AcasăDocument

REGULAMENT din 12 octombrie 2006

de planificare, organizare, pregătire şi desfăşurare a activităţii de prevenire a situaţiilor de urgenţă

Abrogat
Emitent:MINISTERUL ADMINISTRAŢIEI ŞI INTERNELOR
Publicat:31.10.2006
Versiune:unica
Sursă oficială
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.

Capitolul I FORMELE, DOMENIILE ŞI SCOPURILE ACTIVITĂŢII DE PREVENIRE

Articolul 1

Paragraf
Activităţile de prevenire a situaţiilor de urgenţă, denumite în continuare activităţi de prevenire, desfăşurate de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, denumit în continuare Inspectorat General, şi de structurile din subordine reprezintă o componentă principală a sistemului integrat de măsuri tehnice şi organizatorice, precum şi de acţiuni specifice planificate şi realizate potrivit legislaţiei, în scopul preîntâmpinării, reducerii sau eliminării riscurilor de producere a situaţiilor de urgenţă şi a consecinţelor acestora, protecţiei populaţiei, mediului, bunurilor şi valorilor de patrimoniu.

Articolul 2

litera
(1) La nivel naţional, activitatea de prevenire este coordonată direct de Inspecţia de Prevenire, structură specializată din cadrul Inspectoratului General.
litera
(2) Inspecţia de Prevenire coordonează, îndrumă, controlează şi evaluează activitatea desfăşurată în domeniul prevenirii şi gestionării situaţiilor de urgenţă de către ministerele, celelalte organe centrale ale administraţiei publice şi organizaţii neguvernamentale cu funcţii de sprijin, repartizate potrivit reglementărilor în vigoare.
litera
(3) Inspecţia de Prevenire coordonează, îndrumă, controlează şi evaluează inspecţiile de prevenire din cadrul inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă judeţene/al municipiului Bucureşti, denumite în continuare inspecţii judeţene.

Articolul 3

litera
(1) La nivel teritorial, inspectoratele pentru situaţii de urgenţă judeţene/al municipiului Bucureşti, prin inspecţiile judeţene, coordonează, planifică, organizează, pregătesc şi desfăşoară activităţi de prevenire la instituţii publice, localităţi, construcţii/amenajări cu aglomerări de persoane şi operatori economici cu risc din judeţ.
litera
(2) Inspecţiile judeţene coordonează, îndrumă, controlează şi evaluează activităţile de prevenire desfăşurate de serviciile voluntare, publice şi private, din judeţ/municipiul Bucureşti.

Articolul 4

litera
(1) Principalele forme ale activităţii de prevenire sunt: reglementarea, avizarea, autorizarea, acordul, atestarea, recunoaşterea, desemnarea, supravegherea pieţei, controlul, asistenţa tehnică de specialitate, informarea preventivă a autorităţilor, organismelor, factorilor implicaţi şi a populaţiei, precum şi pregătirea acestora pentru situaţii de urgenţă, coordonarea serviciilor voluntare, publice şi private, pentru situaţii de urgenţă, auditul de supraveghere a persoanelor fizice şi juridice atestate, constatarea şi sancţionarea încălcărilor prevederilor legale (anexa nr. 1).
litera
(2) Supravegherea pieţei, precum şi recunoaşterea şi desemnarea organismelor pentru atestarea conformităţii produselor cu rol în satisfacerea cerinţei de securitate la incendiu sunt forme ale activităţii de prevenire care se execută prin structuri specializate, la nivel naţional, de către Inspecţia de Prevenire.

Articolul 5

Paragraf
Domeniile specifice activităţii de prevenire sunt:
litera A)
verificarea respectării actelor normative şi a reglementărilor privind apărarea împotriva incendiilor şi protecţia civilă la proiectarea, executarea, exploatarea şi postutilizarea construcţiilor, instalaţiilor şi amenajărilor;
litera B)
identificarea şi evaluarea riscurilor teritoriale din judeţ/municipiul Bucureşti;
litera C)
verificarea organizării activităţii privind identificarea şi evaluarea riscurilor pe timpul exploatării construcţiilor, instalaţiilor şi amenajărilor;
litera D)
verificarea aplicării concepţiei de apărare împotriva incendiilor şi de protecţie civilă în scopul menţinerii riscurilor în limite acceptabile;
litera E)
controlul activităţilor care prezintă pericole de accidente majore în care sunt implicate substanţe periculoase, materiale radioactive şi muniţie neexploatată;
litera F)
coordonarea şi controlul realizării pregătirii şi instruirii specifice a populaţiei şi a salariaţilor, a modului de asimilare de către aceştia a regulilor şi măsurilor specifice, precum şi a comportamentului în cazul unei situaţii de urgenţă;
litera G)
îndrumarea, controlul şi coordonarea serviciilor voluntare, publice şi private, pentru situaţii de urgenţă;
litera H)
informarea şi educarea preventivă a populaţiei;
litera I)
soluţionarea petiţiilor şi sesizărilor în domeniul specific.

