EN
AcasăDocument

ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 119 din 4 noiembrie 2003

pentru prorogarea termenului prevăzut la art. 17 alin. (1) din Legea nr. 507/2002 privind organizarea şi desfăşurarea unor activităţi economice de către persoane fizice

Abrogat
Emitent:GUVERNUL
Publicat:04.11.2003
Versiune:unica
Sursă oficială
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
Paragraf
Având în vedere imposibilitatea respectării termenului de 6 noiembrie 2003 de preschimbare a autorizaţiilor emise în baza Decretului-lege nr. 54/1990 privind organizarea şi desfăşurarea unor activităţi economice pe baza liberei intiative, cauzată, în principal, de lipsa dovezii calificării pentru majoritatea persoanelor autorizate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 507/2002, nepreschimbarea în termen conducand la imposibilitatea desfăşurării în mod legal a activităţilor economice de către un număr mare de asociaţii familiale şi persoane fizice, cu influente negative asupra angajării forţei de muncă şi bugetului de stat,
Paragraf
în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţie, republicată,
Paragraf
Guvernul României adopta prezenta ordonanţă de urgenţă.
ART

Articolul unic

Paragraf
Termenul prevăzut la art. 17 alin. (1) din Legea nr. 507/2002 privind organizarea şi desfăşurarea unor activităţi economice de către persoane fizice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 6 august 2002, precum şi cel prevăzut la art. 19 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 507/2002 privind organizarea şi desfăşurarea unor activităţi economice de către persoane fizice, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 58/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 108 din 20 februarie 2003, se proroga până la data de 30 iunie 2004.
Paragraf
PRIM-MINISTRU
Paragraf
ADRIAN NASTASE
Paragraf
Contrasemnează:
Paragraf
p. Ministrul finanţelor publice,
Paragraf
Gheorghe Gherghina,
Paragraf
secretar de stat
Paragraf
Ministrul muncii, solidarităţii sociale şi familiei,
Paragraf
Elena Dumitru
Paragraf
Bucureşti, 4 noiembrie 2003.
Paragraf
Nr. 119.

Vrei mai mult?

Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.

Începe gratuit
Contact

Începe Conversația.

Pregătit să știi exact de unde vine răspunsul?

Newsletter

Primește noutățile legislative și actualizările platformei direct pe email.

© 2026 Toate drepturile rezervate.

Poly Tool Design SRL — Blvd. Ferdinand 95, Constanța, 900717, România — CUI: 40293031