diametrul de 3 cm, după cum urmează:
litera A)
pentru chestor de poliţie - o stea;
litera B)
pentru chestor principal de poliţie - două stele;
litera C)
pentru chestor şef de poliţie - trei stele;
litera D)
pentru chestor general de poliţie - patru stele.
Paragraf
■ Pentru corpul comisarilor sunt brodate 1-3 stele, cu linie de contur de culoare albastră şi cu diametrul de 2,5 cm, după cum urmează:
litera A)
pentru subcomisar de poliţie - o stea;
litera B)
pentru comisar de poliţie - două stele;
litera C)
pentru comisar şef de poliţie - trei stele.
Paragraf
■ Pentru corpul inspectorilor sunt brodate 1-3 stele, cu linie de contur de culoare neagră şi cu diametrul de 2 cm, după cum urmează:
litera A)
pentru subinspector de poliţie - o stea;
litera B)
pentru inspector de poliţie - două stele;
litera C)
pentru inspector principal de poliţie - trei stele.
Paragraf
Însemnul de mânecă se aplică pe faţa mânecii sacoului şi scurta din stofă, la 8 cm de la terminaţie, şi este constituit din 1-3 benzi brodate, reprezentând frunze de stejar, cu dimensiuni diferite în funcţie de categoriile de ofiţeri, după cum urmează:
litera A)
pentru corpul chestorilor - 3 benzi, cu lăţimea de 3 cm, 2,5 cm şi 2 cm;
litera B)
pentru corpul comisarilor - 2 benzi, cu lăţimea de 2,5 cm şi 2 cm;
litera C)
pentru corpul inspectorilor - o bandă cu lăţimea de 2 cm.
Paragraf
Broderia frunzelor de stejar se realizează cu fir metalizat de culoare alb-argintiu pentru efectivele Inspectoratului General al Poliţiei Române, Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă, Academiei de Poliţie şi de culoare gri-fer pentru celelalte structuri.
Paragraf
Petliţele se aplică pe gulerul sacoului şi al scurtei din stofă şi sunt realizate prin brodare, cu fir metalizat de culoare alb-argintiu pentru efectivele Inspectoratului General al Poliţiei Române, Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă, Academiei de Poliţie şi de culoare gri-fer pentru celelalte structuri.
Paragraf
Petliţele reprezintă frunze de stejar, aşezate în arc de cerc, cuprinzând un număr diferit de frunze, după cum urmează:
litera A)
pentru corpul chestorilor - 6 frunze;
litera B)
pentru corpul comisarilor - 5 frunze;
litera C)
pentru corpul inspectorilor - 3 frunze.
Paragraf
Uniforma de reprezentare şi de serviciu
Paragraf
Însemnele de grad profesional la uniforma de reprezentare şi de serviciu se aplică pe epoletul fond de culoare bleumarin indigo.
Paragraf
Epoletul este bordurat cu o linie de contur de culoare albă pentru efectivele Inspectoratului General al Poliţiei Române, Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă, Academiei de Poliţie şi gri-fer pentru celelalte structuri.
Paragraf
Elementele componente ale fiecărui grad profesional (stele sau barete de formă dreptunghiulară, după caz) sunt de culoare alb-argintiu pentru efectivele Inspectoratului General al Poliţiei Române, Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă, Academiei de Poliţie şi de culoare galben-auriu pentru celelalte structuri, realizate prin brodare, în relief, cu fir metalizat.
Paragraf
■ Pentru corpul chestorilor sunt brodate 1-4 stele, cu linie de contur de culoare roşie şi cu diametrul de 3 cm, după cum urmează:
litera A)
pentru chestor de poliţie - o stea;
litera B)
pentru chestor principal de poliţie - două stele;
litera C)
pentru chestor şef de poliţie - trei stele;
litera D)
pentru chestor general de poliţie - patru stele.
Paragraf
■ Pentru corpul comisarilor sunt brodate 1-3 stele, cu linie de contur de culoare albastră şi cu diametrul de 2,5 cm, după cum urmează:
litera A)
pentru subcomisar de poliţie - o stea;
litera B)
pentru comisar de poliţie - două stele;
litera C)
pentru comisar şef de poliţie - trei stele.
Paragraf
■ Pentru corpul inspectorilor sunt brodate 1-3 stele, cu linie de contur de culoare neagră şi cu diametrul de 2 cm, după cum urmează:
litera A)
pentru subinspector de poliţie - o stea;
litera B)
pentru inspector de poliţie - două stele;
litera C)
pentru inspector principal de poliţie - trei stele.
Paragraf
■ Pentru corpul agenţilor sunt brodate 1-5 barete, după cum urmează:
litera A)
agent de poliţie - o baretă;
litera B)
agent principal de poliţie - 2 barete;
litera C)
agent şef adjunct de poliţie - 3 barete;
litera D)
agent şef de poliţie - 4 barete;
litera E)
agent şef principal - 5 barete.
Paragraf
Însemnul de grad profesional pentru mânecă - corpul ofiţerilor de poliţie - se aplică pe faţa mânecii sacoului, la 8 cm de la terminaţie, şi este constituit din 1-3 benzi brodate, reprezentând frunze de stejar, cu dimensiuni diferite, în funcţie de categoria de poliţişti, după cum urmează:
litera A)
pentru corpul chestorilor - 3 benzi cu lăţimea de 3 cm, 2,5 cm şi 2 cm;
litera B)
pentru corpul comisarilor - 2 benzi cu lăţimea de 2,5 cm şi 2 cm;
litera C)
pentru corpul inspectorilor - o bandă cu lăţimea de 2 cm.
Paragraf
Broderia se realizează cu aţă de brodat de culoare albă pentru efectivele Inspectoratului General al Poliţiei Române, Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă, Academiei de Poliţie şi de culoare gri-fer pentru celelalte structuri.
Paragraf
Agenţii de poliţie au pe mâneca sacoului aplicată o bandă realizată prin brodare, cu lăţimea de 0,5 cm, de culoare albă pentru efectivele Inspectoratului General al Poliţiei Române, Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă, Academiei de Poliţie şi de culoare gri-fer pentru celelalte structuri.
Paragraf
Petliţele se aplică pe gulerul sacoului şi sunt realizate prin brodare, în relief, cu aţă de brodat de culoare albă pentru efectivele Inspectoratului General al Poliţiei Române, Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă, Academiei de Poliţie şi de culoare gri-fer pentru celelalte structuri.
Paragraf
Petliţele reprezintă frunze de stejar, aşezate în arc de cerc, cuprinzând un număr diferit de frunze, după cum urmează:
litera A)
pentru corpul chestorilor - 6 frunze;
litera B)
pentru corpul comisarilor - 5 frunze;
litera C)
pentru corpul inspectorilor - 3 frunze;
litera D)
pentru corpul agenţilor - 2 frunze.
Paragraf
Însemnul de identificare
Paragraf
Însemnul de identificare individuală este o insignă specifică fiecărei structuri, de formă ovală, reprezentând însemnele heraldice, sub care este înscris numărul individual.
Paragraf
Insigna se aplică în partea superioară a pieptului drept şi se poartă atât la uniforma de reprezentare, cât şi la uniforma de serviciu.
Paragraf
TABEL
Paragraf
la anexa nr. 1
Paragraf
TABEL Nr. 1
Paragraf
cuprinzând culorile principalelor articole de echipament
PRE PRE_203
[Text Preformatat S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_203
Linie PRE 1
ARMA ŞI SPECIALITATEA
Linie PRE 2
TINUTA
Linie PRE 3
Şapcă, şepcuţă
Linie PRE 4
Sacou
Linie PRE 5
Scurta Sacou exterioară, Pantalon bluzon(modul), bluză matlasată
Linie PRE 6
Scurta Sacou exterioară, Pantalon Pulover bluzon(modul), bluză matlasată
Linie PRE 7
Scurta Sacou exterioară, Pantalon Pulover Cămaşă bluzon(modul), bluză matlasată
Linie PRE 8
Scurta Sacou exterioară, Pantalon Pulover Cămaşă Cămaşă bluzon(mobluză, dul), bluză Tricou matlasată
Linie PRE 9
Scurta Sacou exterioară, Pantalon Pulover Cămaşă Cămaşă Cravată bluzon(mobluză, dul), bluză Tricou matlasată
Linie PRE 10
Scurta Scurtă, Sacou exterioară, Pantalon Pulover Cămaşă Cămaşă Cravată Fular Imperbluzon(mobluză, meabil dul), bluză Tricou matlasată
Linie PRE 11
Scurta exterioară, bluzon(modul), bluză matlasată
Linie PRE 12
Scurta exterioară, bluzon(modul), bluză matlasată
Linie PRE 13
Pantalon
Linie PRE 14
Pulover
Linie PRE 15
Cămaşă
Linie PRE 16
Cămaşă Cămaşă Cravată bluză, Tricou
Linie PRE 17
Cămaşă bluză, Tricou
Linie PRE 18
Cămaşă Cravată bluză, Tricou
Linie PRE 19
Scurtă, Cămaşă Fular Imperbluză, meabil Tricou
Linie PRE 20
Cravată
Linie PRE 21
Fular
Linie PRE 22
Scurtă, Impermeabil
Linie PRE 23
Pantofi, Ghete cu şiret
Linie PRE 24
Centura curea
Linie PRE 25
Ceremonie
Linie PRE 26
Negru, alb
Linie PRE 27
Negru, Negru,alb - Negru,alb - Alb - Negru cu alb dungi albe
Linie PRE 28
Negru, Negru,alb - Negru,alb - Alb - Negru cu alb dungi albe - BleumaBleumarin BleumagriGriBleumaBleuma rin indigo indigo rin bleu bleu cu rin cu rin cu gri indigo bleumadungi indigo petrol rin, grigribleu bleu cu alb şi bleuma rin
Linie PRE 29
Negru, Negru,alb - Negru,alb - Alb - Negru cu alb dungi albe - BleumaBleumarin BleumagriGriBleumaBleuma rin indigo indigo rin bleu bleu cu rin cu rin cu gri indigo bleumadungi indigo petrol rin, grigribleu bleu cu alb şi bleuma rin Bleuma Bleumarin - Bleumarin BleumaGriGri-bleuBleuma rin indigo rin bleu, cu rin cu indigo indigo alb bleumadungi rin gri-bleu
Linie PRE 30
Negru, - Negru,alb - Alb - Negru cu alb dungi albe - BleumaBleumarin BleumagriGriBleumaBleuma rin indigo indigo rin bleu bleu cu rin cu rin cu gri indigo bleumadungi indigo petrol rin, grigribleu bleu cu alb şi bleuma rin Bleuma Bleumarin - Bleumarin BleumaGriGri-bleuBleuma rin indigo rin bleu, cu rin cu indigo indigo alb bleumadungi rin gri-bleu Şapcă, Scurta şepcuţăSacou exterioară, Pantalon Pulover Cămaşă Cămaşă Cravată bluzon(mo bluza dul), bluză matlasată
Linie PRE 31
Negru,alb
Linie PRE 32
Negru,alb - Negru,alb
Linie PRE 33
Negru,alb - Negru,alb -
Linie PRE 34
Negru,alb - Negru,alb - Alb
Linie PRE 35
Negru,alb - Negru,alb - Alb -
Linie PRE 36
Negru,alb - Negru,alb - Alb - Negru cu dungi albe
Linie PRE 37
Negru,alb - Negru,alb - Alb - Negru cuGri Negru dungi bleualbe alb
Linie PRE 38
Negru,alb - Negru,alb - BleumaBleumarin rin indigo indigo cu gri petrol
Linie PRE 39
Negru,alb - Negru,alb - - BleumaBleumarin Bleumarin indigo indigo rin cu gri indigo petrol
Linie PRE 40
Negru,alb - Negru,alb - Alb - BleumaBleumarin Bleumagririn indigo indigo rin bleu cu gri indigo petrol
Linie PRE 41
Negru,alb - Negru,alb - Alb - - BleumaBleumarin BleumagriGririn indigo indigo rin bleu bleu cu cu gri indigo bleumapetrol rin, gribleu cu alb şi bleuma rin
Linie PRE 42
Negru,alb - Negru,alb - Alb - Negru cu dungi albe - BleumaBleumarin BleumagriGriBleumarin indigo indigo rin bleu bleu cu rin cu cu gri indigo bleumadungi petrol rin, grigribleu bleu cu alb şi bleuma rin
Linie PRE 43
Negru,alb - Negru,alb - Alb - Negru cuGri Negru dungi bleualbe alb - BleumaBleumarin BleumagriGriBleumaGri- - rin indigo indigo rin bleu bleu cu rin cu bleu cu gri indigo bleumadungi petrol rin, grigribleu bleu cu alb şi bleuma rin
Linie PRE 44
Negru,alb - Negru,alb - Alb - BleumaBleumarin Bleumagririn indigo indigo rin bleu cu gri indigo petrol Bleumarin - Bleumarin BleumaGriindigo rin bleu, indigo alb
Linie PRE 45
Negru,alb - Negru,alb - Alb - - BleumaBleumarin BleumagriGririn indigo indigo rin bleu bleu cu cu gri indigo bleumapetrol rin, gribleu cu alb şi bleuma rin Bleumarin - Bleumarin BleumaGriGri-bleu indigo rin bleu, cu indigo alb bleumarin
Linie PRE 46
Negru,alb - Negru,alb - Alb - Negru cu dungi albe - BleumaBleumarin BleumagriGriBleumarin indigo indigo rin bleu bleu cu rin cu cu gri indigo bleumadungi petrol rin, grigribleu bleu cu alb şi bleuma rin Bleumarin - Bleumarin BleumaGriGri-bleuBleuma indigo rin bleu, cu rin cu indigo alb bleumadungi rin gri-bleu
Linie PRE 47
Negru,alb - Negru,alb - Alb - Negru cuGri Negru dungi bleualbe alb - BleumaBleumarin BleumagriGriBleumaGri- - rin indigo indigo rin bleu bleu cu rin cu bleu cu gri indigo bleumadungi petrol rin, grigribleu bleu cu alb şi bleuma rin Bleumarin - Bleumarin BleumaGriGri-bleuBleuma GriBleuma indigo rin bleu, cu rin cu bleu rin indigo alb bleumadungi indigo rin gri-bleu gri petrol
Linie PRE 48
Negru,alb - Negru,alb - Alb - - BleumaBleumarin BleumagriGririn indigo indigo rin bleu bleu cu cu gri indigo bleumapetrol rin, gribleu cu alb şi bleuma rin Bleumarin - Bleumarin BleumaGriGri-bleu indigo rin bleu, cu indigo alb bleumarin Scurta Sacou exterioară, Pantalon Pulover Cămaşă Cămaşă bluzon(mo bluza dul), bluză matlasată
Linie PRE 49
Negru,alb - Negru,alb - Alb - Negru cu dungi albe - BleumaBleumarin BleumagriGriBleumarin indigo indigo rin bleu bleu cu rin cu cu gri indigo bleumadungi petrol rin, grigribleu bleu cu alb şi bleuma rin Bleumarin - Bleumarin BleumaGriGri-bleuBleuma indigo rin bleu, cu rin cu indigo alb bleumadungi rin gri-bleu Scurta Sacou exterioară, Pantalon Pulover Cămaşă Cămaşă Cravată bluzon(mo bluza dul), bluză matlasată
Linie PRE 50
Negru,alb - Alb - Negru cuGri Negru dungi bleualbe alb - BleumaBleumarin BleumagriGriBleumaGri- - rin indigo indigo rin bleu bleu cu rin cu bleu cu gri indigo bleumadungi petrol rin, grigribleu bleu cu alb şi bleuma rin Bleumarin - Bleumarin BleumaGriGri-bleuBleuma GriBleuma indigo rin bleu, cu rin cu bleu rin indigo alb bleumadungi indigo rin gri-bleu gri petrol Scurta Scurtă, Sacou exterioară, Pantalon Pulover Cămaşă Cămaşă Cravată Fular bluzon(mo bluza Imperm dul), bluză eabil matlasată
Linie PRE 51
-
Linie PRE 52
Negru,alb
Linie PRE 53
Negru,alb - - Negru cu dungi albe Bleumarin BleumagriGriBleumaindigo rin bleu bleu cu rin cu indigo bleumadungi rin, grigribleu bleu cu alb şi bleuma rin Bleumarin BleumaGriGri-bleuBleuma rin bleu, cu rin cu indigo alb bleumadungi rin gri-bleu
Linie PRE 54
Alb
Linie PRE 55
Alb - Negru cu dungi albe
Linie PRE 56
Alb - Negru cuGri Negru dungi bleualbe alb griGriBleumaGri- - bleu bleu cu rin cu bleu bleumadungi rin, grigribleu bleu cu alb şi bleuma rin GriGri-bleuBleuma GriBleuma bleu, cu rin cu bleu rin alb bleumadungi indigo rin gri-bleu gri petrol
Linie PRE 57
- Negru cu dungi albe
Linie PRE 58
- Negru cuGri Negru dungi bleualbe alb
Linie PRE 59
- Negru cuGri Negru dungi bleualbe alb GriBleumaGri- - bleu cu rin cu bleu bleumadungi rin, grigribleu bleu cu alb şi bleuma rin
Linie PRE 60
Negru cu dungi albe
Linie PRE 61
Gri bleualb
Linie PRE 62
Negru
Linie PRE 63
Alb, negru
Linie PRE 64
Negru, alb
Linie PRE 65
Serviciu
Linie PRE 66
Serviciu Bleuma rin indigo
Linie PRE 67
Serviciu - Bleuma rin indigo
Linie PRE 68
Serviciu - BleumaBleuma rin indigo rin cu gri indigo petrol
Linie PRE 69
Serviciu Reprezen tare
Linie PRE 70
Serviciu Bleuma rin indigo ReprezenBleuma tare rin indigo
Linie PRE 71
Serviciu - Bleuma rin indigo ReprezenBleuma Bleumarin tare rin indigo indigo
Linie PRE 72
Serviciu - BleumaBleuma rin indigo rin cu gri indigo petrol ReprezenBleuma Bleumarin - tare rin indigo indigo
Linie PRE 73
Serviciu - BleumaBleumarin Bleuma rin indigo indigo rin cu gri indigo petrol ReprezenBleuma Bleumarin - Bleumarin tare rin indigo indigo
Linie PRE 74
Serviciu - BleumaBleumarin BleumaBleuma rin indigo indigo rin rin cu gri indigo indigo petrol ReprezenBleuma Bleumarin - Bleumarin Bleumatare rin indigo rin indigo indigo
Linie PRE 75
Serviciu Reprezen tare ŢINUTA
Linie PRE 76
Serviciu Bleuma rin indigo ReprezenBleuma tare rin indigo ŢINUTA Şapcă, şepcuţă
Linie PRE 77
Serviciu - Bleuma rin indigo ReprezenBleuma Bleumarin tare rin indigo indigo ŢINUTA Şapcă, şepcuţăSacou
Linie PRE 78
Serviciu - BleumaBleuma rin indigo rin cu gri indigo petrol ReprezenBleuma Bleumarin - tare rin indigo indigo ŢINUTA Şapcă, Scurta şepcuţăSacou exterioară, bluzon(mo dul), bluză matlasată
Linie PRE 79
Serviciu - BleumaBleumarin Bleuma rin indigo indigo rin cu gri indigo petrol ReprezenBleuma Bleumarin - Bleumarin tare rin indigo indigo ŢINUTA Şapcă, Scurta şepcuţăSacou exterioară, Pantalon bluzon(mo dul), bluză matlasată
Linie PRE 80
Serviciu - BleumaBleumarin Bleuma indigo rin rin cu gri indigo indigo petrol ReprezenBleuma Bleumarin - Bleumarin Bleumatare rin indigo rin indigo indigo ŢINUTA Şapcă, Scurta şepcuţăSacou exterioară, Pantalon Pulover bluzon(mo dul), bluză matlasată
Linie PRE 81
Bleuma rin indigo
Linie PRE 82
- Bleuma rin indigo
Linie PRE 83
- BleumaBleuma rin indigo rin cu gri indigo petrol
Linie PRE 84
- BleumaBleumarin BleumagriGriBleumaBleuma rin indigo indigo rin bleu bleu cu rin cu rin cu gri indigo bleumadungi indigo petrol rin, grigribleu bleu cu alb şi bleuma rin
Linie PRE 85
Bleuma rin indigo Bleuma rin indigo
Linie PRE 86
- Bleuma rin indigo Bleuma Bleumarin rin indigo indigo
Linie PRE 87
- BleumaBleuma rin indigo rin cu gri indigo petrol Bleuma Bleumarin - rin indigo indigo
Linie PRE 88
- BleumaBleumarin Bleuma rin indigo indigo rin cu gri indigo petrol Bleuma Bleumarin - Bleumarin rin indigo indigo
Linie PRE 89
- BleumaBleumarin BleumaBleuma rin indigo indigo rin rin cu gri indigo indigo petrol Bleuma Bleumarin - Bleumarin Bleumarin indigo rin indigo indigo
Linie PRE 90
- BleumaBleumarin BleumagriGriBleumaBleuma rin indigo indigo rin bleu bleu cu rin cu rin cu gri indigo bleumadungi indigo petrol rin, grigribleu bleu cu alb şi bleuma rin Bleuma Bleumarin - Bleumarin BleumaGriGri-bleuBleuma rin indigo rin bleu, cu rin cu indigo indigo alb bleumadungi rin gri-bleu
Linie PRE 91
- Bleuma rin indigo Bleuma Bleumarin rin indigo indigo Şapcă, şepcuţăSacou
Linie PRE 92
- BleumaBleuma rin indigo rin cu gri indigo petrol Bleuma Bleumarin - rin indigo indigo Şapcă, Scurta şepcuţăSacou exterioară, bluzon(mo dul), bluză matlasată
Linie PRE 93
- BleumaBleumarin Bleuma rin indigo indigo rin cu gri indigo petrol Bleuma Bleumarin - Bleumarin rin indigo indigo Şapcă, Scurta şepcuţăSacou exterioară, Pantalon bluzon(mo dul), bluză matlasată
Linie PRE 94
- BleumaBleumarin BleumaBleuma rin indigo indigo rin rin cu gri indigo indigo petrol Bleuma Bleumarin - Bleumarin Bleumarin indigo rin indigo indigo Şapcă, Scurta şepcuţăSacou exterioară, Pantalon Pulover bluzon(mo dul), bluză matlasată
Linie PRE 95
- BleumaBleumarin BleumagriBleuma rin indigo indigo rin bleu rin cu gri indigo indigo petrol Bleuma Bleumarin - Bleumarin BleumaGririn indigo rin bleu, indigo indigo alb Şapcă, Scurta şepcuţăSacou exterioară, Pantalon Pulover Cămaşă bluzon(mo dul), bluză matlasată
Linie PRE 96
- BleumaBleumarin BleumagriGriBleumaBleuma rin indigo indigo rin bleu bleu cu rin cu rin cu gri indigo bleumadungi indigo petrol rin, grigribleu bleu cu alb şi bleuma rin Bleuma Bleumarin - Bleumarin BleumaGriGri-bleuBleuma rin indigo rin bleu, cu rin cu indigo indigo alb bleumadungi rin gri-bleu Şapcă, Scurta şepcuţăSacou exterioară, Pantalon Pulover Cămaşă Cămaşă Cravată bluzon(mo bluza dul), bluză matlasată
Linie PRE 97
- Bleumarin indigo cu gri petrol
Linie PRE 98
- BleumaBleumarin rin indigo indigo cu gri petrol
Linie PRE 99
- BleumaBleumarin Bleumarin indigo indigo rin cu gri indigo petrol
Linie PRE 100
- BleumaBleumarin Bleumagririn indigo indigo rin bleu cu gri indigo petrol
Linie PRE 101
- BleumaBleumarin BleumagriGririn indigo indigo rin bleu bleu cu cu gri indigo bleumapetrol rin, gribleu cu alb şi bleuma rin
Linie PRE 102
- BleumaBleumarin BleumagriGriBleumarin indigo indigo rin bleu bleu cu rin cu cu gri indigo bleumadungi petrol rin, grigribleu bleu cu alb şi bleuma rin
Linie PRE 103
- BleumaBleumarin BleumagriGriBleumaGri- - rin indigo indigo rin bleu bleu cu rin cu bleu cu gri indigo bleumadungi petrol rin, grigribleu bleu cu alb şi bleuma rin
Linie PRE 104
- Bleumarin indigo
Linie PRE 105
- Bleumarin indigo cu gri petrol Bleumarin - indigo
Linie PRE 106
- BleumaBleumarin rin indigo indigo cu gri petrol Bleumarin - Bleumarin indigo
Linie PRE 107
- BleumaBleumarin Bleumarin indigo indigo rin cu gri indigo petrol Bleumarin - Bleumarin Bleumaindigo rin indigo
Linie PRE 108
- BleumaBleumarin Bleumagririn indigo indigo rin bleu cu gri indigo petrol Bleumarin - Bleumarin BleumaGriindigo rin bleu, indigo alb
Linie PRE 109
- BleumaBleumarin BleumagriGririn indigo indigo rin bleu bleu cu cu gri indigo bleumapetrol rin, gribleu cu alb şi bleuma rin Bleumarin - Bleumarin BleumaGriGri-bleu indigo rin bleu, cu indigo alb bleumarin
Linie PRE 110
- BleumaBleumarin BleumagriGriBleumarin indigo indigo rin bleu bleu cu rin cu cu gri indigo bleumadungi petrol rin, grigribleu bleu cu alb şi bleuma rin Bleumarin - Bleumarin BleumaGriGri-bleuBleuma indigo rin bleu, cu rin cu indigo alb bleumadungi rin gri-bleu
Linie PRE 111
- BleumaBleumarin BleumagriGriBleumaGri- - rin indigo indigo rin bleu bleu cu rin cu bleu cu gri indigo bleumadungi petrol rin, grigribleu bleu cu alb şi bleuma rin Bleumarin - Bleumarin BleumaGriGri-bleuBleuma GriBleuma indigo rin bleu, cu rin cu bleu rin indigo alb bleumadungi indigo rin gri-bleu gri petrol
Linie PRE 112
- Bleumarin indigo Sacou
Linie PRE 113
- Bleumarin indigo cu gri petrol Bleumarin - indigo Scurta Sacou exterioară, bluzon(mo dul), bluză matlasată
Linie PRE 114
- BleumaBleumarin rin indigo indigo cu gri petrol Bleumarin - Bleumarin indigo Scurta Sacou exterioară, Pantalon bluzon(mo dul), bluză matlasată
Linie PRE 115
- BleumaBleumarin Bleumarin indigo indigo rin cu gri indigo petrol Bleumarin - Bleumarin Bleumaindigo rin indigo Scurta Sacou exterioară, Pantalon Pulover bluzon(mo dul), bluză matlasată
Linie PRE 116
- BleumaBleumarin Bleumagririn indigo indigo rin bleu cu gri indigo petrol Bleumarin - Bleumarin BleumaGriindigo rin bleu, indigo alb Scurta Sacou exterioară, Pantalon Pulover Cămaşă bluzon(mo dul), bluză matlasată
Linie PRE 117
- BleumaBleumarin BleumagriGririn indigo indigo rin bleu bleu cu cu gri indigo bleumapetrol rin, gribleu cu alb şi bleuma rin Bleumarin - Bleumarin BleumaGriGri-bleu indigo rin bleu, cu indigo alb bleumarin Scurta Sacou exterioară, Pantalon Pulover Cămaşă Cămaşă bluzon(mo bluza dul), bluză matlasată
Linie PRE 118
- BleumaBleumarin BleumagriGriBleumarin indigo indigo rin bleu bleu cu rin cu cu gri indigo bleumadungi petrol rin, grigribleu bleu cu alb şi bleuma rin Bleumarin - Bleumarin BleumaGriGri-bleuBleuma indigo rin bleu, cu rin cu indigo alb bleumadungi rin gri-bleu Scurta Sacou exterioară, Pantalon Pulover Cămaşă Cămaşă Cravată bluzon(mo bluza dul), bluză matlasată
Linie PRE 119
- BleumaBleumarin BleumagriGriBleumaGri- - rin indigo indigo rin bleu bleu cu rin cu bleu cu gri indigo bleumadungi petrol rin, grigribleu bleu cu alb şi bleuma rin Bleumarin - Bleumarin BleumaGriGri-bleuBleuma GriBleuma indigo rin bleu, cu rin cu bleu rin indigo alb bleumadungi indigo rin gri-bleu gri petrol Scurta Scurtă, Sacou exterioară, Pantalon Pulover Cămaşă Cămaşă Cravată Fular bluzon(mo bluza Imperm dul), bluză eabil matlasată
Linie PRE 120
Bleumarin indigo cu gri petrol
Linie PRE 121
BleumaBleumarin rin indigo indigo cu gri petrol
Linie PRE 122
BleumaBleumarin Bleumarin indigo indigo rin cu gri indigo petrol
Linie PRE 123
Bleumarin indigo cu gri petrol -
Linie PRE 124
BleumaBleumarin rin indigo indigo cu gri petrol - Bleumarin
Linie PRE 125
BleumaBleumarin Bleumarin indigo indigo rin cu gri indigo petrol - Bleumarin Bleumarin indigo
Linie PRE 126
BleumaBleumarin Bleumagririn indigo indigo rin bleu cu gri indigo petrol - Bleumarin BleumaGririn bleu, indigo alb
Linie PRE 127
BleumaBleumarin BleumagriGririn indigo indigo rin bleu bleu cu cu gri indigo bleumapetrol rin, gribleu cu alb şi bleuma rin - Bleumarin BleumaGriGri-bleu rin bleu, cu indigo alb bleumarin
Linie PRE 128
BleumaBleumarin BleumagriGriBleumarin indigo indigo rin bleu bleu cu rin cu cu gri indigo bleumadungi petrol rin, grigribleu bleu cu alb şi bleuma rin - Bleumarin BleumaGriGri-bleuBleuma rin bleu, cu rin cu indigo alb bleumadungi rin gri-bleu
Linie PRE 129
Bleumarin indigo cu gri petrol - Scurta exterioară, bluzon(mo dul), bluză matlasată
Linie PRE 130
BleumaBleumarin rin indigo indigo cu gri petrol - Bleumarin Scurta exterioară, Pantalon bluzon(mo dul), bluză matlasată
Linie PRE 131
BleumaBleumarin Bleumarin indigo indigo rin cu gri indigo petrol - Bleumarin Bleumarin indigo Scurta exterioară, Pantalon Pulover bluzon(mo dul), bluză matlasată
Linie PRE 132
BleumaBleumarin Bleumagririn indigo indigo rin bleu cu gri indigo petrol - Bleumarin BleumaGririn bleu, indigo alb Scurta exterioară, Pantalon Pulover Cămaşă bluzon(mo dul), bluză matlasată
Linie PRE 133
BleumaBleumarin BleumagriGririn indigo indigo rin bleu bleu cu cu gri indigo bleumapetrol rin, gribleu cu alb şi bleuma rin - Bleumarin BleumaGriGri-bleu rin bleu, cu indigo alb bleumarin Scurta exterioară, Pantalon Pulover Cămaşă Cămaşă bluzon(mo bluza dul), bluză matlasată
Linie PRE 134
BleumaBleumarin BleumagriGriBleumarin indigo indigo rin bleu bleu cu rin cu cu gri indigo bleumadungi petrol rin, grigribleu bleu cu alb şi bleuma rin - Bleumarin BleumaGriGri-bleuBleuma rin bleu, cu rin cu indigo alb bleumadungi rin gri-bleu Scurta exterioară, Pantalon Pulover Cămaşă Cămaşă Cravată bluzon(mo bluza dul), bluză matlasată
Linie PRE 135
BleumaBleumarin BleumagriGriBleumaGri- - Negru Negru rin indigo indigo rin bleu bleu cu rin cu bleu cu gri indigo bleumadungi petrol rin, grigribleu bleu cu alb şi bleuma rin - Bleumarin BleumaGriGri-bleuBleuma GriBleuma Neru Negru rin bleu, cu rin cu bleu rin indigo alb bleumadungi indigo rin gri-bleu gri petrol Scurta Scurtă,PanCentură exterioară, Pantalon Pulover Cămaşă Cămaşă Cravată Fular tofi curea bluzon(mo bluza Imperm Ghete dul), bluză eabil cu matlasată siret
Linie PRE 136
Bleumarin indigo
Linie PRE 137
Bleumarin Bleumaindigo rin indigo
Linie PRE 138
Bleumarin Bleumagriindigo rin bleu indigo
Linie PRE 139
Bleumarin BleumagriGriindigo rin bleu bleu cu indigo bleumarin, gribleu cu alb şi bleuma rin
Linie PRE 140
Bleumarin indigo Bleumarin
Linie PRE 141
Bleumarin Bleumaindigo rin indigo Bleumarin Bleumarin indigo
Linie PRE 142
Bleumarin Bleumagriindigo rin bleu indigo Bleumarin BleumaGririn bleu, indigo alb
Linie PRE 143
Bleumarin BleumagriGriindigo rin bleu bleu cu indigo bleumarin, gribleu cu alb şi bleuma rin Bleumarin BleumaGriGri-bleu rin bleu, cu indigo alb bleumarin
Linie PRE 144
Bleumarin BleumagriGriBleumaindigo rin bleu bleu cu rin cu indigo bleumadungi rin, grigribleu bleu cu alb şi bleuma rin Bleumarin BleumaGriGri-bleuBleuma rin bleu, cu rin cu indigo alb bleumadungi rin gri-bleu
Linie PRE 145
Bleumarin indigo Bleumarin Pantalon
Linie PRE 146
Bleumarin Bleumaindigo rin indigo Bleumarin Bleumarin indigo Pantalon Pulover
Linie PRE 147
Bleumarin Bleumagriindigo rin bleu indigo Bleumarin BleumaGririn bleu, indigo alb Pantalon Pulover Cămaşă
Linie PRE 148
Bleumarin BleumagriGriindigo rin bleu bleu cu indigo bleumarin, gribleu cu alb şi bleuma rin Bleumarin BleumaGriGri-bleu rin bleu, cu indigo alb bleumarin Pantalon Pulover Cămaşă Cămaşă bluza
Linie PRE 149
Bleumarin BleumagriGriBleumaindigo rin bleu bleu cu rin cu indigo bleumadungi rin, grigribleu bleu cu alb şi bleuma rin Bleumarin BleumaGriGri-bleuBleuma rin bleu, cu rin cu indigo alb bleumadungi rin gri-bleu Pantalon Pulover Cămaşă Cămaşă Cravată bluza
Linie PRE 150
Bleumarin BleumagriGriBleumaGriindigo rin bleu bleu cu rin cu bleu indigo bleumadungi rin, grigribleu bleu cu alb şi bleuma rin Bleumarin BleumaGriGri-bleuBleuma Gririn bleu, cu rin cu bleu indigo alb bleumadungi rin gri-bleu Pantalon Pulover Cămaşă Cămaşă Cravată Fular bluza
Linie PRE 151
Bleumarin BleumagriGriBleumaGri- - indigo rin bleu bleu cu rin cu bleu indigo bleumadungi rin, grigribleu bleu cu alb şi bleuma rin Bleumarin BleumaGriGri-bleuBleuma GriBleuma rin bleu, cu rin cu bleu rin indigo alb bleumadungi indigo rin gri-bleu gri petrol Scurtă, Pantalon Pulover Cămaşă Cămaşă Cravată Fular bluza Imperm eabil
Linie PRE 152
Bleumarin BleumagriGriBleumaGri- - Negru Negru indigo rin bleu bleu cu rin cu bleu indigo bleumadungi rin, grigribleu bleu cu alb şi bleuma rin Bleumarin BleumaGriGri-bleuBleuma GriBleuma Neru Negru rin bleu, cu rin cu bleu rin indigo alb bleumadungi indigo rin gri-bleu gri petrol Scurtă,PanCentură Pantalon Pulover Cămaşă Cămaşă Cravată Fular tofi curea bluza Imperm Ghete eabil cu siret
Linie PRE 153
Bleumarin indigo
Linie PRE 154
Bleumagririn bleu indigo
Linie PRE 155
BleumagriGririn bleu bleu cu indigo bleumarin, gribleu cu alb şi bleuma rin
Linie PRE 156
BleumagriGriBleumarin bleu bleu cu rin cu indigo bleumadungi rin, grigribleu bleu cu alb şi bleuma rin
Linie PRE 157
Bleumarin indigo Bleumarin indigo
Linie PRE 158
Bleumagririn bleu indigo BleumaGririn bleu, indigo alb
Linie PRE 159
BleumagriGririn bleu bleu cu indigo bleumarin, gribleu cu alb şi bleuma rin BleumaGriGri-bleu rin bleu, cu indigo alb bleumarin
Linie PRE 160
BleumagriGriBleumarin bleu bleu cu rin cu indigo bleumadungi rin, grigribleu bleu cu alb şi bleuma rin BleumaGriGri-bleuBleuma rin bleu, cu rin cu indigo alb bleumadungi rin gri-bleu
Linie PRE 161
BleumagriGriBleumaGririn bleu bleu cu rin cu bleu indigo bleumadungi rin, grigribleu bleu cu alb şi bleuma rin BleumaGriGri-bleuBleuma Gririn bleu, cu rin cu bleu indigo alb bleumadungi rin gri-bleu
Linie PRE 162
BleumagriGriBleumaGri- - rin bleu bleu cu rin cu bleu indigo bleumadungi rin, grigribleu bleu cu alb şi bleuma rin BleumaGriGri-bleuBleuma GriBleuma rin bleu, cu rin cu bleu rin indigo alb bleumadungi indigo rin gri-bleu gri petrol
Linie PRE 163
Bleumarin indigo Bleumarin indigo Pulover
Linie PRE 164
Bleumagririn bleu indigo BleumaGririn bleu, indigo alb Pulover Cămaşă
Linie PRE 165
BleumagriGririn bleu bleu cu indigo bleumarin, gribleu cu alb şi bleuma rin BleumaGriGri-bleu rin bleu, cu indigo alb bleumarin Pulover Cămaşă Cămaşă bluza
Linie PRE 166
BleumagriGriBleumarin bleu bleu cu rin cu indigo bleumadungi rin, grigribleu bleu cu alb şi bleuma rin BleumaGriGri-bleuBleuma rin bleu, cu rin cu indigo alb bleumadungi rin gri-bleu Pulover Cămaşă Cămaşă Cravată bluza
Linie PRE 167
BleumagriGriBleumaGririn bleu bleu cu rin cu bleu indigo bleumadungi rin, grigribleu bleu cu alb şi bleuma rin BleumaGriGri-bleuBleuma Gririn bleu, cu rin cu bleu indigo alb bleumadungi rin gri-bleu Pulover Cămaşă Cămaşă Cravată Fular bluza
Linie PRE 168
BleumagriGriBleumaGri- - rin bleu bleu cu rin cu bleu indigo bleumadungi rin, grigribleu bleu cu alb şi bleuma rin BleumaGriGri-bleuBleuma GriBleuma rin bleu, cu rin cu bleu rin indigo alb bleumadungi indigo rin gri-bleu gri petrol Scurtă, Pulover Cămaşă Cămaşă Cravată Fular bluza Imperm eabil
Linie PRE 169
BleumagriGriBleumaGri- - Negru rin bleu bleu cu rin cu bleu indigo bleumadungi rin, grigribleu bleu cu alb şi bleuma rin BleumaGriGri-bleuBleuma GriBleuma Neru rin bleu, cu rin cu bleu rin indigo alb bleumadungi indigo rin gri-bleu gri petrol Scurtă,PanPulover Cămaşă Cămaşă Cravată Fular tofi bluza Imperm Ghete eabil cu siret
Linie PRE 170
BleumagriGriBleumaGri- - Negru Negru rin bleu bleu cu rin cu bleu indigo bleumadungi rin, gri bleu cu alb şi bleuma rin BleumaGriGri-bleuBleuma GriBleuma Neru Negru rin bleu, cu rin cu bleu rin indigo alb bleumadungi indigo rin gri-bleu gri petrol Scurtă,PanCentură Pulover Cămaşă Cămaşă Cravată Fular tofi curea bluza Imperm Ghete eabil cu siret
Linie PRE 171
gribleu
Linie PRE 172
griGribleu bleu cu bleumarin, gribleu cu alb şi bleuma rin
Linie PRE 173
griGriBleumableu bleu cu rin cu bleumadungi rin, grigribleu bleu cu alb şi bleuma rin
Linie PRE 174
griGriBleumaGribleu bleu cu rin cu bleu bleumadungi rin, grigribleu bleu cu alb şi bleuma rin
Linie PRE 175
gribleu Gribleu, alb
Linie PRE 176
griGribleu bleu cu bleumarin, gribleu cu alb şi bleuma rin GriGri-bleu bleu, cu alb bleumarin
Linie PRE 177
griGriBleumableu bleu cu rin cu bleumadungi rin, grigribleu bleu cu alb şi bleuma rin GriGri-bleuBleuma bleu, cu rin cu alb bleumadungi rin gri-bleu
Linie PRE 178
griGriBleumaGribleu bleu cu rin cu bleu bleumadungi rin, grigribleu bleu cu alb şi bleuma rin GriGri-bleuBleuma Gribleu, cu rin cu bleu alb bleumadungi rin gri-bleu
Linie PRE 179
griGriBleumaGri- - bleu bleu cu rin cu bleu bleumadungi rin, grigribleu bleu cu alb şi bleuma rin GriGri-bleuBleuma GriBleuma bleu, cu rin cu bleu rin alb bleumadungi indigo rin gri-bleu gri petrol
Linie PRE 180
griGribleu bleu cu bleumarin, gribleu cu alb şi bleuma rin GriGri-bleu bleu, cu alb bleumarin Cămaşă Cămaşă bluza
Linie PRE 181
griGriBleumableu bleu cu rin cu bleumadungi rin, grigribleu bleu cu alb şi bleuma rin GriGri-bleuBleuma bleu, cu rin cu alb bleumadungi rin gri-bleu Cămaşă Cămaşă Cravată bluza
Linie PRE 182
griGriBleumaGribleu bleu cu rin cu bleu bleumadungi rin, grigribleu bleu cu alb şi bleuma rin GriGri-bleuBleuma Gribleu, cu rin cu bleu alb bleumadungi rin gri-bleu Cămaşă Cămaşă Cravată Fular bluza
Linie PRE 183
griGriBleumaGri- - bleu bleu cu rin cu bleu bleumadungi rin, grigribleu bleu cu alb şi bleuma rin GriGri-bleuBleuma GriBleuma bleu, cu rin cu bleu rin alb bleumadungi indigo rin gri-bleu gri petrol Scurtă, Cămaşă Cămaşă Cravată Fular bluza Imperm eabil
Linie PRE 184
griGriBleumaGri- - Negru bleu bleu cu rin cu bleu bleumadungi rin, grigribleu bleu cu alb şi bleuma rin GriGri-bleuBleuma GriBleuma Neru bleu, cu rin cu bleu rin alb bleumadungi indigo rin gri-bleu gri petrol Scurtă,PanCămaşă Cămaşă Cravată Fular tofi bluza Imperm Ghete eabil cu siret
Linie PRE 185
griGriBleumaGri- - Negru Negru bleu bleu cu rin cu bleu bleumadungi rin, grigribleu bleu cu alb şi bleuma rin GriGri-bleuBleuma GriBleuma Neru Negru bleu, cu rin cu bleu rin alb bleumadungi indigo rin gri-bleu gri petrol Scurtă,PanCentură Cămaşă Cămaşă Cravată Fular tofi curea bluza Imperm Ghete eabil cu siret
Linie PRE 186
Gribleu cu bleumarin, gribleu cu alb şi bleuma rin
Linie PRE 187
GriBleumableu cu rin cu bleumadungi rin, grigribleu bleu cu alb şi bleuma rin
Linie PRE 188
GriBleumaGribleu cu rin cu bleu bleumadungi rin, grigribleu bleu cu alb şi bleuma rin
Linie PRE 189
GriBleumaGri- - bleu cu rin cu bleu bleumadungi rin, grigribleu bleu cu alb şi bleuma rin
Linie PRE 190
Gribleu cu bleumarin, gribleu cu alb şi bleuma rin Gri-bleu cu bleumarin
Linie PRE 191
GriBleumableu cu rin cu bleumadungi rin, grigribleu bleu cu alb şi bleuma rin Gri-bleuBleuma cu rin cu bleumadungi rin gri-bleu
Linie PRE 192
GriBleumaGribleu cu rin cu bleu bleumadungi rin, grigribleu bleu cu alb şi bleuma rin Gri-bleuBleuma Gricu rin cu bleu bleumadungi rin gri-bleu
Linie PRE 193
GriBleumaGri- - bleu cu rin cu bleu bleumadungi rin, grigribleu bleu cu alb şi bleuma rin Gri-bleuBleuma GriBleuma cu rin cu bleu rin bleumadungi indigo rin gri-bleu gri petrol
Linie PRE 194
GriBleumaGri- - Negru bleu cu rin cu bleu bleumadungi rin, grigribleu bleu cu alb şi bleuma rin Gri-bleuBleuma GriBleuma Neru cu rin cu bleu rin bleumadungi indigo rin gri-bleu gri petrol
Linie PRE 195
GriBleumaGri- - Negru Negru bleu cu rin cu bleu bleumadungi rin, grigribleu bleu cu alb şi bleuma rin Gri-bleuBleuma GriBleuma Neru Negru cu rin cu bleu rin bleumadungi indigo rin gri-bleu gri petrol
Linie PRE 196
Gribleu cu bleumarin, gribleu cu alb şi bleuma rin Gri-bleu cu bleumarin Cămaşă bluza
Linie PRE 197
GriBleumableu cu rin cu bleumadungi rin, grigribleu bleu cu alb şi bleuma rin Gri-bleuBleuma cu rin cu bleumadungi rin gri-bleu Cămaşă Cravată bluza
Linie PRE 198
GriBleumaGribleu cu rin cu bleu bleumadungi rin, grigribleu bleu cu alb şi bleuma rin Gri-bleuBleuma Gricu rin cu bleu bleumadungi rin gri-bleu Cămaşă Cravată Fular bluza
Linie PRE 199
GriBleumaGri- - bleu cu rin cu bleu bleumadungi rin, grigribleu bleu cu alb şi bleuma rin Gri-bleuBleuma GriBleuma cu rin cu bleu rin bleumadungi indigo rin gri-bleu gri petrol Scurtă, Cămaşă Cravată Fular bluza Imperm eabil
Linie PRE 200
GriBleumaGri- - Negru bleu cu rin cu bleu bleumadungi rin, grigribleu bleu cu alb şi bleuma rin Gri-bleuBleuma GriBleuma Neru cu rin cu bleu rin bleumadungi indigo rin gri-bleu gri petrol Scurtă,PanCămaşă Cravată Fular tofi bluza Imperm Ghete eabil cu siret
Linie PRE 201
GriBleumaGri- - Negru Negru bleu cu rin cu bleu bleumadungi rin, grigribleu bleu cu alb şi bleuma rin Gri-bleuBleuma GriBleuma Neru Negru cu rin cu bleu rin bleumadungi indigo rin gri-bleu gri petrol Scurtă,PanCentură Cămaşă Cravată Fular tofi curea bluza Imperm Ghete eabil cu siret
Linie PRE 202
Bleumarin cu dungi gribleu
Linie PRE 203
BleumaGririn cu bleu dungi gribleu
Linie PRE 204
BleumaGri- - rin cu bleu dungi gribleu
Linie PRE 205
BleumaGri- - Negru rin cu bleu dungi gribleu
Linie PRE 206
BleumaGri- - Negru Negru rin cu bleu dungi gribleu
Linie PRE 207
Bleumarin cu dungi gribleu Bleuma rin cu dungi gri-bleu
Linie PRE 208
BleumaGririn cu bleu dungi gribleu Bleuma Gririn cu bleu dungi gri-bleu
Linie PRE 209
BleumaGri- - rin cu bleu dungi gribleu Bleuma GriBleuma rin cu bleu rin dungi indigo gri-bleu gri petrol
Linie PRE 210
BleumaGri- - Negru rin cu bleu dungi gribleu Bleuma GriBleuma Neru rin cu bleu rin dungi indigo gri-bleu gri petrol
Linie PRE 211
BleumaGri- - Negru Negru rin cu bleu dungi gribleu Bleuma GriBleuma Neru Negru rin cu bleu rin dungi indigo gri-bleu gri petrol
Linie PRE 212
Bleumarin cu dungi gribleu Bleuma rin cu dungi gri-bleu Cravată
Linie PRE 213
BleumaGririn cu bleu dungi gribleu Bleuma Gririn cu bleu dungi gri-bleu Cravată Fular
Linie PRE 214
BleumaGri- - rin cu bleu dungi gribleu Bleuma GriBleuma rin cu bleu rin dungi indigo gri-bleu gri petrol Scurtă, Cravată Fular Imperm eabil
Linie PRE 215
BleumaGri- - Negru rin cu bleu dungi gribleu Bleuma GriBleuma Neru rin cu bleu rin dungi indigo gri-bleu gri petrol Scurtă,PanCravată Fular tofi Imperm Ghete eabil cu siret
Linie PRE 216
BleumaGri- - Negru Negru rin cu bleu dungi gribleu Bleuma GriBleuma Neru Negru rin cu bleu rin dungi indigo gri-bleu gri petrol Scurtă,PanCentură Cravată Fular tofi curea Imperm Ghete eabil cu siret
Linie PRE 217
Gribleu
Linie PRE 218
Gri- - bleu
Linie PRE 219
Gri- - Negru bleu
Linie PRE 220
Gri- - Negru Negru bleu
Linie PRE 221
Gribleu Gribleu
Linie PRE 222
Gri- - bleu GriBleuma bleu rin indigo gri petrol
Linie PRE 223
Gri- - Negru bleu GriBleuma Neru bleu rin indigo gri petrol
Linie PRE 224
Gri- - Negru Negru bleu GriBleuma Neru Negru bleu rin indigo gri petrol
Linie PRE 225
Gri- - bleu GriBleuma bleu rin indigo gri petrol Scurtă, Fular Imperm eabil
Linie PRE 226
Gri- - Negru bleu GriBleuma Neru bleu rin indigo gri petrol Scurtă,PanFular tofi Imperm Ghete eabil cu siret
Linie PRE 227
Gri- Negru bleu GriBleuma Neru Negru bleu rin indigo gri petrol Scurtă,PanCentură Fular tofi curea Imperm Ghete eabil cu siret
Linie PRE 228
- Negru
Linie PRE 229
- Negru Negru
Linie PRE 230
- Bleuma rin indigo gri petrol
Linie PRE 231
- Negru Bleuma Neru rin indigo gri petrol
Linie PRE 232
- Negru Negru Bleuma Neru Negru rin indigo gri petrol
Linie PRE 233
- Bleuma rin indigo gri petrol Scurtă, Imperm eabil
Linie PRE 234
- Negru Bleuma Neru rin indigo gri petrol Scurtă,Pantofi Imperm Ghete eabil cu siret
Linie PRE 235
- Negru Bleuma Neru Negru rin indigo gri petrol Scurtă,PanCentură tofi curea Imperm Ghete eabil cu siret
Linie PRE 236
Negru
Linie PRE 237
Negru Negru
Linie PRE 238
Negru Neru
Linie PRE 239
Negru Negru Neru Negru
Linie PRE 240
Negru Neru Negru PanCentură tofi curea Ghete cu siret
Linie PRE 241
Negru
Linie PRE 242
Negru Negru
Linie PRE 243
Negru Negru Centură curea
Linie PRE 244
Reprezen tare
Linie PRE 245
ReprezenBleuma tare rin indigo
Linie PRE 246
Bleuma rin indigo
Linie PRE 247
Bleuma Bleumarin rin indigo indigo
Linie PRE 248
Bleuma Bleumarin - Bleumarin BleumaGriGri-bleuBleuma rin indigo rin bleu, cu rin cu indigo indigo alb bleumadungi rin gri-bleu
Linie PRE 249
Bleuma Bleumarin - Bleumarin BleumaGriGri-bleuBleuma rin indigo rin bleu, cu rin cu indigo indigo alb bleumadungi rin gri-bleu Şapcă, Scurta şepcuţăSacou exterioară, Pantalon Pulover Cămaşă Cămaşă Cravată bluzon(mo bluza dul), bluză matlasată
Linie PRE 250
Bleumarin indigo
Linie PRE 251
Bleumarin - indigo
Linie PRE 252
Bleumarin - Bleumarin indigo
Linie PRE 253
Bleumarin - Bleumarin Bleumaindigo rin indigo
Linie PRE 254
Bleumarin - Bleumarin BleumaGriindigo rin bleu, indigo alb
Linie PRE 255
Bleumarin - Bleumarin BleumaGriGri-bleu indigo rin bleu, cu indigo alb bleumarin
Linie PRE 256
Bleumarin - Bleumarin BleumaGriGri-bleuBleuma indigo rin bleu, cu rin cu indigo alb bleumadungi rin gri-bleu
Linie PRE 257
Bleumarin - Bleumarin BleumaGriGri-bleuBleuma GriBleuma indigo rin bleu, cu rin cu bleu rin indigo alb bleumadungi indigo rin gri-bleu gri petrol
Linie PRE 258
Bleumarin - Bleumarin indigo Scurta Sacou exterioară, Pantalon bluzon(mo dul), bluză matlasată
Linie PRE 259
Bleumarin - Bleumarin Bleumaindigo rin indigo Scurta Sacou exterioară, Pantalon Pulover bluzon(mo dul), bluză matlasată
Linie PRE 260
Bleumarin - Bleumarin BleumaGriindigo rin bleu, indigo alb Scurta Sacou exterioară, Pantalon Pulover Cămaşă bluzon(mo dul), bluză matlasată
Linie PRE 261
Bleumarin - Bleumarin BleumaGriGri-bleu indigo rin bleu, cu indigo alb bleumarin Scurta Sacou exterioară, Pantalon Pulover Cămaşă Cămaşă bluzon(mo bluza dul), bluză matlasată
Linie PRE 262
Bleumarin - Bleumarin BleumaGriGri-bleuBleuma indigo rin bleu, cu rin cu indigo alb bleumadungi rin gri-bleu Scurta Sacou exterioară, Pantalon Pulover Cămaşă Cămaşă Cravată bluzon(mo bluza dul), bluză matlasată
Linie PRE 263
Bleumarin BleumaGriGri-bleuBleuma GriBleuma indigo rin bleu, cu rin cu bleu rin indigo alb bleumadungi indigo rin gri-bleu gri petrol Scurta Scurtă, Sacou exterioară, Pantalon Pulover Cămaşă Cămaşă Cravată Fular bluzon(mo bluza Imperm dul), bluză eabil matlasată
Linie PRE 264
- Bleumarin
Linie PRE 265
- Scurta exterioară, Pantalon bluzon(mo dul), bluză matlasată
Linie PRE 266
Bleumarin
Linie PRE 267
Bleumarin indigo
Linie PRE 268
BleumaGririn bleu, indigo alb
Linie PRE 269
Gribleu, alb
Linie PRE 270
GriGri-bleu bleu, cu alb bleumarin
Linie PRE 271
GriGri-bleuBleuma bleu, cu rin cu alb bleumadungi rin gri-bleu
Linie PRE 272
GriGri-bleuBleuma bleu, cu rin cu alb bleumadungi rin gri-bleu Cămaşă Cămaşă Cravată bluza
Linie PRE 273
Gri-bleu cu bleumarin
Linie PRE 274
Gri-bleuBleuma cu rin cu bleumadungi rin gri-bleu
Linie PRE 275
Gri-bleuBleuma GriBleuma cu rin cu bleu rin bleumadungi indigo rin gri-bleu gri petrol
Linie PRE 276
Gri-bleuBleuma cu rin cu bleumadungi rin gri-bleu Cămaşă Cravată bluza
Linie PRE 277
Gri-bleuBleuma GriBleuma cu rin cu bleu rin bleumadungi indigo rin gri-bleu gri petrol Scurtă, Cămaşă Cravată Fular bluza Imperm eabil
Linie PRE 278
Bleuma rin cu dungi gri-bleu
Linie PRE 279
Bleuma Gririn cu bleu dungi gri-bleu
Linie PRE 280
Gribleu
Linie PRE 281
GriBleuma bleu rin indigo gri petrol
Linie PRE 282
Bleuma rin indigo gri petrol
Linie PRE 283
Bleuma Neru rin indigo gri petrol
Linie PRE 284
Bleuma rin indigo gri petrol Scurtă,Pantofi Imperm Ghete eabil cu siret
Linie PRE 285
Neru
Linie PRE 286
Negru
Linie PRE 287
Negru Centură curea
Linie PRE 288
ŢINUTA
Linie PRE 289
Şapcă, şepcuţă
Linie PRE 290
Şapcă, Scurta şepcuţă exterioară, Pantalon Pulover Cămaşă Cămaşă Cravată bluzon(mo bluza dul), bluză matlasată
Linie PRE 291
Sacou
Linie PRE 292
Scurta Sacou exterioară, Pantalon bluzon(mo dul), bluză matlasată
Linie PRE 293
Scurta Sacou exterioară, Pantalon Pulover bluzon(mo dul), bluză matlasată
Linie PRE 294
Scurta Sacou exterioară, Pantalon Pulover Cămaşă bluzon(mo dul), bluză matlasată
Linie PRE 295
Scurta Sacou exterioară, Pantalon Pulover Cămaşă Cămaşă bluzon(mo bluza dul), bluză matlasată
Linie PRE 296
Scurta Sacou exterioară, Pantalon Pulover Cămaşă Cămaşă Cravată bluzon(mo bluza dul), bluză matlasată
Linie PRE 297
Scurta Scurtă, Sacou exterioară, Pantalon Pulover Cămaşă Cămaşă Cravată Fular bluzon(mo bluza Imperm dul), bluză eabil matlasată
Linie PRE 298
Scurta exterioară, bluzon(mo dul), bluză matlasată
Linie PRE 299
Scurta exterioară, bluzon(mo dul), bluză matlasată
Linie PRE 300
Pantalon
Linie PRE 301
Pulover
Linie PRE 302
Cămaşă
Linie PRE 303
Cămaşă Cămaşă Cravată bluza
Linie PRE 304
Cămaşă bluza
Linie PRE 305
Cămaşă Cravată bluza
Linie PRE 306
Scurtă, Cămaşă Fular bluza Imperm eabil
Linie PRE 307
Cravată
Linie PRE 308
Fular
Linie PRE 309
Scurtă, Imperm eabil
Linie PRE 310
Pantofi Ghete cu siret
Linie PRE 311
Centură curea
Linie PRE 312
Ceremonie
Linie PRE 313
CeremoBleuma nie rin îndigo, alb ServiciuBleuma rin
Linie PRE 314
CeremoBleuma Bleumarin - nie rin în-indigo, digo, alb alb ServiciuBleuma - Bleumarin rin indigo cu gri fer ReprezenBleuma Bleumarin - tare rin indigo indigo
Linie PRE 315
Bleuma rin îndigo, alb
Linie PRE 316
Bleuma Bleumarin - Bleumarin - Alb - Bleumarin în-indigo, indigo, rin digo, alb alb alb
Linie PRE 317
Bleuma Bleumarin rin în-indigo, digo, alb alb Bleuma - rin
Linie PRE 318
Bleuma Bleumarin - Bleumarin - Alb - Bleumarin în-indigo, indigo, rin digo, alb alb alb Bleuma - Bleumarin Gri-fer BleumaGri Gri Bleumarin indigo cu rin rin gri fer indigo
Linie PRE 319
Bleuma Bleumarin - rin în-indigo, digo, alb alb Bleuma - Bleumarin rin indigo cu gri fer Bleuma Bleumarin - rin indigo indigo
Linie PRE 320
Bleuma Bleumarin - Bleumarin - Alb - Bleumarin în-indigo, indigo, rin digo, alb alb alb Bleuma - Bleumarin Gri-fer BleumaGri Gri Bleumarin indigo cu rin rin gri fer indigo Bleuma Bleumarin - Gri-fer BleumaGri, Gri Bleumarin indigo rin alb rin indigo indigo
Linie PRE 321
Bleuma Bleumarin - Bleumarin - Alb - Bleumarin în-indigo, indigo, rin digo, alb alb alb Bleuma - Bleumarin Gri-fer BleumaGri Gri Bleumarin indigo cu rin rin gri fer indigo Bleuma Bleumarin - Gri-fer BleumaGri, Gri Bleumarin indigo rin alb rin indigo indigo Şapcă, Sacou Scurta Pantaloni Pulover Cămaşă Cămaşă Cravată şepcuţă exterioară Bluză bluzon(mo dul), bluză matlasată, Bluzon
Linie PRE 322
Bleumarin indigo, alb
Linie PRE 323
Bleumarin - Bleumarin indigo, indigo, alb alb
Linie PRE 324
Bleumarin - Bleumarin - indigo, indigo, alb alb
Linie PRE 325
Bleumarin - Bleumarin - Alb indigo, indigo, alb alb
Linie PRE 326
Bleumarin - Bleumarin - Alb - indigo, indigo, alb alb
Linie PRE 327
Bleumarin - Bleumarin - Alb - Bleumaindigo, indigo, rin alb alb
Linie PRE 328
Bleumarin - Bleumarin - Alb - BleumaGri, Bleumaindigo, indigo, rin alb rin alb alb indigo
Linie PRE 329
Bleumarin - indigo, alb - Bleumarin indigo cu gri fer
Linie PRE 330
Bleumarin - Bleumarin indigo, indigo, alb alb - Bleumarin Gri-fer indigo cu gri fer
Linie PRE 331
Bleumarin - Bleumarin - indigo, indigo, alb alb - Bleumarin Gri-fer Bleumaindigo cu rin gri fer indigo
Linie PRE 332
Bleumarin - Bleumarin - Alb indigo, indigo, alb alb - Bleumarin Gri-fer BleumaGri indigo cu rin gri fer indigo
Linie PRE 333
Bleumarin - Bleumarin - Alb - indigo, indigo, alb alb - Bleumarin Gri-fer BleumaGri Gri indigo cu rin gri fer indigo
Linie PRE 334
Bleumarin - Bleumarin - Alb - Bleumaindigo, indigo, rin alb alb - Bleumarin Gri-fer BleumaGri Gri Bleumaindigo cu rin rin gri fer indigo
Linie PRE 335
Bleumarin - Bleumarin - Alb - BleumaGri, Bleumaindigo, indigo, rin alb rin alb alb indigo - Bleumarin Gri-fer BleumaGri Gri BleumaGri - indigo cu rin rin gri fer indigo
Linie PRE 336
Bleumarin - Bleumarin indigo, indigo, alb alb - Bleumarin Gri-fer indigo cu gri fer Bleumarin - Gri-fer indigo
Linie PRE 337
Bleumarin - Bleumarin - indigo, indigo, alb alb - Bleumarin Gri-fer Bleumaindigo cu rin gri fer indigo Bleumarin - Gri-fer Bleumaindigo rin indigo
Linie PRE 338
Bleumarin - Bleumarin - Alb indigo, indigo, alb alb - Bleumarin Gri-fer BleumaGri indigo cu rin gri fer indigo Bleumarin - Gri-fer BleumaGri, indigo rin alb indigo
Linie PRE 339
Bleumarin - Bleumarin - Alb - indigo, indigo, alb alb - Bleumarin Gri-fer BleumaGri Gri indigo cu rin gri fer indigo Bleumarin - Gri-fer BleumaGri, Gri indigo rin alb indigo
Linie PRE 340
Bleumarin - Bleumarin - Alb - Bleumaindigo, indigo, rin alb alb - Bleumarin Gri-fer BleumaGri Gri Bleumaindigo cu rin rin gri fer indigo Bleumarin - Gri-fer BleumaGri, Gri Bleumaindigo rin alb rin indigo
Linie PRE 341
Bleumarin - Bleumarin - Alb - BleumaGri, Bleumaindigo, indigo, rin alb rin alb alb indigo - Bleumarin Gri-fer BleumaGri Gri BleumaGri - indigo cu rin rin gri fer indigo Bleumarin - Gri-fer BleumaGri, Gri BleumaGri Bleuma indigo rin alb rin rin indigo indigo Şi gri fer
Linie PRE 342
Bleumarin - Bleumarin - indigo, indigo, alb alb - Bleumarin Gri-fer Bleumaindigo cu rin gri fer indigo Bleumarin - Gri-fer Bleumaindigo rin indigo Sacou Scurta Pantaloni Pulover exterioară bluzon(mo dul), bluză matlasată, Bluzon
Linie PRE 343
Bleumarin - Bleumarin - Alb indigo, indigo, alb alb - Bleumarin Gri-fer BleumaGri indigo cu rin gri fer indigo Bleumarin - Gri-fer BleumaGri, indigo rin alb indigo Sacou Scurta Pantaloni Pulover Cămaşă exterioară bluzon(mo dul), bluză matlasată, Bluzon
Linie PRE 344
Bleumarin - Bleumarin - Alb - indigo, indigo, alb alb - Bleumarin Gri-fer BleumaGri Gri indigo cu rin gri fer indigo Bleumarin - Gri-fer BleumaGri, Gri indigo rin alb indigo Sacou Scurta Pantaloni Pulover Cămaşă Cămaşă exterioară Bluză bluzon(mo dul), bluză matlasată, Bluzon
Linie PRE 345
Bleumarin - Bleumarin - Alb - Bleumaindigo, indigo, rin alb alb - Bleumarin Gri-fer BleumaGri Gri Bleumaindigo cu rin rin gri fer indigo Bleumarin - Gri-fer BleumaGri, Gri Bleumaindigo rin alb rin indigo Sacou Scurta Pantaloni Pulover Cămaşă Cămaşă Cravată exterioară Bluză bluzon(mo dul), bluză matlasată, Bluzon
Linie PRE 346
Bleumarin - Bleumarin - Alb - BleumaGri, Bleumaindigo, indigo, rin alb rin alb alb indigo - Bleumarin Gri-fer BleumaGri Gri BleumaGri - indigo cu rin rin gri fer indigo Bleumarin - Gri-fer BleumaGri, Gri BleumaGri Bleuma indigo rin alb rin rin indigo indigo Şi gri fer Sacou Scurta Pantaloni Pulover Cămaşă Cămaşă Cravată Fular Scurtă exterioară Bluză Imperme bluzon(mo abil dul), bluză matlasată, Bluzon
Linie PRE 347
- Bleumarin indigo, alb
Linie PRE 348
- Bleumarin indigo, alb Bleumarin Gri-fer indigo cu gri fer
Linie PRE 349
- Bleumarin - indigo, alb Bleumarin Gri-fer Bleumaindigo cu rin gri fer indigo - Gri-fer Bleumarin indigo
Linie PRE 350
Bleumarin indigo, alb
Linie PRE 351
Bleumarin - indigo, alb Gri-fer Bleumarin indigo
Linie PRE 352
Bleumarin - Alb - indigo, alb Gri-fer BleumaGri Gri rin indigo Gri-fer BleumaGri, Gri rin alb indigo
Linie PRE 353
- Alb BleumaGri rin indigo
Linie PRE 354
- - Bleumarin BleumaGri Gri Bleumarin rin indigo BleumaGri, Gri Bleumarin alb rin indigo
Linie PRE 355
Alb
Linie PRE 356
Alb - Bleumarin
Linie PRE 357
Alb - Gri Gri
Linie PRE 358
Alb - Bleumarin Gri Gri Bleumarin
Linie PRE 359
Alb Gri Gri Bleumarin Gri, Gri Bleumaalb rin
Linie PRE 360
- Bleumarin
Linie PRE 361
- BleumaGri, Bleumarin alb rin indigo
Linie PRE 362
- Bleumarin Gri Bleumarin
Linie PRE 363
- BleumaGri, Bleumarin alb rin indigo Gri BleumaGri - rin
Linie PRE 364
- BleumaGri, Bleumarin alb rin indigo Gri BleumaGri - rin Gri BleumaGri Bleuma rin rin indigo Şi gri fer
Linie PRE 365
- BleumaGri, alb rin indigo Gri BleumaGri - rin Gri BleumaGri Bleuma rin rin indigo Şi gri fer Cămaşă Cravată Fular Scurtă Bluză Imperme abil
Linie PRE 366
Bleumarin
Linie PRE 367
BleumaGri, rin alb BleumaGri rin
Linie PRE 368
BleumaGri, Bleumarin alb rin indigo BleumaGri - rin BleumaGri Bleuma rin rin indigo Şi gri fer
Linie PRE 369
BleumaGri, Bleuma-Negru, rin alb rin alb indigo BleumaGri - Negru rin BleumaGri Bleuma Negru rin rin indigo Şi gri fer
Linie PRE 370
Gri, alb
Linie PRE 371
Gri, Bleumaalb rin indigo Gri -
Linie PRE 372
Bleumarin indigo
Linie PRE 373
Bleuma-Negru, rin alb indigo - Negru
Linie PRE 374
Bleuma-Negru,Negru rin alb alb indigo - Negru Negru Bleuma Negru Negru rin indigo Şi gri fer
Linie PRE 375
Negru, alb
Linie PRE 376
Negru, alb Negru Negru
Linie PRE 377
Negru alb
Linie PRE 378
Serviciu
Linie PRE 379
ServiciuBleuma rin
Linie PRE 380
Serviciu Reprezen tare
Linie PRE 381
ServiciuBleuma rin ReprezenBleuma tare rin indigo
Linie PRE 382
ServiciuBleuma - rin ReprezenBleuma Bleumarin tare rin indigo indigo
Linie PRE 383
ServiciuBleuma rin ReprezenBleuma tare rin indigo ŢINUTA Şapcă, şepcuţă
Linie PRE 384
ServiciuBleuma - rin ReprezenBleuma Bleumarin tare rin indigo indigo ŢINUTA Şapcă, Sacou şepcuţă
Linie PRE 385
ServiciuBleuma - Bleumarin rin indigo cu gri fer ReprezenBleuma Bleumarin - tare rin indigo indigo ŢINUTA Şapcă, Sacou Scurta şepcuţă exterioară bluzon(mo dul), bluză matlasată, Bluzon
Linie PRE 386
Bleuma rin
Linie PRE 387
Bleuma - rin
Linie PRE 388
Bleuma - Bleumarin Gri-fer BleumaGri Gri Bleumarin indigo cu rin rin gri fer indigo
Linie PRE 389
Bleuma rin Bleuma rin indigo
Linie PRE 390
Bleuma - rin Bleuma Bleumarin rin indigo indigo
Linie PRE 391
Bleuma - Bleumarin rin indigo cu gri fer Bleuma Bleumarin - rin indigo indigo
Linie PRE 392
Bleuma - Bleumarin Gri-fer BleumaGri Gri Bleumarin indigo cu rin rin gri fer indigo Bleuma Bleumarin - Gri-fer BleumaGri, Gri Bleumarin indigo rin alb rin indigo indigo
Linie PRE 393
Bleuma - rin Bleuma Bleumarin rin indigo indigo Şapcă, Sacou şepcuţă
Linie PRE 394
Bleuma - Bleumarin rin indigo cu gri fer Bleuma Bleumarin - rin indigo indigo Şapcă, Sacou Scurta şepcuţă exterioară bluzon(mo dul), bluză matlasată, Bluzon
Linie PRE 395
Bleuma - Bleumarin Gri-fer rin indigo cu gri fer Bleuma Bleumarin - Gri-fer rin indigo indigo Şapcă, Sacou Scurta Pantaloni şepcuţă exterioară bluzon(mo dul), bluză matlasată, Bluzon
Linie PRE 396
Bleuma - Bleumarin Gri-fer BleumaGri Gri Bleumarin indigo cu rin rin gri fer indigo Bleuma Bleumarin - Gri-fer BleumaGri, Gri Bleumarin indigo rin alb rin indigo indigo Şapcă, Sacou Scurta Pantaloni Pulover Cămaşă Cămaşă Cravată şepcuţă exterioară Bluză bluzon(mo dul), bluză matlasată, Bluzon
Linie PRE 397
- Bleumarin indigo cu gri fer
Linie PRE 398
- Bleumarin Gri-fer indigo cu gri fer
Linie PRE 399
- Bleumarin Gri-fer Bleumaindigo cu rin gri fer indigo
Linie PRE 400
- Bleumarin Gri-fer BleumaGri indigo cu rin gri fer indigo
Linie PRE 401
- Bleumarin Gri-fer BleumaGri Gri indigo cu rin gri fer indigo
Linie PRE 402
- Bleumarin Gri-fer BleumaGri Gri Bleumaindigo cu rin rin gri fer indigo
Linie PRE 403
- Bleumarin Gri-fer BleumaGri Gri BleumaGri - indigo cu rin rin gri fer indigo
Linie PRE 404
- Bleumarin indigo
Linie PRE 405
- Bleumarin indigo cu gri fer Bleumarin - indigo
Linie PRE 406
- Bleumarin Gri-fer indigo cu gri fer Bleumarin - Gri-fer indigo
Linie PRE 407
- Bleumarin Gri-fer Bleumaindigo cu rin gri fer indigo Bleumarin - Gri-fer Bleumaindigo rin indigo
Linie PRE 408
- Bleumarin Gri-fer BleumaGri indigo cu rin gri fer indigo Bleumarin - Gri-fer BleumaGri, indigo rin alb indigo
Linie PRE 409
- Bleumarin Gri-fer BleumaGri Gri indigo cu rin gri fer indigo Bleumarin - Gri-fer BleumaGri, Gri indigo rin alb indigo
Linie PRE 410
- Bleumarin Gri-fer BleumaGri Gri Bleumaindigo cu rin rin gri fer indigo Bleumarin - Gri-fer BleumaGri, Gri Bleumaindigo rin alb rin indigo
Linie PRE 411
- Bleumarin Gri-fer BleumaGri Gri BleumaGri - indigo cu rin rin gri fer indigo Bleumarin - Gri-fer BleumaGri, Gri BleumaGri Bleuma indigo rin alb rin rin indigo indigo Şi gri fer
Linie PRE 412
- Bleumarin indigo cu gri fer Bleumarin - indigo Sacou Scurta exterioară bluzon(mo dul), bluză matlasată, Bluzon
Linie PRE 413
- Bleumarin Gri-fer indigo cu gri fer Bleumarin - Gri-fer indigo Sacou Scurta Pantaloni exterioară bluzon(mo dul), bluză matlasată, Bluzon
Linie PRE 414
- Bleumarin Gri-fer Bleumaindigo cu rin gri fer indigo Bleumarin - Gri-fer Bleumaindigo rin indigo Sacou Scurta Pantaloni Pulover exterioară bluzon(mo dul), bluză matlasată, Bluzon
Linie PRE 415
- Bleumarin Gri-fer BleumaGri indigo cu rin gri fer indigo Bleumarin - Gri-fer BleumaGri, indigo rin alb indigo Sacou Scurta Pantaloni Pulover Cămaşă exterioară bluzon(mo dul), bluză matlasată, Bluzon
Linie PRE 416
- Bleumarin Gri-fer BleumaGri Gri indigo cu rin gri fer indigo Bleumarin - Gri-fer BleumaGri, Gri indigo rin alb indigo Sacou Scurta Pantaloni Pulover Cămaşă Cămaşă exterioară Bluză bluzon(mo dul), bluză matlasată, Bluzon
Linie PRE 417
- Bleumarin Gri-fer BleumaGri Gri Bleumaindigo cu rin rin gri fer indigo Bleumarin - Gri-fer BleumaGri, Gri Bleumaindigo rin alb rin indigo Sacou Scurta Pantaloni Pulover Cămaşă Cămaşă Cravată exterioară Bluză bluzon(mo dul), bluză matlasată, Bluzon
Linie PRE 418
- Bleumarin Gri-fer BleumaGri Gri BleumaGri - indigo cu rin rin gri fer indigo Bleumarin - Gri-fer BleumaGri, Gri BleumaGri Bleuma indigo rin alb rin rin indigo indigo Şi gri fer Sacou Scurta Pantaloni Pulover Cămaşă Cămaşă Cravată Fular Scurtă exterioară Bluză Imperme bluzon(mo abil dul), bluză matlasată, Bluzon
Linie PRE 419
Bleumarin indigo cu gri fer
Linie PRE 420
Bleumarin Gri-fer indigo cu gri fer
Linie PRE 421
Bleumarin indigo cu gri fer -
Linie PRE 422
Bleumarin Gri-fer indigo cu gri fer - Gri-fer
Linie PRE 423
Bleumarin Gri-fer Bleumaindigo cu rin gri fer indigo - Gri-fer Bleumarin indigo
Linie PRE 424
Bleumarin Gri-fer indigo cu gri fer - Gri-fer Scurta Pantaloni exterioară bluzon(mo dul), bluză matlasată, Bluzon
Linie PRE 425
Bleumarin Gri-fer Bleumaindigo cu rin gri fer indigo - Gri-fer Bleumarin indigo Scurta Pantaloni Pulover exterioară bluzon(mo dul), bluză matlasată, Bluzon
Linie PRE 426
Bleumarin BleumaGri indigo cu rin gri fer indigo - Gri-fer BleumaGri, rin alb indigo Scurta Pantaloni Pulover Cămaşă exterioară bluzon(mo dul), bluză matlasată, Bluzon
Linie PRE 427
Gri-fer
Linie PRE 428
Gri-fer Bleumarin indigo
Linie PRE 429
Gri-fer Gri-fer
Linie PRE 430
Gri-fer Bleumarin indigo Gri-fer Bleumarin indigo
Linie PRE 431
Gri-fer BleumaGri rin indigo Gri-fer BleumaGri, rin alb indigo
Linie PRE 432
Gri-fer BleumaGri Gri rin indigo Gri-fer BleumaGri, Gri rin alb indigo
Linie PRE 433
Gri-fer Bleumarin indigo Gri-fer Bleumarin indigo Pantaloni Pulover
Linie PRE 434
Gri-fer BleumaGri rin indigo Gri-fer BleumaGri, rin alb indigo Pantaloni Pulover Cămaşă
Linie PRE 435
Gri-fer BleumaGri Gri rin indigo Gri-fer BleumaGri, Gri rin alb indigo Pantaloni Pulover Cămaşă Cămaşă Bluză
Linie PRE 436
Gri-fer BleumaGri Gri Bleumarin rin indigo Gri-fer BleumaGri, Gri Bleumarin alb rin indigo Pantaloni Pulover Cămaşă Cămaşă Cravată Bluză
Linie PRE 437
Bleumarin indigo
Linie PRE 438
BleumaGri rin indigo
Linie PRE 439
Bleumarin indigo Bleumarin indigo
Linie PRE 440
BleumaGri rin indigo BleumaGri, rin alb indigo
Linie PRE 441
BleumaGri Gri rin indigo BleumaGri, Gri rin alb indigo
Linie PRE 442
BleumaGri Gri Bleumarin rin indigo BleumaGri, Gri Bleumarin alb rin indigo
Linie PRE 443
BleumaGri rin indigo BleumaGri, rin alb indigo Pulover Cămaşă
Linie PRE 444
BleumaGri Gri rin indigo BleumaGri, Gri rin alb indigo Pulover Cămaşă Cămaşă Bluză
Linie PRE 445
Bleuma Gri Bleumarin rin indigo BleumaGri, Gri Bleumarin alb rin indigo Pulover Cămaşă Cămaşă Cravată Bluză
Linie PRE 446
Gri
Linie PRE 447
Gri Gri
Linie PRE 448
Gri Gri Bleumarin
Linie PRE 449
Gri Gri, alb
Linie PRE 450
Gri Gri Gri, Gri alb
Linie PRE 451
Gri Gri Bleumarin Gri, Gri Bleumaalb rin
Linie PRE 452
Gri Gri Gri, Gri alb Cămaşă Cămaşă Bluză
Linie PRE 453
Gri Gri Bleumarin Gri, Gri Bleumaalb rin Cămaşă Cămaşă Cravată Bluză
Linie PRE 454
Gri Gri BleumaGri rin Gri, Gri BleumaGri alb rin Cămaşă Cămaşă Cravată Fular Bluză
Linie PRE 455
Gri BleumaGri - rin Gri, Gri BleumaGri Bleuma alb rin rin indigo Şi gri fer Cămaşă Cămaşă Cravată Fular Scurtă Bluză Imperme abil
Linie PRE 456
Gri
Linie PRE 457
Gri Bleumarin
Linie PRE 458
Gri BleumaGri - rin
Linie PRE 459
Gri Gri
Linie PRE 460
Gri Bleumarin Gri Bleumarin
Linie PRE 461
Gri BleumaGri rin Gri BleumaGri rin
Linie PRE 462
Gri BleumaGri - rin Gri BleumaGri Bleuma rin rin indigo Şi gri fer
Linie PRE 463
Gri Bleumarin Gri Bleumarin Cămaşă Cravată Bluză
Linie PRE 464
Gri BleumaGri rin Gri BleumaGri rin Cămaşă Cravată Fular Bluză
Linie PRE 465
Gri BleumaGri - rin Gri BleumaGri Bleuma rin rin indigo Şi gri fer Cămaşă Cravată Fular Scurtă Bluză Imperme abil
Linie PRE 466
Bleumarin
Linie PRE 467
BleumaGri rin
Linie PRE 468
Bleumarin Bleumarin
Linie PRE 469
BleumaGri rin BleumaGri rin
Linie PRE 470
BleumaGri - rin BleumaGri Bleuma rin rin indigo Şi gri fer
Linie PRE 471
BleumaGri rin BleumaGri rin Cravată Fular
Linie PRE 472
BleumaGri - rin BleumaGri Bleuma rin rin indigo Şi gri fer Cravată Fular Scurtă Imperme abil
Linie PRE 473
BleumaGri - Negru rin BleumaGri Bleuma Negru rin rin indigo Şi gri fer Cravată Fular Scurtă PantoImpermefi abil Ghete cu siret şi caramb înalt
Linie PRE 474
Bleuma - Negru Negru rin BleumaGri Bleuma Negru Negru rin rin indigo Şi gri fer Cravată Fular Scurtă Panto-Centură Impermefi Curea abil Ghete cu siret şi caramb înalt
Linie PRE 475
Gri
Linie PRE 476
Gri -
Linie PRE 477
Gri Gri
Linie PRE 478
Gri - Gri Bleuma rin indigo Şi gri fer
Linie PRE 479
Gri - Negru Gri Bleuma Negru rin indigo Şi gri fer
Linie PRE 480
Gri - Gri Bleuma rin indigo Şi gri fer Fular Scurtă Imperme abil
Linie PRE 481
Gri - Negru Gri Bleuma Negru rin indigo Şi gri fer Fular Scurtă PantoImpermefi abil Ghete cu siret şi caramb înalt
Linie PRE 482
Gri Negru Gri Bleuma Negru Negru rin indigo Şi gri fer Fular Scurtă Panto-Centură Impermefi Curea abil Ghete cu siret şi caramb înalt
Linie PRE 483
- Negru
Linie PRE 484
- Bleuma rin indigo Şi gri fer
Linie PRE 485
- Negru Bleuma Negru rin indigo Şi gri fer
Linie PRE 486
- Negru Negru Bleuma Negru Negru rin indigo Şi gri fer
Linie PRE 487
- Negru Bleuma Negru rin indigo Şi gri fer Scurtă PantoImpermefi abil Ghete cu siret şi caramb înalt
Linie PRE 488
- Negru Bleuma Negru Negru rin indigo Şi gri fer Scurtă Panto-Centură Impermefi Curea abil Ghete cu siret şi caramb înalt
Linie PRE 489
Negru
Linie PRE 490
Negru Negru
Linie PRE 491
Negru Negru Negru Negru
Linie PRE 492
Negru Negru Negru Panto-Centură fi Curea Ghete cu siret şi caramb înalt
Linie PRE 493
Negru
Linie PRE 494
Negru Negru
Linie PRE 495
Reprezen tare
Linie PRE 496
ReprezenBleuma tare rin indigo
Linie PRE 497
ReprezenBleuma tare rin indigo ŢINUTA Şapcă, şepcuţă
Linie PRE 498
Bleuma rin indigo
Linie PRE 499
Bleuma Bleumarin rin indigo indigo
Linie PRE 500
Bleuma Bleumarin - Gri-fer BleumaGri, Gri Bleumarin indigo rin alb rin indigo indigo
Linie PRE 501
Bleuma Bleumarin rin indigo indigo Şapcă, Sacou şepcuţă
Linie PRE 502
Bleuma Bleumarin - Gri-fer BleumaGri, Gri rin alb rin indigo indigo Şapcă, Sacou Scurta Pantaloni Pulover Cămaşă Cămaşă Cravată şepcuţă exterioară Bluză bluzon(mo dul), bluză matlasată, Bluzon
Linie PRE 503
Bleumarin indigo
Linie PRE 504
Bleumarin - indigo
Linie PRE 505
Bleumarin - Gri-fer indigo
Linie PRE 506
Bleumarin - Gri-fer Bleumaindigo rin indigo
Linie PRE 507
Bleumarin - Gri-fer BleumaGri, indigo rin alb indigo
Linie PRE 508
Bleumarin - Gri-fer BleumaGri, Gri indigo rin alb indigo
Linie PRE 509
Bleumarin - Gri-fer BleumaGri, Gri Bleumaindigo rin alb rin indigo
Linie PRE 510
Bleumarin - Gri-fer BleumaGri, Gri BleumaGri Bleuma indigo rin alb rin rin indigo indigo Şi gri fer
Linie PRE 511
Bleumarin - indigo Sacou Scurta exterioară bluzon(mo dul), bluză matlasată, Bluzon
Linie PRE 512
Bleumarin - Gri-fer indigo Sacou Scurta Pantaloni exterioară bluzon(mo dul), bluză matlasată, Bluzon
Linie PRE 513
Bleumarin - Gri-fer Bleumaindigo rin indigo Sacou Scurta Pantaloni Pulover exterioară bluzon(mo dul), bluză matlasată, Bluzon
Linie PRE 514
Bleumarin - Gri-fer BleumaGri, indigo rin alb indigo Sacou Scurta Pantaloni Pulover Cămaşă exterioară bluzon(mo dul), bluză matlasată, Bluzon
Linie PRE 515
Bleumarin - Gri-fer BleumaGri, Gri indigo rin alb indigo Sacou Scurta Pantaloni Pulover Cămaşă Cămaşă exterioară Bluză bluzon(mo dul), bluză matlasată, Bluzon
Linie PRE 516
Bleumarin - Gri-fer BleumaGri, Gri Bleumaindigo rin alb rin indigo Sacou Scurta Pantaloni Pulover Cămaşă Cămaşă Cravată exterioară Bluză bluzon(mo dul), bluză matlasată, Bluzon
Linie PRE 517
Bleumarin BleumaGri, Gri BleumaGri Bleuma indigo rin alb rin rin indigo indigo Şi gri fer Sacou Scurta Pantaloni Pulover Cămaşă Cămaşă Cravată Fular Scurtă exterioară Bluză Imperme bluzon(mo abil dul), bluză matlasată, Bluzon
Linie PRE 518
- Gri-fer
Linie PRE 519
- Scurta Pantaloni exterioară bluzon(mo dul), bluză matlasată, Bluzon
Linie PRE 520
Gri-fer
Linie PRE 521
Gri-fer Bleumarin indigo
Linie PRE 522
Gri-fer Pantaloni Pulover
Linie PRE 523
Bleumarin indigo
Linie PRE 524
BleumaGri, rin alb indigo
Linie PRE 525
BleumaGri, rin alb indigo Pulover Cămaşă
Linie PRE 526
Gri, alb
Linie PRE 527
Gri, Gri alb
Linie PRE 528
Gri, Gri Bleumaalb rin
Linie PRE 529
Gri, Gri alb Cămaşă Cămaşă Bluză
Linie PRE 530
, Gri Bleumaalb rin Cămaşă Cămaşă Cravată Bluză
Linie PRE 531
Gri
Linie PRE 532
Gri Bleumarin
Linie PRE 533
Gri BleumaGri Bleuma rin rin indigo Şi gri fer
Linie PRE 534
Gri Bleumarin Cămaşă Cravată Bluză
Linie PRE 535
Gri BleumaGri Bleuma rin rin indigo Şi gri fer Cămaşă Cravată Fular Scurtă Bluză Imperme abil
Linie PRE 536
Bleumarin
Linie PRE 537
BleumaGri rin
Linie PRE 538
Bleuma rin Cravată Fular
Linie PRE 539
Gri
Linie PRE 540
Gri Bleuma rin indigo Şi gri fer
Linie PRE 541
Gri Fular Scurtă Imperme abil
Linie PRE 542
Bleuma rin indigo Şi gri fer
Linie PRE 543
Bleuma Negru rin indigo Şi gri fer
Linie PRE 544
Bleuma rin indigo Şi gri fer Scurtă PantoImpermefi abil Ghete cu siret şi caramb înalt
Linie PRE 545
Negru
Linie PRE 546
Negru Panto-Centură fi Curea Ghete cu siret şi caramb înalt
Linie PRE 547
Negru
Linie PRE 548
Negru Centură Curea
Linie PRE 549
ŢINUTA
Linie PRE 550
Şapcă, şepcuţă
Linie PRE 551
Şapcă, Scurta Pantaloni Pulover Cămaşă Cămaşă Cravată şepcuţă exterioară Bluză bluzon(mo dul), bluză matlasată, Bluzon
Linie PRE 552
Sacou
Linie PRE 553
Sacou Scurta Pantaloni exterioară bluzon(mo dul), bluză matlasată, Bluzon
Linie PRE 554
Sacou Scurta Pantaloni Pulover exterioară bluzon(mo dul), bluză matlasată, Bluzon
Linie PRE 555
Sacou Scurta Pantaloni Pulover Cămaşă exterioară bluzon(mo dul), bluză matlasată, Bluzon
Linie PRE 556
Sacou Scurta Pantaloni Pulover Cămaşă Cămaşă exterioară Bluză bluzon(mo dul), bluză matlasată, Bluzon
Linie PRE 557
Sacou Scurta Pantaloni Pulover Cămaşă Cămaşă Cravată exterioară Bluză bluzon(mo dul), bluză matlasată, Bluzon
Linie PRE 558
Sacou Scurta Pantaloni Pulover Cămaşă Cămaşă Cravată Fular Scurtă exterioară Bluză Imperme bluzon(mo abil dul), bluză matlasată, Bluzon
Linie PRE 559
Scurta exterioară bluzon(mo dul), bluză matlasată, Bluzon
Linie PRE 560
Scurta exterioară bluzon(mo dul), bluză matlasată, Bluzon
Linie PRE 561
Pantaloni
Linie PRE 562
Pulover
Linie PRE 563
Cămaşă
Linie PRE 564
Cămaşă Cămaşă Cravată Bluză
Linie PRE 565
Cămaşă Bluză
Linie PRE 566
Cămaşă Cravată Bluză
Linie PRE 567
Cămaşă Fular Scurtă Bluză Imperme abil
Linie PRE 568
Cravată
Linie PRE 569
Fular
Linie PRE 570
Scurtă Imperme abil
Linie PRE 571
Pantofi Ghete cu siret şi caramb înalt
Linie PRE 572
Centură Curea
Linie PRE 573
Poliţie DGIPI.
Linie PRE 574
Poliţie DGIPI. P.F.