Articolul 6

Paragraf
Scopurile activităţii de prevenire sunt:
litera A)
asigurarea respectării prevederilor actelor normative şi a celorlalte reglementări privind apărarea împotriva incendiilor şi protecţia civilă;
litera B)
participarea la identificarea, evaluarea şi analiza pericolelor potenţiale, aprecierea probabilităţii de apariţie şi a consecinţelor riscurilor pentru viaţa oamenilor, mediu şi bunuri materiale;
litera C)
evidenţierea riscurilor prin schimbul reciproc de informaţii între personalul care execută controlul de prevenire, factorii de decizie, personalul angajat şi alte persoane interesate şi/sau implicate;
litera D)
informarea populaţiei privind riscurile identificate şi despre modul de comportare în caz de situaţii de urgenţă.

Articolul 7

Paragraf
Principiile pe baza cărora se desfăşoară activitatea de prevenire sunt următoarele:
litera A)
principiul legalităţii: respectarea, în mod unitar, a legislaţiei privind apărarea împotriva incendiilor şi protecţia civilă, indiferent de forma de proprietate a obiectivelor inspectate, pe întregul teritoriu al ţării;
litera B)
principiul imparţialităţii şi independenţei: în exercitarea atribuţiilor funcţionale inspectorii sunt obligaţi să aibă o atitudine obiectivă, neutră faţă de orice interes politic, economic, religios sau de altă natură;
litera C)
principiul confidenţialităţii: păstrarea de către inspectori a secretului privind informaţiile care nu sunt de interes public şi care sunt obţinute în cursul desfăşurării activităţii de prevenire;
litera D)
principiul transparenţei: desfăşurarea activităţii într-o manieră deschisă faţă de public, prin care accesul liber şi neîngrădit la informaţiile fundamentate ştiinţific, de interes public, să constituie regula, iar limitarea accesului la informaţii să constituie excepţia, în condiţiile legii;
litera E)
principiul continuităţii şi gradualităţii: asigurarea unor controale periodice ale situaţiilor de risc şi aplicarea unor măsuri din ce în ce mai severe în cazul menţinerii riscului peste nivelurile acceptabile.

Capitolul II ORGANIZAREA ŞI PLANIFICAREA ACTIVITĂŢILOR DE PREVENIRE

Articolul 8

litera
(1) La nivel naţional, conducerea activităţii de prevenire se realizează de către adjunctul inspectorului general al Inspectoratului General, care este şeful Inspecţiei de Prevenire.
litera
(2) În absenţa adjunctului inspectorului general, activitatea de prevenire este condusă de o persoană desemnată în acest scop de inspectorul general al Inspectoratului General, prin ordin de zi.

Articolul 9

litera
(1) Inspecţia judeţeană este condusă de adjunctul inspectorului-şef al inspectoratului pentru situaţii de urgenţă judeţean/al municipiului Bucureşti.
litera
(2) Adjunctul inspectorului-şef se subordonează nemijlocit inspectorului-şef al inspectoratului pentru situaţii de urgenţă judeţean/al municipiului Bucureşti, denumit în continuare inspector-şef, iar pe linia organizării şi desfăşurării activităţii de prevenire, adjunctului inspectorului general, şefului Direcţiei pompieri şi şefului Direcţiei protecţie civilă din cadrul Inspectoratului General.

Articolul 10

litera
(1) Organizarea activităţilor de prevenire se asigură de către adjunctul inspectorului general al Inspectoratului General şi adjunctul inspectorului-şef al inspectoratului pentru situaţii de urgenţă judeţean/al municipiului Bucureşti şi se realizează prin personalul de specialitate din Inspecţia de Prevenire şi, respectiv, din inspecţiile judeţene/a municipiului Bucureşti care are astfel de atribuţii stabilite prin fişa postului.
litera
(2) Inspectorii de prevenire sunt învestiţi cu exerciţiul autorităţii publice şi îşi desfăşoară activitatea individual sau în colective constituite la nivelul structurilor proprii ori împreună cu reprezentanţi ai altor instituţii sau autorităţi publice împuternicite să desfăşoare acţiuni de control, în condiţiile respectării prevederilor legale şi, după caz, a protocoalelor de colaborare.
litera
(3) Legitimaţiile de control nominale pentru inspectorii de prevenire se emit de către inspectorul general şi au forma din modelul prezentat în anexa nr. 2.

Articolul 11

litera
(1) Pentru desfăşurarea activităţii de prevenire, Inspectoratul General, respectiv inspectoratele pentru situaţii de urgenţă judeţene/al municipiului Bucureşti, asigură personalului de control, în condiţiile legii, mijloace de transport/decontarea cheltuielilor de transport, cazare, diurnă şi alte materiale necesare.
litera
(2) La nivelul inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă judeţene/al municipiului Bucureşti se asigură procurarea de reglementări şi materiale documentare necesare desfăşurării activităţii de prevenire, precum şi aparatură specifică.

Articolul 12

Paragraf
Inspecţia judeţeană are competenţe privind desfăşurarea activităţilor de prevenire specifice la autorităţi ale administraţiei publice, instituţii, operatori economici şi persoane fizice şi juridice autorizate, certificate sau atestate în domeniu, aflate pe teritoriul judeţului/municipiului Bucureşti, în condiţiile legii.

Articolul 13

Paragraf
În activitatea de prevenire se utilizează, prioritar, imprimate tipizate.

