EN
AcasăDocument

ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 24 din 21 aprilie 2004

privind creşterea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice şi a funcţiilor publice, precum şi intensificarea măsurilor de prevenire şi combatere a corupţiei

În vigoare
Emitent:GUVERNUL
Publicat:21.04.2004
Versiune:unica
Sursă oficială
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
Paragraf
Având în vedere necesitatea intensificării neîntârziate a luptei împotriva fenomenului corupţiei şi a instituirii unor măsuri imediate pentru întărirea capacităţii Parchetului Naţional Anticorupţie ca parchet specializat în combaterea infracţiunilor de corupţie,
Paragraf
ţinând seama de faptul că data depunerii candidaturilor pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale expiră la 8 mai 2004, iar prin prezenta ordonanţă de urgenţă se propune extinderea obligaţiei de declarare a averii şi la candidaţii pentru funcţiile de consilier judeţean, consilier local şi primar,
Paragraf
în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
Paragraf
Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.
TITLU

Titlul I

Paragraf
Modificarea şi completarea Legii nr. 115/1996 pentru declararea şi controlul averii demnitarilor, magistraţilor, a unor persoane cu funcţii de conducere şi de control şi a funcţionarilor publici
ART

Articolul i

Paragraf
Legea nr. 115/1996 pentru declararea şi controlul averii demnitarilor, magistraţilor, a unor persoane cu funcţii de conducere şi de control şi a funcţionarilor publici, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 263 din 28 octombrie 1996, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
Paragraf 1
Alineatul (4) al articolului 6 va avea următorul cuprins:
Paragraf
"(4) Nedepunerea declaraţiei în termenul prevăzut la art. 3 alin. (2), neactualizarea declaraţiei de avere, din motive imputabile, până la data de 31 decembrie a fiecărui an, în situaţia dobândirii unor bunuri, potrivit alin. (1), sau nedepunerea unei noi declaraţii în termen de 15 zile de la încetarea activităţii ori, după caz, de la expirarea celor 4 ani de la ultima declaraţie conduce la declanşarea din oficiu a procedurii de control."
Paragraf 2
După articolul 6 se introduce un nou articol, articolul 6^1 , cu următorul cuprins:
Paragraf
"Art. 6^1 . - (1) Persoanele care candidează pentru funcţia de Preşedinte al României, deputat, senator, consilier judeţean, consilier local sau primar au obligaţia să îşi declare averea.
litera
(2) Declaraţia de avere se depune la Biroul Electoral Central sau, după caz, la biroul electoral de circumscripţie, o dată cu declaraţia de acceptare a candidaturii, în două exemplare. Biroul electoral de circumscripţie transmite un exemplar al declaraţiilor de avere la consiliul judeţean.
litera
(3) Declaraţiile de avere ale candidaţilor pentru funcţia de Preşedinte al României se publică în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, în termen de 5 zile de la data depunerii.
litera
(4) Declaraţiile de avere ale candidaţilor pentru funcţia de deputat, senator, consilier judeţean, consilier local sau primar se publică pe paginile de Internet ale consiliilor judeţene în termen de 5 zile de la data depunerii."
Paragraf 3
La articolul 9 alineatul (2), litera a) va avea următorul cuprins:
Paragraf
"a) procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel, procurorul general al Parchetului Naţional Anticorupţie sau conducătorul autorităţii publice la care a funcţionat ori funcţionează cel a cărui avere este supusă cercetării;"
Paragraf 4
Alineatul (2) al articolului 14 va avea următorul cuprins:
Paragraf
"(2) Ordonanţa de clasare se comunică părţilor şi parchetului de pe lângă curtea de apel, în a cărei rază funcţionează comisia sau, după caz, procurorului general al Parchetului Naţional Anticorupţie, precum şi direcţiei generale judeţene a finanţelor publice în a cărei rază domiciliază persoana a cărei avere este supusă cercetării."
Paragraf 5
La articolul 22, litera a) va avea următorul cuprins:
Paragraf
"a) ministrul justiţiei, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi procurorul general al Parchetului Naţional Anticorupţie;"
Paragraf 6
Anexa privind declaraţia de avere se modifică şi se înlocuieşte cu anexa la prezenta ordonanţă de urgenţă.
ART