Linie PRE 575
PoliţieBleuma DGIPI. rin indigo P.F. Bleuma rin indigo
Linie PRE 576
PoliţieBleumaBleumarin - Bleumarin BleumaGriGri-bleuBleumaDGIPI. rin indigo indigo rin bleu gri-bleurin cu indigo indigo alb şi alb dungi gribleu P.F. BleumaBleumarin - Gri fer BleuAlb,griGri Bleumarin indigo marin rin indigo indigo
Linie PRE 577
PoliţieBleumaBleumarin - Bleumarin BleumaGriGri-bleuBleumaGriBleuma DGIPI. rin indigo indigo rin bleu gri-bleurin cu bleu rin indigo indigo alb şi alb dungi indigo gribleu P.F. BleumaBleumarin - Gri fer BleuAlb,griGri Bleumagri Bleuma rin indigo marin rin rin indigo indigo indigo
Linie PRE 578
PoliţieBleumaBleumarin - Bleumarin BleumaGriGri-bleuBleumaDGIPI. rin indigo indigo rin bleu gri-bleurin cu indigo indigo alb şi alb dungi gribleu P.F. BleumaBleumarin - Gri fer BleuAlb,griGri Bleumarin indigo marin rin indigo indigo Toate BleumaBleumarinBleumarin Bleumarin Bleuma GriBleuma Bleuspecia rin indigo indigo indigo rin bleu rin marin lităţi indigo indigo gri le
Linie PRE 579
PoliţieBleumaBleumarin - Bleumarin BleumaGriGri-bleuBleumaGriBleuma DGIPI. rin indigo indigo rin bleu gri-bleurin cu bleu rin indigo indigo alb şi alb dungi indigo gribleu P.F. BleumaBleumarin - Gri fer BleuAlb,griGri Bleumagri Bleuma rin indigo marin rin rin indigo indigo indigo Toate BleumaBleumarinBleumarin Bleumarin Bleuma GriBleuma Bleu- - - specia rin indigo indigo indigo rin bleu rin marin lităţi indigo indigo gri le
Linie PRE 580
PoliţieBleumaBleumarin - Bleumarin BleumaGriGri-bleuBleumaDGIPI. rin indigo indigo rin bleu gri-bleurin cu indigo indigo alb şi alb dungi gribleu P.F. BleumaBleumarin - Gri fer BleuAlb,griGri Bleumarin indigo marin rin indigo indigo Toate BleumaBleumarinBleumarin Bleumarin Bleuma GriBleuma Bleuspecia rin indigo indigo indigo rin bleu rin marin lităţi indigo indigo gri le Toate Bleuma - Bleumarin Bleumarin BleumaGriBleuma - specia rin indigo indigo rin bleu rin gri lită indigo indigo tile
Linie PRE 581
PoliţieBleumaBleumarin - Bleumarin BleumaGriGri-bleuBleumaGriBleuma DGIPI. rin indigo indigo rin bleu gri-bleurin cu bleu rin indigo indigo alb şi alb dungi indigo gribleu P.F. BleumaBleumarin - Gri fer BleuAlb,griGri Bleumagri Bleuma rin indigo marin rin rin indigo indigo indigo Toate BleumaBleumarinBleumarin Bleumarin Bleuma GriBleuma Bleu- - - specia rin indigo indigo indigo rin bleu rin marin lităţi indigo indigo gri le Toate Bleuma - Bleumarin Bleumarin BleumaGriBleuma - - Bleuma specia rin indigo indigo rin bleu rin gri rin lită indigo indigo indigo tile
Linie PRE 582
PoliţieBleumaBleumarin - Bleumarin DGIPI. rin indigo indigo indigo P.F. BleumaBleumarin - Gri fer rin indigo indigo Toate BleumaBleumarinBleumarin Bleumarin specia rin indigo indigo indigo lităţi indigo le Toate Bleuma - Bleumarin Bleumarin specia rin indigo indigo lită indigo tile PoliţieBleumaBleumarin - Bleumarin rin indigo indigo indigo
Linie PRE 583
PoliţieBleumaBleumarin - Bleumarin BleumaDGIPI. rin indigo indigo rin indigo indigo P.F. BleumaBleumarin - Gri fer Bleurin indigo marin indigo indigo Toate BleumaBleumarinBleumarin Bleumarin Bleuma specia rin indigo indigo indigo rin lităţi indigo indigo le Toate Bleuma - Bleumarin Bleumarin Bleumaspecia rin indigo indigo rin lită indigo indigo tile PoliţieBleumaBleumarin - Bleumarin Bleumarin indigo indigo rin indigo indigo P.F. BleumaBleumarin - Gri fer Bleurin indigo marin indigo indigo
Linie PRE 584
PoliţieBleumaBleumarin - Bleumarin BleumaGriGri-bleuBleumaDGIPI. rin indigo indigo rin bleu gri-bleurin cu indigo indigo alb şi alb dungi gribleu P.F. BleumaBleumarin - Gri fer BleuAlb,griGri Bleumarin indigo marin rin indigo indigo Toate BleumaBleumarinBleumarin Bleumarin Bleuma GriBleuma Bleuspecia rin indigo indigo indigo rin bleu rin marin lităţi indigo indigo gri le Toate Bleuma - Bleumarin Bleumarin BleumaGriBleuma - specia rin indigo indigo rin bleu rin gri lită indigo indigo tile PoliţieBleumaBleumarin - Bleumarin BleumaAlb, Gri-bleuBleumarin indigo indigo rin gri rin cu indigo indigo bleu dungi gribleu P.F. BleumaBleumarin - Gri fer BleuAlb,griGri Bleumarin indigo marin rin indigo indigo
Linie PRE 585
PoliţieBleumaBleumarin - Bleumarin BleumaGriGri-bleuBleumaGriBleuma DGIPI. rin indigo indigo rin bleu gri-bleurin cu bleu rin indigo indigo alb şi alb dungi indigo gribleu P.F. BleumaBleumarin - Gri fer BleuAlb,griGri Bleumagri Bleuma rin indigo marin rin rin indigo indigo indigo Toate BleumaBleumarinBleumarin Bleumarin Bleuma GriBleuma Bleu- - - specia rin indigo indigo indigo rin bleu rin marin lităţi indigo indigo gri le Toate Bleuma - Bleumarin Bleumarin BleumaGriBleuma - - Bleuma specia rin indigo indigo rin bleu rin gri rin lită indigo indigo indigo tile PoliţieBleumaBleumarin - Bleumarin BleumaAlb, Gri-bleuBleumaGriBleuma rin indigo indigo rin gri rin cu bleu rin indigo indigo bleu dungi indigo gribleu P.F. BleumaBleumarin - Gri fer BleuAlb,griGri Bleumagri Bleuma rin indigo marin rin rin indigo indigo indigo
Linie PRE 586
PoliţieBleuma DGIPI. rin indigo P.F. Bleuma rin indigo Toate Bleuma specia rin lităţi indigo le Toate Bleuma specia rin lită indigo tile PoliţieBleuma rin indigo P.F. Bleuma rin indigo PoliţieBleuma rin indigo
Linie PRE 587
PoliţieBleumaBleumarin DGIPI. rin indigo indigo P.F. BleumaBleumarin rin indigo indigo Toate BleumaBleumarin specia rin indigo lităţi indigo le Toate Bleuma - specia rin lită indigo tile PoliţieBleumaBleumarin rin indigo indigo P.F. BleumaBleumarin rin indigo indigo PoliţieBleuma - rin indigo
Linie PRE 588
PoliţieBleumaBleumarin - DGIPI. rin indigo indigo P.F. BleumaBleumarin - rin indigo indigo Toate BleumaBleumarinBleumarin specia rin indigo indigo lităţi indigo le Toate Bleuma - Bleumarin specia rin indigo lită indigo tile PoliţieBleumaBleumarin - rin indigo indigo P.F. BleumaBleumarin - rin indigo indigo PoliţieBleuma - Bleumarin rin indigo indigo
Linie PRE 589
PoliţieBleumaBleumarin - Bleumarin DGIPI. rin indigo indigo indigo P.F. BleumaBleumarin - Gri fer rin indigo indigo Toate BleumaBleumarinBleumarin Bleumarin specia rin indigo indigo indigo lităţi indigo le Toate Bleuma - Bleumarin Bleumarin specia rin indigo indigo lită indigo tile PoliţieBleumaBleumarin - Bleumarin rin indigo indigo indigo P.F. BleumaBleumarin - Gri fer rin indigo indigo PoliţieBleuma - Bleumarin Bleumarin rin indigo indigo indigo
Linie PRE 590
PoliţieBleumaBleumarin - Bleumarin BleumaDGIPI. rin indigo indigo rin indigo indigo P.F. BleumaBleumarin - Gri fer Bleurin indigo marin indigo indigo Toate BleumaBleumarinBleumarin Bleumarin Bleuma specia rin indigo indigo indigo rin lităţi indigo indigo le Toate Bleuma - Bleumarin Bleumarin Bleumaspecia rin indigo indigo rin lită indigo indigo tile PoliţieBleumaBleumarin - Bleumarin Bleumarin indigo indigo rin indigo indigo P.F. BleumaBleumarin - Gri fer Bleurin indigo marin indigo indigo PoliţieBleuma - Bleumarin Bleumarin Bleumarin indigo indigo rin indigo indigo
Linie PRE 591
PoliţieBleumaBleumarin - Bleumarin BleumaGriDGIPI. rin indigo indigo rin bleu indigo indigo alb P.F. BleumaBleumarin - Gri fer BleuAlb,gri rin indigo marin indigo indigo Toate BleumaBleumarinBleumarin Bleumarin Bleuma Grispecia rin indigo indigo indigo rin bleu lităţi indigo indigo le Toate Bleuma - Bleumarin Bleumarin BleumaGrispecia rin indigo indigo rin bleu lită indigo indigo tile PoliţieBleumaBleumarin - Bleumarin BleumaAlb, rin indigo indigo rin gri indigo indigo bleu P.F. BleumaBleumarin - Gri fer BleuAlb,gri rin indigo marin indigo indigo PoliţieBleuma - Bleumarin Bleumarin BleumaGririn indigo indigo rin bleu indigo indigo
Linie PRE 592
PoliţieBleumaBleumarin - Bleumarin BleumaGriGri-bleu DGIPI. rin indigo indigo rin bleu gri-bleu indigo indigo alb şi alb P.F. BleumaBleumarin - Gri fer BleuAlb,griGri rin indigo marin indigo indigo Toate BleumaBleumarinBleumarin Bleumarin Bleuma GriBleuma specia rin indigo indigo indigo rin bleu rin lităţi indigo indigo gri le Toate Bleuma - Bleumarin Bleumarin BleumaGriBleuma specia rin indigo indigo rin bleu rin gri lită indigo indigo tile PoliţieBleumaBleumarin - Bleumarin BleumaAlb, Gri-bleu rin indigo indigo rin gri indigo indigo bleu P.F. BleumaBleumarin - Gri fer BleuAlb,griGri rin indigo marin indigo indigo PoliţieBleuma - Bleumarin Bleumarin BleumaGriGri-bleu rin indigo indigo rin bleu indigo indigo
Linie PRE 593
PoliţieBleumaBleumarin - Bleumarin BleumaGriGri-bleuBleumaDGIPI. rin indigo indigo rin bleu gri-bleurin cu indigo indigo alb şi alb dungi gribleu P.F. BleumaBleumarin - Gri fer BleuAlb,griGri Bleumarin indigo marin rin indigo indigo Toate BleumaBleumarinBleumarin Bleumarin Bleuma GriBleuma Bleuspecia rin indigo indigo indigo rin bleu rin marin lităţi indigo indigo gri le Toate Bleuma - Bleumarin Bleumarin BleumaGriBleuma - specia rin indigo indigo rin bleu rin gri lită indigo indigo tile PoliţieBleumaBleumarin - Bleumarin BleumaAlb, Gri-bleuBleumarin indigo indigo rin gri rin cu indigo indigo bleu dungi gribleu P.F. BleumaBleumarin - Gri fer BleuAlb,griGri Bleumarin indigo marin rin indigo indigo PoliţieBleuma - Bleumarin Bleumarin BleumaGriGri-bleuBleumarin indigo indigo rin bleu rin cu indigo indigo dungi gribleu
Linie PRE 594
PoliţieBleumaBleumarin - Bleumarin BleumaGriGri-bleuBleumaDGIPI. rin indigo indigo rin bleu gri-bleurin cu indigo indigo alb şi alb dungi gribleu P.F. BleumaBleumarin - Gri fer BleuAlb,griGri Bleumarin indigo marin rin indigo indigo Toate BleumaBleumarinBleumarin Bleumarin Bleuma GriBleuma Bleuspecia rin indigo indigo indigo rin bleu rin marin lităţi indigo indigo gri le Toate Bleuma - Bleumarin Bleumarin BleumaGriBleuma - specia rin indigo indigo rin bleu rin gri lită indigo indigo tile PoliţieBleumaBleumarin - Bleumarin BleumaAlb, Gri-bleuBleumarin indigo indigo rin gri rin cu indigo indigo bleu dungi gribleu P.F. BleumaBleumarin - Gri fer BleuAlb,griGri Bleumarin indigo marin rin indigo indigo PoliţieBleuma - Bleumarin Bleumarin BleumaGriGri-bleuBleumarin indigo indigo rin bleu rin cu indigo indigo dungi gribleu P.F. Bleuma - Bleumarin Gri fer BleuGri Gri - rin indigo marin indigo indigo
Linie PRE 595
PoliţieBleumaBleumarin - Bleumarin BleumaGriGri-bleuBleumaGriBleuma DGIPI. rin indigo indigo rin bleu gri-bleurin cu bleu rin indigo indigo alb şi alb dungi indigo gribleu P.F. BleumaBleumarin - Gri fer BleuAlb,griGri Bleumagri marin rin rin indigo indigo indigo Toate BleumaBleumarinBleumarin Bleumarin Bleuma GriBleuma Bleu- - - specia rin indigo indigo indigo rin bleu rin marin lităţi indigo indigo gri le Toate Bleuma - Bleumarin Bleumarin BleumaGriBleuma - - Bleuma specia rin indigo indigo rin bleu rin gri rin lită indigo indigo indigo tile PoliţieBleumaBleumarin - Bleumarin BleumaAlb, Gri-bleuBleumaGriBleuma rin indigo indigo rin gri rin cu bleu rin indigo indigo bleu dungi indigo gribleu P.F. BleumaBleumarin - Gri fer BleuAlb,griGri Bleumagri Bleuma rin indigo marin rin rin indigo indigo indigo PoliţieBleuma - Bleumarin Bleumarin BleumaGriGri-bleuBleumaGriBleuma rin indigo indigo rin bleu rin cu bleu rin indigo indigo dungi indigo gribleu P.F. Bleuma - Bleumarin Gri fer BleuGri Gri - Gri Bleuma rin indigo marin rin indigo indigo indigo
Linie PRE 596
Bleuma rin indigo
Linie PRE 597
BleumaBleumarin rin indigo indigo BleumaBleumarin rin indigo indigo
Linie PRE 598
BleumaBleumarin rin indigo indigo BleumaBleumarin rin indigo indigo BleumaBleumarin rin indigo indigo
Linie PRE 599
BleumaBleumarin - rin indigo indigo BleumaBleumarin - rin indigo indigo BleumaBleumarinBleumarin rin indigo indigo indigo Bleuma - Bleumarin rin indigo indigo
Linie PRE 600
BleumaBleumarin - Bleumarin rin indigo indigo indigo BleumaBleumarin - Gri fer rin indigo indigo BleumaBleumarinBleumarin Bleumarin rin indigo indigo indigo indigo Bleuma - Bleumarin Bleumarin rin indigo indigo indigo BleumaBleumarin - Bleumarin rin indigo indigo indigo
Linie PRE 601
BleumaBleumarin - Bleumarin Bleumarin indigo indigo rin indigo indigo BleumaBleumarin - Gri fer Bleurin indigo marin indigo indigo BleumaBleumarinBleumarin Bleumarin Bleuma rin indigo indigo indigo rin indigo indigo Bleuma - Bleumarin Bleumarin Bleumarin indigo indigo rin indigo indigo BleumaBleumarin - Bleumarin Bleumarin indigo indigo rin indigo indigo BleumaBleumarin - Gri fer Bleurin indigo marin indigo indigo
Linie PRE 602
BleumaBleumarin - Bleumarin BleumaGririn indigo indigo rin bleu indigo indigo alb BleumaBleumarin - Gri fer BleuAlb,gri rin indigo marin indigo indigo BleumaBleumarinBleumarin Bleumarin Bleuma Gririn indigo indigo indigo rin bleu indigo indigo Bleuma - Bleumarin Bleumarin BleumaGririn indigo indigo rin bleu indigo indigo BleumaBleumarin - Bleumarin BleumaAlb, rin indigo indigo rin gri indigo indigo bleu BleumaBleumarin - Gri fer BleuAlb,gri rin indigo marin indigo indigo Bleuma - Bleumarin Bleumarin BleumaGririn indigo indigo rin bleu indigo indigo
Linie PRE 603
BleumaBleumarin - Bleumarin BleumaGriGri-bleu rin indigo indigo rin bleu gri-bleu indigo indigo alb şi alb BleumaBleumarin - Gri fer BleuAlb,griGri rin indigo marin indigo indigo BleumaBleumarinBleumarin Bleumarin Bleuma GriBleuma rin indigo indigo indigo rin bleu rin indigo indigo gri Bleuma - Bleumarin Bleumarin BleumaGriBleuma rin indigo indigo rin bleu rin gri indigo indigo BleumaBleumarin - Bleumarin BleumaAlb, Gri-bleu rin indigo indigo rin gri indigo indigo bleu BleumaBleumarin - Gri fer BleuAlb,griGri rin indigo marin indigo indigo Bleuma - Bleumarin Bleumarin BleumaGriGri-bleu rin indigo indigo rin bleu indigo indigo
Linie PRE 604
Bleumarin indigo
Linie PRE 605
Bleumarin - Bleumarin indigo indigo
Linie PRE 606
Bleumarin - Bleumarin Bleumaindigo indigo rin indigo
Linie PRE 607
Bleumarin - Bleumarin BleumaGriindigo indigo rin bleu indigo alb
Linie PRE 608
Bleumarin - Bleumarin BleumaGriGri-bleu indigo indigo rin bleu gri-bleu indigo alb şi alb
Linie PRE 609
Bleumarin - Bleumarin BleumaGriGri-bleuBleumaindigo indigo rin bleu gri-bleurin cu indigo alb şi alb dungi gribleu
Linie PRE 610
Bleumarin - Bleumarin BleumaGriGri-bleuBleumaGriindigo indigo rin bleu gri-bleurin cu bleu indigo alb şi alb dungi gribleu
Linie PRE 611
Bleumarin - Bleumarin BleumaGriGri-bleuBleumaGriBleuma indigo indigo rin bleu gri-bleurin cu bleu rin indigo alb şi alb dungi indigo gribleu
Linie PRE 612
Bleumarin indigo Bleumarin indigo
Linie PRE 613
Bleumarin - indigo Bleumarin - indigo
Linie PRE 614
Bleumarin - Bleumarin indigo indigo Bleumarin - Gri fer indigo
Linie PRE 615
Bleumarin - Bleumarin Bleumaindigo indigo rin indigo Bleumarin - Gri fer Bleuindigo marin indigo
Linie PRE 616
Bleumarin - Bleumarin BleumaGriindigo indigo rin bleu indigo alb Bleumarin - Gri fer BleuAlb,gri indigo marin indigo
Linie PRE 617
Bleumarin - Bleumarin BleumaGriGri-bleu indigo indigo rin bleu gri-bleu indigo alb şi alb Bleumarin - Gri fer BleuAlb,griGri indigo marin indigo
Linie PRE 618
Bleumarin - Bleumarin BleumaGriGri-bleuBleumaindigo indigo rin bleu gri-bleurin cu indigo alb şi alb dungi gribleu Bleumarin - Gri fer BleuAlb,griGri Bleumaindigo marin rin indigo
Linie PRE 619
Bleumarin - Bleumarin BleumaGriGri-bleuBleumaGriindigo indigo rin bleu gri-bleurin cu bleu indigo alb şi alb dungi gribleu Bleumarin - Gri fer BleuAlb,griGri Bleumagri indigo marin rin indigo
Linie PRE 620
Bleumarin - Bleumarin BleumaGriGri-bleuBleumaGriBleuma indigo indigo rin bleu gri-bleurin cu bleu rin indigo alb şi alb dungi indigo gribleu Bleumarin - Gri fer BleuAlb,griGri Bleumagri Bleuma indigo marin rin rin indigo indigo
Linie PRE 621
Bleumarin - indigo Bleumarin - indigo BleumarinBleumarin indigo indigo
Linie PRE 622
Bleumarin - Bleumarin indigo indigo Bleumarin - Gri fer indigo BleumarinBleumarin Bleumarin indigo indigo indigo
Linie PRE 623
Bleumarin - Bleumarin Bleumaindigo indigo rin indigo Bleumarin - Gri fer Bleuindigo marin indigo BleumarinBleumarin Bleumarin Bleuma indigo indigo indigo rin indigo
Linie PRE 624
Bleumarin - Bleumarin BleumaGriindigo indigo rin bleu indigo alb Bleumarin - Gri fer BleuAlb,gri indigo marin indigo BleumarinBleumarin Bleumarin Bleuma Griindigo indigo indigo rin bleu indigo
Linie PRE 625
Bleumarin - Bleumarin BleumaGriGri-bleu indigo indigo rin bleu gri-bleu indigo alb şi alb Bleumarin - Gri fer BleuAlb,griGri indigo marin indigo BleumarinBleumarin Bleumarin Bleuma GriBleuma indigo indigo indigo rin bleu rin indigo gri
Linie PRE 626
Bleumarin - Bleumarin BleumaGriGri-bleuBleumaindigo indigo rin bleu gri-bleurin cu indigo alb şi alb dungi gribleu Bleumarin - Gri fer BleuAlb,griGri Bleumaindigo marin rin indigo BleumarinBleumarin Bleumarin Bleuma GriBleuma Bleuindigo indigo indigo rin bleu rin marin indigo gri
Linie PRE 627
Bleumarin - Bleumarin BleumaGriGri-bleuBleumaGriindigo indigo rin bleu gri-bleurin cu bleu indigo alb şi alb dungi gribleu Bleumarin - Gri fer BleuAlb,griGri Bleumagri indigo marin rin indigo BleumarinBleumarin Bleumarin Bleuma GriBleuma Bleu- - indigo indigo indigo rin bleu rin marin indigo gri
Linie PRE 628
Bleumarin - Bleumarin BleumaGriGri-bleuBleumaGriBleuma indigo indigo rin bleu gri-bleurin cu bleu rin indigo alb şi alb dungi indigo gribleu Bleumarin - Gri fer BleuAlb,griGri Bleumagri Bleuma indigo marin rin rin indigo indigo BleumarinBleumarin Bleumarin Bleuma GriBleuma Bleu- - - indigo indigo indigo rin bleu rin marin indigo gri
Linie PRE 629
Bleumarin - Bleumarin indigo indigo Bleumarin - Gri fer indigo BleumarinBleumarin Bleumarin indigo indigo indigo - Bleumarin Bleumarin indigo indigo
Linie PRE 630
Bleumarin - Bleumarin Bleumaindigo indigo rin indigo Bleumarin - Gri fer Bleuindigo marin indigo BleumarinBleumarin Bleumarin Bleuma indigo indigo indigo rin indigo - Bleumarin Bleumarin Bleumaindigo indigo rin indigo
Linie PRE 631
Bleumarin - Bleumarin BleumaGriindigo indigo rin bleu indigo alb Bleumarin - Gri fer BleuAlb,gri indigo marin indigo BleumarinBleumarin Bleumarin Bleuma Griindigo indigo indigo rin bleu indigo - Bleumarin Bleumarin BleumaGriindigo indigo rin bleu indigo
Linie PRE 632
Bleumarin - Bleumarin BleumaGriGri-bleu indigo indigo rin bleu gri-bleu indigo alb şi alb Bleumarin - Gri fer BleuAlb,griGri indigo marin indigo BleumarinBleumarin Bleumarin Bleuma GriBleuma indigo indigo indigo rin bleu rin indigo gri - Bleumarin Bleumarin BleumaGriBleuma indigo indigo rin bleu rin gri indigo
Linie PRE 633
Bleumarin - Bleumarin BleumaGriGri-bleuBleumaindigo indigo rin bleu gri-bleurin cu indigo alb şi alb dungi gribleu Bleumarin - Gri fer BleuAlb,griGri Bleumaindigo marin rin indigo BleumarinBleumarin Bleumarin Bleuma GriBleuma Bleuindigo indigo indigo rin bleu rin marin indigo gri - Bleumarin Bleumarin BleumaGriBleuma - indigo indigo rin bleu rin gri indigo
Linie PRE 634
Bleumarin - Bleumarin BleumaGriGri-bleuBleumaGriindigo indigo rin bleu gri-bleurin cu bleu indigo alb şi alb dungi gribleu Bleumarin - Gri fer BleuAlb,griGri Bleumagri indigo marin rin indigo BleumarinBleumarin Bleumarin Bleuma GriBleuma Bleu- - indigo indigo indigo rin bleu rin marin indigo gri - Bleumarin Bleumarin BleumaGriBleuma - - indigo indigo rin bleu rin gri indigo
Linie PRE 635
Bleumarin - Bleumarin BleumaGriGri-bleuBleumaGriBleuma indigo indigo rin bleu gri-bleurin cu bleu rin indigo alb şi alb dungi indigo gribleu Bleumarin - Gri fer BleuAlb,griGri Bleumagri Bleuma indigo marin rin rin indigo indigo BleumarinBleumarin Bleumarin Bleuma GriBleuma Bleu- - - indigo indigo indigo rin bleu rin marin indigo gri - Bleumarin Bleumarin BleumaGriBleuma - - Bleuma indigo indigo rin bleu rin gri rin indigo indigo
Linie PRE 636
Bleumarin - Bleumarin indigo indigo Bleumarin - Gri fer indigo BleumarinBleumarin Bleumarin indigo indigo indigo - Bleumarin Bleumarin indigo indigo Bleumarin - Bleumarin indigo indigo
Linie PRE 637
Bleumarin - Bleumarin Bleumaindigo indigo rin indigo Bleumarin - Gri fer Bleuindigo marin indigo BleumarinBleumarin Bleumarin Bleuma indigo indigo indigo rin indigo - Bleumarin Bleumarin Bleumaindigo indigo rin indigo Bleumarin - Bleumarin Bleumaindigo indigo rin indigo
Linie PRE 638
Bleumarin - Bleumarin BleumaGriindigo indigo rin bleu indigo alb Bleumarin - Gri fer BleuAlb,gri indigo marin indigo BleumarinBleumarin Bleumarin Bleuma Griindigo indigo indigo rin bleu indigo - Bleumarin Bleumarin BleumaGriindigo indigo rin bleu indigo Bleumarin - Bleumarin BleumaAlb, indigo indigo rin gri indigo bleu
Linie PRE 639
Bleumarin - Bleumarin BleumaGriGri-bleu indigo indigo rin bleu gri-bleu indigo alb şi alb Bleumarin - Gri fer BleuAlb,griGri indigo marin indigo BleumarinBleumarin Bleumarin Bleuma GriBleuma indigo indigo indigo rin bleu rin indigo gri - Bleumarin Bleumarin BleumaGriBleuma indigo indigo rin bleu rin gri indigo Bleumarin - Bleumarin BleumaAlb, Gri-bleu indigo indigo rin gri indigo bleu
Linie PRE 640
Bleumarin - Bleumarin BleumaGriGri-bleuBleumaindigo indigo rin bleu gri-bleurin cu indigo alb şi alb dungi gribleu Bleumarin - Gri fer BleuAlb,griGri Bleumaindigo marin rin indigo BleumarinBleumarin Bleumarin Bleuma GriBleuma Bleuindigo indigo indigo rin bleu rin marin indigo gri - Bleumarin Bleumarin BleumaGriBleuma - indigo indigo rin bleu rin gri indigo Bleumarin - Bleumarin BleumaAlb, Gri-bleuBleumaindigo indigo rin gri rin cu indigo bleu dungi gribleu
Linie PRE 641
Bleumarin - Bleumarin BleumaGriGri-bleuBleumaGriindigo indigo rin bleu gri-bleurin cu bleu indigo alb şi alb dungi gribleu Bleumarin - Gri fer BleuAlb,griGri Bleumagri indigo marin rin indigo BleumarinBleumarin Bleumarin Bleuma GriBleuma Bleu- - indigo indigo indigo rin bleu rin marin indigo gri - Bleumarin Bleumarin BleumaGriBleuma - - indigo indigo rin bleu rin gri indigo Bleumarin - Bleumarin BleumaAlb, Gri-bleuBleumaGriindigo indigo rin gri rin cu bleu indigo bleu dungi gribleu
Linie PRE 642
Bleumarin - Bleumarin BleumaGriGri-bleuBleumaGriBleuma indigo indigo rin bleu gri-bleurin cu bleu rin indigo alb şi alb dungi indigo gribleu Bleumarin - Gri fer BleuAlb,griGri Bleumagri Bleuma indigo marin rin rin indigo indigo BleumarinBleumarin Bleumarin Bleuma GriBleuma Bleu- - - indigo indigo indigo rin bleu rin marin indigo gri - Bleumarin Bleumarin BleumaGriBleuma - - Bleuma indigo indigo rin bleu rin gri rin indigo indigo Bleumarin - Bleumarin BleumaAlb, Gri-bleuBleumaGriBleuma indigo indigo rin gri rin cu bleu rin indigo bleu dungi indigo gribleu
Linie PRE 643
Bleumarin - Bleumarin Bleumaindigo indigo rin indigo Bleumarin - Gri fer Bleuindigo marin indigo BleumarinBleumarin Bleumarin Bleuma indigo indigo indigo rin indigo - Bleumarin Bleumarin Bleumaindigo indigo rin indigo Bleumarin - Bleumarin Bleumaindigo indigo rin indigo Bleumarin - Gri fer Bleuindigo marin indigo
Linie PRE 644
Bleumarin - Bleumarin BleumaGriindigo indigo rin bleu indigo alb Bleumarin - Gri fer BleuAlb,gri indigo marin indigo BleumarinBleumarin Bleumarin Bleuma Griindigo indigo indigo rin bleu indigo - Bleumarin Bleumarin BleumaGriindigo indigo rin bleu indigo Bleumarin - Bleumarin BleumaAlb, indigo indigo rin gri indigo bleu Bleumarin - Gri fer BleuAlb,gri indigo marin indigo
Linie PRE 645
Bleumarin - Bleumarin BleumaGriGri-bleu indigo indigo rin bleu gri-bleu indigo alb şi alb Bleumarin - Gri fer BleuAlb,griGri indigo marin indigo BleumarinBleumarin Bleumarin Bleuma GriBleuma indigo indigo indigo rin bleu rin indigo gri - Bleumarin Bleumarin BleumaGriBleuma indigo indigo rin bleu rin gri indigo Bleumarin - Bleumarin BleumaAlb, Gri-bleu indigo indigo rin gri indigo bleu Bleumarin - Gri fer BleuAlb,griGri indigo marin indigo
Linie PRE 646
Bleumarin - Bleumarin BleumaGriGri-bleuBleumaindigo indigo rin bleu gri-bleurin cu indigo alb şi alb dungi gribleu Bleumarin - Gri fer BleuAlb,griGri Bleumaindigo marin rin indigo BleumarinBleumarin Bleumarin Bleuma GriBleuma Bleuindigo indigo indigo rin bleu rin marin indigo gri - Bleumarin Bleumarin BleumaGriBleuma - indigo indigo rin bleu rin gri indigo Bleumarin - Bleumarin BleumaAlb, Gri-bleuBleumaindigo indigo rin gri rin cu indigo bleu dungi gribleu Bleumarin - Gri fer BleuAlb,griGri Bleumaindigo marin rin indigo
Linie PRE 647
Bleumarin - Bleumarin BleumaGriGri-bleuBleumaGriindigo indigo rin bleu gri-bleurin cu bleu indigo alb şi alb dungi gribleu Bleumarin - Gri fer BleuAlb,griGri Bleumagri indigo marin rin indigo BleumarinBleumarin Bleumarin Bleuma GriBleuma Bleu- - indigo indigo indigo rin bleu rin marin indigo gri - Bleumarin Bleumarin BleumaGriBleuma - - indigo indigo rin bleu rin gri indigo Bleumarin - Bleumarin BleumaAlb, Gri-bleuBleumaGriindigo indigo rin gri rin cu bleu indigo bleu dungi gribleu Bleumarin - Gri fer BleuAlb,griGri Bleumagri indigo marin rin indigo
Linie PRE 648
Bleumarin - Bleumarin BleumaGriGri-bleuBleumaGriBleuma indigo indigo rin bleu gri-bleurin cu bleu rin indigo alb şi alb dungi indigo gribleu Bleumarin - Gri fer BleuAlb,griGri Bleumagri Bleuma indigo marin rin rin indigo indigo BleumarinBleumarin Bleumarin Bleuma GriBleuma Bleu- - - indigo indigo indigo rin bleu rin marin indigo gri - Bleumarin Bleumarin BleumaGriBleuma - - Bleuma indigo indigo rin bleu rin gri rin indigo indigo Bleumarin - Bleumarin BleumaAlb, Gri-bleuBleumaGriBleuma indigo indigo rin gri rin cu bleu rin indigo bleu dungi indigo gribleu Bleumarin - Gri fer BleuAlb,griGri Bleumagri Bleuma indigo marin rin rin indigo indigo
Linie PRE 649
Bleumarin - Bleumarin BleumaGriindigo indigo rin bleu indigo alb Bleumarin - Gri fer BleuAlb,gri indigo marin indigo BleumarinBleumarin Bleumarin Bleuma Griindigo indigo indigo rin bleu indigo - Bleumarin Bleumarin BleumaGriindigo indigo rin bleu indigo Bleumarin - Bleumarin BleumaAlb, indigo indigo rin gri indigo bleu Bleumarin - Gri fer BleuAlb,gri indigo marin indigo - Bleumarin Bleumarin BleumaGriindigo indigo rin bleu indigo
Linie PRE 650
Bleumarin - Bleumarin BleumaGriGri-bleu indigo indigo rin bleu gri-bleu indigo alb şi alb Bleumarin - Gri fer BleuAlb,griGri indigo marin indigo BleumarinBleumarin Bleumarin Bleuma GriBleuma indigo indigo indigo rin bleu rin indigo gri - Bleumarin Bleumarin BleumaGriBleuma indigo indigo rin bleu rin gri indigo Bleumarin - Bleumarin BleumaAlb, Gri-bleu indigo indigo rin gri indigo bleu Bleumarin - Gri fer BleuAlb,griGri indigo marin indigo - Bleumarin Bleumarin BleumaGriGri-bleu indigo indigo rin bleu indigo
Linie PRE 651
Bleumarin - Bleumarin BleumaGriGri-bleuBleumaindigo indigo rin bleu gri-bleurin cu indigo alb şi alb dungi gribleu Bleumarin - Gri fer BleuAlb,griGri Bleumaindigo marin rin indigo BleumarinBleumarin Bleumarin Bleuma GriBleuma Bleuindigo indigo indigo rin bleu rin marin indigo gri - Bleumarin Bleumarin BleumaGriBleuma - indigo indigo rin bleu rin gri indigo Bleumarin - Bleumarin BleumaAlb, Gri-bleuBleumaindigo indigo rin gri rin cu indigo bleu dungi gribleu Bleumarin - Gri fer BleuAlb,griGri Bleumaindigo marin rin indigo - Bleumarin Bleumarin BleumaGriGri-bleuBleumaindigo indigo rin bleu rin cu indigo dungi gribleu
Linie PRE 652
Bleumarin - Bleumarin BleumaGriGri-bleuBleumaGriindigo indigo rin bleu gri-bleurin cu bleu indigo alb şi alb dungi gribleu Bleumarin - Gri fer BleuAlb,griGri Bleumagri indigo marin rin indigo BleumarinBleumarin Bleumarin Bleuma GriBleuma Bleu- - indigo indigo indigo rin bleu rin marin indigo gri - Bleumarin Bleumarin BleumaGriBleuma - - indigo indigo rin bleu rin gri indigo Bleumarin - Bleumarin BleumaAlb, Gri-bleuBleumaGriindigo indigo rin gri rin cu bleu indigo bleu dungi gribleu Bleumarin - Gri fer BleuAlb,griGri Bleumagri indigo marin rin indigo - Bleumarin Bleumarin BleumaGriGri-bleuBleumaGriindigo indigo rin bleu rin cu bleu indigo dungi gribleu
Linie PRE 653
Bleumarin - Bleumarin BleumaGriGri-bleuBleumaGriBleuma indigo indigo rin bleu gri-bleurin cu bleu rin indigo alb şi alb dungi indigo gribleu Bleumarin - Gri fer BleuAlb,griGri Bleumagri Bleuma indigo marin rin rin indigo indigo BleumarinBleumarin Bleumarin Bleuma GriBleuma Bleu- - - indigo indigo indigo rin bleu rin marin indigo gri - Bleumarin Bleumarin BleumaGriBleuma - - Bleuma indigo indigo rin bleu rin gri rin indigo indigo Bleumarin - Bleumarin BleumaAlb, Gri-bleuBleumaGriBleuma indigo indigo rin gri rin cu bleu rin indigo bleu dungi indigo gribleu Bleumarin - Gri fer BleuAlb,griGri Bleumagri Bleuma indigo marin rin rin indigo indigo - Bleumarin Bleumarin BleumaGriGri-bleuBleumaGriBleuma indigo indigo rin bleu rin cu bleu rin indigo dungi indigo gribleu
Linie PRE 654
Bleumarin - Bleumarin BleumaGriGri-bleuBleumaGriBleuma Negru indigo indigo rin bleu gri-bleurin cu bleu rin indigo alb şi alb dungi indigo gribleu Bleumarin - Gri fer BleuAlb,griGri Bleumagri Bleuma Negru indigo marin rin rin indigo indigo BleumarinBleumarin Bleumarin Bleuma GriBleuma Bleu- - - Negru indigo indigo indigo rin bleu rin marin indigo gri - Bleumarin Bleumarin BleumaGriBleuma - - Bleuma Negru indigo indigo rin bleu rin gri rin indigo indigo Bleumarin - Bleumarin BleumaAlb, Gri-bleuBleumaGriBleuma Negru indigo indigo rin gri rin cu bleu rin indigo bleu dungi indigo gribleu Bleumarin - Gri fer BleuAlb,griGri Bleumagri Bleuma Negru indigo marin rin rin indigo indigo - Bleumarin Bleumarin BleumaGriGri-bleuBleumaGriBleuma Negru indigo indigo rin bleu rin cu bleu rin indigo dungi indigo gribleu
Linie PRE 655
Bleumarin - Bleumarin BleumaGriGri-bleuBleumaindigo indigo rin bleu gri-bleurin cu indigo alb şi alb dungi gribleu Bleumarin - Gri fer BleuAlb,griGri Bleumaindigo marin rin indigo BleumarinBleumarin Bleumarin Bleuma GriBleuma Bleuindigo indigo indigo rin bleu rin marin indigo gri - Bleumarin Bleumarin BleumaGriBleuma - indigo indigo rin bleu rin gri indigo Bleumarin - Bleumarin BleumaAlb, Gri-bleuBleumaindigo indigo rin gri rin cu indigo bleu dungi gribleu Bleumarin - Gri fer BleuAlb,griGri Bleumaindigo marin rin indigo - Bleumarin Bleumarin BleumaGriGri-bleuBleumaindigo indigo rin bleu rin cu indigo dungi gribleu - Bleumarin Gri fer BleuGri Gri - indigo marin indigo
Linie PRE 656
Bleumarin - Bleumarin BleumaGriGri-bleuBleumaGriindigo indigo rin bleu gri-bleurin cu bleu indigo alb şi alb dungi gribleu Bleumarin - Gri fer BleuAlb,griGri Bleumagri indigo marin rin indigo BleumarinBleumarin Bleumarin Bleuma GriBleuma Bleu- - indigo indigo indigo rin bleu rin marin indigo gri - Bleumarin Bleumarin BleumaGriBleuma - - indigo indigo rin bleu rin gri indigo Bleumarin - Bleumarin BleumaAlb, Gri-bleuBleumaGriindigo indigo rin gri rin cu bleu indigo bleu dungi gribleu Bleumarin - Gri fer BleuAlb,griGri Bleumagri indigo marin rin indigo - Bleumarin Bleumarin BleumaGriGri-bleuBleumaGriindigo indigo rin bleu rin cu bleu indigo dungi gribleu - Bleumarin Gri fer BleuGri Gri - Gri indigo marin indigo
Linie PRE 657
Bleumarin - Bleumarin BleumaGriGri-bleuBleumaGriBleuma indigo indigo rin bleu gri-bleurin cu bleu rin indigo alb şi alb dungi indigo gribleu Bleumarin - Gri fer BleuAlb,griGri Bleumagri Bleuma indigo marin rin rin indigo indigo BleumarinBleumarin Bleumarin Bleuma GriBleuma Bleu- - - indigo indigo indigo rin bleu rin marin indigo gri - Bleumarin Bleumarin BleumaGriBleuma - - Bleuma indigo indigo rin bleu rin gri rin indigo indigo Bleumarin - Bleumarin BleumaAlb, Gri-bleuBleumaGriBleuma indigo indigo rin gri rin cu bleu rin indigo bleu dungi indigo gribleu Bleumarin - Gri fer BleuAlb,griGri Bleumagri Bleuma indigo marin rin rin indigo indigo - Bleumarin Bleumarin BleumaGriGri-bleuBleumaGriBleuma indigo indigo rin bleu rin cu bleu rin indigo dungi indigo gribleu - Bleumarin Gri fer BleuGri Gri - Gri Bleuma indigo marin rin indigo indigo
Linie PRE 658
- Bleumarin indigo
Linie PRE 659
- Bleumarin indigo - Gri fer
Linie PRE 660
- Bleumarin indigo - Gri fer Bleumarin Bleumarin indigo indigo
Linie PRE 661
- Bleumarin Bleumaindigo rin indigo - Gri fer Bleumarin indigo Bleumarin Bleumarin Bleuma indigo indigo rin indigo Bleumarin Bleumarin Bleumaindigo indigo rin indigo
Linie PRE 662
- Bleumarin BleumaGriindigo rin bleu indigo alb - Gri fer BleuAlb,gri marin indigo Bleumarin Bleumarin Bleuma Griindigo indigo rin bleu indigo Bleumarin Bleumarin BleumaGriindigo indigo rin bleu indigo
Linie PRE 663
- Bleumarin BleumaGriGri-bleu indigo rin bleu gri-bleu indigo alb şi alb - Gri fer BleuAlb,griGri marin indigo Bleumarin Bleumarin Bleuma GriBleuma indigo indigo rin bleu rin indigo gri Bleumarin Bleumarin BleumaGriBleuma indigo indigo rin bleu rin gri indigo
Linie PRE 664
- Bleumarin BleumaGriGri-bleu indigo rin bleu gri-bleu indigo alb şi alb - Gri fer BleuAlb,griGri marin indigo Bleumarin Bleumarin Bleuma GriBleuma indigo indigo rin bleu rin indigo gri Bleumarin Bleumarin BleumaGriBleuma indigo indigo rin bleu rin gri indigo - Bleumarin BleumaAlb, Gri-bleu indigo rin gri indigo bleu
Linie PRE 665
- Bleumarin BleumaGriGri-bleuBleumaindigo rin bleu gri-bleurin cu indigo alb şi alb dungi gribleu - Gri fer BleuAlb,griGri Bleumamarin rin indigo Bleumarin Bleumarin Bleuma GriBleuma Bleuindigo indigo rin bleu rin marin indigo gri Bleumarin Bleumarin BleumaGriBleuma - indigo indigo rin bleu rin gri indigo - Bleumarin BleumaAlb, Gri-bleuBleumaindigo rin gri rin cu indigo bleu dungi gribleu
Linie PRE 666
- Bleumarin BleumaGriGri-bleuBleumaindigo rin bleu gri-bleurin cu indigo alb şi alb dungi gribleu - Gri fer BleuAlb,griGri Bleumamarin rin indigo Bleumarin Bleumarin Bleuma GriBleuma Bleuindigo indigo rin bleu rin marin indigo gri Bleumarin Bleumarin BleumaGriBleuma - indigo indigo rin bleu rin gri indigo - Bleumarin BleumaAlb, Gri-bleuBleumaindigo rin gri rin cu indigo bleu dungi gribleu - Gri fer BleuAlb,griGri Bleumamarin rin indigo
Linie PRE 667
- Bleumarin BleumaGriGri-bleuBleumaGriBleuma Negru Negru indigo rin bleu gri-bleurin cu bleu rin indigo alb şi alb dungi indigo gribleu - Gri fer BleuAlb,griGri Bleumagri Bleuma Negru Negru marin rin rin indigo indigo Bleumarin Bleumarin Bleuma GriBleuma Bleu- - - Negru Negru indigo indigo rin bleu rin marin indigo gri Bleumarin Bleumarin BleumaGriBleuma - - Bleuma Negru Negru indigo indigo rin bleu rin gri rin indigo indigo - Bleumarin BleumaAlb, Gri-bleuBleumaGriBleuma Negru Negru indigo rin gri rin cu bleu rin indigo bleu dungi indigo gribleu - Gri fer BleuAlb,griGri Bleumagri Bleuma Negru Negru marin rin rin indigo indigo
Linie PRE 668
- Bleumarin BleumaGriGri-bleuBleumaindigo rin bleu gri-bleurin cu indigo alb şi alb dungi gribleu - Gri fer BleuAlb,griGri Bleumamarin rin indigo Bleumarin Bleumarin Bleuma GriBleuma Bleuindigo indigo rin bleu rin marin indigo gri Bleumarin Bleumarin BleumaGriBleuma - indigo indigo rin bleu rin gri indigo - Bleumarin BleumaAlb, Gri-bleuBleumaindigo rin gri rin cu indigo bleu dungi gribleu - Gri fer BleuAlb,griGri Bleumamarin rin indigo Bleumarin Bleumarin BleumaGriGri-bleuBleumaindigo indigo rin bleu rin cu indigo dungi gribleu
Linie PRE 669
- Bleumarin BleumaGriGri-bleuBleumaGriindigo rin bleu gri-bleurin cu bleu indigo alb şi alb dungi gribleu - Gri fer BleuAlb,griGri Bleumagri marin rin indigo Bleumarin Bleumarin Bleuma GriBleuma Bleu- - indigo indigo rin bleu rin marin indigo gri Bleumarin Bleumarin BleumaGriBleuma - - indigo indigo rin bleu rin gri indigo - Bleumarin BleumaAlb, Gri-bleuBleumaGriindigo rin gri rin cu bleu indigo bleu dungi gribleu - Gri fer BleuAlb,griGri Bleumagri marin rin indigo Bleumarin Bleumarin BleumaGriGri-bleuBleumaGriindigo indigo rin bleu rin cu bleu indigo dungi gribleu
Linie PRE 670
- Bleumarin BleumaGriGri-bleuBleumaGriBleuma indigo rin bleu gri-bleurin cu bleu rin indigo alb şi alb dungi indigo gribleu - Gri fer BleuAlb,griGri Bleumagri Bleuma marin rin rin indigo indigo Bleumarin Bleumarin Bleuma GriBleuma Bleu- - - indigo indigo rin bleu rin marin indigo gri Bleumarin Bleumarin BleumaGriBleuma - - Bleuma indigo indigo rin bleu rin gri rin indigo indigo - Bleumarin BleumaAlb, Gri-bleuBleumaGriBleuma indigo rin gri rin cu bleu rin indigo bleu dungi indigo gribleu - Gri fer BleuAlb,griGri Bleumagri Bleuma marin rin rin indigo indigo Bleumarin Bleumarin BleumaGriGri-bleuBleumaGriBleuma indigo indigo rin bleu rin cu bleu rin indigo dungi indigo gribleu
Linie PRE 671
- Bleumarin BleumaGriGri-bleuBleumaGriBleuma Negru Negru indigo rin bleu gri-bleurin cu bleu rin indigo alb şi alb dungi indigo gribleu - Gri fer BleuAlb,griGri Bleumagri Bleuma Negru Negru marin rin rin indigo indigo Bleumarin Bleumarin Bleuma GriBleuma Bleu- - - Negru Negru indigo indigo rin bleu rin marin indigo gri Bleumarin Bleumarin BleumaGriBleuma - - Bleuma Negru Negru indigo indigo rin bleu rin gri rin indigo indigo - Bleumarin BleumaAlb, Gri-bleuBleumaGriBleuma Negru Negru indigo rin gri rin cu bleu rin indigo bleu dungi indigo gribleu - Gri fer BleuAlb,griGri Bleumagri Bleuma Negru Negru marin rin rin indigo indigo Bleumarin Bleumarin BleumaGriGri-bleuBleumaGriBleuma Negru Negru indigo indigo rin bleu rin cu bleu rin indigo dungi indigo gribleu
Linie PRE 672
Bleumarin indigo
Linie PRE 673
Bleumarin indigo Gri fer
Linie PRE 674
Bleumarin Bleumaindigo rin indigo Gri fer Bleumarin indigo
Linie PRE 675
Bleumarin Bleumaindigo rin indigo Gri fer Bleumarin indigo Bleumarin Bleuma indigo rin indigo
Linie PRE 676
Bleumarin BleumaGriGri-bleu indigo rin bleu gri-bleu indigo alb şi alb Gri fer BleuAlb,griGri marin indigo Bleumarin Bleuma GriBleuma indigo rin bleu rin indigo gri Bleumarin BleumaGriBleuma indigo rin bleu rin gri indigo
Linie PRE 677
Bleumarin BleumaGriGri-bleuBleumaindigo rin bleu gri-bleurin cu indigo alb şi alb dungi gribleu Gri fer BleuAlb,griGri Bleumamarin rin indigo Bleumarin Bleuma GriBleuma Bleuindigo rin bleu rin marin indigo gri Bleumarin BleumaGriBleuma - indigo rin bleu rin gri indigo
Linie PRE 678
Bleumarin BleumaGriGri-bleuBleumaindigo rin bleu gri-bleurin cu indigo alb şi alb dungi gribleu Gri fer BleuAlb,griGri Bleumamarin rin indigo Bleumarin Bleuma GriBleuma Bleuindigo rin bleu rin marin indigo gri Bleumarin BleumaGriBleuma - indigo rin bleu rin gri indigo Bleumarin BleumaAlb, Gri-bleuBleumaindigo rin gri rin cu indigo bleu dungi gribleu
Linie PRE 679
Bleumarin BleumaGriGri-bleuBleumaindigo rin bleu gri-bleurin cu indigo alb şi alb dungi gribleu Gri fer BleuAlb,griGri Bleumamarin rin indigo Bleumarin Bleuma GriBleuma Bleuindigo rin bleu rin marin indigo gri Bleumarin BleumaGriBleuma - indigo rin bleu rin gri indigo Bleumarin BleumaAlb, Gri-bleuBleumaindigo rin gri rin cu indigo bleu dungi gribleu Gri fer BleuAlb,griGri Bleumamarin rin indigo
Linie PRE 680
Bleumarin BleumaGriGri-bleuBleumaGriindigo rin bleu gri-bleurin cu bleu indigo alb şi alb dungi gribleu Gri fer BleuAlb,griGri Bleumagri marin rin indigo Bleumarin Bleuma GriBleuma Bleu- - indigo rin bleu rin marin indigo gri Bleumarin BleumaGriBleuma - - indigo rin bleu rin gri indigo Bleumarin BleumaAlb, Gri-bleuBleumaGriindigo rin gri rin cu bleu indigo bleu dungi gribleu Gri fer BleuAlb,griGri Bleumagri marin rin indigo
Linie PRE 681
Bleumarin BleumaGriGri-bleuBleumaGriBleuma indigo rin bleu gri-bleurin cu bleu rin indigo alb şi alb dungi indigo gribleu Gri fer BleuAlb,griGri Bleumagri Bleuma marin rin rin indigo indigo Bleumarin Bleuma GriBleuma Bleu- - - indigo rin bleu rin marin indigo gri Bleumarin BleumaGriBleuma - - Bleuma indigo rin bleu rin gri rin indigo indigo Bleumarin BleumaAlb, Gri-bleuBleumaGriBleuma indigo rin gri rin cu bleu rin indigo bleu dungi indigo gribleu Gri fer BleuAlb,griGri Bleumagri Bleuma marin rin rin indigo indigo
Linie PRE 682
Bleumarin BleumaGriGri-bleuBleumaGriBleuma Negru Negru indigo rin bleu gri-bleurin cu bleu rin indigo alb şi alb dungi indigo gribleu Gri fer BleuAlb,griGri Bleumagri Bleuma Negru Negru marin rin rin indigo indigo Bleumarin Bleuma GriBleuma Bleu- - - Negru Negru indigo rin bleu rin marin indigo gri Bleumarin BleumaGriBleuma - - Bleuma Negru Negru indigo rin bleu rin gri rin indigo indigo Bleumarin BleumaAlb, Gri-bleuBleumaGriBleuma Negru Negru indigo rin gri rin cu bleu rin indigo bleu dungi indigo gribleu Gri fer BleuAlb,griGri Bleumagri Bleuma Negru Negru marin rin rin indigo indigo
Linie PRE 683
Bleumarin BleumaGriGri-bleuBleumaGriBleuma indigo rin bleu gri-bleurin cu bleu rin indigo alb şi alb dungi indigo gribleu Gri fer BleuAlb,griGri Bleumagri Bleuma marin rin rin indigo indigo Bleumarin Bleuma GriBleuma Bleu- - - indigo rin bleu rin marin indigo gri Bleumarin BleumaGriBleuma - - Bleuma indigo rin bleu rin gri rin indigo indigo Bleumarin BleumaAlb, Gri-bleuBleumaGriBleuma indigo rin gri rin cu bleu rin indigo bleu dungi indigo gribleu Gri fer BleuAlb,griGri Bleumagri Bleuma marin rin rin indigo indigo Bleumarin BleumaGriGri-bleuBleumaGriBleuma indigo rin bleu rin cu bleu rin indigo dungi indigo gribleu
Linie PRE 684
Bleumarin indigo
Linie PRE 685
Bleumarin indigo Bleumarin indigo
Linie PRE 686
BleumaGririn bleu indigo alb BleuAlb,gri marin indigo
Linie PRE 687
BleumaGriGri-bleu rin bleu gri-bleu indigo alb şi alb BleuAlb,griGri marin indigo
Linie PRE 688
BleumaGriGri-bleuBleumarin bleu gri-bleurin cu indigo alb şi alb dungi gribleu BleuAlb,griGri Bleumamarin rin indigo Bleuma GriBleuma Bleurin bleu rin marin indigo gri BleumaGriBleuma - rin bleu rin gri indigo
Linie PRE 689
BleumaGriGri-bleuBleumarin bleu gri-bleurin cu indigo alb şi alb dungi gribleu BleuAlb,griGri Bleumamarin rin indigo Bleuma GriBleuma Bleurin bleu rin marin indigo gri BleumaGriBleuma - rin bleu rin gri indigo BleumaAlb, Gri-bleuBleumarin gri rin cu indigo bleu dungi gribleu
Linie PRE 690
BleumaGriGri-bleuBleumaGririn bleu gri-bleurin cu bleu indigo alb şi alb dungi gribleu BleuAlb,griGri Bleumagri marin rin indigo Bleuma GriBleuma Bleu- - rin bleu rin marin indigo gri BleumaGriBleuma - - rin bleu rin gri indigo BleumaAlb, Gri-bleuBleumaGririn gri rin cu bleu indigo bleu dungi gribleu
Linie PRE 691
BleumaGriGri-bleuBleumaGriBleuma rin bleu gri-bleurin cu bleu rin indigo alb şi alb dungi indigo gribleu BleuAlb,griGri Bleumagri Bleuma marin rin rin indigo indigo Bleuma GriBleuma Bleu- - - rin bleu rin marin indigo gri BleumaGriBleuma - - Bleuma rin bleu rin gri rin indigo indigo BleumaAlb, Gri-bleuBleumaGriBleuma rin gri rin cu bleu rin indigo bleu dungi indigo gribleu
Linie PRE 692
BleumaGriGri-bleuBleumaGriBleuma rin bleu gri-bleurin cu bleu rin indigo alb şi alb dungi indigo gribleu BleuAlb,griGri Bleumagri Bleuma marin rin rin indigo indigo Bleuma GriBleuma Bleu- - - rin bleu rin marin indigo gri BleumaGriBleuma - - Bleuma rin bleu rin gri rin indigo indigo BleumaAlb, Gri-bleuBleumaGriBleuma rin gri rin cu bleu rin indigo bleu dungi indigo gribleu BleuAlb,griGri Bleumagri Bleuma marin rin rin indigo indigo
Linie PRE 693
BleumaGriGri-bleuBleumaGriBleuma Negru Negru rin bleu gri-bleurin cu bleu rin indigo alb şi alb dungi indigo gribleu BleuAlb,griGri Bleumagri Bleuma Negru Negru marin rin rin indigo indigo Bleuma GriBleuma Bleu- - - Negru Negru rin bleu rin marin indigo gri BleumaGriBleuma - - Bleuma Negru Negru rin bleu rin gri rin indigo indigo BleumaAlb, Gri-bleuBleumaGriBleuma Negru Negru rin gri rin cu bleu rin indigo bleu dungi indigo gribleu BleuAlb,griGri Bleumagri Bleuma Negru Negru marin rin rin indigo indigo
Linie PRE 694
BleumaGriGri-bleuBleumaGriBleuma rin bleu gri-bleurin cu bleu rin indigo alb şi alb dungi indigo gribleu BleuAlb,griGri Bleumagri Bleuma marin rin rin indigo indigo Bleuma GriBleuma Bleu- - - rin bleu rin marin indigo gri BleumaGriBleuma - - Bleuma rin bleu rin gri rin indigo indigo BleumaAlb, Gri-bleuBleumaGriBleuma rin gri rin cu bleu rin indigo bleu dungi indigo gribleu BleuAlb,griGri Bleumagri Bleuma marin rin rin indigo indigo BleumaGriGri-bleuBleumaGriBleuma rin bleu rin cu bleu rin indigo dungi indigo gribleu
Linie PRE 695
Gribleu alb
Linie PRE 696
GriGri-bleuBleumableu gri-bleurin cu alb şi alb dungi gribleu
Linie PRE 697
GriGri-bleu bleu gri-bleu alb şi alb Alb,griGri
Linie PRE 698
GriGri-bleuBleumableu gri-bleurin cu alb şi alb dungi gribleu Alb,griGri Bleumarin
Linie PRE 699
GriGri-bleuBleumableu gri-bleurin cu alb şi alb dungi gribleu Alb,griGri Bleumarin GriBleuma Bleubleu rin marin gri
Linie PRE 700
GriGri-bleuBleumableu gri-bleurin cu alb şi alb dungi gribleu Alb,griGri Bleumarin GriBleuma Bleubleu rin marin gri GriBleuma - bleu rin gri
Linie PRE 701
GriGri-bleuBleumaGribleu gri-bleurin cu bleu alb şi alb dungi gribleu Alb,griGri Bleumagri rin GriBleuma Bleu- - bleu rin marin gri GriBleuma - - bleu rin gri
Linie PRE 702
GriGri-bleuBleumaGriBleuma bleu gri-bleurin cu bleu rin alb şi alb dungi indigo gribleu Alb,griGri Bleumagri Bleuma rin rin indigo GriBleuma Bleu- - - bleu rin marin gri GriBleuma - - Bleuma bleu rin gri rin indigo
Linie PRE 703
GriGri-bleuBleumaGriBleuma bleu gri-bleurin cu bleu rin alb şi alb dungi indigo gribleu Alb,griGri Bleumagri Bleuma rin rin indigo GriBleuma Bleu- - - bleu rin marin gri GriBleuma - - Bleuma bleu rin gri rin indigo Alb, Gri-bleuBleumaGriBleuma gri rin cu bleu rin bleu dungi indigo gribleu
Linie PRE 704
GriGri-bleuBleumaGriBleuma bleu gri-bleurin cu bleu rin alb şi alb dungi indigo gribleu Alb,griGri Bleumagri Bleuma rin rin indigo GriBleuma Bleu- - - bleu rin marin gri GriBleuma - - Bleuma bleu rin gri rin indigo Alb, Gri-bleuBleumaGriBleuma gri rin cu bleu rin bleu dungi indigo gribleu Alb,griGri Bleumagri Bleuma rin rin indigo
Linie PRE 705
GriGri-bleuBleumaGriBleuma Negru Negru bleu gri-bleurin cu bleu rin alb şi alb dungi indigo gribleu Alb,griGri Bleumagri Bleuma Negru Negru rin rin indigo GriBleuma Bleu- - - Negru Negru bleu rin marin gri GriBleuma - - Bleuma Negru Negru bleu rin gri rin indigo Alb, Gri-bleuBleumaGriBleuma Negru Negru gri rin cu bleu rin bleu dungi indigo gribleu Alb,griGri Bleumagri Bleuma Negru Negru rin rin indigo
Linie PRE 706
Gri-bleu gri-bleu şi alb
Linie PRE 707
Gri-bleuBleumagri-bleurin cu şi alb dungi gribleu
Linie PRE 708
Gri-bleuBleumaGriBleuma gri-bleurin cu bleu rin şi alb dungi indigo gribleu
Linie PRE 709
Gri-bleu gri-bleu şi alb Gri
Linie PRE 710
Gri-bleuBleumagri-bleurin cu şi alb dungi gribleu Gri Bleumarin
Linie PRE 711
Gri-bleuBleumaGriBleuma gri-bleurin cu bleu rin şi alb dungi indigo gribleu Gri Bleumagri Bleuma rin rin indigo
Linie PRE 712
Gri-bleuBleumagri-bleurin cu şi alb dungi gribleu Gri Bleumarin Bleuma Bleurin marin gri
Linie PRE 713
Gri-bleuBleumaGriBleuma gri-bleurin cu bleu rin şi alb dungi indigo gribleu Gri Bleumagri Bleuma rin rin indigo Bleuma Bleu- - - rin marin gri
Linie PRE 714
Gri-bleuBleumaGriBleuma gri-bleurin cu bleu rin şi alb dungi indigo gribleu Gri Bleumagri Bleuma rin rin indigo Bleuma Bleu- - - rin marin gri Bleuma - - Bleuma rin gri rin indigo
Linie PRE 715
Gri-bleuBleumaGriBleuma gri-bleurin cu bleu rin şi alb dungi indigo gribleu Gri Bleumagri Bleuma rin rin indigo Bleuma Bleu- - - rin marin gri Bleuma - - Bleuma rin gri rin indigo Gri-bleuBleumaGriBleuma rin cu bleu rin dungi indigo gribleu
Linie PRE 716
Gri-bleuBleumaGriBleuma Negru gri-bleurin cu bleu rin şi alb dungi indigo gribleu Gri Bleumagri Bleuma Negru rin rin indigo Bleuma Bleu- - - Negru rin marin gri Bleuma - - Bleuma Negru rin gri rin indigo Gri-bleuBleumaGriBleuma Negru rin cu bleu rin dungi indigo gribleu
Linie PRE 717
Gri-bleuBleumaGriBleuma Negru Negru gri-bleurin cu bleu rin şi alb dungi indigo gribleu Gri Bleumagri Bleuma Negru Negru rin rin indigo Bleuma Bleu- - - Negru Negru rin marin gri Bleuma - - Bleuma Negru Negru rin gri rin indigo Gri-bleuBleumaGriBleuma Negru Negru rin cu bleu rin dungi indigo gribleu
Linie PRE 718
Gri-bleuBleumaGriBleuma Negru Negru gri-bleurin cu bleu rin şi alb dungi indigo gribleu Gri Bleumagri Bleuma Negru Negru rin rin indigo Bleuma Bleu- - - Negru Negru rin marin gri Bleuma - - Bleuma Negru Negru rin gri rin indigo Gri-bleuBleumaGriBleuma Negru Negru rin cu bleu rin dungi indigo gribleu Gri Bleumagri Bleuma Negru Negru rin rin indigo
Linie PRE 719
Bleumarin cu dungi gribleu
Linie PRE 720
Bleumarin cu dungi gribleu Bleumarin
Linie PRE 721
BleumaGririn cu bleu dungi gribleu Bleumagri rin
Linie PRE 722
BleumaGriBleuma Negru Negru rin cu bleu rin dungi indigo gribleu Bleumagri Bleuma Negru Negru rin rin indigo Bleu- - - Negru Negru marin - - Bleuma Negru Negru rin indigo
Linie PRE 723
Gribleu
Linie PRE 724
GriBleuma bleu rin indigo gri Bleuma rin indigo
Linie PRE 725
GriBleuma bleu rin indigo gri - -
Linie PRE 726
Bleuma rin indigo
Linie PRE 727
Bleuma Negru rin indigo
Linie PRE 728
Bleuma rin indigo Bleuma rin indigo
Linie PRE 729
Bleuma Negru rin indigo Bleuma Negru rin indigo
Linie PRE 730
Bleuma Negru rin indigo Bleuma Negru rin indigo - Negru
Linie PRE 731
Bleuma Negru rin indigo Bleuma Negru Negru rin indigo - Negru Negru Bleuma Negru Negru rin indigo
Linie PRE 732
Negru
Linie PRE 733
Negru Negru Negru Negru
Linie PRE 734
Negru Negru Negru Negru Negru
Linie PRE 735
Negru
Linie PRE 736
Negru Negru
Linie PRE 737
P.F.
Linie PRE 738
P.F. Toate specia lităţi le
Linie PRE 739
P.F. Bleuma rin indigo Toate Bleuma specia rin lităţi indigo le
Linie PRE 740
P.F. Toate specia lităţi le Toate specia lită tile
Linie PRE 741
P.F. Bleuma rin indigo Toate Bleuma specia rin lităţi indigo le Toate Bleuma specia rin lită indigo tile
Linie PRE 742
P.F. BleumaBleumarin rin indigo indigo Toate BleumaBleumarin specia rin indigo lităţi indigo le Toate Bleuma - specia rin lită indigo tile
Linie PRE 743
P.F. Bleuma rin indigo Toate Bleuma specia rin lităţi indigo le Toate Bleuma specia rin lită indigo tile PoliţieBleuma rin indigo P.F. Bleuma rin indigo
Linie PRE 744
P.F. BleumaBleumarin rin indigo indigo Toate BleumaBleumarin specia rin indigo lităţi indigo le Toate Bleuma - specia rin lită indigo tile PoliţieBleumaBleumarin rin indigo indigo P.F. BleumaBleumarin rin indigo indigo
Linie PRE 745
P.F. BleumaBleumarin - rin indigo indigo Toate BleumaBleumarinBleumarin specia rin indigo indigo lităţi indigo le Toate Bleuma - Bleumarin specia rin indigo lită indigo tile PoliţieBleumaBleumarin - rin indigo indigo P.F. BleumaBleumarin - rin indigo indigo
Linie PRE 746
P.F. BleumaBleumarin - Gri fer rin indigo indigo Toate BleumaBleumarinBleumarin Bleumarin specia rin indigo indigo indigo lităţi indigo le Toate Bleuma - Bleumarin Bleumarin specia rin indigo indigo lită indigo tile PoliţieBleumaBleumarin - Bleumarin rin indigo indigo indigo P.F. BleumaBleumarin - Gri fer rin indigo indigo
Linie PRE 747
P.F. Toate specia lităţi le Toate specia lită tile Poliţie P.F. Poliţie
Linie PRE 748
P.F. Bleuma rin indigo Toate Bleuma specia rin lităţi indigo le Toate Bleuma specia rin lită indigo tile PoliţieBleuma rin indigo P.F. Bleuma rin indigo PoliţieBleuma rin indigo
Linie PRE 749
P.F. BleumaBleumarin rin indigo indigo Toate BleumaBleumarin specia rin indigo lităţi indigo le Toate Bleuma - specia rin lită indigo tile PoliţieBleumaBleumarin rin indigo indigo P.F. BleumaBleumarin rin indigo indigo PoliţieBleuma - rin indigo
Linie PRE 750
P.F. BleumaBleumarin - rin indigo indigo Toate BleumaBleumarinBleumarin specia rin indigo indigo lităţi indigo le Toate Bleuma - Bleumarin specia rin indigo lită indigo tile PoliţieBleumaBleumarin - rin indigo indigo P.F. BleumaBleumarin - rin indigo indigo PoliţieBleuma - Bleumarin rin indigo indigo
Linie PRE 751
P.F. BleumaBleumarin - Gri fer rin indigo indigo Toate BleumaBleumarinBleumarin Bleumarin specia rin indigo indigo indigo lităţi indigo le Toate Bleuma - Bleumarin Bleumarin specia rin indigo indigo lită indigo tile PoliţieBleumaBleumarin - Bleumarin rin indigo indigo indigo P.F. BleumaBleumarin - Gri fer rin indigo indigo PoliţieBleuma - Bleumarin Bleumarin rin indigo indigo indigo
Linie PRE 752
P.F. BleumaBleumarin - Gri fer Bleurin indigo marin indigo indigo Toate BleumaBleumarinBleumarin Bleumarin Bleuma specia rin indigo indigo indigo rin lităţi indigo indigo le Toate Bleuma - Bleumarin Bleumarin Bleumaspecia rin indigo indigo rin lită indigo indigo tile PoliţieBleumaBleumarin - Bleumarin Bleumarin indigo indigo rin indigo indigo P.F. BleumaBleumarin - Gri fer Bleurin indigo marin indigo indigo PoliţieBleuma - Bleumarin Bleumarin Bleumarin indigo indigo rin indigo indigo
Linie PRE 753
P.F. BleumaBleumarin - Gri fer BleuAlb,gri rin indigo marin indigo indigo Toate BleumaBleumarinBleumarin Bleumarin Bleuma Grispecia rin indigo indigo indigo rin bleu lităţi indigo indigo le Toate Bleuma - Bleumarin Bleumarin BleumaGrispecia rin indigo indigo rin bleu lită indigo indigo tile PoliţieBleumaBleumarin - Bleumarin BleumaAlb, rin indigo indigo rin gri indigo indigo bleu P.F. BleumaBleumarin - Gri fer BleuAlb,gri rin indigo marin indigo indigo PoliţieBleuma - Bleumarin Bleumarin BleumaGririn indigo indigo rin bleu indigo indigo
Linie PRE 754
Bleuma rin indigo
Linie PRE 755
BleumaBleumarin rin indigo indigo BleumaBleumarin rin indigo indigo
Linie PRE 756
BleumaBleumarin - rin indigo indigo BleumaBleumarinBleumarin rin indigo indigo indigo Bleuma - Bleumarin rin indigo indigo
Linie PRE 757
BleumaBleumarin - rin indigo indigo BleumaBleumarinBleumarin rin indigo indigo indigo Bleuma - Bleumarin rin indigo indigo BleumaBleumarin - rin indigo indigo
Linie PRE 758
BleumaBleumarin - Gri fer rin indigo indigo BleumaBleumarinBleumarin Bleumarin rin indigo indigo indigo indigo Bleuma - Bleumarin Bleumarin rin indigo indigo indigo BleumaBleumarin - Bleumarin rin indigo indigo indigo BleumaBleumarin - Gri fer rin indigo indigo
Linie PRE 759
Bleuma rin indigo Bleuma rin indigo Bleuma rin indigo Bleuma rin indigo Bleuma rin indigo Bleuma rin indigo
Linie PRE 760
BleumaBleumarin rin indigo indigo BleumaBleumarin rin indigo indigo Bleuma - rin indigo BleumaBleumarin rin indigo indigo BleumaBleumarin rin indigo indigo Bleuma - rin indigo
Linie PRE 761
BleumaBleumarin - rin indigo indigo BleumaBleumarinBleumarin rin indigo indigo indigo Bleuma - Bleumarin rin indigo indigo BleumaBleumarin - rin indigo indigo BleumaBleumarin - rin indigo indigo Bleuma - Bleumarin rin indigo indigo
Linie PRE 762
BleumaBleumarin - Gri fer rin indigo indigo BleumaBleumarinBleumarin Bleumarin rin indigo indigo indigo indigo Bleuma - Bleumarin Bleumarin rin indigo indigo indigo BleumaBleumarin - Bleumarin rin indigo indigo indigo BleumaBleumarin - Gri fer rin indigo indigo Bleuma - Bleumarin Bleumarin rin indigo indigo indigo
Linie PRE 763
BleumaBleumarin - Gri fer Bleurin indigo marin indigo indigo BleumaBleumarinBleumarin Bleumarin Bleuma rin indigo indigo indigo rin indigo indigo Bleuma - Bleumarin Bleumarin Bleumarin indigo indigo rin indigo indigo BleumaBleumarin - Bleumarin Bleumarin indigo indigo rin indigo indigo BleumaBleumarin - Gri fer Bleurin indigo marin indigo indigo Bleuma - Bleumarin Bleumarin Bleumarin indigo indigo rin indigo indigo
Linie PRE 764
BleumaBleumarin - Gri fer BleuAlb,gri rin indigo marin indigo indigo BleumaBleumarinBleumarin Bleumarin Bleuma Gririn indigo indigo indigo rin bleu indigo indigo Bleuma - Bleumarin Bleumarin BleumaGririn indigo indigo rin bleu indigo indigo BleumaBleumarin - Bleumarin BleumaAlb, rin indigo indigo rin gri indigo indigo bleu BleumaBleumarin - Gri fer BleuAlb,gri rin indigo marin indigo indigo Bleuma - Bleumarin Bleumarin BleumaGririn indigo indigo rin bleu indigo indigo
Linie PRE 765
Bleumarin indigo
Linie PRE 766
Bleumarin - Gri fer indigo
Linie PRE 767
Bleumarin - Gri fer Bleuindigo marin indigo
Linie PRE 768
Bleumarin - Gri fer BleuAlb,gri indigo marin indigo
Linie PRE 769
Bleumarin - Gri fer BleuAlb,griGri indigo marin indigo
Linie PRE 770
Bleumarin - Gri fer BleuAlb,griGri Bleumaindigo marin rin indigo
Linie PRE 771
Bleumarin - Gri fer BleuAlb,griGri Bleumagri indigo marin rin indigo
Linie PRE 772
Bleumarin - Gri fer BleuAlb,griGri Bleumagri Bleuma indigo marin rin rin indigo indigo
Linie PRE 773
Bleumarin indigo Bleumarin indigo
Linie PRE 774
Bleumarin - indigo BleumarinBleumarin indigo indigo
Linie PRE 775
Bleumarin - Gri fer indigo BleumarinBleumarin Bleumarin indigo indigo indigo
Linie PRE 776
Bleumarin - Gri fer Bleuindigo marin indigo BleumarinBleumarin Bleumarin Bleuma indigo indigo indigo rin indigo
Linie PRE 777
Bleumarin - Gri fer BleuAlb,gri indigo marin indigo BleumarinBleumarin Bleumarin Bleuma Griindigo indigo indigo rin bleu indigo
Linie PRE 778
Bleumarin - Gri fer BleuAlb,griGri indigo marin indigo BleumarinBleumarin Bleumarin Bleuma GriBleuma indigo indigo indigo rin bleu rin indigo gri
Linie PRE 779
Bleumarin - Gri fer BleuAlb,griGri Bleumaindigo marin rin indigo BleumarinBleumarin Bleumarin Bleuma GriBleuma Bleuindigo indigo indigo rin bleu rin marin indigo gri
Linie PRE 780
Bleumarin - Gri fer BleuAlb,griGri Bleumagri indigo marin rin indigo BleumarinBleumarin Bleumarin Bleuma GriBleuma Bleu- - indigo indigo indigo rin bleu rin marin indigo gri
Linie PRE 781
Bleumarin - Gri fer BleuAlb,griGri Bleumagri Bleuma indigo marin rin rin indigo indigo BleumarinBleumarin Bleumarin Bleuma GriBleuma Bleu- - - indigo indigo indigo rin bleu rin marin indigo gri
Linie PRE 782
Bleumarin - indigo BleumarinBleumarin indigo indigo - Bleumarin indigo
Linie PRE 783
Bleumarin - Gri fer indigo BleumarinBleumarin Bleumarin indigo indigo indigo - Bleumarin Bleumarin indigo indigo
Linie PRE 784
Bleumarin - Gri fer Bleuindigo marin indigo BleumarinBleumarin Bleumarin Bleuma indigo indigo indigo rin indigo - Bleumarin Bleumarin Bleumaindigo indigo rin indigo
Linie PRE 785
Bleumarin - Gri fer BleuAlb,gri indigo marin indigo BleumarinBleumarin Bleumarin Bleuma Griindigo indigo indigo rin bleu indigo - Bleumarin Bleumarin BleumaGriindigo indigo rin bleu indigo
Linie PRE 786
Bleumarin - Gri fer BleuAlb,griGri indigo marin indigo BleumarinBleumarin Bleumarin Bleuma GriBleuma indigo indigo indigo rin bleu rin indigo gri - Bleumarin Bleumarin BleumaGriBleuma indigo indigo rin bleu rin gri indigo
Linie PRE 787
Bleumarin - Gri fer BleuAlb,griGri Bleumaindigo marin rin indigo BleumarinBleumarin Bleumarin Bleuma GriBleuma Bleuindigo indigo indigo rin bleu rin marin indigo gri - Bleumarin Bleumarin BleumaGriBleuma - indigo indigo rin bleu rin gri indigo
Linie PRE 788
Bleumarin - Gri fer BleuAlb,griGri Bleumagri indigo marin rin indigo BleumarinBleumarin Bleumarin Bleuma GriBleuma Bleu- - indigo indigo indigo rin bleu rin marin indigo gri - Bleumarin Bleumarin BleumaGriBleuma - - indigo indigo rin bleu rin gri indigo
Linie PRE 789
Bleumarin - Gri fer BleuAlb,griGri Bleumagri Bleuma indigo marin rin rin indigo indigo BleumarinBleumarin Bleumarin Bleuma GriBleuma Bleu- - - indigo indigo indigo rin bleu rin marin indigo gri - Bleumarin Bleumarin BleumaGriBleuma - - Bleuma indigo indigo rin bleu rin gri rin indigo indigo
Linie PRE 790
Bleumarin - Gri fer indigo BleumarinBleumarin Bleumarin indigo indigo indigo - Bleumarin Bleumarin indigo indigo Bleumarin - Bleumarin indigo indigo
Linie PRE 791
Bleumarin - Gri fer Bleuindigo marin indigo BleumarinBleumarin Bleumarin Bleuma indigo indigo indigo rin indigo - Bleumarin Bleumarin Bleumaindigo indigo rin indigo Bleumarin - Bleumarin Bleumaindigo indigo rin indigo
Linie PRE 792
Bleumarin - Gri fer BleuAlb,gri indigo marin indigo BleumarinBleumarin Bleumarin Bleuma Griindigo indigo indigo rin bleu indigo - Bleumarin Bleumarin BleumaGriindigo indigo rin bleu indigo Bleumarin - Bleumarin BleumaAlb, indigo indigo rin gri indigo bleu
Linie PRE 793
Bleumarin - Gri fer BleuAlb,griGri indigo marin indigo BleumarinBleumarin Bleumarin Bleuma GriBleuma indigo indigo indigo rin bleu rin indigo gri - Bleumarin Bleumarin BleumaGriBleuma indigo indigo rin bleu rin gri indigo Bleumarin - Bleumarin BleumaAlb, Gri-bleu indigo indigo rin gri indigo bleu
Linie PRE 794
Bleumarin - Gri fer BleuAlb,griGri Bleumaindigo marin rin indigo BleumarinBleumarin Bleumarin Bleuma GriBleuma Bleuindigo indigo indigo rin bleu rin marin indigo gri - Bleumarin Bleumarin BleumaGriBleuma - indigo indigo rin bleu rin gri indigo Bleumarin - Bleumarin BleumaAlb, Gri-bleuBleumaindigo indigo rin gri rin cu indigo bleu dungi gribleu
Linie PRE 795
Bleumarin - Gri fer BleuAlb,griGri Bleumagri indigo marin rin indigo BleumarinBleumarin Bleumarin Bleuma GriBleuma Bleu- - indigo indigo indigo rin bleu rin marin indigo gri - Bleumarin Bleumarin BleumaGriBleuma - - indigo indigo rin bleu rin gri indigo Bleumarin - Bleumarin BleumaAlb, Gri-bleuBleumaGriindigo indigo rin gri rin cu bleu indigo bleu dungi gribleu
Linie PRE 796
Bleumarin - Gri fer BleuAlb,griGri Bleumagri Bleuma indigo marin rin rin indigo indigo BleumarinBleumarin Bleumarin Bleuma GriBleuma Bleu- - - indigo indigo indigo rin bleu rin marin indigo gri - Bleumarin Bleumarin BleumaGriBleuma - - Bleuma indigo indigo rin bleu rin gri rin indigo indigo Bleumarin - Bleumarin BleumaAlb, Gri-bleuBleumaGriBleuma indigo indigo rin gri rin cu bleu rin indigo bleu dungi indigo gribleu
Linie PRE 797
Bleumarin - Gri fer indigo BleumarinBleumarin Bleumarin indigo indigo indigo - Bleumarin Bleumarin indigo indigo Bleumarin - Bleumarin indigo indigo Bleumarin - Gri fer indigo
Linie PRE 798
Bleumarin - Gri fer Bleuindigo marin indigo BleumarinBleumarin Bleumarin Bleuma indigo indigo indigo rin indigo - Bleumarin Bleumarin Bleumaindigo indigo rin indigo Bleumarin - Bleumarin Bleumaindigo indigo rin indigo Bleumarin - Gri fer Bleuindigo marin indigo
Linie PRE 799
Bleumarin - Gri fer BleuAlb,gri indigo marin indigo BleumarinBleumarin Bleumarin Bleuma Griindigo indigo indigo rin bleu indigo - Bleumarin Bleumarin BleumaGriindigo indigo rin bleu indigo Bleumarin - Bleumarin BleumaAlb, indigo indigo rin gri indigo bleu Bleumarin - Gri fer BleuAlb,gri indigo marin indigo
Linie PRE 800
Bleumarin - Gri fer BleuAlb,griGri indigo marin indigo BleumarinBleumarin Bleumarin Bleuma GriBleuma indigo indigo indigo rin bleu rin indigo gri - Bleumarin Bleumarin BleumaGriBleuma indigo indigo rin bleu rin gri indigo Bleumarin - Bleumarin BleumaAlb, Gri-bleu indigo indigo rin gri indigo bleu Bleumarin - Gri fer BleuAlb,griGri indigo marin indigo
Linie PRE 801
Bleumarin - Gri fer BleuAlb,griGri Bleumaindigo marin rin indigo BleumarinBleumarin Bleumarin Bleuma GriBleuma Bleuindigo indigo indigo rin bleu rin marin indigo gri - Bleumarin Bleumarin BleumaGriBleuma - indigo indigo rin bleu rin gri indigo Bleumarin - Bleumarin BleumaAlb, Gri-bleuBleumaindigo indigo rin gri rin cu indigo bleu dungi gribleu Bleumarin - Gri fer BleuAlb,griGri Bleumaindigo marin rin indigo
Linie PRE 802
Bleumarin - Gri fer BleuAlb,griGri Bleumagri indigo marin rin indigo BleumarinBleumarin Bleumarin Bleuma GriBleuma Bleu- - indigo indigo indigo rin bleu rin marin indigo gri - Bleumarin Bleumarin BleumaGriBleuma - - indigo indigo rin bleu rin gri indigo Bleumarin - Bleumarin BleumaAlb, Gri-bleuBleumaGriindigo indigo rin gri rin cu bleu indigo bleu dungi gribleu Bleumarin - Gri fer BleuAlb,griGri Bleumagri indigo marin rin indigo
Linie PRE 803
Bleumarin - Gri fer BleuAlb,griGri Bleumagri Bleuma indigo marin rin rin indigo indigo BleumarinBleumarin Bleumarin Bleuma GriBleuma Bleu- - - indigo indigo indigo rin bleu rin marin indigo gri - Bleumarin Bleumarin BleumaGriBleuma - - Bleuma indigo indigo rin bleu rin gri rin indigo indigo Bleumarin - Bleumarin BleumaAlb, Gri-bleuBleumaGriBleuma indigo indigo rin gri rin cu bleu rin indigo bleu dungi indigo gribleu Bleumarin - Gri fer BleuAlb,griGri Bleumagri Bleuma indigo marin rin rin indigo indigo
Linie PRE 804
Bleumarin indigo Bleumarin indigo - Bleumarin indigo Bleumarin indigo -
Linie PRE 805
Bleumarin - indigo BleumarinBleumarin indigo indigo - Bleumarin indigo Bleumarin - indigo Bleumarin - indigo - Bleumarin indigo
Linie PRE 806
Bleumarin - Gri fer indigo BleumarinBleumarin Bleumarin indigo indigo indigo - Bleumarin Bleumarin indigo indigo Bleumarin - Bleumarin indigo indigo Bleumarin - Gri fer indigo - Bleumarin Bleumarin indigo indigo
Linie PRE 807
Bleumarin - Gri fer Bleuindigo marin indigo BleumarinBleumarin Bleumarin Bleuma indigo indigo indigo rin indigo - Bleumarin Bleumarin Bleumaindigo indigo rin indigo Bleumarin - Bleumarin Bleumaindigo indigo rin indigo Bleumarin - Gri fer Bleuindigo marin indigo - Bleumarin Bleumarin Bleumaindigo indigo rin indigo
Linie PRE 808
Bleumarin - Gri fer BleuAlb,gri indigo marin indigo BleumarinBleumarin Bleumarin Bleuma Griindigo indigo indigo rin bleu indigo - Bleumarin Bleumarin BleumaGriindigo indigo rin bleu indigo Bleumarin - Bleumarin BleumaAlb, indigo indigo rin gri indigo bleu Bleumarin - Gri fer BleuAlb,gri indigo marin indigo - Bleumarin Bleumarin BleumaGriindigo indigo rin bleu indigo
Linie PRE 809
Bleumarin - Gri fer BleuAlb,griGri indigo marin indigo BleumarinBleumarin Bleumarin Bleuma GriBleuma indigo indigo indigo rin bleu rin indigo gri - Bleumarin Bleumarin BleumaGriBleuma indigo indigo rin bleu rin gri indigo Bleumarin - Bleumarin BleumaAlb, Gri-bleu indigo indigo rin gri indigo bleu Bleumarin - Gri fer BleuAlb,griGri indigo marin indigo - Bleumarin Bleumarin BleumaGriGri-bleu indigo indigo rin bleu indigo
Linie PRE 810
Bleumarin - Gri fer BleuAlb,griGri Bleumaindigo marin rin indigo BleumarinBleumarin Bleumarin Bleuma GriBleuma Bleuindigo indigo indigo rin bleu rin marin indigo gri - Bleumarin Bleumarin BleumaGriBleuma - indigo indigo rin bleu rin gri indigo Bleumarin - Bleumarin BleumaAlb, Gri-bleuBleumaindigo indigo rin gri rin cu indigo bleu dungi gribleu Bleumarin - Gri fer BleuAlb,griGri Bleumaindigo marin rin indigo - Bleumarin Bleumarin BleumaGriGri-bleuBleumaindigo indigo rin bleu rin cu indigo dungi gribleu
Linie PRE 811
Bleumarin - Gri fer BleuAlb,griGri Bleumagri indigo marin rin indigo BleumarinBleumarin Bleumarin Bleuma GriBleuma Bleu- - indigo indigo indigo rin bleu rin marin indigo gri - Bleumarin Bleumarin BleumaGriBleuma - - indigo indigo rin bleu rin gri indigo Bleumarin - Bleumarin BleumaAlb, Gri-bleuBleumaGriindigo indigo rin gri rin cu bleu indigo bleu dungi gribleu Bleumarin - Gri fer BleuAlb,griGri Bleumagri indigo marin rin indigo - Bleumarin Bleumarin BleumaGriGri-bleuBleumaGriindigo indigo rin bleu rin cu bleu indigo dungi gribleu
Linie PRE 812
Bleumarin - Gri fer BleuAlb,griGri Bleumagri Bleuma indigo marin rin rin indigo indigo BleumarinBleumarin Bleumarin Bleuma GriBleuma Bleu- - - indigo indigo indigo rin bleu rin marin indigo gri - Bleumarin Bleumarin BleumaGriBleuma - - Bleuma indigo indigo rin bleu rin gri rin indigo indigo Bleumarin - Bleumarin BleumaAlb, Gri-bleuBleumaGriBleuma indigo indigo rin gri rin cu bleu rin indigo bleu dungi indigo gribleu Bleumarin - Gri fer BleuAlb,griGri Bleumagri Bleuma indigo marin rin rin indigo indigo - Bleumarin Bleumarin BleumaGriGri-bleuBleumaGriBleuma indigo indigo rin bleu rin cu bleu rin indigo dungi indigo gribleu
Linie PRE 813
Bleumarin - Gri fer BleuAlb,griGri indigo marin indigo BleumarinBleumarin Bleumarin Bleuma GriBleuma indigo indigo indigo rin bleu rin indigo gri - Bleumarin Bleumarin BleumaGriBleuma indigo indigo rin bleu rin gri indigo Bleumarin - Bleumarin BleumaAlb, Gri-bleu indigo indigo rin gri indigo bleu Bleumarin - Gri fer BleuAlb,griGri indigo marin indigo - Bleumarin Bleumarin BleumaGriGri-bleu indigo indigo rin bleu indigo - Bleumarin Gri fer BleuGri Gri indigo marin indigo
Linie PRE 814
Bleumarin - Gri fer BleuAlb,griGri Bleumaindigo marin rin indigo BleumarinBleumarin Bleumarin Bleuma GriBleuma Bleuindigo indigo indigo rin bleu rin marin indigo gri - Bleumarin Bleumarin BleumaGriBleuma - indigo indigo rin bleu rin gri indigo Bleumarin - Bleumarin BleumaAlb, Gri-bleuBleumaindigo indigo rin gri rin cu indigo bleu dungi gribleu Bleumarin - Gri fer BleuAlb,griGri Bleumaindigo marin rin indigo - Bleumarin Bleumarin BleumaGriGri-bleuBleumaindigo indigo rin bleu rin cu indigo dungi gribleu - Bleumarin Gri fer BleuGri Gri - indigo marin indigo
Linie PRE 815
Bleumarin - Gri fer BleuAlb,griGri Bleumagri indigo marin rin indigo BleumarinBleumarin Bleumarin Bleuma GriBleuma Bleu- - indigo indigo indigo rin bleu rin marin indigo gri - Bleumarin Bleumarin BleumaGriBleuma - - indigo indigo rin bleu rin gri indigo Bleumarin - Bleumarin BleumaAlb, Gri-bleuBleumaGriindigo indigo rin gri rin cu bleu indigo bleu dungi gribleu Bleumarin - Gri fer BleuAlb,griGri Bleumagri indigo marin rin indigo - Bleumarin Bleumarin BleumaGriGri-bleuBleumaGriindigo indigo rin bleu rin cu bleu indigo dungi gribleu - Bleumarin Gri fer BleuGri Gri - Gri indigo marin indigo
Linie PRE 816
Bleumarin BleuAlb,griGri Bleumagri Bleuma indigo marin rin rin indigo indigo BleumarinBleumarin Bleumarin Bleuma GriBleuma Bleu- - - indigo indigo indigo rin bleu rin marin indigo gri - Bleumarin Bleumarin BleumaGriBleuma - - Bleuma indigo indigo rin bleu rin gri rin indigo indigo Bleumarin - Bleumarin BleumaAlb, Gri-bleuBleumaGriBleuma indigo indigo rin gri rin cu bleu rin indigo bleu dungi indigo gribleu Bleumarin - Gri fer BleuAlb,griGri Bleumagri Bleuma indigo marin rin rin indigo indigo - Bleumarin Bleumarin BleumaGriGri-bleuBleumaGriBleuma indigo indigo rin bleu rin cu bleu rin indigo dungi indigo gribleu - Bleumarin Gri fer BleuGri Gri - Gri Bleuma indigo marin rin indigo indigo
Linie PRE 817
- Gri fer
Linie PRE 818
- Bleumarin indigo
Linie PRE 819
- Gri fer Bleumarin Bleumarin indigo indigo
Linie PRE 820
- Gri fer Bleumarin indigo Bleumarin Bleumarin Bleuma indigo indigo rin indigo Bleumarin Bleumarin Bleumaindigo indigo rin indigo
Linie PRE 821
- Gri fer Bleumarin indigo Bleumarin Bleumarin Bleuma indigo indigo rin indigo Bleumarin Bleumarin Bleumaindigo indigo rin indigo - Bleumarin Bleumaindigo rin indigo
Linie PRE 822
- Gri fer BleuAlb,gri marin indigo Bleumarin Bleumarin Bleuma Griindigo indigo rin bleu indigo Bleumarin Bleumarin BleumaGriindigo indigo rin bleu indigo - Bleumarin BleumaAlb, indigo rin gri indigo bleu
Linie PRE 823
- Gri fer BleuAlb,griGri marin indigo Bleumarin Bleumarin Bleuma GriBleuma indigo indigo rin bleu rin indigo gri Bleumarin Bleumarin BleumaGriBleuma indigo indigo rin bleu rin gri indigo - Bleumarin BleumaAlb, Gri-bleu indigo rin gri indigo bleu
Linie PRE 824
- Gri fer BleuAlb,griGri marin indigo Bleumarin Bleumarin Bleuma GriBleuma indigo indigo rin bleu rin indigo gri Bleumarin Bleumarin BleumaGriBleuma indigo indigo rin bleu rin gri indigo - Bleumarin BleumaAlb, Gri-bleu indigo rin gri indigo bleu - Gri fer BleuAlb,griGri marin indigo
Linie PRE 825
- Gri fer BleuAlb,griGri Bleumamarin rin indigo Bleumarin Bleumarin Bleuma GriBleuma Bleuindigo indigo rin bleu rin marin indigo gri Bleumarin Bleumarin BleumaGriBleuma - indigo indigo rin bleu rin gri indigo - Bleumarin BleumaAlb, Gri-bleuBleumaindigo rin gri rin cu indigo bleu dungi gribleu - Gri fer BleuAlb,griGri Bleumamarin rin indigo
Linie PRE 826
- Bleumarin indigo Bleumarin indigo - - Bleumarin indigo
Linie PRE 827
- Gri fer Bleumarin Bleumarin indigo indigo Bleumarin Bleumarin indigo indigo - Bleumarin indigo - Gri fer Bleumarin Bleumarin indigo indigo
Linie PRE 828
- Gri fer Bleumarin indigo Bleumarin Bleumarin Bleuma indigo indigo rin indigo Bleumarin Bleumarin Bleumaindigo indigo rin indigo - Bleumarin Bleumaindigo rin indigo - Gri fer Bleumarin indigo Bleumarin Bleumarin Bleumaindigo indigo rin indigo
Linie PRE 829
- Gri fer BleuAlb,gri marin indigo Bleumarin Bleumarin Bleuma Griindigo indigo rin bleu indigo Bleumarin Bleumarin BleumaGriindigo indigo rin bleu indigo - Bleumarin BleumaAlb, indigo rin gri indigo bleu - Gri fer BleuAlb,gri marin indigo Bleumarin Bleumarin BleumaGriindigo indigo rin bleu indigo
Linie PRE 830
- Gri fer BleuAlb,griGri marin indigo Bleumarin Bleumarin Bleuma GriBleuma indigo indigo rin bleu rin indigo gri Bleumarin Bleumarin BleumaGriBleuma indigo indigo rin bleu rin gri indigo - Bleumarin BleumaAlb, Gri-bleu indigo rin gri indigo bleu - Gri fer BleuAlb,griGri marin indigo Bleumarin Bleumarin BleumaGriGri-bleu indigo indigo rin bleu indigo
Linie PRE 831
- Gri fer BleuAlb,griGri Bleumamarin rin indigo Bleumarin Bleumarin Bleuma GriBleuma Bleuindigo indigo rin bleu rin marin indigo gri Bleumarin Bleumarin BleumaGriBleuma - indigo indigo rin bleu rin gri indigo - Bleumarin BleumaAlb, Gri-bleuBleumaindigo rin gri rin cu indigo bleu dungi gribleu - Gri fer BleuAlb,griGri Bleumamarin rin indigo Bleumarin Bleumarin BleumaGriGri-bleuBleumaindigo indigo rin bleu rin cu indigo dungi gribleu
Linie PRE 832
- Gri fer BleuAlb,griGri Bleumagri Bleuma Negru Negru marin rin rin indigo indigo Bleumarin Bleumarin Bleuma GriBleuma Bleu- - - Negru Negru indigo indigo rin bleu rin marin indigo gri Bleumarin Bleumarin BleumaGriBleuma - - Bleuma Negru Negru indigo indigo rin bleu rin gri rin indigo indigo - Bleumarin BleumaAlb, Gri-bleuBleumaGriBleuma Negru Negru indigo rin gri rin cu bleu rin indigo bleu dungi indigo gribleu - Gri fer BleuAlb,griGri Bleumagri Bleuma Negru Negru marin rin rin indigo indigo Bleumarin Bleumarin BleumaGriGri-bleuBleumaGriBleuma Negru Negru indigo indigo rin bleu rin cu bleu rin indigo dungi indigo gribleu
Linie PRE 833
- Gri fer BleuAlb,griGri Bleumamarin rin indigo Bleumarin Bleumarin Bleuma GriBleuma Bleuindigo indigo rin bleu rin marin indigo gri Bleumarin Bleumarin BleumaGriBleuma - indigo indigo rin bleu rin gri indigo - Bleumarin BleumaAlb, Gri-bleuBleumaindigo rin gri rin cu indigo bleu dungi gribleu - Gri fer BleuAlb,griGri Bleumamarin rin indigo Bleumarin Bleumarin BleumaGriGri-bleuBleumaindigo indigo rin bleu rin cu indigo dungi gribleu Bleumarin Gri fer BleuGri Gri - indigo marin indigo
Linie PRE 834
- BleuAlb,griGri Bleumagri Bleuma Negru Negru marin rin rin indigo indigo Bleumarin Bleumarin Bleuma GriBleuma Bleu- - - Negru Negru indigo indigo rin bleu rin marin indigo gri Bleumarin Bleumarin BleumaGriBleuma - - Bleuma Negru Negru indigo indigo rin bleu rin gri rin indigo indigo - Bleumarin BleumaAlb, Gri-bleuBleumaGriBleuma Negru Negru indigo rin gri rin cu bleu rin indigo bleu dungi indigo gribleu - Gri fer BleuAlb,griGri Bleumagri Bleuma Negru Negru marin rin rin indigo indigo Bleumarin Bleumarin BleumaGriGri-bleuBleumaGriBleuma Negru Negru indigo indigo rin bleu rin cu bleu rin indigo dungi indigo gribleu Bleumarin Gri fer BleuGri Gri - Gri Bleuma Negru Negru indigo marin rin indigo indigo
Linie PRE 835
Gri fer
Linie PRE 836
Gri fer Bleumarin indigo
Linie PRE 837
Gri fer Bleumarin indigo Bleumarin Bleuma indigo rin indigo
Linie PRE 838
Gri fer BleuAlb,gri marin indigo Bleumarin Bleuma Griindigo rin bleu indigo Bleumarin BleumaGriindigo rin bleu indigo
Linie PRE 839
Gri fer BleuAlb,griGri marin indigo Bleumarin Bleuma GriBleuma indigo rin bleu rin indigo gri Bleumarin BleumaGriBleuma indigo rin bleu rin gri indigo
Linie PRE 840
Gri fer BleuAlb,griGri marin indigo Bleumarin Bleuma GriBleuma indigo rin bleu rin indigo gri Bleumarin BleumaGriBleuma indigo rin bleu rin gri indigo Bleumarin BleumaAlb, Gri-bleu indigo rin gri indigo bleu
Linie PRE 841
Gri fer BleuAlb,griGri Bleumamarin rin indigo Bleumarin Bleuma GriBleuma Bleuindigo rin bleu rin marin indigo gri Bleumarin BleumaGriBleuma - indigo rin bleu rin gri indigo Bleumarin BleumaAlb, Gri-bleuBleumaindigo rin gri rin cu indigo bleu dungi gribleu
Linie PRE 842
Gri fer BleuAlb,griGri Bleumamarin rin indigo Bleumarin Bleuma GriBleuma Bleuindigo rin bleu rin marin indigo gri Bleumarin BleumaGriBleuma - indigo rin bleu rin gri indigo Bleumarin BleumaAlb, Gri-bleuBleumaindigo rin gri rin cu indigo bleu dungi gribleu Gri fer BleuAlb,griGri Bleumamarin rin indigo
Linie PRE 843
Gri fer Bleumarin indigo Bleumarin indigo Bleumarin indigo Gri fer Bleumarin indigo
Linie PRE 844
Gri fer Bleumarin indigo Bleumarin Bleuma indigo rin indigo Bleumarin Bleumaindigo rin indigo Bleumarin Bleumaindigo rin indigo Gri fer Bleumarin indigo Bleumarin Bleumaindigo rin indigo
Linie PRE 845
Gri fer BleuAlb,gri marin indigo Bleumarin Bleuma Griindigo rin bleu indigo Bleumarin BleumaGriindigo rin bleu indigo Bleumarin BleumaAlb, indigo rin gri indigo bleu Gri fer BleuAlb,gri marin indigo Bleumarin BleumaGriindigo rin bleu indigo
Linie PRE 846
Gri fer BleuAlb,griGri marin indigo Bleumarin Bleuma GriBleuma indigo rin bleu rin indigo gri Bleumarin BleumaGriBleuma indigo rin bleu rin gri indigo Bleumarin BleumaAlb, Gri-bleu indigo rin gri indigo bleu Gri fer BleuAlb,griGri marin indigo Bleumarin BleumaGriGri-bleu indigo rin bleu indigo
Linie PRE 847
Gri fer BleuAlb,griGri Bleumamarin rin indigo Bleumarin Bleuma GriBleuma Bleuindigo rin bleu rin marin indigo gri Bleumarin BleumaGriBleuma - indigo rin bleu rin gri indigo Bleumarin BleumaAlb, Gri-bleuBleumaindigo rin gri rin cu indigo bleu dungi gribleu Gri fer BleuAlb,griGri Bleumamarin rin indigo Bleumarin BleumaGriGri-bleuBleumaindigo rin bleu rin cu indigo dungi gribleu
Linie PRE 848
Gri fer BleuAlb,griGri Bleumagri marin rin indigo Bleumarin Bleuma GriBleuma Bleu- - indigo rin bleu rin marin indigo gri Bleumarin BleumaGriBleuma - - indigo rin bleu rin gri indigo Bleumarin BleumaAlb, Gri-bleuBleumaGriindigo rin gri rin cu bleu indigo bleu dungi gribleu Gri fer BleuAlb,griGri Bleumagri marin rin indigo Bleumarin BleumaGriGri-bleuBleumaGriindigo rin bleu rin cu bleu indigo dungi gribleu
Linie PRE 849
Gri fer BleuAlb,griGri Bleumagri Bleuma marin rin rin indigo indigo Bleumarin Bleuma GriBleuma Bleu- - - indigo rin bleu rin marin indigo gri Bleumarin BleumaGriBleuma - - Bleuma indigo rin bleu rin gri rin indigo indigo Bleumarin BleumaAlb, Gri-bleuBleumaGriBleuma indigo rin gri rin cu bleu rin indigo bleu dungi indigo gribleu Gri fer BleuAlb,griGri Bleumagri Bleuma marin rin rin indigo indigo Bleumarin BleumaGriGri-bleuBleumaGriBleuma indigo rin bleu rin cu bleu rin indigo dungi indigo gribleu
Linie PRE 850
Gri fer BleuAlb,griGri Bleumagri Bleuma Negru Negru marin rin rin indigo indigo Bleumarin Bleuma GriBleuma Bleu- - - Negru Negru indigo rin bleu rin marin indigo gri Bleumarin BleumaGriBleuma - - Bleuma Negru Negru indigo rin bleu rin gri rin indigo indigo Bleumarin BleumaAlb, Gri-bleuBleumaGriBleuma Negru Negru indigo rin gri rin cu bleu rin indigo bleu dungi indigo gribleu Gri fer BleuAlb,griGri Bleumagri Bleuma Negru Negru marin rin rin indigo indigo Bleumarin BleumaGriGri-bleuBleumaGriBleuma Negru Negru indigo rin bleu rin cu bleu rin indigo dungi indigo gribleu
Linie PRE 851
Gri fer BleuAlb,griGri Bleumagri Bleuma marin rin rin indigo indigo Bleumarin Bleuma GriBleuma Bleu- - - indigo rin bleu rin marin indigo gri Bleumarin BleumaGriBleuma - - Bleuma indigo rin bleu rin gri rin indigo indigo Bleumarin BleumaAlb, Gri-bleuBleumaGriBleuma indigo rin gri rin cu bleu rin indigo bleu dungi indigo gribleu Gri fer BleuAlb,griGri Bleumagri Bleuma marin rin rin indigo indigo Bleumarin BleumaGriGri-bleuBleumaGriBleuma indigo rin bleu rin cu bleu rin indigo dungi indigo gribleu Gri fer BleuGri Gri - Gri Bleuma marin rin indigo indigo
Linie PRE 852
Bleumarin indigo
Linie PRE 853
Bleumarin indigo Bleuma rin indigo
Linie PRE 854
BleuAlb,gri marin indigo Bleuma Gririn bleu indigo
Linie PRE 855
BleuAlb,griGri marin indigo Bleuma GriBleuma rin bleu rin indigo gri
Linie PRE 856
BleuAlb,griGri marin indigo Bleuma GriBleuma rin bleu rin indigo gri BleumaGriBleuma rin bleu rin gri indigo
Linie PRE 857
BleuAlb,griGri Bleumamarin rin indigo Bleuma GriBleuma Bleurin bleu rin marin indigo gri BleumaGriBleuma - rin bleu rin gri indigo
Linie PRE 858
BleuAlb,griGri Bleumamarin rin indigo Bleuma GriBleuma Bleurin bleu rin marin indigo gri BleumaGriBleuma - rin bleu rin gri indigo BleumaAlb, Gri-bleuBleumarin gri rin cu indigo bleu dungi gribleu
Linie PRE 859
BleuAlb,griGri Bleumamarin rin indigo Bleuma GriBleuma Bleurin bleu rin marin indigo gri BleumaGriBleuma - rin bleu rin gri indigo BleumaAlb, Gri-bleuBleumarin gri rin cu indigo bleu dungi gribleu BleuAlb,griGri Bleumamarin rin indigo
Linie PRE 860
BleuAlb,griGri Bleumagri marin rin indigo Bleuma GriBleuma Bleu- - rin bleu rin marin indigo gri BleumaGriBleuma - - rin bleu rin gri indigo BleumaAlb, Gri-bleuBleumaGririn gri rin cu bleu indigo bleu dungi gribleu BleuAlb,griGri Bleumagri marin rin indigo
Linie PRE 861
BleuAlb,griGri Bleumagri Bleuma marin rin rin indigo indigo Bleuma GriBleuma Bleu- - - rin bleu rin marin indigo gri BleumaGriBleuma - - Bleuma rin bleu rin gri rin indigo indigo BleumaAlb, Gri-bleuBleumaGriBleuma rin gri rin cu bleu rin indigo bleu dungi indigo gribleu BleuAlb,griGri Bleumagri Bleuma marin rin rin indigo indigo
Linie PRE 862
Bleumarin indigo Bleuma rin indigo Bleumarin indigo Bleumarin indigo Bleumarin indigo Bleumarin indigo
Linie PRE 863
BleuAlb,gri marin indigo Bleuma Gririn bleu indigo BleumaGririn bleu indigo BleumaAlb, rin gri indigo bleu BleuAlb,gri marin indigo BleumaGririn bleu indigo
Linie PRE 864
BleuAlb,griGri marin indigo Bleuma GriBleuma rin bleu rin indigo gri BleumaGriBleuma rin bleu rin gri indigo BleumaAlb, Gri-bleu rin gri indigo bleu BleuAlb,griGri marin indigo BleumaGriGri-bleu rin bleu indigo
Linie PRE 865
BleuAlb,griGri Bleumamarin rin indigo Bleuma GriBleuma Bleurin bleu rin marin indigo gri BleumaGriBleuma - rin bleu rin gri indigo BleumaAlb, Gri-bleuBleumarin gri rin cu indigo bleu dungi gribleu BleuAlb,griGri Bleumamarin rin indigo BleumaGriGri-bleuBleumarin bleu rin cu indigo dungi gribleu
Linie PRE 866
BleuAlb,griGri Bleumagri marin rin indigo Bleuma GriBleuma Bleu- - rin bleu rin marin indigo gri BleumaGriBleuma - - rin bleu rin gri indigo BleumaAlb, Gri-bleuBleumaGririn gri rin cu bleu indigo bleu dungi gribleu BleuAlb,griGri Bleumagri marin rin indigo BleumaGriGri-bleuBleumaGririn bleu rin cu bleu indigo dungi gribleu
Linie PRE 867
BleuAlb,griGri Bleumagri Bleuma marin rin rin indigo indigo Bleuma GriBleuma Bleu- - - rin bleu rin marin indigo gri BleumaGriBleuma - - Bleuma rin bleu rin gri rin indigo indigo BleumaAlb, Gri-bleuBleumaGriBleuma rin gri rin cu bleu rin indigo bleu dungi indigo gribleu BleuAlb,griGri Bleumagri Bleuma marin rin rin indigo indigo BleumaGriGri-bleuBleumaGriBleuma rin bleu rin cu bleu rin indigo dungi indigo gribleu
Linie PRE 868
BleuAlb,griGri Bleumagri Bleuma Negru marin rin rin indigo indigo Bleuma GriBleuma Bleu- - - Negru rin bleu rin marin indigo gri BleumaGriBleuma - - Bleuma Negru rin bleu rin gri rin indigo indigo BleumaAlb, Gri-bleuBleumaGriBleuma Negru rin gri rin cu bleu rin indigo bleu dungi indigo gribleu BleuAlb,griGri Bleumagri Bleuma Negru marin rin rin indigo indigo BleumaGriGri-bleuBleumaGriBleuma Negru rin bleu rin cu bleu rin indigo dungi indigo gribleu
Linie PRE 869
BleuGri Bleumagri Bleuma Negru Negru marin rin rin indigo indigo Bleuma GriBleuma Bleu- - - Negru Negru rin bleu rin marin indigo gri BleumaGriBleuma - - Bleuma Negru Negru rin bleu rin gri rin indigo indigo BleumaAlb, Gri-bleuBleumaGriBleuma Negru Negru rin gri rin cu bleu rin indigo bleu dungi indigo gribleu BleuAlb,griGri Bleumagri Bleuma Negru Negru marin rin rin indigo indigo BleumaGriGri-bleuBleumaGriBleuma Negru Negru rin bleu rin cu bleu rin indigo dungi indigo gribleu
Linie PRE 870
Alb,gri
Linie PRE 871
Alb,griGri Bleumarin
Linie PRE 872
Alb,griGri GriBleuma bleu rin gri
Linie PRE 873
Alb,griGri Bleumarin GriBleuma Bleubleu rin marin gri
Linie PRE 874
Alb,griGri Bleumarin GriBleuma Bleubleu rin marin gri GriBleuma - bleu rin gri
Linie PRE 875
Alb,griGri Bleumarin GriBleuma Bleubleu rin marin gri GriBleuma - bleu rin gri Alb, Gri-bleuBleumagri rin cu bleu dungi gribleu
Linie PRE 876
Alb,griGri Bleumagri rin GriBleuma Bleu- - bleu rin marin gri GriBleuma - - bleu rin gri Alb, Gri-bleuBleumaGrigri rin cu bleu bleu dungi gribleu
Linie PRE 877
Alb,griGri Bleumagri Bleuma rin rin indigo GriBleuma Bleu- - - bleu rin marin gri GriBleuma - - Bleuma bleu rin gri rin indigo Alb, Gri-bleuBleumaGriBleuma gri rin cu bleu rin bleu dungi indigo gribleu
Linie PRE 878
Alb,griGri Bleumagri Bleuma rin rin indigo GriBleuma Bleu- - - bleu rin marin gri GriBleuma - - Bleuma bleu rin gri rin indigo Alb, Gri-bleuBleumaGriBleuma gri rin cu bleu rin bleu dungi indigo gribleu Alb,griGri Bleumagri Bleuma rin rin indigo
Linie PRE 879
Alb,gri Gribleu Gribleu Alb, gri bleu Alb,gri Gribleu
Linie PRE 880
Alb,griGri GriBleuma bleu rin gri GriBleuma bleu rin gri Alb, Gri-bleu gri bleu Alb,griGri GriGri-bleu bleu
Linie PRE 881
Alb,griGri Bleumarin GriBleuma Bleubleu rin marin gri GriBleuma - bleu rin gri Alb, Gri-bleuBleumagri rin cu bleu dungi gribleu Alb,griGri Bleumarin GriGri-bleuBleumableu rin cu dungi gribleu
Linie PRE 882
Alb,griGri Bleumagri rin GriBleuma Bleu- - bleu rin marin gri GriBleuma - - bleu rin gri Alb, Gri-bleuBleumaGrigri rin cu bleu bleu dungi gribleu Alb,griGri Bleumagri rin GriGri-bleuBleumaGribleu rin cu bleu dungi gribleu
Linie PRE 883
Alb,griGri Bleumagri Bleuma rin rin indigo GriBleuma Bleu- - - bleu rin marin gri GriBleuma - - Bleuma bleu rin gri rin indigo Alb, Gri-bleuBleumaGriBleuma gri rin cu bleu rin bleu dungi indigo gribleu Alb,griGri Bleumagri Bleuma rin rin indigo GriGri-bleuBleumaGriBleuma bleu rin cu bleu rin dungi indigo gribleu
Linie PRE 884
Alb,griGri Bleumagri Bleuma Negru rin rin indigo GriBleuma Bleu- - - Negru bleu rin marin gri GriBleuma - - Bleuma Negru bleu rin gri rin indigo Alb, Gri-bleuBleumaGriBleuma Negru gri rin cu bleu rin bleu dungi indigo gribleu Alb,griGri Bleumagri Bleuma Negru rin rin indigo GriGri-bleuBleumaGriBleuma Negru bleu rin cu bleu rin dungi indigo gribleu
Linie PRE 885
Alb,gri Bleumagri Bleuma Negru Negru rin rin indigo GriBleuma Bleu- - - Negru Negru bleu rin marin gri GriBleuma - - Bleuma Negru Negru bleu rin gri rin indigo Alb, Gri-bleuBleumaGriBleuma Negru Negru gri rin cu bleu rin bleu dungi indigo gribleu Alb,griGri Bleumagri Bleuma Negru Negru rin rin indigo GriGri-bleuBleumaGriBleuma Negru Negru bleu rin cu bleu rin dungi indigo gribleu
Linie PRE 886
Gri
Linie PRE 887
Gri Bleumarin
Linie PRE 888
Gri Bleumagri Bleuma rin rin indigo
Linie PRE 889
Gri Bleuma rin gri
Linie PRE 890
Gri Bleumarin Bleuma Bleurin marin gri
Linie PRE 891
Gri Bleumagri Bleuma rin rin indigo Bleuma Bleu- - - rin marin gri
Linie PRE 892
Gri Bleumagri rin Bleuma Bleu- - rin marin gri Bleuma - - rin gri
Linie PRE 893
Gri Bleumagri Bleuma rin rin indigo Bleuma Bleu- - - rin marin gri Bleuma - - Bleuma rin gri rin indigo
Linie PRE 894
Gri Bleumagri Bleuma rin rin indigo Bleuma Bleu- - - rin marin gri Bleuma - - Bleuma rin gri rin indigo Gri-bleuBleumaGriBleuma rin cu bleu rin dungi indigo gribleu
Linie PRE 895
Gri Bleumagri Bleuma Negru Negru rin rin indigo Bleuma Bleu- - - Negru Negru rin marin gri Bleuma - - Bleuma Negru Negru rin gri rin indigo Gri-bleuBleumaGriBleuma Negru Negru rin cu bleu rin dungi indigo gribleu
Linie PRE 896
Gri Bleumagri Bleuma rin rin indigo Bleuma Bleu- - - rin marin gri Bleuma - - Bleuma rin gri rin indigo Gri-bleuBleumaGriBleuma rin cu bleu rin dungi indigo gribleu Gri Bleumagri Bleuma rin rin indigo
Linie PRE 897
Gri Bleumagri Bleuma Negru rin rin indigo Bleuma Bleu- - - Negru rin marin gri Bleuma - - Bleuma Negru rin gri rin indigo Gri-bleuBleumaGriBleuma Negru rin cu bleu rin dungi indigo gribleu Gri Bleumagri Bleuma Negru rin rin indigo
Linie PRE 898
Gri Bleumagri Bleuma Negru Negru rin rin indigo Bleuma Bleu- - - Negru Negru rin marin gri Bleuma - - Bleuma Negru Negru rin gri rin indigo Gri-bleuBleumaGriBleuma Negru Negru rin cu bleu rin dungi indigo gribleu Gri Bleumagri Bleuma Negru Negru rin rin indigo
Linie PRE 899
Gri Bleuma rin gri Bleuma rin gri Gri-bleu Gri Gri-bleu
Linie PRE 900
Gri Bleumarin Bleuma Bleurin marin gri Bleuma - rin gri Gri-bleuBleumarin cu dungi gribleu Gri Bleumarin Gri-bleuBleumarin cu dungi gribleu
Linie PRE 901
Gri Bleumagri rin Bleuma Bleu- - rin marin gri Bleuma - - rin gri Gri-bleuBleumaGririn cu bleu dungi gribleu Gri Bleumagri rin Gri-bleuBleumaGririn cu bleu dungi gribleu
Linie PRE 902
Gri Bleumagri Bleuma rin rin indigo Bleuma Bleu- - - rin marin gri Bleuma - - Bleuma rin gri rin indigo Gri-bleuBleumaGriBleuma rin cu bleu rin dungi indigo gribleu Gri Bleumagri Bleuma rin rin indigo Gri-bleuBleumaGriBleuma rin cu bleu rin dungi indigo gribleu
Linie PRE 903
Gri Bleumagri Bleuma Negru rin rin indigo Bleuma Bleu- - - Negru rin marin gri Bleuma - - Bleuma Negru rin gri rin indigo Gri-bleuBleumaGriBleuma Negru rin cu bleu rin dungi indigo gribleu Gri Bleumagri Bleuma Negru rin rin indigo Gri-bleuBleumaGriBleuma Negru rin cu bleu rin dungi indigo gribleu
Linie PRE 904
Gri Bleumagri Bleuma Negru Negru rin rin indigo Bleuma Bleu- - - Negru Negru rin marin gri Bleuma - - Bleuma Negru Negru rin gri rin indigo Gri-bleuBleumaGriBleuma Negru Negru rin cu bleu rin dungi indigo gribleu Gri Bleumagri Bleuma Negru Negru rin rin indigo Gri-bleuBleumaGriBleuma Negru Negru rin cu bleu rin dungi indigo gribleu
Linie PRE 905
Bleumarin
Linie PRE 906
Bleumarin Bleumarin
Linie PRE 907
Bleumagri rin Bleu- - marin
Linie PRE 908
Bleumagri Bleuma rin rin indigo Bleu- - - marin
Linie PRE 909
Bleumagri Bleuma rin rin indigo Bleu- - - marin - - Bleuma rin indigo
Linie PRE 910
Bleumagri Bleuma Negru rin rin indigo Bleu- - - Negru marin - - Bleuma Negru rin indigo
Linie PRE 911
Bleumagri Bleuma Negru Negru rin rin indigo Bleu- - - Negru Negru marin - - Bleuma Negru Negru rin indigo
Linie PRE 912
Bleumagri Bleuma Negru Negru rin rin indigo Bleu- - - Negru Negru marin - - Bleuma Negru Negru rin indigo BleumaGriBleuma Negru Negru rin cu bleu rin dungi indigo gribleu
Linie PRE 913
Bleumarin Bleumarin - Bleumarin cu dungi gribleu Bleumarin Bleumarin cu dungi gribleu
Linie PRE 914
Bleumagri rin Bleu- - marin - - BleumaGririn cu bleu dungi gribleu Bleumagri rin BleumaGririn cu bleu dungi gribleu
Linie PRE 915
Bleumagri Bleuma rin rin indigo Bleu- - - marin - - Bleuma rin indigo BleumaGriBleuma rin cu bleu rin dungi indigo gribleu Bleumagri Bleuma rin rin indigo BleumaGriBleuma rin cu bleu rin dungi indigo gribleu
Linie PRE 916
Bleumagri Bleuma Negru rin rin indigo Bleu- - - Negru marin - - Bleuma Negru rin indigo BleumaGriBleuma Negru rin cu bleu rin dungi indigo gribleu Bleumagri Bleuma Negru rin rin indigo BleumaGriBleuma Negru rin cu bleu rin dungi indigo gribleu
Linie PRE 917
Bleuma Bleuma Negru Negru rin rin indigo Bleu- - - Negru Negru marin - - Bleuma Negru Negru rin indigo BleumaGriBleuma Negru Negru rin cu bleu rin dungi indigo gribleu Bleumagri Bleuma Negru Negru rin rin indigo BleumaGriBleuma Negru Negru rin cu bleu rin dungi indigo gribleu
Linie PRE 918
gri
Linie PRE 919
gri Bleuma rin indigo - -
Linie PRE 920
gri - - Gribleu gri Gribleu
Linie PRE 921
gri Bleuma rin indigo - - - Bleuma rin indigo GriBleuma bleu rin indigo gri Bleuma rin indigo GriBleuma bleu rin indigo
Linie PRE 922
gri Bleuma Negru rin indigo - - Negru - Bleuma Negru rin indigo GriBleuma Negru bleu rin indigo gri Bleuma Negru rin indigo GriBleuma Negru bleu rin indigo
Linie PRE 923
gri Bleuma Negru Negru rin indigo - - Negru Negru - Bleuma Negru Negru rin indigo GriBleuma Negru Negru bleu rin indigo gri Bleuma Negru Negru rin indigo GriBleuma Negru Negru bleu rin indigo
Linie PRE 924
Bleuma rin indigo
Linie PRE 925
Bleuma Negru rin indigo
Linie PRE 926
Bleuma rin indigo -
Linie PRE 927
Bleuma Negru rin indigo - Negru
Linie PRE 928
Bleuma Negru Negru rin indigo - Negru Negru Bleuma Negru Negru rin indigo
Linie PRE 929
Bleuma Negru Negru rin indigo - Negru Negru Bleuma Negru Negru rin indigo Bleuma Negru Negru rin indigo
Linie PRE 930
Bleuma rin indigo - Bleuma rin indigo Bleuma rin indigo Bleuma rin indigo Bleuma rin indigo
Linie PRE 931
Bleuma Negru rin indigo - Negru Bleuma Negru rin indigo Bleuma Negru rin indigo Bleuma Negru rin indigo Bleuma Negru rin indigo
Linie PRE 932
Bleuma Negru rin indigo - Negru Negru Bleuma Negru Negru rin indigo Bleuma Negru Negru rin indigo Bleuma Negru Negru rin indigo Bleuma Negru Negru rin indigo
Linie PRE 933
Negru
Linie PRE 934
Negru Negru Negru Negru
Linie PRE 935
Negru Negru Negru Negru Negru Negru
Linie PRE 936
Negru Negru Negru Negru Negru Negru Negru Negru Negru Negru Negru
Linie PRE 937
Negru
Linie PRE 938
Negru Negru
Linie PRE 939
Negru Negru Negru Negru Negru Negru
Linie PRE 940
Toate specia lităţi le
Linie PRE 941
Toate Bleuma specia rin lităţi indigo le
Linie PRE 942
Toate BleumaBleumarinBleumarin Bleumarin Bleuma GriBleuma Bleuspecia rin indigo indigo indigo rin bleu rin marin lităţi indigo indigo gri le
Linie PRE 943
Toate BleumaBleumarinBleumarin Bleumarin Bleuma GriBleuma Bleu- - - specia rin indigo indigo indigo rin bleu rin marin lităţi indigo indigo gri le
Linie PRE 944
Toate specia lităţi le Toate specia lită tile
Linie PRE 945
Toate Bleuma specia rin lităţi indigo le Toate Bleuma specia rin lită indigo tile
Linie PRE 946
Toate BleumaBleumarin specia rin indigo lităţi indigo le Toate Bleuma - specia rin lită indigo tile
Linie PRE 947
Toate BleumaBleumarinBleumarin Bleumarin Bleuma GriBleuma Bleuspecia rin indigo indigo indigo rin bleu rin marin lităţi indigo indigo gri le Toate Bleuma - Bleumarin Bleumarin BleumaGriBleuma - specia rin indigo indigo rin bleu rin gri lită indigo indigo tile
Linie PRE 948
Toate BleumaBleumarinBleumarin Bleumarin Bleuma GriBleuma Bleu- - - specia rin indigo indigo indigo rin bleu rin marin lităţi indigo indigo gri le Toate Bleuma - Bleumarin Bleumarin BleumaGriBleuma - - Bleuma specia rin indigo indigo rin bleu rin gri rin lită indigo indigo indigo tile
Linie PRE 949
Toate specia lităţi le Toate specia lită tile Poliţie P.F.