Articolul 14

Paragraf
Personalul care are atribuţii privind emiterea/anularea de avize şi autorizaţii, constatarea şi sancţionarea încălcărilor prevederilor legale, stabilirea de restricţii sau interzicerea unor operaţii sau lucrări, dispunerea sistării/interzicerii desfăşurării unor activităţi, lucrări de construcţii sau oprirea funcţionării ori utilizării construcţiilor sau amenajărilor este numit de inspectorul-şef, prin ordin de zi.

Articolul 15

litera
(1) Planificarea activităţilor de prevenire se realizează astfel:
litera A)
anual, de către Inspectoratul General şi inspectoratele pentru situaţii de urgenţă judeţene/al municipiului Bucureşti;
litera B)
semestrial, de către Inspecţia de Prevenire şi direcţiile din structura acesteia;
litera C)
trimestrial, de către serviciile din Inspecţia de Prevenire şi din inspecţiile judeţene;
litera D)
lunar, de către fiecare inspector din inspecţiile judeţene, pe baza fondului de timp calculat conform anexei nr. 3.
litera
(2) Documentele de planificare se întocmesc în două exemplare: exemplarul 1 se păstrează la structura/persoana care l-a întocmit, iar exemplarul 2, la şeful nemijlocit al structurii/persoanei respective.
litera
(3) În cazul inspecţiei din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al Municipiului Bucureşti, documentele se întocmesc în 3 exemplare, iar exemplarul 3 se păstrează la şeful biroului de sector.

Articolul 16

Paragraf
La planificarea sau modificarea planificării activităţilor de prevenire se au în vedere următoarele:
litera A)
clasificarea în funcţie de tipurile de risc a localităţilor, operatorilor economici şi instituţiilor, pe baza criteriilor stabilite conform legii;
litera B)
categoriile, clasele de importanţă, funcţiunile construcţiilor, instalaţiilor, amenajărilor, monumentelor istorice, stabilite potrivit legii;
litera C)
stadiile de proiectare/execuţie pentru realizarea lucrărilor aferente asigurării cerinţei esenţiale de securitate la incendiu, precum şi la realizarea adăposturilor de protecţie civilă, termenele de realizare planificate pe etape şi de finalizare a lucrărilor, pentru obiectivele de investiţii;
litera D)
termenele de implementare a măsurilor stabilite prin strategiile şi programele de prevenire a situaţiilor de urgenţă;
litera E)
concluziile rezultate din evaluarea periodică a situaţiei operative;
litera F)
specificitatea riscurilor identificate în plan teritorial şi perioada de manifestare a acestora;
litera G)
ordinele primite, vizând acţiuni preventive prioritare.

Articolul 17

Paragraf
Planificarea anuală a activităţii de prevenire cuprinde:
litera A)
principalele direcţii de acţiune şi obiectivele Inspecţiei de Prevenire, respectiv ale inspecţiilor judeţene;
litera B)
activităţile specifice: de control; de avizare/autorizare; preventive sezoniere; efectuate prin colaborare şi cooperare cu instituţii şi autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale; exerciţii specifice de pregătire; analize, cursuri şi instruiri; de informare preventivă; de audit de supraveghere a persoanelor fizice şi juridice atestate sau autorizate; de analiză şi evaluare a activităţii desfăşurate; de raportare şi informare; alte activităţi (convocări, conferinţe, simpozioane, dezbateri, concursuri profesionale, colaborări pe plan extern etc.).

Articolul 18

Paragraf
Concepţia de organizare şi planificarea anuală a activităţilor de prevenire se aprobă de către inspectorul general pentru Inspecţia de Prevenire, respectiv de inspectorii-şefi ai inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă judeţene, pentru inspecţiile judeţene.

Articolul 19

litera
(1) Planul lunar individual cuprinde formele specifice activităţii de prevenire în funcţie de atribuţiile prevăzute în fişa postului, locul unde se desfăşoară şi timpul alocat pentru fiecare.
litera
(2) Modelul formularului de plan lunar individual este prezentat în anexa nr. 4.
litera
(3) Stadiul de îndeplinire a activităţilor de prevenire din planul lunar individual se analizează şi se operează în ultima zi lucrătoare din lună.

Capitolul III DOCUMENTE DE EVIDENŢĂ

Articolul 20

litera
(1) Inspecţia de Prevenire şi inspecţiile judeţene întocmesc, păstrează şi actualizează evidenţele în scris şi/sau pe suport magnetic, astfel încât să fie accesibile ori de câte ori este nevoie, cu respectarea prevederilor legale.
litera
(2) Evidenţele utilizate în activitatea de prevenire se clasifică în evidenţe nominale şi evidenţe statistice.
litera
(3) Structura şi conţinutul evidenţelor se stabilesc prin instrucţiuni aprobate prin ordin al inspectorului general.

Articolul 21

litera
(1) Evidenţa sancţiunilor contravenţionale se întocmeşte separat pe categorii de persoane juridice/fizice, după cum urmează:
litera A)
sancţiunile contravenţionale principale;
litera B)
sancţiunile contravenţionale complementare.
litera
(2) Evidenţa sancţiunilor contravenţionale se întocmeşte distinct pentru prevenirea incendiilor şi protecţie civilă pe baza datelor furnizate pe cele două segmente de activitate şi se păstrează de către un inspector din cadrul inspecţiei judeţene, numit prin ordin de zi pe unitate.
litera
(3) Evidenţa proceselor-verbale de constatare a contravenţiilor şi aplicare a sancţiunilor împotriva cărora s-a făcut plângere conform legii se păstrează de consilierul juridic/biroul juridic al inspectoratului pentru situaţii de urgenţă judeţean/al municipiului Bucureşti.

