AcasăDocument

ACORD din 22 octombrie 1990

între România, pe de o parte, şi Comunitatea Economică Europeană şi Comunitatea Europeană pentru Energie Atomică, pe de altă parte, privind comerţul şi cooperarea comercială şi economică

În vigoare
Emitent:ACT INTERNAŢIONAL
Publicat:15.03.1991
Versiune:unica
Sursă oficială
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
Paragraf
România, pe de o parte, Comunitatea Economică Europeană şi Comunitatea Europeană pentru Energie Atomică, denumite în continuare împreună Comunitatea, pe de altă parte,
Paragraf
recunoscînd că România şi Comunitatea doresc să promoveze şi să extindă relaţiile contractuale directe stabilite între ele prin acordurile referitoare la crearea comisiei mixte şi la comerţul cu produse industriale, semnate la 28 iulie 1980, şi să stabilească un cadru mai larg pentru cooperarea comercială şi economică,
Paragraf
reamintind legăturile comerciale şi economice tradiţionale dintre România şi Comunitate şi ţinînd cont de nivelul lor respectiv de dezvoltare economică,
Paragraf
ţinînd seama de influenţele favorabile ale reformelor în curs în România şi de politicile economice respective ale părţilor contractante asupra relaţiilor lor comerciale şi economice,
Paragraf
dorind să creeze condiţii favorabile dezvoltării armonioase şi diversificării schimburilor, precum şi promovării cooperării comerciale şi economice în domenii de interes reciproc pe bază de egalitate, de avantaje mutuale şi de reciprocitate,
Paragraf
conştiente de importanţa deosebită a comerţului exterior şi a altor forme de cooperare economică internaţională, ca factori de dezvoltare economică şi socială,
Paragraf
conştiente de importanţa transpunerii depline în practică a Actului final al Conferinţei pentru securitate şi cooperare în Europa, a Documentului final al Reuniunii de la Madrid şi a Documentului final al Reuniunii de la Viena,
Paragraf
reafirmînd ataşamentul părţilor contractante la Acordul general pentru tarife vamale şi comerţ şi la protocolul de aderare a României la acesta,
Paragraf
apreciind că este necesar să se dea un nou elan relaţiilor comerciale şi economice dintre România şi Comunitate în spiritul Documentului final al Conferinţei C.S.C.E. de la Bonn privind cooperarea economică în Europa,
Paragraf
recunoscînd că România şi Comunitatea doresc să stabilească între ele legături contractuale mai largi în domenii mai extinse şi susceptibile de dezvoltări ulterioare,
Paragraf
au decis să încheie prezentul acord şi au desemnat în acest scop pe plenipotenţiarii lor,
Paragraf
care, după ce au făcut schimb de deplinele lor puteri recunoscute în buna şi cuvenită forma,
Paragraf
au convenit următoarele dispoziţii:

Articolul 1

Paragraf
Părţile contractante se angajează să favorizeze şi să promoveze schimburile lor comerciale şi cooperarea lor comercială şi economică.

Articolul 2

Paragraf 1
Prezentul acord se aplică schimburilor cu toate produsele originare din România şi Comunitate, cu excepţia produselor vizate de Tratatul instituind Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului.
Paragraf 2
Prezentul acord nu afectează dispoziţiile acordului existent între România şi Comunitatea Economică Europeană privind comerţul cu textile, care se aplică cu titlu provizoriu de la 1 ianuarie 1987, nici dispoziţiile schimburilor de scrisori şi ale altor aranjamente privind comerţul cu textile încheiate ulterior, în perioada de aplicare a acestor dispoziţii; între altele, în cazul în care Comunitatea ar invoca art. 24 din Protocolul de prelungire a Aranjamentului din 31 iulie 1986 privind comerţul internaţional cu textile, se aplică numai dispoziţiile acestui aranjament, cu excluderea oricăror dispoziţii ale prezentului acord.
Paragraf
Cel mai tîrziu cu şase luni înaintea expirării acordurilor privind comerţul cu textile vizate mai sus, părţile contractante se consulta în vederea fixării aranjamentelor de aplicat comerţului cu textile, după expirarea acestor acorduri.
Paragraf 3
Prezentul acord nu afectează acordurile sau aranjamentele specifice referitoare la produsele agricole care sînt în vigoare între părţile contractante, nici acordurile sau aranjamentele care le-ar succeda.

