EN
AcasăDocument

PROCEDURA din 14 aprilie 2003

pentru aplicarea scutirii de taxa pe valoarea adăugată prevăzute la art. X paragraful 1 din Acordul dintre România şi Statele Unite ale Americii privind statutul forţelor Statelor Unite ale Americii în România, semnat la Washington la 30 octombrie 2001, ratificat prin Legea nr. 260/2002

Abrogat
Emitent:MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE
Publicat:14.04.2003
Versiune:unica
Sursă oficială
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
ART

Articolul 1

litera
(1) Potrivit prevederilor art. X paragraful 1 din Acordul dintre România şi Statele Unite ale Americii privind statutul forţelor Statelor Unite ale Americii în România, semnat la Washington la 30 octombrie 2001, ratificat prin Legea nr. 260/2002, sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată bunurile şi serviciile achiziţionate de forţele Statelor Unite ale Americii şi contractanţii acestora, astfel cum sunt definiţi la art. XXI din acord, atunci când acţionează pentru sau în numele forţelor Statelor Unite ale Americii.
litera
(2) Forţele Statelor Unite ale Americii în România înseamnă personalul militar şi civil aparţinând trupelor de uscat, de marina şi de aviatie ale acestor state, dislocate pe teritoriul României, precum şi membrii de familie ai acestuia, astfel cum sunt definiţi la art. I din Acordul dintre statele părţi la Tratatul Atlanticului de Nord şi celelalte state participante la Parteneriatul pentru Pace cu privire la statutul forţelor lor, semnat la 19 iunie 1995 la Bruxelles (NATO/SOFA/PpP), ratificat prin Legea nr. 23/1996.
litera
(3) Potrivit prevederilor art. XXI din acord, sunt consideraţi contractanţi cetăţenii americani şi firmele americane, cetăţenii şi firmele din state terţe, precum şi corporatiile, care servesc în mod exclusiv forţele Statelor Unite ale Americii, sau orice subunitate a acestora.
ART

Articolul 2

Paragraf
Scutirea de taxa pe valoarea adăugată prevăzută la art. 1 alin. (1) se realizează prin:
litera a)
restituirea lunară a taxei pe valoarea adăugată aferente bunurilor şi serviciilor achiziţionate de forţele Statelor Unite ale Americii în România, de membrii de familie şi de contractanţii acestora, neinregistrati ca plătitori de taxa pe valoarea adăugată, de către direcţia generală a finanţelor publice în a carei raza este situata localitatea în care sunt dislocate forţele, pe baza documentaţiei prevăzute la art. 3. Restituirea se solicita de autoritatea militară a forţelor Statelor Unite ale Americii în România, atât pentru achiziţiile proprii, cat şi pentru achiziţiile personalului şi membrilor de familie ai acestuia, şi de către contractanţii care nu au calitatea de plătitor de taxa pe valoarea adăugată;
litera b)
recuperarea prin decontul lunar a taxei pe valoarea adăugată facturate pentru bunurile livrate şi/sau serviciile prestate de către contractanţii înregistraţi ca plătitori de taxa pe valoarea adăugată în favoarea forţelor Statelor Unite ale Americii în România. Aceasta se realizează astfel: prin evidentierea sumei taxei pe valoarea adăugată din facturile emise în decontul lunii respective la rândul 1 "Taxa pe valoarea adăugată colectata pentru livrări de bunuri/prestări de servicii în ţara" şi la rândul 25 "Taxa pe valoarea adăugată efectiv restituită cumparatorilor străini, inclusiv comisionul unităţilor autorizate". În contabilitate se vor efectua următoarele înregistrări: 461=4111, pentru evidentierea taxei pe valoarea adăugată colectate, care nu se achită de către client, iar la sfârşitul lunii, 4423=461 sau, după caz, 4424=461. Pe factura fiscală se menţionează: "Nu se achită taxa pe valoarea adăugată". Justificarea efectuării operaţiunilor se face cu factura fiscală şi o comanda primită de la forţele Statelor Unite ale Americii în România sau un contract încheiat cu acestea în vederea efectuării livrării de bunuri şi/sau prestării de servicii.
ART