Articolul 22

Paragraf
Petiţiile şi sesizările privind activitatea de prevenire se examinează, se soluţionează şi se arhivează conform prevederilor legale.

Capitolul IV DISPOZIŢII SPECIFICE

Secţiunea 1 CONTROLUL DE PREVENIRE

Articolul 23

litera
(1) Inspecţiile judeţene execută controale de fond, tematice şi colective.
litera
(2) Controlul de fond este activitatea prin care se verifică modul de aplicare a prevederilor legale privind apărarea împotriva incendiilor şi protecţia civilă, precum şi respectarea normelor specifice la proiectarea, executarea, recepţia, autorizarea, exploatarea şi postutilizarea construcţiilor/instalaţiilor/amenajărilor de la instituţii publice, operatori economici şi localităţi.
litera
(3) Controlul tematic este activitatea prin care se verifică o latură a activităţii de prevenire sau o categorie de obiective.
litera
(4) Controlul colectiv este activitatea desfăşurată împreună cu alte organisme şi instituţii abilitate prin lege să execute controale.
Paragraf
A. Planificarea controalelor

Articolul 24

litera
(1) La planificarea şi executarea controalelor se va acordă prioritate instituţiilor, amenajărilor, spaţiilor publice, precum şi operatorilor economici care desfăşoară activităţi ce prezintă pericole de accidente majore în care sunt implicate substanţe periculoase.
litera
(2) La planificarea controalelor se urmăreşte cuprinderea, ţinându-se seama de criteriile prevăzute la art. 16, într-o perioadă stabilită de şefii serviciilor din inspecţiile judeţene, dar nu mai mare de 5 ani, a construcţiilor/ instalaţiilor/amenajărilor existente în zona de competenţă.
litera
(3) Se va evita controlul în fiecare an al aceloraşi obiective, dacă nu sunt incluse în precizările Inspecţiei de Prevenire, sau al unor obiective la care, cu prilejul controalelor desfăşurate anterior, nu s-au constatat nereguli referitoare la măsurile de securitate la incendiu şi de protecţie civilă.
litera
(4) La obiectivele în care se constată nereguli majore privind apărarea împotriva incendiilor şi protecţia civilă se intensifică periodicitatea controalelor până la soluţionarea problemelor.

Articolul 25

litera
(1) Controlul executat de colective de inspectori se organizează şi se desfăşoară potrivit planificării lunare sau la ordin, pe bază de plan şi tematică de control.
litera
(2) Controalele executate individual de inspectori se desfăşoară potrivit planificării lunare sau la ordin.

Articolul 26

litera
(1) Repartizarea către inspectori a obiectivelor stabilite pentru control se efectuează anual de şefii serviciilor din inspecţiile judeţene, se avizează de adjunctul inspectorului-şef al inspectoratului pentru situaţii de urgenţă judeţean/al municipiului Bucureşti şi se aprobă de inspectorul-şef, ţinând seama de:
litera A)
ordinele inspectorului general al Inspectoratului General şi precizările Inspecţiei de Prevenire;
litera B)
specificitatea zonei de competenţă;
litera C)
situaţia operativă din anul precedent;
litera D)
specializarea, pregătirea şi experienţa personalului cu atribuţii de control;
litera E)
gradul de încadrare cu personal al inspecţiei judeţene.
litera
(2) Unui inspector i se poate repartiza cel mult 5 ani consecutiv, în control, acelaşi obiectiv aflat în exploatare.
Paragraf
B. Pregătirea activităţii de control

Articolul 27

Paragraf
Pregătirea activităţii de control cuprinde:
litera A)
studierea reglementărilor specifice în domeniu;
litera B)
studierea dosarului obiectivului/localităţii;
litera C)
studierea documentelor de control întocmite anterior;
litera D)
alegerea procedurii de control şi tipizatelor necesare;
litera E)
studierea situaţiei operative specifice;
litera F)
studierea unor materiale documentare/informative.

Articolul 28

litera
(1) Dosarul obiectivului/localităţii cuprinde, după caz, fişa obiectivului/localităţii, documente de control anterioare, alte documente relevante.
litera
(2) Fişa obiectivului, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 5, se întocmeşte pe baza datelor furnizate, în scris, de conducătorul acestuia, la solicitarea inspectoratului pentru situaţii de urgenţă judeţean/al municipiului Bucureşti.
litera
(3) Fişa localităţii, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 6, se întocmeşte pe baza datelor furnizate, în scris, de primarul acesteia, la solicitarea inspectoratului pentru situaţii de urgenţă judeţean/al municipiului Bucureşti.
litera
(4) Datele incluse în dosarele menţionate la alin. (1) se verifică şi se actualizează cu ocazia controalelor.
Paragraf
C. Desfăşurarea activităţii de control

Articolul 29

litera
(1) Activitatea de control se execută potrivit principiilor prevăzute în prezentul regulament şi cerinţelor stabilite prin proceduri, ghiduri, instrucţiuni de control, întocmite de Inspecţia de Prevenire şi aprobate prin ordin al inspectorului general al Inspectoratului General.
litera
(2) În cazul activităţilor care prezintă pericole de accidente majore în care sunt implicate substanţe periculoase, materiale radioactive, deşeuri, substanţe care pot produce poluări accidentale, activitatea de control se execută şi în conformitate cu reglementările specifice în materie.

