EN
AcasăDocument

LEGE nr. 441 din 27 octombrie 2003

privind ratificarea Acordului de împrumut dintre România şi Banca Internationala pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare pentru finanţarea Proiectului privind învăţământul rural, semnat la Bucureşti la 23 mai 2003

În vigoare
Emitent:PARLAMENTUL
Publicat:27.10.2003
Versiune:unica
Sursă oficială
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
Paragraf
Parlamentul României adopta prezenta lege.
ART

Articolul 1

Paragraf
Se ratifica Acordul de împrumut dintre România şi Banca Internationala pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare pentru finanţarea Proiectului privind învăţământul rural, semnat la Bucureşti la 23 mai 2003, în valoare de 60 milioane dolari S.U.A.
ART

Articolul 2

litera
(1) Aplicarea prevederilor acordului de împrumut prevăzut la art. 1 va fi realizată de către Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, desemnat ca agenţie de implementare.
litera
(2) Ministerul Finanţelor Publice va încheia cu Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului un acord de împrumut subsidiar, prin care se vor stabili drepturile şi obligaţiile părţilor în aplicarea prevederilor acordului de împrumut.
ART

Articolul 3

Paragraf
Contribuţia locală la realizarea proiectului va fi suportată:
litera a)
de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, din sume cu aceasta destinaţie, alocate anual de la bugetul de stat, inclusiv pentru impozite şi taxe;
litera b)
de comunitatea locală, prin contribuţii în natura sau în bani, reprezentând aportul de până la 10% din valoarea subproiectelor pentru care se acordă granturi unităţilor şcolare.
ART

Articolul 4

Paragraf
La nivelul fiecărui judeţ se vor constitui comisiile judeţene pentru inovare şi dezvoltare, care vor funcţiona ca subcomisii ale actualelor comisii pentru stabilirea cheltuielilor medii anuale pe instituţii de învăţământ preuniversitar de stat, înfiinţate conform Hotărârii Guvernului nr. 538/2001 privind aprobarea Normelor metodologice pentru finanţarea învăţământului preuniversitar de stat, cu modificările ulterioare. Aceste comisii vor evalua propunerile de subproiecte pentru care vor fi acordate granturi unităţilor şcolare.
ART

Articolul 5

Paragraf
Fondurile în lei necesare pentru rambursarea împrumutului, achitarea dobânzilor, a comisioanelor, inclusiv a comisionului iniţial, şi a altor costuri aferente împrumutului vor fi suportate de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului din sume cu aceasta destinaţie, alocate anual de la bugetul de stat în bugetul propriu.
ART

Articolul 6

litera
(1) Se autorizeaza Guvernul României ca, prin Ministerul Finanţelor Publice, de comun acord cu Banca Internationala pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, sa introducă, pe parcursul utilizării împrumutului, în raport cu condiţiile concrete de derulare a acordului de împrumut, amendamente la conţinutul acestuia, care privesc modificări în structura împrumutului pe categorii, modificări de termene, precum şi orice alte modificări care nu sunt de natura sa sporeasca obligaţiile financiare ale României faţă de Banca Internationala pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare sau sa determine noi condiţionari economice faţă de cele convenite iniţial între părţi.
litera
(2) Amendamentele la acordul de împrumut convenite cu Banca Internationala pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare conform alin. (1) se aproba prin hotărâre a Guvernului.
Paragraf
Această lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 18 septembrie 2003, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.
Paragraf
PREŞEDINTELE SENATULUI
Paragraf
NICOLAE VACAROIU
Paragraf
Această lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 6 octombrie 2003, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.
Paragraf
PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
Paragraf
VALER DORNEANU
Paragraf
Bucureşti, 27 octombrie 2003.
Paragraf
Nr. 441.
Referință

Vrei mai mult?

Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.

Începe gratuit
Contact

Începe Conversația.

Pregătit să știi exact de unde vine răspunsul?

Newsletter

Primește noutățile legislative și actualizările platformei direct pe email.

© 2026 Toate drepturile rezervate.

Poly Tool Design SRL — Blvd. Ferdinand 95, Constanța, 900717, România — CUI: 40293031