Articolul ii

litera
(1) Declaraţia de avere se depune în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, cu excepţia persoanelor prevăzute la art. 6^1 , care vor depune declaraţia de avere o dată cu declaraţia de acceptare a candidaturii. Candidaţii care şi-au depus candidaturile pentu alegerea autorităţilor administraţiei publice locale din 6 iunie 2004 până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă vor depune declaraţiile de avere în termen de 5 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
litera
(2) În termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei va întocmi un index cuprinzând adresele paginilor de Internet ale autorităţilor şi instituţiilor publice care au obligaţia să publice declaraţiile de avere.
litera
(3) Indexul prevăzut la alin. (2) se publică în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a.
ART

Articolul iii

Paragraf
Legea nr. 115/1996 pentru declararea şi controlul averii demnitarilor, magistraţilor, a unor persoane cu funcţii de conducere şi de control şi a funcţionarilor publici, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 263 din 28 octombrie 1996, cu modificările ulterioare, precum şi cu modificările şi completările aduse prin prezenta ordonanţă de urgenţă, va fi republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.
TITLU

Titlul II

Paragraf
Modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Parchetul Naţional Anticorupţie
ART

Articolul iv

Paragraf
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Parchetul Naţional Anticorupţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 11 aprilie 2002, aprobată cu modificări prin Legea nr. 503/2002, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
Paragraf 1
După alineatul (3) al articolului 1 se introduce un nou alineat, alineatul (3^1 ), cu următorul cuprins:
Paragraf
"(3^1 ) Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie coordonează Parchetul Naţional Anticorupţie, potrivit legii, prin intermediul procurorului general al acestui parchet. Coordonarea priveşte îndrumări cu caracter general referitoare la măsurile care trebuie luate pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor de corupţie, precum şi solicitarea de informări asupra activităţii instituţiei."
Paragraf 2
La articolul 3 alineatul (1), după litera c) se introduc literele c^1 ), c^2 ) şi c^3 ) cu următorul cuprins:
Paragraf
"c^1 ) sesizarea instanţelor judecătoreşti pentru luarea măsurilor prevăzute de lege şi pentru judecarea cauzelor privind infracţiunile prevăzute în Legea nr. 78/2000, cu modificările ulterioare, care sunt, potrivit art. 13, în competenţa Parchetului Naţional Anticorupţie;
Paragraf
c^2 ) participarea, în condiţiile legii, la şedinţele de judecată;
Paragraf
c^3 ) exercitarea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti, în condiţiile prevăzute de lege;"
Paragraf 3
La articolul 3 alineatul (1), după litera f) se introduce litera g) cu următorul cuprins:
Paragraf
"g) exercitarea altor atribuţii prevăzute de lege."
Paragraf 4
Articolul 4 va avea următorul cuprins:
Paragraf
"Art. 4 - (1) Parchetul Naţional Anticorupţie este condus, potrivit prevederilor art. 1 alin. (3), de un procuror general, ajutat de 2 procurori generali adjuncţi, asimilaţi adjunctului procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
litera
(2) În activitatea sa procurorul general al Parchetului Naţional Anticorupţie este ajutat de 2 procurori consilieri, asimilaţi procurorilor consilieri ai procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
litera
(3) Procurorul general al Parchetului Naţional Anticorupţie este ordonator principal de credite.
litera
(4) Finanţarea cheltuielilor curente şi de capital ale Parchetului Naţional Anticorupţie se asigură de la bugetul de stat. Anual se constituie un depozit în valoare de 20 miliarde lei, pentru acţiuni privind organizarea şi constatarea infracţiunilor flagrante de corupţie, la dispoziţia procurorului general al Parchetului Naţional Anticorupţie. Această sumă este prevăzută la titlul «Cheltuieli materiale şi servicii» în bugetul Parchetului Naţional Anticorupţie, iar modul său de gestionare şi utilizare se va stabili prin ordin al procurorului general al acestui parchet."
Paragraf 5
Articolul 5 va avea următorul cuprins:
Paragraf
"Art. 5. - (1) Parchetul Naţional Anticorupţie este organizat în următoarele secţii, conduse de procurori şefi secţie, ajutaţi de procurori şefi adjuncţi secţie:
litera a)
Secţia de combatere a corupţiei;
litera b)
Secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie;
litera c)
Secţia de combatere a infracţiunilor de corupţie săvârşite de militari;
litera d)
Secţia judiciară penală.
litera