Articolul 30

litera
(1) Controalele se execută, de regulă, în comun, respectiv prevenirea incendiilor şi protecţie civilă.
litera
(2) Într-o primă etapă, până la dobândirea cunoştinţelor şi aptitudinilor necesare activităţilor de la alin. (1), se recomandă efectuarea controalelor de către 2 inspectori, câte unul din serviciul de prevenire a incendiilor şi, respectiv, de protecţie civilă din inspecţiile judeţene.

Articolul 31

litera
(1) Personalul care execută acţiuni de control îşi face cunoscută calitatea prin legitimaţia de serviciu şi de control, precum şi prin ordinul de serviciu/misiune.
litera
(2) Fiecare control se înregistrează în registrul unic al operatorului economic verificat, respectiv, după caz, într-un registru special al instituţiei controlate sau al localităţii.

Articolul 32

litera
(1) În procesele-verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiilor se consemnează toate datele prevăzute de reglementările în domeniu şi acestea sunt însoţite de dovada de îndeplinire a procedurii de comunicare a procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor şi înştiinţarea de plată.
litera
(2) Modelul de proces-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor este prezentat în anexa nr. 7.
Paragraf
D. Finalizarea controlului

Articolul 33

litera
(1) Controlul se finalizează printr-un document care se înregistrează, se semnează şi se ştampilează conform legii.
litera
(2) Controlul de fond şi tematic se încheie cu un proces-verbal de control, iar controlul activităţilor care prezintă pericole de accidente majore în care sunt implicate substanţe periculoase cu un raport de inspecţie.
litera
(3) Controlul colectiv se finalizează prin documentul prevăzut în reglementările specifice.
litera
(4) Controlul de verificare în teren pentru emiterea autorizaţiilor de securitate la incendiu şi protecţie civilă se finalizează printr-un referat, conform normelor metodologice specifice.
litera
(5) Modelele de proces-verbal de control pentru operatori economici, instituţii, localităţi, obiective hidrotehnice, respectiv puncte de comandă sunt prezentate în anexele nr. 8, 9, 10 şi 11.
litera
(6) Modelul de raport de inspecţie este prezentat în anexa nr. 12.
litera
(7) Modelele de procese-verbale pentru controalele executate la unităţile de proiectare pentru verificarea proiectelor, la obiective de investiţii şi organizări de şantier sunt prezentate în anexele nr. 13 şi 14 la prezentul regulament.

Articolul 34

Paragraf
Controalele de prevenire se valorifică prin următoarele modalităţi principale:
litera A)
înlăturarea sau reducerea pericolelor şi consecinţelor posibile ale manifestării acestora;
litera B)
analizarea cu conducerea unităţii verificate, pe baza documentului de control, a activităţii de apărare împotriva incendiilor şi de protecţie civilă sau informarea acesteia, în scris, asupra unor situaţii deosebite;
litera C)
informarea cetăţenilor şi salariaţilor asupra riscurilor evidenţiate, asupra măsurilor de prevenire şi despre modul de acţiune în caz de situaţii de urgenţă;
litera D)
constatarea contravenţiilor prevăzute de actele normative în vigoare şi aplicarea sancţiunilor contravenţionale persoanelor fizice şi juridice vinovate de săvârşirea acestora;
litera E)
propunerea, către persoanele în drept, în condiţiile legii, a sistării unor activităţi, lucrări de construcţii sau oprirea funcţionării ori utilizării acestora;
litera F)
stabilirea de restricţii sau interzicerea unor operaţii sau lucrări;
litera G)
sesizarea, după caz, a procurorului şi organelor de urmărire penală cu privire la faptele care constituie infracţiuni în domeniile apărării împotriva incendiilor şi protecţiei civile;
litera H)
raportarea ierarhică operativă a situaţiilor deosebite;
litera I)
valorificarea concluziilor în acţiuni de informare preventivă, precum şi în propuneri de modificare a unor reglementări.

Articolul 35

litera
(1) Documentele de control încheiate de personalul subordonat se verifică săptămânal de şefii de serviciu din inspecţiile judeţene şi prin sondaj de către adjunctul inspectorului-şef al inspectoratului pentru situaţii de urgenţă judeţean/al municipiului Bucureşti.
litera
(2) Adjunctul inspectorului-şef al inspectoratului pentru situaţii de urgenţă judeţean/al municipiului Bucureşti şi şefii serviciilor din inspecţiile judeţene verifică prin sondaj procesele-verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiilor, urmărind respectarea regulilor privind completarea acestora şi încadrarea încălcărilor în funcţie de neregulile consemnate în documentul de finalizare a controlului.
litera
(3) Activitatea fiecărui inspector va fi controlată, inopinat, cel puţin o dată pe trimestru de către adjunctul inspectorului-şef al inspectoratului pentru situaţii de urgenţă judeţean/al municipiului Bucureşti ori de şefii serviciilor din cadrul inspecţiilor judeţene.
litera
(4) Aprecierea inspectorului pe timpul controlului inopinat este utilizată la evaluarea anuală a acestuia.