Articolul 3

litera
(1) În vederea obţinerii restituirii taxei pe valoarea adăugată, solicitanţii prevăzuţi la art. 2 lit. a) vor depune, până la finele lunii următoare celei pentru care se solicita restituirea, la Ministerul Apărării Naţionale următoarea documentaţie:
litera a)
cererea de restituire întocmită conform modelului prezentat în anexa nr. 1;
litera b)
borderoul documentelor justificative, întocmit conform modelului prezentat în anexa nr. 2;
litera c)
documentele, în copie şi în original, care atesta achiziţionarea şi plata bunurilor/şi sau a serviciilor, în original şi în copie. Nu se admit facturi fiscale pe care contractorii au înscris menţiunea: "Nu se achită taxa pe valoarea adăugată".
litera
(2) Ministerul Apărării Naţionale verifica dacă solicitanţii sunt îndreptăţiţi să solicite restituirea taxei pe valoarea adăugată conform prevederilor art. X paragraful 1 din Acordul dintre România şi Statele Unite ale Americii privind statutul forţelor Statelor Unite ale Americii în România, semnat la Washington la 30 octombrie 2001, ratificat prin Legea nr. 260/2002.
litera
(3) Sumele trecute în borderourile anexate la cererile de restituire a taxei pe valoarea adăugată se verifica de Ministerul Apărării Naţionale pe baza documentelor primite. În urma verificării pe borderou se va face menţiunea, sub semnatura, "Confruntat cu documentele justificative".
litera
(4) După verificare Ministerul Apărării Naţionale transmite cererile avizate, împreună cu documentaţia anexată, la direcţia generală a finanţelor publice în a carei raza este situata localitatea în care sunt dislocate forţele.
ART

Articolul 4

litera
(1) Organele fiscale vor verifica documentaţia prevăzută la art. 3 şi vor întocmi o nota în care se consemnează numărul şi data cererii, rezultatul verificării şi propuneri cu privire la aprobarea restituirii sau la respingerea cererii de restituire a taxei pe valoarea adăugată, cu menţionarea motivelor care au condus la aceasta decizie. Documentele originale pe baza cărora se efectuează restituirea vor fi stampilate pe verso de organul fiscal şi pe ele se va menţiona: "Restituit taxa pe valoarea adăugată conform art. X paragraful 1 din Acordul dintre România şi Statele Unite ale Americii privind statutul forţelor Statelor Unite ale Americii în România, semnat la Washington la 30 octombrie 2001, ratificat prin Legea nr. 260/2002", după care vor fi restituite solicitantului. Copiile de pe documentele de restituire a taxei pe valoarea adăugată se păstrează la organul fiscal şi vor fi stampilate şi semnate de organul fiscal, cu menţiunea: "Conform cu originalul".
litera
(2) Restituirea taxei pe valoarea adăugată se aproba de directorul general al direcţiei generale a finanţelor publice judeţene sau, după caz, al Direcţiei generale a finanţelor publice a municipiului Bucureşti.
litera
(3) Pe baza notei aprobate se întocmesc comunicarea către trezorerie, al carei model este prevăzut în anexa nr. 3, precum şi comunicarea către solicitant, al carei model este prevăzut în anexa nr. 4, privind modul de soluţionare a cererii de restituire a taxei pe valoarea adăugată. Comunicarea către trezorerie va fi însoţită de un exemplar al cererii aprobate.
litera
(4) În baza comunicării primite trezoreria va întocmi ordine de plată tip trezorerie (OPHT). Plata se va face în lei prin virament în conturi bancare deschise de titularul cererii de restituire a taxei pe valoarea adăugată la bănci autorizate de Banca Naţionala a României.
ART

