EN
AcasăDocument

LEGE nr. 349 din 14 iulie 2004

pentru modificarea şi completarea Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic

În vigoare
Emitent:PARLAMENTUL
Publicat:14.07.2004
Versiune:unica
Sursă oficială
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
Paragraf
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
ART

Articolul i

Paragraf
Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 158 din 16 iulie 1997, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
Paragraf 1
La articolul 5, după litera d) a alineatului (1) se introduc două litere noi, literele e) şi f), cu următorul cuprins:
Paragraf
"e) în centrele de documentare şi informare: profesor documentarist;
litera f)
în unităţile de învăţământ preuniversitar, pentru asigurarea formării iniţiale şi a inserţiei profesionale: cadre didactice-mentori şi cadre didactice-tutori."
Paragraf 2
La articolul 5 alineatul (2), partea introductivă şi literele a) şi c) vor avea următorul cuprins:
Paragraf
"(2) În unităţile conexe şi în cele cu activităţi extraşcolare ale învăţământului preuniversitar funcţiile didactice sunt:
litera a)
în centrele de plasament: educatoare/educator, institutor-educator, învăţător-educator, profesor-educator, profesor-logoped, psihopedagog;
litera c)
în centrele logopedice interşcolare şi în cabinetele şcolare: profesor-logoped, cu calificarea în psihopedagogie specială, psihologie sau pedagogie, profesor-pedagog social;".
Paragraf 3
La articolul 7 litera f) a alineatului (1) va avea următorul cuprins:
Paragraf
"f) pentru funcţia de maistru instructor - absolvirea cu examen de diplomă a unei şcoli postliceale în domeniu sau absolvirea cu examen de licenţă ori examen de absolvire a unei instituţii de învăţământ superior. Pentru această funcţie trebuie îndeplinită condiţia prevăzută la art. 68 din Legea învăţământului nr. 84/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;".
Paragraf 4
La articolul 7, după litera f) a alineatului (1) se introduce o literă nouă, litera g), cu următorul cuprins:
Paragraf
"g) pentru funcţiile de profesor documentarist, cadru didactic-tutore şi cadru didactic-mentor - absolvirea cu examen de licenţă, examen de diplomă ori examen de absolvire a unei instituţii de învăţământ superior de lungă sau scurtă durată în profilul postului ori absolvirea, cu diplomă, a cursurilor postuniversitare cu durata de cel puţin 3 semestre, aprobată în acest scop de Ministerul Educaţiei şi Cercetării - studii aprofundate, studii academice postuniversitare, studii postuniversitare de specializare în profilul postului, precum şi îndeplinirea condiţiei prevăzute la art. 68 din Legea învăţământului."
Paragraf 5
La articolul 7, după alineatul (4) se introduc două alineate noi, alineatele (5) şi (6), cu următorul cuprins:
Paragraf
"(5) Personalul didactic titular care, ulterior titularizării, dobândeşte prin studii şi alte specializări didactice poate solicita trecerea în noua specializare, cu păstrarea statutului de personal didactic titular. Au prioritate cadrele didactice aflate în restrângere de activitate.
litera
(6) Antrenorii de la cluburile sportive şcolare pot fi angajaţi cu contract de muncă, de regulă, pe o perioadă de 4 ani, un ciclu olimpic."
Paragraf 6
La articolul 9, alineatele (2) şi (3) vor avea următorul cuprins:
Paragraf
"(2) Posturile didactice se ocupă prin concurs. Concursul constă în probe scrise, la angajarea titularilor, în probe scrise sau orale, la angajarea suplinitorilor, în interviu şi în prezentarea unui curriculum vitae, la angajarea personalului didactic asociat. Concursurile se organizează în baza unei metodologii elaborate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, cu consultarea federaţiilor sindicale reprezentative din învăţământ, aprobată prin ordin al ministrului.
litera
(3) Coordonarea metodologică a concursurilor pentru ocuparea posturilor didactice declarate vacante este asigurată de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, iar organizarea şi desfăşurarea acestora de către inspectoratele şcolare şi de directorii unităţilor de învăţământ preuniversitar."
Paragraf 7
La articolul 11, alineatul (5) va avea următorul cuprins:
Paragraf
"(5) În învăţământul de stat validarea concursurilor pentru ocuparea posturilor didactice se face de către inspectoratul şcolar. Angajarea pe post se face de directorul unităţii de învăţământ, pe baza deciziei de repartizare semnate de inspectorul şcolar general. În învăţământul particular validarea concursurilor şi angajarea pe post se fac de către conducerea unităţii de învăţământ şi se comunică în scris inspectoratului şcolar."
Paragraf 8
La articolul 13, alineatul (5) va avea următorul cuprins:
Paragraf
