EN
AcasăDocument

LEGE nr. 241 din 12 iulie 1947

pentru punerea în aplicare în Transilvania a legii pentru unificarea dispoziţiunilor privitoare la cărţile funciare din 27 aprilie 1938

În vigoare
Emitent:PARLAMENTUL
Publicat:12.07.1947
Versiune:unica
Sursă oficială
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
Paragraf
MIHAI I,
Paragraf
Prin gratia lui Dumnezeu şi voinţa naţionala, Rege al României,
Paragraf
La toţi de faţa şi viitori, sănătate;
Paragraf
Adunarea Deputaţilor a votat şi adoptat, iar Noi sanctionam ce urmează:
CAPITOL

Capitolul I Dispoziţiuni generale

ART

Articolul 1

Paragraf
Se pune în aplicare pe tot cuprinsul Transilvaniei, legea pentru unificarea dispoziţiunilor privitoare la cărţile funciare din 27 Aprilie 1938, potrivit prevederilor articolelor ce urmează:
ART

Articolul 2

Paragraf
În toate cazurile cînd legislatiunea română acorda un privilegiu, fie general asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile, fie special imobiliar, sau o ipoteca legală, pentru garantarea vreunui drept ori creanta, se va putea cere înscrierea acelui privilegiu sau a ipotecii legale în cartea funciară.
ART

Articolul 3

Paragraf
Înscrierea privilegiului sau a ipotecii legale se face în temeiul înscrisului din care rezultă creanta privilegiată sau care conferă dreptul de a lua o inscripţie ipotecară.
Paragraf
În cazurile prevăzute de articolul 67-71, inclusiv, din legea pentru unificarea dispoziţiunilor privitoare la cărţile funciare se va proceda potrivit normelor acolo prevăzute.
ART

Articolul 4

Paragraf
Privilegiile sau ipotecile legale se vor înscrie pentru suma prevăzută în înscris; dacă creanta nu este determinata pentru suma maxima arătată în cerere.
ART

Articolul 5

Paragraf
Privilegiile şi ipotecile legale capata rang prin înscrierea lor în cartea funciară, potrivit prevederilor legii pentru unificarea dispoziţiunilor privitoare la cărţile funciare.
Paragraf
Se exceptează dela regula de mai sus, privilegiul cheltuielilor de judecată şi privilegiile Statului, care rămîn guvernate de legile care le reglementează.
ART

Articolul 6

Paragraf
Posesiunea cerută în vederea uzucapiunei, în cazurile prevăzute de articolul 27 şi 28 din legea pentru unificarea dispoziţiunilor privitoare la cărţile funciare, trebuie să îndeplinească condiţiunile cerute de codul civil.
Paragraf
Prescripţiunile împlinite, precum şi cele începute înaintea punerii în aplicare a prezentei legi sînt carmuite în ce priveşte natura, durata şi efectele lor, de dispoziţiunile legii sub care au început.
Paragraf
În cazul prevăzut de alineatul precedent, posesorul va putea cere dela Instanţa competenţa, în circumscripţia căreia este situat imobilul, constatarea uzucapiunii împlinite. Acţiunea va fi introdusă atît împotriva titularului înscris în cartea funciară cat şi împotriva terţilor care au dobîndit drepturi prin înscrierea lor în cartea funciară. Vor ramanea totuşi neatinse drepturile pe care terţii le-au dobîndit cu buna credinţa, prin act juridic cu titlul oneros, increzandu-se în cuprinsul cărţii funciare.
ART

Articolul 7

Paragraf
Dreptul de proprietate dobîndit pe cale de accesiune se va putea înscrie în cartea funciară în temeiul unei hotărîri judecătoreşti, data după ascultarea părţilor interesate şi pe baza unei expertize făcute de un tehnician cadastral autorizat.
ART