Articolul 5

Paragraf
Anexele nr. 1-4 fac parte integrantă din prezenta procedura.
ANX

Anexa 1

Paragraf
la procedura
Paragraf
CERERE Direcţia generală a finanţelor publice a
Paragraf
de restituire a taxei pe ........................................
Paragraf
valoarea adăugată Numărul de înregistrare
Paragraf
din data de ............................
Paragraf 1
Denumirea solicitantului ............................................
Paragraf 2
Adresa:
Paragraf
Localitatea ........., str. ..... nr. ..., sectorul ...., codul poştal ....., codul fiscal ....., judeţul ..... .
Paragraf
În conformitate cu prevederile art. X paragraful 1 din Acordul dintre România şi Statele Unite ale Americii privind statutul forţelor Statelor Unite ale Americii în România, semnat la Washington la 30 octombrie 2001, ratificat prin Legea nr. 260/2002, prin prezenta solicitam restituirea sumei de .........../............ lei
Paragraf
pentru bunurile şi/sau serviciile cuprinse în borderourile anexate.
Paragraf
Solicitam restituirea prin virament în contul nr. ...., deschis la .....
Paragraf
Solicitant,
Paragraf
Semnatura ........., ştampila .........., data ............
Paragraf
CADRU REZERVAT ORGANULUI FISCAL
Paragraf
Aprobam restituirea T.V.A. pentru suma de ................... lei.
Paragraf
Nu aprobam restituirea sumei de ............................. lei
Paragraf
din următoarele motive: .............................................
Paragraf
Director general,
Paragraf
Semnatura .........., ştampila ........, data ...........
ANX

Anexa 2

Paragraf
la procedura
Paragraf
Denumirea solicitantului ...............
Paragraf
Adresa solicitantului ..................
Paragraf
BORDEROU
Paragraf
cuprinzând documentele justificative
PRE PRE_139
[Text Preformatat S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_139
Linie PRE 1
Nr. crt.
Linie PRE 2
Nr. crt. Denumirea Numărul Data
Linie PRE 3
Documentul
Linie PRE 4
Documentul Denumirea furnizorului/ prestatorului Denumirea Numărul Data
Linie PRE 5
Valoarea înscrisă Documentul Denumirea în document, furnizorului/ inclusiv taxa prestatorului pe valoarea adăugată Denumirea Numărul Data
Linie PRE 6
Valoarea înscrisă Valoarea Documentul Denumirea în document, taxei furnizorului/ inclusiv taxa pe valoarea prestatorului pe valoarea adăugată adăugată Denumirea Numărul Data
Linie PRE 7
Documentul Denumirea furnizorului/ prestatorului Denumirea Numărul Data
Linie PRE 8
Valoarea înscrisă Documentul Denumirea în document, furnizorului/ inclusiv taxa prestatorului pe valoarea adăugată Denumirea Numărul Data
Linie PRE 9
Valoarea înscrisă Valoarea Documentul Denumirea în document, taxei furnizorului/ inclusiv taxa pe valoarea prestatorului pe valoarea adăugată adăugată Denumirea Numărul Data
Linie PRE 10
Valoarea înscrisă Documentul Denumirea în document, furnizorului/ inclusiv taxa prestatorului pe valoarea adăugată Denumirea Numărul Data
Linie PRE 11
Valoarea înscrisă Valoarea Documentul Denumirea în document, taxei furnizorului/ inclusiv taxa pe valoarea prestatorului pe valoarea adăugată adăugată Denumirea Numărul Data
Linie PRE 12
Valoarea înscrisă Documentul Denumirea în document, furnizorului/ inclusiv taxa prestatorului pe valoarea adăugată Denumirea Numărul Data
Linie PRE 13
Valoarea înscrisă Valoarea Documentul Denumirea în document, taxei furnizorului/ inclusiv taxa pe valoarea prestatorului pe valoarea adăugată adăugată Denumirea Numărul Data
Linie PRE 14
Valoarea înscrisă Documentul Denumirea în document, furnizorului/ inclusiv taxa prestatorului pe valoarea adăugată Denumirea Numărul Data
Linie PRE 15
Valoarea înscrisă Valoarea Documentul Denumirea în document, taxei furnizorului/ inclusiv taxa pe valoarea prestatorului pe valoarea adăugată adăugată Denumirea Numărul Data
Linie PRE 16
Valoarea înscrisă Documentul Denumirea în document, furnizorului/ inclusiv taxa prestatorului pe valoarea adăugată Denumirea Numărul Data
Linie PRE 17
Denumirea furnizorului/ prestatorului
Linie PRE 18
Valoarea înscrisă Denumirea în document, furnizorului/ inclusiv taxa prestatorului pe valoarea adăugată
Linie PRE 19
Valoarea înscrisă Valoarea Denumirea în document, taxei furnizorului/ inclusiv taxa pe valoarea prestatorului pe valoarea adăugată adăugată
Linie PRE 20
Valoarea înscrisă în document, inclusiv taxa pe valoarea adăugată
Linie PRE 21
Valoarea înscrisă Valoarea în document, taxei inclusiv taxa pe valoarea pe valoarea adăugată adăugată
Linie PRE 22
Valoarea taxei pe valoarea adăugată
Linie PRE 23
Denumirea
Linie PRE 24
Denumirea
Linie PRE 25
Numărul
Linie PRE 26
Data
Paragraf
Solicitant,
Paragraf
Semnatura ........., ştampila ........, data .........
ANX

