AcasăDocument
ORDIN nr. 1.121 din 4 iulie 2006 (*actualiza*)
privind aplicarea Standardelor Internaţionale de Raportare Financiară (actualizată până la data de 26 iunie 2012*)
În vigoare
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
Paragraf
*) Forma actualizată a acestui act normativ până la data de 26 iunie 2012 este realizată de către Departamentul juridic din cadrul S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra-Neamţ prin includerea tuturor modificărilor şi completărilor aduse de către ORDINUL nr. 881 din 25 iunie 2012.
Paragraf
Conţinutul acestui act nu este un document cu caracter oficial, fiind destinat pentru informarea utilizatorilor
Paragraf
În temeiul prevederilor art. 3 alin. (1) pct. 43 şi ale art. 11 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 208/2005 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice şi a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, cu modificările şi completările ulterioare,
Paragraf
în baza prevederilor art. 4 alin. (1) din Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată,
Paragraf
având în vedere prevederile art. 4 din Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 907/2005 privind aprobarea categoriilor de persoane juridice care aplică reglementări contabile conforme cu Standardele Internaţionale de Raportare Financiară, respectiv reglementări contabile conforme cu directivele europene,
Paragraf
ministrul finanţelor publice emite următorul ordin:
ART
Articolul 1
litera
(1) Având în vedere necesitatea asigurării conformităţii reglementărilor naţionale în domeniul contabilităţii cu reglementările Uniunii Europene, în exerciţiul financiar al anului 2007, în România se continuă implementarea graduală a Standardelor Internaţionale de Raportare Financiară (IFRS).
litera
(2) În înţelesul prezentului ordin, prin Standarde Internaţionale de Raportare Financiară se înţelege Standardele Internaţionale de Raportare Financiară (IFRS), Standardele Internaţionale de Contabilitate (IAS) şi Interpretările aferente (Interpretările SIC-IFRIC), amendamentele ulterioare la acele standarde şi interpretările aferente, standardele şi interpretările viitoare aferente, aşa cum sunt aprobate de Uniunea Europeană, traduse şi publicate în limba română.
litera
(3) Societăţile comerciale ale căror valori mobiliare la data bilanţului sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată şi care întocmesc situaţii financiare consolidate au obligaţia ca, începând cu exerciţiul financiar al anului 2007, să aplice Standardele Internaţionale de Raportare Financiară.
litera
(4) Instituţiile de credit continuă să aplice Standardele Internaţionale de Raportare Financiară la întocmirea situaţiilor financiare consolidate.
litera
(5) Piaţa reglementată are înţelesul prevăzut la art. 125 din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital, cu modificările şi completările ulterioare.
litera
(6) abrogat;
Paragraf
Alin. (6) al art. 1 a fost abrogat de art. 7 din ORDINUL nr. 881 din 25 iunie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 424 din 26 iunie 2012.
litera
(7) Situaţiile financiare obţinute prin aplicarea Standardelor Internaţionale de Raportare Financiară fac obiectul auditului financiar, potrivit legii.
ART
Articolul 2
Paragraf
Pentru anul 2007, celelalte entităţi de interes public definite conform Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 907/2005 privind aprobarea categoriilor de persoane juridice care aplică reglementări contabile conforme cu Standardele Internaţionale de Raportare Financiară, respectiv reglementări contabile conforme cu directivele europene, pot aplica Standardele Internaţionale de Raportare Financiară (IFRS) la întocmirea situaţiilor financiare individuale sau consolidate, pentru necesităţi proprii de informare.
ART
Articolul 3
Paragraf
Toate entităţile care au obligaţia să aplice sau au optat pentru aplicarea Standardelor Internaţionale de Raportare Financiară trebuie să asigure continuitatea aplicării acestora.
ART
Articolul 4
Paragraf
Abrogat.
Paragraf
Art. 4 a fost abrogat de art. 7 din ORDINUL nr. 881 din 25 iunie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 424 din 26 iunie 2012.
ART
Articolul 5
Paragraf
Prevederile art. 3 lit. c) din Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 907/2005 privind aprobarea categoriilor de persoane juridice care aplică reglementări contabile conforme cu Standardele Internaţionale de Raportare Financiară, respectiv reglementări contabile conforme cu directivele europene, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 597 din 11 iulie 2005, se modifică după cum urmează:
Paragraf
"c) societăţile de servicii de investiţii financiare, societăţile de administrare a investiţiilor şi organismele de plasament colectiv, autorizate/avizate de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare;".
ART
Articolul 6
Paragraf
Direcţia de reglementări contabile din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, Banca Naţională a României, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor şi Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare vor lua măsuri pentru ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentului ordin.
ART
Articolul 7
Paragraf
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Paragraf
Ministrul finanţelor publice,
Paragraf
Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu
Paragraf
Bucureşti, 4 iulie 2006.
Paragraf
Nr. 1.121.
Vrei mai mult?
Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.
Începe gratuit