Linie PRE 950
Toate Bleuma specia rin lităţi indigo le Toate Bleuma specia rin lită indigo tile PoliţieBleuma rin indigo P.F. Bleuma rin indigo
Linie PRE 951
Toate BleumaBleumarin specia rin indigo lităţi indigo le Toate Bleuma - specia rin lită indigo tile PoliţieBleumaBleumarin rin indigo indigo P.F. BleumaBleumarin rin indigo indigo
Linie PRE 952
Toate BleumaBleumarinBleumarin specia rin indigo indigo lităţi indigo le Toate Bleuma - Bleumarin specia rin indigo lită indigo tile PoliţieBleumaBleumarin - rin indigo indigo P.F. BleumaBleumarin - rin indigo indigo
Linie PRE 953
Toate BleumaBleumarinBleumarin Bleumarin Bleuma GriBleuma Bleuspecia rin indigo indigo indigo rin bleu rin marin lităţi indigo indigo gri le Toate Bleuma - Bleumarin Bleumarin BleumaGriBleuma - specia rin indigo indigo rin bleu rin gri lită indigo indigo tile PoliţieBleumaBleumarin - Bleumarin BleumaAlb, Gri-bleuBleumarin indigo indigo rin gri rin cu indigo indigo bleu dungi gribleu P.F. BleumaBleumarin - Gri fer BleuAlb,griGri Bleumarin indigo marin rin indigo indigo
Linie PRE 954
Toate BleumaBleumarinBleumarin Bleumarin Bleuma GriBleuma Bleu- - - specia rin indigo indigo indigo rin bleu rin marin lităţi indigo indigo gri le Toate Bleuma - Bleumarin Bleumarin BleumaGriBleuma - - Bleuma specia rin indigo indigo rin bleu rin gri rin lită indigo indigo indigo tile PoliţieBleumaBleumarin - Bleumarin BleumaAlb, Gri-bleuBleumaGriBleuma rin indigo indigo rin gri rin cu bleu rin indigo indigo bleu dungi indigo gribleu P.F. BleumaBleumarin - Gri fer BleuAlb,griGri Bleumagri Bleuma rin indigo marin rin rin indigo indigo indigo
Linie PRE 955
Toate specia lităţi le Toate specia lită tile Poliţie P.F. Poliţie
Linie PRE 956
Toate Bleuma specia rin lităţi indigo le Toate Bleuma specia rin lită indigo tile PoliţieBleuma rin indigo P.F. Bleuma rin indigo PoliţieBleuma rin indigo
Linie PRE 957
Toate BleumaBleumarin specia rin indigo lităţi indigo le Toate Bleuma - specia rin lită indigo tile PoliţieBleumaBleumarin rin indigo indigo P.F. BleumaBleumarin rin indigo indigo PoliţieBleuma - rin indigo
Linie PRE 958
Toate BleumaBleumarinBleumarin specia rin indigo indigo lităţi indigo le Toate Bleuma - Bleumarin specia rin indigo lită indigo tile PoliţieBleumaBleumarin - rin indigo indigo P.F. BleumaBleumarin - rin indigo indigo PoliţieBleuma - Bleumarin rin indigo indigo
Linie PRE 959
Toate BleumaBleumarinBleumarin Bleumarin specia rin indigo indigo indigo lităţi indigo le Toate Bleuma - Bleumarin Bleumarin specia rin indigo indigo lită indigo tile PoliţieBleumaBleumarin - Bleumarin rin indigo indigo indigo P.F. BleumaBleumarin - Gri fer rin indigo indigo PoliţieBleuma - Bleumarin Bleumarin rin indigo indigo indigo
Linie PRE 960
Toate BleumaBleumarinBleumarin Bleumarin Bleuma specia rin indigo indigo indigo rin lităţi indigo indigo le Toate Bleuma - Bleumarin Bleumarin Bleumaspecia rin indigo indigo rin lită indigo indigo tile PoliţieBleumaBleumarin - Bleumarin Bleumarin indigo indigo rin indigo indigo P.F. BleumaBleumarin - Gri fer Bleurin indigo marin indigo indigo PoliţieBleuma - Bleumarin Bleumarin Bleumarin indigo indigo rin indigo indigo
Linie PRE 961
Toate BleumaBleumarinBleumarin Bleumarin Bleuma specia rin indigo indigo indigo rin lităţi indigo indigo le Toate Bleuma - Bleumarin Bleumarin Bleumaspecia rin indigo indigo rin lită indigo indigo tile PoliţieBleumaBleumarin - Bleumarin Bleumarin indigo indigo rin indigo indigo P.F. BleumaBleumarin - Gri fer Bleurin indigo marin indigo indigo PoliţieBleuma - Bleumarin Bleumarin Bleumarin indigo indigo rin indigo indigo P.F. Bleuma - Bleumarin Gri fer Bleurin indigo marin indigo indigo
Linie PRE 962
Toate BleumaBleumarinBleumarin Bleumarin Bleuma GriBleuma Bleuspecia rin indigo indigo indigo rin bleu rin marin lităţi indigo indigo gri le Toate Bleuma - Bleumarin Bleumarin BleumaGriBleuma - specia rin indigo indigo rin bleu rin gri lită indigo indigo tile PoliţieBleumaBleumarin - Bleumarin BleumaAlb, Gri-bleuBleumarin indigo indigo rin gri rin cu indigo indigo bleu dungi gribleu P.F. BleumaBleumarin - Gri fer BleuAlb,griGri Bleumarin indigo marin rin indigo indigo PoliţieBleuma - Bleumarin Bleumarin BleumaGriGri-bleuBleumarin indigo indigo rin bleu rin cu indigo indigo dungi gribleu P.F. Bleuma - Bleumarin Gri fer BleuGri Gri - rin indigo marin indigo indigo
Linie PRE 963
Toate BleumaBleumarinBleumarin Bleumarin Bleuma GriBleuma Bleu- - - specia rin indigo indigo indigo rin bleu rin marin lităţi indigo indigo gri le Toate Bleuma - Bleumarin Bleumarin BleumaGriBleuma - - Bleuma specia rin indigo indigo rin bleu rin gri rin lită indigo indigo indigo tile PoliţieBleumaBleumarin - Bleumarin BleumaAlb, Gri-bleuBleumaGri indigo rin gri rin cu bleu rin indigo indigo bleu dungi indigo gribleu P.F. BleumaBleumarin - Gri fer BleuAlb,griGri Bleumagri Bleuma rin indigo marin rin rin indigo indigo indigo PoliţieBleuma - Bleumarin Bleumarin BleumaGriGri-bleuBleumaGriBleuma rin indigo indigo rin bleu rin cu bleu rin indigo indigo dungi indigo gribleu P.F. Bleuma - Bleumarin Gri fer BleuGri Gri - Gri Bleuma rin indigo marin rin indigo indigo indigo
Linie PRE 964
Bleuma rin indigo
Linie PRE 965
BleumaBleumarin rin indigo indigo Bleuma - rin indigo
Linie PRE 966
BleumaBleumarinBleumarin rin indigo indigo indigo Bleuma - Bleumarin rin indigo indigo BleumaBleumarin - rin indigo indigo
Linie PRE 967
BleumaBleumarinBleumarin rin indigo indigo indigo Bleuma - Bleumarin rin indigo indigo BleumaBleumarin - rin indigo indigo BleumaBleumarin - rin indigo indigo
Linie PRE 968
Bleuma rin indigo Bleuma rin indigo Bleuma rin indigo Bleuma rin indigo Bleuma rin indigo
Linie PRE 969
BleumaBleumarin rin indigo indigo Bleuma - rin indigo BleumaBleumarin rin indigo indigo BleumaBleumarin rin indigo indigo Bleuma - rin indigo
Linie PRE 970
BleumaBleumarinBleumarin rin indigo indigo indigo Bleuma - Bleumarin rin indigo indigo BleumaBleumarin - rin indigo indigo BleumaBleumarin - rin indigo indigo Bleuma - Bleumarin rin indigo indigo
Linie PRE 971
BleumaBleumarinBleumarin Bleumarin rin indigo indigo indigo indigo Bleuma - Bleumarin Bleumarin rin indigo indigo indigo BleumaBleumarin - Bleumarin rin indigo indigo indigo BleumaBleumarin - Gri fer rin indigo indigo Bleuma - Bleumarin Bleumarin rin indigo indigo indigo
Linie PRE 972
BleumaBleumarinBleumarin Bleumarin Bleuma rin indigo indigo indigo rin indigo indigo Bleuma - Bleumarin Bleumarin indigo rin indigo indigo BleumaBleumarin - Bleumarin Bleumarin indigo indigo rin indigo indigo BleumaBleumarin - Gri fer Bleurin indigo marin indigo indigo Bleuma - Bleumarin Bleumarin Bleumarin indigo indigo rin indigo indigo
Linie PRE 973
Bleumarin indigo
Linie PRE 974
BleumarinBleumarin Bleumarin indigo indigo indigo
Linie PRE 975
BleumarinBleumarin Bleumarin Bleuma indigo indigo indigo rin indigo
Linie PRE 976
BleumarinBleumarin Bleumarin Bleuma Griindigo indigo indigo rin bleu indigo
Linie PRE 977
BleumarinBleumarin Bleumarin Bleuma GriBleuma indigo indigo indigo rin bleu rin indigo gri
Linie PRE 978
BleumarinBleumarin Bleumarin Bleuma GriBleuma Bleuindigo indigo indigo rin bleu rin marin indigo gri
Linie PRE 979
BleumarinBleumarin Bleumarin Bleuma GriBleuma Bleu- - indigo indigo indigo rin bleu rin marin indigo gri
Linie PRE 980
BleumarinBleumarin Bleumarin Bleuma GriBleuma Bleu- - - indigo indigo indigo rin bleu rin marin indigo gri
Linie PRE 981
BleumarinBleumarin indigo indigo - Bleumarin indigo
Linie PRE 982
BleumarinBleumarin Bleumarin indigo indigo indigo - Bleumarin Bleumarin indigo indigo
Linie PRE 983
BleumarinBleumarin Bleumarin Bleuma indigo indigo indigo rin indigo - Bleumarin Bleumarin Bleumaindigo indigo rin indigo
Linie PRE 984
BleumarinBleumarin Bleumarin Bleuma Griindigo indigo indigo rin bleu indigo - Bleumarin Bleumarin BleumaGriindigo indigo rin bleu indigo
Linie PRE 985
BleumarinBleumarin Bleumarin Bleuma GriBleuma indigo indigo indigo rin bleu rin indigo gri - Bleumarin Bleumarin BleumaGriBleuma indigo indigo rin bleu rin gri indigo
Linie PRE 986
BleumarinBleumarin Bleumarin Bleuma GriBleuma Bleuindigo indigo indigo rin bleu rin marin indigo gri - Bleumarin Bleumarin BleumaGriBleuma - indigo indigo rin bleu rin gri indigo
Linie PRE 987
BleumarinBleumarin Bleumarin Bleuma GriBleuma Bleu- - indigo indigo indigo rin bleu rin marin indigo gri - Bleumarin Bleumarin BleumaGriBleuma - - indigo indigo rin bleu rin gri indigo
Linie PRE 988
BleumarinBleumarin Bleumarin Bleuma GriBleuma Bleu- - - indigo indigo indigo rin bleu rin marin indigo gri - Bleumarin Bleumarin BleumaGriBleuma - - Bleuma indigo indigo rin bleu rin gri rin indigo indigo
Linie PRE 989
BleumarinBleumarin indigo indigo - Bleumarin indigo Bleumarin - indigo
Linie PRE 990
BleumarinBleumarin Bleumarin indigo indigo indigo - Bleumarin Bleumarin indigo indigo Bleumarin - Bleumarin indigo indigo
Linie PRE 991
BleumarinBleumarin Bleumarin Bleuma indigo indigo indigo rin indigo - Bleumarin Bleumarin Bleumaindigo indigo rin indigo Bleumarin - Bleumarin Bleumaindigo indigo rin indigo
Linie PRE 992
BleumarinBleumarin Bleumarin Bleuma Griindigo indigo indigo rin bleu indigo - Bleumarin Bleumarin BleumaGriindigo indigo rin bleu indigo Bleumarin - Bleumarin BleumaAlb, indigo indigo rin gri indigo bleu
Linie PRE 993
BleumarinBleumarin Bleumarin Bleuma GriBleuma indigo indigo indigo rin bleu rin indigo gri - Bleumarin Bleumarin BleumaGriBleuma indigo indigo rin bleu rin gri indigo Bleumarin - Bleumarin BleumaAlb, Gri-bleu indigo indigo rin gri indigo bleu
Linie PRE 994
BleumarinBleumarin Bleumarin Bleuma GriBleuma Bleuindigo indigo indigo rin bleu rin marin indigo gri - Bleumarin Bleumarin BleumaGriBleuma - indigo indigo rin bleu rin gri indigo Bleumarin - Bleumarin BleumaAlb, Gri-bleuBleumaindigo indigo rin gri rin cu indigo bleu dungi gribleu
Linie PRE 995
BleumarinBleumarin Bleumarin Bleuma GriBleuma Bleu- - indigo indigo indigo rin bleu rin marin indigo gri - Bleumarin Bleumarin BleumaGriBleuma - - indigo indigo rin bleu rin gri indigo Bleumarin - Bleumarin BleumaAlb, Gri-bleuBleumaGriindigo indigo rin gri rin cu bleu indigo bleu dungi gribleu
Linie PRE 996
BleumarinBleumarin Bleumarin Bleuma GriBleuma Bleu- - - indigo indigo indigo rin bleu rin marin indigo gri - Bleumarin Bleumarin BleumaGriBleuma - - Bleuma indigo indigo rin bleu rin gri rin indigo indigo Bleumarin - Bleumarin BleumaAlb, Gri-bleuBleumaGriBleuma indigo indigo rin gri rin cu bleu rin indigo bleu dungi indigo gribleu
Linie PRE 997
BleumarinBleumarin Bleumarin indigo indigo indigo - Bleumarin Bleumarin indigo indigo Bleumarin - Bleumarin indigo indigo Bleumarin - Gri fer indigo
Linie PRE 998
BleumarinBleumarin Bleumarin Bleuma indigo indigo indigo rin indigo - Bleumarin Bleumarin Bleumaindigo indigo rin indigo Bleumarin - Bleumarin Bleumaindigo indigo rin indigo Bleumarin - Gri fer Bleuindigo marin indigo
Linie PRE 999
BleumarinBleumarin Bleumarin Bleuma Griindigo indigo indigo rin bleu indigo - Bleumarin Bleumarin BleumaGriindigo indigo rin bleu indigo Bleumarin - Bleumarin BleumaAlb, indigo indigo rin gri indigo bleu Bleumarin - Gri fer BleuAlb,gri indigo marin indigo
Linie PRE 1000
BleumarinBleumarin Bleumarin Bleuma GriBleuma indigo indigo indigo rin bleu rin indigo gri - Bleumarin Bleumarin BleumaGriBleuma indigo indigo rin bleu rin gri indigo Bleumarin - Bleumarin BleumaAlb, Gri-bleu indigo indigo rin gri indigo bleu Bleumarin - Gri fer BleuAlb,griGri indigo marin indigo
Linie PRE 1001
BleumarinBleumarin Bleumarin Bleuma GriBleuma Bleuindigo indigo indigo rin bleu rin marin indigo gri - Bleumarin Bleumarin BleumaGriBleuma - indigo indigo rin bleu rin gri indigo Bleumarin - Bleumarin BleumaAlb, Gri-bleuBleumaindigo indigo rin gri rin cu indigo bleu dungi gribleu Bleumarin - Gri fer BleuAlb,griGri Bleumaindigo marin rin indigo
Linie PRE 1002
BleumarinBleumarin Bleumarin Bleuma GriBleuma Bleu- - indigo indigo indigo rin bleu rin marin indigo gri - Bleumarin Bleumarin BleumaGriBleuma - - indigo indigo rin bleu rin gri indigo Bleumarin - Bleumarin BleumaAlb, Gri-bleuBleumaGriindigo indigo rin gri rin cu bleu indigo bleu dungi gribleu Bleumarin - Gri fer BleuAlb,griGri Bleumagri indigo marin rin indigo
Linie PRE 1003
BleumarinBleumarin Bleumarin Bleuma GriBleuma Bleu- - - indigo indigo indigo rin bleu rin marin indigo gri - Bleumarin Bleumarin BleumaGriBleuma - - Bleuma indigo indigo rin bleu rin gri rin indigo indigo Bleumarin - Bleumarin BleumaAlb, Gri-bleuBleumaGriBleuma indigo indigo rin gri rin cu bleu rin indigo bleu dungi indigo gribleu Bleumarin - Gri fer BleuAlb,griGri Bleumagri Bleuma indigo marin rin rin indigo indigo
Linie PRE 1004
Bleumarin indigo - Bleumarin indigo Bleumarin indigo -
Linie PRE 1005
BleumarinBleumarin indigo indigo - Bleumarin indigo Bleumarin - indigo Bleumarin - indigo - Bleumarin indigo
Linie PRE 1006
BleumarinBleumarin Bleumarin indigo indigo indigo - Bleumarin Bleumarin indigo indigo Bleumarin - Bleumarin indigo indigo Bleumarin - Gri fer indigo - Bleumarin Bleumarin indigo indigo
Linie PRE 1007
BleumarinBleumarin Bleumarin Bleuma indigo indigo indigo rin indigo - Bleumarin Bleumarin Bleumaindigo indigo rin indigo Bleumarin - Bleumarin Bleumaindigo indigo rin indigo Bleumarin - Gri fer Bleuindigo marin indigo - Bleumarin Bleumarin Bleumaindigo indigo rin indigo
Linie PRE 1008
BleumarinBleumarin Bleumarin Bleuma Griindigo indigo indigo rin bleu indigo - Bleumarin Bleumarin BleumaGriindigo indigo rin bleu indigo Bleumarin - Bleumarin BleumaAlb, indigo indigo rin gri indigo bleu Bleumarin - Gri fer BleuAlb,gri indigo marin indigo - Bleumarin Bleumarin BleumaGriindigo indigo rin bleu indigo
Linie PRE 1009
BleumarinBleumarin Bleumarin Bleuma GriBleuma indigo indigo indigo rin bleu rin indigo gri - Bleumarin Bleumarin BleumaGriBleuma indigo indigo rin bleu rin gri indigo Bleumarin - Bleumarin BleumaAlb, Gri-bleu indigo indigo rin gri indigo bleu Bleumarin - Gri fer BleuAlb,griGri indigo marin indigo - Bleumarin Bleumarin BleumaGriGri-bleu indigo indigo rin bleu indigo
Linie PRE 1010
BleumarinBleumarin Bleumarin Bleuma GriBleuma Bleuindigo indigo indigo rin bleu rin marin indigo gri - Bleumarin Bleumarin BleumaGriBleuma - indigo indigo rin bleu rin gri indigo Bleumarin - Bleumarin BleumaAlb, Gri-bleuBleumaindigo indigo rin gri rin cu indigo bleu dungi gribleu Bleumarin - Gri fer BleuAlb,griGri Bleumaindigo marin rin indigo - Bleumarin Bleumarin BleumaGriGri-bleuBleumaindigo indigo rin bleu rin cu indigo dungi gribleu
Linie PRE 1011
BleumarinBleumarin Bleumarin Bleuma GriBleuma Bleu- - indigo indigo indigo rin bleu rin marin indigo gri - Bleumarin Bleumarin BleumaGriBleuma - - indigo indigo rin bleu rin gri indigo Bleumarin - Bleumarin BleumaAlb, Gri-bleuBleumaGriindigo indigo rin gri rin cu bleu indigo bleu dungi gribleu Bleumarin - Gri fer BleuAlb,griGri Bleumagri indigo marin rin indigo - Bleumarin Bleumarin BleumaGriGri-bleuBleumaGriindigo indigo rin bleu rin cu bleu indigo dungi gribleu
Linie PRE 1012
BleumarinBleumarin Bleumarin Bleuma GriBleuma Bleu- - - indigo indigo indigo rin bleu rin marin indigo gri - Bleumarin Bleumarin BleumaGriBleuma - - Bleuma indigo indigo rin bleu rin gri rin indigo indigo Bleumarin - Bleumarin BleumaAlb, Gri-bleuBleumaGriBleuma indigo indigo rin gri rin cu bleu rin indigo bleu dungi indigo gribleu Bleumarin - Gri fer BleuAlb,griGri Bleumagri Bleuma indigo marin rin rin indigo indigo - Bleumarin Bleumarin BleumaGriGri-bleuBleumaGriBleuma indigo indigo rin bleu rin cu bleu rin indigo dungi indigo gribleu
Linie PRE 1013
BleumarinBleumarin Bleumarin Bleuma Griindigo indigo indigo rin bleu indigo - Bleumarin Bleumarin BleumaGriindigo indigo rin bleu indigo Bleumarin - Bleumarin BleumaAlb, indigo indigo rin gri indigo bleu Bleumarin - Gri fer BleuAlb,gri indigo marin indigo - Bleumarin Bleumarin BleumaGriindigo indigo rin bleu indigo - Bleumarin Gri fer BleuGri indigo marin indigo
Linie PRE 1014
BleumarinBleumarin Bleumarin Bleuma GriBleuma indigo indigo indigo rin bleu rin indigo gri - Bleumarin Bleumarin BleumaGriBleuma indigo indigo rin bleu rin gri indigo Bleumarin - Bleumarin BleumaAlb, Gri-bleu indigo indigo rin gri indigo bleu Bleumarin - Gri fer BleuAlb,griGri indigo marin indigo - Bleumarin Bleumarin BleumaGriGri-bleu indigo indigo rin bleu indigo - Bleumarin Gri fer BleuGri Gri indigo marin indigo
Linie PRE 1015
BleumarinBleumarin Bleumarin Bleuma GriBleuma Bleuindigo indigo indigo rin bleu rin marin indigo gri - Bleumarin Bleumarin BleumaGriBleuma - indigo indigo rin bleu rin gri indigo Bleumarin - Bleumarin BleumaAlb, Gri-bleuBleumaindigo indigo rin gri rin cu indigo bleu dungi gribleu Bleumarin - Gri fer BleuAlb,griGri Bleumaindigo marin rin indigo - Bleumarin Bleumarin BleumaGriGri-bleuBleumaindigo indigo rin bleu rin cu indigo dungi gribleu - Bleumarin Gri fer BleuGri Gri - indigo marin indigo
Linie PRE 1016
BleumarinBleumarin Bleumarin Bleuma GriBleuma Bleu- - indigo indigo indigo rin bleu rin marin indigo gri - Bleumarin Bleumarin BleumaGriBleuma - - indigo indigo rin bleu rin gri indigo Bleumarin - Bleumarin BleumaAlb, Gri-bleuBleumaGriindigo indigo rin gri rin cu bleu indigo bleu dungi gribleu Bleumarin - Gri fer BleuAlb,griGri Bleumagri indigo marin rin indigo - Bleumarin Bleumarin BleumaGriGri-bleuBleumaGriindigo indigo rin bleu rin cu bleu indigo dungi gribleu - Bleumarin Gri fer BleuGri Gri - Gri indigo marin indigo
Linie PRE 1017
BleumarinBleumarin Bleumarin Bleuma GriBleuma Bleu- - - indigo indigo indigo rin bleu rin marin indigo gri - Bleumarin Bleumarin BleumaGriBleuma - - Bleuma indigo indigo rin bleu rin gri rin indigo indigo Bleumarin - Bleumarin BleumaAlb, Gri-bleuBleumaGriBleuma indigo indigo rin gri rin cu bleu rin indigo bleu dungi indigo gribleu Bleumarin - Gri fer BleuAlb,griGri Bleumagri Bleuma indigo marin rin rin indigo indigo - Bleumarin Bleumarin BleumaGriGri-bleuBleumaGriBleuma indigo indigo rin bleu rin cu bleu rin indigo dungi indigo gribleu - Bleumarin Gri fer BleuGri Gri - Gri Bleuma indigo marin rin indigo indigo
Linie PRE 1018
Bleumarin indigo
Linie PRE 1019
Bleumarin Bleumarin indigo indigo
Linie PRE 1020
Bleumarin Bleumarin indigo indigo Bleumarin Bleumarin indigo indigo
Linie PRE 1021
Bleumarin Bleumarin Bleuma indigo indigo rin indigo Bleumarin Bleumarin Bleumaindigo indigo rin indigo
Linie PRE 1022
Bleumarin Bleumarin Bleuma indigo indigo rin indigo Bleumarin Bleumarin Bleumaindigo indigo rin indigo - Bleumarin Bleumaindigo rin indigo
Linie PRE 1023
Bleumarin Bleumarin Bleuma indigo indigo rin indigo Bleumarin Bleumarin Bleumaindigo indigo rin indigo - Bleumarin Bleumaindigo rin indigo - Gri fer Bleumarin indigo
Linie PRE 1024
Bleumarin Bleumarin Bleuma Griindigo indigo rin bleu indigo Bleumarin Bleumarin BleumaGriindigo indigo rin bleu indigo - Bleumarin BleumaAlb, indigo rin gri indigo bleu - Gri fer BleuAlb,gri marin indigo
Linie PRE 1025
Bleumarin Bleumarin Bleuma GriBleuma indigo indigo rin bleu rin indigo gri Bleumarin Bleumarin BleumaGriBleuma indigo indigo rin bleu rin gri indigo - Bleumarin BleumaAlb, Gri-bleu indigo rin gri indigo bleu - Gri fer BleuAlb,griGri marin indigo
Linie PRE 1026
Bleumarin indigo Bleumarin indigo - - Bleumarin indigo
Linie PRE 1027
Bleumarin Bleumarin indigo indigo Bleumarin Bleumarin indigo indigo - Bleumarin indigo - Gri fer Bleumarin Bleumarin indigo indigo
Linie PRE 1028
Bleumarin Bleumarin Bleuma indigo indigo rin indigo Bleumarin Bleumarin Bleumaindigo indigo rin indigo - Bleumarin Bleumaindigo rin indigo - Gri fer Bleumarin indigo Bleumarin Bleumarin Bleumaindigo indigo rin indigo
Linie PRE 1029
Bleumarin Bleumarin Bleuma Griindigo indigo rin bleu indigo Bleumarin Bleumarin BleumaGriindigo indigo rin bleu indigo - Bleumarin BleumaAlb, indigo rin gri indigo bleu - Gri fer BleuAlb,gri marin indigo Bleumarin Bleumarin BleumaGriindigo indigo rin bleu indigo
Linie PRE 1030
Bleumarin Bleumarin Bleuma GriBleuma indigo indigo rin bleu rin indigo gri Bleumarin Bleumarin BleumaGriBleuma indigo indigo rin bleu rin gri indigo - Bleumarin BleumaAlb, Gri-bleu indigo rin gri indigo bleu - Gri fer BleuAlb,griGri marin indigo Bleumarin Bleumarin BleumaGriGri-bleu indigo indigo rin bleu indigo
Linie PRE 1031
Bleumarin Bleumarin Bleuma GriBleuma Bleuindigo indigo rin bleu rin marin indigo gri Bleumarin Bleumarin BleumaGriBleuma - indigo indigo rin bleu rin gri indigo - Bleumarin BleumaAlb, Gri-bleuBleumaindigo rin gri rin cu indigo bleu dungi gribleu - Gri fer BleuAlb,griGri Bleumamarin rin indigo Bleumarin Bleumarin BleumaGriGri-bleuBleumaindigo indigo rin bleu rin cu indigo dungi gribleu
Linie PRE 1032
Bleumarin Bleumarin Bleuma GriBleuma Bleu- - - Negru Negru indigo indigo rin bleu rin marin indigo gri Bleumarin Bleumarin BleumaGriBleuma - - Bleuma Negru Negru indigo indigo rin bleu rin gri rin indigo indigo - Bleumarin BleumaAlb, Gri-bleuBleumaGriBleuma Negru Negru indigo rin gri rin cu bleu rin indigo bleu dungi indigo gribleu - Gri fer BleuAlb,griGri Bleumagri Bleuma Negru Negru marin rin rin indigo indigo Bleumarin Bleumarin BleumaGriGri-bleuBleumaGriBleuma Negru Negru indigo indigo rin bleu rin cu bleu rin indigo dungi indigo gribleu
Linie PRE 1033
Bleumarin Bleumarin Bleuma GriBleuma Bleuindigo indigo rin bleu rin marin indigo gri Bleumarin Bleumarin BleumaGriBleuma - indigo indigo rin bleu rin gri indigo - Bleumarin BleumaAlb, Gri-bleuBleumaindigo rin gri rin cu indigo bleu dungi gribleu - Gri fer BleuAlb,griGri Bleumamarin rin indigo Bleumarin Bleumarin BleumaGriGri-bleuBleumaindigo indigo rin bleu rin cu indigo dungi gribleu Bleumarin Gri fer BleuGri Gri - indigo marin indigo
Linie PRE 1034
Bleumarin Bleumarin Bleuma GriBleuma Bleu- - - Negru Negru indigo indigo rin bleu rin marin indigo gri Bleumarin Bleumarin BleumaGriBleuma - - Bleuma Negru Negru indigo indigo rin bleu rin gri rin indigo indigo - Bleumarin BleumaAlb, Gri-bleuBleumaGriBleuma Negru Negru indigo rin gri rin cu bleu rin indigo bleu dungi indigo gribleu - Gri fer BleuAlb,griGri Bleumagri Bleuma Negru Negru marin rin rin indigo indigo Bleumarin Bleumarin BleumaGriGri-bleuBleumaGriBleuma Negru Negru indigo indigo rin bleu rin cu bleu rin indigo dungi indigo gribleu Bleumarin Gri fer BleuGri Gri - Gri Bleuma Negru Negru indigo marin rin indigo indigo
Linie PRE 1035
Bleumarin indigo
Linie PRE 1036
Bleumarin Bleuma indigo rin indigo Bleumarin Bleumaindigo rin indigo
Linie PRE 1037
Bleumarin Bleuma Griindigo rin bleu indigo Bleumarin BleumaGriindigo rin bleu indigo
Linie PRE 1038
Bleumarin Bleuma Griindigo rin bleu indigo Bleumarin BleumaGriindigo rin bleu indigo Bleumarin BleumaAlb, indigo rin gri indigo bleu
Linie PRE 1039
Bleumarin Bleuma GriBleuma indigo rin bleu rin indigo gri Bleumarin BleumaGriBleuma indigo rin bleu rin gri indigo Bleumarin BleumaAlb, Gri-bleu indigo rin gri indigo bleu
Linie PRE 1040
Bleumarin Bleuma GriBleuma indigo rin bleu rin indigo gri Bleumarin BleumaGriBleuma indigo rin bleu rin gri indigo Bleumarin BleumaAlb, Gri-bleu indigo rin gri indigo bleu Gri fer BleuAlb,griGri marin indigo
Linie PRE 1041
Bleumarin Bleuma GriBleuma Bleuindigo rin bleu rin marin indigo gri Bleumarin BleumaGriBleuma - indigo rin bleu rin gri indigo Bleumarin BleumaAlb, Gri-bleuBleumaindigo rin gri rin cu indigo bleu dungi gribleu Gri fer BleuAlb,griGri Bleumamarin rin indigo
Linie PRE 1042
Bleumarin indigo Bleumarin indigo Bleumarin indigo Gri fer Bleumarin indigo
Linie PRE 1043
Bleumarin Bleuma indigo rin indigo Bleumarin Bleumaindigo rin indigo Bleumarin Bleumaindigo rin indigo Gri fer Bleumarin indigo Bleumarin Bleumaindigo rin indigo
Linie PRE 1044
Bleumarin Bleuma Griindigo rin bleu indigo Bleumarin BleumaGriindigo rin bleu indigo Bleumarin BleumaAlb, indigo rin gri indigo bleu Gri fer BleuAlb,gri marin indigo Bleumarin BleumaGriindigo rin bleu indigo
Linie PRE 1045
Bleumarin Bleuma GriBleuma indigo rin bleu rin indigo gri Bleumarin BleumaGriBleuma indigo rin bleu rin gri indigo Bleumarin BleumaAlb, Gri-bleu indigo rin gri indigo bleu Gri fer BleuAlb,griGri marin indigo Bleumarin BleumaGriGri-bleu indigo rin bleu indigo
Linie PRE 1046
Bleumarin Bleuma GriBleuma Bleuindigo rin bleu rin marin indigo gri Bleumarin BleumaGriBleuma - indigo rin bleu rin gri indigo Bleumarin BleumaAlb, Gri-bleuBleumaindigo rin gri rin cu indigo bleu dungi gribleu Gri fer BleuAlb,griGri Bleumamarin rin indigo Bleumarin BleumaGriGri-bleuBleumaindigo rin bleu rin cu indigo dungi gribleu
Linie PRE 1047
Bleumarin Bleuma GriBleuma Bleu- - indigo rin bleu rin marin indigo gri Bleumarin BleumaGriBleuma - - indigo rin bleu rin gri indigo Bleumarin BleumaAlb, Gri-bleuBleumaGriindigo rin gri rin cu bleu indigo bleu dungi gribleu Gri fer BleuAlb,griGri Bleumagri marin rin indigo Bleumarin BleumaGriGri-bleuBleumaGriindigo rin bleu rin cu bleu indigo dungi gribleu
Linie PRE 1048
Bleumarin Bleuma GriBleuma Bleu- - - indigo rin bleu rin marin indigo gri Bleumarin BleumaGriBleuma - - Bleuma indigo rin bleu rin gri rin indigo indigo Bleumarin BleumaAlb, Gri-bleuBleumaGriBleuma indigo rin gri rin cu bleu rin indigo bleu dungi indigo gribleu Gri fer BleuAlb,griGri Bleumagri Bleuma marin rin rin indigo indigo Bleumarin BleumaGriGri-bleuBleumaGriBleuma indigo rin bleu rin cu bleu rin indigo dungi indigo gribleu
Linie PRE 1049
Bleumarin Bleuma GriBleuma Bleu- - - Negru Negru indigo rin bleu rin marin indigo gri Bleumarin BleumaGriBleuma - - Bleuma Negru Negru indigo rin bleu rin gri rin indigo indigo Bleumarin BleumaAlb, Gri-bleuBleumaGriBleuma Negru Negru indigo rin gri rin cu bleu rin indigo bleu dungi indigo gribleu Gri fer BleuAlb,griGri Bleumagri Bleuma Negru Negru marin rin rin indigo indigo Bleumarin BleumaGriGri-bleuBleumaGriBleuma Negru Negru indigo rin bleu rin cu bleu rin indigo dungi indigo gribleu
Linie PRE 1050
Bleuma rin indigo
Linie PRE 1051
Bleuma Gririn bleu indigo BleumaGririn bleu indigo
Linie PRE 1052
Bleuma GriBleuma rin bleu rin indigo gri BleumaGriBleuma rin bleu rin gri indigo
Linie PRE 1053
Bleuma GriBleuma rin bleu rin indigo gri BleumaGriBleuma rin bleu rin gri indigo BleumaAlb, Gri-bleu rin gri indigo bleu
Linie PRE 1054
Bleuma GriBleuma Bleurin bleu rin marin indigo gri BleumaGriBleuma - rin bleu rin gri indigo BleumaAlb, Gri-bleuBleumarin gri rin cu indigo bleu dungi gribleu
Linie PRE 1055
Bleuma GriBleuma Bleurin bleu rin marin indigo gri BleumaGriBleuma - rin bleu rin gri indigo BleumaAlb, Gri-bleuBleumarin gri rin cu indigo bleu dungi gribleu BleuAlb,griGri Bleumamarin rin indigo
Linie PRE 1056
Bleuma rin indigo Bleumarin indigo Bleumarin indigo Bleumarin indigo Bleumarin indigo
Linie PRE 1057
Bleuma Gririn bleu indigo BleumaGririn bleu indigo BleumaAlb, rin gri indigo bleu BleuAlb,gri marin indigo BleumaGririn bleu indigo
Linie PRE 1058
Bleuma GriBleuma rin bleu rin indigo gri BleumaGriBleuma rin bleu rin gri indigo BleumaAlb, Gri-bleu rin gri indigo bleu BleuAlb,griGri marin indigo BleumaGriGri-bleu rin bleu indigo
Linie PRE 1059
Bleuma GriBleuma Bleurin bleu rin marin indigo gri BleumaGriBleuma - rin bleu rin gri indigo BleumaAlb, Gri-bleuBleumarin gri rin cu indigo bleu dungi gribleu BleuAlb,griGri Bleumamarin rin indigo BleumaGriGri-bleuBleumarin bleu rin cu indigo dungi gribleu
Linie PRE 1060
Bleuma GriBleuma Bleu- - rin bleu rin marin indigo gri BleumaGriBleuma - - rin bleu rin gri indigo BleumaAlb, Gri-bleuBleumaGririn gri rin cu bleu indigo bleu dungi gribleu BleuAlb,griGri Bleumagri marin rin indigo BleumaGriGri-bleuBleumaGririn bleu rin cu bleu indigo dungi gribleu
Linie PRE 1061
Bleuma GriBleuma Bleu- - - rin bleu rin marin indigo gri BleumaGriBleuma - - Bleuma rin bleu rin gri rin indigo indigo BleumaAlb, Gri-bleuBleumaGriBleuma rin gri rin cu bleu rin indigo bleu dungi indigo gribleu BleuAlb,griGri Bleumagri Bleuma marin rin rin indigo indigo BleumaGriGri-bleuBleumaGriBleuma rin bleu rin cu bleu rin indigo dungi indigo gribleu
Linie PRE 1062
Bleuma GriBleuma Bleu- - - Negru Negru rin bleu rin marin indigo gri BleumaGriBleuma - - Bleuma Negru Negru rin bleu rin gri rin indigo indigo BleumaAlb, Gri-bleuBleumaGriBleuma Negru Negru rin gri rin cu bleu rin indigo bleu dungi indigo gribleu BleuAlb,griGri Bleumagri Bleuma Negru Negru marin rin rin indigo indigo BleumaGriGri-bleuBleumaGriBleuma Negru Negru rin bleu rin cu bleu rin indigo dungi indigo gribleu
Linie PRE 1063
Bleuma GriBleuma Bleu- - - rin bleu rin marin indigo gri BleumaGriBleuma - - Bleuma rin bleu rin gri rin indigo indigo BleumaAlb, Gri-bleuBleumaGriBleuma rin gri rin cu bleu rin indigo bleu dungi indigo gribleu BleuAlb,griGri Bleumagri Bleuma marin rin rin indigo indigo BleumaGriGri-bleuBleumaGriBleuma rin bleu rin cu bleu rin indigo dungi indigo gribleu BleuGri Gri - Gri Bleuma marin rin indigo indigo
Linie PRE 1064
Gribleu
Linie PRE 1065
GriBleuma Bleubleu rin marin gri
Linie PRE 1066
GriBleuma bleu rin gri GriBleuma bleu rin gri
Linie PRE 1067
GriBleuma Bleubleu rin marin gri GriBleuma - bleu rin gri
Linie PRE 1068
GriBleuma Bleubleu rin marin gri GriBleuma - bleu rin gri Alb, Gri-bleuBleumagri rin cu bleu dungi gribleu
Linie PRE 1069
GriBleuma Bleubleu rin marin gri GriBleuma - bleu rin gri Alb, Gri-bleuBleumagri rin cu bleu dungi gribleu Alb,griGri Bleumarin
Linie PRE 1070
GriBleuma Bleu- - bleu rin marin gri GriBleuma - - bleu rin gri Alb, Gri-bleuBleumaGrigri rin cu bleu bleu dungi gribleu Alb,griGri Bleumagri rin
Linie PRE 1071
GriBleuma Bleu- - - bleu rin marin gri GriBleuma - - Bleuma bleu rin gri rin indigo Alb, Gri-bleuBleumaGriBleuma gri rin cu bleu rin bleu dungi indigo gribleu Alb,griGri Bleumagri Bleuma rin rin indigo
Linie PRE 1072
Gribleu Gribleu Alb, gri bleu Alb,gri Gribleu
Linie PRE 1073
GriBleuma bleu rin gri GriBleuma bleu rin gri Alb, Gri-bleu gri bleu Alb,griGri GriGri-bleu bleu
Linie PRE 1074
GriBleuma Bleubleu rin marin gri GriBleuma - bleu rin gri Alb, Gri-bleuBleumagri rin cu bleu dungi gribleu Alb,griGri Bleumarin GriGri-bleuBleumableu rin cu dungi gribleu
Linie PRE 1075
GriBleuma Bleu- - bleu rin marin gri GriBleuma - - bleu rin gri Alb, Gri-bleuBleumaGrigri rin cu bleu bleu dungi gribleu Alb,griGri Bleumagri rin GriGri-bleuBleumaGribleu rin cu bleu dungi gribleu
Linie PRE 1076
GriBleuma Bleu- - - bleu rin marin gri GriBleuma - - Bleuma bleu rin gri rin indigo Alb, Gri-bleuBleumaGriBleuma gri rin cu bleu rin bleu dungi indigo gribleu Alb,griGri Bleumagri Bleuma rin rin indigo GriGri-bleuBleumaGriBleuma bleu rin cu bleu rin dungi indigo gribleu
Linie PRE 1077
GriBleuma Bleu- - - Negru bleu rin marin gri GriBleuma - - Bleuma Negru bleu rin gri rin indigo Alb, Gri-bleuBleumaGriBleuma Negru gri rin cu bleu rin bleu dungi indigo gribleu Alb,griGri Bleumagri Bleuma Negru rin rin indigo GriGri-bleuBleumaGriBleuma Negru bleu rin cu bleu rin dungi indigo gribleu
Linie PRE 1078
GriBleuma Bleu- - - Negru Negru bleu rin marin gri GriBleuma - - Bleuma Negru Negru bleu rin gri rin indigo Alb, Gri-bleuBleumaGriBleuma Negru Negru gri rin cu bleu rin bleu dungi indigo gribleu Alb,griGri Bleumagri Bleuma Negru Negru rin rin indigo GriGri-bleuBleumaGriBleuma Negru Negru bleu rin cu bleu rin dungi indigo gribleu
Linie PRE 1079
Bleuma rin gri
Linie PRE 1080
Bleuma Bleurin marin gri
Linie PRE 1081
Bleuma Bleu- - - rin marin gri
Linie PRE 1082
Bleuma Bleurin marin gri Bleuma - rin gri
Linie PRE 1083
Bleuma Bleu- - rin marin gri Bleuma - - rin gri
Linie PRE 1084
Bleuma Bleu- - - rin marin gri Bleuma - - Bleuma rin gri rin indigo
Linie PRE 1085
Bleuma Bleu- - rin marin gri Bleuma - - rin gri Gri-bleuBleumaGririn cu bleu dungi gribleu
Linie PRE 1086
Bleuma Bleu- - - rin marin gri Bleuma - - Bleuma rin gri rin indigo Gri-bleuBleumaGriBleuma rin cu bleu rin dungi indigo gribleu
Linie PRE 1087
Bleuma Bleu- - - rin marin gri Bleuma - - Bleuma rin gri rin indigo Gri-bleuBleumaGriBleuma rin cu bleu rin dungi indigo gribleu Gri Bleumagri Bleuma rin rin indigo
Linie PRE 1088
Bleuma Bleu- - - Negru Negru rin marin gri Bleuma - - Bleuma Negru Negru rin gri rin indigo Gri-bleuBleumaGriBleuma Negru Negru rin cu bleu rin dungi indigo gribleu Gri Bleumagri Bleuma Negru Negru rin rin indigo
Linie PRE 1089
Bleuma rin gri Bleuma rin gri Gri-bleu Gri Gri-bleu
Linie PRE 1090
Bleuma Bleurin marin gri Bleuma - rin gri Gri-bleuBleumarin cu dungi gribleu Gri Bleumarin Gri-bleuBleumarin cu dungi gribleu
Linie PRE 1091
Bleuma Bleu- - rin marin gri Bleuma - - rin gri Gri-bleuBleumaGririn cu bleu dungi gribleu Gri Bleumagri rin Gri-bleuBleumaGririn cu bleu dungi gribleu
Linie PRE 1092
Bleuma Bleu- - - rin marin gri Bleuma - - Bleuma rin gri rin indigo Gri-bleuBleumaGriBleuma rin cu bleu rin dungi indigo gribleu Gri Bleumagri Bleuma rin rin indigo Gri-bleuBleumaGriBleuma rin cu bleu rin dungi indigo gribleu
Linie PRE 1093
Bleuma Bleu- - - Negru rin marin gri Bleuma - - Bleuma Negru rin gri rin indigo Gri-bleuBleumaGriBleuma Negru rin cu bleu rin dungi indigo gribleu Gri Bleumagri Bleuma Negru rin rin indigo Gri-bleuBleumaGriBleuma Negru rin cu bleu rin dungi indigo gribleu
Linie PRE 1094
Bleuma Bleu- - - Negru Negru rin marin gri Bleuma - - Bleuma Negru Negru rin gri rin indigo Gri-bleuBleumaGriBleuma Negru Negru rin cu bleu rin dungi indigo gribleu Gri Bleumagri Bleuma Negru Negru rin rin indigo Gri-bleuBleumaGriBleuma Negru Negru rin cu bleu rin dungi indigo gribleu
Linie PRE 1095
Bleumarin
Linie PRE 1096
Bleu- - marin - -
Linie PRE 1097
Bleu- - - marin - - Bleuma rin indigo
Linie PRE 1098
Bleu- - - marin - - Bleuma rin indigo BleumaGriBleuma rin cu bleu rin dungi indigo gribleu
Linie PRE 1099
Bleu- - - Negru marin - - Bleuma Negru rin indigo BleumaGriBleuma Negru rin cu bleu rin dungi indigo gribleu
Linie PRE 1100
Bleu- - - Negru Negru marin - - Bleuma Negru Negru rin indigo BleumaGriBleuma Negru Negru rin cu bleu rin dungi indigo gribleu
Linie PRE 1101
Bleu- - - Negru Negru marin - - Bleuma Negru Negru rin indigo BleumaGriBleuma Negru Negru rin cu bleu rin dungi indigo gribleu Bleumagri Bleuma Negru Negru rin rin indigo
Linie PRE 1102
Bleumarin - Bleumarin cu dungi gribleu Bleumarin Bleumarin cu dungi gribleu
Linie PRE 1103
Bleu- - marin - - BleumaGririn cu bleu dungi gribleu Bleumagri rin BleumaGririn cu bleu dungi gribleu
Linie PRE 1104
Bleu- - - marin - - Bleuma rin indigo BleumaGriBleuma rin cu bleu rin dungi indigo gribleu Bleumagri Bleuma rin rin indigo BleumaGriBleuma rin cu bleu rin dungi indigo gribleu
Linie PRE 1105
Bleu- - - Negru marin - - Bleuma Negru rin indigo BleumaGriBleuma Negru rin cu bleu rin dungi indigo gribleu Bleumagri Bleuma Negru rin rin indigo BleumaGriBleuma Negru rin cu bleu rin dungi indigo gribleu
Linie PRE 1106
Bleu- - - Negru Negru marin - - Bleuma Negru Negru rin indigo BleumaGriBleuma Negru Negru rin cu bleu rin dungi indigo gribleu Bleumagri Bleuma Negru Negru rin rin indigo BleumaGriBleuma Negru Negru rin cu bleu rin dungi indigo gribleu
Linie PRE 1107
- - - Bleuma rin indigo
Linie PRE 1108
- - Negru - Bleuma Negru rin indigo
Linie PRE 1109
- - Gribleu gri Gribleu
Linie PRE 1110
- - - Bleuma rin indigo GriBleuma bleu rin indigo gri Bleuma rin indigo GriBleuma bleu rin indigo
Linie PRE 1111
- - Negru - Bleuma Negru rin indigo GriBleuma Negru bleu rin indigo gri Bleuma Negru rin indigo GriBleuma Negru bleu rin indigo
Linie PRE 1112
- Negru - Bleuma Negru Negru rin indigo GriBleuma Negru Negru bleu rin indigo gri Bleuma Negru Negru rin indigo GriBleuma Negru Negru bleu rin indigo
Linie PRE 1113
- Negru
Linie PRE 1114
- Negru Bleuma Negru rin indigo
Linie PRE 1115
- Negru Negru Bleuma Negru Negru rin indigo
Linie PRE 1116
- Negru Negru Bleuma Negru Negru rin indigo Bleuma Negru Negru rin indigo
Linie PRE 1117
- Negru Negru Bleuma Negru Negru rin indigo Bleuma Negru Negru rin indigo Bleuma Negru Negru rin indigo
Linie PRE 1118
- Bleuma rin indigo Bleuma rin indigo Bleuma rin indigo Bleuma rin indigo
Linie PRE 1119
- Negru Bleuma Negru rin indigo Bleuma Negru rin indigo Bleuma Negru rin indigo Bleuma Negru rin indigo
Linie PRE 1120
- Negru Bleuma Negru Negru rin indigo Bleuma Negru Negru rin indigo Bleuma Negru Negru rin indigo Bleuma Negru Negru rin indigo
Linie PRE 1121
Negru
Linie PRE 1122
Negru Negru Negru Negru
Linie PRE 1123
Negru Negru Negru Negru Negru
Linie PRE 1124
Negru Negru Negru Negru Negru Negru Negru Negru Negru
Linie PRE 1125
Negru
Linie PRE 1126
Negru Negru Negru Negru Negru
Linie PRE 1127
Toate specia lită tile
Linie PRE 1128
Toate Bleuma specia rin lită indigo tile
Linie PRE 1129
Toate Bleuma - Bleumarin Bleumarin BleumaGriBleuma - specia rin indigo indigo rin bleu rin gri lită indigo indigo tile
Linie PRE 1130
Toate Bleuma - Bleumarin Bleumarin BleumaGriBleuma - - Bleuma specia rin indigo indigo rin bleu rin gri rin lită indigo indigo indigo tile
Linie PRE 1131
Toate specia lită tile Poliţie
Linie PRE 1132
Toate Bleuma specia rin lită indigo tile PoliţieBleuma rin indigo
Linie PRE 1133
Toate Bleuma - specia rin lită indigo tile PoliţieBleumaBleumarin rin indigo indigo
Linie PRE 1134
Toate specia lită tile Poliţie P.F.
Linie PRE 1135
Toate Bleuma specia rin lită indigo tile PoliţieBleuma rin indigo P.F. Bleuma rin indigo
Linie PRE 1136
Toate Bleuma - specia rin lită indigo tile PoliţieBleumaBleumarin rin indigo indigo P.F. BleumaBleumarin rin indigo indigo
Linie PRE 1137
Toate Bleuma - Bleumarin Bleumarin BleumaGriBleuma - specia rin indigo indigo rin bleu rin gri lită indigo indigo tile PoliţieBleumaBleumarin - Bleumarin BleumaAlb, Gri-bleuBleumarin indigo indigo rin gri rin cu indigo indigo bleu dungi gribleu P.F. BleumaBleumarin - Gri fer BleuAlb,griGri Bleumarin indigo marin rin indigo indigo
Linie PRE 1138
Toate Bleuma - Bleumarin Bleumarin BleumaGriBleuma - - Bleuma specia rin indigo indigo rin bleu rin gri rin lită indigo indigo indigo tile PoliţieBleumaBleumarin - Bleumarin BleumaAlb, Gri-bleuBleumaGriBleuma rin indigo indigo rin gri rin cu bleu rin indigo indigo bleu dungi indigo gribleu P.F. BleumaBleumarin - Gri fer BleuAlb,griGri Bleumagri Bleuma rin indigo marin rin rin indigo indigo indigo
Linie PRE 1139
Toate specia lită tile Poliţie P.F. Poliţie
Linie PRE 1140
Toate Bleuma specia rin lită indigo tile PoliţieBleuma rin indigo P.F. Bleuma rin indigo PoliţieBleuma rin indigo
Linie PRE 1141
Toate Bleuma - specia rin lită indigo tile PoliţieBleumaBleumarin rin indigo indigo P.F. BleumaBleumarin rin indigo indigo PoliţieBleuma - rin indigo
Linie PRE 1142
Toate Bleuma - Bleumarin specia rin indigo lită indigo tile PoliţieBleumaBleumarin - rin indigo indigo P.F. BleumaBleumarin - rin indigo indigo PoliţieBleuma - Bleumarin rin indigo indigo
Linie PRE 1143
Toate Bleuma - Bleumarin Bleumarin specia rin indigo indigo lită indigo tile PoliţieBleumaBleumarin - Bleumarin rin indigo indigo indigo P.F. BleumaBleumarin - Gri fer rin indigo indigo PoliţieBleuma - Bleumarin Bleumarin rin indigo indigo indigo
Linie PRE 1144
Toate Bleuma - Bleumarin Bleumarin BleumaGriBleuma - specia rin indigo indigo rin bleu rin gri lită indigo indigo tile PoliţieBleumaBleumarin - Bleumarin BleumaAlb, Gri-bleuBleumarin indigo indigo rin gri rin cu indigo indigo bleu dungi gribleu P.F. BleumaBleumarin - Gri fer BleuAlb,griGri Bleumarin indigo marin rin indigo indigo PoliţieBleuma - Bleumarin Bleumarin BleumaGriGri-bleuBleumarin indigo indigo rin bleu rin cu indigo indigo dungi gribleu P.F. Bleuma - Bleumarin Gri fer BleuGri Gri - rin indigo marin indigo indigo
Linie PRE 1145
Toate Bleuma - Bleumarin Bleumarin BleumaGriBleuma - - Bleuma specia rin indigo indigo rin bleu rin gri rin lită indigo indigo indigo tile PoliţieBleumaBleumarin - Bleumarin BleumaAlb, Gri-bleuBleumaGri indigo rin gri rin cu bleu rin indigo indigo bleu dungi indigo gribleu P.F. BleumaBleumarin - Gri fer BleuAlb,griGri Bleumagri Bleuma rin indigo marin rin rin indigo indigo indigo PoliţieBleuma - Bleumarin Bleumarin BleumaGriGri-bleuBleumaGriBleuma rin indigo indigo rin bleu rin cu bleu rin indigo indigo dungi indigo gribleu P.F. Bleuma - Bleumarin Gri fer BleuGri Gri - Gri Bleuma rin indigo marin rin indigo indigo indigo
Linie PRE 1146
Bleuma rin indigo
Linie PRE 1147
Bleuma - rin indigo
Linie PRE 1148
Bleuma rin indigo Bleuma rin indigo
Linie PRE 1149
Bleuma - rin indigo BleumaBleumarin rin indigo indigo
Linie PRE 1150
Bleuma rin indigo Bleuma rin indigo Bleuma rin indigo
Linie PRE 1151
Bleuma - rin indigo BleumaBleumarin rin indigo indigo BleumaBleumarin rin indigo indigo
Linie PRE 1152
Bleuma - Bleumarin rin indigo indigo BleumaBleumarin - rin indigo indigo BleumaBleumarin - rin indigo indigo
Linie PRE 1153
Bleuma rin indigo Bleuma rin indigo Bleuma rin indigo Bleuma rin indigo
Linie PRE 1154
Bleuma - rin indigo BleumaBleumarin rin indigo indigo BleumaBleumarin rin indigo indigo Bleuma - rin indigo
Linie PRE 1155
Bleuma - Bleumarin rin indigo indigo BleumaBleumarin - rin indigo indigo BleumaBleumarin - rin indigo indigo Bleuma - Bleumarin rin indigo indigo
Linie PRE 1156
Bleuma - Bleumarin Bleumarin rin indigo indigo indigo BleumaBleumarin - Bleumarin rin indigo indigo indigo BleumaBleumarin - Gri fer rin indigo indigo Bleuma - Bleumarin Bleumarin rin indigo indigo indigo
Linie PRE 1157
- Bleumarin indigo
Linie PRE 1158
- Bleumarin Bleumarin indigo indigo
Linie PRE 1159
- Bleumarin Bleumarin Bleumaindigo indigo rin indigo
Linie PRE 1160
- Bleumarin Bleumarin BleumaGriindigo indigo rin bleu indigo
Linie PRE 1161
- Bleumarin Bleumarin BleumaGriBleuma indigo indigo rin bleu rin gri indigo
Linie PRE 1162
- Bleumarin Bleumarin BleumaGriBleuma - indigo indigo rin bleu rin gri indigo
Linie PRE 1163
- Bleumarin Bleumarin BleumaGriBleuma - - indigo indigo rin bleu rin gri indigo
Linie PRE 1164
- Bleumarin Bleumarin BleumaGriBleuma - - Bleuma indigo indigo rin bleu rin gri rin indigo indigo
Linie PRE 1165
- Bleumarin indigo
Linie PRE 1166
- Bleumarin indigo Bleumarin - indigo
Linie PRE 1167
- Bleumarin Bleumarin indigo indigo Bleumarin - Bleumarin indigo indigo
Linie PRE 1168
- Bleumarin Bleumarin Bleumaindigo indigo rin indigo Bleumarin - Bleumarin Bleumaindigo indigo rin indigo
Linie PRE 1169
- Bleumarin Bleumarin BleumaGriindigo indigo rin bleu indigo Bleumarin - Bleumarin BleumaAlb, indigo indigo rin gri indigo bleu
Linie PRE 1170
- Bleumarin Bleumarin BleumaGriBleuma indigo indigo rin bleu rin gri indigo Bleumarin - Bleumarin BleumaAlb, Gri-bleu indigo indigo rin gri indigo bleu
Linie PRE 1171
- Bleumarin Bleumarin BleumaGriBleuma - indigo indigo rin bleu rin gri indigo Bleumarin - Bleumarin BleumaAlb, Gri-bleuBleumaindigo indigo rin gri rin cu indigo bleu dungi gribleu
Linie PRE 1172
- Bleumarin Bleumarin BleumaGriBleuma - - indigo indigo rin bleu rin gri indigo Bleumarin - Bleumarin BleumaAlb, Gri-bleuBleumaGriindigo indigo rin gri rin cu bleu indigo bleu dungi gribleu
Linie PRE 1173
- Bleumarin Bleumarin BleumaGriBleuma - - Bleuma indigo indigo rin bleu rin gri rin indigo indigo Bleumarin - Bleumarin BleumaAlb, Gri-bleuBleumaGriBleuma indigo indigo rin gri rin cu bleu rin indigo bleu dungi indigo gribleu
Linie PRE 1174
- Bleumarin indigo Bleumarin indigo
Linie PRE 1175
- Bleumarin indigo Bleumarin - indigo Bleumarin - indigo
Linie PRE 1176
- Bleumarin Bleumarin indigo indigo Bleumarin - Bleumarin indigo indigo Bleumarin - Gri fer indigo
Linie PRE 1177
- Bleumarin Bleumarin Bleumaindigo indigo rin indigo Bleumarin - Bleumarin Bleumaindigo indigo rin indigo Bleumarin - Gri fer Bleuindigo marin indigo
Linie PRE 1178
- Bleumarin Bleumarin BleumaGriindigo indigo rin bleu indigo Bleumarin - Bleumarin BleumaAlb, indigo indigo rin gri indigo bleu Bleumarin - Gri fer BleuAlb,gri indigo marin indigo
Linie PRE 1179
- Bleumarin Bleumarin BleumaGriBleuma indigo indigo rin bleu rin gri indigo Bleumarin - Bleumarin BleumaAlb, Gri-bleu indigo indigo rin gri indigo bleu Bleumarin - Gri fer BleuAlb,griGri indigo marin indigo
Linie PRE 1180
- Bleumarin Bleumarin BleumaGriBleuma - indigo indigo rin bleu rin gri indigo Bleumarin - Bleumarin BleumaAlb, Gri-bleuBleumaindigo indigo rin gri rin cu indigo bleu dungi gribleu Bleumarin - Gri fer BleuAlb,griGri Bleumaindigo marin rin indigo
Linie PRE 1181
- Bleumarin Bleumarin BleumaGriBleuma - - indigo indigo rin bleu rin gri indigo Bleumarin - Bleumarin BleumaAlb, Gri-bleuBleumaGriindigo indigo rin gri rin cu bleu indigo bleu dungi gribleu Bleumarin - Gri fer BleuAlb,griGri Bleumagri indigo marin rin indigo
Linie PRE 1182
- Bleumarin Bleumarin BleumaGriBleuma - - Bleuma indigo indigo rin bleu rin gri rin indigo indigo Bleumarin - Bleumarin BleumaAlb, Gri-bleuBleumaGriBleuma indigo indigo rin gri rin cu bleu rin indigo bleu dungi indigo gribleu Bleumarin - Gri fer BleuAlb,griGri Bleumagri Bleuma indigo marin rin rin indigo indigo
Linie PRE 1183
- Bleumarin indigo Bleumarin indigo -
Linie PRE 1184
- Bleumarin indigo Bleumarin - indigo Bleumarin - indigo - Bleumarin indigo
Linie PRE 1185
- Bleumarin Bleumarin indigo indigo Bleumarin - Bleumarin indigo indigo Bleumarin - Gri fer indigo - Bleumarin Bleumarin indigo indigo
Linie PRE 1186
- Bleumarin Bleumarin Bleumaindigo indigo rin indigo Bleumarin - Bleumarin Bleumaindigo indigo rin indigo Bleumarin - Gri fer Bleuindigo marin indigo - Bleumarin Bleumarin Bleumaindigo indigo rin indigo
Linie PRE 1187
- Bleumarin Bleumarin BleumaGriindigo indigo rin bleu indigo Bleumarin - Bleumarin BleumaAlb, indigo indigo rin gri indigo bleu Bleumarin - Gri fer BleuAlb,gri indigo marin indigo - Bleumarin Bleumarin BleumaGriindigo indigo rin bleu indigo
Linie PRE 1188
- Bleumarin Bleumarin BleumaGriBleuma indigo indigo rin bleu rin gri indigo Bleumarin - Bleumarin BleumaAlb, Gri-bleu indigo indigo rin gri indigo bleu Bleumarin - Gri fer BleuAlb,griGri indigo marin indigo - Bleumarin Bleumarin BleumaGriGri-bleu indigo indigo rin bleu indigo
Linie PRE 1189
- Bleumarin Bleumarin BleumaGriBleuma - indigo indigo rin bleu rin gri indigo Bleumarin - Bleumarin BleumaAlb, Gri-bleuBleumaindigo indigo rin gri rin cu indigo bleu dungi gribleu Bleumarin - Gri fer BleuAlb,griGri Bleumaindigo marin rin indigo - Bleumarin Bleumarin BleumaGriGri-bleuBleumaindigo indigo rin bleu rin cu indigo dungi gribleu
Linie PRE 1190
- Bleumarin Bleumarin BleumaGriBleuma - - indigo indigo rin bleu rin gri indigo Bleumarin - Bleumarin BleumaAlb, Gri-bleuBleumaGriindigo indigo rin gri rin cu bleu indigo bleu dungi gribleu Bleumarin - Gri fer BleuAlb,griGri Bleumagri indigo marin rin indigo - Bleumarin Bleumarin BleumaGriGri-bleuBleumaGriindigo indigo rin bleu rin cu bleu indigo dungi gribleu
Linie PRE 1191
- Bleumarin Bleumarin BleumaGriBleuma - - Bleuma indigo indigo rin bleu rin gri rin indigo indigo Bleumarin - Bleumarin BleumaAlb, Gri-bleuBleumaGriBleuma indigo indigo rin gri rin cu bleu rin indigo bleu dungi indigo gribleu Bleumarin - Gri fer BleuAlb,griGri Bleumagri Bleuma indigo marin rin rin indigo indigo - Bleumarin Bleumarin BleumaGriGri-bleuBleumaGriBleuma indigo indigo rin bleu rin cu bleu rin indigo dungi indigo gribleu
Linie PRE 1192
- Bleumarin Bleumarin Bleumaindigo indigo rin indigo Bleumarin - Bleumarin Bleumaindigo indigo rin indigo Bleumarin - Gri fer Bleuindigo marin indigo - Bleumarin Bleumarin Bleumaindigo indigo rin indigo - Bleumarin Gri fer Bleuindigo marin indigo
Linie PRE 1193
- Bleumarin Bleumarin BleumaGriindigo indigo rin bleu indigo Bleumarin - Bleumarin BleumaAlb, indigo indigo rin gri indigo bleu Bleumarin - Gri fer BleuAlb,gri indigo marin indigo - Bleumarin Bleumarin BleumaGriindigo indigo rin bleu indigo - Bleumarin Gri fer BleuGri indigo marin indigo
Linie PRE 1194
- Bleumarin Bleumarin BleumaGriBleuma indigo indigo rin bleu rin gri indigo Bleumarin - Bleumarin BleumaAlb, Gri-bleu indigo indigo rin gri indigo bleu Bleumarin - Gri fer BleuAlb,griGri indigo marin indigo - Bleumarin Bleumarin BleumaGriGri-bleu indigo indigo rin bleu indigo - Bleumarin Gri fer BleuGri Gri indigo marin indigo
Linie PRE 1195
- Bleumarin Bleumarin BleumaGriBleuma - indigo indigo rin bleu rin gri indigo Bleumarin - Bleumarin BleumaAlb, Gri-bleuBleumaindigo indigo rin gri rin cu indigo bleu dungi gribleu Bleumarin - Gri fer BleuAlb,griGri Bleumaindigo marin rin indigo - Bleumarin Bleumarin BleumaGriGri-bleuBleumaindigo indigo rin bleu rin cu indigo dungi gribleu - Bleumarin Gri fer BleuGri Gri - indigo marin indigo
Linie PRE 1196
- Bleumarin Bleumarin BleumaGriBleuma - - indigo indigo rin bleu rin gri indigo Bleumarin - Bleumarin BleumaAlb, Gri-bleuBleumaGriindigo indigo rin gri rin cu bleu indigo bleu dungi gribleu Bleumarin - Gri fer BleuAlb,griGri Bleumagri indigo marin rin indigo - Bleumarin Bleumarin BleumaGriGri-bleuBleumaGriindigo indigo rin bleu rin cu bleu indigo dungi gribleu - Bleumarin Gri fer BleuGri Gri - Gri indigo marin indigo
Linie PRE 1197
- Bleumarin Bleumarin BleumaGriBleuma - - Bleuma indigo indigo rin bleu rin gri rin indigo indigo Bleumarin - Bleumarin BleumaAlb, Gri-bleuBleumaGriBleuma indigo indigo rin gri rin cu bleu rin indigo bleu dungi indigo gribleu Bleumarin - Gri fer BleuAlb,griGri Bleumagri Bleuma indigo marin rin rin indigo indigo - Bleumarin Bleumarin BleumaGriGri-bleuBleumaGriBleuma indigo indigo rin bleu rin cu bleu rin indigo dungi indigo gribleu - Bleumarin Gri fer BleuGri Gri - Gri Bleuma indigo marin rin indigo indigo
Linie PRE 1198
Bleumarin indigo
Linie PRE 1199
Bleumarin Bleumarin indigo indigo
Linie PRE 1200
Bleumarin indigo -
Linie PRE 1201
Bleumarin Bleumarin indigo indigo - Bleumarin indigo
Linie PRE 1202
Bleumarin Bleumarin Bleumaindigo indigo rin indigo - Bleumarin Bleumaindigo rin indigo
Linie PRE 1203
Bleumarin indigo - -
Linie PRE 1204
Bleumarin Bleumarin indigo indigo - Bleumarin indigo - Gri fer
Linie PRE 1205
Bleumarin Bleumarin Bleumaindigo indigo rin indigo - Bleumarin Bleumaindigo rin indigo - Gri fer Bleumarin indigo
Linie PRE 1206
Bleumarin indigo - - Bleumarin indigo
Linie PRE 1207
Bleumarin Bleumarin indigo indigo - Bleumarin indigo - Gri fer Bleumarin Bleumarin indigo indigo
Linie PRE 1208
Bleumarin Bleumarin Bleumaindigo indigo rin indigo - Bleumarin Bleumaindigo rin indigo - Gri fer Bleumarin indigo Bleumarin Bleumarin Bleumaindigo indigo rin indigo
Linie PRE 1209
Bleumarin Bleumarin BleumaGriindigo indigo rin bleu indigo - Bleumarin BleumaAlb, indigo rin gri indigo bleu - Gri fer BleuAlb,gri marin indigo Bleumarin Bleumarin BleumaGriindigo indigo rin bleu indigo
Linie PRE 1210
Bleumarin Bleumarin BleumaGriBleuma indigo indigo rin bleu rin gri indigo - Bleumarin BleumaAlb, Gri-bleu indigo rin gri indigo bleu - Gri fer BleuAlb,griGri marin indigo Bleumarin Bleumarin BleumaGriGri-bleu indigo indigo rin bleu indigo
Linie PRE 1211
Bleumarin Bleumarin BleumaGriBleuma - indigo indigo rin bleu rin gri indigo - Bleumarin BleumaAlb, Gri-bleuBleumaindigo rin gri rin cu indigo bleu dungi gribleu - Gri fer BleuAlb,griGri Bleumamarin rin indigo Bleumarin Bleumarin BleumaGriGri-bleuBleumaindigo indigo rin bleu rin cu indigo dungi gribleu
Linie PRE 1212
Bleumarin indigo
Linie PRE 1213
Bleumarin Bleumaindigo rin indigo
Linie PRE 1214
Bleumarin indigo Bleumarin indigo
Linie PRE 1215
Bleumarin Bleumaindigo rin indigo Bleumarin Bleumaindigo rin indigo
Linie PRE 1216
Bleumarin BleumaGriindigo rin bleu indigo Bleumarin BleumaAlb, indigo rin gri indigo bleu
Linie PRE 1217
Bleumarin indigo Bleumarin indigo Gri fer
Linie PRE 1218
Bleumarin Bleumaindigo rin indigo Bleumarin Bleumaindigo rin indigo Gri fer Bleumarin indigo
Linie PRE 1219
Bleumarin BleumaGriindigo rin bleu indigo Bleumarin BleumaAlb, indigo rin gri indigo bleu Gri fer BleuAlb,gri marin indigo
Linie PRE 1220
Bleumarin BleumaGriBleuma indigo rin bleu rin gri indigo Bleumarin BleumaAlb, Gri-bleu indigo rin gri indigo bleu Gri fer BleuAlb,griGri marin indigo
Linie PRE 1221
Bleumarin indigo Bleumarin indigo Gri fer Bleumarin indigo
Linie PRE 1222
Bleumarin Bleumaindigo rin indigo Bleumarin Bleumaindigo rin indigo Gri fer Bleumarin indigo Bleumarin Bleumaindigo rin indigo
Linie PRE 1223
Bleumarin BleumaGriindigo rin bleu indigo Bleumarin BleumaAlb, indigo rin gri indigo bleu Gri fer BleuAlb,gri marin indigo Bleumarin BleumaGriindigo rin bleu indigo
Linie PRE 1224
Bleumarin BleumaGriBleuma indigo rin bleu rin gri indigo Bleumarin BleumaAlb, Gri-bleu indigo rin gri indigo bleu Gri fer BleuAlb,griGri marin indigo Bleumarin BleumaGriGri-bleu indigo rin bleu indigo
Linie PRE 1225
Bleumarin BleumaGriBleuma - indigo rin bleu rin gri indigo Bleumarin BleumaAlb, Gri-bleuBleumaindigo rin gri rin cu indigo bleu dungi gribleu Gri fer BleuAlb,griGri Bleumamarin rin indigo Bleumarin BleumaGriGri-bleuBleumaindigo rin bleu rin cu indigo dungi gribleu
Linie PRE 1226
Bleumarin BleumaGriBleuma - indigo rin bleu rin gri indigo Bleumarin BleumaAlb, Gri-bleuBleumaindigo rin gri rin cu indigo bleu dungi gribleu Gri fer BleuAlb,griGri Bleumamarin rin indigo Bleumarin BleumaGriGri-bleuBleumaindigo rin bleu rin cu indigo dungi gribleu Gri fer BleuGri Gri - marin indigo
Linie PRE 1227
Bleumarin indigo
Linie PRE 1228
BleumaGririn bleu indigo
Linie PRE 1229
Bleumarin indigo Bleumarin indigo
Linie PRE 1230
BleumaGririn bleu indigo BleumaAlb, rin gri indigo bleu
Linie PRE 1231
BleumaGriBleuma rin bleu rin gri indigo BleumaAlb, Gri-bleu rin gri indigo bleu
Linie PRE 1232
Bleumarin indigo Bleumarin indigo Bleumarin indigo
Linie PRE 1233
BleumaGririn bleu indigo BleumaAlb, rin gri indigo bleu BleuAlb,gri marin indigo
Linie PRE 1234
BleumaGriBleuma rin bleu rin gri indigo BleumaAlb, Gri-bleu rin gri indigo bleu BleuAlb,griGri marin indigo
Linie PRE 1235
BleumaGriBleuma - rin bleu rin gri indigo BleumaAlb, Gri-bleuBleumarin gri rin cu indigo bleu dungi gribleu BleuAlb,griGri Bleumamarin rin indigo
Linie PRE 1236
Bleumarin indigo Bleumarin indigo Bleumarin indigo Bleumarin indigo
Linie PRE 1237
BleumaGririn bleu indigo BleumaAlb, rin gri indigo bleu BleuAlb,gri marin indigo BleumaGririn bleu indigo
Linie PRE 1238
BleumaGriBleuma rin bleu rin gri indigo BleumaAlb, Gri-bleu rin gri indigo bleu BleuAlb,griGri marin indigo BleumaGriGri-bleu rin bleu indigo
Linie PRE 1239
BleumaGriBleuma - rin bleu rin gri indigo BleumaAlb, Gri-bleuBleumarin gri rin cu indigo bleu dungi gribleu BleuAlb,griGri Bleumamarin rin indigo BleumaGriGri-bleuBleumarin bleu rin cu indigo dungi gribleu
Linie PRE 1240
BleumaGriBleuma - - rin bleu rin gri indigo BleumaAlb, Gri-bleuBleumaGririn gri rin cu bleu indigo bleu dungi gribleu BleuAlb,griGri Bleumagri marin rin indigo BleumaGriGri-bleuBleumaGririn bleu rin cu bleu indigo dungi gribleu
Linie PRE 1241
BleumaGriBleuma - - Bleuma rin bleu rin gri rin indigo indigo BleumaAlb, Gri-bleuBleumaGriBleuma rin gri rin cu bleu rin indigo bleu dungi indigo gribleu BleuAlb,griGri Bleumagri Bleuma marin rin rin indigo indigo BleumaGriGri-bleuBleumaGriBleuma rin bleu rin cu bleu rin indigo dungi indigo gribleu
Linie PRE 1242
BleumaGriBleuma - - Bleuma rin bleu rin gri rin indigo indigo BleumaAlb, Gri-bleuBleumaGriBleuma rin gri rin cu bleu rin indigo bleu dungi indigo gribleu BleuAlb,griGri Bleumagri Bleuma marin rin rin indigo indigo BleumaGriGri-bleuBleumaGriBleuma rin bleu rin cu bleu rin indigo dungi indigo gribleu BleuGri Gri - Gri Bleuma marin rin indigo indigo
Linie PRE 1243
Gribleu
Linie PRE 1244
GriBleuma bleu rin gri
Linie PRE 1245
GriBleuma - bleu rin gri
Linie PRE 1246
Gribleu Alb, gri bleu
Linie PRE 1247
GriBleuma bleu rin gri Alb, Gri-bleu gri bleu
Linie PRE 1248
GriBleuma - bleu rin gri Alb, Gri-bleuBleumagri rin cu bleu dungi gribleu
Linie PRE 1249
Gribleu Alb, gri bleu Alb,gri
Linie PRE 1250
GriBleuma bleu rin gri Alb, Gri-bleu gri bleu Alb,griGri
Linie PRE 1251
GriBleuma - bleu rin gri Alb, Gri-bleuBleumagri rin cu bleu dungi gribleu Alb,griGri Bleumarin
Linie PRE 1252
Gribleu Alb, gri bleu Alb,gri Gribleu
Linie PRE 1253
GriBleuma bleu rin gri Alb, Gri-bleu gri bleu Alb,griGri GriGri-bleu bleu
Linie PRE 1254
GriBleuma - bleu rin gri Alb, Gri-bleuBleumagri rin cu bleu dungi gribleu Alb,griGri Bleumarin GriGri-bleuBleumableu rin cu dungi gribleu
Linie PRE 1255
GriBleuma - - bleu rin gri Alb, Gri-bleuBleumaGrigri rin cu bleu bleu dungi gribleu Alb,griGri Bleumagri rin GriGri-bleuBleumaGribleu rin cu bleu dungi gribleu
Linie PRE 1256
GriBleuma - - Bleuma bleu rin gri rin indigo Alb, Gri-bleuBleumaGriBleuma gri rin cu bleu rin bleu dungi indigo gribleu Alb,griGri Bleumagri Bleuma rin rin indigo GriGri-bleuBleumaGriBleuma bleu rin cu bleu rin dungi indigo gribleu
Linie PRE 1257
GriBleuma - - Bleuma bleu rin gri rin indigo Alb, Gri-bleuBleumaGriBleuma gri rin cu bleu rin bleu dungi indigo gribleu Alb,griGri Bleumagri Bleuma rin rin indigo GriGri-bleuBleumaGriBleuma bleu rin cu bleu rin dungi indigo gribleu Gri Gri - Gri Bleuma rin indigo
Linie PRE 1258
Bleuma rin gri
Linie PRE 1259
Bleuma - rin gri
Linie PRE 1260
Bleuma - - Bleuma rin gri rin indigo
Linie PRE 1261
Bleuma rin gri Gri-bleu
Linie PRE 1262
Bleuma - rin gri Gri-bleuBleumarin cu dungi gribleu
Linie PRE 1263
Bleuma - - rin gri Gri-bleuBleumaGririn cu bleu dungi gribleu
Linie PRE 1264
Bleuma - - Bleuma rin gri rin indigo Gri-bleuBleumaGriBleuma rin cu bleu rin dungi indigo gribleu
Linie PRE 1265
Bleuma rin gri Gri-bleu Gri
Linie PRE 1266
Bleuma - rin gri Gri-bleuBleumarin cu dungi gribleu Gri Bleumarin
Linie PRE 1267
Bleuma - - rin gri Gri-bleuBleumaGririn cu bleu dungi gribleu Gri Bleumagri rin
Linie PRE 1268
Bleuma - - Bleuma rin gri rin indigo Gri-bleuBleumaGriBleuma rin cu bleu rin dungi indigo gribleu Gri Bleumagri Bleuma rin rin indigo
Linie PRE 1269
Bleuma rin gri Gri-bleu Gri Gri-bleu
Linie PRE 1270
Bleuma - rin gri Gri-bleuBleumarin cu dungi gribleu Gri Bleumarin Gri-bleuBleumarin cu dungi gribleu
Linie PRE 1271
Bleuma - - rin gri Gri-bleuBleumaGririn cu bleu dungi gribleu Gri Bleumagri rin Gri-bleuBleumaGririn cu bleu dungi gribleu
Linie PRE 1272
Bleuma - - Bleuma rin gri rin indigo Gri-bleuBleumaGriBleuma rin cu bleu rin dungi indigo gribleu Gri Bleumagri Bleuma rin rin indigo Gri-bleuBleumaGriBleuma rin cu bleu rin dungi indigo gribleu
Linie PRE 1273
Bleuma - - Bleuma Negru rin gri rin indigo Gri-bleuBleumaGriBleuma Negru rin cu bleu rin dungi indigo gribleu Gri Bleumagri Bleuma Negru rin rin indigo Gri-bleuBleumaGriBleuma Negru rin cu bleu rin dungi indigo gribleu
Linie PRE 1274
Bleuma - - Bleuma Negru Negru rin gri rin indigo Gri-bleuBleumaGriBleuma Negru Negru rin cu bleu rin dungi indigo gribleu Gri Bleumagri Bleuma Negru Negru rin rin indigo Gri-bleuBleumaGriBleuma Negru Negru rin cu bleu rin dungi indigo gribleu
Linie PRE 1275
Bleuma - - Bleuma Negru Negru rin gri rin indigo Gri-bleuBleumaGriBleuma Negru Negru rin cu bleu rin dungi indigo gribleu Gri Bleumagri Bleuma Negru Negru rin rin indigo Gri-bleuBleumaGriBleuma Negru Negru rin cu bleu rin dungi indigo gribleu Gri - Gri Bleuma Negru Negru rin indigo
Linie PRE 1276
- Bleumarin cu dungi gribleu
Linie PRE 1277
- - BleumaGririn cu bleu dungi gribleu
Linie PRE 1278
- - Bleuma rin indigo BleumaGriBleuma rin cu bleu rin dungi indigo gribleu
Linie PRE 1279
- Bleumarin cu dungi gribleu Bleumarin
Linie PRE 1280
- - BleumaGririn cu bleu dungi gribleu Bleumagri rin
Linie PRE 1281
- - Bleuma rin indigo BleumaGriBleuma rin cu bleu rin dungi indigo gribleu Bleumagri Bleuma rin rin indigo
Linie PRE 1282
- - Bleuma Negru rin indigo BleumaGriBleuma Negru rin cu bleu rin dungi indigo gribleu Bleumagri Bleuma Negru rin rin indigo
Linie PRE 1283
- - Bleuma Negru Negru rin indigo BleumaGriBleuma Negru Negru rin cu bleu rin dungi indigo gribleu Bleumagri Bleuma Negru Negru rin rin indigo
Linie PRE 1284
- Bleumarin cu dungi gribleu Bleumarin Bleumarin cu dungi gribleu
Linie PRE 1285
- - BleumaGririn cu bleu dungi gribleu Bleumagri rin BleumaGririn cu bleu dungi gribleu
Linie PRE 1286
- - Bleuma rin indigo BleumaGriBleuma rin cu bleu rin dungi indigo gribleu Bleumagri Bleuma rin rin indigo BleumaGriBleuma rin cu bleu rin dungi indigo gribleu
Linie PRE 1287
- - Bleuma Negru rin indigo BleumaGriBleuma Negru rin cu bleu rin dungi indigo gribleu Bleumagri Bleuma Negru rin rin indigo BleumaGriBleuma Negru rin cu bleu rin dungi indigo gribleu
Linie PRE 1288
- - Bleuma Negru Negru rin indigo BleumaGriBleuma Negru Negru rin cu bleu rin dungi indigo gribleu Bleumagri Bleuma Negru Negru rin rin indigo BleumaGriBleuma Negru Negru rin cu bleu rin dungi indigo gribleu
Linie PRE 1289
- Bleuma rin indigo
Linie PRE 1290
- Gribleu
Linie PRE 1291
- Bleuma rin indigo GriBleuma bleu rin indigo
Linie PRE 1292
- Bleuma Negru rin indigo GriBleuma Negru bleu rin indigo
Linie PRE 1293
- Gribleu gri
Linie PRE 1294
- Bleuma rin indigo GriBleuma bleu rin indigo gri Bleuma rin indigo
Linie PRE 1295
- Bleuma Negru rin indigo GriBleuma Negru bleu rin indigo gri Bleuma Negru rin indigo
Linie PRE 1296
- Gribleu gri Gribleu
Linie PRE 1297
- Bleuma rin indigo GriBleuma bleu rin indigo gri Bleuma rin indigo GriBleuma bleu rin indigo
Linie PRE 1298
- Bleuma Negru rin indigo GriBleuma Negru bleu rin indigo gri Bleuma Negru rin indigo GriBleuma Negru bleu rin indigo
Linie PRE 1299
- Bleuma Negru Negru rin indigo GriBleuma Negru Negru bleu rin indigo gri Bleuma Negru Negru rin indigo GriBleuma Negru Negru bleu rin indigo
Linie PRE 1300
Bleuma rin indigo
Linie PRE 1301
Bleuma Negru rin indigo
Linie PRE 1302
Bleuma rin indigo Bleuma rin indigo
Linie PRE 1303
Bleuma Negru rin indigo Bleuma Negru rin indigo
Linie PRE 1304
Bleuma Negru Negru rin indigo Bleuma Negru Negru rin indigo
Linie PRE 1305
Bleuma rin indigo Bleuma rin indigo Bleuma rin indigo
Linie PRE 1306
Bleuma Negru rin indigo Bleuma Negru rin indigo Bleuma Negru rin indigo
Linie PRE 1307
Bleuma Negru Negru rin indigo Bleuma Negru Negru rin indigo Bleuma Negru Negru rin indigo
Linie PRE 1308
Bleuma rin indigo Bleuma rin indigo Bleuma rin indigo Bleuma rin indigo
Linie PRE 1309
Bleuma Negru rin indigo Bleuma Negru rin indigo Bleuma Negru rin indigo Bleuma Negru rin indigo
Linie PRE 1310
Bleuma Negru rin indigo Bleuma Negru Negru rin indigo Bleuma Negru Negru rin indigo Bleuma Negru Negru rin indigo
Linie PRE 1311
Negru
Linie PRE 1312
Negru Negru
Linie PRE 1313
Negru
Linie PRE 1314
Negru Negru Negru
Linie PRE 1315
Negru Negru
Linie PRE 1316
Negru Negru Negru Negru
Linie PRE 1317
Negru Negru Negru Negru Negru Negru Negru
Linie PRE 1318
Negru
Linie PRE 1319
Negru Negru
Linie PRE 1320
Negru Negru Negru
Linie PRE 1321
Negru Negru Negru Negru
Linie PRE 1322
Poliţie
Linie PRE 1323
Poliţie P.F.
Linie PRE 1324
PoliţieBleuma rin indigo P.F. Bleuma rin indigo
Linie PRE 1325
PoliţieBleumaBleumarin - Bleumarin BleumaAlb, Gri-bleuBleumarin indigo indigo rin gri rin cu indigo indigo bleu dungi gribleu P.F. BleumaBleumarin - Gri fer BleuAlb,griGri Bleumarin indigo marin rin indigo indigo
Linie PRE 1326
PoliţieBleumaBleumarin - Bleumarin BleumaAlb, Gri-bleuBleumaGriBleuma rin indigo indigo rin gri rin cu bleu rin indigo indigo bleu dungi indigo gribleu P.F. BleumaBleumarin - Gri fer BleuAlb,griGri Bleumagri Bleuma rin indigo marin rin rin indigo indigo indigo
Linie PRE 1327
Poliţie P.F. Poliţie
Linie PRE 1328
PoliţieBleuma rin indigo P.F. Bleuma rin indigo PoliţieBleuma rin indigo
Linie PRE 1329
PoliţieBleumaBleumarin rin indigo indigo P.F. BleumaBleumarin rin indigo indigo PoliţieBleuma - rin indigo
Linie PRE 1330
PoliţieBleumaBleumarin - Bleumarin BleumaAlb, Gri-bleuBleumarin indigo indigo rin gri rin cu indigo indigo bleu dungi gribleu P.F. BleumaBleumarin - Gri fer BleuAlb,griGri Bleumarin indigo marin rin indigo indigo PoliţieBleuma - Bleumarin Bleumarin BleumaGriGri-bleuBleumarin indigo indigo rin bleu rin cu indigo indigo dungi gribleu P.F. Bleuma - Bleumarin Gri fer BleuGri Gri - rin indigo marin indigo indigo
Linie PRE 1331
PoliţieBleumaBleumarin - Bleumarin BleumaAlb, Gri-bleuBleumaGri indigo rin gri rin cu bleu rin indigo indigo bleu dungi indigo gribleu P.F. BleumaBleumarin - Gri fer BleuAlb,griGri Bleumagri Bleuma rin indigo marin rin rin indigo indigo indigo PoliţieBleuma - Bleumarin Bleumarin BleumaGriGri-bleuBleumaGriBleuma rin indigo indigo rin bleu rin cu bleu rin indigo indigo dungi indigo gribleu P.F. Bleuma - Bleumarin Gri fer BleuGri Gri - Gri Bleuma rin indigo marin rin indigo indigo indigo
Linie PRE 1332
Bleuma rin indigo
Linie PRE 1333
BleumaBleumarin rin indigo indigo BleumaBleumarin rin indigo indigo
Linie PRE 1334
BleumaBleumarin rin indigo indigo BleumaBleumarin rin indigo indigo Bleuma - rin indigo
Linie PRE 1335
BleumaBleumarin - rin indigo indigo BleumaBleumarin - rin indigo indigo Bleuma - Bleumarin rin indigo indigo
Linie PRE 1336
Bleumarin indigo
Linie PRE 1337
Bleumarin - Bleumarin indigo indigo
Linie PRE 1338
Bleumarin - Bleumarin Bleumaindigo indigo rin indigo
Linie PRE 1339
Bleumarin - Bleumarin BleumaAlb, indigo indigo rin gri indigo bleu
Linie PRE 1340
Bleumarin - Bleumarin BleumaAlb, Gri-bleu indigo indigo rin gri indigo bleu
Linie PRE 1341
Bleumarin - Bleumarin BleumaAlb, Gri-bleuBleumaindigo indigo rin gri rin cu indigo bleu dungi gribleu
Linie PRE 1342
Bleumarin - Bleumarin BleumaAlb, Gri-bleuBleumaGriindigo indigo rin gri rin cu bleu indigo bleu dungi gribleu
Linie PRE 1343
Bleumarin - Bleumarin BleumaAlb, Gri-bleuBleumaGriBleuma indigo indigo rin gri rin cu bleu rin indigo bleu dungi indigo gribleu
Linie PRE 1344
Bleumarin indigo Bleumarin indigo
Linie PRE 1345
Bleumarin - indigo Bleumarin - indigo
Linie PRE 1346
Bleumarin - Bleumarin indigo indigo Bleumarin - Gri fer indigo
Linie PRE 1347
Bleumarin - Bleumarin Bleumaindigo indigo rin indigo Bleumarin - Gri fer Bleuindigo marin indigo
Linie PRE 1348
Bleumarin - Bleumarin BleumaAlb, indigo indigo rin gri indigo bleu Bleumarin - Gri fer BleuAlb,gri indigo marin indigo
Linie PRE 1349
Bleumarin - Bleumarin BleumaAlb, Gri-bleu indigo indigo rin gri indigo bleu Bleumarin - Gri fer BleuAlb,griGri indigo marin indigo
Linie PRE 1350
Bleumarin - Bleumarin BleumaAlb, Gri-bleuBleumaindigo indigo rin gri rin cu indigo bleu dungi gribleu Bleumarin - Gri fer BleuAlb,griGri Bleumaindigo marin rin indigo
Linie PRE 1351
Bleumarin - Bleumarin BleumaAlb, Gri-bleuBleumaGriindigo indigo rin gri rin cu bleu indigo bleu dungi gribleu Bleumarin - Gri fer BleuAlb,griGri Bleumagri indigo marin rin indigo
Linie PRE 1352
Bleumarin - Bleumarin BleumaAlb, Gri-bleuBleumaGriBleuma indigo indigo rin gri rin cu bleu rin indigo bleu dungi indigo gribleu Bleumarin - Gri fer BleuAlb,griGri Bleumagri Bleuma indigo marin rin rin indigo indigo
Linie PRE 1353
Bleumarin - indigo Bleumarin - indigo - Bleumarin indigo
Linie PRE 1354
Bleumarin - Bleumarin indigo indigo Bleumarin - Gri fer indigo - Bleumarin Bleumarin indigo indigo
Linie PRE 1355
Bleumarin - Bleumarin Bleumaindigo indigo rin indigo Bleumarin - Gri fer Bleuindigo marin indigo - Bleumarin Bleumarin Bleumaindigo indigo rin indigo
Linie PRE 1356
Bleumarin - Bleumarin BleumaAlb, indigo indigo rin gri indigo bleu Bleumarin - Gri fer BleuAlb,gri indigo marin indigo - Bleumarin Bleumarin BleumaGriindigo indigo rin bleu indigo
Linie PRE 1357
Bleumarin - Bleumarin BleumaAlb, Gri-bleu indigo indigo rin gri indigo bleu Bleumarin - Gri fer BleuAlb,griGri indigo marin indigo - Bleumarin Bleumarin BleumaGriGri-bleu indigo indigo rin bleu indigo
Linie PRE 1358
Bleumarin - Bleumarin BleumaAlb, Gri-bleuBleumaindigo indigo rin gri rin cu indigo bleu dungi gribleu Bleumarin - Gri fer BleuAlb,griGri Bleumaindigo marin rin indigo - Bleumarin Bleumarin BleumaGriGri-bleuBleumaindigo indigo rin bleu rin cu indigo dungi gribleu
Linie PRE 1359
Bleumarin - Bleumarin BleumaAlb, Gri-bleuBleumaGriindigo indigo rin gri rin cu bleu indigo bleu dungi gribleu Bleumarin - Gri fer BleuAlb,griGri Bleumagri indigo marin rin indigo - Bleumarin Bleumarin BleumaGriGri-bleuBleumaGriindigo indigo rin bleu rin cu bleu indigo dungi gribleu
Linie PRE 1360
Bleumarin - Bleumarin BleumaAlb, Gri-bleuBleumaGriBleuma indigo indigo rin gri rin cu bleu rin indigo bleu dungi indigo gribleu Bleumarin - Gri fer BleuAlb,griGri Bleumagri Bleuma indigo marin rin rin indigo indigo - Bleumarin Bleumarin BleumaGriGri-bleuBleumaGriBleuma indigo indigo rin bleu rin cu bleu rin indigo dungi indigo gribleu
Linie PRE 1361
Bleumarin - Bleumarin indigo indigo Bleumarin - Gri fer indigo - Bleumarin Bleumarin indigo indigo - Bleumarin Gri fer indigo
Linie PRE 1362
Bleumarin - Bleumarin Bleumaindigo indigo rin indigo Bleumarin - Gri fer Bleuindigo marin indigo - Bleumarin Bleumarin Bleumaindigo indigo rin indigo - Bleumarin Gri fer Bleuindigo marin indigo
Linie PRE 1363
Bleumarin - Bleumarin BleumaAlb, indigo indigo rin gri indigo bleu Bleumarin - Gri fer BleuAlb,gri indigo marin indigo - Bleumarin Bleumarin BleumaGriindigo indigo rin bleu indigo - Bleumarin Gri fer BleuGri indigo marin indigo
Linie PRE 1364
Bleumarin - Bleumarin BleumaAlb, Gri-bleu indigo indigo rin gri indigo bleu Bleumarin - Gri fer BleuAlb,griGri indigo marin indigo - Bleumarin Bleumarin BleumaGriGri-bleu indigo indigo rin bleu indigo - Bleumarin Gri fer BleuGri Gri indigo marin indigo
Linie PRE 1365
Bleumarin - Bleumarin BleumaAlb, Gri-bleuBleumaindigo indigo rin gri rin cu indigo bleu dungi gribleu Bleumarin - Gri fer BleuAlb,griGri Bleumaindigo marin rin indigo - Bleumarin Bleumarin BleumaGriGri-bleuBleumaindigo indigo rin bleu rin cu indigo dungi gribleu - Bleumarin Gri fer BleuGri Gri - indigo marin indigo
Linie PRE 1366
Bleumarin - Bleumarin BleumaAlb, Gri-bleuBleumaGriindigo indigo rin gri rin cu bleu indigo bleu dungi gribleu Bleumarin - Gri fer BleuAlb,griGri Bleumagri indigo marin rin indigo - Bleumarin Bleumarin BleumaGriGri-bleuBleumaGriindigo indigo rin bleu rin cu bleu indigo dungi gribleu - Bleumarin Gri fer BleuGri Gri - Gri indigo marin indigo
Linie PRE 1367
Bleumarin - Bleumarin BleumaAlb, Gri-bleuBleumaGriBleuma indigo indigo rin gri rin cu bleu rin indigo bleu dungi indigo gribleu Bleumarin - Gri fer BleuAlb,griGri Bleumagri Bleuma indigo marin rin rin indigo indigo - Bleumarin Bleumarin BleumaGriGri-bleuBleumaGriBleuma indigo indigo rin bleu rin cu bleu rin indigo dungi indigo gribleu - Bleumarin Gri fer BleuGri Gri - Gri Bleuma indigo marin rin indigo indigo
Linie PRE 1368
- Bleumarin indigo
Linie PRE 1369
- Bleumarin indigo - Gri fer
Linie PRE 1370
- Bleumarin indigo - Gri fer Bleumarin Bleumarin indigo indigo
Linie PRE 1371
- Bleumarin Bleumaindigo rin indigo - Gri fer Bleumarin Bleumarin Bleumaindigo indigo rin indigo
Linie PRE 1372
Bleumarin indigo
Linie PRE 1373
Bleumarin indigo Gri fer
Linie PRE 1374
Bleumarin Bleumaindigo rin indigo Gri fer Bleumarin indigo
Linie PRE 1375
Bleumarin Bleumaindigo rin indigo Gri fer Bleumarin indigo Bleumarin Bleumaindigo rin indigo
Linie PRE 1376
Bleumarin BleumaAlb, indigo rin gri indigo bleu Gri fer BleuAlb,gri marin indigo Bleumarin BleumaGriindigo rin bleu indigo
Linie PRE 1377
Bleumarin BleumaAlb, Gri-bleu indigo rin gri indigo bleu Gri fer BleuAlb,griGri marin indigo Bleumarin BleumaGriGri-bleu indigo rin bleu indigo
Linie PRE 1378
Bleumarin indigo
Linie PRE 1379
Bleumarin indigo Bleumarin indigo
Linie PRE 1380
BleumaAlb, rin gri indigo bleu BleuAlb,gri marin indigo
Linie PRE 1381
BleumaAlb, Gri-bleu rin gri indigo bleu BleuAlb,griGri marin indigo
Linie PRE 1382
BleumaAlb, Gri-bleu rin gri indigo bleu BleuAlb,griGri marin indigo BleumaGriGri-bleu rin bleu indigo
Linie PRE 1383
BleumaAlb, Gri-bleuBleumarin gri rin cu indigo bleu dungi gribleu BleuAlb,griGri Bleumamarin rin indigo BleumaGriGri-bleuBleumarin bleu rin cu indigo dungi gribleu
Linie PRE 1384
Alb, gri bleu
Linie PRE 1385
Alb, Gri-bleuBleumagri rin cu bleu dungi gribleu
Linie PRE 1386
Alb, Gri-bleu gri bleu Alb,griGri
Linie PRE 1387
Alb, Gri-bleuBleumagri rin cu bleu dungi gribleu Alb,griGri Bleumarin
Linie PRE 1388
Alb, Gri-bleuBleumagri rin cu bleu dungi gribleu Alb,griGri Bleumarin GriGri-bleuBleumableu rin cu dungi gribleu
Linie PRE 1389
Alb, Bleumagri rin cu bleu dungi gribleu Alb,griGri Bleumarin GriGri-bleuBleumableu rin cu dungi gribleu Gri Gri -
Linie PRE 1390
Gri-bleu
Linie PRE 1391
Gri-bleuBleumarin cu dungi gribleu
Linie PRE 1392
Gri-bleuBleumaGriBleuma rin cu bleu rin dungi indigo gribleu
Linie PRE 1393
Gri-bleu Gri
Linie PRE 1394
Gri-bleuBleumarin cu dungi gribleu Gri Bleumarin
Linie PRE 1395
Gri-bleuBleumaGriBleuma rin cu bleu rin dungi indigo gribleu Gri Bleumagri Bleuma rin rin indigo
Linie PRE 1396
Gri-bleuBleumarin cu dungi gribleu Gri Bleumarin Gri-bleuBleumarin cu dungi gribleu
Linie PRE 1397
Gri-bleuBleumaGririn cu bleu dungi gribleu Gri Bleumagri rin Gri-bleuBleumaGririn cu bleu dungi gribleu
Linie PRE 1398
Gri-bleuBleumaGriBleuma rin cu bleu rin dungi indigo gribleu Gri Bleumagri Bleuma rin rin indigo Gri-bleuBleumaGriBleuma rin cu bleu rin dungi indigo gribleu
Linie PRE 1399
Gri-bleuBleumaGriBleuma rin cu bleu rin dungi indigo gribleu Gri Bleumagri Bleuma rin rin indigo Gri-bleuBleumaGriBleuma rin cu bleu rin dungi indigo gribleu Gri - Gri Bleuma rin indigo
Linie PRE 1400
Bleumarin cu dungi gribleu
Linie PRE 1401
Bleumarin cu dungi gribleu Bleumarin
Linie PRE 1402
BleumaGririn cu bleu dungi gribleu Bleumagri rin
Linie PRE 1403
BleumaGririn cu bleu dungi gribleu Bleumagri rin BleumaGririn cu bleu dungi gribleu
Linie PRE 1404
BleumaGriBleuma rin cu bleu rin dungi indigo gribleu Bleumagri Bleuma rin rin indigo BleumaGriBleuma rin cu bleu rin dungi indigo gribleu
Linie PRE 1405
BleumaGriBleuma Negru rin cu bleu rin dungi indigo gribleu Bleumagri Bleuma Negru rin rin indigo BleumaGriBleuma Negru rin cu bleu rin dungi indigo gribleu
Linie PRE 1406
Gribleu
Linie PRE 1407
GriBleuma bleu rin indigo gri Bleuma rin indigo
Linie PRE 1408
GriBleuma bleu rin indigo gri Bleuma rin indigo GriBleuma bleu rin indigo
Linie PRE 1409
GriBleuma Negru bleu rin indigo gri Bleuma Negru rin indigo GriBleuma Negru bleu rin indigo
Linie PRE 1410
Bleuma rin indigo
Linie PRE 1411
Bleuma Negru rin indigo
Linie PRE 1412
Bleuma rin indigo Bleuma rin indigo
Linie PRE 1413
Bleuma Negru rin indigo Bleuma Negru rin indigo
Linie PRE 1414
Bleuma Negru rin indigo Bleuma Negru rin indigo Bleuma Negru rin indigo
Linie PRE 1415
Bleuma Negru Negru rin indigo Bleuma Negru Negru rin indigo Bleuma Negru Negru rin indigo
Linie PRE 1416
Bleuma Negru rin indigo Bleuma Negru Negru rin indigo Bleuma Negru Negru rin indigo Bleuma Negru Negru rin indigo
Linie PRE 1417
Negru
Linie PRE 1418
Negru Negru Negru Negru
Linie PRE 1419
Negru Negru Negru Negru Negru
Linie PRE 1420
Negru
Linie PRE 1421
Negru Negru
Linie PRE 1422
P.F.