Capitolul I COMERŢ

Articolul 3

Paragraf 1
În afară indicaţiilor contrare din prezentul acord, comerţul între părţile contractante se efectuează în conformitate cu reglementările lor respective.
Paragraf 2
În cadrul legislaţiilor şi reglementărilor lor respective, părţile contractante adopta măsurile de natura să asigure dezvoltarea armonioasă şi diversificarea schimburilor reciproce.
Paragraf 3
În acest scop, ele confirmă voinţa lor de a examina într-un spirit de cooperare, fiecare de partea sa, sugestiile formulate de cealaltă parte în vederea realizării acestor obiective.

Articolul 4

Paragraf
Părţile contractante reafirmă angajamentul lor de a-şi acorda reciproc tratamentul naţiunii celei mai favorizate în conformitate cu Acordul general pentru tarife vamale şi comerţ (G.A.T.T.) şi cu protocolul de aderare a României la acesta.

Articolul 5

Paragraf
Fiecare parte contractantă acordă importurilor de produse din cealaltă parte gradul cel mai ridicat de liberalizare pe care îl aplică în general ţărilor terţe, ţinînd seama de prevederile G.A.T.T. şi ale protocolului de aderare a României la acesta; în acest scop, Comunitatea se angajează să elimine progresiv restricţiile cantitative vizate de art. 3 lit. a) din protocolul de aderare a României la G.A.T.T., conform modalităţilor şi pentru produsele vizate de art. 7-11 ale prezentului acord.

Articolul 6

Paragraf
Procesul de liberalizare ţine seama de prevederile G.A.T.T., de evoluţia schimburilor dintre cele două părţi, de modificările condiţiilor pieţei şi de regulile privind comerţul în România sau în Comunitate, precum şi de progresele realizate în punerea în aplicare a prezentului acord.

Articolul 7

Paragraf
Comunitatea se angajează să elimine, cel mai tîrziu pînă la sfîrşitul primului an de la intrarea în vigoare a prezentului acord, restricţiile cantitative care se aplică importurilor efectuate în regiunile Comunităţii şi pentru produsele enumerate în anexa nr. I.

Articolul 8

Paragraf
Comunitatea se angajează să suspende, în decurs de un an de la intrarea în vigoare a acordului, aplicarea restricţiilor cantitative la importurile de produse enumerate în anexa nr. II, în regiunile indicate în aceasta anexa şi în condiţiile specificate de aceasta.

Articolul 9

Paragraf 1
Pentru fiecare an civil, Comunitatea deschide contingente de import în favoarea produselor care prezintă interes pentru România şi care fac obiectul restricţiilor cantitative.
Paragraf 2
În fiecare an, cele două părţi se consultă în cadrul comisiei mixte prevăzute la art. 22, în scopul de a determina, pentru anul viitor, noile liberalizări, precum şi, în afară excepţiilor, creşterea progresivă şi constantă a contingentelor pentru produsele care fac obiectul restricţiilor cantitative vizate de art. 5.

Articolul 10

Paragraf
Înainte de sfîrşitul lunii iunie 1992, părţile contractante vor examina, în cadrul comisiei mixte prevăzute la art. 22, restricţiile cantitative vizate de art. 5, menţinute încă la momentul respectiv, pentru a determina ce modificări vor trebui, eventual, aduse sistemului de importuri existent.

Articolul 11

Paragraf
Comunitatea se angajează să elimine, cel mai tîrziu la 31 decembrie 1995, restricţiile cantitative vizate de art. 5, încă în vigoare, cu excepţia celor ce privesc un număr limitat de produse care, atunci, ar putea fi considerate sensibile.
Paragraf
Dacă este cazul, comisia mixtă stabilită potrivit art. 22 va defini, în cadrul sesiunii sale din 1995, regimul aplicabil importurilor acestor produse pentru o perioadă determinată, începînd cu 31 decembrie 1995.

Articolul 12

Paragraf
Importurile în Comunitate de produse care fac obiectul prezentului acord nu afectează contingentele vizate de art. 9, dacă ele sînt declarate ca fiind destinate reexportului şi dacă sînt efectiv reexportate din Comunitate, fie în starea respectiva, fie după o perfecţionare activă în cadrul sistemului de control administrativ, în vigoare în Comunitate.