Articolul 8

Paragraf
În caz de divorţ prin consimţământ mutual, înscrierea provizorie a dreptului de proprietate în favoarea copiilor, în sensul prevederilor articolului 285, alineat 1, din codul civil, se va incuviinta în temeiul procesului-verbal încheiat de Tribunal, potrivit articolului 263 din codul civil, care va arata şi imobilele asupra cărora urmează a se face înscrierea. În acest scop, sotii vor fi datori să prezinte şi să depună la Tribunal, pe lîngă actele enumerate la articolul 262 din codul civil, şi o declaraţiune cuprinzînd datele privitoare la imobilele ce urmează a fi înscrise pe numele copiilor.
Paragraf
Justificarea înscrierii provizorii se va face în temeiul extractului de stare civilă, în care s-a menţionat hotărîrea de divorţ.
Paragraf
Dacă divorţul se pronunţa pentru cauze determinate, intabularea dreptului de proprietate în favoarea copiilor, se va face în temeiul extractului din registrul de stare civilă, în care s-a menţionat hotărîrea de divorţ.
ART

Articolul 9

Paragraf
În cazul prevăzut de articolul 51 din legea pentru unificarea dispoziţiunilor privitoare la cărţile funciare, Instanţa va incuviinta înscrierea provizorie a radierii dreptului de ipoteca, dacă oferta reală şi consemnatiunea făcându-se potrivit prevederilor legale, se alătură la cererea de radiere şi un certificat eliberat de către institutiunea unde s-a efectuat consemnatiunea, prin care se atesta ca debitorul a renunţat la dreptul de a retrage suma consemnată.
ART

Articolul 10

Paragraf
Se vor putea nota în cartea funciară, în afară de cele prevăzute în articolul 51 din legea pentru unificarea dispoziţiunilor privitoare la cărţile funciare, şi următoarele:
Paragraf 1
Sentinta de admitere a moratoriului;
Paragraf 2
Poprirea unei creanţe ipotecare.
ART

Articolul 11

Paragraf
Ordonanţa prin care se dispune facerea popririi asupra unei creanţe ipotecare, se va comunică din oficiu secţiunii de carte funciară, care după notare o va comunică tertiului poprit.
Paragraf
Dacă după notarea popririi, cesionarul creanţei ipotecare cere înscrierea cesiunii în favoarea sa, Instanţa o va incuviinta sub rezerva dreptului creditorului popritor, ce i se cuvine potrivit normelor de drept comun.
ART

Articolul 12

Paragraf
Creditorii urmăritori vor putea cere intabularea strămutării creanţei ipotecare poprite în temeiul hotărîrii irevocabile de validare.
Paragraf
Dacă însă s-au făcut mai multe popriri asupra aceleaşi creanţe ipotecare, pentru care însă procedura de validare este în curs în faţa mai multor Instanţe, intabularea strămutării dreptului de ipoteca în favoarea creditorului care a obţinut hotărîrea irevocabilă de validare, se va face sub rezerva dreptului celorlalţi creditori popritori.
ART

Articolul 13

Paragraf
Notarea opririi de a instraina sau de a greva nu împiedica înscrierea dreptului dacă rangul a fost asigurat, potrivit articolului 88 din legea pentru unificarea dispoziţiunilor privitoare la cărţile funciare, înainte de prezentarea cererii de notare. Ea nu împiedica justificarea unei înscrieri provizorii.
ART

Articolul 14

Paragraf
Contractele de locaţiune încheiate pe un termen ce depăşeşte 3 ani precum şi cesiunile de venituri pe timp mai mare de 2 ani, devin opozabile terţilor numai prin notarea lor în cartea funciară.
ART

Articolul 15

Paragraf
În caz de separatiune de patrimoniu, drepturile creditorilor şi legatarilor se conserva numai prin notare.
Paragraf
Prin notare, separatiunea de patrimonii va produce efectele determinate din codul civil.
Paragraf
Notarea se poate cere cat timp moştenitorul este înscris ca proprietar în cartea funciară.
ART