Linie PRE 1423
P.F. Poliţie
Linie PRE 1424
P.F. Bleuma rin indigo PoliţieBleuma rin indigo
Linie PRE 1425
P.F. BleumaBleumarin rin indigo indigo PoliţieBleuma - rin indigo
Linie PRE 1426
Bleuma rin indigo
Linie PRE 1427
Bleuma rin indigo Bleuma rin indigo
Linie PRE 1428
BleumaBleumarin rin indigo indigo Bleuma - rin indigo
Linie PRE 1429
Bleumarin indigo
Linie PRE 1430
Bleumarin - Gri fer indigo
Linie PRE 1431
Bleumarin - Gri fer Bleuindigo marin indigo
Linie PRE 1432
Bleumarin - Gri fer BleuAlb,gri indigo marin indigo
Linie PRE 1433
Bleumarin - Gri fer BleuAlb,griGri indigo marin indigo
Linie PRE 1434
Bleumarin - Gri fer BleuAlb,griGri Bleumaindigo marin rin indigo
Linie PRE 1435
Bleumarin - Gri fer BleuAlb,griGri Bleumagri indigo marin rin indigo
Linie PRE 1436
Bleumarin - Gri fer BleuAlb,griGri Bleumagri Bleuma indigo marin rin rin indigo indigo
Linie PRE 1437
Bleumarin indigo -
Linie PRE 1438
Bleumarin - indigo - Bleumarin indigo
Linie PRE 1439
Bleumarin - Gri fer indigo - Bleumarin Bleumarin indigo indigo
Linie PRE 1440
Bleumarin - Gri fer Bleuindigo marin indigo - Bleumarin Bleumarin Bleumaindigo indigo rin indigo
Linie PRE 1441
Bleumarin - Gri fer BleuAlb,gri indigo marin indigo - Bleumarin Bleumarin BleumaGriindigo indigo rin bleu indigo
Linie PRE 1442
Bleumarin - Gri fer BleuAlb,griGri indigo marin indigo - Bleumarin Bleumarin BleumaGriGri-bleu indigo indigo rin bleu indigo
Linie PRE 1443
Bleumarin - Gri fer BleuAlb,griGri Bleumaindigo marin rin indigo - Bleumarin Bleumarin BleumaGriGri-bleuBleumaindigo indigo rin bleu rin cu indigo dungi gribleu
Linie PRE 1444
Bleumarin - Gri fer BleuAlb,griGri Bleumagri indigo marin rin indigo - Bleumarin Bleumarin BleumaGriGri-bleuBleumaGriindigo indigo rin bleu rin cu bleu indigo dungi gribleu
Linie PRE 1445
Bleumarin - Gri fer BleuAlb,griGri Bleumagri Bleuma indigo marin rin rin indigo indigo - Bleumarin Bleumarin BleumaGriGri-bleuBleumaGriBleuma indigo indigo rin bleu rin cu bleu rin indigo dungi indigo gribleu
Linie PRE 1446
Bleumarin - indigo - Bleumarin indigo - Bleumarin indigo
Linie PRE 1447
Bleumarin - Gri fer indigo - Bleumarin Bleumarin indigo indigo - Bleumarin Gri fer indigo
Linie PRE 1448
Bleumarin - Gri fer Bleuindigo marin indigo - Bleumarin Bleumarin Bleumaindigo indigo rin indigo - Bleumarin Gri fer Bleuindigo marin indigo
Linie PRE 1449
Bleumarin - Gri fer BleuAlb,gri indigo marin indigo - Bleumarin Bleumarin BleumaGriindigo indigo rin bleu indigo - Bleumarin Gri fer BleuGri indigo marin indigo
Linie PRE 1450
Bleumarin - Gri fer BleuAlb,griGri indigo marin indigo - Bleumarin Bleumarin BleumaGriGri-bleu indigo indigo rin bleu indigo - Bleumarin Gri fer BleuGri Gri indigo marin indigo
Linie PRE 1451
Bleumarin - Gri fer BleuAlb,griGri Bleumaindigo marin rin indigo - Bleumarin Bleumarin BleumaGriGri-bleuBleumaindigo indigo rin bleu rin cu indigo dungi gribleu - Bleumarin Gri fer BleuGri Gri - indigo marin indigo
Linie PRE 1452
Bleumarin - Gri fer BleuAlb,griGri Bleumagri indigo marin rin indigo - Bleumarin Bleumarin BleumaGriGri-bleuBleumaGriindigo indigo rin bleu rin cu bleu indigo dungi gribleu - Bleumarin Gri fer BleuGri Gri - Gri indigo marin indigo
Linie PRE 1453
Bleumarin BleuAlb,griGri Bleumagri Bleuma indigo marin rin rin indigo indigo - Bleumarin Bleumarin BleumaGriGri-bleuBleumaGriBleuma indigo indigo rin bleu rin cu bleu rin indigo dungi indigo gribleu - Bleumarin Gri fer BleuGri Gri - Gri Bleuma indigo marin rin indigo indigo
Linie PRE 1454
- Gri fer
Linie PRE 1455
- Bleumarin indigo
Linie PRE 1456
- Gri fer Bleumarin Bleumarin indigo indigo
Linie PRE 1457
- Gri fer Bleumarin Bleumarin indigo indigo Bleumarin Gri fer indigo
Linie PRE 1458
- Bleumarin indigo Bleumarin Bleumarin Bleumaindigo indigo rin indigo Bleumarin Gri fer Bleuindigo marin indigo
Linie PRE 1459
Gri fer
Linie PRE 1460
Gri fer Bleumarin indigo
Linie PRE 1461
Gri fer Bleumarin indigo Bleumarin Bleumaindigo rin indigo
Linie PRE 1462
Gri fer Bleumarin indigo Bleumarin Bleumaindigo rin indigo Gri fer Bleumarin indigo
Linie PRE 1463
Gri fer BleuAlb,gri marin indigo Bleumarin BleumaGriindigo rin bleu indigo Gri fer BleuGri marin indigo
Linie PRE 1464
Bleumarin indigo
Linie PRE 1465
Bleumarin indigo Bleumarin indigo
Linie PRE 1466
BleuAlb,gri marin indigo BleumaGririn bleu indigo
Linie PRE 1467
BleuAlb,griGri marin indigo BleumaGriGri-bleu rin bleu indigo
Linie PRE 1468
BleuGri marin indigo BleumaGriGri-bleu rin bleu indigo BleuGri Gri marin indigo
Linie PRE 1469
Alb,gri
Linie PRE 1470
Alb,griGri Bleumarin
Linie PRE 1471
Alb,gri Gribleu
Linie PRE 1472
Alb,griGri GriGri-bleu bleu
Linie PRE 1473
Alb,griGri Bleumarin GriGri-bleuBleumableu rin cu dungi gribleu
Linie PRE 1474
Alb,gri Bleumarin GriGri-bleuBleumableu rin cu dungi gribleu Gri Gri -
Linie PRE 1475
Gri
Linie PRE 1476
Gri Bleumarin
Linie PRE 1477
Gri Bleumagri Bleuma rin rin indigo
Linie PRE 1478
Gri Gri-bleu
Linie PRE 1479
Gri Bleumarin Gri-bleuBleumarin cu dungi gribleu
Linie PRE 1480
Gri Bleumagri Bleuma rin rin indigo Gri-bleuBleumaGriBleuma rin cu bleu rin dungi indigo gribleu
Linie PRE 1481
Gri Bleumarin Gri-bleuBleumarin cu dungi gribleu Gri -
Linie PRE 1482
Gri Bleumagri rin Gri-bleuBleumaGririn cu bleu dungi gribleu Gri - Gri
Linie PRE 1483
Gri Bleumagri Bleuma rin rin indigo Gri-bleuBleumaGriBleuma rin cu bleu rin dungi indigo gribleu Gri - Gri Bleuma rin indigo
Linie PRE 1484
Bleumarin
Linie PRE 1485
Bleumarin Bleumarin cu dungi gribleu
Linie PRE 1486
Bleumagri rin BleumaGririn cu bleu dungi gribleu
Linie PRE 1487
Bleumagri Bleuma rin rin indigo BleumaGriBleuma rin cu bleu rin dungi indigo gribleu
Linie PRE 1488
Bleuma Bleuma rin rin indigo BleumaGriBleuma rin cu bleu rin dungi indigo gribleu - Gri Bleuma rin indigo
Linie PRE 1489
gri
Linie PRE 1490
gri Gribleu
Linie PRE 1491
gri Bleuma rin indigo GriBleuma bleu rin indigo
Linie PRE 1492
gri Bleuma Negru rin indigo GriBleuma Negru bleu rin indigo
Linie PRE 1493
gri Bleuma Negru rin indigo GriBleuma Negru bleu rin indigo Gri Bleuma Negru rin indigo
Linie PRE 1494
Bleuma rin indigo
Linie PRE 1495
Bleuma Negru rin indigo
Linie PRE 1496
Bleuma rin indigo Bleuma rin indigo
Linie PRE 1497
Bleuma Negru rin indigo Bleuma Negru rin indigo
Linie PRE 1498
Bleuma Negru Negru rin indigo Bleuma Negru Negru rin indigo
Linie PRE 1499
Bleuma Negru rin indigo Bleuma Negru Negru rin indigo Bleuma Negru Negru rin indigo
Linie PRE 1500
Negru
Linie PRE 1501
Negru Negru
Linie PRE 1502
Negru Negru Negru
Linie PRE 1503
Negru
Linie PRE 1504
Negru Negru
Linie PRE 1505
Poliţie
Linie PRE 1506
PoliţieBleuma rin indigo
Linie PRE 1507
PoliţieBleuma rin indigo P.F. Bleuma rin indigo
Linie PRE 1508
PoliţieBleuma - Bleumarin Bleumarin BleumaGriGri-bleuBleumarin indigo indigo rin bleu rin cu indigo indigo dungi gribleu P.F. Bleuma - Bleumarin Gri fer BleuGri Gri - rin indigo marin indigo indigo
Linie PRE 1509
PoliţieBleuma - Bleumarin Bleumarin BleumaGriGri-bleuBleumaGri indigo rin bleu rin cu bleu rin indigo indigo dungi indigo gribleu P.F. Bleuma - Bleumarin Gri fer BleuGri Gri - Gri Bleuma rin indigo marin rin indigo indigo indigo
Linie PRE 1510
Bleuma rin indigo
Linie PRE 1511
Bleuma - rin indigo Bleuma - rin indigo
Linie PRE 1512
- Bleumarin Bleumarin indigo indigo
Linie PRE 1513
- Bleumarin Bleumarin Bleumaindigo indigo rin indigo
Linie PRE 1514
- Bleumarin Bleumarin BleumaGriindigo indigo rin bleu indigo
Linie PRE 1515
- Bleumarin Bleumarin BleumaGriGri-bleu indigo indigo rin bleu indigo
Linie PRE 1516
- Bleumarin Bleumarin BleumaGriGri-bleuBleumaindigo indigo rin bleu rin cu indigo dungi gribleu
Linie PRE 1517
- Bleumarin Bleumarin BleumaGriGri-bleuBleumaGriindigo indigo rin bleu rin cu bleu indigo dungi gribleu
Linie PRE 1518
- Bleumarin Bleumarin BleumaGriGri-bleuBleumaGriBleuma indigo indigo rin bleu rin cu bleu rin indigo dungi indigo gribleu
Linie PRE 1519
- Bleumarin indigo - Bleumarin indigo
Linie PRE 1520
- Bleumarin Bleumarin indigo indigo - Bleumarin Gri fer indigo
Linie PRE 1521
- Bleumarin Bleumarin Bleumaindigo indigo rin indigo - Bleumarin Gri fer Bleuindigo marin indigo
Linie PRE 1522
- Bleumarin Bleumarin BleumaGriindigo indigo rin bleu indigo - Bleumarin Gri fer BleuGri indigo marin indigo
Linie PRE 1523
- Bleumarin Bleumarin BleumaGriGri-bleu indigo indigo rin bleu indigo - Bleumarin Gri fer BleuGri Gri indigo marin indigo
Linie PRE 1524
- Bleumarin Bleumarin BleumaGriGri-bleuBleumaindigo indigo rin bleu rin cu indigo dungi gribleu - Bleumarin Gri fer BleuGri Gri - indigo marin indigo
Linie PRE 1525
- Bleumarin Bleumarin BleumaGriGri-bleuBleumaGriindigo indigo rin bleu rin cu bleu indigo dungi gribleu - Bleumarin Gri fer BleuGri Gri - Gri indigo marin indigo
Linie PRE 1526
- Bleumarin Bleumarin BleumaGriGri-bleuBleumaGriBleuma indigo indigo rin bleu rin cu bleu rin indigo dungi indigo gribleu - Bleumarin Gri fer BleuGri Gri - Gri Bleuma indigo marin rin indigo indigo
Linie PRE 1527
Bleumarin indigo
Linie PRE 1528
Bleumarin Bleumarin indigo indigo
Linie PRE 1529
Bleumarin indigo Bleumarin indigo
Linie PRE 1530
Bleumarin indigo Bleumarin Gri fer indigo
Linie PRE 1531
Bleumarin indigo
Linie PRE 1532
Bleumarin indigo Gri fer
Linie PRE 1533
Bleumarin Bleumaindigo rin indigo Gri fer
Linie PRE 1534
Bleumarin indigo
Linie PRE 1535
BleumaGririn bleu indigo
Linie PRE 1536
BleumaGririn bleu indigo BleuGri marin indigo
Linie PRE 1537
Gribleu
Linie PRE 1538
GriGri-bleu bleu
Linie PRE 1539
GriGri-bleuBleumableu rin cu dungi gribleu
Linie PRE 1540
GriGri-bleu bleu Gri Gri
Linie PRE 1541
GriBleumableu rin cu dungi gribleu Gri Gri -
Linie PRE 1542
Gri-bleu
Linie PRE 1543
Gri-bleuBleumarin cu dungi gribleu
Linie PRE 1544
Gri-bleuBleumaGriBleuma rin cu bleu rin dungi indigo gribleu
Linie PRE 1545
Gri-bleuBleumarin cu dungi gribleu Gri -
Linie PRE 1546
Gri-bleuBleumaGriBleuma rin cu bleu rin dungi indigo gribleu Gri - Gri Bleuma rin indigo
Linie PRE 1547
Bleumarin cu dungi gribleu
Linie PRE 1548
Bleumarin cu dungi gribleu -
Linie PRE 1549
BleumaGririn cu bleu dungi gribleu - Gri
Linie PRE 1550
Gribleu
Linie PRE 1551
GriBleuma bleu rin indigo
Linie PRE 1552
GriBleuma bleu rin indigo Gri
Linie PRE 1553
Bleuma rin indigo
Linie PRE 1554
Bleuma Negru rin indigo
Linie PRE 1555
Bleuma rin indigo Bleuma Negru rin indigo
Linie PRE 1556
Negru
Linie PRE 1557
Negru Negru Negru
Linie PRE 1558
Negru
Linie PRE 1559
Negru Negru
Linie PRE 1560
P.F.
Linie PRE 1561
Bleuma rin indigo
Linie PRE 1562
- Bleumarin Gri fer indigo
Linie PRE 1563
- Bleumarin Gri fer Bleuindigo marin indigo
Linie PRE 1564
- Bleumarin Gri fer BleuGri indigo marin indigo
Linie PRE 1565
- Bleumarin Gri fer BleuGri Gri indigo marin indigo
Linie PRE 1566
- Bleumarin Gri fer BleuGri Gri - indigo marin indigo
Linie PRE 1567
- Bleumarin Gri fer BleuGri Gri - Gri indigo marin indigo
Linie PRE 1568
- Bleumarin Gri fer BleuGri Gri - Gri Bleuma indigo marin rin indigo indigo
Linie PRE 1569
Bleumarin indigo
Linie PRE 1570
Bleumarin indigo
Linie PRE 1571
Gri fer
Linie PRE 1572
Bleumarin indigo
Linie PRE 1573
Gri
Linie PRE 1574
Gri -
Linie PRE 1575
Gri
Linie PRE 1576
Gri -
Linie PRE 1577
- Gri Bleuma rin indigo
Linie PRE 1578
Gri
Linie PRE 1579
Bleuma rin indigo
Linie PRE 1580
Negru

Anexa 1 A

Paragraf
DESCRIEREA
Paragraf
însemnelor pentru gradele profesionale, a însemnului de identificare şi a culorilor pentru articolele din compunerea uniformelor pentru aparatul central şi structurile subordonate acestuia, Agenţia Naţională Antidrog, Arhivele Naţionale, liceele M.A.I., Grupul Special de Protecţie şi Intervenţie "ACVILA", Direcţia economico-administrativă, Baza Centrală pentru Asigurarea Tehnică a Misiunilor, Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională, cluburile sportive "Dinamo"
Paragraf
Gradele profesionale ale poliţiştilor sunt reprezentate prin stele de diferite mărimi şi barete aplicate pe epoleţi fond sau fond brodat, precum şi prin garnituri de benzi brodate, aplicate pe mânecile sacourilor şi ale scurtei din stofă, sau bandă (vipuşcă) de manşetă.
Paragraf
Însemnele de grad profesional la uniforma de reprezentare şi de serviciu se aplică pe epoletul fond de culoare bleumarin indigo, de la sacou, complet modular, cămăşi bluză, epoletul fiind bordurat cu o linie de contur de culoare albă.
Paragraf
Elementele componente ale fiecărui grad profesional (stele sau barete de formă dreptunghiulară, după caz) sunt de culoare alb-argintiu, realizate prin brodare cu fir metalizat.
Paragraf
Însemnele de grad profesional pentru uniforma de ceremonie se aplică pe epoletul având fondul brodat cu fir metalizat de culoare alb-argintiu, reprezentând frunze de stejar, şi este reprezentat prin stele, brodate cu fir metalizat de culoare galben-auriu, cu dimensiuni şi linii de contur diferite.
Paragraf
Însemnele de mânecă pentru ofiţeri, la uniforma de reprezentare, sunt montate pe faţa mânecii sacoului, din cusătură în cusătură, aplicate la 8 cm de la terminaţie.
Paragraf
Sunt realizate prin brodare, cu aţă de brodat, pe suport textil şi reprezintă 1-3 benzi cu frunze de stejar de culoare albă. Benzile au dimensiuni diferite în funcţie de categoriile de ofiţeri.
Paragraf
Agenţii de poliţie au aplicată pe faţa mânecii sacoului o bandă (vipuşcă) de manşetă de culoare albă.
Paragraf
Însemnul de mânecă pentru uniforma de ceremonie este aplicat pe sacou şi scurta din stofă şi este reprezentat de 1-3 benzi, realizate prin brodare cu fir metalizat de culoare alb-argintiu. Benzile au dimensiuni diferite, în funcţie de categoria de poliţişti.
Paragraf
Pe gulerul sacoului la uniforma de ceremonie şi reprezentare se aplică petliţe brodate cu fir de culoare albă.
Paragraf
Petliţele au număr diferit de frunze de stejar, dispuse în arc de cerc, care diferă în funcţie de categoriile de poliţişti.
Paragraf
Uniforma de ceremonie
Paragraf
Însemnul de grad profesional se montează pe epolet, pe un fond brodat cu fir metalizat de culoare alb-argintiu, reprezentând frunze de stejar, şi constă din stele de culoare galben-auriu, brodate în relief, de dimensiuni şi linii de contur diferite, astfel:
Paragraf
■ Pentru corpul chestorilor sunt brodate 1-4 stele, cu linie de contur de culoare roşie şi cu diametrul de 3 cm, după cum urmează:
litera A)
pentru chestor de poliţie - o stea;
litera B)
pentru chestor principal de poliţie - două stele;
litera C)
pentru chestor şef de poliţie - trei stele;
litera D)
pentru chestor general de poliţie - patru stele.
Paragraf
■ Pentru corpul comisarilor sunt brodate 1-3 stele, cu linie de contur de culoare albastră şi cu diametrul de 2,5 cm, după cum urmează:
litera A)
pentru subcomisar de poliţie - o stea;
litera B)
pentru comisar de poliţie - două stele;
litera C)
pentru comisar şef de poliţie - trei stele.
Paragraf
■ Pentru corpul inspectorilor sunt brodate 1-3 stele, cu linie de contur de culoare neagră şi cu diametrul de 2 cm, după cum urmează:
litera A)
pentru subinspector de poliţie - o stea;
litera B)
pentru inspector de poliţie - două stele;
litera C)
pentru inspector principal de poliţie - trei stele.
Paragraf
Însemnul de mânecă se aplică pe faţa mânecii sacoului şi scurta din stofă, la 8 cm de la terminaţie, şi este constituit din 1-3 benzi brodate, reprezentând frunze de stejar, cu dimensiuni diferite, în funcţie de categoria de poliţişti, după cum urmează:
litera A)
pentru corpul chestorilor - 3 benzi cu lăţimea de 3 cm, 2,5 cm şi 2 cm;
litera B)
pentru corpul comisarilor - 2 benzi cu lăţimea de 2,5 cm şi 2 cm;
litera C)
pentru corpul inspectorilor - o bandă cu lăţimea de 2 cm.
Paragraf
Broderia frunzelor de stejar se realizează cu fir metalizat de culoare alb-argintiu.
Paragraf
Petliţele se aplică pe gulerul sacoului şi al scurtei din stofă şi sunt realizate prin brodare cu fir metalizat de culoare alb-argintiu.
Paragraf
Petliţele reprezintă frunze de stejar, aşezate în arc de cerc, cuprinzând un număr diferit de frunze, după cum urmează:
litera A)
pentru corpul chestorilor - 6 frunze;
litera B)
pentru corpul comisarilor - 5 frunze;
litera C)
pentru corpul inspectorilor - 3 frunze.
Paragraf
Uniforma de reprezentare şi de serviciu
Paragraf
Însemnele de grad profesional la uniforma de reprezentare şi de serviciu se aplică pe epoletul fond de culoare bleumarin indigo. Epoletul este bordurat cu o linie de contur de culoare albă.
Paragraf
Elementele componente ale fiecărui grad profesional (stele sau barete de formă dreptunghiulară, după caz) sunt de culoare alb-argintiu, realizate prin brodare, în relief, cu fir metalizat.
Paragraf
■ Pentru corpul chestorilor sunt brodate 1-4 stele, cu linie de contur de culoare roşie şi cu diametrul de 3 cm, după cum urmează:
litera A)
pentru chestor de poliţie - o stea;
litera B)
pentru chestor principal de poliţie - două stele;
litera C)
pentru chestor şef de poliţie - trei stele;
litera D)
pentru chestor general de poliţie - patru stele.
Paragraf
■ Pentru corpul comisarilor sunt brodate 1-3 stele, cu linie de contur de culoare albastră şi cu diametrul de 2,5 cm, după cum urmează:
litera A)
pentru subcomisar de poliţie - o stea;
litera B)
pentru comisar de poliţie - două stele;
litera C)
pentru comisar şef de poliţie - trei stele.
Paragraf
■ Pentru corpul inspectorilor sunt brodate 1-3 stele, cu linie de contur de culoare neagră şi cu diametrul de 2 cm, după cum urmează:
litera A)
pentru subinspector de poliţie - o stea;
litera B)
pentru inspector de poliţie - două stele;
litera C)
pentru inspector principal de poliţie - trei stele.
Paragraf
■ Pentru corpul agenţilor sunt brodate 1-5 barete, după cum urmează:
litera A)
agent de poliţie - o baretă;
litera B)
agent principal de poliţie - 2 barete;
litera C)
agent şef adjunct de poliţie - 3 barete;
litera D)
agent şef de poliţie - 4 barete;
litera E)
agent şef principal - 5 barete.
Paragraf
Însemnul de grad profesional pentru mânecă - corpul ofiţerilor de poliţie - se aplică pe faţa mânecii sacoului, la 8 cm de la terminaţie, şi este constituit din 1-3 benzi brodate, reprezentând frunze de stejar, cu dimensiuni diferite, în funcţie de categoria de ofiţeri, după cum urmează:
litera A)
pentru corpul chestorilor - 3 benzi cu lăţimea de 3 cm, 2,5 cm şi 2 cm;
litera B)
pentru corpul comisarilor - 2 benzi cu lăţimea de 2,5 cm şi 2 cm;
litera C)
pentru corpul inspectorilor - o bandă cu lăţimea de 2 cm.
Paragraf
Broderia se realizează cu aţă de brodat de culoare albă.
Paragraf
Agenţii de poliţie au aplicată pe mâneca sacoului o bandă (vipuşcă) realizată prin brodare, cu lăţimea de 0,5 cm, de culoare albă.
Paragraf
Petliţele se aplică pe gulerul sacoului şi sunt realizate prin brodare, în relief, cu aţă de brodat de culoare albă.
Paragraf
Petliţele reprezintă frunze de stejar, aşezate în arc de cerc, cuprinzând un număr diferit de frunze, după cum urmează:
litera A)
pentru corpul chestorilor - 6 frunze;
litera B)
pentru corpul comisarilor - 5 frunze;
litera C)
pentru corpul inspectorilor - 3 frunze;
litera D)
pentru corpul agenţilor - 2 frunze.
Paragraf
Însemnul de identificare
Paragraf
Însemnul de identificare individuală este o insignă de formă ovală, reprezentând însemnul heraldic, sub care este înscris numărul individual.
Paragraf
Insigna se aplică în partea superioară a pieptului drept şi se poartă atât la uniforma de reprezentare, cât şi la uniforma de serviciu.
Paragraf
TABELUL 2
Paragraf
cuprinzand culorile principalelor articole de echipament
PRE PRE_363
[Text Preformatat S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_363
Linie PRE 1
ARMA ŞI SPECIALITATEA
Linie PRE 2
TINUTA
Linie PRE 3
Şapcă, şepcuţă
Linie PRE 4
Sacou
Linie PRE 5
Scurta Sacou exterioară, Pantalon bluzon(modul), bluză matlasată
Linie PRE 6
Scurta Sacou exterioară, Pantalon Pulover bluzon(modul), bluză matlasată
Linie PRE 7
Scurta Sacou exterioară, Pantalon Pulover Cămaşă bluzon(modul), bluză matlasată
Linie PRE 8
Scurta Sacou exterioară, Pantalon Pulover Cămaşă Cămaşă bluzon(mobluza dul), bluză tricou matlasată
Linie PRE 9
Scurta Sacou exterioară, Pantalon Pulover Cămaşă Cămaşă Cravată bluzon(mobluza dul), bluză tricou matlasată
Linie PRE 10
Scurta Scurtă, Sacou exterioară, Pantalon Pulover Cămaşă Cămaşă Cravată Fular imperbluzon(mobluza meabil dul), bluză tricou matlasată
Linie PRE 11
Scurta exterioară, bluzon(modul), bluză matlasată
Linie PRE 12
Scurta exterioară, bluzon(modul), bluză matlasată
Linie PRE 13
Pantalon
Linie PRE 14
Pantalon Cămaşă
Linie PRE 15
Pulover
Linie PRE 16
Cămaşă
Linie PRE 17
Cămaşă Cămaşă Cravată bluza tricou
Linie PRE 18
Cămaşă bluza tricou
Linie PRE 19
Cămaşă Cravată bluza tricou
Linie PRE 20
Scurtă, Cămaşă Fular imperbluza meabil tricou
Linie PRE 21
Cravată
Linie PRE 22
Fular
Linie PRE 23
Scurtă, impermeabil
Linie PRE 24
Pantofi, Ghete cu şiret
Linie PRE 25
Centura curea
Linie PRE 26
I. Chestori, comisari, inspectori, agenţi
Linie PRE 27
Bleumarin - Alb alb
Linie PRE 28
APARATUL CeremoCENTRAL ŞI nie STRUCTURILE SUBORDONATE ACESTUIA, Serviciu AGENŢIA NAŢIONALA ANTIDROG, ARHIVELE NAŢIONALE, LICEELE M.A.I GRUPUL SPECIAL DE PROTECŢIE ŞI INTERVENŢIE ACVILA, DIRECŢIA ECONOMICO ADMINISTRATIVA BAZA CENTRALA PENTRU ASIGURAREA TEHNICA A MISIUNILOR CENTRUL DE Reprezen COOPERARE tare POLIŢIENEASCĂ CLUBURILE SPORTIVE DINAMO
Linie PRE 29
APARATUL CeremoBleuma-Blauma- - Bleumarin CENTRAL ŞI nie rin rin alb STRUCTURILE alb alb SUBORDONATE ACESTUIA, Serviciu - Bleumarin Bleumarin AGENŢIA Bleuma NAŢIONALA rin ANTIDROG, ARHIVELE NAŢIONALE, LICEELE M.A.I GRUPUL SPECIAL DE PROTECŢIE ŞI INTERVENŢIE ACVILA, DIRECŢIA ECONOMICO ADMINISTRATIVA BAZA CENTRALA PENTRU ASIGURAREA TEHNICA A MISIUNILOR CENTRUL DE ReprezenBleuma Bleumarin - Bleumarin COOPERARE tare rin POLIŢIENEASCĂ CLUBURILE SPORTIVE DINAMO
Linie PRE 30
APARATUL CeremoBleuma-Blauma- - Bleumarin - Alb - CENTRAL ŞI nie rin rin alb STRUCTURILE alb alb SUBORDONATE ACESTUIA, Serviciu - Bleumarin Bleumarin BleumaBleu Bleu, AGENŢIA Bleuma rin bleumaNAŢIONALA rin rin ANTIDROG, ARHIVELE NAŢIONALE, LICEELE M.A.I GRUPUL SPECIAL DE PROTECŢIE ŞI INTERVENŢIE ACVILA, DIRECŢIA ECONOMICO ADMINISTRATIVA BAZA CENTRALA PENTRU ASIGURAREA TEHNICA A MISIUNILOR CENTRUL DE ReprezenBleuma Bleumarin - Bleumarin BleumaBleu, Bleu COOPERARE tare rin rin alb POLIŢIENEASCĂ CLUBURILE SPORTIVE DINAMO
Linie PRE 31
Ceremonie
Linie PRE 32
Bleumarin alb
Linie PRE 33
Bleuma-Blauma- - Bleumarin - Alb - Bleuma rin rin alb rin alb alb
Linie PRE 34
Bleuma-Blauma- - Bleumarin - Alb - Bleuma rin rin alb rin alb alb - Bleumarin Bleumarin BleumaBleu Bleu, BleumaBleuma rin bleumarin rin rin cu dungi galbene
Linie PRE 35
Blaumarin alb
Linie PRE 36
Blauma- - Bleumarin rin alb alb
Linie PRE 37
Blauma- - Bleumarin - rin alb alb
Linie PRE 38
Blauma- - Bleumarin - Alb rin alb alb
Linie PRE 39
Blauma- - Bleumarin - Alb - rin alb alb
Linie PRE 40
Blauma- - Bleumarin - Alb - Bleuma rin alb rin alb
Linie PRE 41
Blauma- - Bleumarin - Alb - Bleuma BleumaBlaumarin alb rin rin, rin alb alb
Linie PRE 42
Blauma- - Bleumarin - Alb rin alb alb - Bleumarin Bleumarin BleumaBleu rin
Linie PRE 43
Blauma- - Bleumarin - Alb - rin alb alb - Bleumarin Bleumarin BleumaBleu Bleu, rin bleumarin
Linie PRE 44
Blauma- - Bleumarin - Alb - Bleuma rin alb rin alb - Bleumarin Bleumarin BleumaBleu Bleu, Bleumarin bleumarin rin cu dungi galbene
Linie PRE 45
Blauma- - Bleumarin - Alb - Bleuma BleumaBlaumarin alb rin rin, rin alb alb - Bleumarin Bleumarin BleumaBleu Bleu, BleumaBleuma - rin bleumarin rin rin cu dungi galbene
Linie PRE 46
Blauma- - Bleumarin - Alb - rin alb alb - Bleumarin Bleumarin BleumaBleu Bleu, rin bleumarin Bleumarin - Bleumarin BleumaBleu, Bleu rin alb
Linie PRE 47
Blauma- - Bleumarin - Alb - Bleuma rin alb rin alb - Bleumarin Bleumarin BleumaBleu Bleu, Bleumarin bleumarin rin cu dungi galbene Bleumarin - Bleumarin BleumaBleu, Bleu Bleuma rin alb rin cu dungi galbene
Linie PRE 48
Blauma- - Bleumarin - Alb - Bleuma BleumaBlaumarin alb rin rin, rin alb alb - Bleumarin Bleumarin BleumaBleu Bleu, BleumaBleuma - rin bleumarin rin rin cu dungi galbene Bleumarin - Bleumarin BleumaBleu, Bleu Bleuma BleumaBleuma rin alb rin cu rin rin dungi galbene
Linie PRE 49
-
Linie PRE 50
Bleumarin alb
Linie PRE 51
Alb
Linie PRE 52
- Bleuma rin
Linie PRE 53
- Bleuma BleumaBlaumarin rin, rin alb
Linie PRE 54
Bleuma rin
Linie PRE 55
Bleuma rin, alb
Linie PRE 56
Blaumarin
Linie PRE 57
Alb, negru
Linie PRE 58
Negru, alb
Linie PRE 59
Serviciu
Linie PRE 60
Serviciu Bleuma rin
Linie PRE 61
Serviciu - Bleuma rin
Linie PRE 62
Serviciu - Bleumarin Bleuma rin
Linie PRE 63
Serviciu - Bleumarin Bleumarin
Linie PRE 64
Bleuma rin
Linie PRE 65
- Bleuma rin
Linie PRE 66
- Bleumarin Bleuma rin
Linie PRE 67
- Bleumarin Bleumarin Bleuma rin
Linie PRE 68
- Bleumarin Bleumarin BleumaBleuma rin rin
Linie PRE 69
- Bleumarin Bleumarin BleumaBleu Bleu, BleumaBleuma rin bleumarin rin rin cu dungi galbene
Linie PRE 70
Bleuma rin Bleuma rin
Linie PRE 71
- Bleuma rin Bleuma Bleumarin rin
Linie PRE 72
- Bleumarin Bleuma rin Bleuma Bleumarin - rin
Linie PRE 73
- Bleumarin Bleumarin Bleuma rin Bleuma Bleumarin - Bleumarin rin
Linie PRE 74
- Bleumarin Bleumarin BleumaBleuma rin rin Bleuma Bleumarin - Bleumarin Bleumarin rin
Linie PRE 75
Bleumarin BleumaBleu Bleuma rin rin Bleuma Bleumarin - Bleumarin BleumaBleu, rin rin alb
Linie PRE 76
- Bleumarin
Linie PRE 77
- Bleumarin Bleumarin
Linie PRE 78
- Bleumarin Bleumarin Bleumarin
Linie PRE 79
- Bleumarin Bleumarin BleumaBleu rin
Linie PRE 80
- Bleumarin Bleumarin BleumaBleu Bleu, rin bleumarin
Linie PRE 81
- Bleumarin Bleumarin BleumaBleu Bleu, Bleumarin bleumarin rin cu dungi galbene
Linie PRE 82
Bleumarin BleumaBleu Bleu, BleumaBleuma - rin bleumarin rin rin cu dungi galbene
Linie PRE 83
- Bleumarin
Linie PRE 84
- Bleumarin Bleumarin -
Linie PRE 85
- Bleumarin Bleumarin Bleumarin - Bleumarin
Linie PRE 86
- Bleumarin Bleumarin Bleumarin Bleumarin - Bleumarin Bleumarin
Linie PRE 87
- Bleumarin Bleumarin BleumaBleu rin Bleumarin - Bleumarin BleumaBleu, rin alb
Linie PRE 88
- Bleumarin Bleumarin BleumaBleu Bleu, rin bleumarin Bleumarin - Bleumarin BleumaBleu, Bleu rin alb
Linie PRE 89
- Bleumarin Bleumarin BleumaBleu Bleu, Bleumarin bleumarin rin cu dungi galbene Bleumarin - Bleumarin BleumaBleu, Bleu Bleuma rin alb rin cu dungi galbene
Linie PRE 90
- Bleumarin BleumaBleu Bleu, BleumaBleuma - rin bleumarin rin rin cu dungi galbene Bleumarin - Bleumarin BleumaBleu, Bleu Bleuma BleumaBleuma rin alb rin cu rin rin dungi galbene
Linie PRE 91
Bleumarin
Linie PRE 92
Bleumarin Bleumarin
Linie PRE 93
Bleumarin Bleumarin Bleumarin
Linie PRE 94
Bleumarin Bleumarin BleumaBleu rin
Linie PRE 95
Bleumarin Bleumarin BleumaBleu Bleu, rin bleumarin
Linie PRE 96
Bleumarin -
Linie PRE 97
Bleumarin Bleumarin - Bleumarin
Linie PRE 98
Bleumarin Bleumarin Bleumarin - Bleumarin Bleumarin
Linie PRE 99
Bleumarin Bleumarin BleumaBleu rin - Bleumarin BleumaBleu, rin alb
Linie PRE 100
Bleumarin Bleumarin BleumaBleu Bleu, rin bleumarin - Bleumarin BleumaBleu, Bleu rin alb
Linie PRE 101
Bleumarin Bleumarin BleumaBleu Bleu, Bleumarin bleumarin rin cu dungi galbene - Bleumarin BleumaBleu, Bleu Bleuma rin alb rin cu dungi galbene
Linie PRE 102
Bleumarin BleumaBleu Bleu, BleumaBleuma - Negru Negru rin bleumarin rin rin cu dungi galbene - Bleumarin BleumaBleu, Bleu Bleuma BleumaBleuma Neru Negru rin alb rin cu rin rin dungi galbene
Linie PRE 103
Bleumarin
Linie PRE 104
Bleumarin Bleumarin
Linie PRE 105
Bleumarin BleumaBleu rin
Linie PRE 106
Bleumarin BleumaBleu Bleu, rin bleumarin
Linie PRE 107
Bleumarin BleumaBleu Bleu, Bleumarin bleumarin rin cu dungi galbene
Linie PRE 108
Bleumarin Bleumarin
Linie PRE 109
Bleumarin Bleumarin Bleumarin Bleumarin
Linie PRE 110
Bleumarin BleumaBleu rin Bleumarin BleumaBleu, rin alb
Linie PRE 111
Bleumarin BleumaBleu Bleu, rin bleumarin Bleumarin BleumaBleu, Bleu rin alb
Linie PRE 112
Bleumarin BleumaBleu Bleu, Bleumarin bleumarin rin cu dungi galbene Bleumarin BleumaBleu, Bleu Bleuma rin alb rin cu dungi galbene
Linie PRE 113
Bleumarin BleumaBleu Bleu, BleumaBleuma rin bleumarin rin rin cu dungi galbene Bleumarin BleumaBleu, Bleu Bleuma Bleuma rin alb rin cu rin dungi galbene
Linie PRE 114
Bleumarin BleumaBleu Bleu, BleumaBleuma - rin bleumarin rin rin cu dungi galbene Bleumarin BleumaBleu, Bleu Bleuma BleumaBleuma rin alb rin cu rin rin dungi galbene
Linie PRE 115
BleumaBleu Bleu, BleumaBleuma - Negru Negru rin bleumarin rin rin cu dungi galbene Bleumarin BleumaBleu, Bleu Bleuma BleumaBleuma Neru Negru rin alb rin cu rin rin dungi galbene
Linie PRE 116
Bleumarin
Linie PRE 117
BleumaBleu rin
Linie PRE 118
BleumaBleu Bleu, rin bleumarin
Linie PRE 119
BleumaBleu Bleu, Bleumarin bleumarin rin cu dungi galbene
Linie PRE 120
BleumaBleu Bleu, BleumaBleuma rin bleumarin rin rin cu dungi galbene
Linie PRE 121
BleumaBleu Bleu, BleumaBleuma - rin bleumarin rin rin cu dungi galbene
Linie PRE 122
Bleumarin Bleumarin
Linie PRE 123
BleumaBleu rin BleumaBleu, rin alb
Linie PRE 124
BleumaBleu Bleu, rin bleumarin BleumaBleu, Bleu rin alb
Linie PRE 125
BleumaBleu Bleu, Bleumarin bleumarin rin cu dungi galbene BleumaBleu, Bleu Bleuma rin alb rin cu dungi galbene
Linie PRE 126
BleumaBleu Bleu, BleumaBleuma rin bleumarin rin rin cu dungi galbene BleumaBleu, Bleu Bleuma Bleuma rin alb rin cu rin dungi galbene
Linie PRE 127
BleumaBleu Bleu, BleumaBleuma - rin bleumarin rin rin cu dungi galbene BleumaBleu, Bleu Bleuma BleumaBleuma rin alb rin cu rin rin dungi galbene
Linie PRE 128
BleumaBleu Bleu, BleumaBleuma - Negru rin bleumarin rin rin cu dungi galbene BleumaBleu, Bleu Bleuma BleumaBleuma Neru rin alb rin cu rin rin dungi galbene
Linie PRE 129
maBleu Bleu, BleumaBleuma - Negru Negru rin bleumarin rin rin cu dungi galbene BleumaBleu, Bleu Bleuma BleumaBleuma Neru Negru rin alb rin cu rin rin dungi galbene
Linie PRE 130
Bleu
Linie PRE 131
Bleu Bleu, bleumarin
Linie PRE 132
Bleu Bleu, Bleumableumarin rin cu dungi galbene
Linie PRE 133
Bleu Bleu, BleumaBleuma bleumarin rin rin cu dungi galbene
Linie PRE 134
Bleu Bleu, BleumaBleuma - bleumarin rin rin cu dungi galbene
Linie PRE 135
Bleu Bleu, alb
Linie PRE 136
Bleu Bleu, bleumarin Bleu, Bleu alb
Linie PRE 137
Bleu Bleu, Bleumableumarin rin cu dungi galbene Bleu, Bleu Bleuma alb rin cu dungi galbene
Linie PRE 138
Bleu Bleu, BleumaBleuma bleumarin rin rin cu dungi galbene Bleu, Bleu Bleuma Bleuma alb rin cu rin dungi galbene
Linie PRE 139
Bleu Bleu, BleumaBleuma - bleumarin rin rin cu dungi galbene Bleu, Bleu Bleuma BleumaBleuma alb rin cu rin rin dungi galbene
Linie PRE 140
Bleu Bleu, BleumaBleuma - Negru bleumarin rin rin cu dungi galbene Bleu, Bleu Bleuma BleumaBleuma Neru alb rin cu rin rin dungi galbene
Linie PRE 141
Bleu Bleu, BleumaBleuma - Negru Negru bleumarin rin rin cu dungi galbene Bleu, Bleu Bleuma BleumaBleuma Neru Negru alb rin cu rin rin dungi galbene
Linie PRE 142
Bleu, bleumarin
Linie PRE 143
Bleu, Bleumableumarin rin cu dungi galbene
Linie PRE 144
Bleu, BleumaBleuma bleumarin rin rin cu dungi galbene
Linie PRE 145
Bleu, BleumaBleuma - bleumarin rin rin cu dungi galbene
Linie PRE 146
Bleu, BleumaBleuma - Negru bleumarin rin rin cu dungi galbene
Linie PRE 147
Bleu, BleumaBleuma - Negru Negru bleumarin rin rin cu dungi galbene
Linie PRE 148
Bleu, bleumarin Bleu
Linie PRE 149
Bleu, Bleumableumarin rin cu dungi galbene Bleu Bleuma rin cu dungi galbene
Linie PRE 150
Bleu, BleumaBleuma bleumarin rin rin cu dungi galbene Bleu Bleuma Bleuma rin cu rin dungi galbene
Linie PRE 151
Bleu, BleumaBleuma - bleumarin rin rin cu dungi galbene Bleu Bleuma BleumaBleuma rin cu rin rin dungi galbene
Linie PRE 152
Bleu, BleumaBleuma - Negru bleumarin rin rin cu dungi galbene Bleu Bleuma BleumaBleuma Neru rin cu rin rin dungi galbene
Linie PRE 153
Bleu, BleumaBleuma - Negru Negru bleumarin rin rin cu dungi galbene Bleu Bleuma BleumaBleuma Neru Negru rin cu rin rin dungi galbene
Linie PRE 154
Bleumarin cu dungi galbene
Linie PRE 155
BleumaBleuma rin rin cu dungi galbene
Linie PRE 156
BleumaBleuma - rin rin cu dungi galbene
Linie PRE 157
BleumaBleuma - Negru rin rin cu dungi galbene
Linie PRE 158
BleumaBleuma - Negru Negru rin rin cu dungi galbene
Linie PRE 159
Bleumarin cu dungi galbene Bleuma rin cu dungi galbene
Linie PRE 160
BleumaBleuma rin rin cu dungi galbene Bleuma Bleuma rin cu rin dungi galbene
Linie PRE 161
BleumaBleuma - rin rin cu dungi galbene Bleuma BleumaBleuma rin cu rin rin dungi galbene
Linie PRE 162
BleumaBleuma - Negru rin rin cu dungi galbene Bleuma BleumaBleuma Neru rin cu rin rin dungi galbene
Linie PRE 163
BleumaBleuma - Negru Negru rin rin cu dungi galbene Bleuma BleumaBleuma Neru Negru rin cu rin rin dungi galbene
Linie PRE 164
Bleuma rin
Linie PRE 165
Bleuma - rin
Linie PRE 166
Bleuma - Negru rin
Linie PRE 167
Bleuma - Negru Negru rin
Linie PRE 168
Bleuma rin Bleuma rin
Linie PRE 169
Bleuma - rin BleumaBleuma rin rin
Linie PRE 170
Bleuma - Negru rin BleumaBleuma Neru rin rin
Linie PRE 171
Bleuma Negru rin BleumaBleuma Neru Negru rin rin
Linie PRE 172
- Negru
Linie PRE 173
- Negru Negru
Linie PRE 174
- Bleuma rin
Linie PRE 175
- Negru Bleuma Neru rin
Linie PRE 176
- Negru Bleuma Neru Negru rin
Linie PRE 177
Negru
Linie PRE 178
Negru Negru
Linie PRE 179
Negru Neru
Linie PRE 180
Negru Neru Negru
Linie PRE 181
Negru
Linie PRE 182
Negru Negru
Linie PRE 183
Bleuma rin
Linie PRE 184
Bleumarin
Linie PRE 185
Bleumarin - Bleumarin
Linie PRE 186
Bleumarin - Bleumarin Bleumarin
Linie PRE 187
Bleumarin - Bleumarin BleumaBleu, rin alb
Linie PRE 188
Bleumarin - Bleumarin BleumaBleu, Bleu rin alb
Linie PRE 189
Bleumarin - Bleumarin BleumaBleu, Bleu Bleuma rin alb rin cu dungi galbene
Linie PRE 190
Bleumarin BleumaBleu, Bleu Bleuma BleumaBleuma rin alb rin cu rin rin dungi galbene
Linie PRE 191
-
Linie PRE 192
Bleumarin
Linie PRE 193
Bleu, alb
Linie PRE 194
, Bleu Bleuma alb rin cu dungi galbene
Linie PRE 195
Bleu
Linie PRE 196
Bleu Bleuma rin cu dungi galbene
Linie PRE 197
Bleu Bleuma BleumaBleuma rin cu rin rin dungi galbene
Linie PRE 198
cu dungi galbene
Linie PRE 199
Bleuma rin
Linie PRE 200
Neru
Linie PRE 201
Negru

Anexa 2

Paragraf
NORMA NR.1
Paragraf
pentru asigurarea uniformei de ceremonie
PRE PRE_373
[Text Preformatat S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_373
Linie PRE 1
Nr c r t
Linie PRE 2
Denumirea articolelor de echipament
Linie PRE 3
Denumirea articolelor de echipament UM
Linie PRE 4
Denumirea articolelor de echipament UM PREVEDERI CantiDurata tate în ani
Linie PRE 5
Denumirea articolelor de echipament UM PREVEDERI Observatii CantiDurata tate în ani
Linie PRE 6
Denumirea articolelor de echipament 1
Linie PRE 7
Denumirea articolelor de echipament 1 2
Linie PRE 8
UM
Linie PRE 9
PREVEDERI
Linie PRE 10
PREVEDERI CantiDurata tate în ani
Linie PRE 11
Observatii
Linie PRE 12
Cantitate
Linie PRE 13
CantiDurata tate în ani
Linie PRE 14
Durata în ani
Linie PRE 15
a) Coifura
Linie PRE 16
1 Sapca pentru ceremonie buc 2 8 Se asigura una de vara şi una de iarna b) Imbracaminte 1 Costum din stofa pentru ceremonie: Se asigura, unul de vara -sacou cu pantalon lung buc 2 8 şi unul de iarna
Linie PRE 17
1 Sapca pentru ceremonie buc 2 8 Se asigura una de vara şi una de iarna b) Imbracaminte 1 Costum din stofa pentru ceremonie: Se asigura, unul de vara -sacou cu pantalon lung buc 2 8 şi unul de iarna 2 Scurta din stofa buc 1 8
Linie PRE 18
1 Sapca pentru ceremonie buc 2 8 Se asigura una de vara şi una de iarna b) Imbracaminte 1 Costum din stofa pentru ceremonie: Se asigura, unul de vara -sacou cu pantalon lung buc 2 8 şi unul de iarna 2 Scurta din stofa buc 1 8 c) Lenjerie
Linie PRE 19
1 Sapca pentru ceremonie buc 2 8 Se asigura una de vara şi una de iarna b) Imbracaminte 1 Costum din stofa pentru ceremonie: Se asigura, unul de vara -sacou cu pantalon lung buc 2 8 şi unul de iarna 2 Scurta din stofa buc 1 8 c) Lenjerie 1 Camasa alba buc 2 8
Linie PRE 20
1 Sapca pentru ceremonie buc 2 8 Se asigura una de vara şi una de iarna b) Imbracaminte 1 Costum din stofa pentru ceremonie: Se asigura, unul de vara -sacou cu pantalon lung buc 2 8 şi unul de iarna 2 Scurta din stofa buc 1 8 c) Lenjerie 1 Camasa alba buc 2 8 d) Încălţăminte 1 Pantofi negri, pentru per. 2 8 Se asigura una per. pentru ceremonie vara şi una per. pentru iarna
Linie PRE 21
1 Sapca pentru ceremonie buc 2 8 Se asigura una de vara şi una de iarna b) Imbracaminte 1 Costum din stofa pentru ceremonie: Se asigura, unul de vara -sacou cu pantalon lung buc 2 8 şi unul de iarna 2 Scurta din stofa buc 1 8 c) Lenjerie 1 Camasa alba buc 2 8 d) Încălţăminte 1 Pantofi negri, pentru per. 2 8 Se asigura una per. pentru ceremonie vara şi una per. pentru iarna e) Echipament divers
Linie PRE 22
1 Sapca pentru ceremonie buc 2 8 Se asigura una de vara şi una de iarna b) Imbracaminte 1 Costum din stofa pentru ceremonie: Se asigura, unul de vara -sacou cu pantalon lung buc 2 8 şi unul de iarna 2 Scurta din stofa buc 1 8 c) Lenjerie 1 Camasa alba buc 2 8 d) Încălţăminte 1 Pantofi negri, pentru per. 2 8 Se asigura una per. pentru ceremonie vara şi una per. pentru iarna e) Echipament divers 1 Cravata pentru ceremonie buc 1 4
Linie PRE 23
1 Sapca pentru ceremonie buc 2 8 Se asigura una de vara şi una de iarna b) Imbracaminte 1 Costum din stofa pentru ceremonie: Se asigura, unul de vara -sacou cu pantalon lung buc 2 8 şi unul de iarna 2 Scurta din stofa buc 1 8 c) Lenjerie 1 Camasa alba buc 2 8 d) Încălţăminte 1 Pantofi negri, pentru per. 2 8 Se asigura una per. pentru ceremonie vara şi una per. pentru iarna e) Echipament divers 1 Cravata pentru ceremonie buc 1 4 f) Epoleti şi accesorii 1 Epoleti cu grad profesional per 3 8
Linie PRE 24
1 buc 2 8 Se asigura una de vara şi una de iarna b) Imbracaminte 1 Costum din stofa pentru ceremonie: Se asigura, unul de vara -sacou cu pantalon lung buc 2 8 şi unul de iarna 2 Scurta din stofa buc 1 8 c) Lenjerie 1 Camasa alba buc 2 8 d) Încălţăminte 1 Pantofi negri, pentru per. 2 8 Se asigura una per. pentru ceremonie vara şi una per. pentru iarna e) Echipament divers 1 Cravata pentru ceremonie buc 1 4 f) Epoleti şi accesorii 1 Epoleti cu grad profesional per 3 8 2 Petlite per 2 8 3 Suport de grad pentru gar 3 8 maneca ni turi
Linie PRE 25
Sapca pentru ceremonie
Linie PRE 26
Sapca pentru ceremonie buc
Linie PRE 27
Sapca pentru ceremonie 2
Linie PRE 28
buc
Linie PRE 29
Se asigura una de vara şi una de iarna
Linie PRE 30
b) Imbracaminte
Linie PRE 31
1 Costum din stofa pentru ceremonie: Se asigura, unul de vara -sacou cu pantalon lung buc 2 8 şi unul de iarna 2 Scurta din stofa buc 1 8 c) Lenjerie
Linie PRE 32
1 Costum din stofa pentru ceremonie: Se asigura, unul de vara -sacou cu pantalon lung buc 2 8 şi unul de iarna 2 Scurta din stofa buc 1 8 c) Lenjerie 1 Camasa alba buc 2 8
Linie PRE 33
1 Costum din stofa pentru ceremonie: Se asigura, unul de vara -sacou cu pantalon lung buc 2 8 şi unul de iarna 2 Scurta din stofa buc 1 8 c) Lenjerie 1 Camasa alba buc 2 8 d) Încălţăminte
Linie PRE 34
1 Costum din stofa pentru ceremonie: Se asigura, unul de vara -sacou cu pantalon lung buc 2 8 şi unul de iarna 2 Scurta din stofa buc 1 8 c) Lenjerie 1 Camasa alba buc 2 8 d) Încălţăminte 1 Pantofi negri, pentru per. 2 8 Se asigura una per. pentru ceremonie vara şi una per. pentru iarna
Linie PRE 35
1 Costum din stofa pentru ceremonie: Se asigura, unul de vara -sacou cu pantalon lung buc 2 8 şi unul de iarna 2 Scurta din stofa buc 1 8 c) Lenjerie 1 Camasa alba buc 2 8 d) Încălţăminte 1 Pantofi negri, pentru per. 2 8 Se asigura una per. pentru ceremonie vara şi una per. pentru iarna e) Echipament divers
Linie PRE 36
1 Costum din stofa pentru ceremonie: Se asigura, unul de vara -sacou cu pantalon lung buc 2 8 şi unul de iarna 2 Scurta din stofa buc 1 8 c) Lenjerie 1 Camasa alba buc 2 8 d) Încălţăminte 1 Pantofi negri, pentru per. 2 8 Se asigura una per. pentru ceremonie vara şi una per. pentru iarna e) Echipament divers 1 Cravata pentru ceremonie buc 1 4
Linie PRE 37
1 Costum din stofa pentru ceremonie: Se asigura, unul de vara -sacou cu pantalon lung buc 2 8 şi unul de iarna 2 Scurta din stofa buc 1 8 c) Lenjerie 1 Camasa alba buc 2 8 d) Încălţăminte 1 Pantofi negri, pentru per. 2 8 Se asigura una per. pentru ceremonie vara şi una per. pentru iarna e) Echipament divers 1 Cravata pentru ceremonie buc 1 4 f) Epoleti şi accesorii
Linie PRE 38
1 Costum din stofa pentru ceremonie: Se asigura, unul de vara -sacou cu pantalon lung buc 2 8 şi unul de iarna 2 Scurta din stofa buc 1 8 c) Lenjerie 1 Camasa alba buc 2 8 d) Încălţăminte 1 Pantofi negri, pentru per. 2 8 Se asigura una per. pentru ceremonie vara şi una per. pentru iarna e) Echipament divers 1 Cravata pentru ceremonie buc 1 4 f) Epoleti şi accesorii 1 Epoleti cu grad profesional per 3 8
Linie PRE 39
1 Costum din stofa pentru ceremonie: Se asigura, unul de vara -sacou cu pantalon lung buc 2 8 şi unul de iarna 2 Scurta din stofa buc 1 8 c) Lenjerie 1 Camasa alba buc 2 8 d) Încălţăminte 1 Pantofi negri, pentru per. 2 8 Se asigura una per. pentru ceremonie vara şi una per. pentru iarna e) Echipament divers 1 Cravata pentru ceremonie buc 1 4 f) Epoleti şi accesorii 1 Epoleti cu grad profesional per 3 8 2 Petlite per 2 8 3 Suport de grad pentru gar 3 8 maneca ni turi
Linie PRE 40
Costum din stofa pentru ceremonie: -sacou cu pantalon lung
Linie PRE 41
Costum din stofa pentru ceremonie: -sacou cu pantalon lung buc
Linie PRE 42
Costum din stofa pentru ceremonie: -sacou cu pantalon lung buc 2
Linie PRE 43
Costum din stofa pentru ceremonie: -sacou cu pantalon lung buc 2 8
Linie PRE 44
Costum din stofa pentru ceremonie: Se asigura, unul de vara -sacou cu pantalon lung buc 2 8 şi unul de iarna
Linie PRE 45
Costum din stofa pentru ceremonie: -sacou cu pantalon lung Scurta din stofa
Linie PRE 46
Costum din stofa pentru ceremonie: -sacou cu pantalon lung buc Scurta din stofa buc
Linie PRE 47
Costum din stofa pentru ceremonie: -sacou cu pantalon lung 2 Scurta din stofa buc 1
Linie PRE 48
buc
Linie PRE 49
buc 2
Linie PRE 50
Se asigura, unul de vara şi unul de iarna
Linie PRE 51
Scurta din stofa
Linie PRE 52
Scurta din stofa buc
Linie PRE 53
Scurta din stofa 1
Linie PRE 54
buc
Linie PRE 55
c) Lenjerie
Linie PRE 56
Camasa alba
Linie PRE 57
Camasa alba buc
Linie PRE 58
Camasa alba 2
Linie PRE 59
buc
Linie PRE 60
d) Încălţăminte
Linie PRE 61
1 Pantofi negri, pentru per. 2 8 Se asigura una per. pentru ceremonie vara şi una per. pentru iarna e) Echipament divers
Linie PRE 62
1 Pantofi negri, pentru per. 2 8 Se asigura una per. pentru ceremonie vara şi una per. pentru iarna e) Echipament divers 1 Cravata pentru ceremonie buc 1 4
Linie PRE 63
1 Pantofi negri, pentru per. 2 8 Se asigura una per. pentru ceremonie vara şi una per. pentru iarna e) Echipament divers 1 Cravata pentru ceremonie buc 1 4 f) Epoleti şi accesorii 1 Epoleti cu grad profesional per 3 8
Linie PRE 64
1 Pantofi negri, pentru per. 2 8 Se asigura una per. pentru ceremonie vara şi una per. pentru iarna e) Echipament divers 1 Cravata pentru ceremonie buc 1 4 f) Epoleti şi accesorii 1 Epoleti cu grad profesional per 3 8 2 Petlite per 2 8 3 Suport de grad pentru gar 3 8 maneca ni turi
Linie PRE 65
Pantofi negri, pentru ceremonie
Linie PRE 66
Pantofi negri, pentru per. ceremonie
Linie PRE 67
Pantofi negri, pentru 2 ceremonie
Linie PRE 68
per.
Linie PRE 69
Se asigura una per. pentru vara şi una per. pentru iarna
Linie PRE 70
e) Echipament divers
Linie PRE 71
Cravata pentru ceremonie
Linie PRE 72
Cravata pentru ceremonie buc
Linie PRE 73
Cravata pentru ceremonie 1
Linie PRE 74
buc
Linie PRE 75
f) Epoleti şi accesorii
Linie PRE 76
Epoleti cu grad profesional
Linie PRE 77
Epoleti cu grad profesional per
Linie PRE 78
Epoleti cu grad profesional per 3
Linie PRE 79
Epoleti cu grad profesional per 3 8
Linie PRE 80
Epoleti cu grad profesional Petlite
Linie PRE 81
Epoleti cu grad profesional per Petlite per
Linie PRE 82
Epoleti cu grad profesional per 3 Petlite per 2
Linie PRE 83
Epoleti cu grad profesional per 3 8 Petlite per 2 8
Linie PRE 84
Epoleti cu grad profesional Petlite Suport de grad pentru maneca
Linie PRE 85
Epoleti cu grad profesional per Petlite per Suport de grad pentru gar maneca ni turi
Linie PRE 86
Epoleti cu grad profesional per 3 Petlite per 2 Suport de grad pentru gar 3 maneca ni turi
Linie PRE 87
Epoleti cu grad profesional per 3 8 Petlite per 2 8 Suport de grad pentru gar 3 8 maneca ni turi
Linie PRE 88
Epoleti cu grad profesional Petlite Suport de grad pentru maneca Eghilet cu accesorii
Linie PRE 89
Epoleti cu grad profesional per Petlite per Suport de grad pentru gar maneca ni turi Eghilet cu accesorii buc
Linie PRE 90
Epoleti cu grad profesional 3 Petlite per 2 Suport de grad pentru gar 3 maneca ni turi Eghilet cu accesorii buc 2
Linie PRE 91
per
Linie PRE 92
per 3 per 2 gar 3 ni turi
Linie PRE 93
Petlite
Linie PRE 94
Petlite per
Linie PRE 95
Petlite per 2
Linie PRE 96
Petlite Suport de grad pentru maneca
Linie PRE 97
Petlite per Suport de grad pentru gar maneca ni turi
Linie PRE 98
Petlite per 2 Suport de grad pentru gar 3 maneca ni turi
Linie PRE 99
Petlite per 2 8 Suport de grad pentru gar 3 8 maneca ni turi
Linie PRE 100
Petlite Suport de grad pentru maneca Eghilet cu accesorii
Linie PRE 101
Petlite per Suport de grad pentru gar maneca ni turi Eghilet cu accesorii buc
Linie PRE 102
Petlite per 2 Suport de grad pentru gar 3 maneca ni turi Eghilet cu accesorii buc 2
Linie PRE 103
Petlite 2 8 Suport de grad pentru gar 3 8 maneca ni turi Eghilet cu accesorii buc 2 8
Linie PRE 104
per
Linie PRE 105
Suport de grad pentru maneca
Linie PRE 106
Suport de grad pentru gar maneca ni turi
Linie PRE 107
Suport de grad pentru gar 3 maneca ni turi
Linie PRE 108
Suport de grad pentru gar 3 8 maneca ni turi
Linie PRE 109
Suport de grad pentru maneca Eghilet cu accesorii
Linie PRE 110
Suport de grad pentru gar maneca ni turi Eghilet cu accesorii buc
Linie PRE 111
Suport de grad pentru gar 3 maneca ni turi Eghilet cu accesorii buc 2
Linie PRE 112
Suport de grad pentru gar 3 8 maneca ni turi Eghilet cu accesorii buc 2 8
Linie PRE 113
gar ni turi
Linie PRE 114
gar 3 ni turi
Linie PRE 115
gar ni turi buc
Linie PRE 116
gar 3 ni turi buc 2
Linie PRE 117
Eghilet cu accesorii
Linie PRE 118
Eghilet cu accesorii buc
Linie PRE 119
Eghilet cu accesorii 2
Linie PRE 120
buc
Paragraf
NOTĂ:
Paragraf 1
De prevederile normei beneficiaza ofiterii cu functii de conducere, până la sef de serviciu, inclusiv.
Paragraf 2
Femeile primesc palarie în loc de sapca şi fusta în loc de pantalon lung.
Paragraf
NORMA NR.2
Paragraf
pentru asigurarea uniformei de reprezentare la ofiterii de politie
PRE PRE_381
[Text Preformatat S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_381
Linie PRE 1
Nr c r r
Linie PRE 2
Denumirea articolelor de echipament
Linie PRE 3
Denumirea articolelor de echipament UM
Linie PRE 4
Denumirea articolelor de echipament UM PREVEDERI CantiDurata tate în ani
Linie PRE 5
Denumirea articolelor de echipament UM PREVEDERI Observatii CantiDurata tate în ani
Linie PRE 6
Denumirea articolelor de echipament 1
Linie PRE 7
Denumirea articolelor de echipament 1 2
Linie PRE 8
UM
Linie PRE 9
PREVEDERI
Linie PRE 10
PREVEDERI CantiDurata tate în ani
Linie PRE 11
Observatii
Linie PRE 12
Cantitate
Linie PRE 13
CantiDurata tate în ani
Linie PRE 14
Durata în ani
Linie PRE 15
A. ARTICOLE DE ECHIPAMENT CE SE DISTRIBUIE GRATUIT
Linie PRE 16
a) Coifura
Linie PRE 17
1 Sapca din stofa pentru iarna buc. 1 3 2 Sapca din stofa pentru varabuc. 1 3 3 Caciula din blana buc. 1 6 Pentru comisarii şefi şi chestori se asigura din blana caracul b) Imbracaminte 1 Costum din stofa camgarn: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 3 2 Costum din stofa tergal: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 3
Linie PRE 18
1 Sapca din stofa pentru iarna buc. 1 3 2 Sapca din stofa pentru varabuc. 1 3 3 Caciula din blana buc. 1 6 Pentru comisarii şefi şi chestori se asigura din blana caracul b) Imbracaminte 1 Costum din stofa camgarn: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 3 2 Costum din stofa tergal: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 3 3 Pulover cu ancheor buc. 1 3 4 Scurta din tercot cu mesada Pentru comisari şefi şi şi guler din blana buc. 1 6 chestori se asigura cu guler din blana caracul
Linie PRE 19
1 Sapca din stofa pentru iarna buc. 1 3 2 Sapca din stofa pentru varabuc. 1 3 3 Caciula din blana buc. 1 6 Pentru comisarii şefi şi chestori se asigura din blana caracul b) Imbracaminte 1 Costum din stofa camgarn: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 3 2 Costum din stofa tergal: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 3 3 Pulover cu ancheor buc. 1 3 4 Scurta din tercot cu mesada Pentru comisari şefi şi şi guler din blana buc. 1 6 chestori se asigura cu guler din blana caracul 5 Impermeabil pentru ploaie buc. 1 4
Linie PRE 20
1 Sapca din stofa pentru iarna buc. 1 3 2 Sapca din stofa pentru varabuc. 1 3 3 Caciula din blana buc. 1 6 Pentru comisarii şefi şi chestori se asigura din blana caracul b) Imbracaminte 1 Costum din stofa camgarn: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 3 2 Costum din stofa tergal: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 3 3 Pulover cu ancheor buc. 1 3 4 Scurta din tercot cu mesada Pentru comisari şefi şi şi guler din blana buc. 1 6 chestori se asigura cu guler din blana caracul 5 Impermeabil pentru ploaie buc. 1 4 c) Lenjerie
Linie PRE 21
1 Sapca din stofa pentru iarna buc. 1 3 2 Sapca din stofa pentru varabuc. 1 3 3 Caciula din blana buc. 1 6 Pentru comisarii şefi şi chestori se asigura din blana caracul b) Imbracaminte 1 Costum din stofa camgarn: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 3 2 Costum din stofa tergal: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 3 3 Pulover cu ancheor buc. 1 3 4 Scurta din tercot cu mesada Pentru comisari şefi şi şi guler din blana buc. 1 6 chestori se asigura cu guler din blana caracul 5 Impermeabil pentru ploaie buc. 1 4 c) Lenjerie 1 Camasa buc. 4 2 2 Camasa alba buc. 2 8 Se asigura numai ofiterilor fără drept de uniforma de ceremonie 3 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 4 4 4 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 2 2
Linie PRE 22
1 Sapca din stofa pentru iarna buc. 1 3 2 Sapca din stofa pentru varabuc. 1 3 3 Caciula din blana buc. 1 6 Pentru comisarii şefi şi chestori se asigura din blana caracul b) Imbracaminte 1 Costum din stofa camgarn: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 3 2 Costum din stofa tergal: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 3 3 Pulover cu ancheor buc. 1 3 4 Scurta din tercot cu mesada Pentru comisari şefi şi şi guler din blana buc. 1 6 chestori se asigura cu guler din blana caracul 5 Impermeabil pentru ploaie buc. 1 4 c) Lenjerie 1 Camasa buc. 4 2 2 Camasa alba buc. 2 8 Se asigura numai ofiterilor fără drept de uniforma de ceremonie 3 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 4 4 4 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 2 2 d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 2 3 Gheata scurta cu siret per. 1 3 Pentru femei se distribuie 1 per. cizme scurte
Linie PRE 23
1 Sapca din stofa pentru iarna buc. 1 3 2 Sapca din stofa pentru varabuc. 1 3 3 Caciula din blana buc. 1 6 Pentru comisarii şefi şi chestori se asigura din blana caracul b) Imbracaminte 1 Costum din stofa camgarn: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 3 2 Costum din stofa tergal: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 3 3 Pulover cu ancheor buc. 1 3 4 Scurta din tercot cu mesada Pentru comisari şefi şi şi guler din blana buc. 1 6 chestori se asigura cu guler din blana caracul 5 Impermeabil pentru ploaie buc. 1 4 c) Lenjerie 1 Camasa buc. 4 2 2 Camasa alba buc. 2 8 Se asigura numai ofiterilor fără drept de uniforma de ceremonie 3 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 4 4 4 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 2 2 d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 2 3 Gheata scurta cu siret per. 1 3 Pentru femei se distribuie 1 per. cizme scurte e) Echipament divers
Linie PRE 24
1 Sapca din stofa pentru iarna buc. 1 3 2 Sapca din stofa pentru varabuc. 1 3 3 Caciula din blana buc. 1 6 Pentru comisarii şefi şi chestori se asigura din blana caracul b) Imbracaminte 1 Costum din stofa camgarn: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 3 2 Costum din stofa tergal: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 3 3 Pulover cu ancheor buc. 1 3 4 Scurta din tercot cu mesada Pentru comisari şefi şi şi guler din blana buc. 1 6 chestori se asigura cu guler din blana caracul 5 Impermeabil pentru ploaie buc. 1 4 c) Lenjerie 1 Camasa buc. 4 2 2 Camasa alba buc. 2 8 Se asigura numai ofiterilor fără drept de uniforma de ceremonie 3 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 4 4 4 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 2 2 d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 2 3 Gheata scurta cu siret per. 1 3 Pentru femei se distribuie 1 per. cizme scurte e) Echipament divers 1 Cravata buc. 2 4
Linie PRE 25
1 Sapca din stofa pentru iarna buc. 1 3 2 Sapca din stofa pentru varabuc. 1 3 3 Caciula din blana buc. 1 6 Pentru comisarii şefi şi chestori se asigura din blana caracul b) Imbracaminte 1 Costum din stofa camgarn: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 3 2 Costum din stofa tergal: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 3 3 Pulover cu ancheor buc. 1 3 4 Scurta din tercot cu mesada Pentru comisari şefi şi şi guler din blana buc. 1 6 chestori se asigura cu guler din blana caracul 5 Impermeabil pentru ploaie buc. 1 4 c) Lenjerie 1 Camasa buc. 4 2 2 Camasa alba buc. 2 8 Se asigura numai ofiterilor fără drept de uniforma de ceremonie 3 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 4 4 4 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 2 2 d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 2 3 Gheata scurta cu siret per. 1 3 Pentru femei se distribuie 1 per. cizme scurte e) Echipament divers 1 Cravata buc. 2 4 2 Fular din lana buc. 1 6
Linie PRE 26
1 Sapca din stofa pentru iarna buc. 1 3 2 Sapca din stofa pentru varabuc. 1 3 3 Caciula din blana buc. 1 6 Pentru comisarii şefi şi chestori se asigura din blana caracul b) Imbracaminte 1 Costum din stofa camgarn: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 3 2 Costum din stofa tergal: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 3 3 Pulover cu ancheor buc. 1 3 4 Scurta din tercot cu mesada Pentru comisari şefi şi şi guler din blana buc. 1 6 chestori se asigura cu guler din blana caracul 5 Impermeabil pentru ploaie buc. 1 4 c) Lenjerie 1 Camasa buc. 4 2 2 Camasa alba buc. 2 8 Se asigura numai ofiterilor fără drept de uniforma de ceremonie 3 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 4 4 4 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 2 2 d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 2 3 Gheata scurta cu siret per. 1 3 Pentru femei se distribuie 1 per. cizme scurte e) Echipament divers 1 Cravata buc. 2 4 2 Fular din lana buc. 1 6 3 Manusi din piele per. 1 2
Linie PRE 27
1 Sapca din stofa pentru iarna buc. 1 3 2 Sapca din stofa pentru varabuc. 1 3 3 Caciula din blana buc. 1 6 Pentru comisarii şefi şi chestori se asigura din blana caracul b) Imbracaminte 1 Costum din stofa camgarn: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 3 2 Costum din stofa tergal: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 3 3 Pulover cu ancheor buc. 1 3 4 Scurta din tercot cu mesada Pentru comisari şefi şi şi guler din blana buc. 1 6 chestori se asigura cu guler din blana caracul 5 Impermeabil pentru ploaie buc. 1 4 c) Lenjerie 1 Camasa buc. 4 2 2 Camasa alba buc. 2 8 Se asigura numai ofiterilor fără drept de uniforma de ceremonie 3 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 4 4 4 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 2 2 d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 2 3 Gheata scurta cu siret per. 1 3 Pentru femei se distribuie 1 per. cizme scurte e) Echipament divers 1 Cravata buc. 2 4 2 Fular din lana buc. 1 6 3 Manusi din piele per. 1 2 4 Curea pentru pantaloni buc. 1 6
Linie PRE 28
1 Sapca din stofa pentru iarna buc. 1 3 2 Sapca din stofa pentru varabuc. 1 3 3 Caciula din blana buc. 1 6 Pentru comisarii şefi şi chestori se asigura din blana caracul b) Imbracaminte 1 Costum din stofa camgarn: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 3 2 Costum din stofa tergal: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 3 3 Pulover cu ancheor buc. 1 3 4 Scurta din tercot cu mesada Pentru comisari şefi şi şi guler din blana buc. 1 6 chestori se asigura cu guler din blana caracul 5 Impermeabil pentru ploaie buc. 1 4 c) Lenjerie 1 Camasa buc. 4 2 2 Camasa alba buc. 2 8 Se asigura numai ofiterilor fără drept de uniforma de ceremonie 3 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 4 4 4 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 2 2 d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 2 3 Gheata scurta cu siret per. 1 3 Pentru femei se distribuie 1 per. cizme scurte e) Echipament divers 1 Cravata buc. 2 4 2 Fular din lana buc. 1 6 3 Manusi din piele per. 1 2 4 Curea pentru pantaloni buc. 1 6 5 Ciorapi per. 6 1
Linie PRE 29
1 Sapca din stofa pentru iarna buc. 1 3 2 Sapca din stofa pentru varabuc. 1 3 3 Caciula din blana buc. 1 6 Pentru comisarii şefi şi chestori se asigura din blana caracul b) Imbracaminte 1 Costum din stofa camgarn: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 3 2 Costum din stofa tergal: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 3 3 Pulover cu ancheor buc. 1 3 4 Scurta din tercot cu mesada Pentru comisari şefi şi şi guler din blana buc. 1 6 chestori se asigura cu guler din blana caracul 5 Impermeabil pentru ploaie buc. 1 4 c) Lenjerie 1 Camasa buc. 4 2 2 Camasa alba buc. 2 8 Se asigura numai ofiterilor fără drept de uniforma de ceremonie 3 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 4 4 4 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 2 2 d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 2 3 Gheata scurta cu siret per. 1 3 Pentru femei se distribuie 1 per. cizme scurte e) Echipament divers 1 Cravata buc. 2 4 2 Fular din lana buc. 1 6 3 Manusi din piele per. 1 2 4 Curea pentru pantaloni buc. 1 6 5 Ciorapi per. 6 1 f) Accesorii
Linie PRE 30
1 Sapca din stofa pentru iarna buc. 1 3 2 Sapca din stofa pentru varabuc. 1 3 3 Caciula din blana buc. 1 6 Pentru comisarii şefi şi chestori se asigura din blana caracul b) Imbracaminte 1 Costum din stofa camgarn: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 3 2 Costum din stofa tergal: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 3 3 Pulover cu ancheor buc. 1 3 4 Scurta din tercot cu mesada Pentru comisari şefi şi şi guler din blana buc. 1 6 chestori se asigura cu guler din blana caracul 5 Impermeabil pentru ploaie buc. 1 4 c) Lenjerie 1 Camasa buc. 4 2 2 Camasa alba buc. 2 8 Se asigura numai ofiterilor fără drept de uniforma de ceremonie 3 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 4 4 4 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 2 2 d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 2 3 Gheata scurta cu siret per. 1 3 Pentru femei se distribuie 1 per. cizme scurte e) Echipament divers 1 Cravata buc. 2 4 2 Fular din lana buc. 1 6 3 Manusi din piele per. 1 2 4 Curea pentru pantaloni buc. 1 6 5 Ciorapi per. 6 1 f) Accesorii 1 Suport cu grad profesional per 5 3
Linie PRE 31
1 Sapca din stofa pentru iarna buc. 1 3 2 Sapca din stofa pentru varabuc. 1 3 3 Caciula din blana buc. 1 6 Pentru comisarii şefi şi chestori se asigura din blana caracul b) Imbracaminte 1 Costum din stofa camgarn: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 3 2 Costum din stofa tergal: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 3 3 Pulover cu ancheor buc. 1 3 4 Scurta din tercot cu mesada Pentru comisari şefi şi şi guler din blana buc. 1 6 chestori se asigura cu guler din blana caracul 5 Impermeabil pentru ploaie buc. 1 4 c) Lenjerie 1 Camasa buc. 4 2 2 Camasa alba buc. 2 8 Se asigura numai ofiterilor fără drept de uniforma de ceremonie 3 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 4 4 4 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 2 2 d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 2 3 Gheata scurta cu siret per. 1 3 Pentru femei se distribuie 1 per. cizme scurte e) Echipament divers 1 Cravata buc. 2 4 2 Fular din lana buc. 1 6 3 Manusi din piele per. 1 2 4 Curea pentru pantaloni buc. 1 6 5 Ciorapi per. 6 1 f) Accesorii 1 Suport cu grad profesional per 5 3 2 Ecuson maneca cpl. 7 3
Linie PRE 32
1 Sapca din stofa pentru iarna buc. 1 3 2 Sapca din stofa pentru varabuc. 1 3 3 Caciula din blana buc. 1 6 Pentru comisarii şefi şi chestori se asigura din blana caracul b) Imbracaminte 1 Costum din stofa camgarn: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 3 2 Costum din stofa tergal: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 3 3 Pulover cu ancheor buc. 1 3 4 Scurta din tercot cu mesada Pentru comisari şefi şi şi guler din blana buc. 1 6 chestori se asigura cu guler din blana caracul 5 Impermeabil pentru ploaie buc. 1 4 c) Lenjerie 1 Camasa buc. 4 2 2 Camasa alba buc. 2 8 Se asigura numai ofiterilor fără drept de uniforma de ceremonie 3 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 4 4 4 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 2 2 d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 2 3 Gheata scurta cu siret per. 1 3 Pentru femei se distribuie 1 per. cizme scurte e) Echipament divers 1 Cravata buc. 2 4 2 Fular din lana buc. 1 6 3 Manusi din piele per. 1 2 4 Curea pentru pantaloni buc. 1 6 5 Ciorapi per. 6 1 f) Accesorii 1 Suport cu grad profesional per 5 3 2 Ecuson maneca cpl. 7 3 3 Ecuson nominal buc. 1 10 4 Suport de grad pentru garn maneca 2 3 5 Insigna cu numar de identificare buc. 1 10
Linie PRE 33
1 Sapca din stofa pentru iarna buc. 1 3 2 Sapca din stofa pentru varabuc. 1 3 3 Caciula din blana buc. 1 6 Pentru comisarii şefi şi chestori se asigura din blana caracul b) Imbracaminte 1 Costum din stofa camgarn: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 3 2 Costum din stofa tergal: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 3 3 Pulover cu ancheor buc. 1 3 4 Scurta din tercot cu mesada Pentru comisari şefi şi şi guler din blana buc. 1 6 chestori se asigura cu guler din blana caracul 5 Impermeabil pentru ploaie buc. 1 4 c) Lenjerie 1 Camasa buc. 4 2 2 Camasa alba buc. 2 8 Se asigura numai ofiterilor fără drept de uniforma de ceremonie 3 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 4 4 4 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 2 2 d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 2 3 Gheata scurta cu siret per. 1 3 Pentru femei se distribuie 1 per. cizme scurte e) Echipament divers 1 Cravata buc. 2 4 2 Fular din lana buc. 1 6 3 Manusi din piele per. 1 2 4 Curea pentru pantaloni buc. 1 6 5 Ciorapi per. 6 1 f) Accesorii 1 Suport cu grad profesional per 5 3 2 Ecuson maneca cpl. 7 3 3 Ecuson nominal buc. 1 10 4 Suport de grad pentru garn maneca 2 3 5 Insigna cu numar de identificare buc. 1 10 6 Epoleti cu grad profesionalper 1 3 Pentru fiecare sacou
Linie PRE 34
1 buc. 1 3 2 Sapca din stofa pentru varabuc. 1 3 3 Caciula din blana buc. 1 6 Pentru comisarii şefi şi chestori se asigura din blana caracul b) Imbracaminte 1 Costum din stofa camgarn: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 3 2 Costum din stofa tergal: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 3 3 Pulover cu ancheor buc. 1 3 4 Scurta din tercot cu mesada Pentru comisari şefi şi şi guler din blana buc. 1 6 chestori se asigura cu guler din blana caracul 5 Impermeabil pentru ploaie buc. 1 4 c) Lenjerie 1 Camasa buc. 4 2 2 Camasa alba buc. 2 8 Se asigura numai ofiterilor fără drept de uniforma de ceremonie 3 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 4 4 4 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 2 2 d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 2 3 Gheata scurta cu siret per. 1 3 Pentru femei se distribuie 1 per. cizme scurte e) Echipament divers 1 Cravata buc. 2 4 2 Fular din lana buc. 1 6 3 Manusi din piele per. 1 2 4 Curea pentru pantaloni buc. 1 6 5 Ciorapi per. 6 1 f) Accesorii 1 Suport cu grad profesional per 5 3 2 Ecuson maneca cpl. 7 3 3 Ecuson nominal buc. 1 10 4 Suport de grad pentru garn maneca 2 3 5 Insigna cu numar de identificare buc. 1 10 6 Epoleti cu grad profesionalper 1 3 Pentru fiecare sacou 7 Petlite per 1 3 Pentru fiecare sacou 8 Eghilet cu accesorii buc 1 3 Se asigura numai ofiterilor fără drept de uniforma de ceremonie
Linie PRE 35
Sapca din stofa pentru iarna
Linie PRE 36
Sapca din stofa pentru iarna buc.
Linie PRE 37
Sapca din stofa pentru iarna buc. 1
Linie PRE 38
Sapca din stofa pentru iarna buc. 1 3
Linie PRE 39
Sapca din stofa pentru iarna Sapca din stofa pentru vara
Linie PRE 40
Sapca din stofa pentru iarna buc. Sapca din stofa pentru varabuc.
Linie PRE 41
Sapca din stofa pentru iarna buc. 1 Sapca din stofa pentru varabuc. 1
Linie PRE 42
Sapca din stofa pentru iarna buc. 1 3 Sapca din stofa pentru varabuc. 1 3
Linie PRE 43
Sapca din stofa pentru iarna Sapca din stofa pentru vara Caciula din blana
Linie PRE 44
Sapca din stofa pentru iarna buc. Sapca din stofa pentru varabuc. Caciula din blana buc.
Linie PRE 45
Sapca din stofa pentru iarna 1 Sapca din stofa pentru varabuc. 1 Caciula din blana buc. 1
Linie PRE 46
buc.
Linie PRE 47
Pentru comisarii şefi şi chestori se asigura din blana caracul
Linie PRE 48
Sapca din stofa pentru vara
Linie PRE 49
Sapca din stofa pentru varabuc.
Linie PRE 50
Sapca din stofa pentru varabuc. 1
Linie PRE 51
Sapca din stofa pentru vara Caciula din blana
Linie PRE 52
Sapca din stofa pentru varabuc. Caciula din blana buc.
Linie PRE 53
Sapca din stofa pentru varabuc. 1 Caciula din blana buc. 1
Linie PRE 54
Sapca din stofa pentru varabuc. 1 3 Caciula din blana buc. 1 6
Linie PRE 55
Sapca din stofa pentru vara 1 3 Caciula din blana buc. 1 6 Pentru comisarii şefi şi chestori se asigura din blana caracul
Linie PRE 56
buc.
Linie PRE 57
Pentru comisarii şefi şi chestori se asigura din blana caracul
Linie PRE 58
3 Caciula din blana buc. 1 6 Pentru comisarii şefi şi chestori se asigura din blana caracul b) Imbracaminte 1 Costum din stofa camgarn: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 3 2 Costum din stofa tergal: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 3
Linie PRE 59
3 Caciula din blana buc. 1 6 Pentru comisarii şefi şi chestori se asigura din blana caracul b) Imbracaminte 1 Costum din stofa camgarn: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 3 2 Costum din stofa tergal: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 3 3 Pulover cu ancheor buc. 1 3 4 Scurta din tercot cu mesada Pentru comisari şefi şi şi guler din blana buc. 1 6 chestori se asigura cu guler din blana caracul
Linie PRE 60
3 Caciula din blana buc. 1 6 Pentru comisarii şefi şi chestori se asigura din blana caracul b) Imbracaminte 1 Costum din stofa camgarn: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 3 2 Costum din stofa tergal: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 3 3 Pulover cu ancheor buc. 1 3 4 Scurta din tercot cu mesada Pentru comisari şefi şi şi guler din blana buc. 1 6 chestori se asigura cu guler din blana caracul 5 Impermeabil pentru ploaie buc. 1 4
Linie PRE 61
3 Caciula din blana buc. 1 6 Pentru comisarii şefi şi chestori se asigura din blana caracul b) Imbracaminte 1 Costum din stofa camgarn: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 3 2 Costum din stofa tergal: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 3 3 Pulover cu ancheor buc. 1 3 4 Scurta din tercot cu mesada Pentru comisari şefi şi şi guler din blana buc. 1 6 chestori se asigura cu guler din blana caracul 5 Impermeabil pentru ploaie buc. 1 4 c) Lenjerie
Linie PRE 62
3 Caciula din blana buc. 1 6 Pentru comisarii şefi şi chestori se asigura din blana caracul b) Imbracaminte 1 Costum din stofa camgarn: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 3 2 Costum din stofa tergal: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 3 3 Pulover cu ancheor buc. 1 3 4 Scurta din tercot cu mesada Pentru comisari şefi şi şi guler din blana buc. 1 6 chestori se asigura cu guler din blana caracul 5 Impermeabil pentru ploaie buc. 1 4 c) Lenjerie 1 Camasa buc. 4 2 2 Camasa alba buc. 2 8 Se asigura numai ofiterilor fără drept de uniforma de ceremonie
Linie PRE 63
3 Caciula din blana buc. 1 6 Pentru comisarii şefi şi chestori se asigura din blana caracul b) Imbracaminte 1 Costum din stofa camgarn: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 3 2 Costum din stofa tergal: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 3 3 Pulover cu ancheor buc. 1 3 4 Scurta din tercot cu mesada Pentru comisari şefi şi şi guler din blana buc. 1 6 chestori se asigura cu guler din blana caracul 5 Impermeabil pentru ploaie buc. 1 4 c) Lenjerie 1 Camasa buc. 4 2 2 Camasa alba buc. 2 8 Se asigura numai ofiterilor fără drept de uniforma de ceremonie 3 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 4 4
Linie PRE 64
3 Caciula din blana buc. 1 6 Pentru comisarii şefi şi chestori se asigura din blana caracul b) Imbracaminte 1 Costum din stofa camgarn: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 3 2 Costum din stofa tergal: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 3 3 Pulover cu ancheor buc. 1 3 4 Scurta din tercot cu mesada Pentru comisari şefi şi şi guler din blana buc. 1 6 chestori se asigura cu guler din blana caracul 5 Impermeabil pentru ploaie buc. 1 4 c) Lenjerie 1 Camasa buc. 4 2 2 Camasa alba buc. 2 8 Se asigura numai ofiterilor fără drept de uniforma de ceremonie 3 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 4 4 4 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 2 2
Linie PRE 65
3 Caciula din blana buc. 1 6 Pentru comisarii şefi şi chestori se asigura din blana caracul b) Imbracaminte 1 Costum din stofa camgarn: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 3 2 Costum din stofa tergal: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 3 3 Pulover cu ancheor buc. 1 3 4 Scurta din tercot cu mesada Pentru comisari şefi şi şi guler din blana buc. 1 6 chestori se asigura cu guler din blana caracul 5 Impermeabil pentru ploaie buc. 1 4 c) Lenjerie 1 Camasa buc. 4 2 2 Camasa alba buc. 2 8 Se asigura numai ofiterilor fără drept de uniforma de ceremonie 3 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 4 4 4 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 2 2 d) Încălţăminte
Linie PRE 66
3 Caciula din blana buc. 1 6 Pentru comisarii şefi şi chestori se asigura din blana caracul b) Imbracaminte 1 Costum din stofa camgarn: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 3 2 Costum din stofa tergal: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 3 3 Pulover cu ancheor buc. 1 3 4 Scurta din tercot cu mesada Pentru comisari şefi şi şi guler din blana buc. 1 6 chestori se asigura cu guler din blana caracul 5 Impermeabil pentru ploaie buc. 1 4 c) Lenjerie 1 Camasa buc. 4 2 2 Camasa alba buc. 2 8 Se asigura numai ofiterilor fără drept de uniforma de ceremonie 3 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 4 4 4 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 2 2 d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2
Linie PRE 67
3 Caciula din blana buc. 1 6 Pentru comisarii şefi şi chestori se asigura din blana caracul b) Imbracaminte 1 Costum din stofa camgarn: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 3 2 Costum din stofa tergal: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 3 3 Pulover cu ancheor buc. 1 3 4 Scurta din tercot cu mesada Pentru comisari şefi şi şi guler din blana buc. 1 6 chestori se asigura cu guler din blana caracul 5 Impermeabil pentru ploaie buc. 1 4 c) Lenjerie 1 Camasa buc. 4 2 2 Camasa alba buc. 2 8 Se asigura numai ofiterilor fără drept de uniforma de ceremonie 3 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 4 4 4 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 2 2 d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 2
Linie PRE 68
3 Caciula din blana buc. 1 6 Pentru comisarii şefi şi chestori se asigura din blana caracul b) Imbracaminte 1 Costum din stofa camgarn: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 3 2 Costum din stofa tergal: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 3 3 Pulover cu ancheor buc. 1 3 4 Scurta din tercot cu mesada Pentru comisari şefi şi şi guler din blana buc. 1 6 chestori se asigura cu guler din blana caracul 5 Impermeabil pentru ploaie buc. 1 4 c) Lenjerie 1 Camasa buc. 4 2 2 Camasa alba buc. 2 8 Se asigura numai ofiterilor fără drept de uniforma de ceremonie 3 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 4 4 4 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 2 2 d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 2 3 Gheata scurta cu siret per. 1 3 Pentru femei se distribuie 1 per. cizme scurte
Linie PRE 69
3 Caciula din blana buc. 1 6 Pentru comisarii şefi şi chestori se asigura din blana caracul b) Imbracaminte 1 Costum din stofa camgarn: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 3 2 Costum din stofa tergal: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 3 3 Pulover cu ancheor buc. 1 3 4 Scurta din tercot cu mesada Pentru comisari şefi şi şi guler din blana buc. 1 6 chestori se asigura cu guler din blana caracul 5 Impermeabil pentru ploaie buc. 1 4 c) Lenjerie 1 Camasa buc. 4 2 2 Camasa alba buc. 2 8 Se asigura numai ofiterilor fără drept de uniforma de ceremonie 3 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 4 4 4 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 2 2 d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 2 3 Gheata scurta cu siret per. 1 3 Pentru femei se distribuie 1 per. cizme scurte e) Echipament divers
Linie PRE 70
3 Caciula din blana buc. 1 6 Pentru comisarii şefi şi chestori se asigura din blana caracul b) Imbracaminte 1 Costum din stofa camgarn: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 3 2 Costum din stofa tergal: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 3 3 Pulover cu ancheor buc. 1 3 4 Scurta din tercot cu mesada Pentru comisari şefi şi şi guler din blana buc. 1 6 chestori se asigura cu guler din blana caracul 5 Impermeabil pentru ploaie buc. 1 4 c) Lenjerie 1 Camasa buc. 4 2 2 Camasa alba buc. 2 8 Se asigura numai ofiterilor fără drept de uniforma de ceremonie 3 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 4 4 4 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 2 2 d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 2 3 Gheata scurta cu siret per. 1 3 Pentru femei se distribuie 1 per. cizme scurte e) Echipament divers 1 Cravata buc. 2 4
Linie PRE 71
3 Caciula din blana buc. 1 6 Pentru comisarii şefi şi chestori se asigura din blana caracul b) Imbracaminte 1 Costum din stofa camgarn: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 3 2 Costum din stofa tergal: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 3 3 Pulover cu ancheor buc. 1 3 4 Scurta din tercot cu mesada Pentru comisari şefi şi şi guler din blana buc. 1 6 chestori se asigura cu guler din blana caracul 5 Impermeabil pentru ploaie buc. 1 4 c) Lenjerie 1 Camasa buc. 4 2 2 Camasa alba buc. 2 8 Se asigura numai ofiterilor fără drept de uniforma de ceremonie 3 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 4 4 4 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 2 2 d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 2 3 Gheata scurta cu siret per. 1 3 Pentru femei se distribuie 1 per. cizme scurte e) Echipament divers 1 Cravata buc. 2 4 2 Fular din lana buc. 1 6
Linie PRE 72
3 Caciula din blana buc. 1 6 Pentru comisarii şefi şi chestori se asigura din blana caracul b) Imbracaminte 1 Costum din stofa camgarn: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 3 2 Costum din stofa tergal: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 3 3 Pulover cu ancheor buc. 1 3 4 Scurta din tercot cu mesada Pentru comisari şefi şi şi guler din blana buc. 1 6 chestori se asigura cu guler din blana caracul 5 Impermeabil pentru ploaie buc. 1 4 c) Lenjerie 1 Camasa buc. 4 2 2 Camasa alba buc. 2 8 Se asigura numai ofiterilor fără drept de uniforma de ceremonie 3 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 4 4 4 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 2 2 d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 2 3 Gheata scurta cu siret per. 1 3 Pentru femei se distribuie 1 per. cizme scurte e) Echipament divers 1 Cravata buc. 2 4 2 Fular din lana buc. 1 6 3 Manusi din piele per. 1 2
Linie PRE 73
3 Caciula din blana buc. 1 6 Pentru comisarii şefi şi chestori se asigura din blana caracul b) Imbracaminte 1 Costum din stofa camgarn: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 3 2 Costum din stofa tergal: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 3 3 Pulover cu ancheor buc. 1 3 4 Scurta din tercot cu mesada Pentru comisari şefi şi şi guler din blana buc. 1 6 chestori se asigura cu guler din blana caracul 5 Impermeabil pentru ploaie buc. 1 4 c) Lenjerie 1 Camasa buc. 4 2 2 Camasa alba buc. 2 8 Se asigura numai ofiterilor fără drept de uniforma de ceremonie 3 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 4 4 4 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 2 2 d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 2 3 Gheata scurta cu siret per. 1 3 Pentru femei se distribuie 1 per. cizme scurte e) Echipament divers 1 Cravata buc. 2 4 2 Fular din lana buc. 1 6 3 Manusi din piele per. 1 2 4 Curea pentru pantaloni buc. 1 6
Linie PRE 74
3 Caciula din blana buc. 1 6 Pentru comisarii şefi şi chestori se asigura din blana caracul b) Imbracaminte 1 Costum din stofa camgarn: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 3 2 Costum din stofa tergal: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 3 3 Pulover cu ancheor buc. 1 3 4 Scurta din tercot cu mesada Pentru comisari şefi şi şi guler din blana buc. 1 6 chestori se asigura cu guler din blana caracul 5 Impermeabil pentru ploaie buc. 1 4 c) Lenjerie 1 Camasa buc. 4 2 2 Camasa alba buc. 2 8 Se asigura numai ofiterilor fără drept de uniforma de ceremonie 3 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 4 4 4 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 2 2 d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 2 3 Gheata scurta cu siret per. 1 3 Pentru femei se distribuie 1 per. cizme scurte e) Echipament divers 1 Cravata buc. 2 4 2 Fular din lana buc. 1 6 3 Manusi din piele per. 1 2 4 Curea pentru pantaloni buc. 1 6 5 Ciorapi per. 6 1
Linie PRE 75
3 Caciula din blana buc. 1 6 Pentru comisarii şefi şi chestori se asigura din blana caracul b) Imbracaminte 1 Costum din stofa camgarn: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 3 2 Costum din stofa tergal: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 3 3 Pulover cu ancheor buc. 1 3 4 Scurta din tercot cu mesada Pentru comisari şefi şi şi guler din blana buc. 1 6 chestori se asigura cu guler din blana caracul 5 Impermeabil pentru ploaie buc. 1 4 c) Lenjerie 1 Camasa buc. 4 2 2 Camasa alba buc. 2 8 Se asigura numai ofiterilor fără drept de uniforma de ceremonie 3 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 4 4 4 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 2 2 d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 2 3 Gheata scurta cu siret per. 1 3 Pentru femei se distribuie 1 per. cizme scurte e) Echipament divers 1 Cravata buc. 2 4 2 Fular din lana buc. 1 6 3 Manusi din piele per. 1 2 4 Curea pentru pantaloni buc. 1 6 5 Ciorapi per. 6 1 f) Accesorii
Linie PRE 76
3 Caciula din blana buc. 1 6 Pentru comisarii şefi şi chestori se asigura din blana caracul b) Imbracaminte 1 Costum din stofa camgarn: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 3 2 Costum din stofa tergal: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 3 3 Pulover cu ancheor buc. 1 3 4 Scurta din tercot cu mesada Pentru comisari şefi şi şi guler din blana buc. 1 6 chestori se asigura cu guler din blana caracul 5 Impermeabil pentru ploaie buc. 1 4 c) Lenjerie 1 Camasa buc. 4 2 2 Camasa alba buc. 2 8 Se asigura numai ofiterilor fără drept de uniforma de ceremonie 3 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 4 4 4 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 2 2 d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 2 3 Gheata scurta cu siret per. 1 3 Pentru femei se distribuie 1 per. cizme scurte e) Echipament divers 1 Cravata buc. 2 4 2 Fular din lana buc. 1 6 3 Manusi din piele per. 1 2 4 Curea pentru pantaloni buc. 1 6 5 Ciorapi per. 6 1 f) Accesorii 1 Suport cu grad profesional per 5 3
Linie PRE 77
3 Caciula din blana buc. 1 6 Pentru comisarii şefi şi chestori se asigura din blana caracul b) Imbracaminte 1 Costum din stofa camgarn: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 3 2 Costum din stofa tergal: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 3 3 Pulover cu ancheor buc. 1 3 4 Scurta din tercot cu mesada Pentru comisari şefi şi şi guler din blana buc. 1 6 chestori se asigura cu guler din blana caracul 5 Impermeabil pentru ploaie buc. 1 4 c) Lenjerie 1 Camasa buc. 4 2 2 Camasa alba buc. 2 8 Se asigura numai ofiterilor fără drept de uniforma de ceremonie 3 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 4 4 4 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 2 2 d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 2 3 Gheata scurta cu siret per. 1 3 Pentru femei se distribuie 1 per. cizme scurte e) Echipament divers 1 Cravata buc. 2 4 2 Fular din lana buc. 1 6 3 Manusi din piele per. 1 2 4 Curea pentru pantaloni buc. 1 6 5 Ciorapi per. 6 1 f) Accesorii 1 Suport cu grad profesional per 5 3 2 Ecuson maneca cpl. 7 3
Linie PRE 78
3 Caciula din blana buc. 1 6 Pentru comisarii şefi şi chestori se asigura din blana caracul b) Imbracaminte 1 Costum din stofa camgarn: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 3 2 Costum din stofa tergal: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 3 3 Pulover cu ancheor buc. 1 3 4 Scurta din tercot cu mesada Pentru comisari şefi şi şi guler din blana buc. 1 6 chestori se asigura cu guler din blana caracul 5 Impermeabil pentru ploaie buc. 1 4 c) Lenjerie 1 Camasa buc. 4 2 2 Camasa alba buc. 2 8 Se asigura numai ofiterilor fără drept de uniforma de ceremonie 3 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 4 4 4 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 2 2 d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 2 3 Gheata scurta cu siret per. 1 3 Pentru femei se distribuie 1 per. cizme scurte e) Echipament divers 1 Cravata buc. 2 4 2 Fular din lana buc. 1 6 3 Manusi din piele per. 1 2 4 Curea pentru pantaloni buc. 1 6 5 Ciorapi per. 6 1 f) Accesorii 1 Suport cu grad profesional per 5 3 2 Ecuson maneca cpl. 7 3 3 Ecuson nominal buc. 1 10 4 Suport de grad pentru garn maneca 2 3
Linie PRE 79
3 Caciula din blana buc. 1 6 Pentru comisarii şefi şi chestori se asigura din blana caracul b) Imbracaminte 1 Costum din stofa camgarn: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 3 2 Costum din stofa tergal: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 3 3 Pulover cu ancheor buc. 1 3 4 Scurta din tercot cu mesada Pentru comisari şefi şi şi guler din blana buc. 1 6 chestori se asigura cu guler din blana caracul 5 Impermeabil pentru ploaie buc. 1 4 c) Lenjerie 1 Camasa buc. 4 2 2 Camasa alba buc. 2 8 Se asigura numai ofiterilor fără drept de uniforma de ceremonie 3 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 4 4 4 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 2 2 d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 2 3 Gheata scurta cu siret per. 1 3 Pentru femei se distribuie 1 per. cizme scurte e) Echipament divers 1 Cravata buc. 2 4 2 Fular din lana buc. 1 6 3 Manusi din piele per. 1 2 4 Curea pentru pantaloni buc. 1 6 5 Ciorapi per. 6 1 f) Accesorii 1 Suport cu grad profesional per 5 3 2 Ecuson maneca cpl. 7 3 3 Ecuson nominal buc. 1 10 4 Suport de grad pentru garn maneca 2 3 5 Insigna cu numar de identificare buc. 1 10
Linie PRE 80
3 Caciula din blana buc. 1 6 Pentru comisarii şefi şi chestori se asigura din blana caracul b) Imbracaminte 1 Costum din stofa camgarn: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 3 2 Costum din stofa tergal: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 3 3 Pulover cu ancheor buc. 1 3 4 Scurta din tercot cu mesada Pentru comisari şefi şi şi guler din blana buc. 1 6 chestori se asigura cu guler din blana caracul 5 Impermeabil pentru ploaie buc. 1 4 c) Lenjerie 1 Camasa buc. 4 2 2 Camasa alba buc. 2 8 Se asigura numai ofiterilor fără drept de uniforma de ceremonie 3 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 4 4 4 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 2 2 d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 2 3 Gheata scurta cu siret per. 1 3 Pentru femei se distribuie 1 per. cizme scurte e) Echipament divers 1 Cravata buc. 2 4 2 Fular din lana buc. 1 6 3 Manusi din piele per. 1 2 4 Curea pentru pantaloni buc. 1 6 5 Ciorapi per. 6 1 f) Accesorii 1 Suport cu grad profesional per 5 3 2 Ecuson maneca cpl. 7 3 3 Ecuson nominal buc. 1 10 4 Suport de grad pentru garn maneca 2 3 5 Insigna cu numar de identificare buc. 1 10 6 Epoleti cu grad profesionalper 1 3 Pentru fiecare sacou
Linie PRE 81
3 buc. 1 6 Pentru comisarii şefi şi chestori se asigura din blana caracul b) Imbracaminte 1 Costum din stofa camgarn: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 3 2 Costum din stofa tergal: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 3 3 Pulover cu ancheor buc. 1 3 4 Scurta din tercot cu mesada Pentru comisari şefi şi şi guler din blana buc. 1 6 chestori se asigura cu guler din blana caracul 5 Impermeabil pentru ploaie buc. 1 4 c) Lenjerie 1 Camasa buc. 4 2 2 Camasa alba buc. 2 8 Se asigura numai ofiterilor fără drept de uniforma de ceremonie 3 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 4 4 4 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 2 2 d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 2 3 Gheata scurta cu siret per. 1 3 Pentru femei se distribuie 1 per. cizme scurte e) Echipament divers 1 Cravata buc. 2 4 2 Fular din lana buc. 1 6 3 Manusi din piele per. 1 2 4 Curea pentru pantaloni buc. 1 6 5 Ciorapi per. 6 1 f) Accesorii 1 Suport cu grad profesional per 5 3 2 Ecuson maneca cpl. 7 3 3 Ecuson nominal buc. 1 10 4 Suport de grad pentru garn maneca 2 3 5 Insigna cu numar de identificare buc. 1 10 6 Epoleti cu grad profesionalper 1 3 Pentru fiecare sacou 7 Petlite per 1 3 Pentru fiecare sacou 8 Eghilet cu accesorii buc 1 3 Se asigura numai ofiterilor fără drept de uniforma de ceremonie
Linie PRE 82
Caciula din blana
Linie PRE 83
Caciula din blana buc.