Anexa 3

Paragraf
la procedura
Paragraf
Direcţia generală a finanţelor publice
Paragraf
a ....................................
Paragraf
Nr. ............/.....................
Paragraf
Către
Paragraf
Trezoreria .....................
Paragraf
Ca urmare a cererii de restituire a taxei pe valoarea adăugată, înregistrată sub nr. ....../....., în baza prevederilor art. X paragraful 1 din Acordul dintre România şi Statele Unite ale Americii privind statutul forţelor Statelor Unite ale Americii în România, semnat la Washington la 30 octombrie 2001, ratificat prin Legea nr. 260/2002, s-a aprobat restituirea sumei de ......... lei, reprezentând taxa pe valoarea adăugată aferentă bunurilor şi serviciilor cumpărate de către ............../(titularul cererii).
Paragraf
Va rugăm ca suma de mai sus să fie restituită prin virament în contul nr. ......., deschis la Banca .............., sucursala/filiala ............. .
Paragraf
Alăturat va remitem cererea de restituire aprobată, pe baza căreia va rugăm sa efectuati viramentul.
Paragraf
Director general,
ANX

Anexa 4

Paragraf
la procedura
Paragraf
Direcţia generală a finanţelor publice
Paragraf
a ....................................
Paragraf
Nr. ............/.....................
Paragraf
Către
Paragraf
Prin prezenta va comunicăm ca, drept urmare a cererii dumneavoastră de restituire a taxei pe valoarea adăugată, înregistrată sub nr. ......./......, în baza prevederilor art. X paragraful 1 din Acordul dintre România şi Statele Unite ale Americii privind statutul forţelor Statelor Unite ale Americii în România, semnat la Washington la 30 octombrie 2001, ratificat prin Legea nr. 260/2002, s-a aprobat restituirea taxei pe valoarea adăugată în suma de ......... lei, urmând ca plata să se efectueze prin virament în contul nr. ....., deschis la Banca ......., sucursala/filiala ...... .
Paragraf
De asemenea, va comunicăm că nu s-a aprobat restituirea sumei de ......... lei din următoarele motive: .........................................................
Paragraf
Director general,

Vrei mai mult?

Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.

Începe gratuit
Contact

Începe Conversația.

Pregătit să știi exact de unde vine răspunsul?

Newsletter

Primește noutățile legislative și actualizările platformei direct pe email.

© 2026 Toate drepturile rezervate.

Poly Tool Design SRL — Blvd. Ferdinand 95, Constanța, 900717, România — CUI: 40293031