(2) În cadrul Parchetului Naţional Anticorupţie se pot înfiinţa servicii teritoriale, servicii, birouri şi alte compartimente de activitate, prin ordin al procurorului general al acestui parchet.
litera
(3) Sediul serviciilor teritoriale şi circumscripţia acestora se stabilesc de procurorul general al Parchetului Naţional Anticorupţie, de regulă, în localităţile în care îşi au sediul parchetele de pe lângă curţile de apel şi în raport cu circumscripţia acestora.
litera
(4) Serviciile teritoriale, serviciile şi birourile sunt conduse de procurori-şefi.
litera
(5) Ofiţerii de poliţie judiciară sunt organizaţi într-o brigadă condusă de un poliţist, în calitate de şef de brigadă, care să aibă cel puţin gradul profesional de chestor de poliţie."
Paragraf 6
Articolul 7 se abrogă.
Paragraf 7
Alineatele (3), (5) şi (8) ale articolului 10 vor avea următorul cuprins:
Paragraf
"(3) Ofiţerii de poliţie judiciară pot efectua numai acele acte de cercetare penală dispuse de procurorii Parchetului Naţional Anticorupţie. Ofiţerii de poliţie judiciară îşi desfăşoară activitatea sub directa conducere, supraveghere şi control nemijlocit al procurorului.
Paragraf 5
Detaşarea ofiţerilor de poliţie judiciară în cadrul Parchetului Naţional Anticorupţie se face prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor, iar numirea acestora în funcţii se face prin ordin al procurorului general al acestui parchet. Pot fi numiţi în cadrul Parchetului Naţional Anticorupţie numai ofiţerii care au absolvit o formă de învăţământ superior şi au minimum 6 ani vechime în structuri cu atribuţii de constatare, investigare şi cercetare a infracţiunilor de corupţie sau a celor conexe infracţiunilor de corupţie.
litera
(8) Ofiţerii de poliţie judiciară, pe perioada numirii în cadrul Parchetului Naţional Anticorupţie, au drepturile şi obligaţiile prevăzute de lege pentru ofiţerii de poliţie, cu excepţiile prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă. Atribuţiile prevăzute de lege pentru ministrul administraţiei şi internelor privind drepturile şi răspunderile ce revin ofiţerilor de poliţie judiciară se exercită de procurorul general al Parchetului Naţional Anticorupţie. Atribuţiile privind acordarea gradelor profesionale pentru ofiţerii de poliţie judiciară se exercită de ministrul administraţiei şi internelor, la propunerea procurorului general al Parchetului Naţional Anticorupţie."
Paragraf 8
Articolul 11 va avea următorul cuprins:
Paragraf
"Art. 11. - (1) În cadrul Parchetului Naţional Anticorupţie sunt numiţi, prin ordin al procurorului general al acestui parchet, cu avizul ministerelor de resort, specialişti cu înaltă calificare în domeniul economic, financiar, bancar, vamal, informatic, precum şi în alte domenii, pentru clarificarea unor aspecte tehnice în activitatea de urmărire penală.
litera
(2) Specialiştii prevăzuţi la alin. (1) au calitatea de funcţionar public şi îşi desfăşoară activitatea sub directa conducere, supraveghere şi control nemijlocit al procurorilor din Parchetul Naţional Anticorupţie. Specialiştii au drepturile şi obligaţiile prevăzute de lege pentru funcţionarii publici, cu excepţiile menţionate în prezenta ordonanţă de urgenţă.
litera
(3) Constatarea tehnico-ştiinţifică efectuată din dispoziţia scrisă a procurorului de specialiştii prevăzuţi la alin. (1) constituie mijloc de probă, în condiţiile legii."
Paragraf 9
Articolul 13 va avea următorul cuprins:
Paragraf
"Art. 13. - (1) Sunt de competenţa Parchetului Naţional Anticorupţie infracţiunile prevăzute în Legea nr. 78/2000, cu modificările ulterioare, săvârşite în una dintre următoarele condiţii:
litera a)
dacă, indiferent de calitatea persoanelor care le-au comis, au cauzat o pagubă materială mai mare decât echivalentul în lei a 10.000 euro ori o perturbare deosebit de gravă a activităţii unei autorităţi publice, instituţii publice sau oricărei alte persoane juridice ori dacă valoarea sumei sau a bunului care formează obiectul infracţiunii de corupţie este mai mare decât echivalentul în lei a 3.000 euro;
litera b)