Articolul 13

Paragraf
Ţinînd seama de importanţa schimburilor lor cu produse agricole şi de rezultatele negocierilor multilaterale desfăşurate în cadrul G.A.T.T., părţile contractante examinează, în comisia mixtă vizată de art. 22, posibilitatea de a-şi acorda, potrivit art. 4 al prezentului acord, concesii în domeniul comerţului cu produse agricole, produs cu produs, pe o bază reciprocă şi armonioasă.

Articolul 14

Paragraf
Schimburile de mărfuri dintre părţile contractante se efectuează la preţuri conforme cu cele ale pieţei.

Articolul 15

Paragraf 1
Părţile contractante se consultă reciproc dacă, în cadrul schimburilor dintre Comunitate şi România, un produs este importat în cantităţi atît de mari sau în astfel de condiţii încît aduce sau ameninţă să aducă un prejudiciu grav producătorilor naţionali de produse similare sau de produse direct concurente.
Paragraf 2
Partea contractantă care solicită consultări va furniza celeilalte părţi toate elementele necesare care să permită examinarea aprofundată a situaţiei.
Paragraf 3
Consultările, solicitările conform paragrafului 1, au loc cu luarea în considerare a obiectivelor fundamentale ale acordului şi acestea se termină cel mai tîrziu în treizeci de zile de la data notificării cererii părţii solicitante, cu condiţia ca părţile să nu decidă altfel.
Paragraf 4
Dacă, urmare acestor consultări, se recunoaşte că situaţia vizată la paragraful 1 este reală, exporturile sînt limitate sau se iau alte măsuri, eventual măsuri privind preţurile la care sînt vîndute produsele exportate, astfel încît să se prevină sau să se repare prejudiciul.
Paragraf 5
Dacă, în condiţiile menţionate la paragrafele 1 şi 4 de mai sus, părţile contractante nu ajung la un acord, partea care a solicitat consultarea va avea facultatea de a aplica restricţii la importul produselor în cauza, în măsura şi pe perioada necesară prevenirii sau reparării prejudiciului. În acest caz, cealaltă parte contractantă va avea facultatea de a deroga de la obligaţiile sale faţă de prima parte pentru schimburi substanţial echivalente.
Paragraf 6
În situaţii critice, în care orice întîrziere ar antrena o pagubă dificil de reparat, aceste măsuri preventive sau reparatorii pot fi luate cu titlu provizoriu fără consultări prealabile, cu condiţia de a se proceda la o consultare imediată după ce respectivele măsuri au fost luate.
Paragraf 7
În alegerea măsurilor ce urmează a fi luate conform prezentului articol, părţile contractante acordă preferinţă celor care dezorganizează cel mai puţin buna funcţionare a prezentului acord.
Paragraf 8
În caz de necesitate, părţile contractante pot proceda la consultări pentru a determina momentul în care măsurile adoptate conform paragrafelor 4, 5 şi 6 încetează a se mai aplica.
Paragraf 9
Dacă, după epuizarea procedurilor prevăzute de prezentul articol, între părţi se menţine un diferend cu privire la măsurile luate în aplicarea acestui articol, România şi Comunitatea vor putea supune acest dezacord părţilor contractante ale G.A.T.T., conform art. XIX al G.A.T.T. şi al art. 4 din Protocolul de aderare a României la G.A.T.T.

Articolul 16

Paragraf
Părţile contractante se informează reciproc asupra oricăror modificări aduse nomenclatorului lor tarifar sau statistic sau asupra oricăror decizii adoptate, conform procedurilor în vigoare, în legătură cu clasificarea produselor acoperite de prezentul acord.