Articolul 16

Paragraf
Dacă s-a renunţat la separatiunea de patrimonii radierea se va putea cere în temeiul înscrisului de renunţare la acest beneficiu.
Paragraf
În cazul cînd radierea se cere pentru novatiunea creanţei prin acceptarea moştenitorului ca debitor, Instanţa de carte funciară se va pronunţa asupra cererii, după ascultarea părţilor interesate.
Paragraf
Dacă părţile nu se înţeleg, Instanţa de carte funciară îi va îndrumă la proces, iar radierea notarii separaţiunii de patrimonii se va face în temeiul hotărîrii judecătoreşti irevocabile.
ART

Articolul 17

Paragraf
După transcrierea conventiunii matrimoniale în registrul special, Instanţa va trimite un exemplar de pe aceasta, Instanţei de carte funciară, în vederea notarii, dacă printre bunurile supuse regimului matrimonial convenit de părţi se găseşte vreun imobil.
Paragraf
În ceea ce priveşte un atare imobil, numai prin notare, convenţiunea matrimoniala devine opozabilă terţilor de buna credinţa.
ART

Articolul 18

Paragraf
Donatorul va putea cere notarea în cartea funciară a cererii de revocarea liberalitatii în cazurile prevăzute de art. 829 şi 930 din codul civil.
Paragraf
Revocarea liberalitatii pentru ingratitudine şi pentru survenire de copil, nu va aduce nicio stirbire drepturilor reale dobândite cu titlul oneros, asupra unui imobil cuprins în donatiune de o terta persoana de buna credinţa, dacă aceste drepturi au fost dobândite înainte de notarea cererii de revocare.
Paragraf
Regula de mai sus se aplică şi revocării pentru neîndeplinirea sarcinei sau condiţiunii, afară numai dacă condiţiunea a fost notată în cartea funciară.
Paragraf
Raportul în natura a bunurilor imobiliare ce fac parte din succesiune nu aduc atingere sarcinilor şi instrainarilor consimţite de către proprietarul tabular.
ART

Articolul 19

Paragraf
Dacă în contractul de donatiune s-a stipulat întoarcerea bunurilor dăruite la donator, atît pentru cazul cînd donatarul ar muri înaintea lui, cat şi pentru cazul cînd şi donatarul şi descendenţii săi ar muri înaintea sa, dreptul la întoarcere se va nota în cartea funciară, potrivit art. 79, alin. 2 şi 81, pct. 5; din legea pentru unificarea dispoziţiunilor privitoare la cărţile funciare.
Paragraf
Radierea notarii nu se va săvârşi, în cazul prevăzut de art. 84, alin. 2, din legea pentru unificarea dispoziţiunilor privitoare la cărţile funciare.
Paragraf
Dacă bunurile dăruite se întorc la donator, odată cu înscrierea dreptului în favoarea acestuia, se vor radia din oficiu înstrăinările şi grevarile făcute după notare.
Paragraf
Se menţine locatiunile făcute pe un termen de cel mult 5 ani, cesiunile de venituri pe un termen de cel mult 2 ani, precum şi notările privitoare la acţiunile ce au fost introduse şi împotriva donatorului.
ART

Articolul 20

Paragraf
Dacă donatiunea s-a făcut în vederea încheierii unei căsătorii, la cererea de înscriere se va alătură şi extractul din registrul căsătoriilor.
Paragraf
Cat timp însă căsătoria nu este celebrată, se va putea cere notarea donatiunii făcute în vederea încheierii căsătoriei.
Paragraf
Dacă o asemenea donatiune este cuprinsă în convenţiunea matrimoniala, odată cu notarea prevăzută de articolul 81, punctul 3, din susmentionata lege, se vor nota din oficiu şi donatiunile făcute în vederea încheierii căsătoriei.
ART

