AcasăDocument
Paragraf
În temeiul art. 108 din Constituţie, republicată, şi al art. 24 alin. (3) din Legea nr. 145/1998 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, cu modificările şi completările ulterioare,
Paragraf
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
ART
Articolul i
Paragraf
Statutul Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 768/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 487 din 7 iulie 2003, cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
Paragraf 1
La alineatul (2) al articolului 3 se introduce o nouă literă, litera h), cu următorul cuprins:
Paragraf
"h) asigură implementarea componentei lt; lt;Dezvoltarea Resurselor Umane gt; gt; a Subprogramului PHARE lt; lt;Coeziunea economică şi socială gt; gt;, începând cu Programul PHARE 2003."
Paragraf 2
După articolul 4 se introduc două noi articole, articolele 4^1 şi 4^2, cu următorul cuprins:
Paragraf
"Art. 4^1. - (1) În vederea implementării programelor finanţate din Fondul Social European se înfiinţează, la nivelul Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, Autoritatea de Implementare a Programului Operaţional Sectorial pentru Politică Socială şi de Ocupare a Forţei de Muncă, organizată la nivel de direcţie.
litera
(2) Autoritatea de Implementare a Programului Operaţional Sectorial pentru Politică Socială şi Ocupare a Forţei de Muncă îndeplineşte, la nivelul Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, şi atribuţiile de coordonare a activităţii Unităţilor de Implementare a Programului componentei lt; lt;Dezvoltarea Resurselor Umane gt; gt; a Subprogramului PHARE lt; lt;Coeziunea economică şi socială gt; gt;.
litera
(3) În vederea implementării la nivel regional a programului prevăzut la alin. (2), în cadrul celor 8 regiuni de dezvoltare se înfiinţează unităţi de implementare a programului pentru schemele de finanţare nerambursabilă pentru dezvoltarea resurselor umane, denumite în continuare unităţi de implementare a programului, care funcţionează în cadrul agenţiilor judeţene pentru ocuparea forţei de muncă din reşedinţele de judeţ în care îşi au sediile agenţiile de dezvoltare regională.
litera
(4) Unităţile de implementare a programului implementează la nivel regional şi programul prevăzut la alin. (1).
litera
(5) În cadrul agenţiilor judeţene pentru ocuparea forţei de muncă se înfiinţează compartimente de specialitate pentru implementarea schemelor de finanţare nerambursabilă pentru dezvoltarea resurselor umane, denumite în continuare compartimente de specialitate pentru implementarea programului.
litera
(6) Numărul de posturi necesar unităţilor de implementare a programului şi compartimentelor de specialitate pentru implementarea programului şi atribuţiile acestora se stabilesc prin hotărâre a Consiliului de administraţie al Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă.
litera
(7) Numărul de posturi necesar unităţilor de implementare a programului şi compartimentelor de specialitate pentru implementarea programului se asigură prin redistribuirea posturilor din cadrul agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă judeţene şi a municipiului Bucureşti.
litera
(8) Autoritatea de Implementare a Programului Operaţional Sectorial pentru Politica Socială şi de Ocupare a Forţei de Muncă, unităţile de implementare a programului şi compartimentele de specialitate pentru implementarea programului devin operaţionale până la data de 31 decembrie 2003.
Paragraf
Art. 4^2. - Unităţile de implementare a programului îndeplinesc atribuţia de implementare, în principal, prin următoarele activităţi:
litera a)
promovarea pachetului privind schemele de finanţare nerambursabilă în colaborare cu Unitatea de Coordonare a Programului, înfiinţată în cadrul Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei;
litera b)
organizarea licitaţiei de proiecte pentru schemele de finanţare nerambursabilă;
litera c)
evaluarea şi selecţia proiectelor;
litera d)
monitorizarea şi implementarea proiectelor la nivel regional;
litera e)
pregătirea şi încheierea contractelor pentru schemele de finanţare nerambursabilă cu iniţiatorii de proiecte selectate;
litera f)
raportarea stadiului implementării programului către Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, Unitatea de Coordonare a Programului şi Ministerul Integrării Europene;
litera g)
evaluarea implementării proiectelor selectate şi raportarea rezultatelor către Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, Unitatea de Coordonare a Programului şi Ministerul Integrării Europene."
Paragraf 3
Anexa nr. 1 se înlocuieşte cu anexa la prezenta hotărâre.
Paragraf 4
Punctul 2 din anexa nr. 2 va avea următorul cuprins:
Paragraf
"2. Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi instituţiile subordonate acesteia funcţionează cu un număr de 3.522 de posturi, finanţate din bugetul asigurărilor pentru şomaj, dintre care 186 de posturi în aparatul central şi 3.336 de posturi în cadrul agenţiilor judeţene pentru ocuparea forţei de muncă şi a municipiului Bucureşti, respectiv al centrelor regionale de formare profesională a adulţilor, iar de la 1 ianuarie 2004 prin transferul a 47 de posturi cu activitatea de executare silită la Ministerul Finanţelor Publice, cu un număr de 3.475 de posturi dintre care 186 în aparatul central şi 3.289 de posturi în cadrul agenţiilor judeţene pentru ocuparea forţei de muncă şi a municipiului Bucureşti, respectiv al centrelor regionale de formare profesională a adulţilor."
ART
Articolul ii
Paragraf
Hotărârea Guvernului nr. 768/2003 privind aprobarea Statutului Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, cu modificările ulterioare şi cu modificările şi completările aduse prin prezenta hotărâre, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.
Paragraf
PRIM-MINISTRU
Paragraf
ADRIAN NĂSTASE
Paragraf
Contrasemnează:
Paragraf
p. Ministrul muncii,
Paragraf
solidarităţii sociale şi familiei,
Paragraf
Răzvan Cirică,
Paragraf
secretar de stat
Paragraf
p. Ministrul finanţelor publice,
Paragraf
Gheorghe Gherghina,
Paragraf
secretar de stat
Paragraf
Bucureşti, 23 decembrie 2003.
Paragraf
Nr. 1.578.
ANX
Anexă
PRE PRE_99
[Text Preformatat S_PRE ID: N/A]
Linie PRE 1
CONSILIUL DE ADMINISTRATIE
Linie PRE 2
PRESEDINTE
Linie PRE 3
DIRECTOR GENERAL EXECUTIV
Paragraf 1
= DIRECTIA AUDIT INTERN ŞI CONTROL
Paragraf 2
= DIRECTIA MANAGEMENTUL PIEŢEI MUNCII ŞI PROGRAME MASURI ACTIVE
Paragraf 3
= DIRECTIA ECONOMICA
Paragraf 4
= DIRECTIA JURIDICA ŞI METODOLOGIE
Paragraf 5
= AUTORITATEA DE IMPLEMENTARE A PROGRAMULUI OPERATIONAL SECTORIAL PENTRU POLITICA SOCIALA ŞI DE OCUPARE A FORTEI DE MUNCĂ*)
Paragraf 6
= DIRECTIA MANAGEMENTUL BAZELOR DE DATE
Paragraf 7
= DIRECTIA RELATII INTERNATIONALE
Paragraf 8
= DIRECTIA RESURSE UMANE ŞI SALARIZARE
Paragraf 9
= DIRECTIA COMUNICARE ŞI SECRETARIATUL CONSILIULUI DE ADMINISTRATIE
NTA
Notă
Vrei mai mult?
Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.
Începe gratuit