Articolul 36

litera
(1) Problemele deosebite referitoare la activităţi din obiectivele controlate, care nu pot fi soluţionate la nivelul inspecţiilor judeţene, fac obiectul unor rapoarte către Inspecţia de Prevenire, a unor informări către conducerile administraţiei publice centrale şi locale, instituţii descentralizate şi deconcentrate la nivel judeţean ce pot concura la rezolvarea situaţiilor de risc, precum şi a unor materiale documentare.
litera
(2) Documentele menţionate la alin. (1) se înregistrează şi se păstrează în condiţiile prevăzute de lege şi constituie un mijloc de completare a evidenţelor proprii.

Articolul 37

litera
(1) În baza concluziilor rezultate din rapoartele primite de la inspecţiile judeţene, Inspecţia de Prevenire elaborează informări către conducerile ministerelor, altor organe ale administraţiei publice centrale sau instituţii publice, reorientează direcţiile prioritare de acţiune la nivel naţional sau teritorial ori, la constatarea unor situaţii deosebite, execută verificări de sprijin şi îndrumare la inspecţiile judeţene.
litera
(2) Documentele de la alin. (1) se constituie ca evidenţă nominală la nivelul Direcţiei pompieri şi Direcţiei protecţie civilă din cadrul Inspecţiei de Prevenire.

Secţiunea a 2-a AVIZARE/AUTORIZARE

Articolul 38

Paragraf
Activitatea de emitere/anulare a avizelor şi autorizaţiilor, precum şi de emitere a acordurilor se desfăşoară potrivit prevederilor legale în vigoare şi normelor metodologice aprobate prin ordine ale ministrului administraţiei şi internelor sau, după caz, ale conducătorilor altor autorităţi ale administraţiei publice centrale.

Articolul 39

Paragraf
Pentru desfăşurarea acestei activităţi, din cadrul inspecţiei judeţene este desemnat personal cu experienţă şi cu studii superioare tehnice, în condiţiile art. 14.

Articolul 40

litera
(1) Activitatea de avizare a măsurilor de prevenire a incendiilor, cuprinse în norme şi dispoziţii emise de ministere şi alte organe ale autorităţilor publice centrale, se desfăşoară potrivit prevederilor legale în vigoare şi normelor metodologice aprobate prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor.
litera
(2) La Inspecţia de Prevenire se transmit, după avizare, un exemplar tipărit şi unul în format electronic din dispoziţiile emise de autorităţile publice la nivel judeţean.

Secţiunea a 3-a SERVICII VOLUNTARE, PUBLICE ŞI PRIVATE PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ

Articolul 41

litera
(1) Activitatea preventivă a serviciilor voluntare, publice şi private pentru situaţii de urgenţă se desfăşoară pe baza unui regulament special aprobat de ministrul administraţiei şi internelor.
litera
(2) Inspecţiile judeţene coordonează, controlează, sprijină şi evaluează activităţile de prevenire desfăşurate de serviciile voluntare, publice şi private, din zona de competenţă, potrivit metodologiei elaborate de inspectoratul pentru situaţii de urgenţă judeţean/al municipiului Bucureşti, aprobată de prefect.

Secţiunea a 4-a INFORMARE PREVENTIVĂ ŞI PREGĂTIREA POPULAŢIEI

Articolul 42

Paragraf
Informarea preventivă reprezintă ansamblul de măsuri şi activităţi planificate şi desfăşurate de Inspecţia de Prevenire şi inspecţiile judeţene în scopul informării populaţiei şi a diferitelor categorii socioprofesionale asupra tipurilor de riscuri generatoare de situaţii de urgenţă, a măsurilor de prevenire a acestora, precum şi a comportamentului care trebuie urmat în cazul manifestării diferitelor tipuri de risc.

Articolul 43

litera
(1) Pregătirea în domeniul situaţiilor de urgenţă are ca scop cunoaşterea tuturor riscurilor potenţiale specifice comunităţilor şi însuşirea modului de acţiune în vederea asigurării protecţiei populaţiei, bunurilor materiale şi mediului.
litera
(2) Pentru desfăşurarea activităţilor de pregătire, periodic se utilizează, conform reglementărilor, următoarele forme şi metode: cursuri, convocări, antrenamente de specialitate, exerciţii, aplicaţii, concursuri, instructaje, schimburi de experienţă, simpozioane, seminarii, sesiuni de comunicări, mese rotunde, expoziţii, studiu individual, expuneri, dezbateri, prezentări de studii de caz etc.

Articolul 44

Paragraf
Inspectoratele pentru situaţii de urgenţă judeţene/al municipiului Bucureşti întocmesc şi difuzează structurilor pe care le coordonează ordinul/dispoziţia preşedintelui comitetului pentru situaţii de urgenţă judeţean/comitetului pentru situaţii de urgenţă local, tematica convocărilor şi exerciţiilor de specialitate şi programul pregătirii serviciilor de urgenţă, salariaţilor şi populaţiei.