Linie PRE 84
Caciula din blana buc. 1
Linie PRE 85
Caciula din blana buc. 1 6
Linie PRE 86
Caciula din blana 1 6 Pentru comisarii şefi şi chestori se asigura din blana caracul
Linie PRE 87
buc.
Linie PRE 88
buc. 1
Linie PRE 89
Pentru comisarii şefi şi chestori se asigura din blana caracul
Linie PRE 90
b) Imbracaminte
Linie PRE 91
1 Costum din stofa camgarn: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 3 2 Costum din stofa tergal: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 3 3 Pulover cu ancheor buc. 1 3 4 Scurta din tercot cu mesada Pentru comisari şefi şi şi guler din blana buc. 1 6 chestori se asigura cu guler din blana caracul 5 Impermeabil pentru ploaie buc. 1 4 c) Lenjerie
Linie PRE 92
1 Costum din stofa camgarn: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 3 2 Costum din stofa tergal: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 3 3 Pulover cu ancheor buc. 1 3 4 Scurta din tercot cu mesada Pentru comisari şefi şi şi guler din blana buc. 1 6 chestori se asigura cu guler din blana caracul 5 Impermeabil pentru ploaie buc. 1 4 c) Lenjerie 1 Camasa buc. 4 2 2 Camasa alba buc. 2 8 Se asigura numai ofiterilor fără drept de uniforma de ceremonie
Linie PRE 93
1 Costum din stofa camgarn: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 3 2 Costum din stofa tergal: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 3 3 Pulover cu ancheor buc. 1 3 4 Scurta din tercot cu mesada Pentru comisari şefi şi şi guler din blana buc. 1 6 chestori se asigura cu guler din blana caracul 5 Impermeabil pentru ploaie buc. 1 4 c) Lenjerie 1 Camasa buc. 4 2 2 Camasa alba buc. 2 8 Se asigura numai ofiterilor fără drept de uniforma de ceremonie 3 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 4 4
Linie PRE 94
1 Costum din stofa camgarn: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 3 2 Costum din stofa tergal: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 3 3 Pulover cu ancheor buc. 1 3 4 Scurta din tercot cu mesada Pentru comisari şefi şi şi guler din blana buc. 1 6 chestori se asigura cu guler din blana caracul 5 Impermeabil pentru ploaie buc. 1 4 c) Lenjerie 1 Camasa buc. 4 2 2 Camasa alba buc. 2 8 Se asigura numai ofiterilor fără drept de uniforma de ceremonie 3 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 4 4 4 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 2 2
Linie PRE 95
1 Costum din stofa camgarn: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 3 2 Costum din stofa tergal: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 3 3 Pulover cu ancheor buc. 1 3 4 Scurta din tercot cu mesada Pentru comisari şefi şi şi guler din blana buc. 1 6 chestori se asigura cu guler din blana caracul 5 Impermeabil pentru ploaie buc. 1 4 c) Lenjerie 1 Camasa buc. 4 2 2 Camasa alba buc. 2 8 Se asigura numai ofiterilor fără drept de uniforma de ceremonie 3 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 4 4 4 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 2 2 d) Încălţăminte
Linie PRE 96
1 Costum din stofa camgarn: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 3 2 Costum din stofa tergal: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 3 3 Pulover cu ancheor buc. 1 3 4 Scurta din tercot cu mesada Pentru comisari şefi şi şi guler din blana buc. 1 6 chestori se asigura cu guler din blana caracul 5 Impermeabil pentru ploaie buc. 1 4 c) Lenjerie 1 Camasa buc. 4 2 2 Camasa alba buc. 2 8 Se asigura numai ofiterilor fără drept de uniforma de ceremonie 3 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 4 4 4 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 2 2 d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2
Linie PRE 97
1 Costum din stofa camgarn: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 3 2 Costum din stofa tergal: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 3 3 Pulover cu ancheor buc. 1 3 4 Scurta din tercot cu mesada Pentru comisari şefi şi şi guler din blana buc. 1 6 chestori se asigura cu guler din blana caracul 5 Impermeabil pentru ploaie buc. 1 4 c) Lenjerie 1 Camasa buc. 4 2 2 Camasa alba buc. 2 8 Se asigura numai ofiterilor fără drept de uniforma de ceremonie 3 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 4 4 4 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 2 2 d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 2
Linie PRE 98
1 Costum din stofa camgarn: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 3 2 Costum din stofa tergal: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 3 3 Pulover cu ancheor buc. 1 3 4 Scurta din tercot cu mesada Pentru comisari şefi şi şi guler din blana buc. 1 6 chestori se asigura cu guler din blana caracul 5 Impermeabil pentru ploaie buc. 1 4 c) Lenjerie 1 Camasa buc. 4 2 2 Camasa alba buc. 2 8 Se asigura numai ofiterilor fără drept de uniforma de ceremonie 3 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 4 4 4 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 2 2 d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 2 3 Gheata scurta cu siret per. 1 3 Pentru femei se distribuie 1 per. cizme scurte
Linie PRE 99
1 Costum din stofa camgarn: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 3 2 Costum din stofa tergal: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 3 3 Pulover cu ancheor buc. 1 3 4 Scurta din tercot cu mesada Pentru comisari şefi şi şi guler din blana buc. 1 6 chestori se asigura cu guler din blana caracul 5 Impermeabil pentru ploaie buc. 1 4 c) Lenjerie 1 Camasa buc. 4 2 2 Camasa alba buc. 2 8 Se asigura numai ofiterilor fără drept de uniforma de ceremonie 3 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 4 4 4 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 2 2 d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 2 3 Gheata scurta cu siret per. 1 3 Pentru femei se distribuie 1 per. cizme scurte e) Echipament divers
Linie PRE 100
1 Costum din stofa camgarn: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 3 2 Costum din stofa tergal: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 3 3 Pulover cu ancheor buc. 1 3 4 Scurta din tercot cu mesada Pentru comisari şefi şi şi guler din blana buc. 1 6 chestori se asigura cu guler din blana caracul 5 Impermeabil pentru ploaie buc. 1 4 c) Lenjerie 1 Camasa buc. 4 2 2 Camasa alba buc. 2 8 Se asigura numai ofiterilor fără drept de uniforma de ceremonie 3 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 4 4 4 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 2 2 d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 2 3 Gheata scurta cu siret per. 1 3 Pentru femei se distribuie 1 per. cizme scurte e) Echipament divers 1 Cravata buc. 2 4
Linie PRE 101
1 Costum din stofa camgarn: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 3 2 Costum din stofa tergal: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 3 3 Pulover cu ancheor buc. 1 3 4 Scurta din tercot cu mesada Pentru comisari şefi şi şi guler din blana buc. 1 6 chestori se asigura cu guler din blana caracul 5 Impermeabil pentru ploaie buc. 1 4 c) Lenjerie 1 Camasa buc. 4 2 2 Camasa alba buc. 2 8 Se asigura numai ofiterilor fără drept de uniforma de ceremonie 3 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 4 4 4 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 2 2 d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 2 3 Gheata scurta cu siret per. 1 3 Pentru femei se distribuie 1 per. cizme scurte e) Echipament divers 1 Cravata buc. 2 4 2 Fular din lana buc. 1 6
Linie PRE 102
1 Costum din stofa camgarn: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 3 2 Costum din stofa tergal: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 3 3 Pulover cu ancheor buc. 1 3 4 Scurta din tercot cu mesada Pentru comisari şefi şi şi guler din blana buc. 1 6 chestori se asigura cu guler din blana caracul 5 Impermeabil pentru ploaie buc. 1 4 c) Lenjerie 1 Camasa buc. 4 2 2 Camasa alba buc. 2 8 Se asigura numai ofiterilor fără drept de uniforma de ceremonie 3 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 4 4 4 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 2 2 d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 2 3 Gheata scurta cu siret per. 1 3 Pentru femei se distribuie 1 per. cizme scurte e) Echipament divers 1 Cravata buc. 2 4 2 Fular din lana buc. 1 6 3 Manusi din piele per. 1 2
Linie PRE 103
1 Costum din stofa camgarn: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 3 2 Costum din stofa tergal: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 3 3 Pulover cu ancheor buc. 1 3 4 Scurta din tercot cu mesada Pentru comisari şefi şi şi guler din blana buc. 1 6 chestori se asigura cu guler din blana caracul 5 Impermeabil pentru ploaie buc. 1 4 c) Lenjerie 1 Camasa buc. 4 2 2 Camasa alba buc. 2 8 Se asigura numai ofiterilor fără drept de uniforma de ceremonie 3 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 4 4 4 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 2 2 d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 2 3 Gheata scurta cu siret per. 1 3 Pentru femei se distribuie 1 per. cizme scurte e) Echipament divers 1 Cravata buc. 2 4 2 Fular din lana buc. 1 6 3 Manusi din piele per. 1 2 4 Curea pentru pantaloni buc. 1 6
Linie PRE 104
1 Costum din stofa camgarn: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 3 2 Costum din stofa tergal: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 3 3 Pulover cu ancheor buc. 1 3 4 Scurta din tercot cu mesada Pentru comisari şefi şi şi guler din blana buc. 1 6 chestori se asigura cu guler din blana caracul 5 Impermeabil pentru ploaie buc. 1 4 c) Lenjerie 1 Camasa buc. 4 2 2 Camasa alba buc. 2 8 Se asigura numai ofiterilor fără drept de uniforma de ceremonie 3 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 4 4 4 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 2 2 d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 2 3 Gheata scurta cu siret per. 1 3 Pentru femei se distribuie 1 per. cizme scurte e) Echipament divers 1 Cravata buc. 2 4 2 Fular din lana buc. 1 6 3 Manusi din piele per. 1 2 4 Curea pentru pantaloni buc. 1 6 5 Ciorapi per. 6 1
Linie PRE 105
1 Costum din stofa camgarn: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 3 2 Costum din stofa tergal: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 3 3 Pulover cu ancheor buc. 1 3 4 Scurta din tercot cu mesada Pentru comisari şefi şi şi guler din blana buc. 1 6 chestori se asigura cu guler din blana caracul 5 Impermeabil pentru ploaie buc. 1 4 c) Lenjerie 1 Camasa buc. 4 2 2 Camasa alba buc. 2 8 Se asigura numai ofiterilor fără drept de uniforma de ceremonie 3 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 4 4 4 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 2 2 d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 2 3 Gheata scurta cu siret per. 1 3 Pentru femei se distribuie 1 per. cizme scurte e) Echipament divers 1 Cravata buc. 2 4 2 Fular din lana buc. 1 6 3 Manusi din piele per. 1 2 4 Curea pentru pantaloni buc. 1 6 5 Ciorapi per. 6 1 f) Accesorii
Linie PRE 106
1 Costum din stofa camgarn: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 3 2 Costum din stofa tergal: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 3 3 Pulover cu ancheor buc. 1 3 4 Scurta din tercot cu mesada Pentru comisari şefi şi şi guler din blana buc. 1 6 chestori se asigura cu guler din blana caracul 5 Impermeabil pentru ploaie buc. 1 4 c) Lenjerie 1 Camasa buc. 4 2 2 Camasa alba buc. 2 8 Se asigura numai ofiterilor fără drept de uniforma de ceremonie 3 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 4 4 4 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 2 2 d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 2 3 Gheata scurta cu siret per. 1 3 Pentru femei se distribuie 1 per. cizme scurte e) Echipament divers 1 Cravata buc. 2 4 2 Fular din lana buc. 1 6 3 Manusi din piele per. 1 2 4 Curea pentru pantaloni buc. 1 6 5 Ciorapi per. 6 1 f) Accesorii 1 Suport cu grad profesional per 5 3
Linie PRE 107
1 Costum din stofa camgarn: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 3 2 Costum din stofa tergal: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 3 3 Pulover cu ancheor buc. 1 3 4 Scurta din tercot cu mesada Pentru comisari şefi şi şi guler din blana buc. 1 6 chestori se asigura cu guler din blana caracul 5 Impermeabil pentru ploaie buc. 1 4 c) Lenjerie 1 Camasa buc. 4 2 2 Camasa alba buc. 2 8 Se asigura numai ofiterilor fără drept de uniforma de ceremonie 3 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 4 4 4 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 2 2 d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 2 3 Gheata scurta cu siret per. 1 3 Pentru femei se distribuie 1 per. cizme scurte e) Echipament divers 1 Cravata buc. 2 4 2 Fular din lana buc. 1 6 3 Manusi din piele per. 1 2 4 Curea pentru pantaloni buc. 1 6 5 Ciorapi per. 6 1 f) Accesorii 1 Suport cu grad profesional per 5 3 2 Ecuson maneca cpl. 7 3
Linie PRE 108
1 Costum din stofa camgarn: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 3 2 Costum din stofa tergal: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 3 3 Pulover cu ancheor buc. 1 3 4 Scurta din tercot cu mesada Pentru comisari şefi şi şi guler din blana buc. 1 6 chestori se asigura cu guler din blana caracul 5 Impermeabil pentru ploaie buc. 1 4 c) Lenjerie 1 Camasa buc. 4 2 2 Camasa alba buc. 2 8 Se asigura numai ofiterilor fără drept de uniforma de ceremonie 3 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 4 4 4 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 2 2 d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 2 3 Gheata scurta cu siret per. 1 3 Pentru femei se distribuie 1 per. cizme scurte e) Echipament divers 1 Cravata buc. 2 4 2 Fular din lana buc. 1 6 3 Manusi din piele per. 1 2 4 Curea pentru pantaloni buc. 1 6 5 Ciorapi per. 6 1 f) Accesorii 1 Suport cu grad profesional per 5 3 2 Ecuson maneca cpl. 7 3 3 Ecuson nominal buc. 1 10 4 Suport de grad pentru garn maneca 2 3
Linie PRE 109
1 Costum din stofa camgarn: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 3 2 Costum din stofa tergal: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 3 3 Pulover cu ancheor buc. 1 3 4 Scurta din tercot cu mesada Pentru comisari şefi şi şi guler din blana buc. 1 6 chestori se asigura cu guler din blana caracul 5 Impermeabil pentru ploaie buc. 1 4 c) Lenjerie 1 Camasa buc. 4 2 2 Camasa alba buc. 2 8 Se asigura numai ofiterilor fără drept de uniforma de ceremonie 3 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 4 4 4 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 2 2 d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 2 3 Gheata scurta cu siret per. 1 3 Pentru femei se distribuie 1 per. cizme scurte e) Echipament divers 1 Cravata buc. 2 4 2 Fular din lana buc. 1 6 3 Manusi din piele per. 1 2 4 Curea pentru pantaloni buc. 1 6 5 Ciorapi per. 6 1 f) Accesorii 1 Suport cu grad profesional per 5 3 2 Ecuson maneca cpl. 7 3 3 Ecuson nominal buc. 1 10 4 Suport de grad pentru garn maneca 2 3 5 Insigna cu numar de identificare buc. 1 10
Linie PRE 110
1 Costum din stofa camgarn: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 3 2 Costum din stofa tergal: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 3 3 Pulover cu ancheor buc. 1 3 4 Scurta din tercot cu mesada Pentru comisari şefi şi şi guler din blana buc. 1 6 chestori se asigura cu guler din blana caracul 5 Impermeabil pentru ploaie buc. 1 4 c) Lenjerie 1 Camasa buc. 4 2 2 Camasa alba buc. 2 8 Se asigura numai ofiterilor fără drept de uniforma de ceremonie 3 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 4 4 4 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 2 2 d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 2 3 Gheata scurta cu siret per. 1 3 Pentru femei se distribuie 1 per. cizme scurte e) Echipament divers 1 Cravata buc. 2 4 2 Fular din lana buc. 1 6 3 Manusi din piele per. 1 2 4 Curea pentru pantaloni buc. 1 6 5 Ciorapi per. 6 1 f) Accesorii 1 Suport cu grad profesional per 5 3 2 Ecuson maneca cpl. 7 3 3 Ecuson nominal buc. 1 10 4 Suport de grad pentru garn maneca 2 3 5 Insigna cu numar de identificare buc. 1 10 6 Epoleti cu grad profesionalper 1 3 Pentru fiecare sacou
Linie PRE 111
1 buc. 1 3 2 Costum din stofa tergal: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 3 3 Pulover cu ancheor buc. 1 3 4 Scurta din tercot cu mesada Pentru comisari şefi şi şi guler din blana buc. 1 6 chestori se asigura cu guler din blana caracul 5 Impermeabil pentru ploaie buc. 1 4 c) Lenjerie 1 Camasa buc. 4 2 2 Camasa alba buc. 2 8 Se asigura numai ofiterilor fără drept de uniforma de ceremonie 3 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 4 4 4 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 2 2 d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 2 3 Gheata scurta cu siret per. 1 3 Pentru femei se distribuie 1 per. cizme scurte e) Echipament divers 1 Cravata buc. 2 4 2 Fular din lana buc. 1 6 3 Manusi din piele per. 1 2 4 Curea pentru pantaloni buc. 1 6 5 Ciorapi per. 6 1 f) Accesorii 1 Suport cu grad profesional per 5 3 2 Ecuson maneca cpl. 7 3 3 Ecuson nominal buc. 1 10 4 Suport de grad pentru garn maneca 2 3 5 Insigna cu numar de identificare buc. 1 10 6 Epoleti cu grad profesionalper 1 3 Pentru fiecare sacou 7 Petlite per 1 3 Pentru fiecare sacou 8 Eghilet cu accesorii buc 1 3 Se asigura numai ofiterilor fără drept de uniforma de ceremonie
Linie PRE 112
Costum din stofa camgarn: - sacou cu 2 pantaloni lungi
Linie PRE 113
Costum din stofa camgarn: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc.
Linie PRE 114
Costum din stofa camgarn: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1
Linie PRE 115
Costum din stofa camgarn: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 3
Linie PRE 116
Costum din stofa camgarn: - sacou cu 2 pantaloni lungi Costum din stofa tergal: - sacou cu 2 pantaloni lungi
Linie PRE 117
Costum din stofa camgarn: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. Costum din stofa tergal: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc.
Linie PRE 118
Costum din stofa camgarn: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 Costum din stofa tergal: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1
Linie PRE 119
Costum din stofa camgarn: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 3 Costum din stofa tergal: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 3
Linie PRE 120
Costum din stofa camgarn: - sacou cu 2 pantaloni lungi Costum din stofa tergal: - sacou cu 2 pantaloni lungi Pulover cu ancheor
Linie PRE 121
Costum din stofa camgarn: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. Costum din stofa tergal: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. Pulover cu ancheor buc.
Linie PRE 122
Costum din stofa camgarn: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 Costum din stofa tergal: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 Pulover cu ancheor buc. 1
Linie PRE 123
Costum din stofa camgarn: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 3 Costum din stofa tergal: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 3 Pulover cu ancheor buc. 1 3
Linie PRE 124
Costum din stofa camgarn: - sacou cu 2 pantaloni lungi Costum din stofa tergal: - sacou cu 2 pantaloni lungi Pulover cu ancheor Scurta din tercot cu mesada şi guler din blana
Linie PRE 125
Costum din stofa camgarn: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. Costum din stofa tergal: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. Pulover cu ancheor buc. Scurta din tercot cu mesada şi guler din blana buc.
Linie PRE 126
Costum din stofa camgarn: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 Costum din stofa tergal: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 Pulover cu ancheor buc. 1 Scurta din tercot cu mesada şi guler din blana buc. 1
Linie PRE 127
Costum din stofa camgarn: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 3 Costum din stofa tergal: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 3 Pulover cu ancheor buc. 1 3 Scurta din tercot cu mesada şi guler din blana buc. 1 6
Linie PRE 128
Costum din stofa camgarn: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 3 Costum din stofa tergal: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 3 Pulover cu ancheor buc. 1 3 Scurta din tercot cu mesada Pentru comisari şefi şi şi guler din blana buc. 1 6 chestori se asigura cu guler din blana caracul
Linie PRE 129
Costum din stofa camgarn: - sacou cu 2 pantaloni lungi Costum din stofa tergal: - sacou cu 2 pantaloni lungi Pulover cu ancheor Scurta din tercot cu mesada şi guler din blana Impermeabil pentru ploaie
Linie PRE 130
Costum din stofa camgarn: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. Costum din stofa tergal: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. Pulover cu ancheor buc. Scurta din tercot cu mesada şi guler din blana buc. Impermeabil pentru ploaie buc.
Linie PRE 131
Costum din stofa camgarn: - sacou cu 2 pantaloni lungi 1 Costum din stofa tergal: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 Pulover cu ancheor buc. 1 Scurta din tercot cu mesada şi guler din blana buc. 1 Impermeabil pentru ploaie buc. 1
Linie PRE 132
buc.
Linie PRE 133
buc. 1 buc. 1
Linie PRE 134
1 3 1 3 1 3 Pentru comisari şefi şi 1 6 chestori se asigura cu guler din blana caracul
Linie PRE 135
3 3 3 Pentru comisari şefi şi 6 chestori se asigura cu guler din blana caracul
Linie PRE 136
Pentru comisari şefi şi chestori se asigura cu guler din blana caracul
Linie PRE 137
2 Costum din stofa tergal: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 3 3 Pulover cu ancheor buc. 1 3 4 Scurta din tercot cu mesada Pentru comisari şefi şi şi guler din blana buc. 1 6 chestori se asigura cu guler din blana caracul 5 Impermeabil pentru ploaie buc. 1 4 c) Lenjerie 1 Camasa buc. 4 2 2 Camasa alba buc. 2 8 Se asigura numai ofiterilor fără drept de uniforma de ceremonie
Linie PRE 138
2 Costum din stofa tergal: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 3 3 Pulover cu ancheor buc. 1 3 4 Scurta din tercot cu mesada Pentru comisari şefi şi şi guler din blana buc. 1 6 chestori se asigura cu guler din blana caracul 5 Impermeabil pentru ploaie buc. 1 4 c) Lenjerie 1 Camasa buc. 4 2 2 Camasa alba buc. 2 8 Se asigura numai ofiterilor fără drept de uniforma de ceremonie 3 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 4 4 4 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 2 2 d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 2 3 Gheata scurta cu siret per. 1 3 Pentru femei se distribuie 1 per. cizme scurte e) Echipament divers 1 Cravata buc. 2 4 2 Fular din lana buc. 1 6 3 Manusi din piele per. 1 2 4 Curea pentru pantaloni buc. 1 6 5 Ciorapi per. 6 1 f) Accesorii 1 Suport cu grad profesional per 5 3 2 Ecuson maneca cpl. 7 3 3 Ecuson nominal buc. 1 10 4 Suport de grad pentru garn maneca 2 3
Linie PRE 139
2 buc. 1 3 3 Pulover cu ancheor buc. 1 3 4 Scurta din tercot cu mesada Pentru comisari şefi şi şi guler din blana buc. 1 6 chestori se asigura cu guler din blana caracul 5 Impermeabil pentru ploaie buc. 1 4 c) Lenjerie 1 Camasa buc. 4 2 2 Camasa alba buc. 2 8 Se asigura numai ofiterilor fără drept de uniforma de ceremonie 3 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 4 4 4 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 2 2 d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 2 3 Gheata scurta cu siret per. 1 3 Pentru femei se distribuie 1 per. cizme scurte e) Echipament divers 1 Cravata buc. 2 4 2 Fular din lana buc. 1 6 3 Manusi din piele per. 1 2 4 Curea pentru pantaloni buc. 1 6 5 Ciorapi per. 6 1 f) Accesorii 1 Suport cu grad profesional per 5 3 2 Ecuson maneca cpl. 7 3 3 Ecuson nominal buc. 1 10 4 Suport de grad pentru garn maneca 2 3 5 Insigna cu numar de identificare buc. 1 10 6 Epoleti cu grad profesionalper 1 3 Pentru fiecare sacou 7 Petlite per 1 3 Pentru fiecare sacou 8 Eghilet cu accesorii buc 1 3 Se asigura numai ofiterilor fără drept de uniforma de ceremonie
Linie PRE 140
Costum din stofa tergal: - sacou cu 2 pantaloni lungi
Linie PRE 141
Costum din stofa tergal: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc.
Linie PRE 142
Costum din stofa tergal: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1
Linie PRE 143
Costum din stofa tergal: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 3
Linie PRE 144
Costum din stofa tergal: - sacou cu 2 pantaloni lungi Pulover cu ancheor
Linie PRE 145
Costum din stofa tergal: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. Pulover cu ancheor buc.
Linie PRE 146
Costum din stofa tergal: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 Pulover cu ancheor buc. 1
Linie PRE 147
Costum din stofa tergal: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 3 Pulover cu ancheor buc. 1 3
Linie PRE 148
Costum din stofa tergal: - sacou cu 2 pantaloni lungi Pulover cu ancheor Scurta din tercot cu mesada şi guler din blana
Linie PRE 149
Costum din stofa tergal: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. Pulover cu ancheor buc. Scurta din tercot cu mesada şi guler din blana buc.
Linie PRE 150
Costum din stofa tergal: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 Pulover cu ancheor buc. 1 Scurta din tercot cu mesada şi guler din blana buc. 1
Linie PRE 151
Costum din stofa tergal: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 3 Pulover cu ancheor buc. 1 3 Scurta din tercot cu mesada şi guler din blana buc. 1 6
Linie PRE 152
Costum din stofa tergal: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 3 Pulover cu ancheor buc. 1 3 Scurta din tercot cu mesada Pentru comisari şefi şi şi guler din blana buc. 1 6 chestori se asigura cu guler din blana caracul
Linie PRE 153
Costum din stofa tergal: - sacou cu 2 pantaloni lungi Pulover cu ancheor Scurta din tercot cu mesada şi guler din blana Impermeabil pentru ploaie
Linie PRE 154
Costum din stofa tergal: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. Pulover cu ancheor buc. Scurta din tercot cu mesada şi guler din blana buc. Impermeabil pentru ploaie buc.
Linie PRE 155
Costum din stofa tergal: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 Pulover cu ancheor buc. 1 Scurta din tercot cu mesada şi guler din blana buc. 1 Impermeabil pentru ploaie buc. 1
Linie PRE 156
Costum din stofa tergal: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 3 Pulover cu ancheor buc. 1 3 Scurta din tercot cu mesada şi guler din blana buc. 1 6 Impermeabil pentru ploaie buc. 1 4
Linie PRE 157
Costum din stofa tergal: - sacou cu 2 pantaloni lungi 1 3 Pulover cu ancheor buc. 1 3 Scurta din tercot cu mesada Pentru comisari şefi şi şi guler din blana buc. 1 6 chestori se asigura cu guler din blana caracul Impermeabil pentru ploaie buc. 1 4
Linie PRE 158
buc.
Linie PRE 159
buc. 1
Linie PRE 160
buc. buc. buc.
Linie PRE 161
buc. 1 buc. 1 buc. 1
Linie PRE 162
buc. 1 3 buc. 1 3 buc. 1 6
Linie PRE 163
1 3 1 3 Pentru comisari şefi şi 1 6 chestori se asigura cu guler din blana caracul
Linie PRE 164
3 3 Pentru comisari şefi şi 6 chestori se asigura cu guler din blana caracul
Linie PRE 165
Pentru comisari şefi şi chestori se asigura cu guler din blana caracul
Linie PRE 166
Pulover cu ancheor
Linie PRE 167
Pulover cu ancheor buc.
Linie PRE 168
Pulover cu ancheor buc. 1
Linie PRE 169
Pulover cu ancheor Scurta din tercot cu mesada şi guler din blana
Linie PRE 170
Pulover cu ancheor buc. Scurta din tercot cu mesada şi guler din blana buc.
Linie PRE 171
Pulover cu ancheor buc. 1 Scurta din tercot cu mesada şi guler din blana buc. 1
Linie PRE 172
Pulover cu ancheor buc. 1 3 Scurta din tercot cu mesada şi guler din blana buc. 1 6
Linie PRE 173
Pulover cu ancheor buc. 1 3 Scurta din tercot cu mesada Pentru comisari şefi şi şi guler din blana buc. 1 6 chestori se asigura cu guler din blana caracul
Linie PRE 174
Pulover cu ancheor Scurta din tercot cu mesada şi guler din blana Impermeabil pentru ploaie
Linie PRE 175
Pulover cu ancheor buc. Scurta din tercot cu mesada şi guler din blana buc. Impermeabil pentru ploaie buc.
Linie PRE 176
Pulover cu ancheor buc. 1 Scurta din tercot cu mesada şi guler din blana buc. 1 Impermeabil pentru ploaie buc. 1
Linie PRE 177
Pulover cu ancheor buc. 1 3 Scurta din tercot cu mesada şi guler din blana buc. 1 6 Impermeabil pentru ploaie buc. 1 4
Linie PRE 178
Pulover cu ancheor 1 3 Scurta din tercot cu mesada Pentru comisari şefi şi şi guler din blana buc. 1 6 chestori se asigura cu guler din blana caracul Impermeabil pentru ploaie buc. 1 4
Linie PRE 179
buc.
Linie PRE 180
Pentru comisari şefi şi chestori se asigura cu guler din blana caracul
Linie PRE 181
4 Scurta din tercot cu mesada Pentru comisari şefi şi şi guler din blana buc. 1 6 chestori se asigura cu guler din blana caracul 5 Impermeabil pentru ploaie buc. 1 4 c) Lenjerie
Linie PRE 182
4 Scurta din tercot cu mesada Pentru comisari şefi şi şi guler din blana buc. 1 6 chestori se asigura cu guler din blana caracul 5 Impermeabil pentru ploaie buc. 1 4 c) Lenjerie 1 Camasa buc. 4 2 2 Camasa alba buc. 2 8 Se asigura numai ofiterilor fără drept de uniforma de ceremonie
Linie PRE 183
4 Scurta din tercot cu mesada Pentru comisari şefi şi şi guler din blana buc. 1 6 chestori se asigura cu guler din blana caracul 5 Impermeabil pentru ploaie buc. 1 4 c) Lenjerie 1 Camasa buc. 4 2 2 Camasa alba buc. 2 8 Se asigura numai ofiterilor fără drept de uniforma de ceremonie 3 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 4 4
Linie PRE 184
4 Scurta din tercot cu mesada Pentru comisari şefi şi şi guler din blana buc. 1 6 chestori se asigura cu guler din blana caracul 5 Impermeabil pentru ploaie buc. 1 4 c) Lenjerie 1 Camasa buc. 4 2 2 Camasa alba buc. 2 8 Se asigura numai ofiterilor fără drept de uniforma de ceremonie 3 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 4 4 4 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 2 2
Linie PRE 185
4 Scurta din tercot cu mesada Pentru comisari şefi şi şi guler din blana buc. 1 6 chestori se asigura cu guler din blana caracul 5 Impermeabil pentru ploaie buc. 1 4 c) Lenjerie 1 Camasa buc. 4 2 2 Camasa alba buc. 2 8 Se asigura numai ofiterilor fără drept de uniforma de ceremonie 3 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 4 4 4 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 2 2 d) Încălţăminte
Linie PRE 186
4 Scurta din tercot cu mesada Pentru comisari şefi şi şi guler din blana buc. 1 6 chestori se asigura cu guler din blana caracul 5 Impermeabil pentru ploaie buc. 1 4 c) Lenjerie 1 Camasa buc. 4 2 2 Camasa alba buc. 2 8 Se asigura numai ofiterilor fără drept de uniforma de ceremonie 3 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 4 4 4 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 2 2 d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2
Linie PRE 187
4 Scurta din tercot cu mesada Pentru comisari şefi şi şi guler din blana buc. 1 6 chestori se asigura cu guler din blana caracul 5 Impermeabil pentru ploaie buc. 1 4 c) Lenjerie 1 Camasa buc. 4 2 2 Camasa alba buc. 2 8 Se asigura numai ofiterilor fără drept de uniforma de ceremonie 3 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 4 4 4 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 2 2 d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 2
Linie PRE 188
4 Scurta din tercot cu mesada Pentru comisari şefi şi şi guler din blana buc. 1 6 chestori se asigura cu guler din blana caracul 5 Impermeabil pentru ploaie buc. 1 4 c) Lenjerie 1 Camasa buc. 4 2 2 Camasa alba buc. 2 8 Se asigura numai ofiterilor fără drept de uniforma de ceremonie 3 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 4 4 4 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 2 2 d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 2 3 Gheata scurta cu siret per. 1 3 Pentru femei se distribuie 1 per. cizme scurte
Linie PRE 189
4 Scurta din tercot cu mesada Pentru comisari şefi şi şi guler din blana buc. 1 6 chestori se asigura cu guler din blana caracul 5 Impermeabil pentru ploaie buc. 1 4 c) Lenjerie 1 Camasa buc. 4 2 2 Camasa alba buc. 2 8 Se asigura numai ofiterilor fără drept de uniforma de ceremonie 3 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 4 4 4 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 2 2 d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 2 3 Gheata scurta cu siret per. 1 3 Pentru femei se distribuie 1 per. cizme scurte e) Echipament divers
Linie PRE 190
4 Scurta din tercot cu mesada Pentru comisari şefi şi şi guler din blana buc. 1 6 chestori se asigura cu guler din blana caracul 5 Impermeabil pentru ploaie buc. 1 4 c) Lenjerie 1 Camasa buc. 4 2 2 Camasa alba buc. 2 8 Se asigura numai ofiterilor fără drept de uniforma de ceremonie 3 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 4 4 4 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 2 2 d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 2 3 Gheata scurta cu siret per. 1 3 Pentru femei se distribuie 1 per. cizme scurte e) Echipament divers 1 Cravata buc. 2 4
Linie PRE 191
4 Scurta din tercot cu mesada Pentru comisari şefi şi şi guler din blana buc. 1 6 chestori se asigura cu guler din blana caracul 5 Impermeabil pentru ploaie buc. 1 4 c) Lenjerie 1 Camasa buc. 4 2 2 Camasa alba buc. 2 8 Se asigura numai ofiterilor fără drept de uniforma de ceremonie 3 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 4 4 4 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 2 2 d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 2 3 Gheata scurta cu siret per. 1 3 Pentru femei se distribuie 1 per. cizme scurte e) Echipament divers 1 Cravata buc. 2 4 2 Fular din lana buc. 1 6
Linie PRE 192
4 Scurta din tercot cu mesada Pentru comisari şefi şi şi guler din blana buc. 1 6 chestori se asigura cu guler din blana caracul 5 Impermeabil pentru ploaie buc. 1 4 c) Lenjerie 1 Camasa buc. 4 2 2 Camasa alba buc. 2 8 Se asigura numai ofiterilor fără drept de uniforma de ceremonie 3 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 4 4 4 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 2 2 d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 2 3 Gheata scurta cu siret per. 1 3 Pentru femei se distribuie 1 per. cizme scurte e) Echipament divers 1 Cravata buc. 2 4 2 Fular din lana buc. 1 6 3 Manusi din piele per. 1 2
Linie PRE 193
4 Scurta din tercot cu mesada Pentru comisari şefi şi şi guler din blana buc. 1 6 chestori se asigura cu guler din blana caracul 5 Impermeabil pentru ploaie buc. 1 4 c) Lenjerie 1 Camasa buc. 4 2 2 Camasa alba buc. 2 8 Se asigura numai ofiterilor fără drept de uniforma de ceremonie 3 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 4 4 4 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 2 2 d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 2 3 Gheata scurta cu siret per. 1 3 Pentru femei se distribuie 1 per. cizme scurte e) Echipament divers 1 Cravata buc. 2 4 2 Fular din lana buc. 1 6 3 Manusi din piele per. 1 2 4 Curea pentru pantaloni buc. 1 6
Linie PRE 194
4 Scurta din tercot cu mesada Pentru comisari şefi şi şi guler din blana buc. 1 6 chestori se asigura cu guler din blana caracul 5 Impermeabil pentru ploaie buc. 1 4 c) Lenjerie 1 Camasa buc. 4 2 2 Camasa alba buc. 2 8 Se asigura numai ofiterilor fără drept de uniforma de ceremonie 3 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 4 4 4 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 2 2 d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 2 3 Gheata scurta cu siret per. 1 3 Pentru femei se distribuie 1 per. cizme scurte e) Echipament divers 1 Cravata buc. 2 4 2 Fular din lana buc. 1 6 3 Manusi din piele per. 1 2 4 Curea pentru pantaloni buc. 1 6 5 Ciorapi per. 6 1
Linie PRE 195
4 Scurta din tercot cu mesada Pentru comisari şefi şi şi guler din blana buc. 1 6 chestori se asigura cu guler din blana caracul 5 Impermeabil pentru ploaie buc. 1 4 c) Lenjerie 1 Camasa buc. 4 2 2 Camasa alba buc. 2 8 Se asigura numai ofiterilor fără drept de uniforma de ceremonie 3 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 4 4 4 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 2 2 d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 2 3 Gheata scurta cu siret per. 1 3 Pentru femei se distribuie 1 per. cizme scurte e) Echipament divers 1 Cravata buc. 2 4 2 Fular din lana buc. 1 6 3 Manusi din piele per. 1 2 4 Curea pentru pantaloni buc. 1 6 5 Ciorapi per. 6 1 f) Accesorii
Linie PRE 196
4 Scurta din tercot cu mesada Pentru comisari şefi şi şi guler din blana buc. 1 6 chestori se asigura cu guler din blana caracul 5 Impermeabil pentru ploaie buc. 1 4 c) Lenjerie 1 Camasa buc. 4 2 2 Camasa alba buc. 2 8 Se asigura numai ofiterilor fără drept de uniforma de ceremonie 3 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 4 4 4 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 2 2 d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 2 3 Gheata scurta cu siret per. 1 3 Pentru femei se distribuie 1 per. cizme scurte e) Echipament divers 1 Cravata buc. 2 4 2 Fular din lana buc. 1 6 3 Manusi din piele per. 1 2 4 Curea pentru pantaloni buc. 1 6 5 Ciorapi per. 6 1 f) Accesorii 1 Suport cu grad profesional per 5 3
Linie PRE 197
4 Scurta din tercot cu mesada Pentru comisari şefi şi şi guler din blana buc. 1 6 chestori se asigura cu guler din blana caracul 5 Impermeabil pentru ploaie buc. 1 4 c) Lenjerie 1 Camasa buc. 4 2 2 Camasa alba buc. 2 8 Se asigura numai ofiterilor fără drept de uniforma de ceremonie 3 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 4 4 4 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 2 2 d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 2 3 Gheata scurta cu siret per. 1 3 Pentru femei se distribuie 1 per. cizme scurte e) Echipament divers 1 Cravata buc. 2 4 2 Fular din lana buc. 1 6 3 Manusi din piele per. 1 2 4 Curea pentru pantaloni buc. 1 6 5 Ciorapi per. 6 1 f) Accesorii 1 Suport cu grad profesional per 5 3 2 Ecuson maneca cpl. 7 3
Linie PRE 198
4 Scurta din tercot cu mesada Pentru comisari şefi şi şi guler din blana buc. 1 6 chestori se asigura cu guler din blana caracul 5 Impermeabil pentru ploaie buc. 1 4 c) Lenjerie 1 Camasa buc. 4 2 2 Camasa alba buc. 2 8 Se asigura numai ofiterilor fără drept de uniforma de ceremonie 3 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 4 4 4 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 2 2 d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 2 3 Gheata scurta cu siret per. 1 3 Pentru femei se distribuie 1 per. cizme scurte e) Echipament divers 1 Cravata buc. 2 4 2 Fular din lana buc. 1 6 3 Manusi din piele per. 1 2 4 Curea pentru pantaloni buc. 1 6 5 Ciorapi per. 6 1 f) Accesorii 1 Suport cu grad profesional per 5 3 2 Ecuson maneca cpl. 7 3 3 Ecuson nominal buc. 1 10 4 Suport de grad pentru garn maneca 2 3
Linie PRE 199
4 Scurta din tercot cu mesada Pentru comisari şefi şi şi guler din blana buc. 1 6 chestori se asigura cu guler din blana caracul 5 Impermeabil pentru ploaie buc. 1 4 c) Lenjerie 1 Camasa buc. 4 2 2 Camasa alba buc. 2 8 Se asigura numai ofiterilor fără drept de uniforma de ceremonie 3 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 4 4 4 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 2 2 d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 2 3 Gheata scurta cu siret per. 1 3 Pentru femei se distribuie 1 per. cizme scurte e) Echipament divers 1 Cravata buc. 2 4 2 Fular din lana buc. 1 6 3 Manusi din piele per. 1 2 4 Curea pentru pantaloni buc. 1 6 5 Ciorapi per. 6 1 f) Accesorii 1 Suport cu grad profesional per 5 3 2 Ecuson maneca cpl. 7 3 3 Ecuson nominal buc. 1 10 4 Suport de grad pentru garn maneca 2 3 5 Insigna cu numar de identificare buc. 1 10
Linie PRE 200
4 Scurta din tercot cu mesada Pentru comisari şefi şi şi guler din blana buc. 1 6 chestori se asigura cu guler din blana caracul 5 Impermeabil pentru ploaie buc. 1 4 c) Lenjerie 1 Camasa buc. 4 2 2 Camasa alba buc. 2 8 Se asigura numai ofiterilor fără drept de uniforma de ceremonie 3 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 4 4 4 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 2 2 d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 2 3 Gheata scurta cu siret per. 1 3 Pentru femei se distribuie 1 per. cizme scurte e) Echipament divers 1 Cravata buc. 2 4 2 Fular din lana buc. 1 6 3 Manusi din piele per. 1 2 4 Curea pentru pantaloni buc. 1 6 5 Ciorapi per. 6 1 f) Accesorii 1 Suport cu grad profesional per 5 3 2 Ecuson maneca cpl. 7 3 3 Ecuson nominal buc. 1 10 4 Suport de grad pentru garn maneca 2 3 5 Insigna cu numar de identificare buc. 1 10 6 Epoleti cu grad profesionalper 1 3 Pentru fiecare sacou
Linie PRE 201
4 Scurta din tercot cu mesada Pentru comisari şefi şi şi guler din blana buc. 1 6 chestori se asigura cu guler din blana caracul 5 Impermeabil pentru ploaie buc. 1 4 c) Lenjerie 1 Camasa buc. 4 2 2 Camasa alba buc. 2 8 Se asigura numai ofiterilor fără drept de uniforma de ceremonie 3 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 4 4 4 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 2 2 d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 2 3 Gheata scurta cu siret per. 1 3 Pentru femei se distribuie 1 per. cizme scurte e) Echipament divers 1 Cravata buc. 2 4 2 Fular din lana buc. 1 6 3 Manusi din piele per. 1 2 4 Curea pentru pantaloni buc. 1 6 5 Ciorapi per. 6 1 f) Accesorii 1 Suport cu grad profesional per 5 3 2 Ecuson maneca cpl. 7 3 3 Ecuson nominal buc. 1 10 4 Suport de grad pentru garn maneca 2 3 5 Insigna cu numar de identificare buc. 1 10 6 Epoleti cu grad profesionalper 1 3 Pentru fiecare sacou 7 Petlite per 1 3 Pentru fiecare sacou 8 Eghilet cu accesorii buc 1 3 Se asigura numai ofiterilor fără drept de uniforma de ceremonie
Linie PRE 202
Scurta din tercot cu mesada şi guler din blana
Linie PRE 203
Scurta din tercot cu mesada şi guler din blana buc.
Linie PRE 204
Scurta din tercot cu mesada şi guler din blana buc. 1
Linie PRE 205
Scurta din tercot cu mesada şi guler din blana buc. 1 6
Linie PRE 206
Scurta din tercot cu mesada Pentru comisari şefi şi şi guler din blana buc. 1 6 chestori se asigura cu guler din blana caracul
Linie PRE 207
Scurta din tercot cu mesada şi guler din blana Impermeabil pentru ploaie
Linie PRE 208
Scurta din tercot cu mesada şi guler din blana buc. Impermeabil pentru ploaie buc.
Linie PRE 209
Scurta din tercot cu mesada şi guler din blana buc. 1 Impermeabil pentru ploaie buc. 1
Linie PRE 210
Scurta din tercot cu mesada şi guler din blana buc. 1 6 Impermeabil pentru ploaie buc. 1 4
Linie PRE 211
Scurta din tercot cu mesada Pentru comisari şefi şi şi guler din blana 1 6 chestori se asigura cu guler din blana caracul Impermeabil pentru ploaie buc. 1 4
Linie PRE 212
buc.
Linie PRE 213
buc. 1
Linie PRE 214
buc. buc.
Linie PRE 215
buc. 1 buc. 1
Linie PRE 216
Pentru comisari şefi şi chestori se asigura cu guler din blana caracul
Linie PRE 217
Impermeabil pentru ploaie
Linie PRE 218
Impermeabil pentru ploaie buc.
Linie PRE 219
Impermeabil pentru ploaie 1
Linie PRE 220
buc.
Linie PRE 221
c) Lenjerie
Linie PRE 222
Camasa
Linie PRE 223
Camasa buc.
Linie PRE 224
Camasa buc. 4
Linie PRE 225
Camasa Camasa alba
Linie PRE 226
Camasa buc. Camasa alba buc.
Linie PRE 227
Camasa buc. 4 Camasa alba buc. 2
Linie PRE 228
Camasa buc. 4 2 Camasa alba buc. 2 8
Linie PRE 229
Camasa buc. 4 2 Camasa alba buc. 2 8 Se asigura numai ofiterilor fără drept de uniforma de ceremonie
Linie PRE 230
Camasa Camasa alba Camasa bluza cu maneca scurta
Linie PRE 231
Camasa buc. Camasa alba buc. Camasa bluza cu maneca scurta buc.
Linie PRE 232
Camasa buc. 4 Camasa alba buc. 2 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 4
Linie PRE 233
Camasa buc. 4 2 Camasa alba buc. 2 8 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 4 4
Linie PRE 234
Camasa buc. 4 2 Camasa alba buc. 2 8 Se asigura numai ofiterilor fără drept de uniforma de ceremonie Camasa bluza cu maneca scurta buc. 4 4
Linie PRE 235
Camasa Camasa alba Camasa bluza cu maneca scurta Camasa bluza cu maneca lunga
Linie PRE 236
Camasa buc. Camasa alba buc. Camasa bluza cu maneca scurta buc. Camasa bluza cu maneca lunga buc.
Linie PRE 237
Camasa 4 Camasa alba buc. 2 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 4 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 2
Linie PRE 238
buc.
Linie PRE 239
Se asigura numai ofiterilor fără drept de uniforma de ceremonie
Linie PRE 240
2 Camasa alba buc. 2 8 Se asigura numai ofiterilor fără drept de uniforma de ceremonie 3 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 4 4 4 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 2 2 d) Încălţăminte
Linie PRE 241
2 Camasa alba buc. 2 8 Se asigura numai ofiterilor fără drept de uniforma de ceremonie 3 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 4 4 4 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 2 2 d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2
Linie PRE 242
2 Camasa alba buc. 2 8 Se asigura numai ofiterilor fără drept de uniforma de ceremonie 3 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 4 4 4 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 2 2 d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 2
Linie PRE 243
2 Camasa alba buc. 2 8 Se asigura numai ofiterilor fără drept de uniforma de ceremonie 3 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 4 4 4 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 2 2 d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 2 3 Gheata scurta cu siret per. 1 3 Pentru femei se distribuie 1 per. cizme scurte
Linie PRE 244
2 Camasa alba buc. 2 8 Se asigura numai ofiterilor fără drept de uniforma de ceremonie 3 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 4 4 4 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 2 2 d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 2 3 Gheata scurta cu siret per. 1 3 Pentru femei se distribuie 1 per. cizme scurte e) Echipament divers
Linie PRE 245
2 Camasa alba buc. 2 8 Se asigura numai ofiterilor fără drept de uniforma de ceremonie 3 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 4 4 4 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 2 2 d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 2 3 Gheata scurta cu siret per. 1 3 Pentru femei se distribuie 1 per. cizme scurte e) Echipament divers 1 Cravata buc. 2 4
Linie PRE 246
2 Camasa alba buc. 2 8 Se asigura numai ofiterilor fără drept de uniforma de ceremonie 3 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 4 4 4 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 2 2 d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 2 3 Gheata scurta cu siret per. 1 3 Pentru femei se distribuie 1 per. cizme scurte e) Echipament divers 1 Cravata buc. 2 4 2 Fular din lana buc. 1 6
Linie PRE 247
2 Camasa alba buc. 2 8 Se asigura numai ofiterilor fără drept de uniforma de ceremonie 3 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 4 4 4 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 2 2 d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 2 3 Gheata scurta cu siret per. 1 3 Pentru femei se distribuie 1 per. cizme scurte e) Echipament divers 1 Cravata buc. 2 4 2 Fular din lana buc. 1 6 3 Manusi din piele per. 1 2
Linie PRE 248
2 Camasa alba buc. 2 8 Se asigura numai ofiterilor fără drept de uniforma de ceremonie 3 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 4 4 4 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 2 2 d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 2 3 Gheata scurta cu siret per. 1 3 Pentru femei se distribuie 1 per. cizme scurte e) Echipament divers 1 Cravata buc. 2 4 2 Fular din lana buc. 1 6 3 Manusi din piele per. 1 2 4 Curea pentru pantaloni buc. 1 6
Linie PRE 249
2 Camasa alba buc. 2 8 Se asigura numai ofiterilor fără drept de uniforma de ceremonie 3 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 4 4 4 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 2 2 d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 2 3 Gheata scurta cu siret per. 1 3 Pentru femei se distribuie 1 per. cizme scurte e) Echipament divers 1 Cravata buc. 2 4 2 Fular din lana buc. 1 6 3 Manusi din piele per. 1 2 4 Curea pentru pantaloni buc. 1 6 5 Ciorapi per. 6 1
Linie PRE 250
2 Camasa alba buc. 2 8 Se asigura numai ofiterilor fără drept de uniforma de ceremonie 3 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 4 4 4 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 2 2 d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 2 3 Gheata scurta cu siret per. 1 3 Pentru femei se distribuie 1 per. cizme scurte e) Echipament divers 1 Cravata buc. 2 4 2 Fular din lana buc. 1 6 3 Manusi din piele per. 1 2 4 Curea pentru pantaloni buc. 1 6 5 Ciorapi per. 6 1 f) Accesorii
Linie PRE 251
2 Camasa alba buc. 2 8 Se asigura numai ofiterilor fără drept de uniforma de ceremonie 3 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 4 4 4 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 2 2 d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 2 3 Gheata scurta cu siret per. 1 3 Pentru femei se distribuie 1 per. cizme scurte e) Echipament divers 1 Cravata buc. 2 4 2 Fular din lana buc. 1 6 3 Manusi din piele per. 1 2 4 Curea pentru pantaloni buc. 1 6 5 Ciorapi per. 6 1 f) Accesorii 1 Suport cu grad profesional per 5 3
Linie PRE 252
2 Camasa alba buc. 2 8 Se asigura numai ofiterilor fără drept de uniforma de ceremonie 3 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 4 4 4 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 2 2 d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 2 3 Gheata scurta cu siret per. 1 3 Pentru femei se distribuie 1 per. cizme scurte e) Echipament divers 1 Cravata buc. 2 4 2 Fular din lana buc. 1 6 3 Manusi din piele per. 1 2 4 Curea pentru pantaloni buc. 1 6 5 Ciorapi per. 6 1 f) Accesorii 1 Suport cu grad profesional per 5 3 2 Ecuson maneca cpl. 7 3
Linie PRE 253
2 Camasa alba buc. 2 8 Se asigura numai ofiterilor fără drept de uniforma de ceremonie 3 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 4 4 4 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 2 2 d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 2 3 Gheata scurta cu siret per. 1 3 Pentru femei se distribuie 1 per. cizme scurte e) Echipament divers 1 Cravata buc. 2 4 2 Fular din lana buc. 1 6 3 Manusi din piele per. 1 2 4 Curea pentru pantaloni buc. 1 6 5 Ciorapi per. 6 1 f) Accesorii 1 Suport cu grad profesional per 5 3 2 Ecuson maneca cpl. 7 3 3 Ecuson nominal buc. 1 10 4 Suport de grad pentru garn maneca 2 3
Linie PRE 254
2 Camasa alba buc. 2 8 Se asigura numai ofiterilor fără drept de uniforma de ceremonie 3 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 4 4 4 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 2 2 d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 2 3 Gheata scurta cu siret per. 1 3 Pentru femei se distribuie 1 per. cizme scurte e) Echipament divers 1 Cravata buc. 2 4 2 Fular din lana buc. 1 6 3 Manusi din piele per. 1 2 4 Curea pentru pantaloni buc. 1 6 5 Ciorapi per. 6 1 f) Accesorii 1 Suport cu grad profesional per 5 3 2 Ecuson maneca cpl. 7 3 3 Ecuson nominal buc. 1 10 4 Suport de grad pentru garn maneca 2 3 5 Insigna cu numar de identificare buc. 1 10
Linie PRE 255
2 Camasa alba buc. 2 8 Se asigura numai ofiterilor fără drept de uniforma de ceremonie 3 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 4 4 4 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 2 2 d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 2 3 Gheata scurta cu siret per. 1 3 Pentru femei se distribuie 1 per. cizme scurte e) Echipament divers 1 Cravata buc. 2 4 2 Fular din lana buc. 1 6 3 Manusi din piele per. 1 2 4 Curea pentru pantaloni buc. 1 6 5 Ciorapi per. 6 1 f) Accesorii 1 Suport cu grad profesional per 5 3 2 Ecuson maneca cpl. 7 3 3 Ecuson nominal buc. 1 10 4 Suport de grad pentru garn maneca 2 3 5 Insigna cu numar de identificare buc. 1 10 6 Epoleti cu grad profesionalper 1 3 Pentru fiecare sacou
Linie PRE 256
2 buc. 2 8 Se asigura numai ofiterilor fără drept de uniforma de ceremonie 3 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 4 4 4 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 2 2 d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 2 3 Gheata scurta cu siret per. 1 3 Pentru femei se distribuie 1 per. cizme scurte e) Echipament divers 1 Cravata buc. 2 4 2 Fular din lana buc. 1 6 3 Manusi din piele per. 1 2 4 Curea pentru pantaloni buc. 1 6 5 Ciorapi per. 6 1 f) Accesorii 1 Suport cu grad profesional per 5 3 2 Ecuson maneca cpl. 7 3 3 Ecuson nominal buc. 1 10 4 Suport de grad pentru garn maneca 2 3 5 Insigna cu numar de identificare buc. 1 10 6 Epoleti cu grad profesionalper 1 3 Pentru fiecare sacou 7 Petlite per 1 3 Pentru fiecare sacou 8 Eghilet cu accesorii buc 1 3 Se asigura numai ofiterilor fără drept de uniforma de ceremonie
Linie PRE 257
Camasa alba
Linie PRE 258
Camasa alba buc.
Linie PRE 259
Camasa alba buc. 2
Linie PRE 260
Camasa alba buc. 2 8
Linie PRE 261
Camasa alba buc. 2 8 Se asigura numai ofiterilor fără drept de uniforma de ceremonie
Linie PRE 262
Camasa alba Camasa bluza cu maneca scurta
Linie PRE 263
Camasa alba buc. Camasa bluza cu maneca scurta buc.
Linie PRE 264
Camasa alba buc. 2 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 4
Linie PRE 265
Camasa alba buc. 2 8 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 4 4
Linie PRE 266
Camasa alba buc. 2 8 Se asigura numai ofiterilor fără drept de uniforma de ceremonie Camasa bluza cu maneca scurta buc. 4 4
Linie PRE 267
Camasa alba Camasa bluza cu maneca scurta Camasa bluza cu maneca lunga
Linie PRE 268
Camasa alba buc. Camasa bluza cu maneca scurta buc. Camasa bluza cu maneca lunga buc.
Linie PRE 269
Camasa alba buc. 2 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 4 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 2
Linie PRE 270
Camasa alba buc. 2 8 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 4 4 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 2 2
Linie PRE 271
Camasa alba 2 8 Se asigura numai ofiterilor fără drept de uniforma de ceremonie Camasa bluza cu maneca scurta buc. 4 4 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 2 2
Linie PRE 272
buc.
Linie PRE 273
buc. 2
Linie PRE 274
buc. buc.
Linie PRE 275
buc. 2 buc. 4
Linie PRE 276
buc. 2 8 buc. 4 4
Linie PRE 277
buc. 2 buc. 4 buc. 2
Linie PRE 278
2 8 Se asigura numai ofiterilor fără drept de uniforma de ceremonie 4 4 2 2
Linie PRE 279
8 4 2
Linie PRE 280
Se asigura numai ofiterilor fără drept de uniforma de ceremonie
Linie PRE 281
3 buc. 4 4 4 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 2 2 d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 2 3 Gheata scurta cu siret per. 1 3 Pentru femei se distribuie 1 per. cizme scurte e) Echipament divers 1 Cravata buc. 2 4 2 Fular din lana buc. 1 6 3 Manusi din piele per. 1 2 4 Curea pentru pantaloni buc. 1 6 5 Ciorapi per. 6 1 f) Accesorii 1 Suport cu grad profesional per 5 3 2 Ecuson maneca cpl. 7 3 3 Ecuson nominal buc. 1 10 4 Suport de grad pentru garn maneca 2 3 5 Insigna cu numar de identificare buc. 1 10 6 Epoleti cu grad profesionalper 1 3 Pentru fiecare sacou 7 Petlite per 1 3 Pentru fiecare sacou 8 Eghilet cu accesorii buc 1 3 Se asigura numai ofiterilor fără drept de uniforma de ceremonie
Linie PRE 282
Camasa bluza cu maneca scurta
Linie PRE 283
Camasa bluza cu maneca scurta buc.
Linie PRE 284
Camasa bluza cu maneca scurta buc. 4
Linie PRE 285
Camasa bluza cu maneca scurta buc. 4 4
Linie PRE 286
Camasa bluza cu maneca scurta Camasa bluza cu maneca lunga
Linie PRE 287
Camasa bluza cu maneca scurta buc. Camasa bluza cu maneca lunga buc.
Linie PRE 288
Camasa bluza cu maneca scurta buc. 4 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 2
Linie PRE 289
Camasa bluza cu maneca scurta 4 4 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 2 2
Linie PRE 290
buc.
Linie PRE 291
4 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 2 2 d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 2 3 Gheata scurta cu siret per. 1 3 Pentru femei se distribuie 1 per. cizme scurte
Linie PRE 292
4 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 2 2 d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 2 3 Gheata scurta cu siret per. 1 3 Pentru femei se distribuie 1 per. cizme scurte e) Echipament divers 1 Cravata buc. 2 4 2 Fular din lana buc. 1 6 3 Manusi din piele per. 1 2 4 Curea pentru pantaloni buc. 1 6 5 Ciorapi per. 6 1 f) Accesorii 1 Suport cu grad profesional per 5 3 2 Ecuson maneca cpl. 7 3 3 Ecuson nominal buc. 1 10 4 Suport de grad pentru garn maneca 2 3 5 Insigna cu numar de identificare buc. 1 10
Linie PRE 293
4 buc. 2 2 d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 2 3 Gheata scurta cu siret per. 1 3 Pentru femei se distribuie 1 per. cizme scurte e) Echipament divers 1 Cravata buc. 2 4 2 Fular din lana buc. 1 6 3 Manusi din piele per. 1 2 4 Curea pentru pantaloni buc. 1 6 5 Ciorapi per. 6 1 f) Accesorii 1 Suport cu grad profesional per 5 3 2 Ecuson maneca cpl. 7 3 3 Ecuson nominal buc. 1 10 4 Suport de grad pentru garn maneca 2 3 5 Insigna cu numar de identificare buc. 1 10 6 Epoleti cu grad profesionalper 1 3 Pentru fiecare sacou 7 Petlite per 1 3 Pentru fiecare sacou 8 Eghilet cu accesorii buc 1 3 Se asigura numai ofiterilor fără drept de uniforma de ceremonie
Linie PRE 294
Camasa bluza cu maneca lunga
Linie PRE 295
Camasa bluza cu maneca lunga buc.
Linie PRE 296
Camasa bluza cu maneca lunga buc. 2
Linie PRE 297
Camasa bluza cu maneca lunga 2 2
Linie PRE 298
buc.
Linie PRE 299
d) Încălţăminte
Linie PRE 300
1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 2 3 Gheata scurta cu siret per. 1 3 Pentru femei se distribuie 1 per. cizme scurte e) Echipament divers
Linie PRE 301
1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 2 3 Gheata scurta cu siret per. 1 3 Pentru femei se distribuie 1 per. cizme scurte e) Echipament divers 1 Cravata buc. 2 4
Linie PRE 302
1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 2 3 Gheata scurta cu siret per. 1 3 Pentru femei se distribuie 1 per. cizme scurte e) Echipament divers 1 Cravata buc. 2 4 2 Fular din lana buc. 1 6
Linie PRE 303
1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 2 3 Gheata scurta cu siret per. 1 3 Pentru femei se distribuie 1 per. cizme scurte e) Echipament divers 1 Cravata buc. 2 4 2 Fular din lana buc. 1 6 3 Manusi din piele per. 1 2
Linie PRE 304
1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 2 3 Gheata scurta cu siret per. 1 3 Pentru femei se distribuie 1 per. cizme scurte e) Echipament divers 1 Cravata buc. 2 4 2 Fular din lana buc. 1 6 3 Manusi din piele per. 1 2 4 Curea pentru pantaloni buc. 1 6
Linie PRE 305
1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 2 3 Gheata scurta cu siret per. 1 3 Pentru femei se distribuie 1 per. cizme scurte e) Echipament divers 1 Cravata buc. 2 4 2 Fular din lana buc. 1 6 3 Manusi din piele per. 1 2 4 Curea pentru pantaloni buc. 1 6 5 Ciorapi per. 6 1
Linie PRE 306
1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 2 3 Gheata scurta cu siret per. 1 3 Pentru femei se distribuie 1 per. cizme scurte e) Echipament divers 1 Cravata buc. 2 4 2 Fular din lana buc. 1 6 3 Manusi din piele per. 1 2 4 Curea pentru pantaloni buc. 1 6 5 Ciorapi per. 6 1 f) Accesorii
Linie PRE 307
1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 2 3 Gheata scurta cu siret per. 1 3 Pentru femei se distribuie 1 per. cizme scurte e) Echipament divers 1 Cravata buc. 2 4 2 Fular din lana buc. 1 6 3 Manusi din piele per. 1 2 4 Curea pentru pantaloni buc. 1 6 5 Ciorapi per. 6 1 f) Accesorii 1 Suport cu grad profesional per 5 3
Linie PRE 308
1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 2 3 Gheata scurta cu siret per. 1 3 Pentru femei se distribuie 1 per. cizme scurte e) Echipament divers 1 Cravata buc. 2 4 2 Fular din lana buc. 1 6 3 Manusi din piele per. 1 2 4 Curea pentru pantaloni buc. 1 6 5 Ciorapi per. 6 1 f) Accesorii 1 Suport cu grad profesional per 5 3 2 Ecuson maneca cpl. 7 3
Linie PRE 309
1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 2 3 Gheata scurta cu siret per. 1 3 Pentru femei se distribuie 1 per. cizme scurte e) Echipament divers 1 Cravata buc. 2 4 2 Fular din lana buc. 1 6 3 Manusi din piele per. 1 2 4 Curea pentru pantaloni buc. 1 6 5 Ciorapi per. 6 1 f) Accesorii 1 Suport cu grad profesional per 5 3 2 Ecuson maneca cpl. 7 3 3 Ecuson nominal buc. 1 10 4 Suport de grad pentru garn maneca 2 3 5 Insigna cu numar de identificare buc. 1 10
Linie PRE 310
1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 2 3 Gheata scurta cu siret per. 1 3 Pentru femei se distribuie 1 per. cizme scurte e) Echipament divers 1 Cravata buc. 2 4 2 Fular din lana buc. 1 6 3 Manusi din piele per. 1 2 4 Curea pentru pantaloni buc. 1 6 5 Ciorapi per. 6 1 f) Accesorii 1 Suport cu grad profesional per 5 3 2 Ecuson maneca cpl. 7 3 3 Ecuson nominal buc. 1 10 4 Suport de grad pentru garn maneca 2 3 5 Insigna cu numar de identificare buc. 1 10 6 Epoleti cu grad profesionalper 1 3 Pentru fiecare sacou
Linie PRE 311
1 per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 2 3 Gheata scurta cu siret per. 1 3 Pentru femei se distribuie 1 per. cizme scurte e) Echipament divers 1 Cravata buc. 2 4 2 Fular din lana buc. 1 6 3 Manusi din piele per. 1 2 4 Curea pentru pantaloni buc. 1 6 5 Ciorapi per. 6 1 f) Accesorii 1 Suport cu grad profesional per 5 3 2 Ecuson maneca cpl. 7 3 3 Ecuson nominal buc. 1 10 4 Suport de grad pentru garn maneca 2 3 5 Insigna cu numar de identificare buc. 1 10 6 Epoleti cu grad profesionalper 1 3 Pentru fiecare sacou 7 Petlite per 1 3 Pentru fiecare sacou 8 Eghilet cu accesorii buc 1 3 Se asigura numai ofiterilor fără drept de uniforma de ceremonie
Linie PRE 312
Pantofi negri din piele, de iarna
Linie PRE 313
Pantofi negri din piele, de iarna per.
Linie PRE 314
Pantofi negri din piele, de iarna per. 1
Linie PRE 315
Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2
Linie PRE 316
Pantofi negri din piele, de iarna Pantofi negri din piele, de vara
Linie PRE 317
Pantofi negri din piele, de iarna per. Pantofi negri din piele, de vara per.
Linie PRE 318
Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 Pantofi negri din piele, de vara per. 1
Linie PRE 319
Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 2
Linie PRE 320
Pantofi negri din piele, de iarna Pantofi negri din piele, de vara Gheata scurta cu siret
Linie PRE 321
Pantofi negri din piele, de iarna per. Pantofi negri din piele, de vara per. Gheata scurta cu siret per.
Linie PRE 322
Pantofi negri din piele, de iarna 1 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 Gheata scurta cu siret per. 1
Linie PRE 323
per.
Linie PRE 324
per. 1 per. 1
Linie PRE 325
Pentru femei se distribuie 1 per. cizme scurte
Linie PRE 326
2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 2 3 Gheata scurta cu siret per. 1 3 Pentru femei se distribuie 1 per. cizme scurte e) Echipament divers 1 Cravata buc. 2 4 2 Fular din lana buc. 1 6 3 Manusi din piele per. 1 2 4 Curea pentru pantaloni buc. 1 6 5 Ciorapi per. 6 1 f) Accesorii 1 Suport cu grad profesional per 5 3 2 Ecuson maneca cpl. 7 3 3 Ecuson nominal buc. 1 10 4 Suport de grad pentru garn maneca 2 3 5 Insigna cu numar de identificare buc. 1 10
Linie PRE 327
2 per. 1 2 3 Gheata scurta cu siret per. 1 3 Pentru femei se distribuie 1 per. cizme scurte e) Echipament divers 1 Cravata buc. 2 4 2 Fular din lana buc. 1 6 3 Manusi din piele per. 1 2 4 Curea pentru pantaloni buc. 1 6 5 Ciorapi per. 6 1 f) Accesorii 1 Suport cu grad profesional per 5 3 2 Ecuson maneca cpl. 7 3 3 Ecuson nominal buc. 1 10 4 Suport de grad pentru garn maneca 2 3 5 Insigna cu numar de identificare buc. 1 10 6 Epoleti cu grad profesionalper 1 3 Pentru fiecare sacou 7 Petlite per 1 3 Pentru fiecare sacou 8 Eghilet cu accesorii buc 1 3 Se asigura numai ofiterilor fără drept de uniforma de ceremonie
Linie PRE 328
Pantofi negri din piele, de vara
Linie PRE 329
Pantofi negri din piele, de vara per.
Linie PRE 330
Pantofi negri din piele, de vara per. 1
Linie PRE 331
Pantofi negri din piele, de vara per. 1 2
Linie PRE 332
Pantofi negri din piele, de vara Gheata scurta cu siret
Linie PRE 333
Pantofi negri din piele, de vara per. Gheata scurta cu siret per.
Linie PRE 334
Pantofi negri din piele, de vara per. 1 Gheata scurta cu siret per. 1
Linie PRE 335
Pantofi negri din piele, de vara per. 1 2 Gheata scurta cu siret per. 1 3
Linie PRE 336
Pantofi negri din piele, de vara 1 2 Gheata scurta cu siret per. 1 3 Pentru femei se distribuie 1 per. cizme scurte
Linie PRE 337
per.
Linie PRE 338
per. 1 per. 1
Linie PRE 339
Pentru femei se distribuie 1 per. cizme scurte
Linie PRE 340
3 Gheata scurta cu siret per. 1 3 Pentru femei se distribuie 1 per. cizme scurte e) Echipament divers 1 Cravata buc. 2 4 2 Fular din lana buc. 1 6 3 Manusi din piele per. 1 2 4 Curea pentru pantaloni buc. 1 6 5 Ciorapi per. 6 1 f) Accesorii 1 Suport cu grad profesional per 5 3 2 Ecuson maneca cpl. 7 3 3 Ecuson nominal buc. 1 10 4 Suport de grad pentru garn maneca 2 3 5 Insigna cu numar de identificare buc. 1 10
Linie PRE 341
3 per. 1 3 Pentru femei se distribuie 1 per. cizme scurte e) Echipament divers 1 Cravata buc. 2 4 2 Fular din lana buc. 1 6 3 Manusi din piele per. 1 2 4 Curea pentru pantaloni buc. 1 6 5 Ciorapi per. 6 1 f) Accesorii 1 Suport cu grad profesional per 5 3 2 Ecuson maneca cpl. 7 3 3 Ecuson nominal buc. 1 10 4 Suport de grad pentru garn maneca 2 3 5 Insigna cu numar de identificare buc. 1 10 6 Epoleti cu grad profesionalper 1 3 Pentru fiecare sacou 7 Petlite per 1 3 Pentru fiecare sacou 8 Eghilet cu accesorii buc 1 3 Se asigura numai ofiterilor fără drept de uniforma de ceremonie
Linie PRE 342
Gheata scurta cu siret
Linie PRE 343
Gheata scurta cu siret per.
Linie PRE 344
Gheata scurta cu siret per. 1
Linie PRE 345
Gheata scurta cu siret 1 3
Linie PRE 346
per.
Linie PRE 347
Pentru femei se distribuie 1 per. cizme scurte
Linie PRE 348
e) Echipament divers
Linie PRE 349
Cravata
Linie PRE 350
Cravata buc.
Linie PRE 351
Cravata buc. 2
Linie PRE 352
Cravata buc. 2 4
Linie PRE 353
Cravata Fular din lana
Linie PRE 354
Cravata buc. Fular din lana buc.
Linie PRE 355
Cravata buc. 2 Fular din lana buc. 1
Linie PRE 356
Cravata buc. 2 4 Fular din lana buc. 1 6
Linie PRE 357
Cravata Fular din lana Manusi din piele
Linie PRE 358
Cravata buc. Fular din lana buc. Manusi din piele per.
Linie PRE 359
Cravata buc. 2 Fular din lana buc. 1 Manusi din piele per. 1
Linie PRE 360
Cravata buc. 2 4 Fular din lana buc. 1 6 Manusi din piele per. 1 2
Linie PRE 361
Cravata Fular din lana Manusi din piele Curea pentru pantaloni
Linie PRE 362
Cravata buc. Fular din lana buc. Manusi din piele per. Curea pentru pantaloni buc.
Linie PRE 363
Cravata buc. 2 Fular din lana buc. 1 Manusi din piele per. 1 Curea pentru pantaloni buc. 1
Linie PRE 364
Cravata buc. 2 4 Fular din lana buc. 1 6 Manusi din piele per. 1 2 Curea pentru pantaloni buc. 1 6
Linie PRE 365
Cravata Fular din lana Manusi din piele Curea pentru pantaloni Ciorapi
Linie PRE 366
Cravata buc. Fular din lana buc. Manusi din piele per. Curea pentru pantaloni buc. Ciorapi per.
Linie PRE 367
Cravata 2 Fular din lana buc. 1 Manusi din piele per. 1 Curea pentru pantaloni buc. 1 Ciorapi per. 6
Linie PRE 368
buc.
Linie PRE 369
buc. 2 buc. 1
Linie PRE 370
Fular din lana
Linie PRE 371
Fular din lana buc.
Linie PRE 372
Fular din lana buc. 1
Linie PRE 373
Fular din lana buc. 1 6
Linie PRE 374
Fular din lana Manusi din piele
Linie PRE 375
Fular din lana buc. Manusi din piele per.
Linie PRE 376
Fular din lana buc. 1 Manusi din piele per. 1
Linie PRE 377
Fular din lana buc. 1 6 Manusi din piele per. 1 2
Linie PRE 378
Fular din lana Manusi din piele Curea pentru pantaloni
Linie PRE 379
Fular din lana buc. Manusi din piele per. Curea pentru pantaloni buc.
Linie PRE 380
Fular din lana buc. 1 Manusi din piele per. 1 Curea pentru pantaloni buc. 1
Linie PRE 381
Fular din lana buc. 1 6 Manusi din piele per. 1 2 Curea pentru pantaloni buc. 1 6
Linie PRE 382
Fular din lana Manusi din piele Curea pentru pantaloni Ciorapi
Linie PRE 383
Fular din lana buc. Manusi din piele per. Curea pentru pantaloni buc. Ciorapi per.
Linie PRE 384
Fular din lana buc. 1 Manusi din piele per. 1 Curea pentru pantaloni buc. 1 Ciorapi per. 6
Linie PRE 385
Fular din lana 1 6 Manusi din piele per. 1 2 Curea pentru pantaloni buc. 1 6 Ciorapi per. 6 1
Linie PRE 386
buc.
Linie PRE 387
buc. 1 per. 1
Linie PRE 388
Manusi din piele
Linie PRE 389
Manusi din piele per.
Linie PRE 390
Manusi din piele per. 1
Linie PRE 391
Manusi din piele per. 1 2
Linie PRE 392
Manusi din piele Curea pentru pantaloni
Linie PRE 393
Manusi din piele per. Curea pentru pantaloni buc.
Linie PRE 394
Manusi din piele per. 1 Curea pentru pantaloni buc. 1
Linie PRE 395
Manusi din piele per. 1 2 Curea pentru pantaloni buc. 1 6
Linie PRE 396
Manusi din piele Curea pentru pantaloni Ciorapi
Linie PRE 397
Manusi din piele per. Curea pentru pantaloni buc. Ciorapi per.
Linie PRE 398
Manusi din piele per. 1 Curea pentru pantaloni buc. 1 Ciorapi per. 6
Linie PRE 399
Manusi din piele 1 2 Curea pentru pantaloni buc. 1 6 Ciorapi per. 6 1
Linie PRE 400
per.
Linie PRE 401
per. 1 buc. 1
Linie PRE 402
Curea pentru pantaloni
Linie PRE 403
Curea pentru pantaloni buc.
Linie PRE 404
Curea pentru pantaloni buc. 1
Linie PRE 405
Curea pentru pantaloni buc. 1 6
Linie PRE 406
Curea pentru pantaloni Ciorapi
Linie PRE 407
Curea pentru pantaloni buc. Ciorapi per.
Linie PRE 408
Curea pentru pantaloni buc. 1 Ciorapi per. 6
Linie PRE 409
Curea pentru pantaloni 1 6 Ciorapi per. 6 1
Linie PRE 410
buc.
Linie PRE 411
buc. 1 per. 6
Linie PRE 412
Ciorapi
Linie PRE 413
Ciorapi per.
Linie PRE 414
Ciorapi per. 6
Linie PRE 415
Ciorapi 6 1
Linie PRE 416
per.
Linie PRE 417
f) Accesorii
Linie PRE 418
Suport cu grad profesional
Linie PRE 419
Suport cu grad profesional per
Linie PRE 420
Suport cu grad profesional per 5
Linie PRE 421
Suport cu grad profesional per 5 3
Linie PRE 422
Suport cu grad profesional Ecuson maneca
Linie PRE 423
Suport cu grad profesional per Ecuson maneca cpl.
Linie PRE 424
Suport cu grad profesional per 5 Ecuson maneca cpl. 7
Linie PRE 425
Suport cu grad profesional per 5 3 Ecuson maneca cpl. 7 3
Linie PRE 426
Suport cu grad profesional Ecuson maneca Ecuson nominal
Linie PRE 427
Suport cu grad profesional per Ecuson maneca cpl. Ecuson nominal buc.
Linie PRE 428
Suport cu grad profesional per 5 Ecuson maneca cpl. 7 Ecuson nominal buc. 1
Linie PRE 429
Suport cu grad profesional per 5 3 Ecuson maneca cpl. 7 3 Ecuson nominal buc. 1 10
Linie PRE 430
Suport cu grad profesional Ecuson maneca Ecuson nominal Suport de grad pentru maneca
Linie PRE 431
Suport cu grad profesional per Ecuson maneca cpl. Ecuson nominal buc. Suport de grad pentru garn maneca
Linie PRE 432
Suport cu grad profesional per 5 Ecuson maneca cpl. 7 Ecuson nominal buc. 1 Suport de grad pentru garn maneca 2
Linie PRE 433
Suport cu grad profesional per 5 3 Ecuson maneca cpl. 7 3 Ecuson nominal buc. 1 10 Suport de grad pentru garn maneca 2 3
Linie PRE 434
Suport cu grad profesional Ecuson maneca Ecuson nominal Suport de grad pentru maneca Insigna cu numar de identificare
Linie PRE 435
Suport cu grad profesional per Ecuson maneca cpl. Ecuson nominal buc. Suport de grad pentru garn maneca Insigna cu numar de identificare buc.
Linie PRE 436
Suport cu grad profesional per 5 Ecuson maneca cpl. 7 Ecuson nominal buc. 1 Suport de grad pentru garn maneca 2 Insigna cu numar de identificare buc. 1
Linie PRE 437
Suport cu grad profesional per 5 3 Ecuson maneca cpl. 7 3 Ecuson nominal buc. 1 10 Suport de grad pentru garn maneca 2 3 Insigna cu numar de identificare buc. 1 10
Linie PRE 438
Suport cu grad profesional Ecuson maneca Ecuson nominal Suport de grad pentru maneca Insigna cu numar de identificare Epoleti cu grad profesional
Linie PRE 439
Suport cu grad profesional per Ecuson maneca cpl. Ecuson nominal buc. Suport de grad pentru garn maneca Insigna cu numar de identificare buc. Epoleti cu grad profesionalper
Linie PRE 440
Suport cu grad profesional per 5 Ecuson maneca cpl. 7 Ecuson nominal buc. 1 Suport de grad pentru garn maneca 2 Insigna cu numar de identificare buc. 1 Epoleti cu grad profesionalper 1
Linie PRE 441
Suport cu grad profesional per 5 3 Ecuson maneca cpl. 7 3 Ecuson nominal buc. 1 10 Suport de grad pentru garn maneca 2 3 Insigna cu numar de identificare buc. 1 10 Epoleti cu grad profesionalper 1 3
Linie PRE 442
Suport cu grad profesional per 5 3 Ecuson maneca cpl. 7 3 Ecuson nominal buc. 1 10 Suport de grad pentru garn maneca 2 3 Insigna cu numar de identificare buc. 1 10 Epoleti cu grad profesionalper 1 3 Pentru fiecare sacou
Linie PRE 443
Suport cu grad profesional per Ecuson maneca cpl. Ecuson nominal buc. Suport de grad pentru garn maneca Insigna cu numar de identificare buc. Epoleti cu grad profesionalper Petlite per
Linie PRE 444
Suport cu grad profesional per 5 Ecuson maneca cpl. 7 Ecuson nominal buc. 1 Suport de grad pentru garn maneca 2 Insigna cu numar de identificare buc. 1 Epoleti cu grad profesionalper 1 Petlite per 1
Linie PRE 445
Suport cu grad profesional per 5 3 Ecuson maneca cpl. 7 3 Ecuson nominal buc. 1 10 Suport de grad pentru garn maneca 2 3 Insigna cu numar de identificare buc. 1 10 Epoleti cu grad profesionalper 1 3 Petlite per 1 3
Linie PRE 446
Suport cu grad profesional per 5 3 Ecuson maneca cpl. 7 3 Ecuson nominal buc. 1 10 Suport de grad pentru garn maneca 2 3 Insigna cu numar de identificare buc. 1 10 Epoleti cu grad profesionalper 1 3 Pentru fiecare sacou Petlite per 1 3 Pentru fiecare sacou
Linie PRE 447
Suport cu grad profesional 5 Ecuson maneca cpl. 7 Ecuson nominal buc. 1 Suport de grad pentru garn maneca 2 Insigna cu numar de identificare buc. 1 Epoleti cu grad profesionalper 1 Petlite per 1 Eghilet cu accesorii buc 1
Linie PRE 448
per
Linie PRE 449
per 5 cpl. 7
Linie PRE 450
5 3 7 3 1 10 2 3 1 10 1 3 Pentru fiecare sacou
Linie PRE 451
5 3 7 3 1 10 2 3 1 10 1 3 Pentru fiecare sacou 1 3 Pentru fiecare sacou
Linie PRE 452
Ecuson maneca
Linie PRE 453
Ecuson maneca cpl.
Linie PRE 454
Ecuson maneca cpl. 7
Linie PRE 455
Ecuson maneca cpl. 7 3
Linie PRE 456
Ecuson maneca Ecuson nominal
Linie PRE 457
Ecuson maneca cpl. Ecuson nominal buc.
Linie PRE 458
Ecuson maneca cpl. 7 Ecuson nominal buc. 1
Linie PRE 459
Ecuson maneca cpl. 7 3 Ecuson nominal buc. 1 10
Linie PRE 460
Ecuson maneca Ecuson nominal Suport de grad pentru maneca
Linie PRE 461
Ecuson maneca cpl. Ecuson nominal buc. Suport de grad pentru garn maneca
Linie PRE 462
Ecuson maneca cpl. 7 Ecuson nominal buc. 1 Suport de grad pentru garn maneca 2
Linie PRE 463
Ecuson maneca cpl. 7 3 Ecuson nominal buc. 1 10 Suport de grad pentru garn maneca 2 3
Linie PRE 464
Ecuson maneca Ecuson nominal Suport de grad pentru maneca Insigna cu numar de identificare
Linie PRE 465
Ecuson maneca cpl. Ecuson nominal buc. Suport de grad pentru garn maneca Insigna cu numar de identificare buc.
Linie PRE 466
Ecuson maneca cpl. 7 Ecuson nominal buc. 1 Suport de grad pentru garn maneca 2 Insigna cu numar de identificare buc. 1
Linie PRE 467
Ecuson maneca cpl. 7 3 Ecuson nominal buc. 1 10 Suport de grad pentru garn maneca 2 3 Insigna cu numar de identificare buc. 1 10
Linie PRE 468
Ecuson maneca Ecuson nominal Suport de grad pentru maneca Insigna cu numar de identificare Epoleti cu grad profesional
Linie PRE 469
Ecuson maneca cpl. Ecuson nominal buc. Suport de grad pentru garn maneca Insigna cu numar de identificare buc. Epoleti cu grad profesionalper
Linie PRE 470
Ecuson maneca cpl. 7 Ecuson nominal buc. 1 Suport de grad pentru garn maneca 2 Insigna cu numar de identificare buc. 1 Epoleti cu grad profesionalper 1
Linie PRE 471
Ecuson maneca cpl. 7 3 Ecuson nominal buc. 1 10 Suport de grad pentru garn maneca 2 3 Insigna cu numar de identificare buc. 1 10 Epoleti cu grad profesionalper 1 3
Linie PRE 472
Ecuson maneca cpl. 7 3 Ecuson nominal buc. 1 10 Suport de grad pentru garn maneca 2 3 Insigna cu numar de identificare buc. 1 10 Epoleti cu grad profesionalper 1 3 Pentru fiecare sacou
Linie PRE 473
Ecuson maneca Ecuson nominal Suport de grad pentru maneca Insigna cu numar de identificare Epoleti cu grad profesional Petlite
Linie PRE 474
Ecuson maneca cpl. Ecuson nominal buc. Suport de grad pentru garn maneca Insigna cu numar de identificare buc. Epoleti cu grad profesionalper Petlite per
Linie PRE 475
Ecuson maneca cpl. 7 Ecuson nominal buc. 1 Suport de grad pentru garn maneca 2 Insigna cu numar de identificare buc. 1 Epoleti cu grad profesionalper 1 Petlite per 1
Linie PRE 476
Ecuson maneca cpl. 7 3 Ecuson nominal buc. 1 10 Suport de grad pentru garn maneca 2 3 Insigna cu numar de identificare buc. 1 10 Epoleti cu grad profesionalper 1 3 Petlite per 1 3
Linie PRE 477
Ecuson maneca cpl. 7 3 Ecuson nominal buc. 1 10 Suport de grad pentru garn maneca 2 3 Insigna cu numar de identificare buc. 1 10 Epoleti cu grad profesionalper 1 3 Pentru fiecare sacou Petlite per 1 3 Pentru fiecare sacou
Linie PRE 478
Ecuson maneca cpl. 7 Ecuson nominal buc. 1 Suport de grad pentru garn maneca 2 Insigna cu numar de identificare buc. 1 Epoleti cu grad profesionalper 1 Petlite per 1 Eghilet cu accesorii buc 1
Linie PRE 479
Ecuson maneca cpl. 7 3 Ecuson nominal buc. 1 10 Suport de grad pentru garn maneca 2 3 Insigna cu numar de identificare buc. 1 10 Epoleti cu grad profesionalper 1 3 Petlite per 1 3 Eghilet cu accesorii buc 1 3
Linie PRE 480
Ecuson maneca 7 3 Ecuson nominal buc. 1 10 Suport de grad pentru garn maneca 2 3 Insigna cu numar de identificare buc. 1 10 Epoleti cu grad profesionalper 1 3 Pentru fiecare sacou Petlite per 1 3 Pentru fiecare sacou Eghilet cu accesorii buc 1 3 Se asigura numai ofiterilor fără drept de uniforma de ceremonie
Linie PRE 481
cpl.
Linie PRE 482
cpl. 7 buc. 1
Linie PRE 483
7 3 1 10 2 3 1 10 1 3 Pentru fiecare sacou
Linie PRE 484
7 3 1 10 2 3 1 10 1 3 Pentru fiecare sacou 1 3 Pentru fiecare sacou
Linie PRE 485
7 3 1 10 2 3 1 10 1 3 Pentru fiecare sacou 1 3 Pentru fiecare sacou 1 3 Se asigura numai ofiterilor fără drept de uniforma de ceremonie
Linie PRE 486
Ecuson nominal
Linie PRE 487
Ecuson nominal buc.
Linie PRE 488
Ecuson nominal buc. 1
Linie PRE 489
Ecuson nominal buc. 1 10
Linie PRE 490
Ecuson nominal Suport de grad pentru maneca
Linie PRE 491
Ecuson nominal buc. Suport de grad pentru garn maneca
Linie PRE 492
Ecuson nominal buc. 1 Suport de grad pentru garn maneca 2
Linie PRE 493
Ecuson nominal buc. 1 10 Suport de grad pentru garn maneca 2 3
Linie PRE 494
Ecuson nominal Suport de grad pentru maneca Insigna cu numar de identificare
Linie PRE 495
Ecuson nominal buc. Suport de grad pentru garn maneca Insigna cu numar de identificare buc.
Linie PRE 496
Ecuson nominal buc. 1 Suport de grad pentru garn maneca 2 Insigna cu numar de identificare buc. 1
Linie PRE 497
Ecuson nominal buc. 1 10 Suport de grad pentru garn maneca 2 3 Insigna cu numar de identificare buc. 1 10
Linie PRE 498
Ecuson nominal Suport de grad pentru maneca Insigna cu numar de identificare Epoleti cu grad profesional
Linie PRE 499
Ecuson nominal buc. Suport de grad pentru garn maneca Insigna cu numar de identificare buc. Epoleti cu grad profesionalper
Linie PRE 500
Ecuson nominal buc. 1 Suport de grad pentru garn maneca 2 Insigna cu numar de identificare buc. 1 Epoleti cu grad profesionalper 1
Linie PRE 501
Ecuson nominal buc. 1 10 Suport de grad pentru garn maneca 2 3 Insigna cu numar de identificare buc. 1 10 Epoleti cu grad profesionalper 1 3
Linie PRE 502
Ecuson nominal buc. 1 10 Suport de grad pentru garn maneca 2 3 Insigna cu numar de identificare buc. 1 10 Epoleti cu grad profesionalper 1 3 Pentru fiecare sacou
Linie PRE 503
Ecuson nominal Suport de grad pentru maneca Insigna cu numar de identificare Epoleti cu grad profesional Petlite
Linie PRE 504
Ecuson nominal buc. Suport de grad pentru garn maneca Insigna cu numar de identificare buc. Epoleti cu grad profesionalper Petlite per
Linie PRE 505
Ecuson nominal buc. 1 Suport de grad pentru garn maneca 2 Insigna cu numar de identificare buc. 1 Epoleti cu grad profesionalper 1 Petlite per 1
Linie PRE 506
Ecuson nominal buc. 1 10 Suport de grad pentru garn maneca 2 3 Insigna cu numar de identificare buc. 1 10 Epoleti cu grad profesionalper 1 3 Petlite per 1 3
Linie PRE 507
Ecuson nominal buc. 1 10 Suport de grad pentru garn maneca 2 3 Insigna cu numar de identificare buc. 1 10 Epoleti cu grad profesionalper 1 3 Pentru fiecare sacou Petlite per 1 3 Pentru fiecare sacou
Linie PRE 508
Ecuson nominal buc. Suport de grad pentru garn maneca Insigna cu numar de identificare buc. Epoleti cu grad profesionalper Petlite per Eghilet cu accesorii buc
Linie PRE 509
Ecuson nominal buc. 1 Suport de grad pentru garn maneca 2 Insigna cu numar de identificare buc. 1 Epoleti cu grad profesionalper 1 Petlite per 1 Eghilet cu accesorii buc 1
Linie PRE 510
Ecuson nominal buc. 1 10 Suport de grad pentru garn maneca 2 3 Insigna cu numar de identificare buc. 1 10 Epoleti cu grad profesionalper 1 3 Petlite per 1 3 Eghilet cu accesorii buc 1 3
Linie PRE 511
Ecuson nominal 1 10 Suport de grad pentru garn maneca 2 3 Insigna cu numar de identificare buc. 1 10 Epoleti cu grad profesionalper 1 3 Pentru fiecare sacou Petlite per 1 3 Pentru fiecare sacou Eghilet cu accesorii buc 1 3 Se asigura numai ofiterilor fără drept de uniforma de ceremonie
Linie PRE 512
buc.
Linie PRE 513
1 10 2 3 1 10 1 3 Pentru fiecare sacou
Linie PRE 514
1 10 2 3 1 10 1 3 Pentru fiecare sacou 1 3 Pentru fiecare sacou
Linie PRE 515
1 10 2 3 1 10 1 3 Pentru fiecare sacou 1 3 Pentru fiecare sacou 1 3 Se asigura numai ofiterilor fără drept de uniforma de ceremonie
Linie PRE 516
4 5 Insigna cu numar de identificare 6 Epoleti cu grad profesional 7 Petlite 8 Eghilet cu accesorii
Linie PRE 517
Suport de grad pentru maneca
Linie PRE 518
Suport de grad pentru garn maneca
Linie PRE 519
Suport de grad pentru garn maneca 2
Linie PRE 520
Suport de grad pentru garn maneca 2 3
Linie PRE 521
Suport de grad pentru maneca Insigna cu numar de identificare
Linie PRE 522
Suport de grad pentru garn maneca Insigna cu numar de identificare buc.
Linie PRE 523
Suport de grad pentru garn maneca 2 Insigna cu numar de identificare buc. 1
Linie PRE 524
Suport de grad pentru garn maneca 2 3 Insigna cu numar de identificare buc. 1 10
Linie PRE 525
Suport de grad pentru maneca Insigna cu numar de identificare Epoleti cu grad profesional
Linie PRE 526
Suport de grad pentru garn maneca Insigna cu numar de identificare buc. Epoleti cu grad profesionalper
Linie PRE 527
Suport de grad pentru garn maneca 2 Insigna cu numar de identificare buc. 1 Epoleti cu grad profesionalper 1
Linie PRE 528
Suport de grad pentru garn maneca 2 3 Insigna cu numar de identificare buc. 1 10 Epoleti cu grad profesionalper 1 3
Linie PRE 529
Suport de grad pentru garn maneca 2 3 Insigna cu numar de identificare buc. 1 10 Epoleti cu grad profesionalper 1 3 Pentru fiecare sacou
Linie PRE 530
Suport de grad pentru maneca Insigna cu numar de identificare Epoleti cu grad profesional Petlite
Linie PRE 531
Suport de grad pentru garn maneca Insigna cu numar de identificare buc. Epoleti cu grad profesionalper Petlite per
Linie PRE 532
Suport de grad pentru garn maneca 2 Insigna cu numar de identificare buc. 1 Epoleti cu grad profesionalper 1 Petlite per 1
Linie PRE 533
Suport de grad pentru garn maneca 2 3 Insigna cu numar de identificare buc. 1 10 Epoleti cu grad profesionalper 1 3 Petlite per 1 3
Linie PRE 534
Suport de grad pentru garn maneca 2 3 Insigna cu numar de identificare buc. 1 10 Epoleti cu grad profesionalper 1 3 Pentru fiecare sacou Petlite per 1 3 Pentru fiecare sacou
Linie PRE 535
Suport de grad pentru maneca Insigna cu numar de identificare Epoleti cu grad profesional Petlite Eghilet cu accesorii
Linie PRE 536
Suport de grad pentru garn maneca Insigna cu numar de identificare buc. Epoleti cu grad profesionalper Petlite per Eghilet cu accesorii buc
Linie PRE 537
Suport de grad pentru garn maneca 2 Insigna cu numar de identificare buc. 1 Epoleti cu grad profesionalper 1 Petlite per 1 Eghilet cu accesorii buc 1
Linie PRE 538
Suport de grad pentru garn maneca 2 3 Insigna cu numar de identificare buc. 1 10 Epoleti cu grad profesionalper 1 3 Petlite per 1 3 Eghilet cu accesorii buc 1 3
Linie PRE 539
Suport de grad pentru maneca 2 3 Insigna cu numar de identificare buc. 1 10 Epoleti cu grad profesionalper 1 3 Pentru fiecare sacou Petlite per 1 3 Pentru fiecare sacou Eghilet cu accesorii buc 1 3 Se asigura numai ofiterilor fără drept de uniforma de ceremonie
Linie PRE 540
garn
Linie PRE 541
garn 2
Linie PRE 542
garn buc.
Linie PRE 543
garn 2 buc. 1
Linie PRE 544
garn 2 3 buc. 1 10
Linie PRE 545
garn buc. per
Linie PRE 546
garn 2 buc. 1 per 1
Linie PRE 547
garn 2 3 buc. 1 10 per 1 3
Linie PRE 548
garn 2 buc. 1 per 1 per 1
Linie PRE 549
2 3 1 10 1 3 Pentru fiecare sacou
Linie PRE 550
2 3 1 10 1 3 Pentru fiecare sacou 1 3 Pentru fiecare sacou
Linie PRE 551
2 3 1 10 1 3 Pentru fiecare sacou 1 3 Pentru fiecare sacou 1 3 Se asigura numai ofiterilor fără drept de uniforma de ceremonie
Linie PRE 552
3 10 3 Pentru fiecare sacou
Linie PRE 553
3 10 3 Pentru fiecare sacou 3 Pentru fiecare sacou
Linie PRE 554
3 10 3 3 Pentru fiecare sacou 3 Se asigura numai ofiterilor fără drept de uniforma de ceremonie
Linie PRE 555
Pentru fiecare sacou
Linie PRE 556
Pentru fiecare sacou Pentru fiecare sacou
Linie PRE 557
Pentru fiecare sacou Pentru fiecare sacou Se asigura numai ofiterilor fără drept de uniforma de ceremonie
Linie PRE 558
Insigna cu numar de identificare
Linie PRE 559
Insigna cu numar de identificare buc.
Linie PRE 560
Insigna cu numar de identificare buc. 1
Linie PRE 561
Insigna cu numar de identificare buc. 1 10
Linie PRE 562
Insigna cu numar de identificare Epoleti cu grad profesional
Linie PRE 563
Insigna cu numar de identificare buc. Epoleti cu grad profesionalper
Linie PRE 564
Insigna cu numar de identificare buc. 1 Epoleti cu grad profesionalper 1
Linie PRE 565
Insigna cu numar de identificare buc. 1 10 Epoleti cu grad profesionalper 1 3
Linie PRE 566
Insigna cu numar de identificare buc. 1 10 Epoleti cu grad profesionalper 1 3 Pentru fiecare sacou
Linie PRE 567
Insigna cu numar de identificare Epoleti cu grad profesional Petlite
Linie PRE 568
Insigna cu numar de identificare buc. Epoleti cu grad profesionalper Petlite per
Linie PRE 569
Insigna cu numar de identificare buc. 1 Epoleti cu grad profesionalper 1 Petlite per 1
Linie PRE 570
Insigna cu numar de identificare buc. 1 10 Epoleti cu grad profesionalper 1 3 Petlite per 1 3
Linie PRE 571
Insigna cu numar de identificare Epoleti cu grad profesional Petlite Eghilet cu accesorii
Linie PRE 572
Insigna cu numar de identificare buc. Epoleti cu grad profesionalper Petlite per Eghilet cu accesorii buc
Linie PRE 573
Insigna cu numar de identificare buc. 1 Epoleti cu grad profesionalper 1 Petlite per 1 Eghilet cu accesorii buc 1
Linie PRE 574
Insigna cu numar de identificare buc. 1 10 Epoleti cu grad profesionalper 1 3 Petlite per 1 3 Eghilet cu accesorii buc 1 3
Linie PRE 575
Insigna cu numar de identificare 1 10 Epoleti cu grad profesionalper 1 3 Pentru fiecare sacou Petlite per 1 3 Pentru fiecare sacou Eghilet cu accesorii buc 1 3 Se asigura numai ofiterilor fără drept de uniforma de ceremonie
Linie PRE 576
buc.
Linie PRE 577
buc. 1 per 1
Linie PRE 578
Pentru fiecare sacou
Linie PRE 579
Pentru fiecare sacou Pentru fiecare sacou
Linie PRE 580
Pentru fiecare sacou Pentru fiecare sacou Se asigura numai ofiterilor fără drept de uniforma de ceremonie
Linie PRE 581
Epoleti cu grad profesional
Linie PRE 582
Epoleti cu grad profesionalper
Linie PRE 583
Epoleti cu grad profesionalper 1
Linie PRE 584
Epoleti cu grad profesionalper 1 3
Linie PRE 585
Epoleti cu grad profesional Petlite
Linie PRE 586
Epoleti cu grad profesionalper Petlite per
Linie PRE 587
Epoleti cu grad profesionalper 1 Petlite per 1
Linie PRE 588
Epoleti cu grad profesionalper 1 3 Petlite per 1 3
Linie PRE 589
Epoleti cu grad profesional Petlite Eghilet cu accesorii
Linie PRE 590
Epoleti cu grad profesionalper Petlite per Eghilet cu accesorii buc
Linie PRE 591
Epoleti cu grad profesionalper 1 Petlite per 1 Eghilet cu accesorii buc 1
Linie PRE 592
Epoleti cu grad profesionalper 1 3 Petlite per 1 3 Eghilet cu accesorii buc 1 3
Linie PRE 593
Epoleti cu grad profesional 1 3 Pentru fiecare sacou Petlite per 1 3 Pentru fiecare sacou Eghilet cu accesorii buc 1 3 Se asigura numai ofiterilor fără drept de uniforma de ceremonie
Linie PRE 594
per
Linie PRE 595
Pentru fiecare sacou
Linie PRE 596
Pentru fiecare sacou Pentru fiecare sacou
Linie PRE 597
Pentru fiecare sacou Pentru fiecare sacou Se asigura numai ofiterilor fără drept de uniforma de ceremonie
Linie PRE 598
Petlite
Linie PRE 599
Petlite per
Linie PRE 600
Petlite per 1
Linie PRE 601
Petlite per 1 3
Linie PRE 602
Petlite Eghilet cu accesorii
Linie PRE 603
Petlite per Eghilet cu accesorii buc
Linie PRE 604
Petlite per 1 Eghilet cu accesorii buc 1
Linie PRE 605
Petlite per 1 3 Eghilet cu accesorii buc 1 3
Linie PRE 606
Petlite 1 3 Pentru fiecare sacou Eghilet cu accesorii buc 1 3 Se asigura numai ofiterilor fără drept de uniforma de ceremonie
Linie PRE 607
per
Linie PRE 608
Pentru fiecare sacou
Linie PRE 609
Pentru fiecare sacou Se asigura numai ofiterilor fără drept de uniforma de ceremonie
Linie PRE 610
Eghilet cu accesorii
Linie PRE 611
Eghilet cu accesorii buc
Linie PRE 612
Eghilet cu accesorii buc 1
Linie PRE 613
Eghilet cu accesorii buc 1 3
Linie PRE 614
Eghilet cu accesorii 1 3 Se asigura numai ofiterilor fără drept de uniforma de ceremonie
Linie PRE 615
buc
Linie PRE 616
buc 1
Linie PRE 617
Se asigura numai ofiterilor fără drept de uniforma de ceremonie
Linie PRE 618
B. ARTICOLE DE ECHIPAMENT CE SE ACHIZITIONEAZA CONTRA COST
Linie PRE 619
Scurta din piele
Linie PRE 620
Scurta din piele buc
Linie PRE 621
Scurta din piele buc 1
Linie PRE 622
Scurta din piele Bluzon din piele
Linie PRE 623
Scurta din piele buc Bluzon din piele buc
Linie PRE 624
Scurta din piele 1 Bluzon din piele buc 1
Linie PRE 625
buc
Linie PRE 626
Aceste articole se confectioneaza în acelasi model şi se achizitioneaza contra cost, la pret de aprovizionare, de către politisti, în afara prevederilor normei
Linie PRE 627
Bluzon din piele
Linie PRE 628
Bluzon din piele buc
Linie PRE 629
Bluzon din piele buc 1
Linie PRE 630
Bluzon din piele 1 -
Linie PRE 631
buc
Linie PRE 632
buc 1
Paragraf
NOTĂ:
Paragraf 1
Femeile primesc palarie în loc de sapca şi fusta în loc de pantaloni;
Paragraf 2
Uniformele de vara şi de iarna se poarta în perioadele stabilite prin ordin.
Paragraf 3
La prima încadrare se distribuie o singură dată, indiferent de numărul reincadrarilor în sistemul de aparare, ordine publică şi siguranţa naţionala: o sapca din stofa pentru iarna , un costum cu doi pantaloni din stofa pentru iarna, o scurta imblanita, patru camasi, şase perechi ciorapi, patru cearsafuri, doua fete de perna, o patura, o geanta transport echipament şi accesoriile aferente (suport cu grad profesional, suport de grad pentru maneca, epoleti, petlite, ecusoane, etc.).
Paragraf
NORMA NR.3
Paragraf
pentru asigurarea uniformei de serviciu la ofiterii de politie
PRE PRE_390
[Text Preformatat S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_390
Linie PRE 1
Nr c r t
Linie PRE 2
Denumirea articolelor de echipament
Linie PRE 3
Denumirea articolelor de echipament UM
Linie PRE 4
Denumirea articolelor de echipament UM PREVEDERI CantiDurata tate în ani
Linie PRE 5
Denumirea articolelor de echipament UM PREVEDERI Observatii CantiDurata tate în ani
Linie PRE 6
Denumirea articolelor de echipament 1
Linie PRE 7
Denumirea articolelor de echipament 1 2
Linie PRE 8
UM
Linie PRE 9
PREVEDERI
Linie PRE 10
PREVEDERI CantiDurata tate în ani
Linie PRE 11
Observatii
Linie PRE 12
Cantitate
Linie PRE 13
CantiDurata tate în ani
Linie PRE 14
Durata în ani
Linie PRE 15
a) Coifura
Linie PRE 16
Sepcuta de vara
Linie PRE 17
Sepcuta de vara buc.
