EN
AcasăDocument

LEGE nr. 314 din 8 iulie 2003

pentru modificarea art. 15 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice

În vigoare
Emitent:PARLAMENTUL
Publicat:08.07.2003
Versiune:unica
Sursă oficială
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
Paragraf
Parlamentul României adopta prezenta lege.
ART

Articolul unic

Paragraf
Articolul 15 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 597 din 13 august 2002, se modifica şi va avea următorul cuprins:
Paragraf
"Limite privind micşorarea veniturilor şi majorarea cheltuielilor bugetare
Paragraf
Art. 15. - (1) În cazurile în care se fac propuneri de elaborare a unor proiecte de acte normative a căror aplicare atrage micşorarea veniturilor sau majorarea cheltuielilor aprobate prin buget, trebuie să se prevadă şi mijloacele necesare pentru acoperirea minusului de venituri sau creşterea cheltuielilor. În acest scop Guvernul, prin ordonatorii principali de credite în domeniul cărora se iniţiază proiecte de acte normative şi Ministerul Finanţelor Publice, va elabora fişa financiară, care se ataşează la expunerea de motive sau la nota de fundamentare, după caz, ca document necesar pentru dezbaterea proiectului, şi care va fi actualizată în concordanta cu eventualele modificări intervenite în proiectul de act normativ. În aceasta fişa se înscriu efectele financiare asupra bugetului general consolidat, care trebuie să aibă în vedere:
litera a)
schimbările anticipate în veniturile şi cheltuielile bugetare pentru anul curent şi următorii 4 ani;
litera b)
eşalonarea anuală a creditelor bugetare, în cazul acţiunilor multianuale;
litera c)
propuneri realiste în vederea acoperirii majorării cheltuielilor;
litera d)
propuneri realiste în vederea acoperirii minusului de venituri.
litera
(2) În cazul propunerilor legislative, Guvernul va transmite Camerei Deputaţilor sau Senatului, după caz, fişa financiară prevăzută la alin. (1), în termen de 45 de zile de la data primirii solicitării.
litera
(3) După depunerea proiectului legii bugetare anuale la Parlament, pot fi aprobate acte normative numai în condiţiile prevederilor alin. (1), dar cu precizarea surselor de acoperire a diminuării veniturilor sau a majorării cheltuielilor bugetare, aferente exerciţiului bugetar pentru care s-a elaborat bugetul."
Paragraf
Această lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 20 mai 2003, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituţia României.
Paragraf
p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,
Paragraf
VIOREL HREBENCIUC
Paragraf
Această lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 25 iunie 2003, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituţia României.
Paragraf
p. PREŞEDINTELE SENATULUI,
Paragraf
DORU IOAN TARACILA
Paragraf
Bucureşti, 8 iulie 2003.
Paragraf
Nr. 314.

Vrei mai mult?

Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.

Începe gratuit
Contact

Începe Conversația.

Pregătit să știi exact de unde vine răspunsul?

Newsletter

Primește noutățile legislative și actualizările platformei direct pe email.

© 2026 Toate drepturile rezervate.

Poly Tool Design SRL — Blvd. Ferdinand 95, Constanța, 900717, România — CUI: 40293031