HOTĂRÂRE nr. 762 din 3 iulie 2003pentru modificarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spalarii Banilor, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 479/2002
Abrogat
Paragraf
În temeiul art. 107 din Constituţia României,
Paragraf
Guvernul României adopta prezenta hotărâre.
Articolul UNIC
Paragraf
Regulamentul de organizare şi funcţionare a Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spalarii Banilor, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 479/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 382 din 5 iunie 2002, se modifica după cum urmează:
Paragraf 1
Alineatul (1) al articolului 1 va avea următorul cuprins:
Paragraf
"Art. 1. - (1) Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spalarii Banilor, denumit în continuare Oficiu, înfiinţat în baza Legii nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spalarii banilor, denumita în continuare lege, se organizează şi funcţionează ca organ de specialitate, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului şi în coordonarea primului-ministru."
Paragraf 2
Articolul 9 va avea următorul cuprins:
Paragraf
"Art. 9. - (1) În cadrul Oficiului funcţionează următoarele compartimente:
litera A)
Direcţia informatica, sinteza şi evidenta operativă;
litera B)
Direcţia operativă - analiza I;
litera C)
Direcţia operativă - analiza II;
litera D)
Direcţia cooperare şi relaţii internaţionale.
litera
(2) În subordinea preşedintelui Oficiului funcţionează Compartimentul de audit public intern, Serviciul economico-administrativ şi Compartimentul juridic."
Paragraf 3
Alineatul (4) al articolului 10 va avea următorul cuprins:
Paragraf
"(4) Serviciul economico-administrativ are următoarele atribuţii principale:
litera A)
asigura, în condiţiile legii, fundamentarea şi elaborarea proiectului de buget privind veniturile şi cheltuielile Oficiului şi urmăreşte execuţia acestuia;
litera B)
întocmeşte dările de seama contabile, potrivit legii;
litera C)
analizează şi urmăreşte cheltuirea cu eficienta a fondurilor aprobate;
litera D)
asigura aplicarea prevederilor legale cu privire la selecţionarea, angajarea şi salarizarea personalului;
litera E)
asigura achiziţionarea, gestionarea şi administrarea mijloacelor fixe, a obiectelor de inventar şi a altor materiale;
litera F)
asigura întreţinerea şi exploatarea parcului auto;
litera G)
exercita controlul financiar preventiv asupra operaţiunilor din care se nasc, se sting sau se modifica raporturi patrimoniale;
litera H)
organizează inventarierea mijloacelor materiale şi băneşti ale Oficiului;
litera I)
participa la activitatea de licitaţii;
litera J)
păstrează şi completează carnetele de muncă;
litera K)
întocmeşte documentele şi îndeplineşte activităţile necesare pentru angajari, transferări şi pentru încetarea raporturilor de muncă."
Paragraf 4
Alineatul (5) al articolului 10 va avea următorul cuprins:
Paragraf
"(5) Compartimentul juridic are următoarele atribuţii principale:
litera A)
asigura asistenţa de specialitate în relaţiile Oficiului cu terţii;
litera B)
reprezintă Oficiul în faţa instanţelor judecătoreşti;
litera C)
avizează pentru legalitate deciziile administrative ale Oficiului;
litera D)
prezintă şi difuzează în cadrul Oficiului acte normative care au incidenţa asupra activităţii acestuia."
Paragraf 5
Anexa la regulament se modifica şi se înlocuieşte cu anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Paragraf
PRIM-MINISTRU
Paragraf
ADRIAN NASTASE
Paragraf
Contrasemnează:
Paragraf
Preşedintele Oficiului Naţional de Prevenire
Paragraf
şi Combatere a Spalarii Banilor,
Paragraf
Ioan Melinescu
Paragraf
Ministrul finanţelor publice,
Paragraf
Mihai Nicolae Tanasescu
Paragraf
Ministrul administraţiei şi internelor,
Paragraf
Ioan Rus
Paragraf
Ministrul muncii,
Paragraf
solidarităţii sociale şi familiei,
Paragraf
Elena Dumitru
Paragraf
Bucureşti, 3 iulie 2003.
Paragraf
Nr. 762.
Anexa
Paragraf
Numărul maxim de posturi: 84
Paragraf
STRUCTURA ORGANIZATORICĂ
Paragraf
a Oficiului Naţional de Prevenire şi
Paragraf
Combatere a Spalarii Banilor
PRE PRE_121
[Text Preformatat S_PRE ID: N/A]
Linie PRE 1
PREŞEDINŢE
Linie PRE 2
Plenul Oficiului
Linie PRE 3
Compartimentul audit public intern
Linie PRE 4
Serviciul economicoadministrativ
Linie PRE 5
Compartimentul juridic
Linie PRE 6
Direcţia informatica,sinteza şi evidenta operativă
Linie PRE 7
Direcţia operativă I
Linie PRE 8
Direcţia operativă II
Linie PRE 9
Direcţia cooperare şi relaţii internaţionale
Vrei mai mult?
Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.
Începe gratuitCe mai știm despre acest act
- 1 articole indexate separat, cu trimiterile rezolvate
- Alertă în ziua în care acest act se modifică
- Zilnic sincronizat cu Monitorul Oficial
Planul Gratuit rămâne disponibil după cele două săptămâni.