Capitolul II COOPERAREA COMERCIALĂ

Articolul 17

Paragraf 1
Părţile contractante întreprind totul pentru a promova, dezvolta şi diversifica cooperarea comercială dintre ele, pe baza nediscriminării şi a reciprocităţii. Comisia mixtă instituită prin art. 22 al prezentului acord va acorda o importanta deosebita mijloacelor susceptibile să favorizeze dezvoltarea reciprocă şi armonioasă a acestor schimburi.
Paragraf 2
Conform obiectivelor prezentului articol şi în limitele puterilor lor respective, părţile contractante convin că vor menţine şi ameliora reglementările, facilităţile şi practicile comerciale favorabile întreprinderilor sau societăţilor celeilalte părţi pe pieţele lor respective, prin măsurile următoare ce constau în:
Paragraf
- asigurarea publicării şi facilitarea schimburilor de informaţii comerciale şi economice privind toate aspectele care vor contribui la dezvoltarea cooperării comerciale şi economice, ca de exemplu:
Paragraf
- programe de dezvoltare economică sau previziuni;
Paragraf
- aranjamente generale sau sectoriale la import;
Paragraf
- drept economic şi comercial, inclusiv reglementările referitoare la pieţe şi societăţi;
Paragraf
- informaţii macroeconomice şi statistice, îndeosebi cu privire la producţie, consum şi comerţ exterior;
Paragraf
- facilitarea cooperării între serviciile lor vamale respective, în special în sectorul formării profesionale;
Paragraf
- încurajarea dezvoltării de contacte şi de legături între societăţi, întreprinderi şi alte organizaţii interesate ale celor două părţi, care vor contribui la realizarea obiectivelor acordului;
Paragraf
- încurajarea contactelor între asociaţiile profesionale din România şi din cadrul Comunităţii.
Paragraf 3
Conform obiectivelor prezentului articol, părţile contractante convin că vor menţine şi ameliora reglementările, facilităţile şi practicile comerciale favorabile întreprinderilor sau societăţilor celeilalte părţi pe pieţele lor, între altele aşa cum se precizează la anexa nr. III.

Articolul 18

Paragraf
În limitele puterilor lor respective, părţile contractante se angajează:
Paragraf
- să asigure protecţia adecvată şi aplicarea drepturilor de proprietate industriala, comercială şi intelectuală;
Paragraf
- să asigure că angajamentele lor internaţionale în domeniul drepturilor de proprietate industriala, comercială şi intelectuală sînt onorate;
Paragraf
- să încurajeze aranjamentele adecvate între întreprinderile şi instituţiile din România şi cele din interiorul Comunităţii, cu scopul de a proteja corespunzător drepturile de proprietate industrială, comercială şi intelectuală;
Paragraf
- să încurajeze cooperarea şi schimburile de păreri între organizaţiile şi instituţiile competente în domeniul proprietăţii industriale, comerciale şi intelectuale.

Articolul 19

Paragraf
În limitele puterilor lor respective, părţile contractante:
Paragraf
- încurajează recurgerea la arbitraj pentru rezolvarea diferendelor rezultînd din tranzacţiile comerciale sau de cooperare încheiate de societăţi, întreprinderi şi organisme economice din România şi din Comunitate;
Paragraf
- convin că, dacă un diferend este supus arbitrajului, fiecare parte poate să-şi aleagă liber propriul sau arbitru, indiferent de naţionalitatea acestuia, şi că al treilea arbitru care prezidează sau arbitrul unic poate să fie cetăţean al unei ţări terţe;
Paragraf
- încurajează recurgerea la regulile de arbitraj elaborate de Comisia Naţiunilor Unite pentru dreptul comercial internaţional (C.N.U.D.C.I.) şi arbitrajul oricărui organism dintr-un stat semnatar al convenţiei privind recunoaşterea şi executarea sentinţelor arbitrare străine, încheiate la New York la 10 iunie 1958.