dacă, indiferent de valoarea pagubei materiale ori de gravitatea perturbării aduse unei autorităţi publice, instituţii publice sau oricărei alte persoane juridice ori de valoarea sumei sau a bunului care formează obiectul infracţiunii de corupţie, sunt comise de către deputaţi, senatori, membrii Guvernului, secretari de stat ori subsecretari de stat şi asimilaţii acestora, judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi ai Curţii Constituţionale, preşedintele şi vicepreşedintele Consiliului Legislativ, Avocatul Poporului şi adjuncţii săi, consilierii prezidenţiali şi consilierii de stat din cadrul Administraţiei Prezidenţiale, consilierii de stat ai primului-ministru, membrii, procurorii şi controlorii financiari ai Curţii de Conturi şi ai camerelor judeţene de conturi, guvernatorul şi viceguvernatorul Băncii Naţionale a României, preşedintele şi vicepreşedintele Consiliului Concurenţei, ceilalţi magistraţi, ofiţeri, amirali, generali şi mareşali, ofiţeri de poliţie şi agenţi de poliţie, indiferent de gradul profesional, preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene, primarul general şi viceprimarii municipiului Bucureşti, primarii şi viceprimarii sectoarelor municipiului Bucureşti, primarii şi viceprimarii municipiilor, oraşelor şi comunelor, consilierii judeţeni şi locali, prefecţi, subprefecţi, persoane cu funcţii de conducere sau de control în cadrul autorităţilor publice centrale şi locale, notarii publici, avocaţii, comisarii Gărzii Financiare, membrii consiliilor de administraţie şi persoanele care deţin funcţii de conducere, de la director inclusiv, în cadrul regiilor autonome de interes naţional, al companiilor şi societăţilor naţionale, al băncilor şi societăţilor comerciale la care statul este acţionar majoritar, al instituţiilor publice care au atribuţii în procesul de privatizare şi al unităţilor centrale financiarbancare, persoanele prevăzute laart. 8^1 din Legea nr. 78/2000, cu modificările ulterioare, lichidatorii judiciari, personalul vamal, executorii judecătoreşti şi executorii Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului.
litera
(2) Procurorii specializaţi din cadrul Parchetului Naţional Anticorupţie efectuează în mod obligatoriu urmărirea penală pentru infracţiunile prevăzute la alin. (1).
litera
(3) Urmărirea penală în cauzele privind infracţiunile prevăzute la alin. (1) săvârşite de militarii în activitate se efectuează de procurori militari din cadrul Parchetului Naţional Anticorupţie, indiferent de gradul militar pe care îl au persoanele cercetate.
litera
(4) Sunt de competenţa parchetelor de pe lângă instanţe, potrivit dispoziţiilor Codului de procedură penală, infracţiunile prevăzute în Legea nr. 78/2000, cu modificările ulterioare, care nu sunt date, conform alin. (1), în competenţa Parchetului Naţional Anticorupţie."
Paragraf 10
Articolul 13^1 va avea următorul cuprins:
Paragraf
"Art. 13^1 . - Competenţa de judecată privind infracţiunile săvârşite de procurorii Parchetului Naţional Anticorupţie revine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie."
Paragraf 11
După articolul 15 se introduce un nou articol, articolul 15^1 , cu următorul cuprins:
Paragraf
"Art. 15^1 . - Parchetul Naţional Anticorupţie este autorizat să deţină şi să folosească mijloace adecvate pentru obţinerea, verificarea, prelucrarea şi stocarea informaţiilor privitoare la faptele de corupţie prevăzute în Legea nr. 78/2000, cu modificările ulterioare, în condiţiile legii. Orice informaţie cu valoare operativă de altă natură se transmite de îndată autorităţilor abilitate prin lege, pentru verificarea şi valorificarea acesteia."
Paragraf 12
Articolul 16 va avea următorul cuprins:
Paragraf
"Art. 16. - (1) Când sunt indicii temeinice cu privire la săvârşirea uneia dintre infracţiunile atribuite prin prezenta ordonanţă de urgenţă în competenţa Parchetului Naţional Anticorupţie, în scopul strângerii de probe sau al identificării făptuitorului, pot fi dispuse următoarele măsuri:
litera a)
punerea sub supraveghere a conturilor bancare şi a conturilor asimilate acestora;
litera b)
punerea sub supraveghere, interceptarea sau înregistrarea comunicaţiilor;
litera c)
accesul la sisteme informaţionale.
litera
(2) Măsurile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c) pot fi dispuse de procurorii Parchetului Naţional Anticorupţie, pe o durată de cel mult 30 de zile. Pentru motive temeinice aceste măsuri pot fi prelungite de procuror prin ordonanţă motivată, fiecare prelungire neputând depăşi 30 de zile. Durata maximă a măsurilor dispuse este de 4 luni.
litera
(3) Măsura prevăzută la alin. (1) lit. b) poate fi dispusă de judecător, potrivit dispoziţiilor art. 91^1 -91^6 din Codul de procedură penală care se aplică în mod corespunzător.
litera
(4) Procurorii Parchetului Naţional Anticorupţie pot dispune să li se comunice înscrisuri, documente bancare, financiare ori contabile, în condiţiile prevăzute la alin. (1)."
Paragraf 13
La articolul 17, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:
Paragraf
"(3) Art. 224^1 -224^4 din Codul de procedură penală se aplică în mod corespunzător."
Paragraf 14
Articolul 27 va avea următorul cuprins:
Paragraf
"Art. 27. - (1) Parchetul Naţional Anticorupţie funcţionează cu următorul număr total de posturi:
litera a)
130 de posturi de procurori;
litera b)
170 de posturi de ofiţeri de poliţie judiciară;
litera c)