Articolul 45

Paragraf
Inspectoratele pentru situaţii de urgenţă judeţene/al municipiului Bucureşti stabilesc şi raportează la Inspectoratul General datele convocărilor de pregătire a personalului cu atribuţii sau responsabilităţi în domeniu, precum şi ale aplicaţiilor, exerciţiilor şi concursurilor de specialitate care urmează să se desfăşoare în anul următor la judeţ, municipii, oraşe şi sectoarele capitalei.

Secţiunea a 5-a ASISTENŢĂ TEHNICĂ DE SPECIALITATE

Articolul 46

litera
(1) Asistenţa tehnică de specialitate reprezintă activitatea de sprijin şi îndrumare a solicitanţilor, pe care o desfăşoară Inspecţia de Prevenire şi inspecţiile judeţene în executarea atribuţiilor specifice.
litera
(2) În activitatea de asistenţă tehnică se evită orice conflict de interese.
litera
(3) Activitatea de asistenţă tehnică de specialitate se efectuează, în limitele competenţei şi atribuţiilor legale, în următoarele domenii:
Paragraf
A. Prevenirea incendiilor
litera A)
elaborarea actelor de autoritate şi documentelor specifice activităţii de apărare împotriva incendiilor la nivelul organelor administraţiei publice centrale, locale, instituţiilor, operatorilor economici;
litera B)
elaborarea reglementărilor tehnice, normelor, dispoziţiilor, regulilor, strategiilor în domeniul apărării împotriva incendiilor de către organele administraţiei publice centrale şi locale;
litera C)
proiectarea, executarea şi recepţia obiectivelor de investiţii;
litera D)
aplicarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor la exploatarea construcţiilor, instalaţiilor şi amenajărilor;
litera E)
informarea populaţiei şi a diferitelor categorii socioprofesionale privind prevederile legale în domeniul apărării împotriva incendiilor, riscurilor de incendiu, normelor şi măsurilor de prevenire, reducere şi înlăturarea acestora, evoluţia incendiilor şi concluziile desprinse din analiza acestora;
litera F)
prevenirea introducerii pe piaţă şi punerii în funcţiune a produselor cu rol în satisfacerea cerinţei esenţiale securitatea la incendiu care sunt neconforme cu legislaţia în vigoare.
Paragraf
B. Protecţia civilă
litera A)
elaborarea actelor de autoritate şi documentelor specifice activităţii de protecţie civilă la nivelul organelor administraţiei publice centrale, locale, instituţiilor, operatorilor economici;
litera B)
planificarea şi organizarea activităţilor de pregătire a populaţiei şi a salariaţilor privind protecţia civilă, organizarea evacuării în caz de urgenţă civilă; organizarea cooperării şi a colaborării privind protecţia civilă;
litera C)
informarea şi educarea preventivă a populaţiei privind protecţia civilă;
litera D)
realizarea adăposturilor de protecţie civilă de către autorităţile administraţiei publice;
litera E)
producerea, transportul, depozitarea sau manipularea substanţelor periculoase ori materialelor nucleare în cantităţi care pot pune în pericol viaţa şi sănătatea cetăţenilor;
litera F)
decontaminarea radioactivă, biologică sau chimică;
litera G)
pe linie pirotehnică;
litera H)
aducerea în stare de operativitate a sistemelor de înştiinţare şi alarmare la localităţi şi operatori economici.

Articolul 47

Paragraf
Asistenţa tehnică de specialitate se acordă, în scris, la solicitări înregistrate sau consemnate în registrul de audienţe.

Articolul 48

Paragraf
Inspecţiile judeţene sunt obligate să pună la dispoziţie solicitantului liste complete cu persoanele fizice şi juridice atestate, verificatorii de proiecte atestaţi, firmele atestate ce prestează servicii specifice, în condiţiile legii, cadrele tehnice atestate pentru domenii specifice, prin afişare la sediul inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă judeţene/al municipiului Bucureşti şi/sau pe site-ul inspectoratului.

Capitolul V EVALUAREA ACTIVITĂŢII DE PREVENIRE

Articolul 49

Paragraf
Evaluarea activităţii de prevenire se face la nivel naţional, semestrial şi anual, de către adjunctul inspectorului general al Inspectoratului General, de şeful Direcţiei pompieri şi şeful Direcţiei protecţie civilă, iar la nivel teritorial, lunar şi anual, de către adjunctul inspectorului-şef al inspectoratului pentru situaţii de urgenţă judeţean/al municipiului Bucureşti şi de şefii serviciilor din inspecţiile judeţene.

Articolul 50

Paragraf
Evaluarea activităţii de prevenire are următoarele scopuri principale:
litera A)
creşterea eficienţei activităţii de prevenire;
litera B)
stabilirea activităţilor de prevenire care nu şi-au atins obiectivele pentru care au fost propuse;
litera C)
reorientarea, corectarea sau reconsiderarea direcţiilor de acţiune preventivă, în funcţie de situaţia operativă;
litera D)
stabilirea de programe de măsuri în vederea îmbunătăţirii nivelului de apărare împotriva incendiilor şi protecţie civilă în zone de competenţă;
litera E)
fixarea unor obiective noi de acţiune, în funcţie de manifestarea unor noi situaţii de urgenţă.

Articolul 51

Paragraf
Evaluarea activităţii de prevenire se realizează pe baza criteriilor şi indicatorilor stabiliţi prin ordin al inspectorului general al Inspectoratului General.