Capitolul III COOPERAREA ECONOMICĂ

Articolul 20

Paragraf 1
Ţinînd seama de politicile lor şi de obiectivele lor economice respective, părţile contractante încurajează cooperarea economică pe o bază cît mai largă posibil în toate domeniile considerate ca fiind de interes reciproc.
Paragraf
Aceasta cooperare va avea ca scop, în mod deosebit:
Paragraf
- de a întări şi diversifica legăturile economice între părţile contractante;
Paragraf
- de a contribui la dezvoltarea economiilor lor şi a nivelului lor de viaţă respectiv;
Paragraf
- de a deschide noi surse de aprovizionare şi noi pieţe;
Paragraf
- de a încuraja cooperarea între operatorii economici în scopul promovării investiţiilor, întreprinderilor comune, acordurilor de licenţă şi a altor forme de cooperare industriala susceptibile să dezvolte industriile lor respective;
Paragraf
- de a încuraja progresul ştiinţific şi tehnic;
Paragraf
- de a sprijini schimbările structurale în economia românească, în vederea creşterii şi diversificării schimburilor de bunuri şi servicii cu Comunitatea;
Paragraf
- de a încuraja politici care să nu prejudicieze mediul înconjurător;
Paragraf
- de a încuraja participarea întreprinderilor mici şi mijlocii la cooperarea comercială şi industriala.
Paragraf 2
Pentru atingerea acestor obiective, părţile contractante vor face eforturi pentru încurajarea şi promovarea cooperării economice în domenii de interes reciproc, în special în următoarele sectoare:
Paragraf
- industrie şi sector minier;
Paragraf
- agricultura, inclusiv industriile agroalimentare;
Paragraf
- cercetare, dezvoltare, ştiinţa şi tehnologie în sectoare în care părţile contractante sînt active şi pe care ele le apreciază ca prezentînd un interes reciproc, inclusiv cercetarea nucleară;
Paragraf
- energie, inclusiv energia nucleara şi securitatea nucleara (securitatea instalaţiilor şi protecţia contra radiaţiilor);
Paragraf
- protecţia mediului înconjurător şi gestiunea resurselor naturale;
Paragraf
- transport, turism şi alte activităţi privind serviciile;
Paragraf
- telecomunicaţii;
Paragraf
- servicii economice, monetare, bancare, de asigurare şi financiare;
Paragraf
- formarea profesională şi formarea în domeniul gestiunii;
Paragraf
- servicii medicale şi de sănătate;
Paragraf
- norme;
Paragraf
- statistici.
Paragraf 3
Pentru punerea în practică a obiectivelor cooperării economice şi în limitele competentelor lor respective, părţile contractante favorizează adoptarea de măsuri destinate să creeze condiţii favorabile cooperării economice şi industriale şi consimt, în special:
Paragraf
- să favorizeze un climat propice investiţiilor, întreprinderilor comune şi acordurilor de licenţă, în special prin extinderea, de către România şi statele membre ale Comunităţii, a aranjamentelor vizînd promovarea şi protejarea investiţiilor, îndeosebi în privinţa transferului beneficiilor şi a repatrierii capitalurilor investite pe baza principiilor de nediscriminare şi reciprocitate;
Paragraf
- să faciliteze schimburile şi contactele între persoane şi delegaţii reprezentînd organizaţii comerciale, economice, de învăţămînt, de formare de personal şi alte organizaţii adecvate;
Paragraf
- să încurajeze şi să faciliteze activităţile de promovare comercială, cum ar fi organizarea de seminarii, tîrguri şi expoziţii, colocvii şi săptămîni comerciale;
Paragraf
- să iniţieze activităţi necesitînd aportul de competente tehnice în domenii specifice;
Paragraf
- să faciliteze cercetarea pieţei şi a altor activităţi de comercializare pe teritoriile lor respective;
Paragraf
- să încurajeze, în conformitate cu legislaţiile şi politicile respective ale părţilor contractante, activităţile comune de cercetare şi dezvoltare, schimburile de informaţii şi contactele între cercetători, instituţii de cercetare şi învăţămînt şi operatori economici;
Paragraf
- să faciliteze cooperarea între operatorii economici pe pieţele ţărilor terţe.

Articolul 21

Paragraf
Fără a prejudicia dispoziţiile pertinente ale tratatelor instituind Comunităţile europene, prezentul acord, precum şi oricare acţiune întreprinsă în cadrul acestuia, nu afectează cu nimic capacitatea ţărilor membre ale Comunităţilor de a întreprinde acţiuni bilaterale cu România în domeniul cooperării economice şi de a încheia, dacă este cazul, noi acorduri de cooperare economică cu această ţară.