45 de posturi de specialişti;
litera d)
85 de posturi de personal auxiliar de specialitate;
litera e)
80 de posturi de personal economic şi administrativ.
litera
(2) Numărul maxim de posturi al Parchetului Naţional Anticorupţie poate fi majorat prin hotărâre a Guvernului."
Paragraf 15
Articolul 28 va avea următorul cuprins:
Paragraf
"Art. 28. - (1) Procurorii din cadrul Parchetului Naţional Anticorupţie beneficiază de toate drepturile stabilite pentru magistraţi în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 177/2002 privind salarizarea şi alte drepturi ale magistraţilor, cu modificările şi completările ulterioare, în alte acte normative, precum şi în prezenta ordonanţă de urgenţă. Aceştia sunt salarizaţi potrivit anexei nr. 1 cap. A nr. crt. 2-11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 177/2002.
litera
(2) Specialiştii din Parchetul Naţional Anticorupţie beneficiază de drepturile prevăzute în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 192/2002 privind reglementarea drepturilor de natură salarială a funcţionarilor publici, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi în prezenta ordonanţă de urgenţă. Aceştia sunt salarizaţi potrivit anexei nr. 1 cap. B nr. crt. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 177/2002, aceasta fiind unica formă de salarizare. Specialiştii care au funcţia de şef serviciu sau şef birou sunt salarizaţi cu indemnizaţia corespunzătoare funcţiei de procuror şef serviciu şi, respectiv, procuror şef birou din cadrul parchetelor de pe lângă curţile de apel.
litera
(3) Ofiţerii de poliţie judiciară din Parchetul Naţional Anticorupţie beneficiază de drepturile prevăzute în anexa nr. 4 la Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 353/2003, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi în prezenta ordonanţă de urgenţă. Aceştia sunt salarizaţi potrivit anexei nr. 1 cap. A nr. crt. 29 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 177/2002. Ofiţerii de poliţie judiciară care au funcţia de şef birou sunt salarizaţi potrivit anexei nr. 1 cap. A nr. crt. 28, iar cei care au funcţia de şef serviciu, potrivit anexei nr. 1 cap. A nr. crt. 27.
litera
(4) Personalul prevăzut la alin. (1) şi judecătorii care compun completele specializate în infracţiunile de corupţie, potrivit art. 29 din Legea nr. 78/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de o majorare cu 40% a indemnizaţiei de încadrare brute lunare, iar personalul prevăzut la alin. (2) şi (3) beneficiază de o majorare cu 30% pentru activitatea specializată de combatere a infracţiunilor de corupţie.
litera
(5) Salarizarea personalului auxiliar de specialitate şi a personalului economic şi administrativ este cea prevăzută de lege pentru aceleaşi categorii de personal al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
litera
(6) Indemnizaţiile de încadrare brute lunare sau salariile de bază brute, precum şi alte drepturi ale personalului prevăzut la alin. (1), (3) şi (5) se stabilesc, potrivit legii, de procurorul general al Parchetului Naţional Anticorupţie.
litera
(7) Drepturile băneşti şi materiale ale magistraţilor şi personalului auxiliar de specialitate, cadre militare în activitate, precum şi ale ofiţerilor de poliţie judiciară şi ale personalului civil auxiliar şi de altă specialitate din structurile Parchetului Naţional Anticorupţie se plătesc din fondurile acestui parchet."
Paragraf 16
După articolul 28 se introduc două noi articole, articolele 28^1 şi 28^2 , cu următorul cuprins:
Paragraf
"Art. 28^1 . - Parchetul Naţional Anticorupţie poate acorda premii lunare în limita a 5% din cheltuielile de salarizare, cu încadrarea în fondurile aprobate anual prin buget cu această destinaţie. Premiile se pot acorda magistraţilor şi celorlalte categorii de personal care au realizat sau au participat direct la obţinerea unor rezultate, apreciate ca valoroase. Sumele neconsumate pot fi utilizate în lunile următoare în cadrul aceluiaşi an bugetar.
Paragraf
Art. 28^2 . - Parcul auto, consumul de carburanţi şi modul de utilizare a parcului auto se stabilesc prin ordin al procurorului general al Parchetului Naţional Anticorupţie."
Paragraf 17
Articolul 33 va avea următorul cuprins:
Paragraf
"Art. 33. - Procurorul general al Parchetului Naţional Anticorupţie va adopta, prin ordin, regulamentul de aplicare a dispoziţiilor prezentei ordonanţe de urgenţă."
Paragraf
Art. V
Paragraf
Se autorizează Ministerul Finanţelor Publice să introducă modificările ce decurg din prezenta ordonanţă de urgenţă în structura bugetului de stat, în structura şi volumul bugetelor celor două instituţii - Ministerul Public şi Parchetul Naţional Anticorupţie -, precum şi în anexele la acestea.
ART