"(5) În cazul în care restrângerea de activitate vizează două sau mai multe persoane de aceeaşi specialitate, în afara situaţiei prevăzute la alin. (3), se procedează la evaluarea obiectivă sau la organizarea unui concurs, conform hotărârii consiliului de administraţie, la propunerea directorului adjunct. Evaluarea, respectiv concursul, este realizată de o comisie, numită de inspectorul şcolar general, al cărei preşedinte este inspectorul şcolar de specialitate. Din comisia de evaluare/concurs face parte, în mod obligatoriu, directorul unităţii de învăţământ. Evaluarea obiectivă, convertită în punctaj unitar stabilit de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării, constă într-o inspecţie şcolară la clasă, cumulată cu: nivelul studiilor, gradul didactic sau titlul de doctor, media de absolvire, pentru stagiari, progresul şcolar al elevilor, activitatea didactico-ştiinţifică, lucrări ştiinţifice, studii, articole, programe şi manuale şcolare, material didactic omologat, experimente didactice. Dacă rezultatul evaluării obiective nu conduce la departajare, se aplică, în ordine, următoarele criterii socioumanitare: soţul/soţia să lucreze în învăţământ în aceeaşi localitate; soţ/soţie cu domiciliul în localitate; părinţi cu domiciliul în localitate; motive de sănătate care nu permit părăsirea localităţii, alte cauze obiective dovedite cu acte. Concursul se organizează conform prevederilor art. 9. Contestaţiile se rezolvă potrivit dispoziţiilor art. 12. Reprezentanţii organizaţiilor sindicale reprezentative la nivel de ramură participă ca observatori la toate etapele restrângerii de activitate."
Paragraf 9
La articolul 16, alineatul (2) va avea următorul cuprins:
Paragraf
"(2) Posturile publicate pentru suplinire se ocupă de către candidaţii care au participat la concursul organizat conform art. 10 alin. (1) lit. c), în ordinea mediilor obţinute, pe o perioadă de an şcolar."
Paragraf 10
La articolul 19, alineatul (3) se abrogă.
Paragraf 11
La articolul 19, alineatul (4) va avea următorul cuprins:
Paragraf
"(4) Structura şi numărul posturilor pentru personalul didactic auxiliar din învăţământul de stat se stabilesc de către consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ, pe baza criteriilor de normare, elaborate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, pentru fiecare categorie de personal."
Paragraf 12
Articolul 21 va avea următorul cuprins:
Paragraf
"Art. 21. - (1) Funcţiile de director şi de director adjunct pot fi ocupate de personalul didactic titular, având cel puţin gradul didactic II şi vechime la catedră de cel puţin 5 ani, care se distinge prin calităţi profesionale, manageriale şi morale.
litera
(2) Ocuparea funcţiilor de director şi de director adjunct se face în urma câştigării concursului desfăşurat pe baza criteriilor de competenţă profesională şi managerială, cu avizul consultativ al consiliului de administraţie. Metodologia concursului se stabileşte de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi se aprobă prin ordin al ministrului.
litera
(3) Directorii unităţilor de învăţământ preşcolar, ai unităţilor de învăţământ gimnazial şi ai unităţilor de învăţământ cu clasele I-X sunt numiţi, în urma câştigării concursului, de către inspectorul şcolar general, pentru o perioadă de 4 ani.
litera
(4) Directorii unităţilor din învăţământul liceal, postliceal şi ai şcolilor de arte şi meserii sunt numiţi, în urma câştigării concursului, prin ordin al ministrului educaţiei şi cercetării, la propunerea inspectorului şcolar general, pentru o perioadă de 4 ani.
litera
(5) Pentru exercitarea atribuţiilor care îi revin, potrivit legii, directorul încheie un contract de management educaţional cu inspectorul şcolar general.
litera
(6) Directorul adjunct este numit prin decizie a directorului unităţii de învăţământ, pe baza hotărârii consiliului de administraţie al acesteia, cu consultarea consiliului profesoral, dintre persoanele care au promovat concursul de ocupare a acestui post.
litera
(7) Activitatea managerială curentă a structurilor unităţilor de învăţământ este asigurată de un cadru didactic coordonator, desemnat de directorul unităţii de învăţământ.
litera
(8) Directorii unităţilor destinate activităţilor extraşcolare sunt numiţi de ministrul educaţiei şi cercetării la unităţile direct subordonate Ministerului Educaţiei şi Cercetării şi de către inspectorul şcolar general, la unităţile din subordinea inspectoratului şcolar."
Paragraf 13
La articolul 22, alineatele (2) şi (3) se abrogă.
Paragraf 14
La articolul 37, alineatele (2)-(5) vor avea următorul cuprins:
Paragraf
"(2) În cazul în care profesorii au dobândit două sau mai multe specialităţi, definitivarea în învăţământ şi gradele didactice II şi I obţinute la una dintre acestea sunt recunoscute pentru oricare dintre specialităţile înscrise pe diplome.