Linie PRE 18
Sepcuta de vara buc. 1
Linie PRE 19
Sepcuta de vara buc. 1 3
Linie PRE 20
Sepcuta de vara Sapcuta din tercot
Linie PRE 21
Sepcuta de vara buc. Sapcuta din tercot buc.
Linie PRE 22
Sepcuta de vara buc. 1 Sapcuta din tercot buc. 1
Linie PRE 23
Sepcuta de vara buc. 1 3 Sapcuta din tercot buc. 1 4
Linie PRE 24
Sepcuta de vara Sapcuta din tercot Caciula
Linie PRE 25
Sepcuta de vara buc. Sapcuta din tercot buc. Caciula buc.
Linie PRE 26
Sepcuta de vara 1 Sapcuta din tercot buc. 1 Caciula buc. 1
Linie PRE 27
buc.
Linie PRE 28
buc. 1 buc. 1
Linie PRE 29
Sapcuta din tercot
Linie PRE 30
Sapcuta din tercot buc.
Linie PRE 31
Sapcuta din tercot buc. 1
Linie PRE 32
Sapcuta din tercot buc. 1 4
Linie PRE 33
Sapcuta din tercot Caciula
Linie PRE 34
Sapcuta din tercot buc. Caciula buc.
Linie PRE 35
Sapcuta din tercot buc. 1 Caciula buc. 1
Linie PRE 36
Sapcuta din tercot 1 4 Caciula buc. 1 6
Linie PRE 37
buc.
Linie PRE 38
buc. 1 buc. 1
Linie PRE 39
Caciula
Linie PRE 40
Caciula buc.
Linie PRE 41
Caciula buc. 1
Linie PRE 42
Caciula 1 6
Linie PRE 43
buc.
Linie PRE 44
b) Imbracaminte
Linie PRE 45
1 Complet modular (scurta Părţile componente impermeabila exterioara din se pot asigur şi tesatura lamelara cu fire separat filamentare aramidice şi bluzon din tesatura buc. 1 3 lamelara cu fire filamentare aramidice şi tercot) 2 Bluza matlasata (din tesatura lamelara cu fire filamentare aramidice şi tercot) cu maneci detasabile buc. 1 3 3 Pantalon din tercot pentru vara buc. 2 3 4 Pantalon din tercot, cu mesada din tesatura lamelara din fire filamentare aramidice, pentru iarna buc. 2 4 c) Lenjerie
Linie PRE 46
1 Complet modular (scurta Părţile componente impermeabila exterioara din se pot asigur şi tesatura lamelara cu fire separat filamentare aramidice şi bluzon din tesatura buc. 1 3 lamelara cu fire filamentare aramidice şi tercot) 2 Bluza matlasata (din tesatura lamelara cu fire filamentare aramidice şi tercot) cu maneci detasabile buc. 1 3 3 Pantalon din tercot pentru vara buc. 2 3 4 Pantalon din tercot, cu mesada din tesatura lamelara din fire filamentare aramidice, pentru iarna buc. 2 4 c) Lenjerie 1 Tricou cu maneca scurta buc. 2 2
Linie PRE 47
1 Complet modular (scurta Părţile componente impermeabila exterioara din se pot asigur şi tesatura lamelara cu fire separat filamentare aramidice şi bluzon din tesatura buc. 1 3 lamelara cu fire filamentare aramidice şi tercot) 2 Bluza matlasata (din tesatura lamelara cu fire filamentare aramidice şi tercot) cu maneci detasabile buc. 1 3 3 Pantalon din tercot pentru vara buc. 2 3 4 Pantalon din tercot, cu mesada din tesatura lamelara din fire filamentare aramidice, pentru iarna buc. 2 4 c) Lenjerie 1 Tricou cu maneca scurta buc. 2 2 2 Camasa bluza buc. 4 2 Se asigura 2 cu maneca lunga şi 2 cu maneca scurta.
Linie PRE 48
1 Complet modular (scurta Părţile componente impermeabila exterioara din se pot asigur şi tesatura lamelara cu fire separat filamentare aramidice şi bluzon din tesatura buc. 1 3 lamelara cu fire filamentare aramidice şi tercot) 2 Bluza matlasata (din tesatura lamelara cu fire filamentare aramidice şi tercot) cu maneci detasabile buc. 1 3 3 Pantalon din tercot pentru vara buc. 2 3 4 Pantalon din tercot, cu mesada din tesatura lamelara din fire filamentare aramidice, pentru iarna buc. 2 4 c) Lenjerie 1 Tricou cu maneca scurta buc. 2 2 2 Camasa bluza buc. 4 2 Se asigura 2 cu maneca lunga şi 2 cu maneca scurta. d) Încălţăminte
Linie PRE 49
1 Complet modular (scurta Părţile componente impermeabila exterioara din se pot asigur şi tesatura lamelara cu fire separat filamentare aramidice şi bluzon din tesatura buc. 1 3 lamelara cu fire filamentare aramidice şi tercot) 2 Bluza matlasata (din tesatura lamelara cu fire filamentare aramidice şi tercot) cu maneci detasabile buc. 1 3 3 Pantalon din tercot pentru vara buc. 2 3 4 Pantalon din tercot, cu mesada din tesatura lamelara din fire filamentare aramidice, pentru iarna buc. 2 4 c) Lenjerie 1 Tricou cu maneca scurta buc. 2 2 2 Camasa bluza buc. 4 2 Se asigura 2 cu maneca lunga şi 2 cu maneca scurta. d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2
Linie PRE 50
1 Complet modular (scurta Părţile componente impermeabila exterioara din se pot asigur şi tesatura lamelara cu fire separat filamentare aramidice şi bluzon din tesatura buc. 1 3 lamelara cu fire filamentare aramidice şi tercot) 2 Bluza matlasata (din tesatura lamelara cu fire filamentare aramidice şi tercot) cu maneci detasabile buc. 1 3 3 Pantalon din tercot pentru vara buc. 2 3 4 Pantalon din tercot, cu mesada din tesatura lamelara din fire filamentare aramidice, pentru iarna buc. 2 4 c) Lenjerie 1 Tricou cu maneca scurta buc. 2 2 2 Camasa bluza buc. 4 2 Se asigura 2 cu maneca lunga şi 2 cu maneca scurta. d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 1
Linie PRE 51
1 Complet modular (scurta Părţile componente impermeabila exterioara din se pot asigur şi tesatura lamelara cu fire separat filamentare aramidice şi bluzon din tesatura buc. 1 3 lamelara cu fire filamentare aramidice şi tercot) 2 Bluza matlasata (din tesatura lamelara cu fire filamentare aramidice şi tercot) cu maneci detasabile buc. 1 3 3 Pantalon din tercot pentru vara buc. 2 3 4 Pantalon din tercot, cu mesada din tesatura lamelara din fire filamentare aramidice, pentru iarna buc. 2 4 c) Lenjerie 1 Tricou cu maneca scurta buc. 2 2 2 Camasa bluza buc. 4 2 Se asigura 2 cu maneca lunga şi 2 cu maneca scurta. d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 1 3 Ghete negre, cu siret, pentru iarna per. 1 3
Linie PRE 52
1 Complet modular (scurta Părţile componente impermeabila exterioara din se pot asigur şi tesatura lamelara cu fire separat filamentare aramidice şi bluzon din tesatura buc. 1 3 lamelara cu fire filamentare aramidice şi tercot) 2 Bluza matlasata (din tesatura lamelara cu fire filamentare aramidice şi tercot) cu maneci detasabile buc. 1 3 3 Pantalon din tercot pentru vara buc. 2 3 4 Pantalon din tercot, cu mesada din tesatura lamelara din fire filamentare aramidice, pentru iarna buc. 2 4 c) Lenjerie 1 Tricou cu maneca scurta buc. 2 2 2 Camasa bluza buc. 4 2 Se asigura 2 cu maneca lunga şi 2 cu maneca scurta. d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 1 3 Ghete negre, cu siret, pentru iarna per. 1 3 4 Ghete negre, cu siret, pentru vara per. 1 2
Linie PRE 53
1 Complet modular (scurta Părţile componente impermeabila exterioara din se pot asigur şi tesatura lamelara cu fire separat filamentare aramidice şi bluzon din tesatura buc. 1 3 lamelara cu fire filamentare aramidice şi tercot) 2 Bluza matlasata (din tesatura lamelara cu fire filamentare aramidice şi tercot) cu maneci detasabile buc. 1 3 3 Pantalon din tercot pentru vara buc. 2 3 4 Pantalon din tercot, cu mesada din tesatura lamelara din fire filamentare aramidice, pentru iarna buc. 2 4 c) Lenjerie 1 Tricou cu maneca scurta buc. 2 2 2 Camasa bluza buc. 4 2 Se asigura 2 cu maneca lunga şi 2 cu maneca scurta. d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 1 3 Ghete negre, cu siret, pentru iarna per. 1 3 4 Ghete negre, cu siret, pentru vara per. 1 2 e) Echipament divers
Linie PRE 54
1 Complet modular (scurta Părţile componente impermeabila exterioara din se pot asigur şi tesatura lamelara cu fire separat filamentare aramidice şi bluzon din tesatura buc. 1 3 lamelara cu fire filamentare aramidice şi tercot) 2 Bluza matlasata (din tesatura lamelara cu fire filamentare aramidice şi tercot) cu maneci detasabile buc. 1 3 3 Pantalon din tercot pentru vara buc. 2 3 4 Pantalon din tercot, cu mesada din tesatura lamelara din fire filamentare aramidice, pentru iarna buc. 2 4 c) Lenjerie 1 Tricou cu maneca scurta buc. 2 2 2 Camasa bluza buc. 4 2 Se asigura 2 cu maneca lunga şi 2 cu maneca scurta. d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 1 3 Ghete negre, cu siret, pentru iarna per. 1 3 4 Ghete negre, cu siret, pentru vara per. 1 2 e) Echipament divers 1 Centura buc. 1 6 Se poate asigura din piele sau tip chinga în functie de nevoi
Linie PRE 55
1 Complet modular (scurta Părţile componente impermeabila exterioara din se pot asigur şi tesatura lamelara cu fire separat filamentare aramidice şi bluzon din tesatura buc. 1 3 lamelara cu fire filamentare aramidice şi tercot) 2 Bluza matlasata (din tesatura lamelara cu fire filamentare aramidice şi tercot) cu maneci detasabile buc. 1 3 3 Pantalon din tercot pentru vara buc. 2 3 4 Pantalon din tercot, cu mesada din tesatura lamelara din fire filamentare aramidice, pentru iarna buc. 2 4 c) Lenjerie 1 Tricou cu maneca scurta buc. 2 2 2 Camasa bluza buc. 4 2 Se asigura 2 cu maneca lunga şi 2 cu maneca scurta. d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 1 3 Ghete negre, cu siret, pentru iarna per. 1 3 4 Ghete negre, cu siret, pentru vara per. 1 2 e) Echipament divers 1 Centura buc. 1 6 Se poate asigura din piele sau tip chinga în functie de nevoi 2 Ciorapi per. 6 1
Linie PRE 56
1 Complet modular (scurta Părţile componente impermeabila exterioara din se pot asigur şi tesatura lamelara cu fire separat filamentare aramidice şi bluzon din tesatura buc. 1 3 lamelara cu fire filamentare aramidice şi tercot) 2 Bluza matlasata (din tesatura lamelara cu fire filamentare aramidice şi tercot) cu maneci detasabile buc. 1 3 3 Pantalon din tercot pentru vara buc. 2 3 4 Pantalon din tercot, cu mesada din tesatura lamelara din fire filamentare aramidice, pentru iarna buc. 2 4 c) Lenjerie 1 Tricou cu maneca scurta buc. 2 2 2 Camasa bluza buc. 4 2 Se asigura 2 cu maneca lunga şi 2 cu maneca scurta. d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 1 3 Ghete negre, cu siret, pentru iarna per. 1 3 4 Ghete negre, cu siret, pentru vara per. 1 2 e) Echipament divers 1 Centura buc. 1 6 Se poate asigura din piele sau tip chinga în functie de nevoi 2 Ciorapi per. 6 1 f) Accesorii
Linie PRE 57
1 Complet modular (scurta Părţile componente impermeabila exterioara din se pot asigur şi tesatura lamelara cu fire separat filamentare aramidice şi bluzon din tesatura buc. 1 3 lamelara cu fire filamentare aramidice şi tercot) 2 Bluza matlasata (din tesatura lamelara cu fire filamentare aramidice şi tercot) cu maneci detasabile buc. 1 3 3 Pantalon din tercot pentru vara buc. 2 3 4 Pantalon din tercot, cu mesada din tesatura lamelara din fire filamentare aramidice, pentru iarna buc. 2 4 c) Lenjerie 1 Tricou cu maneca scurta buc. 2 2 2 Camasa bluza buc. 4 2 Se asigura 2 cu maneca lunga şi 2 cu maneca scurta. d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 1 3 Ghete negre, cu siret, pentru iarna per. 1 3 4 Ghete negre, cu siret, pentru vara per. 1 2 e) Echipament divers 1 Centura buc. 1 6 Se poate asigura din piele sau tip chinga în functie de nevoi 2 Ciorapi per. 6 1 f) Accesorii 1 Suport cu grad profesional per. 6 3
Linie PRE 58
Complet modular (scurta impermeabila exterioara din tesatura lamelara cu fire filamentare aramidice şi bluzon din tesatura lamelara cu fire filamentare aramidice şi tercot)
Linie PRE 59
Complet modular (scurta impermeabila exterioara din tesatura lamelara cu fire filamentare aramidice şi bluzon din tesatura buc. lamelara cu fire filamentare aramidice şi tercot)
Linie PRE 60
Complet modular (scurta impermeabila exterioara din tesatura lamelara cu fire filamentare aramidice şi bluzon din tesatura buc. 1 lamelara cu fire filamentare aramidice şi tercot)
Linie PRE 61
Complet modular (scurta impermeabila exterioara din tesatura lamelara cu fire filamentare aramidice şi bluzon din tesatura buc. 1 3 lamelara cu fire filamentare aramidice şi tercot)
Linie PRE 62
Complet modular (scurta impermeabila exterioara din tesatura lamelara cu fire filamentare aramidice şi bluzon din tesatura lamelara cu fire filamentare aramidice şi tercot) Bluza matlasata (din tesatura lamelara cu fire filamentare aramidice şi tercot) cu maneci detasabile
Linie PRE 63
Complet modular (scurta impermeabila exterioara din tesatura lamelara cu fire filamentare aramidice şi bluzon din tesatura buc. lamelara cu fire filamentare aramidice şi tercot) Bluza matlasata (din tesatura lamelara cu fire filamentare aramidice şi tercot) cu maneci detasabile buc.
Linie PRE 64
Complet modular (scurta impermeabila exterioara din tesatura lamelara cu fire filamentare aramidice şi bluzon din tesatura buc. 1 lamelara cu fire filamentare aramidice şi tercot) Bluza matlasata (din tesatura lamelara cu fire filamentare aramidice şi tercot) cu maneci detasabile buc. 1
Linie PRE 65
Complet modular (scurta impermeabila exterioara din tesatura lamelara cu fire filamentare aramidice şi bluzon din tesatura buc. 1 3 lamelara cu fire filamentare aramidice şi tercot) Bluza matlasata (din tesatura lamelara cu fire filamentare aramidice şi tercot) cu maneci detasabile buc. 1 3
Linie PRE 66
Complet modular (scurta Părţile componente impermeabila exterioara din se pot asigur şi tesatura lamelara cu fire separat filamentare aramidice şi bluzon din tesatura buc. 1 3 lamelara cu fire filamentare aramidice şi tercot) Bluza matlasata (din tesatura lamelara cu fire filamentare aramidice şi tercot) cu maneci detasabile buc. 1 3
Linie PRE 67
Complet modular (scurta impermeabila exterioara din tesatura lamelara cu fire filamentare aramidice şi bluzon din tesatura lamelara cu fire filamentare aramidice şi tercot) Bluza matlasata (din tesatura lamelara cu fire filamentare aramidice şi tercot) cu maneci detasabile Pantalon din tercot pentru vara
Linie PRE 68
Complet modular (scurta impermeabila exterioara din tesatura lamelara cu fire filamentare aramidice şi bluzon din tesatura buc. lamelara cu fire filamentare aramidice şi tercot) Bluza matlasata (din tesatura lamelara cu fire filamentare aramidice şi tercot) cu maneci detasabile buc. Pantalon din tercot pentru vara buc.
Linie PRE 69
Complet modular (scurta impermeabila exterioara din tesatura lamelara cu fire filamentare aramidice şi bluzon din tesatura buc. 1 lamelara cu fire filamentare aramidice şi tercot) Bluza matlasata (din tesatura lamelara cu fire filamentare aramidice şi tercot) cu maneci detasabile buc. 1 Pantalon din tercot pentru vara buc. 2
Linie PRE 70
Complet modular (scurta impermeabila exterioara din tesatura lamelara cu fire filamentare aramidice şi bluzon din tesatura buc. 1 3 lamelara cu fire filamentare aramidice şi tercot) Bluza matlasata (din tesatura lamelara cu fire filamentare aramidice şi tercot) cu maneci detasabile buc. 1 3 Pantalon din tercot pentru vara buc. 2 3
Linie PRE 71
Complet modular (scurta Părţile componente impermeabila exterioara din se pot asigur şi tesatura lamelara cu fire separat filamentare aramidice şi bluzon din tesatura buc. 1 3 lamelara cu fire filamentare aramidice şi tercot) Bluza matlasata (din tesatura lamelara cu fire filamentare aramidice şi tercot) cu maneci detasabile buc. 1 3 Pantalon din tercot pentru vara buc. 2 3
Linie PRE 72
Complet modular (scurta impermeabila exterioara din tesatura lamelara cu fire filamentare aramidice şi bluzon din tesatura lamelara cu fire filamentare aramidice şi tercot) Bluza matlasata (din tesatura lamelara cu fire filamentare aramidice şi tercot) cu maneci detasabile Pantalon din tercot pentru vara Pantalon din tercot, cu mesada din tesatura lamelara din fire filamentare aramidice, pentru iarna
Linie PRE 73
Complet modular (scurta impermeabila exterioara din tesatura lamelara cu fire filamentare aramidice şi bluzon din tesatura buc. lamelara cu fire filamentare aramidice şi tercot) Bluza matlasata (din tesatura lamelara cu fire filamentare aramidice şi tercot) cu maneci detasabile buc. Pantalon din tercot pentru vara buc. Pantalon din tercot, cu mesada din tesatura lamelara din fire filamentare aramidice, pentru iarna buc.
Linie PRE 74
Complet modular (scurta impermeabila exterioara din tesatura lamelara cu fire filamentare aramidice şi bluzon din tesatura 1 lamelara cu fire filamentare aramidice şi tercot) Bluza matlasata (din tesatura lamelara cu fire filamentare aramidice şi tercot) cu maneci detasabile buc. 1 Pantalon din tercot pentru vara buc. 2 Pantalon din tercot, cu mesada din tesatura lamelara din fire filamentare aramidice, pentru iarna buc. 2
Linie PRE 75
buc.
Linie PRE 76
buc. 1 buc. 1
Linie PRE 77
Părţile componente se pot asigur şi separat 1 3 1 3
Linie PRE 78
3 3
Linie PRE 79
Părţile componente se pot asigur şi separat
Linie PRE 80
Bluza matlasata (din tesatura lamelara cu fire filamentare aramidice şi tercot) cu maneci detasabile
Linie PRE 81
Bluza matlasata (din tesatura lamelara cu fire filamentare aramidice şi tercot) cu maneci detasabile buc.
Linie PRE 82
Bluza matlasata (din tesatura lamelara cu fire filamentare aramidice şi tercot) cu maneci detasabile buc. 1
Linie PRE 83
Bluza matlasata (din tesatura lamelara cu fire filamentare aramidice şi tercot) cu maneci detasabile buc. 1 3
Linie PRE 84
Bluza matlasata (din tesatura lamelara cu fire filamentare aramidice şi tercot) cu maneci detasabile Pantalon din tercot pentru vara
Linie PRE 85
Bluza matlasata (din tesatura lamelara cu fire filamentare aramidice şi tercot) cu maneci detasabile buc. Pantalon din tercot pentru vara buc.
Linie PRE 86
Bluza matlasata (din tesatura lamelara cu fire filamentare aramidice şi tercot) cu maneci detasabile buc. 1 Pantalon din tercot pentru vara buc. 2
Linie PRE 87
Bluza matlasata (din tesatura lamelara cu fire filamentare aramidice şi tercot) cu maneci detasabile buc. 1 3 Pantalon din tercot pentru vara buc. 2 3
Linie PRE 88
Bluza matlasata (din tesatura lamelara cu fire filamentare aramidice şi tercot) cu maneci detasabile Pantalon din tercot pentru vara Pantalon din tercot, cu mesada din tesatura lamelara din fire filamentare aramidice, pentru iarna
Linie PRE 89
Bluza matlasata (din tesatura lamelara cu fire filamentare aramidice şi tercot) cu maneci detasabile buc. Pantalon din tercot pentru vara buc. Pantalon din tercot, cu mesada din tesatura lamelara din fire filamentare aramidice, pentru iarna buc.
Linie PRE 90
Bluza matlasata (din tesatura lamelara cu fire filamentare aramidice şi tercot) cu maneci detasabile buc. 1 Pantalon din tercot pentru vara buc. 2 Pantalon din tercot, cu mesada din tesatura lamelara din fire filamentare aramidice, pentru iarna buc. 2
Linie PRE 91
Bluza matlasata (din tesatura lamelara cu fire filamentare aramidice şi tercot) cu maneci detasabile 1 3 Pantalon din tercot pentru vara buc. 2 3 Pantalon din tercot, cu mesada din tesatura lamelara din fire filamentare aramidice, pentru iarna buc. 2 4
Linie PRE 92
buc.
Linie PRE 93
buc. 1
Linie PRE 94
Pantalon din tercot pentru vara
Linie PRE 95
Pantalon din tercot pentru vara buc.
Linie PRE 96
Pantalon din tercot pentru vara buc. 2
Linie PRE 97
Pantalon din tercot pentru vara Pantalon din tercot, cu mesada din tesatura lamelara din fire filamentare aramidice, pentru iarna
Linie PRE 98
Pantalon din tercot pentru vara buc. Pantalon din tercot, cu mesada din tesatura lamelara din fire filamentare aramidice, pentru iarna buc.
Linie PRE 99
Pantalon din tercot pentru vara buc. 2 Pantalon din tercot, cu mesada din tesatura lamelara din fire filamentare aramidice, pentru iarna buc. 2
Linie PRE 100
Pantalon din tercot pentru vara 2 3 Pantalon din tercot, cu mesada din tesatura lamelara din fire filamentare aramidice, pentru iarna buc. 2 4
Linie PRE 101
buc.
Linie PRE 102
4 Pantalon din tercot, cu mesada din tesatura lamelara din fire filamentare aramidice, pentru iarna buc. 2 4 c) Lenjerie 1 Tricou cu maneca scurta buc. 2 2 2 Camasa bluza buc. 4 2 Se asigura 2 cu maneca lunga şi 2 cu maneca scurta.
Linie PRE 103
4 Pantalon din tercot, cu mesada din tesatura lamelara din fire filamentare aramidice, pentru iarna buc. 2 4 c) Lenjerie 1 Tricou cu maneca scurta buc. 2 2 2 Camasa bluza buc. 4 2 Se asigura 2 cu maneca lunga şi 2 cu maneca scurta. d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2
Linie PRE 104
4 Pantalon din tercot, cu mesada din tesatura lamelara din fire filamentare aramidice, pentru iarna buc. 2 4 c) Lenjerie 1 Tricou cu maneca scurta buc. 2 2 2 Camasa bluza buc. 4 2 Se asigura 2 cu maneca lunga şi 2 cu maneca scurta. d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 1
Linie PRE 105
4 Pantalon din tercot, cu mesada din tesatura lamelara din fire filamentare aramidice, pentru iarna buc. 2 4 c) Lenjerie 1 Tricou cu maneca scurta buc. 2 2 2 Camasa bluza buc. 4 2 Se asigura 2 cu maneca lunga şi 2 cu maneca scurta. d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 1 3 Ghete negre, cu siret, pentru iarna per. 1 3
Linie PRE 106
4 Pantalon din tercot, cu mesada din tesatura lamelara din fire filamentare aramidice, pentru iarna buc. 2 4 c) Lenjerie 1 Tricou cu maneca scurta buc. 2 2 2 Camasa bluza buc. 4 2 Se asigura 2 cu maneca lunga şi 2 cu maneca scurta. d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 1 3 Ghete negre, cu siret, pentru iarna per. 1 3 4 Ghete negre, cu siret, pentru vara per. 1 2
Linie PRE 107
4 buc. 2 4 c) Lenjerie 1 Tricou cu maneca scurta buc. 2 2 2 Camasa bluza buc. 4 2 Se asigura 2 cu maneca lunga şi 2 cu maneca scurta. d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 1 3 Ghete negre, cu siret, pentru iarna per. 1 3 4 Ghete negre, cu siret, pentru vara per. 1 2 e) Echipament divers 1 Centura buc. 1 6 Se poate asigura din piele sau tip chinga în functie de nevoi
Linie PRE 108
Pantalon din tercot, cu mesada din tesatura lamelara din fire filamentare aramidice, pentru iarna
Linie PRE 109
Pantalon din tercot, cu mesada din tesatura lamelara din fire filamentare aramidice, pentru iarna buc.
Linie PRE 110
Pantalon din tercot, cu mesada din tesatura lamelara din fire filamentare aramidice, pentru iarna buc. 2
Linie PRE 111
Pantalon din tercot, cu mesada din tesatura lamelara din fire filamentare aramidice, pentru iarna 2 4
Linie PRE 112
buc.
Linie PRE 113
buc. 2
Linie PRE 114
c) Lenjerie
Linie PRE 115
Tricou cu maneca scurta
Linie PRE 116
Tricou cu maneca scurta buc.
Linie PRE 117
Tricou cu maneca scurta buc. 2
Linie PRE 118
Tricou cu maneca scurta Camasa bluza
Linie PRE 119
Tricou cu maneca scurta buc. Camasa bluza buc.
Linie PRE 120
Tricou cu maneca scurta 2 Camasa bluza buc. 4
Linie PRE 121
buc.
Linie PRE 122
Se asigura 2 cu maneca lunga şi 2 cu maneca scurta.
Linie PRE 123
2 Camasa bluza buc. 4 2 Se asigura 2 cu maneca lunga şi 2 cu maneca scurta. d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 1 3 Ghete negre, cu siret, pentru iarna per. 1 3 4 Ghete negre, cu siret, pentru vara per. 1 2
Linie PRE 124
2 Camasa bluza buc. 4 2 Se asigura 2 cu maneca lunga şi 2 cu maneca scurta. d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 1 3 Ghete negre, cu siret, pentru iarna per. 1 3 4 Ghete negre, cu siret, pentru vara per. 1 2 e) Echipament divers 1 Centura buc. 1 6 Se poate asigura din piele sau tip chinga în functie de nevoi
Linie PRE 125
2 Camasa bluza buc. 4 2 Se asigura 2 cu maneca lunga şi 2 cu maneca scurta. d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 1 3 Ghete negre, cu siret, pentru iarna per. 1 3 4 Ghete negre, cu siret, pentru vara per. 1 2 e) Echipament divers 1 Centura buc. 1 6 Se poate asigura din piele sau tip chinga în functie de nevoi 2 Ciorapi per. 6 1
Linie PRE 126
2 Camasa bluza buc. 4 2 Se asigura 2 cu maneca lunga şi 2 cu maneca scurta. d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 1 3 Ghete negre, cu siret, pentru iarna per. 1 3 4 Ghete negre, cu siret, pentru vara per. 1 2 e) Echipament divers 1 Centura buc. 1 6 Se poate asigura din piele sau tip chinga în functie de nevoi 2 Ciorapi per. 6 1 f) Accesorii
Linie PRE 127
2 buc. 4 2 Se asigura 2 cu maneca lunga şi 2 cu maneca scurta. d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 1 3 Ghete negre, cu siret, pentru iarna per. 1 3 4 Ghete negre, cu siret, pentru vara per. 1 2 e) Echipament divers 1 Centura buc. 1 6 Se poate asigura din piele sau tip chinga în functie de nevoi 2 Ciorapi per. 6 1 f) Accesorii 1 Suport cu grad profesional per. 6 3
Linie PRE 128
Camasa bluza
Linie PRE 129
Camasa bluza buc.
Linie PRE 130
Camasa bluza buc. 4
Linie PRE 131
Camasa bluza 4 2
Linie PRE 132
buc.
Linie PRE 133
Se asigura 2 cu maneca lunga şi 2 cu maneca scurta.
Linie PRE 134
d) Încălţăminte
Linie PRE 135
1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 1 3 Ghete negre, cu siret, pentru iarna per. 1 3 4 Ghete negre, cu siret, pentru vara per. 1 2 e) Echipament divers 1 Centura buc. 1 6 Se poate asigura din piele sau tip chinga în functie de nevoi
Linie PRE 136
1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 1 3 Ghete negre, cu siret, pentru iarna per. 1 3 4 Ghete negre, cu siret, pentru vara per. 1 2 e) Echipament divers 1 Centura buc. 1 6 Se poate asigura din piele sau tip chinga în functie de nevoi 2 Ciorapi per. 6 1
Linie PRE 137
1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 1 3 Ghete negre, cu siret, pentru iarna per. 1 3 4 Ghete negre, cu siret, pentru vara per. 1 2 e) Echipament divers 1 Centura buc. 1 6 Se poate asigura din piele sau tip chinga în functie de nevoi 2 Ciorapi per. 6 1 f) Accesorii
Linie PRE 138
1 per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 1 3 Ghete negre, cu siret, pentru iarna per. 1 3 4 Ghete negre, cu siret, pentru vara per. 1 2 e) Echipament divers 1 Centura buc. 1 6 Se poate asigura din piele sau tip chinga în functie de nevoi 2 Ciorapi per. 6 1 f) Accesorii 1 Suport cu grad profesional per. 6 3
Linie PRE 139
Pantofi negri din piele, de iarna
Linie PRE 140
Pantofi negri din piele, de iarna per.
Linie PRE 141
Pantofi negri din piele, de iarna per. 1
Linie PRE 142
Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2
Linie PRE 143
Pantofi negri din piele, de iarna Pantofi negri din piele, de vara
Linie PRE 144
Pantofi negri din piele, de iarna per. Pantofi negri din piele, de vara per.
Linie PRE 145
Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 Pantofi negri din piele, de vara per. 1
Linie PRE 146
Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 1
Linie PRE 147
Pantofi negri din piele, de iarna Pantofi negri din piele, de vara Ghete negre, cu siret, pentru iarna
Linie PRE 148
Pantofi negri din piele, de iarna per. Pantofi negri din piele, de vara per. Ghete negre, cu siret, pentru iarna per.
Linie PRE 149
Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 Ghete negre, cu siret, pentru iarna per. 1
Linie PRE 150
Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 1 Ghete negre, cu siret, pentru iarna per. 1 3
Linie PRE 151
Pantofi negri din piele, de iarna Pantofi negri din piele, de vara Ghete negre, cu siret, pentru iarna Ghete negre, cu siret, pentru vara
Linie PRE 152
Pantofi negri din piele, de iarna per. Pantofi negri din piele, de vara per. Ghete negre, cu siret, pentru iarna per. Ghete negre, cu siret, pentru vara per.
Linie PRE 153
Pantofi negri din piele, de iarna 1 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 Ghete negre, cu siret, pentru iarna per. 1 Ghete negre, cu siret, pentru vara per. 1
Linie PRE 154
per.
Linie PRE 155
per. 1 per. 1
Linie PRE 156
2 per. 1 1 3 Ghete negre, cu siret, pentru iarna per. 1 3 4 Ghete negre, cu siret, pentru vara per. 1 2 e) Echipament divers 1 Centura buc. 1 6 Se poate asigura din piele sau tip chinga în functie de nevoi
Linie PRE 157
Pantofi negri din piele, de vara
Linie PRE 158
Pantofi negri din piele, de vara per.
Linie PRE 159
Pantofi negri din piele, de vara per. 1
Linie PRE 160
Pantofi negri din piele, de vara per. 1 1
Linie PRE 161
Pantofi negri din piele, de vara Ghete negre, cu siret, pentru iarna
Linie PRE 162
Pantofi negri din piele, de vara per. Ghete negre, cu siret, pentru iarna per.
Linie PRE 163
Pantofi negri din piele, de vara per. 1 Ghete negre, cu siret, pentru iarna per. 1
Linie PRE 164
Pantofi negri din piele, de vara per. 1 1 Ghete negre, cu siret, pentru iarna per. 1 3
Linie PRE 165
Pantofi negri din piele, de vara Ghete negre, cu siret, pentru iarna Ghete negre, cu siret, pentru vara
Linie PRE 166
Pantofi negri din piele, de vara per. Ghete negre, cu siret, pentru iarna per. Ghete negre, cu siret, pentru vara per.
Linie PRE 167
Pantofi negri din piele, de vara per. 1 Ghete negre, cu siret, pentru iarna per. 1 Ghete negre, cu siret, pentru vara per. 1
Linie PRE 168
Pantofi negri din piele, de vara 1 1 Ghete negre, cu siret, pentru iarna per. 1 3 Ghete negre, cu siret, pentru vara per. 1 2
Linie PRE 169
per.
Linie PRE 170
per. 1 per. 1
Linie PRE 171
3 per. 1 3 4 Ghete negre, cu siret, pentru vara per. 1 2 e) Echipament divers 1 Centura buc. 1 6 Se poate asigura din piele sau tip chinga în functie de nevoi
Linie PRE 172
Ghete negre, cu siret, pentru iarna
Linie PRE 173
Ghete negre, cu siret, pentru iarna per.
Linie PRE 174
Ghete negre, cu siret, pentru iarna per. 1
Linie PRE 175
Ghete negre, cu siret, pentru iarna per. 1 3
Linie PRE 176
Ghete negre, cu siret, pentru iarna Ghete negre, cu siret, pentru vara
Linie PRE 177
Ghete negre, cu siret, pentru iarna per. Ghete negre, cu siret, pentru vara per.
Linie PRE 178
Ghete negre, cu siret, pentru iarna per. 1 Ghete negre, cu siret, pentru vara per. 1
Linie PRE 179
Ghete negre, cu siret, pentru iarna 1 3 Ghete negre, cu siret, pentru vara per. 1 2
Linie PRE 180
per.
Linie PRE 181
per. 1 per. 1
Linie PRE 182
4 per. 1 2 e) Echipament divers 1 Centura buc. 1 6 Se poate asigura din piele sau tip chinga în functie de nevoi
Linie PRE 183
Ghete negre, cu siret, pentru vara
Linie PRE 184
Ghete negre, cu siret, pentru vara per.
Linie PRE 185
Ghete negre, cu siret, pentru vara per. 1
Linie PRE 186
Ghete negre, cu siret, pentru vara 1 2
Linie PRE 187
per.
Linie PRE 188
e) Echipament divers
Linie PRE 189
1 Centura buc. 1 6 Se poate asigura din piele sau tip chinga în functie de nevoi 2 Ciorapi per. 6 1 f) Accesorii
Linie PRE 190
1 buc. 1 6 Se poate asigura din piele sau tip chinga în functie de nevoi 2 Ciorapi per. 6 1 f) Accesorii 1 Suport cu grad profesional per. 6 3
Linie PRE 191
Centura
Linie PRE 192
Centura buc.
Linie PRE 193
Centura buc. 1
Linie PRE 194
Centura buc. 1 6
Linie PRE 195
Centura buc. 1 6 Se poate asigura din piele sau tip chinga în functie de nevoi
Linie PRE 196
Centura Ciorapi
Linie PRE 197
Centura buc. Ciorapi per.
Linie PRE 198
Centura 1 Ciorapi per. 6
Linie PRE 199
buc.
Linie PRE 200
buc. 1
Linie PRE 201
Se poate asigura din piele sau tip chinga în functie de nevoi
Linie PRE 202
Ciorapi
Linie PRE 203
Ciorapi per.
Linie PRE 204
Ciorapi 6
Linie PRE 205
per.
Linie PRE 206
f) Accesorii
Linie PRE 207
Suport cu grad profesional
Linie PRE 208
Suport cu grad profesional per.
Linie PRE 209
Suport cu grad profesional per. 6
Linie PRE 210
Suport cu grad profesional per. 6 3
Linie PRE 211
Suport cu grad profesional Ecuson maneca
Linie PRE 212
Suport cu grad profesional per. Ecuson maneca cpl.
Linie PRE 213
Suport cu grad profesional 6 Ecuson maneca cpl. 7
Linie PRE 214
per.
Linie PRE 215
Ecuson maneca
Linie PRE 216
Ecuson maneca cpl.
Linie PRE 217
Ecuson maneca cpl. 7
Linie PRE 218
Ecuson maneca 7 3
Linie PRE 219
cpl.
Paragraf
NOTĂ:
Paragraf 1
Sapca din tercot pentru serviciu se poate utiliza cu doua coafe, în functie de nevoile activităţii desfăşurate.
Paragraf 2
Capelele captusite cu molton aflate în depozite se vor distribui şi utiliza până la epuizare.
Paragraf
NORMA NR.4
Paragraf
pentru asigurarea uniformei de reprezentare la agentii de politie
PRE PRE_398
[Text Preformatat S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_398
Linie PRE 1
Nr c r t
Linie PRE 2
Denumirea articolelor de echipament
Linie PRE 3
Denumirea articolelor de echipament UM
Linie PRE 4
Denumirea articolelor de echipament UM PREVEDERI CantiDurata tate în ani
Linie PRE 5
Denumirea articolelor de echipament UM PREVEDERI Observatii CantiDurata tate în ani
Linie PRE 6
Denumirea articolelor de echipament 1
Linie PRE 7
Denumirea articolelor de echipament 1 2
Linie PRE 8
UM
Linie PRE 9
PREVEDERI
Linie PRE 10
PREVEDERI CantiDurata tate în ani
Linie PRE 11
Observatii
Linie PRE 12
Cantitate
Linie PRE 13
CantiDurata tate în ani
Linie PRE 14
Durata în ani
Linie PRE 15
A. ARTICOLE DE ECHIPAMENT CE SE DISTRIBUIE GRATUIT
Linie PRE 16
a) Coifura
Linie PRE 17
1 Sapca din stofa pentru iarna buc. 1 3 2 Sapca din stofa pentru varabuc. 1 3 3 Caciula din blana naturala buc. 1 6 b) Imbracaminte 1 Costum din stofa camgarn: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 4 2 Costum din stofa tergal: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 4 3 Scurta din tercot cu mesada şi guler din blana buc. 1 6
Linie PRE 18
1 Sapca din stofa pentru iarna buc. 1 3 2 Sapca din stofa pentru varabuc. 1 3 3 Caciula din blana naturala buc. 1 6 b) Imbracaminte 1 Costum din stofa camgarn: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 4 2 Costum din stofa tergal: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 4 3 Scurta din tercot cu mesada şi guler din blana buc. 1 6 4 Pulover cu ancheor buc. 1 3
Linie PRE 19
1 Sapca din stofa pentru iarna buc. 1 3 2 Sapca din stofa pentru varabuc. 1 3 3 Caciula din blana naturala buc. 1 6 b) Imbracaminte 1 Costum din stofa camgarn: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 4 2 Costum din stofa tergal: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 4 3 Scurta din tercot cu mesada şi guler din blana buc. 1 6 4 Pulover cu ancheor buc. 1 3 5 Impermeabil pentru ploaie buc. 1 4
Linie PRE 20
1 Sapca din stofa pentru iarna buc. 1 3 2 Sapca din stofa pentru varabuc. 1 3 3 Caciula din blana naturala buc. 1 6 b) Imbracaminte 1 Costum din stofa camgarn: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 4 2 Costum din stofa tergal: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 4 3 Scurta din tercot cu mesada şi guler din blana buc. 1 6 4 Pulover cu ancheor buc. 1 3 5 Impermeabil pentru ploaie buc. 1 4 c) Lenjerie
Linie PRE 21
1 Sapca din stofa pentru iarna buc. 1 3 2 Sapca din stofa pentru varabuc. 1 3 3 Caciula din blana naturala buc. 1 6 b) Imbracaminte 1 Costum din stofa camgarn: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 4 2 Costum din stofa tergal: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 4 3 Scurta din tercot cu mesada şi guler din blana buc. 1 6 4 Pulover cu ancheor buc. 1 3 5 Impermeabil pentru ploaie buc. 1 4 c) Lenjerie 1 Camasa buc. 2 3 2 Camasa alba buc. 2 8 Se asigura pentru constituirea unei uniforme de ceremonie 3 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 3 2 4 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 3 2
Linie PRE 22
1 Sapca din stofa pentru iarna buc. 1 3 2 Sapca din stofa pentru varabuc. 1 3 3 Caciula din blana naturala buc. 1 6 b) Imbracaminte 1 Costum din stofa camgarn: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 4 2 Costum din stofa tergal: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 4 3 Scurta din tercot cu mesada şi guler din blana buc. 1 6 4 Pulover cu ancheor buc. 1 3 5 Impermeabil pentru ploaie buc. 1 4 c) Lenjerie 1 Camasa buc. 2 3 2 Camasa alba buc. 2 8 Se asigura pentru constituirea unei uniforme de ceremonie 3 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 3 2 4 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 3 2 d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 2 3 Gheata scurta cu siret per. 1 3 Pentru femei se distribuie 1 per. cizme scurte
Linie PRE 23
1 Sapca din stofa pentru iarna buc. 1 3 2 Sapca din stofa pentru varabuc. 1 3 3 Caciula din blana naturala buc. 1 6 b) Imbracaminte 1 Costum din stofa camgarn: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 4 2 Costum din stofa tergal: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 4 3 Scurta din tercot cu mesada şi guler din blana buc. 1 6 4 Pulover cu ancheor buc. 1 3 5 Impermeabil pentru ploaie buc. 1 4 c) Lenjerie 1 Camasa buc. 2 3 2 Camasa alba buc. 2 8 Se asigura pentru constituirea unei uniforme de ceremonie 3 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 3 2 4 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 3 2 d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 2 3 Gheata scurta cu siret per. 1 3 Pentru femei se distribuie 1 per. cizme scurte e) Echipament divers
Linie PRE 24
1 Sapca din stofa pentru iarna buc. 1 3 2 Sapca din stofa pentru varabuc. 1 3 3 Caciula din blana naturala buc. 1 6 b) Imbracaminte 1 Costum din stofa camgarn: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 4 2 Costum din stofa tergal: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 4 3 Scurta din tercot cu mesada şi guler din blana buc. 1 6 4 Pulover cu ancheor buc. 1 3 5 Impermeabil pentru ploaie buc. 1 4 c) Lenjerie 1 Camasa buc. 2 3 2 Camasa alba buc. 2 8 Se asigura pentru constituirea unei uniforme de ceremonie 3 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 3 2 4 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 3 2 d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 2 3 Gheata scurta cu siret per. 1 3 Pentru femei se distribuie 1 per. cizme scurte e) Echipament divers 1 Cravata buc. 2 4
Linie PRE 25
1 Sapca din stofa pentru iarna buc. 1 3 2 Sapca din stofa pentru varabuc. 1 3 3 Caciula din blana naturala buc. 1 6 b) Imbracaminte 1 Costum din stofa camgarn: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 4 2 Costum din stofa tergal: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 4 3 Scurta din tercot cu mesada şi guler din blana buc. 1 6 4 Pulover cu ancheor buc. 1 3 5 Impermeabil pentru ploaie buc. 1 4 c) Lenjerie 1 Camasa buc. 2 3 2 Camasa alba buc. 2 8 Se asigura pentru constituirea unei uniforme de ceremonie 3 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 3 2 4 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 3 2 d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 2 3 Gheata scurta cu siret per. 1 3 Pentru femei se distribuie 1 per. cizme scurte e) Echipament divers 1 Cravata buc. 2 4 2 Fular din lana buc. 1 6
Linie PRE 26
1 Sapca din stofa pentru iarna buc. 1 3 2 Sapca din stofa pentru varabuc. 1 3 3 Caciula din blana naturala buc. 1 6 b) Imbracaminte 1 Costum din stofa camgarn: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 4 2 Costum din stofa tergal: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 4 3 Scurta din tercot cu mesada şi guler din blana buc. 1 6 4 Pulover cu ancheor buc. 1 3 5 Impermeabil pentru ploaie buc. 1 4 c) Lenjerie 1 Camasa buc. 2 3 2 Camasa alba buc. 2 8 Se asigura pentru constituirea unei uniforme de ceremonie 3 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 3 2 4 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 3 2 d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 2 3 Gheata scurta cu siret per. 1 3 Pentru femei se distribuie 1 per. cizme scurte e) Echipament divers 1 Cravata buc. 2 4 2 Fular din lana buc. 1 6 3 Manusi din piele per. 1 2
Linie PRE 27
1 Sapca din stofa pentru iarna buc. 1 3 2 Sapca din stofa pentru varabuc. 1 3 3 Caciula din blana naturala buc. 1 6 b) Imbracaminte 1 Costum din stofa camgarn: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 4 2 Costum din stofa tergal: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 4 3 Scurta din tercot cu mesada şi guler din blana buc. 1 6 4 Pulover cu ancheor buc. 1 3 5 Impermeabil pentru ploaie buc. 1 4 c) Lenjerie 1 Camasa buc. 2 3 2 Camasa alba buc. 2 8 Se asigura pentru constituirea unei uniforme de ceremonie 3 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 3 2 4 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 3 2 d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 2 3 Gheata scurta cu siret per. 1 3 Pentru femei se distribuie 1 per. cizme scurte e) Echipament divers 1 Cravata buc. 2 4 2 Fular din lana buc. 1 6 3 Manusi din piele per. 1 2 4 Curea pentru pantaloni buc. 1 6
Linie PRE 28
1 Sapca din stofa pentru iarna buc. 1 3 2 Sapca din stofa pentru varabuc. 1 3 3 Caciula din blana naturala buc. 1 6 b) Imbracaminte 1 Costum din stofa camgarn: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 4 2 Costum din stofa tergal: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 4 3 Scurta din tercot cu mesada şi guler din blana buc. 1 6 4 Pulover cu ancheor buc. 1 3 5 Impermeabil pentru ploaie buc. 1 4 c) Lenjerie 1 Camasa buc. 2 3 2 Camasa alba buc. 2 8 Se asigura pentru constituirea unei uniforme de ceremonie 3 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 3 2 4 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 3 2 d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 2 3 Gheata scurta cu siret per. 1 3 Pentru femei se distribuie 1 per. cizme scurte e) Echipament divers 1 Cravata buc. 2 4 2 Fular din lana buc. 1 6 3 Manusi din piele per. 1 2 4 Curea pentru pantaloni buc. 1 6 4 Ciorapi per. 6 1
Linie PRE 29
1 Sapca din stofa pentru iarna buc. 1 3 2 Sapca din stofa pentru varabuc. 1 3 3 Caciula din blana naturala buc. 1 6 b) Imbracaminte 1 Costum din stofa camgarn: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 4 2 Costum din stofa tergal: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 4 3 Scurta din tercot cu mesada şi guler din blana buc. 1 6 4 Pulover cu ancheor buc. 1 3 5 Impermeabil pentru ploaie buc. 1 4 c) Lenjerie 1 Camasa buc. 2 3 2 Camasa alba buc. 2 8 Se asigura pentru constituirea unei uniforme de ceremonie 3 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 3 2 4 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 3 2 d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 2 3 Gheata scurta cu siret per. 1 3 Pentru femei se distribuie 1 per. cizme scurte e) Echipament divers 1 Cravata buc. 2 4 2 Fular din lana buc. 1 6 3 Manusi din piele per. 1 2 4 Curea pentru pantaloni buc. 1 6 4 Ciorapi per. 6 1 f) Accesorii
Linie PRE 30
1 Sapca din stofa pentru iarna buc. 1 3 2 Sapca din stofa pentru varabuc. 1 3 3 Caciula din blana naturala buc. 1 6 b) Imbracaminte 1 Costum din stofa camgarn: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 4 2 Costum din stofa tergal: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 4 3 Scurta din tercot cu mesada şi guler din blana buc. 1 6 4 Pulover cu ancheor buc. 1 3 5 Impermeabil pentru ploaie buc. 1 4 c) Lenjerie 1 Camasa buc. 2 3 2 Camasa alba buc. 2 8 Se asigura pentru constituirea unei uniforme de ceremonie 3 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 3 2 4 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 3 2 d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 2 3 Gheata scurta cu siret per. 1 3 Pentru femei se distribuie 1 per. cizme scurte e) Echipament divers 1 Cravata buc. 2 4 2 Fular din lana buc. 1 6 3 Manusi din piele per. 1 2 4 Curea pentru pantaloni buc. 1 6 4 Ciorapi per. 6 1 f) Accesorii 1 Suport cu grad profesional per. 5 4
Linie PRE 31
1 Sapca din stofa pentru iarna buc. 1 3 2 Sapca din stofa pentru varabuc. 1 3 3 Caciula din blana naturala buc. 1 6 b) Imbracaminte 1 Costum din stofa camgarn: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 4 2 Costum din stofa tergal: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 4 3 Scurta din tercot cu mesada şi guler din blana buc. 1 6 4 Pulover cu ancheor buc. 1 3 5 Impermeabil pentru ploaie buc. 1 4 c) Lenjerie 1 Camasa buc. 2 3 2 Camasa alba buc. 2 8 Se asigura pentru constituirea unei uniforme de ceremonie 3 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 3 2 4 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 3 2 d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 2 3 Gheata scurta cu siret per. 1 3 Pentru femei se distribuie 1 per. cizme scurte e) Echipament divers 1 Cravata buc. 2 4 2 Fular din lana buc. 1 6 3 Manusi din piele per. 1 2 4 Curea pentru pantaloni buc. 1 6 4 Ciorapi per. 6 1 f) Accesorii 1 Suport cu grad profesional per. 5 4 2 Ecuson maneca cpl. 7 4
Linie PRE 32
1 Sapca din stofa pentru iarna buc. 1 3 2 Sapca din stofa pentru varabuc. 1 3 3 Caciula din blana naturala buc. 1 6 b) Imbracaminte 1 Costum din stofa camgarn: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 4 2 Costum din stofa tergal: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 4 3 Scurta din tercot cu mesada şi guler din blana buc. 1 6 4 Pulover cu ancheor buc. 1 3 5 Impermeabil pentru ploaie buc. 1 4 c) Lenjerie 1 Camasa buc. 2 3 2 Camasa alba buc. 2 8 Se asigura pentru constituirea unei uniforme de ceremonie 3 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 3 2 4 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 3 2 d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 2 3 Gheata scurta cu siret per. 1 3 Pentru femei se distribuie 1 per. cizme scurte e) Echipament divers 1 Cravata buc. 2 4 2 Fular din lana buc. 1 6 3 Manusi din piele per. 1 2 4 Curea pentru pantaloni buc. 1 6 4 Ciorapi per. 6 1 f) Accesorii 1 Suport cu grad profesional per. 5 4 2 Ecuson maneca cpl. 7 4 3 Ecuson nominal buc. 1 10 4 Insigna cu numar de identificare buc. 1 10
Linie PRE 33
1 Sapca din stofa pentru iarna buc. 1 3 2 Sapca din stofa pentru varabuc. 1 3 3 Caciula din blana naturala buc. 1 6 b) Imbracaminte 1 Costum din stofa camgarn: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 4 2 Costum din stofa tergal: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 4 3 Scurta din tercot cu mesada şi guler din blana buc. 1 6 4 Pulover cu ancheor buc. 1 3 5 Impermeabil pentru ploaie buc. 1 4 c) Lenjerie 1 Camasa buc. 2 3 2 Camasa alba buc. 2 8 Se asigura pentru constituirea unei uniforme de ceremonie 3 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 3 2 4 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 3 2 d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 2 3 Gheata scurta cu siret per. 1 3 Pentru femei se distribuie 1 per. cizme scurte e) Echipament divers 1 Cravata buc. 2 4 2 Fular din lana buc. 1 6 3 Manusi din piele per. 1 2 4 Curea pentru pantaloni buc. 1 6 4 Ciorapi per. 6 1 f) Accesorii 1 Suport cu grad profesional per. 5 4 2 Ecuson maneca cpl. 7 4 3 Ecuson nominal buc. 1 10 4 Insigna cu numar de identificare buc. 1 10 5 Epoleti cu grad profesionalper. 1 4 Pentru fiecare sacou
Linie PRE 34
1 buc. 1 3 2 Sapca din stofa pentru varabuc. 1 3 3 Caciula din blana naturala buc. 1 6 b) Imbracaminte 1 Costum din stofa camgarn: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 4 2 Costum din stofa tergal: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 4 3 Scurta din tercot cu mesada şi guler din blana buc. 1 6 4 Pulover cu ancheor buc. 1 3 5 Impermeabil pentru ploaie buc. 1 4 c) Lenjerie 1 Camasa buc. 2 3 2 Camasa alba buc. 2 8 Se asigura pentru constituirea unei uniforme de ceremonie 3 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 3 2 4 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 3 2 d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 2 3 Gheata scurta cu siret per. 1 3 Pentru femei se distribuie 1 per. cizme scurte e) Echipament divers 1 Cravata buc. 2 4 2 Fular din lana buc. 1 6 3 Manusi din piele per. 1 2 4 Curea pentru pantaloni buc. 1 6 4 Ciorapi per. 6 1 f) Accesorii 1 Suport cu grad profesional per. 5 4 2 Ecuson maneca cpl. 7 4 3 Ecuson nominal buc. 1 10 4 Insigna cu numar de identificare buc. 1 10 5 Epoleti cu grad profesionalper. 1 4 Pentru fiecare sacou 6 Petlite per. 1 4 Pentru fiecare sacou 7 Snur pentru ceremonie buc. 1 3 Se asigura pentru constituirea unei uniforme de ceremonie
Linie PRE 35
Sapca din stofa pentru iarna
Linie PRE 36
Sapca din stofa pentru iarna buc.
Linie PRE 37
Sapca din stofa pentru iarna buc. 1
Linie PRE 38
Sapca din stofa pentru iarna buc. 1 3
Linie PRE 39
Sapca din stofa pentru iarna Sapca din stofa pentru vara
Linie PRE 40
Sapca din stofa pentru iarna buc. Sapca din stofa pentru varabuc.
Linie PRE 41
Sapca din stofa pentru iarna buc. 1 Sapca din stofa pentru varabuc. 1
Linie PRE 42
Sapca din stofa pentru iarna buc. 1 3 Sapca din stofa pentru varabuc. 1 3
Linie PRE 43
Sapca din stofa pentru iarna Sapca din stofa pentru vara Caciula din blana naturala
Linie PRE 44
Sapca din stofa pentru iarna buc. Sapca din stofa pentru varabuc. Caciula din blana naturala buc.
Linie PRE 45
Sapca din stofa pentru iarna 1 Sapca din stofa pentru varabuc. 1 Caciula din blana naturala buc. 1
Linie PRE 46
buc.
Linie PRE 47
buc. 1 buc. 1
Linie PRE 48
Sapca din stofa pentru vara
Linie PRE 49
Sapca din stofa pentru varabuc.
Linie PRE 50
Sapca din stofa pentru varabuc. 1
Linie PRE 51
Sapca din stofa pentru varabuc. 1 3
Linie PRE 52
Sapca din stofa pentru vara Caciula din blana naturala
Linie PRE 53
Sapca din stofa pentru varabuc. Caciula din blana naturala buc.
Linie PRE 54
Sapca din stofa pentru varabuc. 1 Caciula din blana naturala buc. 1
Linie PRE 55
Sapca din stofa pentru vara 1 3 Caciula din blana naturala buc. 1 6
Linie PRE 56
buc.
Linie PRE 57
Caciula din blana naturala
Linie PRE 58
Caciula din blana naturala buc.
Linie PRE 59
Caciula din blana naturala buc. 1
Linie PRE 60
Caciula din blana naturala 1 6
Linie PRE 61
buc.
Linie PRE 62
b) Imbracaminte
Linie PRE 63
1 Costum din stofa camgarn: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 4 2 Costum din stofa tergal: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 4 3 Scurta din tercot cu mesada şi guler din blana buc. 1 6 4 Pulover cu ancheor buc. 1 3 5 Impermeabil pentru ploaie buc. 1 4 c) Lenjerie
Linie PRE 64
1 Costum din stofa camgarn: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 4 2 Costum din stofa tergal: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 4 3 Scurta din tercot cu mesada şi guler din blana buc. 1 6 4 Pulover cu ancheor buc. 1 3 5 Impermeabil pentru ploaie buc. 1 4 c) Lenjerie 1 Camasa buc. 2 3 2 Camasa alba buc. 2 8 Se asigura pentru constituirea unei uniforme de ceremonie
Linie PRE 65
1 Costum din stofa camgarn: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 4 2 Costum din stofa tergal: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 4 3 Scurta din tercot cu mesada şi guler din blana buc. 1 6 4 Pulover cu ancheor buc. 1 3 5 Impermeabil pentru ploaie buc. 1 4 c) Lenjerie 1 Camasa buc. 2 3 2 Camasa alba buc. 2 8 Se asigura pentru constituirea unei uniforme de ceremonie 3 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 3 2
Linie PRE 66
1 Costum din stofa camgarn: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 4 2 Costum din stofa tergal: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 4 3 Scurta din tercot cu mesada şi guler din blana buc. 1 6 4 Pulover cu ancheor buc. 1 3 5 Impermeabil pentru ploaie buc. 1 4 c) Lenjerie 1 Camasa buc. 2 3 2 Camasa alba buc. 2 8 Se asigura pentru constituirea unei uniforme de ceremonie 3 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 3 2 4 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 3 2
Linie PRE 67
1 Costum din stofa camgarn: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 4 2 Costum din stofa tergal: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 4 3 Scurta din tercot cu mesada şi guler din blana buc. 1 6 4 Pulover cu ancheor buc. 1 3 5 Impermeabil pentru ploaie buc. 1 4 c) Lenjerie 1 Camasa buc. 2 3 2 Camasa alba buc. 2 8 Se asigura pentru constituirea unei uniforme de ceremonie 3 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 3 2 4 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 3 2 d) Încălţăminte
Linie PRE 68
1 Costum din stofa camgarn: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 4 2 Costum din stofa tergal: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 4 3 Scurta din tercot cu mesada şi guler din blana buc. 1 6 4 Pulover cu ancheor buc. 1 3 5 Impermeabil pentru ploaie buc. 1 4 c) Lenjerie 1 Camasa buc. 2 3 2 Camasa alba buc. 2 8 Se asigura pentru constituirea unei uniforme de ceremonie 3 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 3 2 4 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 3 2 d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2
Linie PRE 69
1 Costum din stofa camgarn: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 4 2 Costum din stofa tergal: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 4 3 Scurta din tercot cu mesada şi guler din blana buc. 1 6 4 Pulover cu ancheor buc. 1 3 5 Impermeabil pentru ploaie buc. 1 4 c) Lenjerie 1 Camasa buc. 2 3 2 Camasa alba buc. 2 8 Se asigura pentru constituirea unei uniforme de ceremonie 3 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 3 2 4 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 3 2 d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 2 3 Gheata scurta cu siret per. 1 3 Pentru femei se distribuie 1 per. cizme scurte
Linie PRE 70
1 Costum din stofa camgarn: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 4 2 Costum din stofa tergal: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 4 3 Scurta din tercot cu mesada şi guler din blana buc. 1 6 4 Pulover cu ancheor buc. 1 3 5 Impermeabil pentru ploaie buc. 1 4 c) Lenjerie 1 Camasa buc. 2 3 2 Camasa alba buc. 2 8 Se asigura pentru constituirea unei uniforme de ceremonie 3 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 3 2 4 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 3 2 d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 2 3 Gheata scurta cu siret per. 1 3 Pentru femei se distribuie 1 per. cizme scurte e) Echipament divers
Linie PRE 71
1 Costum din stofa camgarn: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 4 2 Costum din stofa tergal: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 4 3 Scurta din tercot cu mesada şi guler din blana buc. 1 6 4 Pulover cu ancheor buc. 1 3 5 Impermeabil pentru ploaie buc. 1 4 c) Lenjerie 1 Camasa buc. 2 3 2 Camasa alba buc. 2 8 Se asigura pentru constituirea unei uniforme de ceremonie 3 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 3 2 4 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 3 2 d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 2 3 Gheata scurta cu siret per. 1 3 Pentru femei se distribuie 1 per. cizme scurte e) Echipament divers 1 Cravata buc. 2 4
Linie PRE 72
1 Costum din stofa camgarn: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 4 2 Costum din stofa tergal: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 4 3 Scurta din tercot cu mesada şi guler din blana buc. 1 6 4 Pulover cu ancheor buc. 1 3 5 Impermeabil pentru ploaie buc. 1 4 c) Lenjerie 1 Camasa buc. 2 3 2 Camasa alba buc. 2 8 Se asigura pentru constituirea unei uniforme de ceremonie 3 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 3 2 4 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 3 2 d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 2 3 Gheata scurta cu siret per. 1 3 Pentru femei se distribuie 1 per. cizme scurte e) Echipament divers 1 Cravata buc. 2 4 2 Fular din lana buc. 1 6
Linie PRE 73
1 Costum din stofa camgarn: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 4 2 Costum din stofa tergal: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 4 3 Scurta din tercot cu mesada şi guler din blana buc. 1 6 4 Pulover cu ancheor buc. 1 3 5 Impermeabil pentru ploaie buc. 1 4 c) Lenjerie 1 Camasa buc. 2 3 2 Camasa alba buc. 2 8 Se asigura pentru constituirea unei uniforme de ceremonie 3 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 3 2 4 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 3 2 d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 2 3 Gheata scurta cu siret per. 1 3 Pentru femei se distribuie 1 per. cizme scurte e) Echipament divers 1 Cravata buc. 2 4 2 Fular din lana buc. 1 6 3 Manusi din piele per. 1 2
Linie PRE 74
1 Costum din stofa camgarn: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 4 2 Costum din stofa tergal: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 4 3 Scurta din tercot cu mesada şi guler din blana buc. 1 6 4 Pulover cu ancheor buc. 1 3 5 Impermeabil pentru ploaie buc. 1 4 c) Lenjerie 1 Camasa buc. 2 3 2 Camasa alba buc. 2 8 Se asigura pentru constituirea unei uniforme de ceremonie 3 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 3 2 4 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 3 2 d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 2 3 Gheata scurta cu siret per. 1 3 Pentru femei se distribuie 1 per. cizme scurte e) Echipament divers 1 Cravata buc. 2 4 2 Fular din lana buc. 1 6 3 Manusi din piele per. 1 2 4 Curea pentru pantaloni buc. 1 6
Linie PRE 75
1 Costum din stofa camgarn: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 4 2 Costum din stofa tergal: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 4 3 Scurta din tercot cu mesada şi guler din blana buc. 1 6 4 Pulover cu ancheor buc. 1 3 5 Impermeabil pentru ploaie buc. 1 4 c) Lenjerie 1 Camasa buc. 2 3 2 Camasa alba buc. 2 8 Se asigura pentru constituirea unei uniforme de ceremonie 3 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 3 2 4 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 3 2 d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 2 3 Gheata scurta cu siret per. 1 3 Pentru femei se distribuie 1 per. cizme scurte e) Echipament divers 1 Cravata buc. 2 4 2 Fular din lana buc. 1 6 3 Manusi din piele per. 1 2 4 Curea pentru pantaloni buc. 1 6 4 Ciorapi per. 6 1
Linie PRE 76
1 Costum din stofa camgarn: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 4 2 Costum din stofa tergal: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 4 3 Scurta din tercot cu mesada şi guler din blana buc. 1 6 4 Pulover cu ancheor buc. 1 3 5 Impermeabil pentru ploaie buc. 1 4 c) Lenjerie 1 Camasa buc. 2 3 2 Camasa alba buc. 2 8 Se asigura pentru constituirea unei uniforme de ceremonie 3 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 3 2 4 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 3 2 d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 2 3 Gheata scurta cu siret per. 1 3 Pentru femei se distribuie 1 per. cizme scurte e) Echipament divers 1 Cravata buc. 2 4 2 Fular din lana buc. 1 6 3 Manusi din piele per. 1 2 4 Curea pentru pantaloni buc. 1 6 4 Ciorapi per. 6 1 f) Accesorii
Linie PRE 77
1 Costum din stofa camgarn: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 4 2 Costum din stofa tergal: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 4 3 Scurta din tercot cu mesada şi guler din blana buc. 1 6 4 Pulover cu ancheor buc. 1 3 5 Impermeabil pentru ploaie buc. 1 4 c) Lenjerie 1 Camasa buc. 2 3 2 Camasa alba buc. 2 8 Se asigura pentru constituirea unei uniforme de ceremonie 3 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 3 2 4 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 3 2 d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 2 3 Gheata scurta cu siret per. 1 3 Pentru femei se distribuie 1 per. cizme scurte e) Echipament divers 1 Cravata buc. 2 4 2 Fular din lana buc. 1 6 3 Manusi din piele per. 1 2 4 Curea pentru pantaloni buc. 1 6 4 Ciorapi per. 6 1 f) Accesorii 1 Suport cu grad profesional per. 5 4
Linie PRE 78
1 Costum din stofa camgarn: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 4 2 Costum din stofa tergal: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 4 3 Scurta din tercot cu mesada şi guler din blana buc. 1 6 4 Pulover cu ancheor buc. 1 3 5 Impermeabil pentru ploaie buc. 1 4 c) Lenjerie 1 Camasa buc. 2 3 2 Camasa alba buc. 2 8 Se asigura pentru constituirea unei uniforme de ceremonie 3 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 3 2 4 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 3 2 d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 2 3 Gheata scurta cu siret per. 1 3 Pentru femei se distribuie 1 per. cizme scurte e) Echipament divers 1 Cravata buc. 2 4 2 Fular din lana buc. 1 6 3 Manusi din piele per. 1 2 4 Curea pentru pantaloni buc. 1 6 4 Ciorapi per. 6 1 f) Accesorii 1 Suport cu grad profesional per. 5 4 2 Ecuson maneca cpl. 7 4
Linie PRE 79
1 Costum din stofa camgarn: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 4 2 Costum din stofa tergal: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 4 3 Scurta din tercot cu mesada şi guler din blana buc. 1 6 4 Pulover cu ancheor buc. 1 3 5 Impermeabil pentru ploaie buc. 1 4 c) Lenjerie 1 Camasa buc. 2 3 2 Camasa alba buc. 2 8 Se asigura pentru constituirea unei uniforme de ceremonie 3 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 3 2 4 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 3 2 d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 2 3 Gheata scurta cu siret per. 1 3 Pentru femei se distribuie 1 per. cizme scurte e) Echipament divers 1 Cravata buc. 2 4 2 Fular din lana buc. 1 6 3 Manusi din piele per. 1 2 4 Curea pentru pantaloni buc. 1 6 4 Ciorapi per. 6 1 f) Accesorii 1 Suport cu grad profesional per. 5 4 2 Ecuson maneca cpl. 7 4 3 Ecuson nominal buc. 1 10
Linie PRE 80
1 Costum din stofa camgarn: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 4 2 Costum din stofa tergal: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 4 3 Scurta din tercot cu mesada şi guler din blana buc. 1 6 4 Pulover cu ancheor buc. 1 3 5 Impermeabil pentru ploaie buc. 1 4 c) Lenjerie 1 Camasa buc. 2 3 2 Camasa alba buc. 2 8 Se asigura pentru constituirea unei uniforme de ceremonie 3 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 3 2 4 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 3 2 d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 2 3 Gheata scurta cu siret per. 1 3 Pentru femei se distribuie 1 per. cizme scurte e) Echipament divers 1 Cravata buc. 2 4 2 Fular din lana buc. 1 6 3 Manusi din piele per. 1 2 4 Curea pentru pantaloni buc. 1 6 4 Ciorapi per. 6 1 f) Accesorii 1 Suport cu grad profesional per. 5 4 2 Ecuson maneca cpl. 7 4 3 Ecuson nominal buc. 1 10 4 Insigna cu numar de identificare buc. 1 10
Linie PRE 81
1 Costum din stofa camgarn: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 4 2 Costum din stofa tergal: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 4 3 Scurta din tercot cu mesada şi guler din blana buc. 1 6 4 Pulover cu ancheor buc. 1 3 5 Impermeabil pentru ploaie buc. 1 4 c) Lenjerie 1 Camasa buc. 2 3 2 Camasa alba buc. 2 8 Se asigura pentru constituirea unei uniforme de ceremonie 3 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 3 2 4 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 3 2 d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 2 3 Gheata scurta cu siret per. 1 3 Pentru femei se distribuie 1 per. cizme scurte e) Echipament divers 1 Cravata buc. 2 4 2 Fular din lana buc. 1 6 3 Manusi din piele per. 1 2 4 Curea pentru pantaloni buc. 1 6 4 Ciorapi per. 6 1 f) Accesorii 1 Suport cu grad profesional per. 5 4 2 Ecuson maneca cpl. 7 4 3 Ecuson nominal buc. 1 10 4 Insigna cu numar de identificare buc. 1 10 5 Epoleti cu grad profesionalper. 1 4 Pentru fiecare sacou
Linie PRE 82
1 buc. 1 4 2 Costum din stofa tergal: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 4 3 Scurta din tercot cu mesada şi guler din blana buc. 1 6 4 Pulover cu ancheor buc. 1 3 5 Impermeabil pentru ploaie buc. 1 4 c) Lenjerie 1 Camasa buc. 2 3 2 Camasa alba buc. 2 8 Se asigura pentru constituirea unei uniforme de ceremonie 3 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 3 2 4 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 3 2 d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 2 3 Gheata scurta cu siret per. 1 3 Pentru femei se distribuie 1 per. cizme scurte e) Echipament divers 1 Cravata buc. 2 4 2 Fular din lana buc. 1 6 3 Manusi din piele per. 1 2 4 Curea pentru pantaloni buc. 1 6 4 Ciorapi per. 6 1 f) Accesorii 1 Suport cu grad profesional per. 5 4 2 Ecuson maneca cpl. 7 4 3 Ecuson nominal buc. 1 10 4 Insigna cu numar de identificare buc. 1 10 5 Epoleti cu grad profesionalper. 1 4 Pentru fiecare sacou 6 Petlite per. 1 4 Pentru fiecare sacou 7 Snur pentru ceremonie buc. 1 3 Se asigura pentru constituirea unei uniforme de ceremonie
Linie PRE 83
Costum din stofa camgarn: - sacou cu 2 pantaloni lungi
Linie PRE 84
Costum din stofa camgarn: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc.
Linie PRE 85
Costum din stofa camgarn: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1
Linie PRE 86
Costum din stofa camgarn: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 4
Linie PRE 87
Costum din stofa camgarn: - sacou cu 2 pantaloni lungi Costum din stofa tergal: - sacou cu 2 pantaloni lungi
Linie PRE 88
Costum din stofa camgarn: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. Costum din stofa tergal: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc.
Linie PRE 89
Costum din stofa camgarn: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 Costum din stofa tergal: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1
Linie PRE 90
Costum din stofa camgarn: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 4 Costum din stofa tergal: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 4
Linie PRE 91
Costum din stofa camgarn: - sacou cu 2 pantaloni lungi Costum din stofa tergal: - sacou cu 2 pantaloni lungi Scurta din tercot cu mesada şi guler din blana
Linie PRE 92
Costum din stofa camgarn: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. Costum din stofa tergal: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. Scurta din tercot cu mesada şi guler din blana buc.
Linie PRE 93
Costum din stofa camgarn: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 Costum din stofa tergal: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 Scurta din tercot cu mesada şi guler din blana buc. 1
Linie PRE 94
Costum din stofa camgarn: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 4 Costum din stofa tergal: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 4 Scurta din tercot cu mesada şi guler din blana buc. 1 6
Linie PRE 95
Costum din stofa camgarn: - sacou cu 2 pantaloni lungi Costum din stofa tergal: - sacou cu 2 pantaloni lungi Scurta din tercot cu mesada şi guler din blana Pulover cu ancheor
Linie PRE 96
Costum din stofa camgarn: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. Costum din stofa tergal: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. Scurta din tercot cu mesada şi guler din blana buc. Pulover cu ancheor buc.
Linie PRE 97
Costum din stofa camgarn: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 Costum din stofa tergal: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 Scurta din tercot cu mesada şi guler din blana buc. 1 Pulover cu ancheor buc. 1
Linie PRE 98
Costum din stofa camgarn: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 4 Costum din stofa tergal: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 4 Scurta din tercot cu mesada şi guler din blana buc. 1 6 Pulover cu ancheor buc. 1 3
Linie PRE 99
Costum din stofa camgarn: - sacou cu 2 pantaloni lungi Costum din stofa tergal: - sacou cu 2 pantaloni lungi Scurta din tercot cu mesada şi guler din blana Pulover cu ancheor Impermeabil pentru ploaie
Linie PRE 100
Costum din stofa camgarn: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. Costum din stofa tergal: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. Scurta din tercot cu mesada şi guler din blana buc. Pulover cu ancheor buc. Impermeabil pentru ploaie buc.
Linie PRE 101
Costum din stofa camgarn: - sacou cu 2 pantaloni lungi 1 Costum din stofa tergal: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 Scurta din tercot cu mesada şi guler din blana buc. 1 Pulover cu ancheor buc. 1 Impermeabil pentru ploaie buc. 1
Linie PRE 102
buc.
Linie PRE 103
buc. 1 buc. 1
Linie PRE 104
2 Costum din stofa tergal: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 4 3 Scurta din tercot cu mesada şi guler din blana buc. 1 6 4 Pulover cu ancheor buc. 1 3 5 Impermeabil pentru ploaie buc. 1 4 c) Lenjerie 1 Camasa buc. 2 3 2 Camasa alba buc. 2 8 Se asigura pentru constituirea unei uniforme de ceremonie
Linie PRE 105
2 Costum din stofa tergal: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 4 3 Scurta din tercot cu mesada şi guler din blana buc. 1 6 4 Pulover cu ancheor buc. 1 3 5 Impermeabil pentru ploaie buc. 1 4 c) Lenjerie 1 Camasa buc. 2 3 2 Camasa alba buc. 2 8 Se asigura pentru constituirea unei uniforme de ceremonie 3 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 3 2 4 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 3 2 d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 2 3 Gheata scurta cu siret per. 1 3 Pentru femei se distribuie 1 per. cizme scurte
Linie PRE 106
2 buc. 1 4 3 Scurta din tercot cu mesada şi guler din blana buc. 1 6 4 Pulover cu ancheor buc. 1 3 5 Impermeabil pentru ploaie buc. 1 4 c) Lenjerie 1 Camasa buc. 2 3 2 Camasa alba buc. 2 8 Se asigura pentru constituirea unei uniforme de ceremonie 3 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 3 2 4 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 3 2 d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 2 3 Gheata scurta cu siret per. 1 3 Pentru femei se distribuie 1 per. cizme scurte e) Echipament divers 1 Cravata buc. 2 4 2 Fular din lana buc. 1 6 3 Manusi din piele per. 1 2 4 Curea pentru pantaloni buc. 1 6 4 Ciorapi per. 6 1 f) Accesorii 1 Suport cu grad profesional per. 5 4 2 Ecuson maneca cpl. 7 4 3 Ecuson nominal buc. 1 10 4 Insigna cu numar de identificare buc. 1 10 5 Epoleti cu grad profesionalper. 1 4 Pentru fiecare sacou 6 Petlite per. 1 4 Pentru fiecare sacou 7 Snur pentru ceremonie buc. 1 3 Se asigura pentru constituirea unei uniforme de ceremonie
Linie PRE 107
Costum din stofa tergal: - sacou cu 2 pantaloni lungi
Linie PRE 108
Costum din stofa tergal: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc.
Linie PRE 109
Costum din stofa tergal: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1
Linie PRE 110
Costum din stofa tergal: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 4
Linie PRE 111
Costum din stofa tergal: - sacou cu 2 pantaloni lungi Scurta din tercot cu mesada şi guler din blana
Linie PRE 112
Costum din stofa tergal: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. Scurta din tercot cu mesada şi guler din blana buc.
Linie PRE 113
Costum din stofa tergal: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 Scurta din tercot cu mesada şi guler din blana buc. 1
Linie PRE 114
Costum din stofa tergal: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 4 Scurta din tercot cu mesada şi guler din blana buc. 1 6
Linie PRE 115
Costum din stofa tergal: - sacou cu 2 pantaloni lungi Scurta din tercot cu mesada şi guler din blana Pulover cu ancheor
Linie PRE 116
Costum din stofa tergal: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. Scurta din tercot cu mesada şi guler din blana buc. Pulover cu ancheor buc.
Linie PRE 117
Costum din stofa tergal: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 Scurta din tercot cu mesada şi guler din blana buc. 1 Pulover cu ancheor buc. 1
Linie PRE 118
Costum din stofa tergal: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 4 Scurta din tercot cu mesada şi guler din blana buc. 1 6 Pulover cu ancheor buc. 1 3
Linie PRE 119
Costum din stofa tergal: - sacou cu 2 pantaloni lungi Scurta din tercot cu mesada şi guler din blana Pulover cu ancheor Impermeabil pentru ploaie
Linie PRE 120
Costum din stofa tergal: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. Scurta din tercot cu mesada şi guler din blana buc. Pulover cu ancheor buc. Impermeabil pentru ploaie buc.
Linie PRE 121
Costum din stofa tergal: - sacou cu 2 pantaloni lungi buc. 1 Scurta din tercot cu mesada şi guler din blana buc. 1 Pulover cu ancheor buc. 1 Impermeabil pentru ploaie buc. 1
Linie PRE 122
Costum din stofa tergal: - sacou cu 2 pantaloni lungi 1 4 Scurta din tercot cu mesada şi guler din blana buc. 1 6 Pulover cu ancheor buc. 1 3 Impermeabil pentru ploaie buc. 1 4
Linie PRE 123
buc.
Linie PRE 124
buc. 1 buc. 1
Linie PRE 125
3 Scurta din tercot cu mesada şi guler din blana buc. 1 6 4 Pulover cu ancheor buc. 1 3 5 Impermeabil pentru ploaie buc. 1 4 c) Lenjerie 1 Camasa buc. 2 3 2 Camasa alba buc. 2 8 Se asigura pentru constituirea unei uniforme de ceremonie 3 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 3 2 4 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 3 2 d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 2 3 Gheata scurta cu siret per. 1 3 Pentru femei se distribuie 1 per. cizme scurte
Linie PRE 126
3 buc. 1 6 4 Pulover cu ancheor buc. 1 3 5 Impermeabil pentru ploaie buc. 1 4 c) Lenjerie 1 Camasa buc. 2 3 2 Camasa alba buc. 2 8 Se asigura pentru constituirea unei uniforme de ceremonie 3 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 3 2 4 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 3 2 d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 2 3 Gheata scurta cu siret per. 1 3 Pentru femei se distribuie 1 per. cizme scurte e) Echipament divers 1 Cravata buc. 2 4 2 Fular din lana buc. 1 6 3 Manusi din piele per. 1 2 4 Curea pentru pantaloni buc. 1 6 4 Ciorapi per. 6 1 f) Accesorii 1 Suport cu grad profesional per. 5 4 2 Ecuson maneca cpl. 7 4 3 Ecuson nominal buc. 1 10 4 Insigna cu numar de identificare buc. 1 10 5 Epoleti cu grad profesionalper. 1 4 Pentru fiecare sacou 6 Petlite per. 1 4 Pentru fiecare sacou 7 Snur pentru ceremonie buc. 1 3 Se asigura pentru constituirea unei uniforme de ceremonie
Linie PRE 127
Scurta din tercot cu mesada şi guler din blana
Linie PRE 128
Scurta din tercot cu mesada şi guler din blana buc.
Linie PRE 129
Scurta din tercot cu mesada şi guler din blana buc. 1
Linie PRE 130
Scurta din tercot cu mesada şi guler din blana buc. 1 6
Linie PRE 131
Scurta din tercot cu mesada şi guler din blana Pulover cu ancheor
Linie PRE 132
Scurta din tercot cu mesada şi guler din blana buc. Pulover cu ancheor buc.
Linie PRE 133
Scurta din tercot cu mesada şi guler din blana buc. 1 Pulover cu ancheor buc. 1
Linie PRE 134
Scurta din tercot cu mesada şi guler din blana buc. 1 6 Pulover cu ancheor buc. 1 3
Linie PRE 135
Scurta din tercot cu mesada şi guler din blana Pulover cu ancheor Impermeabil pentru ploaie
Linie PRE 136
Scurta din tercot cu mesada şi guler din blana buc. Pulover cu ancheor buc. Impermeabil pentru ploaie buc.
Linie PRE 137
Scurta din tercot cu mesada şi guler din blana buc. 1 Pulover cu ancheor buc. 1 Impermeabil pentru ploaie buc. 1
Linie PRE 138
Scurta din tercot cu mesada şi guler din blana 1 6 Pulover cu ancheor buc. 1 3 Impermeabil pentru ploaie buc. 1 4
Linie PRE 139
buc.
Linie PRE 140
buc. 1 buc. 1
Linie PRE 141
Pulover cu ancheor
Linie PRE 142
Pulover cu ancheor buc.
Linie PRE 143
Pulover cu ancheor buc. 1
Linie PRE 144
Pulover cu ancheor buc. 1 3
Linie PRE 145
Pulover cu ancheor Impermeabil pentru ploaie
Linie PRE 146
Pulover cu ancheor buc. Impermeabil pentru ploaie buc.
Linie PRE 147
Pulover cu ancheor buc. 1 Impermeabil pentru ploaie buc. 1
Linie PRE 148
Pulover cu ancheor 1 3 Impermeabil pentru ploaie buc. 1 4
Linie PRE 149
buc.
Linie PRE 150
Impermeabil pentru ploaie
Linie PRE 151
Impermeabil pentru ploaie buc.
Linie PRE 152
Impermeabil pentru ploaie buc. 1
Linie PRE 153
Impermeabil pentru ploaie 1 4
Linie PRE 154
buc.
Linie PRE 155
c) Lenjerie
Linie PRE 156
Camasa
Linie PRE 157
Camasa buc.
Linie PRE 158
Camasa buc. 2
Linie PRE 159
Camasa Camasa alba
Linie PRE 160
Camasa buc. Camasa alba buc.
Linie PRE 161
Camasa buc. 2 Camasa alba buc. 2
Linie PRE 162
Camasa buc. 2 3 Camasa alba buc. 2 8
Linie PRE 163
Camasa buc. 2 3 Camasa alba buc. 2 8 Se asigura pentru constituirea unei uniforme de ceremonie
Linie PRE 164
Camasa Camasa alba Camasa bluza cu maneca lunga
Linie PRE 165
Camasa buc. Camasa alba buc. Camasa bluza cu maneca lunga buc.
Linie PRE 166
Camasa buc. 2 Camasa alba buc. 2 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 3
Linie PRE 167
Camasa buc. 2 3 Camasa alba buc. 2 8 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 3 2
Linie PRE 168
Camasa buc. 2 3 Camasa alba buc. 2 8 Se asigura pentru constituirea unei uniforme de ceremonie Camasa bluza cu maneca lunga buc. 3 2
Linie PRE 169
Camasa Camasa alba Camasa bluza cu maneca lunga Camasa bluza cu maneca scurta
Linie PRE 170
Camasa buc. Camasa alba buc. Camasa bluza cu maneca lunga buc. Camasa bluza cu maneca scurta buc.
Linie PRE 171
Camasa 2 Camasa alba buc. 2 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 3 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 3
Linie PRE 172
buc.
Linie PRE 173
Se asigura pentru constituirea unei uniforme de ceremonie
Linie PRE 174
2 Camasa alba buc. 2 8 Se asigura pentru constituirea unei uniforme de ceremonie 3 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 3 2 4 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 3 2 d) Încălţăminte
Linie PRE 175
2 Camasa alba buc. 2 8 Se asigura pentru constituirea unei uniforme de ceremonie 3 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 3 2 4 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 3 2 d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2
Linie PRE 176
2 Camasa alba buc. 2 8 Se asigura pentru constituirea unei uniforme de ceremonie 3 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 3 2 4 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 3 2 d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 2 3 Gheata scurta cu siret per. 1 3 Pentru femei se distribuie 1 per. cizme scurte
Linie PRE 177
2 Camasa alba buc. 2 8 Se asigura pentru constituirea unei uniforme de ceremonie 3 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 3 2 4 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 3 2 d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 2 3 Gheata scurta cu siret per. 1 3 Pentru femei se distribuie 1 per. cizme scurte e) Echipament divers
Linie PRE 178
2 Camasa alba buc. 2 8 Se asigura pentru constituirea unei uniforme de ceremonie 3 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 3 2 4 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 3 2 d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 2 3 Gheata scurta cu siret per. 1 3 Pentru femei se distribuie 1 per. cizme scurte e) Echipament divers 1 Cravata buc. 2 4
Linie PRE 179
2 Camasa alba buc. 2 8 Se asigura pentru constituirea unei uniforme de ceremonie 3 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 3 2 4 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 3 2 d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 2 3 Gheata scurta cu siret per. 1 3 Pentru femei se distribuie 1 per. cizme scurte e) Echipament divers 1 Cravata buc. 2 4 2 Fular din lana buc. 1 6
Linie PRE 180
2 Camasa alba buc. 2 8 Se asigura pentru constituirea unei uniforme de ceremonie 3 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 3 2 4 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 3 2 d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 2 3 Gheata scurta cu siret per. 1 3 Pentru femei se distribuie 1 per. cizme scurte e) Echipament divers 1 Cravata buc. 2 4 2 Fular din lana buc. 1 6 3 Manusi din piele per. 1 2
Linie PRE 181
2 Camasa alba buc. 2 8 Se asigura pentru constituirea unei uniforme de ceremonie 3 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 3 2 4 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 3 2 d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 2 3 Gheata scurta cu siret per. 1 3 Pentru femei se distribuie 1 per. cizme scurte e) Echipament divers 1 Cravata buc. 2 4 2 Fular din lana buc. 1 6 3 Manusi din piele per. 1 2 4 Curea pentru pantaloni buc. 1 6
Linie PRE 182
2 Camasa alba buc. 2 8 Se asigura pentru constituirea unei uniforme de ceremonie 3 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 3 2 4 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 3 2 d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 2 3 Gheata scurta cu siret per. 1 3 Pentru femei se distribuie 1 per. cizme scurte e) Echipament divers 1 Cravata buc. 2 4 2 Fular din lana buc. 1 6 3 Manusi din piele per. 1 2 4 Curea pentru pantaloni buc. 1 6 4 Ciorapi per. 6 1
Linie PRE 183
2 Camasa alba buc. 2 8 Se asigura pentru constituirea unei uniforme de ceremonie 3 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 3 2 4 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 3 2 d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 2 3 Gheata scurta cu siret per. 1 3 Pentru femei se distribuie 1 per. cizme scurte e) Echipament divers 1 Cravata buc. 2 4 2 Fular din lana buc. 1 6 3 Manusi din piele per. 1 2 4 Curea pentru pantaloni buc. 1 6 4 Ciorapi per. 6 1 f) Accesorii
Linie PRE 184
2 Camasa alba buc. 2 8 Se asigura pentru constituirea unei uniforme de ceremonie 3 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 3 2 4 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 3 2 d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 2 3 Gheata scurta cu siret per. 1 3 Pentru femei se distribuie 1 per. cizme scurte e) Echipament divers 1 Cravata buc. 2 4 2 Fular din lana buc. 1 6 3 Manusi din piele per. 1 2 4 Curea pentru pantaloni buc. 1 6 4 Ciorapi per. 6 1 f) Accesorii 1 Suport cu grad profesional per. 5 4
Linie PRE 185
2 Camasa alba buc. 2 8 Se asigura pentru constituirea unei uniforme de ceremonie 3 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 3 2 4 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 3 2 d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 2 3 Gheata scurta cu siret per. 1 3 Pentru femei se distribuie 1 per. cizme scurte e) Echipament divers 1 Cravata buc. 2 4 2 Fular din lana buc. 1 6 3 Manusi din piele per. 1 2 4 Curea pentru pantaloni buc. 1 6 4 Ciorapi per. 6 1 f) Accesorii 1 Suport cu grad profesional per. 5 4 2 Ecuson maneca cpl. 7 4
Linie PRE 186
2 Camasa alba buc. 2 8 Se asigura pentru constituirea unei uniforme de ceremonie 3 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 3 2 4 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 3 2 d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 2 3 Gheata scurta cu siret per. 1 3 Pentru femei se distribuie 1 per. cizme scurte e) Echipament divers 1 Cravata buc. 2 4 2 Fular din lana buc. 1 6 3 Manusi din piele per. 1 2 4 Curea pentru pantaloni buc. 1 6 4 Ciorapi per. 6 1 f) Accesorii 1 Suport cu grad profesional per. 5 4 2 Ecuson maneca cpl. 7 4 3 Ecuson nominal buc. 1 10
Linie PRE 187
2 Camasa alba buc. 2 8 Se asigura pentru constituirea unei uniforme de ceremonie 3 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 3 2 4 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 3 2 d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 2 3 Gheata scurta cu siret per. 1 3 Pentru femei se distribuie 1 per. cizme scurte e) Echipament divers 1 Cravata buc. 2 4 2 Fular din lana buc. 1 6 3 Manusi din piele per. 1 2 4 Curea pentru pantaloni buc. 1 6 4 Ciorapi per. 6 1 f) Accesorii 1 Suport cu grad profesional per. 5 4 2 Ecuson maneca cpl. 7 4 3 Ecuson nominal buc. 1 10 4 Insigna cu numar de identificare buc. 1 10
Linie PRE 188
2 Camasa alba buc. 2 8 Se asigura pentru constituirea unei uniforme de ceremonie 3 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 3 2 4 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 3 2 d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 2 3 Gheata scurta cu siret per. 1 3 Pentru femei se distribuie 1 per. cizme scurte e) Echipament divers 1 Cravata buc. 2 4 2 Fular din lana buc. 1 6 3 Manusi din piele per. 1 2 4 Curea pentru pantaloni buc. 1 6 4 Ciorapi per. 6 1 f) Accesorii 1 Suport cu grad profesional per. 5 4 2 Ecuson maneca cpl. 7 4 3 Ecuson nominal buc. 1 10 4 Insigna cu numar de identificare buc. 1 10 5 Epoleti cu grad profesionalper. 1 4 Pentru fiecare sacou
Linie PRE 189
2 buc. 2 8 Se asigura pentru constituirea unei uniforme de ceremonie 3 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 3 2 4 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 3 2 d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 2 3 Gheata scurta cu siret per. 1 3 Pentru femei se distribuie 1 per. cizme scurte e) Echipament divers 1 Cravata buc. 2 4 2 Fular din lana buc. 1 6 3 Manusi din piele per. 1 2 4 Curea pentru pantaloni buc. 1 6 4 Ciorapi per. 6 1 f) Accesorii 1 Suport cu grad profesional per. 5 4 2 Ecuson maneca cpl. 7 4 3 Ecuson nominal buc. 1 10 4 Insigna cu numar de identificare buc. 1 10 5 Epoleti cu grad profesionalper. 1 4 Pentru fiecare sacou 6 Petlite per. 1 4 Pentru fiecare sacou 7 Snur pentru ceremonie buc. 1 3 Se asigura pentru constituirea unei uniforme de ceremonie
Linie PRE 190
Camasa alba
Linie PRE 191
Camasa alba buc.
Linie PRE 192
Camasa alba buc. 2
Linie PRE 193
Camasa alba buc. 2 8
Linie PRE 194
Camasa alba buc. 2 8 Se asigura pentru constituirea unei uniforme de ceremonie
Linie PRE 195
Camasa alba Camasa bluza cu maneca lunga
Linie PRE 196
Camasa alba buc. Camasa bluza cu maneca lunga buc.
Linie PRE 197
Camasa alba buc. 2 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 3
Linie PRE 198
Camasa alba buc. 2 8 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 3 2
Linie PRE 199
Camasa alba buc. 2 8 Se asigura pentru constituirea unei uniforme de ceremonie Camasa bluza cu maneca lunga buc. 3 2
Linie PRE 200
Camasa alba Camasa bluza cu maneca lunga Camasa bluza cu maneca scurta
Linie PRE 201
Camasa alba buc. Camasa bluza cu maneca lunga buc. Camasa bluza cu maneca scurta buc.
Linie PRE 202
Camasa alba buc. 2 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 3 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 3
Linie PRE 203
Camasa alba buc. 2 8 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 3 2 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 3 2
Linie PRE 204
Camasa alba 2 8 Se asigura pentru constituirea unei uniforme de ceremonie Camasa bluza cu maneca lunga buc. 3 2 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 3 2
Linie PRE 205
buc.
Linie PRE 206
buc. 2
Linie PRE 207
buc. buc.
Linie PRE 208
buc. 2 buc. 3
Linie PRE 209
buc. 2 8 buc. 3 2
Linie PRE 210
buc. 2 buc. 3 buc. 3
Linie PRE 211
2 8 Se asigura pentru constituirea unei uniforme de ceremonie 3 2 3 2
Linie PRE 212
8 2 2
Linie PRE 213
Se asigura pentru constituirea unei uniforme de ceremonie
Linie PRE 214
3 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 3 2 4 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 3 2 d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 2 3 Gheata scurta cu siret per. 1 3 Pentru femei se distribuie 1 per. cizme scurte
Linie PRE 215
3 buc. 3 2 4 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 3 2 d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 2 3 Gheata scurta cu siret per. 1 3 Pentru femei se distribuie 1 per. cizme scurte e) Echipament divers 1 Cravata buc. 2 4 2 Fular din lana buc. 1 6 3 Manusi din piele per. 1 2 4 Curea pentru pantaloni buc. 1 6 4 Ciorapi per. 6 1 f) Accesorii 1 Suport cu grad profesional per. 5 4 2 Ecuson maneca cpl. 7 4 3 Ecuson nominal buc. 1 10 4 Insigna cu numar de identificare buc. 1 10 5 Epoleti cu grad profesionalper. 1 4 Pentru fiecare sacou 6 Petlite per. 1 4 Pentru fiecare sacou 7 Snur pentru ceremonie buc. 1 3 Se asigura pentru constituirea unei uniforme de ceremonie
Linie PRE 216
Camasa bluza cu maneca lunga
Linie PRE 217
Camasa bluza cu maneca lunga buc.
Linie PRE 218
Camasa bluza cu maneca lunga buc. 3
Linie PRE 219
Camasa bluza cu maneca lunga buc. 3 2
Linie PRE 220
Camasa bluza cu maneca lunga Camasa bluza cu maneca scurta
Linie PRE 221
Camasa bluza cu maneca lunga buc. Camasa bluza cu maneca scurta buc.
Linie PRE 222
Camasa bluza cu maneca lunga buc. 3 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 3
Linie PRE 223
Camasa bluza cu maneca lunga 3 2 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 3 2
Linie PRE 224
buc.
Linie PRE 225
4 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 3 2 d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 2 3 Gheata scurta cu siret per. 1 3 Pentru femei se distribuie 1 per. cizme scurte
Linie PRE 226
4 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 3 2 d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 2 3 Gheata scurta cu siret per. 1 3 Pentru femei se distribuie 1 per. cizme scurte e) Echipament divers 1 Cravata buc. 2 4 2 Fular din lana buc. 1 6 3 Manusi din piele per. 1 2 4 Curea pentru pantaloni buc. 1 6 4 Ciorapi per. 6 1 f) Accesorii 1 Suport cu grad profesional per. 5 4 2 Ecuson maneca cpl. 7 4 3 Ecuson nominal buc. 1 10 4 Insigna cu numar de identificare buc. 1 10
Linie PRE 227
4 buc. 3 2 d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 2 3 Gheata scurta cu siret per. 1 3 Pentru femei se distribuie 1 per. cizme scurte e) Echipament divers 1 Cravata buc. 2 4 2 Fular din lana buc. 1 6 3 Manusi din piele per. 1 2 4 Curea pentru pantaloni buc. 1 6 4 Ciorapi per. 6 1 f) Accesorii 1 Suport cu grad profesional per. 5 4 2 Ecuson maneca cpl. 7 4 3 Ecuson nominal buc. 1 10 4 Insigna cu numar de identificare buc. 1 10 5 Epoleti cu grad profesionalper. 1 4 Pentru fiecare sacou 6 Petlite per. 1 4 Pentru fiecare sacou 7 Snur pentru ceremonie buc. 1 3 Se asigura pentru constituirea unei uniforme de ceremonie
Linie PRE 228
Camasa bluza cu maneca scurta
Linie PRE 229
Camasa bluza cu maneca scurta buc.
Linie PRE 230
Camasa bluza cu maneca scurta buc. 3
Linie PRE 231
Camasa bluza cu maneca scurta 3 2
Linie PRE 232
buc.
Linie PRE 233
d) Încălţăminte
Linie PRE 234
1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 2 3 Gheata scurta cu siret per. 1 3 Pentru femei se distribuie 1 per. cizme scurte e) Echipament divers
Linie PRE 235
1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 2 3 Gheata scurta cu siret per. 1 3 Pentru femei se distribuie 1 per. cizme scurte e) Echipament divers 1 Cravata buc. 2 4
Linie PRE 236
1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 2 3 Gheata scurta cu siret per. 1 3 Pentru femei se distribuie 1 per. cizme scurte e) Echipament divers 1 Cravata buc. 2 4 2 Fular din lana buc. 1 6
Linie PRE 237
1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 2 3 Gheata scurta cu siret per. 1 3 Pentru femei se distribuie 1 per. cizme scurte e) Echipament divers 1 Cravata buc. 2 4 2 Fular din lana buc. 1 6 3 Manusi din piele per. 1 2
Linie PRE 238
1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 2 3 Gheata scurta cu siret per. 1 3 Pentru femei se distribuie 1 per. cizme scurte e) Echipament divers 1 Cravata buc. 2 4 2 Fular din lana buc. 1 6 3 Manusi din piele per. 1 2 4 Curea pentru pantaloni buc. 1 6
Linie PRE 239
1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 2 3 Gheata scurta cu siret per. 1 3 Pentru femei se distribuie 1 per. cizme scurte e) Echipament divers 1 Cravata buc. 2 4 2 Fular din lana buc. 1 6 3 Manusi din piele per. 1 2 4 Curea pentru pantaloni buc. 1 6 4 Ciorapi per. 6 1
Linie PRE 240
1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 2 3 Gheata scurta cu siret per. 1 3 Pentru femei se distribuie 1 per. cizme scurte e) Echipament divers 1 Cravata buc. 2 4 2 Fular din lana buc. 1 6 3 Manusi din piele per. 1 2 4 Curea pentru pantaloni buc. 1 6 4 Ciorapi per. 6 1 f) Accesorii
Linie PRE 241
1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 2 3 Gheata scurta cu siret per. 1 3 Pentru femei se distribuie 1 per. cizme scurte e) Echipament divers 1 Cravata buc. 2 4 2 Fular din lana buc. 1 6 3 Manusi din piele per. 1 2 4 Curea pentru pantaloni buc. 1 6 4 Ciorapi per. 6 1 f) Accesorii 1 Suport cu grad profesional per. 5 4
Linie PRE 242
1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 2 3 Gheata scurta cu siret per. 1 3 Pentru femei se distribuie 1 per. cizme scurte e) Echipament divers 1 Cravata buc. 2 4 2 Fular din lana buc. 1 6 3 Manusi din piele per. 1 2 4 Curea pentru pantaloni buc. 1 6 4 Ciorapi per. 6 1 f) Accesorii 1 Suport cu grad profesional per. 5 4 2 Ecuson maneca cpl. 7 4
Linie PRE 243
1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 2 3 Gheata scurta cu siret per. 1 3 Pentru femei se distribuie 1 per. cizme scurte e) Echipament divers 1 Cravata buc. 2 4 2 Fular din lana buc. 1 6 3 Manusi din piele per. 1 2 4 Curea pentru pantaloni buc. 1 6 4 Ciorapi per. 6 1 f) Accesorii 1 Suport cu grad profesional per. 5 4 2 Ecuson maneca cpl. 7 4 3 Ecuson nominal buc. 1 10 4 Insigna cu numar de identificare buc. 1 10
Linie PRE 244
1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 2 3 Gheata scurta cu siret per. 1 3 Pentru femei se distribuie 1 per. cizme scurte e) Echipament divers 1 Cravata buc. 2 4 2 Fular din lana buc. 1 6 3 Manusi din piele per. 1 2 4 Curea pentru pantaloni buc. 1 6 4 Ciorapi per. 6 1 f) Accesorii 1 Suport cu grad profesional per. 5 4 2 Ecuson maneca cpl. 7 4 3 Ecuson nominal buc. 1 10 4 Insigna cu numar de identificare buc. 1 10 5 Epoleti cu grad profesionalper. 1 4 Pentru fiecare sacou
Linie PRE 245
1 per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 2 3 Gheata scurta cu siret per. 1 3 Pentru femei se distribuie 1 per. cizme scurte e) Echipament divers 1 Cravata buc. 2 4 2 Fular din lana buc. 1 6 3 Manusi din piele per. 1 2 4 Curea pentru pantaloni buc. 1 6 4 Ciorapi per. 6 1 f) Accesorii 1 Suport cu grad profesional per. 5 4 2 Ecuson maneca cpl. 7 4 3 Ecuson nominal buc. 1 10 4 Insigna cu numar de identificare buc. 1 10 5 Epoleti cu grad profesionalper. 1 4 Pentru fiecare sacou 6 Petlite per. 1 4 Pentru fiecare sacou 7 Snur pentru ceremonie buc. 1 3 Se asigura pentru constituirea unei uniforme de ceremonie
Linie PRE 246
Pantofi negri din piele, de iarna
Linie PRE 247
Pantofi negri din piele, de iarna per.
Linie PRE 248
Pantofi negri din piele, de iarna per. 1
Linie PRE 249
Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2
Linie PRE 250
Pantofi negri din piele, de iarna Pantofi negri din piele, de vara
Linie PRE 251
Pantofi negri din piele, de iarna per. Pantofi negri din piele, de vara per.
Linie PRE 252
Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 Pantofi negri din piele, de vara per. 1
Linie PRE 253
Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 2
Linie PRE 254
Pantofi negri din piele, de iarna Pantofi negri din piele, de vara Gheata scurta cu siret
Linie PRE 255
Pantofi negri din piele, de iarna per. Pantofi negri din piele, de vara per. Gheata scurta cu siret per.
Linie PRE 256
Pantofi negri din piele, de iarna 1 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 Gheata scurta cu siret per. 1
Linie PRE 257
per.
Linie PRE 258
Pentru femei se distribuie 1 per. cizme scurte
Linie PRE 259
2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 2 3 Gheata scurta cu siret per. 1 3 Pentru femei se distribuie 1 per. cizme scurte e) Echipament divers 1 Cravata buc. 2 4 2 Fular din lana buc. 1 6 3 Manusi din piele per. 1 2 4 Curea pentru pantaloni buc. 1 6 4 Ciorapi per. 6 1 f) Accesorii 1 Suport cu grad profesional per. 5 4 2 Ecuson maneca cpl. 7 4 3 Ecuson nominal buc. 1 10 4 Insigna cu numar de identificare buc. 1 10
Linie PRE 260
2 per. 1 2 3 Gheata scurta cu siret per. 1 3 Pentru femei se distribuie 1 per. cizme scurte e) Echipament divers 1 Cravata buc. 2 4 2 Fular din lana buc. 1 6 3 Manusi din piele per. 1 2 4 Curea pentru pantaloni buc. 1 6 4 Ciorapi per. 6 1 f) Accesorii 1 Suport cu grad profesional per. 5 4 2 Ecuson maneca cpl. 7 4 3 Ecuson nominal buc. 1 10 4 Insigna cu numar de identificare buc. 1 10 5 Epoleti cu grad profesionalper. 1 4 Pentru fiecare sacou 6 Petlite per. 1 4 Pentru fiecare sacou 7 Snur pentru ceremonie buc. 1 3 Se asigura pentru constituirea unei uniforme de ceremonie
Linie PRE 261
Pantofi negri din piele, de vara
Linie PRE 262
Pantofi negri din piele, de vara per.
Linie PRE 263
Pantofi negri din piele, de vara per. 1
Linie PRE 264
Pantofi negri din piele, de vara per. 1 2
Linie PRE 265
Pantofi negri din piele, de vara Gheata scurta cu siret
Linie PRE 266
Pantofi negri din piele, de vara per. Gheata scurta cu siret per.
Linie PRE 267
Pantofi negri din piele, de vara per. 1 Gheata scurta cu siret per. 1
Linie PRE 268
Pantofi negri din piele, de vara per. 1 2 Gheata scurta cu siret per. 1 3
Linie PRE 269
Pantofi negri din piele, de vara 1 2 Gheata scurta cu siret per. 1 3 Pentru femei se distribuie 1 per. cizme scurte
Linie PRE 270
per.