Articolul vi

Paragraf
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Parchetul Naţional Anticorupţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 11 aprilie 2002, aprobată cu modificări prin Legea nr. 503/2002, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu modificările şi completările aduse prin prezenta ordonanţă de urgenţă, va fi republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.
TITLU

Titlul III

Paragraf
Modificarea Legii nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială
ART

Articolul vii

Paragraf
Legea nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 334 din 20 mai 2002, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
Paragraf 1
Articolul 3 va avea următorul cuprins:
Paragraf
"Art. 3. - (1) Răspunderea politică a Guvernului constă în demiterea sa, ca urmare a retragerii încrederii acordate de către Parlament, prin adoptarea unei moţiuni de cenzură, în condiţiile prevederilor art. 113 şi 114 din Constituţie, republicată.
litera
(2) Guvernul şi celelalte organe ale administraţiei publice sunt obligate să prezinte Camerei Deputaţilor şi Senatului, precum şi comisiilor parlamentare informaţiile şi documentele cerute în temeiul art. 111 alin. (1) din Constituţie, republicată, în termen de maximum 20 de zile de la primirea solicitării.
litera
(3) Guvernul şi fiecare dintre membrii săi au obligaţia să răspundă la întrebările sau la interpelările formulate de deputaţi ori de senatori, în temeiul art. 112 alin. (1) din Constituţie, republicată, în condiţiile prevăzute de regulamentele celor două Camere ale Parlamentului."
Paragraf 2
La articolul 8 alineatul (2), litera a) va avea următorul cuprins:
Paragraf
"a) refuzul nejustificat de a prezenta Camerei Deputaţilor, Senatului sau comisiilor permanente ale acestora, în termenul prevăzut la art. 3 alin. (2), informaţiile şi documentele cerute de acestea în cadrul activităţii de informare a Parlamentului de către membrii Guvernului, potrivit art. 111 alin. (1) din Constituţie, republicată;"
Paragraf 3
Alineatul (3) al articolului 13 va avea următorul cuprins:
Paragraf
"(3) După începerea urmăririi penale membrul Guvernului care este şi deputat sau senator poate fi percheziţionat, reţinut ori arestat numai cu încuviinţarea Camerei din care face parte, după ascultarea sa, cu respectarea prevederilor art. 72 alin. (2) din Constituţie, republicată, şi a regulilor de procedură cuprinse în regulamentul Camerei din care face parte."
Paragraf 4
Articolul 15 va avea următorul cuprins:
Paragraf
"Art. 15. - Cererea de urmărire penală a membrilor Guvernului şi, după caz, de ridicare a imunităţii parlamentare se adoptă cu respectarea prevederilor art. 67 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţie, republicată. Votul este secret şi se exprimă prin bile."
ART