litera
(3) Personalului didactic de predare, cu diplomă de absolvire a învăţământului universitar de scurtă durată, i se recunosc gradele didactice obţinute în această calitate şi în cazul absolvirii ulterioare, cu diplomă de licenţă, a unei instituţii de învăţământ superior de lungă durată.
litera
(4) Personalului didactic de predare, cu diplomă de absolvire a învăţământului universitar de scurtă durată, care, ulterior obţinerii gradelor didactice în această calitate, a absolvit, cu diplomă de licenţă, o instituţie de învăţământ superior de lungă durată şi care a trecut prin concurs în învăţământul liceal sau postliceal, i se recunosc gradele didactice.
litera
(5) Educatoarelor, învăţătorilor, institutorilor şi maiştrilor-instructori care au obţinut gradele didactice II şi I şi ulterior au absolvit, cu diplomă de licenţă sau de absolvire, o instituţie de învăţământ superior li se recunosc aceste grade."
Paragraf 15
Articolul 46 va avea următorul cuprins:
Paragraf
"Art. 46. - (1) Personalul de îndrumare şi control şi directorii unităţilor de învăţământ sunt degrevaţi, total sau parţial, de norma didactică de predare.
litera
(2) Directorii adjuncţi au obligaţia de a preda efectiv între 2 şi 6 ore săptămânal.
litera
(3) Personalul didactic prevăzut la alin. (1) şi (2) nu poate desfăşura activităţi didactice în regim de cumul sau plata cu ora."
Paragraf 16
La articolul 48, alineatul (2) va avea următorul cuprins:
Paragraf
"(2) Drepturile salariale suplimentare, drepturile cu caracter social, alte drepturi şi facilităţi ale personalului didactic auxiliar şi nedidactic, al căror cuantum este stabilit de lege între limite minime şi maxime, se negociază, în limitele legii, prin contracte colective de muncă încheiate între angajatori şi organizaţiile sindicale reprezentative din învăţământ, potrivit legii."
Paragraf 17
La articolul 49, alineatele (2) şi (3) vor avea următorul cuprins:
Paragraf
"(2) Personalul didactic calificat potrivit art. 7, care desfăşoară activitate didactică în mediul rural sau în localităţi izolate, primeşte o indemnizaţie de 5-80% din salariul de bază al funcţiei didactice îndeplinite, în raport cu zona geografică respectivă. Diferenţierile pe zone şi localităţi, în cadrul limitelor prevăzute de lege, se stabilesc de consiliile locale, cu consultarea reprezentanţilor federaţiilor sindicale reprezentative la nivel de ramură din învăţământ, în concordanţă cu prevederile înscrise în hotărârile Guvernului cu privire la acordarea acestei indemnizaţii.
litera
(3) Personalul didactic din centrele de primire şi plasament şi din învăţământul special beneficiază de o indemnizaţie de 15% din salariul de bază al funcţiei îndeplinite, inclusă în salariul de bază."
Paragraf 18
La articolul 50, alineatul (4) se abrogă.
Paragraf 19
La articolul 51, alineatul (1) va avea următorul cuprins:
Paragraf
"Art. 51. - (1) Nivelul salariului de bază al personalului de conducere, îndrumare şi control din inspectoratele şcolare judeţene, respectiv al municipiului Bucureşti, şi din Ministerul Educaţiei şi Cercetării se stabileşte la nivelul maxim al salariului de bază al funcţiei didactice - educator, învăţător, profesor gradul I cu vechime de peste 40 ani, la care se adaugă o indemnizaţie de conducere de până la:
litera a)
10-30% pentru inspectorul şcolar principal de specialitate şi inspectorul şcolar;
litera b)
15-35% pentru directorul casei corpului didactic;
litera c)
25-45% pentru inspectorul şcolar general adjunct;
litera d)
30-50% pentru inspectorul de specialitate sau pentru funcţii echivalente în Ministerul Educaţiei şi Cercetării;
litera e)
35-55% pentru inspectorul şcolar general sau pentru funcţii echivalente în Ministerul Educaţiei şi Cercetării."
Paragraf 20
După alineatul (1) al articolului 51 se introduce un alineat nou, alineatul (1^1), cu următorul cuprins:
Paragraf
"(1^1) Remunerarea directorului unităţii de învăţământ este asigurată printr-un salariu de bază, al cărui cuantum se stabileşte în condiţiile alin. (1), la care se adaugă o indemnizaţie de conducere de până la 50%."
Paragraf 21
La articolul 51, alineatul (2) va avea următorul cuprins:
Paragraf
"(2) Salarizarea directorului adjunct al unităţii de învăţământ este asigurată printr-un salariu de bază, care se calculează la nivelul maxim al funcţiei didactice corespunzătoare studiilor, la care se adaugă o indemnizaţie de conducere de până la 40%."
Paragraf 22
La articolul 51, după alineatul (3) se introduce un alineat nou, alineatul (3^1), cu următorul cuprins:
Paragraf
"(3^1) Salarizarea personalului de conducere al unităţilor conexe se face în mod corespunzător salarizării directorilor adjuncţi din unitatea de învăţământ."
Paragraf 23