Articolul 21

Paragraf
Dacă convenţiunea matrimoniala cuprinde o donatiune facuta între viitorii soţi sau de către un terţ în favoarea viitorilor soţi, sau unui dintre viitorii soţi, privitor la care donatorul şi-a rezervat facultatea de a o revoca, odată cu înscrierea dreptului în favoarea donatarului, se va nota şi dreptul de revocare.
Paragraf
Dacă donatorul revoca donatiunea, se va proceda potrivit celor prevăzute la articolul 19, alin. 3 şi 4.
ART

Articolul 22

Paragraf
Dacă convenţiunea matrimoniala cuprinde o donatiune de bunuri viitoare, potrivit articolului 933 din codul civil şi în care donatorul nu şi-a rezervat facultatea de a o revoca în întregime, soţul beneficiar va putea cere în temeiul acestei convenţiuni şi a unui extract din registrul căsătoriilor, notarea dispoziţiunii privitoare la donatiunea bunurilor viitoare, atît asupra bunurilor prezente, cat şi a celor viitoare, de câte ori donatorul dobândeşte dreptul de proprietate sau de superficie asupra unui imobil înscris în cartea funciară.
Paragraf
Efectele notarii sînt cele prevăzute de art. 933, alin. 2 din codul civil.
Paragraf
Radierea notarii se va putea cere, în următoarele cazuri:
Paragraf 1
Dacă donatarul moare înaintea donatorului.
Paragraf 2
Dacă se anulează sau se revoca donatiunea.
Paragraf
Dacă imobilul se înstrăinează cu titlu oneros, radierea notarii se va face din oficiu, odată cu intabularea dreptului în favoarea dobânditorului.
ART

Articolul 23

Paragraf
Dacă convenţiunea matrimoniala cuprinde o donatiune de bunuri prezente şi viitoare se va putea cere notarea atît asupra bunurilor prezente cat şi asupra celor ce se vor mai dobândi.
Paragraf
Notarea asupra bunurilor prezente, se va putea cere chiar înainte de celebrarea căsătoriei şi chiar dacă donatorul şi-a rezervat facultatea de a revoca donatiunea în întregime.
Paragraf
Notarea produce efectele prevăzute de art. 933, alin. 2, din codul civil.
Paragraf
Se va putea cere radierea notarii asupra bunurilor viitoare, în cazurile prevăzute de art. 22, alin. 3 şi 4, iar în ce priveşte bunurile prezente în cazurile prevăzute de alin. 3, pct. 1 şi 2, din acelaşi articol.
Paragraf
Dacă soţul donatar va opta pentru bunurile prezente, odată cu înscrierea dreptului sau în cartea funciară, se vor radia din oficiu înscrierile făcute după notare, potrivit celor prevăzute de art. 19, alin. 3 şi 4.
ART

Articolul 24

Paragraf
Dacă contractul cuprinde o donatiune de bunuri prezente făcute între soţi, în timpul căsătoriei, în textul înscrierii se va arata, atît calitatea de soţ, cum şi ca o asemenea donatiune este întotdeauna revocabila, potrivit art. 937 din codul civil.
Paragraf
Dacă soţul donator revoca donatiunea, se va proceda potrivit celor prevăzute de art. 19, alin. 3 şi 4.
CAPITOL

