AcasăDocument
INSTRUCŢIUNI DE METROLOGIE LEGALĂ din 16 iunie 1998
I.M.L. 5-97 - Sistemul naţional de etalonare ale unităţilor de măsură
Abrogat
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
CAPITOL
Capitolul 1 Prevederi generale
ART
Articolul 1
Paragraf
Sistemul naţional de etaloane ale unităţilor de măsura constituie baza stiintifica, tehnica şi legala de referinţa pentru asigurarea uniformitatii, exactitatii şi legalităţii masurarilor efectuate pe teritoriul naţional, inclusiv în relatiile economice şi tehnico-stiintifice cu alte tari.
Paragraf
Sistemul cuprinde etaloanele naţionale şi etaloanele teritoriale, constituind un ansamblu coerent şi ierarhizat în functie de nivelurile de exactitate şi de criteriile teritoriale, conform unor proceduri specifice.
Paragraf
Sistemul este deschis şi perfectibil. El trebuie permanent adaptat intereselor economice, stiintifice şi sociale ale tarii, convenţiilor internationale la care România este parte şi oricăror modificari ulterioare ale Sistemului international de unităţi de măsura.
ART
Articolul 2
Paragraf
Masurile, aparatele, dispozitivele, instalatiile, mostrele de materiale şi substantele care materializeaza şi conserva unităţi de măsura şi furnizeaza informaţii de măsurare sunt mijloace de măsurare.
Paragraf
Mijloacele de măsurare etalon sunt mijloacele de măsurare destinate sa defineasca, sa realizeze, sa conserve sau sa reproduca unitatile de măsura şi sunt folosite, exclusiv, pentru a le transmite altor mijloace de măsurare. Ele vor fi denumite, în continuare, pe scurt, etaloane.
ART
Articolul 3
Paragraf
Etaloanele, în functie de performantele tehnice şi metrologice, se clasifica în:
litera a)
etaloane primare;
litera b)
etaloane secundare.
ART
Articolul 4
Paragraf
Etaloanele primare sunt etaloanele care prezinta cele mai inalte calităţi metrologice, ale caror valori sunt atribuite fără raportare la alte etaloane ale aceleiasi marimi.
ART
Articolul 5
Paragraf
Etaloanele secundare sunt etaloane ale caror valori sunt atribuite prin comparatie cu etaloanele primare ale acelorasi marimi.
ART
Articolul 6
Paragraf
Etaloanele, după destinaţia lor la locul de utilizare, se clasifica în:
litera a)
etaloane de referinţa;
litera b)
etaloane de lucru.
ART
Articolul 7
Paragraf
Etaloanele de referinţa sunt etaloanele de cea mai înaltă calitate metrologica, disponibile într-un loc dat sau intr-o organizaţie data, de la care deriva masurarile care sunt efectuate în acel loc.
ART
Articolul 8
Paragraf
Etaloanele de lucru sunt etaloanele utilizate în mod curent pentru a etalona sau a verifica măsuri, aparate de masurat sau materiale de referinţa.
ART
Articolul 9
Paragraf
Etaloanele, după locul de utilizare a acestora, se clasifica în:
litera a)
etaloane naţionale;
litera b)
etaloane teritoriale ;
litera c)
etaloane ale agentilor economici şi ale altor organizaţii.
ART
Articolul 10
Paragraf
Etaloanele naţionale sunt etaloane primare sau etaloane secundare, recunoscute prin hotărâre a Guvernului, care nu sunt aducatoare de venituri.
Paragraf
Etaloanele naţionale trebuie să fie trasabile la etaloanele internationale sau la alte etaloane recunoscute pe plan mondial sau regional.
ART
Articolul 11
Paragraf
Etaloanele teritoriale sunt etaloane secundare sau etaloane de lucru, recunoscute de Biroul Român de Metrologie Legală ca referinţa pentru conservarea şi transmiterea unităţilor de măsura în anumite zone teritoriale ale României.
Paragraf
Etaloanele teritoriale trebuie să fie trasabile la etaloanele naţionale.
ART
Articolul 12
Paragraf
Trasabilitatea etaloanelor este garantata de către Biroul Român de Metrologie Legală prin atestarea lor în calitate de componente ale Sistemului naţional de etaloane. Atestarea se realizează pe baza unor proceduri de metrologie legala.
CAPITOL
Capitolul 2 Etaloane naţionale
ART
Articolul 13
Paragraf
Etaloanele naţionale reprezinta bunuri publice, referinţa unica legala pentru reproducerea, conservarea şi transmiterea unităţilor de măsura în România.
ART
Articolul 14
Paragraf
Etaloanele naţionale sunt deţinute, perfectionate, conservate şi utilizate de institutii specializate, stabilite prin hotărâre a Guvernului.