La articolul 51, după alineatul (4) se introduce un alineat nou, alineatul (4^1), cu următorul cuprins:
Paragraf
"(4^1) Nivelul indemnizaţiilor acordate personalului de conducere, de îndrumare şi control de la inspectoratele şcolare judeţene, precum şi de la Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti se stabileşte de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării, în funcţie de amploarea şi complexitatea sarcinilor cerute de mărimea şi specificul judeţului şi de performanţele manageriale ale acestuia."
Paragraf 24
La articolul 51, după alineatul (5) se introduce un alineat nou, alineatul (5^1), cu următorul cuprins:
Paragraf
"(5^1) Nivelul indemnizaţiilor directorului şi directorului adjunct, prevăzute la alin. (1^1) şi (2), se înscrie în contractul de management educaţional şi poate fi revizuit anual, în funcţie de modificările volumului şi gradului de complexitate ale activităţii şi de performanţele individuale manageriale."
Paragraf 25
La articolul 51, după alineatul (6) se introduce un alineat nou, alineatul (6^1), cu următorul cuprins:
Paragraf
"(6^1) Nivelul indemnizaţiilor de conducere acordate directorilor şi directorilor adjuncţi din unităţile de învăţământ se stabileşte de către inspectoratul şcolar, cu avizul consiliului de administraţie al şcolii, în funcţie de numărul de elevi, numărul de clase, volumul şi gradul de complexitate ale activităţii desfăşurate de unitatea de învăţământ şi de performanţele manageriale ale acestora. Criteriile pe baza cărora se stabileşte mărimea acestor indemnizaţii sunt formulate în metodologia de numire şi salarizare a directorilor unităţilor de învăţământ, elaborată de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării, aprobată prin hotărâre a Guvernului."
Paragraf 26
Alineatul (10) al articolului 51 se abrogă.
Paragraf 27
La articolul 104, alineatul (3) va avea următorul cuprins:
Paragraf
"(3) Personalul didactic din unităţile de învăţământ de stat din mediul rural, care nu are domiciliul sau reşedinţa în localitatea în care îşi desfăşoară activitatea, beneficiază de decontarea cheltuielilor de transport la şi de la locul de muncă, în urma solicitărilor adresate administraţiei locale, astfel:
litera a)
decontarea contravalorii călătoriei pe mijloacele de transport în comun prin depunerea, la sfârşitul fiecărei luni de activitate, a biletelor de călătorie sau a abonamentului;
litera b)
solicitarea contravalorii călătoriei cu mijloacele de transport în comun, ca urmare a pontajului zilnic efectuat de conducerea unităţii de învăţământ."
Paragraf 28
La articolul 104, după alineatul (3) se introduce un alineat nou, alineatul (3^1), cu următorul cuprins:
Paragraf
"(3^1) Consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ propune, lunar, spre aprobare consiliului local drepturile băneşti aferente personalului didactic care solicită cheltuieli de deplasare."
Paragraf 29
Articolul 135 va avea următorul cuprins:
Paragraf
"Art. 135. - Pentru instituţiile de învăţământ militar şi învăţământ de ordine şi securitate publică prevăzute în cap. X al titlului II din Legea învăţământului nr. 84/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se prevăd următoarele:
litera a)
aplicarea prevederilor prezentei legi la specificul militar/de ordine şi securitate publică se face prin ordine, regulamente şi instrucţiuni proprii;
litera b)
personalul didactic militar/de ordine şi securitate publică şi civil se constituie din personalul didactic prevăzut în prezentul statut şi din corpul instructorilor militari/de ordine şi securitate publică;
litera c)
personalul didactic militar/de ordine şi securitate publică are drepturile şi îndatoririle care decurg din prezenta lege şi din calitatea de cadru militar în activitate, respectiv de funcţionar public cu statut special;
litera d)
funcţiile didactice pentru corpul instructorilor militari/de ordine şi securitate publică, condiţiile care se cer pentru ocuparea acestora, normele didactice, competenţele şi responsabilităţile se stabilesc prin instrucţiuni proprii;
litera e)
conducerea instituţiilor de învăţământ se realizează de către comandanţi/directori, care se numesc în funcţii conform reglementărilor interne; comandantul instituţiei de învăţământ superior militar/de ordine şi securitate publică poate îndeplini şi atribuţiile de rector al acestora;
litera f)
perfecţionarea pregătirii personalului didactic se realizează conform prevederilor prezentului statut şi reglementărilor specifice militare/de ordine şi securitate publică;
litera g)
personalul didactic, inclusiv cel din corpul instructorilor militari/de ordine şi securitate publică, poate obţine definitivarea în învăţământ şi gradele didactice, în condiţiile stabilite de prezenta lege."
ART