Capitolul II Procedura transformarii protocoalelor în cărţi funciare

SECTIUNE

Secţiunea I Dispoziţiuni generale

ART

Articolul 25

Paragraf
Transformarea protocoalelor în cărţi funciare, se va putea dispune de către Ministerul Justiţiei, la propunerea Directiunii Cărţilor Funciare şi a Cadastrului Funciar, numai în comunele unde s-au executat lucrări de măsurătoare-parcelare pe întreg teritoriul comunei.
Paragraf
Dacă însă întocmirea planurilor de măsurătoare s-au scurs mai mult de 3 ani, transformarea protocoalelor în cărţi funciare se va dispune numai după o prealabilă reambulare şi revizuire a planurilor.
Paragraf
În cazul cînd o comuna este alcătuită din mai multe sate, iar lucrările de măsurătoare-parcelare s-au executat numai pe teritoriul unora din aceste sate, se va putea dispune transformarea protocoalelor în cărţi funciare, limitate însă la teritoriile satelor unde s-au executat aceste lucrări.
Paragraf
Ministerul Justiţiei, Direcţia Cărţilor Funciare şi a Cadastrului Funciar, va inainta în copie judecătoriei, secţia de carte funciară, în circumscripţia căreia se găseşte comuna, pentru care s-a dispus începerea procedurii de transformare, planurile, registrele şi indexele cadastrale.
Paragraf
Secţiunea de carte funciară a judecătoriei va comunică organelor însărcinate cu lucrările de transformare, dela data începerii procedurii de transformare pînă la terminarea ei, toate încheierile prin care se încuviinţează vreo înscriere în protocoale, pentru a le tine în evidenta.
SECTIUNE

Secţiunea II Lucrări pregătitoare

ART

Articolul 26

Paragraf
Secţiunea de carte funciară a judecătoriei va delega un conducător de carte funciară, care va efectua următoarele lucrări:
Paragraf 1
Un registru special (combinatoriu), în care se va indica în dreptul fiecărui număr de parcela ce figurează pe hartile secţiunei de carte funciară, noul număr ce s-a dat parcelei respective pe planurile de măsurătoare.
Paragraf 2
Câte un tablou despre înscrierile efectuate în protocoale în favoarea Statului, comunei, judeţului, sau altor autorităţi ori instituţiuni publice, pentru garantarea creanţelor rezultând din impozite, majorări de taxe, alte contribuţiuni speciale şi amenzi.
Paragraf 3
Câte un tablou separat pe fiecare institutiune de credit despre înscrierile efectuate în favoarea acestora, pentru garantarea creanţelor lor.
Paragraf
În aceste tablouri se va arata numele şi domiciliul proprietarului împotriva căruia s-a făcut înscrierea, numele şi domiciliul proprietarului actual, înscris în protocol, numărul de protocol şi numărul de parcela asupra căruia s-a făcut înscrierea, înscrisul în temeiul căruia s-a încuviinţat înscrierea, numărul şi data încheierii prin care i s-a încuviinţat creanta garantată prin înscriere şi eventual data exigibilitatii.
Paragraf
Câte o copie de pe aceste tablouri, secţia de carte funciară va trimite creditorilor respectivi, iar copia tabloului, privind înscrierile făcute în favoarea fiscului, administraţiei financiare respective.
Paragraf
În adresa ce va însoţi aceste tablouri, creditorii vor fi indrumati ca în termen de 30 de zile dela comunicare, să se pronunţe asupra existenţei creanţelor înscrise în favoarea lor, făcându-li-se cunoscut ca, în caz de neurmare, înscrierile garantand creanţele lor, nu vor mai fi transcrise din protocoale în proiectele de carte funciară, dacă au trecut 10 ani împliniţi, dela data înscrierii sau exigibilitatii creanţei, cînd acest fapt rezultă din cuprinsul înscrierii.
ART

Articolul 27

Paragraf
După executarea lucrărilor prevăzute de articolul 26, conducătorul de carte funciară delegat, va întocmi proiectele de carte funciară, în care va trece numai înscrierile neradiate din protocoale.
Paragraf
Proiectul de carte funciară are trei părţi.
Paragraf
Partea I-a a proiectului, pe lîngă rubricile obişnuite, mai are următoarele rubrici: noul număr cu care figurează parcela pe plan şi suprafaţa rezultând din măsurătoare.
Paragraf
La partea II-a se va menţiona actualul proprietar, sau în caz de indiviziune, coproprietarii, astfel cum rezultă din cuprinsul protocolului.
Paragraf
În partea III-a drepturile înscrise în partea III-a a protocolului, se vor trece sumar, arătându-se numărul şi data înregistrării cererii de înscriere, parcela asupra căreia s-a făcut înscrierea, dreptul ce a făcut obiectul înscrierii, numele persoanei sau a parcelei în favoarea căreia s-a făcut înscrierea, precum şi, dacă este cazul, suma creanţei ce s-a garantat prin înscriere.
ART