Linie PRE 271
per. 1 per. 1
Linie PRE 272
Pentru femei se distribuie 1 per. cizme scurte
Linie PRE 273
3 Gheata scurta cu siret per. 1 3 Pentru femei se distribuie 1 per. cizme scurte e) Echipament divers 1 Cravata buc. 2 4 2 Fular din lana buc. 1 6 3 Manusi din piele per. 1 2 4 Curea pentru pantaloni buc. 1 6 4 Ciorapi per. 6 1 f) Accesorii 1 Suport cu grad profesional per. 5 4 2 Ecuson maneca cpl. 7 4 3 Ecuson nominal buc. 1 10 4 Insigna cu numar de identificare buc. 1 10
Linie PRE 274
3 per. 1 3 Pentru femei se distribuie 1 per. cizme scurte e) Echipament divers 1 Cravata buc. 2 4 2 Fular din lana buc. 1 6 3 Manusi din piele per. 1 2 4 Curea pentru pantaloni buc. 1 6 4 Ciorapi per. 6 1 f) Accesorii 1 Suport cu grad profesional per. 5 4 2 Ecuson maneca cpl. 7 4 3 Ecuson nominal buc. 1 10 4 Insigna cu numar de identificare buc. 1 10 5 Epoleti cu grad profesionalper. 1 4 Pentru fiecare sacou 6 Petlite per. 1 4 Pentru fiecare sacou 7 Snur pentru ceremonie buc. 1 3 Se asigura pentru constituirea unei uniforme de ceremonie
Linie PRE 275
Gheata scurta cu siret
Linie PRE 276
Gheata scurta cu siret per.
Linie PRE 277
Gheata scurta cu siret per. 1
Linie PRE 278
Gheata scurta cu siret 1 3
Linie PRE 279
per.
Linie PRE 280
Pentru femei se distribuie 1 per. cizme scurte
Linie PRE 281
e) Echipament divers
Linie PRE 282
Cravata
Linie PRE 283
Cravata buc.
Linie PRE 284
Cravata buc. 2
Linie PRE 285
Cravata buc. 2 4
Linie PRE 286
Cravata Fular din lana
Linie PRE 287
Cravata buc. Fular din lana buc.
Linie PRE 288
Cravata buc. 2 Fular din lana buc. 1
Linie PRE 289
Cravata buc. 2 4 Fular din lana buc. 1 6
Linie PRE 290
Cravata Fular din lana Manusi din piele
Linie PRE 291
Cravata buc. Fular din lana buc. Manusi din piele per.
Linie PRE 292
Cravata buc. 2 Fular din lana buc. 1 Manusi din piele per. 1
Linie PRE 293
Cravata buc. 2 4 Fular din lana buc. 1 6 Manusi din piele per. 1 2
Linie PRE 294
Cravata Fular din lana Manusi din piele Curea pentru pantaloni
Linie PRE 295
Cravata buc. Fular din lana buc. Manusi din piele per. Curea pentru pantaloni buc.
Linie PRE 296
Cravata buc. 2 Fular din lana buc. 1 Manusi din piele per. 1 Curea pentru pantaloni buc. 1
Linie PRE 297
Cravata buc. 2 4 Fular din lana buc. 1 6 Manusi din piele per. 1 2 Curea pentru pantaloni buc. 1 6
Linie PRE 298
Cravata Fular din lana Manusi din piele Curea pentru pantaloni Ciorapi
Linie PRE 299
Cravata buc. Fular din lana buc. Manusi din piele per. Curea pentru pantaloni buc. Ciorapi per.
Linie PRE 300
Cravata 2 Fular din lana buc. 1 Manusi din piele per. 1 Curea pentru pantaloni buc. 1 Ciorapi per. 6
Linie PRE 301
buc.
Linie PRE 302
buc. 2 buc. 1
Linie PRE 303
Fular din lana
Linie PRE 304
Fular din lana buc.
Linie PRE 305
Fular din lana buc. 1
Linie PRE 306
Fular din lana buc. 1 6
Linie PRE 307
Fular din lana Manusi din piele
Linie PRE 308
Fular din lana buc. Manusi din piele per.
Linie PRE 309
Fular din lana buc. 1 Manusi din piele per. 1
Linie PRE 310
Fular din lana buc. 1 6 Manusi din piele per. 1 2
Linie PRE 311
Fular din lana Manusi din piele Curea pentru pantaloni
Linie PRE 312
Fular din lana buc. Manusi din piele per. Curea pentru pantaloni buc.
Linie PRE 313
Fular din lana buc. 1 Manusi din piele per. 1 Curea pentru pantaloni buc. 1
Linie PRE 314
Fular din lana buc. 1 6 Manusi din piele per. 1 2 Curea pentru pantaloni buc. 1 6
Linie PRE 315
Fular din lana Manusi din piele Curea pentru pantaloni Ciorapi
Linie PRE 316
Fular din lana buc. Manusi din piele per. Curea pentru pantaloni buc. Ciorapi per.
Linie PRE 317
Fular din lana buc. 1 Manusi din piele per. 1 Curea pentru pantaloni buc. 1 Ciorapi per. 6
Linie PRE 318
Fular din lana 1 6 Manusi din piele per. 1 2 Curea pentru pantaloni buc. 1 6 Ciorapi per. 6 1
Linie PRE 319
buc.
Linie PRE 320
buc. 1 per. 1
Linie PRE 321
Manusi din piele
Linie PRE 322
Manusi din piele per.
Linie PRE 323
Manusi din piele per. 1
Linie PRE 324
Manusi din piele per. 1 2
Linie PRE 325
Manusi din piele Curea pentru pantaloni
Linie PRE 326
Manusi din piele per. Curea pentru pantaloni buc.
Linie PRE 327
Manusi din piele per. 1 Curea pentru pantaloni buc. 1
Linie PRE 328
Manusi din piele per. 1 2 Curea pentru pantaloni buc. 1 6
Linie PRE 329
Manusi din piele Curea pentru pantaloni Ciorapi
Linie PRE 330
Manusi din piele per. Curea pentru pantaloni buc. Ciorapi per.
Linie PRE 331
Manusi din piele per. 1 Curea pentru pantaloni buc. 1 Ciorapi per. 6
Linie PRE 332
Manusi din piele 1 2 Curea pentru pantaloni buc. 1 6 Ciorapi per. 6 1
Linie PRE 333
per.
Linie PRE 334
per. 1 buc. 1
Linie PRE 335
Curea pentru pantaloni
Linie PRE 336
Curea pentru pantaloni buc.
Linie PRE 337
Curea pentru pantaloni buc. 1
Linie PRE 338
Curea pentru pantaloni buc. 1 6
Linie PRE 339
Curea pentru pantaloni Ciorapi
Linie PRE 340
Curea pentru pantaloni buc. Ciorapi per.
Linie PRE 341
Curea pentru pantaloni buc. 1 Ciorapi per. 6
Linie PRE 342
Curea pentru pantaloni 1 6 Ciorapi per. 6 1
Linie PRE 343
buc.
Linie PRE 344
buc. 1 per. 6
Linie PRE 345
Ciorapi
Linie PRE 346
Ciorapi per.
Linie PRE 347
Ciorapi per. 6
Linie PRE 348
Ciorapi 6 1
Linie PRE 349
per.
Linie PRE 350
f) Accesorii
Linie PRE 351
Suport cu grad profesional
Linie PRE 352
Suport cu grad profesional per.
Linie PRE 353
Suport cu grad profesional per. 5
Linie PRE 354
Suport cu grad profesional per. 5 4
Linie PRE 355
Suport cu grad profesional Ecuson maneca
Linie PRE 356
Suport cu grad profesional per. Ecuson maneca cpl.
Linie PRE 357
Suport cu grad profesional per. 5 Ecuson maneca cpl. 7
Linie PRE 358
Suport cu grad profesional per. 5 4 Ecuson maneca cpl. 7 4
Linie PRE 359
Suport cu grad profesional Ecuson maneca Ecuson nominal
Linie PRE 360
Suport cu grad profesional per. Ecuson maneca cpl. Ecuson nominal buc.
Linie PRE 361
Suport cu grad profesional per. 5 Ecuson maneca cpl. 7 Ecuson nominal buc. 1
Linie PRE 362
Suport cu grad profesional per. 5 4 Ecuson maneca cpl. 7 4 Ecuson nominal buc. 1 10
Linie PRE 363
Suport cu grad profesional Ecuson maneca Ecuson nominal Insigna cu numar de identificare
Linie PRE 364
Suport cu grad profesional per. Ecuson maneca cpl. Ecuson nominal buc. Insigna cu numar de identificare buc.
Linie PRE 365
Suport cu grad profesional per. 5 Ecuson maneca cpl. 7 Ecuson nominal buc. 1 Insigna cu numar de identificare buc. 1
Linie PRE 366
Suport cu grad profesional per. 5 4 Ecuson maneca cpl. 7 4 Ecuson nominal buc. 1 10 Insigna cu numar de identificare buc. 1 10
Linie PRE 367
Suport cu grad profesional Ecuson maneca Ecuson nominal Insigna cu numar de identificare Epoleti cu grad profesional
Linie PRE 368
Suport cu grad profesional per. Ecuson maneca cpl. Ecuson nominal buc. Insigna cu numar de identificare buc. Epoleti cu grad profesionalper.
Linie PRE 369
Suport cu grad profesional per. 5 Ecuson maneca cpl. 7 Ecuson nominal buc. 1 Insigna cu numar de identificare buc. 1 Epoleti cu grad profesionalper. 1
Linie PRE 370
Suport cu grad profesional per. 5 4 Ecuson maneca cpl. 7 4 Ecuson nominal buc. 1 10 Insigna cu numar de identificare buc. 1 10 Epoleti cu grad profesionalper. 1 4
Linie PRE 371
Suport cu grad profesional per. 5 4 Ecuson maneca cpl. 7 4 Ecuson nominal buc. 1 10 Insigna cu numar de identificare buc. 1 10 Epoleti cu grad profesionalper. 1 4 Pentru fiecare sacou
Linie PRE 372
Suport cu grad profesional Ecuson maneca Ecuson nominal Insigna cu numar de identificare Epoleti cu grad profesional Petlite
Linie PRE 373
Suport cu grad profesional per. Ecuson maneca cpl. Ecuson nominal buc. Insigna cu numar de identificare buc. Epoleti cu grad profesionalper. Petlite per.
Linie PRE 374
Suport cu grad profesional per. 5 Ecuson maneca cpl. 7 Ecuson nominal buc. 1 Insigna cu numar de identificare buc. 1 Epoleti cu grad profesionalper. 1 Petlite per. 1
Linie PRE 375
Suport cu grad profesional per. 5 4 Ecuson maneca cpl. 7 4 Ecuson nominal buc. 1 10 Insigna cu numar de identificare buc. 1 10 Epoleti cu grad profesionalper. 1 4 Petlite per. 1 4
Linie PRE 376
Suport cu grad profesional per. 5 4 Ecuson maneca cpl. 7 4 Ecuson nominal buc. 1 10 Insigna cu numar de identificare buc. 1 10 Epoleti cu grad profesionalper. 1 4 Pentru fiecare sacou Petlite per. 1 4 Pentru fiecare sacou
Linie PRE 377
Suport cu grad profesional per. Ecuson maneca cpl. Ecuson nominal buc. Insigna cu numar de identificare buc. Epoleti cu grad profesionalper. Petlite per. Snur pentru ceremonie buc.
Linie PRE 378
Suport cu grad profesional 5 Ecuson maneca cpl. 7 Ecuson nominal buc. 1 Insigna cu numar de identificare buc. 1 Epoleti cu grad profesionalper. 1 Petlite per. 1 Snur pentru ceremonie buc. 1
Linie PRE 379
per.
Linie PRE 380
per. 5 cpl. 7
Linie PRE 381
5 4 7 4 1 10 1 10 1 4 Pentru fiecare sacou
Linie PRE 382
Ecuson maneca
Linie PRE 383
Ecuson maneca cpl.
Linie PRE 384
Ecuson maneca cpl. 7
Linie PRE 385
Ecuson maneca cpl. 7 4
Linie PRE 386
Ecuson maneca Ecuson nominal
Linie PRE 387
Ecuson maneca cpl. Ecuson nominal buc.
Linie PRE 388
Ecuson maneca cpl. 7 Ecuson nominal buc. 1
Linie PRE 389
Ecuson maneca cpl. 7 4 Ecuson nominal buc. 1 10
Linie PRE 390
Ecuson maneca Ecuson nominal Insigna cu numar de identificare
Linie PRE 391
Ecuson maneca cpl. Ecuson nominal buc. Insigna cu numar de identificare buc.
Linie PRE 392
Ecuson maneca cpl. 7 Ecuson nominal buc. 1 Insigna cu numar de identificare buc. 1
Linie PRE 393
Ecuson maneca cpl. 7 4 Ecuson nominal buc. 1 10 Insigna cu numar de identificare buc. 1 10
Linie PRE 394
Ecuson maneca Ecuson nominal Insigna cu numar de identificare Epoleti cu grad profesional
Linie PRE 395
Ecuson maneca cpl. Ecuson nominal buc. Insigna cu numar de identificare buc. Epoleti cu grad profesionalper.
Linie PRE 396
Ecuson maneca cpl. 7 Ecuson nominal buc. 1 Insigna cu numar de identificare buc. 1 Epoleti cu grad profesionalper. 1
Linie PRE 397
Ecuson maneca cpl. 7 4 Ecuson nominal buc. 1 10 Insigna cu numar de identificare buc. 1 10 Epoleti cu grad profesionalper. 1 4
Linie PRE 398
Ecuson maneca cpl. 7 4 Ecuson nominal buc. 1 10 Insigna cu numar de identificare buc. 1 10 Epoleti cu grad profesionalper. 1 4 Pentru fiecare sacou
Linie PRE 399
Ecuson maneca Ecuson nominal Insigna cu numar de identificare Epoleti cu grad profesional Petlite
Linie PRE 400
Ecuson maneca cpl. Ecuson nominal buc. Insigna cu numar de identificare buc. Epoleti cu grad profesionalper. Petlite per.
Linie PRE 401
Ecuson maneca cpl. 7 Ecuson nominal buc. 1 Insigna cu numar de identificare buc. 1 Epoleti cu grad profesionalper. 1 Petlite per. 1
Linie PRE 402
Ecuson maneca cpl. 7 4 Ecuson nominal buc. 1 10 Insigna cu numar de identificare buc. 1 10 Epoleti cu grad profesionalper. 1 4 Petlite per. 1 4
Linie PRE 403
Ecuson maneca cpl. 7 4 Ecuson nominal buc. 1 10 Insigna cu numar de identificare buc. 1 10 Epoleti cu grad profesionalper. 1 4 Pentru fiecare sacou Petlite per. 1 4 Pentru fiecare sacou
Linie PRE 404
Ecuson maneca Ecuson nominal Insigna cu numar de identificare Epoleti cu grad profesional Petlite Snur pentru ceremonie
Linie PRE 405
Ecuson maneca cpl. Ecuson nominal buc. Insigna cu numar de identificare buc. Epoleti cu grad profesionalper. Petlite per. Snur pentru ceremonie buc.
Linie PRE 406
Ecuson maneca cpl. 7 Ecuson nominal buc. 1 Insigna cu numar de identificare buc. 1 Epoleti cu grad profesionalper. 1 Petlite per. 1 Snur pentru ceremonie buc. 1
Linie PRE 407
Ecuson maneca cpl. 7 4 Ecuson nominal buc. 1 10 Insigna cu numar de identificare buc. 1 10 Epoleti cu grad profesionalper. 1 4 Petlite per. 1 4 Snur pentru ceremonie buc. 1 3
Linie PRE 408
Ecuson maneca 7 4 Ecuson nominal buc. 1 10 Insigna cu numar de identificare buc. 1 10 Epoleti cu grad profesionalper. 1 4 Pentru fiecare sacou Petlite per. 1 4 Pentru fiecare sacou Snur pentru ceremonie buc. 1 3 Se asigura pentru constituirea unei uniforme de ceremonie
Linie PRE 409
cpl.
Linie PRE 410
cpl. 7 buc. 1
Linie PRE 411
7 4 1 10 1 10 1 4 Pentru fiecare sacou
Linie PRE 412
7 4 1 10 1 10 1 4 Pentru fiecare sacou 1 4 Pentru fiecare sacou
Linie PRE 413
7 4 1 10 1 10 1 4 Pentru fiecare sacou 1 4 Pentru fiecare sacou 1 3 Se asigura pentru constituirea unei uniforme de ceremonie
Linie PRE 414
4 10 10 4
Linie PRE 415
Pentru fiecare sacou
Linie PRE 416
Ecuson nominal
Linie PRE 417
Ecuson nominal buc.
Linie PRE 418
Ecuson nominal buc. 1
Linie PRE 419
Ecuson nominal buc. 1 10
Linie PRE 420
Ecuson nominal Insigna cu numar de identificare
Linie PRE 421
Ecuson nominal buc. Insigna cu numar de identificare buc.
Linie PRE 422
Ecuson nominal buc. 1 Insigna cu numar de identificare buc. 1
Linie PRE 423
Ecuson nominal buc. 1 10 Insigna cu numar de identificare buc. 1 10
Linie PRE 424
Ecuson nominal Insigna cu numar de identificare Epoleti cu grad profesional
Linie PRE 425
Ecuson nominal buc. Insigna cu numar de identificare buc. Epoleti cu grad profesionalper.
Linie PRE 426
Ecuson nominal buc. 1 Insigna cu numar de identificare buc. 1 Epoleti cu grad profesionalper. 1
Linie PRE 427
Ecuson nominal buc. 1 10 Insigna cu numar de identificare buc. 1 10 Epoleti cu grad profesionalper. 1 4
Linie PRE 428
Ecuson nominal buc. 1 10 Insigna cu numar de identificare buc. 1 10 Epoleti cu grad profesionalper. 1 4 Pentru fiecare sacou
Linie PRE 429
Ecuson nominal Insigna cu numar de identificare Epoleti cu grad profesional Petlite
Linie PRE 430
Ecuson nominal buc. Insigna cu numar de identificare buc. Epoleti cu grad profesionalper. Petlite per.
Linie PRE 431
Ecuson nominal buc. 1 Insigna cu numar de identificare buc. 1 Epoleti cu grad profesionalper. 1 Petlite per. 1
Linie PRE 432
Ecuson nominal buc. 1 10 Insigna cu numar de identificare buc. 1 10 Epoleti cu grad profesionalper. 1 4 Petlite per. 1 4
Linie PRE 433
Ecuson nominal buc. 1 10 Insigna cu numar de identificare buc. 1 10 Epoleti cu grad profesionalper. 1 4 Pentru fiecare sacou Petlite per. 1 4 Pentru fiecare sacou
Linie PRE 434
Ecuson nominal Insigna cu numar de identificare Epoleti cu grad profesional Petlite Snur pentru ceremonie
Linie PRE 435
Ecuson nominal buc. Insigna cu numar de identificare buc. Epoleti cu grad profesionalper. Petlite per. Snur pentru ceremonie buc.
Linie PRE 436
Ecuson nominal buc. 1 Insigna cu numar de identificare buc. 1 Epoleti cu grad profesionalper. 1 Petlite per. 1 Snur pentru ceremonie buc. 1
Linie PRE 437
Ecuson nominal buc. 1 10 Insigna cu numar de identificare buc. 1 10 Epoleti cu grad profesionalper. 1 4 Petlite per. 1 4 Snur pentru ceremonie buc. 1 3
Linie PRE 438
Ecuson nominal 1 10 Insigna cu numar de identificare buc. 1 10 Epoleti cu grad profesionalper. 1 4 Pentru fiecare sacou Petlite per. 1 4 Pentru fiecare sacou Snur pentru ceremonie buc. 1 3 Se asigura pentru constituirea unei uniforme de ceremonie
Linie PRE 439
buc.
Linie PRE 440
buc. 1 buc. 1
Linie PRE 441
1 10 1 10 1 4 Pentru fiecare sacou 1 4 Pentru fiecare sacou
Linie PRE 442
1 10 1 10 1 4 Pentru fiecare sacou 1 4 Pentru fiecare sacou 1 3 Se asigura pentru constituirea unei uniforme de ceremonie
Linie PRE 443
10 10 4 4 Pentru fiecare sacou
Linie PRE 444
Pentru fiecare sacou
Linie PRE 445
Pentru fiecare sacou Pentru fiecare sacou
Linie PRE 446
Insigna cu numar de identificare
Linie PRE 447
Insigna cu numar de identificare buc.
Linie PRE 448
Insigna cu numar de identificare buc. 1
Linie PRE 449
Insigna cu numar de identificare buc. 1 10
Linie PRE 450
Insigna cu numar de identificare Epoleti cu grad profesional
Linie PRE 451
Insigna cu numar de identificare buc. Epoleti cu grad profesionalper.
Linie PRE 452
Insigna cu numar de identificare buc. 1 Epoleti cu grad profesionalper. 1
Linie PRE 453
Insigna cu numar de identificare buc. 1 10 Epoleti cu grad profesionalper. 1 4
Linie PRE 454
Insigna cu numar de identificare buc. 1 10 Epoleti cu grad profesionalper. 1 4 Pentru fiecare sacou
Linie PRE 455
Insigna cu numar de identificare Epoleti cu grad profesional Petlite
Linie PRE 456
Insigna cu numar de identificare buc. Epoleti cu grad profesionalper. Petlite per.
Linie PRE 457
Insigna cu numar de identificare buc. 1 Epoleti cu grad profesionalper. 1 Petlite per. 1
Linie PRE 458
Insigna cu numar de identificare buc. 1 10 Epoleti cu grad profesionalper. 1 4 Petlite per. 1 4
Linie PRE 459
Insigna cu numar de identificare buc. 1 10 Epoleti cu grad profesionalper. 1 4 Pentru fiecare sacou Petlite per. 1 4 Pentru fiecare sacou
Linie PRE 460
Insigna cu numar de identificare Epoleti cu grad profesional Petlite Snur pentru ceremonie
Linie PRE 461
Insigna cu numar de identificare buc. Epoleti cu grad profesionalper. Petlite per. Snur pentru ceremonie buc.
Linie PRE 462
Insigna cu numar de identificare buc. 1 Epoleti cu grad profesionalper. 1 Petlite per. 1 Snur pentru ceremonie buc. 1
Linie PRE 463
Insigna cu numar de identificare buc. 1 10 Epoleti cu grad profesionalper. 1 4 Petlite per. 1 4 Snur pentru ceremonie buc. 1 3
Linie PRE 464
Insigna cu numar de identificare 1 10 Epoleti cu grad profesionalper. 1 4 Pentru fiecare sacou Petlite per. 1 4 Pentru fiecare sacou Snur pentru ceremonie buc. 1 3 Se asigura pentru constituirea unei uniforme de ceremonie
Linie PRE 465
buc.
Linie PRE 466
buc. per.
Linie PRE 467
buc. 1 per. 1
Linie PRE 468
buc. 1 per. 1 per. 1
Linie PRE 469
1 10 1 4 Pentru fiecare sacou 1 4 Pentru fiecare sacou 1 3 Se asigura pentru constituirea unei uniforme de ceremonie
Linie PRE 470
10 4 4 Pentru fiecare sacou 3 Se asigura pentru constituirea unei uniforme de ceremonie
Linie PRE 471
Pentru fiecare sacou
Linie PRE 472
Pentru fiecare sacou Pentru fiecare sacou
Linie PRE 473
Pentru fiecare sacou Pentru fiecare sacou Se asigura pentru constituirea unei uniforme de ceremonie
Linie PRE 474
Epoleti cu grad profesional
Linie PRE 475
Epoleti cu grad profesionalper.
Linie PRE 476
Epoleti cu grad profesionalper. 1
Linie PRE 477
Epoleti cu grad profesionalper. 1 4
Linie PRE 478
Epoleti cu grad profesional Petlite
Linie PRE 479
Epoleti cu grad profesionalper. Petlite per.
Linie PRE 480
Epoleti cu grad profesionalper. 1 Petlite per. 1
Linie PRE 481
Epoleti cu grad profesionalper. 1 4 Petlite per. 1 4
Linie PRE 482
Epoleti cu grad profesional Petlite Snur pentru ceremonie
Linie PRE 483
Epoleti cu grad profesionalper. Petlite per. Snur pentru ceremonie buc.
Linie PRE 484
Epoleti cu grad profesionalper. 1 Petlite per. 1 Snur pentru ceremonie buc. 1
Linie PRE 485
Epoleti cu grad profesionalper. 1 4 Petlite per. 1 4 Snur pentru ceremonie buc. 1 3
Linie PRE 486
Epoleti cu grad profesional 1 4 Pentru fiecare sacou Petlite per. 1 4 Pentru fiecare sacou Snur pentru ceremonie buc. 1 3 Se asigura pentru constituirea unei uniforme de ceremonie
Linie PRE 487
per.
Linie PRE 488
Pentru fiecare sacou
Linie PRE 489
Pentru fiecare sacou Pentru fiecare sacou
Linie PRE 490
Pentru fiecare sacou Pentru fiecare sacou Se asigura pentru constituirea unei uniforme de ceremonie
Linie PRE 491
Petlite
Linie PRE 492
Petlite per.
Linie PRE 493
Petlite per. 1
Linie PRE 494
Petlite per. 1 4
Linie PRE 495
Petlite Snur pentru ceremonie
Linie PRE 496
Petlite per. Snur pentru ceremonie buc.
Linie PRE 497
Petlite per. 1 Snur pentru ceremonie buc. 1
Linie PRE 498
Petlite per. 1 4 Snur pentru ceremonie buc. 1 3
Linie PRE 499
Petlite 1 4 Pentru fiecare sacou Snur pentru ceremonie buc. 1 3 Se asigura pentru constituirea unei uniforme de ceremonie
Linie PRE 500
per.
Linie PRE 501
Pentru fiecare sacou
Linie PRE 502
Pentru fiecare sacou Se asigura pentru constituirea unei uniforme de ceremonie
Linie PRE 503
Snur pentru ceremonie
Linie PRE 504
Snur pentru ceremonie buc.
Linie PRE 505
Snur pentru ceremonie buc. 1
Linie PRE 506
Snur pentru ceremonie buc. 1 3
Linie PRE 507
Snur pentru ceremonie 1 3 Se asigura pentru constituirea unei uniforme de ceremonie
Linie PRE 508
buc.
Linie PRE 509
buc. 1
Linie PRE 510
Se asigura pentru constituirea unei uniforme de ceremonie
Linie PRE 511
B. ARTICOLE DE ECHIPAMENT CE SE ACHIZITIONEAZA CONTRA COST
Linie PRE 512
Scurta din piele
Linie PRE 513
Scurta din piele buc
Linie PRE 514
Scurta din piele buc 1
Linie PRE 515
Scurta din piele Bluza din piele
Linie PRE 516
Scurta din piele buc Bluza din piele buc
Linie PRE 517
Scurta din piele 1 Bluza din piele buc 1
Linie PRE 518
buc
Linie PRE 519
Aceste articole se confectioneaza în acelasi model şi se achizitioneaza contra cost, la pret de aprovizionare, de către politisti, în afara prevederilor normei
Linie PRE 520
Bluza din piele
Linie PRE 521
Bluza din piele buc
Linie PRE 522
Bluza din piele buc 1
Linie PRE 523
Bluza din piele 1 -
Linie PRE 524
buc
Linie PRE 525
buc 1
Paragraf
NOTĂ:
Paragraf 1
Femeile primesc palarie în loc de sapca şi fusta în loc de pantalon.
Paragraf 2
Uniformele de vara şi de iarna se poarta în perioadele stabilite prin ordin.
Paragraf 3
La prima încadrare se distribuie o singură dată, indiferent de numărul reincadrarilor în sistemul de aparare, ordine publică şi siguranţa naţionala: o spaca din stofa pentru iarna, un costum cu doi pantaloni din stofa pentru iarna, o scurta imblanita, patru camasi, şase perechi ciorapi, patru cearsafuri, doua fete de perna, o patura, o geanta transport echipament şi accesoriile aferente (suport cu grad profesional, epoleti, petlite, ecusoane, etc.).
Paragraf
NORMA NR.5
Paragraf
pentru asigurarea uniformei de serviciu la agentii de politie
PRE PRE_407
[Text Preformatat S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_407
Linie PRE 1
Nr c r t
Linie PRE 2
Denumirea articolelor de echipament
Linie PRE 3
Denumirea articolelor de echipament UM
Linie PRE 4
Denumirea articolelor de echipament UM PREVEDERI CantiDurata tate în ani
Linie PRE 5
Denumirea articolelor de echipament UM PREVEDERI Observatii CantiDurata tate în ani
Linie PRE 6
Denumirea articolelor de echipament 1
Linie PRE 7
Denumirea articolelor de echipament 1 2
Linie PRE 8
UM
Linie PRE 9
PREVEDERI
Linie PRE 10
PREVEDERI CantiDurata tate în ani
Linie PRE 11
Observatii
Linie PRE 12
Cantitate
Linie PRE 13
CantiDurata tate în ani
Linie PRE 14
Durata în ani
Linie PRE 15
a) Coifura
Linie PRE 16
Sepcuta de vara
Linie PRE 17
Sepcuta de vara buc.
Linie PRE 18
Sepcuta de vara buc. 2
Linie PRE 19
Sepcuta de vara buc. 2 3
Linie PRE 20
Sepcuta de vara Sapca din tercot
Linie PRE 21
Sepcuta de vara buc. Sapca din tercot buc.
Linie PRE 22
Sepcuta de vara buc. 2 Sapca din tercot buc. 1
Linie PRE 23
Sepcuta de vara buc. 2 3 Sapca din tercot buc. 1 4
Linie PRE 24
Sepcuta de vara Sapca din tercot Caciula
Linie PRE 25
Sepcuta de vara buc. Sapca din tercot buc. Caciula buc.
Linie PRE 26
Sepcuta de vara 2 Sapca din tercot buc. 1 Caciula buc. 1
Linie PRE 27
buc.
Linie PRE 28
buc. 2 buc. 1
Linie PRE 29
Sapca din tercot
Linie PRE 30
Sapca din tercot buc.
Linie PRE 31
Sapca din tercot buc. 1
Linie PRE 32
Sapca din tercot buc. 1 4
Linie PRE 33
Sapca din tercot Caciula
Linie PRE 34
Sapca din tercot buc. Caciula buc.
Linie PRE 35
Sapca din tercot buc. 1 Caciula buc. 1
Linie PRE 36
Sapca din tercot 1 4 Caciula buc. 1 5
Linie PRE 37
buc.
Linie PRE 38
buc. 1 buc. 1
Linie PRE 39
Caciula
Linie PRE 40
Caciula buc.
Linie PRE 41
Caciula buc. 1
Linie PRE 42
Caciula 1 5
Linie PRE 43
buc.
Linie PRE 44
b) Imbracaminte
Linie PRE 45
1 Complet modular (scurta Părţile componente se pot impermeabila exterioara din asigura şi separat tesatura lamelara cu fire filamentare aramidice şi bluzon din tesatura lamelara cu fire filamentare aramidice şi tercot) buc. 1 2 2 Bluza matlasata (din tesatura lamelara cu fire filamentare aramidice şi tercot) cu maneci detasabile buc. 1 2 3 Pantalon din tercot pentru vara buc. 2 3 4 Pantalon din tercot, cu mesada din tesatura lamelara cu fire filamentare, pentru iarna 2 4 c) Lenjerie
Linie PRE 46
1 Complet modular (scurta Părţile componente se pot impermeabila exterioara din asigura şi separat tesatura lamelara cu fire filamentare aramidice şi bluzon din tesatura lamelara cu fire filamentare aramidice şi tercot) buc. 1 2 2 Bluza matlasata (din tesatura lamelara cu fire filamentare aramidice şi tercot) cu maneci detasabile buc. 1 2 3 Pantalon din tercot pentru vara buc. 2 3 4 Pantalon din tercot, cu mesada din tesatura lamelara cu fire filamentare, pentru iarna 2 4 c) Lenjerie 1 Tricou cu maneca scurta buc. 2 1
Linie PRE 47
1 Complet modular (scurta Părţile componente se pot impermeabila exterioara din asigura şi separat tesatura lamelara cu fire filamentare aramidice şi bluzon din tesatura lamelara cu fire filamentare aramidice şi tercot) buc. 1 2 2 Bluza matlasata (din tesatura lamelara cu fire filamentare aramidice şi tercot) cu maneci detasabile buc. 1 2 3 Pantalon din tercot pentru vara buc. 2 3 4 Pantalon din tercot, cu mesada din tesatura lamelara cu fire filamentare, pentru iarna 2 4 c) Lenjerie 1 Tricou cu maneca scurta buc. 2 1 2 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 6 2
Linie PRE 48
1 Complet modular (scurta Părţile componente se pot impermeabila exterioara din asigura şi separat tesatura lamelara cu fire filamentare aramidice şi bluzon din tesatura lamelara cu fire filamentare aramidice şi tercot) buc. 1 2 2 Bluza matlasata (din tesatura lamelara cu fire filamentare aramidice şi tercot) cu maneci detasabile buc. 1 2 3 Pantalon din tercot pentru vara buc. 2 3 4 Pantalon din tercot, cu mesada din tesatura lamelara cu fire filamentare, pentru iarna 2 4 c) Lenjerie 1 Tricou cu maneca scurta buc. 2 1 2 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 6 2 3 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 6 2
Linie PRE 49
1 Complet modular (scurta Părţile componente se pot impermeabila exterioara din asigura şi separat tesatura lamelara cu fire filamentare aramidice şi bluzon din tesatura lamelara cu fire filamentare aramidice şi tercot) buc. 1 2 2 Bluza matlasata (din tesatura lamelara cu fire filamentare aramidice şi tercot) cu maneci detasabile buc. 1 2 3 Pantalon din tercot pentru vara buc. 2 3 4 Pantalon din tercot, cu mesada din tesatura lamelara cu fire filamentare, pentru iarna 2 4 c) Lenjerie 1 Tricou cu maneca scurta buc. 2 1 2 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 6 2 3 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 6 2 d) Încălţăminte
Linie PRE 50
1 Complet modular (scurta Părţile componente se pot impermeabila exterioara din asigura şi separat tesatura lamelara cu fire filamentare aramidice şi bluzon din tesatura lamelara cu fire filamentare aramidice şi tercot) buc. 1 2 2 Bluza matlasata (din tesatura lamelara cu fire filamentare aramidice şi tercot) cu maneci detasabile buc. 1 2 3 Pantalon din tercot pentru vara buc. 2 3 4 Pantalon din tercot, cu mesada din tesatura lamelara cu fire filamentare, pentru iarna 2 4 c) Lenjerie 1 Tricou cu maneca scurta buc. 2 1 2 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 6 2 3 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 6 2 d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2
Linie PRE 51
1 Complet modular (scurta Părţile componente se pot impermeabila exterioara din asigura şi separat tesatura lamelara cu fire filamentare aramidice şi bluzon din tesatura lamelara cu fire filamentare aramidice şi tercot) buc. 1 2 2 Bluza matlasata (din tesatura lamelara cu fire filamentare aramidice şi tercot) cu maneci detasabile buc. 1 2 3 Pantalon din tercot pentru vara buc. 2 3 4 Pantalon din tercot, cu mesada din tesatura lamelara cu fire filamentare, pentru iarna 2 4 c) Lenjerie 1 Tricou cu maneca scurta buc. 2 1 2 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 6 2 3 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 6 2 d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 1
Linie PRE 52
1 Complet modular (scurta Părţile componente se pot impermeabila exterioara din asigura şi separat tesatura lamelara cu fire filamentare aramidice şi bluzon din tesatura lamelara cu fire filamentare aramidice şi tercot) buc. 1 2 2 Bluza matlasata (din tesatura lamelara cu fire filamentare aramidice şi tercot) cu maneci detasabile buc. 1 2 3 Pantalon din tercot pentru vara buc. 2 3 4 Pantalon din tercot, cu mesada din tesatura lamelara cu fire filamentare, pentru iarna 2 4 c) Lenjerie 1 Tricou cu maneca scurta buc. 2 1 2 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 6 2 3 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 6 2 d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 1 3 Ghete negre, cu siret, pentru iarna per. 1 3
Linie PRE 53
1 Complet modular (scurta Părţile componente se pot impermeabila exterioara din asigura şi separat tesatura lamelara cu fire filamentare aramidice şi bluzon din tesatura lamelara cu fire filamentare aramidice şi tercot) buc. 1 2 2 Bluza matlasata (din tesatura lamelara cu fire filamentare aramidice şi tercot) cu maneci detasabile buc. 1 2 3 Pantalon din tercot pentru vara buc. 2 3 4 Pantalon din tercot, cu mesada din tesatura lamelara cu fire filamentare, pentru iarna 2 4 c) Lenjerie 1 Tricou cu maneca scurta buc. 2 1 2 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 6 2 3 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 6 2 d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 1 3 Ghete negre, cu siret, pentru iarna per. 1 3 4 Ghete negre, cu siret, pentru vara per. 1 2
Linie PRE 54
1 Complet modular (scurta Părţile componente se pot impermeabila exterioara din asigura şi separat tesatura lamelara cu fire filamentare aramidice şi bluzon din tesatura lamelara cu fire filamentare aramidice şi tercot) buc. 1 2 2 Bluza matlasata (din tesatura lamelara cu fire filamentare aramidice şi tercot) cu maneci detasabile buc. 1 2 3 Pantalon din tercot pentru vara buc. 2 3 4 Pantalon din tercot, cu mesada din tesatura lamelara cu fire filamentare, pentru iarna 2 4 c) Lenjerie 1 Tricou cu maneca scurta buc. 2 1 2 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 6 2 3 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 6 2 d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 1 3 Ghete negre, cu siret, pentru iarna per. 1 3 4 Ghete negre, cu siret, pentru vara per. 1 2 e) Echipament divers
Linie PRE 55
1 Complet modular (scurta Părţile componente se pot impermeabila exterioara din asigura şi separat tesatura lamelara cu fire filamentare aramidice şi bluzon din tesatura lamelara cu fire filamentare aramidice şi tercot) buc. 1 2 2 Bluza matlasata (din tesatura lamelara cu fire filamentare aramidice şi tercot) cu maneci detasabile buc. 1 2 3 Pantalon din tercot pentru vara buc. 2 3 4 Pantalon din tercot, cu mesada din tesatura lamelara cu fire filamentare, pentru iarna 2 4 c) Lenjerie 1 Tricou cu maneca scurta buc. 2 1 2 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 6 2 3 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 6 2 d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 1 3 Ghete negre, cu siret, pentru iarna per. 1 3 4 Ghete negre, cu siret, pentru vara per. 1 2 e) Echipament divers 1 Centura buc. 1 6 Se poate asigura din piele sau tip chinga în functie de nevoi
Linie PRE 56
1 Complet modular (scurta Părţile componente se pot impermeabila exterioara din asigura şi separat tesatura lamelara cu fire filamentare aramidice şi bluzon din tesatura lamelara cu fire filamentare aramidice şi tercot) buc. 1 2 2 Bluza matlasata (din tesatura lamelara cu fire filamentare aramidice şi tercot) cu maneci detasabile buc. 1 2 3 Pantalon din tercot pentru vara buc. 2 3 4 Pantalon din tercot, cu mesada din tesatura lamelara cu fire filamentare, pentru iarna 2 4 c) Lenjerie 1 Tricou cu maneca scurta buc. 2 1 2 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 6 2 3 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 6 2 d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 1 3 Ghete negre, cu siret, pentru iarna per. 1 3 4 Ghete negre, cu siret, pentru vara per. 1 2 e) Echipament divers 1 Centura buc. 1 6 Se poate asigura din piele sau tip chinga în functie de nevoi 2 Ciorapi per. 10 1
Linie PRE 57
1 Complet modular (scurta Părţile componente se pot impermeabila exterioara din asigura şi separat tesatura lamelara cu fire filamentare aramidice şi bluzon din tesatura lamelara cu fire filamentare aramidice şi tercot) buc. 1 2 2 Bluza matlasata (din tesatura lamelara cu fire filamentare aramidice şi tercot) cu maneci detasabile buc. 1 2 3 Pantalon din tercot pentru vara buc. 2 3 4 Pantalon din tercot, cu mesada din tesatura lamelara cu fire filamentare, pentru iarna 2 4 c) Lenjerie 1 Tricou cu maneca scurta buc. 2 1 2 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 6 2 3 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 6 2 d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 1 3 Ghete negre, cu siret, pentru iarna per. 1 3 4 Ghete negre, cu siret, pentru vara per. 1 2 e) Echipament divers 1 Centura buc. 1 6 Se poate asigura din piele sau tip chinga în functie de nevoi 2 Ciorapi per. 10 1 f) Accesorii
Linie PRE 58
1 Complet modular (scurta Părţile componente se pot impermeabila exterioara din asigura şi separat tesatura lamelara cu fire filamentare aramidice şi bluzon din tesatura lamelara cu fire filamentare aramidice şi tercot) buc. 1 2 2 Bluza matlasata (din tesatura lamelara cu fire filamentare aramidice şi tercot) cu maneci detasabile buc. 1 2 3 Pantalon din tercot pentru vara buc. 2 3 4 Pantalon din tercot, cu mesada din tesatura lamelara cu fire filamentare, pentru iarna 2 4 c) Lenjerie 1 Tricou cu maneca scurta buc. 2 1 2 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 6 2 3 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 6 2 d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 1 3 Ghete negre, cu siret, pentru iarna per. 1 3 4 Ghete negre, cu siret, pentru vara per. 1 2 e) Echipament divers 1 Centura buc. 1 6 Se poate asigura din piele sau tip chinga în functie de nevoi 2 Ciorapi per. 10 1 f) Accesorii 1 Suport cu grad profesional per. 6 2
Linie PRE 59
Complet modular (scurta impermeabila exterioara din tesatura lamelara cu fire filamentare aramidice şi bluzon din tesatura lamelara cu fire filamentare aramidice şi tercot)
Linie PRE 60
Complet modular (scurta impermeabila exterioara din tesatura lamelara cu fire filamentare aramidice şi bluzon din tesatura lamelara cu fire filamentare aramidice şi tercot) buc.
Linie PRE 61
Complet modular (scurta impermeabila exterioara din tesatura lamelara cu fire filamentare aramidice şi bluzon din tesatura lamelara cu fire filamentare aramidice şi tercot) buc. 1
Linie PRE 62
Complet modular (scurta impermeabila exterioara din tesatura lamelara cu fire filamentare aramidice şi bluzon din tesatura lamelara cu fire filamentare aramidice şi tercot) buc. 1 2
Linie PRE 63
Complet modular (scurta impermeabila exterioara din tesatura lamelara cu fire filamentare aramidice şi bluzon din tesatura lamelara cu fire filamentare aramidice şi tercot) Bluza matlasata (din tesatura lamelara cu fire filamentare aramidice şi tercot) cu maneci detasabile
Linie PRE 64
Complet modular (scurta impermeabila exterioara din tesatura lamelara cu fire filamentare aramidice şi bluzon din tesatura lamelara cu fire filamentare aramidice şi tercot) buc. Bluza matlasata (din tesatura lamelara cu fire filamentare aramidice şi tercot) cu maneci detasabile buc.
Linie PRE 65
Complet modular (scurta impermeabila exterioara din tesatura lamelara cu fire filamentare aramidice şi bluzon din tesatura lamelara cu fire filamentare aramidice şi tercot) buc. 1 Bluza matlasata (din tesatura lamelara cu fire filamentare aramidice şi tercot) cu maneci detasabile buc. 1
Linie PRE 66
Complet modular (scurta impermeabila exterioara din tesatura lamelara cu fire filamentare aramidice şi bluzon din tesatura lamelara cu fire filamentare aramidice şi tercot) buc. 1 2 Bluza matlasata (din tesatura lamelara cu fire filamentare aramidice şi tercot) cu maneci detasabile buc. 1 2
Linie PRE 67
Complet modular (scurta Părţile componente se pot impermeabila exterioara din asigura şi separat tesatura lamelara cu fire filamentare aramidice şi bluzon din tesatura lamelara cu fire filamentare aramidice şi tercot) buc. 1 2 Bluza matlasata (din tesatura lamelara cu fire filamentare aramidice şi tercot) cu maneci detasabile buc. 1 2
Linie PRE 68
Complet modular (scurta impermeabila exterioara din tesatura lamelara cu fire filamentare aramidice şi bluzon din tesatura lamelara cu fire filamentare aramidice şi tercot) Bluza matlasata (din tesatura lamelara cu fire filamentare aramidice şi tercot) cu maneci detasabile Pantalon din tercot pentru vara
Linie PRE 69
Complet modular (scurta impermeabila exterioara din tesatura lamelara cu fire filamentare aramidice şi bluzon din tesatura lamelara cu fire filamentare aramidice şi tercot) buc. Bluza matlasata (din tesatura lamelara cu fire filamentare aramidice şi tercot) cu maneci detasabile buc. Pantalon din tercot pentru vara buc.
Linie PRE 70
Complet modular (scurta impermeabila exterioara din tesatura lamelara cu fire filamentare aramidice şi bluzon din tesatura lamelara cu fire filamentare aramidice şi tercot) buc. 1 Bluza matlasata (din tesatura lamelara cu fire filamentare aramidice şi tercot) cu maneci detasabile buc. 1 Pantalon din tercot pentru vara buc. 2
Linie PRE 71
Complet modular (scurta impermeabila exterioara din tesatura lamelara cu fire filamentare aramidice şi bluzon din tesatura lamelara cu fire filamentare aramidice şi tercot) buc. 1 2 Bluza matlasata (din tesatura lamelara cu fire filamentare aramidice şi tercot) cu maneci detasabile buc. 1 2 Pantalon din tercot pentru vara buc. 2 3
Linie PRE 72
Complet modular (scurta Părţile componente se pot impermeabila exterioara din asigura şi separat tesatura lamelara cu fire filamentare aramidice şi bluzon din tesatura lamelara cu fire filamentare aramidice şi tercot) buc. 1 2 Bluza matlasata (din tesatura lamelara cu fire filamentare aramidice şi tercot) cu maneci detasabile buc. 1 2 Pantalon din tercot pentru vara buc. 2 3
Linie PRE 73
Complet modular (scurta impermeabila exterioara din tesatura lamelara cu fire filamentare aramidice şi bluzon din tesatura lamelara cu fire filamentare aramidice şi tercot) Bluza matlasata (din tesatura lamelara cu fire filamentare aramidice şi tercot) cu maneci detasabile Pantalon din tercot pentru vara Pantalon din tercot, cu mesada din tesatura lamelara cu fire filamentare, pentru iarna
Linie PRE 74
Complet modular (scurta impermeabila exterioara din tesatura lamelara cu fire filamentare aramidice şi bluzon din tesatura lamelara cu fire filamentare aramidice şi tercot) buc. Bluza matlasata (din tesatura lamelara cu fire filamentare aramidice şi tercot) cu maneci detasabile buc. Pantalon din tercot pentru vara buc. Pantalon din tercot, cu mesada din tesatura lamelara cu fire filamentare, pentru iarna
Linie PRE 75
Complet modular (scurta impermeabila exterioara din tesatura lamelara cu fire filamentare aramidice şi bluzon din tesatura lamelara cu fire filamentare aramidice şi tercot) 1 Bluza matlasata (din tesatura lamelara cu fire filamentare aramidice şi tercot) cu maneci detasabile buc. 1 Pantalon din tercot pentru vara buc. 2 Pantalon din tercot, cu mesada din tesatura lamelara cu fire filamentare, pentru iarna 2
Linie PRE 76
buc.
Linie PRE 77
buc. 1 buc. 1
Linie PRE 78
Părţile componente se pot asigura şi separat 1 2 1 2
Linie PRE 79
2 2
Linie PRE 80
Părţile componente se pot asigura şi separat
Linie PRE 81
Bluza matlasata (din tesatura lamelara cu fire filamentare aramidice şi tercot) cu maneci detasabile
Linie PRE 82
Bluza matlasata (din tesatura lamelara cu fire filamentare aramidice şi tercot) cu maneci detasabile buc.
Linie PRE 83
Bluza matlasata (din tesatura lamelara cu fire filamentare aramidice şi tercot) cu maneci detasabile buc. 1
Linie PRE 84
Bluza matlasata (din tesatura lamelara cu fire filamentare aramidice şi tercot) cu maneci detasabile buc. 1 2
Linie PRE 85
Bluza matlasata (din tesatura lamelara cu fire filamentare aramidice şi tercot) cu maneci detasabile Pantalon din tercot pentru vara
Linie PRE 86
Bluza matlasata (din tesatura lamelara cu fire filamentare aramidice şi tercot) cu maneci detasabile buc. Pantalon din tercot pentru vara buc.
Linie PRE 87
Bluza matlasata (din tesatura lamelara cu fire filamentare aramidice şi tercot) cu maneci detasabile buc. 1 Pantalon din tercot pentru vara buc. 2
Linie PRE 88
Bluza matlasata (din tesatura lamelara cu fire filamentare aramidice şi tercot) cu maneci detasabile buc. 1 2 Pantalon din tercot pentru vara buc. 2 3
Linie PRE 89
Bluza matlasata (din tesatura lamelara cu fire filamentare aramidice şi tercot) cu maneci detasabile Pantalon din tercot pentru vara Pantalon din tercot, cu mesada din tesatura lamelara cu fire filamentare, pentru iarna
Linie PRE 90
Bluza matlasata (din tesatura lamelara cu fire filamentare aramidice şi tercot) cu maneci detasabile buc. Pantalon din tercot pentru vara buc. Pantalon din tercot, cu mesada din tesatura lamelara cu fire filamentare, pentru iarna
Linie PRE 91
Bluza matlasata (din tesatura lamelara cu fire filamentare aramidice şi tercot) cu maneci detasabile buc. 1 Pantalon din tercot pentru vara buc. 2 Pantalon din tercot, cu mesada din tesatura lamelara cu fire filamentare, pentru iarna 2
Linie PRE 92
Bluza matlasata (din tesatura lamelara cu fire filamentare aramidice şi tercot) cu maneci detasabile 1 2 Pantalon din tercot pentru vara buc. 2 3 Pantalon din tercot, cu mesada din tesatura lamelara cu fire filamentare, pentru iarna 2 4
Linie PRE 93
buc.
Linie PRE 94
buc. 1
Linie PRE 95
Pantalon din tercot pentru vara
Linie PRE 96
Pantalon din tercot pentru vara buc.
Linie PRE 97
Pantalon din tercot pentru vara buc. 2
Linie PRE 98
Pantalon din tercot pentru vara Pantalon din tercot, cu mesada din tesatura lamelara cu fire filamentare, pentru iarna
Linie PRE 99
Pantalon din tercot pentru vara buc. Pantalon din tercot, cu mesada din tesatura lamelara cu fire filamentare, pentru iarna
Linie PRE 100
Pantalon din tercot pentru vara buc. 2 Pantalon din tercot, cu mesada din tesatura lamelara cu fire filamentare, pentru iarna 2
Linie PRE 101
Pantalon din tercot pentru vara 2 3 Pantalon din tercot, cu mesada din tesatura lamelara cu fire filamentare, pentru iarna 2 4
Linie PRE 102
buc.
Linie PRE 103
4 Pantalon din tercot, cu mesada din tesatura lamelara cu fire filamentare, pentru iarna 2 4 c) Lenjerie 1 Tricou cu maneca scurta buc. 2 1 2 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 6 2
Linie PRE 104
4 Pantalon din tercot, cu mesada din tesatura lamelara cu fire filamentare, pentru iarna 2 4 c) Lenjerie 1 Tricou cu maneca scurta buc. 2 1 2 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 6 2 3 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 6 2
Linie PRE 105
4 Pantalon din tercot, cu mesada din tesatura lamelara cu fire filamentare, pentru iarna 2 4 c) Lenjerie 1 Tricou cu maneca scurta buc. 2 1 2 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 6 2 3 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 6 2 d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2
Linie PRE 106
4 Pantalon din tercot, cu mesada din tesatura lamelara cu fire filamentare, pentru iarna 2 4 c) Lenjerie 1 Tricou cu maneca scurta buc. 2 1 2 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 6 2 3 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 6 2 d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 1
Linie PRE 107
4 Pantalon din tercot, cu mesada din tesatura lamelara cu fire filamentare, pentru iarna 2 4 c) Lenjerie 1 Tricou cu maneca scurta buc. 2 1 2 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 6 2 3 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 6 2 d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 1 3 Ghete negre, cu siret, pentru iarna per. 1 3
Linie PRE 108
4 Pantalon din tercot, cu mesada din tesatura lamelara cu fire filamentare, pentru iarna 2 4 c) Lenjerie 1 Tricou cu maneca scurta buc. 2 1 2 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 6 2 3 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 6 2 d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 1 3 Ghete negre, cu siret, pentru iarna per. 1 3 4 Ghete negre, cu siret, pentru vara per. 1 2
Linie PRE 109
4 2 4 c) Lenjerie 1 Tricou cu maneca scurta buc. 2 1 2 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 6 2 3 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 6 2 d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 1 3 Ghete negre, cu siret, pentru iarna per. 1 3 4 Ghete negre, cu siret, pentru vara per. 1 2 e) Echipament divers 1 Centura buc. 1 6 Se poate asigura din piele sau tip chinga în functie de nevoi
Linie PRE 110
Pantalon din tercot, cu mesada din tesatura lamelara cu fire filamentare, pentru iarna
Linie PRE 111
Pantalon din tercot, cu mesada din tesatura lamelara cu fire filamentare, pentru iarna 2
Linie PRE 112
Pantalon din tercot, cu mesada din tesatura lamelara cu fire filamentare, pentru iarna 2 4
Linie PRE 113
c) Lenjerie
Linie PRE 114
1 Tricou cu maneca scurta 2 Camasa bluza cu maneca scurta 3 Camasa bluza cu maneca lunga d) Încălţăminte
Linie PRE 115
1 Tricou cu maneca scurta 2 Camasa bluza cu maneca scurta 3 Camasa bluza cu maneca lunga d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna
Linie PRE 116
1 buc. 2 2 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 6 3 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 6 d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1
Linie PRE 117
Tricou cu maneca scurta
Linie PRE 118
Tricou cu maneca scurta buc.
Linie PRE 119
Tricou cu maneca scurta buc. 2
Linie PRE 120
Tricou cu maneca scurta Camasa bluza cu maneca scurta
Linie PRE 121
Tricou cu maneca scurta buc. Camasa bluza cu maneca scurta buc.
Linie PRE 122
Tricou cu maneca scurta buc. 2 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 6
Linie PRE 123
Tricou cu maneca scurta buc. 2 1 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 6 2
Linie PRE 124
Tricou cu maneca scurta Camasa bluza cu maneca scurta Camasa bluza cu maneca lunga
Linie PRE 125
Tricou cu maneca scurta buc. Camasa bluza cu maneca scurta buc. Camasa bluza cu maneca lunga buc.
Linie PRE 126
Tricou cu maneca scurta buc. 2 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 6 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 6
Linie PRE 127
Tricou cu maneca scurta 2 1 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 6 2 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 6 2
Linie PRE 128
buc.
Linie PRE 129
2 Camasa bluza cu maneca scurta 3 Camasa bluza cu maneca lunga d) Încălţăminte
Linie PRE 130
2 Camasa bluza cu maneca scurta 3 Camasa bluza cu maneca lunga d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna
Linie PRE 131
2 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 6 3 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 6 d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1
Linie PRE 132
2 Camasa bluza cu maneca scurta 3 Camasa bluza cu maneca lunga d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna 2 Pantofi negri din piele, de vara
Linie PRE 133
2 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 3 Camasa bluza cu maneca lunga buc. d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 2 Pantofi negri din piele, de vara per.
Linie PRE 134
2 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 6 3 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 6 d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1
Linie PRE 135
2 Camasa bluza cu maneca scurta 3 Camasa bluza cu maneca lunga d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna 2 Pantofi negri din piele, de vara 3 Ghete negre, cu siret, pentru iarna
Linie PRE 136
2 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 6 3 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 6 d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 3 Ghete negre, cu siret, pentru iarna per. 1
Linie PRE 137
2 Camasa bluza cu maneca scurta 3 Camasa bluza cu maneca lunga d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna 2 Pantofi negri din piele, de vara 3 Ghete negre, cu siret, pentru iarna 4 Ghete negre, cu siret, pentru vara
Linie PRE 138
2 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 6 3 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 6 d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 3 Ghete negre, cu siret, pentru iarna per. 1 4 Ghete negre, cu siret, pentru vara per. 1
Linie PRE 139
2 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 6 2 3 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 6 2 d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 1 3 Ghete negre, cu siret, pentru iarna per. 1 3 4 Ghete negre, cu siret, pentru vara per. 1 2
Linie PRE 140
2 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 6 2 3 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 6 2 d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 1 3 Ghete negre, cu siret, pentru iarna per. 1 3 4 Ghete negre, cu siret, pentru vara per. 1 2 e) Echipament divers 1 Centura buc. 1 6 Se poate asigura din piele sau tip chinga în functie de nevoi
Linie PRE 141
2 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 6 2 3 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 6 2 d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 1 3 Ghete negre, cu siret, pentru iarna per. 1 3 4 Ghete negre, cu siret, pentru vara per. 1 2 e) Echipament divers 1 Centura buc. 1 6 Se poate asigura din piele sau tip chinga în functie de nevoi 2 Ciorapi per. 10 1
Linie PRE 142
2 Camasa bluza cu maneca scurta buc. 6 2 3 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 6 2 d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 1 3 Ghete negre, cu siret, pentru iarna per. 1 3 4 Ghete negre, cu siret, pentru vara per. 1 2 e) Echipament divers 1 Centura buc. 1 6 Se poate asigura din piele sau tip chinga în functie de nevoi 2 Ciorapi per. 10 1 f) Accesorii
Linie PRE 143
2 buc. 6 2 3 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 6 2 d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 1 3 Ghete negre, cu siret, pentru iarna per. 1 3 4 Ghete negre, cu siret, pentru vara per. 1 2 e) Echipament divers 1 Centura buc. 1 6 Se poate asigura din piele sau tip chinga în functie de nevoi 2 Ciorapi per. 10 1 f) Accesorii 1 Suport cu grad profesional per. 6 2
Linie PRE 144
Camasa bluza cu maneca scurta
Linie PRE 145
Camasa bluza cu maneca scurta buc.
Linie PRE 146
Camasa bluza cu maneca scurta buc. 6
Linie PRE 147
Camasa bluza cu maneca scurta buc. 6 2
Linie PRE 148
Camasa bluza cu maneca scurta Camasa bluza cu maneca lunga
Linie PRE 149
Camasa bluza cu maneca scurta buc. Camasa bluza cu maneca lunga buc.
Linie PRE 150
Camasa bluza cu maneca scurta buc. 6 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 6
Linie PRE 151
Camasa bluza cu maneca scurta 6 2 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 6 2
Linie PRE 152
buc.
Linie PRE 153
buc. buc.
Linie PRE 154
buc. 6 buc. 6
Linie PRE 155
3 Camasa bluza cu maneca lunga d) Încălţăminte
Linie PRE 156
3 Camasa bluza cu maneca lunga d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna
Linie PRE 157
3 Camasa bluza cu maneca lunga d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna 2 Pantofi negri din piele, de vara
Linie PRE 158
3 Camasa bluza cu maneca lunga d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna 2 Pantofi negri din piele, de vara 3 Ghete negre, cu siret, pentru iarna
Linie PRE 159
3 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 6 d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 3 Ghete negre, cu siret, pentru iarna per. 1
Linie PRE 160
3 Camasa bluza cu maneca lunga d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna 2 Pantofi negri din piele, de vara 3 Ghete negre, cu siret, pentru iarna 4 Ghete negre, cu siret, pentru vara
Linie PRE 161
3 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 6 d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 3 Ghete negre, cu siret, pentru iarna per. 1 4 Ghete negre, cu siret, pentru vara per. 1
Linie PRE 162
3 Camasa bluza cu maneca lunga buc. 6 2 d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 1 3 Ghete negre, cu siret, pentru iarna per. 1 3 4 Ghete negre, cu siret, pentru vara per. 1 2
Linie PRE 163
3 buc. 6 2 d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 1 3 Ghete negre, cu siret, pentru iarna per. 1 3 4 Ghete negre, cu siret, pentru vara per. 1 2 e) Echipament divers 1 Centura buc. 1 6 Se poate asigura din piele sau tip chinga în functie de nevoi
Linie PRE 164
Camasa bluza cu maneca lunga
Linie PRE 165
Camasa bluza cu maneca lunga buc.
Linie PRE 166
Camasa bluza cu maneca lunga buc. 6
Linie PRE 167
Camasa bluza cu maneca lunga 6 2
Linie PRE 168
buc.
Linie PRE 169
buc. 6 per. 1
Linie PRE 170
d) Încălţăminte
Linie PRE 171
d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna
Linie PRE 172
d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna 2 Pantofi negri din piele, de vara
Linie PRE 173
d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna 2 Pantofi negri din piele, de vara 3 Ghete negre, cu siret, pentru iarna
Linie PRE 174
d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna 2 Pantofi negri din piele, de vara 3 Ghete negre, cu siret, pentru iarna 4 Ghete negre, cu siret, pentru vara
Linie PRE 175
d) Încălţăminte 1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 3 Ghete negre, cu siret, pentru iarna per. 1 4 Ghete negre, cu siret, pentru vara per. 1
Linie PRE 176
1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 1 3 Ghete negre, cu siret, pentru iarna per. 1 3 4 Ghete negre, cu siret, pentru vara per. 1 2 e) Echipament divers 1 Centura buc. 1 6 Se poate asigura din piele sau tip chinga în functie de nevoi
Linie PRE 177
1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 1 3 Ghete negre, cu siret, pentru iarna per. 1 3 4 Ghete negre, cu siret, pentru vara per. 1 2 e) Echipament divers 1 Centura buc. 1 6 Se poate asigura din piele sau tip chinga în functie de nevoi 2 Ciorapi per. 10 1
Linie PRE 178
1 Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 1 3 Ghete negre, cu siret, pentru iarna per. 1 3 4 Ghete negre, cu siret, pentru vara per. 1 2 e) Echipament divers 1 Centura buc. 1 6 Se poate asigura din piele sau tip chinga în functie de nevoi 2 Ciorapi per. 10 1 f) Accesorii
Linie PRE 179
1 per. 1 2 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 1 3 Ghete negre, cu siret, pentru iarna per. 1 3 4 Ghete negre, cu siret, pentru vara per. 1 2 e) Echipament divers 1 Centura buc. 1 6 Se poate asigura din piele sau tip chinga în functie de nevoi 2 Ciorapi per. 10 1 f) Accesorii 1 Suport cu grad profesional per. 6 2
Linie PRE 180
Pantofi negri din piele, de iarna
Linie PRE 181
Pantofi negri din piele, de iarna per.
Linie PRE 182
Pantofi negri din piele, de iarna per. 1
Linie PRE 183
Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2
Linie PRE 184
Pantofi negri din piele, de iarna Pantofi negri din piele, de vara
Linie PRE 185
Pantofi negri din piele, de iarna per. Pantofi negri din piele, de vara per.
Linie PRE 186
Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 Pantofi negri din piele, de vara per. 1
Linie PRE 187
Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 1
Linie PRE 188
Pantofi negri din piele, de iarna Pantofi negri din piele, de vara Ghete negre, cu siret, pentru iarna
Linie PRE 189
Pantofi negri din piele, de iarna per. Pantofi negri din piele, de vara per. Ghete negre, cu siret, pentru iarna per.
Linie PRE 190
Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 Ghete negre, cu siret, pentru iarna per. 1
Linie PRE 191
Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 1 Ghete negre, cu siret, pentru iarna per. 1 3
Linie PRE 192
Pantofi negri din piele, de iarna Pantofi negri din piele, de vara Ghete negre, cu siret, pentru iarna Ghete negre, cu siret, pentru vara
Linie PRE 193
Pantofi negri din piele, de iarna per. Pantofi negri din piele, de vara per. Ghete negre, cu siret, pentru iarna per. Ghete negre, cu siret, pentru vara per.
Linie PRE 194
Pantofi negri din piele, de iarna per. 1 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 Ghete negre, cu siret, pentru iarna per. 1 Ghete negre, cu siret, pentru vara per. 1
Linie PRE 195
Pantofi negri din piele, de iarna 1 2 Pantofi negri din piele, de vara per. 1 1 Ghete negre, cu siret, pentru iarna per. 1 3 Ghete negre, cu siret, pentru vara per. 1 2
Linie PRE 196
per.
Linie PRE 197
per. 1 per. 1
Linie PRE 198
2 per. 1 1 3 Ghete negre, cu siret, pentru iarna per. 1 3 4 Ghete negre, cu siret, pentru vara per. 1 2 e) Echipament divers 1 Centura buc. 1 6 Se poate asigura din piele sau tip chinga în functie de nevoi
Linie PRE 199
Pantofi negri din piele, de vara
Linie PRE 200
Pantofi negri din piele, de vara per.
Linie PRE 201
Pantofi negri din piele, de vara per. 1
Linie PRE 202
Pantofi negri din piele, de vara per. 1 1
Linie PRE 203
Pantofi negri din piele, de vara Ghete negre, cu siret, pentru iarna
Linie PRE 204
Pantofi negri din piele, de vara per. Ghete negre, cu siret, pentru iarna per.
Linie PRE 205
Pantofi negri din piele, de vara per. 1 Ghete negre, cu siret, pentru iarna per. 1
Linie PRE 206
Pantofi negri din piele, de vara per. 1 1 Ghete negre, cu siret, pentru iarna per. 1 3
Linie PRE 207
Pantofi negri din piele, de vara Ghete negre, cu siret, pentru iarna Ghete negre, cu siret, pentru vara
Linie PRE 208
Pantofi negri din piele, de vara per. Ghete negre, cu siret, pentru iarna per. Ghete negre, cu siret, pentru vara per.
Linie PRE 209
Pantofi negri din piele, de vara per. 1 Ghete negre, cu siret, pentru iarna per. 1 Ghete negre, cu siret, pentru vara per. 1
Linie PRE 210
Pantofi negri din piele, de vara 1 1 Ghete negre, cu siret, pentru iarna per. 1 3 Ghete negre, cu siret, pentru vara per. 1 2
Linie PRE 211
per.
Linie PRE 212
per. 1 per. 1
Linie PRE 213
3 per. 1 3 4 Ghete negre, cu siret, pentru vara per. 1 2 e) Echipament divers 1 Centura buc. 1 6 Se poate asigura din piele sau tip chinga în functie de nevoi
Linie PRE 214
Ghete negre, cu siret, pentru iarna
Linie PRE 215
Ghete negre, cu siret, pentru iarna per.
Linie PRE 216
Ghete negre, cu siret, pentru iarna per. 1
Linie PRE 217
Ghete negre, cu siret, pentru iarna per. 1 3
Linie PRE 218
Ghete negre, cu siret, pentru iarna Ghete negre, cu siret, pentru vara
Linie PRE 219
Ghete negre, cu siret, pentru iarna per. Ghete negre, cu siret, pentru vara per.
Linie PRE 220
Ghete negre, cu siret, pentru iarna per. 1 Ghete negre, cu siret, pentru vara per. 1
Linie PRE 221
Ghete negre, cu siret, pentru iarna 1 3 Ghete negre, cu siret, pentru vara per. 1 2
Linie PRE 222
per.
Linie PRE 223
per. 1 per. 1
Linie PRE 224
4 per. 1 2 e) Echipament divers 1 Centura buc. 1 6 Se poate asigura din piele sau tip chinga în functie de nevoi
Linie PRE 225
Ghete negre, cu siret, pentru vara
Linie PRE 226
Ghete negre, cu siret, pentru vara per.
Linie PRE 227
Ghete negre, cu siret, pentru vara per. 1
Linie PRE 228
Ghete negre, cu siret, pentru vara 1 2
Linie PRE 229
per.
Linie PRE 230
e) Echipament divers
Linie PRE 231
1 Centura buc. 1 6 Se poate asigura din piele sau tip chinga în functie de nevoi 2 Ciorapi per. 10 1 f) Accesorii
Linie PRE 232
1 buc. 1 6 Se poate asigura din piele sau tip chinga în functie de nevoi 2 Ciorapi per. 10 1 f) Accesorii 1 Suport cu grad profesional per. 6 2
Linie PRE 233
Centura
Linie PRE 234
Centura buc.
Linie PRE 235
Centura buc. 1
Linie PRE 236
Centura buc. 1 6
Linie PRE 237
Centura buc. 1 6 Se poate asigura din piele sau tip chinga în functie de nevoi
Linie PRE 238
Centura Ciorapi
Linie PRE 239
Centura buc. Ciorapi per.
Linie PRE 240
Centura 1 Ciorapi per. 10
Linie PRE 241
buc.
Linie PRE 242
buc. 1
Linie PRE 243
Se poate asigura din piele sau tip chinga în functie de nevoi
Linie PRE 244
Ciorapi
Linie PRE 245
Ciorapi per.
Linie PRE 246
Ciorapi 10
Linie PRE 247
per.
Linie PRE 248
f) Accesorii
Linie PRE 249
Suport cu grad profesional
Linie PRE 250
Suport cu grad profesional per.
Linie PRE 251
Suport cu grad profesional per. 6
Linie PRE 252
Suport cu grad profesional per. 6 2
Linie PRE 253
Suport cu grad profesional Ecuson maneca
Linie PRE 254
Suport cu grad profesional per. Ecuson maneca buc.
Linie PRE 255
Suport cu grad profesional 6 Ecuson maneca buc. 7
Linie PRE 256
per.
Linie PRE 257
Ecuson maneca
Linie PRE 258
Ecuson maneca buc.
Linie PRE 259
Ecuson maneca buc. 7
Linie PRE 260
Ecuson maneca 7 2
Linie PRE 261
buc.
Paragraf
NOTĂ:
Paragraf 1
Sapca din tercot pentru serviciu se poate utiliza cu doua coafe, în functie de nevoile activităţii desfăşurate.
Paragraf 2
Capelele captusite cu molton aflate în depozite se vor distribui şi utiliza până la epuizare.
Paragraf
NORMA Nr. 6
Paragraf
pentru echiparea politistilor după încetarea raporturilor de serviciu
PRE PRE_415
[Text Preformatat S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_415
Linie PRE 1
Nr c r t
Linie PRE 2
Denumirea articolelor de echipament
Linie PRE 3
Denumirea articolelor de echipament U/M
Linie PRE 4
Denumirea articolelor de echipament U/M PREVEDERI CantiDurata tatea (ani)
Linie PRE 5
Denumirea articolelor de echipament U/M PREVEDERI Observatii CantiDurata tatea (ani)
Linie PRE 6
Denumirea articolelor de echipament 1
Linie PRE 7
Denumirea articolelor de echipament 1 2
Linie PRE 8
U/M
Linie PRE 9
PREVEDERI
Linie PRE 10
PREVEDERI CantiDurata tatea (ani)
Linie PRE 11
Observatii
Linie PRE 12
Cantitatea
Linie PRE 13
CantiDurata tatea (ani)
Linie PRE 14
Durata (ani)
Linie PRE 15
a. pentru echiparea chestorilor şi ofiterilor care au avut functii de conducere, la data încetării raporturilor de serviciu
Linie PRE 16
a. pentru echiparea chestorilor şi ofiterilor care au avut functii de conducere, la data încetării raporturilor de serviciu 1 Sapca pentru ceremonie buc. 2 10 Se asigura una de vara şi una de iarna. La cerere sapca de vara se poate asigura de culoare alba.
Linie PRE 17
a. pentru echiparea chestorilor şi ofiterilor care au avut functii de conducere, la data încetării raporturilor de serviciu 1 Sapca pentru ceremonie buc. 2 10 Se asigura una de vara şi una de iarna. La cerere sapca de vara se poate asigura de culoare alba. 2 Caciula buc. 1 - 3 Costum din stofa pentru Se asigura unul de vara şi ceremonie sacou cu un unul pentru iarna. La cerere pantalon lung buc. 2 10 costumul de vara se poate asigura de culoare alba
Linie PRE 18
a. pentru echiparea chestorilor şi ofiterilor care au avut functii de conducere, la data încetării raporturilor de serviciu 1 Sapca pentru ceremonie buc. 2 10 Se asigura una de vara şi una de iarna. La cerere sapca de vara se poate asigura de culoare alba. 2 Caciula buc. 1 - 3 Costum din stofa pentru Se asigura unul de vara şi ceremonie sacou cu un unul pentru iarna. La cerere pantalon lung buc. 2 10 costumul de vara se poate asigura de culoare alba 4 Scurta din stofa buc. 1 -
Linie PRE 19
a. pentru echiparea chestorilor şi ofiterilor care au avut functii de conducere, la data încetării raporturilor de serviciu 1 Sapca pentru ceremonie buc. 2 10 Se asigura una de vara şi una de iarna. La cerere sapca de vara se poate asigura de culoare alba. 2 Caciula buc. 1 - 3 Costum din stofa pentru Se asigura unul de vara şi ceremonie sacou cu un unul pentru iarna. La cerere pantalon lung buc. 2 10 costumul de vara se poate asigura de culoare alba 4 Scurta din stofa buc. 1 - 5 Camasi albe buc. 2 4 6 Pantofi pentru ceremonieper. 1 5 La cerere, se poate asigura de culoare alba
Linie PRE 20
a. pentru echiparea chestorilor şi ofiterilor care au avut functii de conducere, la data încetării raporturilor de serviciu 1 Sapca pentru ceremonie buc. 2 10 Se asigura una de vara şi una de iarna. La cerere sapca de vara se poate asigura de culoare alba. 2 Caciula buc. 1 - 3 Costum din stofa pentru Se asigura unul de vara şi ceremonie sacou cu un unul pentru iarna. La cerere pantalon lung buc. 2 10 costumul de vara se poate asigura de culoare alba 4 Scurta din stofa buc. 1 - 5 Camasi albe buc. 2 4 6 Pantofi pentru ceremonieper. 1 5 La cerere, se poate asigura de culoare alba 7 Cravata pentru ceremoniebuc. 1 5
Linie PRE 21
a. pentru echiparea chestorilor şi ofiterilor care au avut functii de conducere, la data încetării raporturilor de serviciu 1 Sapca pentru ceremonie buc. 2 10 Se asigura una de vara şi una de iarna. La cerere sapca de vara se poate asigura de culoare alba. 2 Caciula buc. 1 - 3 Costum din stofa pentru Se asigura unul de vara şi ceremonie sacou cu un unul pentru iarna. La cerere pantalon lung buc. 2 10 costumul de vara se poate asigura de culoare alba 4 Scurta din stofa buc. 1 - 5 Camasi albe buc. 2 4 6 Pantofi pentru ceremonieper. 1 5 La cerere, se poate asigura de culoare alba 7 Cravata pentru ceremoniebuc. 1 5 8 Fular buc. 1 10
Linie PRE 22
a. pentru echiparea chestorilor şi ofiterilor care au avut functii de conducere, la data încetării raporturilor de serviciu 1 Sapca pentru ceremonie buc. 2 10 Se asigura una de vara şi una de iarna. La cerere sapca de vara se poate asigura de culoare alba. 2 Caciula buc. 1 - 3 Costum din stofa pentru Se asigura unul de vara şi ceremonie sacou cu un unul pentru iarna. La cerere pantalon lung buc. 2 10 costumul de vara se poate asigura de culoare alba 4 Scurta din stofa buc. 1 - 5 Camasi albe buc. 2 4 6 Pantofi pentru ceremonieper. 1 5 La cerere, se poate asigura de culoare alba 7 Cravata pentru ceremoniebuc. 1 5 8 Fular buc. 1 10 9 Eghilet cu accesorii buc. 1 10 b. pentru echiparea politistilor care au facut parte din corpul ofiterilor sau agentilor 1 Sapca din stofa pentru iarna buc. 1 10 2 Sapca din stofa pentru vara buc. 1 10
Linie PRE 23
a. pentru echiparea chestorilor şi ofiterilor care au avut functii de conducere, la data încetării raporturilor de serviciu 1 Sapca pentru ceremonie buc. 2 10 Se asigura una de vara şi una de iarna. La cerere sapca de vara se poate asigura de culoare alba. 2 Caciula buc. 1 - 3 Costum din stofa pentru Se asigura unul de vara şi ceremonie sacou cu un unul pentru iarna. La cerere pantalon lung buc. 2 10 costumul de vara se poate asigura de culoare alba 4 Scurta din stofa buc. 1 - 5 Camasi albe buc. 2 4 6 Pantofi pentru ceremonieper. 1 5 La cerere, se poate asigura de culoare alba 7 Cravata pentru ceremoniebuc. 1 5 8 Fular buc. 1 10 9 Eghilet cu accesorii buc. 1 10 b. pentru echiparea politistilor care au facut parte din corpul ofiterilor sau agentilor 1 Sapca din stofa pentru iarna buc. 1 10 2 Sapca din stofa pentru vara buc. 1 10 3 Caciula buc. 1 - 4 Costum din stofa pentru iarna - sacou cu un pantalon lung buc. 1 10 5 Costum din stofa pentru vara - sacou cu un pantalon lung buc. 1 10
Linie PRE 24
a. pentru echiparea chestorilor şi ofiterilor care au avut functii de conducere, la data încetării raporturilor de serviciu 1 Sapca pentru ceremonie buc. 2 10 Se asigura una de vara şi una de iarna. La cerere sapca de vara se poate asigura de culoare alba. 2 Caciula buc. 1 - 3 Costum din stofa pentru Se asigura unul de vara şi ceremonie sacou cu un unul pentru iarna. La cerere pantalon lung buc. 2 10 costumul de vara se poate asigura de culoare alba 4 Scurta din stofa buc. 1 - 5 Camasi albe buc. 2 4 6 Pantofi pentru ceremonieper. 1 5 La cerere, se poate asigura de culoare alba 7 Cravata pentru ceremoniebuc. 1 5 8 Fular buc. 1 10 9 Eghilet cu accesorii buc. 1 10 b. pentru echiparea politistilor care au facut parte din corpul ofiterilor sau agentilor 1 Sapca din stofa pentru iarna buc. 1 10 2 Sapca din stofa pentru vara buc. 1 10 3 Caciula buc. 1 - 4 Costum din stofa pentru iarna - sacou cu un pantalon lung buc. 1 10 5 Costum din stofa pentru vara - sacou cu un pantalon lung buc. 1 10 6 Scurta imblanita buc. 1 - 7 Camasa buc. 2 4 La cerere se pot asigura de culoare alba
Linie PRE 25
a. pentru echiparea chestorilor şi ofiterilor care au avut functii de conducere, la data încetării raporturilor de serviciu 1 Sapca pentru ceremonie buc. 2 10 Se asigura una de vara şi una de iarna. La cerere sapca de vara se poate asigura de culoare alba. 2 Caciula buc. 1 - 3 Costum din stofa pentru Se asigura unul de vara şi ceremonie sacou cu un unul pentru iarna. La cerere pantalon lung buc. 2 10 costumul de vara se poate asigura de culoare alba 4 Scurta din stofa buc. 1 - 5 Camasi albe buc. 2 4 6 Pantofi pentru ceremonieper. 1 5 La cerere, se poate asigura de culoare alba 7 Cravata pentru ceremoniebuc. 1 5 8 Fular buc. 1 10 9 Eghilet cu accesorii buc. 1 10 b. pentru echiparea politistilor care au facut parte din corpul ofiterilor sau agentilor 1 Sapca din stofa pentru iarna buc. 1 10 2 Sapca din stofa pentru vara buc. 1 10 3 Caciula buc. 1 - 4 Costum din stofa pentru iarna - sacou cu un pantalon lung buc. 1 10 5 Costum din stofa pentru vara - sacou cu un pantalon lung buc. 1 10 6 Scurta imblanita buc. 1 - 7 Camasa buc. 2 4 La cerere se pot asigura de culoare alba 8 Pantofi per. 2 10
Linie PRE 26
a. pentru echiparea chestorilor şi ofiterilor care au avut functii de conducere, la data încetării raporturilor de serviciu 1 Sapca din stofa pentru iarna buc. 1 10 2 Sapca din stofa pentru vara buc. 1 10 3 Caciula buc. 1 - 4 Costum din stofa pentru iarna - sacou cu un pantalon lung buc. 1 10 5 Costum din stofa pentru vara - sacou cu un pantalon lung buc. 1 10 6 Scurta imblanita buc. 1 - 7 Camasa buc. 2 4 La cerere se pot asigura de culoare alba 8 Pantofi per. 2 10 9 Cravata buc. 1 5
Linie PRE 27
1 Sapca pentru ceremonie buc. 2 10 Se asigura una de vara şi una de iarna. La cerere sapca de vara se poate asigura de culoare alba. 2 Caciula buc. 1 - 3 Costum din stofa pentru Se asigura unul de vara şi ceremonie sacou cu un unul pentru iarna. La cerere pantalon lung buc. 2 10 costumul de vara se poate asigura de culoare alba 4 Scurta din stofa buc. 1 - 5 Camasi albe buc. 2 4 6 Pantofi pentru ceremonieper. 1 5 La cerere, se poate asigura de culoare alba 7 Cravata pentru ceremoniebuc. 1 5 8 Fular buc. 1 10 9 Eghilet cu accesorii buc. 1 10 b. pentru echiparea politistilor care au facut parte din corpul ofiterilor sau agentilor
Linie PRE 28
1 Sapca pentru ceremonie buc. 2 10 Se asigura una de vara şi una de iarna. La cerere sapca de vara se poate asigura de culoare alba. 2 Caciula buc. 1 - 3 Costum din stofa pentru Se asigura unul de vara şi ceremonie sacou cu un unul pentru iarna. La cerere pantalon lung buc. 2 10 costumul de vara se poate asigura de culoare alba 4 Scurta din stofa buc. 1 - 5 Camasi albe buc. 2 4 6 Pantofi pentru ceremonieper. 1 5 La cerere, se poate asigura de culoare alba 7 Cravata pentru ceremoniebuc. 1 5 8 Fular buc. 1 10 9 Eghilet cu accesorii buc. 1 10 b. pentru echiparea politistilor care au facut parte din corpul ofiterilor sau agentilor 1 Sapca din stofa pentru iarna buc. 1 10
Linie PRE 29
1 Sapca pentru ceremonie buc. 2 10 Se asigura una de vara şi una de iarna. La cerere sapca de vara se poate asigura de culoare alba. 2 Caciula buc. 1 - 3 Costum din stofa pentru Se asigura unul de vara şi ceremonie sacou cu un unul pentru iarna. La cerere pantalon lung buc. 2 10 costumul de vara se poate asigura de culoare alba 4 Scurta din stofa buc. 1 - 5 Camasi albe buc. 2 4 6 Pantofi pentru ceremonieper. 1 5 La cerere, se poate asigura de culoare alba 7 Cravata pentru ceremoniebuc. 1 5 8 Fular buc. 1 10 9 Eghilet cu accesorii buc. 1 10 b. pentru echiparea politistilor care au facut parte din corpul ofiterilor sau agentilor 1 Sapca din stofa pentru iarna buc. 1 10 2 Sapca din stofa pentru vara buc. 1 10
Linie PRE 30
1 Sapca pentru ceremonie buc. 2 10 Se asigura una de vara şi una de iarna. La cerere sapca de vara se poate asigura de culoare alba. 2 Caciula buc. 1 - 3 Costum din stofa pentru Se asigura unul de vara şi ceremonie sacou cu un unul pentru iarna. La cerere pantalon lung buc. 2 10 costumul de vara se poate asigura de culoare alba 4 Scurta din stofa buc. 1 - 5 Camasi albe buc. 2 4 6 Pantofi pentru ceremonieper. 1 5 La cerere, se poate asigura de culoare alba 7 Cravata pentru ceremoniebuc. 1 5 8 Fular buc. 1 10 9 Eghilet cu accesorii buc. 1 10 b. pentru echiparea politistilor care au facut parte din corpul ofiterilor sau agentilor 1 Sapca din stofa pentru iarna buc. 1 10 2 Sapca din stofa pentru vara buc. 1 10 3 Caciula buc. 1 - 4 Costum din stofa pentru iarna - sacou cu un pantalon lung buc. 1 10
Linie PRE 31
1 Sapca pentru ceremonie buc. 2 10 Se asigura una de vara şi una de iarna. La cerere sapca de vara se poate asigura de culoare alba. 2 Caciula buc. 1 - 3 Costum din stofa pentru Se asigura unul de vara şi ceremonie sacou cu un unul pentru iarna. La cerere pantalon lung buc. 2 10 costumul de vara se poate asigura de culoare alba 4 Scurta din stofa buc. 1 - 5 Camasi albe buc. 2 4 6 Pantofi pentru ceremonieper. 1 5 La cerere, se poate asigura de culoare alba 7 Cravata pentru ceremoniebuc. 1 5 8 Fular buc. 1 10 9 Eghilet cu accesorii buc. 1 10 b. pentru echiparea politistilor care au facut parte din corpul ofiterilor sau agentilor 1 Sapca din stofa pentru iarna buc. 1 10 2 Sapca din stofa pentru vara buc. 1 10 3 Caciula buc. 1 - 4 Costum din stofa pentru iarna - sacou cu un pantalon lung buc. 1 10 5 Costum din stofa pentru vara - sacou cu un pantalon lung buc. 1 10
Linie PRE 32
1 buc. 2 10 Se asigura una de vara şi una de iarna. La cerere sapca de vara se poate asigura de culoare alba. 2 Caciula buc. 1 - 3 Costum din stofa pentru Se asigura unul de vara şi ceremonie sacou cu un unul pentru iarna. La cerere pantalon lung buc. 2 10 costumul de vara se poate asigura de culoare alba 4 Scurta din stofa buc. 1 - 5 Camasi albe buc. 2 4 6 Pantofi pentru ceremonieper. 1 5 La cerere, se poate asigura de culoare alba 7 Cravata pentru ceremoniebuc. 1 5 8 Fular buc. 1 10 9 Eghilet cu accesorii buc. 1 10 b. pentru echiparea politistilor care au facut parte din corpul ofiterilor sau agentilor 1 Sapca din stofa pentru iarna buc. 1 10 2 Sapca din stofa pentru vara buc. 1 10 3 Caciula buc. 1 - 4 Costum din stofa pentru iarna - sacou cu un pantalon lung buc. 1 10 5 Costum din stofa pentru vara - sacou cu un pantalon lung buc. 1 10 6 Scurta imblanita buc. 1 - 7 Camasa buc. 2 4 La cerere se pot asigura de culoare alba
Linie PRE 33
Sapca pentru ceremonie
Linie PRE 34
Sapca pentru ceremonie buc.
Linie PRE 35
Sapca pentru ceremonie buc. 2
Linie PRE 36
Sapca pentru ceremonie buc. 2 10
Linie PRE 37
Sapca pentru ceremonie buc. 2 10 Se asigura una de vara şi una de iarna. La cerere sapca de vara se poate asigura de culoare alba.
Linie PRE 38
Sapca pentru ceremonie Caciula
Linie PRE 39
Sapca pentru ceremonie buc. Caciula buc.
Linie PRE 40
Sapca pentru ceremonie buc. 2 Caciula buc. 1
Linie PRE 41
Sapca pentru ceremonie buc. 2 10 Caciula buc. 1 -
Linie PRE 42
Sapca pentru ceremonie Caciula Costum din stofa pentru ceremonie sacou cu un pantalon lung
Linie PRE 43
Sapca pentru ceremonie buc. Caciula buc. Costum din stofa pentru ceremonie sacou cu un pantalon lung buc.
Linie PRE 44
Sapca pentru ceremonie buc. 2 Caciula buc. 1 Costum din stofa pentru ceremonie sacou cu un pantalon lung buc. 2
Linie PRE 45
Sapca pentru ceremonie buc. 2 10 Caciula buc. 1 - Costum din stofa pentru ceremonie sacou cu un pantalon lung buc. 2 10
Linie PRE 46
Sapca pentru ceremonie buc. 2 10 Se asigura una de vara şi una de iarna. La cerere sapca de vara se poate asigura de culoare alba. Caciula buc. 1 - Costum din stofa pentru Se asigura unul de vara şi ceremonie sacou cu un unul pentru iarna. La cerere pantalon lung buc. 2 10 costumul de vara se poate asigura de culoare alba
Linie PRE 47
Sapca pentru ceremonie Caciula Costum din stofa pentru ceremonie sacou cu un pantalon lung Scurta din stofa
Linie PRE 48
Sapca pentru ceremonie buc. Caciula buc. Costum din stofa pentru ceremonie sacou cu un pantalon lung buc. Scurta din stofa buc.
Linie PRE 49
Sapca pentru ceremonie buc. 2 Caciula buc. 1 Costum din stofa pentru ceremonie sacou cu un pantalon lung buc. 2 Scurta din stofa buc. 1
Linie PRE 50
Sapca pentru ceremonie buc. 2 10 Caciula buc. 1 - Costum din stofa pentru ceremonie sacou cu un pantalon lung buc. 2 10 Scurta din stofa buc. 1 -
Linie PRE 51
Sapca pentru ceremonie buc. 2 10 Se asigura una de vara şi una de iarna. La cerere sapca de vara se poate asigura de culoare alba. Caciula buc. 1 - Costum din stofa pentru Se asigura unul de vara şi ceremonie sacou cu un unul pentru iarna. La cerere pantalon lung buc. 2 10 costumul de vara se poate asigura de culoare alba Scurta din stofa buc. 1 -
Linie PRE 52
Sapca pentru ceremonie Caciula Costum din stofa pentru ceremonie sacou cu un pantalon lung Scurta din stofa Camasi albe
Linie PRE 53
Sapca pentru ceremonie buc. Caciula buc. Costum din stofa pentru ceremonie sacou cu un pantalon lung buc. Scurta din stofa buc. Camasi albe buc.
Linie PRE 54
Sapca pentru ceremonie buc. 2 Caciula buc. 1 Costum din stofa pentru ceremonie sacou cu un pantalon lung buc. 2 Scurta din stofa buc. 1 Camasi albe buc. 2
Linie PRE 55
Sapca pentru ceremonie buc. 2 10 Caciula buc. 1 - Costum din stofa pentru ceremonie sacou cu un pantalon lung buc. 2 10 Scurta din stofa buc. 1 - Camasi albe buc. 2 4
Linie PRE 56
Sapca pentru ceremonie buc. 2 10 Se asigura una de vara şi una de iarna. La cerere sapca de vara se poate asigura de culoare alba. Caciula buc. 1 - Costum din stofa pentru Se asigura unul de vara şi ceremonie sacou cu un unul pentru iarna. La cerere pantalon lung buc. 2 10 costumul de vara se poate asigura de culoare alba Scurta din stofa buc. 1 - Camasi albe buc. 2 4
Linie PRE 57
Sapca pentru ceremonie Caciula Costum din stofa pentru ceremonie sacou cu un pantalon lung Scurta din stofa Camasi albe Pantofi pentru ceremonie
Linie PRE 58
Sapca pentru ceremonie buc. Caciula buc. Costum din stofa pentru ceremonie sacou cu un pantalon lung buc. Scurta din stofa buc. Camasi albe buc. Pantofi pentru ceremonieper.
Linie PRE 59
Sapca pentru ceremonie buc. 2 Caciula buc. 1 Costum din stofa pentru ceremonie sacou cu un pantalon lung buc. 2 Scurta din stofa buc. 1 Camasi albe buc. 2 Pantofi pentru ceremonieper. 1
Linie PRE 60
Sapca pentru ceremonie buc. 2 10 Caciula buc. 1 - Costum din stofa pentru ceremonie sacou cu un pantalon lung buc. 2 10 Scurta din stofa buc. 1 - Camasi albe buc. 2 4 Pantofi pentru ceremonieper. 1 5
Linie PRE 61
Sapca pentru ceremonie buc. 2 10 Se asigura una de vara şi una de iarna. La cerere sapca de vara se poate asigura de culoare alba. Caciula buc. 1 - Costum din stofa pentru Se asigura unul de vara şi ceremonie sacou cu un unul pentru iarna. La cerere pantalon lung buc. 2 10 costumul de vara se poate asigura de culoare alba Scurta din stofa buc. 1 - Camasi albe buc. 2 4 Pantofi pentru ceremonieper. 1 5 La cerere, se poate asigura de culoare alba
Linie PRE 62
Sapca pentru ceremonie buc. Caciula buc. Costum din stofa pentru ceremonie sacou cu un pantalon lung buc. Scurta din stofa buc. Camasi albe buc. Pantofi pentru ceremonieper. Cravata pentru ceremoniebuc.
Linie PRE 63
Sapca pentru ceremonie buc. 2 Caciula buc. 1 Costum din stofa pentru ceremonie sacou cu un pantalon lung buc. 2 Scurta din stofa buc. 1 Camasi albe buc. 2 Pantofi pentru ceremonieper. 1 Cravata pentru ceremoniebuc. 1
Linie PRE 64
Sapca pentru ceremonie buc. 2 10 Caciula buc. 1 - Costum din stofa pentru ceremonie sacou cu un pantalon lung buc. 2 10 Scurta din stofa buc. 1 - Camasi albe buc. 2 4 Pantofi pentru ceremonieper. 1 5 Cravata pentru ceremoniebuc. 1 5
Linie PRE 65
Sapca pentru ceremonie buc. 2 10 Se asigura una de vara şi una de iarna. La cerere sapca de vara se poate asigura de culoare alba. Caciula buc. 1 - Costum din stofa pentru Se asigura unul de vara şi ceremonie sacou cu un unul pentru iarna. La cerere pantalon lung buc. 2 10 costumul de vara se poate asigura de culoare alba Scurta din stofa buc. 1 - Camasi albe buc. 2 4 Pantofi pentru ceremonieper. 1 5 La cerere, se poate asigura de culoare alba Cravata pentru ceremoniebuc. 1 5
Linie PRE 66
Sapca pentru ceremonie buc. 2 Caciula buc. 1 Costum din stofa pentru ceremonie sacou cu un pantalon lung buc. 2 Scurta din stofa buc. 1 Camasi albe buc. 2 Pantofi pentru ceremonieper. 1 Cravata pentru ceremoniebuc. 1 Fular buc. 1
Linie PRE 67
Sapca pentru ceremonie buc. 2 10 Caciula buc. 1 - Costum din stofa pentru ceremonie sacou cu un pantalon lung buc. 2 10 Scurta din stofa buc. 1 - Camasi albe buc. 2 4 Pantofi pentru ceremonieper. 1 5 Cravata pentru ceremoniebuc. 1 5 Fular buc. 1 10
Linie PRE 68
Sapca pentru ceremonie buc. 2 10 Se asigura una de vara şi una de iarna. La cerere sapca de vara se poate asigura de culoare alba. Caciula buc. 1 - Costum din stofa pentru Se asigura unul de vara şi ceremonie sacou cu un unul pentru iarna. La cerere pantalon lung buc. 2 10 costumul de vara se poate asigura de culoare alba Scurta din stofa buc. 1 - Camasi albe buc. 2 4 Pantofi pentru ceremonieper. 1 5 La cerere, se poate asigura de culoare alba Cravata pentru ceremoniebuc. 1 5 Fular buc. 1 10
Linie PRE 69
Sapca pentru ceremonie 2 Caciula buc. 1 Costum din stofa pentru ceremonie sacou cu un pantalon lung buc. 2 Scurta din stofa buc. 1 Camasi albe buc. 2 Pantofi pentru ceremonieper. 1 Cravata pentru ceremoniebuc. 1 Fular buc. 1 Eghilet cu accesorii buc. 1
Linie PRE 70
buc.
Linie PRE 71
buc. 2
Linie PRE 72
buc. 2 buc. 1 buc. 2
Linie PRE 73
2 10 Se asigura una de vara şi una de iarna. La cerere sapca de vara se poate asigura de culoare alba. 1 - Se asigura unul de vara şi unul pentru iarna. La cerere 2 10 costumul de vara se poate asigura de culoare alba
Linie PRE 74
2 10 Se asigura una de vara şi una de iarna. La cerere sapca de vara se poate asigura de culoare alba. 1 - Se asigura unul de vara şi unul pentru iarna. La cerere 2 10 costumul de vara se poate asigura de culoare alba 1 -
Linie PRE 75
2 10 Se asigura una de vara şi una de iarna. La cerere sapca de vara se poate asigura de culoare alba. 1 - Se asigura unul de vara şi unul pentru iarna. La cerere 2 10 costumul de vara se poate asigura de culoare alba 1 - 2 4
Linie PRE 76
2 10 Se asigura una de vara şi una de iarna. La cerere sapca de vara se poate asigura de culoare alba. 1 - Se asigura unul de vara şi unul pentru iarna. La cerere 2 10 costumul de vara se poate asigura de culoare alba 1 - 2 4 1 5 La cerere, se poate asigura de culoare alba
Linie PRE 77
10 - Se asigura unul de vara şi unul pentru iarna. La cerere 10 costumul de vara se poate asigura de culoare alba
Linie PRE 78
Se asigura una de vara şi una de iarna. La cerere sapca de vara se poate asigura de culoare alba.
Linie PRE 79
Se asigura una de vara şi una de iarna. La cerere sapca de vara se poate asigura de culoare alba. Se asigura unul de vara şi unul pentru iarna. La cerere costumul de vara se poate asigura de culoare alba
Linie PRE 80
Caciula
Linie PRE 81
Caciula buc.
Linie PRE 82
Caciula buc. 1
Linie PRE 83
Caciula Costum din stofa pentru ceremonie sacou cu un pantalon lung
Linie PRE 84
Caciula buc. Costum din stofa pentru ceremonie sacou cu un pantalon lung buc.
Linie PRE 85
Caciula buc. 1 Costum din stofa pentru ceremonie sacou cu un pantalon lung buc. 2
Linie PRE 86
Caciula buc. 1 - Costum din stofa pentru ceremonie sacou cu un pantalon lung buc. 2 10
Linie PRE 87
Caciula buc. 1 - Costum din stofa pentru Se asigura unul de vara şi ceremonie sacou cu un unul pentru iarna. La cerere pantalon lung buc. 2 10 costumul de vara se poate asigura de culoare alba
Linie PRE 88
Caciula Costum din stofa pentru ceremonie sacou cu un pantalon lung Scurta din stofa
Linie PRE 89
Caciula buc. Costum din stofa pentru ceremonie sacou cu un pantalon lung buc. Scurta din stofa buc.
Linie PRE 90
Caciula buc. 1 Costum din stofa pentru ceremonie sacou cu un pantalon lung buc. 2 Scurta din stofa buc. 1
Linie PRE 91
Caciula buc. 1 - Costum din stofa pentru ceremonie sacou cu un pantalon lung buc. 2 10 Scurta din stofa buc. 1 -
Linie PRE 92
Caciula buc. 1 - Costum din stofa pentru Se asigura unul de vara şi ceremonie sacou cu un unul pentru iarna. La cerere pantalon lung buc. 2 10 costumul de vara se poate asigura de culoare alba Scurta din stofa buc. 1 -
Linie PRE 93
Caciula Costum din stofa pentru ceremonie sacou cu un pantalon lung Scurta din stofa Camasi albe
Linie PRE 94
Caciula buc. Costum din stofa pentru ceremonie sacou cu un pantalon lung buc. Scurta din stofa buc. Camasi albe buc.
Linie PRE 95
Caciula buc. 1 Costum din stofa pentru ceremonie sacou cu un pantalon lung buc. 2 Scurta din stofa buc. 1 Camasi albe buc. 2
Linie PRE 96
Caciula buc. 1 - Costum din stofa pentru ceremonie sacou cu un pantalon lung buc. 2 10 Scurta din stofa buc. 1 - Camasi albe buc. 2 4
Linie PRE 97
Caciula buc. 1 - Costum din stofa pentru Se asigura unul de vara şi ceremonie sacou cu un unul pentru iarna. La cerere pantalon lung buc. 2 10 costumul de vara se poate asigura de culoare alba Scurta din stofa buc. 1 - Camasi albe buc. 2 4
Linie PRE 98
Caciula Costum din stofa pentru ceremonie sacou cu un pantalon lung Scurta din stofa Camasi albe Pantofi pentru ceremonie
Linie PRE 99
Caciula buc. Costum din stofa pentru ceremonie sacou cu un pantalon lung buc. Scurta din stofa buc. Camasi albe buc. Pantofi pentru ceremonieper.
Linie PRE 100
Caciula buc. 1 Costum din stofa pentru ceremonie sacou cu un pantalon lung buc. 2 Scurta din stofa buc. 1 Camasi albe buc. 2 Pantofi pentru ceremonieper. 1
Linie PRE 101
Caciula buc. 1 - Costum din stofa pentru ceremonie sacou cu un pantalon lung buc. 2 10 Scurta din stofa buc. 1 - Camasi albe buc. 2 4 Pantofi pentru ceremonieper. 1 5
Linie PRE 102
Caciula buc. 1 - Costum din stofa pentru Se asigura unul de vara şi ceremonie sacou cu un unul pentru iarna. La cerere pantalon lung buc. 2 10 costumul de vara se poate asigura de culoare alba Scurta din stofa buc. 1 - Camasi albe buc. 2 4 Pantofi pentru ceremonieper. 1 5 La cerere, se poate asigura de culoare alba
Linie PRE 103
Caciula Costum din stofa pentru ceremonie sacou cu un pantalon lung Scurta din stofa Camasi albe Pantofi pentru ceremonie Cravata pentru ceremonie
Linie PRE 104
Caciula buc. Costum din stofa pentru ceremonie sacou cu un pantalon lung buc. Scurta din stofa buc. Camasi albe buc. Pantofi pentru ceremonieper. Cravata pentru ceremoniebuc.
Linie PRE 105
Caciula buc. 1 Costum din stofa pentru ceremonie sacou cu un pantalon lung buc. 2 Scurta din stofa buc. 1 Camasi albe buc. 2 Pantofi pentru ceremonieper. 1 Cravata pentru ceremoniebuc. 1
Linie PRE 106
Caciula buc. 1 - Costum din stofa pentru ceremonie sacou cu un pantalon lung buc. 2 10 Scurta din stofa buc. 1 - Camasi albe buc. 2 4 Pantofi pentru ceremonieper. 1 5 Cravata pentru ceremoniebuc. 1 5
Linie PRE 107
Caciula buc. 1 - Costum din stofa pentru Se asigura unul de vara şi ceremonie sacou cu un unul pentru iarna. La cerere pantalon lung buc. 2 10 costumul de vara se poate asigura de culoare alba Scurta din stofa buc. 1 - Camasi albe buc. 2 4 Pantofi pentru ceremonieper. 1 5 La cerere, se poate asigura de culoare alba Cravata pentru ceremoniebuc. 1 5
Linie PRE 108
Caciula Costum din stofa pentru ceremonie sacou cu un pantalon lung Scurta din stofa Camasi albe Pantofi pentru ceremonie Cravata pentru ceremonie Fular
Linie PRE 109
Caciula buc. Costum din stofa pentru ceremonie sacou cu un pantalon lung buc. Scurta din stofa buc. Camasi albe buc. Pantofi pentru ceremonieper. Cravata pentru ceremoniebuc. Fular buc.
Linie PRE 110
Caciula buc. 1 Costum din stofa pentru ceremonie sacou cu un pantalon lung buc. 2 Scurta din stofa buc. 1 Camasi albe buc. 2 Pantofi pentru ceremonieper. 1 Cravata pentru ceremoniebuc. 1 Fular buc. 1
Linie PRE 111
Caciula buc. 1 - Costum din stofa pentru ceremonie sacou cu un pantalon lung buc. 2 10 Scurta din stofa buc. 1 - Camasi albe buc. 2 4 Pantofi pentru ceremonieper. 1 5 Cravata pentru ceremoniebuc. 1 5 Fular buc. 1 10
Linie PRE 112
Caciula buc. 1 - Costum din stofa pentru Se asigura unul de vara şi ceremonie sacou cu un unul pentru iarna. La cerere pantalon lung buc. 2 10 costumul de vara se poate asigura de culoare alba Scurta din stofa buc. 1 - Camasi albe buc. 2 4 Pantofi pentru ceremonieper. 1 5 La cerere, se poate asigura de culoare alba Cravata pentru ceremoniebuc. 1 5 Fular buc. 1 10
Linie PRE 113
Caciula buc. Costum din stofa pentru ceremonie sacou cu un pantalon lung buc. Scurta din stofa buc. Camasi albe buc. Pantofi pentru ceremonieper. Cravata pentru ceremoniebuc. Fular buc. Eghilet cu accesorii buc.
Linie PRE 114
Caciula buc. 1 Costum din stofa pentru ceremonie sacou cu un pantalon lung buc. 2 Scurta din stofa buc. 1 Camasi albe buc. 2 Pantofi pentru ceremonieper. 1 Cravata pentru ceremoniebuc. 1 Fular buc. 1 Eghilet cu accesorii buc. 1
Linie PRE 115
Caciula buc. 1 - Costum din stofa pentru ceremonie sacou cu un pantalon lung buc. 2 10 Scurta din stofa buc. 1 - Camasi albe buc. 2 4 Pantofi pentru ceremonieper. 1 5 Cravata pentru ceremoniebuc. 1 5 Fular buc. 1 10 Eghilet cu accesorii buc. 1 10
Linie PRE 116
Caciula 1 - Costum din stofa pentru Se asigura unul de vara şi ceremonie sacou cu un unul pentru iarna. La cerere pantalon lung buc. 2 10 costumul de vara se poate asigura de culoare alba Scurta din stofa buc. 1 - Camasi albe buc. 2 4 Pantofi pentru ceremonieper. 1 5 La cerere, se poate asigura de culoare alba Cravata pentru ceremoniebuc. 1 5 Fular buc. 1 10 Eghilet cu accesorii buc. 1 10
Linie PRE 117
buc.