Articolul 52

Paragraf
Inspecţiile judeţene raportează la Inspecţia de Prevenire, periodic, următoarele:
litera A)
lunar, evidenţa statistică privind activităţile de prevenire, conform anexei nr. 15, în primele trei zile lucrătoare ale lunii următoare pentru luna expirată;
litera B)
la termenele stabilite prin ordin al inspectorului general, datele corespunzătoare structurii de la anexa nr. 16;
litera C)
anual, până la 15 ianuarie, situaţia sancţiunilor contravenţionale din anul precedent, conform modelului din anexa nr. 17.

Articolul 53

Paragraf
Anexele 1-17 fac parte integrantă din prezentul regulament.

Anexa 1

Paragraf
la regulament
Paragraf
PROBLEMATICA VIZATA ŞI DOCUMENTELE DE FINALIZARE A ACTIVITĂŢILOR
Paragraf
SPECIFICE DE PREVENIRE
PRE PRE_823
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_823

Anexa 2

Paragraf
la regulament
Paragraf
NOTA (CTCE)
Paragraf
Legitimatia de control - Model- se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr.885, la pagina 11. A se vedea imaginea asociata.

Anexa 3

Paragraf
la regulament
PRE PRE_843
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_843
Paragraf
CALCULUL FONDULUI DE TIMP

Anexa 4

Paragraf
la regulament
PRE PRE_856
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_856
Paragraf
* Se vor specifică toate obiectivele unde se vor executa acţiuni.
Paragraf
** Titlul materialelor elaborate şi modul de difuzare al lor la populatie.
Paragraf
*** Se va nota în ce consta actiunea.
Paragraf
SEMNATURA TITULARULUI

Anexa 5

Paragraf
la regulament
PRE PRE_871
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_871

Anexa 6

Paragraf
la regulament
PRE PRE_880
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_880

Anexa 7

Paragraf
la regulament
PRE PRE_889
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_889

Anexa 8

Paragraf
la regulament
PRE PRE_898
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_898

Anexa 9

Paragraf
la regulament
PRE PRE_907
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_907

Anexa 10

Paragraf
la regulament
PRE PRE_916
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_916

Anexa 11

Paragraf
la regulament
PRE PRE_925
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_925

Anexa 12

Paragraf
la Regulament
PRE PRE_934
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_934

Anexa 13

Paragraf
la Regulament
PRE PRE_943
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_943

Anexa 14

Paragraf
la Regulament
PRE PRE_952
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_952

Anexa 15

Paragraf
la Regulament
Paragraf
APPOB
Paragraf
INSPECTOR ŞEF
Paragraf
ACTIVITĂŢILE DE PREVENIRE EXECUTATE ÎN
Paragraf
LUNA___________
PRE PRE_965
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_965

Anexa 16

Paragraf
la regulament
Paragraf
STRUCTURA RAPOARTELOR CE SE TRANSMIT LA
Paragraf
INSPECTORATUL GENERAL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ
Paragraf 1
- Numărul obiectivelor controlate pe categorii*;
Paragraf 2
- Numărul deficienţelor constatate/Numărul deficienţelor înlăturate operativ**;
Paragraf 3
- Numărul de sancţiuni (principale/valoare: complementare***);
Paragraf 4
- Numărul activităţilor de informare a populatiei****;
Paragraf 5
- Numărul de exerciţii de evacuare, dacă este cazul*****.
Paragraf 6
- Numărul analizelor cu factorii de conducere
Paragraf
* Exemplu: 10 hoteluri, 15 cabane, 19 pensiuni, 12 vile,....
Paragraf
** Separat se vor prezenta detaliat principalele nereguli constatate şi obiectivele unde acestea au fost depistate;
Paragraf
*** Se va specifică tipul sancţiunilor complementare şi obiectivele în care acestea au fost aplicate;
Paragraf
**** Materiale publicate în presă, transmise pe posturile de TV, respectiv de radio, alte categorii de activităţi care au legătură cu domeniul controlat;
Paragraf
***** Se înscriu operatorii economici/instituţiile unde acestea s-au executat şi aspecte negative constatate (ex.: evacuarea nu este organizată la nivelul obiectivului, conducerea obiectivului nu organizează periodic exerciţii de evacuare, personalul este reticent la astfel de exerciţii, locul de adunare al persoanelor în caz de incendiu nu se cunoaşte, nu este stabilit sau este impropriu, timpi mari de evacuare etc).

Anexa 17

Paragraf
la regulament
Paragraf
MINISTERUL ADMINISTRATIEI ŞI INTERNELOR
Paragraf
INSPECTORATUL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ AL
Paragraf
JUDEŢULUI_________
Paragraf
SITUAŢIA SANCŢIUNILOR CONTRAVENŢIONALE ÎN ANUL _______
PRE PRE_999
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_999

Vrei mai mult?

Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.

Începe gratuit
Contact

Începe Conversația.

Pregătit să știi exact de unde vine răspunsul?

Newsletter

Primește noutățile legislative și actualizările platformei direct pe email.

© 2026 Toate drepturile rezervate.

Poly Tool Design SRL — Blvd. Ferdinand 95, Constanța, 900717, România — CUI: 40293031