Articolul 28

Paragraf
După întocmirea proiectelor de carte funciară, secţia de carte funciară a judecătoriei va stabili, prin încheiere, data cînd conducătorul de carte funciară delegat, asistat de 2 delegaţi ai primăriei, va comunică lucrările în comuna.
Paragraf
Încheierea secţiunii de carte funciară se va aduce la cunoştinţa celor interesaţi cu cel puţin 30 zile înainte de începerea lucrărilor, prin afişare în localul secţiunii de carte funciară, la primăria comunei şi prin mijloacele de publicitate obişnuite în comuna.
ART

Articolul 29

Paragraf
Conducătorul de carte funciară delegat deplasandu-se în comuna, va cerceta mai întîi, însoţit fiind de doi delegaţi ai primăriei, dacă teritoriul comunei a suferit vreo schimbare, în care caz va proceda potrivit celor prevăzute în regulamentul privitor la transcrierea în cărţile funciare a parcelelor sau părţilor de parcele trecute dela un teritoriu cadastral la alt teritoriu.
Paragraf
El va proceda apoi la identificare parcelelor pe baza proiectelor întocmite şi a lucrărilor de măsurătoare, menţionând, în rubrica de observatiuni a părţii respective a proiectului de carte funciară, orice schimbare ivita în starea materială a parcelelor sau în persoana posesoare.
ART

Articolul 30

Paragraf
După terminarea lucrărilor prevăzute de art. 29, conducătorul de carte funciară delegat va compara la sediul judecătoriei, secţiunea de carte funciară, proiectele de carte funciară, cu protocoalele, trecând în continuare, în partea corespunzătoare a proiectelor de carte funciară, înscrierile făcute între timp în protocoale.
SECTIUNE

Secţiunea III Valorificarea lucrărilor făcute de conducătorul de carte funciară delegat

ART

Articolul 31

Paragraf
Verificarea lucrărilor făcute de conducătorul de carte funciară delegat, se va face de judecătorul delegat de Ministerul Justiţiei, cu avizul Directiunii Cărţilor Funciare şi a Cadastrului Funciar, asistat de conducătorul de carte funciară delegat, şi 2 delegaţi ai primăriei.
Paragraf
Comisiunea va fi ajutata în lucrările sale de tot personalul necesar, iar în caz de nevoie şi de un tehnician cadastral, delegat de inspectoratul cadastral respectiv.
ART

Articolul 32

Paragraf
Judecătorul delegat va da o încheiere, care se va publică cu cel puţin 15 zile înainte de începerea lucrărilor de verificare în comuna, în Monitorul Oficial într-un ziar mai răspândit din Capitala judeţ sau comuna prin afişare în localul secţiunii de carte funciară şi la primărie precum şi prin orice mijloace de publicitate uzitate în comuna prin care vor fi invitaţi să-şi formuleze obiectiunile toţi acei care contesta vreo înscriere în protocol pretinzand modificarea sau radierea acestora, sau care pretind înscrierea în favoarea lor a unui drept susceptibil de a fi înscris în cartea funciară.
ART

Articolul 33

Paragraf
După expirarea termenului de publicitate prevăzut în articolul precedent, judecătorul, deplasandu-se în comuna, va verifica lucrările făcute de conducătorul de carte funciară delegat, luînd măsurile dictate de împrejurări, în vederea completării acestora.
ART