Articolul viii

Paragraf
Legea nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 334 din 20 mai 2002, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu modificările aduse prin prezenta ordonanţă de urgenţă, va fi republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.
Paragraf
PRIM-MINISTRU
Paragraf
ADRIAN NĂSTASE
Paragraf
Contrasemnează:
Paragraf
Ministrul justiţiei,
Paragraf
Cristian Diaconescu
Paragraf
p. Ministrul finanţelor publice,
Paragraf
Neculae Eugeniu Plăiaşu,
Paragraf
secretar de stat
Paragraf
p. Ministrul de stat, ministrul administraţiei şi internelor,
Paragraf
Toma Zaharia,
Paragraf
secretar de stat
Paragraf
Bucureşti, 21 aprilie 2004.
Paragraf
Nr. 24.
ANX

Anexa

PRE PRE_315
[Text Preformatat S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_315
Linie PRE 1
DECLARAŢIE DE AVERE
Linie PRE 2
Subsemnatul ................., având funcţia de ............. la .........,
Linie PRE 3
declar pe propria răspundere că împreună cu familia*) am următoarea avere:
Linie PRE 4
I. Bunuri imobile, în ţară ori în străinătate**):
Linie PRE 5
1. Terenuri:
Linie PRE 6
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Linie PRE 7
Categorii de terenuri Anul Suprafaţa Valoarea Statul în care
Linie PRE 8
dobândirii impozitului este situat imobilul
Linie PRE 9
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Linie PRE 10
- agricole .......... ......... .......... ............
Linie PRE 11
- forestiere .......... ......... .......... ............
Linie PRE 12
- intravilane .......... ......... .......... ............
Linie PRE 13
- luciu de apă .......... ......... .......... ............
Linie PRE 14
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Linie PRE 15
2. Clădiri:
Linie PRE 16
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Linie PRE 17
2.1. Spaţii cu Nr. Anul Suprafaţa Valoarea Statul în care
Linie PRE 18
destinaţia dobândirii construită de impozitare este situat
Linie PRE 19
de locuinţă imobilul
Linie PRE 20
- apartament ..... ........ ......... ......... ..........
Linie PRE 21
- casă de locuit ..... ........ ......... ......... ..........
Linie PRE 22
- casă de vacanţă ..... ........ ......... ......... ..........
Linie PRE 23
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Linie PRE 24
2.2. Spaţii ..... ........ ......... ......... ..........
Linie PRE 25
comerciale
Linie PRE 26
sau de
Linie PRE 27
producţie
Linie PRE 28
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Linie PRE 29
II. Bunuri mobile:
Linie PRE 30
1. Autovehicule/autoturisme, tractoare, maşini agricole, şalupe, iahturi
Linie PRE 31
şi alte mijloace de transport care sunt supuse înmatriculării, potrivit
Linie PRE 32
legii:
Linie PRE 33
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Linie PRE 34
Denumirea Marca Buc. Anul Anul Modalitatea
Linie PRE 35
de dobândirii de dobândire
Linie PRE 36
fabricaţie
Linie PRE 37
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Linie PRE 38
......... ........ ...... .......... .......... ............
Linie PRE 39
......... ........ ...... .......... .......... ............
Linie PRE 40
......... ........ ...... .......... .......... ............
Linie PRE 41
......... ........ ...... .......... .......... ............
Linie PRE 42
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Linie PRE 43
*) Prin familie, în sensul prezentei declaraţii, se înţelege soţul, soţia
Linie PRE 44
şi copiii aflaţi în întreţinere.
Linie PRE 45
**) Dacă se află în indiviziune, se va arăta cota-parte.
Linie PRE 46
2. Depozite şi conturi curente, în valută sau în lei, în ţară ori în stră-
Linie PRE 47
inătate, a căror valoare însumată depăşeşte echivalentul a 5.000 euro,
Linie PRE 48
precum şi certificatele de trezorerie şi titlurile de participare la fon-
Linie PRE 49
durile şi societăţile de investiţii, a căror valoare însumată depăşeşte
Linie PRE 50
echivalentul a 5.000 euro:
Linie PRE 51
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Linie PRE 52
Depozit/cont curent/ Cuantumul depozitului, Statul în care este