ART
Articolul 15
Paragraf
Etaloanele naţionale sunt supuse unui regim de pastrare, perfectionare, comparare, utilizare, întreţinere, transport, inlocuire şi scoatere din uz, stabilit prin proceduri de metrologie specifice.
ART
Articolul 16
Paragraf
Detinatorii etaloanelor naţionale au urmatoarele obligaţii:
litera a)
sa intocmeasca şi sa actualizeze periodic dosarele etaloanelor naţionale;
litera b)
sa menţină etaloanele naţionale în limitele prescrise ale caracteristicilor metrologice; sa coreleze etaloanele naţionale cu etaloane recunoscute pe plan mondial, în vederea asigurarii trasabilitatii internationale;
litera c)
sa sigure disponibilitatea etaloanelor naţionale pentru transmiterea unităţii de măsura; sa realizeze condiţiile necesare de securitate, de prevenire a unor interventii neautorizate şi de asigurare a integritatii etaloanelor naţionale în cazuri de calamitati sau alte evenimente deosebite care le pot afecta integritatea sau performantele;
litera d)
să permită accesul la etaloanele naţionale numai persoanelor autorizate în acest scop.
ART
Articolul 17
Paragraf
Se considera ca fiind asociate etalonului naţional: incaperea în care este amplasat, instalatiile sau aparatele cu ajutorul cărora se realizează compararea altor etaloane cu etalonul naţional, aparatele auxiliare cu care se determina valorile marimilor de influenţa, utilajele auxiliare şi cele care contribuie la realizarea condiţiilor necesare pentru functionarea etalonului naţional. Acestea sunt precizate la atestarea etalonului naţional.
ART
Articolul 18
Paragraf
Fiecare etalon naţional trebuie să fie însoţit de o documentatie al carei continut este stabilit prin proceduri de metrologie legala. Documentaţia se întocmeşte în 3 exemplare identice, cu urmatoarele destinatii: un exemplar se păstrează la Biroul Român de Metrologie Legală, un exemplar se păstrează de către deţinătorul etalonului şi un exemplar se păstrează de laboratorul de metrologie insarcinat cu reproducerea, conservarea şi transmiterea unităţilor de măsura.
ART
Articolul 19
Paragraf
În vederea asigurarii stabilitatii şi trasabilitatii internationale, etaloanele naţionale se compara, direct sau prin intermediul unor metode prevăzute în documentaţia specifică, cu etaloanele internationale sau ale altor tari. Aceste comparari reprezinta condiţii în vederea atestării.
ART
Articolul 20
Paragraf
Etaloanele naţionale sunt atestate de către organul tehnic de specialitate al Biroului Roman de Metrologie Legala, numit în acest scop, prin ordin, de către directorul general.
ART
Articolul 21
Paragraf
Etaloanele naţionale care nu mai prezinta garantiile necesare sunt scoase din uz prin ordin al directorului general al Biroului Roman de Metrologie Legala, care informeaza Guvernul despre imprejurarile care au determinat aceasta decizie.
ART
Articolul 22
Paragraf
Mutarea pe alt amplasament sau scoaterea din tara a etaloanelor naţionale, pentru comparari cu etaloanele internationale, se poate face numai cu acordul Biroului Roman de Metrologie Legala.
ART
Articolul 23
Paragraf
Orice situaţii deosebite în legătură cu etaloanele naţionale trebuie comunicate imediat de către deţinători Biroului Roman de Metrologie Legala.
Paragraf
Reparatiile, modificările sau imbunatatirile etaloanelor naţionale pot fi efectuate numai cu acordul prealabil al Biroului Roman de Metrologie Legala şi implica reatestarea lor.
CAPITOL
Capitolul 3 Etaloane teritoriale
ART
Articolul 24
Paragraf
Etaloanele teritoriale sunt deţinute, perfectionate, conservate şi utilizate, de regula, de către laboratoarele teritoriale de metrologie ale Biroului Roman de Metrologie Legala.
CAPITOL
Capitolul 4 Sancţiuni
ART
Articolul 25
Paragraf
Nerespectarea prevederilor prevăzute la art. 20 lit. a) şi b) din prezentele instrucţiuni, atrage sanctionarea în conformitate cu art. 29 pct. I lit. g) din Ordonanţa Guvernului nr. 20/1992, aprobata şi modificata prin Legea nr. 11/1994.
ART
Articolul 26
Paragraf
Nerespectarea prevederilor prevăzute la art. 20 lit. c) din prezentele instrucţiuni atrage sanctionarea în conformitate cu art. 29 pct. II lit. c) din Ordonanţa Guvernului nr. 20/1992, aprobata şi modificata prin Legea nr. 11/1994.
Vrei mai mult?
Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.
Începe gratuit