Articolul 34

Paragraf
În cazul cînd judecătorul constata ca limitele vreunei parcele sînt greşit arătate sau dacă aşezarea parcelelor una faţă de alta nu este arătată pe plan conform situaţiei pe teren sau orice alta modificare în starea materială a parcelelor, judecătorul va face toate investigatiunile necesare, ascultând părţile interesate, pe vecini, pe tehnicianul delegat, pe delegaţii primăriei sau pe orice alţi informatori.
Paragraf
Dacă părţile se înţeleg, judecătorul va consemna înţelegerea intervenita într-un proces-verbal şi va dispune efectuarea rectificarilor necesare în planurile şi în celelalte lucrări cadastrale.
Paragraf
Dacă părţile nu se înţeleg, judecătorul se va pronunţa printr-o carte de judecată, care va putea fi atacată potrivit art. 34 şi următorii din legea Nr. 394 din 23 Iunie 1943, pentru accelerarea judecaţilor în materie civilă şi comercială.
ART

Articolul 35

Paragraf
Dacă cuprinsul protocolului nu corespunde cu situaţia juridică reală, judecătorul după ascultarea părţilor interesate, va proceda potrivit celor prevăzute de articolul 185 din legea privitoare la unificarea dispoziţiunilor privitoare la cărţile funciare, ale carei dispoziţiuni se vor aplica în mod corespunzător.
ART

Articolul 36

Paragraf
Judecătorul va consemna constatările făcute în procese-verbale, care vor fi semnate de judecător, cat şi de cei care au asistat la facerea cercetărilor, de părţile interesate, precum şi dacă este cazul, de informatori.
ART

Articolul 37

Paragraf
După terminarea lucrărilor, judecătorul delegat va inainta un raport secţiunii de carte funciară a judecătoriei, despre lucrările efectuate, împreună cu proiectele de cărţi funciare, cu procesele-verbale dresate la faţa locului şi înscrisurile insotitoare, care va dispune prin încheiere potrivit art. 121 din legea privitoare la cărţile funciare, în temeiul constatărilor făcute în procesele-verbale şi a înscrisurilor insotitoare, înscrierile corespunzătoare în proiectele de carte funciară, fără a se aduce însă atingere drepturilor dobândite prin înscriere, în cursul procedurii de transformare a protocoalelor în cărţi funciare.
ART

Articolul 38

Paragraf
După efectuarea lucrărilor prevăzute de art. 37, secţiunea de carte funciară a judecătoriei va dispune, prin încheiere, redactarea cărţilor funciare.
ART

Articolul 39

Paragraf
Secţia de carte funciară a judecătoriei va aduce prin încheiere la cunoştinţa publică, potrivit celor prevăzute de art. 175, alin. 3 şi 4, din legea pentru unificarea dispoziţiunilor privitoare la cărţile funciare, începerea procedurii de rectificare.
Paragraf
În încheiere se va arata teritoriul (comuna sau satul) pentru care s-a efectuat transformarea protocoalelor în cărţi funciare, data începerii procedurii de rectificare şi somatiunea de a face în termen de 3 luni dela data procesului-verbal, constatând săvîrşirea publicităţii în comuna, contestaţiunile lor împotriva inscrierilor făcute în cărţile funciare.
Paragraf
Contestaţiunile vor fi notate în cartea funciară.
Paragraf
Secţiunea de carte funciară a judecătoriei va judeca contestaţiunile după citarea părţilor interesate.
Paragraf
Hotărîrea va putea fi atacată, potrivit art. 34 din Legea Nr. 394 din 23 Iunie 1943.
ART

Articolul 40

Paragraf
Copiile, extractele sau certificatele de pe cărţile funciare, eliberate în cursul procedurii de rectificare, vor face arătare specială despre înscrierile care sînt contestate.
SECTIUNE