Linie PRE 53
certificate de al contului curent, al constituit depozitul sau
Linie PRE 54
trezorerie/titluri de certificatelor de contul curent/
Linie PRE 55
participare trezorerie sau al Statul pe teritoriul
Linie PRE 56
titlurilor de participare căruia sunt emise
Linie PRE 57
certificatele de
Linie PRE 58
trezorerie sau
Linie PRE 59
titlurile de participare
Linie PRE 60
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Linie PRE 61
.................. .................... .....................
Linie PRE 62
.................. .................... .....................
Linie PRE 63
.................. .................... .....................
Linie PRE 64
.................. .................... .....................
Linie PRE 65
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Linie PRE 66
3. Creanţe cu o valoare ce depăşeşte echivalentul a 5.000 euro***):
Linie PRE 67
.............................................................................
Linie PRE 68
.............................................................................
Linie PRE 69
4. Obligaţii cu o valoare ce depăşeşte echivalentul a 5.000 euro****):
Linie PRE 70
.............................................................................
Linie PRE 71
.............................................................................
Linie PRE 72
5. Alte bunuri producătoare de venituri nete care însumate depăşesc echivalen-
Linie PRE 73
tul a 5.000 euro pe an:
Linie PRE 74
............................................................................
Linie PRE 75
............................................................................
Linie PRE 76
III. Asociat sau acţionar la societăţi comerciale române ori străine, dacă
Linie PRE 77
valoarea părţilor sociale sau a acţiunilor depăşeşte echivalentul a 5.000
Linie PRE 78
euro:
Linie PRE 79
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Linie PRE 80
Denumirea societăţii Nr. de părţi sociale Valoarea părţilor sociale
Linie PRE 81
comerciale sau de acţiuni sau a acţiunilor
Linie PRE 82
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Linie PRE 83
.................... ................... .......................
Linie PRE 84
.................... ................... .......................
Linie PRE 85
.................... ................... .......................
Linie PRE 86
IV. Alte activităţi cu scop lucrativ, care produc un venit anual a cărui
Linie PRE 87
valoare depăşeşte echivalentul a 5.000 euro:
Linie PRE 88
...........................................................................
Linie PRE 89
...........................................................................
Linie PRE 90
V. Bunurile şi serviciile primite cu titlu gratuit în cadrul unor activi-
Linie PRE 91
tăţi de protocol în exercitarea mandatului sau a funcţiei, a căror valoare
Linie PRE 92
depăşeşte, fiecare, echivalentul a 200 euro:
Linie PRE 93
...........................................................................
Linie PRE 94
...........................................................................
Linie PRE 95
VI. Alte precizări ale declarantului:
Linie PRE 96
...........................................................................
Linie PRE 97
...........................................................................
Linie PRE 98
Prezenta declaraţie constituie act public şi răspund, conform legii penale,
Linie PRE 99
pentru inexactitatea sau caracterul incomplet al datelor.
Linie PRE 100
Data Semnătura
Linie PRE 101
................ .......................
Linie PRE 102
__________
Linie PRE 103
***) Se va indica cuantumul.
Linie PRE 104
****) Se va indica cuantumul.

Vrei mai mult?

Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.

Începe gratuit
Contact

Începe Conversația.

Pregătit să știi exact de unde vine răspunsul?

Newsletter

Primește noutățile legislative și actualizările platformei direct pe email.

© 2026 Toate drepturile rezervate.

Poly Tool Design SRL — Blvd. Ferdinand 95, Constanța, 900717, România — CUI: 40293031