Capitolul IV COMISIA MIXTĂ

Articolul 22

Paragraf 1
(a) Se constituie o comisie mixtă, compusă din reprezentanţi ai României, pe de o parte, şi din reprezentanţi ai Comunităţii, pe de alta parte.
Paragraf
(b) Comisia mixtă face recomandări, de comun acord între părţile contractante.
Paragraf
(c) Comisia mixtă adoptă, dacă este necesar, propriul sau regulament interior şi propriul sau program de lucru.
Paragraf
(d) Comisia mixtă se reuneşte o dată pe an, alternativ la Bruxelles şi la Bucureşti. Reuniuni speciale pot fi convocate, de comun acord, la cererea uneia sau alteia dintre părţile contractante. Preşedinţia comisiei mixte este asigurată, alternativ, de fiecare dintre părţile contractante. Ori de cîte ori este posibil, ordinea de zi a reuniunilor comisiei mixte se convine în prealabil.
Paragraf
(e) Comisia mixtă poate să hotărască crearea de grupe de lucru care să o ajute în realizarea sarcinilor sale.
Paragraf 2
(a) Comisia mixtă veghează la buna funcţionare a prezentului acord şi a aranjamentelor aferente acestuia şi formulează şi recomanda măsuri practice pentru realizarea obiectivelor sale, fără a pierde din vedere politicile economice şi sociale ale părţilor contractante.
Paragraf
(b) Comisia mixtă depune eforturi pentru a găsi mijloace care să permită încurajarea dezvoltării schimburilor şi cooperării comerciale şi economice între părţile contractante. Ea trebuie, în mod deosebit:
Paragraf
- să examineze diferitele aspecte ale schimburilor dintre cele două părţi, în special compoziţia lor globală, ritmul de creştere, structura şi diversificarea lor, balanţa comercială şi diferitele forme de comerţ şi de promovare a schimburilor;
Paragraf
- să formuleze recomandări privind orice problema de cooperare comercială sau economică de interes reciproc;
Paragraf
- să caute mijloacele de natura să evite eventualele dificultăţi în materie de comerţ şi cooperare şi să încurajeze diverse forme de cooperare comercială şi economică în domeniile de interes reciproc;
Paragraf
- să aibă în vedere măsurile de natura să dezvolte şi să diversifice cooperarea comercială şi economică, în special prin ameliorarea posibilităţilor de import în România şi în Comunitate;
Paragraf
- să schimbe informaţii asupra previziunilor macroeconomice privind economiile celor doua părţi, care au o incidenta asupra schimburilor şi cooperării, şi, prin extindere, asupra posibilităţilor de dezvoltare a complementarităţii economiilor lor respective, precum şi a programelor de dezvoltare economică propuse;
Paragraf
- să schimbe informaţii privind modificările şi evoluţia legislaţiei, reglementărilor şi formalităţilor aduse de părţile contractante în domeniile acoperite de prezentul acord;
Paragraf
- să caute metodele care să permită organizarea şi încurajarea schimburilor de informaţii şi contacte în domenii legate de cooperarea economică dintre părţile contractante pe baze reciproc avantajoase şi să contribuie la crearea de condiţii favorabile acestei cooperări;
Paragraf
- să examineze favorabil mijloacele de ameliorare a condiţiilor de dezvoltare a contactelor directe dintre întreprinderile stabilite în România şi cele stabilite în Comunitate;
Paragraf
- să formuleze şi să supună autorităţilor celor doua părţi contractante recomandări corespunzătoare, de natura să rezolve problemele care se ridica, dacă este cazul, prin intermediul încheierii de aranjamente sau acorduri.

Capitolul V DISPOZIŢII GENERALE ŞI FINALE

Articolul 23

Paragraf 1
O dată cu intrarea sa în vigoare, prezentul acord înlocuieşte acordurile existente între România şi Comunitatea Economică Europeană privitoare la crearea comisiei mixte şi la comerţul cu produse industriale, semnate la Bucureşti la 28 iulie 1980.
Paragraf 2
Sub rezerva dispoziţiilor art. 21 privind cooperarea economică, dispoziţiile prezentului acord înlocuiesc pe cele ale acordurilor încheiate între România şi statele membre ale Comunităţii, în măsura în care acestea din urmă sînt fie incompatibile cu cele dinţii, fie identice cu ele.

Articolul 24

Paragraf
Prezentul acord se aplică teritoriilor prevăzute în tratatele ce instituie Comunitatea Economică Europeană şi Comunitatea Europeană pentru Energie Atomică şi în condiţiile prevăzute de aceste tratate, pe de o parte, şi teritoriului României, pe de altă parte.