Secţiunea IV Rectificarea cuprinsului protocoalelor şi a cărţilor funciare

ART

Articolul 41

Paragraf
Rectificarea cuprinsului protocolului sau al cărţii funciare se va putea cere şi de partea interesată în cazurile prevăzute de art. 185 din legea pentru unificarea dispoziţiunilor privitoare la cărţile funciare ale carei dispoziţiuni se vor aplica în mod corespunzător.
Paragraf
În asemenea caz, secţiunea de carte funciară a judecătoriei va delega un judecător care, asistat fiind de un conducător de carte funciară delegat, va proceda la investigatiunile necesare, după ascultarea părţilor interesate.
Paragraf
Secţiunea de carte funciară va hotărî prin încheiere în temeiul constatărilor făcute şi consemnate într-un proces-verbal potrivit art. 121 din legea pentru unificarea dispoziţiunilor privitoare la cărţile funciare.
CAPITOL

Capitolul III Dispoziţiuni finale şi transitorii

ART

Articolul 42

Paragraf
Instanţele judecătoreşti, precum şi notarii publici, care autentifica un act din care rezultă vreun drept ce urmează a fi intabulat în cartea funciară, sînt datori a cere din oficiu înscrierea lor în cartea funciară, afară numai dacă partea interesată şi-a rezervat dreptul de a face cuvenitele diligente pentru a inainta cererea de înscriere.
Paragraf
În acest scop, la cererea de autentificare se va alătură şi cererea de înscriere în cartea funciară. Instanţa judecătorească sau notarul public, va trimite în ziua următoare a autentificării toate actele autentificate în ziua precedenta.
ART

Articolul 43

Paragraf
Cererile, precum şi acţiunile introduse la secţiunile de carte funciară pînă la punerea în aplicare a legii de faţă, vor fi judecate potrivit normelor în vigoare, în momentul introducerii lor.
ART

Articolul 44

Paragraf
Termenele şi căile de atac se determina după dispoziţiunile legii în vigoare în momentul cînd începe să curgă termenul.
ART

Articolul 45

Paragraf
Dispoziţiunea art. 8, 18 pînă la 24 inclusiv, 41 şi 42 se aplică şi în Bucovina.
ART

Articolul 46

Paragraf
Se abroga art. 3, alin. 3 şi art. 4 pînă la 12 inclusiv din Legea Nr. 389 din 22 Iunie 1943, pentru extinderea legislaţiei civile şi comerciale în România de peste Carpaţi.
ART

Articolul 47

Paragraf
Se menţin în vigoare din dreptul local, legea VII din 1908, privitoare la comasarea proprietăţilor rurale şi ordonanţele Nr. 30 şi 500 din 1908, precum şi dispoziţiunile din legi, regulamente şi ordonanţe privind cărţile funciare centrale, pentru căile ferate.
ART

Articolul 48

Paragraf
Dispoziţiunile legislaţiei române, în măsura în care sînt contrarii legii pentru unificarea dispoziţiunilor privitoare la cărţile funciare sau prezentei legi, nu se vor aplica în tot ceea ce priveşte drepturile reale imobiliare înscrise în cartea funciară.
Paragraf
Această lege s-a votat de Adunarea Deputaţilor, în şedinţa dela 27 Iunie, anul 1947, şi s-a aprobat cu majoritate de una suta optzeci voturi, contra unul.
Paragraf
Vicepreşedinte,
Paragraf
Aurel Potop
Paragraf
Secretar,
Paragraf
Stelian Morariu
Paragraf
Promulgăm această lege şi ordonăm ca ea să fie investită cu sigiliul Statului şi publicată în Monitorul Oficial.
Paragraf
MIHAI
Paragraf
Ministrul justiţiei,
Paragraf
Lucretiu Patrascanu

Vrei mai mult?

Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.

Începe gratuit
Contact

Începe Conversația.

Pregătit să știi exact de unde vine răspunsul?

Newsletter

Primește noutățile legislative și actualizările platformei direct pe email.

© 2026 Toate drepturile rezervate.

Poly Tool Design SRL — Blvd. Ferdinand 95, Constanța, 900717, România — CUI: 40293031