Linie PRE 118
1 - Se asigura unul de vara şi unul pentru iarna. La cerere 2 10 costumul de vara se poate asigura de culoare alba 1 -
Linie PRE 119
1 - Se asigura unul de vara şi unul pentru iarna. La cerere 2 10 costumul de vara se poate asigura de culoare alba 1 - 2 4 1 5 La cerere, se poate asigura de culoare alba
Linie PRE 120
1 - Se asigura unul de vara şi unul pentru iarna. La cerere 2 10 costumul de vara se poate asigura de culoare alba 1 - 2 4 1 5 La cerere, se poate asigura de culoare alba 1 5
Linie PRE 121
1 - Se asigura unul de vara şi unul pentru iarna. La cerere 2 10 costumul de vara se poate asigura de culoare alba 1 - 2 4 1 5 La cerere, se poate asigura de culoare alba 1 5 1 10
Linie PRE 122
- Se asigura unul de vara şi unul pentru iarna. La cerere 10 costumul de vara se poate asigura de culoare alba -
Linie PRE 123
Se asigura unul de vara şi unul pentru iarna. La cerere costumul de vara se poate asigura de culoare alba
Linie PRE 124
3 Costum din stofa pentru ceremonie sacou cu un pantalon lung 4 Scurta din stofa 5 Camasi albe 6 Pantofi pentru ceremonie 7 Cravata pentru ceremonie 8 Fular 9 Eghilet cu accesorii
Linie PRE 125
3 Costum din stofa pentru Se asigura unul de vara şi ceremonie sacou cu un unul pentru iarna. La cerere pantalon lung buc. 2 10 costumul de vara se poate asigura de culoare alba 4 Scurta din stofa buc. 1 - 5 Camasi albe buc. 2 4 6 Pantofi pentru ceremonieper. 1 5 La cerere, se poate asigura de culoare alba 7 Cravata pentru ceremoniebuc. 1 5 8 Fular buc. 1 10 9 Eghilet cu accesorii buc. 1 10 b. pentru echiparea politistilor care au facut parte din corpul ofiterilor sau agentilor
Linie PRE 126
3 Costum din stofa pentru Se asigura unul de vara şi ceremonie sacou cu un unul pentru iarna. La cerere pantalon lung buc. 2 10 costumul de vara se poate asigura de culoare alba 4 Scurta din stofa buc. 1 - 5 Camasi albe buc. 2 4 6 Pantofi pentru ceremonieper. 1 5 La cerere, se poate asigura de culoare alba 7 Cravata pentru ceremoniebuc. 1 5 8 Fular buc. 1 10 9 Eghilet cu accesorii buc. 1 10 b. pentru echiparea politistilor care au facut parte din corpul ofiterilor sau agentilor 1 Sapca din stofa pentru iarna buc. 1 10
Linie PRE 127
3 Costum din stofa pentru Se asigura unul de vara şi ceremonie sacou cu un unul pentru iarna. La cerere pantalon lung buc. 2 10 costumul de vara se poate asigura de culoare alba 4 Scurta din stofa buc. 1 - 5 Camasi albe buc. 2 4 6 Pantofi pentru ceremonieper. 1 5 La cerere, se poate asigura de culoare alba 7 Cravata pentru ceremoniebuc. 1 5 8 Fular buc. 1 10 9 Eghilet cu accesorii buc. 1 10 b. pentru echiparea politistilor care au facut parte din corpul ofiterilor sau agentilor 1 Sapca din stofa pentru iarna buc. 1 10 2 Sapca din stofa pentru vara buc. 1 10
Linie PRE 128
3 Costum din stofa pentru Se asigura unul de vara şi ceremonie sacou cu un unul pentru iarna. La cerere pantalon lung buc. 2 10 costumul de vara se poate asigura de culoare alba 4 Scurta din stofa buc. 1 - 5 Camasi albe buc. 2 4 6 Pantofi pentru ceremonieper. 1 5 La cerere, se poate asigura de culoare alba 7 Cravata pentru ceremoniebuc. 1 5 8 Fular buc. 1 10 9 Eghilet cu accesorii buc. 1 10 b. pentru echiparea politistilor care au facut parte din corpul ofiterilor sau agentilor 1 Sapca din stofa pentru iarna buc. 1 10 2 Sapca din stofa pentru vara buc. 1 10 3 Caciula buc. 1 -
Linie PRE 129
3 Costum din stofa pentru Se asigura unul de vara şi ceremonie sacou cu un unul pentru iarna. La cerere pantalon lung buc. 2 10 costumul de vara se poate asigura de culoare alba 4 Scurta din stofa buc. 1 - 5 Camasi albe buc. 2 4 6 Pantofi pentru ceremonieper. 1 5 La cerere, se poate asigura de culoare alba 7 Cravata pentru ceremoniebuc. 1 5 8 Fular buc. 1 10 9 Eghilet cu accesorii buc. 1 10 b. pentru echiparea politistilor care au facut parte din corpul ofiterilor sau agentilor 1 Sapca din stofa pentru iarna buc. 1 10 2 Sapca din stofa pentru vara buc. 1 10 3 Caciula buc. 1 - 4 Costum din stofa pentru iarna - sacou cu un pantalon lung buc. 1 10
Linie PRE 130
3 Costum din stofa pentru Se asigura unul de vara şi ceremonie sacou cu un unul pentru iarna. La cerere pantalon lung buc. 2 10 costumul de vara se poate asigura de culoare alba 4 Scurta din stofa buc. 1 - 5 Camasi albe buc. 2 4 6 Pantofi pentru ceremonieper. 1 5 La cerere, se poate asigura de culoare alba 7 Cravata pentru ceremoniebuc. 1 5 8 Fular buc. 1 10 9 Eghilet cu accesorii buc. 1 10 b. pentru echiparea politistilor care au facut parte din corpul ofiterilor sau agentilor 1 Sapca din stofa pentru iarna buc. 1 10 2 Sapca din stofa pentru vara buc. 1 10 3 Caciula buc. 1 - 4 Costum din stofa pentru iarna - sacou cu un pantalon lung buc. 1 10 5 Costum din stofa pentru vara - sacou cu un pantalon lung buc. 1 10
Linie PRE 131
3 Costum din stofa pentru Se asigura unul de vara şi ceremonie sacou cu un unul pentru iarna. La cerere pantalon lung buc. 2 10 costumul de vara se poate asigura de culoare alba 4 Scurta din stofa buc. 1 - 5 Camasi albe buc. 2 4 6 Pantofi pentru ceremonieper. 1 5 La cerere, se poate asigura de culoare alba 7 Cravata pentru ceremoniebuc. 1 5 8 Fular buc. 1 10 9 Eghilet cu accesorii buc. 1 10 b. pentru echiparea politistilor care au facut parte din corpul ofiterilor sau agentilor 1 Sapca din stofa pentru iarna buc. 1 10 2 Sapca din stofa pentru vara buc. 1 10 3 Caciula buc. 1 - 4 Costum din stofa pentru iarna - sacou cu un pantalon lung buc. 1 10 5 Costum din stofa pentru vara - sacou cu un pantalon lung buc. 1 10 6 Scurta imblanita buc. 1 -
Linie PRE 132
3 Costum din stofa pentru Se asigura unul de vara şi ceremonie sacou cu un unul pentru iarna. La cerere pantalon lung buc. 2 10 costumul de vara se poate asigura de culoare alba 4 Scurta din stofa buc. 1 - 5 Camasi albe buc. 2 4 6 Pantofi pentru ceremonieper. 1 5 La cerere, se poate asigura de culoare alba 7 Cravata pentru ceremoniebuc. 1 5 8 Fular buc. 1 10 9 Eghilet cu accesorii buc. 1 10 b. pentru echiparea politistilor care au facut parte din corpul ofiterilor sau agentilor 1 Sapca din stofa pentru iarna buc. 1 10 2 Sapca din stofa pentru vara buc. 1 10 3 Caciula buc. 1 - 4 Costum din stofa pentru iarna - sacou cu un pantalon lung buc. 1 10 5 Costum din stofa pentru vara - sacou cu un pantalon lung buc. 1 10 6 Scurta imblanita buc. 1 - 7 Camasa buc. 2 4 La cerere se pot asigura de culoare alba
Linie PRE 133
3 Costum din stofa pentru Se asigura unul de vara şi ceremonie sacou cu un unul pentru iarna. La cerere pantalon lung buc. 2 10 costumul de vara se poate asigura de culoare alba 4 Scurta din stofa buc. 1 - 5 Camasi albe buc. 2 4 6 Pantofi pentru ceremonieper. 1 5 La cerere, se poate asigura de culoare alba 7 Cravata pentru ceremoniebuc. 1 5 8 Fular buc. 1 10 9 Eghilet cu accesorii buc. 1 10 b. pentru echiparea politistilor care au facut parte din corpul ofiterilor sau agentilor 1 Sapca din stofa pentru iarna buc. 1 10 2 Sapca din stofa pentru vara buc. 1 10 3 Caciula buc. 1 - 4 Costum din stofa pentru iarna - sacou cu un pantalon lung buc. 1 10 5 Costum din stofa pentru vara - sacou cu un pantalon lung buc. 1 10 6 Scurta imblanita buc. 1 - 7 Camasa buc. 2 4 La cerere se pot asigura de culoare alba 8 Pantofi per. 2 10
Linie PRE 134
3 Costum din stofa pentru Se asigura unul de vara şi ceremonie sacou cu un unul pentru iarna. La cerere pantalon lung buc. 2 10 costumul de vara se poate asigura de culoare alba 4 Scurta din stofa buc. 1 - 5 Camasi albe buc. 2 4 6 Pantofi pentru ceremonieper. 1 5 La cerere, se poate asigura de culoare alba 7 Cravata pentru ceremoniebuc. 1 5 8 Fular buc. 1 10 9 Eghilet cu accesorii buc. 1 10 b. pentru echiparea politistilor care au facut parte din corpul ofiterilor sau agentilor 1 Sapca din stofa pentru iarna buc. 1 10 2 Sapca din stofa pentru vara buc. 1 10 3 Caciula buc. 1 - 4 Costum din stofa pentru iarna - sacou cu un pantalon lung buc. 1 10 5 Costum din stofa pentru vara - sacou cu un pantalon lung buc. 1 10 6 Scurta imblanita buc. 1 - 7 Camasa buc. 2 4 La cerere se pot asigura de culoare alba 8 Pantofi per. 2 10 9 Cravata buc. 1 5
Linie PRE 135
3 Costum din stofa pentru Se asigura unul de vara şi ceremonie sacou cu un unul pentru iarna. La cerere pantalon lung buc. 2 10 costumul de vara se poate asigura de culoare alba 4 Scurta din stofa buc. 1 - 5 Camasi albe buc. 2 4 6 Pantofi pentru ceremonieper. 1 5 La cerere, se poate asigura de culoare alba 7 Cravata pentru ceremoniebuc. 1 5 8 Fular buc. 1 10 9 Eghilet cu accesorii buc. 1 10 b. pentru echiparea politistilor care au facut parte din corpul ofiterilor sau agentilor 1 Sapca din stofa pentru iarna buc. 1 10 2 Sapca din stofa pentru vara buc. 1 10 3 Caciula buc. 1 - 4 Costum din stofa pentru iarna - sacou cu un pantalon lung buc. 1 10 5 Costum din stofa pentru vara - sacou cu un pantalon lung buc. 1 10 6 Scurta imblanita buc. 1 - 7 Camasa buc. 2 4 La cerere se pot asigura de culoare alba 8 Pantofi per. 2 10 9 Cravata buc. 1 5 10Fular buc. 1 10
Linie PRE 136
Costum din stofa pentru ceremonie sacou cu un pantalon lung
Linie PRE 137
Costum din stofa pentru ceremonie sacou cu un pantalon lung buc.
Linie PRE 138
Costum din stofa pentru ceremonie sacou cu un pantalon lung buc. 2
Linie PRE 139
Costum din stofa pentru ceremonie sacou cu un pantalon lung buc. 2 10
Linie PRE 140
Costum din stofa pentru Se asigura unul de vara şi ceremonie sacou cu un unul pentru iarna. La cerere pantalon lung buc. 2 10 costumul de vara se poate asigura de culoare alba
Linie PRE 141
Costum din stofa pentru ceremonie sacou cu un pantalon lung Scurta din stofa
Linie PRE 142
Costum din stofa pentru ceremonie sacou cu un pantalon lung buc. Scurta din stofa buc.
Linie PRE 143
Costum din stofa pentru ceremonie sacou cu un pantalon lung buc. 2 Scurta din stofa buc. 1
Linie PRE 144
Costum din stofa pentru ceremonie sacou cu un pantalon lung buc. 2 10 Scurta din stofa buc. 1 -
Linie PRE 145
Costum din stofa pentru Se asigura unul de vara şi ceremonie sacou cu un unul pentru iarna. La cerere pantalon lung buc. 2 10 costumul de vara se poate asigura de culoare alba Scurta din stofa buc. 1 -
Linie PRE 146
Costum din stofa pentru ceremonie sacou cu un pantalon lung Scurta din stofa Camasi albe
Linie PRE 147
Costum din stofa pentru ceremonie sacou cu un pantalon lung buc. Scurta din stofa buc. Camasi albe buc.
Linie PRE 148
Costum din stofa pentru ceremonie sacou cu un pantalon lung buc. 2 Scurta din stofa buc. 1 Camasi albe buc. 2
Linie PRE 149
Costum din stofa pentru ceremonie sacou cu un pantalon lung buc. 2 10 Scurta din stofa buc. 1 - Camasi albe buc. 2 4
Linie PRE 150
Costum din stofa pentru Se asigura unul de vara şi ceremonie sacou cu un unul pentru iarna. La cerere pantalon lung buc. 2 10 costumul de vara se poate asigura de culoare alba Scurta din stofa buc. 1 - Camasi albe buc. 2 4
Linie PRE 151
Costum din stofa pentru ceremonie sacou cu un pantalon lung Scurta din stofa Camasi albe Pantofi pentru ceremonie
Linie PRE 152
Costum din stofa pentru ceremonie sacou cu un pantalon lung buc. Scurta din stofa buc. Camasi albe buc. Pantofi pentru ceremonieper.
Linie PRE 153
Costum din stofa pentru ceremonie sacou cu un pantalon lung buc. 2 Scurta din stofa buc. 1 Camasi albe buc. 2 Pantofi pentru ceremonieper. 1
Linie PRE 154
Costum din stofa pentru ceremonie sacou cu un pantalon lung buc. 2 10 Scurta din stofa buc. 1 - Camasi albe buc. 2 4 Pantofi pentru ceremonieper. 1 5
Linie PRE 155
Costum din stofa pentru Se asigura unul de vara şi ceremonie sacou cu un unul pentru iarna. La cerere pantalon lung buc. 2 10 costumul de vara se poate asigura de culoare alba Scurta din stofa buc. 1 - Camasi albe buc. 2 4 Pantofi pentru ceremonieper. 1 5 La cerere, se poate asigura de culoare alba
Linie PRE 156
Costum din stofa pentru ceremonie sacou cu un pantalon lung Scurta din stofa Camasi albe Pantofi pentru ceremonie Cravata pentru ceremonie
Linie PRE 157
Costum din stofa pentru ceremonie sacou cu un pantalon lung buc. Scurta din stofa buc. Camasi albe buc. Pantofi pentru ceremonieper. Cravata pentru ceremoniebuc.
Linie PRE 158
Costum din stofa pentru ceremonie sacou cu un pantalon lung buc. 2 Scurta din stofa buc. 1 Camasi albe buc. 2 Pantofi pentru ceremonieper. 1 Cravata pentru ceremoniebuc. 1
Linie PRE 159
Costum din stofa pentru ceremonie sacou cu un pantalon lung buc. 2 10 Scurta din stofa buc. 1 - Camasi albe buc. 2 4 Pantofi pentru ceremonieper. 1 5 Cravata pentru ceremoniebuc. 1 5
Linie PRE 160
Costum din stofa pentru Se asigura unul de vara şi ceremonie sacou cu un unul pentru iarna. La cerere pantalon lung buc. 2 10 costumul de vara se poate asigura de culoare alba Scurta din stofa buc. 1 - Camasi albe buc. 2 4 Pantofi pentru ceremonieper. 1 5 La cerere, se poate asigura de culoare alba Cravata pentru ceremoniebuc. 1 5
Linie PRE 161
Costum din stofa pentru ceremonie sacou cu un pantalon lung Scurta din stofa Camasi albe Pantofi pentru ceremonie Cravata pentru ceremonie Fular
Linie PRE 162
Costum din stofa pentru ceremonie sacou cu un pantalon lung buc. Scurta din stofa buc. Camasi albe buc. Pantofi pentru ceremonieper. Cravata pentru ceremoniebuc. Fular buc.
Linie PRE 163
Costum din stofa pentru ceremonie sacou cu un pantalon lung buc. 2 Scurta din stofa buc. 1 Camasi albe buc. 2 Pantofi pentru ceremonieper. 1 Cravata pentru ceremoniebuc. 1 Fular buc. 1
Linie PRE 164
Costum din stofa pentru ceremonie sacou cu un pantalon lung buc. 2 10 Scurta din stofa buc. 1 - Camasi albe buc. 2 4 Pantofi pentru ceremonieper. 1 5 Cravata pentru ceremoniebuc. 1 5 Fular buc. 1 10
Linie PRE 165
Costum din stofa pentru Se asigura unul de vara şi ceremonie sacou cu un unul pentru iarna. La cerere pantalon lung buc. 2 10 costumul de vara se poate asigura de culoare alba Scurta din stofa buc. 1 - Camasi albe buc. 2 4 Pantofi pentru ceremonieper. 1 5 La cerere, se poate asigura de culoare alba Cravata pentru ceremoniebuc. 1 5 Fular buc. 1 10
Linie PRE 166
Costum din stofa pentru ceremonie sacou cu un pantalon lung Scurta din stofa Camasi albe Pantofi pentru ceremonie Cravata pentru ceremonie Fular Eghilet cu accesorii
Linie PRE 167
Costum din stofa pentru ceremonie sacou cu un pantalon lung buc. Scurta din stofa buc. Camasi albe buc. Pantofi pentru ceremonieper. Cravata pentru ceremoniebuc. Fular buc. Eghilet cu accesorii buc.
Linie PRE 168
Costum din stofa pentru ceremonie sacou cu un pantalon lung buc. 2 Scurta din stofa buc. 1 Camasi albe buc. 2 Pantofi pentru ceremonieper. 1 Cravata pentru ceremoniebuc. 1 Fular buc. 1 Eghilet cu accesorii buc. 1
Linie PRE 169
Costum din stofa pentru ceremonie sacou cu un pantalon lung buc. 2 10 Scurta din stofa buc. 1 - Camasi albe buc. 2 4 Pantofi pentru ceremonieper. 1 5 Cravata pentru ceremoniebuc. 1 5 Fular buc. 1 10 Eghilet cu accesorii buc. 1 10
Linie PRE 170
Costum din stofa pentru Se asigura unul de vara şi ceremonie sacou cu un unul pentru iarna. La cerere pantalon lung 2 10 costumul de vara se poate asigura de culoare alba Scurta din stofa buc. 1 - Camasi albe buc. 2 4 Pantofi pentru ceremonieper. 1 5 La cerere, se poate asigura de culoare alba Cravata pentru ceremoniebuc. 1 5 Fular buc. 1 10 Eghilet cu accesorii buc. 1 10
Linie PRE 171
buc.
Linie PRE 172
buc. 2
Linie PRE 173
buc. buc.
Linie PRE 174
buc. 2 buc. 1
Linie PRE 175
buc. 2 10 buc. 1 -
Linie PRE 176
buc. buc. buc.
Linie PRE 177
buc. 2 buc. 1 buc. 2
Linie PRE 178
buc. 2 10 buc. 1 - buc. 2 4
Linie PRE 179
buc. buc. buc. per.
Linie PRE 180
buc. 2 buc. 1 buc. 2 per. 1
Linie PRE 181
buc. 2 10 buc. 1 - buc. 2 4 per. 1 5
Linie PRE 182
buc. buc. buc. per. buc.
Linie PRE 183
buc. 2 buc. 1 buc. 2 per. 1 buc. 1
Linie PRE 184
buc. 2 10 buc. 1 - buc. 2 4 per. 1 5 buc. 1 5
Linie PRE 185
buc. buc. buc. per. buc. buc.
Linie PRE 186
buc. 2 buc. 1 buc. 2 per. 1 buc. 1 buc. 1
Linie PRE 187
buc. 2 10 buc. 1 - buc. 2 4 per. 1 5 buc. 1 5 buc. 1 10
Linie PRE 188
Se asigura unul de vara şi unul pentru iarna. La cerere 2 10 costumul de vara se poate asigura de culoare alba 1 - 2 4
Linie PRE 189
Se asigura unul de vara şi unul pentru iarna. La cerere 2 10 costumul de vara se poate asigura de culoare alba 1 - 2 4 1 5 La cerere, se poate asigura de culoare alba
Linie PRE 190
Se asigura unul de vara şi unul pentru iarna. La cerere 2 10 costumul de vara se poate asigura de culoare alba 1 - 2 4 1 5 La cerere, se poate asigura de culoare alba 1 5
Linie PRE 191
Se asigura unul de vara şi unul pentru iarna. La cerere 2 10 costumul de vara se poate asigura de culoare alba 1 - 2 4 1 5 La cerere, se poate asigura de culoare alba 1 5 1 10
Linie PRE 192
Se asigura unul de vara şi unul pentru iarna. La cerere 2 10 costumul de vara se poate asigura de culoare alba 1 - 2 4 1 5 La cerere, se poate asigura de culoare alba 1 5 1 10 1 10
Linie PRE 193
Se asigura unul de vara şi unul pentru iarna. La cerere 10 costumul de vara se poate asigura de culoare alba - 4
Linie PRE 194
Se asigura unul de vara şi unul pentru iarna. La cerere 10 costumul de vara se poate asigura de culoare alba - 4 5 La cerere, se poate asigura de culoare alba
Linie PRE 195
Se asigura unul de vara şi unul pentru iarna. La cerere 10 costumul de vara se poate asigura de culoare alba - 4 5 La cerere, se poate asigura de culoare alba 5
Linie PRE 196
Se asigura unul de vara şi unul pentru iarna. La cerere 10 costumul de vara se poate asigura de culoare alba - 4 5 La cerere, se poate asigura de culoare alba 5 10
Linie PRE 197
Se asigura unul de vara şi unul pentru iarna. La cerere 10 costumul de vara se poate asigura de culoare alba - 4 5 La cerere, se poate asigura de culoare alba 5 10 10
Linie PRE 198
Se asigura unul de vara şi unul pentru iarna. La cerere costumul de vara se poate asigura de culoare alba
Linie PRE 199
Se asigura unul de vara şi unul pentru iarna. La cerere costumul de vara se poate asigura de culoare alba La cerere, se poate asigura de culoare alba
Linie PRE 200
Scurta din stofa
Linie PRE 201
Scurta din stofa buc.
Linie PRE 202
Scurta din stofa buc. 1
Linie PRE 203
Scurta din stofa buc. 1 -
Linie PRE 204
Scurta din stofa Camasi albe
Linie PRE 205
Scurta din stofa buc. Camasi albe buc.
Linie PRE 206
Scurta din stofa buc. 1 Camasi albe buc. 2
Linie PRE 207
Scurta din stofa buc. 1 - Camasi albe buc. 2 4
Linie PRE 208
Scurta din stofa Camasi albe Pantofi pentru ceremonie
Linie PRE 209
Scurta din stofa buc. Camasi albe buc. Pantofi pentru ceremonieper.
Linie PRE 210
Scurta din stofa buc. 1 Camasi albe buc. 2 Pantofi pentru ceremonieper. 1
Linie PRE 211
Scurta din stofa buc. 1 - Camasi albe buc. 2 4 Pantofi pentru ceremonieper. 1 5
Linie PRE 212
Scurta din stofa buc. 1 - Camasi albe buc. 2 4 Pantofi pentru ceremonieper. 1 5 La cerere, se poate asigura de culoare alba
Linie PRE 213
Scurta din stofa Camasi albe Pantofi pentru ceremonie Cravata pentru ceremonie
Linie PRE 214
Scurta din stofa buc. Camasi albe buc. Pantofi pentru ceremonieper. Cravata pentru ceremoniebuc.
Linie PRE 215
Scurta din stofa buc. 1 Camasi albe buc. 2 Pantofi pentru ceremonieper. 1 Cravata pentru ceremoniebuc. 1
Linie PRE 216
Scurta din stofa buc. 1 - Camasi albe buc. 2 4 Pantofi pentru ceremonieper. 1 5 Cravata pentru ceremoniebuc. 1 5
Linie PRE 217
Scurta din stofa buc. 1 - Camasi albe buc. 2 4 Pantofi pentru ceremonieper. 1 5 La cerere, se poate asigura de culoare alba Cravata pentru ceremoniebuc. 1 5
Linie PRE 218
Scurta din stofa Camasi albe Pantofi pentru ceremonie Cravata pentru ceremonie Fular
Linie PRE 219
Scurta din stofa buc. Camasi albe buc. Pantofi pentru ceremonieper. Cravata pentru ceremoniebuc. Fular buc.
Linie PRE 220
Scurta din stofa buc. 1 Camasi albe buc. 2 Pantofi pentru ceremonieper. 1 Cravata pentru ceremoniebuc. 1 Fular buc. 1
Linie PRE 221
Scurta din stofa buc. 1 - Camasi albe buc. 2 4 Pantofi pentru ceremonieper. 1 5 Cravata pentru ceremoniebuc. 1 5 Fular buc. 1 10
Linie PRE 222
Scurta din stofa buc. 1 - Camasi albe buc. 2 4 Pantofi pentru ceremonieper. 1 5 La cerere, se poate asigura de culoare alba Cravata pentru ceremoniebuc. 1 5 Fular buc. 1 10
Linie PRE 223
Scurta din stofa Camasi albe Pantofi pentru ceremonie Cravata pentru ceremonie Fular Eghilet cu accesorii
Linie PRE 224
Scurta din stofa buc. Camasi albe buc. Pantofi pentru ceremonieper. Cravata pentru ceremoniebuc. Fular buc. Eghilet cu accesorii buc.
Linie PRE 225
Scurta din stofa buc. 1 Camasi albe buc. 2 Pantofi pentru ceremonieper. 1 Cravata pentru ceremoniebuc. 1 Fular buc. 1 Eghilet cu accesorii buc. 1
Linie PRE 226
Scurta din stofa buc. 1 - Camasi albe buc. 2 4 Pantofi pentru ceremonieper. 1 5 Cravata pentru ceremoniebuc. 1 5 Fular buc. 1 10 Eghilet cu accesorii buc. 1 10
Linie PRE 227
Scurta din stofa 1 - Camasi albe buc. 2 4 Pantofi pentru ceremonieper. 1 5 La cerere, se poate asigura de culoare alba Cravata pentru ceremoniebuc. 1 5 Fular buc. 1 10 Eghilet cu accesorii buc. 1 10
Linie PRE 228
buc.
Linie PRE 229
1 - 2 4 1 5 La cerere, se poate asigura de culoare alba 1 5
Linie PRE 230
1 - 2 4 1 5 La cerere, se poate asigura de culoare alba 1 5 1 10
Linie PRE 231
- 4 5 5
Linie PRE 232
La cerere, se poate asigura de culoare alba
Linie PRE 233
Camasi albe
Linie PRE 234
Camasi albe buc.
Linie PRE 235
Camasi albe buc. 2
Linie PRE 236
Camasi albe buc. 2 4
Linie PRE 237
Camasi albe Pantofi pentru ceremonie
Linie PRE 238
Camasi albe buc. Pantofi pentru ceremonieper.
Linie PRE 239
Camasi albe buc. 2 Pantofi pentru ceremonieper. 1
Linie PRE 240
Camasi albe buc. 2 4 Pantofi pentru ceremonieper. 1 5
Linie PRE 241
Camasi albe buc. 2 4 Pantofi pentru ceremonieper. 1 5 La cerere, se poate asigura de culoare alba
Linie PRE 242
Camasi albe Pantofi pentru ceremonie Cravata pentru ceremonie
Linie PRE 243
Camasi albe buc. Pantofi pentru ceremonieper. Cravata pentru ceremoniebuc.
Linie PRE 244
Camasi albe buc. 2 Pantofi pentru ceremonieper. 1 Cravata pentru ceremoniebuc. 1
Linie PRE 245
Camasi albe buc. 2 4 Pantofi pentru ceremonieper. 1 5 Cravata pentru ceremoniebuc. 1 5
Linie PRE 246
Camasi albe buc. 2 4 Pantofi pentru ceremonieper. 1 5 La cerere, se poate asigura de culoare alba Cravata pentru ceremoniebuc. 1 5
Linie PRE 247
Camasi albe Pantofi pentru ceremonie Cravata pentru ceremonie Fular
Linie PRE 248
Camasi albe buc. Pantofi pentru ceremonieper. Cravata pentru ceremoniebuc. Fular buc.
Linie PRE 249
Camasi albe buc. 2 Pantofi pentru ceremonieper. 1 Cravata pentru ceremoniebuc. 1 Fular buc. 1
Linie PRE 250
Camasi albe buc. 2 4 Pantofi pentru ceremonieper. 1 5 Cravata pentru ceremoniebuc. 1 5 Fular buc. 1 10
Linie PRE 251
Camasi albe buc. 2 4 Pantofi pentru ceremonieper. 1 5 La cerere, se poate asigura de culoare alba Cravata pentru ceremoniebuc. 1 5 Fular buc. 1 10
Linie PRE 252
Camasi albe Pantofi pentru ceremonie Cravata pentru ceremonie Fular Eghilet cu accesorii
Linie PRE 253
Camasi albe buc. Pantofi pentru ceremonieper. Cravata pentru ceremoniebuc. Fular buc. Eghilet cu accesorii buc.
Linie PRE 254
Camasi albe buc. 2 Pantofi pentru ceremonieper. 1 Cravata pentru ceremoniebuc. 1 Fular buc. 1 Eghilet cu accesorii buc. 1
Linie PRE 255
Camasi albe buc. 2 4 Pantofi pentru ceremonieper. 1 5 Cravata pentru ceremoniebuc. 1 5 Fular buc. 1 10 Eghilet cu accesorii buc. 1 10
Linie PRE 256
Camasi albe 2 4 Pantofi pentru ceremonieper. 1 5 La cerere, se poate asigura de culoare alba Cravata pentru ceremoniebuc. 1 5 Fular buc. 1 10 Eghilet cu accesorii buc. 1 10
Linie PRE 257
buc.
Linie PRE 258
buc. 2 per. 1
Linie PRE 259
2 4 1 5 La cerere, se poate asigura de culoare alba 1 5 1 10
Linie PRE 260
2 4 1 5 La cerere, se poate asigura de culoare alba 1 5 1 10 1 10
Linie PRE 261
4 5 5 10
Linie PRE 262
La cerere, se poate asigura de culoare alba
Linie PRE 263
6 Pantofi pentru ceremonieper. 1 5 La cerere, se poate asigura de culoare alba 7 Cravata pentru ceremoniebuc. 1 5 8 Fular buc. 1 10 9 Eghilet cu accesorii buc. 1 10 b. pentru echiparea politistilor care au facut parte din corpul ofiterilor sau agentilor 1 Sapca din stofa pentru iarna buc. 1 10 2 Sapca din stofa pentru vara buc. 1 10
Linie PRE 264
6 Pantofi pentru ceremonieper. 1 5 La cerere, se poate asigura de culoare alba 7 Cravata pentru ceremoniebuc. 1 5 8 Fular buc. 1 10 9 Eghilet cu accesorii buc. 1 10 b. pentru echiparea politistilor care au facut parte din corpul ofiterilor sau agentilor 1 Sapca din stofa pentru iarna buc. 1 10 2 Sapca din stofa pentru vara buc. 1 10 3 Caciula buc. 1 - 4 Costum din stofa pentru iarna - sacou cu un pantalon lung buc. 1 10 5 Costum din stofa pentru vara - sacou cu un pantalon lung buc. 1 10
Linie PRE 265
6 Pantofi pentru ceremonieper. 1 5 La cerere, se poate asigura de culoare alba 7 Cravata pentru ceremoniebuc. 1 5 8 Fular buc. 1 10 9 Eghilet cu accesorii buc. 1 10 b. pentru echiparea politistilor care au facut parte din corpul ofiterilor sau agentilor 1 Sapca din stofa pentru iarna buc. 1 10 2 Sapca din stofa pentru vara buc. 1 10 3 Caciula buc. 1 - 4 Costum din stofa pentru iarna - sacou cu un pantalon lung buc. 1 10 5 Costum din stofa pentru vara - sacou cu un pantalon lung buc. 1 10 6 Scurta imblanita buc. 1 - 7 Camasa buc. 2 4 La cerere se pot asigura de culoare alba
Linie PRE 266
6 Pantofi pentru ceremonieper. 1 5 La cerere, se poate asigura de culoare alba 7 Cravata pentru ceremoniebuc. 1 5 8 Fular buc. 1 10 9 Eghilet cu accesorii buc. 1 10 b. pentru echiparea politistilor care au facut parte din corpul ofiterilor sau agentilor 1 Sapca din stofa pentru iarna buc. 1 10 2 Sapca din stofa pentru vara buc. 1 10 3 Caciula buc. 1 - 4 Costum din stofa pentru iarna - sacou cu un pantalon lung buc. 1 10 5 Costum din stofa pentru vara - sacou cu un pantalon lung buc. 1 10 6 Scurta imblanita buc. 1 - 7 Camasa buc. 2 4 La cerere se pot asigura de culoare alba 8 Pantofi per. 2 10
Linie PRE 267
6 per. 1 5 La cerere, se poate asigura de culoare alba 7 Cravata pentru ceremoniebuc. 1 5 8 Fular buc. 1 10 9 Eghilet cu accesorii buc. 1 10 b. pentru echiparea politistilor care au facut parte din corpul ofiterilor sau agentilor 1 Sapca din stofa pentru iarna buc. 1 10 2 Sapca din stofa pentru vara buc. 1 10 3 Caciula buc. 1 - 4 Costum din stofa pentru iarna - sacou cu un pantalon lung buc. 1 10 5 Costum din stofa pentru vara - sacou cu un pantalon lung buc. 1 10 6 Scurta imblanita buc. 1 - 7 Camasa buc. 2 4 La cerere se pot asigura de culoare alba 8 Pantofi per. 2 10 9 Cravata buc. 1 5
Linie PRE 268
Pantofi pentru ceremonie
Linie PRE 269
Pantofi pentru ceremonieper.
Linie PRE 270
Pantofi pentru ceremonieper. 1
Linie PRE 271
Pantofi pentru ceremonieper. 1 5
Linie PRE 272
Pantofi pentru ceremonie Cravata pentru ceremonie
Linie PRE 273
Pantofi pentru ceremonieper. Cravata pentru ceremoniebuc.
Linie PRE 274
Pantofi pentru ceremonieper. 1 Cravata pentru ceremoniebuc. 1
Linie PRE 275
Pantofi pentru ceremonieper. 1 5 Cravata pentru ceremoniebuc. 1 5
Linie PRE 276
Pantofi pentru ceremonieper. 1 5 La cerere, se poate asigura de culoare alba Cravata pentru ceremoniebuc. 1 5
Linie PRE 277
Pantofi pentru ceremonie Cravata pentru ceremonie Fular
Linie PRE 278
Pantofi pentru ceremonieper. Cravata pentru ceremoniebuc. Fular buc.
Linie PRE 279
Pantofi pentru ceremonieper. 1 Cravata pentru ceremoniebuc. 1 Fular buc. 1
Linie PRE 280
Pantofi pentru ceremonieper. 1 5 Cravata pentru ceremoniebuc. 1 5 Fular buc. 1 10
Linie PRE 281
Pantofi pentru ceremonieper. 1 5 La cerere, se poate asigura de culoare alba Cravata pentru ceremoniebuc. 1 5 Fular buc. 1 10
Linie PRE 282
Pantofi pentru ceremonie Cravata pentru ceremonie Fular Eghilet cu accesorii
Linie PRE 283
Pantofi pentru ceremonieper. Cravata pentru ceremoniebuc. Fular buc. Eghilet cu accesorii buc.
Linie PRE 284
Pantofi pentru ceremonieper. 1 Cravata pentru ceremoniebuc. 1 Fular buc. 1 Eghilet cu accesorii buc. 1
Linie PRE 285
Pantofi pentru ceremonieper. 1 5 Cravata pentru ceremoniebuc. 1 5 Fular buc. 1 10 Eghilet cu accesorii buc. 1 10
Linie PRE 286
Pantofi pentru ceremonie 1 5 La cerere, se poate asigura de culoare alba Cravata pentru ceremoniebuc. 1 5 Fular buc. 1 10 Eghilet cu accesorii buc. 1 10
Linie PRE 287
per.
Linie PRE 288
per. buc.
Linie PRE 289
per. 1 buc. 1
Linie PRE 290
per. buc. buc.
Linie PRE 291
per. 1 buc. 1 buc. 1
Linie PRE 292
per. 1 5 buc. 1 5 buc. 1 10
Linie PRE 293
1 5 La cerere, se poate asigura de culoare alba 1 5 1 10 1 10
Linie PRE 294
5 5 10 10
Linie PRE 295
La cerere, se poate asigura de culoare alba
Linie PRE 296
Cravata pentru ceremonie
Linie PRE 297
Cravata pentru ceremoniebuc.
Linie PRE 298
Cravata pentru ceremoniebuc. 1
Linie PRE 299
Cravata pentru ceremoniebuc. 1 5
Linie PRE 300
Cravata pentru ceremonie Fular
Linie PRE 301
Cravata pentru ceremoniebuc. Fular buc.
Linie PRE 302
Cravata pentru ceremoniebuc. 1 Fular buc. 1
Linie PRE 303
Cravata pentru ceremoniebuc. 1 5 Fular buc. 1 10
Linie PRE 304
Cravata pentru ceremonie Fular Eghilet cu accesorii
Linie PRE 305
Cravata pentru ceremoniebuc. Fular buc. Eghilet cu accesorii buc.
Linie PRE 306
Cravata pentru ceremoniebuc. 1 Fular buc. 1 Eghilet cu accesorii buc. 1
Linie PRE 307
Cravata pentru ceremonie 1 5 Fular buc. 1 10 Eghilet cu accesorii buc. 1 10
Linie PRE 308
buc.
Linie PRE 309
buc. 1 buc. 1
Linie PRE 310
Fular
Linie PRE 311
Fular buc.
Linie PRE 312
Fular buc. 1
Linie PRE 313
Fular buc. 1 10
Linie PRE 314
Fular Eghilet cu accesorii
Linie PRE 315
Fular buc. Eghilet cu accesorii buc.
Linie PRE 316
Fular buc. 1 Eghilet cu accesorii buc. 1
Linie PRE 317
Fular 1 10 Eghilet cu accesorii buc. 1 10
Linie PRE 318
buc.
Linie PRE 319
buc. 1 buc. 1
Linie PRE 320
Eghilet cu accesorii
Linie PRE 321
Eghilet cu accesorii buc.
Linie PRE 322
Eghilet cu accesorii buc. 1
Linie PRE 323
Eghilet cu accesorii 1 10
Linie PRE 324
buc.
Linie PRE 325
b. pentru echiparea politistilor care au facut parte din corpul ofiterilor sau agentilor
Linie PRE 326
b. pentru echiparea politistilor care au facut parte din corpul ofiterilor sau agentilor 1 Sapca din stofa pentru iarna buc. 1 10 2 Sapca din stofa pentru vara buc. 1 10
Linie PRE 327
b. pentru echiparea politistilor care au facut parte din corpul ofiterilor sau agentilor 1 Sapca din stofa pentru iarna buc. 1 10 2 Sapca din stofa pentru vara buc. 1 10 3 Caciula buc. 1 - 4 Costum din stofa pentru iarna - sacou cu un pantalon lung buc. 1 10 5 Costum din stofa pentru vara - sacou cu un pantalon lung buc. 1 10
Linie PRE 328
b. pentru echiparea politistilor care au facut parte din corpul ofiterilor sau agentilor 1 Sapca din stofa pentru iarna buc. 1 10 2 Sapca din stofa pentru vara buc. 1 10 3 Caciula buc. 1 - 4 Costum din stofa pentru iarna - sacou cu un pantalon lung buc. 1 10 5 Costum din stofa pentru vara - sacou cu un pantalon lung buc. 1 10 6 Scurta imblanita buc. 1 - 7 Camasa buc. 2 4 La cerere se pot asigura de culoare alba
Linie PRE 329
b. pentru echiparea politistilor care au facut parte din corpul ofiterilor sau agentilor 1 Sapca din stofa pentru iarna buc. 1 10 2 Sapca din stofa pentru vara buc. 1 10 3 Caciula buc. 1 - 4 Costum din stofa pentru iarna - sacou cu un pantalon lung buc. 1 10 5 Costum din stofa pentru vara - sacou cu un pantalon lung buc. 1 10 6 Scurta imblanita buc. 1 - 7 Camasa buc. 2 4 La cerere se pot asigura de culoare alba 8 Pantofi per. 2 10
Linie PRE 330
b. pentru echiparea politistilor care au facut parte din corpul ofiterilor sau agentilor 1 Sapca din stofa pentru iarna buc. 1 10 2 Sapca din stofa pentru vara buc. 1 10 3 Caciula buc. 1 - 4 Costum din stofa pentru iarna - sacou cu un pantalon lung buc. 1 10 5 Costum din stofa pentru vara - sacou cu un pantalon lung buc. 1 10 6 Scurta imblanita buc. 1 - 7 Camasa buc. 2 4 La cerere se pot asigura de culoare alba 8 Pantofi per. 2 10 9 Cravata buc. 1 5
Linie PRE 331
1 2 Sapca din stofa pentru vara 3 Caciula 4 Costum din stofa pentru iarna - sacou cu un pantalon lung 5 Costum din stofa pentru vara - sacou cu un pantalon lung 6 Scurta imblanita 7 Camasa
Linie PRE 332
Sapca din stofa pentru iarna
Linie PRE 333
Sapca din stofa pentru iarna buc.
Linie PRE 334
Sapca din stofa pentru iarna buc. 1
Linie PRE 335
Sapca din stofa pentru iarna buc. 1 10
Linie PRE 336
Sapca din stofa pentru iarna Sapca din stofa pentru vara
Linie PRE 337
Sapca din stofa pentru iarna buc. Sapca din stofa pentru vara buc.
Linie PRE 338
Sapca din stofa pentru iarna buc. 1 Sapca din stofa pentru vara buc. 1
Linie PRE 339
Sapca din stofa pentru iarna buc. 1 10 Sapca din stofa pentru vara buc. 1 10
Linie PRE 340
Sapca din stofa pentru iarna Sapca din stofa pentru vara Caciula
Linie PRE 341
Sapca din stofa pentru iarna buc. Sapca din stofa pentru vara buc. Caciula buc.
Linie PRE 342
Sapca din stofa pentru iarna buc. 1 Sapca din stofa pentru vara buc. 1 Caciula buc. 1
Linie PRE 343
Sapca din stofa pentru iarna buc. 1 10 Sapca din stofa pentru vara buc. 1 10 Caciula buc. 1 -
Linie PRE 344
Sapca din stofa pentru iarna Sapca din stofa pentru vara Caciula Costum din stofa pentru iarna - sacou cu un pantalon lung
Linie PRE 345
Sapca din stofa pentru iarna buc. Sapca din stofa pentru vara buc. Caciula buc. Costum din stofa pentru iarna - sacou cu un pantalon lung buc.
Linie PRE 346
Sapca din stofa pentru iarna buc. 1 Sapca din stofa pentru vara buc. 1 Caciula buc. 1 Costum din stofa pentru iarna - sacou cu un pantalon lung buc. 1
Linie PRE 347
Sapca din stofa pentru iarna buc. 1 10 Sapca din stofa pentru vara buc. 1 10 Caciula buc. 1 - Costum din stofa pentru iarna - sacou cu un pantalon lung buc. 1 10
Linie PRE 348
Sapca din stofa pentru iarna Sapca din stofa pentru vara Caciula Costum din stofa pentru iarna - sacou cu un pantalon lung Costum din stofa pentru vara - sacou cu un pantalon lung
Linie PRE 349
Sapca din stofa pentru iarna buc. Sapca din stofa pentru vara buc. Caciula buc. Costum din stofa pentru iarna - sacou cu un pantalon lung buc. Costum din stofa pentru vara - sacou cu un pantalon lung buc.
Linie PRE 350
Sapca din stofa pentru iarna buc. 1 Sapca din stofa pentru vara buc. 1 Caciula buc. 1 Costum din stofa pentru iarna - sacou cu un pantalon lung buc. 1 Costum din stofa pentru vara - sacou cu un pantalon lung buc. 1
Linie PRE 351
Sapca din stofa pentru iarna buc. 1 10 Sapca din stofa pentru vara buc. 1 10 Caciula buc. 1 - Costum din stofa pentru iarna - sacou cu un pantalon lung buc. 1 10 Costum din stofa pentru vara - sacou cu un pantalon lung buc. 1 10
Linie PRE 352
Sapca din stofa pentru iarna Sapca din stofa pentru vara Caciula Costum din stofa pentru iarna - sacou cu un pantalon lung Costum din stofa pentru vara - sacou cu un pantalon lung Scurta imblanita
Linie PRE 353
Sapca din stofa pentru iarna buc. Sapca din stofa pentru vara buc. Caciula buc. Costum din stofa pentru iarna - sacou cu un pantalon lung buc. Costum din stofa pentru vara - sacou cu un pantalon lung buc. Scurta imblanita buc.
Linie PRE 354
Sapca din stofa pentru iarna buc. 1 Sapca din stofa pentru vara buc. 1 Caciula buc. 1 Costum din stofa pentru iarna - sacou cu un pantalon lung buc. 1 Costum din stofa pentru vara - sacou cu un pantalon lung buc. 1 Scurta imblanita buc. 1
Linie PRE 355
Sapca din stofa pentru iarna buc. 1 10 Sapca din stofa pentru vara buc. 1 10 Caciula buc. 1 - Costum din stofa pentru iarna - sacou cu un pantalon lung buc. 1 10 Costum din stofa pentru vara - sacou cu un pantalon lung buc. 1 10 Scurta imblanita buc. 1 -
Linie PRE 356
Sapca din stofa pentru iarna Sapca din stofa pentru vara Caciula Costum din stofa pentru iarna - sacou cu un pantalon lung Costum din stofa pentru vara - sacou cu un pantalon lung Scurta imblanita Camasa
Linie PRE 357
Sapca din stofa pentru iarna buc. Sapca din stofa pentru vara buc. Caciula buc. Costum din stofa pentru iarna - sacou cu un pantalon lung buc. Costum din stofa pentru vara - sacou cu un pantalon lung buc. Scurta imblanita buc. Camasa buc.
Linie PRE 358
Sapca din stofa pentru iarna buc. 1 Sapca din stofa pentru vara buc. 1 Caciula buc. 1 Costum din stofa pentru iarna - sacou cu un pantalon lung buc. 1 Costum din stofa pentru vara - sacou cu un pantalon lung buc. 1 Scurta imblanita buc. 1 Camasa buc. 2
Linie PRE 359
Sapca din stofa pentru iarna buc. 1 10 Sapca din stofa pentru vara buc. 1 10 Caciula buc. 1 - Costum din stofa pentru iarna - sacou cu un pantalon lung buc. 1 10 Costum din stofa pentru vara - sacou cu un pantalon lung buc. 1 10 Scurta imblanita buc. 1 - Camasa buc. 2 4
Linie PRE 360
Sapca din stofa pentru iarna buc. 1 10 Sapca din stofa pentru vara buc. 1 10 Caciula buc. 1 - Costum din stofa pentru iarna - sacou cu un pantalon lung buc. 1 10 Costum din stofa pentru vara - sacou cu un pantalon lung buc. 1 10 Scurta imblanita buc. 1 - Camasa buc. 2 4 La cerere se pot asigura de culoare alba
Linie PRE 361
Sapca din stofa pentru iarna buc. 1 Sapca din stofa pentru vara buc. 1 Caciula buc. 1 Costum din stofa pentru iarna - sacou cu un pantalon lung buc. 1 Costum din stofa pentru vara - sacou cu un pantalon lung buc. 1 Scurta imblanita buc. 1 Camasa buc. 2 Pantofi per. 2
Linie PRE 362
Sapca din stofa pentru iarna buc. 1 10 Sapca din stofa pentru vara buc. 1 10 Caciula buc. 1 - Costum din stofa pentru iarna - sacou cu un pantalon lung buc. 1 10 Costum din stofa pentru vara - sacou cu un pantalon lung buc. 1 10 Scurta imblanita buc. 1 - Camasa buc. 2 4 Pantofi per. 2 10
Linie PRE 363
Sapca din stofa pentru iarna buc. 1 10 Sapca din stofa pentru vara buc. 1 10 Caciula buc. 1 - Costum din stofa pentru iarna - sacou cu un pantalon lung buc. 1 10 Costum din stofa pentru vara - sacou cu un pantalon lung buc. 1 10 Scurta imblanita buc. 1 - Camasa buc. 2 4 La cerere se pot asigura de culoare alba Pantofi per. 2 10
Linie PRE 364
Sapca din stofa pentru iarna buc. 1 Sapca din stofa pentru vara buc. 1 Caciula buc. 1 Costum din stofa pentru iarna - sacou cu un pantalon lung buc. 1 Costum din stofa pentru vara - sacou cu un pantalon lung buc. 1 Scurta imblanita buc. 1 Camasa buc. 2 Pantofi per. 2 Cravata buc. 1
Linie PRE 365
Sapca din stofa pentru iarna buc. 1 10 Sapca din stofa pentru vara buc. 1 10 Caciula buc. 1 - Costum din stofa pentru iarna - sacou cu un pantalon lung buc. 1 10 Costum din stofa pentru vara - sacou cu un pantalon lung buc. 1 10 Scurta imblanita buc. 1 - Camasa buc. 2 4 Pantofi per. 2 10 Cravata buc. 1 5
Linie PRE 366
Sapca din stofa pentru iarna buc. 1 10 Sapca din stofa pentru vara buc. 1 10 Caciula buc. 1 - Costum din stofa pentru iarna - sacou cu un pantalon lung buc. 1 10 Costum din stofa pentru vara - sacou cu un pantalon lung buc. 1 10 Scurta imblanita buc. 1 - Camasa buc. 2 4 La cerere se pot asigura de culoare alba Pantofi per. 2 10 Cravata buc. 1 5
Linie PRE 367
Sapca din stofa pentru iarna buc. 1 Sapca din stofa pentru vara buc. 1 Caciula buc. 1 Costum din stofa pentru iarna - sacou cu un pantalon lung buc. 1 Costum din stofa pentru vara - sacou cu un pantalon lung buc. 1 Scurta imblanita buc. 1 Camasa buc. 2 Pantofi per. 2 Cravata buc. 1 Fular buc. 1
Linie PRE 368
Sapca din stofa pentru iarna buc. 1 10 Sapca din stofa pentru vara buc. 1 10 Caciula buc. 1 - Costum din stofa pentru iarna - sacou cu un pantalon lung buc. 1 10 Costum din stofa pentru vara - sacou cu un pantalon lung buc. 1 10 Scurta imblanita buc. 1 - Camasa buc. 2 4 Pantofi per. 2 10 Cravata buc. 1 5 Fular buc. 1 10
Linie PRE 369
Sapca din stofa pentru iarna buc. 1 10 Sapca din stofa pentru vara buc. 1 10 Caciula buc. 1 - Costum din stofa pentru iarna - sacou cu un pantalon lung buc. 1 10 Costum din stofa pentru vara - sacou cu un pantalon lung buc. 1 10 Scurta imblanita buc. 1 - Camasa buc. 2 4 La cerere se pot asigura de culoare alba Pantofi per. 2 10 Cravata buc. 1 5 Fular buc. 1 10
Linie PRE 370
Sapca din stofa pentru iarna buc. Sapca din stofa pentru vara buc. Caciula buc. Costum din stofa pentru iarna - sacou cu un pantalon lung buc. Costum din stofa pentru vara - sacou cu un pantalon lung buc. Scurta imblanita buc. Camasa buc. Pantofi per. Cravata buc. Fular buc. Eghilet cu accesorii buc.
Linie PRE 371
Sapca din stofa pentru iarna 1 Sapca din stofa pentru vara buc. 1 Caciula buc. 1 Costum din stofa pentru iarna - sacou cu un pantalon lung buc. 1 Costum din stofa pentru vara - sacou cu un pantalon lung buc. 1 Scurta imblanita buc. 1 Camasa buc. 2 Pantofi per. 2 Cravata buc. 1 Fular buc. 1 Eghilet cu accesorii buc. 1
Linie PRE 372
buc.
Linie PRE 373
buc. 1 buc. 1
Linie PRE 374
1 10 1 10 1 - 1 10 1 10 1 - 2 4 La cerere se pot asigura de culoare alba
Linie PRE 375
2 3 Caciula 4 Costum din stofa pentru iarna - sacou cu un pantalon lung 5 Costum din stofa pentru vara - sacou cu un pantalon lung 6 Scurta imblanita 7 Camasa
Linie PRE 376
Sapca din stofa pentru vara
Linie PRE 377
Sapca din stofa pentru vara buc.
Linie PRE 378
Sapca din stofa pentru vara buc. 1
Linie PRE 379
Sapca din stofa pentru vara buc. 1 10
Linie PRE 380
Sapca din stofa pentru vara Caciula
Linie PRE 381
Sapca din stofa pentru vara buc. Caciula buc.
Linie PRE 382
Sapca din stofa pentru vara buc. 1 Caciula buc. 1
Linie PRE 383
Sapca din stofa pentru vara buc. 1 10 Caciula buc. 1 -
Linie PRE 384
Sapca din stofa pentru vara Caciula Costum din stofa pentru iarna - sacou cu un pantalon lung
Linie PRE 385
Sapca din stofa pentru vara buc. Caciula buc. Costum din stofa pentru iarna - sacou cu un pantalon lung buc.
Linie PRE 386
Sapca din stofa pentru vara buc. 1 Caciula buc. 1 Costum din stofa pentru iarna - sacou cu un pantalon lung buc. 1
Linie PRE 387
Sapca din stofa pentru vara buc. 1 10 Caciula buc. 1 - Costum din stofa pentru iarna - sacou cu un pantalon lung buc. 1 10
Linie PRE 388
Sapca din stofa pentru vara Caciula Costum din stofa pentru iarna - sacou cu un pantalon lung Costum din stofa pentru vara - sacou cu un pantalon lung
Linie PRE 389
Sapca din stofa pentru vara buc. Caciula buc. Costum din stofa pentru iarna - sacou cu un pantalon lung buc. Costum din stofa pentru vara - sacou cu un pantalon lung buc.
Linie PRE 390
Sapca din stofa pentru vara buc. 1 Caciula buc. 1 Costum din stofa pentru iarna - sacou cu un pantalon lung buc. 1 Costum din stofa pentru vara - sacou cu un pantalon lung buc. 1
Linie PRE 391
Sapca din stofa pentru vara buc. 1 10 Caciula buc. 1 - Costum din stofa pentru iarna - sacou cu un pantalon lung buc. 1 10 Costum din stofa pentru vara - sacou cu un pantalon lung buc. 1 10
Linie PRE 392
Sapca din stofa pentru vara Caciula Costum din stofa pentru iarna - sacou cu un pantalon lung Costum din stofa pentru vara - sacou cu un pantalon lung Scurta imblanita
Linie PRE 393
Sapca din stofa pentru vara buc. Caciula buc. Costum din stofa pentru iarna - sacou cu un pantalon lung buc. Costum din stofa pentru vara - sacou cu un pantalon lung buc. Scurta imblanita buc.
Linie PRE 394
Sapca din stofa pentru vara buc. 1 Caciula buc. 1 Costum din stofa pentru iarna - sacou cu un pantalon lung buc. 1 Costum din stofa pentru vara - sacou cu un pantalon lung buc. 1 Scurta imblanita buc. 1
Linie PRE 395
Sapca din stofa pentru vara buc. 1 10 Caciula buc. 1 - Costum din stofa pentru iarna - sacou cu un pantalon lung buc. 1 10 Costum din stofa pentru vara - sacou cu un pantalon lung buc. 1 10 Scurta imblanita buc. 1 -
Linie PRE 396
Sapca din stofa pentru vara Caciula Costum din stofa pentru iarna - sacou cu un pantalon lung Costum din stofa pentru vara - sacou cu un pantalon lung Scurta imblanita Camasa
Linie PRE 397
Sapca din stofa pentru vara buc. Caciula buc. Costum din stofa pentru iarna - sacou cu un pantalon lung buc. Costum din stofa pentru vara - sacou cu un pantalon lung buc. Scurta imblanita buc. Camasa buc.
Linie PRE 398
Sapca din stofa pentru vara buc. 1 Caciula buc. 1 Costum din stofa pentru iarna - sacou cu un pantalon lung buc. 1 Costum din stofa pentru vara - sacou cu un pantalon lung buc. 1 Scurta imblanita buc. 1 Camasa buc. 2
Linie PRE 399
Sapca din stofa pentru vara buc. 1 10 Caciula buc. 1 - Costum din stofa pentru iarna - sacou cu un pantalon lung buc. 1 10 Costum din stofa pentru vara - sacou cu un pantalon lung buc. 1 10 Scurta imblanita buc. 1 - Camasa buc. 2 4
Linie PRE 400
Sapca din stofa pentru vara buc. 1 10 Caciula buc. 1 - Costum din stofa pentru iarna - sacou cu un pantalon lung buc. 1 10 Costum din stofa pentru vara - sacou cu un pantalon lung buc. 1 10 Scurta imblanita buc. 1 - Camasa buc. 2 4 La cerere se pot asigura de culoare alba
Linie PRE 401
Sapca din stofa pentru vara buc. Caciula buc. Costum din stofa pentru iarna - sacou cu un pantalon lung buc. Costum din stofa pentru vara - sacou cu un pantalon lung buc. Scurta imblanita buc. Camasa buc. Pantofi per.
Linie PRE 402
Sapca din stofa pentru vara buc. 1 Caciula buc. 1 Costum din stofa pentru iarna - sacou cu un pantalon lung buc. 1 Costum din stofa pentru vara - sacou cu un pantalon lung buc. 1 Scurta imblanita buc. 1 Camasa buc. 2 Pantofi per. 2
Linie PRE 403
Sapca din stofa pentru vara buc. 1 10 Caciula buc. 1 - Costum din stofa pentru iarna - sacou cu un pantalon lung buc. 1 10 Costum din stofa pentru vara - sacou cu un pantalon lung buc. 1 10 Scurta imblanita buc. 1 - Camasa buc. 2 4 Pantofi per. 2 10
Linie PRE 404
Sapca din stofa pentru vara buc. 1 10 Caciula buc. 1 - Costum din stofa pentru iarna - sacou cu un pantalon lung buc. 1 10 Costum din stofa pentru vara - sacou cu un pantalon lung buc. 1 10 Scurta imblanita buc. 1 - Camasa buc. 2 4 La cerere se pot asigura de culoare alba Pantofi per. 2 10
Linie PRE 405
Sapca din stofa pentru vara buc. 1 Caciula buc. 1 Costum din stofa pentru iarna - sacou cu un pantalon lung buc. 1 Costum din stofa pentru vara - sacou cu un pantalon lung buc. 1 Scurta imblanita buc. 1 Camasa buc. 2 Pantofi per. 2 Cravata buc. 1
Linie PRE 406
Sapca din stofa pentru vara buc. 1 10 Caciula buc. 1 - Costum din stofa pentru iarna - sacou cu un pantalon lung buc. 1 10 Costum din stofa pentru vara - sacou cu un pantalon lung buc. 1 10 Scurta imblanita buc. 1 - Camasa buc. 2 4 Pantofi per. 2 10 Cravata buc. 1 5
Linie PRE 407
Sapca din stofa pentru vara buc. 1 10 Caciula buc. 1 - Costum din stofa pentru iarna - sacou cu un pantalon lung buc. 1 10 Costum din stofa pentru vara - sacou cu un pantalon lung buc. 1 10 Scurta imblanita buc. 1 - Camasa buc. 2 4 La cerere se pot asigura de culoare alba Pantofi per. 2 10 Cravata buc. 1 5
Linie PRE 408
Sapca din stofa pentru vara buc. 1 Caciula buc. 1 Costum din stofa pentru iarna - sacou cu un pantalon lung buc. 1 Costum din stofa pentru vara - sacou cu un pantalon lung buc. 1 Scurta imblanita buc. 1 Camasa buc. 2 Pantofi per. 2 Cravata buc. 1 Fular buc. 1
Linie PRE 409
Sapca din stofa pentru vara buc. 1 10 Caciula buc. 1 - Costum din stofa pentru iarna - sacou cu un pantalon lung buc. 1 10 Costum din stofa pentru vara - sacou cu un pantalon lung buc. 1 10 Scurta imblanita buc. 1 - Camasa buc. 2 4 Pantofi per. 2 10 Cravata buc. 1 5 Fular buc. 1 10
Linie PRE 410
Sapca din stofa pentru vara buc. 1 10 Caciula buc. 1 - Costum din stofa pentru iarna - sacou cu un pantalon lung buc. 1 10 Costum din stofa pentru vara - sacou cu un pantalon lung buc. 1 10 Scurta imblanita buc. 1 - Camasa buc. 2 4 La cerere se pot asigura de culoare alba Pantofi per. 2 10 Cravata buc. 1 5 Fular buc. 1 10
Linie PRE 411
Sapca din stofa pentru vara buc. Caciula buc. Costum din stofa pentru iarna - sacou cu un pantalon lung buc. Costum din stofa pentru vara - sacou cu un pantalon lung buc. Scurta imblanita buc. Camasa buc. Pantofi per. Cravata buc. Fular buc. Eghilet cu accesorii buc.
Linie PRE 412
Sapca din stofa pentru vara buc. 1 Caciula buc. 1 Costum din stofa pentru iarna - sacou cu un pantalon lung buc. 1 Costum din stofa pentru vara - sacou cu un pantalon lung buc. 1 Scurta imblanita buc. 1 Camasa buc. 2 Pantofi per. 2 Cravata buc. 1 Fular buc. 1 Eghilet cu accesorii buc. 1
Linie PRE 413
Sapca din stofa pentru vara buc. 1 10 Caciula buc. 1 - Costum din stofa pentru iarna - sacou cu un pantalon lung buc. 1 10 Costum din stofa pentru vara - sacou cu un pantalon lung buc. 1 10 Scurta imblanita buc. 1 - Camasa buc. 2 4 Pantofi per. 2 10 Cravata buc. 1 5 Fular buc. 1 10 Eghilet cu accesorii buc. 1 10
Linie PRE 414
Sapca din stofa pentru vara 1 10 Caciula buc. 1 - Costum din stofa pentru iarna - sacou cu un pantalon lung buc. 1 10 Costum din stofa pentru vara - sacou cu un pantalon lung buc. 1 10 Scurta imblanita buc. 1 - Camasa buc. 2 4 La cerere se pot asigura de culoare alba Pantofi per. 2 10 Cravata buc. 1 5 Fular buc. 1 10 Eghilet cu accesorii buc. 1 10 Pentru agenti se asigura snur ceremonie
Linie PRE 415
buc.
Linie PRE 416
buc. buc. buc. buc.
Linie PRE 417
buc. 1 buc. 1 buc. 1 buc. 1
Linie PRE 418
buc. 1 10 buc. 1 - buc. 1 10 buc. 1 10
Linie PRE 419
buc. buc. buc. buc. buc. buc.
Linie PRE 420
buc. 1 buc. 1 buc. 1 buc. 1 buc. 1 buc. 2
Linie PRE 421
buc. 1 10 buc. 1 - buc. 1 10 buc. 1 10 buc. 1 - buc. 2 4
Linie PRE 422
buc. 1 10 buc. 1 - buc. 1 10 buc. 1 10 buc. 1 - buc. 2 4 La cerere se pot asigura de culoare alba
Linie PRE 423
1 10 1 - 1 10 1 10 1 - 2 4 La cerere se pot asigura de culoare alba
Linie PRE 424
1 10 1 - 1 10 1 10 1 - 2 4 La cerere se pot asigura de culoare alba 2 10 1 5 1 10 1 10 Pentru agenti se asigura snur ceremonie
Linie PRE 425
10 - 10 10 - 4
Linie PRE 426
La cerere se pot asigura de culoare alba
Linie PRE 427
Caciula
Linie PRE 428
Caciula buc.
Linie PRE 429
Caciula buc. 1
Linie PRE 430
Caciula Costum din stofa pentru iarna - sacou cu un pantalon lung
Linie PRE 431
Caciula buc. Costum din stofa pentru iarna - sacou cu un pantalon lung buc.
Linie PRE 432
Caciula buc. 1 Costum din stofa pentru iarna - sacou cu un pantalon lung buc. 1
Linie PRE 433
Caciula buc. 1 - Costum din stofa pentru iarna - sacou cu un pantalon lung buc. 1 10
Linie PRE 434
Caciula Costum din stofa pentru iarna - sacou cu un pantalon lung Costum din stofa pentru vara - sacou cu un pantalon lung
Linie PRE 435
Caciula buc. Costum din stofa pentru iarna - sacou cu un pantalon lung buc. Costum din stofa pentru vara - sacou cu un pantalon lung buc.
Linie PRE 436
Caciula buc. 1 Costum din stofa pentru iarna - sacou cu un pantalon lung buc. 1 Costum din stofa pentru vara - sacou cu un pantalon lung buc. 1
Linie PRE 437
Caciula buc. 1 - Costum din stofa pentru iarna - sacou cu un pantalon lung buc. 1 10 Costum din stofa pentru vara - sacou cu un pantalon lung buc. 1 10
Linie PRE 438
Caciula Costum din stofa pentru iarna - sacou cu un pantalon lung Costum din stofa pentru vara - sacou cu un pantalon lung Scurta imblanita
Linie PRE 439
Caciula buc. Costum din stofa pentru iarna - sacou cu un pantalon lung buc. Costum din stofa pentru vara - sacou cu un pantalon lung buc. Scurta imblanita buc.
Linie PRE 440
Caciula buc. 1 Costum din stofa pentru iarna - sacou cu un pantalon lung buc. 1 Costum din stofa pentru vara - sacou cu un pantalon lung buc. 1 Scurta imblanita buc. 1
Linie PRE 441
Caciula buc. 1 - Costum din stofa pentru iarna - sacou cu un pantalon lung buc. 1 10 Costum din stofa pentru vara - sacou cu un pantalon lung buc. 1 10 Scurta imblanita buc. 1 -
Linie PRE 442
Caciula Costum din stofa pentru iarna - sacou cu un pantalon lung Costum din stofa pentru vara - sacou cu un pantalon lung Scurta imblanita Camasa
Linie PRE 443
Caciula buc. Costum din stofa pentru iarna - sacou cu un pantalon lung buc. Costum din stofa pentru vara - sacou cu un pantalon lung buc. Scurta imblanita buc. Camasa buc.
Linie PRE 444
Caciula buc. 1 Costum din stofa pentru iarna - sacou cu un pantalon lung buc. 1 Costum din stofa pentru vara - sacou cu un pantalon lung buc. 1 Scurta imblanita buc. 1 Camasa buc. 2
Linie PRE 445
Caciula buc. 1 - Costum din stofa pentru iarna - sacou cu un pantalon lung buc. 1 10 Costum din stofa pentru vara - sacou cu un pantalon lung buc. 1 10 Scurta imblanita buc. 1 - Camasa buc. 2 4
Linie PRE 446
Caciula buc. 1 - Costum din stofa pentru iarna - sacou cu un pantalon lung buc. 1 10 Costum din stofa pentru vara - sacou cu un pantalon lung buc. 1 10 Scurta imblanita buc. 1 - Camasa buc. 2 4 La cerere se pot asigura de culoare alba
Linie PRE 447
Caciula Costum din stofa pentru iarna - sacou cu un pantalon lung Costum din stofa pentru vara - sacou cu un pantalon lung Scurta imblanita Camasa Pantofi
Linie PRE 448
Caciula buc. Costum din stofa pentru iarna - sacou cu un pantalon lung buc. Costum din stofa pentru vara - sacou cu un pantalon lung buc. Scurta imblanita buc. Camasa buc. Pantofi per.
Linie PRE 449
Caciula buc. 1 Costum din stofa pentru iarna - sacou cu un pantalon lung buc. 1 Costum din stofa pentru vara - sacou cu un pantalon lung buc. 1 Scurta imblanita buc. 1 Camasa buc. 2 Pantofi per. 2
Linie PRE 450
Caciula buc. 1 - Costum din stofa pentru iarna - sacou cu un pantalon lung buc. 1 10 Costum din stofa pentru vara - sacou cu un pantalon lung buc. 1 10 Scurta imblanita buc. 1 - Camasa buc. 2 4 Pantofi per. 2 10
Linie PRE 451
Caciula buc. 1 - Costum din stofa pentru iarna - sacou cu un pantalon lung buc. 1 10 Costum din stofa pentru vara - sacou cu un pantalon lung buc. 1 10 Scurta imblanita buc. 1 - Camasa buc. 2 4 La cerere se pot asigura de culoare alba Pantofi per. 2 10
Linie PRE 452
Caciula buc. Costum din stofa pentru iarna - sacou cu un pantalon lung buc. Costum din stofa pentru vara - sacou cu un pantalon lung buc. Scurta imblanita buc. Camasa buc. Pantofi per. Cravata buc.
Linie PRE 453
Caciula buc. 1 Costum din stofa pentru iarna - sacou cu un pantalon lung buc. 1 Costum din stofa pentru vara - sacou cu un pantalon lung buc. 1 Scurta imblanita buc. 1 Camasa buc. 2 Pantofi per. 2 Cravata buc. 1
Linie PRE 454
Caciula buc. 1 - Costum din stofa pentru iarna - sacou cu un pantalon lung buc. 1 10 Costum din stofa pentru vara - sacou cu un pantalon lung buc. 1 10 Scurta imblanita buc. 1 - Camasa buc. 2 4 Pantofi per. 2 10 Cravata buc. 1 5
Linie PRE 455
Caciula buc. 1 - Costum din stofa pentru iarna - sacou cu un pantalon lung buc. 1 10 Costum din stofa pentru vara - sacou cu un pantalon lung buc. 1 10 Scurta imblanita buc. 1 - Camasa buc. 2 4 La cerere se pot asigura de culoare alba Pantofi per. 2 10 Cravata buc. 1 5
Linie PRE 456
Caciula buc. 1 Costum din stofa pentru iarna - sacou cu un pantalon lung buc. 1 Costum din stofa pentru vara - sacou cu un pantalon lung buc. 1 Scurta imblanita buc. 1 Camasa buc. 2 Pantofi per. 2 Cravata buc. 1 Fular buc. 1
Linie PRE 457
Caciula buc. 1 - Costum din stofa pentru iarna - sacou cu un pantalon lung buc. 1 10 Costum din stofa pentru vara - sacou cu un pantalon lung buc. 1 10 Scurta imblanita buc. 1 - Camasa buc. 2 4 Pantofi per. 2 10 Cravata buc. 1 5 Fular buc. 1 10
Linie PRE 458
Caciula buc. 1 - Costum din stofa pentru iarna - sacou cu un pantalon lung buc. 1 10 Costum din stofa pentru vara - sacou cu un pantalon lung buc. 1 10 Scurta imblanita buc. 1 - Camasa buc. 2 4 La cerere se pot asigura de culoare alba Pantofi per. 2 10 Cravata buc. 1 5 Fular buc. 1 10
Linie PRE 459
Caciula buc. 1 Costum din stofa pentru iarna - sacou cu un pantalon lung buc. 1 Costum din stofa pentru vara - sacou cu un pantalon lung buc. 1 Scurta imblanita buc. 1 Camasa buc. 2 Pantofi per. 2 Cravata buc. 1 Fular buc. 1 Eghilet cu accesorii buc. 1
Linie PRE 460
Caciula buc. 1 - Costum din stofa pentru iarna - sacou cu un pantalon lung buc. 1 10 Costum din stofa pentru vara - sacou cu un pantalon lung buc. 1 10 Scurta imblanita buc. 1 - Camasa buc. 2 4 Pantofi per. 2 10 Cravata buc. 1 5 Fular buc. 1 10 Eghilet cu accesorii buc. 1 10
Linie PRE 461
Caciula 1 - Costum din stofa pentru iarna - sacou cu un pantalon lung buc. 1 10 Costum din stofa pentru vara - sacou cu un pantalon lung buc. 1 10 Scurta imblanita buc. 1 - Camasa buc. 2 4 La cerere se pot asigura de culoare alba Pantofi per. 2 10 Cravata buc. 1 5 Fular buc. 1 10 Eghilet cu accesorii buc. 1 10 Pentru agenti se asigura snur ceremonie
Linie PRE 462
buc.
Linie PRE 463
1 - 1 10 1 10 1 - 2 4 La cerere se pot asigura de culoare alba
Linie PRE 464
1 - 1 10 1 10 1 - 2 4 La cerere se pot asigura de culoare alba 2 10
Linie PRE 465
1 - 1 10 1 10 1 - 2 4 La cerere se pot asigura de culoare alba 2 10 1 5
Linie PRE 466
4 Costum din stofa pentru iarna - sacou cu un pantalon lung 5 Costum din stofa pentru vara - sacou cu un pantalon lung 6 Scurta imblanita 7 Camasa 8 Pantofi 9 Cravata
Linie PRE 467
4 Costum din stofa pentru iarna - sacou cu un pantalon lung 5 Costum din stofa pentru vara - sacou cu un pantalon lung 6 Scurta imblanita 7 Camasa 8 Pantofi 9 Cravata 10Fular
Linie PRE 468
4 Costum din stofa pentru iarna - sacou cu un pantalon lung buc. 5 Costum din stofa pentru vara - sacou cu un pantalon lung buc. 6 Scurta imblanita buc. 7 Camasa buc. 8 Pantofi per. 9 Cravata buc. 10Fular buc.
Linie PRE 469
4 5 Costum din stofa pentru vara - sacou cu un pantalon lung 6 Scurta imblanita 7 Camasa 8 Pantofi 9 Cravata 10Fular 11Eghilet cu accesorii
Linie PRE 470
Costum din stofa pentru iarna - sacou cu un pantalon lung
Linie PRE 471
Costum din stofa pentru iarna - sacou cu un pantalon lung buc.
Linie PRE 472
Costum din stofa pentru iarna - sacou cu un pantalon lung buc. 1
Linie PRE 473
Costum din stofa pentru iarna - sacou cu un pantalon lung buc. 1 10
Linie PRE 474
Costum din stofa pentru iarna - sacou cu un pantalon lung Costum din stofa pentru vara - sacou cu un pantalon lung
Linie PRE 475
Costum din stofa pentru iarna - sacou cu un pantalon lung buc. Costum din stofa pentru vara - sacou cu un pantalon lung buc.
Linie PRE 476
Costum din stofa pentru iarna - sacou cu un pantalon lung buc. 1 Costum din stofa pentru vara - sacou cu un pantalon lung buc. 1
Linie PRE 477
Costum din stofa pentru iarna - sacou cu un pantalon lung buc. 1 10 Costum din stofa pentru vara - sacou cu un pantalon lung buc. 1 10
Linie PRE 478
Costum din stofa pentru iarna - sacou cu un pantalon lung Costum din stofa pentru vara - sacou cu un pantalon lung Scurta imblanita
Linie PRE 479
Costum din stofa pentru iarna - sacou cu un pantalon lung buc. Costum din stofa pentru vara - sacou cu un pantalon lung buc. Scurta imblanita buc.
Linie PRE 480
Costum din stofa pentru iarna - sacou cu un pantalon lung buc. 1 Costum din stofa pentru vara - sacou cu un pantalon lung buc. 1 Scurta imblanita buc. 1
Linie PRE 481
Costum din stofa pentru iarna - sacou cu un pantalon lung buc. 1 10 Costum din stofa pentru vara - sacou cu un pantalon lung buc. 1 10 Scurta imblanita buc. 1 -
Linie PRE 482
Costum din stofa pentru iarna - sacou cu un pantalon lung Costum din stofa pentru vara - sacou cu un pantalon lung Scurta imblanita Camasa
Linie PRE 483
Costum din stofa pentru iarna - sacou cu un pantalon lung buc. Costum din stofa pentru vara - sacou cu un pantalon lung buc. Scurta imblanita buc. Camasa buc.
Linie PRE 484
Costum din stofa pentru iarna - sacou cu un pantalon lung buc. 1 Costum din stofa pentru vara - sacou cu un pantalon lung buc. 1 Scurta imblanita buc. 1 Camasa buc. 2
Linie PRE 485
Costum din stofa pentru iarna - sacou cu un pantalon lung buc. 1 10 Costum din stofa pentru vara - sacou cu un pantalon lung buc. 1 10 Scurta imblanita buc. 1 - Camasa buc. 2 4
Linie PRE 486
Costum din stofa pentru iarna - sacou cu un pantalon lung buc. 1 10 Costum din stofa pentru vara - sacou cu un pantalon lung buc. 1 10 Scurta imblanita buc. 1 - Camasa buc. 2 4 La cerere se pot asigura de culoare alba
Linie PRE 487
Costum din stofa pentru iarna - sacou cu un pantalon lung Costum din stofa pentru vara - sacou cu un pantalon lung Scurta imblanita Camasa Pantofi
Linie PRE 488
Costum din stofa pentru iarna - sacou cu un pantalon lung buc. Costum din stofa pentru vara - sacou cu un pantalon lung buc. Scurta imblanita buc. Camasa buc. Pantofi per.
Linie PRE 489
Costum din stofa pentru iarna - sacou cu un pantalon lung buc. 1 Costum din stofa pentru vara - sacou cu un pantalon lung buc. 1 Scurta imblanita buc. 1 Camasa buc. 2 Pantofi per. 2
Linie PRE 490
Costum din stofa pentru iarna - sacou cu un pantalon lung buc. 1 10 Costum din stofa pentru vara - sacou cu un pantalon lung buc. 1 10 Scurta imblanita buc. 1 - Camasa buc. 2 4 Pantofi per. 2 10
Linie PRE 491
Costum din stofa pentru iarna - sacou cu un pantalon lung buc. 1 10 Costum din stofa pentru vara - sacou cu un pantalon lung buc. 1 10 Scurta imblanita buc. 1 - Camasa buc. 2 4 La cerere se pot asigura de culoare alba Pantofi per. 2 10
Linie PRE 492
Costum din stofa pentru iarna - sacou cu un pantalon lung Costum din stofa pentru vara - sacou cu un pantalon lung Scurta imblanita Camasa Pantofi Cravata
Linie PRE 493
Costum din stofa pentru iarna - sacou cu un pantalon lung buc. Costum din stofa pentru vara - sacou cu un pantalon lung buc. Scurta imblanita buc. Camasa buc. Pantofi per. Cravata buc.
Linie PRE 494
Costum din stofa pentru iarna - sacou cu un pantalon lung buc. 1 Costum din stofa pentru vara - sacou cu un pantalon lung buc. 1 Scurta imblanita buc. 1 Camasa buc. 2 Pantofi per. 2 Cravata buc. 1
Linie PRE 495
Costum din stofa pentru iarna - sacou cu un pantalon lung buc. 1 10 Costum din stofa pentru vara - sacou cu un pantalon lung buc. 1 10 Scurta imblanita buc. 1 - Camasa buc. 2 4 Pantofi per. 2 10 Cravata buc. 1 5
Linie PRE 496
Costum din stofa pentru iarna - sacou cu un pantalon lung buc. 1 10 Costum din stofa pentru vara - sacou cu un pantalon lung buc. 1 10 Scurta imblanita buc. 1 - Camasa buc. 2 4 La cerere se pot asigura de culoare alba Pantofi per. 2 10 Cravata buc. 1 5
Linie PRE 497
Costum din stofa pentru iarna - sacou cu un pantalon lung Costum din stofa pentru vara - sacou cu un pantalon lung Scurta imblanita Camasa Pantofi Cravata Fular
Linie PRE 498
Costum din stofa pentru iarna - sacou cu un pantalon lung buc. Costum din stofa pentru vara - sacou cu un pantalon lung buc. Scurta imblanita buc. Camasa buc. Pantofi per. Cravata buc. Fular buc.
Linie PRE 499
Costum din stofa pentru iarna - sacou cu un pantalon lung buc. 1 Costum din stofa pentru vara - sacou cu un pantalon lung buc. 1 Scurta imblanita buc. 1 Camasa buc. 2 Pantofi per. 2 Cravata buc. 1 Fular buc. 1
Linie PRE 500
Costum din stofa pentru iarna - sacou cu un pantalon lung buc. 1 10 Costum din stofa pentru vara - sacou cu un pantalon lung buc. 1 10 Scurta imblanita buc. 1 - Camasa buc. 2 4 Pantofi per. 2 10 Cravata buc. 1 5 Fular buc. 1 10
Linie PRE 501
Costum din stofa pentru iarna - sacou cu un pantalon lung buc. 1 10 Costum din stofa pentru vara - sacou cu un pantalon lung buc. 1 10 Scurta imblanita buc. 1 - Camasa buc. 2 4 La cerere se pot asigura de culoare alba Pantofi per. 2 10 Cravata buc. 1 5 Fular buc. 1 10
Linie PRE 502
Costum din stofa pentru iarna - sacou cu un pantalon lung Costum din stofa pentru vara - sacou cu un pantalon lung Scurta imblanita Camasa Pantofi Cravata Fular Eghilet cu accesorii
Linie PRE 503
Costum din stofa pentru iarna - sacou cu un pantalon lung buc. Costum din stofa pentru vara - sacou cu un pantalon lung buc. Scurta imblanita buc. Camasa buc. Pantofi per. Cravata buc. Fular buc. Eghilet cu accesorii buc.
Linie PRE 504
Costum din stofa pentru iarna - sacou cu un pantalon lung buc. 1 Costum din stofa pentru vara - sacou cu un pantalon lung buc. 1 Scurta imblanita buc. 1 Camasa buc. 2 Pantofi per. 2 Cravata buc. 1 Fular buc. 1 Eghilet cu accesorii buc. 1
Linie PRE 505
Costum din stofa pentru iarna - sacou cu un pantalon lung buc. 1 10 Costum din stofa pentru vara - sacou cu un pantalon lung buc. 1 10 Scurta imblanita buc. 1 - Camasa buc. 2 4 Pantofi per. 2 10 Cravata buc. 1 5 Fular buc. 1 10 Eghilet cu accesorii buc. 1 10
Linie PRE 506
Costum din stofa pentru iarna - sacou cu un pantalon lung 1 10 Costum din stofa pentru vara - sacou cu un pantalon lung buc. 1 10 Scurta imblanita buc. 1 - Camasa buc. 2 4 La cerere se pot asigura de culoare alba Pantofi per. 2 10 Cravata buc. 1 5 Fular buc. 1 10 Eghilet cu accesorii buc. 1 10 Pentru agenti se asigura snur ceremonie
Linie PRE 507
buc.
Linie PRE 508
buc. 1
Linie PRE 509
buc. buc.
Linie PRE 510
buc. 1 buc. 1
Linie PRE 511
buc. 1 10 buc. 1 10
Linie PRE 512
buc. 1 buc. 1 buc. 1
Linie PRE 513
buc. buc. buc. buc.
Linie PRE 514
buc. 1 buc. 1 buc. 1 buc. 2
Linie PRE 515
buc. 1 10 buc. 1 10 buc. 1 - buc. 2 4
Linie PRE 516
buc. buc. buc. buc. per.
Linie PRE 517
buc. 1 buc. 1 buc. 1 buc. 2 per. 2
Linie PRE 518
buc. 1 10 buc. 1 10 buc. 1 - buc. 2 4 per. 2 10
Linie PRE 519
buc. buc. buc. buc. per. buc.
Linie PRE 520
buc. 1 buc. 1 buc. 1 buc. 2 per. 2 buc. 1
Linie PRE 521
buc. 1 10 buc. 1 10 buc. 1 - buc. 2 4 per. 2 10 buc. 1 5
Linie PRE 522
buc. buc. buc. buc. per. buc. buc.
Linie PRE 523
buc. 1 buc. 1 buc. 1 buc. 2 per. 2 buc. 1 buc. 1
Linie PRE 524
buc. 1 10 buc. 1 10 buc. 1 - buc. 2 4 per. 2 10 buc. 1 5 buc. 1 10
Linie PRE 525
buc. 1 10 buc. 1 10 buc. 1 - buc. 2 4 La cerere se pot asigura de culoare alba per. 2 10 buc. 1 5 buc. 1 10
Linie PRE 526
1 10 1 10 1 - 2 4 La cerere se pot asigura de culoare alba
Linie PRE 527
1 10 1 10 1 - 2 4 La cerere se pot asigura de culoare alba 2 10
Linie PRE 528
1 10 1 10 1 - 2 4 La cerere se pot asigura de culoare alba 2 10 1 5
Linie PRE 529
1 10 1 10 1 - 2 4 La cerere se pot asigura de culoare alba 2 10 1 5 1 10
Linie PRE 530
1 10 1 10 1 - 2 4 La cerere se pot asigura de culoare alba 2 10 1 5 1 10 1 10 Pentru agenti se asigura snur ceremonie
Linie PRE 531
10 10 - 4 La cerere se pot asigura de culoare alba
Linie PRE 532
10 10 - 4 La cerere se pot asigura de culoare alba 10
Linie PRE 533
10 10 - 4 La cerere se pot asigura de culoare alba 10 5
Linie PRE 534
10 10 - 4 10 5 10
Linie PRE 535
La cerere se pot asigura de culoare alba
Linie PRE 536
Costum din stofa pentru vara - sacou cu un pantalon lung
Linie PRE 537
Costum din stofa pentru vara - sacou cu un pantalon lung buc.
Linie PRE 538
Costum din stofa pentru vara - sacou cu un pantalon lung buc. 1
Linie PRE 539
Costum din stofa pentru vara - sacou cu un pantalon lung buc. 1 10
Linie PRE 540
Costum din stofa pentru vara - sacou cu un pantalon lung Scurta imblanita
Linie PRE 541
Costum din stofa pentru vara - sacou cu un pantalon lung buc. Scurta imblanita buc.
Linie PRE 542
Costum din stofa pentru vara - sacou cu un pantalon lung buc. 1 Scurta imblanita buc. 1
Linie PRE 543
Costum din stofa pentru vara - sacou cu un pantalon lung buc. 1 10 Scurta imblanita buc. 1 -
Linie PRE 544
Costum din stofa pentru vara - sacou cu un pantalon lung Scurta imblanita Camasa
Linie PRE 545
Costum din stofa pentru vara - sacou cu un pantalon lung buc. Scurta imblanita buc. Camasa buc.
Linie PRE 546
Costum din stofa pentru vara - sacou cu un pantalon lung buc. 1 Scurta imblanita buc. 1 Camasa buc. 2
Linie PRE 547
Costum din stofa pentru vara - sacou cu un pantalon lung buc. 1 10 Scurta imblanita buc. 1 - Camasa buc. 2 4
Linie PRE 548
Costum din stofa pentru vara - sacou cu un pantalon lung buc. 1 10 Scurta imblanita buc. 1 - Camasa buc. 2 4 La cerere se pot asigura de culoare alba
Linie PRE 549
Costum din stofa pentru vara - sacou cu un pantalon lung Scurta imblanita Camasa Pantofi
Linie PRE 550
Costum din stofa pentru vara - sacou cu un pantalon lung buc. Scurta imblanita buc. Camasa buc. Pantofi per.
Linie PRE 551
Costum din stofa pentru vara - sacou cu un pantalon lung buc. 1 Scurta imblanita buc. 1 Camasa buc. 2 Pantofi per. 2
Linie PRE 552
Costum din stofa pentru vara - sacou cu un pantalon lung buc. 1 10 Scurta imblanita buc. 1 - Camasa buc. 2 4 Pantofi per. 2 10
Linie PRE 553
Costum din stofa pentru vara - sacou cu un pantalon lung buc. 1 10 Scurta imblanita buc. 1 - Camasa buc. 2 4 La cerere se pot asigura de culoare alba Pantofi per. 2 10
Linie PRE 554
Costum din stofa pentru vara - sacou cu un pantalon lung Scurta imblanita Camasa Pantofi Cravata
Linie PRE 555
Costum din stofa pentru vara - sacou cu un pantalon lung buc. Scurta imblanita buc. Camasa buc. Pantofi per. Cravata buc.
Linie PRE 556
Costum din stofa pentru vara - sacou cu un pantalon lung buc. 1 Scurta imblanita buc. 1 Camasa buc. 2 Pantofi per. 2 Cravata buc. 1
Linie PRE 557
Costum din stofa pentru vara - sacou cu un pantalon lung buc. 1 10 Scurta imblanita buc. 1 - Camasa buc. 2 4 Pantofi per. 2 10 Cravata buc. 1 5
Linie PRE 558
Costum din stofa pentru vara - sacou cu un pantalon lung buc. 1 10 Scurta imblanita buc. 1 - Camasa buc. 2 4 La cerere se pot asigura de culoare alba Pantofi per. 2 10 Cravata buc. 1 5
Linie PRE 559
Costum din stofa pentru vara - sacou cu un pantalon lung Scurta imblanita Camasa Pantofi Cravata Fular
Linie PRE 560
Costum din stofa pentru vara - sacou cu un pantalon lung buc. Scurta imblanita buc. Camasa buc. Pantofi per. Cravata buc. Fular buc.
Linie PRE 561
Costum din stofa pentru vara - sacou cu un pantalon lung buc. 1 Scurta imblanita buc. 1 Camasa buc. 2 Pantofi per. 2 Cravata buc. 1 Fular buc. 1
Linie PRE 562
Costum din stofa pentru vara - sacou cu un pantalon lung buc. 1 10 Scurta imblanita buc. 1 - Camasa buc. 2 4 Pantofi per. 2 10 Cravata buc. 1 5 Fular buc. 1 10
Linie PRE 563
Costum din stofa pentru vara - sacou cu un pantalon lung buc. 1 10 Scurta imblanita buc. 1 - Camasa buc. 2 4 La cerere se pot asigura de culoare alba Pantofi per. 2 10 Cravata buc. 1 5 Fular buc. 1 10
Linie PRE 564
Costum din stofa pentru vara - sacou cu un pantalon lung Scurta imblanita Camasa Pantofi Cravata Fular Eghilet cu accesorii
Linie PRE 565
Costum din stofa pentru vara - sacou cu un pantalon lung buc. Scurta imblanita buc. Camasa buc. Pantofi per. Cravata buc. Fular buc. Eghilet cu accesorii buc.
Linie PRE 566
Costum din stofa pentru vara - sacou cu un pantalon lung buc. 1 Scurta imblanita buc. 1 Camasa buc. 2 Pantofi per. 2 Cravata buc. 1 Fular buc. 1 Eghilet cu accesorii buc. 1
Linie PRE 567
Costum din stofa pentru vara - sacou cu un pantalon lung buc. 1 10 Scurta imblanita buc. 1 - Camasa buc. 2 4 Pantofi per. 2 10 Cravata buc. 1 5 Fular buc. 1 10 Eghilet cu accesorii buc. 1 10
Linie PRE 568
Costum din stofa pentru vara - sacou cu un pantalon lung 1 10 Scurta imblanita buc. 1 - Camasa buc. 2 4 La cerere se pot asigura de culoare alba Pantofi per. 2 10 Cravata buc. 1 5 Fular buc. 1 10 Eghilet cu accesorii buc. 1 10 Pentru agenti se asigura snur ceremonie
Linie PRE 569
buc.
Linie PRE 570
buc. 1
Linie PRE 571
buc. buc. buc.
Linie PRE 572
buc. 1 buc. 1 buc. 2
Linie PRE 573
buc. 1 10 buc. 1 - buc. 2 4
Linie PRE 574
1 10 1 - 2 4 La cerere se pot asigura de culoare alba
Linie PRE 575
1 10 1 - 2 4 La cerere se pot asigura de culoare alba 2 10
Linie PRE 576
1 10 1 - 2 4 La cerere se pot asigura de culoare alba 2 10 1 5
Linie PRE 577
1 10 1 - 2 4 La cerere se pot asigura de culoare alba 2 10 1 5 1 10
Linie PRE 578
1 10 1 - 2 4 La cerere se pot asigura de culoare alba 2 10 1 5 1 10 1 10 Pentru agenti se asigura snur ceremonie
Linie PRE 579
10 - 4
Linie PRE 580
La cerere se pot asigura de culoare alba
Linie PRE 581
Scurta imblanita
Linie PRE 582
Scurta imblanita buc.
Linie PRE 583
Scurta imblanita buc. 1
Linie PRE 584
Scurta imblanita Camasa
Linie PRE 585
Scurta imblanita buc. Camasa buc.
Linie PRE 586
Scurta imblanita buc. 1 Camasa buc. 2
Linie PRE 587
Scurta imblanita buc. 1 - Camasa buc. 2 4
Linie PRE 588
Scurta imblanita buc. 1 - Camasa buc. 2 4 La cerere se pot asigura de culoare alba
Linie PRE 589
Scurta imblanita Camasa Pantofi
Linie PRE 590
Scurta imblanita buc. Camasa buc. Pantofi per.
Linie PRE 591
Scurta imblanita buc. 1 Camasa buc. 2 Pantofi per. 2
Linie PRE 592
Scurta imblanita buc. 1 - Camasa buc. 2 4 Pantofi per. 2 10
Linie PRE 593
Scurta imblanita buc. 1 - Camasa buc. 2 4 La cerere se pot asigura de culoare alba Pantofi per. 2 10
Linie PRE 594
Scurta imblanita Camasa Pantofi Cravata
Linie PRE 595
Scurta imblanita buc. Camasa buc. Pantofi per. Cravata buc.
Linie PRE 596
Scurta imblanita buc. 1 Camasa buc. 2 Pantofi per. 2 Cravata buc. 1
Linie PRE 597
Scurta imblanita buc. 1 - Camasa buc. 2 4 Pantofi per. 2 10 Cravata buc. 1 5
Linie PRE 598
Scurta imblanita buc. 1 - Camasa buc. 2 4 La cerere se pot asigura de culoare alba Pantofi per. 2 10 Cravata buc. 1 5
Linie PRE 599
Scurta imblanita Camasa Pantofi Cravata Fular
Linie PRE 600
Scurta imblanita buc. Camasa buc. Pantofi per. Cravata buc. Fular buc.
Linie PRE 601
Scurta imblanita buc. 1 Camasa buc. 2 Pantofi per. 2 Cravata buc. 1 Fular buc. 1
Linie PRE 602
Scurta imblanita buc. 1 - Camasa buc. 2 4 Pantofi per. 2 10 Cravata buc. 1 5 Fular buc. 1 10
Linie PRE 603
Scurta imblanita buc. 1 - Camasa buc. 2 4 La cerere se pot asigura de culoare alba Pantofi per. 2 10 Cravata buc. 1 5 Fular buc. 1 10
Linie PRE 604
Scurta imblanita Camasa Pantofi Cravata Fular Eghilet cu accesorii
Linie PRE 605
Scurta imblanita buc. Camasa buc. Pantofi per. Cravata buc. Fular buc. Eghilet cu accesorii buc.
Linie PRE 606
Scurta imblanita buc. 1 Camasa buc. 2 Pantofi per. 2 Cravata buc. 1 Fular buc. 1 Eghilet cu accesorii buc. 1
Linie PRE 607
Scurta imblanita buc. 1 - Camasa buc. 2 4 Pantofi per. 2 10 Cravata buc. 1 5 Fular buc. 1 10 Eghilet cu accesorii buc. 1 10
Linie PRE 608
Scurta imblanita 1 - Camasa buc. 2 4 La cerere se pot asigura de culoare alba Pantofi per. 2 10 Cravata buc. 1 5 Fular buc. 1 10 Eghilet cu accesorii buc. 1 10 Pentru agenti se asigura snur ceremonie
Linie PRE 609
buc.
Linie PRE 610
1 - 2 4 La cerere se pot asigura de culoare alba 2 10 1 5
Linie PRE 611
- 4 10 5
Linie PRE 612
La cerere se pot asigura de culoare alba
Linie PRE 613
Camasa
Linie PRE 614
Camasa buc.
Linie PRE 615
Camasa buc. 2
Linie PRE 616
Camasa buc. 2 4
Linie PRE 617
Camasa Pantofi
Linie PRE 618
Camasa buc. Pantofi per.
Linie PRE 619
Camasa buc. 2 Pantofi per. 2
Linie PRE 620
Camasa buc. 2 4 Pantofi per. 2 10
Linie PRE 621
Camasa buc. 2 4 La cerere se pot asigura de culoare alba Pantofi per. 2 10
Linie PRE 622
Camasa Pantofi Cravata
Linie PRE 623
Camasa buc. Pantofi per. Cravata buc.
Linie PRE 624
Camasa buc. 2 Pantofi per. 2 Cravata buc. 1
Linie PRE 625
Camasa buc. 2 4 Pantofi per. 2 10 Cravata buc. 1 5
Linie PRE 626
Camasa buc. 2 4 La cerere se pot asigura de culoare alba Pantofi per. 2 10 Cravata buc. 1 5
Linie PRE 627
Camasa Pantofi Cravata Fular
Linie PRE 628
Camasa buc. Pantofi per. Cravata buc. Fular buc.
Linie PRE 629
Camasa buc. 2 Pantofi per. 2 Cravata buc. 1 Fular buc. 1
Linie PRE 630
Camasa buc. 2 4 Pantofi per. 2 10 Cravata buc. 1 5 Fular buc. 1 10
Linie PRE 631
Camasa buc. 2 4 La cerere se pot asigura de culoare alba Pantofi per. 2 10 Cravata buc. 1 5 Fular buc. 1 10
Linie PRE 632
Camasa Pantofi Cravata Fular Eghilet cu accesorii
Linie PRE 633
Camasa buc. Pantofi per. Cravata buc. Fular buc. Eghilet cu accesorii buc.
Linie PRE 634
Camasa buc. 2 Pantofi per. 2 Cravata buc. 1 Fular buc. 1 Eghilet cu accesorii buc. 1
Linie PRE 635
Camasa buc. 2 4 Pantofi per. 2 10 Cravata buc. 1 5 Fular buc. 1 10 Eghilet cu accesorii buc. 1 10
Linie PRE 636
Camasa 2 4 La cerere se pot asigura de culoare alba Pantofi per. 2 10 Cravata buc. 1 5 Fular buc. 1 10 Eghilet cu accesorii buc. 1 10 Pentru agenti se asigura snur ceremonie
Linie PRE 637
buc.
Linie PRE 638
buc. 2
Linie PRE 639
buc. per.
Linie PRE 640
buc. 2 per. 2
Linie PRE 641
buc. per. buc.
Linie PRE 642
buc. 2 per. 2 buc. 1
Linie PRE 643
buc. 2 4 per. 2 10 buc. 1 5
Linie PRE 644
buc. per. buc. buc.
Linie PRE 645
buc. 2 per. 2 buc. 1 buc. 1
Linie PRE 646
buc. 2 4 per. 2 10 buc. 1 5 buc. 1 10
Linie PRE 647
2 4 La cerere se pot asigura de culoare alba 2 10 1 5 1 10
Linie PRE 648
2 4 La cerere se pot asigura de culoare alba 2 10 1 5 1 10 1 10 Pentru agenti se asigura snur ceremonie
Linie PRE 649
4 La cerere se pot asigura de culoare alba 10 5 10
Linie PRE 650
4 10 5 10 10 Pentru agenti se asigura snur ceremonie
Linie PRE 651
La cerere se pot asigura de culoare alba
Linie PRE 652
La cerere se pot asigura de culoare alba Pentru agenti se asigura snur ceremonie
Linie PRE 653
Pantofi
Linie PRE 654
Pantofi per.
Linie PRE 655
Pantofi per. 2
Linie PRE 656
Pantofi per. 2 10
Linie PRE 657
Pantofi Cravata
Linie PRE 658
Pantofi per. Cravata buc.
Linie PRE 659
Pantofi per. 2 Cravata buc. 1
Linie PRE 660
Pantofi per. 2 10 Cravata buc. 1 5
Linie PRE 661
Pantofi Cravata Fular
Linie PRE 662
Pantofi per. Cravata buc. Fular buc.
Linie PRE 663
Pantofi per. 2 Cravata buc. 1 Fular buc. 1
Linie PRE 664
Pantofi per. 2 10 Cravata buc. 1 5 Fular buc. 1 10
Linie PRE 665
Pantofi Cravata Fular Eghilet cu accesorii
Linie PRE 666
Pantofi per. Cravata buc. Fular buc. Eghilet cu accesorii buc.
Linie PRE 667
Pantofi per. 2 Cravata buc. 1 Fular buc. 1 Eghilet cu accesorii buc. 1
Linie PRE 668
Pantofi per. 2 10 Cravata buc. 1 5 Fular buc. 1 10 Eghilet cu accesorii buc. 1 10
Linie PRE 669
Pantofi 2 10 Cravata buc. 1 5 Fular buc. 1 10 Eghilet cu accesorii buc. 1 10 Pentru agenti se asigura snur ceremonie
Linie PRE 670
per.
Linie PRE 671
per. 2 buc. 1
Linie PRE 672
Pentru agenti se asigura snur ceremonie
Linie PRE 673
Cravata
Linie PRE 674
Cravata buc.
Linie PRE 675
Cravata buc. 1
Linie PRE 676
Cravata buc. 1 5
Linie PRE 677
Cravata Fular
Linie PRE 678
Cravata buc. Fular buc.
Linie PRE 679
Cravata buc. 1 Fular buc. 1
Linie PRE 680
Cravata buc. 1 5 Fular buc. 1 10
Linie PRE 681
Cravata Fular Eghilet cu accesorii
Linie PRE 682
Cravata buc. Fular buc. Eghilet cu accesorii buc.
Linie PRE 683
Cravata buc. 1 Fular buc. 1 Eghilet cu accesorii buc. 1
Linie PRE 684
Cravata buc. 1 5 Fular buc. 1 10 Eghilet cu accesorii buc. 1 10
Linie PRE 685
Cravata 1 5 Fular buc. 1 10 Eghilet cu accesorii buc. 1 10 Pentru agenti se asigura snur ceremonie
Linie PRE 686
buc.
Linie PRE 687
buc. 1 buc. 1
Linie PRE 688
Pentru agenti se asigura snur ceremonie
Linie PRE 689
Fular
Linie PRE 690
Fular buc.
Linie PRE 691
Fular buc. 1
Linie PRE 692
Fular buc. 1 10
Linie PRE 693
Fular Eghilet cu accesorii
Linie PRE 694
Fular buc. Eghilet cu accesorii buc.
Linie PRE 695
Fular buc. 1 Eghilet cu accesorii buc. 1
Linie PRE 696
Fular buc. 1 10 Eghilet cu accesorii buc. 1 10
Linie PRE 697
Fular 1 10 Eghilet cu accesorii buc. 1 10 Pentru agenti se asigura snur ceremonie
Linie PRE 698
buc.
Linie PRE 699
buc. 1 buc. 1
Linie PRE 700
Pentru agenti se asigura snur ceremonie
Linie PRE 701
Eghilet cu accesorii
Linie PRE 702
Eghilet cu accesorii buc.
Linie PRE 703
Eghilet cu accesorii buc. 1
Linie PRE 704
Eghilet cu accesorii 1 10
Linie PRE 705
buc.
Linie PRE 706
Pentru agenti se asigura snur ceremonie
Paragraf
NOTĂ:
Paragraf 1
Prezenta norma se aplică pentru echiparea politistilor din corpul ofiterilor şi agentilor de politie, după încetarea raporturilor de serviciu, cu drept de a purta uniforma - cu asigurarea gratuita a articolelor de echipament. Articolele de echipament prevăzute în prezenta norma se asigura după 8 ani de la încetarea raporturilor de serviciu.
Paragraf 2
Odata cu echipamentul prevăzut de norma se distribuie toate accesoriile de imbracaminte şi insemnele gradelor profesionale aferente (epoleti cu grad profesional, suporti de grad pentru maneca, ecusoane pentru maneca, petlite).
Paragraf 3
Cu ocazia acordarii gradului profesional următor celui avut la data încetării raporturilor de serviciu se distribuie gratuit accesoriile necesare pentru 2 uniforme.
Paragraf 4
Comisarii şefi avansati chestori după data încetării raporturilor de serviciu primesc în dotare numai o singură dată urmatoarele accesorii: 4 per. epoleti cu grad profesional, 2 per. petlite, paspoal pentru vipusca şi lampas pentru doua costume, 2 buc. parmace şi 2 cozoroace cu 3 randuri de frunze de stejar.
Paragraf 5
Accesoriile de imbracaminte şi insemnele de grad profesional necesare pentru inlocuirea celor uzate, precum şi alte articole de echipament se pot asigura la cerere, contra cost, la preţul de achizitionare. Femeile primesc palarie în loc de sapca şi fusta în loc de pantaloni.

Vrei mai mult?

Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.

Începe gratuit
Contact

Începe Conversația.

Pregătit să știi exact de unde vine răspunsul?

Newsletter

Primește noutățile legislative și actualizările platformei direct pe email.

© 2026 Toate drepturile rezervate.

Poly Tool Design SRL — Blvd. Ferdinand 95, Constanța, 900717, România — CUI: 40293031