Articolul 25

Paragraf
Prezentul acord intră în vigoare în prima zi a celei de-a doua luni următoare datei la care părţile contractante şi-au notificat reciproc îndeplinirea procedurilor legale necesare în acest scop. El este încheiat pentru o perioada iniţială de cinci ani. El se prelungeşte tacit din an în an, dacă nici una dintre părţile contractante nu notifică, în scris, celeilalte părţi denunţarea acestuia, cu şase luni înainte de expirarea sa.
Paragraf
Părţile contractante pot extinde şi/sau modifica prezentul acord sau dezvolta şi mai mult prevederile sale specifice prin consimţămîntul reciproc, în scopul de a se ţine seama de noile situaţii.
Paragraf
Anexele, acordul sub forma de schimb de scrisori (Testausschreibung) şi declaraţia comuna privind art. 9, alăturate la prezentul acord, fac parte integrantă din acesta.

Articolul 26

Paragraf
Prezentul acord este redactat în dublu exemplar, în limbile germană, engleză, daneză, spaniolă, franceză, greacă, italiană, olandeză, portugheză şi română, fiecare din aceste texte fiind egal autentice.
Paragraf
Făcut la Luxemburg, douăzeci şi doi octombrie, una mie nouă sute nouăzeci.
Paragraf
Pentru România
Paragraf
Petre Roman
Paragraf
Pentru Comunitatea
Paragraf
Economică Europeană
Paragraf
G. de Michelis
Paragraf
Frans Andriessen
Paragraf
Pentru Comunitatea Europeană
Paragraf
pentru Energie Atomică
Paragraf
Frans Andriessen

Anexa 1

Paragraf
(privind articolul 7)
PRE PRE_304
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_304

Anexa 2

Paragraf
(prevăzută la articolul 8)
PRE PRE_311
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_311