Articolul ii

Paragraf
Pentru asigurarea aplicării corecte a principiilor noului sistem de finanţare şi administrare a unităţilor de învăţământ în întregul sistem de învăţământ preuniversitar de stat, prevederile prezentei legi se vor aplica, gradual, eşalonat, în perioada ianuarie 2005 decembrie 2007, după cum urmează:
litera a)
începând cu 1 ianuarie 2005 unităţile de învăţământ din judeţele-pilot stabilite prin hotărâre a Guvernului trec la aplicarea noului sistem de finanţare, administrare şi salarizare a personalului, cu condiţia îndeplinirii integrale a prevederilorart. 7 şi 145 din Legea învăţământului nr. 84/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
litera b)
sistemul de salarizare şi stimulare a personalului didactic şi de conducere prevăzut în prezenta lege se aplică în unităţile de învăţământ-pilot, în limita fondurilor publice aprobate şi de care dispun prin veniturile proprii, şi cu îndeplinirea tuturor prevederilor cerute deLegea învăţământului nr. 84/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şiLegea nr. 128/1997privind Statutul personalului didactic, cu modificările şi completările ulterioare, referitoare la finanţarea şi administrarea unităţilor de învăţământ;
litera c)
prevederile alin. (3) şi (3^1 ) ale art. 104 intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2005.
ART

Articolul iii

Paragraf
Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 158 din 16 iulie 1997, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu modificările şi completările aduse prin prezenta lege, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.
Paragraf
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.
Paragraf
PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
Paragraf
VALER DORNEANU
Paragraf
p. PREŞEDINTELE SENATULUI,
Paragraf
DORU IOAN TĂRĂCILĂ
Paragraf
Bucureşti, 14 iulie 2004.
Paragraf
Nr. 349.

Vrei mai mult?

Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.

Începe gratuit
Contact

Începe Conversația.

Pregătit să știi exact de unde vine răspunsul?

Newsletter

Primește noutățile legislative și actualizările platformei direct pe email.

© 2026 Toate drepturile rezervate.

Poly Tool Design SRL — Blvd. Ferdinand 95, Constanța, 900717, România — CUI: 40293031