Anexa 3

Paragraf
(referitoare la articolul 17 al acordului)
Paragraf
România se angajează să creeze condiţii care să faciliteze cooperarea comercială şi, între altele:
Paragraf 1
să acorde importurilor de produse originare din Comunitate un tratament nediscriminatoriu, în special în ceea ce priveşte acordarea de licenţe şi atribuirea de devize străine pentru plata acestor importuri;
Paragraf 2
să furnizeze Comunităţii informaţiile corespunzătoare privind, îndeosebi, intenţiile de import şi de investiţii în sectoarele industriei româneşti care pot prezenta interes pentru exportatorii din Comunitate;
Paragraf 3
să încurajeze activitatea operatorilor economici comunitari în România şi să stabilească, în special, contacte mai strînse între reprezentanţii şi experţii întreprinderilor comunitare şi omologii lor din întreprinderile româneşti, ca şi cu utilizatorii finali;
Paragraf 4
să încurajeze şi să faciliteze, în special prin măsuri practice, activităţile de promovare comercială în România, cum ar fi organizarea de tîrguri şi expoziţii;
Paragraf 5
să promoveze vizitele de persoane, grupuri şi delegaţii care se ocupă de schimburi între cele două părţi;
Paragraf 6
să faciliteze intrarea, şederea şi circulaţia oamenilor de afaceri din Comunitate în România; să faciliteze libera circulaţie a oamenilor de afaceri din Comunitate rezidenţi în România, ca şi a familiilor lor;
Paragraf 7
să creeze cadrul legislativ adecvat pentru a permite şi încuraja investiţiile directe ale întreprinderilor comunitare în România;
Paragraf 8
să faciliteze stabilirea şi funcţionarea de birouri ale întreprinderilor comunitare în România, în special închirierea de localuri comerciale, şi să asigure o nediscriminare a preţurilor în acest domeniu, comparativ cu orice ţară terţă;
Paragraf 9
să descurajeze practicile de schimburi în compensaţie sau să confirme cel puţin că ele trebuie să fie considerate temporare şi excepţionale; dacă aceste operaţiuni nu pot fi evitate, orice informaţie utila privind condiţiile şi reglementările referitoare la acestea trebuie furnizate;
Paragraf 10
să asigure un tratament nediscriminatoriu în atribuirea contractelor de furnizare de bunuri şi servicii rezultînd din licitaţiile internaţionale;
Paragraf 11
să ofere persoanelor fizice şi juridice din Comunitate, pentru activităţile ţinînd de prezentul acord, garanţii în ceea ce priveşte drepturile lor individuale şi de proprietate, inclusiv dreptul de acces la tribunale şi organele administrative adecvate pentru apărarea lor, şi să asigure publicarea tuturor reglementărilor şi legilor pertinente.
Paragraf
ACORD
Paragraf
sub forma schimbului de scrisori între Comunitatea Economică
Paragraf
Europeană şi România privind un nou regim de import cu
Paragraf
titlu experimental (Testausschreibung)
Paragraf
Bruxelles
Paragraf
Domnule,
Paragraf
Începînd cu anul 1980, un nou regim de import vizînd extinderea ulterioară a liberalizării (Testausschreibung) a fost introdus de către Republica Federală Germania şi acoperă aproape jumătate din produsele industriale încă supuse restricţiilor cantitative (cu excepţia produselor textile şi produselor siderurgice). Acest regim prevede eliberarea, cu titlu experimental şi temporar, de licenţe de import peste limitele fixate prin contingente.
Paragraf
Noul regim are ca scop să permită o evaluare, în următorii ani, a sectoarelor în care restricţiile cantitative aplicate la importul produselor industriale ar putea fi eliminate. Cu ocazia examinării rezultatelor acestui regim, va fi luată în considerare importanţa deosebită pe care România o acordă dezvoltării relaţiilor economice şi legăturilor contractuale ale României cu Comunitatea.
Paragraf
În cazul în care, în cazuri deosebite, ca urmare a exporturilor româneşti în Republica Federală Germania, tendinţele pieţei fac necesară renunţarea la această practică, România va fi informată imediat şi o consultare prealabilă va putea avea loc la cererea României.
Paragraf
V-aş fi foarte recunoscător dacă mi-aţi confirma acordul Guvernului dumneavoastră asupra celor menţionate mai sus.
Paragraf
Va rog să primiţi, domnule, asigurarea înaltei mele consideraţiuni.
Paragraf
În numele
Paragraf
Consiliului Comunităţilor Europene
Paragraf
Bruxelles
Paragraf
Domnule,
Paragraf
Am onoarea să vă confirm scrisoarea dumneavoastră de astăzi, redactată după cum urmează:
Paragraf
"Domnule,
Paragraf
Începînd cu anul 1980, un nou regim de import vizînd extinderea ulterioară a liberalizării (Testausschreibung) a fost introdus de către Republica Federală Germania şi acoperă aproape jumătate din produsele industriale încă supuse restricţiilor cantitative (cu excepţia produselor textile şi produselor siderurgice). Acest regim prevede eliberarea, cu titlu experimental şi temporar, de licenţe de import peste limitele fixate prin contingente.
Paragraf
Noul regim are ca scop să permită o evaluare, în următorii ani, a sectoarelor în care restricţiile cantitative aplicate la importul produselor industriale ar putea fi eliminate. Cu ocazia examinării rezultatelor acestui regim, va fi luată în considerare importanţa deosebită pe care România o acordă dezvoltării relaţiilor economice şi legăturilor contractuale ale României cu Comunitatea.
Paragraf
În cazul în care, în cazuri deosebite, ca urmare a exporturilor româneşti în Republica Federală Germania, tendinţele pieţei fac necesară renunţarea la această practică, România va fi informată imediat şi o consultare prealabilă va putea avea loc la cererea României.
Paragraf
V-aş fi foarte recunoscător dacă mi-aţi confirma acordul Guvernului dumneavoastră asupra celor menţionate mai sus."
Paragraf
Am onoarea să vă confirm acordul Guvernului meu asupra conţinutului acestei scrisori.
Paragraf
Vă rog să primiţi, domnule, asigurarea înaltei mele consideraţiuni.
Paragraf
Pentru Guvernul României
Paragraf
DECLARAŢIA COMUNĂ PRIVIND ART. 9
Paragraf
Comunitatea şi România convin că obligaţia pentru Comunitate, conţinută în art. 9, de a deschise contingente în favoarea importurilor provenind din România pentru produsele menţionate în acest articol nu prejudiciază cu nimic volumul acestor contingente la import.

Vrei mai mult?

Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.

Începe gratuit
Contact

Începe Conversația.

Pregătit să știi exact de unde vine răspunsul?

Newsletter

Primește noutățile legislative și actualizările platformei direct pe email.

© 2026 Toate drepturile rezervate.

Poly Tool Design SRL — Blvd. Ferdinand 95, Constanța, 900717, România — CUI: 40293031